Author : Cristina Bazavan

rochia karin

“Cămaşa de noapte care o “îmbracă” pe Isabelle/Eva Green în the Dreamers, Bertolucci. Transparentă, cu maci şi floarea soarelui, purtată à même la peau, cu volănaşe la umeri şi mănuşi lungi de catifea neagră pe post de accesoriu vintage. Pentru rochie în sine, pentru nudiciunea de dedesubt şi pielea Evei Green, pentru ochii celor doi privitori/spectatori privilegiaţi, în apartamentul labirintic din Paris unde îşi duc zilele ca pe o insulă pustie în plin oraş şi revoluţie. Pentru vinul roşu cu care se îmbată triunghiul amoros, magic şi crud. O cămaşă de noapte, simbol erotic al singurătăţii, al intimităţii, trăită aici în 3, fără oprelişti. O rochie atât de subţire încât nu acoperă nimic, doar învăluie, ca o poezie a inconştienţei.”

*

karin are nume care nu pare de aici, dar e romanca. pe jumatate frantzuzoaica pt ca a fct scoala in limba aceea, la un colegiu pretzios.

in seara asta e poetica, asa spune ca se simte:)

e un personaj aparte si o puteti intilni aici

trimite rochia in care ai vrea sa te transformi la cristina.bazavan@tabu.ro si link-ul blogului tau (daca ai)

607

rochia monica

“clar, rochia lui bjork in atena 2004, pentru ca are culoarea marii si pentru ca se intinde ca un val, acopera, ocroteste si uneste .
si mai ales pentru ca ma poarta bjork”

*
monica e studenta in japonia si puteti afla cum e pe acolo de aici

trimite rochia in care ai vrea sa te transformi la cristina.bazavan@tabu.ro si link-ul blogului tau (daca ai)

660

rochia mako

mako m-a chinuit sa-mi fac blog. acu’ o chinui io pe ea pt ca nu ma descurc cu programul asta nou si ea tre sa vina in urma mea sa faca ordine, sa aseze linkuri si sa curete spatiile lasate aiurea.

din cind in cind sa puna si fotografii.

rochia in care ar vrea ea sa se transforme e legata de un vis.

pe mako o gasiti aici

trimite rochia in care ai vrea sa te transformi pe cristina.bazavan@tabu.ro si link-ul blogului tau, daca ai

1125

rochia anaceadesteapta

cum ii spune si numele, ana e foarte desteapta. mult prea desteapta pt cei 25 de ani ai ei.
obisnuiesc sa o descriu drept varianta mea mai tinara si mai desteapta.

a vnt in gasca via mimo si-a ramas. si sper sa ramina cit mai mult.

ea vrea sa fie un mix din rochiile astea doua desenate de dali, vrea rochia cu sertare, cu cureua aia din miini din fotografia nr 2.

*

ana n-are blog, deci nu avem link catre ea (ana satz faci blog, da??)

*

trimite rochia in care ai vrea sa te transformi la cristina.bazavan@tabu.ro si link-ul blogului tau, daca ai

774

rochia mimo

“Sa fiu little black dress, creata de Hubert de Givenchy pentru Holly Golighty, nebuna si dulcea visatoare interpretata de suava Audrey Hepburn. Sa fiu acolo, in fata la Tifanny’s, sa simt mirosul de cafea proaspata si sa stiu ca peste 40 de ani voi fi vanduta cu suma record de 410.000 lire. Si sa mai stiu ca voi fi cel mai influent item vestimentar al tuturor timpurilor, inaintea jeansilor. Clasica, niciodata demodata.”

mimo e prietena mea de mai bine de 10 ani (“am ajuns pina la clasa a IV-a cu prietenia noastra” zice ea si spera sa absolvim si facultatea)

asta e rochia in care i-ar placea ei sa se transforme.

trimite-mi rochia-tu la cristina.bazavan@tabu.ro

pe mimo o puteti intilni aici

932

despre indragostire

„Barbatul care te provoaca la un anume nivel si reuseste sa te scoata din ceva cu care tu devenisesi confortabil din comoditate, iti trezeste simturile. E foarte emotionat cånd cineva reuseste sa deschida usa aceea catre dorinta de a spune ‹‹pot sa fiu mai buna, pot sa fac mai bine lucrurile››, te forteaza sa deschizi ochii c­ånd tu nu voiai sa privesti. Pentru mine, aceasta e atingerea unui grad profund al intimitatii. Cånd cineva vede in tine ceva ce tu nici nu te gåndeai ca exista si reuseste sa-ti puna in miscare adrenalina, motivåndu-te.”

