Category : diverse

Prezenta la  TIFF a lui Oliver Stone nu e doar ceva super spectaculos si emotionant pentru generatia care a crescut cu filme ca Natural Born Killes sau Nixon sau JFK, e si un semnal serios pentru o problema care ar trebui sa ne preocupe pe toti.

Nicicand nu era un moment mai potrivit pentru un documentar care vorbeste despre energia nucleara, intorcand subietul pe toate partile.

Vorbim mult despre amenintarea incalzirii globale, despre terminarea resurselor, dar pe de alta parte avem tot mai multe “unelte” de trai esential pe care nu le putem folosi fara energie.

Asa ca are foarte mult sens sa existe un documentar care sa ne vorbeasca pe sleau despre energia nucleara.

 Puterea documentarului “Nuclear Now” care a fost prezentat la TIFF (si e posibil sa ajunga si in cinematografe) e data de cineastul premiat cu Oscar care documentat la sange (asa cum ne-am obisnuit cu toate filmele lui de fictiune, dar inspirate din fapte reale) dar care reuseste sa expuna totul accesibil si intr-o stare de spirit cât se poate de pozitiva, desi e un subiect greu de dus.

Filmul e o incursiune fara precedent in industriile nucleare din Franta, Rusia si SUA si e castigator al premiului CICT-UNESCO Enrico Fulchignoni la cea mai recenta editie a festivalului de la Venetia.

Un sceptic recunoscut al energiei nucleare, care a devenit un tocilar stiintific aproape ametit de ea atunci când a intervievat o noua generatie de inovatori si sustinatori, Stone este ultima persoana la care te-ai astepta sa faca un documentar cu un asemenea subiect,

 Extrem de practice si de analitic, el destructureaza toate temerile noastre privind energia nucleara si amintirile noastre despre dezastrele mult  mediatizate de la centralele nucleare -, argumentând ca numarul de decese de la Three Mile Island (zero), Cernobil (aproximativ 30) si Fukushima (unul) paleste in comparatie cu numarul regulat de decese din industria carbunelui, a biomasei si a petrolului.

Desi radiatiile sunt inca o sursa de ingrijorare, energia nucleara a fost mult timp cea mai simpla si mai sigura optiune.

Dar este greu, dupa cum recunoaste regizorul (si ne aminteste in imaginile sale), sa ne scoatem din mintile noastre ingrijorate imaginile de la Hiroshima, filme precum “Godzilla” si “Sindromul China” si glume despre pesti cu trei ochi.

Si, in conditiile in care consumul de energie este in crestere in intreaga lume, spune Stone, am fi nebuni sa nu profitam de modelele de centrale nucleare cu emisii zero, usor de extins.

Va recomand sa vedeti documentarul lui Oliver Stone pentru ca e ceva ce  ne atinge direct, consumul de energie.

Candva ma gandeam ca mai rau decat o pandemie poate sa fie o pana generala de curent pentru ca cele mai multe lucruri pe care le folosim zilnic sunt pe baza de electricitate si nulte dintre intrarile din alimentara de exemplu, sunt tot pe baza de electricitate.

Ma folosesc de acest prilej, pentru ca vorbesc rar despre asemenea subiecte – nu ma intalnesc prea des cu ele in activitatea mea sa mai spun cateva lucruri.

1. In Romania avem la Cernavoda o centrala nucleara. Si iata ce spune domnul director de la Nuclearelectrica, Cosmin Ghita: „Nuclearelectrica saluta premiera filmului Nuclear Now la prestigiosul Festival de Film Transilvania de la Cluj Napoca si eforturile foarte apreciat regizor Oliver Stone de a prezenta adevarul si beneficiile energiei nucleare, o sursa de energie curata, sigura si rezilienta. In acelasi timp, este o mandrie pentru noi ca si reprezentanti ai SN Nuclearelectrica SA, sa vizionzam acest film care promoveaza beneficiile energiei nucleare, Romania avand la CNE Cernavoda (Nuclearelectrica) una dintre cele mai sigure si performante centrale energo-nucleare din lume, care functioneaza la cele mai inalte standarde de aproape 27 ani. In prezent, energia nucleara acopera aprox. 20% din necesarul energetic al Romaniei, iar cele doua reactoare de la Cernavoda se afla in topul international, pe locul 1 si respeciv 3, din peste 440 reactoare la nivel global, in ceea ce priveste factorul de productivitate si siguranta.”.

2. Pentru confortul vostru psihic luati-va o baterie solara mare care poate alimenta mai multe lucruri. Si un radio cu baterie solara (in cazul unui cutremur, ambele va vor ajuta foarte mult)

Despre filmele lui Oliver Stone care imi place f f mult pentru incapatanarea lui de a spue altfel lucrurile, am scris si pe urban.ro, unde sunt 5 filme pe care vi le recomand din inima. Are mult mult mai multe foarte faine.

Scriu de multi ani, in fiecare an despre acest proiect, al MOL Romania si Fundatia pentru comunitate pentru ca stiu cat de util e si mi se pare important sa stie cat mai multi parinti si copii despre perioada de inscriere pentru burse.

Nu cunosc pe nimeni de la MOL Romania, nu am niciun beneficiu de la aceasta companie, precizez asta ca sa fie foarte clar toate lucrurile. Dar am urmarit de-a lungul anilor copiii care au fost in program si stiu ca investitia a fost de succes in educatia lor.

Mai ales ca traim intr-o tara in care copiii care fac sport sau activitati artistice gasesc rar finantare.

Pe scurt proiectul  MOL Romania si Fundatia Pentru Comunitate ofera sprijin financiar tinerilor sportivi si artisti cu rezultate foarte bune. Tinerii talentati se pot inscrie in concursul de proiecte pana pe data de 15 iunie inclusiv si pot obtine sprijin financiar pentru a-si achizitiona materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru a sustine cheltuielile de deplasare la concursuri, festivaluri sau in cantonamente.

Finantarea per elev este de maximum 10.000 de lei; inscrierile se pot face pana in 15 iunie; fondul total de sponsorizare consta in 560.000 de lei.

Sunt eligibili sportivii si artistii cu varste cuprinse intre 8 si 18 ani, iar cei interesati pot depune proiectele online pe site-ul Fundatiei Pentru Comunitate pana pe data de 15 iunie 2023 inclusiv. Pot fi inscrise atat proiecte individuale, cat si pentru echipe sportive sau ansambluri artistice.

Solicitarile de finantare trebuie sa contina descrierea rezultatelor solicitantilor, recomandarile profesorilor si antrenorilor pregatitori, o lista cu obiectivele de viitor si bugetul necesar pentru realizarea acestora. Fondul total de sponsorizare alocat editiei 2023 este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani, care au obtinut finantare in anii anteriori, sunt invitati sa se inscrie intr-o categorie speciala, destinata lor.

Cererile vor fi evaluate de doua jurii de specialitate. Presedintele juriului la sectiunea „Sport” este Violeta Beclea-Székely, vicecampioana olimpica si mondiala la atletism si doctor in sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, la sectiunea „Arta”.

Din bugetul total disponibil pentru editia a 18-a, 220.000 lei sunt destinati sportului, 200.000 lei sunt dedicati domeniului artelor si 140.000 lei categoriei de varsta de peste 18 ani, in cadrul careia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizari in anii anteriori si au depasit varsta majoratului.

Solicitarile pot fi depuse pana la data de 15 iunie 2023, iar detaliile programului pot fi gasite accesand: www.pentrucomunitate.ro si www.molromania.ro

Va rog mult sa dati vestea mai departe. Chiar putem schimba viata unui copil talentat cu un share al acestei vesti. Acum doi ani mi-a scris o doamna ca fiul ei a primit finantare si aflase dintr-un share al unui articol al meu despre aceste burse. A fost cea mai frumoasa rasplata ca s-a gandit sa imparta bucuria domniei sale si cu mine, dar si cu cei care au dat share la veste.

Complimente MOL Romania pentru programul asta care are deja 18 ani si e foarte foarte serios in selectia copiiilor.

Am mai povestit ca eu functionez cu to do list, pentru fiecare zi, dar cu o prospectie pe saptamana si, de multe ori, gratie programarilor de seminarii sau interviuri international, to do listul are pe long term, cateva luni deja marcate lucruri.

Nu ma mai panichez daca nu fac chiar tot ce e pe lista, dar sunt onesta cu mine si incerc sa fac tot ce am intr-o zi.

De cateva saptamani am inceput sa pun pe to do list obligatoriu 2-3 lucruri care nu-mi fac placere la nivel personal.

Nu au legatura cu munca, nici cu task-urile de administratie casnica, ci pur si simplu lucruri care imi creeaza disconfort.

Acum 10-15 ani scriam despre perseverenta cu care fac lucruri care ies din zona de confort – cum ar fi vorbitul in public la conferinte. La un moment dat, influentata de o carte scrisa de Shonda, Rhimes The year of yes, mi-am promis ca spun da la orice invitatie care vine…

(eu nu sunt o persoana foarte sociala, nu ma intereseaza sa merg la lansari de nimic, nu ma intereseaza sa fiu prietena de forma si ambient cu nimeni dintre cei care sunt la moda, deci nu ma convinge nimeni sa bifez evenimente mondene… dar am facut exercitiul asta pentru un an, care sa ma ajute pe mine moral)

Astazi e la mare moda acesta exprimare cu iesitul din zona de confort, toata lumea o spune, poate o si face la putere si frecventa mare, nu stiu si nici nu e treaba mea…

Eu m-am gandit ca ma fura viata comoditatii, ca am ajuns sa caut sa fac cat mai multe dintre lucrurile care imi creeaza placere sau nu ma incurca cu nimic, am multe tabieturi de confort, si asta nu ma ajuta la a avea o viata mai sanatoasa si mai activa, inclusiv mental.

