pentru cei care-l urasc pe Justin Bieber vestea ca ar fi putut lua bataie poate sa aduca un zimbet in coltul gurii.
a luat bataie in niste fotografii, intr-un pictorial al unei reviste foarte curajoase, Complex.
dar dincolo de asta, remarcati va rog geniala miscare de imagine a mangementului lui Bieber, de a-l duce pe pustiul aproape efeminat intr-o zona plina de masculinitate, pe un teritoriu al barbatilor. acum ca tot a facut 18 ani.
toate fotografiile din pictorial si cover story-ul aici
mi se intimpla sa maninc din cind in cind la McDonald’s. mai ales cartofi prajiti, mai ales cind sunt foarte obosita. e ca un fel de recompensa de stress.
cum sunt curioasa din fire, imi doresc de ceva vreme sa ajung in spatele tejghelei la McDonald’s sa vad eu cum se fac lucrurile si care sunt procedurile de functionare. (imi imaginez ca e ca un mecanism de ceas, cu multe rotite in functionare)
stiind acest lucru, saptamina trecuta prietena mea Ludmila Tones m-a invitat la un eveniment in care puteam sa-mi fac singura un sandvich la McDonald’s.
m-am distrat foarte tare, m-au imbracat ca de chirurgie (ocazie cu care am vazut camera de relaxare a angajatilor), m-au pus sa semnez ca nu am gripa si nici alte boli dubioase si mi-au dat drumul in bucatarie.
sandvich-ul in cauza se face f f simplu, o chifla care se prajeste pe loc, cu 2 shot-uri de sos (miere cu mustar), ceva ceapa, ceva salata, doua feliutze de roshii si un piept de pui la gratar .
e noul Chicken Grill si productia mea arata cam asa
la momentul “fabricarii” lui am postat aceasta fotografie pe facebook si au fost persoane care au reactionat de genul “vai, dar maninci la McDonald’s? Si recomanzi McDonald’s?”
***
am fost prea ocupata saptamina trecuta si n-am avut timp sa polemizez, dar vreau sa lamuresc ceva.
Nu recomand nimanui sa faca ceea ce fac eu. Se intimpla uneori sa povestesc despre o parte din lucrurile pe care le fac, pentru ca mi se par inedite ( e acces la o parte de lume in care nu ajungem in fiecare zi), dar asta nu inseamna ca trebuie sa faceti ce fac eu.
cit despre “vai, maninci la McDonald’s?!”, dati-mi voie sa spun ca e o reactie ipocrita.
da, din cind in cind, savurez cu mare drag o portie de cartofi prajiti, uneori si un sandvich. si n-am murit.
***
si nu, acest post nu este platit de McDonald’s, ei sunt doar un pretext ca sa semnalez ipocriziile noastre de toate zilele.
emotiile si controlul lor sunt o mai veche preocupare de-a mea.
sunt timida, am mai recunoscut asta.
***
martea trecuta m-am dus la MNAC la un eveniment SILVA. nu stiam mare lucru despre ce va fi acolo, totul fusese pastrat secret, asa ca la intrare paseam timid incurcata.
– ce faci mai? bine ai venit, m-a intimpinat Catalin Stefanescu cum am iesit din liftul care ma ghidase catre etajul 2 unde avea loc ceremonia.
Catalin era intr=o zona de fumat, cu o mapa in fata si aproape ca nu-l observasem, era concentrat si se uita undeva in lateral: isi repeta vorbele, pentru ca el urma sa fie gazda ceremoniei.
– Auzi, tu, dupa atitea evenimente, interviuri si aparitii publice, tu mai ai emotii?, am intrebat si-am vazut incurcarea pe care a produs-o intrebarea, in usoara roseata din obraji. “eu am mega emotii de fiecare data si nu stiu cum sa ma descurc”
A inceput sa rida la marturisirea mea.
– Normal ca mai am emotii, n-ai cum sa nu ai. Dar le am aici, acum, cit repet, acolo am alte emotii si sunt concentrat la ce fac.
I-am povestit ca nu stiu cum sa rid la tv (in fata camerei de luat vederi adica, in emisiunea noua de la Digi 24), a ris si-a zis ca o sa vina cu vremea. Mi-a mai dat citeva sfaturi si l-am lasat sa-si repete textele.
Am pastrat din conversatia aceasta minunata, imbujorarea lui la o intrebare atit de directa si de personala: tu mai ai emotii?
