Category : personal

tema firstprima mea secventa dintr-un scenariu

prima mea secventa dintr-un scenariu

de doua saptamini merg la cursurile de scenaristica tinute de Ana Agopian, Iulia Rugina si Oana Rasuceanu, pentru saptamina aceasta am avut tema de scris prima noastra secventa de scenariu.

aveam o fotografie, cadrul cu care putea incepe sau sa se termine secventa; de explicat din actiune cine e personajul pe care-l inventam, tinind cont de haine, obiecte, actiuni si de folosit elementele care apareau in foto…

am muncit 6 ore pentru prima mea tema (mi-e frica pentru cind o sa trebuiasca sa scriem scenariu de scurt metraj, ca sa-mi iasa pina terminam cursurile ar trebui sa incep de ieri); mi-am creat povesti pentru fiecare obiect din casa, pentru fiecare personaj care apare tangential si pentru… orice lucru care e numit.

cum am muncit atit de tare pentru aceasta tema, doresc sa o fac publica.

1. INT/ ACASA LA CARMEN/ ZI.

Carmen (19)- bruneta, par lung, trecut de umeri- doarme intr-un pat mare, de mijloc, pe una dintre margini, facuta covrig. In partea celalalta a patului – o gramada cu haine colorate (pulovar portocaliu, jeans, o geaca de fis verde neon, maieuri in multe culori, o esarfa etc). Se trezeste,cse da jos din pat, rastoarna o sticla de votca aflata la marginea patului. Lichidul se imprastiecpe parchet si pe citeva coli A4 cu desene in carbune. Se indreapta lipaind votca cu talpile pe parchet catre o masa mare din lemn vechi pe care sunt carti si coli A2, un laptop, elastice de par, o pereche de ochelari de soare cu rama roshie, o sticla de un litru cu apa. E imbracata cu un maieu roz si o pereche de boxeri negri care au inscriptionat pe fund cu alb, cu majuscule, ca scris de mina, “MISTO”. Ia de pe masa o sticla de apa din care bea cu sete aproape jumatate.
Merge impleticindu-se catre o comoda pe care sunt 2 fotografii: intr-una e ea, imbracata intr- o bluza alba si un sarafan – cu o cocarda in piept pe care scrie “promotia 2010”, in cealalta e un barbat trecut de 40 de ani, cu palarie de cowboy. Acelasi barbat e intr-o alta fotografie, inramata pe un perete, alaturi de un cal negru. Linga fotografie e agatata cu guta o minge de plaja. Sub ele, 9 cutii de pantofi multicolori, fara capac, aliniate intr-o etajera, cite 3 pe raft.
Carmen ia dintre ramele fotografiilor de pe comoda un ceas cu bratara metalica, se strimba cind vede ora si-l prinde pe mina dreapta. Se intoarce la masa, deschide laptopul, intra pe facebook.
Pe wall are scris: “A fost minunat aseara. Esti incredibila!”, iar fotografia de la profil e a unui barbat bronzat, in chiloti de plaja, cu o maimuta in brate si cu un lantz gros auriu la git.

Cursurile de scenaristica First Draft sunt organizate de asociatia ControlN si au deja rezultate notabile (un scenariu a fost pe short listul HBO, iar un cursant – care nu facea asta inainte – e acum scenarist la media pro). Eu nu vrea sa ma apuc de scris scenarii, am alte obiective cu cursul asta.

3385
floareFlori si iubiri

Flori si iubiri

acum vreun an scriam ca “florile-s ca iubirile: investesti ce investesti si, daca doamne fereste obosesti si o lasi mai moale cu ingrijitul, gata – s-au dus. mor.”

de vreo 2 saptamini, m-am razgindit. florile sunt mai tari decit iubirile.

ea e violeta – cind e simpatica infloreste cu flori mici, violete – si mi-a demonstrat contrariul.

cind m-am mutat in casa noua, violetei nu i-a priit locul. oricita grija am avut de ea, a inceput sa se usuce. de la o zi la alta se mai usca un buchet de radacini. in cele din urma a ramas o singura radacina cu 2 frunzulite verzi.

am continuat sa o ud zi de zi, sa-i zimbesc si sa o rasucesc dupa soare. cit a fost frig am tinut-o linga calorifer si, usor, usor, cele doua frunzulite au facut copii, acum au si nepoti. ba chiar inca o familie vecina de radacini.

restul ghiveciului e gol. pastreaza aminitirea pentru partea care a murit.

deocamdata.

****

si-acum ma gindesc ca florile-s mai tari decit iubirile.
pentru ca o iubire cind moare, se duce pentru totdeauna. si chiar daca mai ramine o mica radacina in viata, uneori e mai bine sa o uzi cu amintiri ca sa ramii cu un gust frumos.

pe cind florile, cu vorbe bune si caldura & apa, renasc.