Am recitit cartea lui David Hoggins – Nu ma poti rani – o autobiografie care marcheaza transformarea mentala de la un baiat chinuit in familie, gras la soldat de elita in SEALS (initial am citit-o in engleza acum ceva ani, se pregateste lansarea in Romania, la editura Litera, si am primit exemplar de lucru).

El are aceasta regula pentru o minte puternica si ii invita pe cititori sa puna pe o lista toate lucrurile care nu le fac placer sau care le dau o stare proasta. Si ii invita sa faca unul dintre ele.

Nu trebuie sa fie lucruri majore spune el, dar trebuie sa fie sincere. Oricum e un exercitiu pe care-l faci doar tu cu tine si nu are niciun rost sa te minti pe tine.

Eu nu sunt prietena cu frigul desi stiu ca e foarte sanatos sa nu fie foarte cald in jurul tau, precum si dusurile reci.

Vara cand e foarte cald imi iese cu dus rece, iarna si primavara nu pot (desi am 20 de grade in casa iarna) – de unde rezulta ca e o chestiune doar in capul meu care ar trebui rezolvata😊

Ce am ales sa fac astazi a fost mici exercitii pe balcon la 7 dimineata, in tricou. Erau 14 grade, nu foarte foarte frig dar era racoare… ma rog am mai ales sa fac si alte lucruri care nu-mi fac nicio placere, dar nu le scriu aici.

Poate va ganditi sa experimentati si voi lista cu lucruri care nu ne fac placere, ajuta la o minte mai sanatoasa si mai puternica.

E o alt fel de alegere de iesire din zona de confort, care da o dinamica noua vietii, creste vointa si puterea mentala😊

Saptamana aceasta comitetul fundatiie Pulitzer a acordat premiile sale anuale, prilej sa va povestesc despre un film pe care l-am vazut decateva saptamani, dar nu am avut timp sa ma asez la scris. Aleska Daily cu Hilary Swank in rolul principal; poate fi urmarit pe Disney+

*

Mai intai putin context despre premiile Pulitzer pentru ca se vorbeste tot mai des despre ele (mai ales in contextul in care si doi romani au facut parte din echipe care au castigat – fotograful Vadim Ghirda, anul asta, cu echipa de foto de la Associated Press,  si ilustratoarea, graphic designerul Monica Ulamnu in 2020 cu echipa de la Washington Post)

Premiile Pulitzer sunt dedicate exclusiv presei americane si sunt oferite de Universitatea Columbia, in urma evaluarii a peste 100 de jurati. Este cu inscriere pentru care se plateste taxa, dar sunt eligibile doar publicatiile americane. Romanii nostril au ajuns sa fie eligibili si premiati in cadrul unor echipe de americani.

Au fost create la inceputul secolului trecut de Joseph Pulitzer un publisher de ziare din acea epoca.

*

Alaska Daily e povestea unei jurnaliste incapatanate – interpretata de Hilary Swank – din New York care e marginalizata si apoi concediata de la publicatia la care munceste, in urma unui articol in care acuza un politician de frauda.

Se reintoarce in orasul ei natal, Alaska, la publicatia care acopera problemele din tinuturile salbatice din zona si incepe sa faca ordine si sa schimbe mentalitatea si abordarea in fata autoritatilor a noilor ei colegi.

Evident e acceptata greu, dar face schimbari radicale in redactie doar cu mentalul si determinarea ei foarte diferita de a locului si ajunge sa cerceteze cazurile de disparitii de fete si femei dintr-un trib.

In realitate, nu versiunea fictionalizata pentru ecran, seria de articole despre fetele disparute a fost scrisa de o echipa coordonata de un barbat, Kyle Hopkins,  o cititi aici https://www.adn.com/lawless/  si a fost castigatoare de premiul Pulitzer.

Pentru cei care sunt pasionati de jurnalism, si au o perspectiva a muncii care e mult in teren si nu la birou, filmul e motivant si emotionant. Si are o morala frumoasa – chiar si in locurile cele mai indepartate, cele mai putin fancy, poti face jurnalism de mare calitate si poti schimba lumea prin munca ta.

Mi-as dori tare ca studentii de astazi de la jurnalism sa vada astfel lucrurile.

Cum ziceam, filmul e pe Disney +, seria de articole care au inspirat povestea e aici https://www.adn.com/lawless/

Da, e urat si greu de dus ce se intampla cu Ana Morodan.

Si e foarte bun comunicatul de PR postat pe contul ei (destul de diferit de tonul si vorbele de la momentul cand a iesit din arest)

La iesire e agresiva in aparare, in scris e pe emotional si intelegere.

Prima e realitatea necosmetizata si ciufulita dupa o noapte in arest, a doua e fardarea si pieptanarea faptelor ca sa fie un “look” plin de intelegere, scris de o echipa desteapta. Un exemplu perfect despre cum functioneaza lumea “celor cu multa expunere”, ma feresc sa-i numesc faimosi in acest context, dar e foarte corect din punctul de vedere al controlului “raului facut” cu tot ceea ce s-a intamplat post arest in comunicarea domnisoarei.

E treaba ei (sper si a prietenilor sai) cum o sa-si rezolve si situatia emotionala (nu de bine te apuci sa iei droguri cu alcool) si pe cea cu politia (trei procese penale inseamna deranj).

Problema adevarata pentru restul lumii e in inducerea ideii ca presiunea celebritatii i-a provocat domnisoarei acest cosmar si in “normalizarea” faptei. E f f grav ce a facut: sa se urce de doua ori in aceeasi zi, beata si drogata la volan, sa loveasca masini si sa se certe cu politia. Ar fi putut distruge multe alte vieti.

Dar nu celebritatea a adus-o aici, ci dorinta ei de a fi faimoasa pentru nimic, egoul si vanitatea sa, dorinta de a avea “putere” (cu tot ce aduce ea in cazul unei persoane needucate, adica aroganta, superioritate, rautate, dorinta de a domina si de a trata foarte urat lumea din jur).

Stiu oameni extrem de faimosi care nu au cautat celebritatea, ea a fost o consecinta a faptelor si muncii lor, si care nu sunt deranjati de ea. Va dau doua exemple, din zone f diferite.

Domnul Victor Rebengiuc e cunoscut de milioane de oameni in tara asta, dar nu a fost niciodata scopul domniei sale celebritatea; si-a dorit sa-si faca meseria cat a putut domnia sa de bine, iar asta – pus laolalta cu un talent urias si multa smerenie – l-a transformat intr-o legenda. Si va fi o legenda si dincolo de granitele vietii domniei sale sau granitele vietilor noastre.

 (in 2008 am facut un proiect la Tabu in care fotografi romani refaceau intr-un singur cadrul filmul lor preferat; Cosmin Bumbut a refacut Morometii, iar in cadru au fost pe o prispa din Muzeul Satului, Luminita Gheorghiu si Victor Rebengiuc. Eu i-am sunat pe fiecare dintre ei sa le explic proiectul, au acceptat cu drag si smerenie, fara nicio pretentie si-au fost amandoi exceptionale exemple de bun simt)

Sa va dau exemplu celebritatii si notorietatii mondiale ale domnului Mircea Cartarescu, a carui munca imensa pentru fiecare dintre cartile sale e recunoscuta peste tot in lume.

Sunt sigura ca sunt multi romani care nu stiu numele domniei sale si nu i-au citit nicio carte, dar asta nu-l face mai putin valoros la nivelul catografierii literaturii contemporane universale. E un domn a carui munca lasa urme impresionante in jurul sau.

V-am dat doua exemple despre care unii vor spune fie ca sunt “intelectuale”, fie “elitiste”. Dar, de fapt, sunt doua exemple de oameni cu scoala, cititi, rafinati, inteligenti care au devenit cunoscuti prin rezultale muncii lor. Si daca maine nu vor mai fi aici, ca sa-i salutam, munca lor tot va ramane. (vedeti mai jos ce exemple da jurnalistul Vanity Fair, Nick Bilton, in argumentatia lui despre sfarsitul Fake Famous)

Sau Andreea Esca. Mai celebra decat ea nu cred ca e cineva in tara asta. Si ea munceste imens, dincolo de ce face la tv, e mega serioasa si constiincioasa (am mai povestit cum la un interviu live pe care-l faceam la webstock – il gasiti aici – a venit cu o ora inainte “lasa, sa fiu aici, poate mai ai nevoie de mine”), dar daca maine nu ar mai fi la tv ar fi in continuare un jurnalist exceptional, ar face super interviuri si produse media in orice conditii. Pt ca ceea ce stie profesional nu ii poate lua nimeni niciodata.

“Celebritatea” care ii face rau domnisoarei Morodan este nimicul  impins cu forta si cu determinare in fata ca sa nu te uite lumea, sa ramai “faimos”.

Sigur ca e o munca sa te pregatesti pentru fotografii sa faci sedinte foto si retusari in care sa fii impecabila. Doar cine nu a participat la realizarea unui shooting profesionist – pentru o revista sau o reclama – nu stie in detaliu ce efort si pregatire inseamna o fotografie impecabila. Numai ca in cazul unei reviste, acele fotografii cu shooting-uri pretioase sunt elementele de insotire pentru niste texte care aduc informatii utile, din care inveti ceva.

Dar efortul domnisoarei e pentru nimic, n-a facut nimic important in viata asta care sa fi meritat expunere, n-a creat nimic (sau ce a vrut sa creeze, precum scoala de influenceri, a dat faliment rapid, iar emisiunea de la tv are audienta de 0,000ceva (am vzt primul episod din sezonul 1 si ultimul episod difuzat saptamana asta, le-am cautat special – sunt despre nimic, adica despre rochiile ei, fara nicio trimitere cat de cat cu informatii, macar la designerii care le-au creat… e insa un limbaj abuziv fata de colegii ei).

