Category : oameni din “aluatul bun”

academia-de-optimismCum faci sa descoperi optimismul care ramane pt totdeauna?

Cum faci sa descoperi optimismul care ramane pt totdeauna?

 

Intr-o alta viata, cand eram semi corporatista si un manager care avea in grija lefurile multor oameni, eram o persoana care dedica foarte mult timp profesiei. La munca ii ajutam pe colegii mei sa-si duca la capat task-urile, iar acasa rezolvam task-urile mele ca sa nu incurc “fluxul de lucru” de a doua zi.

Eram atat de doborata de treaba ca simteam pe umeri pietre de moara.

Nu stiu daca am facut bine sau a fost rau, oricum nu pot schimba nimic din ceea ce a fost, dar am momente de mandrie cand ma intalnesc cu oameni care sunt importanti/mari acum in moda, in design, in muzica si-mi spun ca revista pe care o conduceam le-a inspirat drumul in viata.

Pe vremea aceea aveam putine motive de optimism, mai degraba aveam momente de mandrie si de bucurie pentru victorii de moment.

Astazi nu ma mai intereseaza Victoria de moment, imi masor “victoriile” in momente de liniste si de bucurie, iar asta este pentru ca – undeva pe drum- mi s-a schimbat mentalitatea.

Poate ca m-au influentat lecturile, poate au fost oamenii din jurul meu, poate a fost viata pur si simplu (am trecut printr-o delicata problema de sanatate in urma cu cativa ani), dar astazi caut din reflex partea buna a lucrurilor si intamplarilor de care ma lovesc.

In perioada mea corporatista aveam insomnie, dormeam 2-3 ore pe noapte si mintea mea nu concepea sa nu duc la bun sfarsit toate task-urile din to do list. Astazi dorm mai mult si am invatat sa-mi ascult corpul, iar el sa ma inteleaga: ma pot trezi fara ceas exact la ora la care mi-am propus. Si nu ma mai cert daca nu am dus la capat toate sarcinile din ziua precedenta. In plus, aleg sa fac doar ce imi place – si personal si profesional, oricat de greu ar fi asta de suportat pentru cei din jur.

Multa vreme am facut un exercitiu de relaxare inainte de culcare: multumeam tuturor persoanelor pe care le intalnisem in ziua respectiva. Sigur ca unii ma deranjasera, sigur ca altii ma enervasera, dar era un exercitiu frumos sa caut ceva bun, util, inspirational si din intalnirea in care confortul meu mental fusese provocat.

Cu vremea genul acesta de exercitiu a devenit o practica pentru toata ziua si chiar in momentul in care cineva ma provoaca e un gand in mintea mea care gaseste o explicatie despre ce voi invata, ce greutati are cel din fata mea si alte mici detalii care ma fac sa vad… partea buna a lucrurilor.

Ce vreau sa spun cu aceasta marturisire?

Uneori avem nevoie de indrumatori ca sa redescoperim ca optimismul e o alegere. Ca noi alegem daca vrem sa criticam orice, sa ne luptam pentru a avea dreptate de dragul de a avea dreptate sau sa vedem partea buna a lucrurilor si intamplarilor.

Viata ne ia insa pe drumurile ei si uitam detaliile acestea, controlati de ego, de anturaj, de propriile mize personale sau profesionale. Si iar avem nevoie de indrumatori, de profesori de optimism.

Poate de asta, cei de la Hospice Casa Sperantei s-au gandit sa faca cursuri de optimism predate de copilasii care sunt in situatii delicate de sanatate.

Copiii care s-au nascut cu deficiente care pe noi ne sperie sunt dintre cei mai optimisti si mai ambitiosi copii pe care i-am intalnit vreodata. Pentru ca ei nu cunosc o alta realitate. Asa s-au nascut si asa merg mai departe prin viata. Sigur ca, odata ce cresc, realizeaza ca altora le e ceva mai usor prin conditiile naturale, dar ei stiu din instinct ca trebuie sa mearga mai departe si merg cum stiu ei, cum pot ei.

Cred ca sunt cele mai emotionante lectii de optimism si ambitie pe care le putem primi.

Si daca vreti sa faceti si o fapta buna, dar sa va si incarcati putin cu optimism, va rog sa donati cu un sms la 8844 2 euro pentru crearea unui nou centru Hospice Casa Sperantei pentru copilasii are au nevoie de ingrijire paliativa.

Sau in schimbul unei donatii mai mari veti primi o lectie de optimism de la profesorii de la Academia de optimism Hospice Casa Sperantei – vedete, sportivi, copii foarte simpatici si speciali. Detalii pe site-ul academiei.

Am fost acum cativa ani impreuna cu Marius Manole in vizita la Hospice Casa Sperantei din Brasov. Voiam sa se “confrunte” pentru un articol cu copilasi asemeni lui Oscar , personajul sau din Oscar si Tanti Roz. Am plecat de acolo cu super energie amandoi. Puteti citi povestea aici, poate va convinge ea sa donati 2 euro.

Ce se va intampla cu banii stransi?

Academia este, de fapt, un centru socio-medical inovator, unic în România şi în regiune, ce va oferi copiilor afectați de boli rare și cu prognostic limitat de viață o șansă la bucurie, demnitate și incluziune socială.

Centrul este construit pe suprafața unui domeniu donat de familia Florescu şi este format dintr-un conac şi 5 alte clădiri aflate într-un loc pitoresc aproape de Bucureşti.

Centrul va beneficia de o unitate cu 12 paturi pentru servicii gratuite de îngrijire paliativă a bolnavilor; 6 apartamente de cazare temporară a copiilor, împreună cu familiile lor, centre de zi ce vor oferi terapii fizice și psiho-emoționale, activități educative şi distractive dar şi servicii de consiliere psihologică pentru copii și familiile lor.

Hai, va cunosc stiu ca vreti sa ajutati, stiu ca mai credeti in micile minuni facute de multi oameni adunati la un loc de un gand si o fapta buna. Va rog tare sa donati.

Va multumesc.

(eu sunt un donator recurent pentru Hospice Casa Sperantei, dar am donat si acum si voi pastra donatia lunara pana la sfarsitul acestui an)

20170818_095205

KV_ADO_Stefi-9-ani

1603
shutterstock_educatieBanii de CSR cheltuiti cu cap sau cum poti sa schimbi viata unui orasel cu 10.000 locuitori

Banii de CSR cheltuiti cu cap sau cum poti sa schimbi viata unui orasel cu 10.000 locuitori

Saptamana trecuta am fost la Urlati pentru ca la cativa km la iesirea din oras e una dintre cele mai importante fabrici aparute in Ro in ultimii ani: o fabrica P&G care scoate pe poarta anual produse de ingrijire a parului pentru peste un miliard de consumatori.

Fabrica e construita in 2009 si e una de referinta la nivel mondial in termeni de sustenabilitate: foloseste energia solara si colecteaza apa de la ploaie pentru utilitati, are cele mai inalte standarde de igiena si angajatii beneficiaza de programe de calificare. A si fost premiata anul trecut la nivel european pentru standardele pe care le respecta.

Dar nu despre fabrica vreau sa va scriu, ci despre efectul pe care il imprima zonei.

Urlati e un orasel cu 10.000 de locuitori, la 30 de km distanta de Ploiesti si copiii din zona cand se gandesc ce vor face cand se vor face mari isi iau, dupa puteri si resurse, fie reperul de a se muta in Ploiesti, fie de a se muta la Bucuresti (care e la 90 de km distanta).

