Nu stiu cum sunteti voi dar eu in ultimele saptamini m-am trezit in fiecare dimineata cu o stare de neliniste ca si cum ceva rau urmeaza sa se intimple. Mi-a fost greu sa lucrez, mi-a fost greu sa ma concentrez si, cind m-am intors – in sfirsit- la munca, m-am simtit mai fragila ca niciodata.
M-au deranjat comentariile rautacioase ale unora (de obicei nu ma ating asemenea lucruri pentru ca stiu ca fac lucrurile corect si ca e mai important sa merg pe drumul meu cu onestitate si ginduri/fapte bune, decit sa plec urechea la orice rautate), in intilniri mi s-a parut ca oamenii vor sa zica si alte lucruri printre cuvinte, lucruri care – cum altfel – erau impotriva mea. Mi s-a parut ca oamenii judeca aspru orice.
Am fost ca un animal de prada care e ranit, e vulnerabil si e panicat ca nu stie cum sa supravietuiasca.
Cum am mai scris, ca sa ma asez pe linie dreapta, m-am apucat sa invat lucruri noi, mi-am acordat mai mult timp mie, am inceput sa ma concentrez pe lucruri frumoase, pe a darui si a ajuta unde puteam.
M-am gindit ca am o responsabilitate, in dreptul meu, sa reusesc sa ma redresez si sa o iau de la capat frumos, stiind ca evenimentele recente ne-au bulversat emotional pe fiecare dintre noi, ca sa pot sa-i ajut si pe altii – fie si cu un text relaxat sau o informatie frumoasa – sa mai uite ce s-a intimplat.
A fost un context in care mi-am dat seama cit de vulnerabila e increderea in noi in situatii limita. Si cit de important e sa ne respectam noi pe noi, zi de zi, ca sa cladim o constructie solida care sa nu se prabuseasca la primul cutremur mare sau tzunami.
Si brusc toate lucrurile despre importanta de a te iubi pe tine, a te respecta si a te accepta au capatat sensuri mult mai profunde.
*
Vorbeam astazi cu o prietena care spunea ca se simte la fel de vulnerabila.
*
Asa ca m-am gindit sa scriu despre asta. Despre cc
M-am gindit sa va spun ca nu ajuta pe nimeni daca suntem rai unii cu altii. Pentru ca, de fapt, suntem rai cu noi insine.
Si am putea sa ne consumam timpul ca sa ne pretuim mai mult, sa ne ingrijim mai mult de noi si de cei din jur.
Cred ca in momentul asta am pierdut toti lucruri importante – incredere in autoritati, prieteni, increderea in a trai intr-un spatiu liber si in pace – si ceva s-a golit in noi. Asa ca noi alegem cu ce umplem acest gol. Noi alegem daca il umplem cu iubire sau cu ura.
Noi alegem, acum, astazi, aici, daca o sa ne fie mai bine sau mai rau, dupa actiunile pe care le vom face in viitor.
*
Sunt vremuri in care reinvatam cit de importanta e increderea de sine.
Care nu se declara intr-o zi, ci trebuie sa aiba radacini serioase – in autoeducatia pe care ti-o faci zi de zi. In grija pe care o ai pentru tine si pentru cei din jur IN FIECARE ZI. De la modul in care iti ingrijesti pielea (cu ce te speli, cu ce te hranesti, cu ce te parfumezi) si pina la cum ii protejezi pe cei din jurul tau. Cum devii tu o imbratisare parfumata pentru altii.
Cred ca zilele astea am inteles cu totii, la propriu, cit de importanta e pielea noastra. Dar si comunitatea din jurul nostru.
“Pielea noastra” in sensul metaforic al expresiei, dar si pielea noastra in sensul biologic,fizic.
Am fost cu totii zguduiti de ce ni s-a intimplat si de ce se intimpla in lume, dar daca lasam suferinta sa ne domine, ne adincim in neguri in care ii vom trage si pe altii.
Cred ca sunt vremuri in care trebuie sa avem mai multa incredere in noi, mai multa grija de noi si de ceilalti.
Sa ne imbratisam mai des.