O intrebare care are multa incarcatura pentru toti cei care trebuie sa performeze intr-un spatiu public si asteapta validarea din opiniile oamenilor.
***
Mai tirziu in sala l-am vazut pe Catalin intervievind oameni MARI cu performante minunate, oameni care veneau din orase cu traditie din Transilvania, oameni care aveau emotii, desigur, desi in viata lor au facut lucruri marete.
ReLansarea Silva a vorbit si ea despre emotiile care vin din traditie si din bucuriile victoriilor mici sau mari, despre oameni si locuri emotionante si-a inclus si niste blogeri din Transilvania , acolo pe scena linga Catalin Stefanescu vorbind despre experientele lor. ( Tudor Popa din Sibiu, Groparu din Cluj, Ovidiu Eftimie din Brasov si Mihai Negrea din Tg Mures )
N-am apucat sa-i felicit pe cei de la Silva pentru relansarea eleganta si pe tinerii bloggeri care au reprezentat Transilvania. mi-a fost drag de ei cum erau acolo pe scena si mai spun o data felicitari cui a facut selectia lor: domn Chinezu. (cu tot respectul pentru ce inseamna comunitatea bloggerilor, dar daca nu era o selectie smart, putea iesi mh mh)
***
Mi-a placut seara aceea de marti de la MNAC, care pentru mine a fost despre emotii (bine cred ca si pentru domnii care s-au suit pe scena:) ), dar cind am plecat de acolo, vorbind la telefon cu un prieten, explicindu-i fericita ca, uite, chiar si Catalin Stefanescu are emotii, el mi-a reamintit o vorba a dlui Albulescu:
“daca mai ai emotii, esti pasibil de fericire”
P.S. doresc si pe aceasta cale sa-i transmit domnului Sorin Tranca , autorul campaniei Silva cu vocea dlui Radu Beligan in spot, ca m-a stricat la cap: eu nu ma mai pot gindi la Silva fara sa aud vocea aceea, care, da, inseamna traditie, si bun gust, si educatie. si alt fel de emotii, decit alea de mai sus.
fografia este de la Dragos Astafei 🙂
Antonio Banderas e pentru o generatie un sex simbol; un reper pentru ceea ce inseamna macho (recunosc, in latura spaniola, prefer Bardem), iar multi domni au incercat sa-l imite.
zilele astea la Barcelona, Banderas rezolva o parte din dilemele femeilor (si aspiratiile barbatilor): ce e erotic si sexy pentru el? cum vede el femeia?
raspunde la intrebare cu o expozitie de fotografii, realizate de el.
Expozitia se numeste “Secretos Sobre Negro” (Secrets in Black), si e parte din mesajul despre seductie al lui Barderas, la fel ca si parfumul, The Golden Secret, pe care l-a creat impreuna cu Elisabeth Vidal si Christopher Raynaud pentru casa de parfumuri Antonio Puig. Din descrierea parfumulului rezulta ca emana mister si transmite senzualitate irezistibila, fiind dedicat barbatilor puternici si ambitiosi.
Dar cum parfumul e si la noi, am sa ma duc sa-l miros ca sa vad ce si cum:)
De mai bine de 10 ani ma trezesc la 6 dimineata. Aproape in toate zilele, indiferent de ora la care m-as culca. In vacante sunt un cosmar pentru toata lumea: pina s-au trezit ceilalti, eu am facut o multime de activitati:)
***
Pe de o parte fac asta pentru disciplina si pentru ca dimineata pot sa fac mai multe lucruri (nu suna telefonul, nu ma deranjeaza nimeni).
Pe de alta parte, felul meu de a fi – dorm putin – ma ajuta sa tin ritmul asta.
Care sunt avantajele: pot sa citesc o carte pe saptamina; pot sa -mi rezerv o ora pe zi pentru lucruri femeiesti care au legatura cu baia cu spuma, gomajul cu zahar in ulei de cocos etc.
Dar chiar si asa, sunt lucruri cu care ramin in urma. Ma rog, nu despre restantele mele vreau sa povestesc acum. Ci despre o smekerie pe care am descoperit-o de-a lungul timpului.
***
4-5 ore de somn pot fi mai odihnitoare decit 10 ore . Chiar daca suna ciudat, pot sa demonstrez asta, pe linga vorba aia celebra cu “calitatea conteaza, nu cantitatea”.
Somnul fara perna e mai odihnitor (daca nu ai o perna desteapta care ia forma corpului tau); muschii nu mai au nevoie sa sustina nimik si, cu un exercitiu prin care “transmiti” greutatea corpului catre pamint, poti obtine o relaxare care e la fel de valoroasa ca somnul.
