Author : Cristina Bazavan

In urma cu aproape doua saptamani, un coleg dintr-un proiect a iesit pozitiv la testul covid19.

Cum si eu ma intalnisem cu el, am facut testul la mijlocul saptamanii trecute.

Scopul acestui text nu e sa dramatizez printr-o structura cu suspence si sa va spun abia la sfarsit rezultatul. Suntem negativi toti cei implicati in proiect.

Scopul acestui articol este sa va arate putin, in mod foarte subiectiv desigur, din lumea celor care sunt aproape de covid19.

Incepem sa fim tot mai aproape de cineva care a fost declarat pozitiv covid19

 Poate ca unora dintre voi inca li se pare ceva indepartat, dar cercul se strange si, pentru ca sunt multe cazuri in Bucuresti si in tara, probabilitatea sa te intalnesti cu cineva pozitiv e mare.

De asta e important sa purtam masca TOT TiMPUL.

In  primele zece minute cand am aflat ca e cineva pozitiv din cercul meu apropiat am fost in mega panica.

Pana am ajuns sa ne facem testul, adica dupa 24 de ore de la veste, mi-am luat temperatura de cateva ori, mi se parea ca incepuse sa ma doara-n gat, ca am si alte simptome… creierul meu o luase putin razna.

M-am linistit, apeland la bun simt si detasare si la cifrele de pe termometru. Si-am aflat ca si cativa dintre colegi mei au trecut prin faza in care simteau ca au ceva.

Ne-am facut testul la Medicover- Aviatiei, la cerere – nu aveam abonamente acolo – si-am un foarte mare respect si foarte multa recunostinta pentru felul in care erau organizati si s-au purtat cu noi.

Nu va descriu senzatiile de la recoltare, nu sunt placute, dar supravietuiti, treceti peste asta pana la urma daca e sa fie nevoie sa faceti testul.

Dar, cand arde camasa pe tine si stii ca esti la un pas de o boala complicata nu mai ai timp sa te gandesti si la oamenii care muncesc ca sa fii tu bine. Insa daca privim in macro, efortul acestor oameni – care sunt fiecare zi fata in fata cu virusul – e imens.

Apar in statistici ca s-au facut intr-o zi 18.000 de teste ( un numar care mi-a ramas in minte din zilele trecute). Pentru noi e doar un numar, cu cat mai mare cu atat mai bine, pentru ca arata o acoperire mare a populatiei si ne da un confort. Dar fiecare test inseamna cel putin trei oameni care lucreaza minute bune pe un flux bine stabilit: cel/cea care face recoltarea, cel/cea care face analiza si cel/cea care bate in computer insemnarile tale de pacient cu mana tremuranda de pe formularele pe care le completezi inainte de analiza ca sa stie unde sa-ti livreze testul. Toti trebuie sa faca de sute de ori intr-o zi operatiunea lor din flux din cele peste 18.000 de teste, cu maxima atentie.

Sigur ca sunt impartiti in ture si ca sunt multi oameni, dar despre ei si efortul lor nu vorbeste nimeni.

18.000 de teste intr-o zi inseamna 18.000 de oameni de toate varstele cu angoasele si fricile lor, cu istoricul lor medical. 18.000 de teste intr-o zi inseamna imens de multe ore in picioare pentru cei care recolteaza probele, in conditii de super atentie si stress.

Experienta noastra la Medicover a fost exceptionala (nu ma plateste nimeni sa scriu asta, scriu pentru ca oamenii care muncesc in partea mai putin vazuta a tratarii acestui virus merita sa fie mai mult apreciati).

Doamna care mi-a facut mie recoltarea s-a prins din primele momente ca am un istoric medical tumultuos si cu multe spaime de orice ustensila medicala. A fost extrem de eleganta si atenta in recoltare si a avut tot timpul o vorba buna pentru mine, in fiecare etapa a operatiunilor de recoltare. La fel a fost experienta pentru fiecare dintre colegi (testarea noastra s-a facut impartiti la trei persoane care recoltau)

In grupul nostru a fost si un copil de 13 ani. Au chemat pentru el o doamna pediatru din cabinet, care a vorbit cu copilul incercand sa-i inalture spaimele si sa-i faca experienta mai usoara.

Sunt sigura ca la Medicover se fac zilnic sute de teste. Noi am fost ca oricare alt cetatean, fara ncio interventie, fara nicio “comanda”speciala. Sa ai atat de multa rabdare cu fiecare om, care e ingrijorat pentru viata lui, in timp ce si viata ta ar putea fi pusa in pericol, mi se pare un gest de salutat si de apreciat din inima.

