joi, ora 13.00, villa Campari. Milano.
voi fi fata in fata cu una dintre celebrele Bond Girl. fac un interviu.
una dintre intrebari poate fi a ta. scrie aici ce vrei sa stii despre o Bond Girl, daca aleg intrebarea ta (o singura intrebare aleg) primesti un cadou legat de Bond Girl.
concursul se incheie miine, 7 oct, ora 24.00
(din motive obiective, nu va pot spune inca numele ei)
Pina la sedinta foto pentru coperta Tabu de octombrie, n-am intilnit-o niciodata.
Am fost surprinsa sa descopar o femeie cu foarte mult bun simt, foarte profesionista si extrem de ambitioasa.
Interviul din revista surprinde foarte mult din caracterul ei, din modestia si din ambitia de a reusi pe propriile-i forte. Ce au ales colegii mei de breasla dintr-un material de aproape 10.000 de semne???
Doua propozitii in care se face referire la fostul iubit, iar fostul iubit s-a grabit sa se duca la tv, sa-si mai faca putina imagine pe seama Nicoletei.
Inteleg cum functioneaza sistemul, stiu ca scandalul acesta artificial ne ajuta pe noi ca publicatie, dar nu pot sa nu fiu mihnita ca i se face rau unei femei doar pentru ca e frumoasa si, pusa pe prima pagina a ziarelor in ipostaze in care-si arata nurii, vinde publicatia.
Inteleg si de ce Capatos si-a facut emisiune cu asta ( circul cu dudui isterice vinde in romania), dar n-am cum sa nu ma gindesc ce sanse mai avem noi, cei care vrem sa scriem cu sinceritate despre viata oamenilor pe care-i considerati staruri, sa ajungem vreodata sa-i facem pe subiectii nostri sa coboare garda si sa spuna ce-i doare.
Oricind va fi scos din context un text care ii va ferici pe altii, oricind vor fi scosi dezbracati pe prima pagina a ziarelor si a revistelor.
Am facut-o si noi. Nicoleta Luciu e goala pe coverul Tabu, dar a fost la fel de dezbracata de ambalajele oficiale si in interviu.
Si-acum ceilalti se hranesc cu asta.
Acum citeva zile, sub influenta unui minunat articol scris de dl Radu Cosasu pt Gazeta Sporturilor, spuneam ca mi-as dori foarte tare sa-l cunosc.
Ma alintam si scriam “oare imi supralicitez norocul daca trec pe wish listul de ziua mea (care va sa vina f f curind) sa ma intilnesc cindva, oricind cu dl Radu Cosasu?!”
Aseara m-am aflat fata in fata cu dl Cosasu si mi-au dat lacrimile instant.
Mi s-a parut ireal ca a venit sa ma cunoasca, drept dar de ziua mea. Pret de citeva minute bune nu ma puteam concetra la nimik, tot ceea ce aveam in minte era: “Cum si ce i s-a povestit? Cum de a vrut sa vina sa ma cunoasca?”
Ii datorez bucuria aceasta imensa (si-acum cind scriu imi dau lacrimile) lui Dragos Bucurenci care a complotat cu Ana Onisei pentru ceva ce nu stiu inca sa pun in cuvinte.
*
Intilnirea a fost magica. Am multe amintiri din cele aproape 3 ore petrecute impreuna, multe cu povesti de demult, dar si imagini cu gesturi si taceri.
Cum era privirea aceea blinda care parea ca spune, in linistea care se aseza din cind in cind, “nu va povestesc asta. nu trebuie sa suferiti si voi”.
Cind voi putea privi mai de la distanta intimplarea (la sfirsit, m-am plimbat o jumatate de ora aiurea pe strazi ca sa imi revin un pic), am sa incerc sa o descriu mai mult.
Acum multumiri multe lui Dragos Bucurenci, Anei Onisei si, mai ales, Dlui Cosasu. Pentru intinire, pentru CD-ul cu Brel, pentru emotionantele rinduri dedicate pe coperta de garda a cartii si pentru ceea ce nu stiu daca o sa pot sa pun in cuvinte.
Bleu e filmul MEU.
Probabil ca n-ati auzit de el. Face parte din trilogia lui Kieslowski, Trei culori, si a fost facut in 1993.
E filmul pe care-l iubesc cel mai tare.
ieri, de ziua mea, am primit mesajul asta:
*
Cristina,
Azi FB-ul mi-a spus ca e ziua ta. Am vazut ca iti place Blue si am decis sa ma uit la el. Multumesc multumesc ca mi-ai facut un cadou de ziua ta.:-) La Multi Ani.
