am fost zilele trecute intr-o oaza de liniste din bucuresti si tot imi zic ca tre sa va spun de loc.
e un bistro frantzuzesc, f f chic, in mijlocul bucurestiului, pe linga Cismigiu.
senzatia mea, in timpul prinzului de acolo, era ca sunt la un restaurant f f chic din Paris: chelnerii stiau absolut orice din meniu (ingrediente, cu ce se potriveste), bucatarul – in functie de ce comandai – iti oferea din partea casei un antreu…
impecabila servirea, iar meniul super rafinat. e facut de un domn recunoscut de ghidul Michelin, Guy Martin, care ca orice chef artist vrea sa transmita senzatii memorabile prin mincare. si-i iese f bine, am mincat
e cam scump locul, nu e chiar de iesit seara cind esti student, dar daca vreti o cina romantica si vreti sa faceti impresie… go go go..
se numeste Bistro Epoque si e in cadrul hotelului boutique Epoque, pe intrarea Aurora nr 17.
nu e la noi. spun asta din primul rind ca sa stati linistiti ca nu m-a apucat critica revistelor noastre, acum ca m-am lasat de glossy.
e in grecia unde o duc – cel putin emotional – mai rau decit la noi; unde piata a scazut ca peste tot si unde se incearca orice artificiu ca sa cumpere lumea, orice ar fi de cumparat…
mi-ar placea sa stiu cam care au fost discutiile in sedinta de redactie cind au propus directia asta de coperta… cam care au fost justificarile care i-au scutit pe ei de dileme morale. pentru ca intotdeauna iti gasesti o justificare.
o sa caut vinzarile acestui numar, mai catre toamna, sa vad cit de eficient a fost bustul Dariei Werbowy
Am primit de la Barbara Hangan, pictorița mea preferată din Cluj, o carte-interviu cu Daniel Wildenstein, a treia generație de negustor de artă, un om liber, cu povești, conexiuni, cultură și o experiență de viață uluitoare, dispus în fine să vorbească lumii despre profesiunea familiei sale.
Ca în cazul lui Berenson, și fondatorul casei Wildenstein a început negoțul cu tablouri dintr-o pasiune hrănită cu stăruință și transferată epidemic și celor din jur. Expertiza de artă și dealership-ul sunt, contrar a ceea ce ne-am aștepta, meserii noi, create să întâlnească banii cu arta și, pe parcurs, pentru mințile deschise și sufletele interesate, să educe, să cultive, să rafineze.
Om liber și în vârstă, cum spuneam, Daniel Wildenstein nu se mai jenează să înfiereze moda, într-un capitol dedicat, deplângând proastele obiceiuri iscate din snobism, lăcomie și oarecari dorințe de parvenire care fac oamenii să stea la coadă pentru a cumpăra tablouri încă ne-născute, care stabilesc că un tablou prost al unui celebru trebuie să coste infinit mai mult decât un tablou bun al unui anonim, care răstoarnă imaginile obiective pe care ochiul le vede și afirmă ritos că ce-i urât e frumos și viceversa. Și toate astea doar în numele modei.
Dacă o lași să intre prea mult în viața ta, ajungi să constați că moda e un exercițiu de putere. Al altora, asupra ta. Un cadru care îți permite să-ți treci opiniile sub tăcere și să le adopți pe ale celorlalți – daca asta e ce-ți dorești. Un aparent joc de seducție, dictatorial în fond, altfel n-ar clama veșnic că you must have this și must have that și nu ar mai avea canoane și nu i-ai deveni (fashion) victim.
Așa s-a și născut, spune povestea, din plictiseala doamnelor de la curtea lui Ludovic al XIV-lea de a se îmbrăca veșnic doar cu rochii unice (fiecare avea furnizorul ei de stofe și croitoreasa proprie, nici vorbă de producție de serie). Ce sens avea – și-au spus ele la un moment dat – să fii unică în fiecare zi? N-ar fi mai interesant să fim nu unicele ci PRIMELE – acelea capabile să influențeze ceea ce poartă TOATE celelalte femei? Dacă nici ăsta nu e exercițiu de putere…
Am uitat povestea, de la 1600 încoace, și tot cădem pradă modei și facem diverse lucruri în numele ei, doar ca, în retrospect, să le găsim groaznic de caraghioase. Crinoline, peruci, tocuri înalte, joase, vârfuri ascuțite, ba pătrate, platforme, vuittoane, unghii false, buze de colagen, corsete, silicon, pomezi. Ne tratăm oglinzile și propriul bun simț drept cei mai aprigi dușmani, încercând, în schimb, să ne înghesuim în haine care vin bine unor manechine ce nu mai reprezintă de mult un standard, ci o extremă. Și ne mirăm de ce nu ne iese și facem depresii pe tema asta.
