pe cine mai iubesc zilele astea
ieri l-am iubit f tare pe vlad mixich pentru proiectul lui “a venit urita”. oameni de toate felurile povestesc in toate felurile despre depresie. f fin jurnalistic si, ceea ce e cu adevarat spectaculos, gindit special multimedia. e o speranta deci ca se vor face si la noi lucru de exceptie on line.
a venit urita
stiu ca vlad s-a “chinuit” emotional cu proiectul acesta, dar a meritat fiecare secunda de chin.
*
azi l-am iubit pe dobro.
voi il stiti drept macho-ul de la radio. eu il stiu drept omul care ma ajuta de cite ori dau telefon, chiar daca se trezeste din somn pentru asta.
si-l mai stiu drept cel care s-a emotionat la niste filme la care si eu am plins. si-l mai stiu… (ma rog, sa raminem aici:) )
ieri l-am trezit din somn si l-am rugat sa-l ajute pe iulian si pe prietenii lui de la pasi catre viata, a zis da pe loc, iar astazi i-a ajutat, ba chiar i-a si incurajat in proiectul lor.
i-am trimis un sms cu “love u”:)
iar am plins: Pasarea de foc la TNB
Peste 100 copiii, intre 10 si 22 de ani, unii cu mult sub un metru inaltime. Imbracati in camasi si pantaloni gri, de pinza, ca niste pijamale.
Danseaza in Pasarea de foc, pe muzica lui Igor Stravinski, pe scena mare a Teatrului National, in ambianta unor lumini ametitoare. S-au antrenat 6 saptamini pt asta, desi pina atunci n-au mai dansat decit la discoteca. Unii nici acolo pentru ca sunt prea mici pentru asa ceva.
Uneori au miscari stingace, alteori ies din ritm. Uneori au gesturi ca la gimnastica, alteori trag cu ochiul catre public sa va vada ce e dincolo de intuneric.
Dar in toate situatiile, copiii astia isi pun sufletul pe scena in spectacolul care probabil ca le va schimba viata.
*
Le va schimba viata nu pentru ca vor obtine super slujbe, nu pentru ca se vor face dansatori/balerini peste noapte, ci pentru ca au invatat ca se poate. Ca daca lupti cu tine, daca –ti invingi limitele si ii respecti pe cei din echipa ta, inveti sa te ridici si, usor usor, ajungi sa zbori.
Cred ca cel mai important lucru pentru cei 100 de copii care au dansat aseara pe scena Teatrului National a fost increderea pe care au dobindit-o. Aripile care au fost atasate la sufletele lor.
*
Asa imbratati, toti in gri, nu aveai cum sa stii care dintre copii sunt de la liceul Caragiale iar parintii i-au dotat cu telefoane mobile de mici, sau care sunt fratii care traiesc in centre de plasament diferite si s-au reunit pentru spectacolul acesta. Nici macar pe cei cu deficiente de auz nu-i puteai distinge din multime.
Au fost atit de multi incit au construit cu trupurile lor tot felul de forme, dind sens povestii. Si au fost atit de dornici sa iasa bine, incit si-au rostogit trupurile ca in rolurile de pe scena, chiar si cind ajunsesera de mult in culise si publicul nu-i mai vedea.
*
Marian Farcas, a fost simbolul spectacolului si poate cel mai mic dintre dansatori. Aici il vedeti in culise, intr-o alta demonstratie a talentului lui
Si cele trei surori ale lui, Elena, Cristian si Maria, au dansat in acest spectacol.
*
In sala 1000 de persoane. Doar citeva sute au fost prietenii si rudele celor de pe scena, restul – actori (Monica Ghiuta si Adrian Paduraru au fost printre ei), oameni a caror cultura te intimideaza ( Dl Balaceanu Stolnici si sotia sa au aplaudat cu eleganta), coregrafi faimosi ( Vava Stefanescu), tineri cu si de atitudine ( Amalia Enache, Dragos Bucurenci, Iulian Tanase, Razvan Penescu).
Au fost urale pret de 10 minute. Aplauze repetate si 6 intoarceri la rampa. Iar cei 100 de copii au ramas pe scena, asezati in dispozitivul de salut, plecindu-se tremurind in faza publicului.
