Author : Cristina Bazavan

fits 2010 – speechless – francesco agnello

acest domn si OZN-ul sau muzical (Hang) au facut parte din spectacolul Warum Warum – un eseu genial despre intrebarile artistilor.

de dimineata, la conferinta de presa, francesco agnello a facut demonstratia talentului sau cu mare bucurie.

“vreti sa va arat? am aici linga mine instrumentul”

l-a scos din husa, a inceput sa-l atinga usor cu degetele si a explodat aerul in jurul nostru.

la sfirsit a zimbit timid:
“e minunat ca mai putem inventa instrumente muzicale chiar si in aceste vremuri. acest instrument a fost creat in urma cu cinci ani.”

*
azi toata lumea care s-a intilnit cu muzica lui a exclamat: extraordinar!

si-apoi… speechless.

1748

FITS 2010 – ziua 2, magic woman

a atras intr-o clipa toate privirile cind a intrat in sala in care se tinea conferinta de presa.
la momentul respectiv, nici macar nu era ea protagonista; un regizor isi explica la microfon crezurile artistice.

10 minute mai tirziu s-a asezat la microfon in fata jurnalistilor si trupurile tuturor celor din sala s-au indreptat la 90 de grade, semn de atentie maxima.
nu zisese inca nimic, era acolo in fata tuturor si lumea o privea zimbind “ce cocheta e!”, “ce energie are!”

inainte de a raspunde la intrebarea moderatorului a spus ca uneori nu e nevoie de cuvinte.
s-a ridicat in picioare si a indreptat miinile in sus, in prelungirea fotografiei afisului care se afla in spatele ei: un barbat inger.
dupa 2 clipe a spus:

colaborarea cu Peter Brook mi-a dat aripi.

si nu cred ca a ramas cineva in sala care sa nu aiba pielea de gaina in fata energiei pe care a transmis-o cu aceste putine cuvinte.

restul a fost magie & bun simt & incredere in sine & nevoie de cunoastere a sinelui si a lucrurilor care sunt in jur, dincolo de forma lor obisnuita.

doamna se numeste Miriam Goldschmidt si poate fi vazuta in aceasta seara in piesa Warum Warum alaturi de un alt magician, muzician, care cinta la un intrument straniu – ca un OZN – o muzica divina.

*
fotografii cu ei, diseara:)

1453

fits 2010, ziua 2, prietenie

duminica, 30 mai, pe la 9 jumatate, Gavril Patru si Constantin Draganescu luau micul dejun in restaurantul hotelului Ibis.

cu o seara inainte i-am vazut in piesa Acasa la tata, unde Patru era fiul “ratacitor” si Draganescu profesorul de fizica din liceu care incasa acum glumele pustilor deveniti adulti.

in dimineata asta, la masa erau doi domni care povesteau lucruri lumesti, un pic somnorosi, dar atenti in jur.

dupa ce dl Draganescu a terminat de mincat, anii sai din buletin au apasat greu atunci cind a trebuit sa se ridice. era un spatiu strins intre masa si scaun, in spate alt scaun si un turist care minca.

asa ca Gabriel Patru, cu o tandrete mare si un respect care aducea a familie, s-a ridicat din locul lui, l-a prins de brate pe dl Draganescu si l-a ghidat elegant intre scaun si masa.

un semn emotionant de prietenie.

*
pe scena dl Draganescu facuse tumbe, la propriu, la o secventa la care trebuia sa cada.
la acest mic dejun mi-am dat seama ce efort face ca sa fie pe scena atit de activ.

am realizat, inca o data, ce magie are scena si meseria asta incit reuseste sa trimita energia care sa mobilizeze dincolo de anii din buletin, de dureri sau suferinte.

*
piesa Acasa la tata poate fi trebuie vazuta la Teatrul Act din Bucuresti

*
apropo de prietenie, mi-am facut prieteni noi la Sibiu zilele astea. dar despre ei si cit de simpatici sunt, povestesc zilele viitoare.

