sunt un foarte mare fan de choco. foarte mare fan.
astazi am primit de la londra, via juma de bucuresti (motiv pt care m-am rusinat), aceste delicioase obiecte care detin (si) ciocolata.
am fost toata ziua, in ciuda deadlineului de predare revista, a smiley face.
compania care produce aceasta choco se numeste bloomsberry si imi imaginez ca sunt niste oameni rafinati si cu foarte mult umor.
choco n-a vnt singura, ci cu o carticica la fel de delicioasa
multzuuuu Mr P
me happy happy happy
NO one knows what we look like,” said Biz Stone, a 35-year-old college dropout who’s dressed like a high-school student, in a shapeless black T-shirt, jeans and high tops, and is one of the three co-founders of Twitter. “So no one treats us like celebrities.”
750,000 spoturi, 5,000 trailere
via Mr P
despre ce vorbesc 17 fete intr-o simbata dupa amiaza, dupa ce au fost la atelierul unui designer si la o expo de fotografie?
despre fotbal, politica, lenjerie (la perla), celebritati, celebritati, celebritati, amintiri despre intimplari haioase cu prietenele… redd’s talk about…
restul in revista cu fotografii cu tot.
*
am ajuns acasa si-am descoperit ca linga mine s-a mutat cineva care ia lectii de pian. e avansat(a).
am concert privat. pe repeat
daca spun ca azi a insemnat Cannes, Gwyneth Paltrow, filmari, scenarii si interviuri pare ca sunt cine stie ce vedeta. dar… azi a fost aglomeratie mare:)
dimineata, meeting cu 3 simpatici sa stabilim ce facem la cannes. am o exclusivitate mi-nu-na-ta via Chivas – Live with Chivalry. (va fi insa timp pentru commenturi de la fatza locului si, da, si pentru poze)
filmare pt tvr
revedere cu leonard miron care locuieste linga londra si ii e bine. cred si eu. mi-a povestit cum, in calitate de steward British Airways, s-a conversat cu Gwyneth Paltrow si n-a stiut cine e Chris Martin. intrigat, domnul de la Coldplay l-a invitat la un concert.
revedere cu gica preda. care ma scosese din agenda telefonului lui. of of of.
el zice ca de fiecare data cind apar in viata lui, crede ca muncim ceva impreuna, iar eu dispar intr-un mod foarte feminin. eu zic ca nu sunt in stare sa scriu scenarii si ca-l refuz politicos de fiecare data.
perspective diferite de a privi acelasi lucru. dar ma duc la examenul de actorie la clasa lui.
intilnire cu alti trei simpatici pentru un proiect pentru iulie, dulce si mmmmmm. my fav.
facut pe desteapta intr-un interviu pentru strategic.ro. tema: Criza si presa scrisa.
nu cred ca le va placea ce am scris acolo, dar…
in curind, tot azi adica, tre sa scriu text pt JN:)
v, 5 ani: “pe tine cum te cheama?”
geta voinea
“aaaa, te stiu. pe tine te imita mondenii”
*
azi, la sedinta foto
ar trebui sa se analizeze cum si de ce a reuzit susan boyle cu o singura aparitie la tv sa obtina publicitate fara precedent.
cine va afla ingredientele magice si le va putea reproduce in vreun fel, va scoate f multi bani.
acum susan boyle in time (si) cu fotografii exclusive
2 ore jumatate, 3 stilisti, 15 rochii si multe tocuri.
Drumul meu catre Cannes a inceput la Mengotti, cu Mirela, Marco si Catalin.
Pe covorul roshu ma vor insoti Valentino si/sau Givency.
Detalii despre vizita mea la Cannes la fest de film, curind.
Multzuuu Catalin
Un avocat isi ajuta parintii sa se sinucida pentru a muri demni. Amindoi medici faimosi, amindoi bolnavi in faze terminale, amindoi constienti de decizia pe care au luat-o. La fel si avocatul care stie ca poate face intre 2 si 4 ani de puscarie pentru fapta sa.
La 10 ani distanta avocatul isi spune povestea intr-o carte. The last goodnights – assisting my parents with their suicides.
Cartea a aparut in februarie, a fct valuri in America si poarta numele unei fundatii care vrea sa schimbe legea mortii asistate in SUA.