*
Amalia Enache mi-a spus ca, la final, unul dintre baieti plingea in hohote. Nu l-am vazut, aveam deja ochii in lacrimi. Sper insa ca plingea de emotie si nu pentru ca isi imagina ca gresise ceva in spectacol.
Au fost minunati.
*
Pasarea de foc e primul proiect de dans comunitar din Romania. A fost realizat la initiativa doamnei ambasador, Monique Gurber, cu sprijinul doamnei Alexandra Arnautu de la If Magic.
Coregrafii proiectului
Britanicul Royston Maldoom a initiat si coordonat numeroase proiecte de dans in intreaga lume in ultimii 30 de ani, dar numele lui este legat in special de conceptul de dans comunitar.
Coregraful Josef Eder a infiintat un teatru in Germania, a fost premiat pentru spectacolele sale, a jucat in filme si in seriale, iar din 2005 a inceput colaborarea cu Maldoom la proiectele comunitare.
Columbianca Martha Hincapié Charry, cel de-al treilea coregraf al proiectului, si-a prezentat spectacolele in festivaluri europene, a predat dans in tara natala, iar din 2008 s-a implicat in proiecte comunitare.
Irina Roncea, coregraful roman al proiectului, a facut parte din primul grup independent de dans contemporan din Romania, a studiat in SUA, a dansat in tara si in Franta si a participat la un masterclass al lui Maldoom.
Light Design
Pete Ayres a realizat luminile pentru spectacole dintre cele mai variate pe multe dintre marile scene ale lumii, de la Royal Albert Hall, The Place Theatre (Londra) pina la amfiteatre africane, depouri sau castele croate.
azi o iubesc pe oana benga
Ma rog o iubesc de saptamina trecuta de cind am purtat o scurta conversatie pe mail cu scop precis.
Oana Benga a aflat de proiectul Pasi catre viata si de faptul ca baietii imprumutau de la prietene storcator de fructe ca sa faca limonada pe care sa o vinda in scop umanitar (string bani pentru utilarea unei camere din spitalul Marie curie). Oana, prin compania la care lucreaza, Philips, le-a fct cadou baietilor un super storcator.
Din aceeasi cantitate de lamii, mai multa limonada de acum incolo pentru Pasi catre viata:)
*
Pe Oana o stiu de 12 ani, desi pina acum 2 saptamini nu ne-am mai vzt de la prima noastra intilnire, la Vara lui 21, pe vremea cind eu faceam promotiile lui Radio 21, iar ea le cistiga. (era un fel de concurs de Miss, btw)
acum ii stiu si mama care e o bijuterie de colectionara de povesti si intimplari haioase, pline de tilc si ii stiu si minunea de fetita.
am povestit foarte frumos si relaxat vineri cu toata familia ei, de parca ne-am fi vazut in acesti 12 ani, in fiecare week end.
*
in foto Iulian De la Pasi catre Viata, Oana si fetita ei, plus storcatorul minune de la Philips
kinky
kinky, pisica plina d personalitate a colegei I (nu vrea sa-i pun numele pt ca proprietarii nu stiu ca are pisica)
oameni care fac fapte bune
Sunt fascinata de oamenii care fac fapte bune.
Unii o fac pentru expunere, altii pentru networking, altii din instinct si altii ca sa dea ceva la schimb (pentru ca s-au lovit in viata de greu si stiu cit de important a fost sa fie ajutati).
De acum 4 ani de cind am vnt la tabu, in fiecare decembrie, facem un dosar cu oamenii care fac fapte bune. colectia de oameni speciali; editia mea preferata din an.
Azi am descoperit un tinar tocmai bun pentru dosarul asta.
Il cheama Iulian Vacarean si cu proiectul “Pasi pentru viata” vrea sa stringa bani pentru inca o camera echipata cu aparatura speciala pentru copiii din Marie Curie.
Stringe bani in pasi marunti si perseverenti; vinde limonada cu prietenii la evenimente unde-s oameni multi; a fost implicat in proiectul Soup nights la Street Delivery.
A strins peste 100 de milioane, impreuna cu prietenii lui, pe care banuiesc ca i-a adus aproape cu sufletul lui mare si spiritul aparte.