Nu e nici un haz să te complaci într-o luptă în care ești desemnată victimă și addict a priori. Mai ales cu o chestie așa de frivolă cum e moda. Lucrez în domeniul “imaginii”, e suspect că spun asta, nu? Dar nu e mai simplu să ne alocăm mai mult timp pentru noi, realmente pentru noi, căutând să punem mai bine în valoare cine suntem, în loc să încercăm fără succes și sens să ne prefacem că suntem altcineva?
În loc să ne anuleze puterea de decizie, în loc să ne subjuge, putem să stăpânim noi moda, pornind de la ce ne vine nouă bine, de la ce e frumos pentru că ne place nouă, nu pentru că ne spun alții că trebuie să ne placă. De la ce am descoperit noi și am ajuns să apreciem singure. E doar o formă de egoism bine direcționat. Și, culmea, începe să fie… la modă. Iar ca fundal, sonor, ascultați ce zice Pink.
* Sorana Savu este Senior Partner, Premium Communication
in fotografia de pe homepage e afisul expozitiei Barbara Hangan, Chipurile
Kate Midleton, ducesa de Cambridge, are un stil vestimentar obtinut cu preturi decente. iar asta o face asiprationala si accesibila pentru miliardele de femei carora li s-a infipt de mici in cap gindul ca e frumos sa fii printesa.
de asta a aparut un site care analizeaza fiecare dintre tinutele lui Kate, spune preturi, designeri, locuri de unde pot fi cumparate etc.
si e cumva amuzant sa vezi ca poti cumpara pantofii printesei cu 53 de lire sau sa afli ce brand e geanta de voiaj pe care a luat-o cu ea in Canada.
plus ca e un foarte bun promotor al brandurilor pe care le poarta Kate pentru ca, odata identificate brandurile – cu pretul atasat – vinzarile explodeaza.
mie nu-mi place printul Albert de Monaco (nu ca i-ar pasa lui ca mie nu-mi place de el), asa ca mi-a parut rau ca domnisoara asta, Charlene (acum de Monaco), a plins la nunta ei.
n-o sa stim niciodata daca a plins din cauza emotiilor prea mari sau pentru ca, asa cum scriu tabloidele, politia din monaco i-a retinut pasaportul ca sa nu fuga de la nunta.
era frumoasa in rochia de mireasa, cum era frumoasa – ba si mai frumoasa – in salopeta Chanel bleu de la cununie…
dupa mine, Albert ar fi trebuit sa traiasca o vreme ca-n povestea Print si cersetor. macar un an sa fie cersetorul, ca sa-si dezvolte si el ceva abilitati sociale – gen charisma, zimbet, relationare cu cei din jur.
asa, pentru ca le-a avut pe toate ( in toate sensurile expresiei), n-a fost nevoie sa imbunatateasca nimic la el.
*
ieri am descoperit un blog simpa care se ocupa doar de casele regale din toata lumea, axat pe fashion. daca vreti sa vedeti pe unde se mai duc printesele lumii si ce mai imbraca, distrati-va pe http://orderofsplendor.blogspot.com/
in aceasta dupa amiaza, Kate Moss s-a casatorit cu chitaristul Jamie Hince ( The Kills).
rebela lumii modei – cea care a facut toate nastrujniciile posibile (droguri, alcool, orgii sexuale, faliment) – a tinut ca in aceasta zi sa mai transmita un mesaj: a purtat o rochie John Galliano ( in semn de prietenie pentru designerul care a fost dat afara de la Dior dupa o conversatie nu foarte politicoasa la adresa evreilor, intr-o circiuma pariziana, cu niste turisti)
in stinga rochia de mireasa, in dreapta rochia vintage pe care a purtat-o aseara la receptia- repetitie pt ceremonie:)
Va ginditi vreodata cind folositi un produs (sampon, pasta de dinti, detergent etc) cine l-o fi inventat?