2668
masinile fast forwardfast forward – oameni din aluatul bun

fast forward – oameni din aluatul bun

echipa din agentia de publicitate Fast forward au pus masina de la masina (4X4), au mai luat si de la prieteni, au dat sfoara-n paginile de FB si in agendele lor de telefon, au adunat mincare si ajutoare si s-au dus simbata in localitatile de pe linga Buzau ca sa ajute la deszapezire.

abia astazi am aflat de actiunea lor (pentru ca in week end n-am prea fost online) si pentru ca gestul mi s-a parut minunat, tocmai pentru ca a fost facut din credinta de a face fapte bune si fara niciun alt interes, i-am sunat sa scriu despre ei.

Tudor Daescu (unul dintre partenerii firmei) s-a aparat repede “nu e ceva care sa merite intr-atata recunoastere. aveam masinile, aveam prieteni de la care sa strangem bani pt produse. si aveam colegi care nu aveau intalniri sau pitchuri de pregatit in weekend. asa ca s-au dus acolo.”

dar mie tocmai asta mi se pare frumos, ca s-au gindit sa faca ei singurei, in timpul lor liber, intre prieteni, o fapta buna.

si pentru ca aceste fapte bune trebuie sa fie (re)cunoascute de ceilalti pentru ca pot fi punct de inspiratie, am vrut sa scriu astazi despre ei.
sunt mindra ca-i cunosc pe citiva din echipa si ca am lucrat cu ei, pentru ca sunt oameni-din-aluatul bun.

la fata locului, baietii au trans concluzia ca oamenii aceia au cel mai mult nevoie de mina de lucru care sa-i ajute la deszapezire. mincare au primit deja cei mai multi si le e mai usor. zic asta ca poate va inspira:)

P.S. pe drum catre Buzau au intilnit o masina de la Crucea Rosie care avea nevoie de deszapezire, asa ca au scos-o din zapada si i-au ajutat pe membrii echipe Crucea Rosie sa-si continue drumul.

2335
papercum m-am hotarit sa merg la cursuri de scenaristica

cum m-am hotarit sa merg la cursuri de scenaristica

desi de multa vreme mi se recomanda sa fac cursuri de scenaristica si refuz politicoasa, m-am decis sa invat asta dupa o discutie de 3 minute care nici macar nu avea acest scop.

s-a intimplat asa:

mie nu-mi placea personajul pe care-l interpretam pentru un filmulet experiment realizat de regizorul Florin Serban pentru Prestigio – o femeie care paraseste un domn printr-o inregistrare (am sa va povestesc despre experiment si lectiile de actorie in citeva saptamini cind apare filmul).

imi era mila de domnul parasit si-aveam cuvinte grele despre doamna ale carei vorbe trebuia sa le dau glas: egocentrista, egoista, lasha etc etc.

am protestat din greu asupra calitatilor duduii pe care urma sa o interpretez, iar Florin Serban m-a convocat la o intilnire intr-o camera separata de un perete mare de sticla de restul clasei in care se desfasura lectia pregatitoare filmarii.

a inchis usa si mi-a zis:

– gindeste-te ca femeia asta are un barbat care munceste intr-o functie de conducere intr-o multinationala. si l-a anuntat astazi seful ca-l concediaza.

– ce egoistaaa si nesimtita, am urit-o si mai tare pe duduia in cauza, gindind ca a stat cu barbatul doar pentru banii lui.

Florin era la mai putin de un metru de mine si i se miscau ochii liniar stinga dreapta, dupa fiecare gest al meu. pentru ca era in spatiul meu intim, ma simteam inconfortabil si m-am aplecat catre stinga sa-mi asez ceva la jeans. corpul lui s-a inclinat instant catre dreapta lui, in oglinda cu mine.

– dar seful barbatului tau te place si i-a spus ca-l pastreaza la job daca te are impreuna cu trei dintre prietenii lui.

– poftim??? ce porc!

– te-a sunat si ti-a spus asta, iar tu esti o doamna si-l parasesti prin aceasta inregistrare. fara sa spui nimic altceva… acum iesi si spune textul.

***

am iesit, am spus textul, nu l-am spus bine, dar nu despre asta e vorba.

***

in conversatia cu Florin m-am simtit ca un soricel urmarit de o pisica. ba chiar pantera, pentru ca privirea lui Florin era f puternica; la fel, atitudinea corpului lui.

pe moment am fost fascinata de cum s-a jucat cu mintea mea; cum am trecut de la mila pe care o aveam pentru barbatul parasit, la ura – in mai putin de 3 minute.

au trebuit sa treaca citeva saptamini, sa povestesc intimplarea mai multor prieteni, ca sa ma detasez de orgoliul meu (fusesem dominata, ego-ul meu suferea) pentru a vedea o alta fata a lucrurilor. dincolo de controlul psihologic pe care l-a practicat Florin, era si o tehnica de transmitere a informatiilor: a mutat povestea cu 180 de grade doar din detalii. iar ordinea in care a livrat detaliile m-a facut sa fiu alaturi de poveste mai mult timp.

daca as fi scris o poveste despre aceasta femeie e foarte posibil ca as fi anuntat inca din primele clipe ca barbate-su a vindut-o sefului, pentru ca mi se parea o informatie tare. in varianta lui Florin Serban orice cititor ar fi citit citeva paragrafe mai mult decit in povestea mea si-ar fi fost surprins in timpul lecturii.