Am citit-o we asta si-am regretat ca avocatul, John West – fost actor in tinerete, din cind in cind producator de filme -, n-a trecut peste orgoliul sau si n-a dat cuiva povestea sa o scrie.
M-am asteptat la o scriere zguduitoare; am citit o compunere cu subiect delicat, grav, controversat. Dar o compunere scolara.
In lipsa unei priviri “de afara”, toata povestea este despre avocat iar personajele principale, mama si tata, cele care decid sa moara demn, sunt doar schitzate.
*
Si eu cred ca oamenii trebuie sa aleaga cum sa moara. Daca traiesti demn poti la fel de bine sa alegi sa mori demn, fara sa fii o povara pentru cei din jurul tau cind boala te macina cu totul, dar cartea lui John West mi-a adus aminte de discursul Cameliei Tapoi, tinara condamnata pe viata care e in dosarul tabu din luna mai. Genul acela de speech curatat de orice il deranjeaza pe povestitor, obtinut din multe repovestiri in minte a intimplarilor, ca sa-i inlature orice mustrare de constiinta.
🙁
vroiam mai mult. poate sub impresia ultimelor lecturi cu adevarat zguduitoare. the things that carried him, o poveste pe care m-a pus domn lupsa sa o citesc si care m-a fct sa beau cafea cu lacrimi. la propriu. adica lacrimile mi-au curs in cana de cafea pe care o tineam in mina in timp ce citeam.
britains got talent 2009 ep 4
tot Mizerabilii, ca si la Susan Boyle.
alta voce magica. alt om cu un vis frumos. jamie pugh
ia uitati-va ce revista are fata linga ea.
o foto atasata la comunicatul de presa care anunta un nou premiu pentru filmul lui radu jude, cea mai fericita fata din lume
multzu domnul Jude. multzu mult.
era greu si amuzant sa fii prietenul lui Magritte.
te punea sa stai la poze in cele mai ciudate ipostaze. daca nu-ti placea sa te joci, ti-ar fi fost imposibil sa-i fi fost prieten.
era greu si sa fii sotia lui Magritte (care se lupta cu imaginea mamei care s-a sinucis), dar era frumos.
*
cele mai frumoase fotografii a lui Magritte din expo de la Kretzulescu sunt cu Georgette, sotia lui.
cea de mai jos se cheama La reine semiramis si poarta cu ea multa tandrete, e o fotografie facuta cu atit de multa dragoste incit o infrumuseteaza pe protagonista. georgette era departe de frumusetea din fotografia asta.
o alta fotografie cu Georgette se numeste La marchande d’oubli. dar trebuie vazuta de aproape, din expo.
There might not be much traffic on Mexico City’s streets, but gallows humour about what some call “The Aporkalypse” has been circulating around the metropolis.
“Did you hear that Mexico has become a world power?” goes one joke. “When it sneezes, the whole world gets the flu.”
*
With no place to go, television has become one of the only available distractions. But even on the small screen, the disease has made its mark on that most Mexican form of entertainment: the telenovela.
Nothing defines the formulaic soap operas more than overly dramatic kisses. But Televisa, the world’s biggest producer of the soaps, has decreed smooching will be reduced to a minimum in accordance with government guidelines to avoid close contact.
Duffy va concerta pentru prima oara in Romania vineri, 26 iunie, de la ora 20:00, la Orange PrePay Party, intr-un eveniment cu intrarea libera oferit de Orange pe plaja H2O din Mamaia.
(din comunicatul de presa)
Duffy e noua imagine Coca Cola si o intilniti si in Tabu de mai:)
ana cea desteapta a fct interviu cu will self pt Esquire;
*
ESQ: Când scrii, bei ceai, tot felul de infuzii speciale. Ai o plită pe birou, dar şi un panou cu zeci de post-it-uri deasupra. Cum le deosebesti, ce notezi pe ele?
W.S.: Scriu idei, metafore, tropi, gaguri, observatii si le asez pe sectiuni diferite, iar fiecare sectiune corespunde unui proiect în lucru. Pe măsură ce lucrez la o carte, dau jos dintre post-it-urile pe care le-am rezolvat si le lipesc pe bucăti de hârtie aflate pe biroul meu. Notele astea au o viată a lor, în care fictiunea e doar o formă exterioară, aditională, asa cum un mugure e parte a unui ciclu al vietii. De îndată ce termin de lucrat la o carte, duc toate post-it-urile, foile si drafturile în mansardă. Acolo, formează un arhipelag de insule!
