Author : Cristina Bazavan

Barack Obama Sir David AttenboroughBarack Obama l-a intervievat pe Sir David Attenborough (fragmente interviu)

Barack Obama l-a intervievat pe Sir David Attenborough (fragmente interviu)

Duminică noaptea BBC Earth va difuza un interviu istoric.

Dupa ce doamna Obama a intervievat-o pe Meryl Streep despre educație, parenting și egalitatea de sexe într-o întâlnire istorică, acum îl avem pe   președintele Statelor Unite ale Americii Barack Obama care îl intervievează pe Sir David Attenborough la Casa Albă.

Va fi o emisiune foarte specială și, cred, emotionantă pentru că președintele este de mult timp un admirator al muncii lui Sir David Attenborough. Barack Obama mărturisește și în emisiune că a crescut uitându-se la documentarele lui Sir David, care, după 60 de ani explorând globul, a fost martorul schimbărilor naturii din prima linie.

Din ceea ce a transpirat până acum este ca va fi o discutie unică între cei doi: președintele vorbește despre rădăcinile sale în Africa din partea tatălui său și cum copilăria sa în Hawaii și în Indonezia i-a insuflat o dragoste eternă pentru natură. Sir David Attenborough face referință la povești din lunga sa carieră, la recenta sa scufundare record din Marea Barieră de Corali și ceea ce crede el că trebuie făcut despre problemele presante ale lumii precum creșterea populației, schimbările climatice și energia regenerabilă.

În timpul interviului, Președintele Barack Obama declară:

 “Am fost un mare admirator al muncii dumneavoastră și pentru o lungă perioadă de timp…ați fost atât un educator cât și un mare naturalist.”

“Nu ne mișcăm atât de repede pe cât am avea nevoie și ceea ce știu, pe de o  parte din vizionarea programelor dumneavoastră, și a muncii pe care ați depus-o până acum, este că aceste ecosisteme sunt toate interconectate unele cu celelalte. Dacă doar o țară face ceea ce trebuie, dar alte țări nu fac la fel, atunci nu vom rezolva această problemă, trebuie să avem o soluție globală la această problemă.

“Ceea ce vedem sunt tendințe globale care depind de lumea întreagă să lucreze împreună, și, din păcate, nu am făcut un progres atât de mare în ceea ce privește schimbările climatice.”

Sir David Attenborough afirmă:

 “La aniversarea celor 89 de ani, am avut surprinderea să mă regăsesc într-un loc în care nu am mai fost până acum…să vizitez Casa Albă împreună cu președintele Statelor Unite. (El a fost) prietenos, ospitalier și autentic.”

“Cred că vom găsi modalități de generare și stocare a energiei din resurse regenerabile, vom face ca problema petrolului și a cărbunelui să dispară – pentru că din punct de vedere economic, vom dori să folosim aceste alte metode. Dacă facem acest lucru, vom face un pas uriaș în rezolvarea problemelor pământului.”

 “Cred că ceea ce se cere este o înțelegere și un sentiment că natura este parte a moștenirii tale. Aceasta este singura planetă pe care o avem și trebuie să o protejăm. Și oamenii simt acest lucru, într-un mod profund și instinctiv, la urma urmei este locul în care te duci în momente de bucurie și de suferință.”

Domnul care a stat om la om pe tot terenul cu cei doi oameni care au făcut istorie, Anthony Geffen, CEO al Atlantic Productions și producător al emisiunii, a povestit: “Este extraordinar să îi vezi pe acești doi lideri carismatici împreună, abordând cu grijă unele din cele mai importante probleme cu care se confruntă planeta. Acest film intim care include scene din spatele camerei cu președintele Obama și Sir David Attenborough la Casa Albă, oferă contextul importantei lor dezbateri. Include materiale filmate nemaivăzute până acum și de asemenea unele din imaginile de referință din cele mai mari documentare ale lui Attenborough – incluzând aici Life on Earth, Blue Planet și Galapagos.

*

Înregistrat în luna mai a acestui an, odată cu aniversarea celor 89 de ani ai lui Sir David Attenborough, acest interviu special va fi difuzat pe BBC Earth pe 29 iunie, duminică noapte spre luni, după miezul nopții, de la 00:30am.

(În Statele Unite ale Americii, interviul va fi transmis pe BBC AMERICA, locul celor mai mari programe de referință de istorie naturală ale BBC de pe piața americană de televiziune, în această duminică, 28 iunie, de la 05:30pm ET, urmat de o versiune extinsă de la ora 08:00pm ET.

