Tag : cristian manafu

cadou manafuUn cadou pentru Manafu – Secret blogger – Smart Mobile:)

Un cadou pentru Manafu – Secret blogger – Smart Mobile:)

Intr-o campanie simpatica de sarbatori, iata-ma fata in fata cu un cadou pe care sa-l fac lui Cristian Manafu de Secret Santa – Secret Blogger la vedere:)

Desi il citeam dinainte (revista Campaign a fost preferata mea pe toata durata aparitiei ei in RO), il cunosc personal pe Cristi de 7-8 ani, cam de pe vremea cand prezenta mea in online a inceput sa ia ceva amplitudine.
L-am intrebat de multe ori lucruri tehnice despre internet, ca i-am cerut sfatul in optiunile pe care sa le aleg – cand e vorba de comunicarea online – pentru unii dintre clientii mei si si-a facut intotdeauna timp sa-mi raspunda super detaliat si cu o foarte mare atentie la nevoile din brieful intrebarilor mele.

Am facut multe campanii impreuna – disputa noastra pe filmele proiectate la Promenada sau culisele de film si teatru de la TIFF sau FITS sunt campanii cu traditie in online – , am fost la multe conferinte organizate de el.

Ne leaga deci o multime de amintiri si de intamplari si, acum cand ma pregateam ce cadou sa-i fac de Secret Blogger am trecut prin mai multe optiuni unele care tin de tehnologie.

Apoi m-am gandit care e momentul care inseamna cel mai mult pentru mine din intalnirea mea cu Manafu si m-am gandit la un dar care sper sa-l bucure putin.

Lui Manafu ii datorez pasul spre a vorbi in public. Nu credeam ca am sa fac asta vreodata, dar el m-a convins sa povestesc in 2010 la un Webstock cum a fost cand revista Tabu era la un pas sa se inchida si in 4 zile am gasit un nou investitor. (ma rog, 4 ani mai tarziu s-a inchis de tot, dar eu nu mai eram redactor sef si scapasem de stres)
Asa ca darul meu e legat de aceasta intamplare care, cumva, mi-a schimbat viata.

Habar n-am cum m-a convins Cristi atunci. Poate pentru ca stiam ca si el traise experienta tensiunilor unor publicatii care traiau pe muchie de cutit, poate pentru ca simteam nevoia sa spun ce se intamplase de fapt. Sunt oameni care m-au vazut in ziua aceea in conferinta de la Webstock si care mi-au devenit prieteni apoi, si imi mai povestesc din cand in cand cat de tare i-a marcat ce povesteam:)

Nu vreau sa scriu aici cu detalii care e darul, ca sa ramana un pic secret pana ajunge la Cristi, dar va pot spune ca l-am cumparat online si l-am platit via telefon cu Widget-ul Raiffeisen – ca sa raman in zona de tehnologie atat de draga lui Cristi, dar si ca sa salvez eu timp sa merg prin magazinele aglomerate.

Stiti deja ca folosesc Smart Mobile de la Raiffeisen – e cap de lista pe blogul meu de mai multa vreme si am mai scris despre widgetul inovator Smart Mobile. Cu el poti face tranzactii cu un simplu click, fara sa te conectezi in aplicatie: trimiti bani repede catre sabloanele predefinite, iti alimentezi cardul de credit, iti achiti facturi, faci schimb valutar direct de pe telefon.

Va doresc tuturor sa faceti cumparaturi fericite, mai preocupati de mesajul cadourilor voastre decat de statul la cozi sau aglomeratia din magazine.

P.S. cadoul l-am impachetat intr-o forma cat mai ”ciufulita” ca sa nu dau foarte multe indicii despre ce e inauntru. el va ajunge saptamana viitoare la Cristi.

bazavan manafu

3571
sincerprezentare Webstock 2014 :Cum sa spunem povesti mai bune despre companii/branduri?

prezentare Webstock 2014 :Cum sa spunem povesti mai bune despre companii/branduri?

 

Cristi Manafu m-a rugat sa fac o prezentare care sa dea citeva puncte de urmat pentru ca o companie/ un brand sa aiba mai multe povesti in presa, sa se vorbeasca mai mult despre ea/el.