Cum se simte omul acela cind merge in magazine si vede ca inventia lui – dozajul chimic perfect – e pe toate rafturile?
Cind am fost la Cluj la TIFF m-am cerut cu forta la Farmec pentru ca citisem despre o minunata doamna la Raluxa. Tot ce aveam in cap era “vreau si eu sa o cunosc pe doamna Jofi”.
Doamna Jofi, adica Sofia Irimie- directoarea departamentului de cercetare, este doamna care sta in spatele celor mai multe dintre cremele produse de Farmec Cluj Napoca, inclusiv din celebra gama Gerovital, atit de cunoscuta in toata lumea.
In biroul dinsei, linga laboratorul de cercetare unde 4 doamne fac vraji cu tot felul de ingrediente, totul e ca intr-un birou de business: scaune de piele, multe bibliorafturi. Un singur element tradeaza locul unde esti: expozitia de muuuulte produse.
doamna Jofi a creat zeci de produse, dar eu eram curioasa daca este unul care ii e cel mai drag.
“Da, primul produs pe care l-am facut in Farmec, cum am venit din facultate. Eu am facut facultatea la Iasi si-am venit prin repartitie la Cluj. Am creat in 1982 un produs care e si acum lider de piata pe categoria lui, iar in anul urmator in 83 a fost premiat la un concurs in Praga”
Cum il cheama? Poate il stiu…
“Triumf-ul de curatat aragazul”
Heeeeeeeeeeeei, il am acasa!, am exclamat.
*
Acum de fiecare data cind folosesc triumf zimbesc pentru ca ma gindesc ca stiu cine a inventat produsul asta si ca doamna Jofi se bucura in continuare ca stie ca lumea il cumpara.
Si ca viata asta e foarte simpatica; doamna Jofi a ajuns sa faca chimie pentru ca in scoala generala a avut o profesoara foarte buna si i-a facut sa iubeasca cea mai imposibila materie din lume; ba chiar aveau fiecare, intr-o cutie de pantofi, un mic laborator pentru experiente; cu eprubete, lampa de foc facuta dintr-o calimara si tot felul de substante.
Iar acum doamna Jofi face istorie in Farmec, unde mi s-a parut (pt ca am vizitat toata fabrica) ca un boutique exclusivist de preparat cosmetice. Cred ca ar putea face un business frumos din linii exclusive, super personalizate, pe comanda.
La multumesc mult doamnelor de la Farmec ca mi-au facut aceasta bucurie sa mi-o prezinte pe Dna Jofi,cu multumiri speciale pentru Cristina Berdea, responsabila marketing on line.
(trebuie sa-ti spun Cristina ca ti-ai facut tare bine treaba, daca eu m-am cerut singura in vizita si scriu de la mine initiativa despre brandul pentru care lucrezi, doar pentru ca am citit articole care mi-au trezit interesul)
Iata cum e in Farmec, tara tineretii fara batrinete si a vietii fara de tristete. Capitolul 4. Secția de producție și ambalare
P.S. as dori sa i sa spuna Ancai de la cercetare ca mi-am cumparat samponul creat de ea si m-am spalat zimbind. in cinstea muncii ei.
bine, mi-am mai cumparat un cos de alte creme, dar nu le mentionez aici, ca-s de … reparat de-ale femeilor:)
pentru o natie ca a noastra, secretoasa, plina de perdele si jaluzele, iata o solutie super smart si eleganta: rulouri pentru ferestre create de Karim Rashid (unul dintre cei mai misto designeri din lume – care a revolutionat lumea cu minimalismullui ) si un corp de iluminat care aduce lumina naturala in spatiile interioare.
le aduce velux in Ro, de saptamina trecuta
*
ambulanta din bucuresti, la aniversarea de 105 ani, face o actiune foarte simpatica: invata pe stadionul dinamo 7000 de persoane principalele manevre de salvare in caz de accident. cu ocazia asta poate sa iasa si de un record mondial, dar mai important e ca 7000 de oameni vor putea sa-i ajute pe altii pentru ca au invatat ceva util.
26 iulie. de tinut minte. si de mers acolo.
*
Raiffeisen a lansat un card dedicat SMURD. Utilizarea acestui card va aduce in conturile Fundatiei pentru SMURD 0,5 % din valoarea fiecarei tranzactii efectuate cu cardul la comercianti sau pe Internet si 50% din taxa anuala de administrare a acestui card. daca aveti cont la Raiffeisen, cereti sa vi se schimbe cardul cu asta pt SMURD, in felul asta de fiecare data cind cheltuiti, faceti si fapte bune.
