(de deschis ochii la manipulari si nu numai) Reguli de aministrare a marilor crize in politica, business sau viata – scrise de un expert de la Casa Alba si cum se aplica ele in lumea mioritica. - Blogul Cristinei Bazavan

7 years ago

(de deschis ochii la manipulari si nu numai) Reguli de aministrare a marilor crize in politica, business sau viata – scrise de un expert de la Casa Alba si cum se aplica ele in lumea mioritica.

Pentru toti cei care lucreaza in comunicare, care fac PR, pentru cei are vor sa inteleaga scena politica, pentru cei care vor sa se implice in politica (sau lucreaza deja in acest domeniu), as vrea sa va recomand o carte scrisa de expertul in administrarea situatiilor de criza la Casa Alba in administratia Clinton. Crisis Tales: Five Rules for Coping with Crises in Business, Politics, and Life – Lanny J Davis.

E o carte care o sa va dea mult context pentru cum se plimba informatiile in aceasta epoca si o sa va ajute sa mai cerneti putin neghina de ce e bun in ceea ce se comunica in Romania despre politica acestor zile.

Pentru cei care nu vor ajunge sa citeasca aceasta carte, las mai jos regulile de rezolvare a unei crize, asa cum le vede Lanny J Davis care a lucrat la administrarea si diminuarea unora dintre cele mai mari scandaluri din America- cazul Monica Lewinski si cazul Martha Stewart sunt doar doua dintre cele mai celebre.

Mai jos sunt si exemple despre executiile tehnice, solutiile de comunicare. Unele sunt din carte, altul – cazul Harvey Weinstein (da, domnul Davis a facut strategia cu care incepe acum sa se recupereze cel mai mare violator de la Hollywood – am incercat sa explic putin pentru ca fiind atat de nou nu se afla in nicio carte (cartea e scrisa in 2014), dar si trimiteri la situatii din Romania in care au fost aplicate regulile lui Lanny J Davis.

Iata regulile de administrare a unei crize, asa cum le vede Lanny J Davis.

Regula nr 1: Pune toate faptele pe tava in fata opiniei publice.

Ma rog, pune-le intr-un context care sa-ti aduca favorabilitate, as adauga eu pentru ca de fiecare data in crizele pe care le-a administrat ce a facut Lanny in aceasta etapa a fost sa tina macar pe neutru informatiile, daca nu se le dea un context pozitiv.

S-a ajutat de jurnalisti care erau favorabili subiectului, fara sa-i influenteze, dar i-a ales pe ei drept cei carora le-a dat acces maxim la informatii ca sa-si scrie materialele.

Regula nr 2: Pune faptele intr-un mesaj simplu – din maximum 2 propozitii

THE CORE MESSAGE—FINDING THE SOUND BITE

Unul dintre exemplele pe care le da Lenny Davis este o criza de la Royal Caribbean, companie care face croaziere si care s-a aflat in situatia in care unul dintre pasagerii sai a disparut cu totul in timpul unei croaziere. Disparutul (s-a banuit ca bause si a cazut peste bord, dra era posibila si o crima) se afla in luna de miere cu o domnisoara tanara si frumoasa. Amandoi bogati, nu celebri, dar suficient de bogati ca sa fie super interesant subiectul pentru presa. In cateva zile, stirea s-a rostogolit si compania care organiza croaziera a fost zdrobita in presa. Atunci a aparut echipa lui Lanny, formata din avocati si oameni de PR.

Dupa ce au analizat faptele si-au dat seama ca informatiile care fac diferenta sunt in detalii, iar ele sunt atat de multe incat nu pot intra intr-o nota informativa pentru presa. Asa ca au trimis 3 avocati specializati in anchete e vas, au intervievat toti oamenii implicati si au pus pe un site special cronologia intamplarilor asa cum si le amintea fiecare.

Apoi au ajuns la … ce vorbeste cel care va transmite mesajele companiei. The core message – acele cateva cuvinte pe care le vor repeta la nesfarsit in toate articolele, in toate aparitiile, mesajul care sa shimbe perceptia publica asupra companiei.

Dupa dezbateri au ajuns la We’re a cruise ship—not CSI. Si iata cum descrie Lanny Davis brainstormingul care a generat acest core message.

The cruise ship had been accused falsely of a lot of bad things, but the worst was that it had been involved in a cover-up—by actions such as hosing down the blood on the canopy, or allowing housekeepers and its own security people to search the room before law enforcement officials had access to it. That charge was false and unfair. We needed to sum up the response in a few simple words or sentences.

Our first thought was a simple sentence: Royal Caribbean did its best under difficult circumstances. But “we did our best” wasn’t exactly a bell-ringer of a message. Then we sorted out all the criticisms, especially the one about treating Mrs. Smith insensitively, which we knew was false, and we came up with the notion that “Royal Caribbean cares. . . . ”

But that, too, didn’t exactly connect with the specific situation at hand and was pretty trite. Finally, someone—I recall it was one of the attorneys in charge of the litigation—complained that the nightly cable critics who criticized the captain for his decision to wash off the blood from the lifeboat canopy were watching too many TV police-detective programs. After all, “We’re a cruise ship,” she said.

“Wait a minute,” I immediately jumped in. “That’s it. ‘We’re a cruise ship—not the FBI.’ ” “No,” someone else said, “let’s stick in the name from the TV series—‘We’re a cruise ship—not CSI.’ ” I knew we almost had it. I suggested, “Let’s add a second sentence: ‘We did our best.’ ” “Best at what?” someone asked. “Cooperating with police authorities,” I answered. We were close.

“We’re a cruise ship—not CSI. We did our best. We cooperated with police authorities.” Almost there. “Doing your best” showed there were limitations we couldn’t do anything about—a cruise ship in a foreign port, with no direct evidence of what exactly happened to George Smith. The phrase also contradicted the accusation of negligence, which we knew the attorneys for Mr. Smith’s parents and for Jennifer Smith were alleging as a basis for a possible “wrongful death” suit seeking damages from Royal Caribbean. We also needed to convey that from the beginning the cruise ship cooperated with law enforcement authorities—I liked the phrase “law enforcement” better than “police.” And that cooperation was “continuing,” since we knew there was a continuing criminal investigation by the Connecticut U.S. attorney and the FBI. Okay, I said, I think we’re there.

“We’re a cruise ship—not CSI. “We did our best under the circumstances. We immediately cooperated with all law enforcement authorities, and continue to do so.” Done. We all liked it. And that became the core message—to be repeated over and over again: on the record.

And that became the core message—to be repeated over and over again: on the record. This message was the truth in the fewest words possible, based on the provable facts: It stated that Royal Caribbean acted responsibly, did its best under difficult circumstances, with one good punch line that we believed would be the linchpin message: “We’re a cruise ship—not CSI.

LESSONS LEARNED: FACTS + MESSAGE SIMPLICITY + HUMAN DIMENSION = SUCCESS

Regula nr 3: Anticipeaza cum va merge povestea mai departe

Lanny vorbeste despre cum trebuie sa stii “ce picioare va avea intamplarea” si despre cum trebuie sa-ti urmaresti obiectivele pe termen lung.

Am sa dau un exemplu care nu e in cartea lui pentru ca e foarte actual, dar e relevant tocmai pentru ca e foarte actual. Harvey Weinstein, domnul predator care prin avalansa de agresiuni sexuale asupra actritelor de la Hollywood a generat mari proteste si le-a unit pe femei in miscarile sociale #metoo si #Whatsup.

Lenny Davis a facut parte din echipa care i-a facut strategia de comunicare acum pentru debutul perioadei de recuperare a imaginii.

(in urmatoarele luni, acum cand furia a mai scazut si victimele s-au orientat catre ceva pozitiv – miscarile de suport -, va incepe campania de recuperare a imaginii lui Weinstein cu scopul de a primi o condamnare cat mai mica. Amintiti-va de cazul OJ SIMPSON si cum l-au scos nevinovat desi isi omorase nevasta si pe amantul acesteia)

Ce face echipa de PR war a lui Weinstein acum?

E in faza in care “pune toate informatiile pe masa”- aparent, desigur. In fapt, il ajuta sa distruga dintre probele acuzarii.

E un articol in Vanity Fair care a aparut zilele acestea (aceeasi publicatie a fost folosita de Lanny Davis in scandalul Martha Stewart, dar si pentru criza descrisa mai sus cu Royal Caribbean) in care reporterului i s-a dat acces sa vorbeasca cu cat mai multi dintre oamenii din echipa lui Weinstein.

Cititi-l acum si apoi intorceti-va la ce scriu mai jos pentru ca urmeaza un spoiler! Il gasiti aici.

In articol se rezolva patru lucruri.

Se aseaza core message – “I didn’t do anything wrong. I mean, I might have done some things that are immoral. But I didn’t do anything that was illegal” e citat Weinstein cu aceasta replica.

Apoi sunt curatati membrii echipei – ei nu au stiut nimic- si, cel mai simpatic, e rezolvata una dintre dovezi. O lista cu femei sortate pe orasele in care locuiesc. O sursa interna precizeaza ca e o lista pe care o foloseau pentru petrecerile de lansari locale ale filmelor companiei.

Lista se afla insa intre probele acuzarii pentru ca erau acolo femeile target pentru Weinstein.

Dar ceea ce face cel mai important textul din Vanity Fair pentru Weinstein este sa lase in mintea publicului ideea ca i-a fost aranjata toata aceasta nenorocire, ca i-a planuit-o cineva, ca indirect el e o victima.

Unde vor ajunge cu “spalatul” e un drum lung care se va intinde pe multi ani.

Regula nr 4: Lupta pentru adevar folosind legea, media si politica

Lanny povesteste in carte despre echipele mari care lucreaza pentru aceste crize. Intotdeauna sunt avocati multi, unii dintre ei si cu studii in comunicare, dar si experti politici care sa-i ajute la strategiile ca jocul pe table de sah.

Regula nr 5: Nu te reprezenta singur niciodata intr-o criza.

Ultimul capitol al cartii e cu un scandal in care a fost implicat chiar marele strategy – Lanny Davis, omul care stie cum sa manipuleze atentia publica, cum sa-si contruiasca mesajele cele mai puternice si care a rezolvat mari crize politice si de stat – Cazul Monica Lewnski e amplu dezvoltat in carte in prima sa carte Truth To Tell: Tell It Early, Tell It All, Tell It Yourself: Notes from My White House Education pe care o gasiti aici. – a crezut ca poate sa-si rezolve singur disputa cu un trust media care ii reinterpreta declaratiile pentru a-l distruge profesional.

S-a afundat in greseli si pana nu a ajuns sa angajeze o firma – dintre prietenii lui – nu s-a putut obiectiza, nu a putut juca dupa regulile corecte ca sa-i poata strange cu usa si sa-si rezolve problemele de imagine. Bine, si cartile pe care le-a scris apoi sunt parte din recuperarea imaginii:)

***

Acum uitandu-ne putin in curtea noastra, am sa va reamintesc de cazul cu micii de la Kaufland. A aparut un domn care avea un filmulet in care arata cum o doamna nu—i vindea mici pentru ca nu i se adresa in ungureste.