De 6 ani de cand e fabrica in zona, nivelul de trai a crescut pentru ca oamenii au avut noi locuri de munca. 60% dintre angajati sunt din Urlati sau satele din jur, iar odata cu fabrica P&G s-a mutat in zona si o alta fabrica producatoare de ambalaje de plastic, unde desigur au fost angajati alti oameni din zona.

Cand au venit cei de la P&G in Urlati ca sa inteleaga toata lumea ce e cu fabrica la care muncitorii sunt luati cu masina si au pranzul asigurat la cantina, s-a facut o actiune in care si vecinii angajatilor puteau vizita locul. Si, evident, batrinii din satele din jur au fost foarte surprinsi.

Dar nici macar asta nu e cel mai spectaculos lucru – ca le-a crescut nivelul de trai – desi cu siguranta e beneficiul cel mai important pentru zona.

Cele mai frumoase lucruri se intampla cu copiii din scolile din Urlati.

Angajatii straini ai fabricii (in functiile de management pe productie sunt o serie de expati) au inceput sa mearga la scoli ca aia micii sa invete engleza direct de la sursa si le-au vorbit despre leadership, despre antreprenoriat, le-au povestit greutatile din vietile lor si cred ca astea au fost cele mai frumoase si mai eficiente lectii pe care le-au primit aia micii.

P&G are in Liceul Tehnic din Urlati o Scoala tehnica – un fel de scoala profesionala pe care o sustine financiar – unde sunt pregatiti copii in electronica si alte job-uri tehnice necesare angajatorilor din zona, copiii – toti cu situatii materiale modeste – primesc burse de merit si de la primarie, dar si de la fabrica.

Toate lucrurile acestea ar putea fi considerate un simpatic articol de PR, dar de fapt acum vine efectul adevarat.

P&G organizeaza anual un concurs de proiecte pentru copiii din scolile din Urlati, copiii aplica pentru finantari ca un ONG, organizati in grupuri, si fac proiecte prin care justifica de ce cred ei ca ideea lor merita banii, daca e sustenabila si cum poate ajuta comunitatea.

Ce idei credeti ca au trimis spre finantare si-au obtinut bani?!

Si-au refacut curtea scolii – cu teren de sport mai bun si mai frumos.

Au refacut un parc din oras

Si , proiectul meu preferat pentru ca nu este doar despre nevoile lor, au facut pentru statiile de autobuz copertine ca sa nu mai stea lumea in ploaie si sa astepte masina pe bancute, aparati de vremea rea.

Mi se pare minunat ca niste copii – care vin din familii foarte modeste – si-au pus amprenta pe orasul lor schimbandu-l fie si cu un milimetru. Pentru ca schimbarea asta arata si schimbarea lor, arata lectii despre generozitate, despre managementul resurselor, despre leadership. Si toate acestea vor fi ca un bulgare de zapada care se va rostogoli si va tot creste ajutandu-i pe astia micii sa fie Oameni Mari.

Stiu ca fabrica P&G de la Urlati a fost premiata pentru alte lucruri la nivel international, dar – cum ziceam – mie asta mi se pare unul dintre cele mai frumoase lucruri care se intampla acolo. Banii de CSR sunt cheltuiti cu cap, nu de forma ci cautand fondul, iar schimbarile nu sunt de ambalaj, sunt in esenta.

Fabrica Procter&Gamble din Urlaţi, desemnată recent „Cea mai bună fabrică P&G din Europa, din anul 2015”, furnizează mărci îndrăgite pentru îngrijirea părului precum Head&Shoulders şi Pantene pentru mai mult de un miliard de consumatori din peste 40 de țări, în Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală şi Regiunea Caucaz.

 

1403
Principesa-Margareta webVino miine la Zilele Portilor Deschise ale Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei

Vino miine la Zilele Portilor Deschise ale Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei

Miine este Ziua Portilor Deschise la Fundatia Principesa Margareta a Romaniei si daca vreti sa simtiti direct pe pielea voastra, in sufletul vostru, o parte din trairile beneficiarilor actiunilor fundatiei e momentul sa veniti la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, sala Gheorghe Focşa, intre 13.00 si 17.00

 Daca vreti sa le aratati copiilor vostri, prin puterea exemplului, una dintre cele mai frumoase lectii de bun simt, grija pentru celalalt si daruire, e frumos sa veniti miine la acest eveniment.

 

Anul acesta se implinesc 25 de ani de activitate a Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, iar in acest week end sunt actiuni care celebreaza – cu discretie si eleganta – aceasta aniversare.

Ziua Portilor Deschise este gindita cu o succesiune de evenimente prin care fiecare participant poate intelege  progarmele inter- generationale ale fundatiei prin ateliere interactive. In loc sa-ti explice cineva ce fac programele, treci tu prin experiente care te vor face mai intii sa simti si apoi sa intelegi semnificatia programului.

In program  vor fi lectia de muzica clasica, clubul de lectura între generatii si ceva care o sa lase urme in fiecare dintre participati, intilnirile demonstrative “speed-dating” la care tinerii sau mai putin tinerii observatori si curiosi vor sta fata in fata cu virstnici din programul fundatiei si vor raspunde la intrebari/sau vor intreba lucruri personale. Lectii si povesti de viata in citeva minute.

 

De fapt toate aceste “jocuri” sunt create pentru ca fiecare vizitator sa aiba experienta educatiei la “Centrul Comunitar Generaţii”,la cursurile de meserii, sa le fie prezentati bursierii “Tinere Talente” si sa inteleaga importanta voluntariatului in sprijinul virstnicilor singuri din cadrul programului “Niciodata singur”.

*

Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I. În prezent, Fundaţia Principesa Margareta a României sprijină, copii, tineri şi vârstnici prin intervenţii durabile bazate pe schimbul de experienţă şi valori între generaţii.

 De-a lungul timpului, peste 1.8 milioane de euro au fost investiţi în centre comunitare, cu o abordare intergeneraţională.  Un număr de 24.000 de copii şi tineri şi aproximativ 2.500 de familii cu un trai precar, precum şi 600 de mici ong-uri locale, au primit ajutor şi asistenţă din partea Fundaţiei şi peste 180 de tineri au putut să urmeze cursuri de calificare într-o meserie, încât să îşi poata asigura traiul independent.

 Fundaţia a venit în sprijinul vârstnicilor din România din primele zile de activitate prin programe menite să lupte împotriva izolării şi a singurătăţii şi să crească calitatea vieţii lor. Astfel, peste 171.000 de persoane au primit sprijin din partea Fundaţiei în centre de îngrijire sau direct la domiciliul lor.

 Prin programul “Tinere Talente”, peste 170 de tineri artişti au fost susţinuţi să îşi împlinească o carieră prin burse de studiu, mentorate, masterclassuri şi promovarea operei lor.

 De-a lungul celor 25 de ani de activitate, Fundaţia Principesa Moştenitoare Margareta a României a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educaţiei, dezvoltării comunităţii, societăţii civile, sănătăţii şi culturii, proiecte ce şi-au adus contribuţia la reînnoirea spirituală şi socială a României.

 *

dati va rog vestea mai departe, cu cit mai multi tineri afla de acest eveniment, cu cit mai multi copii primesc indirect aceasta frumoasa lectie de a-i ajuta pe ceilalti cu discretie si eleganta, cu atit facem un pas mai mare spre a ne fi mai bine ca natiune.

ne vedem miine.

*

La multi ani Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Felicitari echipei minunate care lucreaza la fiecare dintre proiectele de mai sus.

In loc sa-i numesc, am sa va spun o intimplare despre calitatea si atentia la detalii a muncii lor.

