Category : personal

sexul oraselor part 2

pentru mine orasele au sex si viata. sunt femei sau barbati.
aici milano, londra, paris si venetia, acum altele

lausanne, montreux, vevey – mama, fiica si bunica. de vitza nobila, cu gesturi de pension si pulovere grej pe git. toate cu acelasi chip, aceleasi trasaturi, aceleasi haine, indiferent de anii din dotare, inaltime si greutate. o frumusete perfecta si freaky.

new york – o tinara smart, inalta si f f slaba. cind se simte rau poarta palarii cu boruri mari, de n-o mai vede soarele. isi cumpara stiletto in culori turbate, dar se incalta mult in bascheti.

los angeles o cucoana grasa si plictisita. lata si plata. locuieste in hollywood si barbate-su cara cabluri pe la studiouri. e invidioasa pe alea slabe, de plastic, fetele Barbi si pe iubitii lor, Ken-i si se gindeste s-o creasca pe fica-sa ca pe ele.

roma – femeie cu riduri frumoase si stralucitoare. cu degete subtiri si lungi, cu miini fine. ar putea avea 40 de ani, sau 50 sau mai mult. arata perfect pentru ca e linistita si impacata cu ea. stie ca oricit de multi ani ar trece, ea o sa fie acolo, in mintea celor care o iubesc.

*
gindeste-te la orasele pe care le-ai vizitat si imagineaza-ti ce-ar fi: femeie sau barbat? si daca ar avea chip uman, cum ar arata?

2693

sexul oraselor

pentru mine orasele au viata si sex. sunt femei sau sunt barbati.
de fiecare data cind ajung intr-un loc nou ma gindesc: orasul asta e femeie sau barbat? si cum arata persoana care le-ar infatisa.

milano (proaspat vizitat in aceasta saptamina) e un domn care are 90 si ceva de ani, ii place sa stea intr- un fotoliu de piele, pe o terasa cu vedere la un castel si sa fumeze pipa.
poarta camasi cu butoni, vesta si esarfe.

venetia (ca sa ramin in aceeasi zona) e pentru mine o matroana batrina de aproape 100 de ani, grasa si cu pieile lasate. miroase greu, a parfumuri pudrate si, dintre straturile mari de farduri, i se mai zareste frumusetea de alta data. mai fascineaza inca barbatii si stii dintr-o privire ca a fost o seducatoare desavirsita.

londra e gay. cool, smart, rece la prima vedere, dar clocotind pe dinauntru. un tip inalt si subtire, brunet, cu ochelari de vedere cu rama alba si creionat cu negru, fin, in jurul ochilor. undeva la 30 de ani.

ca sa ramin in aceeasi zona sexuala:), parisul e tot gay. mai cald si mai delicat, mai saten si mai rafinat. genul care ar fi oricind prietenul cel mai bun al unei fete. intre 25 si 30 de ani. frumusel foc.

lista mea e lunga, dar o mai completez dupa ce adaugati si voi comentarii.

*
ce sex au orasele pe care le-ati vizitat?

2602

un pic din milano-ul meu:)

asta e chioscul lui mimi. de fapt al Adelei Tarchetti. e in mijlocul strazii, pe un scuar intre cele doua sensuri de mers. habar n-am cum a obtinut aprobare sa-si faca chiosc acolo unde nu e nici trotuar si cumparatorii fac echilibristica printre masini. e unul dintre cele mai faimoase locuri din milano de unde poti sa cumperi trufe si ciuperci de toate felurile.

*
cel mai spectaculos loc din milano, n-a fost strada cu magazinele prada si louis vuitton, ci il cimitero monumentale. un cimitir incarcat de arta si de istorie, intretinut impecabil, cu flori proaspete la morminte, cu 50 de oameni care lucreaza in ture si taie pomisorii sau curata mormintele.
(multumiri speciale lui Marius Comper care, via twitter, m-a trimis sa vad acest cimitir)

*
femeia cu lampa


*

ingerul batrin

894

Dar nu putem sa salvam planeta si-n alta zi?/ Nu.

ieri seara, pe la ora 11 si ceva ma aflam in aeroportul din milano, in asteptarea avionului care sa ma duca la budapesta. asteptam de mai bine de 2 ore si imi luasem orice speranta de a mai prinde avionul de la escala pt bucuresti (mai erau cam 20 de minute pina la decolarea de la budapesta).

imi luasem de mincare de la duty free, imi luasem si reviste, asa ca citeam linistita, asteptind orice ar fi fost sa vina.

mi-am dat insa seama ca promisesem colegilor ca merg cu ei astazi la impaduriri si ca e foarte posibil sa nu pot ajunge, asa ca l-am sunat pe cristi, directorul de productie, care ma convocase.