O inflamare generala in online.

Ce-a facut echipa care s-a ocupat de rezolvarea crizei de comunicare de la Kaufland in prima faza? (habar nu am cine e, dar bravo lor pentru tot ce au facut)

A pus toate faptele pe tava. A scos de pe camerele de supraveghere imagini cu domnul in cauza care s-a dus la standul de mici de cateva ori in dimineata respectiva, mereu inainte de deschiderea magazinului, a agasat-o pe femeia care isi pregatea gratarul si tot ce avea pe masa pentru a incepe vanzarea.

Si a comunicat ca domnul respectiv a facut asta in afara orelor de vanzare, ca femeia nu putea vinde atunci pentru ca nu era inca program, lasand publicul sa traga singur concluziile.

In faza 2 (ca regula nr 3 de la Lanny Davis) a scos in spatiu public alte situatii in care respectivul domn incerca sa instige diversi prestatori de servicii publice de origine maghiara pentru a arata ca nu-l ajuta din cauza faptului ca e roman.

In cele din urma autorul filmului si-a scos productia de pe internet.

(bine, peste cateva saptamani s-a trezit Mihai Gadea sa mai foloseasca o ramasita din acele imagini ca sa minta si sa se intoarca din nou la un posibil scandal in secuime, cand avea nevoie sa distraga atentia populatiei de la faptul ca domnul Dragnea tocmai ce mai avea un dosar de coruptie – frauda instrumentat de un important for european).

Am sa revin zilele viitoare cu alte aplicatii ale regulilor lui Lanny Davis, cum par ele a fi fost folosite de politicienii romani aflati in deranj cu legea. Si au fost folosite, pentru ca – de exemplu – domnul Dragnea are o echipa de comunicare din Israel care apare in multe cazuri controversate din lume.

Mai las o data link-ul la cartea lui Lanny J Davis – Crisis Tales poate vreti sa o cititi.

Iubitori de peste, pregatiti-va!!!! Ivan Pescar – cel mai bun restaurant pescaresc din DELTA vine si la Bucuresti –

diverse

7 years ago

Iubitori de peste, pregatiti-va!!!! Ivan Pescar – cel mai bun restaurant pescaresc din DELTA vine si la Bucuresti –

De la sfarsitul acestei luni, mai exact din 26 ianuarie, ora 12.00 cei carora le e dor de un storceag sau de o scrumbie afumata ca la Sfantu Gheoorghe sau Mila 23, pot merge la restaurantul Ivan Pescar care isi va dechide portile in cladirea istorica The Ark, via a vis de Piata de flori Cosbuc.

Restaurant va avea o sectiune “Scrumbia bar” pentru gustari usoare din specialitati de peste care sa se asorteze cu vinurile dobrogene din colectie, dar si o bucatarie in care vor gati bucatarese lipovence aduse special de la Tulcea.

Intregul concept urmareste gastronomia autentica din Delta si promovarea Deltei Dunarii in programe de turism ecologic: clientii vor gasi un punct de informare despre pachete ecoturistice din Delta Dunarii si pot sa-si cumpere pentru acasa vinuri cat si produse sub brandul Deltaica, iar ca o noutate setul de vase emailate pentru picnic sub brandul Patzaikin.

Restaurantul face parte din proiectul integrat de promovare a Deltei Dunarii initiat de Ivan Patzaichin prin asociatia Ivan Patzaichin Mila 23 si este realizat in colaborare cu Asociatia RO PESCADOR . Un restaurant similar se gaseste pe faleza din Tulcea si se bucura de foarte mare succes – cu bucuresteni care merg special pana la Tulcea pentru o masa autentica ca-n Delta. (eu sunt printre ei, pentru ca sunt un mare mare mare fan al mancarurilor pe baza de peste)

Daca nu ati fost niciodata la Tulcea la Ivan Pescar e important sa stiti ca restaurantul este foarte precupat de partea gourmet . E un restaurant unde meniul e mic, exclusiv de peste – nu aveti zeci de pagini din ce sa alegeti – dar e un meniu in care fiecare fel de mancare nu promite ceva ce nu livreaza: este gatit cat mai simplu, facut cu peste proaspat, adus din Delta de 2 -3 ori pe saptamana, pastrand reteta autentica din zona Deltei.

Ivan Pescar e de fapt un pas de a aduce traditia Deltei mai aproape de bucurestean, fara sa pretinda ca poate inlocui originalul, ci din contra sa fie o invitatie si o initiere in descoperirea acestor locuri. A fost deschis mai intai pe faleza din Tulcea acum 2 ani si in Bucuresti in cladirea istorica de la The Ark.

Odata cu lansarea restaurantului – 26 ianuarie, sa tineti minte – cladirea Ark- prima Bursa de Marfuri a Romaniei din secolulXIX – isi face un usor rebranding devenind gazda comunitatii Romania Traditiilor Creative ce va gazdui conferinte, expozitii, pop up store-uri sub numele Depozitul de viitor.

Zilele viitoare ma duc la doamnele gospodine lipovence care vor sta in bucataria restaurantului sa invat ceva retete:)

(imaginile sunt din restaurantul de la Tulcea)

4 dintre cele mai remarcabile romance din istorie si 3 femei care ar fi putut fi ASTAZI un excelent premier –

diverse

7 years ago

4 dintre cele mai remarcabile romance din istorie si 3 femei care ar fi putut fi ASTAZI un excelent premier –

Zilele acestea cand se scrie istoria feminismului in Romania, dar cand suntem pe cale sa avem prima femeie premier, bucuria noastra e taiata din multe motive.

Stim ca profesional viitoarea doamna premier e o loaza, ca n-a facut nimic important – n-a lasat nicio urma marcanta in bine – in niciunul dintre proiectele in care a fost implicata.

(In Parlamentul European in 9 ani a fost raportor doar intr-un proiect, pentru ca nimeni n-a vrut sa-i lase pe mana ceva stiindu-i pregatirea)

Momentul acesta istoric transmite atat de multe mesaje gresite despre cum poti sa urci pe scara sociala, despre cum intelegem noi romanii meritocratia incat e inspaimantator.

Pentru o copila saraca din… sa zicem Videle, dar alegeti orice localitate saraca din Romania … care viseaza astazi sa-si depaseasca conditia, povestea doamnei premier Viorica Dancila nu este despre munca, despre a aduce o contributie intectuala si umanitara la evolutia tarii, ci este despre a face bani si a-ti plati un loc intr-un partid, a fi servil pana la depersonalizare si a promova prin aroganta (sa nu ai bunul simt sa inveti in 9 ani de reprezentare in afara tarii limba engleza, asta spune foarte multe despre suficienta doamnei in cauza).

Pentru balansul lectiilor pe care ar trebui sa le dam fetelor mici care vor sa faca ceva important in viata, am sa pun aici cateva dintre femeile cu adevarat remarcabile din istoria romaniei. Femei extraordinari de inteligente, cu caracter, cu unicitate si cu disciplina si determinare in a face bine lumii din jurul lor. Dar si femei care ASTAZI ar fi un prim ministru exceptional.

Ana Aslan (1897 – 1988), femeia care a vazut medicina si ideea de a imbatrani ca o provocare din care poate face ca lumea sa fie mai buna, oamenii sa se simta mai bine cu propriile persoane. A fost membru al Academiei Romane din 1974 si director al Institutului National de Geriatrie si Gerontologie (1958 – 1988), a inventat Gerovital (in 1952), produsul anti ageing despre care se vorbeste si acum la 55 de ani distanta si ale carui principii de actiune sunt in continuare aplicate in cosmetica moderna. E cunoscuta in lumea intreaga pentru viziunea sa asupra ideii de imbatranire.

Eliza Leonida Zamfirescu (1887- 1973) a fost una dintre primele femei inginer din lume. A condus Institutul Geologic Roman. In Romania n-a fost acceptata la scoala la care se studiau stiintele pentru ca era… femeie. Dar a absolvut cu magna cum laude Royal Academy of Technology Berlin, devenind in 1912 a doua femeie inginer din lume, prima a fost o belgianca in 1906. Eliza era din Braila, tatal ei era ofiter iar mama fiica unui inginer de origine franceza. Atat ea, cat si fratele ei au fost ingineri si inventatori.

Sofia Ionescu-Ogrezeanu (1920 – 2008) a fost prima femeie neurochirurg din lume. Alaturi de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, cel care a pus bazele neurochirurgiei romanesti, si doctorii Constantin Arseni si Ionel Ionescu a facut parte din echipa de aur a neuro chirurgiei romanesti. Exista o poveste despre cum in anii 70 cea mai indragita dintre sotiile unui seic a fost grav bolnava si cum in harem nu avea voie sa intre niciun barbat, Sofia a fost adusa de la Bucuresti, a locuit o vreme in casa seicului si i-a salvat sotia.

[caption id="attachment_49025" align="alignnone" width="336"]

*[/caption]

Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935) este prima femeie din Europa care a obținut licenta în drept la Universitatea din Paris si prima femeie din lume cu un doctorat in drept. N-a profesat foarte mult – licenta sa era cu tema Conditia juridica a mamei – pentru ca s-a casatorit cu un inginer celebru al vremii si a avut copii, dedicandu-se lor. A creat insa Societatea Domnisoarelor Romane care isi propunea sa lupte pentru cresterea gradului de educatie in randul femeilor.

Doamnele acestea s-au remarcat in lume in vremuri in care femeile nici nu erau bagate in seama cand venea vorba despre decizii sau capacitatea lor de a gandi stiintific. Dar si astazi, cand vremurile sunt mai relaxate din acest punct de vedere, avem femei remarcabile in pozitii de conducere in structuri ale lumii sau femei care a caror inteligenta si contributie la educatie si stiinta au fost recunoscute la nivel mondial.

Primul exemplu care imi vine in minte e Simona Miculescu, una dintre femeile diplomat de rang inalt din Romania a carei activitate si eruditie sunt recunoscute peste tot in lume.

Simona Miculescu a deținut pozitiile de vicepreședinte al Consiliului Executiv al UNICEF, vicepreședinte al Adunarii Statelor Parți la Curtea Penala Internationala, membru al Biroului Francofoniei si președinte al Comisiei Speciale pentru Politica si Decolonizare a Adunarii Generale a ONU, in cea de a 66-a sesiune a acesteia. Ambasadorul Miculescu a fost aleasa vicepresedinte al Adunarii Generale ONU pentru cea de-a 68-a sesiune a acesteia.

Apoi ma gandesc la Ana Maria Mihaescu, unul dintre cei mai experimentati finantisti romani – sef al biroului pentru Romania, Moldova Bulgara, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia si Tarile Baltice al International Finance Corporation, divizia de investitii a Bancii Mondiale. O persoana cu pregatirea financiara a doamnei Mihaescu ar fi fost de maxim ajutor pentru Romania in perioada grea care se anunta,

Un alt nume care imi vine in minte este doamna Mariana Gheorghe care a condus timp de 10 ani OMV Petrom, primul executiv din Europa de Sud-Est inclus pe lista celor mai puternice femei din business din lume, realizat de revista Fortune. O femeie a carei pregatire in management si in finante rivalizeaza cu oricare mare finantist al lumii.