In fiecare an, copii care au resurse financiare modeste, dar sunt foarte talentati la muzica sau arte, se inscriu pentru bursa Tinere Talente prin care sunt ajutati de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei sa participe la concursuri, seminarii, cursuri speciale etc. Unul dintre bursanti – un tinar violonist exceptional, foarte foarte talentat si premiat – a anuntat echipa programului ca nu mai participa si in al doilea an la selectia pentru bursa pentru ca… el obtinuse o bursa dintr-un alt concurs si voia sa lase si pe altcineva sa se bucure de ajutor (e atit de bun incit ar fi luat bursa fara probleme si la Fundatie), stiind cit de important e pentru fiecare tinar talentat cu situatie materiala modesta. E doar un exemplu despre calitatea si selectia oamenilor.

O lectie minunata de bun simt si modestie.

Cum ziceam, sper sa ne vedem miine cit mai multi la Muzeul Satului la Zilele Portilor Deschise la Fundatia Principesa Margareta a Romaniei.

 

 

1433
utok 1uitati-va bine… dar BINE

uitati-va bine… dar BINE

in dreapta blogului meu e un banner albastru si un nume acolo UTOK.

Domnii din spatele brandului acesta au facut sa se intimple o magie: au daruit pentru copiii de la Spitalul Fundeni Sectia Oncologie, tablete cu aplicatii educative preinstalate. 30 de copii care sunt in spital de sarbatori si care acum o sa-si ocupe timpul cu ceva amuzant si educativ. Si poate o sa zimbeasca putin.

S-a intimplat asta gratie lui Cristian Manafu, Costin Cocioaba, Dan Pandrea si Alina Iatan.

Pentru mine povestea e asa.

Cristi care o cunoaste pe Alina , terapeut care are in grija copii de la Fundeni, m-a intrebat daca vreau sa cedez spatiu publicitar unui brand care ar putea dona tablete pentru copiii din spital.
A trimis catre mine si alti multi bloggeri proiectul lui special de Craciun

Mai departe povesteste el intr-un mail

”Aveam ideea de a oferi unui brand o campanie de bannere si articole pe blogurile dornice sa ajute si sa ofere spatiu de reclama, dupa posibilitati. L-am sunat pe Dan Pandrea, blogger de-al nostru si parte din echipa UTOK, si i-am explicat ce intentionez sa fac. I-a placut ideea, a dus-o mai departe si in ultimele zile a facut tot posibilul sa se intample.

Acum doua zile, m-a sunat Costin cu intrebarea: Dar aceste tablete sunt configurate? Hmmm… Vin din depozit ca la orice magazin. Atunci s-a mobilizat si a preluat task-ul de a pregati – ready to play – cele 30 de tablete.

*

Intre timp darurile au ajuns la copii si, impreuna cu alti 59 de oameni care avem bloguri si o comunitate online (si care au raspuns DA la solicitarea lui Cristi Manafu), va rugam sa va uitati la bannerul UTOK si sa faceti o vizita pe site-ul lor. Daca le descoperiti produsele e ca si cum le-ati spune multumesc pentru fapta minunata pe care au facut-o.

Bravo baietilor – Cristi, Costin si Dan, imbratisari Alinei.

Sa avem cu totii Sarbatori magice cu oameni care se aduna-n gind si fapta buna.

 

1196
drumun accident de avion, niste voluntari si lectiile despre sacrificiu, generozitate si solidaritate

un accident de avion, niste voluntari si lectiile despre sacrificiu, generozitate si solidaritate

din accidentul de ieri de avion, trist si nedrept, sunt multe lectii de invatat.
si nu sunt lectii in care sa ne ratzoim la autoritati cum ne-ar fi cel mai la indemina sa o facem. stim ca nu de acolo o sa vina schimbarea. nimeni nu o sa-si dea demisia cind a gresit, ca semn al asumarii erorii care a dus la pierderi de vieti.

sunt insa lectiile despre vocatia voluntarului si a salvatorului care ar trebui sa ne motiveze.

primul e pilotul – Adrian Iovan – a murit salvindu-i pe ceilalti. era intr-o misiune de voluntariat al carei scop era salvarea unor alte vieti pentru ca urma sa aduca organe pentru un transplant. e o mare ironie a sortii aici. mare. mare.

apoi e unul dintre medicii care s-a aflat in avion. Radu Zamfir -39 de ani, chirurg. unul dintre cei mai buni studenti ai generatiei lui ( a terminat cu 9, 63 facultatea si a luat 10 la licenta). si-a pastrat singele rece in conditii extrem de grave si, pentru ca el avea cele mai putine probleme medicale, i-a ajutat pe ceilalti sa nu sufere mai mult. sau sa traiasca. si-a dat foc la toate lucrurile pe care le avea in avion ca sa se incalzeasca toti.

mai apoi sunt satenii din zona in care a avut loc accidentul. sa o iei prin noapte, prin munti, la pas pentru ca stii ca niste oameni vor muri daca nu sunt gasiti ACUM, e un gest de mare generozitate si solidaritate.

si nu in ultimul rind sunt baietii cu inimi de aur din echipa OFF Road Transilvania. unul dintre ei, Vlad Vana, a sunat la 112 dupa 4 ore de la accident ca sa-si ofere serviciile impreuna cu colegii lui. vazuse la tv ca nu-i gasesc si au vrut si ei coordonatele localizarii ca sa-i caute. probabil ca se adunasera dupa o zi de munca si in loc sa bea o bere si sa se uite la televizor, au plecat prin munti. noaptea. de altfel, au fost si cei care au ajuns primii acolo.

toti oamenii astia au in singe, in ADN, vocatia salvatorului, generozitatea, umanitatea, ba chiar si sacrificiul pentru celalalt.

e emotionat cind afli despre alti semeni ai tai ca pot face asta, dar… tu?

stim ca nu o sa ne ajute autoritatile prea curind, incidentul asta nenorocit ar trebui sa ne invete niste lucruri despre noi si despre cum ii putem noi ajuta pe ceilalti. pentru ca vietile nu se salveaza de la televizor.

puteti sa va inscrieti voluntari pentru Societatii de Salvare Bucuresti aici , sau pentru SMURD aici. nu e nevoie neaparat sa fiti medic, invatati prin cursurile lor regulile de prim ajutor. dar uneori inseamna imens de mult sa fie aproape de locul unui incident cineva care sa fie inscris intr-un asemenea program si care sa poata sa fie contactat rapid.

*

programul de voluntariat al Societatii de Salvare Bucuresti se numeste foarte frumos si e un mesaj pe care ar trebui sa ni-l amintim zilnic “exista un erou in fiecare dintre noi”.

genul asta de intimplari s-ar putea transforma oricind intr-un film care sa ne invete indirect ce inseamna sa ai mintea setata sa-i ajuti pe ceilalti pentru ca esti OM.

