Category : personal

cristian_deliu_fostul_hotel_continental_al_vechiului_bucurestisa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

sa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

probabil ca voi supara pe multi cu ceea ce urmeaza sa scriu, imi cer scuze in avans, nu vreau sa jignesc pe nimeni. e doar o constatare.

*

de cind am putut sa aleg unde sa locuiesc in bucuresti, am evitat cartierele. insiruirea de blocuri cu scari multe, culoare lungi si multi vecini.

oameni care-si cara grijile cu ei de dimineata pina seara in plasele de plastic in care au si pachetul de mincare pentru ziua de munca. oameni care se imbraca in gri si negru, nu pentru ca e la moda, ci pentru ca e cel mai ieftin – rezista la tavaleala. printre ei sunt oameni care vorbesc urit, in sensul de agresiv meschin, cu rudele sau prietenii lor; printre ei sunt oameni care miros urit si care – pentru ca nu au bani – nu-si mai pun de multa vreme problema esteticii hainelor, a chipului, a vietii in general.

e o lume in cartier pe care eu o vad rar si de cite ori o vad, ma face sa ma doara stomacul gindindu-ma cita tristete ascunde.

de asta locuiesc in mijlocul capitalei pentru ca, mental, emotional, sa ma simt zilnic ca in vacanta. ca si cind as fi intr-un loc magic.

in centrul capitalei pare ca lumina e alta, cladirile spun povesti din vremea interbelica si uneori mi se pare ca traiesc atunci. ma rog, intr-o varianta putin actualizata la imbracaminte pentru ca femeile care stau la terase – burghez, alaturi de domni care citesc ziarul sau de prietene cu care-si impart povestile –  nu mai au intotdeauna eleganta de atunci.

desi mai vad, din cind in cind, palarii cu boruri frumoase si, destul de des, camasi de matase cu fuste cambrate care marcheaza perfect jumatatea genunchiului.

stiu ca ma protejez ca intr-un glob de sticla traind in “centrul vechi”, dar de fiecare data cind merg intr-un cartier al capitalei ma incarc cu energia trista si cenusiul locului. mi s-a intimplat astazi si, pe drum cind plecam de acolo, mi-am dorit ca fiecare dintre copiii care locuiau pe strada unde am fost eu sa-si permita cindva in viata asta sa locuiasca intr-un centru vechi: al Bucurestiului sau al oricarei alte capitale europene.

ceea ce va doresc si voua, macar pentru o luna, daca nu locuiti intr-o cladire care spune o poveste si in care soarele intra frumos pe geamul mai mare decit standard-ul blocurilor comuniste.

2498
shutterstok lightlumina de pe drumurile pe care n-au fost altii

lumina de pe drumurile pe care n-au fost altii

intr-o inregistrare care a fost difuzata astazi la Smart FM, Cristina Stanciulescu cea care realizeaza Interviurile SMART, m-a intrebat daca nu mi-e frica sa merg pe drumurile pe care n-au mers altii, facind aluzie la faptul ca e parte din mine sa fac de cite ori este posibil lucrurile diferit de ceilalti.

in timp ce rostea intrebarea, mintea mea a asociat cuvintul “drumul”  nu in sensul metaforic, ci in cel direct si aveam in minte o autostrada sofisticata cu multe benzi pe care merge multa lume in viteza, dar si reversul – un drum pe munte, nici macar pietruit, ingust.

si mi-am dat seama ca, pe oricare dintre aceste drumuri, mi-ar fi frica daca ar fi intuneric si daca n-as stii ce se afla la capatul lui.

***

toti avem drumuri pe care mergem prima data prin viata, chiar daca reprezinta carari batute inainte de altii: cind ne indragostim prima oara, cind mergem la scoala prima oara, sau la primul loc de munca, sau ne mutam intr-o casa cu iubitul/(a), cind ni se naste primul copil sau… lista e lunga.

ce e “prima data” pentru mine poate sa fie banal pentru altul, dar si pentru el exista, astazi, acum, o prima data de la ceva. un drum pe care n-a mai fost.

toti avem frica de a merge pe un drum necunoscut, mai ales cind el pare salbatic, intunecat si nici nu stim foarte bine unde duce.

doar ca daca stam si ne ascultam, daca ne preocupam sa ne luminam mintea, reusim sa facem lumina si pe carile pe care mergem.

frica dispare intotdeauna in prezenta LUMINII.

*

despre asta i-am vorbit Cristinei Stanciulescu, despre a te lupta cu frica de a merge pe carari noi, luminindu-ti mintea.

despre constientizarea faptului ca cele mai mari razboaie sunt in mintea noastra si nu in afara ei. si ca uneori cind noi nu putem face lumina, putem cere sprijinul prietenilor sau… oamenilor luminati. (si nu, n-are legatura cu religia ceea ce cred si scriu aic

daca te gindesti la asta cind ti se pare ca nu mai gasesti drumul apar din tine, sau de la cei din apropierea ta,  suficiente surse de energie ca sa se aprinda ceva lumina pe carare.

foto via shutterstock

1821

“We walked every morning. We did not always walk together because we liked different routes but we would keep other’s route in mind and intersect before we left the park. ” Joan Didion

1744
marie claireeu in marie claire de septembrie

eu in marie claire de septembrie

Astazi Ana Maria mi-a adus aminte ca e o pagina cu mine in Marie Claire. o descoperise la coafor.

Am vrut sa o pun pe blog la citeva zile de la aparitie, dar m-am luat cu treburile si-am uitat.

in pagina asta e vorba despre nimicurile care-mi fac mie viata mai frumoasa si care, tocmai de aceea, nu prea mai sunt “nimicuri”…

 

Rasfat: Inghetata cu turta dulce, cognac in combinatie cu pepene galben

Obicei: Ma trezesc la 6 dimineata, chiar si in vacanta. Pina la 8, citesc sau vad filme. Una dintre cartile mele preferate e The New Journalism, Conversations with America’s Best Nonfiction Writers on Their Craft

Dimineata: Mi-o petrec in Parcul Cismigiu cu o cafea neagra in mina, plimbindu-ma pe alei. Am si o terasa preferata, la debarcader.

Ador Caii: cred ca avem multe de invatat in comunicare de la cai. La sfirsitul lui iulie, am facut si exercitii de horse wisperer cu un trainer special.

Muzica: Uneori masor distantele in Fiecare, o piesa VUNK de pe albumul Nu scapa nimeni.