 *
N-are sens să vă spun cât de mult îmi doresc să se întâmple lucruri din acestea și la noi. Aștept momentul în care românii nu vor mai fi concentrați pe destrămare, ci pe construcție pentru că sunt sigură că și președintele Iohannis, și soția dumnealui, ar putea fi gazdele unor asemenea pretexte pentru educație, pentru cultură, pentru motivarea oamenilor să-și urmeze visurile și pasiunile.
2358
Carrington_05Arta se face si din bijuterii!

Arta se face si din bijuterii!

Text de Raluca Antuca

O multitudine de brose, cercei cu perle, coliere și diademe compun opera de artă “Galleons and Feathers“, realizată de Ann Carrington, absolventă a Colegiului de Artă din Birmingham. Aceasta a primit chiar solicitări din partea organizației Națiunilor Unite să realizeze lucrări care ridică semne de întrebare față de problemele actuale din toată lumea.

Un prim exemplu de lucrare este această corabie realizată numai din podoabe feminine, care mie îmi par vintage. Ann vrea să facă o distincție între aceste simboluri ale bunului gust, rafinamentului și opulenței și realitatea care nu este întotdeauna frumoasă (corabia nu este cel mai aspectuos lucru ever).

Sursa ei de inspirație a fost orașul industrial Wing Wo Wave City, unde se produce un număr mare de accesori și bijuterii cu perle. Pentru cei interesați, Ann va avea o expoziție la The Royal College of Art în octombrie 2016!

2380
siggaella-1__880-tileBaldvin, proiectul femeilor puternice

Baldvin, proiectul femeilor puternice

Text de Raluca Antuca

De când deschidem ochii pentru prima dată, iar o mămică și un tătic se uită la noi de parcă suntem cel mai prețios lucru ever, ni se spune cum funcționează lumea. De ce pâinea este pâine și o mâncăm aproape la fiecare masă, de ce trebuie să purtăm haine mereu și cum funcționează societatea democratică (sau cum ar trebui măcar).

Știm din copilărie că băiețeii se îmbracă în albastru, iar fetițele în roz. Că bărbații sunt curajoși, aventurieri și trebuie să întrețină familia din munca sa, care de regulă, este fizică. Femeia are grijă de copii, de gospodărie și de soț. Adică ea spală, șterge și curăță. Se îngrijește de trup pentru iubitul soț, își piaptănă părul lung în fiecare dimineață și își curăță tenul cu cele mai prețioase licori.

Ei bine, acum suntem în anul 2015 si lucrurile nu mai stau ca în cărțile de povești. Există cupluri homosexuale, iar anumite diferențe de gen au dispărut, pentru că rolurile celor doi s-au intercalat. Rămân doar stereotipurile care îngrădesc cumva gândirea. Printre acestea se numără și cel care spune că femeile trebuie să aibă părul lung. Cele care nu se încadrează în acest tipar sunt privite ciudat și nu sunt acceptate în societate.

În această idee, fotografa Ella Sigga a creat un proiect fotografic în colaborare cu o asociație din Islanda care se numește Baldvin. Au fost realizate portretele a șapte femei care suferă de boala Alopecia Areata. Datorită acestei boli, ele au pierdut tot părul scalpului, fiind chele. Doar pentru că nu arată așa cum suntem obișnuiți, asta nu înseamnă că trebuie marginalizate sau ridiculizate. Îmi place foarte tare emoția transmisă prin fiecare fotografie, iar expresia facială este una atât de puternică, nicidecum să înspire milă sau tristețe.

2392
shamekh2Atunci cand moda se imbina cu arhitectura

Atunci cand moda se imbina cu arhitectura

Text de Raluca Antuca

Când eram de-o șchioapă și singura mea treabă în zi era să mă asigur că sunt completate cărțile de colorat, am observat că trebuie să folosesc anumite culori pentru anumite personaje sau anumite rochițe.

De exemplu, când ajungeam la pagina cu Tinkerbell, știam că trebuie să iau creionul verde ca să-i colorez rochița. Doar că mereu îmi plăcea să cred că era făcută din frunze verzi și era cusută cu fire din raza soarelui. Așa că de fiecare dată, desenam mici frunzulițe, în ideea de a realiza o rochiță cu model.

Aceeași idee am regăsit-o în lucrările artistului vizual pe nume Shamekh Al-Bluwi, care a găsit o modalitate ingenioasă de a combina pasiunea sa pentru modă și arhitectură într-o serie de ilustrații tare creative.