despre indragostire cu o doamna cu glezne minunate.

in tabu d nov 2008

876

redford despre newman

in time, simplu si la obiect, emotionant si discret: Robert Redford Remembers Paul Newman

*
noi romanii nu putem trata cu la fel de multa eleganta acest gen de subiecte. nu -mi aduc aminte ca la disparitia lui pintea, rautu, ciobanu sau iordache, una bucata publicatie sa fi dat spatiu pentru un remember scris- trait – simtit de unul de-al lor, din gasca lor, de nivelul lor.

nu vorbesc aici de interviuri si dat cu parerea, or de reportaje. vorbesc de lasat la liber pe un actor sa scrie despre altul de-al lui.

919

daca ai fi o rochie…/rochia mea

… ce-ai vrea sa fii?

nu sa o porti, ci sa te transformi in ea.

*

alegerea mea e dintr-un film, desigur. mi-ar placea sa fiu rochia asta, in ploaie, cu muzica asta, intre ei doi, aproape de pielea lor.

*
prietenele mele isi vor alege rochiile incepind de duminica
trimite “rochia – eu” la cristina.bazavan@tabu.ro si linkul blogului tau (daca ai), le arat pe toate si ma gindesc chiar sa dau un premiu… simpa:)

752

lenjerie

secventa din filmul pe care-l pregatim pentru teacher’s film festival.

filmata de dimine la 9 in casa la noemi

1156
imageshardcore

hardcore

cind e sa fie nashpa si sa se incurce lucrurile, apoi chiar se incurca.

***

ieri sedinta foto lunga si complicata.

dupa 4 cadre constatam ca pe primul tras ( cu o anume lumina, anume stare) nu-l mai putem folosi si trebuie sa-l refacem. e complicat sa ne intoarcem la costumele acelea, trebuie luat alt personaj de figuratie, suntem limitati de timp si de soare.

rezolvam la limita.

*

seara premiera de teatru la Pod (debut in regie al lui Cristi Balint, proaspat absolvent in actorie, detalii despre proiectu lui aici )

telefonul nu mai are baterie, nu stiu unde trebuie sa ma intilnesc cu prietenele, iau telefonul minune care apare in viitorul james bond si e atit de sofisticat de-mi prind urechile ( un sony ericsson C902 Cyber-shot™) ne intilnim la limita. fara sa stiu sa folo telefonul ca sa le anunt unde sunt, plus ca imi ia o juma de ora sa scriu un sms pt Cristi la final ( sunt atehnica:( )

*

noaptea tirziu telefon in america, interviu. dupa 2 min reportofonul nu mai merge. nu pot inregistra cu telefonul pentru ca vorbesc la el, nu pot inregistra cu nimik altceva din casa. nu-i pot spune femeii de la capatul firului ca tre sa inchid sa caut solutii in casa mea, timpul se dilata, secundele par ore, nu mai aud ce spune femeia aia la telefon, caut agenda, scriu tot (in romana in engleza in orice limba imi trece prin cap).

azi scriu interviul. mi-e cam frica sa ma uit pe notite.

***

ziua hardcore va fi avea rezultatul in 2 materiale impo in tabu d nov:)

iar eu sunt…zen

731

secvente din redactie

uneori munca intr-o redactie a unei reviste d femei te pune in situatii… altfel

*

– auzi? nu cunosti si tu o actrita tinara, frumoasa, blonda care sa vrea sa pozeze in timp ce o pipaie doi tipi, iar ea sa fie aproape topless?

– pt ce iti trebuie asa ceva????

– pentru o sedinta foto.

– pai sa vedem….

( ieri intr-o conversatie telefonica, dupa “sa vedem” au urmat o insiruire de doamne care au fo sunate ca sa apara in foto)

*

– azi am fost la benzinarie sa cumpar asta ca sa protejez pantofii, mi-a spus catalin la 9 juma seara pe canapeaua din redactie in timp ce scotea din geanta-i smekera niste pliculete mov.

venea dupa o lunga sedinta foto, facea fitting pt o alta de miine.

– ce-s alea? tampoane?

– da.