1809

29 mai, faza zilei FITS 2010 – Cihtli Ocampo

La spectacolul ARTĂ PURĂ / ARTE Y PUREZA Flamenco Company, dansatoarea Cihtli Ocampo avea piciorul sting bandajat pe toata gamba pina jos catre glezna. Dansa intr-un ritm dracesc, vibra aerul pe linga ea si miinile lasau dire ca si cum ai fi desenat cu laserul in aer.

Era incredibila.

Dupa o ora, durerea de la picior si-a spus cuvintul si Cihtli Ocampo s-a descaltat. A inceput cu piciorul accidentat, inlaturind cu grija bareta care tinea glezna umflata. Apoi a pus pantofii la marginea scaunului pe care se odihnea din cind in cind.

Si-a dansat desculta inca 10 minute; minute de iad pentru trupul ei, de rai pentru spectatori.

Baietii din trupa au continuat sa cinte si dupa ce ea a iesit din scena. Au ramas insa pantofii, intr-un colt, la vedere.

*
iat-o aici intr-o inregistrare dintr-un alt show

2479

FITS 2010 – Haneke, Jelinek & Muresanu

dimineata, in masina catre sibiu

Iti place Haneke?, ma intreaba doamna blonda rafinata cu care impart o masina Mercedes pe drumul catre Sibiu. Tocmai ce aflase care sunt lucrurile/actorii/regizorii care nu-mi plac din teatrul romanesc.

Da, foarte foarte mult. E Isabelle Huppert in Romania si ruleaza Pianista zilele astea in cinematografe in Bucuresti. Mi-a placut f f tare.

A, da? Dar cel mai nou film al lui l-ai vazut? Sau Cache?

Da, mi-au placut mult. Am vazut si making of-urile.

Citeva clipe mai tirziu intr-un alt context , doamna blonda spune “Eu am tradus-o pe Elfriede Jelinek, Amantele, la Polirom”

Iar eu ma gindesc ce coincidenta frumoasa, vineri seara am vazut-o pe Hubbert la 2 metri distanta, pentru ca simbata dimineata sa ma aflu in masina linga doamna care a tradus in romaneste scrierile autoarei care a creat personajul Pianistei, unde Hubbert joaca incredibil.

Si doamna asta il place pe Haneke.

Doamna se numeste Ana Muresanu, o puteti intilni duminica, 30 mai, la ora 12:00 la spectacolul lectura de la Libraria Humanitas. Textul e GHEPARDUL / DER PANTHER de Felix Mitterer (AUT), iar traducerea ii apartine.

“N-am fost niciodata la un spectacol lectura”, a spus doamna in masina zimbind.

2448

10 secunde cu Isabelle Huppert

vineri seara Isabelle Hubbert a stat fata in fata cu Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Andrei Ujica, Monica Birladeanu si o multime de alti oameni din industria filmului sau a fotografiei.

Era la inaugurarea unei expozitii care o avea in prim plan. 170 120 de portrete cu ea, realizate de zeci de fotografi faimosi.
Acolo in fata noastra parea ca o umbra: delicata, fragila, filiforma si extrem de mica…

In primele minute ale intilnirii ei cu publicul, s-a aparat cu miinile incrucisate la piept de avalansa privirilor din jur. Cind domnul Oroveanu a inceput sa vorbeasca cu multa emotie despre ea, s-a relaxat si s-a emotionat putin. Avea in fata pe cineva caruia ii era mai greu decit ei sa fie in public.

Iar la aplauze, lungi si intense, s-a rusinat. Dupa citeva clipe cind aplauzele continuau, n-a mai stiut cum sa reactioneze. Si inceput sa dea din cap a multumire cu o privire incurcata pe chip. Pret de 10 secunde.

In acele secunde am inteles de ce fotografii lumii sunt fascinati de chipul asta care nu e nici frumos, nici spectaculos.

