Category : carti simpa

margaret atwood, femeia oracol & interview

am avut un crash pentru doamna asta cind am citit Povestea Cameristei. sunt citeva bucati acolo in care, pentru a demonstra ceva stilistic, toate cuvintele au acelasi numar de litere. (eu stiu varianta in engleza, nu p ecea in romana)

la vremea lansarii cartii Povestea Cameristei in Romania, am fct un interviu pt Tabu cu doamna atwood. astazi editura leda ma anunta, stiindu-mi pasiunea pentru autoare, ca in noiembrie mai lanseaza o carte in Romania, Femeia Oracol

iata, in premiera, interviul cu atwood needitat:) interviul in varianta tradusa(of cors) a fost publicat in mai 2007, in Tabu

1. It is said that for a writer, each novel is a correction to the one that came before. What is your aim? And the aim of your work?

Answer: The aim of any writer is to complete whatever book he or she is working on in such a way that the reader, too, will wish to complete it.
As for the aims of my work, this is a subject best left to critics. They can have a good deal more fun with it than I will ever have.
Let’s just say I write about whatever happens to interest me at the time. I’ve had many interests.

2. What advice would you give to young women today?

Answer: That would depend completely on where such a young woman lives, what motivates her, and what resources are available to her. But in general: 1. Have some financial independence, if you can. 2. Wear shoes that won’t distort your feet – twenty years from now, you’ll be glad you did. 3. You are not the sum of what everyone else thinks about you.

3. Do you think that men are a little bit taken by surprise by everything that is happening with women today?

Answer: Some men are easily surprised. You cannot however change the position of women in a society without also changing the position of men, and vice versa.

4. Could be described your book The Handmaid’s Tale a feminist anticipation of Matrix story/ movie?

Answer: Although both centre on forms of totalitarianism, the Matrix story is completely different. In the Matrix, the world has been taken over by advanced computer forms, which have destroyed biological life, except for human beings kept in cocoons and used as a source of bio-energy. The “real world” – the one that resembles the world we know –is a simulation; in the REAL real world, you’ve got plugs in your back and you’re asleep. There is a small resistance group of people who are “awake,” and are fighting the enslavement of human beings. All of this resembles Plato’s parable of the cave and its many spinoffs, and bears scant relation – apart from a metaphorical one — to the slice of reality we currently inhabit.
The Handmaid’s Tale, on the other hand, is an answer to the question, “What would totalitarianism look like in America, suppose it were to come to pass?” We already have all the ingredients for the world The Handmaid’s Tale describes. And we are seeing some of the inclinations.
The United States began as a theocracy in the 17th Century, and that sub- currant has never been absent from it.
Incidentally, The Handmaid’s Tale is not a “feminist” book as such. If it were, all the men in it would be having a great time, and all the women, not. Instead it is a true totalitarianism (pyramid-shaped), seen through the eyes of a member of a slave sub-set. There is a difference.

4. There are a few differences between your book and the The Handmaid’s Tale movie. What do you think about this?

Answer: Film is a very literal medium. It shows everything. As such it is more inflexible than language. A film is also shorter than a book, by and large, so thing get left out.
Thus the film could not show the last chapter; nor are the costumes in it the same as the ones described in the book.
Interestingly, The Handmaid’s Tale is now also an opera – in opera, people can sing their emotions and thoughts out loud, so the opera is actually closer to the book.


Along the Enchanted Way: A Romanian Story

britanicul William Blacker si-a propus sa exploreze tarile fost comuniste din estul europei.
a ajuns si in romania, prin moldova, unde a revenit de-alungul a citiva ani.

dupa cum scrie pare ca de data asta nu ne -am fct de ris, caci Blacker a scris o carte – Along the Enchanted Way: A Romanian Story- in care ne prezinta frumos si emotionant.

