Category : culturale

dupa amiaza mea la Cannes

cu andreea raicu, virgil iantu si tudor furir pe un yaht la lansarea super exclusiva a noii sticle de chivas creata de Lacroix. mai mare decit sticlele obisnuite, editia de colectie e stralucitoare la propriu. pe piata va fi lansata in octombrie, in 17.000 exemplare in toata lumea. ajunge si la noi.

*
suna strange dar in 2 zile am bifat cam tot ce fac vedetele la cannes: de la hotelul cel mai luxos ( cu bodyguarzi la 2 usi de mine, dar nu pt mine), cu restaurantele cele mai spectaculoase (la prinz almodovar a mincat in acelasi restaurant cu noi), cu covorul roshu si blitzurile fotografilor (incluzind hainele scumpe si dificil de purtat), cu o plimbare cu yahtul si o excursie cu elicopterul catre nisa. (dar ca sa fie f clar – e o invitatie speciala de la chivas, nu m-am transformat eu peste noapte in ccine stie ce star de cinema:) )

andreea povestea aseara despre tensiunea pe care o impune “covorul roshu”. de acasa vezi vedetele stralucitoare si elegante, le si invidiezi putin, dar ele numara pasii pina termina de parcurs covorul roshu “sa nu imi calc pe rochie”, “sa nu ma impiedic”, “sa stau dreapta”, “sa zimbesc”.
pare un moft sa zici ca e greu sa “faci” un covor roshu, dar cam e…

Razvan, tot aseara, comenta ca rochia pe care o avea Penelope era foarte greu de purtat “n-ai vazut ce trena avea”.
de obicei nu te gindesti la lucrurile astea cind esti in fata televizorului si birfesti vedetele care trec pe un covor roshu la o premiera.

(avem poze de la cannes cu noi pe covorul roshu, dar le aratam la bucuresti)
*
acum suntem in Paris in hotelul decorat de Lacroix – hotel du petit moulin si ne pregatim de o vizita la atelierele lui.

1375

cannes dupa amiaza

multe carucioare cu multi copii (parintii sunt norocosi si impart aceeasi pasiune pt cinema, dar ala micu ce vina are? multe dintre carucioare sunt urlatoare); terase pline, mosuleti conectati cumva la cinema (mai ales in tinerete) care povestesc tinerelor doamne cam cum s-ar putea face ele remarcate; expozitii pe plaja; restaurante pe plaja; shopping, shopping, shopping; fani cu scaune si umbrelutze de soare in dreapta covorului roshu, asteptind vedetele care vor ajunge peste cel putin 6 ore; soare, soare, soare ; oameni cu pancarde pe care scrie un nume si un titlu de film (incearca sa recupereze vreun invitat pt cite o premiera); badge-uri, covor roshu si in fata magazinului cu inghetata – cu insemnele cannes, desigur.

1142

Cannes de dimineata

Televiziuni cu interviuri programate in camere de hotel; fotografi care isi recupereaza smoking-ul de la curatatorie pentru premierele zilei; make-up artisti care se strecoara discret in camerele vedetelor; bodyguarzi care stau in hol pe fotoliu la intrarea in camerele cheie; scaunele de plaja puse la coada pt un loc bun la covorul rosu pentru premierele de mai tarziu ; paparazzi in strada in fata hotelului; copilasi lipti de gard poate fura un zambet sau un autograf.