Daca stii care sunt orele cele mai potrivite pentru somnul tau de calitate si te folosesti optim de sectorul acela orar, somnul e mai calitativ.
***
De-a lungul timpului prin hotelurile lumii am dormit in zeci de feluri de paturi si de saltele. Categoric o saltea buna (contribuie putin si pilota, la asta) te face sa te simti ca intr-o perpetua imbratisare.
La ultima mea excursie cu First Class la British Airways (eram intr-un press trip), am descoperit fotoliul pat care ia forma corpului tau. Pur si simplu, corpul se relaxeaza instantaneu (ok, am baut si o sampanie pe drum:) )
De atunci, am aflat ca sistemul super inteligent al spumei cu memorie care pastreaza amprenta corpului , se regaseste in Saltele Octaspring care se distribuie acum si in Romania. Salteaua asta e un fel de inger al somnului, sau robot- inger, pentru ca tehnologia ei, elementul Octaspring cu forma cilindrica si structura deschisa de fagure, permite ventilatie superioara care reduce transpiratia in timpul somnului.
In plus, e atit de desteapta incit nu transfera miscarea, adica daca eu fac tulumbe pe partea mea de pat, tovarasul de saltea poate sa doarma linistit pentru ca nu se misca “patul” in dreptul lui, ca la saltelele pe arcuri metalice. Salteaua se adapteaza fiecarui punct al corpului, in mod personalizat in functie de greutatea cu care apasam iar in limba SF, asta se cheama “zone cu adaptabilitate 3D”.
Stiu asta pare dubios ca mentionez chestiunea aceasta cu miscatul patului (simt niste zimbete, le simt), dar… trebuie sa va spun ca exista si un dezavantaj cind te trezesti mereu la 6 dimineata.
“Iar? N-ai putea sa stai si tu o dimineata mai mult in pat, fara sa faci galagie? Unii oameni muncesc si apreciaza somnul mai mult decit tine.”
Raspund la asta invariabil, cu nasul dintre paginile vreunei carti sau cu computerul pe genunchi: “si eu apreciez somnul, dar stiu sa dorm bine”
*
conform unui studiu online efectuat in perioada 13 decembrie 2011 – 03 ianuarie 2012, aproape jumatate dintre români se trezesc dimineata cu dureri de spate, gât sau lombare, iar 35% dintre acestia nu se simt odihniti. studiul arata si ca mai mult de un sfert dintre români au probleme cu somnul.
ridem, glumim, povestim de acasa, dar daca nu va odihniti suficient in timpul somnului, e foarte posibil sa va schimbe viata o saltea inteligenta, asa ca e bine sa stiti ca puteti testa saltelele Octaspring in Afi Cotroceni.
e in wired un articol despre un grup de francezi care pare ireal. se numeste UX – Urban eXperiment – si e format din oameni care intra – via tunele si canale – in marile monumente istorice ale Parisului ca … sa le repare.
sunt peste 100 de oameni, doar citiva sunt publici, impartiti pe grupe de expertiza si pe domenii de activitate.
in urma cu citiva ani au reparat un ceas din Pantheon fara ca nimeni din muzeu sa se prinda ca ei vin noapte de noapte acolo; cind au terminat, au sunat la directorul muzeului si l-au anuntat ca acum ceasul merge.
directorul i-a dat in judecata, dar judecatorul a spus ca nu exista nicio lege care sa impiedice repararea unui ceas.
directorul a chemat un specialist care sa “strice” ceasul cum era inainte, care a refuzat desigur job-ul.
***
e minunat articolul si ca subiect si cum e scris. si-mi place ca dincolo de senzationalul informatiei (ti se pare ca esti intr-un film, ca nu e real), articolul are o morala minunata: daca ai fi autorul unui lucru care cu adevarat ar face lumea mai buna, ai avea taria sa ramii anonim?
secventa finala e asa:
While this story was closing, a colleague needed to reach Kunstmann about a fact-checking question. Kunstmann had told her to call “any time,” so even though it was 1 am in Paris, she rang. When he picked up the phone, he was panting—from moving a couch, he said. She asked her question: When the clock had stopped chiming after the repair, what time remained frozen on its face? As it happened, Kunstmann was in the Pantheon at that very moment. “Hold on,” he said. “I’ll look.”