Colectie: Adun ceasuri vechi. Am unul rar, Omega 1882, de care sunt foarte mindra.

Flori: Am tot felul de plante pe care nu le gasesti, de obicei, in casele oamenilor: levantica, vita de vie, cafea.

Rasfat: Nicio zi fara Caudalie Divine Oil. E ca un balsam pentru pielea mea.

New York: In Ajun de Craciun cautind Strada 34 colt cu Chelsea ca-n filmul Miracolul de pe strada 34

Imi plac povestile: le vad oriunde  pe strada, in aeroport, la metrou. As vrea sa ma pot opri citeodata din a intreba “pot sa scriu despre asta?”

le-am citit acum pentru ca voiam sa le pun pe blog, ca sa ramina (mai ales ca povestesc rar despre lucruri concrete din viata mea), si mi-am dat seama ca daca as fi citit asta despre o persoana pe care nu o cunosteam, as fi invidiat-o putin. pentru ca are o viata foarte frumoasa.

citeodata e nevoie de o privire din afara, de intrebarile altuia la care sa dai raspunsuri, ca sa nu uiti ca viata ta e frumoasa. si speciala.

multumesc frumos Oana Botezatu pentru intrebari. Love u , Marie Claire Girls.

 

 

5073

S!MPA happy

sunt seri in care stii ca a meritat sa fi alergat ca la maraton.

ajungi la 10 jumatate seara acasa, la tv e un show la care blogul tau e partener special, maninci un falafel cu numele blogului tau pe care-l gasesti pe masa cu un mesaj ironic “stiu ca nu mai ai timp sa gatesti:)” si in show cinta oamenii pentru care muncesti cu drag.

1566
instagram bazavance am invatat dupa o saptamina pe instagram

ce am invatat dupa o saptamina pe instagram

am cont pe instagram de vreun an, poate si mai mult, dar n-am postat niciodata fotografii pina saptamina aceasta pentru ca… ma enerveaza foarte tare ca toate fotografiile trebuie sa fie patrate.

duminica trecuta, Edi Enache s-a uitat urit la mine cind am spus ca am 500 de followers acolo, veniti probabil pentru ca stiu ce scriu eu in general (pe instagram nu aveam nici macar fotografie de profil), si mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva… adica sa incep sa pun in contul acela fotografii din cind in cind.

ce am invatat dupa o saptamina de Instagram?

cele mai multe inimioare le-am obtinutcu fotografii personale, daca se poate cu mine in cadru, de unde am tras concluzia ca e o aplicatie care creste ego foarte mult. si reduce – mai mult decit facebook/twitter – spatiul intim.

cele mai multe fotografii ale celor pe care-i urmaresc sunt suprasaturate sau supraexpuse si au un noise fin. da, stiu ca sunt template-uri de prelucrari foto, dar ce ne arata aceasta tendinta supra – saturare/expunere?

ochiul pustilor utilizatori de instagram s-a obisnuit cu “frumosul” supra, asta recunosc ei in culorile din spatiul public drept frumos si de aici o multime de schimbari in viitor: in fashion, in fotografia de moda, in layoutul de reviste, in film sau publicitate.

chiar si dupa o saptamina cu 9 postari si inca aproape 100 de followers, in continuare nu-mi place instagramul. dar stiu dupa doar citeva zile acolo ca e dintre aplicatiile care au schimbat si vor schimba incredibil de mult mintea tinerilor.

***
daca va intrebati de ce mi-am facut un cont fara sa-l folosesc, ei bine…

una dintre regulile pe care le tot povestesc in seminarii newmedia este despre a detine cu numele tau toate domeniile din toate aplicatiile posibile.

s-ar putea sa se trezeasca cineva sa ia contul cu numele tau, sa posteze lucruri nu foarte placute si… sa-ti ceara ceva bani ca sa ti-l dea (daca esti persoana publica. daca nu esti, e suficient de stresant ca cineva scrie in dreptul numelui tau orice, nu mai e nevoie sa vrea si bani de la tine)

P.S. inainte de a incepe sa postez mi-am facut o mini strategie editoriala. am cautat partea din activitatea mea care se potriveste cu formatul si utilizatorii de instagram, am vorbit cu Alex Negrea despre aplicatiile care mi-ar fi cel mai utile, am citit despre cei mai de succes utilizatori si… am cautat un diferentiator de restul oamenilor care posteaza pe instagram. nu stiu daca voi “sta” foarte mult in aceasta aplicatie, dar ce incerc sa spun e ca nu postez la nimereala.

3308
tunelsa te recuperezi pe tine tie

sa te recuperezi pe tine tie

petreci timp cu mintea ta.
petreci cel mai mult timp tu cu mintea ta. chiar si cind, din cind in cind, ti-o fura altii.

sapi in directii contrare. faci tuneluri, transee, cautind raspunsuri. uneori transeele astea se intersecteaza, desi erai sigur(a) ca o luasesi pe un drum nou cind ai inceput sa sapi.

in tunel incep sa-ti creezi scenarii – despre supravieturi, despre bucurii, despre lucrurile rele care ar putea sa apara pina … la lumina.

sapi si sapi, si esti atit de preocupat(a) cu sapatul si cu scenariile si cu zidurile pe care le asezi frumos din materialul rezultat prin sapare.

si dintr-odata, cind te astepti mai putin, te detasezi de tot si de toate.

si simti cum iti recuperezi propria persoana si propria minte uitata prin tuneluri ocupate de altii.
te recuperezi pe tine tie.

***
mi s-a intimplat mie zilele astea; m-am recuperat pe mine mie insami.
si ma simt mai usoara cu 100 de kg.

1966
arta pentru viatafoloseste-ti arta pentru o fapta buna. poti sa fii ajutat financiar pentru asta.

foloseste-ti arta pentru o fapta buna. poti sa fii ajutat financiar pentru asta.

va mai aminti de proiectul Arta pentru viata de anul trecut?

in esenta era vorba de granturi pentru proiecte culturale care sa se desfasoare in spitale si care sa aduca, fie si pentru o clipa, o bucurie celor care se lupta cu trupurile si mintile lor ca sa invinga boli cumplite.

au fost 5 proiecte cistigatoare si, desi toate sunt minunate si au fost eficiente, mie cel mai mult imi place proiectul care arata cit de mult face risul intr-o terapie. cit de important e sa poti sa faci pe cineva sa rida intr-un moment in care e in cumpana.

revin la proiectul acesta pentru ca se fac din nou inscrieri pentru finantari de fapte bune.