(le-a folo p talpa pantofilor ca sa nu ii strice)

5 minute mai tirziu se imbraca niste chimonouri si suprapunea un fel de rochie peste ele ca sa obtinem un anume look si, cind era el mai ambalat in haine, colegii de la cotidianul treceau linistiti catre casa uitindu-se putin ciudat:)

637

my very french sunday

mi-am petrecut ziua cu unul dintre cei mai destepti & influenti domni din presa franceza. mai exact cu cartea, biografia si cronicile despre cartea lui. dat fiind jobul lui, ma asteptam la analize politice si-am descoperit o poveste de iubire… ca un caleidoscop in care pietricelele sunt infidelitati. cind se roteste ocheanul caleidoscopului, se amesteca bucatelele de iubiri adulterine si apare o noua imagine a dragostei.

iata-l in fragmente:

A doua zi, am traversat Tibrul și ne-am dus la Vatican. Mayliss pășea mărunţel, fredonand, cu umerii descoperiţi, fără alt machiaj decat urma sărutărilor mele in jurul gurii ei.

(…)

La intrarea in bazilică, am renunţat la cuvintele unei posibile rugăciuni:pentru cine iubește o femeie măritată, nu există nici o rugăciune de mulţumire.

(…)

El credea că Mayliss e nevasta mea. Nici nu voiam altceva. Mi-am imaginat că, o dată cu trecerea timpului, din călătorii in minciuni și din cafenele normande in hoteluri romane, avea să se nască, in cele din urmă, o geografie mustind de dragostea noastră, populată de martori care ar fi putut spune: „Da, erau impreună, erau, de bună seamă, soţ și soţie.”

(…)

Am simţit nevoia s-o văd. Trebuia s-o văd. Toate orele petrecute strangand-o in braţe, adulmecand-o, citindu-i pielea in braille, cu varful degetelor și cu ochii inchiși, toate orele acelea nu folosiseră, prin urmare,la nimic. Mă crezusem plin de Mayliss, autonom pentru cel puţin cateva zile. Mă inșelasem. Nu eram indrăgostit. Eram intoxicat.

*

cartea domnului iese in noiembrie la noi. va veti intilni in tabu cu el:)

1177

shopping vintage

cind mergem cu adriana la shopping e ca un privilegiu, zice ana. ca doar nu in fiecare zi poti sa beneficiezi de sfaturile competente ale unui stilist de marca.

cind mergem cu adriana la shopping e mare distractie, zic io. ca doar nu in fiecare zi e cineva care se uita urit la ce lucruri ii arati si zice ferm “NU”

ana a dezvoltat teorie cum ca DA-ul adrianei e atit de asteptat cind mergem la shopping ca e ca si cum ne-ar lua de neveste.

mentiune speciala: in ciuda tuturor aparentelor legate de incapatinarea noastra, o ascultam p adriana cind e vorba de haine.

*

azi ne-am dus cu adriana la tirgu’ de vintage. am avt si noi bun simt si nu i-am aratat toate aiurelile ca oricum stiam ca zice NU. spre suprinderea mea, la una bucata plasa de pus peste jeans or rochie, a zis DA fara sa ezite si io m-am ales cu ceva ( de la evintage – fetele pe care o sa le vedeti si-n tabu de oct).

adriana si ana nu si-au cumparat nimik.

dar am constatat cu ocazia acestei zile ca adriana nu mai zice NU, te face pe tine sa zici. i-am aratat o pereche de pantaloni, a strimbat din nas, io am perseverat la negociere si ea a zis: ok, da, dar trebuie sa-i porti cu platforme!

si io m-am vzt cocotata pe papainoage din alea odioase si am zis ferma NU si-am pus pantalonii la loc.
*

sa stiti ca nu o dam pe adriana cu imprumut ca si noi o prindem rar. dar vine cu noi la tirgul de vechituri de pe 11 oct despre care aflati tot in tabu de oct. si la o adica – aka ciocolata multa pt mine – va zice si voua NU ferma si hotarita :)

722

digital

“peste 50 de ani, nepotii nostri o sa se uite la memory stick-urile dvd-urile si cd-urile pe care am stocat fotografiile si se vor intreba: ce device imi trebuie ca sa pot sa vad astea? vor lua de inchiriat de la anticariat un adaptor pt usb sau pt cine stie ce. eu am floppy discuri de acum citiva ani si nu mai am ce sa fac cu ele.”

alexandru paul, azi intr-o conversatie despre fotografiile digitale vs cele pe film, care tiparite, se pot stoca in conditii bune pina la 100 d ani.