Toate actiunile domnisoarei implica, de fapt, intentia si chiar fapta de exploatare a prostiei si naivitatii audientei. Pentru ca, cel mai adesea, asta e business-ul “din like-uri” in social media.

Si totul a fost facut foarte constient, foarte sustinut si, desigur, cu mult efort pentru ca e greu sa gasesti motive sa te bage mereu lumea in seama cand “nimic nu ai a spune”, vorba poetului Eminescu in poezia care se numeste Criticilor mei (trimiterea nu e intamplatoare)

Domnisoara si-a creat imaginea ingrosand pana la caricatura trenduri internationale care nu aveau nicio legatura cu ea, dar care ar fi facut racord de “cool”, “smart” in mintea oamenilor.

Cum a fost la inceputul dezvoltarii propriului brand trimiterea la autoarea cartii GirlBoss – Sofia Amorusso, doar ca doamna care a scris si carte (devenita film) a facut ceva in viata asta. A noastra domnisoara a copiat forma, coafura si atitudinea, si a lasat continutul pentru altii, pentru ca oricum publicul pe care ea il tintea nu era suficient de cultivat sa stie de unde copiaza, iar cartea a fost tradusa la noi 2 ani mai tarziu cand deja ea copia alte chipuri si atitudini.

Cand a copiat-o pe Marylin Monroe si si-a facut inclusiv o alunita falsa sa dea bine la décor, a tintit din nou ambalajul si ideea de glamour, pentru ca, in realitate, nu avea alaturi pe nimeni din lumea glamour la care visa. Si nici talentul dnei Monroe. Si nici educatia. (Monroe a fost prima femeie care si-a facut propriul studio de productie, intr-un Hollywood in care femeile erau super exploatate).

Nu celebritatea iti face rau in viata si te duce la depresie, ci lipsa substantei personalitatii tale, nesiguranta pe ce stii sa faci profesional si pentru ce ai putea fi valorizat in societate. Spaima si angoasa nesigurantei vin cand ravnesti la varful piramidei, la celebritate, si faci tot ce tine de tine sa fii o cutie frumoasa dar stii ca ai o cutie goala.

Vin odata cu oboseala, odata cu intinsul compozitiei clatitei tot mai mult si mai mult pana se rupe, pentru ca ego si vanitatea sunt mari si nu ai alta unitate de masura decat aprecierea in like-urile oamenilor. Doar ca oamenii vor dori tot mai mult si mai mult de la tine (sa fii mai dezbracata, mai extravaganta si sa-i surprinzi mereu) pentru ca se plictisesc repede. Si, in dorinta de a le face pe plac, spaima va fi si mai mare pentru ce va fi cand nu vei mai putea pacali cu cutia frumoasa si goala.

Am facut acum ceva vreme un interviu cu Nick Bilton, jurnalist pentru Vanity Fair si The New York Times, cel are a realizat documentarul Fake Famous, il vedeti pe HBO, interviul e aici. 

El a luat 3 tineri, dupa un casting in care a cautat anumite tipologii si a investit in ei si followers fake pana au inceput sa fie bagati in seama de branduri. Bilton povesteste despre schimbarile care au aparut in comportamentul tinerilor din experiment, unul dintre ei s-a si retras rapid pentru ca nu ii placea sa minta despre ceea ce nu era el de fapt. Un altul a intrat in depresie, iar fata a mers cel mai departe si a incercat sa traiasca din micile comisioane facute online, dar posteaza din ce in ce mai rar.

Bilton anticipa cu experimentul lui deznodamantul acestui fenomen: “Daca vrei sa fii un actor sau un scriitor sau un contabil, faci ceva care da mai departe catre oamenii din jur, da ceva inapoi societatii. Cu influencerii totul este despre sa-i faci pe cei care se uita sa se simta prost legat de propria persoana ca sa cumpere un produs pe care tu l-ai primit gratis ca sa te lauzi. (…) Lumea aceasta de a fi faimos pentru ca esti faimos cred ca e un exemplu despre cei care cred ca faima, si bogatia, si atentia o sa-i faca mai fericiti, o sa fie mai iubiti de cei din jur. Dar cred ca in realitate este total opusul pentru ca totul e fake.”

Explicati-le copiilor vostri ca nu celebritatea a adus-o pe Ana Morodan la depresie, droguri, alcool si dosare penale, ci minciuna, ego-ul, vanitatea, dorinta de putere si lipsa unei meserii reale pentru care sa primesti validari si aprecieri.

Si ar trebui sa le fie foarte rusine celor care nu i-au atras atentia ca merge pe un drum gresit ci, din contra, s-au bucurat sa o exploateze si ei, validadu-i comportamentul, incurajand-o sa exagereze, chiar daca stiau ca minte si face abuzuri in “extravagantele” ei. Acum scrieti lacrimi si suspine de sustinere, dar unde erati anul trecut, acum 2 ani, acum 3 ani cand deja era mult “pe aratura”?! De ce nu ati tras-o de maneca si de ce ati continuat sa o incurajati in minciuni platindu-i campanii? Au aparut de acum cateva luni inregistrari cu ea foarte foarte beata, vorbind foarte vulgar, de ce – voi, prietenii ei – nu ati facut o “interventie” sa o ajutati, pentru ca era evident ca e in deriva?!

(mi-a adus aminte o cititoare, printr-un mesaj, ca am spus in spatiu public ca in 5 ani se va autodistruge din cauza presiunii formei fara fond… imi pare rau ca se dovedeste asta)

Va fi interesant de urmarit daca va dori sa exploateze aceasta intamplare – o carte, live-uri de la tribunal? Sau va sta cuminte invatandu-si lectia…

*Daca vreti sa faceti un business din exploatarea propriei imagini in social media, documentati-va despre impactul psihologic al unei asemenea activitati. Are Wall Steet Journal o analiza foarte ampla cu documente interne din birourile celor care au creat platformele social media, despre efectele grave asupra psihicului si emotiilor utilizatorilor. Studiul e aici

Oamenii din film, teatru, scriitorii pe care eu ii iubesc nu au inceput sa faca meseriile lor pentru ca voiau un premiu, ci pentru ca era singura cale de exprimare pe care ei o stiau valida pentru ceea ce era in interiorul lor, in sufletul lor, in mintea lor.

Niciun mare artist, din orice zona ar fi el, nu a inceput sa faca arta lui – film, teatru, dramaturgie, actorie, dans, cascadorie, pictura, sculptura, stand up comedie etc – ca sa ia un premiu. Nimeni n-a muncit ore in sir, nu si-a infruntat fricile si durerile ca sa le expuna apoi publicului intr-o forma inspirationala gandindu-se… “muncesc acum, dar sa vezi ce premiu iau cu ce am creat”

Am fost de-a lungul anilor la repetitii de teatru. Chiar si la Radu Afrim, care e acum pe lista nominalizatilor  UNITER cu 5 mentionari, una pentru cel mai bun spectacol („Seaside Stories” de la Constanta), restul pentru proiectele pe care le-a regizat mai multe spectacole (cum au nominalizari si actorii din  spectacolele lui) si altii se intreaba de ce e el acolo si nu sunt ei sau ele.

Am vazut efortul pe care-l face el, cat de mult  si-a sedimentat ideea inainte de a veni la repetitii, dar si cat de mult muncesc actorii cu trupurile si sufletele lor, cu garda jos, dezgoliti de orgolii, ca sa le iasa maiestria de pe scena si sa faca o poveste vie. O poveste care sa ne duca pe noi intr-o lume despre care stim ca e imaginara, dar asta nu ne impiedica sa radem si sa plangem din tot sufletul.

N-am vazut inca cel mai recent spectacol al lui, dar am vazut multe altele si stiu sigur ca atunci cand si-a ales textul, actorii si a gandit impreuna cu echipa decorurile sau muzica, nu s-a gandit nicio clipa la ce UNITER o sa ia. (pentru multe a si luat statuete , el si colegii sai actori)

Am fost de multe ori la filmari pentru productii romanesti, stiu efortul regizorilor, al operatorilor, al actorilor. Uneori e inuman cate ore trag o anume dubla si ei par proaspeti si in frig  si ploaie, iar regizorul incearca sa obtina the best din ce exprima ei pentru ca stie ca va fi ceva ireparabil si irepetabil cand va fi filmul pe ecran.

Am privilegiul sa am printre prieteni pe Emanuel Parvu, regizorul care a facut Marocco – filmul are 3 nominalizari la Gopo (toate pentru actorie, deci a facut el ceva bine ca regizor acolo) – si pe care l-ati vazut in rolul principal al politistului obsedat de dreptate din Miracol – pentru care e nominalizat el la Gopo pentru actorie.

Stiu cate variante de scenariu au fost la Marocco, cati ani a muncit ca sa fie povestea in nuantele pe care si le dorea el.

Credeti ca atunci cand a scris a avut in cap “mama, ce premii o sa iau la Gopo”?!

Cu siguranta ca l-ar fi bucurat mai multe nominalizari sau premii la Gopo pentru echipa cu care a facut filmul Marocco, pentru ca isi doreste ca munca acestora sa fie recunoscuta si apreciata in industrie. Dar sunt sigura ca nicio clipa cand se lupta cu povestea despre cum fapte mici nesemificative aparent duc la catastrofe de nereparat, nu avea in minte cum o sa fie pe scena la Gopo, imbracat tzipla, ca sa zica multumescuri.

Pot sa dau zeci si sute de exemple si de artisti care fac nu neaparat ceea ce normele considera a fi arta, dar ale caror produse in fata publicului aduc multa bucurie si deschid minti daramand tabu-uri. 