– nu cred ca mai ajung pentru ca sunt inca in aeroport. probabil -daca am noroc- ajung pe la 8 dimineata acasa si o sa fiu varza.

– nu se poate,trebuie sa mergem cu totii. nusa (brand managerul) a zis ca trebuie neaparat sa mergi. daca vin sa te iau la 11 juma e bine?

– dar ne cheama realitatea sa plantam copaci sau ce? ca o sa fiu obosita tare. nu putem sa salvam planeta in alta zi?

– nu. e o actiune cu niste prieteni, mergem cu toata redactia, trebuie sa mergi.

*

asa ca n-am avut incotro, am oftat si m-am gindit ca uite cum salvam noi planeta cind eu mor de oboseala. dar mi se parea f ciudat ca si nusha si cristi insista sa merg, desi ei sunt primii care m-ar proteja cind as fi obosita si m-ar salva de la chestii de munca.

am ajuns la bucuresti cu un mare noroc la ora 4 dimineata, la ora 10 Cristi a sunat sa ma trezeasca, la 11 era la mine in fata blocului impreuna cu sotia lui, Cristina.
am povestit ce-am povestit (aveam de spus lucruri de la milano, ei aveau de spus povesti), asa ca nici macar n-am fost atenta unde mergem… pina am vzt un panou “aerodromul aurel vlaicu” si m-am prins: salvatul planetei era saritul meu cu parasuta

cadou din partea redactiei (cu participarea exceptionala a lui Razvan, tatal minunatului de minune Mike) de ziua mea, sa-mi indeplinesc o nebunie: sa sar cu parasuta.

*

ce nebunie trebuie sa fi fost pe ei aseara cind eu am zis ca nu mai merg la plantat de copaci, cit or mai fi injurat ei liniile aeriene pentru intirziere, cum m-au tinut cristi si cristina de vorba tot drumul ca sa nu intreb unde mergem, cum stia razvan care e prognoza meteo direct de la otopeni (adica mega mare deranj si intrebari si documentari ca sa sar io cu parasuta), cum isi facuse planul nusha ca vine la usa si ma trezeste si tot merg, cum a venit sinziana ca o zina sa-mi faca poze, cum au incercat sa-l convinga pe bumbutz sa -mi spuna ca tre mai mergem o tura la tirgsor ca sa ma scoata din casa, cum se interesa discret ana daca am ajuns in tara si sunt bine…

am niste colegi minunati si ii iubesc tare.
*

n-am sarit din cauza de vreme, dar miine sau saptamina viitoare executam saltul.

*
inchei insa o saptamina absolut magica, despre care o sa am de povestit nepotilor in multe ierni la gura sobei.

1074

o intilnire magica… sau cum m-a facut Bucurenci sa pling:)

Acum citeva zile, sub influenta unui minunat articol scris de dl Radu Cosasu pt Gazeta Sporturilor, spuneam ca mi-as dori foarte tare sa-l cunosc.
Ma alintam si scriam “oare imi supralicitez norocul daca trec pe wish listul de ziua mea (care va sa vina f f curind) sa ma intilnesc cindva, oricind cu dl Radu Cosasu?!”

Aseara m-am aflat fata in fata cu dl Cosasu si mi-au dat lacrimile instant.
Mi s-a parut ireal ca a venit sa ma cunoasca, drept dar de ziua mea. Pret de citeva minute bune nu ma puteam concetra la nimik, tot ceea ce aveam in minte era: “Cum si ce i s-a povestit? Cum de a vrut sa vina sa ma cunoasca?”

Ii datorez bucuria aceasta imensa (si-acum cind scriu imi dau lacrimile) lui Dragos Bucurenci care a complotat cu Ana Onisei pentru ceva ce nu stiu inca sa pun in cuvinte.