Ca mulți contemporani de-ai lui, artistul desenează siluete feminine îmbrăcate cu rochii vaporoase, lungi sau tutu, artă care se încadrează clar în fashion design. Doar că el nu le lasă uitate pe hârtie, ci le decupează. Le poziționează cu atenție în fața unui loc arhitectural mai deosebit (zid cu cărămizi, geamuri), pentru că Shamekh vede moda ca o reflectare a lumii.

Astfel, culorile și pattern-urile rochiei sunt dependente complet de locul în care este poziționată hârtia cu schița. Artistul face o conexiune între modă și arhitectură, reușind să realizeze niște modele de rochii cu totul deosebite. Păcat că sunt doar pe hârtie!

2317
macabre-scary-clown-portraits-photography-clownville-eolo-perfido-99-5PHOTO- Atunci cand clovnii isi pierd veselia

PHOTO- Atunci cand clovnii isi pierd veselia

Text de Raluca Antuca

Atât de diferiți suntem noi oamenii, încât același lucru pe unii îi sperie și pe alții îi amuză. Unul dintre lucrurile astea este reprezentat de clovni.

Știu anumite persoane care au fobie, efectiv sunt înfricoșate de acea față al cărei zâmbet larg nu dispare niciodată și ai cărei ochi te privesc țintă. Ce să mai vorbim de machiajul ușor sinistru, care te face să te întrebi care este semnificația unei fețe vopsite cu alb. Dar unii pot fi fascinați de veselia clovnului și de faptul că nu este ca ceilalți oameni.

Termenul de clovn provine de la un cuvânt scandinav, care înseamnă “fraierel vesel”, iar clovnii moderni au apărut la sfârșitul secolului XVIII și au fost asociați cu filmele comice.

Pentru cei curioși, există o serie fotografică Clownville în care niște clovni pozează pentru fotograful francez Eolo Perfido. Doar că acest proiect este un coșmar fotografic, în care grotescul domină, iar veselia modelelor este înfricoșătoare. Fotograful spune că a fost inspirat de filmele mute Buster Keaton și Charlie Chaplin, unde personajele exagerau emoțiile, pentru că nu puteau vorbi.

Perfido trăiește acum în Italia, iar lucrările lui au apărut în reviste precum NY Times, Vogue Russia, GQ Russia, Panorama First și Vision.

2676
brain(repost)  SANATATE: ar trebui sa facem curat zilnic in mintea noastra

(repost) SANATATE: ar trebui sa facem curat zilnic in mintea noastra

am scris acest articol in 15 decembrie 2014. il repostez pentru ca, odata cu vacanta de vara, oamenii isi pun noi rezolutii. poate treceti meditatia si “curatenia mintii” printre rezolutii.

*

unul dintre obiectivele mele din 2015 e sa-mi conving prietenii sa incerce macar intr-o dimineata sa faca exercitii de curatare a mintii, de linistire interioara.

sunt sigura ca cine va incerca o data, va face foarte des asta; mai ales ca , prin practica, procesul de curatire (meditatie ii spun unii) incepe sa fie mai profund si cu efecte tot mai benefice.

cred ca asa cum ne spalam dimineata ca sa fim “curati” pentru o noua zi in care ne intilnim cu lumea si cu o multime de asperitati, tot asa trebuie sa facem curatenie zilnic in mintea noastra care urmeaza sa fie agresata de emotii, stari si zeci de mii de informatii carora trebuie sa le faca fata in timp record. ( eu am ajuns la curatenia mintii ascultindu-mi pur si simplu nevoile creierasului, fara vreun instructor, fara sa cheltui bani, fara ca macar sa fi citit ceva la tema.. dar despre asta povestesc alta data)

cum faci curat in mintea ta?
cu 10 minute in care nu te gindesti la nimic, iti reglezi respiratia si, daca nu te poti sprijini doar in linistea din mintea ta (care e mai greu la inceput de facut), sa te intorci tot timpul cu gindurile la un cuvint pozitiv (iubire, multumesc etc)

eu prefer sa fac asta stind (acum cind e frig cu spatele lipit de calorifer, ca o pisica:) ), dar e un exercitiu de curatire pe care-l poti face oriunde. important e sa fie liniste, sa inveti sa-ti cobori ritmul interior si pret de citeva minute sa nu te gindesti la nimic, sa relaxezi “muschii mintii”

*
cercetatorii de la Harvard au facut un studiu pe persoane care obisnuiesc sa-si relaxeze mintea, sa-si faca curat in minte, in fiecare zi si au constatat ca “meditatia” nu doar relaxeaza, ci si ajuta la dezvoltarea creierului.

