printre cadourile de Craciun am primit si filmul Legends of the fall
“l-am vazut cind eram pustoaica”, am ris. “nu-mi mai aduc aminte daca atunci mi-a placut brad pitt, dar acum clar nu-mi place”
“nu-i nimic, te mai uiti o data la el”
“ma mai uit, sigur. dar de ce?”
“poate inveti ceva din el”
“ce?”
nu mi s-a spus ce…
m-am uitat. n-am avut rabdare pina la sfirsit (cit sa-l vezi pe Brad Pitt alergind cu calul prin niste peisaje frumoase?! da, bine, stiu ca filmul nu e doar cu/despre asta, dar are 2!!!! ore ), am mai dat pe repede inainte si-am abandonat cu totul cind moare EA.
acum nu stiu ce ar fi trebuit sa invat din el… daca banuiti, please help… nu ma mai uit inca o data la el, nici sa ma impusti.
tre sa vad niste filme cu criminali, niste action, ca m-am saturat de printzesit …
prima data am vazut filmul asta in cinematograful de la MTR, cred ca era parte dintr-o editie Anonimul, in sectiunea actori regizori…
mi-am adus aminte de el astazi, cind faceam curat in Ipod. am intreaga lui coloana sonora care e geniala.
daca nu l-ati vazut, va rog. e o demonstratie minunata cum 2 actori (michael caine si jude law), un director de imagine si un regizor genial pot sa te tina cu sufletul la gura timp de o ora si jumatate. desigur, cu o poveste buna (harold pinter e autorul povestii care a fost mai intii o piesa de teatru.)
nimic nu se compara cu un film pe care-l vezi simbata dimineata, in mijlocul patului, cu cafea fierbinte si placinta de mere calda alaturi.
tocmai am terminat de vazut A Separation, cistigatorul Oscarului pentru cel mai bun film strain de anul trecut.
stiu ca l-am vazut tirziu, nu mi-am facut curaj pentru el gindindu-ma ca o sa ma incarc negativ cu drama unei familii aflate in divort.
asa era prezentat filmul, dar nu despre asta e vorba;
daca nu l-ati vazut, cautati-l. e o poveste despre nuantele de gri ale adevarului, despre micile compromisuri pe care le faci chiar si cind ai un sistem solid de valori. e despre cum, dupa ce ti-ai invatat copilul sa fie bun, curajos si corect, il vezi ca minte ca sa-ti fie tie bine. si nu mai poti sa-i spui nimic.
nu e atit de dramatic pe cit imi imaginam (credeam ca ma va durea stomacul dupa ce-l vad), dar e un film care spune asa de multe despre viata pe care ne-o dorim corecta, dar care nu poate fi asa; pentru ca, pur si simplu, nu exista doar bine si rau.
acum caut adresa de mail a regizorului Asghar Farhadi (care e si scenarist) ca sa-i multumesc pentru filmul asta. sa-i fac o bucurie, dintr-un capat de lume opusa lumii lui, cum mi-a facut el mie in aceasta dimineata.
Iată cele 9 filme finaliste la Oscarul pt film strain 2013, conform Variety :
Amour, Michael Haneke (Austria)
War Witch, Kim Nguyen (Canada)
No, Pablo Larraín (Chile)
A Royal Affair, Nikolaj Arcel (Danemarca)
The Intouchables, Olivier Nakache si Eric Toledano (Franta)
The Deep, Baltasar Kormákur (Islanda)
Kon-Tiki, Joachim Rønning si Espen Sandberg (Norvegia)
După dealuri, de Cristian Mungiu (Romania)
Sister, Ursula Meier (Elvetia)
astea-s filmele din care se vor alege cele 5 nominalizate. e cea mai mare performanta la Oscar pentru un film romanesc. pe 10 ianuarie aflam nominalizatii, dar chiar si mentionarea in aceasta lista de 9 (din 71 de filme eligibile) inseamna IMENS!
Bravo Cristian Mungiu. astazi ar fi trebuit sa inceapa jurnalele de stiri cu vestea asta!
