Laura Babos (Cluj) a inceput sa ia lectii de fotografie de mai putin de un an, iar in decembrie il va intilni la New York pe unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii, Steve McCurry, si va fi fotografiata de el. De cele mai multe ori instinctul iti arata intilnirile care va sa vina.
***
In seara de noiembrie in care a aflat ca merge la New York si-l intilneste pe fotograful care a devenit celebru in toata lumea cu fotografia “Fata afgana”, Laura il lasase pe Andrei, sotul ei, sa aiba grija de Robert, baietelul lor de 1 an si 5 luni, asa ca isi citea mailurile restante. Printre ele unul special “You are the winner of Indesit Hotpoint Family Portraits Project”. Nu i-a venit sa creada, dar dupa o vreme a venit intrebarea: “Cu ce fotografie am cistigat?”.
In iulie, Indesit a lansat la nivel mondial proiectul Hotpoint Family Portraits, care are ca obiectiv realizarea unei colecții de fotografii cu familii din Europa, fotografii realizate de Steve McCurry in studioul acestuia de la New York, in preajma Anului Nou. Mii de fotografii din toata lumea au fost inscrise si din fiecare tara participanta (12 in total) a fost desemnata o familie cistigatoare, chiar de catre McCurry. Regulamentul concursului spunea ca persoanele din fotografia desemnata cistigatoare trebuie sa mearga la New York.
Laura e pasionata de fotografie, a facut chiar un curs de initiere in fotografie organizat de Artimage Cluj si-si cultiveaza cultura vizuala cu reviste precum PhotoMagazine. Asa a vazut anuntul concursului. Citise cu atentie regulamentul, ba chiar la inscriere parcursese toate fotografiile trimise pina atunci ca sa fie sigura ca stie cum stau lucrurile si, pentru ca regulamentul ii permisese, incarcase pe www.family.hotpoint.eu 9 fotografii; unele cu bunicul si fiul ei (un salt intre generatii), altele cu ea si sotul ei (din momente importante ale casniciei), altele cu ei si cu Robert. Mailul nu spunea nimic despre fotografia cistigatoare si Laura a inceput sa se gindeasca “In avion peste Atlantic cu bunicul si cu Robert, va fi o aventura.”
Si-a sunat parintii, apoi pe parintii lui Andrei, le-a spus ca de Anul Nou vor merge la New York si, linga bucuria victoriei, toti aveau o intrebare: cu cine mergi?
Abia peste citeva zile a venit si fotografia cistigatoare. Una de la botezul lui Robert, o fotografie cu adevarat reusita pe care o facusera cadou tuturor bunicilor si strabunicilor de zilele lor aniversare. Fotografia care fusese vedeta in toata familia. Fotografia aleasa de Steve McCurry personal. Cu Laura, Andrei si Robert.
Astazi Laura si Andrei au inceput deja pregatirile pentru excursia la New York, Robert e prea mic asa ca nu intelege despre ce e vorba si cum va face el Revelionul intr-unul dintre cele mai mari orase ale lumii; cum nu intelege ca fotografia pe care le-o va face Steve McCurry are o valoare inestimabila. Peste ceva ani Laura ii va povesti cum,pentru ca ea era pasionata de fotografie, au ajuns intr-una dintre cele mai speciale campanii promotionale din lume sa fie fotografiati de Steve McCurry la New York .
***
Am sa va povestesc pas cu pas aventurile si emotiile familiei Babos la New York. Asadar…va urma
***
Competiția Hotpoint Family Portraits s-a desfășurat în perioada iulie-octombrie 2011. În cadrul ei a fost selectată câte o familie din România, Italia, Franța, Polonia, Cehia, Rusia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, Spania și Portugalia.
“Includerea României în acest proiect internațional realizat de Hotpoint în parteneriat cu unul dintre cei mai apreciați fotografi din lume arată încă o dată promisiunea noastră de a pune familia în centrul casei, și, mai mult a vieții. Sedința foto va fi o experiență de neuitat pentru câștigători, dar și pentru brandul Hotpoint, care îți va întregi imaginea despre nevoile și trăirile publicului nostru țintă- familiile moderne, “ a declarat Rodica Stere, Marketing Manager Indesit Company.
“Când fac fotografii ale familiilor pe care le întâlnesc încerc să exprim puterea relațiilor umane, dezvăluită de mici indicii, vizibile pe chip, dar și prin gesturi și comportamente.” a declarat Steve McCurry, la momentul lansării proiectului.
bravo lor! ma bucur pt ei!
[…] O fotografie de familie – part 1 […]
foarte interesant. Ce noroc…:)
[…] povestea familiei Babos – si cum au ajuns la New York pentru a fi fotografiati de Steve McCurry – o puteti gasi aici. […]
[…] va mai amintiti de povestea Laurei – tinara pasionata de fotografie care a inscris citeva cadre in concursul Hotpoint Family Portraits si acum va fi fotografiata de Steve McCurry? daca nu, ii puteti citi povestea aici […]