Sa-l numesc pe domnul Mimi Branescu, pentru ca am vorbit mult despre dansul zilele astea in privat plecat de la initiativa de a face cursuri de scriere /dramaturgie pentru tineri actori. E cel care a scris Las Fierbinti si a creat personaje legendare, cum a scris si cateva piese de teatru la care razi si plangi, si pleci acasa cu multe ganduri de a fi mai bun. Stiti cat de greu i-a fost lui in studentie?! Cata saracie, si cata vointa pentru a reusi sa faca ceea ce iubeste? Nu s-a gandit, sunt sigura, la nicun premiu cand scria la Las Fierbinti, cum nu a tintit vreo lauda speciala odata cu aceste cursuri de scriere. A facut totul din simtire, si credinta de a da ceva inapoi comunitatii sale.

Sunt multi baieti din standup pe care-i admir sincer pentru curajul de a iesi in public sa spuna printr-o ironie si cateva replici foarte inteligente adevaruri despre comportamentele noastre discutabile (nu va opriti in 3 cuvinte care par “urate”, fondul face diferenta). Il mentionez pe Cosmin Nedelcu Micutzu pentru perseverenta lui de a se folosi de mediile pe care le are la dispozitie ca sa darame prejudecati si sa te faca sa te gandesti daca si tu ai fost Bully vreodata, sau ai discriminat… totul smart si fara sa te pedepseasca intr-un fel.

Credeti ca atunci cand a dat la actorie Cosmin, cand s-a chinuit si a facut foamea prin studentie sau imediat dupa, tinta lui era vreun premiu?! Sau cand si-a invins timididatea pentru a fi fata in fata cu publicul?

Sunt multi muzicanti, oameni care canta in trupe, de la Smiley, Feli, Delia, Carlas Dreams sau micuta Irina Rimes, toti au trecut prin perioade cumplit de grele ca sa ajunga unde sunt astazi… si credeti ca au facut aceste sacrificii pentru ca voiau un premiu?!

Toti cei pe care i-am mentionat, si sa ma ierte ceilalti foarte foarte multi pe care nu i-am adus aici in fata voastra, toti fac meseria lor cu forta si autenticitate pentru ca e singura cale prin care ei se pot exprima. Si toti vor ca prin munca lor sa daruiasca emotii comunitatii, oamenilor pe care-i iubesc.

Iar asta se intampla de cand e lumea, in toata lumea. Van Gogh si-a taiat o ureche si a pictat in saracie lucie, Michelangelo s-a certat cu toata lumea ca sa sculpteze doar in felul in care voia el… Mozart canta la 5 ani si nu-si punea deloc problema cum erau cei mai mari decat el, si nici oamenii epocii nu se temeau ca e prea talentat pentru varsta lui. Si lista e lunga lunga.

Si-atunci de ce am ajuns sa va impartim in femei/barbati/ tineri/ batrani in cautarea unor segmente de arta in care sa luati premii?! Si de ce vreti voi sa fiti impartiti in aceste categorii si nu apreciati doar pentru munca voastra indiferent ca aveti 13 sau 70 de ani?!

Bucuria unei meserii nu e validata de niciun premiu. Faci lucrurile pentru ca iti place ce faci, ca asta simti ca e ceea ce TREBUIE SA FACI si vrei sa transmiti ceva comunitatii. Atat.

Sigur ca te ajuta in viata un premiu, iti gadila orgoliul, iti da un reper ca esti pe un drum agreat de unii (nu neaparat un drum bun), iti deschide niste usi si ai, poate, un drum mai usor. Dar daca premiul e tinta pentru care creezi, munca ta nu e autentica. Si,pe termen lung, oamenii, chiar daca nu au pregatirea necesara, vor simti ca nu esti autentic.

Astazi va pierdeti intr-o discutie care e mai mult despre orgoliu decat despre valoare cand comentati nominalizari si premii incercand sa minimalizati munca si sa anulati efortul confratilor vostri, iar energia respectiva ati putea-o folosi sa CREEATI.

E pacat ca in lupta asta pentru premii si nominalizari uitati esenta: de ce faceti aceasta meserie (in oricare zona a artei ar fi ea).

*ca o nota personala; nu am fost niciodata la o ceremonie care ma premia pentru ceva din jurnalism. Sigur ca am ridicat din sprancene cand la premiile din industria mea au fost nominalizate produse cu trei horoscoape si doua retete, plus aberante sfaturi de feminitate 😊 cand produsele pe care le-am creat au avut intotdeauna si continut international exclusive. Asta nu m-a impiedicat insa sa-mi consum f f mult timp si multi bani pentru a face lucrurile in care cred, pentru a fi o rotita mica dintr-un mecanism si a ajuta la promovarea muncii artistilor pentru a caror munca am un mare respect si a arata publicului o parte frumoasa a vietii. Pentru ca fac asta din dorinta de a da oamenilor vesti care sa-I inspire sa fie mai buni, nu ca sa iau vreun premiu.

In acest week end am citit multe articole pe site-ul  Personality and individual differences (https://www.sciencedirect.com/journal/personality-and-individual-differences ), un jurnal in care psihologi din toata lumea isi publica cercetarile stiintifice.

Voiam sa citesc despre Trasaturile de personalitate asociate cu utilizarea excesiva a autopromo-ului in social media pentru ca aveam o mica teorie despre sarlatanii si guru de social media care cumva s-a confirmat, evident la un nivel mult mai ridicat si cu justificari stiintifice.

Teoria mea pleaca de la constatarea ca marii sarlatani ai istoriei erau niste persoane care aveau charisma, stiau sa speculeze atentia oamenilor si sa identtifice nevoile lor si sa-I manipuleze, toti aveau trasaturi machiavelice.

Enciclopedia britanica spune ca printre cei mai important sarlatani din istorie au fost

– Mary Carleton – o tanara care la 1635 s-a declarat printesa germana ca sa jefuiasca diversi bogati din Londra.

 Contele Alessandri di Cagliostro un sarlatan Italian care le promitea bogatilor pe la 1743 viata fara sfarsit cu ritualuri de frumusete secrete.

Mai aproape de zilele noastre tot din categoria sarlatani medicali e Dr Sebi care a activat in anii 80 si i-a avut client pe Michael Jackson John Travolta si alte vedete carora le promitea o tinerete vesnica a corpului prin mancare alcalina pentru a reduce aciditaatea corpului, dandu-se medic desi nu avea studii de specialitate.

Sunt mai multi sarlatani mentionati de Britannica, ii gasiti aici (https://www.britannica.com/list/8-of-historys-most-famous-charlatans-con-artists-and-tricksters ) si pentru toti am putea gasi si un corespondent in ziua de astazi cu manifestari in social media.

Ce spun studiile pe care le-am citit.

Virtualizarea lumii le permite oamenilor care se comporta intr-un anumit mod antisocial sa se concentreze pe auto-promovare.

Un studiu al comportamentului online arata ca autopromovarea excesiva in online e facuta mai ales de femei caracterizate de un antagonism egocentric ridicat, narcisism nevrotic, viziuni machiavelice, tactici machiavelice.

Adica femeile manipulatoare, rautacioase, dezinhibitoare, care agreeaza sadismul fizic si sadismul indirect au folosit Instagram pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

Persoanele care aveau o predispozitie pentru sadismul verbal si emotivitatea au fost asociate cu o perioada mai lunga de utilizare a Facebook-ului, in timp ce onestitatea, umilinta si constiinciozitatea au fost asociate cu un timp mai scurt de utilizare a Facebook.

 In plus, femeile cu un grad de extroverstim peste medie, deci de manipulare, deci axate autopromovare si sadism indirect au folosit Facebook pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

De obicei, statistic, este vorba de aproximativ 3% din populatia generala, care foloseste manipularea si denigrarea si autopromovarea. Doar ca prin puterea algoritmilor, acestor persoane li se da acum o importanta mai mare.

Astfel, tipurile cu adevarat psihopatice ajung sa domine conversatia sociala si sa isi arunce veninul otravitor si manipulator in domeniul public, nu numai fara teama de a fi opriti si fara inhibitie, dar si sustinute de algoritmi si promovate de advertising fiind platiti de diverse branduri care vor sa speculeze audienta lor.

Fiecare societate in orice perioada a istoriei a trebuit sa se confrunte cu un mic procent de oameni care au utilizat toate beneficiile societatii doar pentru ei insisi. Au trebuit sa se confrunte cu faptul ca acesti oameni, daca nu sunt tinuti sub control, pot demola structura intregii societati.

Iar polarizarea pe care o resimtim este o consecinta a exprimarii lor nestingherite online pe Instagram, Facebook, Twitter si pe forumurile de comentarii online.

Astazi vedem acelasi model de machiavelism, psihopatie si narcisism caracterizandu-i pe barbatii care sunt, de asemenea, stimulati sa foloseasca ceea ce obisnuiau sa fie strategii antisociale feminine clasice pentru a avansa in ierarhia reputationala.

Concluzia este ca exista un procent mic de oameni care genereaza o cantitate imensa de zgomot, iar asta ne denatureaza perceptia despre cum sunt oamenii normali.

Din instinct data fiind varietatea inetului facem presupunerea ca primim o reprezentare impartiala si nepartinitoare a lucrurilor care se intampla in jurul nostru.

Atunci cand te afli pe o platforma online si citesti, sa zicem, comentariile, ai presupunerea ca ceea ce vezi este ceva de genul unui esantion al opiniei publice. Dar nu este asa, pentru ca, daca zece straini ar veni la tine la intamplare pe strada, atunci ai avea un esantion de ceea ce cred oamenii la intamplare. Dar comportamentul online nu este aleatoriu, cee ace vezi e bazat pe cei care au deja succes (care nu e intotdeauna obtinut pe cai corecte) iar oamenii care posteaza nu sunt tocmai normali.

