De cite ori plec in tara pentru un proiect ori articol ma apuca disperarea si, cind ma intorc acasa, stau ore in sir covrig in pat.

***

Vineri, 19 martie, intr-un sat de linga Tulcea

Un copil de 7 ani plinge ca nu l-a lasat frate-su sa-si ia ceva de la magazin.
– hai Adi urca pe bicicleta, o sa obosesti pina acasa, zice fratele care e cu 2 ani mai mare.
Cel mic bodoganeste ceva neinteligibil si continua sa mearga hotarit in fata bicicletei.

Adi e in clasa I-a intr-un sat in care mai sunt doar 27 de copii. Cu el in clasa, la invatatul alfabetului, mai sunt inca 6 pusti.
Pe ulita pe care merg, din 22 de case doar 6 mai sunt locuite, restul sunt ruine sau au lacate mari la porti. Proprietarii sunt la munca in Spania.

Adi merge mai departe in fata bicicletei. Are un fes rosu cu mot albastru si o geaca pe care, cu siguranta, au imbracat-o altii inaintea lui. Merge pe ulita aia pe care, pina la ei, de o ora n-a mai trecut niciun picior de om.

E atit de multa liniste incit, desi sunt la 200 de metri de mine, vintul le aduce vorbele si stiu ce-si spun.

Cind ajunge in dreptul meu se uita cu mare curiozitate, iar eu ma simt o aratare. Imi zimbeste, uita repede de supararea lui si spune vesel:
– Sarumina. Cautati pe cineva?
– Cimitirul, vreau sa ajung la cimitir.
– Pai e dincolo de sosea, la intersectie. Mai mergeti.
Imi arata apoi scoala lui, imi spune ca in clasa sta si cu cei dintr-a II-a, ca frate-su e intr-a IV-a, in timp ce eu ma gindesc ca, in salbaticia asta, el n-a vazut niciodata un calculator, nu s- a jucat niciodata cu cine stie ce traznaie electronica; probabil ca n-a descoperit nici jumatate din dulciurile destinate virstei lui si ca n-a gustat nici macar 20 dintre ele.
Mi-e frica sa-l intreb daca a iesit vreodata din satul asta, daca a fost la oras- oricare oras ar fi fost ala – ca sa vada si el altceva din lume.

Nu-i tace gura, povesteste ca scoala e intre brazi, ca frate-su o sa trebuiasca sa mearga la scoala din alt sat. Se gindeste sa mearga cu mine la cimitir sa-mi arate locul, ca sa mai vorbeasca si el cu cineva.

– E departe, trebuie sa ajungem acasa, spune cel mare in timp ce se suie pe bicicleta. Sarumina.

Adi pleaca cu frate-su si, dupa citiva pasi, se intoarce: “Sarumina”

Ii zimbesc ii mai spun o data “la revedere “ si ma gindesc ca la cit e de istet si de indraznet, daca s-ar fi nascut intr-un alt loc, ar fi avut o viata mult mai frumoasa.

***
Citeodata imi doresc sa nu vad lucrurile astea, sa nu simt tristetea unui copil care e mai sus decit locul in care s-a nascut si sa nu anticipez cit de mult o sa sufere in anii care vor urma.

Imi doresc sa ramin acasa, in globul meu de sticla, unde – daca nu stiu si nu simt tristetile astea – mi-e mai bine. Stiu ca e egoism, dar uneori ti-e mai bine cind esti egoist.

*
De Pasti string jucarii si dulciuri pentru copiii din sat. Sunt 27 cu totii. Va bagati?