E evident ca nu s-a vrut cu adevarat promovarea femeii ca mesaj pentru pozitia de premier. Ci ca s-a vrut sa fie pusa o femeie acolo pentru ca se opune mai putin decat un barbat, pentru ca e mai supusa si asculta mai mult de seful ei de la partid, Domnul Dragnea.

E atat de trist ca au pangarit pana si acest concept, aceasta oportunitate de a da un exemplu tinerelor generatii.

Dar eu tot mai sper ca nu vor rezista ei mult in aceasta ipostaza… pentru ca noi vom #insist (a)

(Arhiva) INTERVIU – Andreea Marin despre aparente si prejudecati –

interviuri

7 years ago

(Arhiva) INTERVIU – Andreea Marin despre aparente si prejudecati –

Imi amintesc perfect ca la momentul acestui interviu aveam o idee exacta despre cum trebuie ca e Andreea Marin. Pentru generatia mea, ea a fost pe micile ecrane zeci de ani la audiente uriase. Si auzisem povesti peste povesti despre cat de multe fite are, despre cat de greu accepta ceva etc etc. N-a fost deloc asa, ci a fost foarte disciplinata (si pentru cine ma cunoaste, stie ca disciplina e ceea ce apreciez foarte mult intr-o colaborare), foarte organizata si… daca a intrat in joc si-a facut treaba la maximum din ce putea livra.

Cum sunt sincera de felul meu, i-am si povestit ca ma asteptam sa fie mai fitoasa. A rezultat acest interviu publicat in 2010 in noiembrie in revista Tabu care abia acum ajunge online.

Astazi in epoca social media ne urmarim pe Instagram si ne mai lasam mesaje despre carti si spectacole de dans pe care le-am vazut fiecare si e bine sa le vada si cealalta pentru ca o sa-i placa.

N-as putea spune ca suntem prietene, suntem cunostinte. Dar orice as auzi despre ea, stiu sigur ca nu e fitoasa. Ca daca a protestat pentru ceva la un proiect este pentru ca nu era bine facut. Si mai stiu ca daca o convingi sa se implice in ceva, e 100% acolo cu tot ce stie ea din cei multi ani de televiziune, prezentari de spectacole etc.

Ce-mi place la acest interviu de acum 8 ani este ca mai sta si acum in picioare. Informatiile de aici sunt in continuare valabile si daca as intreba-o pe Andreea despre aceleasi lucruri e foarte posibil sa raspunda la fel. Probabil cu mai multe nuante pentru ca viata a invatat-o multe de atunci si pana astazi, dar caracterul ei – asa cum se vede printre randuri – cred ca a ramas la fel.

(articolul e insotit de fotografii din shootingul din 2010, realizat de ~~Cosmin Gogu~~ Marius Baragan (scuze, a trecut foarte mult timp de atunci) si stilizat de Laura Cirnici, o stilista cum astazi nu prea mai gasesti – I miss her work 🙂 )

Andreea Marin -In căutarea lui Chaplin

Deşi fac meseria aceasta de aproape 15 ani, am întâlnit-o pe Andreea Marin pentru prima dată, la mijlocul lui octombrie. Eram în dormitorul ei, unde urma să probeze hainele pentru şedinţa foto de peste câteva zile. I-am ţinut un discurs lung despre de ce e bine sau rău să poarte mustaţa lui Chaplin la şedinta foto şi culmea, eu aveam îndoieli, iar ea era fermă: „Dacă facem transformarea, o facem până la capăt“. M-am aşteptat tot timpul să spună „NU“, ea a simţit asta şi-a replicat „Nu e decât proiecţia a ceea ce crezi tu despre mine.“

Ce credeam? I-am spus şi ei, faţă în faţă, într-o discuţie ca-ntre femei pe care o aveţi mai jos.

Aş vrea să discutăm despre contradicţia dintre imaginea ta publică şi faptul că eşti atât de deschisă la transformări…

Eu mă bucur că tu ai trăit experienţa asta vizavi de mine, pentru că vei înţelege ce pericol există în crearea unei percepţii incorecte despre un om. Dacă ţie ţi s-a întâmplat aşa, tu care eşti un om educat, nu unul superficial, gândeşte-te cum mă văd oamenii care citesc ceva şi nu au timp să verifice informaţia, să se gândească la viaţa mea…

Până la urmă, sunt un om ca toţi oamenii, cu plusuri şi cu minusuri… şi aşa trebuie să fim priviţi, nu suntem nici Dumnezei, nici demoni…

Eu nu mi-am imaginat că vrei să stai la fotografii cu mustaţă sau pe jos…

De ce ţi-ai închipuit că nu aş vrea?

Pentru că îmi imaginam că eşti mai rigidă în lucrurile astea…

Surpriză, nu sunt… Mie mi s-a întâmplat atât de des să mă înşel cu percepţia iniţială, încât am învăţat să fac un pas înapoi şi să nu trag concluzii până când nu cunosc omul.

Sentimentul meu e că nu laşi garda jos aproape deloc, dar cred ca aşa e felul tău.

Nu e aşa felul meu, am fost foarte deschisă la început şi pentru că lucrurile nu au fost luate cu sinceritate, am învăţat să mă apăr. Sinceritatea a fost luată drept prostie din partea mea şi declaraţiile mele folosite în mod distorsionat. Discreţia pe care mizez astăzi este foarte importantă pentru liniştea familiei mele.

Mai cred că, din cauza perfecţionismului, eşti genul care atunci când se îmbolnăveşte se învinuieşte că s-a îmbolnăvit.

Sunt un om care are deja 6 operaţii la activ, sunt un om care s-a întâlnit cu boala, doar că nu s-a prea plâns de asta. Şi n-am avut o relaţie foarte bună cu mine din punctul ăsta de vedere. Ştiu ce înseamnă un pat de spital. Tot ce încerc să fac este să obţin o balanţă corectă între ce dau şi ce primesc de la viaţă.

Dar adevărul e că am un disconfort când medicul îmi dă o nouă reţetă de urmat şi primul lucru pe care mi-l zice e să las ritmul mai moale. Pentru că da, asta mă scoate din papuci. Asta înseamnă timp mai puţin pentru a-mi împlini visele pe care le am în minte…

Dar ai încetinit vreodată ritmul?

Da, pentru că am ajuns la medic de epuizare şi pe masa de operaţie în situaţie de urgenţă, aşa că apoi n-am mai avut de ales, a trebuit să ascult.

Însă omul uită… şi iată, mi-a zis asistenta ta că n-ai putut dona sânge pentru că suferi de anemie severă şi epuizare, că sunt situaţii în care te culci la 3 dimineaţa, iar la 7 eşti în picioare să pregăteşti copilul pentru grădiniţă.

Da da, dar de data asta am fost din timp la medic, am luat medicamente, nu am ajuns pe masa de operaţie… (râde) Încurajează-mă, am progresat!

Perfecţionismul tău îmi aminteşte de Angela Gheorghiu, care atunci când a fost invitată la o emisiune tv a mers cu o zi înainte în studio, să simtă atmosfera şi locul…

Sunt prietenă cu Angela Gheorghiu şi ne asemănăm în multe privinţe. Eu întreb cum sunt scările, pentru că am căzut pe scări odată în direct şi ştiu cum e… Întreb cum e lumina pentru că mă uit la televizor şi ştiu când nu e bine aşezată. Trebuie să fii ignorant să nu înveţi din ce ţi s-a întâmplat… Pun întrebări foarte clare atunci când e cazul, chiar dacă pentru unii pot să fie considerate „fiţe“, pentru mine asta se numeşte profesionalism şi respect pentru munca mea şi pentru telespectator.

Chiar, cum a fost – pentru tine, din interior – la momentul căderii pe scări la „Surprize, Surprize“?

Era primul moment din emisiune. Am căzut 30 şi ceva de scari, până jos. Am ajuns într-o poziţie civilizată, ca să spun aşa. Eram cu o mână pe bara de susţinere, am avut puterea să mă ridic pe un picior…

Şi nu-ţi bătea inima?

Inima era vai de capul ei… Interesant a fost că era ediţia de 1 aprilie, aşa că am avut inspiraţia de a mă ridica şi de a spune: „E prima păcăleală de 1 aprilie!“.

Dar cum ţi-au venit cuvintele acelea în minte?

Te-aş minţi să spun că ştiu. N-am găsit altă soluţie. Punct. E foarte greu să descriu ce era înăuntrul meu, însă a fost un moment extrem de important care m-a remontat pe loc: am văzut reacţia la unison a 250 de oameni, publicul din sală, care în momentul în care m-am împiedicat şi-au îndreptat corpurile – unii şi braţele – către mine, într-un gest spontan de ajutor. 250 de oameni care fac asta în loc să chicotească pe la colţuri, cărora le simţi energia pozitivă pentru că vor să te ajute, e o senzaţie care te ajută să te regrupezi. Un sentiment pe care nu pot să ţi-l explic.

Şi te-ai uitat la înregistrare după aceea? Nu ţi-a fost greu să te uiţi la tine căzând?

A doua zi râdeam deja. Nu mă ţine o veşnicie, sunt un om cu simţul umorului.

Cum ai învăţat să te protejezi de toate cazurile acelea triste din emisiune?

N-am învăţat. M-ai văzut de multe ori cu lacrimi în ochi. N-am învăţat nici până astăzi.

Bine dar când te duceai acasă după emisiune, nu-ţi venea să stai să plângi?

Mai degrabă înainte de emisiune, pentru că aveam parte de o documentare foarte serioasă făcută de reporterii noştri de investigaţie şi eu ştiam mult mai mult despre oamenii pe care aveam să-i intervievez. Unele informaţii nu-mi permiteam să le spun public, pentru că ar fi însemnat să intru prea mult în intimitatea oamenilor, sau nu voiam să duc confesiunea până acolo unde urma să îi doară nepermis de mult. Eu mă îmbărbătam dinainte, „drama“ mea era acasă, când citeam poveştile lor cu ochii în lacrimi, de aceea aveam puterea de a fi mai stăpână pe mine în emisiune.

Cred că e greu de trăit cu tine, profesional sau particular, dacă partenerul nu poate ţine acelaşi ritm alert…

Sigur, nu e uşor… sau poate e invers, poate mie mi-e greu să trăiesc cu cineva care are un ritm prea lent. Lucrurile sunt reciproce. Oamenii au nevoie de potrivire, oricare ar fi această potrivire pe care o caută.

(…)

Pe parcursul conversaţiei noastre ai făcut câteva referiri la „schimbul de energie dintre oameni“, care este un lucru foarte fin, pe care-l simt mai ales artiştii. Sunt foarte puţini „civili“ care simt şi exploatează această energie. Eşti pasionată de aşa ceva?

E mult spus, dar am pe cineva foarte pasionat în familie, mama lui Ştefan, care e un om foarte citit şi rafinat. De la ea am învăţat să-mi cântăresc energia şi să citesc anumite lucruri care nu ştiam că mi se potrivesc.