Doi cercetatori, Jonathan Haidt si Jean Twenge, spun ca oamenii care domina sectiunile de comentarii online, se ascund sub indentitati anonime , dincolo de bot-ii care sunt platiti, iar ceea ce se intampla, intr-un anumit sens, este ca avem o noua forma de poluare care este, de asemenea, sponsorizata de corporatii, si este o poluare a domeniului discursului public. Iar poluarea are loc deoarece companiile de social media fie permit, fie nu reusesc sa ii controleze pe cei cunoscuti in limbajul popular drept troli.

Pe mine ma scot din minti oamenii guru care te invata sa fii mai feminina/mai masculine (in structura lui cel mai agresiv dintre Fratii Tate care ii invata pe niste gugustiuci sa fie mai barbati nu e cu nimic mai deferit de caprioarele din toata lumea, inclusiv de la noi, care te invata sa fii mai feminine si iti vand apa in sticla care-I schimba energia si structura ca sa te ajute la sanatate… singura diferenta e ca nu sunt implicati in trafic si exploatare sexuala, dar esenta comportamentului e acelasi: n-am scoala pentru nimic, dar iti vand o iluzie – ca esti mai bogat (a), mai sanatoas(a) , mai aproape de tineretea vestinca si de sanatatea mintala absoluta.

Nu vorbesc de medici aici, ci de capriori care au citit 5 carti si sunt guru peste noapte, sau nu le-au citit deloc dar au charisma care poate pacali prostimea.

Sarlatanii sunt de cand e lumea, acum mai accentuate prin puterea social media, dar ce ma uimeste pe mine este cum de brandurile mari se asociaza cu asemenea sarlatani cand orice psiholog care a citit putin mai mult ti-ar spune ca oamenii care-si fac auto promo excesiv in social media sunt narcisisti, machiavelici,  manipulatori, personalitati toxice care, in esenta, fac foarte mult rau in societate.

Colegii mei de la urban.ro au scris zilele trecute ca Netflix face un film dupa povestea din spatele interviului de la BBC dat de printul Andrew in 2019… si ca filmul are la baza cartea Scoops, The BBC’s Most Shocking Interviews from Prince Andrew to Steven Seagal, a producatoarei Sam McAlister de la BBC.

 In timp ce citeam stirea (pe care o gasiti aici) mi-am dat seama ca eu am ascultat cartea in vacanta mea de iarna. Interviul cu printul Adrew reprezinta doar 3 capitole din carte, evident ca producatoarea care e un foarte tare om de stiri, intelegea foarte bine importanta si relevanta detalierii culiselor acestui interviu asa ca i-a acordat mai mult spatiu. Plus ca a avut un impact greu, personal si asupra activitatii ei profesionale.

Dar cartea nu e doar despre interviul asta.

Are culisele mai multor interviuri, partea de pregatire, de documentare, de negociere, de gasire si convingere a cate unui personaj important pentru a face un interviu cu el.

Povestea mea preferata e cea a interviului cu fiica celui care a creat designul si a gandit lagarul de la Auschwitz, Brigitte Hoss, care a fost un super model imediat dupa razboi.

Mai jos e interviul. In carte povesteste cum producatoarea Sam McAlister, fost avocat, face primii pasi sa o gaseasca, sa intre in contact cu ea si negociaza aparitia ei in interviu.

Pana la intalnirea cu ea prima data, ca sa-i propuna interviul se documentase si stia tot ce declarase vreodata si toata activitatea ei din moda, cine erau prietenii ei din copilarie, cine erau prietenii ei din prezent etc.

Dupa cateva intalniri, cand producatoarea e convinsa ca femeia nu stia ce a facut tatal ei, pentru ca nu povestea niciodata acasa, impresionata si fiind constienta de impactul global al interviului in cazul in care se va realiza, incepe sa-i propuna si lucruri pentru proiectia ei… de la cum o blureaza pe camera, pana la a-i explica exact ce documente si informatii are deja din departamentul de documentare.

Bine, in carte mai e un capitol despre sosirea la BBC a lui Sam McAlister ca proaspata absolventa de drept. I se face un tur al statiei si intelege amploarea documentarii si specialistilor care erau in diferite departamente, de la chimisti, fizicieni, avocati… gata oricand sa o ajute cu o precizare cu o informatie sau cu un contact unde sa caute mai departe.

E o lectie frumoasa despre importanta cu care tratezi meseria. Aici e interviul

In carte, dincolo de detaliile suculente ale interviului cu Printul Andrew (cum invata sa faca reverenta, sa i se adreseze) mai sunt povesti despre interviurile cu Stormy Daniels, Sean Spicer, Steven Seagal, Mel Greig sau Julian Assange pentru ca doamna a fost producator timp de 12 ani la Newsnight, emisiunea BBC.

Vorbeste nu doar despre negocierile din spatele interviurilor ci si despre sacrificiile pe care le face ea ca producator, despre temerile in abordarea unui anumit unghi al unui subiect, despre a fi constient de efectele muncii tale.

E emotionant, cel putin pentru mine a fost, ca dupa interviul cu Printul Andrew a avut intelegere si compasiune  pentru asistenta personala a printului, Amanda Thirsk, cea care a negociat interviul. (echipa s-a intalnit si cu printul inainte de interviu, se stiau in mare masura directiile care vor fi abordate, printul se putea pregati sa raspunda cat mai bine pentru viitoarele lui negocieri cu fata care l-a acuzat de acte sexuale pe cand era minora)

Chiar si la sfarsit, cand printul a facut toate gafele din lume si a recunoscut indirect ca e prieten apropiat al lui Jeffrey Epstein care era acuzat de pedofilie, Amanda era gata sa spuna ca seful ei a avut o prestatie perfecta.

Ce a fost socant pentru mine si va fi de impact sunt sigura si in film e efectul asupra producatoarei post interviu.

Sigur ca stia ca toate televiziunile vor dori cut-uri pentru emisiunile lor, ca va fi invitata sa povesteasca in toate emisiunile BBC si la televiziuni concurente, cum a negociat si cum a obtinut interviul, dar ea ajunge sa fie hartuita si atacata de proprii colegi de breasla.

Dupa un incident si o decizie a sefilor ei care i se pare nedreapta, renunta la job-ul de producator NewsNight si isi da demisia.

E o latura a unei povesti care nu se vede cand te gandesti la jurnalism, la etica, la impactul unor interviuri istorice.

Cu siguranta filmul va fi interesant nu doar ca o productie artistica despre putere, influenta, regalitate, ci si pentru studentii la jurnalism.

*

Obisnuiesc ca in vacanta de sfarsit de an sa citesc lucruri care sa ma incarce si sa ma tin aactiva emotional in meseria asta. Mi-e frica mult de automatisme, de “las ca merge si asa, oricum lumea nu se prinde”…

Stiu ca pentru multi faptul ca fac interviuri din zona de divertisment nu pare un lucru serios si important, si deci nici nu se justifica ce spun eu ca muncesc sa fiu si documentata si bine pregatita in tehnica. Dar e felul in care cred eu ca se poate face meseria asta, cat va mai exista ea pe lume.

Si sper ca tinerii care invata astazi jurnalism sa nu se axeze doar pe google search, softuri translate, si interviuri pe mail pentru ca sunt comode. Sunt niste short cut-uri paguboase care produc materiale jurnalistice de umplutura, ca sa fie bifat un numar intr-un tabel.

Si daca tot vreti sa faceti meseria asta, pentru glorie, notorietate, pentru a cunoaste oameni faini pentru orice vreti dvs, luati-va in serios in orice moment si in orice detaliu.

Si cititi marturiile celor care au scris carti despre interviurile lor celebre. Invatati imens din ele.

Ceea ce vedeti in vloguri, podcasturi video NU SUNT INTERVIURI. Sunt discutii adesea cu multe inventii intre niste oameni care s-au adunat in fata unei mese. De cele mai multe ori va ocupati timpul cu aceeasi valoare ca si cum ati citi o revista de cancan, un tabloid.

Invatati sa diferentiati informatia de calitate – care poate veni si de la un artist – de o discutie axata pe ego si pe ce tari sunt protagonistii.

Si daca tot faceti treaba asta cu interviuri, cititi si Scoops, cartea doamnei McAlister. Dar si Arta interviului – cartea lui Lawrence Grobel ( a fost tradusa si la noi), sau cartea Comes Again, a lui Howard Stern despre faimoasele lui interviuri de la radio si ce crede ca a gresit in ele la vremea respectiva.

In lumea reala, cea de dincolo de centrul capitalei sunt multi copii pentru care un hamburger la McDonald’s e un cadou facut la o sarbatoare. E accesul la o lume care e mai presus decat standardul lui de viata. Sa nu ne ascundem dupa deget, pentru multi copii McDo inseamna accesul la occident, la lumea din filme.

Si noi am fost pe drumul asta, in anii de dupa Revolutie cand a venit McDo in Romania erau cozi infernale la Unirii (s-au vandut peste 10000 de hamburgeri intr-o zi) pentru ca voiam si noi sa gustam acest hamburger.

In contextul acesta, stiind foarte bine ce e in tara si cat de multi oameni fac un sacrificiu si multe calcule ca sa-i ia copilului un Happy Meal, ma bucur foarte tare de programul Happy Meal Readers, cand la Happy Meal parintele are optiunea sa aleaga o carticica colorata despre oameni care au facut lucruri importante in viata.