Nu stiu ce planuri are Jennifer Lopez, dar iar e pe o coperta grea, asta dupa ce acum citeva saptamini era fotografiata de Testino super kinky in ipostaza de boxeur.
De data asta e pe coperta Vogue america (editia de aprilie)
E clar ca Jennifera conifera are ea ceva strategie de promovare (de revenire) ca prea apare pe coperte ( daca nu o fi vorba de criza femeii de nush citi peste 40 de ani care vrea sa arate ca e competitiva in continuare) , dar coperta asta la Vogue america unde nu se ajunge foarte usor ( e a doua ei coperta in Vogue, in toata cariera) mai arata ceva.
in ultimele luni Vogue a avut pe coperta pe Meryl Streep ( 62 ani), Sarah Jessica Parker (46 ani), acum caprioara de Lopez (pe care, ma iertati, eu nu o plac – dar asta e viata, cred ca supravietuieste bine mercic si fara simpatia mea).
vedetele care nu mai sunt chiar tinere sperante dar apar pe coperta Vogue arata trend-ul pietei: revista e cumparata de doamnele care erau si ele tinere sperante pe vremea tineretii lui Parker si Lopez.
iar in contextul in care tinerii de astazi consuma mai mult online, copertele Vogue ar putea fi o lectie si pentru piata noastra.
doar zic.
cea mai frumoasa amintire de ieri din Barcelona a fost spectacolul de la fintinile muzicale.
adica apa unor fintini arteziene care danseaza in ritmuri clasice, dar in forme de valatuci, nori de apa sau sageti zimbitoare; cind am fost noi – am stat la doua runde de spectacol – am ascultat Vivaldi si Monserrat Cabale cu Freddy Mercury – Barcelona.
am vazut si fintinile in actiune fara sa mai fie muzica, dar nu era aceeasi senzatie. cum nici muzica singura n-ar fi avut acelasi impact.
combinatia apa -muzica pur si simplu, iti dadea fiori pe ceafa si – cind intervenea ratiunea – te gindeai “ce spectacol frumos si pur”
m-au emotionat si spectatorii, cu zecile asezati pe scari, pe linga fintini: cind se termina cite un cintec, aplaudau, desi era evident ca nu e nimeni care sa recepteze drept multumire aplauzele respective.
***
din aceeasi categorie de emotie curata, am uitat sa va povestesc o intimplare de vineri.
eram la Sagrada Familia, vizitasem biserica, fetele voiau “sa-si pudreze nasul” si au cautat o toaleta. eu am ramas in biserica, a venit si Cristina mica si ne-am asezat pe scaunele de rugaciune. in clipa in care ne asezam, a inceput ca de niciunde sa se auda muzica de orga. 3 minute a durat magia. dupa care muzica a disparut.
***
traiesc aventura barceloneza cu Nokia N9 si simpaticele Cristina Chipurici, Denisa Bargau, Miruna Siminel, mesajele si fotografiile ajung “acasa” via Vodafone.
aventura Barceloneza cu Nokia N9 si simpaticele Cristina Chipurici, Denisa Bargau, Miruna Siminel a continuat ieri cu jambon, pesti, ciocolata si… sex.
hopaaa. acum sigur v-am facut sa cititi pina la sfirsit:)
*
am inceput cu La Boqueria unde ne-am plimbat printre rafturi cu jambonul de la vacile lumii. plus carnurile, brinzeturile pamintului. plus scoicile si racii din adincurile marilor.
am mai fost in piata asta si mereu imi vine sa intreb: cum naiba au reusit oamenii astia sa faca punct turistic dintr-o piata? adica vii si te uiti (ma rog, si cumperi) la mincare ca intr-un muzeu, ca si cum in tara ta ar fi foamete si n-ai mai vazut asa ceva.
ma rog, si ma mai gindesc ca suntem singura capitala europeana care nu avem o piata de peste. (dar asta e un detaliu)
***
(am foto din piata cu pasiunile vinzatorilor, cum isi umanizeaza ei locul de munca, in functie de educatia si personalitatea lor. le postez cind ajungem acasa)
***
eu si cu cealalalta Cristina am bifat si Acvariul, unde m-am distrat foarte tare remarcind ca marii designeri de fashion copiaza grandios din … natura.
ca sa intelegeti iata un exemplu.
lionfish vs Chanel vintage
pestele asta era plin de dantele si f f gonfrat. ma rog, era si f rau, era un peste veninos, dar cind il vedeai plutind printre ailaltii ziceai ca e un peste Couture.