***

asa ca, la o luna distanta de la intilnirea din camera de sticla, m-am decis sa fac cursuri de scenaristica ca sa invat niste tehnici pe care nu stiu sa le folosesc, chiar daca le intuiesc. pentru scrieri jurnalistice, nu pentru scenarii:)

am sa merg la cursurile tinute de Ana Agopian, Iulia Rugina si Oana Rasuceanu la Control N – First Draft – cursuri care se afla la a saptea generatie si au produs deja scenaristi cu premii ( unul dintre finalistii la concursul HBO pt scenariu a fost un tinar care pina la cursul First Draft nu mai scrisese nimic).

daca vreti sa fim colegi si sa invatati tehnici de scris, va puteti inscrie repede la cursuri aici. cursurile incep in 2 saptamini, pe 21 februarie, dar mai sunt doar citeva locuri, ca e aglomeratie – fetele sunt bune:)

***

imi cer scuze de pe acum pt galagia pe care am sa o fac la scoala; dupa cum reiese si din intimplarea de mai sus, sunt un elev care comenteaza/protesteaza mult.

2971
michelle obama ellenEllen vs Michelle Obama

Ellen vs Michelle Obama

cind ma fac mare vreau sa fiu Ellen. iar tara in care m-am nascut sa aiba o sotie de presedinte atit de deschisa la minte incit sa faca flotari intr-o emisiune tv.

cind am fost in America, am cumparat cea de-a treia carte a lui Ellen DeGeneres, Seriously… I’m Kidding care e o bucurie de carte.

nu-ti rezolva marile dileme ale omenirii, nici n-are o structura a povestirilor care sa te faca sa iei cursuri de Creative Writing, dar e calda, zimbesti la fiecare pagina (daca nu chiar rizi) si simti ca Ellen e onesta cu tot ce scrie; ii auzi vocea cind citesti. si e o parte din filosofia ei de viata acolo: despre cum sa vezi partea pozitiva a lucrurilor, despre cum sa nu te doboare marile infringeri, despre cum sa nu te plictisesti, sau despre cum sa te relaxezi.

e un capitol care se cheama Girl Power si e despre mindria de a fi femeie si a face ceva, oricit de mic, in lumea asta.

cum ziceam, cind ma fac mare vreau sa fiu Ellen DeGeneres.

P.S. daca numitul domn Telespan descopera, habar nu am cum, ca am scris despre aceasta carte, i-o fac cadou. am citit-o cu gindul la el si la umorul lui turbat.

2344
golden-retriever-1ingrijesc golden retriever

ingrijesc golden retriever

dupa citeva ore in compania unui golden retriever m-am indragostit profund… dar cum m-a lovit ratiunea repede incerc solutii creative. (m-a certat stapina catelului, e labrador retriever; il rog pe Sasha- catelul – sa ma ierte ca nu stiam de cine m-am indragostit)

sunt atit de multa vreme plecata incit nu pot creste un ciine (asta ca sa nu zic ca nu sunt foarte responsabila:) ), dar….

as putea ingriji in week end/ in timpul saptaminii (daca sunt in bucuresti) un golden retriever  (later edit: labrador retriever) cind stapinii sunt plecati.

deci daca aveti un golden retriever (labrador) si nu aveti unde sa-l lasati cind plecati in vacanta, dati un semn; poate avem noroc si voi – ca va ingrijesc bine ciinele-, si eu (daca sunt in bucuresti) ca-mi satisfac nevoia de joaca si dragoste pt un catel atit de simpatic si de iubitor, fie si part time.

va multumesc:)

zapadaimi place iarna…

imi place iarna…

… pentru ca vecinii, care abia au timp sa se salute in timpul saptaminii, ies in week end sa deszapezeasca in curtea interioara sau in fata blocului, insotiti de vin fiert pe care-l impart prieteneste cu vorbe vesele.

… pentru ca atunci cind aluneci pe zapada apare o mina hotarita de domn care sta stavila gravitatiei; iar la “multumesc” raspunde cu intelepciunea multilor ani din buletin “sarbatori fericite”, desi e sfirsitul lui ianuarie.

… pentru ca proprietarul unui restaurant a decis sa puna deoparte mincarea ramasa peste zi pentru oamenii fara adapost si ii hraneste de doua ori pe zi pe cei care dorm prin imprejurimile circiumii lui. (“daca-mi scrii numele, ai incurcat-o; nu fac asta pentru niciun fel de publicitate”, mi-a spus domnul cind a vazut ca-mi sticlesc ochii la aflarea povestii)

… pentru ca ti se lipesc narile de ger, dar miroase a curat si-a rece.