Sunt multi romani care nu si-au cumparat niciodata o carte, si sunt sigura ca majoritatea – daca e sa aleaga intre mancare si o carte – va alege mancarea,

Acum la McDo e colectia „Little People, Big Dreams^TM”, care are povestile unor oameni exceptionali: creatori, artisti, oameni de stiinta si lideri care au avut contributii semnificative si realizari incredibile.

E un proiect care a inceput in Ro in 2019 si pana acum au fost distribuite cu Happy Meal peste un milion si jumatate de carti, probabil niste copilasi au avut prima carte din viata lor luata de la McDonald’s cu un Happy Meal. Si mi se pare un gest destept si frumos, si cu viziune pentru viitor, pe care-l fac oamenii din spatele McDo cu aceasta campanie.

Altfel, astazi e Ziua Lecturii, si daca vreti sa le oferiti celor mici o experienta de lectura simpatica iata ce anunta McDonald’s pentru week end. (Pentru adulti sunt multe articole pe acest blog despre zeci de carti si audio book-uri pentru ca, asa cum stiti imi place sa citesc/ascult carti)

Ca parte a inițiativelor sale de promovare a lecturii și pentru a celebra Ziua Națională a Lecturii (15 februarie), McDonald’s în România organizează sâmbătă, 18 februarie, ora 11:00, la restaurantul McDonald’s Unirea din București, un eveniment special pentru copii și părinți. Intitulat „Clubul micilor cititori – Happy Meal Readers”, evenimentul include lectura cărții de povești „Pot fi un lider care inspiră”, despre Martin Luther King, Maya Angelou și Malala Yousafzai, urmată de un atelier de storytelling.

Doua precizari fac.

Nu e text platit. Stiu foarte bine cum e lumea adeavarata, de dincolo de #dumbravaminunata, locul din mijlocul Bucurestiului unde locuiesc, langa un parc cu veverite. Mai stiu bucuria copiilor cand primesc un McDonald’s. Si, desi am un regim special alimentar, cu foarte multe legume si fructe,(din considerente medicale), de 2-3 ori pe an mananc un hamburger sau un Big Mac, luate de la restaurantul din Barbu Vacarescu pentru ca au si chifle fara gluten.

Si ma bucur foarte tare de gustul acela special care imi aduce aminte de studentie, de deplasarile in tara dupa reportaje. Bine, in timp ce scriu asta mi s-a facut pofta de un Big Mac 🙂

Cand scriu aceste randuri problema e de cateva zile rezolvata. E vorba de contul meu de twitter care a fost spart fiind transformat in canal pro fratii tate.

S-a intamplat pe 1 februarie, l-am recuperat pe 8 februarie,

Am facut plangere urmand pasii din help center twitter la cateva ore de cand a fost spart.

Nu cred ca eram atat de importanta pentru sustinatorii domnilor in cauza, adica nu cred ca si-a pus cineva mintea si timpul fix ca sa ma sperie pe mine, ci cred ca mai degraba cautau conturi puternice din Romania, iar eu am peste 130.000 de followers in acel cont. O parte din Romania, dar si multi jurnalisti si scriitori straini.

A fost fix in ziua in care susnumitii si-au angajat un avocat American specializat in cazuri cu celebritati implicate in diverse scandaluri.

Oricum, experienta a fost traumatizanta.

In dimineata respectiva (ma trezesc cum stiti la 5 dimineata), am schimbat parolele la toate conturile, iaracolo unde nu era- am pus autentificare in doi pasi, am facut un scan cu Bitdefender.

Cum nu mi s-a mai intamplat niciodata, sentimentul era de panica si de confuzie generala pentru ca, de obicei, sunt foarte atenta si nu joc mascari, nu apas pe link-uri dubioase, nu ajung pe pagini piratate.

Ceva sigur am facut gresit ca altfel nu ar fi putut sa-l sparga (poate aveau bazele de date de cand au fost furate mai multe date pt conturi twitter, dar asta e doar o scuza ca sa mi se para ca nu am fost proasta. Sigur am fost.)

Partea frumoasa (pentru ca sunt obisnuita sa caut mereu o parte buna din ce mi se intampla) a fost ca am aflat inca o data ca am prieteni foarte faini care au sarit imediat in ajutor.

Sorana, prietena mea care are la agentia ei de publicitate clientul Karspersky, a vorbit cu un simpatic domn (@_xdanx pe twitter ) care a verificat cu mine la telefon daca sunt corecti toti pasii pe care i-am facut si pentru a reclama spargerea contului, dar si pentru a-mi securiza computerul.

Am invatat la securizarea in doi pasi sa folosesc o aplicatie care imi genereaza cod unic pe telefon. Foloseam aplicatia pentru acces la diverse screenere de filme venite de la studiourile mari dar nu stiam sa fac asta pentru propriile canale social media. Am facut si un scan suplimentar cu Karspersky antivirus.

Anyway, sper sa nu-si mai arate nimeni muschii cu mine, e ok, stiu ca sunt proasta in ale internetului.

Le multumesc mult tuturor celor care m-au sunat sa verifice ce s-a intamplat si daca am nevoie de ajutor, si mai ales le multumesc ca nu m-au certat. Era ok, stiam ca facusem candva o prostie si in afara ca ma frustrau si mai tare nu puteam rezolva nimic daca ma certau.

Cum apreciez f mult rabdarea lui @_xdanx care mi-a explicat pe limba mea, fara sa ma simt nicioclipa prost ca nu stiu sa fac tot ce-mi zicea.

Necazul asta, a fost o lectie despre credibilitate (oamenii de pe twitter care ma urmaresc nu au crezut nicoclipa ca brusc sunt fana domnului agresor), dar si una despre prietenie, cu oameni care m-au sunat desi nu mai vorbiseram de multa vreme (sa traiesti Bogdan Serban si emisiunea ta de la Guerrilla, sa traiesti domn Matache si sa faci muzici faine).

As incheia cu “ceea ce va doresc si dvs, credibilitate si prieteni buni”, nu sa va sparga cineva conturile. Dar activati-va autorizarea in doi pasi, cu coduri prin aplicatie.

Sarlatanca prezentata si de Netflix intr-un serial, Anna Sorokin care isi spune Anna Delvey, e invitta sa vorbeasca la Harvard, via zoom pentru ca e in arrest la domiciliu.

Acum cateva saptamani le-a vorbit studentilor facultatii de jurnalism de la Colombia University, iar de curand a anuntat ca are un reality show cu discutiile de la cina pe care le va organiza la ea acasa.

Stirile astea arata directia bizara catre care ne indreptam;  poate ca astazi ni se pare doar divertisment, dar cu alt protagonist (un criminal, de exemplu) impresia se schimba.

In dreptul Annei cand o cauti pe google scrie “escroc” si iata ea este validata de universitati de renume care o invita sa le vorbeasca studentilor; despre cum a pacalit bancile, despre cum a facut fata jurnalistilor…

Aparent ai spune ca are motive sa fie acolo pentru ca are experienta de viata pentru asa ceva, dar nimeni nu mai ia in calcul si validarea care vine cu o asemenea invitatie, si faptul ca notorietatea si credibilitatea unui ESCROC creste odata cu aceste invitatii.

Sigur, trebuie sa existe si reabilitare dar domnisoara Delvey e in acelasi ritm de viata cu profitat de pe urma celorlalti chiar si cand e acasa, in puscarie la domiciliu, cu bratara pe picior: tocmai si-a organizat ziua de nastere in barter total, firme de categoria II-a de la cosmetice la haine si mancare i-au daruit cele necesare in speranta unor mentionari in presa. (ceea ce s-a si intamplat pentru ca Entertainment weekly a platit chiar  pentru o exclusivitate ca sa aiba fotografii de la petrecerea puscariasei).

Asta arata de fapt interesul multimii pentru cei care devin faimosi, nu conteaza daca pentru ceva bun sau ceva rau ( intotdeauna a fost un interes pentru criminali, de aici si multe filme inspirate din vietile unor criminali in serie foarte faimosi).

Dar mai arata si diluarea credibilitatii in fata curiozitatii. In termeni de business, ziarul stie ca va fi citit pentru ca lumea  e curioasa sa vada ce a facut la petrecere puscariasa, deci isi va acoperi costurile; facultatile stiu ca escroaca e o atractie si studentii vor veni sa o vada.

La capatul liniei profita ea.

Si se naste inca un mostrulet.

Si sa vedeti distractie in cazul Andrew Tate, cat va profita si el in orice directie si de puscarie si de libertate.

E dezarmant ca sunt atat de multi prosti de prostit, cum e dezarmant ca cei care au putere de decizie nu rezista tentatiei si prin invitatii ii valideaza pe acesti impostori.

Eu, de exemplu, refuz ca pe urban.ro sa fie prezentati bucatari de garsoniera drept experti,  yoghine de vacanta drept trainer, nutritionisti de Instagram drept specialisti. Am refuzat chiar si in contracte publicitare care ne-ar fi adus bani. E treba lor daca au charisma si pot capta o audienta, dar asta nu face pe nimeni specialist in ceva. Notorietatea nu inseamna intotdeauna si calitate.

Noi validam impostorii, oamenii fara scoala si fara pregatire; noi platim sa ne invete x sa facem y bani (doamne fereste, cu tot respectul, daca dati bani sa va invete un gigel pe net cum sa faceti bani sunteti prost si n-o sa-i faceti oricum; la fel daca dati bani sa va invete marketing online unul care are cateva sute de oameni in comunitatea lui – n-a fost in stare pentru el, dar va ia voua banii, la fel daca dati bani sa va invete sa meditati ca yoghini faimosi vreo trainerita dupa o excursie in India, sau va invata sa slabiti niste nutritionisti care n-au vazut facultatea de medicina nici din fata portii).

Pentru toate ar trebui sa alegeti oameni care au facut scoala. Care au trecut niste examene.

