tartakovski bazavan webtartakovski bazavan web

Genndy Tartakovski – de la Hotel Transilvania la Castelul Bran

sunt rare cazurile in care un regizor american al unui film de mega succes vine la premiera intr-o tara in care banii incasati din cinematografie sunt mai putini decit costul excursiei sale.

s-a intimplat insa in acest week end cu Genndy Tartakovski, regizorul filmul de animatie Transylvania Hotel care a venit la Bran sa -si lanseze filmul despre Dracula in ipostaza de tata iubitor si prea protector.

am avut onoarea sa  fac un mic interviu cu domnul Tartakovski.

Alti 5 regizori au incercat sa lucreze la Hotel Transilvania inaintea dvs, timp de 4 ani. Imi imaginez ca atunci cind ati venit in echipa a fost destul de greu pentru ca erau o multime de tensiuni. Cum v-ati descurcat ?

A fost dificil, e adevarat. De obicei situatiile acestea sunt delicate pentru studioul producator pentru ca sunt mereu tensiuni cind business-ul se intilneste cu arta. De data asta insa era multa amareala in echipa pentru ca proiectul incepea si se oprea, iar incepea, iar se oprea dintr-o multime de motive. Cind am venit eu – care eram din TV – toti ziceau “cine e tipul asta?”. Am inceput sa lucram si uneori aveam aceleasi idei ceea ce era bine, dar cind aveam pareri diferite de ale lor, simteam tensiunea. Le-am cistigat increderea pas cu pas pentru ca fac de 20 de ani aceasta meserie si am incredere in instinctele mele. Asta e tot ce am, instinctul.  Dar n-a fost deloc usor.

Care a fost cel mai dificil moment al colaborarii cu echipa?

Cind muncesti la un film asa de mare sunt o multime de parti implicate: ai studioul, il ai pe Adam Sandler (nota mea. vocea personajului principal), sunt  oamenii mei care deseneaza, artisti, tehnicieni. La un moment dat am vrut sa plec. Era primul meu lung metraj, parea ca nu iese ce vreau, asa ca m-am gindit serios sa renunt. Solutia a fost sa gasesc o cale diferita de a aborda lucrurile. In genul asta de proiecte trebuie sa stii cum sa navighezi, sa stii cum sa infrunti valurile, dar sa mergi pe drumul tau.

Cind ne uitam la o animatie ne distram foarte tare, dar nu ne gindim niciodata cita munca e in spate. Care a fost cel mai dificil lucru tehnic la acest film?

Cel mai dificil lucru a venit din stilul de animatie pe care l-am dorit pentru acest film, cu personaje foarte realiste. Computerul a fost programat pentru asa ceva, dar cind un personaj se misca foarte repede – asa cum se intimpla cu Dracula de multe ori in film – nu toate componentele lui se comportau natural. De exemplu, cind filmezi cu oameni, hainele pe care ei le poarta se misca in mod natural cu trupul personajului. Asta ceream si eu de la programatori, dar nu ne-a iesit din prima. Au fost momente cind parul lui Dracula raminea in urma capului cind personajul alerga, sau momente cind o mina pleca spre stinga, desi tot corpul o luase la dreapta. Cel mai mult ne-a dat batai de cap pelerina lui Dracula, dar dupa cum ai vazut totul s-a rezolvat.

In filmul acesta Dracula e simpatic, e tatal unei fete aflate la majorat – ma rog, majorat de vampir 118 ani . Din ce v-ati inspirat pentru chipul lui Dracula?

Bela Lugosi, in clasicul Dracula al lui Bram Stoker a fost unul dintre repere. Inainte de a intra eu in proiect, la momentul la care se scria scenariul, o echipa a venit aici in Transilvania pentru documentare. Au luat ceva si din specificul local, pot sa spun acum dupa ce am vazut putin din Bran.

Dvs ati fi luat si alte detalii, acum ca stiti locul?

Am remarcat stucaturile de la case, atmosfera de pe drum, cu peisajele senzationale. Am citeva secvente frumoase in minte, le pastrez pentru viitor. Nu se stie niciodata la ce sunt bune. (ride)

O continuare? Filmul are deja 100 milioane de dolari incasari.

Nu stiu. Pentru moment ma bucur ca e bine primit si ca am avut sansa sa vin aici.

Cum l-ati descrie pe Dracula tatal?

Iubitor, ocrotitor. Poate putin cam prea protector.

E tata de fata, stiti cum sunt tatii de fete.

(Ride) Da, am doua fete. Stiu cum e.

Le-a placut Castelul lui Dracula?

Am facut cu totii un tur al castelului mai devreme si toti copiii (nota mea. are 2 fete si un baiat) au fost super incitati cind au mers prin pasajul secret. Toti suntem incintati ca ne aflam aici si putem vedea legenda cu ochii.

Ati spus cindva ca in adolescenta v-a fost foarte greu la scoala pentru ca toti va priveau ca pe un strain si ca nu v-ati adaptat. Imi puteti explica despre ce e vorba?

A fost o perioada grea pentru mine. Aratam diferit, aveam parul diferit, vorbeam diferit. Eram un rus venit in America si tot ceea ce ma interesa era sa ma incadrez in sistem. Sa fiu ca ei. Sa fac parte din gasca. Dar pentru ca eram atit de diferit, nu m-au acceptat usor. A trebuit sa lupt sa-mi gasesc calea mea.

Sa invatati sa navigati…

(ride) Da. Exact.

Astazi cind am aflat ca sotia dvs este unguroaica m-am gindit ca aveti un punct in comun, din aceasta perspectiva a strainilor in alta tara.

Da, nu m-am gindit la asta atunci. Sotia mea este foarte americanca, dar s-ar putea sa ai dreptate. (ride)

**

Sotia sa si-a adus indirect aportul la acest film. Exista o secventa in care personajele principale, fiica lui Dracula si iubitul sau pamintean, se urca pe acoperisul castelului Bran, iar pustiul ii spune, uitindu-se in zare “undeva acolo e Budapesta. am fost la un concert misto in orasul ala”. Tartakovski a explicat la conferinta de presa ca nu a incurcat Bucurestiul cu Budapesta, dar i-a facut o placere sotiei mentionindu-i orasul natal. “As fi dormit pe presul ciinelui daca nu faceam asta”, a ris regizorul.

***

la vizitarea castelului Bran, Tartakovski tatal s-a confruntat cu realitatea filmului sau: fetita cea mai mica (4 ani) n-a vrut sa intre prin pasajul secret.

“Mi-e frica. E Dracula acolo.”

“E doar o legenda, nu exista, crede-ma”, i-a explicat tatal, dar pina nu a luat-o, protector, in brate n-a vrut sa treaca pragul pasajului.

*

Multumesc frumos Ruxandrei Morariu pentru ca mi-a dat sansa sa fac acest interviu.

3 Comments Published

[…] Genndy Tartakovski – de la Hotel Transilvania la Castelul Bran […]

[…] Semciuc, am facut un interviu cu una dintre cele mai mari soprane ale lumii, Virginia Zeani, un alt interviu cu Genny Tartakovski – regizorul unor serii de desene animate care au schimbat industria sa , am inminat premiul […]

[…] jurnalistic (cu interviuri pentru blogul meu, nu pentru vreo revista, cu Steve McCurry, Akram Khan, Genny Tartakovski, fusesem la 2 pasi de Demi Moore si Gwen Stefani, prestasem o multime de alte articole originale, […]

Leave a Comment


8 + seven =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!