In the village of Breb, Blacker was directed to the house of Mihai and Maria, an elderly couple who, having no children of their own, ‘might have room for me to stay’. He stayed for several years, on and off. While his gentle, self-deprecating tone reveals that he never presumes himself to be anything but a foreigner in their midst, his love for the people and the environment is so evident that one can see why he was accepted. Wishing to join the villagers scything the meadow, he goes to market, where someone helps him choose a scythe blade. Back in the village, a man measures him, ‘noting especially the distance between the ground and the tip of my chin’, and then makes a handle for him from ‘curved pieces of plum wood … selected and cut from the tree the year before.’ There are marvellous descriptions of going courting with ‘the lads’, which Mihai urges him to do, of going to church and to the fair on a hillside with the snow-capped Carpathians in the distance. It is a medieval society which makes its own clothes, grows its food, follows the seasons and operates according to traditions developed over 2,000 years. But, delightful and impressive as Blacker finds it, he is close enough to resist sentimentality.

via mr P


concurs Un Ipod pt o carte – via Humanitas

Concurs LibHumanitas: Face a Book / Confruntă-te cu o carte
Perioada: 28 iulie 2009 – 15 septembrie 2009

Participă, în perioada 28 iulie 2009 – 15 septembrie 2009, la concursul “Face a Book / Confruntă-te cu o carte” şi scrie o recenzie despre orice produs de pe site-ul Se premiază cea mai bună recenzie postată pe site-ul nostru şi cea mai bună recenzie scrisă pe blogul propriu cu câte un iPod nano, la pachet cu 3 audiobook-uri în format mp3 (recenzia de pe blogul personal trebuie anunţată la adresa, iar participantul are obligaţia de a posta coperta cărţii recenzate şi un link către pagina că rţii de pe site-ul nostru).

Se acordă 20 de premii constând în audiobook-uri în format mp3 la alegere pentru cele mai multe şi interesante comentarii postate pe


ce carte ai recomanda pentru vara asta? – recomandari

am pus aceeasi intrebare si pe facebook
iata raspunsurile adunate

Alin Adrian Onacă prima care te atrage la librărie

Paul Nanca “Viata si opiniile lui Zacharias Lichter” – Matei Calinescu

Ruxandra Rusan viata de ciine, peter mayle

Antoaneta Roman “Se consideri le colpe”, de Andrea Bajani, despre multe lucruri, dar si despre unii italieni din România

Ioana Laura Bularca A good year – Peter Mayle

Razvan Tudor scrisori catre fiul meu, liiceanu…

Alexandra Dinescu jurnal, oana pellea

Radu Valentin Sora Delirul – Marin Preda

Eniko Szanto Paler, drumuri prin memorie

Ioana Mischie cristian badilita- “dumnezeu de la mancha doarme cu tampla crapata pe umarul meu”


ce carte ai recomanda pentru vara asta?

eu aleg doua:

“Repetitiile si teatrul reinnoit – secolul regiei” – George Banu (Ed Nemira)

Revolutionary Road – Richard Yates ( Editura Vellant)
cartea e muuult mai buna decit filmul. iata un exemplu de situatie care n-avea cum sa ajunga pe ecran cu fatza lui Leonardo Di Caprio.

El închise usa si-o porni spre ea cu colturile gurii întinse într-o expresie în care, spera, se citea dragoste, umor si întelegere; planuise sa se aplece spre ea, s-o sarute si sa-i zica „Stii ce, ai fost minunata“. Dar o tresarire aproape imperceptibila a umerilor îi spuse ca nu voia sa fie atinsa, ceea ce-l facu nesigur în privinta a ce avea sa faca cu mâinile, si atunci îi veni în minte ca „Ai fost minunata“ ar fi putut sa fie tocmai cel mai nepotrivit lucru de spus— condescendent, sau cel putin naiv si sentimental, si în plus cu mult prea serios.
—Ei, zise în loc de asta, n-a fost tocmai un triumf sau ceva, nu?
Si-si înfipse cu un aer încrezator o tigara între buze, apoi o aprinse cu o zvâcnire a brichetei Zippo.
— Cred ca nu, spuse ea. Sunt gata într-un minut.
— Nu, e-n regula, nu te grabi.

ce carte ai recomanda pt vara asta?

cum se ghiceste viitorul – in carti

the Guardian are un articol foarte frumos a carui esenta e intr-o propozitie: Which novels and plays – from Dickens to David Hare – have best captured current events?
vorbeste despre care parte din politica functioneaza in literatura, aminteste multi britanici, dar ajunge si la americani – cu o trecere pe la doamnele care fac literatura.

noi il dam exemplu mereu pe Caragiale, dar oare mai sunt si alti scriitori romani care au anticipat cum va fi (ramine) Romania?


autocontrol – UN PIC erotic

de astazi ana incepe la liternet un proiect care se numeste UN PIC in care recreeaza in scris fragmente din realitatea pe care o traieste.