Unicredit Tiriac e prima banca care a avut aceasta initiativa, donind 1% din orice cheltuiala o faci pe cardul de fapte bune catre UNICEF.
Am fost de 2 ori pe un yaht, de fiecare data am trait lucruri minunate.
Prima data, intr-o vacanta in cipru, ne-am luat o croaziera de 2 zile pe un yaht. E incredibila senzatia de liniste si de libertate de la apusul soarelui (capitanul yahtului ne-a lasat sa ne bucuram de moment, oprind yahtul in mijlocul marii). Tot in prima mea excursie cu yahtul am pescuit — atentie! caracatite! bucatarul de pe yaht a omorit caracatita “mea” dind-o cu capul de punte si eu am spus ca nu o sa maninc niciodata un animal care a fost chinuit in felul ala. Cind am mirosit insa salata cu octopus si gratarelul in sos cumva, am uitat ca mi-a fost mila de prada mea. Ba chiar am fost happy ca EU prinsesem caracatita, eu le oferisem masa aceea.
A doua oara, acum 2 ani, la Cannes in timpul festivalului, am facut o croaziera cu unul dintre cele mai luxoase yaht-uri din port. Puntea era din lemn alb, totul era alb crem, cu canapele din piele fina; te simteai ca intr-o cutie de bijuterii in care – ce noroc! – in ziua aia tu erai bijuteria. Cu totul alta a fost senzatia: un pic intimidanta – luxul ala nu mi-e familiar-, dar era prezenta aceeasi iluzie de libertate si de bucurie. Aveam linga mine ceva celebritati si-am mai uitat de stinghereala, cind am inceput sa conversam.
gratie Peroni, si tu poti sa experimentezi ce am trait eu:)
*
In vara asta, cu Peroni Nastro Azurro poti incerca si tu una dintre cele mai speciale senzatii din lume: aventura pe un yaht, timp de o saptamina pe mediterana. E foarte simplu – te inscrii pe peroniitaly.ro la cel mai misto concurs al verii si impreuna cu 7 prieteni te pregatesti pentru cea mai tare vacanta pe care ati avut-o vreodata: 7 zile pe un yaht, all inclusive, cu multe sporturi nautice, petreceri super sophisticate si experiente incredibile.
Pe 1 august, Peroni va anunța numele cistigatorului care se va imbarca, alaturi de 7 alți prieteni, in experienta Peroni Yacht Week Fest, in perioada 20-27 august 2011. detalii zilnice despre evolutia concursului pe pagina de FB Peroni Italy.
* Ca un preview de la ce va fi acolo poti sa petreci o zi pe un yaht cu mine:) … daca vom cistiga impreuna o mica mica competitie. ( eu si 6 fericiti comentatori de blog:) + 1… vedeti voi mai jos)
Pentru ca sunt printre norocosii care au facut croaziere pe un yaht m-am gindit ca – in cazul in care eu voi fi cea care are dreptul sa-si ia prietenii de pe blog pe un yaht, la invitatia Peroni – sa va ofer pentru ziua aceea o parte din senzatiile pe care eu le-am incercat ca sa avem cu totii o “baza comuna” pentru viitoarele aventuri marine.
Asa ca , daca veti comenta aici ceva simpatic despre cit de mult va place marea si v-ati dori sa mergeti pe un yaht, pluuuus daca ma veti vota pe pagina Peroni drept cea cu care vreti sa mergeti pe yaht, promit sa aveti parte in ziua aceea de…
rasfat, libertate, soare, aventura.
o mincare speciala din caracatita ( o aduc special, de la cel mai chic bucatar din zona:) )
o companie speciala – un special guest star – (aproape ca domnul din aceasta fotografie… da stiu, e johnny depp)
lenjerie sexy din dantela chantily si matase, colectiile care au fost imbracate de multe dintre divele lumii pe coperte de reviste super grele, totul la discount de pina la 70 %…
asta da dezmatz pentru femei.
se intimpla joi la Gaia intre 12.00 si 21.00, expozitia cu vinzare a TUTUROR colectiilor Sarrieri de la aparitia brandului si pina acum.
sub un nume tres tres chic I.D. SARRIERI BOUTIQUE ÉPHÉMERE
ne vedem acolo, pun pariu, asa ceva nu se rateaza:)
Exista unele momente in viata cand te opresti pentru cateva secunde si te uiti inapoi la ce ai facut.