Ora 8:30 dimineata. Cannes

1156

cannes – penelope cruz, almodovar, inselaciuni

cind o vezi linga tine, Penelope Cruz te uimeste cit e de mica si de fragila. Pe covorul rosu nu e atit de impunatoare ca pe ecran, nu pare sa aiba la fel de multa forta si prestanta. “ Poate ca a obosit sa fie diva”, a comentat Razvan Ciobanu la premiera de la Cannes a filmului Los Abrazos Rotos unde, dra Cruz a parcurs covorul roshu zimbind extrem de putin, incurcat-incruntata.
Cum sta in acelasi hotel cu noi, am vazut-o cum a iesit pe usa din spate, pe linga barulet, ca sa mearga la premiera. cu Pedro Almodovar de mina, urmata de intreaga echipa a filmului a plecat cam 45 de minute inainte de inceputul filmului. In fata hotelului erau zeci de fani si de paparazzi care au flancat intrarile toata ziua, in speranta unui autograf sau a unei fotografii inedite cu Eva Longoria, Eric Cantona sau Penelope.
desi a plecat cu mult inaintea majoritatii din hotel, echipa lui almodovar a intrat ultima pe covorul roshu. asa o cere ritualul, dar pentru ca am vazut miscarile din spate n-am putut sa nu remarc ca nu e deloc happy sa fii vedeta si sa stai o jumatate de ora in masina, asteptind sa parcurga toti invitatii covorul roshu pentru ca tu trebuie sa fii ultimul care le zimbeste fotografilor.

*
filmul lui almodovar are si bune si rele. are citeva trimiteri geniale, multe lucruri care i-au scapat din mina. scriu o cronica pentru cotidianul , o sa fie un schimb de linkuri pe aici si veti afla mai multe. l-as descrie pe scurt un omagiu adus muzelor. ale lui si ale altora, cel mai adesea, amante.

*
cum se fura in Cannes? daca esti femeie si ai prezenta de spirit, poti intra in camerele boutique din hotel. acolo sunt stilisti, make-up artisti, hainutze si accesorii pentru vedetele care merg pe covorul roshu si nu au avut timp de shopping. sau au in rogram o noua aparitie publica si e nevoie de o noua tinuta.
azi dupa amiaza in salonul chivas a intrat o tinara domnita care a spus ca are nevoie repede de o rochie si niste pantofi pt ca merge sa prezinte o emisiune tv. s-a recomandat wine designer. stilistei i s-a parut ceva dubios abia dupa a 5-a rochie probata si a refuzat elegant sa o mai ajute. cind am ajuns eu la make-up, doamnele de acolo erau inca sub efectul vizitei duduii care vroia sa insele.
s-a mai intimplat asa ceva?
da, in fiecare mai apare cite o fata din asta care reuseste cumva sa treaca de paza si sa intre in hotel

1684

cannes part1

dupa bagaje care au fost mega amuzant de pregatit, iata-ma-s la cannes.
in hotelul in care stau penelope cruz si eva longoria.

cu andreea raicu, virgil iantu si razvan ciobanu & chivas:)
in 4 ore vdm filmul lui almodovar, cu penelope in rol principal

(va urma)

1268

Tori Amos – Abnormally Attracted to Sin

the guardian are un preview al albumului nou Tori Amos – Abnormally Attracted to Sin care se lanseaza luni.

il puteti asculta aici in fragmente desigur, ca e promotional.

my fav: that guy

am amintiri frumoase cu doamna asta din concertul de la bucuresti. foarte erotic si electrizant.

2477

Depeche Mode amana concertul de la Bucuresti – e oficial:)

Depeche Mode a anuntat oficial ca spectacolul pe care trupa urma sa-l sustina sambata aceasta, 16 mai, la Bucuresti nu va mai avea loc la data stabilita. Acesta este cel de-al treilea concert din turneul “Tour of the Universe” amanat de catre trupa, dupa Atena si Istanbul. De asemenea, si concertele de la Sofia (18 mai), Belgrad (20 mai) si Zagreb (21 mai) sunt amanate pana la date ce vor fi comunicate ulterior. Trupa Depeche Mode a transmis fanilor ca regreta situatia si ca spera ca starea de sanatate a lui Dave se va imbunatati repede. Mai multe vesti privind programul turneului urmeaza a fi facute publice in curand.

(…)
In cazul reprogramarii concertului, noua data va fi comunicata ulterior, biletele achizitionate pentru data de 16 mai urmand a ramane valabile pentru noua data.