Robert de Niro ia lectii de box de la Sylvester Stallone pentru un film in care vor juca amindoi si se vor intilni in ring.
ca sa aveti toate datele problemei: De Niro are 69 de ani, Stallone 66, amindoi au mai stat in ringul de box in filme.
noul film se va numi “Grudge Match” si va avea secvente cu cei doi in ring, intr-un meci de box, pe bune. De Niro s-a pregatit 6 luni cu un antrenor personal, iar in ultima luna a lucrat zilnic cu Stallone.
vor incepe sa lucreze la el imediat dupa Craciun.
mi se pare minunat ca la virsta asta, oamenii acestia mai fac sport si se iau foarte in serios cind e vorba de un rol care implica miscare.
***
altfel, de citeva saptamini tot vad partide de box pe net pentru ca incerc sa -mi fixez in minte miscarile, loviturile.
le-am invatat cum se numesc, am fost la lectii la Dinamo la domnul Dumitru Dorobantu, antrenorul care a scos multi campioni modiali si europeni, dar am nevoie de antrenament – vizual, desigur – ca sa le pot identifica in viteza unui meci.
v-ati gindit vreodata ca o parte importanta din conversatia noastra urbana – mai ales discutiile care sunt in contradictoriu – poate fi pusa in limbaj de box? ca si noi, prin vorbe, executam eschive, riposte, invatam sa tinem garda sus si dam cite o directa sau cite un croseu?
sunt unii regizori care, nu stiu cum, dar nu dau nici un rateu cu filmele lor.
le fac rar, dupa legile lor nu ale hollywood-ului (uneori sunt intimidant de lungi), dar vorbesc cu finete despre o lume pe care cei mai multi dintre noi nu stim sa o verbalizam, desi o simtim.
unul dintre domnii astia e Terrence Malick. a facut Thin Red Line (unul dintre cele mai frumoase omagii aduse camaradeniei dintre soldati), dar si minunatia de Tree of life.
azi the guardian a facut public in premiera mondiala trailerul noului sau film To the wonder.
de data asta diseaca, barbateste, iubirea.
cu Ben Affleck, Olga Kurylenko, RachelMcAdams si Javier Bardem
uitati-va 2 min la filmuletul de mai jos. o sa vreti, ca si mine, sa vina filmul asta cit mai curind:)
in fiecare an, in apropierea Sarbatorilor ma suna prietenii si ma intreaba ce filme/carti sa aleaga pentru cadouri.
urmeaza un dialog despre cum e destinatarul cadoului, ce activitati are, ce-i place in general in viata si-apoi fac recomandarea specializata
in dimineata asta m-a sunat un prieten care isi doreste sa-i dea drept cadou prietenei lui un film erotic (“dar sa nu fie pornoshag, din ala care pare arta”) si dupa ce i-am facut citeva recomandari, m-am gindit sa trec trei filme si aici.
nu se stie niciodata la ce va folosesc:)
Amatul lui Jean Jeacques Annaud
In the Mood for love, regia Wong Kar Wai (la asta domnii probabil ar protesta ca nu e erotic, dar… cel mai puternic organ sexual al omului e propria imaginatie:) )
Pillow book al lui Peter Greenaway
acum imi dau seama ca toate trei au o nota asiatica, dar in materie de rafinament sexual-vizual, asiaticii ii bat la fund pe europeni.
ce alte filme ati mai trece pe lista asta?
later edit: m-am intors ca sa mentionez si o capodopera ne-asiatica:)
Last tango in Paris al minunatului domn Bernardo Bertolucci, de cind nici nu ne nascusem inca, un film cu preaminunatul Marlon Brando pe care l-as fi luat oricind acasa (asa nebun cum era)
Academia americana de film a anuntat lista scurta pentru nominalizarile la Oscar pentru make-up si hair stilism; ele sunt in ordine alfabetica:
“Hitchcock”
“The Hobbit: An Unexpected Journey”
“Les Misérables”
“Lincoln”
“Looper”
“Men in Black 3”
“Snow White and the Huntsman”
din aceste 7 nominalizari , membrii academiei care au in job description make-up si hair stil vor alege pe 10 ianuarie, dupa ce au vizionat cite 10 min din filmele de pe short list, cele 3 nominalizari finale.