Ştii ce e interesant? Ştii la ce te ajută? Poţi să simţi energia oamenilor cu care stai foarte mult, cu care construieşti. Toţi avem o anumită furie, un stres care îl poate împinge pe cel de alături departe de noi la un moment dat. Când eu simt asta, nu insist. Mă retrag şi aştept. E valabil în cuplu, în echipă, într-o prietenie… Poţi să spui acelaşi lucru cu aceleaşi vorbe în momente diferite şi să aibă efecte diferite. Mă ajută enorm înţelepciunea de a şti când şi cum să spun ceva.

Dar pentru asta îţi trebuie şi răbdare. Poate tu vrei să obţii acel lucru „acum“ şi e nevoie să laşi pentru altă dată.

Există un moment în viaţa mea în care eu am învăţat ce e răbdarea. S-a întâmplat când am urcat pe acoperişul Africii. Şansa de reuşită de a urca pe Kilimanjaro stă în înţelepciunea de a merge cu acelaşi ritm, susţinut, încet, timp de o săptămână, de la poale până în vârf, la aproape 6000 de metri altitudine. Nu poţi ajunge decât dacă îţi stabileşti un ritm care e al inimii tale şi al plămânilor tăi, respiraţia şi pasul trebuie să fie un întreg. Dacă încerci vitejii, dacă nerăbdarea e în bagajul tău, n-ai şanse de reuşită.

Îţi aduci aminte ce ai făcut după ultima ta emisiune la tv?

Nu mai ştiu exact, dar îmi amintesc o discuţie iniţiată de soţul meu. Ţin minte exact că eram la noi acasă pe terasă şi mi-a spus ceva ce nu am uitat: „Te admir că ai putut să renunţi într-un moment de vârf la munca ta la tv, ştiu că e mai bine pentru noi, ştiu că îţi doreai asta pentru copilul nostru, dar tot nu e o motivaţie suficient de puternică pentru mine, eu n-aş fi putut să o fac.“ Vorbea din perspectiva artistului care a stat 20 de ani pe scenă, iar aplauzele publicului sunt foarte importante pentru el. Pentru mine, însă, aplauzele astea nu sunt atât de importante, eu totuşi nu sunt un artist. Simţeam nevoia să am o altă viaţă, cu totul. Şi astăzi o am.

Da, dar un mare actor a spus odată că ar suferi în secunda în care n-ar mai fi celebru.

Da, e echivalentul a ceea ce mi-a spus Ştefan, în fond. Dar pentru mine lucrurile astea nu sunt la fel de importante. Pentru că am fost învăţată cu mult înainte de a fi om de televiziune să fac o gramadă de lucruri, fără să aştept aplauze.

Apariţia în sine la tv pentru mine nu e foarte importantă. Demersul care m-a adus acolo e însă important. Eu am făcut o muncă punând pasiune şi asta m-a adus la notorietate, pentru că mi-am făcut bine treaba, a fost o urmare firească, nu un scop în sine.

Un artist îşi doreşte aplauze pentru că sunt parte integrantă din munca lui, sunt confirmarea muncii lui. Eu am însă parte de altfel de confirmări: campanii care salveze vieţi, schimbări de legi în bine sau mentalităţi pe termen lung. Şi sunt şi acestea aplauze, auzite doar de mine, pentru sufletul meu.

(design) Inspiratie sud-africana: jocul de culoare al Camillei Walala

culturale

7 years ago

(design) Inspiratie sud-africana: jocul de culoare al Camillei Walala

text de Eliza Crihana

Nascuta in Franta, Camille Walala a urmat cursurile de Design textil la Universitatea din Brighton si s-a mutat apoi la Londra unde si-a inceput cariera in proiectarea de textile. De curand, si-a extins stilul la designul grafic, de interior si – cel mai important – designul urban, ce reprezinta pionul principal al unori proiecte pe care le deruleaza in intreaga lume.

Camille a colaborat cu branduri de la Nintendo la Kopparberg, de la Natuzzi la Festivalul Barbican. Inspirata de arta sud-africana a tribului Ndebele si de grupul Memphis, artista a creat lucrari pentru Festivalul de Design de la Londra si, in special, pentru Clerkenwell Design District.

Marca sa este o paleta hiper-saturata care se invarte in jurul unor nuante de albastru, rosu, negru, alb si galben, cu linii si modele ascutite. In Mauritius a pictat un perete imens pentru un hotel de lux de 5 stele, iar anul trecut a avut o colaborare interesanta cu Giorgio Armani, pentru care a trebuit sa realizeze ilustratii si animatii pentru colectia de primavara-vara 2017. Colaborarea a fost un succes.

amintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

personal

7 years ago

amintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

M-au rugat cei care au grija de reprezentarea minunatei Thailanda in Romania sa povestesc cate ceva din experienta mea in aceasta tara.

ce am povestit gasiti aici, mai jos un mic fragment

Cele mai frumoase amintiri din Thailanda pe care le am țin de cultură locală, de darurile pe care le lasă la copacii bunăvoinței pentru spiritele locului – dar de fapt se granesc păsările și animalele, de mâncarea minunată. Pentru mine e amuzant că oamenii vor să bifeze zeci de obiective turistice într-o zi în loc să se bucure in liniște de 2-3 locuri. Thailanda, dacă o asculți cu atenție, te învață că viață nu e despre alergat, despre a bifa ceva, ci despre experimentat pe îndelete.
Aș merge în Thailanda iar și iar pentru liniște, pentru generozitatea oamenilor, pentru neincrancenarea lor pe care ar trebui să o studiem și să o învățăm. Pentru mâncarea absolut minunată.

Ciudățenia thailandezilor este…
Whitening creams. Cremele de albire a feței. Înțeleg rațiunea, înțeleg simbolistica, dar tot mi se pare straniu. Noi stăm la soare că să avem tenul mai colorat, ei se străduiesc să-și albească tenul. Pentru ei a fi „mai alb” e o formă de „a fi nobil”, n-ai stat mult în soare, n-ai muncit pământul mult, ai avut job-uri intelectuale.

diverse

7 years ago

Despre succes pentru Doer.ro

Am raspuns la intrebarile Soniei Argint Ionescu pentru site-ul ei doer.ro. Una dintre ele era despre succes si mi-a ferit oportunitatea sa spun ceva in care cred cu toata fiinta mea si care ma calauzeste in munca 🙂

Nu măsor în succese. Am câștigat și premii de jurnalism, și premii de online, și premii de CSR sau pentru campanii de PR, am avut și articole care au schimbat legi în România, am ajutat la scrierea unor cărți sau la traducerea lor pe piața noastră. Dar – și nu vorbesc ca un moft, alint sau “hai să mă dau modestă” – nu contează aceste lucruri. Pentru că tot ceea ce contează e PREZENTUL. Ce fac în acest moment.

Dacă mâine mă întâlnesc cu un tânăr care în acea clipă aude de mine pentru prima dată, mă va judeca – va dori să lucreze cu mine – luând în calcul doar ceea ce spun și fac în acel moment.

Dacă mă întâlnesc cu cineva care știe activitatea mea din radio sau de la reviste, tot după ce fac în momentul prezent al întâlnirii mă va judeca. Nu se va gândi nicio clipă dacă fac o greșeală catastrofală: „hai, are o zi proastă”. Va spune mai degrabă: „cândva femeia asta făcea niște lucruri bune, acum s-a pierdut.”

De asta nu mă evaluez în succese sau în înfrângeri. Ci în lucruri pe care le-am învățat din ce mi s-a întâmplat. Și încerc să fac tot ce pot mai bine din fiecare job sau provocare.

restul raspunsurilor le gasiti aici.

Multumesc mult, Sonia.

Foto Alex Galmeanu

Si tu esti evaluat de un algoritm. Doar ca nu stii! Si te arunci cu ego in spatiu public cu o multime de date.

carti simpa

7 years ago

Si tu esti evaluat de un algoritm. Doar ca nu stii! Si te arunci cu ego in spatiu public cu o multime de date.

Am citit inainte de sarbatori o carte foarte interesanta despre cum schimba comportamentul societatii algoritmii care initial au ajutat si eficientizat diverse sectoare de activitate.

Cartea se numeste Arme matematice de distrugere – Big Data crește inegalitatile si ameninta democrația, este scrisa de Cathy O Neil, un matematician cu spiritul dreptatii care vrea sa avertizeze lumea despre impactul negative al big data.

Cartea nu e despre matematica, nu sunt linii de cod, nu va speriati. E despre situatii concrete din invatamant, de la interviurile de angajare, de la evaluarile politiei, din viata sociala, in care algoritmii (si nu neaparat doar cei generati via retelele sociale) ne incadreaza in niste categorii cu indici si ne plaseaza intr-un clasament in functie de care se iau decizii in ceea ce ne priveste.

Ce face doamna O Neil in aceasta carte e sa arate ca algoritmii matematici, oricat de tare ne-ar speria, sunt prezenti in viata noastra in fiecare moment. De la prepararea cinei pana la acceptarea la un loc de munca, de la ce citim pe site-urile preferate pana la cum suntem informati despre candidatii politici.

Cumva intuim aceste lucruri pentru ca facebook ne-a invatat pe pielea noastra ca vedem doar lucrurile care ne plac, ca algoritmul ne cauta confortul noua utilizatorilor. Dar doamna O Neil merge in partea cealalta, a celor care scriu liniile de cod si favorizeaza injustitia, arata cum cei saraci vor fi tot timpul cei mai defavorizati – vor aparea in statisticile cu crime, cu greaua recuperare a datoriilor pentru ca nu au bani, deci vor primi ofertele cele mai proaste, vor fi primii anchetati de politie. Din momentul in care lucrurile acestea au inceput sa fie judecate ca urmare a big data, a algoritmilor, injustitia e tot mai prezenta.

M-am gandit mult de ce a scris o asemenea carte doamna Cathy O Neil. Zice undeva algoritmii matematici ar trebui sa fie uneltele noastre, nu stapinii nostri. Si e o concluzie care te inspaimanta. Pentru ca datele au fost scrise de oameni, algoritmii si-au eficientizat rezultatele si am eliminate marginile facand injustitii mari- cei bogati vor fi mereu avantajati, cei saraci vor suferi mereu.

E un episod din Black Mirror in care se vorbeste despre indicele de favorabilitate pe care-l are fiecare persoana si efectele in viata sociala a cuiva cu un indice mic – nu mai e primit in restaurante, nu poate sa inchirieze o camera in hotel etc etc…

Oricat ar parea de SF acel episod, cartea aceasta arata ca avem deja indici in dreptul nostru ca o mica eticheta. Doar ca nu stim inca – bine, stim nota din Uber si ne-a jucat ego-ul o festa gandindu-ne de ce am nota aceea? Insa exista deja nota care ne incadreaza pe o scala pentru a fi eligibili la angajare, imprumuturi la banca si alte facilitati.