Pentru aceste 10 secunde ar fi meritat sa fiti acolo.

Expozitia Isabelle Huppert 170 120 de portrete este deschisa la Sala Dalles pina pe 25 iunie.

1809

Parul & limbajul emotiilor

Cind suntem nervoase il roadem.
Cind suntem alintate il rasucim pe deget.
Cind vrem sa seducem il aruncam peste umar si ridicam semet capul /eventual si pieptul.
Cind suntem nesigure – il indreptam cu placa – vrem sa intram intr-un tipar exact, al liniilor drepte.
cind vrem sa dominam – il tundem scurt ca sa intram in lumea barbatilor.
Cind vrem sa ne aratam disponibilitatea – il facem rasta sau cu bucle.

Parul nostru spune atit de multe despre noi…

Stiam ca e importanta coafura si am trait ca toata lumea experiente – multe! – de bad hair day, dar pina la prezentarea echipei Philips despre par & limbajul emotiilor nu constientizasem toate aceste nuante.

Ne schimbam coafura/culoarea/ parul pentru ca dorim sa fim percepute altfel, pentru ca avem nevoie de un alt inceput emotional, pentru ca vrem sa manipulam cu un detaliu al infatisarii noastre ca sa distragem atentia de la altul (extern sau intern)

*
de-a lungul timpului am fost toate culorile in cap (de la verde pina la roshu), am avut toate lungimile de par (de la lung pina la talie pina la tunsoare de 2 mm) dupa prezentarea de la lansarea Philips Haircare Style Guide AW 10 mi-am facut o analiza psihologia a ultimilor ani si-am zimbit tare.

E frumos sa vezi (si asa), cum te tot cauti pe tine. Din instinct, cu orice mijloace.
*

Tu cite culori/tunsori ai avut?

1243

sexul oraselor: amsterdam

Fiecare oras pe care-l vizitez primeste o identitate. Capata o viata si un sex.

Dupa cum le vad/simt eu.

*

Amsterdam e un transexual voyeur care e extravagant noaptea  dar pe care, daca l-ai vedea la prinz pe strada, l-ai considera vecinul cel simpa. Are multi ani si n-a avut prea multa grija de corpul lui.

Seara, cu machiaj grosier si fusta cit o bentita, dar ridicata la spate, cu experienta anilor care au trecut peste el, te-ar ademeni sa intri in camaruta cu vitrina luminata de lampadar roshu. La prinz te-ar scoate la o supa si ti-ar povesti despre cit de putini clienti a avut de fapt in ultima luna.

Amsterdam e un oras ambalaj, machiat strindent seara ca sa para ca vinde sex. Sau ca sa-ti dea voyeuristica iluzie ca poti sa cumperi sex si sa te simti puternic, oricit de slab ai fi.

*
vrei sa stii ce alte identitati au primit orasele pe care le-am vizitat?

1689

Draga Theo (van Gogh)…

stiu ca ai murit de multa vreme, dar pentru ca tocmai ce m-am intilnit cu fratele tau – Vincent- m-am gindit sa-ti scriu:)

pina ieri, nu m-am gindit niciodata ca ai fost un om tare special.

imi place de fratele tau, ii stiu lucrarile si, pentru ca am fost ieri in casa voastra comuna din amsterdam – muzeul Van Gogh, brusc ma uit la tine cu alti ochi.

stiam ca fratele tau era nesigur pe el, era fragil si traia emotii extreme, dar acum stiu sigur si ca era un mare egoist, rasfatat (nu in sensul rasfatului material, cit mai degraba al unui alint emotional – fie el si noire) si, dincolo de astea, un om care nu si-a gasit calea de exprimare. nici macar cu picturile sale.

cind am aflat ca a renuntat la seria “cu cartofi” pentru ca nu a primit raspunsul pe care-l astepta din partea celor care-i vazusera primele 3 tablouri, am realizat inca o data cit de fragila era increderea pe care o avea in sine si cit de mult avea nevoie de confirmari exterioare.

si mi-am dat seama, ca tie ca frate ti-a fost incredibil de greu. erai singurul lui sprijin emotional si – cu egoismul sau de artist – te-a exploatat tare mult.