Am intrebat-o cum o cheama pe doamna care mi-a recoltat mie probele: Alina R. (nu-i pun intregul nume, pentru ca poate nu-si doreste expunere publica, dar pot sa va spun ca are niste ochi superbi verzi, pentru ca ii vedeam deasupra mastii sale)

Am cerut voie de la seful mare de proiect (o doamna foarte simpatica) sa o invit sa vada munca colegilor cand va fi publica. Ca sa-i multumim pentru efortul sau. (si voi afla si numele colegelor sale, cu acelasi scop)

Acum mai vreau doar sa va spun ca E FOARTE FOARTE IMPORTANT SA PURTATI MASCA.

Si pentru voi, si pentru cei dragi voua si pentru toti oamenii care muncesc in tot fluxul asta de diagnosticare, tratare, care sunt foarte foarte multi si sunt foarte solicitati in aceste zile, in parte din faptul ca noi nu respectam reguli.

P.S. Eu port masca, la fel si colegii de proiect. Am primit rezultatele duminica dupa amiaza, semn ca si in week end multi oameni au muncit in spatele acestui flux care ascunde spaimele noastre si ne protejeaza de un virus greu. Cred ca cea mai buna cale sa le multumim este sa nu le facem si mai multe greutati, sa respectam regulile, sa purtam masca si sa avem grija la igiena.

P.P.S. toti din grup am stat in casa pana la aflarea rezultatelor. De miercuri si pana ieri, n-a existat zi sa nu ne intrebam intre noi cum se simte fiecare, daca are cineva vreo problema.  Am un respect foarte mare pentru colegii care au avut mintea puternica si au continuat sa gandeasca mai departe chestiuni de munca, eu pana la aflarea rezultatelor m-am uitat in gol cu calculatorul pe tot felul de filme din care nu mai tin minte nimic.

Pentru cei mai multi dintre cei care nu inteleg modul meu de raportare la lucruri in viata sunt fie retrograda, fie obraznica/aroganta, fie nebuna.

Probabil ca am putin din fiecare aceste atribute, dar lumea mea e diferita de a majoritatii si nu ma deranjeaza deloc.

Spre exemplu de foarte multi ani refuz sa ma insotesc prin viata de oameni care au caractere urate. Stiu ca omul isi schimba nevoile (si poate fi simpatic si bun cu cineva care-l ajuta sa-si indeplineasca nevoile), dar odata ce a facut dovada unui caracter urat – a inselat, a facut rau voit cuiva, a furat etc – intr-o situatie extrema se va reintoarce la a face rau fara nici cea mai mica remuscare.

Cred ca se corecteaza egoismul, ignoranta, prostia, dar nu si caracterul urat.

Stiu ca frumos ar fi sa dau o a doua sau a treia sansa oamenilor care gresesc grav fata de mine, dar nu fac asta. Trec mai departe, fara reminiscente; nu port pica, nu pastrez in minte detaliile intamplarii, nu-mi bat capul cu nimic, stiu ca omul e nepotrivit pentru calatoria mea si asta e tot, nu mergem pe acelasi drum.

Profesional nu ma insotesc cu cei care fac lucruri care mie nu mi se pare a avea etica. Nu vreau sa am treaba cu barfitorii, cu sarlatanii profesional (care spun una si fac alta) si, in epoca internetului, nu vreau sa am de-a face cu impostorii sau “rapandulele” morale sau emotionale care ar face orice pentru notorietate.

Am refuzat de nenumarate ori sa particip la conferinte sau campanii pentru ca as fi fost in acelasi panel cu oameni care sunt impostori, care fac lucruri nepotrivite cu ceea ce inseamna pentru mine etica.

Am ajuns sa scriu astazi despre acest lucru, din nou si din nou, pentru ca zilele trecute am vazut pe un grup unde sunt profesionistii sau aspirantii la a fi profesionisti in marketing digital o doamna profesoara la facultate de comunicare care lauda virtutiile TIK TOK-ului si prezenta oportunitatile de afaceri pe care le puteti avea pe aceasta platforma.

Daca eu as fi fost profesoara, as fi inceput prin a le spune copiilor toate mizeriile legate de aceasta aplicatie. As fi facut o sesiune interactiva sa spuna fiecare care cred ca sunt mutatiile pe care le provoaca aplicatia in comportament si limbaj, nenorocirile pe care le face prin telefoanele utilizatorilor din perspectiva securitatii si intimitatii.