asa ca, daca aveti activitati artistice cu care ati putea bucura copii sau adulti in spitale, aplicati.

pentru mine proiectul asta nu e despre boala sau arta, e despre cum sa faci bine prin ce stii tu mai bine sa faci – un act artistic. si care e menirea cea mai frumoasa a artei alta decit a face bine celor care beneficiaza de ea?!

proiectul e sustinut de grupul farmaceutic francez Servier si e in parteneriat cu 3 spitale mari din tara.

 grant-urile sunt de 3000 de euro per proiect, inscrierile sunt pina la 8 august. detalii aici.

stiu ca aveti proiecte frumoase, stiu ca vreti sa bucurati oamenii cu ele, iata o cale simpla si cu efecte mult mai mari decit ati planificat cind v-ati facut proiectul. aplicati pentru o fapta buna.

multumesc ca o sa faceti fapta buna.

iata imagini de anul trecut

de la cluj

si de la Craiova

2317
dominocoincidente si insomnii

coincidente si insomnii

cronologia unor fapte banale care, pentru ca asezate intr-un anume context, ma incurca de citeva zile.

 

acum 2 duminici m-am intors de la un gratar de la Snagov in masina cu un tinar domn si cu prietena lui.

pe el l-am mai vazut o data in viata mea, pe strada, cind am facut cunostinta in viteza, prezentati de fratele lui, pe ea niciodata pina in acea duminica.

in masina discutam despre filme. domnul foarte cinefil, atit de cinefil ca putea sa spuna numele unor actori imposibili si anii aparitiei unor filme de demult. vorbim despre Tornatore, habar n-am cum am ajuns la el. (nu le-am povestit ca locuiesc linga un cinematograf si ca traiesc zilnic ca in Cinema Paradiso). imi spune de noul film al lui Giuseppe Tornatore, La migliore offerta, ca abia asteapta sa-l vada si-apoi ma intreaba daca am vazut Una pura formalita, in care Roman Polanski e actor.

cum nu-l vazusem, imi da tema pentru acasa sa-l vad, dar si sa vad si Il Postino (prietena lui completeaza extrem de relaxata si de usor numele actritei din rolul principal -Maria Grazia Cucinotta – si eu ma gindesc “mama, ce familie de cinefili”). spun ca probabil o sa le vad catre sfirsitul saptamnii si incepem sa povestim despre altele.

***

duminica aia, 23 iunie, ramine in mintea mea bine asezata. din noaptea aceea dorm in medie 6-7 ore, in conditiile in care pina la acea data daca dormeam 4 ore ma consideram un om normal. dupa citeva zile somnul a inceput sa ma incurce desigur: imi ia din timpul pe care-l alocam cititului sau altor activitati.

joi ma manifest chiar in acest sens pe blog explicind cam ce inseamna insomnia pentru mine si  prin cite am trecut in speranta ca imi trece. imi fac si o programare la medic pentru analize ca sa vedem care sunt micile detalii care ma fac sa dorm intr-o saptamina cam cit n-am dormit in ultimele 3 luni.

***

vineri seara ajung sa vad filmul Una pura formalita. Il gasesc online, nici nu e nevoie sa piratez ceva, ma uit direct pe un site la liber (e si pe youtube aici)

pe la jumatatea filmului personajele principale interpretate de Polanski si Depardieu poarta urmatorul dialog:

– discutam de insomnie…

– da, si eu am avut insomnie pentru multi ani.am incercat toate remediile, toate terapiile posibile sau imaginabile, somnifere… nimic n-a mers, apoi citiva ani mai tirziu, dintr-o data s-a oprit. m-am vindecat , pur si simplu. peste noapte. sa nu va pierdeti speranta, se poate vindeca

– eu nu vreau ca insomnia mea sa se vindece…insomnia mi se potriveste, e cel mai bun colaborator al meu.
pot sa scriu cind ceilalti dorm.

opresc filmul si ma gindesc rind pe rind:

– cam care era posibilitatea sa gasesc intr-un film recomandat duminica dupa amiaza ceva care face trimitere la o chestiune cu care ma confrunt din ziua aia?

– daca as fi vazut filmul chiar in seara aceea, replicile acestea n-ar fi avut acelasi impact, pentru ca eram – conform noptilor precedente- insomniaca.

– l-am vazut insa la 2 zile dupa ce am scris pe blog ceva similar cu replicile din film.

inca ma mai incrunt cautind o explicatie. si ma amuza teribil coincidenta. asa cum a fost asezata ea cronologic de parca a pus cineva intimplarile in ordinea asta. oricare alta ordine a faptelor n-ar mai fi avut efectul asta de buuuuum.

si mai e si titlul filmului… Una pura formalita:)

3472
ciupercamagia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin

magia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin

ieri am trait un moment magic.

la finalul duminicilor culturale din cadrul festivalului Enescu ( o intilnire Neagu Djuvara vs Sever Voinescu) , o tinara a venit la mine si m-a intrebat:

“Sunteti Cristina Bazavan?”

evident mi s-a facut rusine, evident as fi vrut sa plec de acolo in urmatoarea secunda. am ingaimat un sters “chiar ea” si m-am cautat prin suflet de un zimbet pentru ca si domnisoara din fata mea era incurcat emotionata.

“Nu cred ca va mai aduceti aminte de mine… Ati scris despre mine si m-ati ajutat.”

ma uitam la mina cu care-si atingea gitul, semn de nevoie de protectie, ii simteam emotia din glas, ma emotionasem, dar habar nu aveam cine e.

“Ati aflat despre mine de la Marius Manole, mi-era greu si imi cautam un loc de munca. Si-ati scris despre mine. Si m-a ajutat mult.”

“Acum ai loc de munca?”

“Da, si muncesc tot in zona teatrului, cu Mihaela Sirbu.”

“Ce frumos. Ma bucur.”

“Voiam sa va spun ca va multumesc. Atit. O zi buna.”

si-a trecut pe linga mine, in timp ce mi se pusese un nod in git. am apucat sa raspund, uitindu-ma pe dupa umar “eu iti multumesc. iti dai seama ca mi-ai facut ziua foarte frumoasa?”

**

astazi am cautat sa vad ce am scris despre ea. a fost rugamintea mea speciala, de acum doi ani, din Ajun de Craciun pentru voi: sa o incurajati si sa-i trimiteti daruri sonore sau vizuale pentru ca trecea printr-o perioada grea. 

si daca scriu astazi, aici, din nou, aratindu-va continuarea povestii e ca sa va spun si voua inca o data ca lucrurile astea functioneaza… ca magia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin…

multumesc.