Draga Theo,

aseara, cind imi faceam bilantul zilei – ce am vazut si ce am trait ieri in amsterdam – in mod surprinzator, nu m-am gindit la Vincent, fratele tau, desi fusese pe lista mea de prioritati la vizite.
m-am gindit la tine. mult.
la efortul tau de a-l sustine material pe vincent in toti acesti ani, la faptul ca erai fratele mai mic si ai fi avut si tu nevoie de un sprijin, la cit de greu ti-a fost cind a murit.

mi-am adus aminte ca si sotia ta a fost generoasa – ne-a dat noua scrisorile dintre tine si Vincent – iar asta arata inca o data ca esti dintr-un aluat aparte.

cred ca erai un om tare tare misto.

****

Scrisorile dintre Vincent Van Gogh si fratele sau Theo sunt publicate in Romania la Editura Art. Cartea se numeste Draga Theo.

***

ma aflu la Amsterdam pentru Philips Haircare Style Guide AW 10, despre care am de scris lucruri tres simpa, dar… e si miine o zi:)

3331

limbajul semnelor

vreau sa invat limbajul semnelor.

am luat legatura cu asociatia hipoacuzicilor si sper sa ma indrume ei catre un curs.

dar daca stiti pe undeva, let me know:)

cred ca exprimarea sentimentelor si a gindurilor fara sa fie folosite cuvintele e cea mai pura si mai emotionanta forma de comunicare.

si vreau sa invat asta. cit am sa pot eu invata.

2015

sa facem un cadou unui om bun

Iubesc faptele bune care vin ca de niciunde. Fara sa ceara nimic in schimb. Facute cu drag, din inima.
Faceti cu mine o astfel de fapta buna? Un cadou pentru un “om din aluatul bun?”

*
Miine, marti 25 mai, la ora 19.00 la sala Radio Alexandru Tomescu si Horia Mihail isi incheie turneul Stradivarius: o serie de 11 concerte care fac parte dintr-o campanie sociala de stringere de fonduri pentru copiii cu deficiente de auz (“Ai auzit de mine?”)

Dupa primele 3 concerte, am vorbit via email cu Alexandru. Imi spunea ca au strins o suma echivalenta cu 3 proteze auditive si ca se string greu banii.

Cind i-am spus ca tocmai faptul ca se string bani pic cu pic e mai emotionant si mai frumos si mai insemnat, mi-a dat un raspuns pe care-mi permit sa-l transcriu aici, pentru ca m-a emotionat profund.

Eu cred ca in ultima instanta e un exercitiu civic, sa ne dezmeticim si sa vedem ce putem face cu totii, fiecare cate putin, dar impreuna.

Ti-am povestit ca avem o cutie pentru donatii pe care o luam dupa noi la toate concertele din turneu. Dupa – numar banii ca sa vad cat s-a adunat. De multe ori sunt foarte numeroase bancnotele de 1 leu – ma gandesc insa ca fiecare dintre ele este un gand bun al celui care a donat-o.

Alexandru Tomescu

*
Pentru ca stiu ca exista cutia asta, dar mai ales crezul lui Alexandru in ideea de gest civic, m-am gindit ca miine sa facem de-o fapta buna.

Haideti la ora 7 la Sala Radio sa facem o donatie in cutia campaniei. Cit de mica. Ar fi frumos sa stati si la concert, dar daca nu aveti timp si sunt altele deja in program, treceti doar ca sa lasati o bancnota.

Ar fi mai mult decit un gest civic, ar fi un cadou cu drag pentru Alexandru si colegul lui, care se afla la sfirsitul unei campanii grele si obositoare.
Un cadou venit de niciunde.

Va bagati?