1214
arta pentru viatafoloseste-ti arta pentru o fapta buna. poti sa fii ajutat financiar pentru asta.

foloseste-ti arta pentru o fapta buna. poti sa fii ajutat financiar pentru asta.

va mai aminti de proiectul Arta pentru viata de anul trecut?

in esenta era vorba de granturi pentru proiecte culturale care sa se desfasoare in spitale si care sa aduca, fie si pentru o clipa, o bucurie celor care se lupta cu trupurile si mintile lor ca sa invinga boli cumplite.

au fost 5 proiecte cistigatoare si, desi toate sunt minunate si au fost eficiente, mie cel mai mult imi place proiectul care arata cit de mult face risul intr-o terapie. cit de important e sa poti sa faci pe cineva sa rida intr-un moment in care e in cumpana.

revin la proiectul acesta pentru ca se fac din nou inscrieri pentru finantari de fapte bune.

asa ca, daca aveti activitati artistice cu care ati putea bucura copii sau adulti in spitale, aplicati.

pentru mine proiectul asta nu e despre boala sau arta, e despre cum sa faci bine prin ce stii tu mai bine sa faci – un act artistic. si care e menirea cea mai frumoasa a artei alta decit a face bine celor care beneficiaza de ea?!

proiectul e sustinut de grupul farmaceutic francez Servier si e in parteneriat cu 3 spitale mari din tara.

 grant-urile sunt de 3000 de euro per proiect, inscrierile sunt pina la 8 august. detalii aici.

stiu ca aveti proiecte frumoase, stiu ca vreti sa bucurati oamenii cu ele, iata o cale simpla si cu efecte mult mai mari decit ati planificat cind v-ati facut proiectul. aplicati pentru o fapta buna.

multumesc ca o sa faceti fapta buna.

iata imagini de anul trecut

de la cluj

si de la Craiova

688
camelia by evelin coroceaEvelin – un medic care daruieste

Evelin – un medic care daruieste

dam des stiri cu medici care iau spaga. sau cu medici carora, din erori medicale sau nu, le mor pacientii. dar nu dam stiri despre medicii frumosi din tara asta: care se lupta pentru fiecare secunda de viata in plus pentru ceilalti.


ca pacienti, avem o relatie de iubire si ura cu medicul care ne trateaza: ne punem toate sperantele in el/ ea – ii credem superoameni, iar cind ne-am facut bine nu mai vrem sa ne amintim de ei – sunt parte din momentele noastre de suferinta.

dar rareori, si doar daca avem pe cineva aproape, in familie, ne gindim la medici ca la noi: oameni din carne si oase, cu suferinte, temeri, pasiuni.

*
Evelin Corocea are 25 ani si e medic rezident la Spitalul Grigore Alexandrescu. E dintre medicii care nu iau, ci care dau. Timp, resurse, energie. E dintre oamenii din aluatul bun.

Cind era mica voia sa se faca mireasa, dar cind a crescut si-a dat seama ca iubeste medicina –“Mi-am dorit sa fac ceva pentru oameni intr- un domeniu care chiar conteaza” – si-a ajuns la pediatrie. In locul cel mai fierbinte al medicinei pentru ca, daca – in teorie – fiecare viata care incepe se si sfirseste cindva, in mintea unui parinte nu poate exista raspuns la intrebarea “de ce sa plece copilul meu?”

“Cu parintii poate fi dificil, in mare parte din cauza sistemului care nu permite medicilor sa petreaca suficient timp cu familia. Nu pot spune ca ii inteleg pe deplin pentru ca nu am copii, insa observ ca majoritatea medicilor cu care lucrez incearca sa intre in pielea lor si sa le explice cat mai accesibil boala copilului si ce ar trebui sa faca.”

Mai lucreaza inca la detasarea emotionala care e parte integranta din job description -ul unui medic si se concentreaza pe “cum sa fac sa le fie bine” , dar recunoaste ca cel mai greu ii e cind vede copii abandonati.

Anul trecut, in mai, o prietena, Camelia Rusu, a fost diagnosticata cu leucemie. O stia din facultate, au acelasi grup de prieteni si -a inceput sa simta o presiune la care noi, pacientii, nu ne gindim.

“Ca medic, te gandesti prima oara la ce e mai rau. Sa vezi pe cineva drag intr o situatie disperata si sa realizezi ca orice ai face nu tine doar de tine e trist pentru toata lumea… Sentimentul de inutilitate e mai accentuat. E un fel de ironia sortii.”

S-a mobilizat impreuna cu prietenii sa o ajute pe Camelia sa stringa cei 150.000 de euro necesari transplantului.

Are un salariu de 950 de lei, dar n-a apucat inca sa ia prima leafa, asa ca facturile si restul cheltuielilor sunt acoperite cu ajutorul parintilor si, ca sa o ajute pe Camelia, si-a amintit ce a invatat din spital: in situatii extreme oamenii isi arata curajul. S-a intors la una din pasiunile copilariei – desenul – si si-a facut curaj sa-si faca publice desenele ca sa le vinda.

A avut mereu confirmarea ca e talentata la desen (a luat premii la scoala, parintii au prieteni artisti care au incurajat-o), dar nu s-a gindit la o cariera in asa ceva pentru ca… arta e subiectiva. Acum, un muzeu din Statele Unite i-a cumparat o lucrare.

Deseneaza serile in timpul saptaminii sau zile intregi in week end, oricind are timp. Lucreaza pe foita de argint din care zboara bucati mici prin toata casa si e, uneori, inconjurata de mult praf de la pasteluri. Cu o cafea sau un pahar de vin alaturi, neaparat muzica, ciocolata.

O ajuta pe Camelia, dar se ajuta si pe sine.


 

 

 

 

 

“Fiecare desen reusit sau nereusit e o parte din ceea ce simt atunci… E ca un jurnal, de aceea multe desene raman pentru mine. Da, ma descarc de anumite stari acumulate in mare parte in spital… E ca si cum as vorbi cu un prieten care intelege tot ce vreu sa spun si nu pune intrebari.”

 

 

 

 

 

 

Motivul pentru care scriu despre Evelin e simplu: e un om bun care face fapte frumoase si merita sa i se intimple lucruri frumoase.

Dragi prieteni din multinationale, agentii de publicitate, dragi iubitori de arta sau, pur si simplu, dragi oameni din aluatul bun,

Cumparati-i o lucrare. Investiti intr-un artist talentat si faceti si o fapta buna.

***

Evelin mi-a zis ca e uimita cum s-a dus vestea ca deseneaza ca sa-si ajute o prietena (si eu am aflat despre ea de la un prieten) si ca spera sa stringa cit mai multi bani pentru Camelia.

Dar eu, care cred ca uneori lucrurile se intimpla in viata ca sa poti sa te descoperi, sper ca reintoarcerea ei la desen sa nu fie intimplatoare. Si sustinerea voastra, daca va plac lucrarile ei, poate confirma asta.

Asa ca duceti mai departe povestea.

Puteti sa-i vedeti lucrarile lui Evelin Corocea pe pagina ei de Facebook. Daca vreti sa faceti donatii direct in contul Cameliei, o puteti face aici.

portretul e facut de Evelin si o reprezinta pe Camelia

1262
Happy(ne) facem un cadou?

(ne) facem un cadou?

astazi de dimineata am citit o poveste frumoasa la fifi pe blog.

Maria Coman, da, doamna simpatica pe care o vedeti prezentind stirile, se pregateste de aniversarea a 35 de ani. si-a scris pe blogul ei ce cadouri isi doreste sa primeasca.

in primul moment m-am incruntat, gindindu-ma ca va fi pe prima pagina a tabloidelor cu lucrurile pe care si le doreste si ca multa lume o va ataca pentru ce a scris. apoi am mers pe blogul ei si-am aflat ce-si doreste.

cadoul costa fix 99 de lei si povestea lui e aici

e o poveste despre fapte bune si despre oameni buni. e despre sa faci bine altora ca sa te bucuri tu de bucuria lor. e despre a ajuta sa functioneze un sistem care altfel aduce prejudicii multora. e, de fapt, despre a te ajuta pe tine.
nu conteaza daca o cunoasteti pe Maria ( nici eu n-am intilnit-o niciodata), dar cu atit mai frumos e sa intrati in jocul ei si sa-i faceti un cadou. sa va faceti un cadou.

La multi ani Maria. sa ai parte de tot ce iubesti.