***
printre obiectivele zilei de ieri am bifat si muzeul ciocolatei… desigur aveau un magazinas cu suveniruri la iesire si am plecat cu… marmelada de ciocolata cu portocale.
***
pe drumul catre casa noastra temporara, dupa o escala unde ne-am intilnit cu niste tapas si (eu) cu un vin rosu, am inceput sa vorbim despre diferentele intre generatii. de aici si pina la povesti in care sa apara cuvintul “sex” n-a mai fost decit un pas. dar povestile-s pentru noi patru.
Ce se intimpla (vorbeste) la Barcelona, ramine la Barcelona.
***
suntem la Barcelona la invitatia Nokia N9, iar postarile noastre in spatiul virtual sunt realizate cu sprijinul Vodafone.
aventura Barceloneza cu Nokia N9 si alte 3 distinse doamne (Cristina Chipurici, Denisa Bargau si Miruna Siminel) continua.
ieri in prima noastra zi, ne-am plimbat si am mincat… aaa, am facut si ceva shopping (dar asta nu se pune)… si-am inceput sa ne cunoastem mai bine pentru ca atunci cind stai cu cineva mai mult timp, din vorbele pe care le spui si le spune, incepi “dezbracarea” ca o ceapa – foaie cu foaie, cuvint cu cuvint.
cind ne-a invitat Nokia la acest experiment (sa facem fotografii cu N9 prin Barcelona) nu ma gindeam ca, de fapt, isi verifica si sloganul Connecting People.
ca sa lamurim situatia: e vorba de mici conversatii pentru ca oriunde ne-am opri, toate scoatem telefoanele si da-i si butoneaza. pentru cineva care nu ne stie, nu cred ca dam prea bine “in cadru”:)
*
[/caption]
e cald si un soare frumos si m-am gindit sa fac o serie de fotografii care sa se numeasca Barcelona’s men.
iata part 1
***
si pentru ca e dimineata si poate va ginditi ce sa mincati la micul dejun, uite aici raiul prajiturelelor
magazinasele acestea mici, cochete si cu o caldura aparte, m-au facut sa-mi dau seama ca noi nu avem bucuria comertului, ci doar partea lui practica. am vazut aseara un magazinas ca o tutungerie veche in care erau doar briceaguri. mii de briceaguri din toata lumea, de toate marimile.
pentru noi, ar fi o inutilitate, pentru ei – e o bucurie.
***
Fotografiile facute cu Nokia N9 le transmit pe Facebook sau chiar aici, pe blog, cu suportul Vodafone.
Numele Barcelonokia l-a creat Cristina Chipurici pe strazile intortocheate care aveau agatate la ferestre rufele la uscat. (da, si lenjeria intima).
am crescut in Alexandria si, cind eram pustoaica, Bucurestiul era un fel de Mecca; as fi facut orice ca sa vin intr-o excursie pina aici.
prin clasele primare veneam cu scoala la circ si stiu ca trepidam toata saptamina de bucurie, desi nu vedeam mare lucru: o escala pe la vreun muzeu de istorie, unde erau cadourile din strainatate ale lui Tovarasu’ si spectacolul de circ. dar distractia suprema erau cele 10 minute de libertate din fata circului cind ne cumparam nimicuri de la vinzatorii ambulanti. acolo am descoperit magicul cuvint “lipscani”, dintr-o conversatie intre doi vinzatori. era un teritoriu nou care parea mai spectaculos decit orice vazusem pina atunci.
***
cind m-am facut mai mare, am stat o vreme la unchiul meu, undeva pe Fainari. era compozitor, iar sotia lui fosta balerina si-aveau o perspectiva asupra bucurestiului pe care eu nici nu o banuiam. in primul an de facultate am ascultat zeci de povesti despre lipscani si bucurestiul vechi, despre magazinele de pe linga hanul lui manuc.
unchiul meu stia toate magazinele unde se vindeau instrumente muzicale si-avea un vinzator preferat pe linga Hanul lui Manuc.
“vioara facuta la reghin e divina”, zicea el si ridea ca orasul ala a dat doua mari si importante lucruri: o bere blonda f fina si viorile care arata ca niste blonde divine.