Vlad
*
si-a fost unul dintre cele mai emotionante cadouri pe care le-am primit.
*
n-am mai vazut filmul asta niciodata de la prima lui vizionare, acum 12 ani. m-a chinuit mult prea tare atunci ca sa-l mai pot vedea a doua oara. cumpar insa dvd-urile de cite ori intilnesc filmul pe undeva si le daruiesc oamenilor care cred eu ca l-ar putea intelege.
azi noapte m-am uitat la montajul de mai sus:)
La TNB se joaca, din stagiunea asta, Tartuffe de Moliere cu Horatiu Malaele. Combinatia aceasta e suficienta pentru a aduce public mult in sala, doar ca piesa e mai mult decit atit.
Moliere-ul de la TNB marcheaza intoarcerea pe scena romaneasca a regizorului Andrei Belgrader, care are in palmares regia unor episoade din Monk sau Law & Order, plus piese multi premiate pe Broadway; regizor care a fost professor la Yale si Julliard.
*
Cum se simte munca lui in piesa?
Era o atmosfera relaxanta, o energie buna in aer. Actorii pareau ca nu se iau in serios, au jucat cu o relaxare care i-a facut si mai simpatici. Nu s-au straduit sa traga la public cu glumite sau gesturi de susa. ( e de vazut daca vor pastra finetea asta si peste o jumatate de an)
Tartuffe-ul lui Belgrader e o montare bulevardiera, turistica, relaxata, chiar daca la sfirsit te loveste un pic mesajul regizorului (adaugirea lui la piesa): ne asteptam, cind ne bagam in necazuri, sa ne salveze cineva. oricine ar fi acel cineva: Hitler, Dali, Einstein sau Ceausescu.
*
In sala la premiera Romulus Vulpescu era vecin de scaun cu Silvia Kerim, actorii TNB aveau un colt al lor, unde Ilinca Goia si Monica Davidescu straluceau.
Cuplurile cele mai admirate au fost Florin Zamfirescu si Catalian Mustata; Miron Mitrea si sotia.
*
Regizorul despre munca lui in America:
Lucrez foarte mult cu Tony Shalhoub (nota red.: actorul care-l interpretează pe Adrian Monk, în serialul omonim), care mi-a fost ¬student. Prin el am regizat un show care se cheamă „Monk“. E unul dintre puţinele show-uri în care regizorul are ceva de spus. La cele mai multe există o formulă gata pregătită. Trebuie să termini într-o zi de lucru de 14 ore ceea ce ar trebui făcut într-o săptămână. Lumea serialelor de la Hollywood e obosită. Îmi place, dar nu aş vrea să fac numai asta.
*Să fiu cinstit, eu nu prea mă uit la text. Am fost deseori criticat că îl masacrez pe Shakespeare, că masacrez o mulţime de lume. Eu nu-s chiar aşa convins că i-am masacrat, dar criticile păreau atât de convingătoare! Cu Beckett fac exact pe dos. Respectul meu pentru Beckett e enorm: omul chiar ştia ce indicaţii să dea, până la ultimul gest. Prima oară când am încercat să mă abat, nu mi-a ieşit. Ceva nu era bine, nu-mi dădeam seama precis ce, dar mi-era clar că Beckett avea dreptate. Ori de câte ori inventam ceva dincolo de textul lui, mecanismul se deregla. Trebuie că Beckett a fost ceasornicar
in seara asta a trebuit sa merg la premiera Tartuffe la TNB, un spectacol regizat de Andrei Belgrader cu Horatiu Malaele in rolul principal.
imi doream sa vad piesa asta pt ca vroiam sa-l simt pe dl Belgrader la lucru, dar era asa frig si asa urit afara incit cu greu m-am hotarit sa ies din casa.
M-au salvat cizmele ECCO (despre care cind le-am dus la birou am aflat de la colege o multime de alte lucruri noi, de unde se vede treaba ca sunt populare).
de ce zic ca m-au salvat? la cit de frig era afara, pe atit de cald era in Sala Amfiteatru.
noroc ca aceste cizme, vorba ioanei – colega mea, respira – asa ca, iata-ma senina cu o sticla de apa plata zimbind si distrindu-ma la piesa, in timp ce vecinii mei de scaun transpirau din greu.
despre piesa un pic mai incolo, acum spun doar: “simpa”:)
P.S. si pentru ca Florin de la coafor mi-a dat o mega solutie pentru par si noua mea coafura a stat brici. sau, piatra:)
7 femei in colanti/ pantaloni de trening si tricouri, plus Cristina coregrafa.