***
dar, mi se pare o mare nedreptate ca nu au nominalizat si Cloud Atlas cu super transformarile lui Tom Hanks sau Halle Berry (de fapt toti cei 5 care au trecut prin 6 povesti diferite sunt genial transformati).
am fost prea obosita sa adorm azi noapte si m-am uitat pina pe la 4 la televizor, asa ca m-am trezit cu un gind: mi-ar placea ( si cred ca ne-ar face bine) sa (re)vedem filmul acesta
in 2001 am fost la studiourile Universal din LA; in turul pe care-l faci ca turist treci si pe linga peretele mare care apare in finalul filmului. cu o jumatate de an inainte vazusem filmul si, trecind pe linga peretele ala care in realitate e cam cit un bloc cu 10-12 etaje si doua scari, m-am simtit si mai mica decit sunt. si-am avut un acut sentiment ca tot ceea ce am vazut in film va fi realitate curind.
astazi e deja o realitate.
What if you didn´t know, … until now ?
* We accept the reality of the world with which we are presented.
Dragi fani ai povestilor cu Hobbiti, imi cer scuze pentru ca va voi demitiza eroii.
Cum imi cer scuze ca am ocupat un loc la premiera filmului Hobbit, in loc sa fi fost generoasa si sa las pe cineva care s-ar fi si bucurat de film. Am mers pentru ca am crezut ca vad versiunea cu 48 de frame/sec ( dublu fata de standard) si voiam sa inteleg unde a ajuns tehnica.
Abia de vineri insa va fi aceasta versiune.
Premiera a fost la IMAX , impecabil organizata – aveau chiar si un bufet cu prajiturici la tema; dar filmul asta n-a fost pt mine.
***
Hobbit e un film cu barbati urlatori si rigiietori care spun replici timpite in sir organizat. Prima femeie apare dupa 95 de minute, un elf care cinta la harpa in “ultima casa in care se mai primeste binetze” (or so), dupa aia apare si Cate Blachett mai fashionable ca oricind pe post de sefa elfa.
dupa 20 de minute de uitat (imaginea e impecabila, actorii joaca bine – Ian McKellen e genial si-are o palarie delicioasa:) ) imi imaginam cam cit de mult au ris actorii cind se vedeau mascariti in felul acela pe platourile de filmare si spuneau replicile acelea timpite.
dupa o ora inca nu incepuse actiunea. care actiune cind a inceput a fost o alergare si o batalie cu orcile, penibila rau rau.
Thorin e personificarea perfecta a barbatului caruia trebuie sa-i agati o oglinda de git sa se mai priveasca din cind in cind ca sa-si aminteasca de ce se iubeste atit de tare – e cel mai frumos, e cel mai destept, cel mai curajos.
***
da, am prins glumele si trimiterile la lumea moderna – snobaria hobbitului Bilbo si prostia celorlalti, precum si replicile cu “lucrurile marunte ale oamenilor obisnuiti ne dau forta sa mergem mai departe”, dar la fel de bine stiu ca actorul ala care se da drept pusti inocent are 41 de ani, ca toate mascarile cu vrajitorii sunt lungite la nesfirsit in cadre care puteau sa dispara la montaj, dar au ramas pentru ca avem de acoperit 9 ore de film. (mai vin 2 de Hobbiti la anul)
eu m-am oprit dupa 2 ore (din 166 min cit are primul episod), ingrozitor de plictisitoare – pentru mine.
***
daca sunteti fani Hobbit macar duceti-va la IMAX sau intr-o sala care va difuza in 48 de frame pe secunda ca sa va uitati la cum e filmat pentru ca imaginile sunt impecabile.
***
altfel, nu pot sa nu ma intreb: ce latura a personalitatii barbatilor atinge prostia asta de poveste de are atit de multi fani?
stiu o sa ma injurati. imi cer scuze inca o data ca am ocupat un loc in sala de cinematograf. degeaba.
Il stiti pe Dragos Bucur; l-ati vazut in Boogie, Hirtia va fi albastra, Politist adjectiv, il mai vedeti pe ecrane chiar acum in Ho ho Ho O loterie de familie si in Caii sunt verzi pe pereti.
dar o sa-l vedeti in si mai multe filme.
dragos tocmai a terminat de filmat in Atlanta, Ride Along, un film de actiune produs de studiourile Universal unde i-a avut colegi pe Ice Cube, John Leguizamo, Bruce McGill si Kevin Hart.
ca sa fiu sigura ca intelegeti despre ce e vorba, iata fotografiile celor despre care vorbim:)
ice Cube
John Leguizamo
Bruce McGill
kevin hart
***
Dragos Bucur incepe sa aiba o cariera internationala pentru ca acesta nu este singurul lui rol intr-un film important. Anul trecut l-ati putut vedea (pe unde ati apucat) in The Way Back al lui Peter Weir ( Truman Show), dar si in mega productia britanica de televiziune Titanic , un serial difuzat in anglia la aniversarea a 100 de ani de la lansarea la apa/scufundarea Titanicului.