*

ii spuneam ca ce se intimpla astazi cu jurnalismul mutat pe net e echivalentul aparitiei digitalului in fotografie; pare mai accesibil pe termen scurt, ii se dilueaza calitatea la nivel massmarket (poate oricine sa -l faca), dar nu mai e “de pastrat”.

*

“ce se intimpla cu conturile virtuale ale celor care mor?” mi-a spus mimo astazi ca s- a intrebat cu karin acum ceva vreme.

*

aici un proiect f f f simpa cu gesturi intime ale oamenilor din mijloacele de transport in comun – “transported people”

800

leonard cohen & sergiu celibidache

Simt grozav sa eternizez ceea ce creez, dar nu se poate. Este ceva in muzica care atinge omul unde nu poate atinge cel mai profund gand. As dori sa poata sa faca si dansii (publicul) excursia asta pe care o facem noi din cand in cand.

Arta e ce faci dumneata din senzatiile care te misca. Arta ramane in om. Orice om poate sa treaca de la valorile pe care le ating unele senzatii, de orice natura ar fie ele, la transcenderea senzatiilor.

Aceste senzatii nu se pot transmite. Eu pot sa trezesc in dumneata nevoia de a face muzica. Cand te misca ceva, cand corelezi astea, poti sati doresti sa faci muzica, asa cum am facut si eu.

Muzica nu corespunde unei forme de a fi, muzica e o devenire, e ceva naste creste, ajunge la un punct de maxima expansiune si moare, ca o planta, ca un sentiment, ca orisicare alta intalnire omeneasca.

Dumneata vrei sa fixezi ceea ce te-a impresionat candva, lupti sa pastrezi in dumneata posibilitatea de a te impresiona, de a avea la dispozitie elementele cu care intretii stadiul ala de euforie. Asta e arta.”

Sergiu Celibidache acum foarte multi ani.

*
de miine vom citi in ziare exercitii mai mult sau mai putin chinuite/ inteligente/artistice de a fixa in cuvinte intimplarea din seara asta care se cheama “concertul lui cohen”. dar numa’ cei care s-au intilnit cumva, macar o data in viata, cu Celibidache vor fi constienti ca incercarile astea-s zadarnice.

1018

pe gaura cheii in lumea fetelor

(asta e un blog mai ales pentru domni)

ana s-a dus la meci. pe stadion. pentru prima data la un meci pe stadion. miercuri. pe ploaie.

ce poate sa faca o domnisoara (pretioasa, rafinata si gata oricind sa-ti povesteasca despre turgheniev cu detalii si analize fine pe gen de scriitura) pe stadion?

respirati adinc si pregatiti-va sa aflati. (mie mi s-a relatat tot ceea ce urmeaza intr-un restaurant, iar oamenii de la trei mese in jurul nostru nu mai mincau, ascultau si rideau.)

*

ana a ajuns la meci la invitatia expresa a lui alexandru (nu-i spunem numele complet ca sa poa sa mai respire omu dupa cele ce le voi scrie). alexandru e un literat fin, filosof, capabil oricind sa citeze in real din shakespeare or flaubert. nu doar atit, are si f mult umor, e prieten cu ana d multa vreme si stie care sunt impedimentele cind merge undeva cu ea.

*

iata-i asadar pregatindu-se de meci. pentru ca ploua, ana s-a imbracat cu tot ce avea ea mai gros: un pulovar, o pelerina (din pacate cu mineci trei sferturi, ca alta nu era), jeans, cizmulitze ( din piele intoarsa ca altele n-avea fata) si ca sa compenseze minecile trei sferturi ale pelerinei a adaugat manusi lungi pina la cot (de catifea ca altceva nu avea) si un sal. ana relateaza “eram imbracata ca de teatru pe stadion”

*

secventa 1. intrarea pe stadion. coada mare, ploaie nashpa, oameni care se inghesuiau, ana fleasca deja, cizmulitele suferisere un pocco deranjament pe drum prin balti.

o doamna d la intrare i-a cerut geanta la control. ana senina i-a inminat-o. a urmat un control scurt, doamna a scos fardurile si a spus:

  • cu astea nu intrati. daca dati cu ele in fotbalisti?
  • nu dau doamna ca sunt scumpe, a zis ana. neconvingator pentru doamna d la paza, care a aratat obiectul contondent pudra.
  • haideti doamna ca pudra e pudra, nu da cu ele in nimeni, ca tine la ele, a incercat alex sa o convinga.

doamna a mai cercetat putin in geanta anei si a gasit una bucata bratara metalica, lata, de designer. cu un model f misto.