P.S. contul meu paypal nu stie cu 99 Ron, asa ca am facut pe limba lui cadoul.

804
daruieste o clipa de bucurievino sa fii unul dintre spiridusii lui Mos Craciun la Chocolat

vino sa fii unul dintre spiridusii lui Mos Craciun la Chocolat

eu nu cred ca trebuie sa faci fapte bune de Craciun. trebuie sa faci fapte bune oricind poti sa le faci. si ma bucur ca am prieteni care fac asta, ba chiar va invita – cu trucuri dulci – sa faceti si voi fapte bune.

***
de miine si pina pe 21 decembrie, multe personalitati publice vind cozonaci si dulciuri incredibil de bune in shop-urile Chocolat din Bucuresti pentru cei 75 de copii de la centrul Comunitar Sfintul Vasile.

e campania initiata de Tudor Constantinescu, cel care se afla in spatele revolutionarii ideii de “cofetarie”, cu minunatele dulciuri de la Boutique Restaurant Chocolat Createur de Gout si pe care-l vedeti in juriul Top Chef.

sigur ca ar fi putut dona direct dulciurile catre centrul de plasament (a mai facut fapte bune, o sa mai faca si alta data, departe de spatiul public), dar ideea Sarbatorilor este despre a imparti cu cei dragi: timp, iubire si, intotdeauna, dulciuri delicioase, iar invitatia este pentru voi – ca un pay it forward al faptelor si gindurilor bune.

***

ideea e simpla: daca veti cumpara cozonaci, macarons, praline sau alte dulciurI de la Chocolat, nu doar ca va veti bucura de unele dintre cele mai rafinate produse din Bucuresti, dar veti si ferici un copil care fie n-are familie, fie vine dintr-una in care saracia l-a impiedicat sa fi gustat vreodata asemenea dulciuri.

i s-au alaturat in demersul lui multi dintre cei pe care-i vedeti la televizor, oameni care indiferent de cit cistiga sau de cit sunt de ocupati, stiu ce important e sa daruiasca din timpul si atentia lor pentru ceilalti (oameni care n-au uitat de unde au plecat si cum erau copii): Razvan si Dani, Catalin Botezatu, Simona Gherghe, Daniel Buzdugan si Mihai Morar, Alexandra Badoi, Anca Rusu, Cristina Dochianu, Iuliana Luciu, Alina Puscas si Crina Abrudan.

****

miine de la ora 16.30 , la Chocolat din Radu Beller 13, Razvan si Dani vind cozonaci, praline, macarons si alte bunatati.

(au tot respectul meu pentru ca si-au gasit timp si pentru un asemenea gest in conditiile in care nu au nicio zi libera pina la Craciun: matinalul zilnic, X Factor in week end – cu repetitiile din timpul saptaminii, alte evenimente corporatiste)

li se adauga Cristina Stanciulescu, publisher Ringier, o alta doamna in fata careia ma plec pentru efortul pe care-l face ca sa fie prezenta si aici (administreaza citeva dintre cele mai importante reviste din Ro, are o emisiune la radio si un copil minunat acasa).

pentru ca stiu cit de dragi imi sunt Razvan si Dani, pentru ca stiu ca am fost colega cu Cristina pe vremea cind am lucrat amindoua la Europa FM, dar si pentru ca stiu ca sunt gata oricind sa particip la fapte bune, am fost invitata ca miine de la 16.30 sa fiu si eu la Chocolat din Radu Beller.

va asteptam deci sa cumparati cozonaci si delicatese dulci ca sa oferim o clipa de bucurie pentru niste copii mai putin norocosi.

***

daca va incurca zapada sau vi se pare ca n-aveti timp, faceti acest exercitiu: imaginati-va ca aveti 7 ani si ca, de Craciun, daca primiti o portocala si un pachet de biscuiti inseamna ca aveti noroc.
dintr-o data, dupa legile lui Mos Craciun, primesti niste prajituri cum nici nu ti-ai imaginat ca exista si ti se spune ca au fost niste spiridusi care au muncit la asta pentru ca ai fost copil bun. simti bucuria? emotia?

ok. de miine si pina pe 21 decembrie, in Chocolat, tu esti unul dintre spiridusi pentru ca daruiesti o clipa de bucurie unor copii.

871
masinile fast forwardfast forward – oameni din aluatul bun

fast forward – oameni din aluatul bun

echipa din agentia de publicitate Fast forward au pus masina de la masina (4X4), au mai luat si de la prieteni, au dat sfoara-n paginile de FB si in agendele lor de telefon, au adunat mincare si ajutoare si s-au dus simbata in localitatile de pe linga Buzau ca sa ajute la deszapezire.

abia astazi am aflat de actiunea lor (pentru ca in week end n-am prea fost online) si pentru ca gestul mi s-a parut minunat, tocmai pentru ca a fost facut din credinta de a face fapte bune si fara niciun alt interes, i-am sunat sa scriu despre ei.

Tudor Daescu (unul dintre partenerii firmei) s-a aparat repede “nu e ceva care sa merite intr-atata recunoastere. aveam masinile, aveam prieteni de la care sa strangem bani pt produse. si aveam colegi care nu aveau intalniri sau pitchuri de pregatit in weekend. asa ca s-au dus acolo.”

dar mie tocmai asta mi se pare frumos, ca s-au gindit sa faca ei singurei, in timpul lor liber, intre prieteni, o fapta buna.

si pentru ca aceste fapte bune trebuie sa fie (re)cunoascute de ceilalti pentru ca pot fi punct de inspiratie, am vrut sa scriu astazi despre ei.
sunt mindra ca-i cunosc pe citiva din echipa si ca am lucrat cu ei, pentru ca sunt oameni-din-aluatul bun.

la fata locului, baietii au trans concluzia ca oamenii aceia au cel mai mult nevoie de mina de lucru care sa-i ajute la deszapezire. mincare au primit deja cei mai multi si le e mai usor. zic asta ca poate va inspira:)

P.S. pe drum catre Buzau au intilnit o masina de la Crucea Rosie care avea nevoie de deszapezire, asa ca au scos-o din zapada si i-au ajutat pe membrii echipe Crucea Rosie sa-si continue drumul.

684
Let’s-Make-Kindness-a-Daily-Habitscuze

scuze

nu faci ceva gresit, faci un rau unui om si dupa aceea iti ceri scuze. la ce bun sa-ti ceri scuze? mai repari greseala asa?
fa o fapta buna pentru omul ala, fara sa ti-o ceara el. asa o sa inteleaga ca ai regretat ce ai gresit si ca poti sa te schimbi.
dar nu anunta ca faci o fapta buna, fa-o si taci.
o sa vada el.

***

ieri, dintr-o discutie cu un domn taximetrist, despre bunatate, viata echilibrata…

un domn taximetrist care nu vrea sa ia bani unor oameni pentru ca il ghideaza ce sa citeasca; vicepresedintele Academiei Romane e in categoria asta. “eu il intreb si el raspunde, pina se termina cursa. nu-i iau bani pentru ca iau cunostinte de la el. si cind nu-mi raspunde la toate intrebarile imi zice :” ia du-te la Mariana, la Biblioteca Academiei, ia cartea asta (imi scrie numele pe o hirtie) si citeste-o”
***

840
milesbun simt

bun simt

Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.

Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea.

Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut însa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin înca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate.

Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.

Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente.

Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta…

Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala.

ZOE DUMITRESCU BUSULENGA (n. 20 august 1920, București – d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț)

din newsletterul editurii For you, via Beatrice Weber

(foto Miles Aldridge)

638
lovePure Love

Pure Love

– cum era relatia voastra?
– ne-am iubit: chiar si cind nu mai putea vorbi, in ultimele zile, imi raspundea la sarut.