Primul exercitiu, imediat de dupa buna seara si bine ati venit: asezate in cerc fiecare trebuie sa-si spuna numele, o caracteristica a propriei persoane (printr-un adjectiv care incepe cu aceeasi litera ca numele) si sa faca o miscare care sa-l defineasca.
Aparent simplu. Doar ca urmatoarea cursanta trebuie sa spuna numele celor de dinainte, adjectivele care le definesc, sa faca miscarile lor si apoi sa-si spuna numele, adjectivul si sa faca miscarea sa.
Cu cit se inainteaza in cerc, cu atit sunt mai multe nume si miscari de memorat.
Cine a inchis cercul???
Eu, desigur! Cine putea sa aiba norocul sa trebuiasca sa invete tot rapid?!:)
*
Exercitiul acesta a fost insa esenta a ceea ce ar trebui sa facem tot timpul: concentrare/memorare pe gesturi, nume si succesiunea de miscari.
Pe asta s-a bazat intreaga noastra lectie si, desi in teorie am inteles din prima, la fapte… e mai greu.
*
Momentul cel mai drag al primei lectii:
Aveam de facut o miscare de retragere a corpului aplecat, trebuia sa ajungem de jos in sus, extrem lent, cu capul ultima rotita ridicata in mecanism. Nu ne iesea atit de lent si de cursiv, pina cind Cristina, coregrafa, ne-a spus:
“Imaginati-va ca spatele vostru e ca solzii unui peste urias. Si ca voi deschideti unul cite unul fiecare bucatica din corpul lui, doar apasindu-l pe coloana vertebrala. Acum ginditi-va ca e coloana voastra si lucrati cu fiecare vertrebra, inchideti-o linga trup.”
Mi s-a parut wwwwaaaauuu. Pt ca avind aceasta imagine in minte, trupurile noastre s-au ridicat intr-un sincron perfect, lent, lin, cursiv, iar capetele noastre, plecate, au privit in fata in acelasi timp.
De la momentul acesta am ramas cu un gind: oare ce-si imagineaza dansatorii in timp ce fac miscari complicate? Ma gindesc sa fac un filmuletz cu un dansator care sa povesteasca filmele/povestile din capul lui in timp ce –si obliga corpul sa sfideze gravitatia.
*
Un alt exercitiu demential a avut la baza tot concentrarea si imaginatia.
“imaginati-va ca mina dreapta misca tot corpul si faceti miscarea”
“imaginati-va ca piciorul drept misca tot corpul si faceti miscarea”
“Imaginati-va ca degetul mic de la piciorul sting misca tot corpul…”
“Imaginati-va ca buricul…”
Si e incredibil cum, daca te concetrezi, poti sa intuiesti care e miscarea naturala pe care trebuie sa o faci.
Detalii despre cum puteti sa va inscrieti la acest Curs de dans contemporan puteti gasi aici.
“nu vrei sa te tunzi cum vreau eu?”
“sigur”
*
catalin enache, stilistul revistei & my special friend, s-a gindit sa-mi faca un cadou special de ziua mea. asa ca ne-am trezit azi in miez de noapte (ca sa ajungem apoi in timp util la shootingul de dosar), ne-am adunat de prin taxiuri si ne-am oprit la salonul Manifest, la Florin.
Baietii au vorbit intre ei, eu am baut ceai si am beneficiat de un masaj minunat in timp ce ma spalau pe cap, dupa care m-am asezat cuminte pe scaunul lui Florin.
“iti dai seama ca job-ul tau e in miinile mele”, i-a zis Florin lui Catalin, rizind.
*
in redactie Catalin a luat bravo cu felicitari, iar eu am aflat ca m-am tuns ca duduia La Roux. am cautat-o in foto si da, m-am tuns ca ea.
pina la o foto cu mine ( facem shooting in citeva zile sa schimb si foto de la editorialul din revista) iat-o pe colega mea de coafura.
*
multumesc Florin.
multu Catalin, love youuuuuuu so much.
Am fost la un atelier de salate si, multi dintre cei care au auzit ca ma duc sa invat sa fac salate, au ris.
Eu sunt o foarte mare consumatoare de salate. Ma enerveaza carnea si-atunci maninc mai mult ierburi, fara sa fiu vegetariana. Si-mi place sa inovez cind ma asez sa fac o salata. Sa ma joc.