3285
fifi aniversarecum e sa fii cadou la ziua de nastere a cuiva.

cum e sa fii cadou la ziua de nastere a cuiva.

sunt unele intimplari care, desi par a fi aparute ca sa-ti hraneasca ego-ul, te aseaza cuminte in matca si te domolesc pentru multa vreme.

saptamina trecuta am fost cadou la aniversarea zilei de nastere a lui Fifi (Cristina Popa) si, pt o clipa, intimplarea m-a incurcat putin.

dorinta suna ” sa beau o cafea cu Cristina Bazavan”… cum sa-si doreasca cineva asa ceva de ziua lui/ei?!

*

mai intii am aflat de dorinta lui Fifi marcata pe wishlistul de pe blogul ei via Diana Iurkiewicz printr-un mesaj privat pe FB. apoi m-a sunat Roxana Toma, colega cu Fifi la Antena 3 si prietena cu mine din primele zile ale noastre prin capitala. si-am inceput sa ne facem planuri.

prima idee a fost sa merg la birou si sa o cheme cineva in vreo sedinta unde , de fapt, sa fiu eu. “nu merge asta, tocmai a facut ea o surpriza similara, s-ar prinde imediat”, mi-a taiat elanul Roxana.

sa o scoatem la o cafea ca si cum ar fi o intilnire cu cineva de la birou…”nu-i scapa nimic lui Fifi, nu e bine nici asa”

si – am ajuns ca mai bine mergem acasa la ea, dimineata, ca sa fiu acolo inca la prima ei gura de cafea.

de aici a inceput iuresul.

***

nu stiam unde sta, dar Roxana a gasit solutia sa afle adresa. aveam nevoie de un complice si cel mai bun pentru asta era sotul lui Fifi, Adi Popa, doar ca Roxana nu avea numarul lui de telefon. a fost ca in filmele cu detectivi si Roxana si-a mai dovedit inca o data calitatile ei de investigator care, acum ceva ani, o calificau drept un super reporter.

si iata-ma miercuri 19 iunie, cu un buchet de frezii albe si un dar cu multe calorii, sprijinind o piatra pe trotuar la Romana, in asteptarea Roxanei care si-a dus la scoala odrasla simpatica (pe Tudorica, vedeta de cinema, a fost erou in HoHoHo).

in cartierului lui Fifi, Adi era in fata blocului. nu mergea interfonul si, ca sa ajungem pina la usa fara interventii speciale, s-a gindit ca e cel mai bine sa ne astepte afara… “am sa am gunoi pregatit, de dus afara”, ii spusese Roxanei  si aranjase lucrurile inca de seara in acest sens.

nu-l stiam pe Adi Popa, l-am cunoscut acolo, in fata blocului, in timp ce povestea ca o mai pacalise ca darul lui vine prin curier si ca trebuie sa mearga si pentru asta pina jos. mirosise Fifi ca e ceva straniu pentru ca el se imbracase mai frumos decit in celelalte dimineti. “sa nu te uiti pe geam, da? sa nu incepi cu din alea de ale tale, sa astepti sa vina curierul si vezi tu ce ti-am pregatit de ziua ta”, i-a spus Adi inainte de a cobori.

cind am intrat in casa Fifi vorbea la telefon; era 9 dimineata si ii sunau telefoanele ca unui om care se stie cu jumatate din lumea importanta a acestei tari si e si ziua lui de nastere. (Fifi e unul dintre producatorii de televiziune care au facut unele dintre cele mai mari si mai importante emisiuni de stiri)

si-a intrerupt conversatia si-a inceput sa plinga. “a venit Cristina la mine”. momentul a fost atit de intens incit si mie mi-au dat lacrimile instant.

“vai, sa ma imbrac in altceva”, s-a redresat dupa o imbratisare.

***

ne-am asezat pe terasa ei plina cu flori si-am aflat povesti despre aparitia fetitei lor pe lume ( brusc am iubit-o pe Dana Grecu, despre care acum cred din inima ca e un om foarte bun si ocrotit de Doamne Doamne pentru bunatatea ei, in ciuda rolului agresiv cu care ma streseaza la televizor. daca  o sa ma lase Fifi sa spun povestea, o sa o iubiti si voi pe Dana Grecu), povesti despre surprizele pe care le-a facut Fifi de-alungul timpului (si sunt multe, foarte foarte multe) si mai ales povesti despre intimplari mici din viata care aratau, de fapt, iubirea.

cel mai tare m-a emotionat cuplul pe care-l formeaza cu Adi: ea mi-a vorbit numai de el, el mi-a povestit numai despre ea. si in toate detaliile era dragoste.

***

mi-a luat o vreme sa diger emotiile incercate in ziua respectiva si, desi eu am fost darul de ziua ei, de fapt eu am fost cea rasplatita si care a primit multe lucruri din intilnirea asta.

prima a fost lectia despre bun simt si simplitate. sa ai in telefon unii dintre cei mai mari oameni ai tarii si tu sa vrei de ziua ta sa intilnesti un om care merge absolut necunoscut pe strada, dar cu care tu imparti niste valori morale si emotionale, e un lucru rar astazi.

apoi lectia despre amintiri. intr-o lume in care toti alearga dupa lucruri materiale, sa-ti doresti de ziua ta intimplari care sa se concretizeze in amintiri e un gest care spune imens despre tine, cel care primeste cadoul.

si-a mai fost lectia despre iubire. despre a te aseza intr-o relatie cu gindul la celalalt si cu fapta pentru binele lui. oricit de mare si de important profesional ai fi tu. Fifi vorbea despre Adi ca despre centrul universului ei, iar Adi era acolo prezent nu doar fizic, ci si cu fiecare simt al lui ca sa o faca sa se simta bine. se protejau unul pe celalalt din gesturi sau cuvinte si in conversatie conta celalalt, niciodata propria persoana.

***

la multi ani inca o data Fifi. iti multumesc. de fapt, tu mi-ai facut un cadou de ziua ta.