Cauza lui va fi cea pentru care se va stringe bani intr-un proiect umanitar special, Twestival. Despre (tw)festival, unde ati putea dona niste banuti pt o fapta buna si niste oameni frumosi, scriu zilele viit.
*
cind mi-am dat seama in care dintre categoriile de oameni care fac fapte bune se incadreaza el, mi-a fost si mai drag ca m-am bagat in proiectul asta.
alexandria- crematoriu din asfalt
Mulţi dintre locuitorii Alexandriei trăiesc din agricultură; ceilalţi din nişte tarabe de fier ruginit, aliniate într-un parc. Pe fiecare tarabă – chiloţi, maiouri, papuci de plastic şi cămăşi turceşti-chinezeşti. Zona se cheamă, în semn de respect pentru Capitală, Lipscani.
Alexandria e un oraş care doarme. Hibernează la căldură pentru că altceva nu are ce să facă; n-are teatru, n-are cinematograf, are o librărie mică în care sunt cărţi laolaltă cu facturiere, două cofetării şi mai multe cârciumi. E un oraş în care copiii învaţă bine, nu pentru că-i ceartă părinţii, ci pentru că singura lor şansa de a pleca de acolo e facultatea
*
pentru prima data in cei multi ani de cind scriu, am scris despre “acasa”- orasul meu natal. n-as fi scris nici acum daca n-ar fi fost pe undeva o raza de speranta si o urma de zimbet.
textul e in Jurnalul national de azi
smile 1 2 3 4 5 6 7 8 9
“La ora 12, 34 de minute si 56 seconds in ziua de 07 august anul acesta, putem spune ca data va arata asa: 12:34:56 07/08/09 adica 1 2 3 4 5 6 7 8 9 ”
vineri e asta.
via Mr P
zimbet
zimbet de seara, ca peste zi n-am avut timp sa ma gindesc si sa aleg ceva simpa
am nimerit acum ceva tres simpa si-am furat de la fatza locului (aka blogul lui cristi sutu), dar miine recuperez, promit, cu ceva productie proprie de chestii simpa.
*
*
uita de criza, da un motiv de zimbit celor din jur si posteaza pe blogul tau ceva simpa.
apoi da-mi link-ul sa ma bucur si eu
s-au mai distrat cu lucruri simpa pe blog simona bogdan si ioana, cu un mesaj de la un prieten care nu stie ca ne face sa zimbim, L.
smile:)
zimbete de inceput de sapt
mai intii un zimbet de la diana marasoiu “am descoperit un site cu animale gata de adoptie care mi-a adus zambetul pe buze. E bine ca mai exista oameni cu suflet mare, nu?”
iar alegerea mea pentru astazi e despre inteligenta;
o saptamina buna
*
uita de criza si de toate vestile nashpa, macar pentru citeva minute. posteaza ceva simpa pe blogul tau ca sa aduci un zimbet cuiva. si da-mi si mie link-ul sa ma bucur:)
my smile – twins
*
uita de criza, da un motiv de bucurie celor din jur, pune pe blogul tau ceva simpa care sa provoace un zimbet si da-mi link-ul sa vad si eu:)
in dimineata asta, multe zimbete
multe zimbete pentru dimineata asta
– de la ioana, ceva pufos
– de la rebeca, ceva care sa ne si puna pe ginduri
– de la octavian “un video genial, optimist si care ma lasa mereu cu un zambet”, iarpovestea videoclipului pe blogul lui Matt
– de la biri o serie de perle ale copiilor din clasa II-a:
Care-i diferenta dintre mama si tata?
1). Mama lucreaza la lucru si lucreaza acasa, iar tata lucreaza numai la lucru.
2). Mama stie cum sa vorbeasca cu profesorii fara ca sa-i sperie.
3). Tatii sint inalti si puternici, dar mama are puterea reala, pentru ca ea este cea pe care o intrebi cind vrei sa perteci o noapte acasa la prieteni…
4). Mama are magie, ea te face sa te simti bine fara doctor.
De ce mama ta s-a casatorit cu tatal tau?