*
later edit: am fost la concert pregatita sa pun banuti in cutiutza. mi-am gasit citiva dintre prieteni in sala si-am fost happy. si ei pregatiti pt cutiutza.
cu ceva noroc alti prieteni se mobilizeaza mai bine decit noi, mai consistent adica. detalii zilele viitoare.

2218

cannes 2010 – premiantii in foto

o selectie subiectiva, desigur aka preferatii mei

premiul pentru interpretare feminina: juliette binoche (pe care am revazut-o de dimine in Cache, asa ca mi se facuse dor:) )

premiul pt interpretare masculina: javier bardem

si pentru ca oricum dupa ce-l vezi pe bardem zici “ce norocoasa e penelope cruz”, iat-o si pe ea in sala:)

1372

premiile cannes 2010

in seara asta, pe la 9 cind la cannes se anuntau premiile, radu muntean &sotia, alex baciu si maria popistasu luau masa la le bonne bouche, noul bistro trendy al bucurestiului.
la inceputul saptaminii, la cannes aceeasi echipa lua ovatii la scena deschisa:)

pe la 10 in bistrou a intrat si designerul adrian oianu, ca sa se aseze la doua mese distanta de catalina burciu, stilist.

pe la 11 am plecat asa ca nu mai stiu cine a mai venit/plecat:)

*
iata premiile de la cannes 2010:

FEATURE FILMS IN COMPETTION

Palme d’Or

LUNG BOONMEE RALUEK CHAT (Uncle Boonmee who can recall his past lives) by Apichatpong WEERASETHAKUL

Grand Prix

DES HOMMES ET DES DIEUX (Of Gods And Men) by Xavier BEAUVOIS

Award for the Best Director

Mathieu AMALRIC for TOURNÉE (On Tour)

Jury Prize

UN HOMME QUI CRIE (A Screaming Man) by Mahamat-Saleh HAROUN

Best Performance for an Actor

Javier BARDEM in BIUTIFUL réalisé par Alejandro GONZÁLEZ IÑÁRRITU

Elio GERMANO in LA NOSTRA VITA (Our Life) réalisé par Daniele LUCHETTI

Best Performance for an Actress

Juliette BINOCHE in COPIE CONFORME (Certified Copy) by Abbas KIAROSTAMI

Award for the Best Screenplay
LEE Chang-dong for POETRY

SHORT FILMS IN COMPETTION

Palme d’Or
CHIENNE D’HISTOIRE (Barking Island) by Serge AVÉDIKIAN

Jury Prize
MICKY BADER (Bathing Micky) by Frida KEMPFF

CAMERA D’OR

AÑO BISIESTO réalisé par Michael ROWE présenté dans le cadre de la Quinzaine des Réalisateurs

1401

de ce n-am mers la Marsul Gay

De 5 ani de cind lucrez pentru Tabu, marsul (parada) gay e aproape un fel de datorie de serviciu. Revista promoveaza egalitatea de sanse si diversitatea, iar reprezentantii ei cred in ceea ce promoveaza.

In acesti 5 ani, am lipsit de la marsul gay o singura data cind n-am fost in bucuresti.
Anul acesta am ales sa stau acasa si nici macar nu am deschis televizorul sa aflu daca e vreo problema acolo.

Revista si-a pastrat convingerile, eu am in continuare prieteni gay si as face orice ca sa aiba o viata sociala mai buna, dar …

*
Anul trecut la parada gay m-am simtit ca si cum organizatorii ar fi bifat ceva si si-ar fi luat banii pentru asta. 200 de manifestanti, 400 de politisti, tab-uri in stinga si-n dreapta, drumul inchis pe strazile pe care ajungea marsul.

Adica niciun efect asupra oamenilor din jur pentru care, de fapt, se face marsul. Nu era nimeni din afara comunitatii sau a prietenilor ei, care sa se uite si sa remarce ca nu poti sa deosebesti din sirul ala de oameni care-s gay si care nu. Pentru mine asta e sensul marsului “Normalitatea, asemanarea celor din coloana. Nu scrie pe nimeni gay”

Mai eficient, in termeni de bani & timp, ar fi fost o parada intr-un studio, in fata tuturor televiziunilor care sa ia repede citeva cadre cu travestitii care deschid coloana.