In cazul in care cei care si-au cumparat bilet nu pot sau nu doresc sa participe la eveniment la noua data, isi pot recupera banii de la punctul de vanzare de la care s-a achizitionat biletul, incepand de miercuri, 20 mai. Va fi rambursata doar suma reprezentand pretul biletului pe care cumparatorul il poate prezenta ca fiind intact si valid, intr-un interval de 12 saptamani de la aceasta data, detaliile urmand a fi comunicate pe site-urile www.emagic.ro, www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro

1709

the last goodnights- assisting my parents with their suicides


Un avocat isi ajuta parintii sa se sinucida pentru a muri demni. Amindoi medici faimosi, amindoi bolnavi in faze terminale, amindoi constienti de decizia pe care au luat-o. La fel si avocatul care stie ca poate face intre 2 si 4 ani de puscarie pentru fapta sa.

La 10 ani distanta avocatul isi spune povestea intr-o carte. The last goodnights – assisting my parents with their suicides.

Cartea a aparut in februarie, a fct valuri in America si poarta numele unei fundatii care vrea sa schimbe legea mortii asistate in SUA.
Am citit-o we asta si-am regretat ca avocatul, John West – fost actor in tinerete, din cind in cind producator de filme -, n-a trecut peste orgoliul sau si n-a dat cuiva povestea sa o scrie.
M-am asteptat la o scriere zguduitoare; am citit o compunere cu subiect delicat, grav, controversat. Dar o compunere scolara.

In lipsa unei priviri “de afara”, toata povestea este despre avocat iar personajele principale, mama si tata, cele care decid sa moara demn, sunt doar schitzate.

*
Si eu cred ca oamenii trebuie sa aleaga cum sa moara. Daca traiesti demn poti la fel de bine sa alegi sa mori demn, fara sa fii o povara pentru cei din jurul tau cind boala te macina cu totul, dar cartea lui John West mi-a adus aminte de discursul Cameliei Tapoi, tinara condamnata pe viata care e in dosarul tabu din luna mai. Genul acela de speech curatat de orice il deranjeaza pe povestitor, obtinut din multe repovestiri in minte a intimplarilor, ca sa-i inlature orice mustrare de constiinta.

🙁
vroiam mai mult. poate sub impresia ultimelor lecturi cu adevarat zguduitoare. the things that carried him, o poveste pe care m-a pus domn lupsa sa o citesc si care m-a fct sa beau cafea cu lacrimi. la propriu. adica lacrimile mi-au curs in cana de cafea pe care o tineam in mina in timp ce citeam.

1945

self death – continuare la self sex

ana cea desteapta a fct interviu cu will self pt Esquire;
*
ESQ: Când scrii, bei ceai, tot felul de infuzii speciale. Ai o plită pe birou, dar şi un panou cu zeci de post-it-uri deasupra. Cum le deosebesti, ce notezi pe ele?
W.S.: Scriu idei, metafore, tropi, gaguri, observatii si le asez pe sectiuni diferite, iar fiecare sectiune corespunde unui proiect în lucru. Pe măsură ce lucrez la o carte, dau jos dintre post-it-urile pe care le-am rezolvat si le lipesc pe bucăti de hârtie aflate pe biroul meu. Notele astea au o viată a lor, în care fictiunea e doar o formă exterioară, aditională, asa cum un mugure e parte a unui ciclu al vietii. De îndată ce termin de lucrat la o carte, duc toate post-it-urile, foile si drafturile în mansardă. Acolo, formează un arhipelag de insule!
*
ESQ: Ai fost dependent de droguri. Cât timp a trebuit să treacă până să scrii din nou?
W.S.: Continuasem să scriu si în timpul perioadei de recuperare – care e, oricum, perpetuă. De fapt, renuntasem la droguri si pentru că nu reuseam să termin cartea la care scriam atunci, “Cum trăiesc mortii”.
ESQ: Înainte să te laşi, ai apucat să vezi ce era de “partea cealaltă”?
W.S.: Da, într-un moment de claritate. Era nebunia. Era moartea.

Will Self, despre sex aici

1101

culise uniter 2009 – part 3 Ioana Anastasia Anton

N-am vazut-o jucind, nu o stiam. M-am prins insa ca e una dintre nominalizate dupa oftatul apasat de dinaintea sectiunii cel mai bun debut.
Era ca si cum daca ar fi dat tot aerul afara, ar fi fost nu doar mai usoara, ci si mai putin stresata. Ca intr-un exercitiu de relaxare, doar ca era executat cu maxima incrincenare si incordare.