… pentru ca ti se lipesc miinile de lucruri ca si cum ele te roaga sa mai stai un pic… sa le tii companie

…pentru ca totul – la suprafata – e alb si proaspat si uiti ce e “sub”.

… pentru ca orice raza de soare se oglindeste in zapada si are putere dubla. asa inveti sa pretuiesti mai mult soarele.

***

s-au intimplat astazi, 28 ianuarie, in mijlocul bucurestiului.

2072
small_LeonardNimoy-TheBorgheseSeries-Zz164-511Make up

Make up

pentru ca pregatesc un proiect nou pentru primavara, de citeva saptamini, o data pe saptamina fac niste inregistrari video; asta inseamna ca sunt coafata, aranjata si cineva imi face un make-up profesionist.

de fiecare data cind termina doamna cu make-up-ul simt nevoia sa spun “daca si cu inteligenta ar fi la fel de usor, ce bine ne-ar fi”; pentru ca transformarea e foarte mare, sunt o cu totul alta persoana si, chiar si eu care n-am o parere buna despre felul in care arat, am momente cind – asa machiata – mi se pare ca sunt simpatica.

mi-ar placea sa fie la fel si cu inteligenta. sa poti sa faci o transformare de nivelul acesta, asezindu-te la o masa cu oglinzi si becuri si lasind pe altii sa munceasca pentru tine.

*
astazi a fost din nou una din aceste zile cu inregistrari; din nou parul impecabil, un make-up minunat. am plecat de la locul faptei pe jos si mi-am propus sa fac ceva care sa contrabalanseze look-ul meu. m-am oprit in Angst si-am cumparat multe lucruri ca sa car cele mai grele pungi posibile.

pentru ca viata asa este, nu cu make -up…

foto Leonard Nimoy-The Borghese Series

2208
fricafrica …

frica …

… de Beethoven

I’m still amazed, for example, at someone’s being afraid of Beethoven. I’ve known people who can’t listen to his music because it’s too emotionally arousing or overwhelming for them. But for me, Beethoven’s music was for decades almost as crucial as eating or drinking. His work was a prod into a life of courage, a life embraced totally with all its pain and all its challenges, and for many years I felt that I almost couldn’t live without his music. Had I been afraid of what Beethoven’s music evoked in me I think that fact alone would have given me reason to listen to it, to try and decipher my fears and attempt to understand and get beyond them.

Alan Arkin, an improvised life

***
v-am mai spus ca citesc biografia lui Alan Arkin. imi place asa de mult, incit citesc fiecare capitol de cel putin 2 ori inainte sa trec la urmatorul.

ieri, pt ca il vedeam pe Gheorghe Iancu dansind pe Beethoven, mi-am adus aminte de citatul de mai sus.

stiti ce e ciudat? desi pentru mine muzica clasica e ca fizica cuantica pentru un copil de clasa I (hai a V-a, in sensul ca inteleg semnele, aud ce se intimpla), am inteles profund ce spunea Arkin despre nevoia lui de a-l asculta pe Beethoven.

pentru mine, repetitiile actorilor- dansatorilor sunt o cale de a trece dincolo de propriile mele frici. ma bintuie explicatiile si intelesurile pe care le descopar in spatele muncii lor si mi se pare ca imi fac viata mai usoara. si, categoric, imi dau o forma de energie cu care as alerga maratoane.

asa a fost miercuri si joi, multumesc Catalin Sava pentru acest dar minunat.

***

uneori ne “incarcam” din lucrurile de care ne e cel mai frica.

acesta e beethoven-ul pe care dansa Gheorghe Iancu sub privirea atenta a doamnei Miriam Raducanu (n-as fi stiut fix care bucata de beethoven este daca nu era Ana Onisei alaturi sa-mi spuna)

2217
2012-ballDe An Nou

De An Nou

cind era ora 12 in romania si practic incepea 2012 pentru noi, eu eram intr-un studio foto si ma uitam la unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii (Steve McCurry) cum fotografiaza o familie de romani pentru proiectul HotPoint Family Portraits. era ora 17.00 la NY.

cind a venit miezul noptii aici, in NY, eram linga Statuia Libertatii si ma uitam la focurile de artificii alaturi de citeva sute de oameni din toate colturile lumii.

***
anul asta, mai mult ca niciodata, am simtit ca simbolul Revelionului si al Noului An e doar o conventie. ca e mai important ce credem si simtim noi, indiferent de cit e ora intr-un colt al lumii. si daca e nevoie de o asemenea bariera imaginara a timpului ca sa ne facem promisiuni sub forma “rezolutiilor de an nou” sau ca sa ne “resetam” si sa o luam de la capat, atunci… fie.

dar stiti ca putem face asta in alt orice moment.
e nevoie doar de curaj, perseverenta si dorinta de a face si a-ti fi mai bine.