Evident m-am gindit ca pentru asta calea cea mai simpla si mai directa este: Sa raspunzi la intrebarile celor care sunt interesati de compania ta/brandul tau. Si sa o faci mereu cautind o anecdota, o intimplare memorabila.

La inceputul anului am tinut un seminar despre cum companiile din industria textila pot avea o relatie mai buna cu presa si acoperire mai mare in ziare. Si-am facut un exercitiu; am cautat cel mai mic stand, care parea cu investitia cea mai mica, cel mai simplu si-am rugat pe cineva de acolo sa vina sa imi rapsunda la citeva intrebari. I-am spus ca nu vreau sa aranjam nimic, nu vreau sa cercetez nimic despre compania domniei sale inainte, trebuie sa fie acolo si atit.

Si-a urmat un moment de magie…

Le-am spus celor din audienta ca vom face un exercitiu cu Stofe Buhusi si ca targetul meu e sa gasesc un story pentru o revista de business ( ZF, Business Magazin, Biz), un subiect pentru o comunicare in interiorul industriei in care activeaza (prin urmare in publicatii ca Dialog Textil sau Business Textil) si un subiect pentru o publicatie glossy up market.

am vazut neincrederea pe chipul auditoriului. Vorbeam despre Stofe Buhusi! si-am inceput sa intreb:

Citi ani are compania dvs

s-a format in 1885, prima companie de stofe din Romania, unul dintre proprietari a fost Kogalniceanu

exportati mult?

6 milioane pe vremea comunistilor, 1 milion acum, singura companie cu productie integrate

iata primul subiect pt publicatiile de business –  compania creata de Kogalniceanu, Stofe Buhusi, exporta si astazi de 1 mil de euro

 In timpul razboiului ce ati produs?

Uniforme  militare in timpul celui de-al doilea razboi mondial; si in razboiul din Irak am produs uniforme militare.

istorie, schite pentru costume insemna un story f bun pentru esquire

Din intrebare in intrebare am gasit povesti pentru reviste ca avantaje si desigur pentru publicatiile lor de profil pentru ca aveau o tehnologie speciala unica in ro.

Care e lectia din aceasta intimplare?

Orice lucru din compania ta are o poveste, trebuie doar sa fie puse intrebarile corecte pentru raspunsurile potrivite.

 

Unele companii au descoperit acest lucru si stiu puterea povestilor. Am avut placerea sa lucrez pentru Mc Donald’s in 2 ani diferiti la brosura Eu sunt M in care angajatii isi spun povestile in fata clientilor. Am descoperit povesti demne de filme, niste minunate lectii despre perseverenta, ambitie si determinare.

Ce a fost cu adevarat interesant pentru mine, dincolo de povestile oamenilor, a fost increderea. Alexandra Olaru, director de comunicare McDonald’s Ro, mi-a dat acces deplin la orice am vrut eu. I-am spus ca vreau sa vad inainte de a ne apuca de lucru cum functioneaza un restaurant McDo si ea mi-a dat full acces 2 zile in restaurantul de la UNIRII . Si mi-a mai dat mina libera sa fac povesti jurnalistice adevarate, nu mi-a cerut sa intreb ceva corporatist, nu m-a cenzurat in nicio intrebare in dialogul meu cu angajatii McDonald’s.

O parte dintre povesti le gasiti pe site-ul Mc Donald’s . Marea mea bucurie a fost cind, la un an distanta de la prima brosura, ma intilneam cu oameni din compania McDonald’s care imi spuneau – m-am regasit in povestile acelea, iar prietenii mei apropiati, citind povestile, au fost super impresionati de intimplarile de viata minunate.

Oriunde e o poveste, trebuie doar sa fii atent la ce e in jurul tau, sa raspunzi la curiozitatile oamenilor si eventual sa aduci un om din afara companiei sa se uite cu ochi proaspeti ca sa vada totul din alta perspectiva si sa descopere noi povesti.

*

Ce faci insa cind brandul comunica poveste cu fiecare dintre produsele sale?

