Eu sunt Ioana Blaj, sunt actrita , am 25 ani si sunt vegetariana. Port ceas unisex la mana, sunt intr-o relatie foarte speciala si profunda cu telefonul meu si cu conturile mele de socializare si sunt indragostita de meseria mea. Asta atrage dupa sine o seriozitate maxima in timpul repetitilor si dedicare totala. Imi place uneori sa port tocuri, sa ma imbrac in rochite si sa petrec prin cluburile bucurestene.
Fumez tigari BlackStone Cherry, pentru ca mi se pare ca fumez mai putin si nu mai miros atat de tare a tutun. Am o gasca mica de prieteni, dar suntem foarte apropiati si in lumea noastra. Sunt sociabila, dar nu permit oamenilor sa intre in aria mea de intimitate. Ascult non stop muzica si nu cred ca as putea sa traiesc fara ea. Unii oameni ma considera o persoana rasfatata, altii superficiala, eu cred ca sunt o tipa normala cu calitati si defecte. Intotdeauna mi-a placut sa-mi testez limitele, sa fac sporturi extreme si sa-mi creez spatii si situatii greu de controlat.
Intr-o dupa amiaza am primit un telefon de la Stefana Popa care imi propunea sa ies in afara timpului alaturi de alti 13 oameni din domeniul artei si alaturi de 5 camere de filmat, cu ajutorul unui proiect initiat de berea Grolsch si Discovery chanel, unde tehnologia nu-si are locul. Nu am avut nevoie de timp de gandire. Raspunsul a venit rapid si prompt: ma bag.
Nu am stiut ce o sa se intample si cand am fost intrebata la ce ma astept de la acest experiment am raspuns clar ca imi place sa ma las surprinsa. Cred ca este pentru prima data cand nu mi-am lasat mintea sa creeze asteptari.
Dupa o luna de cand am primit telefonul, detalii au inceput sa apara: nu vom avea acces la nici un ceas, telefon, laptop, nimic care sa ne indice in vreun fel timpul, nu vom avea lumina naturala, vom fi inchisi intr-o casa, vom fi legati la ochi in momentul in care vom pleca pentru a nu sti unde ajungem si vom avea acces la doar cinci lucruri personale, pe langa cosmetice si lenjerie intima.
Treaba a inceput sa devina serioasa. Nu mai era doar o propunere ci un experiment adevarat gata sa inceapa. Urma sa plec pentru 4 zile cu alti 13 oameni pe care nu-i cunosteam personal, decat din reviste si concerte, ba mai mult sa locuiesc cu ei in aceeasi casa si sa ne si intelegem.
Panica a inceput sa apara, ca de fiecare data cand mintea nu mai poate controla ceea ce se intampla. Inainte cu cateva ore de a pleca, am inceput sa plang isteric si sa spun ca nu pot face asta pentru ca mi-e frica. Dar nu puteam sa definesc de ce mi-e frica. Stiam ca nu mai am cum sa dau inapoi, dar parca nici nu-mi doream. Era un sentiment foarte confuz, cam la fel de confuz cum era si in capul meu ceea ce urma sa se intample.
Un rucsac plin ochi cu cele cinci lucruri personale: cartea “Dragoste in vremea holerei” Gabriel Garcia Marquez, o agenda Burberry (pe care am primit-o cadou de la prietena mea Cristina Bazavan cu doua ore inainte sa-mi fac bagajul), un joc Alias, un pachet de carti si o lumanare plus pijama, slapi ,cosmetice si cele necesare unei femei. Emotii mari si nod in gat. Cam asta am simtit pe tot drumul de acasa pana la locul de intanire.
Piata Presei Libere, in fata statuii Hand Gun. Locul in care ne-am intalnit miercuri seara la ora 20:00 ca sa plecam in afara timpului. Am salutat pe toata lumea, dar nu aveam putere sa ma duc sa fac cunostiinta cu ei, pentru ca mi-era teama ca la prima mana stransa o sa ma buseasca plansul si nu o sa stiu sa raspund la intrebarea “de ce plangi”. Asa ca am ales sa mai dau un telefon de calmare inainte si abia apoi am fost apta sa cunosc oamenii cu care urma sa locuiesc.
Prima persoana pe care am cunoscut-o era o tipa micuta de inaltime, cu o privire calda, cu mana fina, dar puternica si cu o voce care m-a calmat pe deplin : “ eu sunt Luiza”, mi-a spus (Luiza Zan cantareata de jazz). Gata, primul pas a fost facut. Incepeam usor sa ma desprind de fricile mele si sa ma indrept spre ceea ce a urmat. “Eu sunt Georgiana”, a doua mana pe care am strans-o. (Georgiana Toe unul din fondatorii Artskul). Langa mine era Madalina Dan(coregraf si performer) pe care o cunosteam din vedere de prin facultate…apoi incet incet am inceput sa-i cunosc pe fiecare in parte. A urmat Doru Trascau( musician –The Mono Jacks), Vlad Ursulean(Tanaru’ jurnalist ratacitor, reporter fara gazeta), Vlad Tausance (scriitor si jurnalist), Cristi Lupsa (e printre fondatorii trimestrialului Decat o revista) si Bogdan Serban (om de Radio Guerilla) . Corpul meu incepea usor sa se destinda.
La un moment dat il aud pe Mugur Ciumageanu (psiholog) si pe Dan Petre (sociolog si doctor in stiintele comunicarii) ca ne indruma sa ne strangem toti pe scarile din fata statuii si sa stam putin de vorba. Pe scari apare Ioana Cotulbea (unul dintre fondatorii revistei TATAIA), Cristian Neagoe (Redactor sef al revistei Sapte seri si masterand in etica aplicata la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti), Constantin Nimigean ( in timpul liber tine site-ul Oitzarisme.ro si revista online Love Issue, iar in timpul ocupat este layouter la o firma de software), Dan Ungureanu (voluntar in Plai festival si ilustator de carti pentru copii) care era cam in aceeasi stare cu mine pentru ca ii vedeam fata timorata si usor crispata si Ana Botezatu (ilustrator)o tipa care venea din alta lumea; o femeie cu fata intinsa cu privirea foarte patrunzatoare si de o finete greu de explicat. Cred ca suntem toti.
Mugur ne anunta ca a venit momentul sa dam un ultim telefon si sa ne predam telefoanele si ceasurile. Inima a inceput sa bata tare tare, mainile au inceput sa tremure pe touch screen si am scris cu greu un ultim “Te iubesc. Ne auzim peste patru zile”. Este pentru prima data cand renunt la telefon pentru atata timp.
IN EPISODUL URMATOR AFLATI UNDE AU FOST DUSI CONCURENTII SI CE A DESCOPERIT IOANA IN CAMERA IN CARE LOCUIA.
v-ati gindit vreodata ca vedem tot mai rar linia orizontului?