*
intrebarea a venit de la Anca Florea azi la prinz la realitatea fm; raspunsul – pe un ton simplu, fara nicio emfaza, fara niciun patetism, clar si direct, a venit de la Mirela Fugaru.
era o tensiune in aer si in respiratia ambelor doamne, simteai ca le vine sa plinga ( dl Fugaru a fost inmormintat saptamina trecuta), dar nu era nimic patetic, nicio tusa groasa.

raspunsul asta, rostit atit de simplu si de natural, mi-a adus lacrimile in ochi instantaneu.

astazi pentru mine, definitia pentru “pure love” e cea din pauzele dintre cuvintele raspunsului de mai sus.

*
si-a fost o lectie ca se poate vorbi despre cei care nu mai sunt, fara sa oftam patetic, fara sa ne dam cu capul de mese, fara sa invocam cine stie ce cauze sau tristeti. vorbit cu demnitate si respect, cu dragoste si bun simt.
si din partea celui care intervieva si a celui care raspundea.

521
Swimmingiau lectii de inot. si e bine.

iau lectii de inot. si e bine.

Luni, dupa multi foarte multi ani de tatonare a gindului “mi-e prea frica de apa, nu o sa-mi iasa cu inotul”, am fost la prima mea lectie de inot. Si-am plutit. Singura.

*
Istoria acestor lectii de inot e una foarte, foarte simpatica. Si mi-a confirmat, inca o data, ca pe oamenii frumosi ii simti si din lucrurile pe care le fac: ce vorbesc, cum scriu, ce prieteni/iubite/iubiti au:)

Dupa cum stiti, (cu voia simpaticei lui prietene, Claudia,) mie imi place Toma Nicolau. Cred ca va fi un mare jurnalist sportiv; e doar o chestiune de timp pina va fi descoperit de unul dintre editorii mari de la publicatiile de profil.

Toma a luat recent lectii de inot. Cit e el de sportiv ( e student la facultatea de sport), ii era frica de apa. Dar a invatat sa inoate in 2 saptamini si l-am vazut ieri: e ca pestele in apa. Toma spune ca instructorul lui de inot, Laurentiu Ticala, (licentiat UNFES, specialist in natatie) i-a schimbat viata si, pentru ca Laurentiu i-a facut un bine, vrea sa-i intoarca gestul.

Asa ca a adunat 10 bloggeri, toti nestiutori de inot, pe care domn profesor ii scoate la mal, iar fiecare dintre bloggeri ( eu, printre ei) isi va povesti experienta pentru ca lumea sa-l cunoasca pe Laurentiu si sa apeleze la cursurile lui.

*

Cum e domn profesor Laurentiu? Imaginati-va ca eu, un bolovan super speriat de apa, inca de la prima lectie m-am jucat prin apa si am invatat smekeriile de respirat, iar acum pot sta cu capul in apa fara sa ma mai panichez.


Iar momentul in care am plutit pe spate, pentru citeva clipe singura nu cred ca o sa-l uit prea curind: senzatia de libertate si de bucurie ca pot sa fac singura asta a fost mi-nu-na-ta.

Ma mai duc si miine la lectii in piscina la Body Art Wellness Spa – Rin Grand Hotel (care arata impecabil si care are in echipa niste oameni foarte frumosi: au fost cuceriti de ideea lui Toma -cu participarea Claudiei – si ne-au dat un culoar in piscina numai pentru noi. Am sa va mai povestesc zilele viitoare de Spa-ul de la Rin Grand Hotel pentru ca l-am analizat si am vazut ca au suuuper multi client, incredibil de multi; plus ca au acum o mega reducere de 50% )

Pe Laurentiu il puteti gasi pe Facebook si daca-i spuneti ca ati aflat de la mine de el, o sa aiba cu voi rabdare infinita. Daca a facut un bolovan ca mine sa pluteasca si i-a mai si dat incredere ca poate mai mult, din voi o sa faca performeri de concurs.


pina sa ma intilnesc cu Laurentiu as fi zis ca daca si ursulache asta care e cit dulapul poate sa inoate, tre sa pot si eu. acum stiu ca el are flotabilitate pt ca are grasime, iar eu – care am silueta, da? – tre sa am un pic mai multa tehnica pt ca … nu-s pufosenie:)

UNICEF125X125-malariacu 22 ron salvezi un copil. te bagi?

cu 22 ron salvezi un copil. te bagi?

In lumea civilizata, cind ai crescut social si material, incepi sa-i ajuti pe ceilalti.
Principiul acesta de ajutor il are si UNICEF-ul cu toate filialele lui; mai intii, biroul local e ajutat de cei din alte tari ca sa dezvolte proiecte si programe in folosul tarii de rezidenta; apoi, ca parte fireasca a dezvoltarii, incepi tu sa-I ajuti pe ceilalti.

UNICEF Romania ajuta birourile frate in din alte tari de 2 ani, daca nu ma insel, continuind insa sa dezvolte proiecte si programe in Romania, in zonele in care copiii au foarte mare nevoie de ajutor.

Cea mai recenta campanie UNICEF Romania e dedicata copiiilor din Africa, in lupta impotriva malariei
Datele sunt simple, dar extreme de dureroase:

un copil moare la 30 de secunde de malarie, iar boala e provocata de o banala intepatura de tantar.
o plasa de tantari tratata cu substante chimice care-i poate proteja pe copii costa doar 7,5$.

2000 de copii in fiecare zi, 14 000 de copii intr-o saptamina, 60.000 de copii intr-o luna.

Ca si cum intr-o luna ar disparea integral toata populatia din Turda, sau Medias, sau Slobozia, sau Onesti, sau Alexandria, sau Petrosani, sau Mangalia, sau Miercurea Ciuc. Tot ce e viu in orasele astea sa dispara intr-o luna…
Sau ar disparea simultan, intr-o luna, toata populatia din Reghin si din Dej; sau toata populatia din Cimpina si Fagaras.

*

Partea optimista e ca fiecare dintre noi putem ajuta sa oprim acest masacru natural al copiilor din Africa.
Poti ajuta cu contravaloarea unei plase de tinari 22 ron, a unui tratament pt un copil bolnav – 10 ron, sau pentru o plasa si un tratament -32 ron.
Poti dona aici.

E frumos cind stim ca la inundatii sau in zonele in care copiii nu au bani sa mearga la scoala, UNICEF-ul dezvolta programe cu bani din afara ca sa ne ajute. Dar e si mai frumos, sa dam si catre altii in nevoie cind E O SITUATIE DE VIATA SI DE MOARTE.

cu 22 de ron salvezi viata unui copil. te bagi?