Si cred ca doamna cathy o neil a scris cartea aceasta cu doua scopuri. Unul, pentru cei care sunt analisti de date, care scriu coduri ale algoritmilor, ca sa-i ajute sa-si scuture ego-ul si sa nu se simta dumnezeii are detin adevarul absolut si sa nu mai imparta si mai direct si mai strict lumea in alb sau negru.

Iar pentru noi astialaltii, muritorii de rand, cred ca a scris cartea ca sa incepem sa constientizam lumea in care traim dincolo de tehnologia pe care o folosim.

E un capitol in carte in care se vorbeste despre utilizarea algoritmilor in alegerile electorale si cum sondajele de opinie sunt o arma matematica de distrugere.

Nimeni nu intelege exact cum au fost facute aceste sondaje, cum s-au obtinut acele rezultate, dar se distribuie rapid si influenteaza foarte multa lume. Oamenii incep sa creada ca cei din primele locuri sunt cei mai buni si din ce in ce repeti mai mult aceasta informatie, ea devine mai puternica si are efecte directe asupra alegerii, asupra votului.

Pentru ca algoritmii pot trimite informatiile personalizate in functie de nevoi si te pot ajuta sa te convingi ca un anume candidat e cel mai potrivit pentru tine. Si pot face sa nu vezi niciodata mesajele pe care le vede sotul sau mama ta pe acelasi subiect.

Ceea ce e eficient pentru campania electorala, nu e eficient si pentru democratie pe termen lung.

Ceea ce e eficient pentru marketingul pentru vanzarea unui produs, nu e neaparat si etic.

Si daca ne gandim ca noi, producatorii de continut in online – fie si in extrem de putina masura la nivelul global – nu putem face nimic ca sa ne indreptam catre o parte etica, corecta, mai ganditi-va putin.

Ca producator super mic de continut – 2-3 texte zilnice – stiu din instinct, dar de fapt e observatie pe termen lung – ce le place cititorlor mei sa citeasca. Stiu genul de emotie care “scoreaza” si daca as pune in spatiu public doar acele lucruri as putea trai linistita cu un trafic decent pe blog. De ce nu fac asta?

Pentru ca nu vreau o audienta captiva si indobitocita, pentru ca nu vreau sa-i pacalesc pe oameni, pentru ca prefer sa pun in spatiu public si informatie pe care cititorul nu o va recunoaste in primul moment drept utila sau cu grad mare de simpatie pentru el, dar care l-ar putea ajuta emotional si educational pe termen lung.

E o cale mai grea. Dar e optiunea mea de a-mi desfasura viata in online.

Cartea Arme matematice de distrugere te face sa te gandesti daca tu om obisnuit, care esti afectat de algoritmii care te incadreaza in categorii si iti dau calificative, rezisti in momentul in care ai ocazia sa pui informatie, continut in fata audientei, rezisti sa nu urmezi calea care manipuleaza si stoarce la sigur reactii de la public?

Rezisti la a posta doar articole care critica si vorbesc cu ura (stiind ca negativul va interesa mai mult mereu)? Rezisti la a posta fotografii cu “multa piele” si sexualitate, stiind ca ele vor scora bine in like-uri? Rezisti sa-ti pui fotografia cu copilul tau frumos stiind ca vei oferi informatii incredibil de detaliate, dintr-o singura poza, pentru cei care urmeaza sa-ti vanda masini, tricouri, asigurari sociale, vacante… si in general orice ai nevoie in viata…

E o tema pe care o lanseaza Arme matematice de distrugere, in micro, pentru fiecare cetatean.

***

Personal, m-a deprimat cartea aceasta, m-am gandit ca sunt bucuroasa ca am ajuns la jumatatea vietii mele – statistic, dupa media de viata – pentru ca in 10 ani ma pot retrage intr-un varf de munte departe de orice oroare ar face tehnologia.

Am doua filme la care ma gandesc mereu in situatii ca aceasta, dincolo de Black Mirror, Minority report si Children of men.

Tot ce parea SF in Minority Report in 2002 exista deja, inclusiv predictabilitatea celui care va face o infractiune – teoria pe care se bazeaza firul narativ.

Dar e o secventa in Children of men – un film facut in 2007 despre viata din 2027 cand specia e pe cale de disparitie ca urmare a razboaielor si efectelor tehnologiei– in care ma regasesc in momentele in care ma gandesc ca tehnologia e foarte intruziva cu noi. Eroul principal Clive Owen se duce acasa la tatal lui cu femeia care ar putea salva specia ca sa-l ajute si sa gazduiasca o vreme.

Tatal e interpretat de Michael Caine, care locuieste intr-o padure, aparent flower power, dar in realitate aparandu-se de orice invazie tehnologica. Are totul autonom, gradina, lumina, apa si-si duce viata linistit.

Ceea ce imi doresc si mie. Si, daca vreti, si dvs.

Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

munca mea

7 years ago

Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

Meseria mea e despre secrete.

Și nu cred că există om care sa nu aibă secrete

În orice meserie, o parte importantă a lucrurilor bine făcute ține de etică, dar în jurnalism si în comunicare – PR, discreția și păstrarea secretelor e începutul și sfârșitul meseriei.

Să vă dau un exemplu despre cum văd eu secretele.

Acum câțiva ani mă aflam într-o deplasare de presă cu mai mulți bloggeri. La una dintre întâlniri un medic ne-a povestit despre procedurile prin care se cumpără aparatura de specialitate pentru spitale. Eu am insistat cu o întrebare care solicita context și medicul mi-a oferit informațiile precizând că sunt off the record. La prima pauză de întâlniri unul dintre colegii mei de deplasare s-a gândit să facă un articol cu informațiile spuse off the record. L-am rugat să le scoată, n-a vrut. Mă simțeam vinovată pentru că eu întrebasem, medicul îmi răspusese și informația iesișe public, deși promisesem că va fi off the record. I-am spus că dacă nu le scoate, îi promit că nu va mai face niciodată nicio campanie sau eveniment în care să fiu și eu implicată. Că voi ruga agențiile sau organizatorii de evenimente să aleagă între noi și că eu nu mă voi mai însoți cu el pe niciun drum profesional. M-am ținut de promisiune și n-am acceptat niciodată să mai lucrez în vreun proiect în care să fie implicat și, cu vremea, a fost înlăturat de toți ceilalți. Astăzi nu mai există în această industrie.

Cam atât de ”nebună” sunt când vine vorba de strictetea utilizării informațiilor pe care le ai de la alții.

Secretul nu e cu jumătăți de măsură, nu e cu ”îți spun doar ție, dar să nu mai spui la nimeni”, secretul e cu ”taci”.

Fără nicio altă nuanță. În meseria noastră se spune că cele mai tari povești nu vor fi scrise niciodată pentru că sunt secrete profesionale. De asta nu-mi plac oamenii care ies dintr-un job (ca pensionari sau, pur și simplu, schimbă domeniul de activitate) și aleg să povestească secretele meseriei. Nu mă refer la rețete despre cum să-ti faci mai bine meseria, trucuri profesionale pe care nu ți le poate spune decât cineva care a practicat respectiva meserie, mă refer la acele secrete care ți-au fost spuse ca să ai context și să poți să-ți faci treaba bine. Secrete care țin de viața sau profesia altuia.

Dar și în viață e la fel. Nu există om fără secrete, cum nu există om căruia să nu-i fi fost spuse ceva secrete.

Am avut o cunoștință care preț de 4 ani a ascuns de iubitul și prietenii ei o boală incurabilă.

Știa că nu vor rămâne impreună pentru multă vreme pentru că povestea cu ”până când moartea ne va despărți” va avea un sens profund și va apărea mai curând decât s-ar aștepta oricine. De boala ei n-au știut nici părinții și niciun alt prieten. A fost secretul ei și-al medicului și-a ales să-și trăiască viața liberă și fără orice constrângere până când au început efecte vizibile ale bolii. Atunci și-a luat la revedere de la toți prietenii ei din România, a spus că se mută din țară și –a plecat într-un sanatoriu din sudul Franței unde a și murit. Nu știu să spun dacă a fost o decizie egoistă (pentru că nu le-a dat prietenilor șansa să-si ia la revedere sau rudelor ei șansa să își arate dragostea și să o îngrijească), dar boala ei a fost unul dintre secretele, literalmente, cel mai bine păstrate.

M-am gândit de multe ori la decizia ei și, mai ales, la puterea ei. Pentru că a putut să păstreze un secret, privându-se de alinarea celor dragi, poate pentru că și-a dorit să nu îi chinuie cu suferința sa. Habar n-am cum a găsit în ea atâta putere, cert este că apropiații ei au aflat că s-a dus de tot la aproape o jumătate de an de când plecase către cer, iar părintilor le-a vorbit la telefon cu câteva zile inainte de ”plecare” ca să-si ia la revedere.

E ca un scenariu de film întâmplarea aceasta și oricât de melodramatică pare la prima vedere, nu e despre boala, iubire, nu e Sweet November în variantă de Dâmbovița.

E o poveste despre puterea interioară. Pentru că despre asta e ideea de a păstra un secret.

Când cineva ne spune un secret e extrem de ușor să ni se activeze egoul și să ne credem speciali pentru că deținem respectiva informație. E extrem de ușor să ne lăudăm că deținem informația și să ne arătăm în fața altora influența și puterea.

Dar să ții un secret e despre puterea interioară de a rămâne smerit, de a nu te lauda cu ce știi, de a-ți arăta modestia și eleganța de a nu te amesteca în viețile altora. Un secret spune mai multe despre tine decât despre cel care ți l-a împărtășit. Un secret sta intr-o oglindă a personalității tale, e o provocare a egoului tău.

Tu cum te vezi prin oglinda aceasta?!

P.S. Te-ai gândit vreodată de ce simt oamenii nevoia să-și spună secretele? De ce vor să dea și altora din apăsarea întâmplărilor din viața lor? Se spune că un prieten bun îți poate păstra secretele în siguranță, dar cel mai bun prieten te ajuta să-ți păstrezi singur(ă) secretele.

opinie pentru revista Unica, mai 2015

cover foto: Robert Mapplethorpe

(food) Prajiturile fabuloase ale Dinarei Kasko, lucrari de arta intre arhitectura si patiserie

diverse

7 years ago

(food) Prajiturile fabuloase ale Dinarei Kasko, lucrari de arta intre arhitectura si patiserie

text de Eliza Crihana

Prajiturile sale sunt adevarate opere de arta, sculpturi geometrice impecabile si riguroase, care sunt o sarbatoare pentru ochi inainte de a fi gustate. Tanara rusoaica Dinara Kasko are o diploma in Arhitectura la Universitatea din Karkhov, in Ucraina, si a petrecut 3 ani studiind designul 3D in Olanda. Adevaratul ei talent provine dintr-o combinatie de modelare 3D si o pasiune pentru produsele de patiserie fina.

Acum, Kasko proiecteaza forme de tort din silicon, pe calculator, creand siluete care ies din imaginatia ei cu fler si un aspect unic, adesea datorita software-ului grafic.