Apoi as fi vorbit despre cum a fost introdusa in cultura urbana – ce vedete au fost platite in campanii mari ca sa-si faca cont si sa puna continut in aplicatie. Abia dupa aceea as fi ajuns la cine isi face reclama acolo si de ce nu e bine sa incurajezi o asemenea aplicatie (imi tot vine sa spun mizerie, dar n-as fi spus asa in fata copiilor daca as fi fost profesoara) cheltuind bani in ea.

Ar fi fost un pretext bun despre ce e etic sa incurajezi in dezvoltare.

Doamnei profesoare i-am raspuns pe grup ca e in profilul celor care, daca ar avea putere de decizie, ar consuma banii de publicitate ai unui client la Acces Direct la emisiunea cu Vulpita pentru ca are cifre bune. Si ca eu, n-as face niciodata afaceri cu dansa.

Iar discutia de acolo mi-a amintit de o conversatie cu Codin Maticiuc despre cum e mai eficient sa intrerupi mizeriie de programe de la tv. Concluzia atunci a fost ca nu putem interzice o emisiune noi cetatenii, precum si nicio autoritate.

Eu imi doream sa fie macar mutata la o ora tarzie, si sustineam ca o televiziune care  vrea sa comunice ca are clasa si rasa, stiri de top, nu face trash tv, si ca puteau muta mizeria asta la antenna stars. Codin, mai practic, spunea ca nu trebuie sa-mi indrept acuzatiile catre realizatorii emisiunii, ci catre cei care cumpara publicitate acolo, pentru ca sustin financiar mizeria.

Are Dalai Lama in cartea “Beyond Religion- Ethics for a Whole World” multe ganduri minunate pe aceasta tema a eticii. Unul se refera la alegerile pe care le facem in integralitatea vietii noastre, in “forma” in care dorim sa mergem prin viata.

Zice asa: “Cred ca oamenii pot trai fara religie, dar nu pot trai fara valori interioare sau fara etica. Diferenta intre etica si religie e ca diferenta dintre apa si ceai.

Ceaiul pe care-l bem are la baza apa, dar mai contine si alte ingrediente – frunze de ceai, arome, condiment, poate zahar – adica multi alti nutrienti care-l fac mai substantial si mai util in corpul nostru si ne dorim sa-l bem in fiecare zi. Dar el, ceaiul, nu se poate face fara apa. Noi putem trai fara ceai, desi ne aduce un plus de sanatate, dar nu putem trai fara apa.

Ne nastem fara religie, dar avem o nevoie fundamentala pentru intelegere si compasiune. Nu e nevoie de religie ca sa fim fericiti, e nevoie de valori interioare, de etica pentru o viata fericita.”

Anul acesta, Lidl are o campanie impresionanta pentru mine, prin asocierile pe care le face. Prezinta gama Camara Noastra plecand de la mancarea care apare in literatura romana, asociata cu scriitori despre care adolescenții invata astazi in scoala, intr-un serial denumit Bucate ca la carte.

La primul episod, care era inspirat din viata lui Ion Rebreanu, am intrat si eu in joc si mi-a placut foarte mult sa mai fac o excursie emotionala in acele vremuri, cred ca ar fi o modalitate foarte draguta de invatare si in programul Scoala Altfel. Acum vine episodul 2, inspirat din Caragiale, alta bucurie, alta poveste despre identitatea romaneasca si e frumos sa faceti acest exercitiu intr-un weekend: sa gatiti ca pe vremea lui Caragiale.

Primul episod din seria Bucate ca la carte arata ca un film de scurt metraj si chiar va rog sa va uitati la el pentru ca are o desfasurare de forte impresionanta in zona cinematografica.

Cand Lidl m-a provocat sa ma gandesc la ce as putea gati inspirata de literatura lui Rebreanu si de mancarea din acele vremuri, nu stiam cum va arata povestea lor inspirata din romanul Ion. Dar, cum ma stiti, puteam sa spun multe despre scriitor si despre declinarile in teatru sau film ale operele lui.

Rebreanu era un om absolut obsedat de munca, profund indragostit de sotia lui (Fanny Radulescu), tata a unei fetite (care era a sotiei lui, dintr-o relatie anterioara casatoriei).

Era un om care avea o foarte prezenta constiinta de sine, foarte corect si cu multe incercari in viata care sa-i fi testat etica si valorile. Oamenii epocii au comentat foarte mult, de exemplu, ca a acceptat sa se casatoreasca cu o femeie care avea deja un copil, fiind considerat imoral in acea epoca.

Scrierile lui vorbesc mereu despre dreptate, separa ce e bun de ce e rau si personajele au constiinta de sine, isi pun intrebari despre ce e bine si ce e rau, au o viata interioara foarte bogata.