Am uleiuri de multe feluri si arome in casa, am ierburi peste ierburi, inclusiv saruri aromate. Pe care le folosesc la salate, nu pentru eventualele lesinuri.
*
Marti, la Violeta’s Vintage Kitchen, am invatat sa fac altfel de salate decit stiu.
Violeta mi-a spus ce e absolut interzis in amestecurile din salate, m-a invatat trucuri despre cum sa prepar sosuri de salate si, mai ales, mi-a explicat cum sa toc legumele corect ca sa am viteza aia a bucatarilor faimosi.
Inca mai lucrez la asta.
Dar am invatat sa fac saruri parfumate fara sa le mai cumpar, am invatat despre brinzeturi si combinatii de senzatie in salate, si-am descoperit plante pe care le stiam doar in varianta pulbere, la plic. (si stiu si locurile de unde sa le cumpar). Nu le scriu pentru ca este fair sa mergeti la cursul Violetei si sa aflati direct de la ea lucrurile minunate. Dar chiar minunate.
*
Daca vreti sa petreceti doua ore absolut incintatoare si sa invatati rafinamente culinare (acolo unde prea putin se gindesc ca pot exista: intr-o salata) scrieti-i Violetei pe site-ul ei si inscrieti-va la atelierul de salate.
*
altfel, ieri m-am vzt cu viorel copolovici, cel care are proiectul prinzul din caserola, iar miine ma intilnesc cu amarjit, cel care are restaurantul Musafir. s-ar zice ca sunt f interesata de gastronomie.
ar fi frumos sa fie asa, dar sunt…varzaaaaa
in momente ca astea, mi-e drag ca lucrez in aceasta companie.
nu stiu (inca) cine a facut spotul acesta si cine a avut ideea campaniei, dar are/au tot respectul meu
REALITATEA.NET – Victor Rebengiuc s-a împlicat în campania ” Noi vrem respect” – VEZI VIDEO
later edit (pentru care s-ar putea sa mi-o fur in companie, dar asta e, imi asum riscurile:) )
campania e la initiativa lui sergiu toader, spoturile sunt facute de catalin borozia.
bravos domnilor (si nu zic asta pt ca sunteti sefi, asta e nenorocul vostru, really)
azi e ziua internationala a oamenilor in virsta.
de ce ar sarbatori cineva batrinetea?
*
intr-o vreme, cind semnele de batrinete ale parintilor mei deveneau din ce in ce mai evidente, n-am mai vrut sa ma duc sa-i vad. mi-era groaza de momentul revederii (ii vedeam la citeva luni distanta) pentru ca erau evidente modificarile de pe trup, ridurile de pe fata, albitul parului.
acum un an am citit un text al lui Mike Sager cu titlul Old. o poveste despre batrinete, ilustrata prin viata unui batrin de 92 ani. textul, mega premiat, e incredibil de emotionant si de rafinat.
era un fragment acolo care m-a facut sa zimbesc si sa ma gindesc ca, oricit ar inainta in virsta oamenii, ei se simt pe dinauntru ca si cum ar astepta continuu sa se maturizeze; sunt vii, copilarosi, vioi. ei asa se stiu dintotdeauna si, cind nu se uita in oglinda, se minuneaza de ce cei din jur nu li se adreseaza ca unor copii mai maricei.
cu gindul asta mi-e mai usor sa accept ca parintii mei imbatrinesc
You live in your body everyday of your life. Things change slowly, inexorably, in increments too small to measure. You gain weight, you lose weight, your hair falls out. Your skin slackens, your voice thins, your bones become brittle, your ankles swell. Your prostate and a piece of your colon are removed. Your back bends with the weight of gravity and passing time. You wake up twice during the night to pee; once in a hile, you wet your pants. Crossing your legs has become a project that requires your hands; getting out of a chair has become a gymnastics routine; eating a bowl of soup has become a logistical feat. Whenever you go to the store, you can’ remember if you have coffee at home.
(…)You ask people questions several times over. Sometimes, just as you‘re asking, you realize that you’ve already asked this same question, that you ‘ve already heard the answer. You go ahead and ask again anyway. It’s too embarrassing to do anything else.
(…)
All of this happens; everything changes. But the odd part is, you don’t really notice. You’re aware of it, sure, but somehow it doesn’t integrate. Deep down, to yourself, you are always just you, the same pair of eyes in the mirror, the same familiar voice inside your head still wondering, “when will I feel grown up?”