primul text se numeste Autocontrol si are o doza simpatica de erotism. il puteti citi aici

ma bucur ca Ana s-a hotarit sa inceapa acest proiect si, gindindu-ma la titlul primei povesti, mi-am dat seama ca de acum incolo va avea nevoie de autocontrol si disciplina. va trebui sa scrie saptaminal o poveste intr-un numar de semne stabilit, va trebui sa gaseasca mereu un subiect potrivit, indiferent de deadline-urile pe care le are pentru revistele pentru care lucreaza, indiferent de locul unde se afla.
face acest exercitiu pentru ea, desigur, dar sper sa va placa tuturor ce scrie.

si mai sper sa faca tot mai multi tineri acest gen de exercitiu din care nu se cistiga bani, ci multa experienta.


REPETITIILE si teatrul reinnoit – George Banu

citesc o bucurie de carte, pe care ar trebui sa o parcurga oricare om pasionat de magia care apare pe dinauntrul unui om astfel incit el sa poata lua alt chip si suflet, sa devina un alt personaj: REPETITIILE si teatrul reinnoit, secolul regiei, volum conceput si realizat de George Banu. (Ed Nemira)

“Ca tinar regizor – aveam 29 de ani – nu poti sti ceea e actori de patruzeci, patruzeci si cinci, cinzeci si cinci sau saptezeci si cinci de ani stiu sau, in orice caz, detecteaza. Pot sa imaginez din punct de vedere teoretic, dar corpul meu… nu intelege.”
lorent wanson, regizor 42 de ani.

ce multe nuante sunt pe dinauntrul unui om:)


vremea nonfiction-ului

De la Bookfest, vineri.

Printre cele mai vindute carti de la Editura ALL – la Beletristica (la non fiction era indexata Cartea sosurilor) sunt Captiva de Julie Gregory si Uitati ca ati avut o fiica de Sandra Gregory, Michael Tierney.

Prima carte e povestea unei copile care trebuie sa si doneze organele pentru sora sa (autoarea aflindu-se in aceasta situatie in viata reala cu fiica sa), cea de-a doua e povestea Sandrei Gregory arestata in Bangkok pentru trafic de droguri, poveste scrisa de Tierney care e jurnalist la Herald.

La Editura Curtea Veche, expuse pe un stand intreg erau:

Tur retur – convorbiri despre munca in strainatate, Zoltan Rostas, Sorin Stoica

Cealalta jumatate a istoriei – femei povestind, Zoltan Rostas si Theodora-Eliza Vacarescu

Invata sa invingi – cancerul se sin se poate vindeca, Brindusa Armanca Dana Harbuz –Mircioiu

Interviuri cu oameni obisnuiti pe o tema de interes national.
(sigur ca Dl Rostas si-a fct treaba cu studentii, dar asta e cu totul alta discutie)

E un semn ca incepe sa fie cerere de povesti reale.
E dovada ca exista fondul, dar lumea nu cunoaste/stapineste inca forma.

Asa ca narativilor din “secta” dlui Lupsa, wake up:)
Propuneti subiecte de carti editurilor care au deja in portofoliu carti non fiction. Daca nu va duceti voi catre ei, daca nu le aratati ce puteti sa faceti, ne vom invirti intr-un cerc bolnavicios in care vor fi subiecte, dar ingropate in nisipul unui prim interviu.

Cartea Brindusei Armanca si a Danei Harbuz Mircioiu, Invata sa invingi, se deschide cu o marturisire a Irinei Petrescu despre operatia sa de cancer la sin. Emotionanta si puternica, dar in pasi repezi si cu multe sincope in informatii.
E o fraza acolo in care spune cum si-a invitat medicul care a operat-o la premiera primului spectacol pe care l-a fct post operatoriu si ce semnificatie a capatat spectacolul acela pentru dinsa.
Din fraza aceea s-ar putea face o carte intreaga.

So, wake up!:)


Can Genetics Help You Find Love?

e in Time un articol cu titlul Can Genetics Help You Find Love?
“It’s something you don’t think about when you’re choosing a partner,” the neurobiologist says. “But it’s an important evolutionary principle, to keep the species alive.”
amuzati-va cu el.

Grasset spune “asa cum suntem, asa si iubim” dar nu se refera (si) la ADN.