*

Intilnirea a fost magica. Am multe amintiri din cele aproape 3 ore petrecute impreuna, multe cu povesti de demult, dar si imagini cu gesturi si taceri.

Cum era privirea aceea blinda care parea ca spune, in linistea care se aseza din cind in cind, “nu va povestesc asta. nu trebuie sa suferiti si voi”.

Cind voi putea privi mai de la distanta intimplarea (la sfirsit, m-am plimbat o jumatate de ora aiurea pe strazi ca sa imi revin un pic), am sa incerc sa o descriu mai mult.

Acum multumiri multe lui Dragos Bucurenci, Anei Onisei si, mai ales, Dlui Cosasu. Pentru intinire, pentru CD-ul cu Brel, pentru emotionantele rinduri dedicate pe coperta de garda a cartii si pentru ceea ce nu stiu daca o sa pot sa pun in cuvinte.

Bleu, de ziua mea

Bleu e filmul MEU.

Probabil ca n-ati auzit de el. Face parte din trilogia lui Kieslowski, Trei culori, si a fost facut in 1993.

E filmul pe care-l iubesc cel mai tare.

ieri, de ziua mea, am primit mesajul asta:
*
Cristina,
Azi FB-ul mi-a spus ca e ziua ta. Am vazut ca iti place Blue si am decis sa ma uit la el. Multumesc multumesc ca mi-ai facut un cadou de ziua ta.:-) La Multi Ani.
Vlad
*
si-a fost unul dintre cele mai emotionante cadouri pe care le-am primit.

*

n-am mai vazut filmul asta niciodata de la prima lui vizionare, acum 12 ani. m-a chinuit mult prea tare atunci ca sa-l mai pot vedea a doua oara. cumpar insa dvd-urile de cite ori intilnesc filmul pe undeva si le daruiesc oamenilor care cred eu ca l-ar putea intelege.

azi noapte m-am uitat la montajul de mai sus:)

2992

cum sa mergi la teatru prin vint si ploaie

in seara asta a trebuit sa merg la premiera Tartuffe la TNB, un spectacol regizat de Andrei Belgrader cu Horatiu Malaele in rolul principal.

imi doream sa vad piesa asta pt ca vroiam sa-l simt pe dl Belgrader la lucru, dar era asa frig si asa urit afara incit cu greu m-am hotarit sa ies din casa.
M-au salvat cizmele ECCO (despre care cind le-am dus la birou am aflat de la colege o multime de alte lucruri noi, de unde se vede treaba ca sunt populare).

de ce zic ca m-au salvat? la cit de frig era afara, pe atit de cald era in Sala Amfiteatru.
noroc ca aceste cizme, vorba ioanei – colega mea, respira – asa ca, iata-ma senina cu o sticla de apa plata zimbind si distrindu-ma la piesa, in timp ce vecinii mei de scaun transpirau din greu.

despre piesa un pic mai incolo, acum spun doar: “simpa”:)

P.S. si pentru ca Florin de la coafor mi-a dat o mega solutie pentru par si noua mea coafura a stat brici. sau, piatra:)

1082

cursul de dans contemporan, lectia 1

7 femei in colanti/ pantaloni de trening si tricouri, plus Cristina coregrafa.

Primul exercitiu, imediat de dupa buna seara si bine ati venit: asezate in cerc fiecare trebuie sa-si spuna numele, o caracteristica a propriei persoane (printr-un adjectiv care incepe cu aceeasi litera ca numele) si sa faca o miscare care sa-l defineasca.

Aparent simplu. Doar ca urmatoarea cursanta trebuie sa spuna numele celor de dinainte, adjectivele care le definesc, sa faca miscarile lor si apoi sa-si spuna numele, adjectivul si sa faca miscarea sa.
Cu cit se inainteaza in cerc, cu atit sunt mai multe nume si miscari de memorat.

Cine a inchis cercul???
Eu, desigur! Cine putea sa aiba norocul sa trebuiasca sa invete tot rapid?!:)

*
Exercitiul acesta a fost insa esenta a ceea ce ar trebui sa facem tot timpul: concentrare/memorare pe gesturi, nume si succesiunea de miscari.
Pe asta s-a bazat intreaga noastra lectie si, desi in teorie am inteles din prima, la fapte… e mai greu.