  • si asta? nu puteti trece cu asa ceva. asta e regulamentul, puteti sa loviti jucatorii cu astea.
  • doamna, am dat X (multzi) lei pe bratara asta. nu as arunca-o nicaieri, intelegeti?!
  • nu ma intereseaza. le luati si le duceti la masina si reveniti.

ana care se stia in cizmulitele de piele intoarsa a anuntat ferm ca ea nu se mai intoarce nicaieri si doamna uimita a lasat-o sa treaca.

scena 2. gasitul locurilor.

ploaie, namol, seminte, injuraturi. décor de meci.

ca sa ajunga la locurile lor, ana si alex aveau d parcurs un drum cu o balta mare. cizmulitele anei suferisera mult pina la acest moment, iar fata a protestat si a anuntat nu mai merge mai departe, prin balta aia mare nu o ia.

asa ca alex a ridicat-o frumos pe umar ca pe un saculetz de cartofi si a trecut-o balta.

secventa 3. meciul. ana a descoperit un jucator frumu in echipa adversa si a inceput sa tina cu bayer munchen. brusc meciul i s-a parut o distractie simpatica.

numai ca atunci cind aplauda, din manusile ei de catifea sarea apa.

a existat un moment cind pe alex l-a sunat cineva si a purtat una din discutiile lui sofisticate despre filosofi. ana descrie: “era surreal. eu printeza bob de mazare si el filosof, in mijlocul unora care injurau si isi aratau toate degetele, scuipind seminte.”

plus ca din cind in cind zburau pe deasupra sticle pline cu coca cola, iar ana privea des cerul ca sa fie sigura ca nu-i aterizeaza ceva in cap.
secventa 4. se termina meciul. urmeaza plecarea. ana si alex gresesc poarta de iesire si ajung din intimplare la ….conferinta de presa.

intra, incep sa chitzcaie amindoi ca niste soricei ca uite und am ajuns din intimplare. ana relateaza “ era unul lacatus parca il cheama care raspundea la intrebari si altul traducea in germana”

moment al povestirii la care eu am intrat un pic in panica. ii stiu zurlii, stiu ca se distreaza f tare daca sunt in situatii tembele si mi-era clar ca iesisera in evidenta in adunatura de jurnalisti suparati ca am luat bataie, ei chitzcaind amuzati de ce li se intimpla. asa ca am zis apasat “spune-mi ca n-ati pus nicio intrebare”, vizualinzind intr-o secunda cum ar fi sa fi fost ana la stiri ca reporter ad hoc la fotbal.

ei bine, n-au pus intrebari.

*

ieri cind mi-a relatat aceasta intimplare ana isi cumparase gazeta sporturilor ca sa inteleaga ce vazuse pe stadion. aproape ca n-am crezut-o, dar mi-a aratat-o.

azi mi-a zis ca a si citit-o. evident era nemultumita de nivelul stilistic al articolelor. dar macar stia doi jucatori. “ si da, lacatus il cheama pe ala. si a fost si stelist” a completat happy.

729

binoche danseaza

la londra. pina in 5 oct. cu mulatrul pe nume Akram Khan, care a lucrat cu peter brook.

*

When she was filming Minghella’s Breaking And Entering in London in 2006, her shiatsu masseuse, a friend of Khan’s, asked her if she wanted to learn to dance. Binoche did and loved what she’d seen of Khan’s work. Her masseuse introduced them and they spent three days working in his studio.

Was it chance, I suggest. “Intuition,” she prefers. “I see life as being a movement in you that has a certain certainty but you can’t hang on. It’s like a healthy earth – you’ve got to put air in it, you’ve got to ask questions and move it in order not to become stuck in your thinking.”

*

“In film, we have to get intimate very quickly. You’re showing your soul – you have to get naked, sometimes physically but mostly emotionally. Dancers don’t really get involved emotionally that much because it would be too much – they’re so close physically all the time, the body becomes like a tool.”

She and Khan, she says, are aiming for both kinds of closeness. “To put emotion and body together – it’s a weird experience because it’s a very intimate relationship.”