Dar marsul nu e despre asta.

*
La primele editii ale marsului gay prietenii mei din comunitate participau cu mindria unui coming out national. “sunt aici in multimea gay si iti arat ca sunt la fel ca tine”.
Am amintirea unui coleg gay pentru care drumul de 700 de metri a fost o tortura psihica. simtea toate privirile de pe strada avind tone in greutate.
Era o tortura care s-a supus singur, ca o confirmare a ceea ce e el si a faptului ca vrea sa fie acceptat asa.

Oamenii ca el si-au facut datoria in acest 7 ani si fata de sine, si fata de comunitate. Dar acum marsul nu le mai aduce nimik, pentru ca organizatorii n-au stiut sa puna nicio valoare emotionala in plus pentru eveniment. Ba mai mult, au restrins puterea lui.

E ca o bifa intr-un tabel. Ma rog, intr-o coloana de tab-uri ca sa nu se vada nimik in jur.

*
N-am fost anul asta la marsul gay pentru ca simt ca nu se merge intr-o directie buna. E grav ca dupa 7 ani de mars nu avem in Romania mai multe voci recunoscute ale comunitatii. E o problema de management a imaginii, a resurselor si, la capat de drum, a sentimentelor oamenilor alora din comunitate.
Care -acum – nu se mai regasesc nici in interiorului grupului minoritar din care fac parte.

*
dragi prieteni, nu va suparati pe mine ca n-am fost la marsul gay anul acesta. pentru voi si pentru multi altii pe care nu-i cunosc o sa scriu in continuare in Tabu despre comunitatea gay. stiu cat e de important pentru voi – dar si pentru noi – sa incepem sa intelegem nuantele care ne arata in culori putin diferite.

ca sa compensez, aseara, m-am uitat la A single Man:)

*

Unul dintre cei mai cultivati & rafinati membrii ai comunitatii gay din romania e Octavian. ma bucur ca-l stiu si ca scrie pentru Tabu. aici puteti citi cum se vede lumea lui in ziua internationala de lupta impotriva homofobiei

2747

cannes 2010 – un certain regard premii

PRIZE OF UN CERTAIN REGARD – FONDATION GROUPAMA GAN POUR LE CINEMA
HAHAHA by HONG Sangsoo

JURY PRIZE
OCTUBRE (October) by Daniel VEGA & Diego VEGA

THE PRIZE FOR BEST PERFORMANCE GOES TO THE THREE ACTRESSES OF LOS LABIOS (The lips),
by Ivan FUND & Santiago LOZA : Adela SANCHEZ, Eva BIANCO, Victoria RAPOSO

1362

cannes 2010 – foto cu my favs:)

n-am avut timp sa mai postez foto de la Cannes, dar uite incep cu una f f tare.

anul acesta Vlad Ivanov a fost in competitie cu filmul Schastye Moe regizat de un ucrainian, Sergei LOZNITSA. e filmul la care incepea sa lucreze cind am facut eu interviul cu el:)

aici cu echipa filmului, din care a mai facut parte si Oleg Mutu (imagine)

io tot am fantezii cum o sa cistige domn ivanov oscarul. e printre putinele mele sperante ca sa ia si un roman oscarul pentru actorie, chiar daca in cine stie ce productie straina. (mai sunt pe lista dragos bucur si marcel iures)

***
si daca tot e sa fac un post cu preferatii mei, iat-o si pe doamna juliette binoche, tot la cannes

si o foto cu glenn close

& the lovely meg ryan

1677

Elena Mihaila – internship Tabu – ultimul Jurnal

Saptamina trecuta Elena Mihaila a incheiat internshipul la Tabu.
“lucrarea ei de diploma” se gaseste in editia de iunie a revistei tabu, dar chiar daca internshipul s-a terminat, asta nu inseamna ca eu nu o mai “chinui”

de saptamina viitoare, va avea aici pe blogul meu, o rubricuta permanenta.
scopul: formarea reflexului de a da articole a deadline si o editare punctuala pe mai multe genuri de scriere. finalitatea: mai invatam lucruri – si ea, si eu:)

in ultima zi de intern, Elena ne-a adus un tort de cioco mi-nu-nat.

mai jos, ultima fila de jurnal in calitate de intern.