Am in minte chipul ei incruntat si cum i-a iesit aerul din piept, pe gura, umflindu-I obrajii. Nu i-au trecut emotiile nici cind trecusera mai bine de doua ore de la momentul in care a cistigat premiul. Se agata de mina iubitului ca si cum fara asta nu si-ar fi putut mentine echilibrul pe scaun. Singurle clipe in care nu s-au tinut de mina, au fost cele in care ea era pe scena, cu rochia tremurinda, luindu-si premiul.

Mi s- a spus ca e fata de oameni conectati la lumea teatrului. Am uitat cine ii sunt parintii.

1771

culise UNITER 2009 – doamna Margareta Pogonat

Pt ca i se inmina premiul pentru intreaga activitate, dna Margareta Pogonat a vnt la gala. era insotita de Alexandru Bindea si statea in spatele cuplului Rebengiuc- Mihut.

Cu 10 minute inainte de a se ajunge la premiul domniei sale si-a scos din geanta o hirtie. Impaturita in patru, o coala A4, cu insemnele unui hotel; un logo cu o fetita imbracata cu roshu si verde.
Pe ea scris de mina, cu cerneala albastra, cu litere ondulate, cu “l” si “T” unduit, era discursul.

L-a citit in gind, tremurind. O vedeam cum ii creste emotia in timp ce-l parcurgea. Alexandru bindea a incurcat sectiunile si i-a fct semn ca va urma dinsa, l-a linistit discret cu mina stinga in timp ce cu dreapta tinea in continuare hirtia.
A impachetat apoi atent hirtia, a pus-o in geanta maro si s-a intors cu gindul la ceremonie.
Peste o vreme l-a rugat pe Alexandru Bindea sa-i verifice salul cind se va ridica, sa nu se agatze de ceva si sa i se vada urit din spate.

Domnul Bindea si-a facut treaba ca un elev constiincios si gesturile lui te faceau sa crezi ca ar fi dus-o pe brate pina pe scena, numai sa-i fie bine.

Discursul doamnei Pogonat a fost poate cel mai emotionant din toata ceremonia; simplu, direct, cu vocea gituita de emotiile lucrurilor care erau spuse printre cuvinte.

Cind s-a intors in sala, Alexandru Bindea i-a sarutat mina.

*
Cind ma gindesc la doamna Pogonat de aseara, am in minte elasticul cu care avea prins parul, poate pentru ca stateam chiar in spatele sau. O banda neagra din aceea cu un fel de sirma in ea, care se stringe in jurul parului in tot felul de forme. Era rasucit pur si simplu, si ascundea un alt elastic negru.

Un par proaspat spalat prins in coada- coc cu elasticul ala.

Ma gindesc ca ar fi meritat cel mai bun coafor din oras. Cadou. Cu abonament pe viata.

2496

Culise Uniter 2009 – Rebengiuc – Mihut

Dl Rebengiuc avea un aparat foto. Digital. Mic, intr-o husa neagra.
Cind a cistigat premiul pentru cel mai bun actor, i-a dat aparatul doamnei Mihut sa-l fotografieze. Nu i l-a deschis, doar l-a scos din husa si doamna Mihutz s-a uitat pret de citeva clipe la el, cit domnul Rebengiuc urca scarile catre scena. Apoi pt ca nu stia ce sa faca cu el, l-a pasat Dorinei Chiriac, care i l-a pasat lui Florin Piersic Jr.
A privit alternativ, pe scena la dl Rebengiuc, in sala la Florinel. Sa faca fotografia.
A fost foarte emotionat dl Rebengiuc. Si emotionanta mentionarea Aurei Buzescu.

Cit cobora scarile dl Rebengiuc, doamna Mihutz cu o infinita tandrete si o complicitate de mama fiica, i-a spus Dorinei “Nu imi imaginam ca poate sa fie asa de emotionat.”

Citeva minute mai tirziu, cind dna Mihut a luat premiul pentru cea mai buna actrita, la fel de emotionata a recunoscut ca “e ca si cum n-as fi luat niciodata un premiu in viata mea”. Din sala dl Rebengiuc ii facea fotografii cu camera digitala.