Va rog mult sa vedeti Padurea Spanzuratilor la Teatrul National, in regia lui Radu Afrim, unde personajul lui Apostol Bologa e interpretat de doi actori, Alexandru Potocean si Marius Manole, Manole fiind constiinta cu care Bologa dialogheaza cand se afla in cumpana. E cea mai actuala dintre “citirile” lui Rebreanu. E socant sa vezi ca in continuare ne aflam in situatia de a lupta noi impotriva celor din familia noastra (urbana sau nu); iar anii din urma, cu multele dispute politice, ne-au aratat asta profund pe pielea noastra.

Ce m-am gandit sa pregatesc inspirat de epoca in care a trait Rebreanu, luand in calcul ca era nascut in Bistrita (deci avea influente ardelenesti) si ca era un om cultivat, rafinat si cu adevarate valori romanesti?

Cum ma stiti, am extrem de putin timp liber, dar mi-a placut foarte mult provocarea si faptul ca pot sa vorbesc despre Rebreanu altfel, asa ca am ales sa gatesc dupa cum urmeaza.

Mamaliga cu Urda si Smantana

Un Tartar de legume cu Cas afumat, branza maturata de oaie si cas impletit ardelenesc (toate branzeturile sunt din Camara Noastra)

Sarmale de porc cu afumatura, servite cu iaurt sau smantana, dupa preferinte.

Evident, daca tot am ajuns la Lidl pentru cumparaturi am cumparat si fursecuri de mai multe feluri si ceva rulada cu mac din Camara Noastra. Nu se mancau pe vremea aceea (la 1920), placinta cu mere era desertul epocii, dar…. Rebreanu, ca si mine (e singura asemanare, va asigur, domnia sa era un geniu), era un foarte mare iubitor de cafea… Si un fursec cu aroma de lamaie sau o rulada cu umplutura cu mac sunt minunate la o cafea dimineata.

Cateva precizari pentru cum am pregatit masa, ca sa pastram adevarul istoric.

Nu m-am apucat eu sa fac sarmalele (nu am timp si nici nu stiu), dar am un obicei al casei cand vrem sarmale. Le luam de-a gata preparate chiar din Camara Noastra, dar adaug varza murata separat pe care o fierb cu sunca afumata (acum cu Kaizer Taranesc din Camara Noastra) si pe ultima suta de metri adaug si sarmalele in oala sa mai fiarba putin.

Tartarul de legume e o reinterpretare a salatei de legume (rosii, castraveti, ardei gras, putina ceapa si putin morcov, toate aromatizate cu ulei de masline si mirodenii, lasate sa se patrunda aromele). Aceasta versiune am mancat-o in Transilvania si mi-a explicat doamna care a gatit ca e felul in care ea isi pacaleste copiii sa manance legumele. E o salata foarte gustoasa, pentru ca se intrepatrund toate aromele foarte bine daca e lasata o ora sa se “odihneasca”. Plus ca se face foarte usor: nu va imaginati ca am stat sa tai marunt toate legumele, le-am pus intr-un mixer si le-am maruntit usor si rapid.

Tot pentru adevarul istoric, visinata din Camara Noastra exista in casa :), precum si vasele de inspiratie populara. Sunt autentice, de la Muzeul Taranului Roman.

Mie mi-a placut foarte foarte mult sa ma joc de-a “masa lui Rebreanu”, dar Lidl va invita pe fiecare sa faceti acest joc si va ofera multe premii. Saptamana viitoare urmeaza episodul 2 din serie de unde puteti afla mai multe secrete culinare povestite de Caragiale, in operele lui. Cred ca e un exercitiu foarte placut pentru familiile cu copii, o sansa sa se uite altfel la ceea ce invata la scoala.

Ce trebuie sa faceti? Cumparati de minimum 50 de lei si cel putin un produs Camara Noastra.

Inscrieti codul unic de pe bonul fiscal pe surprize.lidl.ro/camaranoastra, intre 01 – 30 iunie 2020.

Premiul cel mare este de 3000 de euro sau un tur culinar al Romaniei. Pentru mai multe sanse, urmariti povestea din episod si ajutati la pregatirea bucatelor, totul pe surprize.lidl.ro/camaranoastra

Vorbeam zilele trecute cu un prieten la telefon despre puncte tari si puncte slabe in personalitatile noastre si m-am trezit povestind  despre ce gandesc de mica in chestiunea supravietuirii, mod de gandire pe care – mai tarziu – l-am descoperit in strategiile sportivilor.