“Although the practice of meditation is associated with a sense of peacefulness and physical relaxation, practitioners have long claimed that meditation also provides cognitive and psychological benefits that persist throughout the day. This study demonstrates that changes in brain structure may underlie some of these reported improvements and that people are not just feeling better because they are spending time relaxing.” – Sara Lazar of the MGH Psychiatric Neuroimaging Research Program and a Harvard Medical School Instructor in Psychology

The study involved taking magnetic resonance images (MRI) of the brain’s of 16 study participants two weeks prior to participating in the study. MRI images of the participants were also taken after the study was completed.

“The analysis of MR images, which focused on areas where meditation-associated differences were seen in earlier studies, found increased grey-matter density in the hippocampus, known to be important for learning and memory, and in structures associated with self-awareness, compassion and introspection.”

aici tot studiul

*

stiti care e efectul?

pe linga mai multa energie pe care o veti in rutina lucrurilor zilnice, apare – dupa citeva zile – si o forma de fluiditate mentala, informatia se asimileaza mai usor, ideile noi par ca vin mai repede si… ai un zimbet pe dinauntru.

ceea ce va doresc si dvs.:)

2524
capture-20150624-134155Unele transformari au nevoie doar de putin make-up!

Unele transformari au nevoie doar de putin make-up!

Text de Raluca Antuca

Un nou val de make-up artiști a invadat internetul ultimilor ani. Multe filmulețe care te învață cum să îți conturezi fața, cum să îți mărești buzele cu o nuanță de ruj vișinie sau cum să-ți aplici genele false cât mai eficient. Pe scurt, cum să nu fii naturală și să semeni cât mai mult cu păpușa copilăriei, Barbie.

Din acest amalgam de profesioniști și amatori se distinge Paolo Ballesteros, care este prezentatorul unui show TV, Eat Bulaga!, dar căruia îi place să se joace cu pensulele și fardurile.

Nu dă sfaturi și nici nu face video-uri când se filmează. Face ceva mult mai tare, adică recrează foarte realistic chipurile unor celebrități, printre care Megan Fox, Anne Hathaway și Julia Roberts.

Recent, a hotărât să ducă acest proiect la un alt nivel. A reușit să se machieze astfel încât să arate ca fiecare membru al familiei Kardashian. Pe cât de nebunesc sună, rezultatele arată incredibil. Suntem conștienți că fetele Kardashian se transformă în divele Kardashian cu mult make-up, dar să vezi cum îți poți schimba fața (oricât de diferită ar fi) doar cu fondul de ten potrivit, iluminator și farduri e senzațional!

2249
blind-dog-guide-best-friends-abandoned-rescued-stray-aid-shelter-glenn-buzz-3Ce este loialitatea pentru un caine?

Ce este loialitatea pentru un caine?

Text de Raluca Antuca

Tocmai ce am descoperit o poveste minunată, pe care trebuia să o împărtășesc cu voi! Este vorba de o pereche de câini fără stăpân din UK care m-a impresionat foarte, foarte tare!

Unul dintre ei, Glenn (Jack Russell Terrier) este nevăzător și are nevoie de ajutor ca să nu fie călcat de mașină sau, pur și simplu, să nu sufere pe străzi. Celălalt se numește Buzz (Bull Staffordshire Terrier) și, pentru că nu are stăpân, îi este foarte loial lui Glenn. Își ajută prietenul să găsească bolul de mâncare, cușca și culcușul special amenajat, iar acesta îl urmează peste tot.

Cei doi au fost găsiți în Tunelul Canalului Mânecii și de atunci stau împreună într-un centru special pentru câinii fără stăpân în Durham. Cei de la adăpost nu știu prea multe despre ei, doar cred ca au vreo nouă- zece ani. Ei sunt de părere că cei doi sunt prieteni de ceva timp, pentru că atunci când sunt separați sunt agitați și neascultători.

Se pare că Buzz este mai om decât mulți oameni!

1938
vlad anghel_01Cele mai frumoase lucruri se fac impreuna: prima galerie digitala de arta

Cele mai frumoase lucruri se fac impreuna: prima galerie digitala de arta

Spunem zilnic, chiar de mai multe ori pe zi, ca nu sunt sprijiniti tinerii talentati. Vorbim despre sprijinul pe care statul, autoritatile sau oricine altcineva decit noi, nu-l acorda oamenilor talentati. Si rareori ne gindim ca, de fapt, si noi suntem o rotita in acest mecanism. O rotita care ar face diferenta.