*
Momentul cel mai drag al primei lectii:
Aveam de facut o miscare de retragere a corpului aplecat, trebuia sa ajungem de jos in sus, extrem lent, cu capul ultima rotita ridicata in mecanism. Nu ne iesea atit de lent si de cursiv, pina cind Cristina, coregrafa, ne-a spus:

“Imaginati-va ca spatele vostru e ca solzii unui peste urias. Si ca voi deschideti unul cite unul fiecare bucatica din corpul lui, doar apasindu-l pe coloana vertebrala. Acum ginditi-va ca e coloana voastra si lucrati cu fiecare vertrebra, inchideti-o linga trup.”

Mi s-a parut wwwwaaaauuu. Pt ca avind aceasta imagine in minte, trupurile noastre s-au ridicat intr-un sincron perfect, lent, lin, cursiv, iar capetele noastre, plecate, au privit in fata in acelasi timp.

De la momentul acesta am ramas cu un gind: oare ce-si imagineaza dansatorii in timp ce fac miscari complicate? Ma gindesc sa fac un filmuletz cu un dansator care sa povesteasca filmele/povestile din capul lui in timp ce –si obliga corpul sa sfideze gravitatia.

*
Un alt exercitiu demential a avut la baza tot concentrarea si imaginatia.

“imaginati-va ca mina dreapta misca tot corpul si faceti miscarea”
“imaginati-va ca piciorul drept misca tot corpul si faceti miscarea”
“Imaginati-va ca degetul mic de la piciorul sting misca tot corpul…”
“Imaginati-va ca buricul…”

Si e incredibil cum, daca te concetrezi, poti sa intuiesti care e miscarea naturala pe care trebuie sa o faci.

Detalii despre cum puteti sa va inscrieti la acest Curs de dans contemporan puteti gasi aici.

1457

cadouri de ziua mea: o tunsoare noua

“nu vrei sa te tunzi cum vreau eu?”
“sigur”
*
catalin enache, stilistul revistei & my special friend, s-a gindit sa-mi faca un cadou special de ziua mea. asa ca ne-am trezit azi in miez de noapte (ca sa ajungem apoi in timp util la shootingul de dosar), ne-am adunat de prin taxiuri si ne-am oprit la salonul Manifest, la Florin.

Baietii au vorbit intre ei, eu am baut ceai si am beneficiat de un masaj minunat in timp ce ma spalau pe cap, dupa care m-am asezat cuminte pe scaunul lui Florin.

“iti dai seama ca job-ul tau e in miinile mele”, i-a zis Florin lui Catalin, rizind.

*
in redactie Catalin a luat bravo cu felicitari, iar eu am aflat ca m-am tuns ca duduia La Roux. am cautat-o in foto si da, m-am tuns ca ea.

pina la o foto cu mine ( facem shooting in citeva zile sa schimb si foto de la editorialul din revista) iat-o pe colega mea de coafura.

*
multumesc Florin.
multu Catalin, love youuuuuuu so much.

2660

atelierul de salate

Am fost la un atelier de salate si, multi dintre cei care au auzit ca ma duc sa invat sa fac salate, au ris.

Eu sunt o foarte mare consumatoare de salate. Ma enerveaza carnea si-atunci maninc mai mult ierburi, fara sa fiu vegetariana. Si-mi place sa inovez cind ma asez sa fac o salata. Sa ma joc.

Am uleiuri de multe feluri si arome in casa, am ierburi peste ierburi, inclusiv saruri aromate. Pe care le folosesc la salate, nu pentru eventualele lesinuri.
*

Marti, la Violeta’s Vintage Kitchen, am invatat sa fac altfel de salate decit stiu.
Violeta mi-a spus ce e absolut interzis in amestecurile din salate, m-a invatat trucuri despre cum sa prepar sosuri de salate si, mai ales, mi-a explicat cum sa toc legumele corect ca sa am viteza aia a bucatarilor faimosi.
Inca mai lucrez la asta.

Dar am invatat sa fac saruri parfumate fara sa le mai cumpar, am invatat despre brinzeturi si combinatii de senzatie in salate, si-am descoperit plante pe care le stiam doar in varianta pulbere, la plic. (si stiu si locurile de unde sa le cumpar). Nu le scriu pentru ca este fair sa mergeti la cursul Violetei si sa aflati direct de la ea lucrurile minunate. Dar chiar minunate.