*

interviul cu binoche aici – desigur, minunat scris, la mare distanta d ce s-ar scrie la romania

808

momentul meu cu domnul Stefan Iordache

acum citiva ani, la gruiu, la o petrecere aniversara in curte la fostul director radio 21. intr-o casa vis a vis de a lui Stefan Iordache; dinsul si sotia sa, Mihaela, la petrecere cu noi. gratare, salate, bautura oameni multi, veselie in curte. plus un pisoi mic mic negru care, de la un moment incolo, s-a asezat in bratele mele si n-a mai plecat de acolo.
cind ma jucam cu el pe o scara, a vnt dl Iordache si-a inceput sa-mi povesteasca unde a gasit pisica, cum trece din curtea lui in curtea asta. Si s-a asezat linga mine.
si-am povestit. mult.
urmatoarea imagine pe care o am in minte a fo cind ne-au strigat la masa: am vzt ca se facuse noapte. ne-au zis ca stam de multe ore de vorba si ca sa venim sa mincam. iar domnul Iordache s-a uitat la ceas si-a zis “4 ore, cum trece vremea”, cu vocea aceea absolut dementiala. habar n-aveam cum trecuse timpul.

*

m-au intrebat toti la masa ce am vorbit atit. si n-am stiut sa le spun, nu-mi aduceam aminte nimik. l-au intrebat si pe dinsul, a raspuns “povesti”.

dar tot ce am in minte e o senzatie de cald si de bine, cum se facuse seara, cum ca am fo intr-un loc calm. si “moliciune”, “catifelare” de la blana pisicii pe care o mingiiam amindoi.

*

Mr P mi-a spus ca atunci cind moare cineva de-al lor, englezii se aduna “to celebrate his/her life” si vorbesc toti de persoana respectiva, rid sau pling, isi aduc aminte de toate momentele misto, speciale din viata acelei persoane.

mi-a parut rau, tare tare tare rau, cind am auzit astazi ca a murit Stefan Iordache si asta e singurul fel pe care-l am in minte de a-l celebra.

era un om minunat.

954
bogdan_enoiu____dac___visezi_frumos____i_se___ndeplinesc_visele____f0facbcBogdan Enoiu „Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”

Bogdan Enoiu „Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”

Stiti despre el ca e directorul uneia dintre cele mai importante agentii de publicitate, ca e casatorit cu Dana Razboiu si ca are o avere care l-a plasat in topul celor mai bogati oameni din Romånia. Iata-l intr-o ipostaza inedita, vorbind despre parintii sai si despre resorturile intime care-l fac sa se implice in proiecte.
tabu, septembrie 2008

Stiam ca cel mai greu lucru la un interviu cu Bogdan Enoiu nu e sa obtii intålnirea cu el, ci sa-i tii captata atentia, sa spui lucruri interesante, ca sa fie pe parcursul intålnirii, cu tine nu doar fizic, ci si cu gåndurile. „Ai un fel de ADHD al afacerilor, esti implicat tot timpul in multe proiecte, treci foarte repede de la unul la altul, esti ca o zvårluga”, i-am zis din primele clipe. „Da, da; sunt un exponent al acestui sindrom. Si in afaceri si in viata”, a raspuns relaxat admitind ca asa a fost de mic copil, neaståmparat, ca nu putea sa stea locului.
De mai bine de 17 ani, Bogdan Enoiu conduce agentia de publicitate McCannErikson, iar de 7 ani a intrat si in lumea evenimentelor de anvergura. |ntre cifrele acestea se afla peste 200 de premii din industria de publicitate, milioane de oameni emotionati, incåntati, entuziasmati la evenimente ca Gala Hagi sau vizita lui George Bush la Bucuresti, milioane de euro pusi in joc si sute de ore de munca.

Dar dincolo de orice se vede, la radacina sunt acele lucruri care l-au facut pe Bogdan Enoiu sa spuna „Vreau sa fac proiectul acesta”, iar decizia are intotdeauna un substrat emotional intim. „Banii sunt doar un mijloc pentru a face lucrurile sa se intåmple, dar nu sunt motorul principal. N-au fost niciodata”, spune domnul care e in topul celor mai bogati oameni din Romånia, nu chiar pe primele locuri, dar are cåteva milioane bune in cont. „Exista ceva ce nu poti sa-ti cumperi? Ceva ce ti se pare prea scump?”, l-am intrebat.

„Eu nu gåndesc in termeni de scump, ieftin. N-am o astfel de relatie cu banii. Nu sunt foarte ahitiat dupa bani. Cåteodata ii fac usor, alteori greu. Nu stiu ce zic: usor- greu, ii fac. Dar nu imi doresc sa fiu foarte bogat. |mi doresc insa sa fac atåt de multi bani cum a facut Bill Gates ca sa-i dau pe toti dupa aceea. Mi se pare o reinventare a capitalismului, e un gest foarte frumos.”