Cind am fost invitata sa fiu curator al primei galerii digitale de arta din Ro primul gind a fost ”nu stiu atit de multi artisti digitali” si-apoi mi-am spus ”daca eu nu stiu, inseamna ca sunt multi ca mine care nu stiu si care ar putea fi ajutati sa stie.” Iar proiectul acesta – SUHD Prima galerie digitala de arta din RO- asta face in primul rind.

Cu ajutorul curatorilor ARTMARK am ales 3 artisti care fac ”arta digitala” (dar si ceilalti ambasadori ai galeriei – Maurice Munteanu, Sanziana Pop si Janina Nectara au ales cite trei) si-acum ne facem jobul de ambasadori: incercam sa-i facem cunoscuti la cit mai multa lume.

Sigur ca stiam ca galeria se bucura de cele mai inalte standarde de calitate – vorbim de expunerea lucrarilor pe ecranele care au cea mai mare acuratete a redarii culorilor si a detaliilor, televizoarele Samsung Ultra HD – dar in acelasi timp stim (si acesta este principalul motiv pentru care sunt in acest proiect) ca ideea acestei galerii digitale inseamna o sansa in plus pentru a pune ”un spot de lumina” pe niste tineri artisti, o sansa in plus pentru promovarea lor.

Si mi se pare minunat cum tehnologia a avansat atit de mult si a ajuns la forme atit de rafinate, incit televizorul poate ajunge – acasa – suport pentru o opera de arta.

Cum spuneam si-n titlul acestui articol cred ca cele mai frumoase lucruri se fac impreunaasa ca va invit si va rog sa dati un share la link-ul galeriei in spatiile publice ale comunitatilor voastre pentru ca ei sa fie vazuti de cit mai multa lume. Puteti vedea toate lucrarile din prima galerie digitala aici.
Sa-i votati, pentru ca doar 4 dintre ei (cite unul de la fiecare curator/ambasador) va avea o expozitie digitala la ARTMARK si lucrarile lor vor putea fi vazute pe ecranele SUHD.

Votul a inceput pe 19 iunie si dureaza pina vineri 26 iunie, asa ca va rog tare sa votati.
Artistii care fac parte din mini galeria mea sunt

Valeria Dumitru


Kadna


Vlad Anghel

Cred ca proiectul acesta foarte special si unic in Romania poate ajuta niste artisti care rup niste bariere sa fie cunoscuti. Asa ca va rog sa ma ajutati sa-i promovam, sa fiti impreuna cu mine ambasadorii lor. Puteti sharui acest link http://www.galeriasuhd.ro/ .

Sigur ca mi-ar placea ca ”ai mei” sa obtina cele mai multe voturi, dar nu e despre asta in acest proiect, e despre a face cunoscuti niste artist foarte speciali in cel mai bun context posibil pentru expunerea muncii lor: pe televizoare SUHD care redau, dincolo de ceea ce ne imaginam noi de la ecranul unui televizor, acuratetea detaliilor.

2370
capture-20150621-140553Friend, versiunea imbunatatita a selfie stick-ului

Friend, versiunea imbunatatita a selfie stick-ului

Text de Raluca Antuca

Cei de la College Humor, varianta americană a celor de la 10Lucruri, au realizat un video în care ne prezintă un update pentru selfie stick-ul atât de des folosit.

Se numește Friend și este o alternativă pentru acest stick, care îți permite să faci imagini în care nu arăți singur și trist, dar nici disponibil și dornic de aventură. Așa vei fi mult mai încrezător, pentru ca acest prieten îți face un selfie pe care chiar poți să-l numești fotografie.

În video veți afla avantajele unui Friend atunci când vrei să imortalizezi momentul! Enjoy!

 

1737
1302932152998257297Noile inventii in materie de imprimante 3D- robinetele de bucatarie

Noile inventii in materie de imprimante 3D- robinetele de bucatarie

Text de Raluca Antuca

Pe lângă faptul că sunt capabile să reproducă obiecte foarte rapid și eficient, imprimantele 3D pot, de asemenea, să creeze lucruri foarte complexe și imposibil de realizat în mod tradițional, prin tehnici manufacturiere.

Acesta este unul dintre motivele pentru care American Standard, firmă care produce instalații pentru bucătărie și baie, a decis să folosească această imprimare 3D pentru noile robinete care vor fi scoase pe piață.

Produsele realizate prin această tehnică sunt din metal, așa că vor dura la fel de mult ca celelalte realizate tradițional. Cei de la American Standard deja au imprimat trei robinete cu un design impresionant. Procesul include un laser, pudra de metal și durează aproximativ 24 de ore, după care urmează șlefuirea.