844
Fotografiedespre niste miini de copil

despre niste miini de copil

Faurei e un sat in care singura sursa de apa e doar o cismea, asezata la citiva metri de scoala, sub un podetz. Un sat in care lumina se obtine dintr-un cocktail de apa cu gaz; un shomoiog din cirpe e folosit pe post de fitil.
Un sat cu multi tigani turci care e vizitat din patru in patru ani, la alegeri.
Joi am fost la Faurei, alaturi de Gica Hagi in proiectul UNICEF Viitorul copiilor incepe la scoala, proiect care incearca sa corecteze cauzele abandonului scolar.
*
Pe aleea satului, un drum batatorit si prafuit – banuiesc ca toamna drumul e, de fapt, o naclaiala de nori si fecale animale -, mergeam catre casa unuia dintre elevii care fac eforturi mari pentru a urma scoala: Levis.
Eram alaturi de Ligia Adam, parte din echipa de promovare a proiectului UNICEF; ne simteam inconfortabil pentru ca in jurul nostru era un sir uman galagios care-l urmarea pe Hagi ca pe Dumnezeu, bolborosind cuvinte intr-o limba ciudata – un amestec de turca si rromani. Daca n-ar fi intrebat cineva cu siguranta am fi negat ca ne simtim inconfortabil, dar miinile vorbeau in locul nostru. Mergeam, amindoua, cu miinile incrucisate la piept.
O fetita de 10-12 ani, imbracata cu un hanorac verde cu flori portocalii, cu pantaloni de trening negri si cu papuci mov cu flori de plastic, ne-a ajuns din urma si-a inceput sa mearga la pas cu noi, linga Ligia. Dupa 3 pasi si-a pus miinile la piept incrucisate, si-a indreptat spatele si-a pasit mindra. Era ca noi, macar in gesturi.

*
Pe acelasi drum, lung si accidentat, citeva clipe mai tirziu fetitza s-a mutat linga mine. Imi lasasem miinile pe linga corp, drumul era in panta si mi-era greu. M-a luat de mina.
Am mers o vreme cu causurile palmelor in sincron complementar, apoi palma ei a devenit mai ferma: a inceput sa legene miinile noastre in sus si-n jos, cu mindrie.
– Cum te cheama?
– Sulum (n. mea. sper ca asta e numele corect pentru ca nu intelegeam f bine ce spunea)
– Pe mine cristina.
Dupa schimbul de replici, degetele miinii ei s-au desprins si-au fortat degetele mele; si-a facut loc ca sa ma tina de mina altfel: incrucisindu-ne degetele.
*
La intoarcere, cind coboram de la casa lui Levis, fetita mi-a recomandat ceva:
– Doamna, pe aici e repede.
– E mai scurt?
– Da, a zimbit larg.
Am luat-o pe scurtatura si-am inceput s-o intreb cum se zice in turca “cum ma cheama” “ce mai faci?” “sunt bine”. Imi spunea, repetam dupa ea si copiii din jur se amuzau. Ma gindeam “oare daca imi zice injuraturi?”, dar ei rideau pentru ca pronuntam gresit.
In veselia creata, copiii au prins curaj: o fetita in trening roz m-a prins de mina cealalta, i s-a alaturat prietena cea mai buna care dorea si ea sa ma tina cumva, macar de talie ca sa coborim impreuna.

Jos, la capatul drumului in fata scolii, fetita in trening roz mi-a zis:
– Doamna, esti frumoasa!
– Dar si tu esti frumoasa, si-am mingiat-o pe nas.
mi-a luat mina, mi-a intors-o cu causul palmei. S-a uitat in jos:
– Dar tu sunteti alba.
Si-a bagat minutele in parul meu: “si-aveti parul moale si galben”
*
Joi, in Faurei, satul uitat de lume, mi-am dat seama ca acesti copii n-au repere, nici modele. Ca in lupta asta pentru “recuperarea” lor – scolarizarea, alfabetizarea – sunt foarte multe nuante.
Acum ma gindesc ca ii motiveaza si-i bucura mai tare o mina pe care o string, decit altceva. Pentru ca se simt asemeni celor la care aspira. Si sunt validati social.

*
Viitorul copiilor incepe la scoala e un proiect UNICEF care urmareste colectarea on line a banilor pentru copiii aflati in pericol de abandon scolar. Poti sa te alaturi acestui proiect pe pagina Sustine UNICEF
*
Foto de Christian Kostyak (in foto Despina Andrei – UNICEF- si una din fetitele din Faurei)

823
boiled-egg-spoon-141-pun copil ca un ou intr-o lingura

un copil ca un ou intr-o lingura

E un joc un fel de stafeta cu oul intr-o lingura. Trebuie sa parcurgi o distanta cu un ou intr-o lingura si sa mergi cit mai repede. La un punct fix predai oul cu tot cu lingura altcuiva care o ia la fuga pina cind ii da altcuiva si tot asa. Pina la finish.
De fiecare dintre membrii stafetei depinde – in mod vital – ca oul sa nu se piarda. Din ce inaintezi in stafeta, presiunea e mai mare.

*
Astazi intr-o excursie cu UNICEF din cadrul proiectul Viitorul copiilor incepe la scoala, m-am gindit ca viata unor copii in relatia cu invatamintul e ca oul din concursul de mai sus.
Membrii stafetei sunt: profesorii , parintii, contextul in care traieste copilul, dorinta lui de a invata.

Pornesc cu totii in stafeta si copilul-ou e tot timpul in pericol sa se sparga.
Poate ca scoala e prea departe de casa si e complicat sa ajunga;
Poate ca parintii nu-si permit sa-l duca la scoala;
Poate ca e trimis la munca in loc de scoala, ca sa-si hraneasca fratii;
Poate ca-l sperie/intimideaza scoala ;
Poate ca profesorul e prea obosit (are si el probleme multe) si –l scapa printre degete;
Sunt o multime de “poate” in stafeta cu scoala, in care membrii stafetei sunt distribuiti aleatoriu si, oricit te-ai pregati, nu ai de unde sa stii ca nu se va sparge oul; copilul nu va abandona scoala.

Si daca abandoneaza scoala, de acolo incolo, la propriu, nu mai e de mincare.
dar daca ramine la scoala, daca termina – cu totii impreuna – stafeta, victoria e superba.
(revin cu povesti emotionante de la Faurei, unde UNICEF are un program de incurajare a copiilor sa mearga la scoala.)

589
giving-hope10 idei pentru imbunatatirea relatiei unui ONG cu presa

10 idei pentru imbunatatirea relatiei unui ONG cu presa

joia trecuta la rugamintea Asociatiei pentru Relatii Comunitare am tinut un workshop pentru oamenii care lucreaza in ong-urile din tara intru imbunatatirea relatiei lor cu presa.

pentru ca am tinut sa le arat ca nonconformismul si abordarea diferita/neconventionala (fara a fi lipsita de profesionalism) e calea catre succes in relatia cu jurnalistul, nu le-am facut nicio prezentare scrisa.
astazi, la aproape o saptamina de la workshop, le-am trimis insa un rezumat al lucrurilor in care eu cred in relatia ONG Presa. (dupa citiva ani bun de gestionat subiecte sociale in si pentru revista)

iata-le mai jos pentru cei interesati.

10 idei pentru imbunatatirea relatiei cu presa.

  1. Cautati jurnalistii care sunt oameni oglinda pentru voi (oamenii care impartasesc aceleasi interese sociale/umane/empatice).

                                Ii gasiti citind ZILNIC presa locala si nationala, uitindu-va dupa semnaturile celor care scriu articole sociale cu mesaj emotional.

                                Ii gasiti urmarind pe net campaniile umanitare ( vezi cazul Diana Stoleru si cele 7 zine  pentru Daniel Raduta )

                                Ii gasiti printre jurnalistii care sunt purtatori de imagine pentru campanii educationale sau umanitare .

2. Odata ce ati gasit acesti jurnalisti (si ati intrat in contact cu ei – contactele sunt cel mai adesea pe pagina de web a institutiei la care lucreaza, sau pe blogulpersonal) , intretineti relatia.