in comunicarea pe care publicistul sau din Ro, Anca Romanescu a trimis-o ca sa anunte noua colaborare la Hollywood sunt si citeva declaratii ale lui Dragos despre cum a fost sa lucreze pentru o mega productie de la Hollywood, pe teritoriu american.
iata doua dintre raspunsurile care mi se par f f simpatice:)
“Americanii iau foarte în serios siguranţa pe set. Există un anume protocol care trebuie respectat indiferent de cîte ori ai mai făcut asta sau de cît de mare vedetă eşti. În prima zi am fost împreună cu John Leguizamo şi Ice Cube la un poligon de tragere şi am fost instruiţi de doi traineri, unul pentru condiţiile de tragere de pe set, celălalt pentru tragerea efectivă, cu gloanţe adevărate, din poligon.
Pe platou, nimeni nu are voie să îndrepte arma spre cineva, nici măcar replicile din cauciuc. Armurierul aduce actorului arma încărcată înainte de a se da “Motor!”, îi spune cîte gloanţe are pe ţeavă şi imediat după “Stop!”, actorul trebuie să rămînă pe loc cu arma îndreptată spre pămînt pînă vine cineva să i-o ia.Toată lumea are dopuri de urechi cînd se trage şi sînt semne peste tot că vor fi focuri de armă…”
(…)
“Audiţia pentru rolul ăsta s-a făcut prin ceea ce ei numesc self-tape. Adică actorul este propus de agentul său (în cazul meu, agenţia Conway van Gelder, din Londra). Ulterior, el se filmează singur şi trimite proba prin intermediul unor site-uri specializate de casting. În cazul meu, mi-a dat replica Andrei Mateiu (actorul principal din “O lună în Thailanda”) şi am filmat-o asistaţi de Dorian Boguţă… pot să spun că ne-am amuzat copios şi am improvizat toţi 3 pe indicaţiile din text.
Cînd am ajuns în Atlanta am aflat că accentul exotic a contribuit foarte mult la alegerea mea. Pronunția de est-european mă făcea deodată mai potrivit decît ceilalţi actori americani care dăduseră proba pînă atunci. În plus, personajul meu are o secventă destul de grea pe motocicletă, aşa că era obligatoriu ca actorul să aibă carnet şi să știe să alerge puţin pe motor. Norocul meu că Dana (Dana Nălbaru, soţia lui Dragoş – n.red.) a adus ca zestre o Honda Shadow şi de şapte ani îmi petrec verile pe motocicletă.”
Bravo Dragos!
foto cu Dragost Bucur: arhiva personala a actorului (de pe platourile de filmare de la Raid Along)
vine sfirsitul anului si incep clasamentele, asa ca as vrea sa stiu care e filmul care v-a placut cel mai mult anul asta. puteti sa spuneti un film sau mai multe (pina in 5 )
poate descopar filme pe care nu le-am vazut.
preferatele mele din 2012. filmele sunt numite aleatoriu, nu reprezinta un clasament. la link sunt parerile mele despre ele de la vremea vizionarii.
As a child, Sir Patrick Stewart learned to love the songs of Irish tenors. If his father, Alf, came home singing “The Mountains of Mourne” or his favourite, “I’ll take you home again, Kathleen”, then his mother, Gladys, was safe. The actor, now 72, and his older brother, Trevor, lived in terror of military tunes. “We would lie awake in what was really no more than a partitioned-off corner of my parents’ bedroom, waiting for him to come back. Nobody went to sleep. We would listen as he came into the yard. If he was singing army songs, that was bad news. Then he would find fault with something and then the conflict would escalate.
“Calling the police was not an easy thing to do in the 1940s, so someone had to go to the phone box, which was at least 500 yards from our front door, and make a 999 call. Often the call was not made.” When it was, the police would come, the ambulance service and doctor would come to the family home in Mirfield, West Yorkshire. “My mother would be lying on the floor, bleeding,” says Stewart.
“The kinds of things said were unbelievable. A policeman once said, ‘it takes two to make an argument’, or, ‘well, she must have done something to upset him’. Which is a way of saying he must have been justified to be violent, and we know there is no justification for being violent. None whatsoever.”