Am inteles relativ repede ca nu o sa fiu la masa bogatilor pentru ca vin dintr-o familie mult prea modesta si e fara sens sa vorbim despre lux cand eu am stat la casa cu wc-ul in curte in primii 3-4 ani de viata. Sau cand am facut iarna in 2 ani din scoala gimnaziala cu acelasi pulovar gros, foarte gros, din lana toarsa mare, tricotat de mine, pe post de haina (se mai uda, il puneam pe calorifer sa se usuce si il luam a doua zi peste uniforma pana la scoala).

Luxul tine de educatie, inainte de orice, nu de bunurile pe care le detii, iar eu n-am avut educatia aceasta deloc – sigur am invatat sa mananc cu furculita si cutitul, dar ai mei aveau alte probleme in viata, nu auzisera ei de obiecte de lux care valoreaza cat salariul lor in toata viata.

Am inteles la fel de repede ca nu sunt o frumusete rapitoare si n-am sa pot specula niciodata frumusetea intr-un beneficiu personal. Nu e o tragedie, ce sa vezi, e la fel ca si cu inaltimea, am 1.55m si atat o sa ramana. Ma rog, chiar o sa ma scad cu timpul ca se taseaza coloana vertebrala si gravitatia isi spune cuvantul.

Am inteles foarte repede ca nu are sens sa ma vait pentru ce nu am, ci ca trebuie sa pun in valoare si sa cultiv ce am. Si m-am pus pe citit, pentru ca singurul meu atu era creierasul.

Astazi un sportiv ca Simona Halep (care nu era nascuta pe vremea cand ajungeam eu la aceste concluzii) nu se concentreaza sa loveasca mai puternic decat o jucatoare care are 2 metri inaltime si dublu greutatii sale, ci isi doreste sa o alerge mai mult ca sa-si creeze brese in atuurile adversarei.

Asa am facut si eu de mica, pe limba mea, in felul meu. Pe supravietuire.

Astazi nu sunt nici la categoria saraci, as mania pe doamne doamne daca as spune asta, dar nu sunt nici la masa celor bogati. Mi-e bine asa cum sunt si stiu ca ceea ce am facut a fost realizat pe fortele si mintea mea.

Am si eu momente ca oricare alt om cand sunt in deriva, dar nu din cauza lucrurilor pe care ar fi bine sa le detin ci pentru ca de multe ori nu am raspuns la intrebari de genul: “Construiesc si eu ceva util pentru cei din jur? Las si eu o urma decenta prin viata?”

Astazi, mantra mea de dinainte de fiecare moment de meditatie si rugaciunea mea la culcare e “ sa am intelepciunea sa aleg corect. Si sa fac bine in jurul meu”.

Si de fiecare data cand aud un prieten care spune ca nu are cutare sau nu poate nu stiu ce, incerc sa-i amintesc sa se concentreze pe ce are, pe atuurile lui, sa si le asume si se foloseasca de ele ca sa mearga mai departe.

Si, daca pe drumul asta, poate sa faca si ceva bine in jurul lui, toata lumea e castigata.

• Am scris randurile acestea poate va ajuta in momentul in care sunteti prea absorbiti de ce aveti nevoie, uitand sa apreciati ce detineti deja.

Azi Europa FM implineste 20 de ani. Acum 20 de ani eram in mega vrie si stress si pret de niste ani, cum venea inceputul de mai, eram disperata sa se faca ciresele pentru ca aveam o campanie pentru EFM si trimiteam cosuri de cirese catre multi oameni. Nu erau o avere ca acum:)

Pentru ca eram f f tanara la momentul muncii pentru Europa FM si pentru ca aveam responsabilitati multe – eram brand manager si responsabilul cu marketingul (am avut bugete mari in grija pentru ca era lansarea si erau investitii serioase), anii de Europa FM m-au consumat teribil fizic si emotional, dar m-au si invatat multe despre viata.

M-a invatat ca rasa si clasa nu se cumpara cu bani.

Asta e o lectie pe care am primit-o fara sa stie, de la directorul de atunci al EFM, Dan Ghibernea, de departe cel mai cultivat, mai citit si mai rafnat dintre cei care au condus statia. Avea educatia de acasa, din aceea de burghez intelectual, si lua decizii cu stil, cu substanta.

 M-a invatat sa ma feresc de oamenii cu interese.

Eram mica, aveam mai multa influenta si putere decat puteam eu intelege (eram preocupata sa-mi fac treaba care era foarte multa, nu sa stau sa inteleg ce putere aveam), si pentru ca ma aflam in aceasta ipostaza imi cautau multi prietenia.

Nu stiu daca prea multa munca si consticiozitate (modelul tocilar) m-au impiedicat sa cad in plasa linguselilor, sau daca pur si simplu asa era felul meu. Dar sunt foarte multumita ca atunci am invatat sa ma feresc de oameni.