3999
victoriespremiile mele in online -“succesul vine cind nu te mai astepti”

premiile mele in online -“succesul vine cind nu te mai astepti”

ai grija ce-ti doresti ca o sa ti se implineasca, stiu vorba asta bine pentru ca mi se intimpla des sa o vad adeverindu-se.

anul trecut imi doream foarte tare sa cistig premii pentru munca mea din online. avusesem un an minunat jurnalistic (cu interviuri pentru blogul meu, nu pentru vreo revista, cu Steve McCurry, Akram Khan, Genny Tartakovski, fusesem la 2 pasi de Demi Moore si Gwen Stefani, prestasem o multime de alte articole originale, continut creat de mine, cu surse, telefoane si deranj. aici anul meu 2012 ca un maraton ), iar la ceremoniile care validau munca oamenilor din online fie ma chemau in juriu, fie nu ma bagau deloc in seama.

in 2013, desi suntem aproape la jumatatea anului, am primit mai mult decit mi-am dorit tot anul trecut: doua dintre cele mai importante premii in online (blogger Pro CSR la CSR Romanian Awards, si Best Woman Blogger la Digital Divas).

si nu m-am dus la niciuna dintre ceremonii sa-mi ridic premiul:)

a fost un inceput de an in care am facut citeva lucruri importante pentru mine in zona jurnalismului (cartea despre X Factor e unul dintre ele, interviul cu frumoasa din jungla e altul, profilul mecanicului de pe locomotiva Trenului Regal intra si el aici,  si mai sunt citeva care-mi sunt dragi, un interviu cu Diana Krall e pe banda si vine curind curind:) ), dar in primele luni ale lui 2013 m-am concentrat mai mult pe proiecte in zona de comunicare ( VUNK, Artisti pentru Artisti – UNITER, Festivalul International de Teatru de la Sibiu).

***

la Digital Divas, Oana Pellea spunea ca “succesul vine cind nu-l mai astepti” si mi se pare ca mi se potrivesc vorbele ei zilele astea.

tot acolo, Cornel Ilie spunea ca “oamenii scriu ca sa fie auziti” si ma gindeam ca eu scriu pentru ca, uneori, vad ( mai degraba simt) in niste oameni sau intimplari detalii care spun alte povesti decit cele pe care le auziti de obicei.

uneori, de la o senzatie pe care nici macar nu o pot verbaliza imi spun “trebuie sa fac reporting in directia asta, o sa iasa ceva”. si traiesc o mare bucurie cind aud “dar eu nu am vazut asta” sau “habar nu aveam ca omul asta e asa.”

si mai scriu pentru ca vreau sa arat partea frumoasa a intimplarilor/lucrurilor in speranta ca , pas cu pas, oamenii care ajung pe aici si citesc vor invata sa caute si ei jumatatea plina a paharului.

zilele astea ma reintorc la scris pentru un proiect pe care-l veti vedea in maximum doua luni si care sper ca va lasa “urme” in online.

*

multumesc frumos celor care m-au votat la Digital Divas.cum va multumesc mult voua celor care veniti zilnic aici ca sa cititi ceea ce scriu.

P.S. ma bucur tare ca printre premiantele Digital Divas s-au aflat si Noemi Revnic si Placerile lui Noe, dar si Liliana Olescu cu lilik.ro. doua tinere doamne pe care le-am stresat nesfirsit ca sa-si gaseasca un loc de exprimare in online, stiind ca au ce spune.

4188
susan sontag10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

pe cind era in viata Susan Sontag si-a exprimat clar printr-o lista lucrurile care-i plac. o ilustratoare din australia, fana a lui Sontag, s-a gindit sa faca un desen cu lucrurile ei preferate.

ilustratoarea se numeste Lynore Avery.

 

*

daca ar fi sa spuneti care sunt lucrurile voastre preferate, 10 la numar, ce ati alege?

eu am raspuns la intrebarea aceasta cu mult inainte de a descoperi desenele lui Avery. s-a intimplat pt numarul de mai Elle Decoration, algerile mele au fost:

Imi plac repetitiile – de teatru, pentru un concert sau dublele de la film. Iti arata cautarea si sunt mult mai pline de emotii decit spectacolul propriu zis; imperfectiunile sunt mai calde si mai frumoase decit lucrurile perfecte.

Filmul meu preferat – Bleu (regia Krzysztof Kieslowski). Prin natura meseriei am vazut sute de filme, poate chiar mii de filme, dar niciunul nu mi-a ajuns atit de direct la inima ca Bleu. E o poveste despre cum nu te poti recupera dupa o pierdere mare de unul singur, oricit de puternic si de bun ai fi; supravietuirea e alaturi de ceilalti.

Imi plac cartile, uneori mai mult decit oamenii si asta nu e chiar foarte bine. Scriitorul pe care-l iubesc cel mai mult e Raymond Carver (pentru minimalismul lui si pentru cum poate crea suspence-ul si dintr-o plimbare a unei pasari printr-o curte)

Imi place zborul, relativa libertate din aer: am sarit cu coarda elastica, am facut un salt cu parasuta, m-am plimbat cu balonul cu aer si cu parapanta. Perseverez.

Imi plac ceasurile vechi carora li se vede mecanismul prin geamul din spate. Am o mini colectie, unul chiar de la 1880, si le port ca pandantiv.

Parfumul meu este 1969 – Historire des Parfums – un amestec de cafea, mosc, ciocolata si piersica. Asta pentru ca imi place aroma cafelei, e foarte senzuala. Am insa zile de vara sau primavara cind inlocuiesc parfumul cu citiva stropi de lime plasati strategic pe miini si git.

Imi place Londra. E orasul care are o energie culturala incredibila, si in sali, si pe strada. Merg cit pot de des la teatru sau la spectacole de dans la Londra.

My guilty pleasure: dulciurile – de la ciocolata la macarons sau prajituri insiropate. Rezist cu greu tentatiiilor zilnice.

Cel mai drag obiect: o schita de Constantin Piliuta; se numeste Caviar de ziua mea si e atit de veche incit hirtia galbena abia mai pastreaza urmele stiloului cu care a fost facut desenul.

Imi plac caii. Fac echitatie de cite ori am timp. De la animale invatam cit de mult ne-a pervertit abilitatea noastra de a gindi prin cuvinte si cum am invatat sa ne ascundem dupa ele.

Florile. Am o gradina aromatica pe care o ingrijesc cu religiozitate si cultiv lavanda. Da, in casa:) Florile te invata si despre iubirile din viata: cind nu le mai ingrijesti, nu le mai acorzi atentie, mor. Oricit de mult ai investit pina atunci in ele.