Vor fi disponibile începând de anul viitor la prețul de aproape 20.000 de dolari. Până când vom avea și noi în casă un robinet de acest gen, zic să ne mulțumim cu cele de acasă, care deși nu arată atât de interesant, sunt la fel de funcționale.

2641
Sun-Flowers-by-plants-e1432254530955Sotia lui James Cameron a primit un buchet de floarea-soarelui solare

Sotia lui James Cameron a primit un buchet de floarea-soarelui solare

Text de Raluca Antuca

James Cameron dezvăluie care este cea mai nouă creație de-a sa!

Un gigantic albastru, de fier care colectează energia de la soare și o transformă în electricitate durabilă. Nu vorbesc aici de vreun personaj din Avatar nr. 2, regizat de Cameron, ci de o floarea-soarelui solară.

Se pare că regizorul de 60 de ani își dedică timpul liber realizării unor dispozitive capabile să protejeze mediul înconjurător. Această floare solară a fost creată special pentru Suzy Amis Cameron, soția lui, după ce ea a mărturisit că este interesată de energia solară pentru școala Muse din Malibu, California.

Florile au aproape zece metri în diametru și se rotesc odată cu soarele. Acestea folosesc un tracker care, pe baza unor calcule astronomice, determină poziția soarelui pe cer. Atunci când vântul este prea puternic, florile sunt întoarse spre pământ.

Acest dispozitiv nu numai că funcționează și este iubit de toți cei care vor să protejeze mediul, dar arată și foarte bine, așa cum veți vedea în fotografii. James Cameron a reușit să creeze o modalitate frumoasă de a arăta cât de utilă este această energie solară pentru planetă. Iar doamna Cameron s-a ales cu un buchet de flori cu totul deosebite!

2190

Sa ridem cu Ghitza. Ati vazut?

acum cind e oftatul mai mare si mai mare pentru fanii Game of Thrones, hopa si Ghita Ciobanul.

e super super amuzant clipul in care Ghita Ciobanul se uita la film si se regaseste in personaje. (l-am luat de la zoso)

abia astept sa vad care sunt reactiile celor care sunt super fani ai serialului. ultima data cind am scris despre un film fantasy aproape ca m-au linsat, pentru ca fanii nu accepta nimic altceva decit laude.

uite ceva simpatic. nu stiu care e personajul care a fost casapit, oricum in serialul asta sunt casapiti rind pe rind, dar acum pot avea un inlocuitor…

pe Ghita Ciobanul.

1956
gay-themed-traffic-lights-installed-in-vienna-for-the-2015-eurovision-song-contest-have-proven-so-popular-that-authorities-have-now-decided-to-keep-them-for-goodCupluri gay se tin de mana in semafoarele din Viena

Cupluri gay se tin de mana in semafoarele din Viena

Text de Raluca Antuca

În contextual concursului Eurovision, în Viena, capitala care a găzduit competiția, s-au instalat niște indicatoare de trafic aparte, care urmăresc o tematică foarte mediatizată în ultimul timp. Unele semafoare au avut în locul siluetei tradiționale, care merge sau stă în funcție de culoare, cupluri de persoane cu o altă orientare sexuală.

Aceștia se țin de mână și au în dreptul lor o inimioară ca simbol al iubirii necondiționate. Mesajul ar fi unul de toleranță față de cei care sunt diferiți. Aceste indicatoare s-au dovedit a fi foarte populare și au primit un feedback pozitiv din partea publicului. Mai bine de 20.000 de oameni au semnat o petiție online ca să le păstreze.

Deși au costat 63.000 de euro, autoritățile au decis să le păstreze și să le instaleze și în alte orașe din Austria. Ba chiar vor imprima siluetele pe tricouri, pentru ca imaginea unei diversități culturale să fie în atenția publicului.

Asta numesc eu o gândire inteligentă, care nu numai că promovează turismul în Austria, dar și pledează pentru o lume în care toți suntem egali și niciunul dintre noi nu are dreptul să judece în necunoștință de cauză.

2245
1432678591-screen-shot-2015-05-26-at-60546-pm4 inchi de dragalasenie

4 inchi de dragalasenie

Text de Raluca Antuca

Cu toții ne simțim din când în când mici într-o lume mare, iar acest cățeluș din rasa Mops știe cel mai bine cum este ca toți ceilalți să fie mai mari ca tine. La numai patru inchi înălțime și cântărind jumătate de kilogram, Pip (căci așa se numește) are patru luni și este mai mic decât o doză de Cola.