***
astazi stau la 5 minute de Lipscani si m-am mutat aici pentru ca imi place sa locuiesc in zone care au povesti care ies prin pereti. dar pentru ca mi se pare ceva firesc, trec adesea incarcata de griji si ginduri si nu mai ridic privirea sa vad ce scrie pe cladiri, desi ele poarta inscriptii despre oameni care ne-au schimbat vietile si care au locuit pe aici.
imi mai aduc aminte de povestile unchiul meu din cind in cind si de fiecare data cind aud povesti despre viori si Reghin, ma gindesc la berea Silva (berea care se face din anii ’70 la Reghin si care era preferata unchiului meu la petrecerile lui cu tot felul de oameni pe care eu ii vedeam doar la televizor).
anul trecut cind Silva ne-a oferit un moment memorabil cu Alexandru Tomescu mi-a fost rusine sa-i spun lui Alex ca, uneori, vioara lui poate fi o blonda divina.
*
mi-am adus aminte de toate acestea pentru ca m-a invitat Silva sa-mi amintesc de lucrurile bine facute si de orasele cu traditie. si mi s-a facut dor sa ma duc la Reghin
asa au aratat etichetele Silva de-alungul timpului.
de astazi si pina duminica sunt la barcelona cu o treaba foarte importanta.
am un Nokia N9 si trebuie sa surprind cu el frumusetile orasului. e greu nu? asa mi-am zis si eu.
nu sunt singura, ca sa nu ma ratacesc (ca de plictisit nu ai cum sa te plictisesti la barcelona), imi tin companie Cristina Chipurici, Denisa Birgau si Miruna Siminel. si uite asa, brusc excursia s-a transformat in scenariul cu 4 fete care merg intr-un oras cosmopolit sa se distreze.
***
prima data cind am fost la Barcelona,vedeam de la fereastra camerei un manej si 2 cai albi minunati. m-am uitat intr-o dimineata citeva ore bune la ei, dar nu mi-am facut curaj sa ma duc pentru ca parea departe.
a fost anul in care am avut onoarea si placerea sa fac cunostinta cu unul dintre cei mai faimosi si mai rafinati bucatari ai lumii, Ferran Arria.
***
a doua oara cind am fost la Barcelona am vizitat toate cladirile de vizitat si am facut o excursie lunga la acvariu,
***
a treia oara cind am fost la Barcelona, m-am jucat cu delfinii intr-o rezervatie …
***
acum nu avem niciun obiectiv setat: cel mult zoo. asa ca daca aveti obiective de vizitat in barcelona si vreti sa va trimit o fotografie cu noi in cadru, pe linga obiectivul vostru turistic, spuneti-mi.
mie nu-mi place jennifer lopez. nici ce cinta, nici cum arata.
dar uite un exemplu minunat despre cum o idee smart de transformare si un fotograf genial (Mario Testino) pot face si o femeie care ti se pare rece si nesuferita (mie mi se pare asa, ma iertati) sa devina brusc kinky, interesanta, ba chiar frumoasa.
si pentru ca tot vorbim de transformari, iata coperta Vogue Turcia…. cu Angelina Jolie
cam frumos, nu?
in seara asta Dragos Bucur si Andrei Mateiu au lansat agentia de impresariat Best Romanian Actors.
70 de actori mari (printre ei, Maia Morgenstern, Cosmin Selesi, Clara Voda, Rodica Lazar, Gabriel Spahiu ) au acum o grija mai putin: aceea a reprezentarii in contractele pentru cinematografie sau reclame.
nu mai negociaza ei pentru bani (uneori situatiile acestea sunt umilitoare si actorul ar trebui sa fie departe de orice asemenea intimplare); in plus, au – ca afara – un reel de prezentare, un book cu fotografii -> foarte util epentru castinguri.
ca sa nu mai spun ca site-ul agentiei e extrem de util si pentru jurnalisti:)
***
la Ca-n filme, duminica de la 20.20 va aratam cum a fost si avem ceva interviuri f f simpa. (asta a fost momentul de publicitate:) )
***
eu am profitat de lansare la care era prezenta si Dana Nalbaru, in calitate de gazda pentru ca era in “casa ei” – Cafeneaua UNA, ca sa ascult cea mai recenta creatie a sa – o minune de cintec care va fi public in citeva saptamini. dar o sa va placa tare tare tare.
sa aveti o saptamina draga
***
***
Noemi, draga de Noemi care scrie pe s!mpa in fiecare joi despre expozitii rafinate, tocmai si-a facut blog: Placerile lui Noe.
e un blog cald si rafinat, cum e si ea. e un blog in care veti gasi mereu repere de calitate din vremuri glamouroase. e un blog de life style si cultura – eclectic(a). nu m-am decis daca blogul e eclectic sau directia culturala pe care o reflecta Noemi pe blog. de fapt, cred ca e valabil pentru amindoua.