 

***

spune-mi 10 din lucrurile tale preferate si, pentru o singura persoana, am sa rog un ilustrator sa faca un colaj din ele:)

scena marede ce imi place Mangalia

de ce imi place Mangalia

in fiecare an merg in extrasezon la Mangalia, in primavara sau tirziu in toamna, si nu prea mai stiu cum e orasul asta in agitatia verii de pe vremea cind prestam pentru Europa FM la festivalul de la Callatis o seara speciala cu un concert cu multe vedete.

 atunci, via Gabi Cotabita, am descoperit si cazemata lui Puiu – un loc unde se maninca cea mai buna supa de midii, iar mujdeiul de usturoi sau sosul marinaresc au un gust incredibil. pe vremea aia arata ca o circiuma in ramasitele unui far, era rustic si in bataia brizei, acum cazemata si-a acoperit ferestrele, scaunele de fier au fost inlocuite cu unele de lemn cu piele, iar locul s-a englezit se numeste Puiu’s. se maninca in continuare foarte bine acolo. si e unul dintre motivele pentru care mi se face dor sa ma sui in masina si sa plec la drum in cite o dimineata de week end.

***

mangalia e insa un loc special si dincolo de cazemata lui Puiu.

e orasul in care oamenii se tin de mina. fie ca au 13-14 ani si isi traiesc iubirea adolescentina (pustii nu ies “in oras” ca in alte locuri, ci merg pe dig, la far), fie ca au mult peste 50 si au venit la sanatoriu pentru tratament de batrinete. plimbarea pe faleza cere de la sine mina ceiluilalt si sincronizarea pasilor si a gindurilor.

e orasul in care – pe dig – tatii si fiii pescuiesc la undita simbata dimineata. rareori prind ceva, dar conversatia intre barbati si clipele petrecute acolo au aroma lor. chiar si cind fiul are 4 ani.

e orasul in care se face sport. dimineata pe malul marii oamenii alearga corect: cu spatele drept, calcind corect cu talpa piciorului, tinind ritmul. dupa amiaza, copiii cu bucati de izopren sub brat se aseaza pe plaja si fac exercitii de karate cu cite un profesor care mai crede in mentorat. cind pleaca de la antrenament, pustii graviteaza in jurul lui ca dupa soare si stii ca victoriile lor viitoare – in sport si nu numai – i se vor datora si mentorului.

e orasul in care copiii se mai joaca singuri in fata blocului. si adolescentii isi zimbesc si se curteaza asezati pe treptele de la scara blocului. ii recunosti dupa chip si atitudine care dintre ei vor ramine aici si care, cum vor fi terminat scoala, vor fugi catre Constanta sau Bucuresti.

e orasul care are far si-o casuta in care locuieste cineva linga far (as da orice sa pot dormi o noapte in casuta aia), e orasul care are piscine. si la doar citiva km distanta, herghelie. ( acolo il gasiti pe Nea Nicu care sigur are o poveste pentru voi)

e orasul care are lebede. in urma cu 3 ani erau 11, astazi sunt peste 40. au invatat ca oamenii le dau de mincare si cum ajung in raza lor vizuala se indreapta voios catre ei  dind din cap.

e orasul in care moartea e anuntata cu sunet de claxoane si cu opriri la fiecare intersectie pentru ca masina mortuara sa fie vazuta de toata lumea. oamenii ies la balcoane, vinzatoarele de la magazine ies in strada si nimanui nu i se pare straniu ca plecarea cuiva e violent de zgomotoasa.

e orasul in care pare ca nimic nu se schimba. coaforul in care m-am spalat pe cap la toate cele 5 gale EFM de la Callatis e in acelasi loc de mai bine de 10 ani, ba chiar si una dintre coafeze e acolo.

***

Mangalia imi incarca bateriile de fiecare data si, de multi ani, cind plec de acolo ma gindesc ca desi iubesc locul asta n-as putea locui mai mult de maxim doua saptamini pe an in el.

unele locuri sunt ca unii oameni – ca sa eviti plictiseala e mai bine sa ti se faca dor pina la urmatoarea intilnire.

 

5367
2Oana, ciinii si matematica iubirii

Oana, ciinii si matematica iubirii

Oana e calda, empatica, isi face treaba cu mult suflet si are o filosofie de viata care are la baza faptele bune si iubirea pentru cei din jur. E studenta si va fi un kinetoterapeut minunat – a vrut sa faca meseria asta ca sa-i ajute pe oamenii cu probleme.

Oana e terapeuta mea preferata de la Silhouette.

***

Ieri, in pauza mea de rasfat de la Silhouette, Oana mi-a facut dimineata frumoasa cind mi-a spus ca a vazut videoclipul Doi Somnambuli al baietilor de la VUNK (principala mea preocupare intru promovare in saptamina care se incheie) .

Ii placusera mult cateii, dar si baietii cum stau ei la inceput cuminti si “latra” la sfirsit. insa ce ii placuse cel mai mult era mesajul din fata cintecului. (“Dragostea e oarba, o spun oamenii./Dragostea e muta, ne-o arata animalele./Arata ca iubesti fara sa spui niciun cuvant”)

“chiar ar trebui sa invatam de la cinii despre iubire. Kiki – un pechinez de 10 ani – cind vin mama si cu tata acasa, se bucura si sare pe ei si da din coada. oricare dintre ei ar veni primul; nu conteaza, se bucura din nou la fel si pentru urmatorul. iar cind se cearta parintii mei, latra la ei. si-apoi se duce si se aseaza linga cel mai necajit. stie ea ca cel care e cel mai suparat are nevoie de consolare. nu e asta iubirea adevarata?!” , mi-a zis Oana.

apoi, ca fetele, am vorbit despre iubire si despre dragoste. iar eu, desigur, am ajuns la matematica iubirii:)

***

iubirea – ne-o demonstreaza animalele care nu si-au pervertit inca mintea prin ascunzisurile dialogului – e un act unilateral.

e vorba de instinct, atractie si sentimentele tale ghidate de niste proiectii personale.

iubirea e un drum cu sens unic, neconditionat de ce apare pe sensul celalalt.

daca ai noroc in viata si iubirea e bijectiva (ha!, adica cu sens dublu, vine si din partea cealalta) e dragoste. poate fi un cuplu, poate fi altceva.

iar cind intelegi si-ti asumi ca iubirea ta nu trebuie sa fie conditionata de nimic altceva (ca toate celelalte tin de ego , de dorinta de atentie, de dorinta de protectie) ai o libertate minunata: stii ca stai intr-un cuplu atit timp cit iubesti.

si pentru ca iubirea ta e un sens unic, realizezi usor ca n-au rost nici gelozia, nici nesigurantele “dar ma mai iubeste?”. iti evaluezi corect sentimentele si pleci daca nu-ti mai place cum arata drumul tau.

matematic vorbind, iubirea e o conditie necesara, dragostea e una necesara si suficienta:)

si, desi pare straniu, e o lectie pe care o inveti foarte usor de la animale.