Uneori lucrurile te aleg ele, nu le vrei tu

Daca as fi vazut-o singura, n-as fi luat-o. N-avea nimic care sa-mi atraga atentia. Nici macar un look atractiv.
Dar ma oprisem acolo pentru ca locul parea mai diferit decit celelalte, pline de branding urias.

Am vzt mai intii un nume care-mi place: Ruxandra Cesereanu. Stiam proiectele sale cu studentii si-am zis sa iau o carte: ma poate inspira pentru munca mea, dar ajut si editura, implicit studentii. Linga ea era o alta carte din acelasi proiect, am adaugat-o la teanc.
Apoi inca una, aceeasi autoare, aceeasi idée, alta generatie de studenti; doua rinduri de carti mai sus.

– Luati-o si pe asta, daca va intereseaza proiectul, mi-a zis librarul.
– Puneti-o aici, sigur… Am adaugat-o celor 3.

Si-n timp ce ma cautam in geanta dupa bani, librarul spune “Luati-o si pe asta, sigur o sa va placa”. A pus-o peste celelalte, am luat-o, m-am uitat la coperta urita, am intors-o la coperta 4, am vzt ceva care se chema Claun Grup, am mai vzt ca era cea mai scumpa dintre toate cartile pe care le aveam in teanc si m-am gindit “Daca tot e sa fac o fapta buna, acum o iau si pe asta. Ce-o sa fie?!”

– Imi dati pe toate doar 50 RON, a zis librarul satisfacut ca luasem asa de multe.

I-am multzumit surprinsa de reducerea mare si am plecat happy.

O ora mai tirziu, pe terasa la Hard Rock Cafe, in timp ce asteptam o farfurie imensa de nachos mi-am dat seama ce minunatie aveam in mina.

Cartea aleasa de librar se numeste “ Anunturi mortuare in Re Major” – proze scurte, de fictiune, inspirate de anunturi mortuare. Absolut delicioase. Scrise de studenti, cu prospetimea, stingacia si inocenta aferenta virstei.

Citesc de zor la ea si ma bucur tare ca m-a ales ea pe mine, caci eu n-as fi ales-o.

Povestirea preferata pina in acest moment se numeste Frimituri, este scrisa de Mihai Gadalean si incepe asa:

L-am intilnit cu mincarea pe buze. Buza de sus era minjita cu o picatura de maioneza, iar de cea de jos ii atirna un firicel mic de varza.

Anuntul mortuar de la care pleaca este:

Cu ultimele puteri, anunt trecerea fulgeratoare in nefiinta a celui care a fost BOBITA CARTOF, sot devotat si cel mai grijuliu tata din lume, ucis in mod inexplicabil de fiul nostru invalid, Leandru. Ceremonia de inhumare a ramasitelor pamintesti va avea loc marti, 4 aprilie, ora 12.00, la Capela Cimitirului Bunavestire. Dumnezeu sa-l odihneasca. In veci nemingiiata, sotia Elina.
Cartea Anunturi Mortuare in Re Major a aparut anul trecut la Editura Limes. Cautati-o la Bookfest.


cronici personale “text message: politist, adjectiv”

uneori filmele, sau piesele de teatru, sau spectacolele de dans, sau picturile etc ne ating intr-un mod foarte personal. e greu sa explici cuiva de ce tu plingi la o secventa care nu-i misca pe ceilalti.

e ceva foarte intim si nu doar ca ti-e greu sa faci public ceea ce simti, dar e greu sa si verbalizezi emotiile pentru ca le/te confrunti cu tine.

la Politist, adjectiv, am fost cu Ana Maria Onisei ( zisa si anaceadesteapta) si ne-am emotionat tare. am discutat mult pe o terasa imediat dupa proiectie, inca mai discutam, si imi dau seama ca fiecare a perceput emotional filmul in aceeasi directie, dar dupa alte repere.
ca si cum am merge pe aceeasi strada, dar pe trotuare diferite. iar asta e o parte din bucuria acestui film (de departe cel mai bun pe care l-am vzt in ultimii ani): universalitatea lui.

e foarte foarte emotionanta experienta ei si ma bucur tare ca a ales sa o faca publica. stiu ca s-a luptat cu ea ca sa scoata aceste cuvinte la suprafata, dar tocmai pt ca sunt de acolo – de prin adincuri – ele sunt f f emotionante.
textul a fost publicat pe si se numeste text message: politist, adjectiv