Pip este cel mai mic mops din Marea Britanie, sora lui, Poppy, fiind de două ori mai mare. Deși arată adorabil, această condiție fizică i-a adus probleme. Stăpâna, Joanne Astley, spune că el suferă de pneumonie și trece printr-un chin zilnic de a supraviețui.

1994
cui#FITS2015, secvente – cuiul

#FITS2015, secvente – cuiul

a fost o piesa in festival care se numeste Sprijiniti in cui, a unei companii japoneze RINKOGUN.

piesa nu va putea fi vazuta in alta parte in afara festivalului si nu o sa scriu despre ea pentru ca nu ajuta:)

pun doar un gind pe care l-am avut legat de ”suspendati in cui”

*

cind suntem in cadere libera, doboriti de orgolii, griji,

cind cadem vijelios catre ”strafunduri” interioare sau exterioare.

ne ajuta sa apara un cui.

chiar daca s-ar putea sa ne raneasca momentul in care cadem si ne intilnim cu el, e posbil sa ne raneasca atit de tare incit sa ne lase urme (cu riscul de a ne sfisia si din carne), macar ne putem agatza de el  si putem incetini sau stopa caderea care ne-ar face sa ne rupem gitul.

*

asa ca, fara legatura cu festivalul si cu spectacolul in sine, ma gindeam cit de bun e, din cind in cind, un cui in viata noastra.

2304
leaf-8Arta nu se explica, ci se face (din frunze uscate)

Arta nu se explica, ci se face (din frunze uscate)

Text de Raluca Antuca

Este toamnă și te plimbi în parcul tău preferat din orașul natal. Ești puțin melancolic și te gândești retrospectiv la viață. Iei o frunză de pe jos, vezi că este puțin cam fragilă, dar nu te aștepți să se facă fărâmițe în palma ta.

Îți vine să crezi sau nu, aceste frunze care se dezintegrează cu atâta ușurință sunt material de lucru pentru artista Susanna Bauer. Ea reușește să le croșeteze în moduri inedite cu o dexteritate uimitoare. Transformă frunzele în cuburi și alte forme geometrice, folosind o tehnică utilă și în prelucrarea pielii.

Frumusețea naturii poate fi găsită chiar și în cele mai mici sau delicate elemente. Iar minunățiile făcute de artistă sunt unice. Ne arată că arta nu se explică, ci se face, uneori chiar din cele mai surprinzătoare lucruri.

Daca sunteți în Cornwall, UK, puteți să-i vedeți lucrările la Lemon Street Gallery pană pe 27 iunie. Daca nu, să-i explorați pagina de Facebook.

3065
FloatingFishDomeInventia care le permite pestilor sa vada lumea exterioara

Inventia care le permite pestilor sa vada lumea exterioara

Text de Raluca Antuca

De multe ori, luăm lucrurile ca atare și nu vrem să facem vreo schimbare pentru că nu dorim să stricăm ordinea naturală a lucrurilor. Dar v-ați gândit vreodată cum ar fi dacă peștii ar reuși să vadă cum arată lumea exterioară, dar în același timp să nu moară?

Există un anumit soi de peștișori care are denumirea de Koi Fish și care nu pot vedea cum arată lumea oamenilor. Pentru ei, compania daneză Velda a creat un dispozitiv în forma unei cupole care plutește și le permite peștilor să înoate puțin mai sus de nivelul apei. Astfel, aceștia au o priveliște total diferită față de cea cu care erau obișnuiți.

Peștii sunt ademeniți să intre în acest dispozitiv cu mâncare așezată strategic înăuntru. Invenția are un diametru de 32 de inchi și costă 200 de dolari. Nu este ieftină, dar oferă un peisaj deosebit pentru pești, dar și pentru oamenii care văd cum se agită și cât de fascinați sunt.

2190
BeFunky CollagePHOTO- Dansul ca arta si pasiune

PHOTO- Dansul ca arta si pasiune

Text de Raluca Antuca

Unul dintre cele mai minunate lucruri la fotografie este că surprinde momente pe care nu le-ai observa atunci când toată lumea este în mișcare. Aceste momente sunt unice prin prisma fotografului, care vrea să redea prin lentilă mici fragmente de poveste.

Acest lucru se observă cel mai bine în cadrul fotografiei de dans, dinamică prin acțiunile celor participanți, care devin modele. Am mai spus eu că rușii sunt cei mai talentați artiști și că au o viziune cu totul aparte asupra lumii. Ei bine, nu m-am înșelat, pentru că Alexander Yakovlev este fotograful care a reușit să facă niște cadre geniale cu dansatori talentați.