Din septembrie o noua tura de internship la Tabu. asa ca daca va intereseaza, urmariti-mi blogul in august:)

Jurnalistul învăţăcel vs. “Demonii” unui text – Part II

Am primit aseară mail-ul încurajator al Cristinei cu edit-ul draft-ului al doilea şi cu un îndemn ca următorul draft, al treilea, să fie şi ultimul (a mai urmat unul). Am învăţat zilele astea mai multe despre cum se scrie un story decât în 2 ani de facultate. Ştiu ce am de făcut acum, dar singură nu aş fi fost în stare să ajung aici.
Mulţumesc pentru îndrumare, ştiu cât de time consuming este, dar şi pentru *a glimpse* de 3 luni în lumea:
• *agitaţie, oameni vorbind, telefoane, computere, colaboratori, vicii, mouse, jucării, 5 minute de linişte când doar sunetul tastelor şi ploaia de afară se mai auzeau, nume nereţinute, planuri, printuri, corectări şi „vreau acasă” – uri.*
Chiar dacă este ultimul jurnal de intern pe care îl scriu, o fac cu zâmbetul pe buze. Mă repet, dar nu-mi pasă, Jurnalismul este frumos dacă sunt oameni care să te facă să-l vezi aşa. Asta mi-a adus aminte de unul dintre motivele scrisorii “de ce vreau sa fiu jurnalist” cu care am aplicat:
• *“Pentru că oamenii au părerea greşită că viaţa este grea; de ce să nu existe mai multe persoane care să le deschidă ochii către o lume uimitoare, o lume mai simplă, dar frumoasă şi la fel de justă?”*
Acum trec printr-o perioadă “reminiscentistă”. Au fost multe momente drăguţe pe care nu le voi uita prea curând şi care inevitabil m-au motivat să învăţ mereu mai mult, să cer mai mult de la mine şi să nu mă dau bătută uşor.
Dragi copii, astăzi este ultima lecţie – recapitulare – ce am învăţat noi în ultimele 3 luni:
• Cum se ţine o şedinţă de brainstorming de idei pentru numerele viitoare, cum se corectează textele, cum se editează pozele şi cum se paginează articolele. Despre stresul ultimei săptămâni înainte de trimis revista la print, dar să nu uităm de research.
• Inserturi, interviuri, flat, sumar, front of the book/core/back of the book, draft, shooting-uri, transcrieri de interviu, book of the brand si feedback.
• Pitch, reportofonul în rolul unui *loyal sidekick* şi semnificaţia somnului dulce după o zi productivă.
• Reporting, “ciopârţirea” unui text, agitaţia constantă din redacţie (cu soundtrack – “În pădurea cu alune, aveau casă doi pitici…”), ce înseamnă stresul de dinaintea unui eveniment mare, dar mai ales “cum să ne ţinem cumpătul în situaţii extreme”.
• De la writer’s block, până la “Şi gataaaaaaaaa. Primul tău narativ la revistă mai are un pic şi-şi ia zboruuuul.”
Termin cu un singur gând, unul care mă caracterizează ca învăţăcel. Este destul de greu să recunosc sentimentul acesta, dar ucenicul îşi ia zborul cu: La la la la la. Şi nu, nu este un semn că de la cap. I – Intern, trec la cap. II – Internată!

Internul Elena (care nu s-a trezit la timp) over and out.