*
Noemi e persoana pe care o sun prima data cind am nevoie de un contact: stie pe toata lumea si toata lumea o stie pe ea; e motiv pentru care o sa savurati rubrica ei de pe blog “cum i-am cunoscut pe…” – printre cei pe care i-a cunoscut: Shimon Peres 🙂
*
va invit cu mare drag sa cititi blogul ei; va fi o oaza minunata de relaxare si de acces la o lume pozitiva si plina de oameni frumosi.
in seara asta am fost in noul sediu ING la o avanpremiera a unui nou serviciu. sunt clienta bancii de mai putin de 2 luni, dar mi-am facut deja prieteni acolo:)
serviciul e o smekerie buna si pentru blonde ca mine: poti sa-ti platesti facturile la utilitati via telefonul mobil (daca e unul destept), scanindu-ti codul de bare. fara sa stai sa mai bati cifre peste cifre in dreptul numarului facturii, al codului de client etc
folosesti digipass-ul ca la o tranzactie ING Home’ Bank, dar totul e mult mai rapid pentru ca doar scanezi codul de bare cu camera foto a telefonului.
***
cum a fost o avanpremiera f speciala, i-am cunoscut si pe cei care au programat ING Home bank pt telefon: baieti simpatici. si pe doamnele de la comunicare/marketing. (Cristina ar fi putut juca lejer in filmele lui Truffaut ). si pe domnul care are in grija contul de twitter ING (si pagina de FB), zic sa le puna colegilor lui (si doamne si domni) foto pe FB sa-i vedeti ce simpatici sunt.
***
m-am jucat cu aplicatia. mi-a iesit si mie din prima, ceea ce e semn ca e f f f f usor de utilizat.
o veti putea descarca gratuit de miine din app store si, daca aveti norocul sa aveti cont la ING, s-a dus cu deranjul pentru facturi.
***
am fotografiat o ilustratie din agenda lor de corporatie, ca sa vedeti o parte din spiritul simpa de care vorbesc.
scrie asa la explicatie : 1 iunie – Scrii la calculator memoriile bunicului tau. Le legi intr-o carte si i-o daruiesti de ziua lui. Plinge ca un copil.
din pacate nu scrie nicaieri cine a facut ilustratiile; ar trebui sa i se dea credit autorului pentru ca e talentat(a).
***
si nu, nu este un articol platit. ca sa evitam comentariile ulterioare.:)
P.S. propun ca la etajul 12 in noul sediu ING sa se faca un loft pentru party-uri. privelistea e minunata, aveti si doamne si domni simpatici, va fi de poveste. dar sa ne chemati si pe noi.
ni se spune in cartile (sau la seminariile motivationale) ca trebuie sa-ti asculti instinctul ca sa-ti urmezi calea. noua ni se pare ca sunt vorbe care sa ne faca sa ne simtim bine, dar cind e sa trecem la practica ne gasim multe scuze.
unii dintre noi sunt insa mai curajosi.
ca Mihaela Ursu. e o mama minunata care a trecut cu putin de 50 de ani si toata viata si-a petrecut-o ca inginer de calculatoare. anul trecut insa a inceput sa confectioneze bijuterii si-a avut succes.
astazi vinde bijuteriile pe care le face si recunoaste ca, de fapt, toata viata si-a dorit sa fie designer.
vizitati-i pagina de facebook ChlorisCollective pentru ca bijuteriile sunt minunate, dar si ca sa va convingeti ca daca iti urmezi instinctul niciodata nu e prea tirziu sa faci ceea ce ti-ai dorit o viata intreaga
si daca nu ati cumparat inca martisoare, ati gasit locul potrivit:)
cind eram mica, tata imi facea fotografii cu un aparat rusesc. eu plingeam numai cind vedeam aparatul, habar nu am de ce, asa ca in toate pozele sunt cu lacrimile in barba.
dar imi amintesc cit de complicat era sa faci fotografii. cu un film faceai 36 de fotografii, pe care le duceai la developat, la un magazin special care-ti livra fotografiile in citeva zile. vedeai apoi ce “ti-a iesit”, triai rezultatele si pastrai amintirile cele mai frumoase. din 36 de cadre dintr-o rola, ramineai cu 30 bune daca fotograful era iscusit.
si daca avea respect pentru filmul pe care-l folosea in aparat. daca era atent din prima la incadrari, la luminozitate, daca nu-i tremura mina etc.