*
ESQ: Ai fost dependent de droguri. Cât timp a trebuit să treacă până să scrii din nou?
W.S.: Continuasem să scriu si în timpul perioadei de recuperare – care e, oricum, perpetuă. De fapt, renuntasem la droguri si pentru că nu reuseam să termin cartea la care scriam atunci, “Cum trăiesc mortii”.
ESQ: Înainte să te laşi, ai apucat să vezi ce era de “partea cealaltă”?
W.S.: Da, într-un moment de claritate. Era nebunia. Era moartea.
Will Self, despre sex aici
N-am vazut-o jucind, nu o stiam. M-am prins insa ca e una dintre nominalizate dupa oftatul apasat de dinaintea sectiunii cel mai bun debut.
Era ca si cum daca ar fi dat tot aerul afara, ar fi fost nu doar mai usoara, ci si mai putin stresata. Ca intr-un exercitiu de relaxare, doar ca era executat cu maxima incrincenare si incordare.
Am in minte chipul ei incruntat si cum i-a iesit aerul din piept, pe gura, umflindu-I obrajii. Nu i-au trecut emotiile nici cind trecusera mai bine de doua ore de la momentul in care a cistigat premiul. Se agata de mina iubitului ca si cum fara asta nu si-ar fi putut mentine echilibrul pe scaun. Singurle clipe in care nu s-au tinut de mina, au fost cele in care ea era pe scena, cu rochia tremurinda, luindu-si premiul.
Mi s- a spus ca e fata de oameni conectati la lumea teatrului. Am uitat cine ii sunt parintii.
daca vreti sa stiti cum e prin redactie, aveti live pe twitter info.
plus birfe de la evenimentele si petrecerile la care mergem
taburo
Pt ca i se inmina premiul pentru intreaga activitate, dna Margareta Pogonat a vnt la gala. era insotita de Alexandru Bindea si statea in spatele cuplului Rebengiuc- Mihut.
Cu 10 minute inainte de a se ajunge la premiul domniei sale si-a scos din geanta o hirtie. Impaturita in patru, o coala A4, cu insemnele unui hotel; un logo cu o fetita imbracata cu roshu si verde.
Pe ea scris de mina, cu cerneala albastra, cu litere ondulate, cu “l” si “T” unduit, era discursul.
L-a citit in gind, tremurind. O vedeam cum ii creste emotia in timp ce-l parcurgea. Alexandru bindea a incurcat sectiunile si i-a fct semn ca va urma dinsa, l-a linistit discret cu mina stinga in timp ce cu dreapta tinea in continuare hirtia.
A impachetat apoi atent hirtia, a pus-o in geanta maro si s-a intors cu gindul la ceremonie.
Peste o vreme l-a rugat pe Alexandru Bindea sa-i verifice salul cind se va ridica, sa nu se agatze de ceva si sa i se vada urit din spate.
Domnul Bindea si-a facut treaba ca un elev constiincios si gesturile lui te faceau sa crezi ca ar fi dus-o pe brate pina pe scena, numai sa-i fie bine.
Discursul doamnei Pogonat a fost poate cel mai emotionant din toata ceremonia; simplu, direct, cu vocea gituita de emotiile lucrurilor care erau spuse printre cuvinte.
Cind s-a intors in sala, Alexandru Bindea i-a sarutat mina.
*
Cind ma gindesc la doamna Pogonat de aseara, am in minte elasticul cu care avea prins parul, poate pentru ca stateam chiar in spatele sau. O banda neagra din aceea cu un fel de sirma in ea, care se stringe in jurul parului in tot felul de forme. Era rasucit pur si simplu, si ascundea un alt elastic negru.
Un par proaspat spalat prins in coada- coc cu elasticul ala.
Ma gindesc ca ar fi meritat cel mai bun coafor din oras. Cadou. Cu abonament pe viata.
Dl Rebengiuc avea un aparat foto. Digital. Mic, intr-o husa neagra.