             Sunati-l chiar si cind nu aveti ce sa-i oferiti. Relatia cu jurnalistii care sunt in zona ta de interes e la fel ca relatia cu cel mai bun prieten. Sau precum crescutul unei flori: daca nu o uzi, se usuca. Pe jurnalist daca nu-l suni, te uita (are nenumarate alte contacte si cazuri de care se ocupa. Si da, are si el o viata dincolo de birou)

             Daca se va obisnui ca sunteti o sursa de stiri si veti construi o relatie de prietenie, va va suna si el pentru un subiect (amintiti-va de povestea cu Dragos Bucurenci – consultant pentru numerele eco Tabu)

3. Comunicatul de presa e doar pentru a informa rezultatele sau intentiile unui proiect. Daca vreti simpatie pentru asociatie (care simpatie se intoarce in finantari si proiecte care se realizeaza mai usor), oferiti-le jurnalistilor POVESTI.

4.Fiti creativi. INTOTDEAUNA  e o poveste emotionanta, cu suspence, cu informatii suculente in orice proiect. Trebuie doar sa cercetati in interiorul asociatiei/proiectului si sa identificati cit mai multe povesti. Si sa fiti CREATIVI.

         Cum identificati povestile?

                                 Intrebati-va cine e beneficiarul si daca aveti deja rezultate. Oamenii vor sa stie rezultatele unui proiect. Cautati specific acea persoana si aflati cit mai multe lucruri despre ea.

                                  Intrebati-va care sunt efectele negative ( in cazul in care nu se rezolva problema prin proiectul dvs – vezi incalzirea globala) si incercati sa vindeti jurnalistului THE WORST SCENARIO printr-o experienta pe care o creati special pt el.

          Ca sa-si vinda articolul, ca sa fie citit, jurnalistul are 2 posibilitati: sa livreze o emotie sau sa puna cititorul intr-o experienta noua, sa-l faca sa traiasca (prin scrierea lui) o experienta pe care n-a mai trait-o, la care nu s-a gindit. Cautati acel unghi special pe care sa-l oferiti jurnalistului.

5. Aplicati strategia bulgarelui de zapada care se rostogoleste. E mai eficient sa ai o poveste bine scrisa despre cazul tau, articol care va genera alte reactii, decit sa ai aceeasi stire peste tot. (jurnalistii traiesc pentru exclusivitate, vor fi fericiti daca doar ei vor avea povestea respectiva, deci e mai usor de negociat accesul)

6. Nu va fie teama sa negociati accesul jurnalistului in asociatia voastra. Varianta cea mai buna e full access pentru jurnalist cu primirea articolului (pt voi) pentru verificarea partii politically correct si a datelor tehnice.

  

7. Nu cautati cistigul imediat al articolului (in finantari, in noi proiecte). Imaginea se construieste in timp si, daca asociatia dvs are un grad de simpatie mare obtinut din prezentarea proiectelor/oamenilor implicati, va avea de cistigat pe termen lung. Inclusiv la finantari.

8. Nu neglijati web-ul, site-urile ziarelor locale & nationale. E mai usor sa obtineti o stire pe site, iar stirea poate fi punctual de plecare pentru alte informatii pe care le vor dori alti jurnalisti.

9. Tineti minte tot timpul ca lucrati pentru oameni (indiferent de obiectul de activitate al asociatiei, la capatul liniei beneficiarii sunt niste oameni sau niste animale/pasari etc ); pe ei prezentati-i jurnalistilor.

10. (stiu ca am mai spus asta, dar e esenta) Fiti creativi. Incercati sa faceti lucrurile diferit de ceilalti, dar duceti-le la perfectiunea pe care o cunoasteti in acel moment. Pe termen lung, lumea va intelege ca vreti sa faceti lucrurile tot mai bine si va va tine minte pentru originalitate.

 Workshop, Conferinta Atragerea Fondurilor din Comunitate, 19-20 mai 2011 / Cluj Napoca

1842
-pe cine ati vrea sa intilniti?

pe cine ati vrea sa intilniti?

prin prisma meseriei mele am intilnit de-a lungul timpului o multime de oameni pe care-i admiram de la distanta.
asta cred ca e una dintre cele mai frumoase laturi ale meseriei de jurnalist: ajungi la niste oameni MARI si-i vezi/simti indeaproape.

*
de 3 zile trepidez la gindul ca joi il cunosc pe Hagi.

nu stiu nimik despre fotbal, notiunile mele despre jucatorii din campionat sau nationala se opresc pe la Lacatus si Camataru (eram f f f f mica, da??? sa nu indrazniti sa spuneti ca sunt batrina)
dar cu toate astea abia astept sa-l cunosc pe Hagi.

am o mare admiratie pentru el, pentru modestia sa, pentru vointa si profesionalismul sau. stiu ca nu vorbeste mult, ca e timid si ca, asemeni marilor artisti – cu orice instrument s-ar exprima ei artistic -, se simte mai confortabil in terenul sau de joc decit alaturi de oamenii care se uita la el ca la o legenda.

dar asta n-o sa ma impiedice sa ma uit la orice gest pe care-l face.

nici nu pot sa va spun cit de mult ma bucur ca o sa-l cunosc. mi-am innebunit toti prietenii explicindu-le unde merg si ce fac, mi-am facut scenarii (care au cazut repede din motive de organizare) despre care va fi unghiul povestii intilnirii mele cu Hagi, am inceput sa citesc interviuri si articole despre el. am rememorat discutii cu oamenii care l-au cunoscut, am revazut citeva filmulete pe net cu el. si tot asa.

stiu ca poate parea o copilarie, dar Hagi e unul din oamenii pe care eu i-as lua acasa la mine. sa ma bucur de prezenta lui. ( ar sta intr-o companie frumoasa cu multi actori regizori dansatori sportivi)

Tu pe cine ai vrea sa intilnesti?

*
merg cu Hagi in Constanta la scolile care vor beneficia de fondurile stranse in urma campaniei “Viitorul copiilor incepe la scoala” initiat de UNICEF si trebuie sa dau de baut UNICEF-ului ca-mi face aceasta mare bucurie, precum si Ligiei Adam de la agentia de PR BortunOlteanu.

asta e un exemplu f f bun de PR punct ochit, punct lovit: Ligia a citit pe blogul meu despre respectul pe care-l am pentru profesorul care m-a invatat matematica, stia ca imi doresc sa-l cunosc pe Hagi si m-a ales intre cei 5 bloggeri care vor relata despre campania UNICEF care stringe fonduri tocmai pentru ca toti mai multi copii sa mearga la scoala.

si uite asa, a facut un om (pe mine) fericit. si scriu cu drag despre aceasta intilnire.

731
Mercedes-0061-1024x682ce nu stiti despre Bobby Voicu

ce nu stiti despre Bobby Voicu

nu mai e un secret pt nimeni ca Bobby e unul dintre prietenii si sfatuitorii mei in ale internetului. uneori profit de prietenia noastra si-l chinui cu intrebari (nu doar despre net) :)

ca in mini interviul pe care l-am facut pentru site-ul proiectului Mercedes, Proiect4.ro

iata 3 dintre raspunsurile mele preferate (sunt 20 in interviu)

Cel mai fericit am fost cind….i-am facut poza nepoatei mele la un minut de la nastere.

Mi-ar placea sa petrec o zi cu…Richard Branson, creatorul Virgin.

De la nepoata mea am invatat ca….barba mea zgarie.

*
acum dupa ce a raspuns pot sa recunosc ca am avut o placere deosebita sa pun inceputuri de fraza “capcana” ca sa vad unde se duce. pe Proiect4.ro vedeti pe unde a ajuns cu raspunsurile.

P.S. partea s!mpa e ca noi am devenit prieteni dupa 12 ore de conversatie in masina pe drumul dus si intors catre una din cetatile pentru care el a facut campanie in acest proiect.

806
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!