Cånd vorbeste isi cauta cuvintele si nu e foarte generos in formulari. „Nu raspund foarte mult in interviuri, asa e felul meu”, imi explica atunci cånd il rog sa fie mai darnic cu cuvintele. Dar felul lui de a vorbi pare ca e o consecinta a vietii pe care o traieste: lucreaza intr-un domeniu in care fiecare cuvånt trebuie sa fie pus la locul lui, intr-un mod cåt mai eficient si mai creativ.

|ntr-o viata asa de organizata, imi imaginez ca si amintirile sunt stivuite frumos dupa ani, succese si provocari. Care e cea mai importanta amintire –senzatie legata de toti anii acestia de munca? „Faptul ca am tinut corabia cu pånzele in vånt 15 ani, nu prea am acostat si nu prea am naufragiat. Primii 10 ani au fost foarte grei. Era grija pentru angajati pentru ca trebuia sa faci rost de bani, dar si spiritul de competetie. Aceste doua lucruri au fost la inceput motorul corabiei.”

Ne intoarcem la resorturile intime care-l fac sa ia o decizie si revenim la Gala Hagi. La mai bine de 7 ani de la acel eveniment inca mai spune ca a fost unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a facut in cariera si stiu ca atunci a muncit nebuneste impreuna cu echipa lui timp de trei luni. Pare ciudat pentru ca sunt multe alte proiecte cu bugete grele pe care le-a avut pe måna si in care s-a implicat profesional la fel de mult. La Gala Hagi a fost insa un detaliu intim care a facut diferenta. „Hagi mi-a dat mie personal foarte multe bucurii. Ca suporter, ca tot ce vrei tu. Si-l pretuiesc foarte mult. In primii 15 ani am muncit foarte mult pentru toti clientii mei, dar pentru Hagi a fost ceva special, de suflet. Si drept dovada, a iesit perfect. Amintirea mea cea mai puternica e cu tricoul urias care s-a dus la cer si s-a dus… n-a mai venit. Si pentru Hagi a fost unul dintre cele mai emotionante momente.”

De sase ani, fostul inginer cu inventii in domeniu, trecut la publicitate cu multe premii, a mai facut un salt si a devenit organizatorul celui mai important turneu de tenis de la noi, BCR Open Romånia. „L-am cunoscut pe domnul }iriac, stia ca sunt pasionat de tenis, mai facusem evenimente si-a avut incredere. Eu sstiam ca am un grup de comunicare foarte puternic cu care pot sa fac multe lucruri. O måna de oameni pe care daca o pun la munca, reusim”, isi aminteste inceputurile. Si adauga „N-am mers pe motivatia materiala, ci pentru a face ceva deosebit.”

Astazi, in lumea tenisului unde se joaca milioane de euro, Romania incepe sa valseze usor, iar in urma cu cåteva saptamåni turneul de la Bucuresti era luat in carti pentru o posibila victorie a lui Roger Federer care isi face calcule ce turnee poate sa cåstige, cåte puncte poate sa obtina ca sa nu piarda locul I in clasamentul mondial. „Suna lumea pentru intervenetii ca sa primeasca un wild card ( nota red. accesul direct pe panoul de joc fara a trece prin calificari)?”, am incercat sa intru in culisele sportului alb. „Suna, suna, se face lobby pentru wild carduri. Dar in final e doar decizia mea, buna sau rea.”

Si iata cum Bogdan Enoiu decide astazi romånii care joaca, acasa la ei, cu numele mari ale tenisului, o responsabilitate de care e foarte constient si pe care o ia foarte in serios.
„Trebuie sa tii cont si de echipa de Cupa Davis si chiar daca e un turneu pentru care eu am responsabilitatea, ma consult cu cei din lumea tenisului cånd aleg wild cardurile.”

„Ai regretat vreodata o decizie?”, n-am rezistat sa nu intreb. A zåmbit si-a raspuns repede: „Catalin Gård, anul trecut, dar s-a calificat singur pe panoul principal si m-am revansat data urmatoare.”

Il intreb daca recunoaste usor ca greseste si daca se evalueaza dupa fiecare proiect. „Tin minte cånd mi se pare ca am gresit si incerc sa repar. Nu sunt mai sever sau mai generos cu mine decåt cu altii, aplic aceeasi masura si pentru mine, si pentru ei. |mi place sa ma masor. Nu e un lucru foarte bun; depinde din ce parte privesti.”