Inspirata de pictura, sculptura si colaborarea cu artistul José Margulis, Kasko a creat prajituri bazate pe arta cinetica si abstractizarea geometrica. Ingrediente de baza sunt untul, zaharul, faina si ouale. De asemenea, de multe ori foloseste faina de migdale, piure de fructe (zmeura, capsuni, mure, etc.), fructul pasiunii, mango si caramel.

Visul ei este sa obtina o educatie profesionala de la bucatari talentati si ambitiosi, intr-un restaurant cu stele Michelin, iar apoi sa-si lanseze propriile ei produse. Cu asa talent, are toate sansele sa reuseasca!

Capodoperele ei sunt atat de irezistibile incat au devenit un succes pe Instagram, cu o jumatate de milion de utilizatori ce urmaresc riguros fiecare experiment culinar pe care l-a postat artista.

(aplicatie) Semeni cu cineva dintr-o pictura celebra? Poti sa afli in cateva secunde!

diverse

7 years ago

(aplicatie) Semeni cu cineva dintr-o pictura celebra? Poti sa afli in cateva secunde!

Google Arts And Culture a lansat in aceste zile o aplicatie super simpatica prin care oamenii sunt adusi tot mai aproape de marile picturi ale lumii.

In epoca social media, a avalansei de informatii si a dezinteresului pentru tot ceea ce inseamna istorie (cu o nisa si mai ingusta pentru istoria artei), o aplicatie care te pune pe tine om obisnuit egalul unor personaje din picturi celebre poate face minuni.

In primul rand e despre ego. Tu esti eroul, nu mai e pictura in sine.

Mai apoi, daca esti putin mai asezat si vrei sa si stii cine era pictorul cu care esti asociat, asta e un bonus nesperat:)

Ce face noua aplicatie?

Te pune sa-ti faci un selfie si cu un soft de face recognition iti arata picturi care seamana cu tine, care au aceeasi atmosfera sau acelasi stil. Desigur si sunt comparatii care sar calul si nu se potrivesc cu nimic, dar trebuie sa fie si distractia inclusa intr-un asemena joc.

Aplicatia poate fi descarcata de aici (iPhone–Android) si sper din toata inima ca dupa ce va faceti selfie, va gasiti personajul care seamana cu voi, cautati putine informatii si despre pictura si pictor, si mai ales va uitati la detaliile picturii, la cum a fost facuta.

trend 2018: mobilier minimalist pentru spatii de coabitare, cu target pe refugiati –

diverse

7 years ago

trend 2018: mobilier minimalist pentru spatii de coabitare, cu target pe refugiati –

Cum zilele acestea citesc mult despre trendurile care sunt preconizate pentru 2018, am remarcat cum incepem sa fim “educati” sa traim in spatii tot mai mici.

Ei bine, iata doua obiecte de design care arata foarte bine dar care, in spatele ideii, ascund nevoia de a obisnui oamenii sa traiasca in spatii din ce in ce mai mici.

Paravanul care detine si rafturi

E creat pentru locurile in care se coabiteaza – de la camine studentesti pana la camine in care locuiesc refugiati. Conceptul e promovat de doi designer italieni, Giulia Pese si Ruggero Bastita ca o solutie temporara pentru a locui.

Paravanul are spatiu pentru oglinda, rafturi, cuier.

Patul sifonier

Avem deja mici depozite pentru lenjerie si alte obiecte in lada patului, acum e propus un pat mai inalt care are un mini dressing, un dulap de haine, sub el. E gandit din nou pentru cei care locuiesc “la comun – camine de student sau locuri destinate refugiatilor. Sau camerelor mici de adolescenti.

Are rafturi si in lateral pentru alte obiecte personale.

Faptul ca apar produse care sunt explicit dedicate refugiatilor arata ca nevoia de asemenea produse e in crestere. Avem deci din ce in ce mai multi refugiati, trebuie sa le fie creat confort minimal in spatiu foarte mic ca sa incapa multi in spatii fixe.

mi se pare un semnal trist pentru directia in care merge lumea.

Aici puteti citi despre trendul implanturilor de chip-uri sub piele pentru a facilita accesul in diferite locuri, aici despre trendul introducerii cannabisului in alimentatie.

(design) Lucrari hipnotizante din hartie colorata realizate de Maud Vantours –

culturale

7 years ago

(design) Lucrari hipnotizante din hartie colorata realizate de Maud Vantours –

text de Eliza Crihana

Maud Vantours este o tanara artista din Paris cunoscuta pentru uimitoarele sale sculpturi din hartie colorata, 3D. Absolventa a Facultatii de Design textil si a materialelor din cadrul ESAA Duperré din capitala franceza, artista creeaza opere de arta contemporana pentru galerii de arta si branduri internationale. Cand era copil, si-a dorit o slujba care sa-i ofere posibilitatea sa deseneze toata ziua. Astfel, a inceput studiile de arta si a devenit designer.

Vantours mixeaza elemente de design grafic si visual merchandising, realizand totul cu un dram de poezie si creeaza imagini moderne, pline de nuante saturate. Artista a lucrat pentru leaderii de lux: Cartier, Christian Louboutin, Giorgio Armani si Yves Saint Laurent; inovatori de moda precum Victor si Rolf si Issey Miyake; cat si brandurile multinationale de frumusete Guerlain si Lancôme.

Cand clientii o contacteaza pentru un proiect, aceasta cauta o poveste, un concept, o idee noua care sa se potriveasca cerintelor lor. Fiecare cerere este o sansa de a crea desene, lucrari grafice, palete de culori specifice, iar acest lucru ii place foarte mult. De curand, a lucrat alaturi de echipa Kenzo pentru reinterpretarea macului, floarea iconica a brandului de pe sticla parfumului “Flower”, intr-o sculptura de hartie 3D.

Cu o imaginatie creativa si metode precise de productie, Vantours pare sa arunce o vraja asupra celor care o privesc transformand o bucata de hartie simpla intr-un obiect unic si pretios.

Trend 2018: mancaruri infuzate cu cannabis

culturale

7 years ago

Trend 2018: mancaruri infuzate cu cannabis

Cum in 2017 numarul tarilor in care consumul de cannabis nu mai e pedepsit prin lege a crescut simtitor (Australia, Canada, Chile, Colombia, Costa Rica, the Czech Republic, India, Israel, Jamaica, Mexico, the Netherlands, Portugal, South Africa, Spain, Uruguay si cateva state americane) si produsele conexe cu cannabis au inceput sa apara pe piata in numar foarte mare.

Asa se face ca putem vorbi de un trend al produselor care contin cannabis.

Printre acestea niste biscuiti creati de o companie care se numeste The GOOD Guys si care promit ca reduc durerea, anxietatea si stress-ul. Exista in doua versiuni, cu mai mult concentrat de cannabis, sau o versiune light cu mai putin.

Keef Sparkling e o linie de bautura fara zahar pe baza de cannabis, cu arome de la lamaie pana la portocale. Fiecare sticla contine 10 miligrame de cannabis si poate fi gasita legal in farmacii pentru scop recreational.

Beboe sunt drops-uri care contin cannabis, dar si zahar din artar, tapioca si suc de struguri. O cutie costa 25 de dolari si are 25 de pastille. Producatorii promit relaxare si buna dispozitie. Se gasesc in farmacii, se dau fara reteta.

Trend-ul merge mai departe pentru ca se estimeaza ca vor aparea curand si produse luxury pe baza de cannabis ca lotiuni de corp, nectar sau serumuri speciale.

O prima declinare luxury este fine dining, mancarea pe baza de cannabis (sau infuzata cu cannabis) care merge mult mai departe de brownies, care e pregatita de super chef-i si e servita in restaurante luxoase la preturi care deranjeaza putinel buzunarul.

In Colorado unde canabisul este legal, exista Mason Jar Event Group o companie care organizeaza cine super exclusiviste cu mancaruri pe baza de cannabis .

Un bilet la o asemenea cina porneste de la 500 de dolari, cina este pregatita de un bucatar faimos printre cei care gatesc cu ierburi de toate felurile, Chris Sayegh, pe care il gasiti pe site-ul http://theherbalchef.com

In studiul JWT pentru trendurile 2018 apare mentionat restaurantul lui Sayegh la sectiunea de mancare, asa ca trendul pare ca e mai important decat o stire pentru amuzamentul nostru.

Proba timpului – Mihaela Radulescu dintr-un interviu in 2006

munca mea

7 years ago

Proba timpului – Mihaela Radulescu dintr-un interviu in 2006

Intr-o vreme in care cele mai multe fete fac tumbe in online pentru ca avea doua secunde in plus de celebritate, nepunandu-si ideea ce fac dupa ce au aceasta celebritate, Mihaela Radulescu continua sa stie sa se joace cu publicul si cu valorificarea atentiei lui.

E contestata, lumea are o parere despre orice din viata ei, dar ea mi se pare ca a invatat sa nu-i mai pese de gura lumii si sa mearga mai departe urmarind ce are de facut ca sa-i fie (mai) bine.

Materialul de mai jos l-am scris in 2006 si l-am gasit in zilele de vacanta pe un hard disc impreuna cu altele, asa ca am sa fac o sectiune care se va numi “Proba timpului”

Ce mi se pare important la acest text este ca el “mai sta in picioare” si acum, iar Mihaela Radulescu a ramas onesta cu declaratia ei de atunci despre ce ai sa faci cand nu o sa mai fii celebra.

“As inventa ceva, m-as gândi bine si as gasi ceva, in limitele unui compromis rezonabil (adica n-as poza pentru reviste pentru adulti), ca sa revin din nou in atentia publicului. Daca ai atins macar cu un deget aripa celebritatii, o sa vrei din nou sa fii acolo.”

Acest text nu s-a aflat niciodata in online, il republic acum pentru online nu ca sa judecati omul, ci ca sa invatam din vorbele care se confrunta cu proba timpului.

Viata dubla a Mihaelei Radulescu

“Publicul nu vede niciodata cum este in realitate o vedeta”, recunoaste Mihaela Radulescu, si diseaca sincer tehnicile care o ajuta sa ramâna celebra.

Un articol publicat in Tabu in 2006

„Am facut sute, daca nu mii, de sedinte foto si nimeni nu mi-a cerut sa apar pe bicicleta, in jeans si in tricou, asa cum sunt eu de obicei”, a spus Mihaela Radulescu, in timpul shooting-ului pentru coperta acestui numar. La momentul respectiv se chinuia sa-si tina echilibrul pe marginea ingusta a unui jilt, purta tocuri de 15 cm si un corset divin.

Dupa ani de prezenta in fata publicului, a mai ramas oare ceva nespus despre Mihaela Radulescu, mai exista ceva nestiut de spectatori sau ceva pe care chiar ea sa nu-l fi speculat ca sa ramâna in atentia publicului?

„Acum am inceput sa-mi cultiv misterul, am invatat din propriile greseli. La inceput credeam ca daca n-am nimic de ascuns, e bine sa raspund la orice intrebare, sa povestesc tot ce mi se intâmpla. Acum am invatat sa ma protejez.”