In clipa asta ma aflu in postura de a-mi intoarce capul peste umar si a privi la una din cele mai grele si in acelasi timp cele mai frumoase perioade din viata mea.
As vrea sa poata exista cuvinte sa pot multumi pentru ceea ce mi-a fost oferit. Stiu ca sunt o persoana norocoasa si mai stiu ca orice dorinta am avut mi s-a indeplinit. Probabil asta e motivul pentru care mi-a fost dat sa cunosc niste oameni minunati, care au stiut sa apeste butonul “share” si care au crezut in mine de la inceput si pana la final. Nu pot decat sa le multumesc pentru tot ce m-au invatat, pentru ca alaturi de ei am aflat ce inseamna radio, echipa si munca adevarata. Ii iubesc pe toti cu tot sufletul si stiu ca voi fi acolo undeva bine ascunsa in ei, chiar daca a venit momentul pentru un nou inceput.
Experienta pe care o traiesc acum e exact ca atunci cand muncesti la un film si ajungi sa te atasezi de toata echipa, sa muncesti cot la cot cu ei, sa realizezi ca impreuna ati dat nastere la ceva extraordinar, dar ca la un moment dat se incheie. Evident te trezesti din nou singur si pregatit sa o iei de la capat.
Practic, cam asta e stilul de viata pe care mi-l doresc: sa traiesc multe povesti frumoase, pentru ca la un moment dat sa pot sa ma asez intr-un fotoliu si sa pot fi mandra de ceea ce am de povestit.
A venit momentul sa inchei un capitol frumos din viata mea si sa incep sa scriu pe o pagina alba.
Daniel Craig s-a casatorit cu Rachel Weitz intr-o ceremonie secreta, zilele trecute, la New York.
vestea a fost confirmata de oficialii lui Craig, dar cuplul nu face comentarii cum n-a facut niciodata – din 2004 – de cind cei doi sunt impreuna.
Mie imi place mult Rachel – e genul de actrita care nu se amesteca in mondenitati, cu low profile, f desteapta si cu bun simt.
Pe domnul Craig l-am vazut in carne si oase la premiera James Bond _ Quantum of Solace – la londra si abia atunci am inteles de ce l-au ales pe el pt noul agent 007: are o super charisma si o energie pozitiva teribila.
dar tot nu cred ca e un barbat frumos (ca Brosnan sau Sean Connery – ahhh, Sean Connery)
citeva lucruri de citit pentru o dupa amiaza ploioasa si racoroasa.
*
He (Peter Falk) had one of the great loopy stares in movie history, courtesy of a glass eye that was the trophy from a childhood disease. But Falk’s ocular eccentricity would not relegate him to weird comic status; he saw acutely into the human condition of the American male, 20th century, second half. Blessed with a crinkly face that viewers found it hard not to smile back at, Falk would stab the air with his cigar stub as an artist used a paint brush. He played tough guys, gangsters and cops, hundreds of times, managing to show the fraternity of both groups, the humanity of each. A modern folk (or Falk) poet of exasperation, he used a repertoire of eloquent gestures to portrait the weight of the human condition; the slow descending of his shoulders had the grace of Pavlova’s dying fall in Swan Lake.
“The sad part is that if you look at where addiction treatment was 10 years ago, it hasn’t gotten much better,” says Dr. Martin Paulus, a professor of psychiatry at the University of California at San Diego. “You have a better chance to do well after many types of cancer than you have of recovering from methamphetamine dependence.”
*
As chance would have it, a few days before I was scheduled to interview Kim Cattrall, I spotted her former Sex And The City co-star Sarah Jessica Parker coming out of a restaurant in downtown New York. But instead of feeling like one of those magical Manhattan coincidences that generally happen only on Sex And The City, it looked like an ominous portent.
Parker is now nigh on unrecognisable from her youthful film career and the early (and best) days of the long-running show, having attained the seemingly de rigueur body shape for actresses – one that has been pummelled into a permanent apology for being a woman. Surrounded by bellowing paparazzi, she looked thin and guarded and miserable.
azi mi-am dorit foarte tare sa reascult cintecul acesta, in aceasta interpretare…
daca nu -l stiti in versiunea acesta (cor de fete – Scala & Kolacny Brother), luati-va 5 min juma de relaxare ca sa va intilniti cu perfectiunea.