***
in copilaria mea, pentru ca erau altele mijloacele tehnice, era un mai mare respect pentru fotografie. pentru momentul fotografiei.
astazi facem 30 de fotografii cu un singur cadru si dupa ce o alegem pe cea mai buna, le rezolvam cu un simplu “detele” pe celelalte.
***
cumva la fel se intimpla cu totul in zilele astea, suntem mai superficiali si le vrem de-a gata pe toate, rapid, iar ce nu ne place poate fi aruncat usor la “recycle bin”.
tocmai de asta, vreau sa va anunt ca din 18 martie incepe un curs de fotografie foarte foarte special. fotografie pe film si cu aparate alternative; adica, pe parcursul cursului invatati sa va faceti aparat de fotografiat din – de exemplu – cutie de chibrituri, invatati sa developati si, cel mai frumos, (re)invatati respectul pentru fotografie.
s-ar putea sa fie si o lectie despre a reinvata sa traiesti mai linistit, cu mijloace minime, dar cu atentie pentru frumos.
dar asta vedeti voi la curs.
cursul, atelierphoton, este tinut in cadrul asociatiei Control N, de directorul de imagine Marius Iacob. pentru detalii si inscrieri, vizitati site-ul CRTL+N
ATELIERPHOTON – Workshop de fotografie pe film from Control N on Vimeo.
P.S. am descoperit ca daca mergeti la curs cu un(o) prieten (a), aveti amindoi discount de 10%.
aparent, campionatul mondial de avioane de hirtie e o competitie la care am putea participa si noi. ce noi nu stim cum se fac avioanele din hirtie?!
bine, nu mi-am pus niciodata problema ca e o competitie MONDIALA de piloti de avioane de hirtie. dar sigur m-as putea inscrie, si v-ati putea inscrie si voi.
am ris tare la aflarea vestii si va dau detalii mai jos:)
A inceput numaratoarea inversa pentru incoronarea celui mai bun pilot al unui… avion de hartie. Finala mondiala Red Bull Paper Wings va avea loc in perioada 4-5 mai, la Salzburg, in Hangar 7. Insa, pana atunci, iscusitii piloti si avioanelor lor de hartie trebuie sa-si demonstreze abilitatile in calificarile locale care vor avea loc la Bucuresti, Craiova, Brasov, Timisoara, Cluj Napoca si Iasi.
Cei mai iscusiti 3 piloti vor reprezenta cu mandrie Romania in cele trei categorii la finala mondiala alaturi de alte 84 de tari intrate in cursa, incercand sa cucereasca lumea de la bordul avionului lor de hartie. Aceasta este cea de a treia editie a Red Bull Paper Wings, debutand in 2006 si continuand traditia in 2009. Finalistii vor participa la cele trei discipline: Distanta de zbor, Durata de zbor si Zbor acrobatic. Juriul va fi format dintr-o echipa de experti.
Mai multe informatii gasiti pe http://www.redbullpaperwings.com/
cel mai tare imi place asta cu juriul va fi format de o echipa de experti… in ce esti expert? in avioane de hirtie.
*
dar sa stiti ca e ceva filosofie si in avionul de hirtie
Ponturi despre cum sa construiesti un avion de hartie de talie mondiala…… sau macar unul care nu aterizeaza fortat dupa doua secunde!
• Centrul de greutate dicteaza directia in care va zbura avionul. Asadar, asigura-te ca acesta este cat mai in fata, impaturind hartia la varf.
• Aripile trebuie sa fie plate si subtiri. Necesitatea unui profil de aripa este inca disputata printre experti, dar majoritatea inclina impotriva. Trebuie evitata orice neregularitate a aripii.
• Impaturind partea din capat a aripilor, poti influenta directia de zbor a avionasului; pentru un efect si mai puternic, adauga eleroane.
• Forma de “Y” a aripilor este decisiva pentru stabilitate. Avioanele care nu au aceasta forma tind sa se roteasca in jurul axului longitudinal si sa se prabuseasca.
• In multe competitii, hartia standard folosita este A4, 80g/m2. Cu toate ca o hartie mai usoara nu intra in discutie, pentru zboruri extreme unii experti prefera o greutate mai mare: detinatorul recordului mondial, Ken Blackburn, considera ca o greutate de 96 g/m2 este perfecta pentru zboruri lungi.
• Este recomandat constructorilor de avioane sa consulte si sa observe foarte atent numeroasele indicatii disponibile pe internet.