1). Tatal meu face cele mai bune macaroane din lume. Si mama mea mananca mult.
2). Ea a devenit foarte batrana si nu mai putea sa faca nimic fara el.
3). Bunica mea mi-a spus ca mama mea nu a avut sapca gindirii pe cap cand s-a maritat cu tata.
*
uita de criza si de vestile nashpa, incepe dimineata cu un zimbet si da-le si celor din jurul tau un motiv de zimbet. pune pe blogul tau ceva simpa si da-mi un link sa vad si eu:)
an actor as an athlete of the soul
“I think of an actor as an athlete of the soul – you train yourself to jump into another reality,” she explains. “To portray an emotion honestly, I have to be in it, so when I’m taking a shower, when I’m on my bike, even if I’m not thinking about it, my character is with me.”
Ana Maria Marinca in The Independent
smile – ploaia
din categoria un zimbet pe zi ca suntem satuli de vesti nashpa, azi ceva tres simpa venit de la diana iurkiewicz
bucurati-va de el cu sonorul activ.
miine alte zimbete de la cei care mi-au trimis lucruri simpa via email or facebook
smile: Al Pacino’ Oscar Story
via Mircea Radu pe Facebook.
s-au mai alaturat proiectului smile (da un motiv de zimbet celor care te citesc):
-hopsieu care a postat pe blog un filmuletz delicios despre un pusti care descopera cum e cu fetele. 10 min de vizionare si mai multe zimbete garantate.
– ioana care face dovada ca daca zimbesti, lumea zimbeste cu tine o ajuta si Louis Armstrong
*
daca te-ai saturat de vestile proaste si mutrele incruntate din jurul tau, da cuiva un motiv de zimbet. pune pe blog ceva simpa care stii ca ar putea genera zimbete, trimite-mi apoi link-ul sa arat si eu drumul tau pentru un zimbet din inima.
de astazi Smile :) charlie chaplin & robert downey jr
ok, m-am saturat sa aud numai vesti nashpa, sa ma lovesc de frunti incruntate si de probleme care par de nerezolvat.
de astazi, ma distrez pe blog cu SMILE, un proiect la care va invit sa participati.
in fiecare zi, sa dam altora un lucru frumos pe blog, un “ceva” care sa aduca zimbetul celui care priveste.
postez zilnic alegerile mele pentru provocari de zimbete, dar pun si link-uri de la blogurile /alegerile voastre. daca nu aveti blog, dar stiti ceva dragutz care ar aduce un zimbet, trimiteti-mi pe mail ([email protected]) si va fi postat pe blog.
deschiderea proiectului e cu charlie chaplin’s smile by robert downey jr
chaplin soundtrack
am un nou iubit:)
e eroul meu de duminica trecuta, il urmaresc zi de zi, de dimineata pina seara.
ma culc cu calculatorul deschis ca sa nu pierd nicio secunda dimineata cind tre sa aflu ce mai face.
ma supara comunicatele sponsorului oficial cind nu-l prezinta in contextul adevarat, ca sa-l arate cit e de ambitios, ce determinat e si cit de mult isi doreste sa cistige.
in general, ma deranjeaza oricine nu tine cu el si nu-l prezinta asezat pe un podium de clestar, caci acolo ii e locul.
cum spuneam, am un nou iubit:) sau ca sa fie mai corect, mai am un iubit.
se numeste toma coconea si este inscris in cursa redbullxalps, o dementa de cursa extrema – 818 km, alpii de la un capat la altul – traversati fie mergind, fie zburind cu parapanta.
stiam de existenta lui de la nusha, care povestea cu asa entuziasm despre el incit ni se zbirlea pielea tuturor celor din redactie. dar acum, cind am inteles ce face, i’m deeply in love.
imaginati-va ca in prima zi de cursa toma a mers 98 de km prin munti. in mai putin de 24 de ore, pe drum de munte abrupt. dupa 2 zile era pe locul intii, intr-o competitie de 30 de nebuni frumosi ca si el, numai ca nebunii aia sunt mult mai antrenati, multi mai calculati si, in general, mult mai sofisticati. (au psihologi, medici si alte farafaslicuri)
toma se are pe sine. in cel mai propriu sens al acestei expresii. se bazeaza pe picioarele lui si pe “fuga” incredibila.