*
e un exemplu minunat de gasire a voluptatii perfectiunii in spatii inguste. oamenii astia au recreat, pe o melodie extrem de celebra, o cu totul alta opera de arta.
si cum sunt toti imbracati in haine f f simple, negre, dar prin puterea a ce fac si a energiei grupului, hainele alea par f sofisticate si speciale.
*
m-am gindit mult de la ce am avut dorinta asta si sentimentul pe care l-am identificat e unul…tactil.
am primit un telefon intr-o cutie neagra catifelata, cu funde negre de matase pe dinauntru, cu o carte cu ilustratii – cu coperte negre care au un B de matase broshat. ambalajul asta sugereaza perfectiunea, parca ar contine perle de cultura. ma joc de aseara cu cutia prin casa, cum o mai intilnesc cum o mai deschid, o mai miros (are un mirod de mahon, cerneala si trabucuri cubaneze), o mai pipai pe dinauntru sau ma mai uit la cartea cu ilustratii.
(am luat o foto profesionista pentru ca nu-s in stare sa fac o foto frumoasa)
inca mai ascult melodia pe repeat, telefonul e la incarcat. cind ma imprietenesc cu el, va dau detalii despre ce stie sa faca.
Toma Coconea este unul dintre cei mai misto sportivi de care am auzit vreodata; cu o vointa incredibila, si cu acel amestec de ambitie si bun simt din care-s plamaditi eroii.
Toma Coconea participa de citiva ani la RedBull X Alps o competitie in care niste supra oameni isi propun sa traverseze Alpii in citeva zile doar in alergare/catarare si cu parapanta.
Toma Coconea este recunoscut pentru aproape 100 de km parcursi intr-o zi!!! pe munte.
si e un fel de zeu intre participantii de la aceasta competitie
pe 17 iulie Toma intra din nou in competitie, il puteti urmari live pe site-ul RedBul X Alps, e incredbil ce face si, ce e si mai incredibil, e senzatia pe care tu o ai de acasa, uitindu-te cit a zburat/mers in fiecare zi: nu e un joc pe computer, sunt super oameni. 32 de sportivi care se lupta zi si noapte care sa parcurga primul 874 de km prin alpi.
O sa va tot povestesc despre acest eveniment pentru ca sunt o foarte mare fana a lui Toma Coconea. ( atit de mare, incit de la editia trecuta de Red BUll XAlps, i-am facut rost de numarul de telefon si i-am transmis personal admiratia mea pentru efortul lui incredibil)
Saptamina trecuta am avut o lectie privata si foarte exclusivista despre cum se prepara Frappuccino, bautura inventata de Starbucks dupa o reteta pe care o tin secreta… pina la un punct.
Am avut 2 colege la lectii: Raluca Soare si Ana Maria Lebada, drage cititoare de S!MPA. Lectiile au fost tinute de Cami, cea care m-a invatat tot ce stiu despre cafea – si tre sa stiti ca stiu f multe:), dar si de Costin – the big boss Starbucks Romania.
La masa de studiu cind am invatat reteta de baza pentru Frappuccino – cita gheata, cita cafea, cit sirop si ingredientul magic Starbucks ( un ceva care e la vedere in cafenele, dar a carui compozitie este super secreta si care se pune in Frappuccino) – acolo, la masa, m-am amuzat ca niciuna dintre noi, trei-studinte-in-Frappuccino, nu-si dorea acelasi gen de bautura.
Cami ne-a explicat regula standard dar, pentru ca ne-a spus ca sunt disponibile in cafenea 16 siropuri si 3 tipuri de “baza” (coffee, decaf & cream), am sarit repede peste ce ne spunea si am inceput sa fabulam cam cu ce am vrea noi sa ne facem Frappuccino.
Vestea simpa a fo ca am avut voie sa facem orice combinatie ne-a trecut prin cap si ne-am preparat Frappuccino singure.
Eu am preparat un Frappuccino decaf, cu sirop de migdale si sirop de ciocolata (ba chiar cu bucati de ciocolata). Frisca era inclusa in reteta de baza (care frisca se prepara din lapte, in cafenea, direct).