Imi spune toate astea in timp ce isi aprinde o tigara slim si se relaxeaza dupa patru ore de fotografii pentru un singur cadru, cel de coperta. Si-a abandonat pantofii si sta desculta, fara sa fie deranjata ca parchetul de sub scaunul ei pastreaza urme ale uleiului de corp. Vorbim despre celebritate si despre ce te mâna in lupta pentru consolidarea celebritatii.

Ii spun ca Time a facut o analiza asupra oamenilor de succes si a ajuns la concluzia ca punctele lor comune sunt ambitia si charisma si o intreb cam când au inceput sa se manifeste la ea aceste atribute.

„Nu stiu, dintotdeauna. Eram ambitioasa si la scoala si sunt si acum, uneori ambitia asta duce catre incapatânare, dar asa sunt eu. Altfel, si eu cred ca e mai importanta charisma decât frumusetea.

Uite, eu la debut nu eram cu adevarat frumoasa, abia mai târziu am inceput sa stiu sa ma machiez, sa-mi aranjez parul, am inceput sa lucrez cu stilisti. Dar n-am sa fiu ipocrita si sa spun ca frumusetea nu m-a ajutat. M-a ajutat, asta e clar. Dar astazi, daca as lua-o de la capat, n-as mai pleca la drum fara un agent care sa negocieze ce e cel mai bine pentru mine, fara un PR si fara un stilist.”

S-au schimbat multe de la debutul ei, si in showbiz-ul autohton, dar si la ea, si astazi stie cam toate tehnicile care consolideaza celebritatea. Ii arat ca s-a folosit de aproape toate tehnicile ca sa ramâna in atentia publicului: televiziunea, filmul, muzica, merchandise-ul (linia de lenjerie Body Up), publicitatea directa (spoturile pentru produsele pe care le-a promovat), publicitatea indirecta/din gura in gura (câta lume n-o bârfeste), publicitatea negativa si incepe sa râda.

„Astazi stiu sa ma folosesc de toate acestea, le inteleg, am citit despre ele, dar tot parcursul pâna aici s-a facut din intâmplari potrivite, conjuncturi favorabile si cu un instinct care m-a ajutat sa aleg ce e mai bun dintre mai multe oferte. N-am avut un planning ca sa-mi consolidez cariera.”

O intreb daca ii e frica de concurenta care vine din spate, de tinerele care aspira la stralucirea celebritatii si ma surprinde: „Nu mi-e frica. N-am vazut inca pe nimeni care sa concureze serios in zona in care imi desfasor eu activitatea. Sunt fete care sunt mai avantajate de un format sau de altul, dar nu le simt ca pe o concurenta serioasa.”

Ii atrag atentia ca astazi, pentru ca a inceput sa functioneze mecanismul star sistemului, e mult mai usor sa ajungi celebru daca ai sustinerea unui trust media sau a unui finantator. Se indreapta cu trupul catre mine, apoi spune hotarât:

„E foarte usor sa ajungi celebru peste noapte, foarte foarte usor, dar e mult mai greu sa fii celebru mai multe nopti la rând”.

„Am facut documentarele singura, toata aparatura e a mea pâna la ultima baterie, iar in toti acesti ani am invatat sa fiu regizor de emisie, producator, operator. Nu ma mai sprijin doar intr-un picior, nu depind doar de job-ul de prezentator, pot sa fac multe in meseria asta.”

Nu e asta ambitia de care vorbea reportajul din Time? Râde si zice „Poate ca da, când n-ai slujba. Am suferit si stiu cum e. Publicul, daca nu te vede 6-8 luni la televizor, nu simte foarte mult lipsa ta, dar nu stie ca in timpul asta tu prezinti proiecte si incerci sa convingi ca esti bun, ca e o mare presiune asupra ta.”

(…)

Ne pregatim sa plecam. Isi schimba corsetul cu un tricou, fusta scurta cu jeans-ii, isi leaga sireturile converse-ilor, isi pune geaca pentru ca afara ninge si isi ascunde parul in gulerul hainei. Pe drum catre usa, arunca o ultima privire catre oglinda la care a fost machiata pentru shooting. „Stiam eu ca trebuie sa mai fac ceva. O sa ma opresc la benzinarie si ar trebui sa-mi dau rujul asta rosu jos de pe buze.”

In timp ce-si lasa gentile jos si cauta un servetel, ma gândesc ca femeia asta chiar are o viata dubla.

Putin mai devreme imi raspunsese la intrebarea „Daca de mâine n-ai mai fi celebra, nu te-ar mai recunoaste nimeni pe strada, nu ai mai avea emisiuni la tv sau la radio, ce ai face?” cu o sinceritate care imi adusese zâmbetul pe buze. „As inventa ceva, m-as gândi bine si as gasi ceva, in limitele unui compromis rezonabil (adica n-as poza pentru reviste pentru adulti), ca sa revin din nou in atentia publicului. Daca ai atins macar cu un deget aripa celebritatii, o sa vrei din nou sa fii acolo.”

(Mai jos fotografii din ultimii ani de pe instagramul Mihaelei)

moda

7 years ago

(MODA) Gata cu negrul. Critics Choice Awards a fost cu pasteluri (15 tinute simpatice)

Aseara a fost o noua ceremonie care a premiat productiile cinematografice si de televiziune, Critics Choice Awards.

La capitolul film a castigat The Shape of Water al domnului Guillermo del Torro pe care l-am putut vedea si noi in Festivalul filmelor de la Cannes. Mie nu mi-a placut, dar dupa parcursul de la Globuri si de acum, e foarte posibil sa fie pe lista nominalizarilor (toti castigatorii ii gasiti la finalul acestui articol)

Doamnele si domnisoarele au depasit statusul tinutelor negre pe covorul rosu si s-au indreptat catre lucruri mai in trend, iata cateva dintre tinutele de aseara.

Nicole Kidman

Alison Brie

Allison Janney

Allison Williams

Diane Kruger

Elisabeth Moss

Gal Gadot

Heidi Klum

Jessica Biel

Jessica Chastain

Laura Dern

Margot Robbie

Mary Elisabeth Winstead

Mary J Blige

Reese Witherspoon

Castigatorii Critics Choice Awards 2018

BEST PICTURE

The Shape of Water

BEST ACTOR

Gary Oldman, Darkest Hour

BEST ACTRESS

Frances McDormand, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

BEST SUPPORTING ACTOR

Sam Rockwell, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

BEST SUPPORTING ACTRESS

Allison Janney, I, Tonya

BEST YOUNG ACTOR/ACTRESS

Brooklynn Prince, The Florida Project

BEST ACTING ENSEMBLE

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

BEST DIRECTOR

Guillermo del Toro, The Shape of Water

BEST ANIMATED FEATURE

Coco

BEST ACTION MOVIE

Wonder Woman

BEST COMEDY

The Big Sick

BEST ACTOR IN A COMEDY

James Franco, The Disaster Artist

BEST ACTRESS IN A COMEDY

Margot Robbie, I, Tonya

BEST SCI-FI OR HORROR MOVIE

Get Out

BEST FOREIGN LANGUAGE FILM

In the Fade

BEST SONG

Remember Me from Coco

BEST SCORE

Alexandre Desplat, The Shape of Water

BEST ORIGINAL SCREENPLAY

Jordan Peele, Get Out

BEST ADAPTED SCREENPLAY

James Ivory, Call Me By Your Name

BEST CINEMATOGRAPHY

Roger Deakins, Blade Runner 2049

BEST PRODUCTION DESIGN

Paul Denham Austerberry, Shane Vieau and Jeff Melvin, The Shape of Water

BEST EDITING (TIE)

Paul Machliss and Jonathan Amos, Baby Driver

Lee Smith, Dunkirk

BEST COSTUME DESIGN

Mark Bridges, Phantom Thread

BEST HAIR AND MAKEUP

Darkest Hour

BEST VISUAL EFFECTS

War for the Planet of the Apes

(design) Ciocolata, un deliciu in combinatii de arome si culori neasteptate

diverse

7 years ago

(design) Ciocolata, un deliciu in combinatii de arome si culori neasteptate

text de Eliza Manolescu

Peste tot suntem inconjurati de culori, care ne influenteaza starea de spirit. Insa, acestea au un rol puternic si asupra poftei noastre de mancare. O agentie de design din Australia a dus elementul vizual la un alt nivel creand “atentii” din ciocolata colorata.

Initial conceput ca un cadou pentru parteneri si clienti, agentia de design digital din Sydney, Universal Favourite, a colaborat cu artizanii de ciocolata de la Bakedown Cakery pentru a realiza o cutie frumoasa de “complimente“, un cadou colorat si delicios, sub forma de ciocolata modulara.

Fara indoiala, formele geometrice au fost special concepute pentru a se interconecta intr-un cub atractiv. Fiecare bucata de ciocolata modulara in forma de trepte este decorata cu o paleta de culoare exuberanta si cu desene care amintesc de marmura. Desertul arata prea bine peste a fi mancat, aparand ca o sculptura in miniatura.

Aceste trepte gustoase au fost create folosind imprimarea 3D pentru a asigura uniformitatea si finisarea eleganta. Pe langa toate acestea, dupa multe dezbateri si degustari, expertii in ciocolata au ramas la cateva arome neasteptate: coacaze negre, cirese, biscuiti cu crema, zmeura, lamaie, matcha, fistic, capsune, vanilie si pepene verde.

Toate sunt realizate manual, cu ingrediente variate precum nucile cultivate in Australia, fructe din zona muntoasa din Noua Zeelanda, diferite delicatese belgiene si faimosul Oreo.

(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –

personal

7 years ago

(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –

(text scris pentru rubrica de opinie a revistei Unica, in 2016)

Fericirea nu e nicio afacere.

Am citit la inceput de an o carte care tocmai a fost lansata in America si care a fost foarte bine primita in lumea oamenilor de comunicare: TIM WU – ” The Attention Merchants- the epic scramble to get inside your head”, o istorie a evolutiei campaniilor de comunicare – convingere- manipulare de-a lungul anilor.

O carte despre cum au inceput produsele de igiena sa aiba reclame in ziare – cu texte care faceau referire la nevoi – pe la 1880 si cum doar cativa ani mai tarziu s-a trecut la nivelul urmator: sa cream nevoi pe care oamenii nu stiu ca le au, ca sa le ”acoperim” cu produsele noastre.

O carte despre cum britanicii au facut primele reclame pentru a creste numarul celor care se inrolau in armata si – desi ii trimiteau la razboi – barbatii se simteau mandri ca semneaza pentru a fi soldati.

Cartea m-a facut sa ma gandesc la doua mari directii din vietile noastre.

Alergam zeci de ani – unii toata viata – dupa ”fericire”, asa cum ne-o imaginam sau cum ne-a fost descrisa de altii prin reclame, filme sau carti, si nu realizam ca fericirea nu e o afacere, nimeni nu-si doreste sa fim cu adevarat fericiti.

Daca am fi fericiti, n-am cauta luxul ostentativ prin care sa atragem atentia, pentru ca ne-ar fi suficient ceea ce avem. Daca n-am cauta luxul, n-am cheltui bani, n-ar fi niste locuri de munca si alti oameni ar fi nefericiti.