*
Daca vreti sa petreceti doua ore absolut incintatoare si sa invatati rafinamente culinare (acolo unde prea putin se gindesc ca pot exista: intr-o salata) scrieti-i Violetei pe site-ul ei si inscrieti-va la atelierul de salate.

*
altfel, ieri m-am vzt cu viorel copolovici, cel care are proiectul prinzul din caserola, iar miine ma intilnesc cu amarjit, cel care are restaurantul Musafir. s-ar zice ca sunt f interesata de gastronomie.
ar fi frumos sa fie asa, dar sunt…varzaaaaa

1431

oameni pe care-i iubesc

sunt unii oameni pe care atunci cind ii intilnesti – in persoana sau prin munca lor – iti dau o stare de bine, te bucura si ti-e cald si frumos prin sufletzel.

nu poti sa-ti explici asta oricit ai incerca, dar oamenii astia au ei ceva magic in ceea ce fac or sunt, care trece prin orice si ajunge direct la tine.

pentru mine unul dintre acesti oameni magici e dl Radu Cosasu. nu l-am intilnit niciodata, cred ca as muri de rusine-incintare-teama daca l-as intilni vreodata, dar il iubesc de mor.
mi se pare incredibil, ireal.

uitasem de asta, dar am descoperit pe liternet textul care se numeste Excelenta SA Andrei Pavel care face mai mult decit milioane de cintece holograf or loredana la o ceremonie de retragere.

La naiba! Dacă nu a fost fenomenal, extraterestru, dacă nu a fost invincibil (cine e?), Andrei Pavel este şi ne rămîne ca un jucător excelent şi îl voi numi continuu, cu drag şi respect, Excelenţa Sa Andrei Pavel.

“Şi vrei să-ţi mai spun ceva?” – vorba unui prieten afon în sport, de care nu mă pot despărţi nici cînd scriu la Gazetă. Ieri, după ce am citit ce-a spus la conferinţa lui de presă, am fost cît se poate de mulţumit. După 18 ani de tenis, Pavel nu numai că e mîndru de cariera lui, dar se poate aşeza, liniştit, la casa lui, cu familia lui. Vi se pare puţin? Prea idilic? Prea happy-end? Un scriitor brazilian a spus-o vesel şi bine: happy-end-urile sînt neplăcute în cărţi şi la cinema, dar în viaţă sînt minunate.

textul integral aici, intr-o rubrica minunata Oameni pe care-i admir, oameni pe care-i iubesc

*
oare imi supralicitez norocul daca trec pe wish listul de ziua mea (care va sa vina f f curind) sa ma intilnesc cindva, oricind cu dl Radu Cosasu?!

1051

My fight club

in seara asta, in timp ce-mi miscam cu greu picioarele pe scara blocului (am febra de la cursul de dans de ieri), carind plasa cu salata creata acum citeva ore la atelierul de salate la violeta’s vintage, mi s-a parut ca ma aflu intr-un fel de fight club. feminin desigur, dar…

ieri un curs unde am intilnit oameni noi, azi alt curs unde am intilnit alti oameni noi, miine o alta experienta la tema.

seman un pic ca stil de viata cu baiatul ala (si stres, si fitze, si independenta)… what’s next?

e doar un gind de care Palahniuck ar fi mindru:)

957

cum mi-au bulversat garderoba noile mele cizme ecco

Urmatorul post este pentru doamne, daaaaaaaaaaaar…

Domnilor inainte de a parasi aceasta pagina care nu va intereseaza pentru ca e despre incaltaminte de gagici, uitati-va la foto de mai jos si dati un click catre site-ul Ecco.
In doua secunde veti afla care sunt cizmele in trend si o sa va uimiti iubitele cu cunostintele voastre, trust me.

Inca o smekerie cu care sa le dati gata: talpa de la produsele Ecco e facuta dupa un system cu injectie directa (atit stiu sa spun) dar e cu mega smekerie, e cea mai usoara dintre talpi si e foarte confortabila, iar pielea e tratata astfel incit piciorul nu transpira.