Often Stewart was forced to step in to defend his mother from his father’s explosive rage. “I became an expert at judging the heat of an argument,” he says. “As the temperature rose I would get out of bed and on to the landing, and, if it rose further, I would go down the stairs, sitting on the stone steps so as to be as close as possible to the door if something bad happened. If the escalation continued I could try to intervene.
“Now, it is really sad when a child becomes an expert on those kind of issues. But I was and I knew exactly the moment when I would throw the door open and rush in and say ‘Stop!’ or literally put my body between them.”
****
dintr-un interviu (socant pentru mine) din the independent
ii stiti pe fratii Wachowski, cei care au schimbat cinematografia cu Matrix. ati crede ca le e usor si ca pot avea orice pe lumea asta pentru proiectele lor.
data viitoare cind credeti ca nu va iese ceva pentru ca voi sunteti cei mai ghinionisti din lume, pentru ca sunteti mici si necunoscuti, amintiti-va ceea ce veti citi mai jos.
si dupa ce cititi, duceti-va sa vedeti filmul pentru care au muncit atit, Cloud Atlas.
ceea ce veti citi mai jos e o lectie buna despre daca ai incredere in ceea ce faci, daca faci cu pasiune si inteligenta , ai sa gasesti o cale sa-ti duci visul la capat. pentru ca nimanui nu-i e usor, doar ca unii persevereaza mai mult decit altii.
AVC: You spent years trying to get Cloud Atlas funded, while working on other projects. How do you maintain excitement for one project over such a long period, especially while working on other films?
AW: Well it’s extremely difficult.
LW: There’s three of us. That helps.
AW: We’re a collective. Whenever somebody’s down—or in this case, often two people were down, and the third always seemed to yell at us to keep going, “Get on your feet!” Sometimes we would all be down. There was this one period where we ended up saying, “Okay, this probably isn’t going to happen. But why don’t we read the script one more time. If there is any doubt in our minds, we’ll let it go.” And we all separately read the script, and we all separately had this elation from reading, and we were like, “Okay, we ought to give this one more chance.”
LW: The more we worked on it, the more intensely we loved it. To the point where there was this feeling, even after three years, that no matter what happened, somehow we were going to get this movie made. There would be huge, depressing setbacks and challenges where [financial backers] would say, “I’m in,” and then a month later, they would go, “I’m out.” And we’d say, “You can’t, we have a contract,” and they would say, “Sue us.” I mean, like, that kind of collapse.
AW: And this happened all the way up until the moment the actors were supposed to fly out to Berlin to start costuming.
LW: We were supposed to deposit money in their accounts, and we didn’t have it, because the bank wouldn’t close the loan, because suddenly we had—
AW: We had a financing gap with one of our investors, I think in Spain. Like, they went bankrupt. So we ended up putting our own money in.
LW: We had to put the houses up to bridge the gap. And we didn’t even—it wasn’t even a long discussion. It was instantaneous. We were going to make the movie. It was too close, it was too important, and really, we were too much in love with it. We would do anything for this movie.
AVC: What percentage of the budget did you end up having to put up yourself?
LW: Well, we waived all our fees—
AW: It’s complicated, because we have our companies that have put money into it, and then we also had to put money in personally.
LW: All over, we’re probably well over 10 percent of the budget.
AW: Close to 7 million bucks or something like that.
AVC: Did you have similar problems with the actors, as the financing years went on, where people agreed to be in it and then dropped out?
LW: Well, there were some actors who were a little terrified of the material and the idea of playing six parts. And a couple people chickened out. But in general, the actors who were committed were as ferociously and fearlessly committed as we were. They flew—even though their agents called them and said, “They don’t have the money, the money’s not closed”—
AW: Advising them not to fly, not to get on the plane—
LW: Every single time, Tom Hanks was the first who said, “I’m getting on the plane.” And then once he said he was getting on the plane, basically everyone said, “Well, Tom’s on the plane, we’re on the plane.” And so everyone flew [to Berlin to begin the film]. It was like this giant leap of faith. From all over the globe.
am o teorie ca fiecare lucru vine la vremea lui si tocmai mi s-a mai demonstrat asta.