***

asta e clipul VUNK, Doi Somnambuli. si nu, n-am avut nici cel mai mic aport la ideile din clip sau la mesajul lui. Cornel Ilie este creierul creativ. si nici n-am purtat aceasta conversatie si cu baietii; sunt unele cazuri in care prea multa matematica strica:))

in fotografie sunt Maverick si Benelli, vedete la Hollywood si in clipul Doi Somnambuli.

1849
cartisa dai inapoi din lucrurile, starile bune pe care ti le daruiesc altii

sa dai inapoi din lucrurile, starile bune pe care ti le daruiesc altii

cred foarte mult in a face fapte bune si a da inapoi din atentia, bucuria, bunatatea pe care o primesti de la cei din jurul tau. undeva, intr-un cerc magic, lucrurile bune se intorc catre tine cind te astepti mai putin.
de fapt asta cred ca e smekeria, sa faci fapte bune fara sa astepti nimic in schimb pentru ca atunci cind vine fapta buna catre tine te loveste direct in sufletel.

***

de exemplu: de dimineata la jurizarea Bun de tipar identificind niste nevoi ale celor care au creat campanii de promovare pentru editurile sau cartile editurilor lor (erau citeva idei minunate care se pierdeau pentru ca nu oamenii nu aveau o baza solida de teorie in strategii de promovare) m-am oferit sa tin un curs pro bono pentru cei care au in grija promovarea editurilor.

cu tehnici si tactici de promovare adaptate la contextul actual cind online-ul face legea.

Oana Boca de la Headsome Communication, organizatorul galei Bun de tipar, a marsat imediat la idee si am stabilit detaliile. Sabina Sirb de la GMP a zis ca se baga si ea pro bono si gata proiectul de fapta buna pentru edituri (in special cele mici)
abia dupa aceea mi-am pus problema timpului meu supra incarcat, dar sunt sigura ca o sa gasim o zi in care sa facem asta.

pentru mine ar fi ca un payback pentru multele carti dragute pe care le-am citit in romaneste si pentru mindria pe care o am cind intru in librariile din strainatate si vad multe titluri care sunt si pe piata noastra.

***
cind am plecat de la jurizare gindul meu de a face o fapta buna mi s-a intors cu un dar minunat.

Diana Tofan de la H&M mi-a spus ca-mi face cadou rochia pe care voiam sa mi-o cumpar astazi cind a fost lansata colectia H&M CONSCIOUS EXCLUSIVE. fiind o colectie in editie limitata s-a dat ca piinea calda si cum rochiile au fost puse in vinzare la ora 10 dimineata… pina am terminat eu jurizarea s-a rezolvat problema:)

iata rochia. Diana love u. mi-ai facut ziua minunata. la prima ceremonie cu covor roshu in aceasta superbitate de rochie am sa ma imbrac.

sa treceti pe la H&M Unirea, astazi. doar acolo e colectia H&M CONSCIOUS EXCLUSIVE , glam eco, din materiale reciclabile. mai este o rochie foarte Sex & The City look like care sunt sigura ca o sa placa multor multor doamne si domnisoare. si un taior asortat cu niste pantaloni pana cu talie inalta, albi. vai vai vai. minunatie.

1638
floarefemeile scriu dupa cum se imbraca – multe dantele

femeile scriu dupa cum se imbraca – multe dantele

am scris putin mai devreme un text despre control, despre rigoare si vointa. o sa fie public in citeva zile si am sa vi-l arat atunci.

l-am trimis insa spre editare – pentru o parere externa (intrucit dau din casa multicel) – unei prietene si unui prieten.

ei i-a placut, a modificat niste articole hotarite, a adaugat 2 cuvinte ca sa se inteleaga mai bine undeva contextul.

el a zis “e ceva ciudat cu textul asta.”

nu se referea la continut, ci la forma.

“femeile scriu dupa cum se imbraca – multe dantele. multe adjective, metafore. de ce nu ai asa ceva?”

tot ce am putut sa spun a fost: de asta imi plac mie prea putine scriitoare, pentru ca femeile vorbesc/scriu ambalind totul in multe cuvinte, cu cit mai multe volanase, cu panglici pe multe pagini. si tot timpul e despre ele.

***

desigur, nici eu nu fac exceptie: acest text e despre mine.

3128
mere3 minciuni pe care si le spun femeile

3 minciuni pe care si le spun femeile

stiti genul ala de vorbe pe care si le spun femeile intre ele ca sa se motiveze, fara sa-si dea seama ca, de fapt, se strica la cap una pe cealalta?

astazi de dimineata am vazut 2 asemenea minciuni pe facebook, mai am una  pe care o tin in minte de ceva vreme dar mi-a fost teama de ce reactii ar putea genera parerea mea despre ea si n-am comentat-o. le pun in acelasi post ca sa ma certati o data si gata.

*

prima minciuna am gasit-o la Raluca, sharuita de la altcineva

ea mai si comenta, in gluma spune ea, “dar cine sa fie?!”

cred, ma iertati dragi doamne si domnisoare ca e o mare greseala daca ne imaginam ca facem noi de capul nostru totul. in spatele fiecarui om (femeie sau barbat) – de succes sau nu – e un sir lung de oameni care i-au modelat personalitatea, l-au slefuit pe dinauntru. de la oameni pe care i-a intilnit in viata si i-au fost suport pina la cei despre care a citit in carti sau reviste.

genul asta de mesaj adinceste cel mult o frustrare, pentru ca in loc sa dam credit si sa le multumim celor din jur, sa le intoarcem gesturile si atentia, ne centram pe noi si ne credem cei mai cei.