Cind s-a intors la scaune, era o complicitate intre ei, isi multumeau/se felicitau din priviri/ se bucurau fara vorbe si fara gesturi. Magia unui cuplu care a impartit multe, multi ani.

Catre sfirsitul spectacolului Dorina a zis ceva simpatic cu vocea ei de copila, iar dl Rebengiuc a mingiiat-o ca pe copii: i-a apasat nasul cirn cu aratatorul.

*

Nu stiu daca se pune, dar il iubesc pe domnul Rebengiuc, iar intilnirea pentru Moromentii 20 de ani mai tirziu, e unul dintre cele mai speciale momente pe care le pastrez in minte. Daca n-ati vazut-o pe doamna Mihut in regele Lear, ati ratat mult. E ca si cum ati fi putut sa luati masa cu Katherine Hepburn si nu v-ati dus pentru ca nu stiati cu ce sa va imbracati.

*

5973

Synecdoche, New York

stiu oamneni care daca n-ar fi fct meseria pe care o fac (cel mai adesea conectata cu arta), nu s-ar fi putut adapta acestei lumi. nu si-ar fi gasit un loc in ea. e forma lor de a vorbi cu cei din jur. si de a lasa ceva in urma, pentru ceilalti.

Mi-am adus aminte de fiecare dintre ei, vazind Synecdoche, NY, filmul nou al lui C. Kaufman.
o mi-nu-na-ti-e: un regizor de teatru vrea sa faca piesa vietii lui. sa-si rezolve dilemele din viata lui. suprapuneri de ani, de vieti, de personaje; realitatea e teatru, teatrul e realitate.
mmmmm
***

I know how to do it now. There are nearly thirteen million people in the world. None of those people is an extra. They’re all the leads of their own stories. They have to be given their due.

*

“Most of your time is spent being dead or not yet born. But while alive, you wait in vain, wasting years, for a phone call or a letter or a look from someone or something to make it all right. And it never comes or it seems to but doesn’t really. And so you spend your time in vague regret or vaguer hope for something good to come along. Something to make you feel connected, to make you feel whole, to make you feel love”

***

btw, miine ma duc cu Radu Afrim la gala UNITER unde e nominalizat la doua sectiuni: cel mai bun regizor si cea mai buna piesa.

2726

corneliu porumboiu din nou la cannes

PERISCOP PICTURES si 42KMFILM anuntă selectia filmului POLITIST, ADJECTIV, cel de-al doilea lungmetraj scris si regizat de Corneliu Porumboiu, în sectiunea Un Certain Regard din cadrul selectiei oficiale a Festivalului International de Film de la Cannes – 2009.

POLITIST, ADJECTIV, cu Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Ion Stoica si Irina Săulescu în rolurile principale, propune o incursiune într-un gen inedit pentru cinematografia românească – un fals policier despre un tânăr politist de provincie care, treptat, îsi pierde încrederea în legea pe care ar trebui să o aplice.

*
Domnul pintilie a vzt filmul si i-a plct tare. a avt citeva mici observatii si o replica de regizor cu clasa “daca le modifici, nu mai simti ca e filmul tau. asa ca lasa-le asa”

1214

Mike Sager – Old- … povestiri de Paste

Uneori Pastele imi miroase a batrinete, iar Craciunul a copilarie.

*

You live in your body everyday of your life. Things change slowly, inexorably, in increments too small to measure. You gain weight, you lose weight, your hair falls out. Your skin slackens, your voice thins, your bones become brittle, your ankles swell. Your prostate and a piece of your colon are removed. Your back bends with the weight of gravity and passing time. You wake up twice during the night to pee; once in a hile, you wet your pants. Crossing your legs has become a project that requires your hands; getting out of a chair has become a gymnastics routine; eating a bowl of soup has become a logistical feat. Whenever you go to the store, you can’ remember if you have coffee at home.
(…)

You ask people questions several times over. Sometimes, just as you‘re asking, you realize that you’ve already asked this same question, that you ‘ve already heard the answer. You go ahead and ask again anyway. It’s too embarrassing to do anything else.

(…)
All of this happens; everything changes. But the odd part is, you don’t really notice. You’re aware of it, sure, but somehow it doesn’t integrate. Deep down, to yourself, you are always just you, the same pair of eyes in the mirror, the same familiar voice inside your head still wondering, “when will I feel grown up?”

*
Cea mai frumoasa descriere a batrinetii. Un fragment din Old – profilul unui batrin de 92 de ani – scris de Mike Sager, pentru Esquire Sept 1998.

Articolul e in cartea Revenge of the Donut Boys: True Stories of Lust, Fame, Survival and Multiple Personality

Mi-am adus aminte de el vazind, pe strada, batrinii care pleaca la slujba de inviere.

1669

Jonathan Safran Foer la mine-n casa

JOnathan Safran Foer glasuia la mine-n casa. El, cu glasul lui simpatic, de student destept care e scos la lectie. Cu accentul lui de new yorkez de Brooklyn.

Safran Foer pe bune. Ala cu every thing is illuminated, cu extremely loud and incredibly close. In garsoniera mea cu paulownia tomentosa pe cale sa infloreasca la fereastra.
Si n-am visat.

– pentru o carte care e atit de atenta la detalii, de ce n-ai facut reala adresa de mail a lui oskar din extremely loud and incredibly close? Am o prietena care a scris la adresa aia…
– a fost reala, dar cred ca nu a venit raspunsul care trebuie.

Anaceadesteapta vorbea cu Safran Foer, pe speaker, acasa la mine. Intrebarea asta era special pentru mine. Cind a trebuit sa ne imaginam pentru liternet o intilnire cu un personaj dintr-o carte, eu m-am intilnit cu Oskar.

Eram suparata pe el, ca nu-mi raspunsese la mail.

Btw, convorbirea s-a purtat de pe telefonul meu. AKA AM NUMARUL LUI SAFRAN FOER. hihihihi

(dobro, iti dam tie inregistrarea. un praji, ceva? 😉 )

2149

terorism de cititoare vs Belle du jour (Monica Columbeanu, Sexy Braileanca, Simona Sensual)

Acum 2 ani Marea Britanie lua foc incercind sa afle cine se afla in spatele numelui Belle du jour, autoarea unui blog in care erau povestite aventuri de curtezana, prostituata de lux.
Blogul transformat in carte a ajuns si in librariile noastre, dar acum ne urmareste si scandalul blog versus personajul din spatele lui.

Numai ca, noi, in Romania, suntem ceva mai intelectuali.
Lucia T cea care sta in spatele blogului terorism de cititoare renunta dupa trei ani la blogul ei pentru ca nu face fata presiunilor care au aparut pentru ca nu-si declara identitatea.
un blog ca o revista de cultura, o bliblioteca on line updatata cu o frecventa care te facea sa te intrebi “dar cind are timp femeia asta sa citeasca atit de mult?” a fost inchis.

Pare ciudat, dar e real. ( eu tot mai sper ca urmeaza un truc publicitar si ne sunt dezlegate zimbetele)

Banuiesc ca autoarea nu e cineva cunoscut, pentru ca se vede treaba ca nu e foarte familiara cu presiunea pe care o pune opinia publica via mass media (internetul e deja un mijloc de comunicare in masa deci intra in categoria mass media).
Pune la suflet comentariile unora si altora de pe bloguri, o supara parerea lui alex leo serban in aceeasi masura in care o bucura cea a lui cartarescu. dar ei sunt foarte antrenati cu genul ast ade expunere.

No offence, LuciaT dar cred ca la faza asta ar trebui sa ceri sfaturi de la Monica Columbeanu, Simona Sensual si Sexy Braileanca.
Ele stiu cum sa treaca peste aiurelile scrise despre ele si sa mearga frumusel inainte.
(la fel s-a intimplat si cu doamna Belle du jour care a scris si cartea nr 2, si ea tradusa in Romania si nici acum nu se stie cine e…)

Altfel, sper ca o editura sa-i propuna repede Luciei un job de redactor pentru ca are super gust. Iar eu iti lansez de aici oferta sa scrii pentru frumoasa revista Tabu:)

3966

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!