aveam filmul Shame de mai bine de o jumatate de an si abia aseara m-am hotarit sa-l vad. ( din aceeasi categorie, “A Separation” nu pot inca sa-l vad, nu am o explicatie de ce, dar nu mi-am facut curaj pentru intilnirea cu el)
stiam subiectul, stiam ca are mult sex (mentionez asta ca poate va conving sa-l vedeti), stiam distributia, stiam si ca e genial; ce nu stiam este ca daca inlocui dependenta de sex a personajului principal cu orice dependenta care sa vina si cu o parte de rusine/ sa ceara intimitate, nu se schimba nimic din puterea mesajului.
filmul asta e despre cum dorintele ne modeleaza ca oameni, ne transforma.
de aseara cred ca Fassbender e versiunea mai tinara a lui Daniel Day Lewis in tehnica actoriceasca si in puterea de a se pierde in personaj. uitati-va la cit de dramatice sunt transformarile de la un personaj la altul si ce tehnica impecabila are. o puteti vedea si in cele citeva secunde in care plinge in scena asta.
e una dintre cele mai frumoase interpretari ale cintecului New Yoork, New York. niciodata n-am inteles mai bine ca acum mesajul acestui cintec care parea vesel, dar nu e.
iar carrey mulligan e geniala.
“The scene where Brandon hears his sister sing in the restaurant was shot in real time. James Badge Dale and Michael Fassbender had never heard Carey Mulligan sing before so their reactions were real. The scene was shot at 3 in the morning with cameras focused on all 3 performers at the same time”
de aseara a inceput la New York , festivalul Making Waves: New Romanian Cinema, in traditia promovarii filmului romanesc in America – tara care da premiile cinematografice cele mai importante si in care se fac banii cei mai importanti din filme.
ce e diferit de anii trecuti este faptul ca Lincoln Center este co- organizator!!, ca a disparut ICR (adica statul roman) din ecuatie, dar au ramas aceiasi 3 nebuni care cred in cauza lor : Corina Suteu, Oana Radu si Mihai Chirilov.
3 nebuni care au convins (cu profesionalismul lor) ca sute de oameni – artisti, spectatori – sa faca o mica donatie pentru ca festivalul romanesc de film sa continue la New York.
***
sa facem niste precizari: Lincoln Center e o institutie atit de mare si de importanta, cu o reputatie atit de mare incit ICR-urile noastre toate sunt un fel de trotuarul din fata cladirii, hai maxim prima treapta a scarilor de la intrare – in unele cazuri unde chiar a fost activitate culturala cu care ne mindrim.
reprezentantii Lincoln Center i-au creditat pe acesti trei oameni si s-au parteneriat cu ei la un eveniment cultural care este un serviciu imens pentru imaginea tarii noastre, asta in timp ce domnul Marga (seful ICR-ului) e preocupat de calorifere si traduceri in rusa si chineza ale unor scriitori indoielnici (da, stiu sunt rautacioasa, dar am de ce).
altfel spus, reprezentatii uneia dintre cele mai prestigioase institutii culturale din lume au vrut sa faca echipa cu 3 oameni pe care noul management al ICR-ul nu i-a apreciat (si nici nu le-a recunoscut competenta), ba chiar a coordonat discret denigrarea lor in massmedia.
intelegeti la ce nivel suntem?!
*
in ultimele luni noul guvern al Romaniei a fost prezent in presa americana numai cu frumoase articole despre coruptie si scandaluri, acum prin film Romania inteligenta ocupa din nou pagini intregi in super publicatiile americane .
stiu ca domnul Ponta nu-si va recunoaste in veci greseala pe care a facut-o distrugind ICR-ul (desi in mintea domniei sale nu l-a distrus, doar l-a asezat mai bine pentru a-i servi obiectivelor electorale), dar mi-ar placea sa recunoastem noi efortul unor oameni care ajuta cu fapta (nu cu gindul sau vorba) cultura romana. si Romania. pentru ca prin evenimente ca acestea, nu mai suntem priviti ca papuasi care se lupta pentru ciolan, corupti, inculti mai preocupati sa copieze si sa distruga decit sa creeze sau sa contruiasca ceva care sa ramina.
zilele acestea vor fi multe articole pozitive despre Romania in presa americana si pentru asta conducerea tarii noastre ar trebui sa multumeasca Corinei, Oanei si lui Mihai. haideti sa i le punem pe pagina de facebook a domnului Ponta. ca sa fim siguri ca nu le rateaza…macar staful sau care se ocupa de online:)
iata primele articole din presa americana (voi completata lista zilnic)
uitati-va la aceasta fotografie; e de astazi dimineata cind domnul Brad Pitt intra in direct la Good Morning America in New York.
v-ati uitat bine?
nu vi se pare ca are probleme cu apa si sapunul? ca e cam nespalat pe par?