Mi-a consolidat o prietenie cu Zaff (George Zafiu, cum il stiu cei mai multi) care o sa stea in picioare multi ani.

Am lucrat impreuna si in perioada de pre efm cand pregateam lucruri, eram amandoi ca doi pui de gaina care asimilam multe informatii de la sefii nostri francezi care erau pe post de closca.  Dar am muncit amandoi cu super onestitate si super mult suflet, desi si el avea putere si influenta si a schimbat mult din muzica ro in anii aia. Stiu ce ne invatau francezii, stiu ce discutam noi din birourile vecine, stiu cum luam deciziile incercand sa respectam regulile pe care le invatasem si cum ne tineam de promisiunea de a fi corecti.

Anii aia de multa munca si multa scoala la locul muncii, si pe la Paris,  au insemnat mult. Viata ne-a dus pe fiecare pe multe drumuri, dar pentru mine – pt cat ne-am chinuit noi in anii aia de munca, am muncit cu pasiune, dar foarte foarte mult – Zaff e fratele meu. Si de oricate ori ne-am mai certat pe drum in anii astia, ca am mai avut si noi decizii diferite, ne-am respectat si am mers mai departe.

M-a invatat sa nu-mi las niciodata toate ouale intr-un cos. Si in viata sa merg independenta profesional.

Nu mai stiu cum am ajuns la concluzia asta, dar cand am plecat de la EFM, absolut epuizata, mi-am promis ca nu voi depinde niciodata de cineva profesional. Nu depindeam nici in EFM, dar cred ca francezii mi-au dat incredere in mine sa “be brave”, cum imi zicea seful meu direct, Frank Lanoux de fiecare data cand pleca inapoi la Paris, dupa o saptamana de traininguri si strategii.

M-am intors la EFM dupa plecarea din 2004, de doua ori, de fiecare data pentru ca m-a rugat Zaff sa-l ajut cu ceva. De fiecare data l-am enervat cumplit pe Zaff cu deciziile mele legate integritate si etica. S-a obisnuit cu mine stie ca sunt “nebuna” si fac doar ce cred ca e corect si etic, si ca nu ma insotesc in drumul meu decat cu oamenii cu care impart aceleasi valoari.  De fiecare data mi-am promis ca nu ma mai intorc alta data. 🙂 Sper sa ma tin de promisiune de data asta. Si sa nu mai mai roage Zaff vreodata ceva legat de EFM. 🙂

Ma tenta sa scriu aceste randuri pentru urban.ro, dar incercam sa pastram acest site cat mai curat, cat mai fara judecati si opinii personale, asa ca scriu aici.

Emisiunea de pe youtube a lui John Krasinski, Some Good News, o inventie in gluma pentru vremea de izolare, filmata de acasa de fiecare dintre invitati, cu telefonul, a fost cumparata de Comedy Central Production si va fi transferata pe tv. In noua versiune, Krasinski nu va mai fi prezentatorul dar va avea un rol permanent.

Vestea m-a facut sa ma intreb daca exista vreo televiziune in Romania care sa-si poata permite sa cumpere cateva dintre productiile care au aparut in online si la noi in vreme de izolare.

Miejii Noptii cu Bobonete si Costi e o emisiune care desi pe format-ul – do it yourself – a respectat standardele unei productii late show si a confirmat ca are audienta, fara sa aiba platforma de promovare a unei televiziuni.

Sigur ca baietii au lucrat ca la carte pentru ca au citit cartea asta cu productiile tv, au avut producator, un prieten a mai scris dintre glume, si-au pregatit rubricile in fiecare emisiune si au avut sedinta de redactie.

Isi gaseste emisiunea aceasta locul la ProTv? Baietii au facut-o cu bani de acasa. Practic gratis ca oricum n-au incasat niciun ban pe ea.

 In aceeasi categorie intra productiile de interviu ale lui Bartos, sau de coveruri dupa cantece celebre… Cu un script gandit in avans, cu detalii pe care niciun jurnalist nu le-ar sti pentru ca se bazeaza pe relatia lui directa cu subiectii, interviurile lui Bartos arata, intr-un format de divertisment o parte din personalitatea unor actori si cantareti cum nu vedeti la tv.

E de departe mai bun decat majoritatea interviurilor de la tv – in primul rand are avantajul timpului ( sunt mai lungi interviurile decat in orice emisiune cu vedete de la tv), in al doilea rand are avantajul “relaxarii pe net”; oamenii vrobesc de acasa de la ei si nu sunt atat de formali ca la tv. Sigur, sunt in continuare profesionisti constienti de imaginea lor publica si sunt atenti la ce haine au, cum le sta parul etc…

Si tot pe linia asta e emisiunea lui Marius Manole si a Ilonei Brezoianu – welcam us in our home . Au inceput in joaca, se mascareau ei intre ei, apoi au ajuns la un format, au invitati, sub pretextul glumelor discuta si lucruri serioase.