Mike Sager, Old pentru Esquire 1998
*
ma gindeam ca azi e un bun prilej sa ne aducem aminte ca imbatrinim si noi. si sa spunem la multi ani “batrinilor” din viata noastra.
venita de la dodi pe mail care presteaza in bulgaria pt protv
mi-a fct ziua frumu si m-a emotionat tare
zilele trecute, dupa emisiune. intr-un cerc restrins de prieteni, retrasi intr-o locatie linistita. pentru citeva ore linistite si atit de irepetabile. impreuna cu cei domni de la min 15.30 . domnul in cauza e un amestec de Bibanu si Banica seniorul. Iar fara el, filmul si scena muzica din Bulgaria ultimelor decenii ar fi aratat mult mai saraca. Cit despre Nelko, trebuie doar sa-l asculti la min. 18.30. atit. Si, la un moment dat, nenea Todor afla ca unul din cintecele sale (mai precis cel pe care ti l-am trimis) este “soneria” telefonului meu. si tin enorm la urmatoarea scena: domnul acesta atit de plapind, de introvertit si, in acelasi timp, atit de rasat si politicos, ducindu-si telefonul meu la ureche pentru a-si recunoaste melodia. iar atunci cind a recunoscut-o, s-a luminat la fata. ca un copil.
sunt unii oameni pe care atunci cind ii intilnesti – in persoana sau prin munca lor – iti dau o stare de bine, te bucura si ti-e cald si frumos prin sufletzel.
nu poti sa-ti explici asta oricit ai incerca, dar oamenii astia au ei ceva magic in ceea ce fac or sunt, care trece prin orice si ajunge direct la tine.
pentru mine unul dintre acesti oameni magici e dl Radu Cosasu. nu l-am intilnit niciodata, cred ca as muri de rusine-incintare-teama daca l-as intilni vreodata, dar il iubesc de mor.
mi se pare incredibil, ireal.
uitasem de asta, dar am descoperit pe liternet textul care se numeste Excelenta SA Andrei Pavel care face mai mult decit milioane de cintece holograf or loredana la o ceremonie de retragere.
La naiba! Dacă nu a fost fenomenal, extraterestru, dacă nu a fost invincibil (cine e?), Andrei Pavel este şi ne rămîne ca un jucător excelent şi îl voi numi continuu, cu drag şi respect, Excelenţa Sa Andrei Pavel.
“Şi vrei să-ţi mai spun ceva?” – vorba unui prieten afon în sport, de care nu mă pot despărţi nici cînd scriu la Gazetă. Ieri, după ce am citit ce-a spus la conferinţa lui de presă, am fost cît se poate de mulţumit. După 18 ani de tenis, Pavel nu numai că e mîndru de cariera lui, dar se poate aşeza, liniştit, la casa lui, cu familia lui. Vi se pare puţin? Prea idilic? Prea happy-end? Un scriitor brazilian a spus-o vesel şi bine: happy-end-urile sînt neplăcute în cărţi şi la cinema, dar în viaţă sînt minunate.
textul integral aici, intr-o rubrica minunata Oameni pe care-i admir, oameni pe care-i iubesc
*
oare imi supralicitez norocul daca trec pe wish listul de ziua mea (care va sa vina f f curind) sa ma intilnesc cindva, oricind cu dl Radu Cosasu?!
nigeria vine puternic din spate in industria filmului.
in 16 ani s-au produs 872 de filme in nigeria, conform statisticilor UNESCO.
fara ajutor guvernamental. asta intr-o tara in care mai mult de jumatate din populatie traieste cu mai putin de un dolar pe zi.
in materie de productie, doar india (bollywood) e mai prolifica decit nigeria.
cu inovatii de genul doua filme trase simultan, cu camere in directii opuse, filmele produse in Nollywood sunt scoase cel mai adesea direct pe dvd si se vind in 25.000- 50.000 de exemplare.
conform cifrelor UNESCO, peste 200.000 de oameni lucreaza in domenii legate direct de industria filmului si alte aproape 1 milion in domenii conexe, ceea ce transforma cinematografia drept a doua mare industrie dupa agricultura, in Nigeria.
cea mai cea actrita pe care am gasit-o pe net din Nollywood se numeste Kate Henshaw si a facut peste 100 de filme in cinci ani.
asta ma face sa cred ca Nollywood va fi un cuvint pe care-l vom folosi des in foarte scurt timp.
astazi a facut ocolul lumii o stire cum ca actorul Hugh Jackman a intrerupt un spectacol pe Broadway pentru ca intr-unul dintre cele mai tensionate momente ale piesei, i-a sunat telefonul unui spectator.
in vara, la sfirsitul stagiunii trecute, Tudor Chirila facea un gest similar. l-a explicat raspicat pe blogul lui, unde spectatorii au fost de acord cu el.
am asistat insa la discutii (cu oameni din bransa) care sustineau “e actor, trebuie sa joace in orice conditii, asta e”.