Vorbim despre zona de entertainment pe care a adus-o turneului (primii 7 ani ai competittiei de la Bucuresti s-au desfasurat sub un alt patronat), despre meciurile demonstrative si numele mari care au venit ( meciul Martina Navratilova – Monica Seles, e cel mai recent exemplu) si-i spun ca acum turneul e mai orientat catre public, nu doar catre cei care joaca tenis.

„Rezultatul se vede in numarul de bilete våndute mai mare de la an la an. La inceput intrarea era gratuita, acum usor usor lumea a inceput sa cumpere bilete. Dar am mai spus-o, nu facem turneul ca sa cåstigam bani, o facem pentru sport. Nu iesim pe pierdere insa, avem un mic profit.”

Ne indreptam catre copilul Bogdan Enoiu incercånd sa aflu daca aptitudinile sale de conducator se simteau de pe atunci. „Aveam un spirit de competitie dezvoltat si cånd eram mic. Joc tenis de la 10 ani si e sportul meu preferat, e hobby-ul meu. Sportul e lucrul pe care-l fac cel mai serios. Tenisul e o pasiune constanta a vietii mele.”

E momentul in care are cea mai mare pasiune in voce, asa ca il intreb daca parintii sunt måndri de ce face. „Tata a murit, mama si tatal meu vitreg sunt måndri, sigur ca da. Eu vin dintr-o familie simpla, mama e in vårsta nu vine la evenimentele pe care le organizez., dar se mai uita la televizor cånd o anunt eu. Altfel, incerc sa-mi fac datoria de fiu cum se cuvine. Ma duc la masa duminica, in Berceni, unde locuiesc ei. {tii cum e, esti fiul mamei si la 50 de ani”, spune cu tandrete.
A fost momentul in care in mintea mea s-a facut un click. Si-a urmat acest dialog.
„Dar cånd erai mic si jucai tenis, te visai noaptea campion?”
„Da. Ma visam in fiecare noapte campion. Si-acum ma mai visez.”

A spus „da” cu sinceritate, promptitudine si cu o oarecare candoare care confirma ca intrasem pe un teritoriu foarte privat.
„Si-atunci te-ai implicat in turneul de tenis pentru ca era lumea la care visai?!”
„Da. Asa este. “
„Tu de fapt ti-ai implinit un vis din copilarie.”
„Da. Ai sesizat corect. Si cu Hagi la fel a fost.”

Mi s-a parut frumos ca omul acesta care invårte milioane in conturi publicitare, care a cumparat recent un bloc pe la Unirii, care poate sa faca orice cu banii pe care-i are, isi investeste timpul in industria sportului ca sa-si indeplineasca visele copilariei. Abia atunci am inteles ca resortul care l-a facut sa munceasca nebuneste trei luni ca sa-i organizeze spectacolul de retragere lui Hagi era forma lui de rasplata pentru bucuria pe care o primise de la victoriile sportivului Hagi; cum si turneul de la Bucuresti (a carui conducere a obtinut-o la aniversarea de 30 de ani de la finala Cupei Davis) e tot o forma de a multumi pentru bucuriile oferite de Ilie Nastase si Ion }iriac. {i e calea prin care construieste ceva, indeplinindu-si visele copilariei.

„Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”, a spus si m-a intrebat repede de colegele mele, ca sa mute discutia din zona privata in care ajunsese. Remarcasem ca in ultimul sfert de ora coboråse ritmul, se relaxase si nu mai raspunsese la telefon. Si-am vrut sa ramån cu imaginea aceasta inedita.

1417

pillowman – o noua piesa by radu afrim

  

mai intii de toate, daca nu mi-ati citit niciodata blogul personal, e bine si corect sa stiti, ca radu mi-e prieten. asta nu inseamna ca nu spun ce nu-mi place (cind nu-mi place) ceva la piesele lui, dar am o doza mare d subiectivism, pe care-l declar asumat.

*

simbata am fo a vad piesa lui cea mai noua; Pillowman…la Braila!!!

*

despre cenzura, copii molestati, parinti care planifica prea mult viata copiilor lor, copii care se zbat “sa evadeze din gindurile parintilor lor; sa nu devina sablonul inventat de ei”, cum ar spune Thomese (Copilul-Umbra a fo lectura mea pe drumul dus-intors Bucuresti Braila), scriitori care se descarca prin povesti; scriitori care se incarca din povesti; inocenti care accepta cu greu ca sunt diferiti si asa vor ramine.

*

cu o foto din show, facuta de radu

1001