Si gata, ca dupa aia daca stiti prea multe o sa creada ca aveti amanta:)

*
De vineri a intrat in viata mea o pereche de cizme maro Ecco inalte ca de calarie, o bucurie.
Stiam ca le primesc inca inainte de a pleca la Londra asa ca m-am uitat o tura intr-un magazin Ecco de prin Soho sa vad ce au ei. Avem si noi ca ei:)

Cizmele astea inalte sunt vedetele acestui sezon.

*

Cizmele mi-au bulversat total garderoba pentru ca vineri seara am facut multe teste cam cum le-as pune in valoare. Iar asta a insemnat o ravasire de haine, mai ceva ca ravasitul oilor la care s-a dus doamna Udrea.

Varianta calarie (colanti + bluza/camasa + sacou) a fost prima care mi-a venit in minte. Aveam colanti negri tocmai buni pt o camasa alba, dar pentru o bluza grej era nevoie de colanti gri. Asa ca vineri seara am executat achizitionare de colanti gri, cu tot tam tamul de rigoare: taxi, magazin, probe, taxi, acasa probe din nou. E grea viata cind ai o pereche noua de cizme:)

Simbata dimine am prestat echipament de calarie la vizionarea Amintiri din epoca de aur, iar dupa aceea am executat tenis pina spre seara. M-am uitat desigur, etalindu-mi cizmele in loja Tabu de la Open Romania.
Ba am luat si niste “saru mina” respectuoase la VIP restaurant.

Mai am variante cool de exploatat, dar joi bifez o lansare british a unui nou produs Rimmel asa ca le scot iar la plimbare.

*
acum am insa o curiozitate, pentru ce produs nou achizitionat v-ati facut vraiste garderoba ca sa gasiti variante cu ce sa-l imbracati?

voi merge la curs de dans contemporan pt adulti

De luni 28 sept ma duc la un curs de dans contemporan pt adulti (& elevi). Voi tine un jurnal, despre ce simt, cum ma simt si cum imi simt corpul.

*

Cursul este tinut de Cristina Lilienfeld, licentiata a sectiei de Coregrafie din cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica-I.L.Caragiale-Bucuresti.
A semnat coregrafia urmatoarelor spectacole: 1+1=1, UNATC-Bucuresti 2008, Caligula de Albert Camus, regia Alina Csurok-spectacol independent-Bucuresti 2007, Apa de Havel de Matei Visniec-Gala HOP, Mangalia 2008.
A dansat in spectacole precum: Showbiz, regia Dorin Eugen Ionescu, Teatrul Nottara, Bucuresti 2009, Pietonul Aerului, coregrafia Georgiana Bobocel, UNATC 2008, Still Lifes, concept Isabelle Schad, Bruno Pocheron, Frederic Gies, Manuel Pelmus-CND Bucuresti 2006.
A aprticipat la numeroase workshop-uri atat nationale cat si internationale: Axis Syllabus(tehnica de dans contemporan)-Kira Kirsch-Berlin 2009, Contact Improvisation- profesori: Jess Curtis(S.U.A), Ray Chung(S.U.A.), Scott Wells(S.U.A), Hilde Rustad(Norvegia), Alicia Grayson(S.U.A.), Charley Morissey(UK) Malcom Manning(UK/Finlanda)-TransContact-Cluj 2006, 2007, 2008, 2009.

*
se mai fac inscrieri (taxa de participare e 100 ron/luna). Perioada de inscriere 16.09-1.10.2009. Contact: 0724 357 237(dans), 0721185765(actorie)…info aici cursuri de dans & actorie
poate ne vedem acolo:)

3201

Vunk – Dau alarma – fericit

asta e noul cintec & videoclip Vunk. l-am vzt de dimine si am zimbit printre lacrimi.
se intimpla sa o cunosc pe Andreea (Bortun), sper sa-l cunosc curind si pe Andrei.
vedetele videoclipului

imi place tare ca un cintec, prin videoclip, capata si alte semnificatii. si-mi place mai ales pentru ca stiu ca nu este pentru reclama, ca sa obtina o noua stire de PR. Cornel Ilie de la Vunk (Vank) s-a mai implicat discret si in alte cauze umanitare, a scris muzica pentru CD-uri care au adunat bani pentru cauze frumoase.

si-mi mai place ca ideea- clipul – Cornel au pus la un loc oameni super misto.
incep sa dezvolt o teorie cum ca agentia Millenium Communications (ei au ajutat la realizarea clipului, ei ii ajuta pe cei de la Ideo Ideis) are ceva magic in jurul ei pentru ca se implica, discret si din suflet, in multe proiecte ale oamenilor din aluatul bun