Daca am fi fericiti cu adevarat nu ne-am lauda cu asta – n-ar mai exista ego si industriile care ii aseaza pe oameni pe piedestale, tot mai sus si mai sus.

Ne asteptam ca fericirea sa fie ceva mare, important, sa ni se aeze covorul rosu pe drumul catre ea si cand ne apare in fata sa se auda trompetele cantand.

Poate ca fericirea e drumul nostru mic si linistit prin viata. Poate.

Respectul de sine e o aptitudine pe care o capatam cu antrenament zilnic.

E ca la sport: in fiecare zi intri pe teren pregatit cu gandul ca o sa castigi si vin altii si-ti pun piedica, te darama – pentru moment, uneori te accidentezi. Dar daca esti bine antrenat, daca te-ai pregatit mental si etic (fizic) mult timp, ai resurse sa te ridici si sa termini meciul ca sa castigi: sa te respecti pe tine. Uneori castigi chiar meciul in care te-au accidentat, alteori castigi un meci viitor, dar stii ca e un campionat lung si trebuie sa te pregatesti mereu.

Din ce e format antrenamentul zilnic pentru a avea respect de sine?! Tot ca la sport, ma gandesc ca e diferit de la om la om, e personalizat pe nevoile lui. Si asa ma ajung la ce scriam mai sus – nevoile lui reale sau cele create de altii? Si cam ce nevoi ne trebuie sa fie satisfacute ca sa fim fericiti si , indirect, sa avem respect pentru noi?

Nu cred ca respectul de sine e ceva ce poti sa ”fake it till you make it” cred ca daca esti onest cu tine si stii de ce nu te respecti ca om, care sunt lucrurile, intamplarile care ti-au lasat rani atat de tari incat nu te mai respecti, inveti sa le vindeci ca sa poti reintra in teren sa castigi.

”Forma fara fond” – eticheta falsa de dragul de a arata ca esti cel mai bun e doar un ”tun”

In Romania mai ales, dar si in alte parti, e un trend al oamenilor care isi cumpara artificial un statut ca sa sara niste etape si sa para cei mai cei in grupul in care activeaza, fie ca asta inseamna diplome de absolvire la scoli pe care nici nu le-au frecventat, laude si premii cumparate pentru chestiuni care nu exista. Voturi false si promisiuni ale polticienilor care stii de la inceput ca nu au cum sa fie adevarate, dar comoditatea, lenea si orice altceva care ti-ar face tie viata mai usoara te fac sa te intrebi: ”si daca totusi poate sa-mi dea asta GRATIS?!”. Sau, mai soft, artisti care isi cumpara vizionari pe youtube ca sa se poata duce la radiouri si sa spuna – uite, am succes, difuzeaza-ma.

Doar ca toate aceste etichete cumparate sunt ca un tun, ca o lovitura data in fuga pentru beneficiile imediate fara sa te intereseze ce lasi in urma. Si nici ce construiesti pe termen lung.

Ati vazut vreodata urmele pe care le lasau tunurile folosite in primele doua razboiaie mondiale? Craterele pe care le lasau in urma, dar si arsurile pe mainile si fetele celor care manipulau acele tunuri? Daca nu, cautati prin colectiile fotografilor de razboi. Sunt impresionante si sunt o metafora buna despre ceea ce incercam noi sa facem in vremurile astea – forma fara fond – fara sa ne uitam in oglinda sau in jurul nostru pentru urmele pe care le lasam.

Pe parcurs ce invatam ce au descoperit altii in urma noastra in materie de a maipula mintile oamenilor – de la un gest sau un zambet pana la strategii sofisticate pe care le platim cu bani multi, lumea noastra incepe sa fie construita de la etaj, fara fundatie, si e nevoie doar de un vant usor care sa o spulbere. Uneori cat un stranut sau o adiere.

Si-apoi ne gandim de ce suntem noi victimele.

La urma urmei, in viata, cam totul e o chestiune de mici reguli de disciplina interioara.

trend JWT: oamenii s-au obisnuit sa-si implateze chip-uri pentru a fi controlati de tehnologie –

diverse

7 years ago

trend JWT: oamenii s-au obisnuit sa-si implateze chip-uri pentru a fi controlati de tehnologie –

De fiecare data cand citesc stiri despre tehnologie care prezinta gadgeturi super intruzive din viata noastra ma gandesc ”ce bine ca am niste ani, am apucat sa traiesc si libertatea si pana vor ajunge aceste lucruri la noi voi fi retrasa intr-o zona indepartata si salbatica”

Stiti filmele in care oamenilor li se implanteaza cate un chip pentru cine stie ce chestie si-i urmaresc pas cu pas?!

Ei bine, anul care tocmai a trecut a avut companii care au facut asta angajatilor lor.

Cum a inceput sa fie acceptata ideea de a implanta un chip?

Pentru sanatate. Diabeticii, sau cei bolnavi de inima au fost primii.

In pasul 2 au aparut aplicatiille de nutritie. Habit e o aplicatie creata anul trecut care e insotita de un chip pe care si-l pune utilizatorul si primeste zilnic informatii despre metabolism, colesterol, plus recomandari personalizate despre ce sa manance. Aplicatia iti mai poate face direct comanda pentru food delivery in zona San Francisco.

Iar tehnologia integrata in corpul uman a trecut usor si la alte executii. O companie din Stockholm, Epicenter, le ofera angajatilor posibilitatea de a-si implanta un chip in mana ca sa nu isi mai complice viata cu accesul in cladire cu cartela sau cu plata la masa de pranz, pun mana la un cititor de chipuri si au fost inregistrati pentru comanda lor.

Iar in Germania exista o companie cu numele Digiwell, al carei slogan este ”upgrading humans” care ofera o varietate de microchipuri care pot fi implantate in corp – ele pot fi setate pentru a deschide masina, pentru a stoca informatiile legate de sport sau pentru a debloca telefonul.

Intr-un studiu JWT pentru trendurile anul 2018 de unde am luat aceste informatii se spune ca oamenii devin tot mai obisnuiti sa –si implanteze chipuri in corp si e doar o chestiune de cativa ani pana cand vom lua decizii insotiti de Inteligenta Artificiala.

Stiu e cumplit. Da, e fix ca-n Black Mirror (baietii care scriu scenariile la Black Mirror sunt fosti jurnalisti de IT, unii dintre cei mai importati in domeniu din toata lumea si au acces la informatii despre ultimele tehnologii)

O sa ne mutam in paduri ca sa traim asa cum am crescut, liberi, fara sa ne urmareasca cineva orice gura de apa pe care o bem sau sa ne comande ce sa mancam.

Daca aveti un adolescent introvert care se exprima artistic spuneti-i de festivalul de scurt metraje SUPER

filme simpa

7 years ago

Daca aveti un adolescent introvert care se exprima artistic spuneti-i de festivalul de scurt metraje SUPER

Aveti un copil adolescent care e creativ, vrea sa se faca vlogger sau sa se exprime prin imagini de orice fel?

Spuneti-i va rog de festivalul de scurt metraje pentru adolescenti (facute de adolescenti) pe nume SUPER.

Super este primul și cel mai mare festival din România unde se proiectează filme făcute de adolescenți. La Super au loc, în afară de proiecții: ateliere, concerte, expoziții și cursuri de film, toate încurajând arta făcută de tineri.

Prima ediție Super a avut loc la Cinema Studio în iunie 2013, cu 7 scurt-metraje realizate de 5 tineri regizori, o echipă de 3 oameni și un public de 100 de persoane. La ediția a 5-a, la Cinema Elvira Popescu, am avut peste 50 de scurtmetraje naționale și internaționale, ateliere de film și fotografie, 3 proiecții Super Warm-Up, o expoziție de artă și petreceri.

În 2017, cu ajutorul a 16 ambasadori, Super a ajuns în 12 orașe: Bacău, Gura Humorului, Brăila, Focșani, Tulcea, Piatra-Neamț, Brașov, Constanța, Alexandria, Adjud, Craiova, Lugoj, în care au avut loc 13 evenimente: 2 workshop-uri și 11 retrospective. În total, la evenimentele Super în țară au participat peste 500 de persoane.

Astia micii au dat drumul la inscrieri pentru editia 2018 a festivalului, tinerii care vor sa participe se pot inscrie completand un formular pe care il gasesc la acest link. www.superfestival.ro

Daca aveti un copil adolescent care se exprima in aceasta directie, dati-i aceasta informatie. E genul de manifestare care i-ar putea da mare incredere in el unui copil cu structura introverta care se exprima artistic.

Este jurnalist, a creat blogul S!MPA ca o oaza de liniste si frumos (cultural, pe cit posibil). A fost redactor sef al revistei Tabu, a facut parte din echipa care a creat brandul Europa FM si care a formatat si rebranduit Radio 21 la sfirsitul anilor ‘90 si a fost consultant pentru lansarea Radio Guerrilla. A prezentat primul sezon al emisiunii Ca-n filme (Digi 24 TV). A sustinut un curs de branding personal pentru actori, la TIFF, in cadrul proiectului "10 pentru film", este consultant in branding & promotion pentru artisti, industria media. Pentru aproape 2 ani (2013-2014) a facut parte din echipa de comunicare a trupei VUNK si a participat la comunicarea proiectul Orasul Minunilor, singura campanie de comunicare a unui reprezentant din industria divertismentului premiata la Romanian PR AWARDS. In perioada 2012 -2014 a fost social media coordonator al Festivalului International de teatru de la Sibiu. Intre aprilie 2016 -aprilie 2019, a lucrat pentru Loredana Groza in echipa de comunicare.

Owner urban,ro - prima platforma de goingout care creeaza experiente. Speaker la conferinte nationale pe teme legate de media, industria online, femei.

» Mai multe detalii

Regula nr 1: Pune toate faptele pe tava in fata opiniei publice.

Regula nr 2: Pune faptele intr-un mesaj simplu – din maximum 2 propozitii

Regula nr 3: Anticipeaza cum va merge povestea mai departe

Cititi-l acum si apoi intorceti-va la ce scriu mai jos pentru ca urmeaza un spoiler! Il gasiti aici.

In articol se rezolva patru lucruri.

Regula nr 4: Lupta pentru adevar folosind legea, media si politica

Regula nr 5: Nu te reprezenta singur niciodata intr-o criza.

Andreea Marin -In căutarea lui Chaplin

Secretul nu e cu jumătăți de măsură, nu e cu ”îți spun doar ție, dar să nu mai spui la nimeni”, secretul e cu ”taci”.

Am avut o cunoștință care preț de 4 ani a ascuns de iubitul și prietenii ei o boală incurabilă.

E o poveste despre puterea interioară. Pentru că despre asta e ideea de a păstra un secret.

Viata dubla a Mihaelei Radulescu

Castigatorii Critics Choice Awards 2018

Fericirea nu e nicio afacere.

Respectul de sine e o aptitudine pe care o capatam cu antrenament zilnic.

”Forma fara fond” – eticheta falsa de dragul de a arata ca esti cel mai bun e doar un ”tun”

Cum a inceput sa fie acceptata ideea de a implanta un chip?

Aboneaza-te la newsletter