Sigur ca pe banii dvs faceti ce vreti, cu cine vreti… Sigur ca prosti de prostit vor fi intotdeauna, deci si sarlatani si escroci care sa speculeze asta.

Doar ganditi-va la curiozitatea dvs si analizati pana unde merge in a valida niste sarlatani…

Iar daca aveti putere de decizie, ganditi-va care sunt urmarile cand va asociati cu ei, in orice fel.

Desi mi se pare ca suntem deja la mijlocul anului, nu doar la sfarsitul primei luni din 2023, aceasta este perioada in care citesc foarte multe dintre analizele specialistilor in trenduri si previziunile pentru zona mea de interes  – divertisment, jurnalism, social. (am mai scris despre alte lecturi cu tendinte 2023 aici)

Una dintre doamnele specialiste in trenduri pe care o urmaresc cu atentie, inclusiv in social media, este Marian Salzman, top 5 trendspotters la nivel mondial si Senior VP of Global Communications la Philip Morris International.

Am avut ocazia sa o vad in prezentari, am facut chiar un interviu cu domnia sa si sunt fascinata de mintea sa super vizionara si organizata.

Iata ce spune despre acest an.

Cele cinci macro-tendinte din raportul ei promit sa ne afecteze vietile anul acesta – majoritatea in moduri pozitive.

COVID-19 ne-a dat ocazia sa scadem ritmul, sa meditam, dar si sa punem totul la indoiala. Cresterea presiunilor externe ne face sa cautam elemente pe care sa le incorporam in casele si obiceiurile noastre. Regandim institutii si abordari care nu mai functioneaza, adoptam stiluri de viata mai potrivite pentru planeta noastra aflata in suferinta, valorificam puterea sunetului si ne cream spatii mai mici, mai bogate si mai usor de aparat.

Asfaltul „insetat” pentru zonele inundabile, vopseaua ultra alba care reduce nevoia de aer conditionat sau micile paduri urbane care promoveaza biodiversitatea, scad temperatura si reduc poluarea. Regandim toate aspectele vietii, de la locul de munca, stilul de viata sau cresterea copiilor, pana la cum vrem sa functioneze lumea. Injectam sens si stabilitate unei existente care pare de prea multe ori in deriva.

TENDINTA 1: Pierderea controlului asupra realitatii

Inteligenta artificiala e aici. Agentiile angajeaza modele AI (ceea ce ridica deja intrebari valide despre reprezentare si impartirea profitului), influencerii virtuali atrag urmaritori si castiga bani, exista seriale produse in intregime de inteligenta artificiala sau chiar platforme care ofera la cerere prieteni virtuali sau parteneri intimi. Si toate astea inainte ca metaversul sa devina parte din viata noastra.

              In ce mai poti sa ai incredere? Sigur, nu in ceea ce vezi sau auzi. Cresterea dezinformarii e atat de severa, incat United Natiunile au cerut statelor membre sa adopte politici care sa sustina alfabetizarea digitala.

              Efectele se simt la nivelul sanatatii mintale, oamenii se simt detasati de ei insisi, mental sau fizic, cu un simt redus al realitatii. Tratamentul cel mai eficient este terapia prin vorbire, dar ce faci cand ajungi sa folosesti terapeuti AI prin chatbot? Ramai fara grai…

TENDINTA 2: Respingerea vechilor convingeri

              Lumea este in schimbare sociala si culturala. Oamenii nu mai accepta orbeste principiile traditionale ale muncii si valoarea invatamantului superior.

              Angajatii, in special cei mai tineri, refuza sa faca sacrificiile acceptate de generatiile anterioare si nu mai accepta ore lungi, prost platite sau chiar neplatite, in conditii de munca stresante. Recesiune sau nu, este era relaxarii, iar ideea sa iti dedici viata ca sa cresti profiturile corporative este din ce in ce mai putin acceptata. Scenariul in care iti petreci zeci de ani urcand pe scara profesionala ca sa primesti un ceas de aur la sfarsit nu mai este deloc ofertanta.

              Capitalismul, sistemul economic nascut in Europa la inceputul secolului al XIX-lea si raspandit rapid, este privit acum drept radacina tuturor relelor, de la schimbarile climatice si distrugerea mediului, pana la inechitatile economice si cresterea tulburarilor de sanatate mintala.

              Respingem vechile convingeri in toate felurile posibile. Un exemplu, cresc in popularitate bicicletele si scuterele electrice, iar miscarea „fara masini” se intensifica.

TENDINTA 3: Normalizarea sustenabilitatii

              Fenomene meteorologice extreme au zguduit mari parti ale globului. Se simte nu doar in deciziile de cumparare, ci si in cele de viata. 4 din 10 respondenti la un sondaj din 31 de tari citeaza schimbarile climatice ca un factor descurajant in decizia de a avea copii.

              Oamenii isi ajusteaza vietile ca sa faca fata amenintarii globale. Trei din cinci persoane spun ca riscurile climatice le-au influentat alegerea unde sa locuiasca, iar portalurile imobiliare au inceput sa ofere date privind riscurile climatice alaturi de numarul de dormitoare si bai.

              Produse si servicii ecologice exista de zeci de ani, doar ca acum publicul este mult mai deschis si cu un nivel mult mai ridicat de acceptare. Vedem o trecere catre achizitii responsabile, moda lenta (slow fashion), care respinge colectiile sezoniere in favoarea unor colectii „permanente” care promit ani de purtare, iar comerciantii isi incurajeaza clientii sa dea o a doua viata obiectelor folosite.

              E un teren fertil pentru inovatii eco-mindfulness, inclusiv produse si tehnici de durabilitate pasiva cum ar fi asfaltul „insetat” pentru zonele predispuse la inundatii, vopseaua ultra alba care reduce nevoia de aer conditionat sau micile paduri urbane care promoveaza biodiversitatea, scad temperatura si reduc poluarea. Iar pe fondul crizei globale de energie, multi vor alege autobuze sau trenuri de noapte in locul avionului. Deja cautarile pentru „cum sa calatoresti cu trenul” au crescut cu 205 la suta in ultimul an pe Pinterest.

TENDINTA 4: Utilizarea puterii sunetului

              De cativa ani, studiile demonstreaza impactul muzicii asupra persoanelor care sufera de Alzheimer sau dementa. Utilizarea sunetului a atins noi zone, de la erotica audio, la ASMR (Autonomous Sensory Meridian Response), declansatoare ale senzatiei de euforie, calm sau chiar furnicaturi. Marcile produc deja sunete originale pentru TikTok.

              Tot mai mult, sunetul este vazut ca o potentiala solutie pentru afectiunile societatii moderne. Baile sonore si cartografierea sunetului sunt prescrise pentru reducerea anxietatii, iar unii folosesc „brown noise” pentru relaxare sau cresterea concentrarii.

              Cercetatorii de la National Institutes of Health aduna date pentru o Inteligenta Artificiala care poate diagnostica boli — de la tulburari neurologice si autism, la cancer — doar pe baza felului in care vorbeste cineva. Suna bine.

TENDINTA 5: Crearea de microuniversuri personale

              In anii 1980, „cocooning” era o moda. Azi, oamenii creeaza lumi tot mai mici, concentrandu-si atentia asupra caselor lor transformate si in locuri de munca. Nu e vorba doar de confort, cum demonstreaza conceptele scandinave de hygge si lagom, imbratisate in ultimul deceniu, ci e vorba despre siguranta si incredere in sine. Oamenii simt nevoia de protectie si se blindeaza cu tehnologie, rezerve de hrana si optiuni de divertisment care sa-i ajute sa treaca prin orice posibila criza.

              In 2023, tot mai multi isi vor transforma casele in sanctuare de sanatate si bunastare. Piata globala a decoratiunilor de casa va creste la aproape 806 miliarde, in 2026, iar cea a plantelor de interior va depasi 26 de miliarde USD pana in 2029. Mai multe companii produc  deja cabine de meditatie sau dusuri cu experiente multisenzoriale, cu tratamente personalizate cu apa, lumini sau sunete.

              Haosul poate continua sa domneasca afara, dar pentru cei mai norocosi dintre noi se opreste la usa din fata.

Una dintre cele mai faimoase artiste din domeniul fotografiei va prezenta cum arată căminele oamenilor obisnuiti printr-o serie de fotografii, ca parte a Raportului global IKEA privind viața acasă.

Va fi foarte interesant cum vor arata aceste fotografii pentru ca Leibovitz are desfasurari mari de forte la productia sedintelor foto, are multe lumini si nevoie de mult spatiu, iar casele cu mobilier IKEA nu sunt foarte mari, intreaga filosofie din spate bazandu-se pe depozitatul inteligent, pastrarea lucrurilor strict necesare. (fotografia de mai jos este un autoportret facut cu telefonul)

Am avut bucuria sa o intalnesc pe doamna Leibovitz (sunt un mare fan), ba chiar am citit si carti legate de domnia sa. La intalnirea fata in fata cu Annie Lebovitz, cand era autoarea calendarului Lavazza, statea la 2 metri de mine si puteam sa simt cat de inconfortabil ii este sa se expuna oamenilor, cat de timida e…

Atunci m-am gandit ca o parte importanta din reusita portretelor sale, pe langa o estetica a luminilor si a cadrului, se bazeaza pe intelegerea timiditatii/disconfortului celor care sunt fotografiati de ea, deci au o presiune in plus.

Am scris aici si aici despre intalnirea cu dna Leibovitz. Aici despre o carte cu o colectie dintre fotografiile sale, o super carte cadou, a fost in 10.000 exemplare, cred ca doar in anticariatele mari din lume o mai gasiti.