Raluca, zisa si Soare pentru ca se imbraca foarte colorat (avea niste sandale dementiale!), a preparat un Frappuccino vesel pe care l-a daruit viitorului sot din dotare.
Ana Maria si-a facut un Frappuccino cu 3 shot-uri de cafea pentru ca urma o seara lunga de lucru. A pus si ceva siropuri, dar nu mai stiu ce:)
*
Lectia noastra privata despre cum se face Frappuccino a facut parte dintr-o campanie Starbucks, daaaaaaaaaaaaar oricare dintre voi isi poate personaliza Frappuccino in cafenele Starbucks.
Sigur ca voi nu stiti (ca n-ati facut lectii cu Cami) care sunt siropurile, care sunt posibilitatile de lapte/crema/cofeina, dar puteti ruga un barista sa va ajute.
Faceti jocul asta intr-o cafenea sa vedeti cit de bine o sa va simtiti: intrati, cereti Frappuccino si spuneti-i ca vreti sa-l personalizati; barista o sa va ghideze anuntindu-va toate posibilitatile si voi va puteti pune imaginatia la lucru. O sa fie foarte foarte amuzant si o sa va placa sa beti o bautura unica, a carei creatie va apartine.
*
Aaa, trebuie sa stiti ca in cafenele Starbucks exista o instalatie de purificare a apei care rezolva problema durerilor in git. Ne doare in git cind bem rece pentru ca exista o bacterie in apa care e fericita in gheata. Cafenele Starbucks sunt printre putinele locuri din RO in care gheata e curata, de aceea chiar si iarna se vinde Frappuccino (pt ca nu-i doare in git pe clienti 🙂 )
Eu am trait o saptamina la Starbucks de asta stiu o multime de smekerii interne. Cred ca daca mai invat un pic, ma primesc si pe mine sa lucrez la ei.
si daca ajungeti la Starbucks din Vitan, trimiteti-i salutari lui Cami (spuneti ca stiti de ea de la mine, o sa se bucure; am chinuit-o de fiecare data cu zeci de intrebari)
De la începutul anului am participat la mai multe evenimente de sau despre business, la care invitatele erau femei. Nu știu dacă a fost întâmplător sau nu, dar așa s-au legat lucrurile și parca în jur aud tot mai des de asemenea întâlniri women only.
Nu sunt mare fan, a priori. Am făcut Liceul Pedagogic și Facultatea de Jurnalism și cunosc și metehnele majorității feminine. În plus, de regulă, mă deranjează să constat și cea mai mică diferență, și cea mai nevinovată segregare pe criteriul genului. O fi și asta o definiție a feminismului, poate.
Trebuie să recunosc, însă, după vreo cinci asemenea întâlniri petrecute numai în ultimele trei luni, că discuțiile femeilor sunt foarte diferite de cele ale bărbaților sau cele generale.
Subiectele sunt mai telurice – adică mai de-aici, de la noi de pe planetă. Nu vorbim economie globală, ci încercăm să aflăm unde am putea să găsim recepționista ideală, un furnizor de textile serios, o echipă de construcții ca lumea sau cel mai bun coach.
Nu suntem obsedate de reducerea costurilor în companiile proprii, ci ne întrebăm cum am putea să ne păstrăm angajații la care ținem, cum să le ajutăm familiile și să le asigurăm cumva ratele la bancă. Nu urmărim încruntate cursul valutar, ci ne minunăm privind în urmă la soluțiile de ultim moment pe care le-am găsit, la creativitatea pe care ne-am redescoperit-o, la vreo pasiune de care uitasem și care ne-a ajutat să trecem peste clipele de depresie care ne-au atins, invariabil, în ultimii trei ani.
Nu ne lăsăm intimidate de amenințările macroeconomice, ci ne retragem în weekend în Centrul Vechi cel recucerit; în vreun parc în care se adună juniorii; cu vreo carte de business care n-o fi panaceu, dar în care tot sperăm să găsim o idee interesantă; la vreo expoziție de artă pe care în alți ani n-am fi avut timp s-o vedem; cu o cafea bună și un parfum de tei pe care le remarcăm cu nesaț.