*
altfel am o sensibilitate pentru cauza pentru care trag ei alarma:autismul.
se intimpla sa fi cunoscut copii diagnosticati cu autism (am si scris despre ei) si ma bintuie de ceva ani o secventa.

eram intr-un parc din bucuresti cu Monica, mama lui Adham, care avea 7 ani si de la 3 ani fusese diagnosticat cu autism. vorbisem citeva ore cu Monica, ma socase cind imi spusese ca s-a impacat cu ideea ca fiul ei nu o sa o iubeasca niciodata pentru ca nu poate avea genul asta de sentimente. Adham isi pusese rolele si, la intrarea in parc, ma prinsese de mina, ca sa fie in siguranta. de mina cealalta il tinea mama lui care l-a intrebat:

“cum te simti?”

el a zimbit intre doua poticneli cu rolelele si s-a uitat la mine mindru. mama a inceput sa-l ajute cu raspunsul

“fe- ri-..”

iar Adham a zimbit si mai larg si a zis “ffe – riiii- cit”

1510

pe cine mai iubesc zilele astea

ieri l-am iubit f tare pe vlad mixich pentru proiectul lui “a venit urita”. oameni de toate felurile povestesc in toate felurile despre depresie. f fin jurnalistic si, ceea ce e cu adevarat spectaculos, gindit special multimedia. e o speranta deci ca se vor face si la noi lucru de exceptie on line.
a venit urita

stiu ca vlad s-a “chinuit” emotional cu proiectul acesta, dar a meritat fiecare secunda de chin.

*
azi l-am iubit pe dobro.
voi il stiti drept macho-ul de la radio. eu il stiu drept omul care ma ajuta de cite ori dau telefon, chiar daca se trezeste din somn pentru asta.
si-l mai stiu drept cel care s-a emotionat la niste filme la care si eu am plins. si-l mai stiu… (ma rog, sa raminem aici:) )

ieri l-am trezit din somn si l-am rugat sa-l ajute pe iulian si pe prietenii lui de la pasi catre viata, a zis da pe loc, iar astazi i-a ajutat, ba chiar i-a si incurajat in proiectul lor.
i-am trimis un sms cu “love u”:)

971

iar am plins: Pasarea de foc la TNB

Peste 100 copiii, intre 10 si 22 de ani, unii cu mult sub un metru inaltime. Imbracati in camasi si pantaloni gri, de pinza, ca niste pijamale.
Danseaza in Pasarea de foc, pe muzica lui Igor Stravinski, pe scena mare a Teatrului National, in ambianta unor lumini ametitoare. S-au antrenat 6 saptamini pt asta, desi pina atunci n-au mai dansat decit la discoteca. Unii nici acolo pentru ca sunt prea mici pentru asa ceva.

Uneori au miscari stingace, alteori ies din ritm. Uneori au gesturi ca la gimnastica, alteori trag cu ochiul catre public sa va vada ce e dincolo de intuneric.
Dar in toate situatiile, copiii astia isi pun sufletul pe scena in spectacolul care probabil ca le va schimba viata.

*
Le va schimba viata nu pentru ca vor obtine super slujbe, nu pentru ca se vor face dansatori/balerini peste noapte, ci pentru ca au invatat ca se poate. Ca daca lupti cu tine, daca –ti invingi limitele si ii respecti pe cei din echipa ta, inveti sa te ridici si, usor usor, ajungi sa zbori.
Cred ca cel mai important lucru pentru cei 100 de copii care au dansat aseara pe scena Teatrului National a fost increderea pe care au dobindit-o. Aripile care au fost atasate la sufletele lor.

*
Asa imbratati, toti in gri, nu aveai cum sa stii care dintre copii sunt de la liceul Caragiale iar parintii i-au dotat cu telefoane mobile de mici, sau care sunt fratii care traiesc in centre de plasament diferite si s-au reunit pentru spectacolul acesta. Nici macar pe cei cu deficiente de auz nu-i puteai distinge din multime.
Au fost atit de multi incit au construit cu trupurile lor tot felul de forme, dind sens povestii. Si au fost atit de dornici sa iasa bine, incit si-au rostogit trupurile ca in rolurile de pe scena, chiar si cind ajunsesera de mult in culise si publicul nu-i mai vedea.
*

Marian Farcas, a fost simbolul spectacolului si poate cel mai mic dintre dansatori. Aici il vedeti in culise, intr-o alta demonstratie a talentului lui

Si cele trei surori ale lui, Elena, Cristian si Maria, au dansat in acest spectacol.

