pacinopacino

Topurile mele 2010 – carte

La capitolul lecturi am stat mult mai bine decit la teatru anul acesta. Am citit multe carti noi si bune gratie ebook readerului, iar mai catre sfirsitul anului, gratie Galaxy Tab-ului (pot sa le citesc oricind oriunde)

Ce mi-a placut cel mai mult:

Al Pacino, o biografie prin interviurile lui Lawrence Grobel. A fost o dubla revelatie cartea aceasta (Multumesc frumos doamnei Rodica Mandache care m-a pus sa o citesc, pe genul ” nu, nu, o citesti acum”)

Mai intii am citit-o pentru poveste si-am recunoscut in temerile, gesturile, intrebarile si faptele lui Pacino ginduri-temeri-intrebari ale unor oameni pe care i-am intervievat si pe care-i iubesc. Actori sau regizori. Artisti.

Mai apoi am citit-o pentru tehnica interviului (e genial Grobel).

Intre timp mi-am cumparat un ebook cu cursul de tehnica interviului al lui Grobel.

Iubiri 13 – o carticica cu 13 povesti de dragoste scrisa de 13 autori romani, coordonata de Marius Chivu. Fina. Usor de citit, dar greu de iesit din ea. Cred ca asta e viitorul pentru lectura tinerilor, acest format de culegeri de proze scurte. Acum ma gindesc ca din credinta asta a aparut, instinctual, cartea cu Povesti de Craciun.

Emotionantul proiect multimedia facut de un fotograf american despre tatal lui: Phillip Toledano – Days with My Father

Ce nu mi-a placut:

Cum au primit-o intelectualii romani pe Herta Muller. Orgoliul lor de a arata ca sunt egali cu ea, ba chiar mai sus, pt ca ea n-a ramas aici sa sufere ori “sa manince salam cu soia”.

Nu era vorba despre asta in revenirea Hertei Muller cu o lectura publica la Ateneu. Ar fi trebuit sa o celebram si sa ne bucuram de succesul ei, dar nu – noi ne-am aratat muschii. Fie ei si muschi intelectuali. De fapt, ne-am evidentiat invidiile si frustrarile.

Jonathan Franzen – Freedom – ii iubesc primul roman, Corectii. Eseul despre moartea tatalui lui m-a facut sa pling cu suspine, dar Freedom – noua carte pentru care a scris 7 ani – nu m-a prins. Si-am regretat teribil, pentru ca aveam mega asteptari. Mi-a placut insa foarte mult cover story-ul din Time. Inca ma mai urmareste imaginea cu laptopul lui lipit cu banda adeziva in dreptul conexiunii la internet, ca sa evite orice tentativa care l-ar indeparta de la munca. Mi-as dori sa am aceasta vointa si disciplina.

Ce astept pentru 2011

Sa-mi reiau disciplina de a citi o carte pe saptamina. Carti nerecomandate de cineva, luate la intimplare de pe net sau din librarii. Carti care sa ma surprinda.

Sa traduca cineva biografia lui Raymond Carver si pentru romani, promit sa o promovez intensiv si agresiv. E o carte din care au de invatat toti cei pasionati de tehnicile de scris.

Sa citesc biografia lui Robert Altman iesita acum 2 saptamini pe piata, dar si The New Yorker Stories, o colectie de 48 de povesti scrise de Ann Beattie in 30 de ani de jurnalism.

5 Comments Published

[…] Au mai tras linie la lecturile din 2010 Cristina și […]

14 years ago / Reply

Citesc “biografia lui Al Pacino recomandată de doamna Rodica Mandache” şi aş vrea să-ţi spun să îţi aduci aminte de cât de frumoase sunt toate astea dacă te simţi vreodată ne-norocoasă! 🙂 Foarte fain! (dar cred că ştii deja asta). La mulţi ani!

14 years ago / Reply

La multi ani si tie. si tot ce e mai bun sa fie la tine.

da, stiu ca sunt norocoasa si, oricit de greu mi-ar fi uneori, lucrurile astea sunt ca oxigenul, din ele traiesc.

pup

14 years ago / Reply

a, Raymond Carver, de doi ani de zile ii tot pun cate o carte pe lista de citit si nu ajung la ea…
Si cum tu ai mentionat biografia, cine stie poate ajung si citesc o carte despre Carver anul acesta …

[…] Blogul Cristinei Bazavan » Blog Archive » Topurile mele 2010 – carte bazavan.tabu.ro/2010/12/29/topurile-mele-2010-carte/ – view page – cached La capitolul lecturi am stat mult mai bine decit la teatru anul acesta. Am citit multe carti noi si bune gratie ebook readerului, iar mai catre sfirsitul anului, gratie Galaxy Tab-ului (pot sa le citesc oricind oriunde) […]

Leave a Comment


+ 7 = fifteen


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!