La multi ani! Sa aveti mai multe “revelioane” intr-un an!

2490
damageDamaged people

Damaged people

la NY e putin trecut peste 6 pm, mai avem ceva vreme pina la 2012. tocmai ce s-a incheiat sedinta foto cu Steve McCurry pentru Hotpoint Family Portraits, iar familia Babos a iesit victorioasa: Steve – caruia nu-i place sa apara in fotografii – a facut o fotografie cu ei:)

***
m-am uitat la el cum muncea, mai bine de 4 ore, si mi-a venit in minte ceva ce credeam ca e o replica de film “cum recunosti ‘damaged people’? sunt cei care se arunca inainte, pentru ca stiu ca nu mai au nimic de pierdut”

un mic detaliu din mina lui dreapta, mi-a dat cheia aparentei lui nebunii de a merge in cele mai periculoase locuri si de a nu se opri din munca nici in seara de ajun de an nou, desi are 61 de ani.

cind am venit in hotel, am cautat replica pentru ca stiam din ce film ar fi trebuit sa fie: “Damaged” (in regia lui Louis Malle cu Juliette Binoche si Jeremy Irons). e putin diferita, dar ideea e la fel:

Damaged people are dangerous. They know they can survive.

Mi-a placut Steve McCurry. Mi-a adus aminte de ceva din prima lectie/ intilnire cu Florin Serban, despre acestea insa in zilele viitoare.

acum, party time… aproape de Statuia Libertatii.

Un an bun sa aveti. sa fiti fericiti si sa va faceti amintiri frumoase.

1572
Let’s-Make-Kindness-a-Daily-Habitscuze

scuze

nu faci ceva gresit, faci un rau unui om si dupa aceea iti ceri scuze. la ce bun sa-ti ceri scuze? mai repari greseala asa?
fa o fapta buna pentru omul ala, fara sa ti-o ceara el. asa o sa inteleaga ca ai regretat ce ai gresit si ca poti sa te schimbi.
dar nu anunta ca faci o fapta buna, fa-o si taci.
o sa vada el.

***

ieri, dintr-o discutie cu un domn taximetrist, despre bunatate, viata echilibrata…

un domn taximetrist care nu vrea sa ia bani unor oameni pentru ca il ghideaza ce sa citeasca; vicepresedintele Academiei Romane e in categoria asta. “eu il intreb si el raspunde, pina se termina cursa. nu-i iau bani pentru ca iau cunostinte de la el. si cind nu-mi raspunde la toate intrebarile imi zice :” ia du-te la Mariana, la Biblioteca Academiei, ia cartea asta (imi scrie numele pe o hirtie) si citeste-o”
***

2475
IMG712Mos Craciun exista!

Mos Craciun exista!

Mos Craciun exista si, ca sa nu uit, primesc de la an la an cite o dovada.

acum citeva zile scriam ca eu imi doresc foarte tare printre cadourile de Sarbatori o lectie de magie. am fost la un eveniment unde Johannis a executat citeva numere de magie jucindu-se cu mintea noastra si imi doream si eu sa invat sa ma joc asa frumos. i-am scris chiar lui Mos Craciun ca asta e darul pe care-l vreau… o lectie de magie

Iar Mosul mi-a scris si mi-a explicat ca stie cum sa foloseasca magia ca de aia merge sania lui si i-a rugat pe spiridusi sa-mi dea si mie o ora de magie…

sa vedeti ce de ma mai joc astazi.

Multumesc frumos spiriduselor de la Rogalski Grigoriu si lui Mos Craciun de la Liberty Center. mi-am inceput ziua zimbind tare tare tare

2346
pompieripompierii

pompierii

acum 10 ani, cind ma duceam catre casa, pe straduta mea cocheta din dorobanti erau masini de pompieri. una linga alta, pina in fata intrarii in blocul meu.
pompierii nu m-au lasat sa intru in bloc. am stat cam o ora afara gindindu-ma ce a luat foc; era fum si mirosea a maglavaiz de la solutiile pompierilor si ma intrebam daca-mi pare rau pentru ceva din casa.

in citeva clipe mi-am dat seama ca nu-mi pare rau de nimic.
m-am gindit la acte: “cu putina alergatura, recuperez si diplome si acte”
m-am gindit la haine: “eu l-am cumparat, mai cumpar si altele”
m-am gindit la zecile de filme: nici astea nu pareau de neinlocuit.

am fost mindra de mine ca nu sunt atasata de lucruri. pina astazi.