Aici despre o alta carte execeptionala

Colaborarea ei cu IKEA vine în completarea Raportului anual tradițional IKEA privind viața acasă, raport recent realizat la nivelul a 37 de țări, inclusiv România.

În timpul cercetării, peste 37.000 de persoane au fost intervievate, iar rezultatele dezvăluie ce înseamnă „acasă” pentru oamenii de pretutindeni. Rezultatele cercetării vor servi drept sursă de inspirație pentru celebra artistă, astfel încât ea să poată documenta viața de acasă a oamenilor, așa cum este ea, prin ochiul aparatului ei de fotografiat.

Sper sa fotografieze si romani, desi nu cred ca va ajunge in tara noastra.

Acum ceva ani am fost la New York sa insotesc o familie de romani care urma sa fie fotografiata de Steve McCurry domnul cu „Fata Afgana” din National Geographic. Erau cupluri din mai multe tari fotografiate, si a fost interesant sa vad cat de multa presiune pun unii pe ei in fata aparatului de fotografiat si ce mare influenta are cultura din tara respectiva in felul in care pozau. Va fi interesant de vazut si aici, la doamna Leibovitz, aceste diferente culturale

Atunci am facut un interviu cu dl McCurry si am realizaa ca a fost in Romania, chiar la revolutie. Dupa interviu mi-a trimis o fotografie a lui, semnata cu un autograf simpatic.

*

Raportul IKEA privind viața acasă este cel mai amplu raport anual de acest fel din lume, oferind o perspectivă unică asupra a cum trăiesc și ce simt oamenii într-o anumită perioadă. Când vine vorba de România, raportul a dezvăluit că economia națională, bugetul gospodăriei și impactul schimbărilor climatice reprezintă trei dintre cele mai mari griji ale oamenilor pentru mai bine de două treimi dintre cetățeni. Pe lângă aceste griji, la nivel global, cercetările au arătat faptul că mai mulți oameni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la schimbările climatice.

Iata cateva date din ce cred romanii despre casele lor.

De ieri am trecut in noul an chinezesc, iepurele de apa. Nu sunt pasionata de horoscop in niciun fel, nici cel European, nici cel chinezesc. Cred ca e multa sarlatanie acolo.

Dar astazi, pentru ca tot incepe un nou an in sistemul chinezesc vreau sa va povestesc putin despre medicina chinezeasca si lucruri pe care le-am invatat in vizita mea in Hong Kong.

Cand ma documentam pentru a merge la Hong Kong am citit mult despre traditiile chineze ca sa stiu ce sa intreb pe acolo. Asa am aflat ca medicii celor mai importante familii (si mai instarite) erau platiti mai mult cand pacientii erau sanatosi, si primeau bani mai putini sau deloc, cand pacientii erau bolnavi. Se presupunea ca nu-si facusera bine treaba daca se imbolnavisera.

De fapt e o intamplare care arata cat de mult e bazata medicina chineza pe preventie, pe cand medicina alopata occidentala e bazata pe a rezolva problema, nu a o anticipa.

In vizita mea am fost si intr-o manastire unde erau doamne trecute de 100 de ani. Mancau foarte putin raportat la ce eram eu obisnuita; doua boluri cat causul palmelor mele, unul dimineata ora 7-8, altul dupa amiaza tarziu – ora 4-5, numai legume si fructe, orez cu legume sau un terci de cartofi mov cu un sos din soia si niste mirodenii de ale lor. Si aveau 3 zile dins aptamana cu cate 2 oua pe zi

Acolo am invatat ca un pahar de apa calda cu lamaie imediat cand te-ai trezis e cel mai bun lucru pe care-l poti face pentru creierul si stomacul tau, si cum intestinul tau e de fapt al doilea creier, el genereaza informatiile despre unde si cum pleaca vitaminele si nutrientii in corp, si in ce cantitate. Daca nu avem un stomac sanatos, o digestie buna, corpul nostru pierde multi nutrienti.

De aproape 14 ani, beau dimineata apa calda cu lamaie, si abia mai tarziu imi beau cafeaua, iar asta cred ca m-a ajutat mult la sanatate.

Ce am mai aflat atunci.

Un pahar de vin dupa amiaza tarziu ajuta inima, da antioxidanti corpului si… da linistea pentru un vis frumos.

Grija pentru minimum trei minute de ras pe zi. E chiar un proverb chinez care spune ca 3 minute de ras pe zi, indepardeaza problemele curente. Cand radem inima incepe sa bata mai tare, vasele de sange au o activitate mai puternica, deci pe termen lung se reduce posibilitatea atacurilor cardiace.

Echivalentul ar fi cantatul, in manastire femeile si radeau, dar si cantau (faceau zilnic 40 de minute de incantatii ). In cazul cantatului, ni se antreneaza si creierul si muschii corzilor vocale dar si plamanii, ceea ce inseamna o digestive si o respiratie mai bune.

Medicina chineza mai spune ca legumele noastre trebuie sa fie de 5 culori diferite intr-o zi (nu neaparat legume diferite). E vorba desigur de nutrienti diversi care sunt asimilati odata cu varietatea de legume mancata.

Tot medicina chineza vorbeste despre importanta mersului pe jos, 60 de minute zilnic, un mers rapid daca se poate. De asemenea exercitile care intind coloana vertebrala sunt extrem de importante pentru un flux bun al energiei noastre interne.

(as vrea si eu sa-mi iasa asta cu o ora de mers, dar din pacate nu reusesc din cauza … nici macar nu conteaza, cauza e o scuza, m-am propus sa ma tin de mersul pe jos, fie ploaie, fie vant)

5-7 pahare de apa pe zi. Sigur vedeti sportivii care beau apa multa in  timpul antrenamentelor sau meciurilor. Apa ajuta corpul la functionarea sa integrala, apa inseamna muschi care functioneaza mai bine, articulatii mai flexible, un flux al sangelui mai bun, un creier mai puternic. Toate motoarele noastre interne merg cu apa.

Cu anii am beneficiat de acupunctura (domn doctor Popescu ma-a pus pe picioare in 3 saptamani dupa dureri teribile de spate si gat) si pentru ca mananc multe plate am invatat sa le folosesc cat mai util pentru nevoile mele.

Iau vitamine (suplimente) si au si ginseng (imbunatateste productivitatea activitatii mentale si memoria, tine la distanta diabetul, disfunctiile erectile, anxietatea, astmul, cancerul, durerile de cap, mahmureala, insomniile si stresul, mananc mult cu scortisoara, in  tocanitele de legume pun scortisoara si curcuma (care e un condiment anti inflamator, este folosita in scopuri terapeutice pentru tratarea racelilor, a balonarii, a diareei, a greturilor si pentru durerile menstruale. De asemenea, imbunatateste nivelul de energie, circulatia sanguina si sistemul digesiv.)

Ar fi frumos sa cititi despre medicina chinezeasca si principiile medicinei chineze pentru ca daca introduceti in rutina dvs de viata cateva dintre elementele de acolo, cu siguranta corpul dvs se va simti mai bine.

Fie si gandul ca va preocupati mai atent la ce ii oferiti corpului pentru a putea furniza combustibil pentru toate mecanismele noastre interne e un pas important. Si cu vremea, devine o obisnuita in alegeri.

Eu nu sunt vegana sau vegetariana, mananc din cand in cand carne (imi plac micii si carnea de porc la gratar😊 ) dar mananc moderat aceste lucruri si cand simt ca vine o perioada in care imi voi solicita corpul si creierul foarte mult, ma intorc la o rutina curata in alimentatie, la apa multa, somn cat se poate, meditatie sir as (cu cantatul nu-mi iese ca se sperie vecinii).

Orice inceput de an inseamna, subliminal, un restart. Daca tot e inceputul anului chinezesc, poate va ganditi putin la asta.

Unul dintre marile mele regrete pe anul 2022, pentru care m-am certat cel mai mult, este procastinarea.

Am amanat lucruri – de oboseala, din lipsa disciplinei, din lipsa “chefului” sa rezolv acea chestiune.

Ma refer la chestiuni de job, exclusiv, in viata mea privata daca stiu ca nu pot sa fac ceva nu promit, nici mie nici altora, spun nu de la inceput.

Dar professional, oricat de mult as fi muncit – si am avut zile in care am muncit si 16 ore, tot stiu ca au fost alte zile in care am amanat sa rezolv lucruri.

Am vrut sa citesc in aceasta vacanta mai mult despre procastinare pentru a intelege care sunt mecanismele emotionale care imping un om catre ea.

Si am gasit o explicatie in 3 pasi la un psiholog care are si o super carte tradusa  la noi, Dr Julie Smith.

Dr Julie spune ca procastinam nu pentru ca suntem lenesi ci pentru ca:

1. Avem o mare dorinta de succes si o frica si mai mare de esec, asa ca cu gandul la perfectionismul din mintea noastra preferam sa amanam, decat sa constatam ca rezultatul muncii noastre nu e perfect.
2. Credem ca rezultaul muncii spune ceva despre cum suntem noi ca persoana, asa ca amanandu-l devine o forma de autoprotectie.
3. Amanam confrutarea cu sentimentele care vin odata cu acel task – plictiseala, oboseala, anxietatea sau stresul.

Eu ma recunosc in toate dintre ele, in anumite momente si la anumite task-uri. M-am gandit sa va spun si voua ce am descoperit. Sa va spun si cartea unde am citit ( e si versiune audio pe voxa.ro) – dr Julie Smith – De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum

M-a ajutat sa inteleg cum functioneaza mintea ca sa stiu sa ma lupt cu ea.

Sigur asta nu inseamna ca nu imi iau momente de rasfat . Am setat doar cadrul intre ce ore muncesc si nu ma abat de la el, nu imi voi afecta timpul liber, dar incerc sa folosesc cat mai mult din acest timp.