*
In sala 1000 de persoane. Doar citeva sute au fost prietenii si rudele celor de pe scena, restul – actori (Monica Ghiuta si Adrian Paduraru au fost printre ei), oameni a caror cultura te intimideaza ( Dl Balaceanu Stolnici si sotia sa au aplaudat cu eleganta), coregrafi faimosi ( Vava Stefanescu), tineri cu si de atitudine ( Amalia Enache, Dragos Bucurenci, Iulian Tanase, Razvan Penescu).
Au fost urale pret de 10 minute. Aplauze repetate si 6 intoarceri la rampa. Iar cei 100 de copii au ramas pe scena, asezati in dispozitivul de salut, plecindu-se tremurind in faza publicului.

*
Amalia Enache mi-a spus ca, la final, unul dintre baieti plingea in hohote. Nu l-am vazut, aveam deja ochii in lacrimi. Sper insa ca plingea de emotie si nu pentru ca isi imagina ca gresise ceva in spectacol.

Au fost minunati.

*

Pasarea de foc e primul proiect de dans comunitar din Romania. A fost realizat la initiativa doamnei ambasador, Monique Gurber, cu sprijinul doamnei Alexandra Arnautu de la If Magic.

Coregrafii proiectului

Britanicul Royston Maldoom a initiat si coordonat numeroase proiecte de dans in intreaga lume in ultimii 30 de ani, dar numele lui este legat in special de conceptul de dans comunitar.

Coregraful Josef Eder a infiintat un teatru in Germania, a fost premiat pentru spectacolele sale, a jucat in filme si in seriale, iar din 2005 a inceput colaborarea cu Maldoom la proiectele comunitare.

Columbianca Martha Hincapié Charry, cel de-al treilea coregraf al proiectului, si-a prezentat spectacolele in festivaluri europene, a predat dans in tara natala, iar din 2008 s-a implicat in proiecte comunitare.

Irina Roncea, coregraful roman al proiectului, a facut parte din primul grup independent de dans contemporan din Romania, a studiat in SUA, a dansat in tara si in Franta si a participat la un masterclass al lui Maldoom.

Light Design

Pete Ayres a realizat luminile pentru spectacole dintre cele mai variate pe multe dintre marile scene ale lumii, de la Royal Albert Hall, The Place Theatre (Londra) pina la amfiteatre africane, depouri sau castele croate.

2354

azi o iubesc pe oana benga

Ma rog o iubesc de saptamina trecuta de cind am purtat o scurta conversatie pe mail cu scop precis.

Oana Benga a aflat de proiectul Pasi catre viata si de faptul ca baietii imprumutau de la prietene storcator de fructe ca sa faca limonada pe care sa o vinda in scop umanitar (string bani pentru utilarea unei camere din spitalul Marie curie). Oana, prin compania la care lucreaza, Philips, le-a fct cadou baietilor un super storcator.

Din aceeasi cantitate de lamii, mai multa limonada de acum incolo pentru Pasi catre viata:)

*
Pe Oana o stiu de 12 ani, desi pina acum 2 saptamini nu ne-am mai vzt de la prima noastra intilnire, la Vara lui 21, pe vremea cind eu faceam promotiile lui Radio 21, iar ea le cistiga. (era un fel de concurs de Miss, btw)

acum ii stiu si mama care e o bijuterie de colectionara de povesti si intimplari haioase, pline de tilc si ii stiu si minunea de fetita.
am povestit foarte frumos si relaxat vineri cu toata familia ei, de parca ne-am fi vazut in acesti 12 ani, in fiecare week end.

*
in foto Iulian De la Pasi catre Viata, Oana si fetita ei, plus storcatorul minune de la Philips

2683

kinky


kinky, pisica plina d personalitate a colegei I (nu vrea sa-i pun numele pt ca proprietarii nu stiu ca are pisica)

1060
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!