***
veneam catre casa si pe Batistei treceau in viteza, cu sirenele in functiune, citeva masini de pompieri.
parea ca incendiul e undeva in fata unde e si casa mea (pentru inca 2 -3 zile) si, in timp ce mergeam incet prin ploaie, m-am gindit daca-mi pare rau de ceva.

pasaportul: “n-am timp sa-l refac pina plec in america si sa mai iau alta viza”
calculatorul: “imi cumpar altul, dar am in el o multime de lucruri”
haine “as putea sa cumpar, dar tre sa ma misc repede sa-mi cumpar altele pentru ca simbata plec la praga”

“de ce n-aiba nu le-am dus dincolo, ca astea n-au cine stie ce greutate?!”

cind am ajuns in fata casei, era liniste. pompierii trecusera mai departe.

***
de unde se vede treaba, ca din cind in cind, e bine sa mai treaca o masina de pompieri pe strada mea, ca sa-mi dau seama ca nu sunt atit de “neatirnata de lucruri” (ca-n expresia lui Noica despre libertate)

1595
andreifotografii din telefon

fotografii din telefon

saptamina trecuta, asa cum a ramas in telefonul meu…

1969 Parfum de Revolte by Histoires de Parfums. ieri am petrecut 2 ore la Createurs d’Emotions (pe strada Doamnei, linga BNR) in raiul parfumurilor rare, invatind sa ma obisnuiesc cu mirosuri nestiute de mine. cind sa plec, Alexandra Paven (proprietara magazinului) m-a intrebat cu ce vreau sa ma parfumeze… ceva care sa experimentez sau ceva care sa ramina pe mine si sa fiu confortabila cu imbracamintea formata de aer… am ales ceva care sa ramina si, la mai bine de 24 de ore si 2 dusuri, inca mai miros a decadenta:) 1969.


asta micu se afla in petshop-ul Doggy Style din Dorobanti. cind s-a trezit isi intindea gitul pe la gratii ca sa fie mingiiat. i-ar cam trebui un stapin care sa-l tina in brate cit mai des.

*

ea e Urma si era invitata speciala la premiera celui mai recent Almodovar, The skin I live in. asta era vineri, simbata juca in viitorul film al lui Adrian Sitaru.
pentru alte rezervari si autografe, o puteti contacta pe mama ei, Anca Romanescu.

*

un tablou din atelierul Rhea Costa, unde am fost pentru o rochie necesara unei sedinte foto de vineri. tabloul e facut de Arthur pe care-l gasiti in atelier, gata oricind sa va dea un sfat despre ce e cel mai bine pentru voi in materie de rochite dragutze…

simbata la X factor, Andreea una dintre colegele de facultate ale lui Andrei Leonte purta acest tricou simpa.

*

duminica seara, dupa show, pe scena X Factor doi copii dintre rudele Antoniei se jucau pe scena… aveau dansurile lor si stiau sigur ce vor sa se faca cind vor fi mari. s-au fotografiat la masa juriului ca sa-si aduca aminte. vor fi staruri:)

3142
schoolsunt elev la school for startups 2012

sunt elev la school for startups 2012

cind am anuntat ca renunt la job-ul meu la revista, am spus ca vreau sa ma dezvolt in online. prietenii mi-au spus tot timpul “nu te mai angaja la altii, fa-ti un business”, dar am strimbat mereu din nas spunind ca nu stiu cum sa fac business.
insa de la plecarea din presa scrisa planetele s-au aliniat frumos pentru mine.

VOI PARTICIPA LA SCHOOL FOR STARTUPS 2012

am primit o bursa si de la anul sunt elev constiincios in programul School for Startups, un proiect destinat antreprenorilor de catre Fundatia Post Privatizare.
ii voi avea mentori pe Dough Richard (celebru investitor si antreprenor de succes) si pe Marius Ghenea (antreprenor roman, aflat in top 300), plus o serie de profesori invitati pe parcursul fiecarei Boot Camp de la care voi invata nu doar cum se face un business plan, ci cum se pitch-uieste afacerea pentru a gasi investitor sau cum se promoveaza. iar mentorii mei imi vor spune la sfirsitul scolii daca business-ul meu este atit de bun incit as putea gasi investitori. ba chiar, la o prezentare finala, in fata unor investitori importanti, s-ar putea (daca sunt smart si constiincioasa) sa fac rost de bani pentru afacerea mea:)

CE ESTE SCHOOL FOR STARTUPS

School for startup este un proiect al Fundatiei Post Privatizare care urmareste educarea continua a antreprenorilor. el este destinat nu doar celor care se gindesc sa devina antreprenori (ca mine), ci si celor care au afaceri deja si care vor sa se dezvolte, sa-si eficientizeze business-urile. prin programul de mentorat, participantii au acces direct la doi oameni care stiu ce inseamna business-ul, asa ca pot gasi solutii personalizate la problemele lor. de asemenea, odata admis in scoala ai acces la Live plan o platforma unde poti sa-ti faci propriul plan de afaceri, dar si la o serie de cursuri How to de business. scoala este una foarte speciala: nu exista cursuri teoretice, din prima zi lucrezi la propriul plan de business, la propriul proiect si timp de un an ti-l perfectionezi. prin urmare, la sfirsitul anului, ai o afacere mai performanta, dezvoltata cu ajutorul unor oameni care au facut milioane din afacerile lor:)