*
l-am vazut live de 2 ori pe domnul Brad Pitt – o data la Los Angeles in 2001 la premiera filmului Mexicanul (ala in care joaca cu Julia Roberts dar se intilnesc in film doar 5 minute) si o data la Cannes in 2010. in niciuna dintre ocazii nu m-a impresionat ( e mic de statura, apropo, nu ca asta ar fi o treaba importanta)
intr-o vreme l-am suspectat ca e cam incet la minte si ca de aia cele mai bune roluri ale sale sunt cele in care e retard ( 12 Monkeys si ocean eleven/twelve), dupa aia am recunoscut ca sunt rautacioasa pentru ca n-avea cum sa ajunga la nivelul acesta daca nu il duce mintea – indiferent de cit de bun i-ar fi agentul.
inca il mai suspectez de mariaje pt imagine …
si tin minte ca si atunci cind l-am vazut la citiva metri distanta era nespalat pe par… in ambele ocazii.
puteti sa dati cu pietre, stau cuminte, asta e: nu-mi place Brad Pitt.
“Damage people are dangerous. They know they can survive.”
zilele astea am povestit unui prieten cum m-am imprietenit cu unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii dupa ce am spus asta, cu trimitere la el. de la povestire, mi-a ramas filmul in minte si m-am trezit dimineata cu gindul de a-l revedea. ceea ce am si executat pina la 9 si 10 cind m-am afirmat la europa fm (despre filme, altele decit asta, desigur)
daca n-ati vazut filmul, ar putea fi o optiune pentru una dintre aceste zile de week end: Damage by Louis Malle, cu Jeremy Irons si Juliette Binoche.
De vineri intra pe ecrane Atlasul Norilor, un film despre care vom vorbi multa vreme: e scris si produs de fratii Wachowski – cei care au facut Matrix si e regizat impreuna cu domnul care a facut Run Lola Run,Tom Tykwer.
fiecare dintre cei trei a revolutionat lumea filmului cu limbajul sau cinematografic. pun pariu ca si de data aceasta ne vom uita de mai multe ori la film ca sa despicam firul in patru si sa parem destepti.
stiu cel putin 2 carti care au analizat matematic, filosofic si din perspectiva limbajului cinematografic Matrix ( pe una am si cumparat-o la vremea lansarii ei, dupa primul episod care a fost si cel mai bun din serie, dupa gustul meu)
mi-ar placea ca inainte de a merge sa vedeti filmul sa cititi un spectaculos story din NewYorker despre fratii Wachowski si munca lor la acest proiect. spun spectaculos, nu pentru ca are informatii scandaloase de tabloid, ci pentru ca intra cu decenta in intimitatea acestor doi oameni geniali ( unul dintre frati si-a schimbat sexul de la primul Matrix incoace, din Larry acum e Lana) si va arata viata lor, dar si cum au facut acest film.
unul dintre fragmentele mele preferate e cel care se refera la cit de greu a fost sa gaseasca o structura pentru film. intregul text aici
The main challenge was the novel’s convoluted structure: the chapters are ordered chronologically until the middle of the book, at which point the sequence reverses; the book thus begins and ends in the nineteenth century. This couldn’t work in a film. “It would be impossible to introduce a new story ninety minutes in,” Lana said.
The filmmakers’ initial idea was to establish a connective trajectory between Dr. Goose, a devious physician who may be poisoning Ewing, in the earliest story line, and Zachry, the tribesman on whose moral choices the future of civilization hinges, after the Fall. They had no idea what to do with all the other story lines and characters.
They broke the book down into hundreds of scenes, copied them onto colored index cards, and spread the cards on the floor, with each color representing a different character or time period. The house looked like “a Zen garden of index cards,” Lana said. At the end of the day, they’d pick up the cards in an order that they hoped would work as the arc of the film. Reading from the cards, Lana would then narrate the rearranged story. The next day, they’d do it again.
sper sa nu am treaba vineri dimineata ca sa pot fi printre primii spectatori.