Cind a cistigat premiul pentru cel mai bun actor, i-a dat aparatul doamnei Mihut sa-l fotografieze. Nu i l-a deschis, doar l-a scos din husa si doamna Mihutz s-a uitat pret de citeva clipe la el, cit domnul Rebengiuc urca scarile catre scena. Apoi pt ca nu stia ce sa faca cu el, l-a pasat Dorinei Chiriac, care i l-a pasat lui Florin Piersic Jr.
A privit alternativ, pe scena la dl Rebengiuc, in sala la Florinel. Sa faca fotografia.
A fost foarte emotionat dl Rebengiuc. Si emotionanta mentionarea Aurei Buzescu.
Cit cobora scarile dl Rebengiuc, doamna Mihutz cu o infinita tandrete si o complicitate de mama fiica, i-a spus Dorinei “Nu imi imaginam ca poate sa fie asa de emotionat.”
Citeva minute mai tirziu, cind dna Mihut a luat premiul pentru cea mai buna actrita, la fel de emotionata a recunoscut ca “e ca si cum n-as fi luat niciodata un premiu in viata mea”. Din sala dl Rebengiuc ii facea fotografii cu camera digitala.
Cind s-a intors la scaune, era o complicitate intre ei, isi multumeau/se felicitau din priviri/ se bucurau fara vorbe si fara gesturi. Magia unui cuplu care a impartit multe, multi ani.
Catre sfirsitul spectacolului Dorina a zis ceva simpatic cu vocea ei de copila, iar dl Rebengiuc a mingiiat-o ca pe copii: i-a apasat nasul cirn cu aratatorul.
*
Nu stiu daca se pune, dar il iubesc pe domnul Rebengiuc, iar intilnirea pentru Moromentii 20 de ani mai tirziu, e unul dintre cele mai speciale momente pe care le pastrez in minte. Daca n-ati vazut-o pe doamna Mihut in regele Lear, ati ratat mult. E ca si cum ati fi putut sa luati masa cu Katherine Hepburn si nu v-ati dus pentru ca nu stiati cu ce sa va imbracati.
*
anaceadeteapta mi-a dat articolul din evz despre mostenitorul lui Ceausescu.
am citit si iata conversatia cu ea:
Acd: exemplu de aplicatiune in presa romaneasca:
Acd: m-am intrebat ce narativ ar fi iesit de-aici
cristina: oooohohoho
cristina: o bijuterie
Acd: il pun pe grup de depanat povesti, mai ca ma tenteaza
cristina: si ce prost e deschis
Acd: dar cum e plin de “probabil ca”
Acd: ramine un mister
cristina: După o investigaţie ce a durat mai bine de un an…
Acd: daaa
Acd: asta am zis si eu
Acd: trebuia sa stie si ce chiloti poarta
Acd: dupa un an
cristina: dar ce ne intereseaza pe noi ca a muncit un an?
Acd: nu ne intereseaza
Acd: dar e mai bine ca spus-o
Acd: ne da o dimensiune a rateului
cristina: si asta e cel mai impo lucru pe care il au de spus? e prima prop
Acd: si iolu e mare jurnalist premiat in romania
cristina: pai noi nu premiem scriitura
cristina: ci investigatia
cristina: stirea/informatia
Acd: care arata ca ce?
cristina: ca uite am ajns la omul asta
cristina: noi avem cultura omului de grota
cristina: am vinat, am cistigat
cristina: am trofeul
Acd: birrr
Acd: 🙁
cristina: dar asta nu e articol
cristina: asta e un googalit
cristina: plus info ca ala s-a intors in tara
Acd: nu e, eu ce zic
Acd: dar ma intreb
Acd: cum poti avea acces la surse
Acd: e un subiect care merita reluat si pitrocit
cristina: Bunurile, mare parte din colecţia familiei Borilă, au făcut recent obiectul unui articol in „New York Times”, unde reporterul îl citează chiar pe Valentin Ceauşescu, dar de care cei în cauză sunt extrem de nemulţumiţi şi consideră că a fost scris cu rea-credinţă.
cristina: uite, google
Acd: horror
Acd: dar daca ai acces
Acd: ce narativ ar putea iesi
cristina: si parka vad ca ia premiu la gala jurnalistilor whatever
Acd: n-ar fi primul premiu
Acd: 🙁
cristina: exact