CUM VA PUTETI INSCRIE SI VOI LA SCHOOL FOR STARTUPS

inscrierea se face contra unei sume de 1400 euro (care poate fi platita in 4 rate), iar studentii care doresc sa devina antreprenori au posibilitatea de a achitiona un prim modul contra 200 de euro si de a vedea daca vor sa mearga mai departe.
costul total al scolii care se intinde pe un an este insa de 5000 de euro, dar 3600 de euro sunt acoperiti de Fundatia Post Privatizare. de asemenea, pentru cei care vor sa faca o investitie in viitorul lor ca antreprenor, pentru achitarea taxei se poate face un contract cu Banca Transilvania pentru un imprumut fara comision, intrucit exista un parteneriat cu aceasta banca.

detalii despre cum va puteti inscrie pe www.schoolforstartups.ro

colegii mei de lectii vor fi Alex Negrea si Victor Kapra si va fi amuzant, dar si interesant sa “concurez” cu ei pentru o idee smart de afaceri.

chiar asa, voi in ce business – legat de online – ma vedeti?

2505
prieteniintuitie?

intuitie?

citeodata judec oamenii dupa o singura privire. de fapt, nici macar nu-i judec: se intimpla ceva in capul meu, se declanseaza un mecanism, si stiu dupa o clipa ca omul respectiv e unul bun.

o clipa care poate sa fie cit un articol de ziar. asa am remarcat-o pe ana maria onisei. citeam observatorul cultural, un text scris de ea si-am spus “imi place fata asta, vreau sa lucrez cu ea”. si nu m-am inselat nicio secunda asupra caracterului ei.

o clipa care poate sa fie cit o sedinta foto asa m-am imprietenit cu ioana blaj. eram la o sedinta foto unde il urmaream pe fotograf (care o fotografia pe ea) pentru un articol si, dupa 5 minute de vorbe, stiam ca e un om bun si ca o sa fie prietena cu mine.

o clipa care e cit un interviu am facut un interviu cu marius manole acum 6 ani si cind primeam raspunsurile la intrebari, tot ce aveam in minte era ” e ca mine”. si nu m-am inselat asupra caracterului lui.

scriu despre ei pentru ca au fost oricum prezenti aici pe blog, dar am clipe din astea traite cu multi oameni care imi sunt acum prieteni si pe care uneori ii chinui ca sa-si depaseasca limitele, dar si ei ma slefuiesc pe mine, invatindu-ma lucruri minunate.

(am sa scriu curind un story mare despre o asemenea intimplare; m-am uitat la tv si-am zis: asta e un om bun… iar acum e printre prietenii mei)

nu stiu cum functioneaza mecanismul asta: dar ma uit la om si simt ca o sa-mi fie prieten… sau ca avem ce sa ne spunem pe termen lung.

si nu, nu apuc sa ma pacalesc asupra caracterelor, pentru ca acelasi instinct sau intuitie sau cum se va fi numind, imi spune cel mai adesea “nu nu, omul asta nu e din echipa ta.”
nu ca n-ar fi bun, corect etc , ci pur si simplu ca nu e pe lungimea mea de unda si-atunci ma indepartez discret.

vi se intimpla asta?

3801
florisuparari din online

suparari din online

ieri m-am vazut cu un prieten vechi, om de radio foarte talentat si cu audienta de jumatate de milion de ascultatori pentru programele lui.
povestea cu maxima naturalete despre stinghereala lui de a iesi in public la tot felul de evenimente, tot asa cum povestea despre ca i se pare normal sa le raspunda ascultatorilor pe twitter, mail, FB, desi are un program incarcat si in biroul lui se opresc zilnic toate trupele mari ale romaniei (pentru ca asta ii e meseria).

din interior, pentru ca traieste in meseria asta de 12-13 ani (poate mai mult, dar mai bine il fac mai tinerel), nu i se pare ca face nimic spectaculos. chiar daca are aceeasi pasiune si aceeasi dorinta de a face lucruri marete (le si face, concertele din garaj sunt dovada:) ), pentru ca asta e viata lui, i se pare normal tot ceea ce face.

cind i-am amintit cum eram noi cind eram mici si ne gindeam la cei care lucrau la radio, cit de mari si de importanti ii credeam si-i simteam pe DJ, si de ce vise aveam despre studiourile de radio, i-au zimbit ochii. nu pentru ca oamenii s-ar fi gindit la el din perspectiva asta (cred ca un gind ca asta l-ar fi incurcat), ci pentru ca si-a amintit de vremurile tineretii noastre cind, da, oamenii de la radio erau mici dumnezei.
dar niste mici dumnezei cu caracter, politicosi care-ti spuneau lucruri grave si importane fara sa dea sentinte, ba chiar cu umor.

