e in wired un articol despre un grup de francezi care pare ireal. se numeste UX – Urban eXperiment – si e format din oameni care intra – via tunele si canale – in marile monumente istorice ale Parisului ca … sa le repare.
sunt peste 100 de oameni, doar citiva sunt publici, impartiti pe grupe de expertiza si pe domenii de activitate.
in urma cu citiva ani au reparat un ceas din Pantheon fara ca nimeni din muzeu sa se prinda ca ei vin noapte de noapte acolo; cind au terminat, au sunat la directorul muzeului si l-au anuntat ca acum ceasul merge.
directorul i-a dat in judecata, dar judecatorul a spus ca nu exista nicio lege care sa impiedice repararea unui ceas.
directorul a chemat un specialist care sa “strice” ceasul cum era inainte, care a refuzat desigur job-ul.
***
e minunat articolul si ca subiect si cum e scris. si-mi place ca dincolo de senzationalul informatiei (ti se pare ca esti intr-un film, ca nu e real), articolul are o morala minunata: daca ai fi autorul unui lucru care cu adevarat ar face lumea mai buna, ai avea taria sa ramii anonim?
secventa finala e asa:
While this story was closing, a colleague needed to reach Kunstmann about a fact-checking question. Kunstmann had told her to call “any time,” so even though it was 1 am in Paris, she rang. When he picked up the phone, he was panting—from moving a couch, he said. She asked her question: When the clock had stopped chiming after the repair, what time remained frozen on its face? As it happened, Kunstmann was in the Pantheon at that very moment. “Hold on,” he said. “I’ll look.”