Ar fi un minunat late night show de week end…

Poate Antena 1 sa cumpere o asemenea emisiune? Spun acum antena pentru ca Ilona joaca in serialele acestui post tv, dar si ca sa fie in balans cu protv pe care l-am mentionat mai sus.

 Oricum ar fi isi permite o televiziune din Romania sa ia una dintre aceste productii?!

Piata exista, publicul le vrea… s-a facut deja focus grupul, avem rezultatele… dar banii sunt? Sau interesul?

 Pe de alta parte, ca sa mentionez putin si partea mai putin placuta a experientelor tinerilor actori in social media, o remarca venita dn conversatii private cu oameni din industrie: casting, productie, regie.

Daca actorul se mascareste la nesfarsit pe youtube sau pe Instagram pentru ca asta i se pare cel mai usor sa faca, va mai fi luat el vreodata in calcul la casting de un regizor ca Mungiu, Puiu sau Porumboiu pentru un rol dramatic, complicat si sofisticat?

Imi povestea un domn regizor, premiat international, cum ii e greu sa gaseasca o actrita tanara (de varsta liceului, sau sa poata sa joace in acea categorie) care sa nu faca mutrite de “Instagram” sau tik tok… care sa nu se fi imbibat de atitudinea cu care ai succes la prima mana in social media.

Sunt copii care au crescut in epoca digitala, care traiesc jumatate de viata in Instagram sau tik tok de acolo isi iau validarea, dar e oare e potrivita cand vrei sa fii actor?

N-am raspunsuri, evident…. Dar sunt ganduri pe care le las aici pentru cine are ochi de vazut si timp de gandit pe termen lung pentru cariera sa.

Teoretic mai avem doar o saptamana de izolare, pentru mine probabil ca nu se va schimba prea mult pentru ca recomandarile medicilor in cazul meu sunt sa stau cuminte in casa cat mai mult. Voi face insa plimbari mai lungi dimineata si o sa ma duc la orice alimentara vreau fara declaratie, ceea ce ma bucura.

Sunt norocoasa pentru ca munca mea poate sa fie de acasa, desi am prieteni care vor incepe in cateva saptamani filmari pentru un lung metraj si am sa ma duc cateva zile la ei.

Mindsetul tuturor e ca de joi , 15 mai, gata… ne intoarcem la viata noastra, sa facem bilantul cu ce a fost in aceste 2 luni. Nu va fi la fel, avem in continuare f f multe locuri inchise, foarte multi oameni care nu au job, foarte multi artisti care stau acasa si isi dramuiesc banii… in cateva saptamani vom intelege cum s-a schimbat lumea noastra si cat de dramatice sunt efectele economice.

Oricum, daca e sa fac un bilant al celor 9 saptamani jumatate de izolare – pentru mine, genul de persoana in care nu urla sociabilitatea si dorinta de intalniri mondene, nu a fost o mare suferinta.

Mental, gandul ca nu am putut sa ies in parc si sa stau la soare, masina politiei care trece in fiecare dimineata la 9 si putin si se aud mesaje prin megafon ca si cum am fi intr-un  mare lagar, imposbilitatea de a ma duce la ce alimentara sau piata vreau, au fost disconfortul meu.

In imaginea  macro a lucrurilor, problemele mele sunt un mic moft, un rasfat…

Dar izolarea aceasta a fost un filtru minunat pentru prieteni si prietenie.

Inainte nu vorbeam la telefon decat strictul necesar, informatiile de baza care trebuiau comunicate intr-o conversatie, in aceste saptamani am vorbit ore la telefon… despre structuri de scenariu, despre etica in arta, despre comercial in televiziune si cum pot fi amendate emisiunile mizerie… si acestea sunt doar o ramura a conversatiilor pentru ca am vorbit si despre microbiologie, retete, psihologie, buddism, meditatie, respiratie, exercitii care corecteaza diverse probleme ale corpului…

Una dintre cele mai frumoase amintiri din aceasta izolare e legata de conservele cu soici marinate.