***

minciuna nr 2, am luat-o de la Angelica

 

viata mi-a demonstrat ca exista barbati care iubesc mai mult decit femeile. mi s-a intimplat mie (cel putin o data in mica mea existenta), cum li s-a intimplat altor citeva milioane de femei. si pentru cine ma stie ii e clar ca nu aveam si nici nu am un trup de pamela anderson si ca a fost cu siguranta, altceva -intangibil -, de care s-a indragostit

femeile si barbatii sunt poligami, in esenta lor. femeile aleg insa sa fie fidele pentru ca asta le acopera o necesitate de stabilitate, de siguranta. dar daca sunt oneste, recunosc ca, din cind in cind, in mintea lor apare tentatia. ii rezista din educatie.

cind devin fideli, si barbatii tot prin educatie isi exercita alegerea.

stiu ca domhul Osho e un destept al planetei, dar tot nu ma incurc sa nu spun ca e o minciuna ceea ce este mai sus.

poate ca percepem lucrurile diferit – femei vs barbati – dar iubim si , citeodata, suferim in egala masura.

***

si minciuna nr 3

nu mai am ilustratia pentru ea, din pacate. e vorba despre o fotografie care circula pe Facebook si spunea ceva de genul “o conversatie frumoasa e cel mai erotic lucru”

mrrrrr. conversatia poate sa fie un tool/ o uneala a erotismului, dar erotismul tine de cultura, de rafinament, de controlul emotiilor si al placerilor in favoarea celuilalt si mai tine, inainte de orice, de o inteligenta erotica.

ca sa nu dau nastere la foarte multe comentarii pe tema, prefer sa va trimit sa cititi despre inteligenta erotica (stiu e lung, e stiintific, e cu demonstratii facute de o cercetatoare faimoasa – esther perel -, n-are poze decoltate…)

luati-o ca pe o converstatie si ca sa nu para un monolog, din cind in cind, raspundeti-va la intrebarile la care raspund pacientii lui esther.

***

P.S. toate comentariile sunt moderate, nu va osteniti sa scrieti mesaje care nu respecta regula “te stergi frumos pe picioare de noroi, cind intri in casa mea” pentru ca nu vor fi publice.

4845
zidulplangeriiierusalimIerusalim – ceea ce vezi e dupa chipul si asemanarea ta

Ierusalim – ceea ce vezi e dupa chipul si asemanarea ta

Pentru cine n-a fost niciodata in Ierusalim, Zidul Plingerii e unul dintre cele mai importante locuri ale crestinatatii, locul cel mai aproape de insemnele Domnului, dar si locul unde rugaciunile prind, mai puternic ca niciodata, forma de scrisoare directa catre Doamne Doamne printr-un biletel care e lasat in crapaturile zidului.

***

Ieri am ajuns la Zidul Plingerii, parte din excursia pe care o fac in Israel la invitatia Ministerului Turismului de aici.

In partea destinata rugaciunilor femeilor (barbatii au partea lor exclusiva de zid, mult mai mare decit a femeilor, mai aproape de locul sfint) era aglomeratie mare.

(in foto, partea femeilor e cea din dreapta, unde e foarte multa lume)

Femei umar la umar, in fata zidului, cu miinile pe el si capete plecate isi trimiteau ruga Domnului. In spatele lor alte femei asteptau la coada printre scaune de plastic. Unde alte femei citeau rugaciuni.

Din masa aia de femei murmurinde am ramas cu doua imagini:

– Baticul alb cu maro al unei doamne (putin peste 30 de ani) care-si spunea rugaciunea de pe scaunul din plastic alb atit de lipit de zid, incit ii tasase picioarele. Baticul era ravasit, ii lasa urechea dreapta afara si cobora mult pe ochiul sting. Nu parea sa o deranjeze, cum nu o deranja nici ca multe dintre cele care ajungeau la zid se loveau de scaunul ei.
Citea din Biblie concentrata.

– Telefonul VERTU auriu al unei doamne trecuta de 50 de ani, inalta blonda, bronzata. Si-a facut ruga, a lasat biletelul si, dupa primii pasi facuti cu spatele pentru a ramine cu fata la zid (semnul de respect fata de Divinitate care ti-e explicat inca de la intrare), cind s-a intors ca sa iasa din spatiul destinat femeilor, si-a scos telefonul mare, auriu, cu pietre pretioase. Si-a cercetat mesajele, a zimbit. Si-a iesit.

***

Fata in fata cu traditia de a scrie o rugaciune pe un biletel, m-am lovit iar de credinta mea ca rugaciunile noastre sunt o forma suprema de egoism: cerem iertare pentru ceea ce am facut, dar nu ne punem problema sa nu mai facem; cerem sa ni se dea “piinea noastra cea de toate zilele”, in loc de “puterea de a ne face singuri piinea cea de toate zilele”.
Si tot asa.

N-am putut sa scriu asa ceva.

***
Am fost si la Mormintul Sfint, despre asta voi scrie insa de acasa pentru ca am nevoie ca lucrurile sa se digere in mintea mea, sa treaca putin prin mine.

***

Altfel, Ierusalimul are o energie minunata, te simti bine in oras din prima clipa, ceea ce vezi insa dupa aceea e dupa chipul si asemanarea ta – fie detalii lumesti, fie semne ale divinitatii.

2569
tortcinti prost. bine ca scrii.

cinti prost. bine ca scrii.

luni am primit un tort mare si frumos de la Romtelecom

 

 

au venit Charlie Chaplin si Marilyn Monroe la usa (pe bune, erau simpatici) si m-au anuntat ca Romtelecom are de acum incolo mai multe canale cu filme (unul cu scurt metraje care-mi suride mie – Shorts Tv) reunite sub numele Studiourile Romtelecom si o noua identitate vizuala .

 

 

de atunci m-am straduit sa marit cit mai mult din tort ca sa nu fiu tentata sa maninc eu prea mult din el.

mai devreme am fost la vecina mea de palier (70 si ceva de primaveri, simpatica tare); n-a fost zilele astea pe acasa si cum am auzit miscare hop si eu sa-i duc o felie generoasa de tort.

sun la usa, ii dau tortul, ride de mine ca nu mai maninc dulciuri, imi multumeste si, cind sa inchida usa, revine si-mi zice:

– la inceputul anului ai ascultat mult un cintec noaptea…

– aaa, da, scriam si cind scriu ma ajuta muzica. nu stiam ca a fost asa de tare si ca l-ati auzit.

– am insomnii, aud orice zgomot noaptea. nu cintecul era problema: tu. cinti prost.

i-am spus ca era un cintec simpatic si daca vrea i-l dau sa-l asculte. a inceput sa rida. m-am intors in casa, am deschis youtube, am pus cintecelul.

l-a ascultat si-a zis.

– mama, e bine ca tu scrii.

2199

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!