Learning To Love You More, Octavian

fa o fotografie cu parintii tai sarutindu-se.
scrie despre convorbirea telefonica pe care n-ai avut-o niciodata, desi ti-ai dorit-o
roaga-ti familia sa descrie cu ce te ocupi
da-ti un sfat pentru trecut.
teme de acasa dintr-un proiect care a durat 7 ani si a cuprins oameni din lumea intreaga.
fiecare a executat tema si a trimis o dovada pe site-ul Learning To Love You More .
un proiect de Miranda July si Harrell Fletcher
cele mai frumoase teme au fsot publicate intr-o carte cu acelasi titlu, Learning To Love You More, pe care Octavian a citit-o si s-a gindit ca ma va bucura si pe mine. Asa ca mi-a trimis-o cu o notita la birou.
o excursie voyeuristica prin viata unor oameni din lumea intreaga, o lectie despre cum sa-i invatam sa-i intelegem pe ceilalti. aproape ca mi se pare ca n-am temele facute.

Octavian,love you more and more!
Multzu mult mult mult.


Carl Bernstein vs Hillary Clinton

Mi-am petrecut o parte din week end cu cartea lui Carl Bernstein, O femeie la putere – viata lui Hillary Rotham Clinton ( editura RAO 2009)

Capitolul care mi-a plct cel mai tare este cel care se ocupa de cartea lui Hillary Clinton, It takes a village (1996)
O analiza la rece despre cum marturisirile din carte se intorc impotriva autoarei, despre cum lansarea cartii s-a transformat intr-un exercitiu schizoid de marketing in contextul scandalului legat de Afacerea Whitewater.

Altfel, cartea nu m-a impresionat. Stiu ca a fost realizata din intervievarea a peste 200 de persoane, prieteni apropiati ai doamnei Clinton, dar pare o analiza referat de masterat ale carei opinii au fost adunate din mai multe referinte. (uneori golanesti – fara citarea sursei – cum e fragmentul in care povesteste despre cum familia Clinton o instaleaza pe Chelsea in caminul facultatii, care este o parafraza aproape 1 la 1 cu ceea ce scris Hillary in biografia ei, Istorie traita.)

Ca sa nu mai spun de traducerea f f nashpa in care verbele au forme populare: “incepu Walters interviul” (pag 665).
Cu toate acestea, cartea este un exemplu magistral despre cum poti sa scrii o biografie fara sa discuti cu subiectul principal, ca sa confrunti informatiile de baza.

Nu stiu daca sa ma bucur ca am invatat cite ceva din cartea asta sau sa fiu necajita pentru ca ma asteptam la muuult mai mult din partea celui care se numeste Carl Bernstein.
Inteleg desigur ca aparitia cartii, in 2007, se aseza pe valul in crestere al promovarii doamnei Clinton in vederea candidaturii la presedintie si ca un nume ca al lui Bernstein a atras cititori (si pe mine), dar e – ca mai sus – un exercitiu de mrkt.

care ne-a luat banii. 65, 99 Ron (in romania)


Cannes de dimineata

Televiziuni cu interviuri programate in camere de hotel; fotografi care isi recupereaza smoking-ul de la curatatorie pentru premierele zilei; make-up artisti care se strecoara discret in camerele vedetelor; bodyguarzi care stau in hol pe fotoliu la intrarea in camerele cheie; scaunele de plaja puse la coada pt un loc bun la covorul rosu pentru premierele de mai tarziu ; paparazzi in strada in fata hotelului; copilasi lipti de gard poate fura un zambet sau un autograf.

Ora 8:30 dimineata. Cannes


the last goodnights- assisting my parents with their suicides

Un avocat isi ajuta parintii sa se sinucida pentru a muri demni. Amindoi medici faimosi, amindoi bolnavi in faze terminale, amindoi constienti de decizia pe care au luat-o. La fel si avocatul care stie ca poate face intre 2 si 4 ani de puscarie pentru fapta sa.

La 10 ani distanta avocatul isi spune povestea intr-o carte. The last goodnights – assisting my parents with their suicides.

Cartea a aparut in februarie, a fct valuri in America si poarta numele unei fundatii care vrea sa schimbe legea mortii asistate in SUA.
Am citit-o we asta si-am regretat ca avocatul, John West – fost actor in tinerete, din cind in cind producator de filme -, n-a trecut peste orgoliul sau si n-a dat cuiva povestea sa o scrie.
M-am asteptat la o scriere zguduitoare; am citit o compunere cu subiect delicat, grav, controversat. Dar o compunere scolara.