Am scris o reteta cu supa de scoici usor picante (aici) pe care o fac si cum preferatele mele pentru aceasta supa sunt scocile care sunt 3 la set la 10 ron, in gama SolMar de la Lidl care apare doar in saptamana iberca. Pandesc saptamana aia tot anul si cand a inceput izolarea m-am gandit “hai ca nu aveti ibericii acum, hai nu” pentru ca cel mai apropiat lidl e la 3, 5 km de mine… iar langa casa mea la 300m e cel mai mare Kaufland, deci nu intram la stricta necesitate pe declaratia de deplasare.

Luni dimineata mi-am facut curaj si plan sa merg la lidl, a doua zi dupa lansarea saptamanii iberice, marti; m-am organizat cu masina, tot. Doar ca pe la pranz au inceput sa sune telefoanele de la diversi prieteni “cobori si tu putin in fata blocului sa-ti dau ceva?”… rand pe rand am primit scoici cat pentru tot anul:) si cum trece perioada asta grea facem supa la cazan si o petrecere pe balcon. Le multumesc din suflet tuturor, nu le pot scrie numele unora ca-s celebri, asa ca spun doar ca gandul vostru bun o sa ma insoteasca de cate ori o sa mananc supa asta de acum inainte.

O alta amintire in partea opusa a prieteniei vine de la o persoana cu notorietate pe care de-a lungul timpului am ajutat-o cand i-a fost greu si am simtit eu ca un sprijin emotional ar face diferenta.

Aceasta persoana care nu ma cauta niciodata sa ma intrebe ce mai fac, in primele zile de pandemie mi-a lasat un mesaj manifestandu-si ingrijorarea fata de cum ma protejez facand referire la problemele mele de sanatate. Am raspuns uimita, cu ganduri bune si… in urmatoarea secunda mi-a cerut ceva, o favoare care avea legatura cu expunerea publica…

Inca mai sunt socata ca sunt naiva si cred ca unii oameni se pot interesa de tine fara sa vrea ceva la schimb, desi in atatia ani de joburi care asigura expunere publica am vazut multe, foarte multe – de la zambete si false prietenii pana la intentia de spaga sau amenintari 🙂

Altfel, in dreptul meu… au inceput sa apara efectele colaterale.

Orice atingere de un aparat electric inseamna si o descarcare electrica, la fel si cand trec pe langa planta zanzi (un fel de ficus cu frunze mai mici si multe multe ramuri), plec cu hartiile lipite de degete prin casa.

E clar ca sunt incarcata electromagnetic si ca ar trebui sa merg mai mult desculta pe pamant, dar unde sa fac asta cand trebuie sa dam cu subsemnatul pentru o plimbare si ne dezinfectam orice lucru cu care iesim afara?!

E in plan sa lucrez in balcon in ghivecele cu flori sa plantez niste rasaduri, poate se va rezolva o parte din problema.

Muschii mei o iau razna in jos. Ma doare spatele, incep sa am echilibru precar la mersul cu ochii inchisi si altele mici schimbari. (execitiul de a masura mersul cu ochii inchisi este din experienta cu kineto)

N-am fost vreo sportiva nici inainte de izolare, dar acum sunt… varza. Incerc sa compensez cardio si mentinerea activa a muschilor spatelui cu 5 minute de dans pe un cantecel dimineata (cel mai adesea Relax, take it easy – Mika, sau Memories – Maroon 5), fac cateva genuflexiuni, niste exercitii geniale pentru relaxarea muschilor gatului si cateva abdomene. Dar… e nevoie de mult mai mult. Abia astept sa nu mai dam cu subsemnatul pentru iesirile din casa. Voi fi dintre cei care la 7 dimineata sunt pe strada la plimbare. Probabil ca voi arata ca un astronaut, cu masca si, poate viziera, dar macar voi iesi.

Exercitiile absolut minunate pentru umeri si gat

In saptamanile astea am scris multe multe ore – cele mai multe pentru urban.ro, am citit putin – 3 carti destepte , una cu Wikipedia alaturi ca nu intelegeam nimic din referintele la business –urile mentionate acolo. Am facut doua dintre cursurile de la MasterClass si m-am apucat sa invat italiana. (am sa scriu separat despre carti)

Cum prevad ca in ceea ce ma priveste pana in septembrie va fi izolare, mai lejera dar va fi… mai am multe de facut, de scris, de invatat.

Perioada asta mi-a aratat inca o data ca felul meu este sa fiu ocupata. Am petrecut si zile fara sa fac nimic, dar maximum una pe saptamana, in restul timpului am avut ceva de facut pentru ca mi-am gasit eu ceva de facut.

Si am fost pe linia dintre “e util ce fac, bucur niste oameni, le creem o oaza de bine” si “nu conteaza oricum nimic, suntem musculite de vin care se invart prin casa”.

Si m-am apucat sa lucrez la o carte.