Urmărim lucrurile mici, rezolvăm problemele de azi și de mâine, deschidem tot mai rar televizorul ca să nu ne contamineze pesimismul general și ținem în continuare capul sus și zâmbetul pe buze. Ne dezbărăm, încetul cu încetul, până și de milenarul obicei al bârfei, aplaudând, în schimb, o idee bună, o carieră remodelată deștept, un sfat prietenesc primit de la o necunoscută cu care ai schimbat doar o carte de vizită.
La toate întâlnirile despre care vorbeam, cred că am cunoscut sau urmărit 100-200 de femei, tinere, dinamice, mediu urban, mediu de business, educație superioară, venituri medii și peste, știți voi… Eșantion reprezentativ? Poate da, poate nu. Dar reprezentativ, pentru mine, și plin de inspirație, într-o perioadă în care amărăciune și blazare găsești pe toate gardurile. D’aia iubesc femeile…
*
Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication si sunt onorata ca a acceptat invitatia de a fi special guest star pe S!MPA. cb
mai am multe lucruri simpa de povestit din excursia mea la Cluj la TIFF 2011 si, pentru ca saptamina asta puteti vedea la bucuresti o parte din filme, profit sa mai scriu cite ceva din ce n-am povestit.
desigur fac si cite o trimitere la un film de vazut din festival.
* Via
Inocentie Micu Klein, in centru.
asta a fost raspunsul lui Adi Hadean la sms-ul meu “unde maninc si eu ceva bun?”
nu mai stiu foarte exact (ca la menu) ce am mincat – dar recomand supa de usturoi care era dulce si f f fina, in combinatie cu o brucheta cu brinza de capra; la felul 2 am ales piept de pui crocant cu niste ceva si piure de mazare (suuuuper fin!). iar la desert ceva spectaculos si mega mega delicios al carui nume nu-l mai stiu. am insa niste foto:)
si mi-am notat numele bucatarului ca sa-i dau tot creditul pe care-l merita: Naday Egon.
felicitarile mele!
daca ajungeti la cluj, mergeti la Via, cereti sa stati sus in separeul de pe terasa, sa vedeti turlele bisericilor din jur. de restul o sa se ocupe ei ca sa aveti o amintire f f gustoasa si rafinata.
la plecare i-am dat un sms lui Adi Hadean “sa-ti traiasca familia. am mincat divin”
*
pentru bucuresteni, va recomand sa vedeti din programul de la TIFF, Czukor Show, un film care are aceeasi nationalitate ca si bucatarul de la Via:)
merg si eu miercuri la Scala sa-l vad:
Un bărbat de la ţară este invitat într-un show de televiziune la cererea surorii sale, pe care n-a mai văzut-o de şase ani. Ea a decis să-şi aducă familia în faţa camerelor de luat vederi. Emoţiile îi copleşesc pe protagonişti şi două tragedii se dezvăluie în acelaşi timp: un triunghi amoros, dar şi mai marea dramă a exploatării problemelor personale de către media.
noi am avut campania cu frunza, iar inainte campania cu Gica Hagi, Nadia Comaneci si Ilie Nastase.
uitati-va la spotul asta si o sa intelegeti de ce la ei e cu “Sir” & “Dame”, iar noi abia am trecut de tovarasu'(a):
traditie, eleganta, experienta personala (ba chiar “dat din casa”, nu mult dar suficient ca sa fie credibil)
campania a fost lansata astazi, la mai bine de 10 ani de la ultima campanie globala pentru turismul britanic si mai include alte 4 staruri: Dev Patel, Twiggy, Rupert Everett si Jamie Oliver.
spotul cu Rupert Everett vorbeste despre teatrul britanic ( e delicios, il voi posta si pe el curind), iar cel cu Twiggy vorbeste despre moda.
sloganul campaniei este You’re invited.
P.S. I’m coming. in august vad la londra Richard al III-lea cu Kevin Spacey si Furtuna cu Ralph Fiennes. Yes, I’m invited:)
Your mother has never actually seen you play tennis live because she gets so nervous. Do you think she’ll ever change her mind?
I’ve asked her many times. She always answers, “No, I have my life, and I don’t want to change,” and also she really doesn’t enjoy the sport. So even after the French Open, I didn’t call her. I sent a text message saying, “I’m good. Now in Paris, on my way back to Munich.” And she said, “I heard you won a tournament.”
Is she proud of you?
I think so. But sometimes she doesn’t want to show it.
Li Na, prima chinezoaica detinatoare de trofeul Roland Garros in Time