Alexander are un talent aparte de a suprinde dansatorii în acțiune și realizează fotografii expresive și dinamice, folosindu-se de arta compoziției. Atunci când urmărești un dans live, nu reușești să vezi toate mișcările, pentru că dansul se derulează rapid. Nefiind vorba de slow-motion, nu poți admira orice mișcare, ci dansul ca întreg și rămâi cu o senzație de final (răspunsul la întrebarea “Și cum a fost spectacolul?“)

Însă seria de fotografii îți dă șansa de a aprecia această artă a dansului, precum și grația dansatorilor. Mai mult decât atât, seria de dans cu făina capturează niște momente unice, care și cum nu ar face parte din dans, ci ar fi mișcări regizate.

Mai multe fotografii de acest, dar și cu atleți sau sportive găsiți pe site-ul fotografului, care merită admirația noastră!

 

2765
anamaria marinca 2Exclusivitate S!MPA: Anamaria Marinca față în față cu Glenn Close

Exclusivitate S!MPA: Anamaria Marinca față în față cu Glenn Close

În ultimele săptămâni, Anamaria Marinca a filmat pentru  ”She Who Brings Gifts”, pelicula în care le are ca partenere de platou pe Glenn Close și Gemma Aterton.

Anamaria, care este o persoană foarte discretă și modestă, povestește cu mult umor cum a aflat că a obtinut acest rol.

”Eram la Belgrad când am primit scenariul. Un vechi prieten, Goran, și-a asumat rolul principal – Melanie, o fetiță de 10 ani – și mi-a dat replica în proba pe care am filmat-o în camera mea de hotel. Povestea m-a atras – poate și pentru că nu mai făcusem un film de gen până atunci. Ajunsă înapoi la Londra m-am întâlnit cu Colm ( nota mea. Colm McCarthy, regizorul filmului)  la o cafea. Vorbim despre cu totul alte lucruri. La sfârșit mă întreabă: Can you make her tired? Eu: Now?

Nu zice nimic, zâmbește. Îmi pică fisa. Sunt în distribuție.”

Filmul, care va avea premiera anul viitor, este un thriller cu accente horror,plasat într-un viitor distopic, și spune povestea unui copil neobișnuit, micuța Melanie. Protagonista este un ”caz” examinat într-un bunker, de către oameni de stiință aflați în căutarea unui antidot împotriva unei boli care îi amenință pe ultimii supraviețuitori ai planetei. Pe platourile de filmare din regiunea West Midlands, lângă Birmingham, au fost în general mai mulți copii decat adulți, iar Anamaria (care are un rol negativ) povestea încă din timpul filmarilor că este  ”o atmosferă extraordinară”.

Regizorul, Colm McCarthy, a lucrat pentru serialele britanice ”Peaky Blinders” și ”Sherlock”, care au cunoscut un succes internațional de proporții. Scenariul e scris de M.R. Carey si se bazează pe romanul best–seller “The Girl With All the Gifts”  de acelasi autor.

Desigur că toată lumea vrea să știe cum a fost să lucreze cu Glenn Close. Când am rugat-o pe Anamaria Marinca să descrie momentul (via publicistul ei din Ro, Sorana Savu) am primit un răspuns foarte foarte emoționant. Citiți cu atenție rândurile de mai jos, vorbesc despre firesc, despre bun simț și, contrar a ceea ce ar face mulți actori români, accentul nu cade pe ”vedeta” ci pe un gest emoționant. (poate de asta, Anamaria Marinca sta in Anglia )

”La lectură la masa stau, întâmplător, lângă ea. De partea cealaltă, Grace ține romanul lui Bram Stoker pe genunchi, îl răsfoiește și discută cu noi două despre vampiri în general. Are 11 ani, e tunsă scurt și si-a pus o fundă mare. Toate fetițele care joacă în film și-au tăiat părul și l-au donat pentru peruci care vor ajunge la copii care suferă de cancer.

Citim scenariul, ne observăm unii pe alții, suntem în sfârșit cu toții împreună într-o cameră dintr-o clădire dezafectată care va fi acasă în următoarele două luni, curioși și un pic emotionați.

Copiii fac poze cu Glenn. Gata. Mâine începem.”

Singurele fotografii care au fost facute publice de sudioul producător o înfățișează pe Glenn Close într-o ipostază nu foarte prietenoasă.

 

Despre bunul simț și modestia actriței Anamaria Marinca am mai scris într-un interviu foarte emoționant prin simplitatea răspunsurilor, pe care-l cititi aici.

 

3062