*
n-ar fi bine ca telefoanele sa fie lasate la garderoba, printr-un regulament al teatrului?
nu-ti convine, stai acasa si vorbeste linistit cu cine vrei tu, asta e.
in seara asta, in timp ce-mi miscam cu greu picioarele pe scara blocului (am febra de la cursul de dans de ieri), carind plasa cu salata creata acum citeva ore la atelierul de salate la violeta’s vintage, mi s-a parut ca ma aflu intr-un fel de fight club. feminin desigur, dar…
ieri un curs unde am intilnit oameni noi, azi alt curs unde am intilnit alti oameni noi, miine o alta experienta la tema.
seman un pic ca stil de viata cu baiatul ala (si stres, si fitze, si independenta)… what’s next?
e doar un gind de care Palahniuck ar fi mindru:)
Urmatorul post este pentru doamne, daaaaaaaaaaaar…
Domnilor inainte de a parasi aceasta pagina care nu va intereseaza pentru ca e despre incaltaminte de gagici, uitati-va la foto de mai jos si dati un click catre site-ul Ecco.
In doua secunde veti afla care sunt cizmele in trend si o sa va uimiti iubitele cu cunostintele voastre, trust me.
Inca o smekerie cu care sa le dati gata: talpa de la produsele Ecco e facuta dupa un system cu injectie directa (atit stiu sa spun) dar e cu mega smekerie, e cea mai usoara dintre talpi si e foarte confortabila, iar pielea e tratata astfel incit piciorul nu transpira.
Si gata, ca dupa aia daca stiti prea multe o sa creada ca aveti amanta:)
*
De vineri a intrat in viata mea o pereche de cizme maro Ecco inalte ca de calarie, o bucurie.
Stiam ca le primesc inca inainte de a pleca la Londra asa ca m-am uitat o tura intr-un magazin Ecco de prin Soho sa vad ce au ei. Avem si noi ca ei:)
Cizmele astea inalte sunt vedetele acestui sezon.
*
Cizmele mi-au bulversat total garderoba pentru ca vineri seara am facut multe teste cam cum le-as pune in valoare. Iar asta a insemnat o ravasire de haine, mai ceva ca ravasitul oilor la care s-a dus doamna Udrea.
Varianta calarie (colanti + bluza/camasa + sacou) a fost prima care mi-a venit in minte. Aveam colanti negri tocmai buni pt o camasa alba, dar pentru o bluza grej era nevoie de colanti gri. Asa ca vineri seara am executat achizitionare de colanti gri, cu tot tam tamul de rigoare: taxi, magazin, probe, taxi, acasa probe din nou. E grea viata cind ai o pereche noua de cizme:)
Simbata dimine am prestat echipament de calarie la vizionarea Amintiri din epoca de aur, iar dupa aceea am executat tenis pina spre seara. M-am uitat desigur, etalindu-mi cizmele in loja Tabu de la Open Romania.
Ba am luat si niste “saru mina” respectuoase la VIP restaurant.
Mai am variante cool de exploatat, dar joi bifez o lansare british a unui nou produs Rimmel asa ca le scot iar la plimbare.
*
acum am insa o curiozitate, pentru ce produs nou achizitionat v-ati facut vraiste garderoba ca sa gasiti variante cu ce sa-l imbracati?
cit din viata ta e in web?
ce stiu oamenii despre tine cind merg din site in site?
ce obtin analistii cind scaneaza stirile si informatiile despre tine?
nu da google dupa numele tau, incearca Personas.
Personas iti arata ce stie netul despre tine, intr-o analiza care te va uimi prin profunzime, dar iti va placea pentru rezultat:)
Personas un proiect creat de Aaron Zanman
Safire “rules for writers”:
Remember to never split an infinitive.
Take the bull by the hand and avoid mixing metaphors.
Proofread carefully to see if you words out. Avoid cliches like the plague.
And don’t overuse exclamation marks!!
ROBERT D. McFADDEN in necrologul din New York Times. inca o super lectie despre cum sa (de)scrii viata unui om in citeva mii de semne, fara sa fii patetic, fara sa exagerezi. si cu o umbra de zimbet la sfirsit