*
mai tirziu, spre seara, am citit citeva bloguri. oameni care se dau cu parerea si din interiorul lumii lor, li se pare ca sunt mici dumnezei. m-a enervat teribil blogul unei domnisoare care crede ca le stie pe toate si ca poate judeca si in dreptul meu sau al altora ca mine. o vazusem cum se comportase in public, la o manifestare la care fusesem invitati si … era departe de ce povestea domnul de la radio.

*
stiu ca totul tine de caracter si ca, din interiorul lumii noastre, judecam usor si etichetam la fel de usor. poate ca si eu, acum, fac asta. dar in zilele care seamana cu cea de ieri, mi se face dor de oamenii modesti de la radio.

si-i multumesc aici lui arhi ca a scris ieri, fara sa stie of-ul meu, ceva in care cred din tot sufletul: de ce evit sa socializez cu bloggerii

stiu ca n-ar fi trebuit sa scriu asta, pentru ca nici nu e atit de important ce s-a scris ieri si textul ala nici n-o sa fie de maxim impact in lumea asta, dar m-a mihnit atit de tare incit e forma mea de refulare, pentru care imi cer scuze.

si nu, nu vreau sa dau nume. si nici nu va las sa comentati la acest post. e doar un stegulet pe care imi permit sa-l flutur poate il vad cei pe care i-ar ajuta.
pentru ca eu cred in comunitatea online si in puterea ei, dar cred la fel de mult in bun simt, in content propriu si de calitate, in a avea maniere, a fi politicos si diplomat … si-a trai alaturi de ceilalti fara sa dai sentinte si sa-i judeci.

multumesc.

1742
IMG473fotografii din telefon

fotografii din telefon

n-am mai postat de ceva vreme fotografii pe care le fac cu telefonul…

iata ultimele mele zile, vazute cu telefonul.

*

acum citeva saptamini intr-un interviu Ion Tiriac spunea ca in aceasta perioada de criza nu vrea sa dea pe nimeni afara, ca o sa-l coste mai mult datul lor afara acum, pe termen lung in 4 ani cind va trebui sa-i angajeze la loc si sa-i scoleasca.
vad, des, reclama asta pe Magheru si ma gindesc la ce spunea in interviu.

*

aseara la X Factor o avalansa de copii pe Paula Seling in pauzele publicitare; ei pentru autografe, ea zimbitoare printre lacrimi ca avea trupe la duel.

*

daca tot se cheama Capre semnele de lemn care se pun in parcari pentru a rezerva locuri, de ce sa nu arate ca niste capre? in fata restaurantului/ bistro Collage (linga MTR), un loc foarte simpatic descoperit saptamina trecuta la o cafea cu o prietena… cu o vinoteca f tare la subsol si un club pentru iubitorii de trabucuri, la mansarda.

*

omagiu pentru domnul Ciulei, pe fatada teatrului Bulandra, Sala Gradina Icoanei. A fost expus si in timpul FNT si gestul mi s-a parut minunat.

decorul din curtea sediului Campari, inaintea de petrecerea pentru lansarea calendarului 2012. cel cu milla jovovich cu care, cu onor, m-am conversat

4060
s-SHYNESS-largeTimiditate

Timiditate

sunt un om timid.

stiu ca multi nu au imaginea asta despre mine, dar… sunt un om timid.

ma consuma si ma termina nervos orice iesire in public (scriu asta inainte de a pleca la PR BOOT Camp unde trebuie sa tin un seminar… de fapt din cauza seminarului scriu asta).

ma panicheaza gindul ca trebuie sa intilnesc un om pe care nu-l cunosc. (si da e valabil, ba chiar e accentuat de alte emotii, si cind trebuie sa fac un interviu cu cineva pe care-l apreciez tare)

(si) de asta merg rar la evenimente sau in locuri in care stiu ca nu stiu pe nimeni.

dar stiti ce ma face totusi sa ies din casa si sa respect promisiunile de a merge in unele locuri?

toti oamenii mari (moralmente, nu fizic sau pe scala sociala) au un gen de timiditate care ma emotioneaza…
si ma gindesc ca daca si ei, dupa ce au facut niste lucruri importante in viata si dupa ce si-au confirmat lor si altora ca pot duce si victoriile si infringerile, tot mai au emotii -> inseamna ca se poate trai cu ele…

duminica trecuta Paul Ipate ne povestea pe drumul catre Xfactor despre cit de speciala si timida e Doina Levintza pe care o intilnise pe platourile de la cel mai recent film pe care-l regizeaza Nae Caranfil. Si avea asa o bucurie in glas Paul pentru ca descoperise ca un om de amplitudinea Doinei Levintza a ramas pur si emotiv, incit ne bucuram cu totii.

Mi-am adus aminte acum, cind ma pregatesc sa plec la seminar sa fiu fata in fata cu citeva zeci de persoane noi, si-am zis sa va povestesc si voua:)

2885

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!