acum e pe locul 3, dupa ce – pentru ca maninca haotic, doarme la fel si si-a pierdut telefon, gps si alte acareturi – ajunsese pe 13 in zilele 3-4, cu probleme de glicemie scazuta si alte necazuri.
e un filmuletz pe site-ul competitiei (la sectiunea multimedia) unde liderul cursei in acest moment – maurer (elvetia) – e pus fatza in fatza cu toma.
calmul si strategia lui maurer cu parcursul haotic, dar inimos al lui toma.
e relevant pentru starea noastra ca natiune. n-avem tehnica, n-avem strategie. si reusesc sa ridice capul doar cei cu muuulta ambitie si inima mare.
cum e toma.
(revin zilele astea cu alte info despre povestea lui incredbila… e un om cu totul si cu totul exceptional.)
btw, nu-l cunosc. nu l-am intilnit in viata mea. dar tot il iubesc tare pentru vointa lui supra umana.
later edit: strategul lui toma, mihnea de vries, m-a “tras de urechi”: a avt o strategie perfecta, gindita 6 luni, dar n-a respectat-o.
ok, dar tot o sa cistige, nu-i asa?
un (ultim) salut in fata mortii
e un orasel in anglia linga o baza militara,WOOTTON BASSETT, in care oamenii aduc un omagiu incredibil soldatilor morti la datorie.
a inceput de la un batrinel care, acum 2 ani, a salutat soldateste un cortegiu funerar, oprindu-se in mijlocul strazii. nimeni n-a comentat in niciun fel gestul lui, dar data urmatoare, cind de la baza militara a trecut un alt cortegiu funerar catre morga spitalului, mai multi oameni au salutat soldateste.
apoi tot mai multi si tot mai multi.
” e singura parada militara pe care o au” cred oamenii locului.
astazi pe acolo au trecut trupurile a 8 soldati si sute de oameni din oraselul respectiv, aproape intreg oraselul, au iesit in strada si le-au adus un omagiu in tacere.
via BBC.
povestea oraselului si a ultimei parade a fost prezentata de NY times acum citeva saptamini, iar eu o stiu (ca si informatia despre parada de astazi) de la Mr P.
Am visat ca zbor
De fiecare data cind auzeam pe cineva ca a visat ca zboara, ma gindeam ca eu nu… niciodata. Si ca mi-ar fi placut sa stiu cum e.
In noptile mele lungi, de insomnie, mi-am pormis de multe ori “hai adormi, ca o sa zbori”, dar n-a mers niciodata.
In dimineata asta am visat ca zbor. Peste niste flori cu multe frunze verzi.
Iar cind am adormit nu-mi facusem nicio promisiune.
Calea-ntoarsa
Ma gindeam ca as putea sa scriu despre faza cu “O singura zi”de la conferinta de presa, sau despre intilnirea speciala de pe holul multiplexului, sau despre cum am vzt cu alti ochi si cu mai multa relaxare, filmul a doua oara. Sau un ghid al mersului la cinema care sa inceapa cu “faceti pishu inainte daca stiti ca aveti probleme cu prostata”
Eram pe strada, acum, dupa a doua vizionare cu Politist adjectiv. Picioarele mergeau singure, capul facea scheme pentru ce trebuie sa scriu pentru Jurnalul National de simbata.
(Trebuie sa scriu in seara asta pentru ca miine dimineata iar mergem la penitenciar. Pentru a treia oara in 7 zile; in weekend incep sa povestesc ce facem acolo)
Erau o multime de ginduri si de zimbete in capul meu si, cind am ajns pe strada mea, doi tineri vorbeau intr- o masina despre ce si-ar dori sa manince.
Eram in dreptul lor, ei se dateau jos din masina si eu am fct brusc calea-ntoarsa.
– Nu suntem asa de furiosi, nu trebuie sa te intorci din cauza noastra, a zis unul dintre ei.
– Nici nu pareti. Doar ca am uitat sa-mi iau de mincare.
Ne-am pus cu totii pe ris.
Eu m-am intors pina la Pizza Hut. Acum gata, ma bag la scris.