P.S. A nu se uita – „urcaţi, la dreapta şi mergeţi drept înainte”.

Elena Mihaila, fost intern la Tabu in perioada 15 feb – 15mai 2010

jurnalul de intern al elenei poate fi citit aici

2611

making of bernabeu la ateneu

cum banuiam acum o saptamina, ideea tres simpa de a construi stadionul bernabeu din doze de bere apartine agentiei McEnn.

(mai puteti vedea instalatia pina duminica, la ateneu)

fetele de la PR de la agentie sustin ca nu se poate pune degetul pe persoana care a avut ideea pentru ca a fost o munca de echipa si e un proiect la care se lucreaza de un an de zile.

ok, dar eu tot vreau sa stiu membrii echipei:)

pentru ca mi-au citit blogul si stiau ca ma intereseaza cum s-a fct proiectul, mi-au trimis un filmulet de making of.

vreau insa sa scriu – fie si numai pentru blog – my story despre proiectul asta tres simpa. asa ca o sa mai sap:)

(mai spun o data, ca sa nu existe discutii: nu e publicitate platita, acest post. nu sunt consumatoare de bere, nu mi-e client acest brand, nu sunt in target si nici nu ma urnesc sa merg la evenimentele lor simpatice – cum e unul de miine seara. pur si simplu mi-a placut ideea si simt ca ar putea fi un story treeeeees simpa aici)

2553

cazul Hoara

Televiziunile au dat aseara imagini cu Marcel Hoara alergat de multimea de manifestanti din fata Guvernului. Toate tv-urile au blamat multimea, dar s-au folosit de imagini ca sa arate furia si dorinta de razbunare fata de guvernati.
N-a zis nimeni nimic ca, de fapt, televiziunea care a generat scandalul e vinovata.

Si asta nu e deloc fair.

*
Sa explic: Orice producator de stiri stia ca daca aduce un reprezentant al Puterii in mijlocul manifestantilor va iesi circ. Pe asta cred ca s-au si bazat, pe scandal aducator de audienta.

Daca ar fi dorit sa fie onesti fata de oricare invitat al Puterii, ar fi avut studioul protejat de multime, cu grilaje metalice si cu bodyguarzi ca sa pastreze o distanta non agresiva intre masa emisiunii si multime.

Nu s-a dorit asta.
Multimea putea sa o mingiie pe crestet pe Sandra Stoicescu si, evident, sa-l imbrinceasca pe Hoara.

De dimineata la Antena 3 se aduceau laude echipei care a stat straja si s-a transformat in perete in apararea lui Hoara. C’mon, v-ati pus in pericol si oamenii vostri, tot pentru audienta.

Not not fair.

*
De ce s-a dus Hoara acolo? De, ma iertati, bou!
Dar asta e cu totul alta discutie. Scandalul a fost premeditat, iar informatia e facuta acum manipulatoriu.

Si eu cred ca guvernatii astia sunt varza-idioti-cei mai prosti ever, si eu stiu ca ne e greu si ca o sa ne fie si mai greu, dar asta nu are nimic de-a face cu mascarile astea urite care ii imping pe naivi in zone violente.

*
Altfel, decit sa stam cu miinile in sin sau sa vociferam ca uite ce greu ne e, zic ca ar fi mai bine sa muncim.

Eu ma ofer sa prestez pentru statul roman, ce are el nevoie de prestat, o zi pe saptamina, voluntar, pina la sfirsitul anului.
Vrea la scoala? Merg. Vrea la maturat? Merg si acolo. Vrea la ghiseu? Prestez. Vrea la spital la muncile necalificate? Ok, rabd si muncesc.

Sa zica un reprezentant al statului unde are nevoie de munca voluntara pentru ca a dat multi oameni afara ca sa reduca costurile, si eu merg frumos si muncesc.

E mai util decit sa manipulam sau sa stam cu miinile in sin si sa ne vaitam ca tara se duce de ripa.

1947