In lipsa unei priviri “de afara”, toata povestea este despre avocat iar personajele principale, mama si tata, cele care decid sa moara demn, sunt doar schitzate.

Si eu cred ca oamenii trebuie sa aleaga cum sa moara. Daca traiesti demn poti la fel de bine sa alegi sa mori demn, fara sa fii o povara pentru cei din jurul tau cind boala te macina cu totul, dar cartea lui John West mi-a adus aminte de discursul Cameliei Tapoi, tinara condamnata pe viata care e in dosarul tabu din luna mai. Genul acela de speech curatat de orice il deranjeaza pe povestitor, obtinut din multe repovestiri in minte a intimplarilor, ca sa-i inlature orice mustrare de constiinta.

vroiam mai mult. poate sub impresia ultimelor lecturi cu adevarat zguduitoare. the things that carried him, o poveste pe care m-a pus domn lupsa sa o citesc si care m-a fct sa beau cafea cu lacrimi. la propriu. adica lacrimile mi-au curs in cana de cafea pe care o tineam in mina in timp ce citeam.


self death – continuare la self sex

ana cea desteapta a fct interviu cu will self pt Esquire;
ESQ: Când scrii, bei ceai, tot felul de infuzii speciale. Ai o plită pe birou, dar şi un panou cu zeci de post-it-uri deasupra. Cum le deosebesti, ce notezi pe ele?
W.S.: Scriu idei, metafore, tropi, gaguri, observatii si le asez pe sectiuni diferite, iar fiecare sectiune corespunde unui proiect în lucru. Pe măsură ce lucrez la o carte, dau jos dintre post-it-urile pe care le-am rezolvat si le lipesc pe bucăti de hârtie aflate pe biroul meu. Notele astea au o viată a lor, în care fictiunea e doar o formă exterioară, aditională, asa cum un mugure e parte a unui ciclu al vietii. De îndată ce termin de lucrat la o carte, duc toate post-it-urile, foile si drafturile în mansardă. Acolo, formează un arhipelag de insule!
ESQ: Ai fost dependent de droguri. Cât timp a trebuit să treacă până să scrii din nou?
W.S.: Continuasem să scriu si în timpul perioadei de recuperare – care e, oricum, perpetuă. De fapt, renuntasem la droguri si pentru că nu reuseam să termin cartea la care scriam atunci, “Cum trăiesc mortii”.
ESQ: Înainte să te laşi, ai apucat să vezi ce era de “partea cealaltă”?
W.S.: Da, într-un moment de claritate. Era nebunia. Era moartea.

Will Self, despre sex aici


Mike Sager – Old- … povestiri de Paste

Uneori Pastele imi miroase a batrinete, iar Craciunul a copilarie.


You live in your body everyday of your life. Things change slowly, inexorably, in increments too small to measure. You gain weight, you lose weight, your hair falls out. Your skin slackens, your voice thins, your bones become brittle, your ankles swell. Your prostate and a piece of your colon are removed. Your back bends with the weight of gravity and passing time. You wake up twice during the night to pee; once in a hile, you wet your pants. Crossing your legs has become a project that requires your hands; getting out of a chair has become a gymnastics routine; eating a bowl of soup has become a logistical feat. Whenever you go to the store, you can’ remember if you have coffee at home.

You ask people questions several times over. Sometimes, just as you‘re asking, you realize that you’ve already asked this same question, that you ‘ve already heard the answer. You go ahead and ask again anyway. It’s too embarrassing to do anything else.

All of this happens; everything changes. But the odd part is, you don’t really notice. You’re aware of it, sure, but somehow it doesn’t integrate. Deep down, to yourself, you are always just you, the same pair of eyes in the mirror, the same familiar voice inside your head still wondering, “when will I feel grown up?”

Cea mai frumoasa descriere a batrinetii. Un fragment din Old – profilul unui batrin de 92 de ani – scris de Mike Sager, pentru Esquire Sept 1998.

Articolul e in cartea Revenge of the Donut Boys: True Stories of Lust, Fame, Survival and Multiple Personality

Mi-am adus aminte de el vazind, pe strada, batrinii care pleaca la slujba de inviere.


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email: