Category : diverse

mama, Madame farnell 1Mama mea, mandria mea

Mama mea, mandria mea

text de Noemi Revnic

Am mai scris despre mama mea cea talentata aici, dar de aceasta data am un motiv foarte intemeiat pentru un bis la scena deschisa.

Mama mea, alias Georgeta Pavel va juca intr-o piesa de teatru cu actori de la prestigioasa companie israeliana Hakameri, printre care se afla si actrita de origine romana Trixi Abramovici.

Iata si firul evenimentelor: Mama joaca  intr-o companie de teatru de amatori inca de acum 15 ani. De-a lungul timpului a avut roluri in piesele montate de regizorul Moshe Kalif – “Tartuffe” a lui Moliere, “ Cei ce-si fac bagajele”,  a unuia dintre cei mai mari dramaturgi israelieni, Hanoch Levin, iar in prezent joaca intr-o noua piesa, “Casa Bernard de Alba” a dramaturgului spaniol Federico Garcia Lorca. Piesa are multe reprezentatii si s-a bucurat de un succes fantastic.

Iar regizorul care lucreaza cu echipa a selectat-o pe mama ca sa joace intr-o piesa cu actori profesionisti, ce va avea premiera in luna mai si apoi se va juca in turneu in toata tara. Este vorba despre o piesa grea, a unui dramaturg evreu argentinian, “Vaduvele”, ce trateaza un subiect apasator din istoria Argentinei, jumatatea anilor ’70, cand peste 30,000 de copii, femei si barbati au disparut fara urma, torturati si ucisi de guvernul dictatorial din acea perioada. Tocmai am vazut un film greu din 2003 pe aceasta tema, “Imagining Argentina”, cu Emma Thompson si Antonio Banderas in rolurile principale.

Piesa “Almanot” este o drama a carei actiune se petrece intr-un oras din al carui rau incep sa iasa la iveala cadavrele celor disparuti.

Inainte sa joace teatru in Israel, mama a mai jucat teatru, alaturi de elevii sai (de fiecare data, ca ei sa nu aiba trac, isi alegea cate un personaj, de cele mai multe ori negativ si aparea in toate piesele montate la Casa Pionierilor din Campina). Imi amintesc de o vara (eram prin clasa a 7-a), cand a interpretat rolul unei vulpi sirete. La un moment dat a cazut pe scari si si-a rupt ambele picioare. A improvizat pentru a doua reprezentatie si a jucat asa, cu dureri crunte, sprijinindu-se intr-un bat de steag (invocand ca este vulpea prinsa de nea Ion) iar seara am dus-o la spital si au ghipsat-o.

Sa nu va mai spun ca in toamna lui ’89, la numai doua luni dupa ce am emigrat in Israel, cand s-a filmat la Akko o mare parte din filmul “Nu fara fiica mea” cu Sally Fields, mama a facut figuratie.

Abia astept sa vad premiera din luna mai a noii piese in care va juca mama. Am in poseta un port bonheur cumparat de mama in toamna trecuta, o mini carte din seria “O carte in dar”: “Fiica mea, mandria mea”. Iar eu pot spune la randul meu: “Mama mea, mandria mea”.

Mama mea care, la pensie deja de cateva luni, continua sa predea (pro bono) balet si dans modern, sa participe la concursuri cu elevii si sa ia premii nationale si internationale. Mama mea care calatoreste si este la curent cu cele mai noi filme. Mama mea care organizeaza toate petrecerile cu prietenii din gasca. Si mi-as dori sa arat la fel de bine ca ea si sa fiu la fel de cool si de energica la varsta de 66 de ani.

Mama mea cea speciala.

 

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

2351
candelan-am…

n-am…

n-am chef de scris, desi am deadline si sunt in intirziere.

n-am nicio idee desteapta si am lenevit toata ziua, in loc sa gasesc solutii la ceea ce scriu ca sa inaintez.

scuza a fost ca vin dupa o zi in care am scris 14 ore fara pauza si ca mai trebuie si creierasul sa se odihneasca. nu cred ca e adevarat si voi sta cuminte la masa de scris pina voi scrie ce trebuie:)

dar precum copiii pedepsiti, in loc sa fac ce trebuie m-am apucat de manufacturat

am facut o candela din coaja unei mandarine

1720
romania-tv-logo-300x138din nou despre rTV, dintr-o alta perspectiva

din nou despre rTV, dintr-o alta perspectiva

ma suna o prietena profesoara la universitate. voia sa ma invite la un curs sa dezbatem cu studentii probleme de etica.
ajungem inevitabil la boritura RTv si ce-au facut in ultimele zile.

– da te rog pe rtv, imi spune prietena mea, profesoara.

– nu ma mai uit, mi-am promis.

– da, un minut pe rtv. citeva secunde macar.

deschid televizorul, ajung la boritura.

– asa, bat cimpii niste domni, ii spun.

– cine sunt domnii?

– mircea diaconu si madalin voicu.

– si ei au protestat pentru ceea ce s-a intimplat. cind vor refuza sa se mai duca la acel post de televiziune, abia atunci se va face un pas catre schimbare, pina atunci e demagogie. in ultimele zile au fost printre invitati o multime de alti oameni care se pretind intelectuali fini.

***

asa mi-am dat seama ca publicul e mai greu sa-l educi, dar sunt multe alte cai prin care poti sa nu mai sustii un post despre care spui ca incalca grav orice regula de bun simt, ca de jurnalism nu mai e de multa vreme vorba.

inca mai sper ca oamenii de bun simt din tara asta se vor aduna si ii vor penaliza intr-o forma pe cretinii de la boritura RTV. un prim pas ar fi sa nu se mai duca la emisiunile lor.

pina atunci, cei ca madalin voicu sau mircea diaconu imi par niste cabotini tristi.

2723
OnteachingJournalism1curs creative writing

curs creative writing

oricit de talentat te crezi, n-ai sa poti sa scrii daca nu inveti sa stapinesti structuri narative.

oricit de netalentat te simti, ai sa poti sa scrii daca stapinesti structuri narative.

si daca vrei sa scrii – pentru ca simti ca ai ceva de spus, pentru ca povestea ta simti ca tu ai spune-o cel mai bine – ti-ar fi mai usor sa inveti de la altii care au trecut prin asta.

si daca scrii deja – pentru ca esti jurnalist, scriitor, scenarist – ti-ar fi mai bine daca ti-ai reimprospata mintea si energia reinvatind de la altii care au trecut prin asta.

asociatia ControlN lanseaza cursuri de creative writing cu scriitorul Cristian Teodorescu intre 22 ian -23 martie. am facut cursuri de scenaristica la ControlN si stiu cit de serioase sunt fetele de acolo, cit de mult m-a ajutat sa invat sa controlez tensiunea intr-un text ceea ce am invatat de la ele.

va recomand cursul acesta din inima. mai aveti timp o saptamina sa va inscrieti

iata un interviu cu domn profesor Cristian Teodorescu despre cum te poate schimba un asemenea curs

Interviu cu scriitorul Cristian Teodorescu from Control N on Vimeo.

2385
romania-tv-logo-300x138mi-as dori sa aud/citesc scuze de la Romania TV

mi-as dori sa aud/citesc scuze de la Romania TV

eu sunt printre jurnalistii idioti din romania care mai cred in etica.
cred ca informatia, stirea, e cel mai valoros lucru pe care-l avem in meseria noastra.
si ca trebuie sa-i acordam respectul cuvenit.

am scris de multe ori despre asta, iar cei cu care am lucrat – fie am scris pentru ei (ca angajat), fie am scris despre ei (ca jurnalist) – stiu acest lucru.

azi mi s-a zbirlit parul in cap si nu inteleg de ce oamenii sunt atit de prosti si nu vad evidentele, de ce accepta sa fie mintiti in fata de niste cretini care isi spun jurnalisti. sa va explic.

***

simbata seara, televiziunea romania tv (pe care cu tot respectul care mi-a mai ramas, am numit-o si voi continua sa o numesc boritura), a dat o stire despre depunerea la judecatoria sectorului 1 a unei cereri de stabilire a paternitatii a unui domn care sustine ca e fiul lui Sergiu Nicolaescu.

stirea era exclusiva, desigur, jurnalistii din studio erau in posesia cererii (o aveau fizic, printata pe hirtie) cu toate datele celui care cerea stabilirea paternitatii. adica nume, prenume, cnp, adresa.

duduia paula rusu impreuna cu un alt cetatean au citit din cererea despre care spuneau ca a fost inregistrata la judecatorie. au anuntat ca au un document senzational cu 65 de minute inainte de a-l prezenta, apoi plini de mindrie jurnalistica l-au facut public.

in cele 65 de minute de la anunt si pina la a face publica informatia ar fi putut verifica la judecatorie, la politie, pe internet, toate datele din cerere. n-au facut-o.

astazi au anuntat, plini de aceeasi mindrie jurnalistica, tot ei, ca identitatea cetateanului respectiv era falsa.
le-a luat 30 si ceva de ore ca sa descopere ceva ce puteau rezolva cu un simplu search pe google (adresa mentionata era, de fapt, a unui hotel). in plus respectiva cerere a primit numar de inregistrare abia luni, deci la momentul la care ei o aveau nu era inregistrata oficial cum sustineau.

au dat, deci, o stire falsa.

si sunt senini si ii intreaba pe telespectatorii prea stupizi ca sa protesteze: cine a instrumentat asta?

***

o institutie cu respect pentru informatie acum si-ar fi cerut scuze. am dat o stire falsa, ne cerem scuze ca nu am verificat. am penalizat jurnalistii care au facut asta, i-am dat afara.

ca telespectator as vrea sa aud/citesc scuze de la Romania TV pentru ceea ce au facut.

ca jurnalist, as vrea sa nu mai existe televiziunea asta si-as vrea ca televiziunile concurente si ziarele sa explice clar care trebuie sa fie pasii intr-o asemenea situatie. ca sa inteleaga toti idiotii ce s-a intimplat de fapt si cum s-a facut smecheria pentru audienta.

ca om imi doresc sa nu-i intilnesc prea curind pe cei care lucreaza acolo si pe care-i cunosc personal, imi va fi rusine de rusinea lor.

***

mi-e evident ca exista o plaja – mare, dupa cum am vazut in audiente – de cretini care nu inteleg nimic din ce se prezinta la televizor si daca e cu morti, preoti si scandal e minunat: cascam gura.

mi-e la fel de clar ca, pentru ca patronul lor e parlamentar USL, n-o sa pateasca nimic din partea CNA-ului.

si stiu ca daca nu luam atitudine vor persevera – oare ati baut sampanie ca ati fost pe locul 1 in audiente simbata????? -, iar perseverind vor hrani si mai multi stupizi care o sa iasa in strada la urmatoarea inmormintare sau nunta sau botez ca sa injure si sa scuipe ca animalele.

P.S. pentru ca n-am vazut in direct stirea cu cererea paternitatii, am cerut inregistrarea de la o agentie de monitorizare. adica, am verificat, m-am documentat inainte de a scrie.

4876
romania-tv-logo-300x138jurnalism, mitocanie, mizerie

jurnalism, mitocanie, mizerie

cred ca Romania TV este cel mai mizerabil post de televiziune. e mizerabil in continut, cum e mizerabil si pentru ca nu-si asuma continutul pe care-l produce.

sa ma explic.

ieri pe la 18.30 in studioul STIRILOR de la Romania tv erau Paula Rusu si doua reporterite. Anuntau ca au imagini exclusive cu “sicriul lui Sergiu Nicolaescu” si sa se pregateasca telespectatorii pentru o mare dezvaluire.

dau imaginile. spun ca sunt facute de un amator si trimise pe adresa redactiei (altfel un filmulet facut cu telefonul probabil de cineva care s-a dus sa-i aduca un omagiu regizorului si pe care ei l-au platit/rugat sa filmeze pe ascuns) si incep o dezbatere despre… cum de a indraznit sotia regizorului sa nu-i lase pe reporteri sa intre in locul unde era depus sicriul.

una dintre reporterite spune “uite e important sa vedem, sicriul e inchis, se coboara niste scari”

cealalta “sotia si-a dorit sa nu fie imagini de acolo, a interzis televiziunilor sa nu dea imagini de la inmormintare, dar nu era mai bine sa le interzica si oamenilor sa mai vina?!”

apoi, citind o femeie anonima, spun ca sotia regizorului nu pare afectata si nici n-a plins. si mentioneaza tendentios ca-i despart aproape 50 de ani. (de fapt, de fiecare data cind au mentionat-o pe sotia regizorului au fost tendentiosi – au numit-o inclusiv “femeia care vrea sa arda corpul regizorului” de parca e o straina pe care a apucat-o peste noapte gindul incinerarii)

am inchis televizorul in timp ce-mi doream ca aceste trei femei sa pateasca lucruri rele. cele mai rele. sa simta pe pielea lor nesimtirea si mitocania pe care o afiseaza imaginindu-si ca fac jurnalism, ca respecta interesul publicului.

am inteles ca, mai tirziu, colegii celor 3 au perseverat si-au adus documente false, dindu-le drept oficiale, legate de cererea de paternitate a unui posibil copil, apoi au aparut in discutie 5 copii ai regizorului, au cerut oprirea incinerarii si au vorbit din nou mitocanesc la adresa sotiei. au tinut-o asa pina la 12 noaptea.

iar ziarele au preluat stirea, la fel si televiziunile concurente (cit de pervertiti suntem????!!!)

***
ginditi-va o clipa, faceti abstractie de controversele din spatele muncii si vietii lui Sergiu Nicolaescu si ginditi-va la sotia lui: 17 ani a fost de o discretie impecabila, desi ar fi putut participa alaturi de sotul ei – dupa cum se vede si acum, foarte iubit de multi -la evenimente publice, ar fi putut iesi in presa si si-ar fi putut cistiga notorietate.

femeia aceasta a fost discreta si a ramas, cu bun simt, departe de orice activitate publica. si-a facut asta 17!!! ani, semn ca asa este aluatul din care e facuta (a devenit iubita lui Sergiu Nicolaescu cind avea 18 ani, ar fi putut fi usor tentata de notorietate/celebritate, dar n-a fost).

si-acum, niste mitocani care cred ca sunt jurnalisti pentru ca le-a pus cineva un microfon in mina, emit la o televiziune de stiri ipoteze nedemne nici de gunoiul televiziunilor OTV. si se amesteca in deciziile unei familii justificind ca e de interes national.

***

ce te mina in lupta pe tine, prezentatorule de stiri/ reporterule de la Romania TV?

dimineata cind te uiti in oglinda te simti bine? zici ca esti inteligent (a), ca esti profesionist si te bucuri de audienta pe care ai facut-o? (e minuscula!!!!)

pe unii dintre oamenii de acolo ii cunosc, stiu ca – in viata lor nepublica – au bun simt. nu-mi imaginez ca nu inteleg ca ceea ce spun pe sticla e echivalentul unei vome.

nu inteleg insa de ce fac asta, de ce n-au demnitatea sa spuna “NU” si sa nu intre in emisie daca exista alti oameni (producatori/manageri etc) care le cer aceasta directie redactionala.

cit de mare sa fie disperarea de a face bani ca sa accepti sa faci asa mizerii la televizor?

nu mai bine mergeti sa spalati vase intr-o bucatarie si traiti impacati cu voi?!

***
stiu ca in contextul modificarii legii de functionare a CNA-ului e aproape imposibil ca Romania TV sa fie penalizata, dar sper din tot sufletul ca televiziunea va muri pentru ca publicitarii nu vor dori sa-si puna reclamele intr-o asemenea boritura.

apadaca beau apa, pierd kg!

daca beau apa, pierd kg!

astazi am descoperit ceva f f f tare. “daca beau apa, pierd in kg.”

ma rog, e valabil in cazul meu, nu stiu daca si in cazul altora. eu am ceea ce se cheama “retentie de apa”. sa va explic.

***

dupa Craciun eram toata o suparare: am mincat mult si cum ma ingrasasem inainte de sarbatori, nu prea se vedea lumina unei siluete filiforme la capatul tunelului. urma un sir de vizite la prieteni, echivalent cu asezat la masa si, ca sa pregatesc terenul pentru toate refuzurile pe care le voi spune in vizite, am pus un status pe facebook

ieri un spiridus al lui Mos Craciun, Eliza Crihana, mi-a trimis un mail prin care m-a anuntat ca prietena lui Mos Craciun cind e vorba de tratamente corporale, doamna Lili Ticu – cea care a facut educatie in Romania in materie de slabit inteligent – ma invita la Silhouette sa vada ce probleme am.

astazi am fost la centrul de slabit si infrumusetare Silhouette de la Unirii. o domnisoara medic (a terminat medicina generala, am intrebat-o:) ) mi-a facut o serie de masuratori si analize (am tensiunea aproape ca de pilot:) ) si-a rezultat ca am retentie de apa – adica retin apa in tesuturi.

stiu, i-am spus eu pentru ca mai fusesem diagnosticata in directia asta.

beti apa?

be..au, am rostit mai rarut.

nu prea beti, de asta aveti retentie de apa.

si mi-a explicat apoi ca organismul isi face depozite de apa pentru ca stie ca nu primeste de la mine, bulversindu-mi cunostintele pentru ca in mintea mea era ca daca beau apa o sa retin si mai multa si-o sa ma fac pufoasa.

a rezultat ca daca beau apa constant pot sa rezolv doua dintre kg in plus care sunt depozite de apa in organismul meu.
mai am doua kg de dat jos, cu tratamente de remodelare si hidratare.

de saptamina viitoare sunt la Silhouette.

***

intimplarea aceasta e un exemplu bun pentru a demonstra ca e f bine sa vorbesti cu un medic inainte de a te apuca de slabit. ceea ce va rog foarte mult sa faceti inaintea oricarei diete.

puteti incerca Silhouette care au rezultatele acelea spectaculoase cu 7 kg in 2 saptamini, sau puteti incerca altceva cu un nutritionist. dar nu faceti lucruri de capul vostru. si nici nu va incredeti in nutritionistii care va recomanda ce sa mincati inainte de a va face analize.

3929
cartolina rezolutiiRezolutii pentru un nou an

Rezolutii pentru un nou an

text de Noemi Revnic

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu am un ritual la fiecare trecere intr-un an nou: pe 31 decembrie imi scriu in jurnal tot ce a fost bun pentru mine in anul de care urmeaza sa ma despart. Iar imediat a doua zi, pe 1 ianuarie, iau o carte postala (achizitionata intr-una dintre calatoriile mele) si scriu pe verso rezolutiile pentru noul an. Sunt lacoma, la final sunt cam 20 de dorinte, dar toate depind de mine si atunci ma simt foarte bine cu asta. Din experienta ultimilor ani, rezolutiile mele nu sunt planuri (da, am invatat sa nu imi mai fac planuri); fiecare dorinta este adaptabila si atunci totul pare mai usor.

Cartolina este in permanenta cu mine, cum deschid agenda de intalniri, astfel incat stiu ca o am aproape si pot sa recitesc destul de des ce am scris.

La finalul anului voi constata ca am “rezolvat” mai mult decat jumatate din ce mi-am propus si atunci trec in noua cartolina ce nu am facut in anul precedent. Este ca un joc, dar pe de alta parte este singura modalitate de a imi controla cele 12 luni si de a face ceva pentru mine. Cartolina mea cu rezolutii este despre mine si despre oamenii importanti din viata mea. Nu exista aici victorii sau infatuari, ci doar satisfactia ca am petrecut inca un an cu mine si inca imi place aceasta companie.

Este un exercitiu, desigur, dar merita sa il incercati, macar o data. Sa vedeti cate lucruri puteti realiza intr-un an, pentru voi, amintiri dragi pentru mai tarziu.

Va doresc un an minunat, cu rezolutii cat mai frumoase si care sa se indeplineasca, mai ceva ca in povestile cu happy end!

Sursa foto: http://small-moments-blog.blogspot.ro

 

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1746
raft8unde va tineti cartile?

unde va tineti cartile?

in ultimii ani, la ultima mutare mai exact, am decis sa ascund cartile pe care le-am pastrat (citeva sute le-am donat). Sanziana Pop , cea care mi-a decorat casa, a gasit o solutie foarte smart: a pus o parte in niste valize vechi pe care le-a vopsit, iar altele au fost ascunse intr-un dulap.

dar cum am avut aceasta problema a depozitarii cartilor (multumesc celui care a inventat e book-ul si mi-a usurat existenta), am fsot interesata multa vreme de solutii creative de aranjat al cartilor in casa.

am gasit acum in computer un folder care se numeste rafturi pt carti.

iata citeva solutiile pe care le-am selectat. poate va sunt de ajutor:)

 

 

 

 

 

 

 

 

aceste ultime doua variante, asemanatoare, dar de mare efect pt ca pare ca ai lipit cartile de perete, le si detin acasa. sanziana n-a vazut niciodata folderul meu cu rafturi, dar “great minds think alike”:)

 

3983
obamacea mai cea faza din 2012

cea mai cea faza din 2012

am postul asta in draft de multa vreme. asteptam sa se termine 2012 sa vad daca aceasta faza ramine in topul anului meu.

 

s-a intimplat pe 31 august, dupa ce Clint Eastwood a tinut un speech contra Obama avind drept partener un scaun gol.

 

reactia lui Obama? a pus pe twitter urmatorul mesaj “this seat’s taken”. twitter il mai pastreaza in arhive

 

 

 

 

 

nu suporta comparatie cu niciuna dintre disputele politice nationale. nici unul ca Obama nu avem, dar nici un Clint Eastwood.

1408
sampanieera mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL…

era mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL…

pe la 4 dimineata ma intorceam acasa de la o petrecere la care, ca sa rezist sa stau atit (nu-mi plac chefurile, de orice fel ar fi ele), am baut 4 pahare de vin roshu plus unul de sampanie.

pentru mine asta e mult. foarte mult.

asa ca, in frigul turbat care a fost aseara, mi se parea ca micul meu creieras s-a dilatat si e precum un picior intr-un pantof cu doua numere mai mici. plus ca gindea fix ca un picior.

cum petrecerea fusese undeva pe bulevardul minune din fata Casei Poporului, relativ aproape de casa mea, iar la ora aia taxiurile erau precum diamantele, am venit usurel pe jos, la bratul unui prieten. amindoi tragindu-ne picioarele cu greu.

in Centru Vechi, ne-au depasit doua domnisoare imbracate la indigo: fuste scurte cu sclipici, cizme lungi pina la genunchi cu tocuri cui si geaca de fis cu blanita. ma rog, difereau culorile, cred, dar era mult prea complicat sa tin minte si asta.

“ti-am zis ca era mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL. ei ar fi muncit acum si noi stateam acasa la caldura. si-apaream si in ziare cu ei.”

“nu dansatori, cintareti ne trebuie. sau un amant care sa fie ocupat cu familia”

imi clantaneau dintii de frig, imi crapa capul si de la vin (dar si de la ce auzisem) si mi-au iesit vorbele din gura singure:

“sunteti reale? sau am baut prea mult si…”

n-am apucat sa zic mai multe pentru ca tovarasul de drum mi-a executat un cot, iar una dintre fete s-a intors si-a replicat artzagoasa:

“auzi voci!”

a luat-o de brat pe colega de drum (pe Smirdan, dar si in viata) si-a marit pasul.

“daca nu taci, te duci singura acasa”, am auzit soptindu-se taios de linga mine.

mi-am evaluat fortele, eram aproape de fosta Biblioteca Nationala, in 5 minute as fi ajuns si singura, dar pentru ca era frumos sa incep anul ca o doamna, am tacut.

***

aveau 20 si un pic de anisori. si-aveau picioare frumoase, caci despre chipurile lor n-am nicio amintire.

daca mi-ar fi povestit cineva asta, nu l-as fi crezut.

m-a marcat experienta. mi-am dat seama ca mi-am irosit jumatate de viata negindind corespunzator. cred ca trebuie sa schimb lucrurile in 2013.

🙂

***

La multi ani!

 

LATER EDIT – Dupa ce a comentat Florin Grozea mi-am dat seama ca am fost fraiera si total lipsita de reactie. As fi putut sa le spun ca le dau niste numere de telefon ale unor baieti care cinta si-s faimosi in tara noastra. of, mintea cea de pe urma:(

Hillary-Clintonoamenii nu-s de fier

oamenii nu-s de fier

in octombrie anul trecut, Time avea un cover story despre Hillary Clinton din care intelegeai programul ei infernal ( in aceeasi zi parcurgea ambele coaste ale americii si avea intilniri de care depindeau milioane de oameni, iar intre ele stabilea detalii care fac ordine in zonele de conflict ale lumii).

era cumplit programul ei.

imi aduc aminte ca am remarcat asta si cind i-am citit biografia, scrisa de unul dintre jurnalistii care au dezvaluit cazul Watergate, Carl Bernstein…

***

azi la stiri am aflat ca Hillary Clinton e in spital pentru ca are un cheag vascular care ii pune in pericol viata. a lesinat in urma cu citeva saptamini si, peste doar citeva zile, a anuntat ca se retrage din functia de secretar de stat pentru ca vrea sa se relaxeze si sa aiba viata privata.

***

era o fotografie in Time anul trecut care mi s-a parut geniala. intr-un avion militar, Hillary Clinton la masa cu un teanc de hirtii in fata , cu telefonul dind un sms, iar in spatele ei o armata de oameni care forfoteau cu diverse treburi.

vorbea despre organizarea ei, despre disciplina si despre ritmul cumplit in care traia.

***

si uite asa, dintr-o stire care e aproape banala  descopar inca o data ca oamenii nu-s de fier. si ca orice efort major, orice lucru care  pare imposibil de realizat de muritorii de rind isi ia pretul lui din corpul si mintea celui care l-a dovedit.

2302
boxing_glovesbox si vorbe de tinut minte

box si vorbe de tinut minte

 

It’s good to know how to read, but it’s dangerous to know how to read and not how to interpret what you’re reading.

cine credeti ca a zis asta?

mike tyson .

si daca va minunati, uite inca doua vorbe memorabile spuse de el…

As long as we persevere and endure, we can get anything we want.

I don’t react to a tragic happening any more. I took so many bad things as a kid and some people think I don’t care about anything. It’s just too hard for me to get emotional. I can’t cry no more.

 

***

si doua de la tatal tuturor in box, Muhammad Ali

At home I am a nice guy: but I don’t want the world to know. Humble people, I’ve found, don’t get very far.

My way of joking is to tell the truth. That’s the funniest joke in the world.

 

cum am mai spus, ma documentez pentru un articol, de aici interesul meu pt lumea boxului. in locul printeselor si povestilor siropoase de la tv din perioada asta, citesc lucruri despre marii campioni din box. mult mai interesant:)

2236
fricafight the fear

fight the fear

ne petrecem o multime de timp ca sa invatam sa ne invingem fricile.

 

frica de X lucru/om/fapta e, la inceput, in mintea noastra un obstacol greu de trecut. ne motivam (sau ne motiveaza altii), invatam (sau ne invata altii) si progresam zilnic cite putin in pregatirea pentru competitia in care trebuie sa ne confruntam (pentru ca, nu e cale de scapare, ne vom confrunta in cele din urma); ca un antrenament de sportiv. cu perseverenta.

 

cind ajungem fata in fata cu EA, ca intr-un ring, incepe lupta: da si ea, dam si noi.  ne lovim, ne ranim, dar daca suntem bine pregatiti (daca ne-am motivat si antrenat suficient) o invingem.

 

adrenalina pe care o emite corpul nostru la stress-ul de a ne fi aflat fata in fata cu frica, plus bucuria victoriei, dau un cocktail periculos.

unii oameni devin dependenti de senzatia asta. sunt dintre cei care-si duc corpul si mintea dincolo de ce credem noi ca e omenesc.

altii pierd lupta usor, le e greu sa tina in echilibru balanta pe care se afla si frica si curajul. si se intorc la antrenamente ca sa fie mai bine pregatiti la urmatoarea confruntare.

dar mai sunt si dintre cei care , dupa multe exercitii, cu o rigoare matematica uluitoare aseaza balanta intr-un echilibru perfect. dupa legi pe care nici nu stiu sa le explice au invatat sa puna in talerele balantei cantitati egale de efort, perseverenta, motivatie ca sa compenseze frica.

oamenii astia misca lumea.

***

citesc despre box, despre adrenalina performance-ului live (muzical, teatral, public speaking  etc), de aici aceste ginduri.

“fight the fear” suna mai bine in engleza decit in romana: sa invingi frica:)

2261
braince ar trebuie sa stie artistii despre anxietate :)

ce ar trebuie sa stie artistii despre anxietate :)

fac research pentru un articol si am ajuns la aceste lucruri, care-s utile de stiut nu doar pentru artisti timizi (n-am vazut artist mare care sa nu aiba emotii chiar si dupa ani buni de meserie), ci si pentru noi, muritorii de rind, care intram in panica din prea mult ego/ mindrie 🙂

adrenalina, anxietate si performance-ul live

Unfortunately human pride can be so strong that fear of public humiliation or disgrace often produces the same degree of emotional panic as meeting a tiger. The general name given for this kind of physical state is arousal. Long-term arousal can affect our physical health. It is called stress and is one of the most studied areas of psychology because it affects so many different people in so very different ways. Long-term stress suppresses the body’s immune system, makes us very jumpy and alert to potential threats. It also interferes with judgement so that we are less likely to make sensible, rational decisions or to appraise what is going on realistically. So what is anxiety or performance anxiety? How do we cope with it as performers and how can we help avoid anxiety? These are questions I will endeavour to answer in the course of this essay.

(…)

what is performance Anxiety? There are three qualities that a successful performer must have: a) a technical control of their instrument, b) good taste in using this technique musically and artistically and c) the courage to do this in front of an audience. There are few activities that can produce tension and anxiety as quickly and as thoroughly as performing in public.

Most performers have experienced performance anxiety in some form and to various degrees. This fear may be experienced while preparing for a performance, for days or even weeks before hand, and not just while performing. It can be experienced in the present (stage fright) as apprehension (fear of what could happen) and arousal (anticipation). Performance anxiety is no different from general anxiety. Feelings of fear and apprehension are accompanied by increased and prolonged physiological arousal. Severe anxiety is where the arousal is too high for optimal performance. This arousal may be normal and temporary, or abnormal and long lasting and symptoms can be cognitive, behavioural and physiological.

(…)
Cognitive symptoms of anxiety include fear of making mistakes and feelings of inadequacy and worrying about things happening. Behavioural symptoms are not being able to do things, which normally happen naturally.

de aici.

***

altfel, vorba poetului “privitor ca la teatru/ tu in lume sa te-nchipui/ joace unul si pe patru/ tu mereu ghici-vei chipu-i” 🙂

1795
tudor-turcu-x factorultimele 15 ore cu finalistii X Factor

ultimele 15 ore cu finalistii X Factor

duminica 23 decembrie, trei tineri s-au trezit cu gindul ca asta e cea mai importanta zi din viata lor. la miezul noptii unul dintre ei va cistiga mai multi bani decit cistiga unii intr-o viata.

e 10 dimineata si in casa in care au locuit concurentii X Factor Romania sezonul 2 e agitatie. Toti concurentii care au intrat in galele live au momentul lor in ultimul show si sunt prezenti la convocarea pentru repetitia zilei ca-n prima zi, ca si cum n-ar fi fost nicio eliminare.

Ioana Anuta (18 ani) sta in living alaturi de Natalia Salagean (25 de ani); prima o are alaturi pe Flavia (NordX), cea de-a doua pe Tudor Todut. Si Flavia si Tudor au parasit galele in urma cu citeva saptamini, asa ca momentele de asteptare de pe canapea au incarcaturi diferite: fetele finaliste cauta o alinare care sa le distraga atentia de la ce va urma, iar Flavia si Tudor vor sa se reimpregneze de energia casei care le-a lipsit cit au fost “afara”.

Celalalt finalist, Tudor Turcu (30 ani) e pe terasa, fumeaza alaturi de fetele de la RED.
Vine dupa o noapte in care a avut de infruntat o defectiune de la instalatia de caldura din camera lui si-a luat radiatoarele din sala de repetitii, dar e mai sanatos si mai sigur pe el ca inaintea oricarei alte gale (cind, fata in fata cu asteptarea verdictului, spunea ca ii este rau).

In microbuzul care-i duce la Castel Films unde urmeaza repetitia generala, cei trei se aseaza separat: Natalia cu Todut, in fata, pe scaunele din spatele soferului; Turcu la mijloc, linga Raduly, iar Ioana pe utimul rind, avind-o alaturi pe Flavia.

Le leaga multe: sunt in clasa a XII-a si se vor lupta in saptaminile urmatoare sa recupereze ce-au pierdut la scoala, amindoua vor sa faca actorie si vor veni la Bucuresti (Ioana de la Slatina, Flavia de la Satu Mare). Acum povestesc despre majorate aminate, despre lectii si, daca n-ai remarca imbracamintea Ioanei (pantofi cu toc, colanti cu tinte, bluza fara mineci, dar cu decolteu generos, plus geaca de piele cu tinte) in contrast cu zapada de afara, ai spune ca sunt doua liceence obisnuite. Ioana vrea insa ca pentru ultimele repetitii sa fie o aparitie sexy, asa ca s-a imbracat cum a crezut ea ca e mai bine. Seara, in gala, va fi imbracata de stilisti (echipa lui Catalin Enache).

Pe drum, Tudor Turcu vorbeste la telefon cu prietenii si rudele care vor fi acasa la el, la Medias, pentru transmisii live in timpul galei. Pe unii ii invita in clubul unde urmeaza sa cinte de Revelion, altora le da indicatii despre cum va fi show-ul.
“Nu, mai, acum mi-e bine, suntem pe drum catre studio. Atunci inainte ma apuca”, ii spune unui var care-l intreba daca ii mai e rau. Si cum varul intelege repede ca e in masina si cu alti concurenti, ii transmite salutari lui Todut cu care ar vrea sa bea o bere in Cluj.

Se fac aranjamentele viitoarei intilniri, in timp ce Todut ii imortalizeaza pe fiecare intr-un film realizat cu telefonul, intrebindu-i “ o sa va fie dor de mine?”

Natalia, linga el, e cea mai tacuta.

***

La 13.00 au terminat deja incalzirea vocala cu Crina Mardare; a fost special pentru cei trei finalisti, dar au stat si ceilalti in cabina concurentilor – unii au cintat, incalzindu-si vocea, altii nu. Un semn al disciplinei viitorilor artisti.

In studio au inceput sa vina juratii si prezentatorii. Ca de obicei, Cheloo e primul. Imbracat cu pantaloni lungi de culoare deschisa peste care are niste pantaloni negri trei sferturi, un tricoul negru cu trei capete de mort si o inscriptie cu alb – “Mortii ma-tii” -, plus o geaca neagra, groasa de iarna, are un look muult mai cool decit costumul negru pe care l-au obligat producatorii sa-l poarte in seara galei.

Razvan Simion e urmatorul. Poarta un fes cu un ciucure urias si pare ca e scos dintr-unul din rolurile pe care le interpreteaza de Craciun in Neata. Urmeaza Delia care are de cintat in show (va face un duet cu Tudor Turcu si-au repetat separat inainte), imbracata in negru si ea cu un fes de piticot in cap. Doar Bittman e in haine cu care ar merge pe strada fara sa fie remarcat; vine zimbitor, se saluta cu toti tehnicienii si se aseaza la masa juratilor pentru repetitia generala. Ultimul ajunge Dani Otil, dar asta nu e o problema pentru ca Razvan poate incepe repetitia fara el.

In gradene, cei trei finalisti s-au impartit in tabere: Natalia si Ioana stau una linga alta in primul rind, iar Ioana se sprijina, la propriu, din cind in cind, pe umarul Nataliei; Tudor Turcu e trei rinduri mai sus, singur, ascultind la casti muzica rock, cu volumul la maximum.

Elena Gheorghe (care va cinta cu Natalia) si Andrei Leonte, cistigatorul primului sezon X Factor (care va cinta cu Ioana) au venit si ei si stau cuminti in gradene.

– Baaai, ca n-ai dat si tu o bere pina acum, ride Razvan cind il vede pe Andrei Leonte.

– Pai daca nu-mi raspunzi la telefon?, se apara Andrei.

– Bine, nu mi-am luat nici banii pe pariul de anul trecut cind am zis ca o sa cistigi tu. Dar lasa ca l-am pierdut pe asta de anul asta, continua rizind Razvan.

– Si cine ai zis ca o sa cistige anul asta?, intervine ironic Nadir.

– Oooo, desigur, dumneavoastra, nimeni altul decit Nadir, vine replica prompta a lui Razvan.

***

E ora 16.00 si concurentii se impart intre a merge la cantina pentru prinz sau a se machia, coafa si pregati pentru gala.

Programul Ioanei, Nataliei si al lui Tudor e diferit de al celorlalti: au de facut un live pentru Observator, au de schimbat mai multe coafuri si costume. Merg mai intii la fitting (probeaza costumele din spectacol, se fac ultimele retusuri), apoi la masa. Toata echipa tehnica stie ca ei trebuie sa fie gata cu mai bine de o ora inainte de spectacol.

Dupa masa, in cabina concurentilor, Natalia repeta pentru ultima oara un colind din spectacol, avind-o pe Crina Mardare alaturi care-i ajusteaza modulatiile. Desi nu vorbeste despre asta, toata atitudinea Nataliei iti arata determinarea cu care-si joaca orice sansa pe care o mai are in concurs. Vine dupa o editie in care a fost la duel si, teoretic, nu e printre favoritii finalei mari: pentru locul 1 si 2.

Ioana face galagie pe holuri si spune ca tot ce vrea de la acest ultim show e sa se distreze; si-a atins obiectivul, a fost prezenta in fata telespectatorilor timp de 7 saptamini, in fiecare dintre galele live, a cistigat notorietatea pe care si-o dorea.

Tudor e zimbitor-increzator la coafor.

***

La 20.25 cind incepe show-ul nu mai au timp sa se gindesca la nimic altceva decit cintat, imbracat, refacut machiaj, schimbat coafura. Sunt intr-o alergare continua pentru ca in aparitiile lor sta intregul spectacol. In rarele momente de pauza (in momentele in care pe scena se afla invitatii speciali), fiecare sta cu sustinatorii lui: Tudor alaturi de baietii de la Station 4, Ioana cu Flavia si gasca NordX, Natalia cu Todut, Ioan Man si sora lui.

Putin dupa ora 22.30 primul vis se spulbera: Natalia iese din concurs si stie ca cei 200.000 de euro nu vor fi ai ei. Ramin Ioana si Turcu. Fiecare cinta o noua colinda si-l priveste pe celalalt de la marginea scenei in timp ce e in concurs. Apoi zimbitori – si cu juratii alaturi – isi asteapta verdictul.

La 0.20 numele cistigatorului X factor sezonul 2 e anuntat: Tudor Turcu.
Tudor pleaca in dreapta scenei, in partea opusa mentorului lui, se apleaca in genunchi si isi prinde capul ii miini. Vin ceilalti concurenti din culise care-l felicita si-l imbratiseaza.

In stinga scenei, Cheloo e felicitat de Bittman, Delia si o parte din concurenti. Turcu continua sa se bucure la mare distanta de el. Primeste cecul cu cei 200.000 de euro si, la mai bine de 10 minute de la anuntarea victoriei sale, isi aduce aminte sa-i stringa mina si sa-i multumeasca celui despre care spunea in declaratii ca ii e ca un frate sau ca tatal pe care nu l-a avut.
Cheloo ii stringe mina barbateste, il felicita si-l incurajeaza inca o data.

Cistigatorul X factor Sezonul 2 incheie show-ul cintind pentru ultima oara, concurentii fac o hora in jurul lui, printre confetii si stropi de sampanie.

In lateralul scenei, departe de camerele de luat vederi, Cheloo ii imbratiseaza pe Razvan si Dani si le multumeste pentru colaborare. Mai devreme trecuse pe la membrii tehnici al echipei si le daruise cite un CD cu albumul de care se simte atit de apropiat incit si-a cumparat tot returul de la GSP, publicatia cu care l-a lansat: CELCAREURASTE.

***

Aproape de ora 1.00, la mai bine de un sfert de ora de la iesirea din direct, cistigatorul Tudor Turcu inca acorda interviuri, da autografe. Ioana si Natalia sunt felicitate de sustinatorii lor din sala, baietii de la Station 4 sunt vinati de pustoaice, Raduly e mai vesel si mai sociabil ca niciodata (are deja concerte la Sfintu Gheorghe), la fel si Tudor Todut (care in ultima saptamina din an cinta in fiecare seara in alt club), Laurentiu din trupa 2B e nostalgic, fetele de la RED sunt – ca de obicei – galagioase, Iulia e discreta printre ei, Man si Udila beau sampanie.

Acestea sunt ultimele lor momente pe scena X factor; citeva zile vor mai trai cu amintirea adrenalinei pe care le-a adus-o un show live saptaminal, apoi vor realiza ca, de fapt, cistigator a 200.000 de euro sau nu, nu s-a schimbat nimic pe “dinauntrul” lor si in viata lor. In esenta ei.

Vor realiza ca nu-i mai recunoaste nimeni pe strada,vor trece prin depresii, vor da vina pentru nereusitele lor pe sistem, pe tara, pe soarta, pe orice altceva decit pe ei.

Si abia atunci, daca vor dori sa faca pe bune cariera in muzica, vor trebui sa-si aduca aminte lucrurile pe care le-au vazut la mentorii lor: disciplina/militaria si determinarea lui Cheloo (care l-au adus unde este fara sa aiba niciun sprijin in industrie), deschiderea, volubilitatea si curiozitatea activa a Deliei (care o fac sa incerce sa invete ceva nou tot timpul – de la dansurile baletului pina la limbajul rapperilor), eleganta si diplomatia lui Bittman (care poate spune cele mai dure lucruri, zimbindu-ti politicos).

Deocamdata concurentii X Factor simt inca adrenalina prin vene.

P.S. Sunt gata sa pun pariu ca dintre toti cei care au fost in acest sezon de X factor, doar despre maxim doua nume vom mai auzi peste citiva ani; si printre ele nu e numele cistigatorului.
N-are legatura cu talentul, ci cu aluatul din care sunt facuti.

2947
urareit’s about presence, not presents

it’s about presence, not presents

In loc de urari cu sarbatori bla bla…

 

americanii au o vorba “iti about presence, not presents” ; va doresc sarbatori (si un an intreg) in care sa va aduceti aminte de vorba asta.

sa fiti onesti cu voi insiva. sa faceti doar lucrurile in care credeti. si sa SIMTITI.

am mai spus-o, de la minutul 6.50 in clipul asta, se simte omul, ala care nu e doar in astisti, ci si in noi:)

P.S. la anul, ati putea cauta sa cititi textul lui sarah kane , purificare, e acolo replica asta “daca nu simti, n-are niciun rost” 🙂 )

2824
peronice am facut in 2012

ce am facut in 2012

2012 a fost un an in care am alergat mult, la propriu. iata un scurt bilant

ianuarie am inceput anul la new york, unde l-am cunoscut pe Steve McCurry, fotograful cunoscut pentru “fata Afgana” si-am facut un interviu cu el; m-am bucurat ca a cistigat Andrei Leonte primul X Factor din RO (ce nebunie a fost prin gasca mea cu asta); am facut parte din juriul care a stabilit cel mai bun reporter european al anului si am votat pentru most dateable bloggers.

 

In februarie, m-am si intilnit cu cel pe care l-am votat, Andi Moisescu, pentru ca am prezentat impreuna ceremonia care-i premia pe cistigatori. am fost, la invitatia lui Vlad Petreanu, sa le povestesc unor pusti simpatici de liceu cum, daca vrei cu adevarat sa reusesti – in blogging sau altceva – trebuie sa muncesti sustinut. Apoi am lansat Zonga – o aplicatie de muzici care e o amenintare serioasa pentru radiouri, am fost in culisele Cirque du Soleil si-am provocat oamenii din internet sa-si arate obiectele care le aduc confortul. (colectia impresionanta aici)

in martie am fost la NexT si-am facut cursuri de scenaristica (aici prima mea secventa scrisa pentru un scenariu:) ), l-am reintilnit pe Radu Mihaileanu si am vazut bucuria lui de film, Izvorul femeilor si-am dat o fuga la Barcelona la invitatia Nokia cu 4 fete simpatice ( Miruna Siminel, Cristina Chipurici si Denisa Birgau)

 

in aprilie am fost in culisele de la Te cunosc de undeva si-am descoperit-o pe doamna Gigi, unul dintre cele mai spectaculoase personaje din istoria televiziunii noastre. am vorbit la Women on web, am ajuns pina la Ibiza la lansarea uneia dintre cele mai dragalase masini: Twizy ; am obtinut acces in spatele tejghelei la McDonald’s si-am stat trei zile printre cei care lucreaza acolo ; am intrat in campania internationala Live Inspire Intessa San Paolo (pe care peste o luna si putin am si cistigat-o); am fost la repetitii Vama si am asistat cind compuneau un cintecel pentru noul album, 2012. erau cit pe ce sa-l porecleasca, in faza de lucru, “bazavan”; am dat o fuga pina la Milano la lansarea noului Ford Kuga si la tirgul de design

in mai am vorbit la 11even- la cluj – despre curaj si oamenii care m-au inspirat in viata, am fost in cea mai tare (si mai premiata, la nivel international) aventura : Siemens Race. am iesit pe locul 3 cu colega Cristina Chipurici, dar ne-am distrat f f tare cu toata gasca. cind m-am intors am incheiat colaborarea cu Ca-n filme (Digi 24) , am fost pe coperta revistei Biz intr-un proiect multimedia, prima coperta care beneficia de tehnologia Aurasma.

in iunie am participat la un proiect genial, Collaborationi Peroni si-am fost martora (ca nu pot zice ca am creat alaturi de ea) cum Ana Wagner a creat o super decoratiune pentru o cina minunata, l-am convins pe Mihai Bendeac sa se arate lumii asa cum nu-l stie, fara glume, fara risete, concentrat pe tehnica meseriei lui. (un interviu de care sunt mindra), am iesit in strada pentru ICR, am vazut-o la doi pasi de mine pe Geraldine Chaplin la TIFF, am tinut un seminar despre branding personal pentru actorii tineri la TIFF si m-am reintilnit cu Irina Pacurariu, pentru un mic interviu.

 

in iulie, am plecat la Severin intr-un team building cu Bloggeri si-am descoperit o rezervatie de broaste testoate detinatoare de cip-uri:); i-am intilnit pe tinerii care au initiati miscarea NEAM SATURAT si-am facut un reportaj despre ei, am fost la primele auditii X Factor, sezon 2. am povestit la lansarea unei noi carti a lui Eric Emmanuel Schmitt despre de ce cred eu ca are succes acest scriitor; am vazut-o de aproape pe Jessie J si mi-a placut f mult, desi nu ma asteptam la asta:)

 

in august v-am facut cunostinta printr-un interviu cu una dintre campioanele speciale ale Romaniei la Jocurile Paralimpice, am trait minunata experienta Tara lui Andrei (mi-ar fi placut sa am si eu asa ceva cind eram copil), am fost pentru nici nu mai stiu a cita oara la Anonimul, am dat un premiu unei regizoare in al carei talent cred si-am petrecut cu oameni frumosi (aici secvente din Anonimul meu 2012) si-am fost la Stockholm unde am vazut-o la doi pasi de mine pe Demi Moore (cum e, dincolo de cuvinte, aici)

 

septembrie a fost luna in care, la Roma, am intilnit unul dintre oamenii pe care eu ii apreciez cel mai mult pentru talentul lor artistic, Akram Khan si-am ascultat o poveste despre ingerii nostri pazitori, plina de intelesuri, am facut parte dintr-une xperiment care seamana cu Big Brother – ApartIKEA, am fost la Londra la Jocurile Paralimpice si m-a socat diferenta dintre forta pe care o aveau sportivii in arena competitionala si neputinta din afara ei, l-am cunoscut pe Eduard Novak, campionul roman la Jocurile Paralimpice, si i-am dat un premiu din partea Samsung, am vorbit la Social Media Summit Timisoara despre ambasadorul de brand,m-am alaturat  campaniei Kaspersky: Safeguarding me care a incearcat sa atraga atentia – inca o data – ca e important sa ne protejam computerele cu softuri anti virus specializate si-am tinut un seminar pentru simpaticele cistigatoare ale bursei Scolii de Beauty Blogging by L’Oreal si-am ajutat la promovarea unul film al carui personaj principal, Tom Sawyer, l-am iubit in copilarie. tot in septembrie am reinceput sa vorbesc zilnic la radio, la Europa FM.

 

in octombrie, am facut un interviu cu dl Victor Rebengiuc si cu fiica sa din filmul In deriva, Crina Semciuc, am facut un interviu cu una dintre cele mai mari soprane ale lumii, Virginia Zeani, un alt interviu cu Genny Tartakovski – regizorul unor serii de desene animate care au schimbat industria sa , am inminat premiul pentru Best Female Artist la Media Music Awards (chiar de ziua mea)

 

in noiembrie, am intilnit-o – si am facut un interviu – cu Lynne Tolley , nepoata lui Jack Daniel (domnul cu whiskey-ul , da) si m-a marcat mult povestea ei, am fost la lectii de box (nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi ajunge intr-o sala de box:) ) , am scris pentru  antologia lui Eugen Istodor “101 carti romanesti de citit intr-o viata”, am lansat o carte amuzanta la Gaudeamus (a lui Dan Radoiu, nu a mea:) ): Cum sa cuceresti pe mail, messenger sau Facebook, am scris despre Brandul Casei Regale pentru Revista Biz, am vorbit despre etica in Social Media la SMS Cluj si despre marketingul cultural la Zilele Biz, am fost la Paris si-am vazut un concert privat No Doubt, am participat la un proiect social foarte drag mie: donatii de echipamente Xerox catre asociatiile care au nevoie;

 

e decembrie si mai muncesc in spatiul public pina duminica 23 , inclusiv,  cind merg la finala X Factor. din septembrie am tot mers la X Factor. luna asta am participat la un frumos proiect Piraeus in care am promovat evenimente culturale pe pagina lor de Facebook, am pus bazele unor activitati de CSR care , sper, ca vor schimba ceva in viata unor actori/muzicieni/dansatori incepind de anul viitor, m-am alaturat echipei de comunicare a Festivalului International de teatru de la Sibiu (puteti da un like paginii noastre de FB🙂 ), am vorbit despre brandul personal la Social Media Snow Camp. si mi-am facut mie o bucurie vinzind cozonaci la Chocolat, alaturi de Razvan si Dani, plus Cristina Stanciulescu.

cam asta e, va multumesc ca ati trecut pe aici anul asta.

sa ne vedem cu bine si la anul.

 

 

 

 

3142
Andre Agassiobiceiuri

obiceiuri

de fiecare data cind termin un text lung pentru care am lucrat zile, mi se pare ca sunt nu doar mai desteapta, ci si mai slaba. in acest sens, acum ca am terminat un nou text maninc macarons.

 

apoi, ca sa-mi scot din cap detaliile personajului despre care am scris, incep sa vad compulsiv filme sau sa citesc carti.

ma reapuc de citit una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit anul acesta _ Open – Andre Agassi; categoric cel mai bun capitol dintr-o carte citit in ultimii ani. super structura, super emotie, super detalii

 

uite un fragment:)

“The afternoon shower is for encouraging myself, coaching myself. Tennis is the sport in which you talk to yourself. No athletes talk to themselves like tennis players. Pitchers, golfers, goalkeepers, they mutter to themselves, of course, but tennis players talk to themselves–and answer“.

(…)

“Tennis is so damned lonely. Only boxers can understand the loneliness of tennis players–and yet boxers have their corner men and managers. Even a boxer’s opponent provides a kind of companionship, someone he can grapple with and grunt at. In tennis you stand face-to-face with the enemy, trade blows with him, but never touch him or talk to him, or anyone else. The rules forbid a tennis player from even talking to his coach while on court. People sometimes mention the track-and-field runner as a comparably lonely figure, but I have to laugh. At least the runner can feel and smell his opponents. They’re inches away. In tennis you’re on an island. Of all the games men and women play, tennis is the closest to solitary confinement, which inevitably leads to self-talk and for me the self-talk starts here in the afternoon shower”.

2066
cadouviata se schimba. te schimba

viata se schimba. te schimba

mai devreme ma aflam intr-un taxi care se strecura cu greu printre masini. ninge si asta complica mult traficul din bucuresti. aveam linga mine o cutie al carei carton era ca de dalmatian si era inconjurata cu o funda mare, albastra.

– mergem sa facem o fapta buna., am incercat sa ma scuz la taximetrist.
– da? pe frigul asta?
– ducem cadoul asta la niste oameni buni care le vor distribui la copiii care n-au. dar asa e, e mai greu sa-l ducem decit sa-l cumparam, cu vremea asta.
– sunt multi copii care n-au. dar ar fi trebuit sa-l duceti dvs personal, poate nu-l dau.
– il dau, ii stiu. sunt prieteni cu mine, sunt oameni buni. oameni care au plecat de jos si n-au uitat asta.
– asa e frumos, sa nu uiti.

ajungem pe grivitei, iese in strada Loredana de la Blogal Initiative, preia cadoul pentru proiectul ShoeBox sub privirile taximetristului care deschisese fereastra.

– baiat, 10 – 12 ani, scrie pe cutie, cum mi-ai zis.
– perfect.

ma intorc la taxi, plecam catre Universitate.

– ati facut o fapta buna., zice domnul taximetrist.
– am facut-o amindoi, ca m-ati ajutat sa ajungem pina aici pe viscolul asta.

zimbeste.

– nu stiti pentru cine e cadoul, nu?
– nu. au zis ca le lipsesc cadourile pentru baieti, asa ca am luat pentru un baiat.
– si el nu stie de la cine o sa primeasca, nu?
– nu. asta e spiritul craciunului, sa primesti daruri cu ceva magie in ele.

la intersectia cu Victoriei, intr-un ambuteiaj, taximetristul se intoarce catre mine.

– stiti care sunt cele mai frumoase cadouri? alea pe care nu ti le poti cumpara singur.

Zimbeste si stiu sigur ca in minte are imaginea unor cadouri pe care nu le-a primit niciodata.

– asa fac si eu cadouri, cu lucruri pe care nu si le pot cumpara cei carora le sunt destinate.
– asa mi-ar fi placut si mie in copilarie., adauga timid.
– si mie.

m-a lasat linga Sala Dalles pentru ca voiam sa cumpar niste carti. cind am iesit din librarie ningea si mai tare.

mergeam catre pasajul de la metrou si ma gindeam ca, acum 23 de ani pe vremea asta Craciunul insemna pentru mine mirosul de portocala. (nu-mi imaginam ca se pot gasi portocale si in alta perioada a anului). ca in zilele in care au urmat – cu tot ceea ce numim astazi Revolutie – Piata Universitatii mi s-a parut un loc indepartat, cu puteri nebanuite.

astazi vad Piata Universitatii zilnic cind ies din casa. a disparut magia si stiu ca puterile vocilor celor care se mai aduna din cind in cind acolo sunt, de multe ori (am vazut chiar eu), cumparate cu o felie de pizza.

astazi primesc cadouri prin curier de la oameni pe care nu i-am intilnit niciodata, dar care ma apreciaza pentru cine stie ce lucru am facut cindva – impreuna cu compania lor, sau nu.

dar, din fericire pentru mine, la fiecare zapada mare imi mai aduc aminte pulovarul de lina groasa, roshu cu un mare romb alb pe piept, tricotat de mine, un fel de moartea pasiunii pentru orice ar insemna feminitate, care mi-a fost haina de iarna pret de doi ani, in liceu.

cind am luat-o prin pasaj, sa ajung acasa, aveam un gind: viata se schimba. si te schimba.

2759

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!