Cum mai poti sa atragi atentia si  sa obtii mai multa acoperire decit esti deja obisnuit?

Ei bine, acum ajungem la tema acestui panel – inovatia in comunicarea online.

Anul acesta am muncit pentru unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de comunicare din Romania, crearea unui oras virtual care sa reuneasca o comunitate noua, sa largeasca publicul tinta al unui brand.

E vorba de proiectul VUNK in Orasul Minunilor; in fiecare an, trupa VUNK are un concert cu o productie unica, cu o scenotehnica uriasa, comparabil cu al oricarei mari trupe rock de afara. E deja al 4-lea concert de acest fel, deci provocarea era foarte mare.

Pentru ca vorbim de entertainment, aparitii in presa sunt mult mai usor de obtinut pentru VUNK decit daca am vorbi de … napolitane, de exemplu, deci trupa era obisnuita cu o frecventa mediu spre mare de aparitii din anii precedenti.

Ideea de a crea in real “un oras al minunilor” a fost a lui Cornel Ilie, liderul trupei. Si intial a fost luat in calcul un site care sa functioneze ca o lume virtuala. Apoi am calculat resursele, am vazut ce e cost effective, si ca productie, si ca bani investiti, si am ales un blog si o pagina de facebook.

VUNK – ca orice trupa care are  traditie in Romania si mult succes – are o baza de fani foarte mare, numai ca voiam sa “ne jucam” cu alt public si-am decis ca nu o vom folosi deloc. Asa a venit ideea sa facem Orasul Minunilor sub anonimat. Si-am instaurat o regula interna: spunem, daca ne intreaba cineva, ca e proiectul unor prieteni. Nu minteam – era al unor prieteni , eu am inceput sa lucrez la comunicare in echipa lor tocmai pentru ca eram prieteni.

Am tintit de la inceput un public educat, rafinat, interesat de arta, daca vreti hipsteri, un public format din lideri informali in grupurile lor de prieteni.

Am inceput prin a posta pe facebook fotografii si texte cu care oamenii din acest public tinta ar fi putut avea un racord emotional: replici din filme celebre, din carti celebre, din mari ginditori.

Toate cu cuvinte cheie comune: vis, tehnologie, aspirational, suprarealist. Toate cu super potential de viral.

 

Intre timp am creat o miscare sociala pe care am numit-o Orasul Minunilor cu niste valori foarte  clare:

– sa ne uitam la lucrurile frumoase din jurul nostru si incepem sa le redescoperim magia
– sa facem fapte bune in anonimat, din credinta de a ajuta pe cineva, fara niciun alt interes
– sa reinstauram bunul simt si spiritul civic prin puterea exemplului

si-am comunicat toate acestea prin mesaje visuale foarte simple ca structura dar care defineau Orasul Minunilor, pe care le-am postat pe pagina de facebook creata.

Am continuat marcind cele mai frumoase locuri din bucuresti cu carti de joc uriase care infatisau As de pica: peste 100 de locuri. Fiecare loc care avea un As de pica a fost fotografiat si pus pe blog si pe facebook.

Cartile de joc au fost trimise si la multi dintre prezentatorii tv, ai canalelor de stiri sau nu, insotite de o scrisoare care spunea despre miscarea sociala Orasul Minunilor

Si-a aparut prima stire, prima preluare in presa si la tv. Observatorul de la ora 19.00 a avut o stire ampla despre miscarea sociala Orasul Minunilor.

Apoi, pentru ca targetam lumea artistica, educata, managerul trupei, Cristian Stan, care stia forte clar care sunt nevoile si problemele din aceasta zona profesionala, a propus sa facem o campanie de educare pentru ca publicul sa-si cumpere bilete din timp la spectacole, ceea ce ajuta industria divertismentului sa se dezvolte mai corect.

13 mari artisti ai RO au participat la crearea unui spot care compara mersul la spectacol cu o vacanta a sufletului. Printre ei Cornel Ilie si Marian Ralea, ambii cu care stiam ca urmeaza sa construim mai departe povesti. Niciunul dintre cei din spot nu a stiut despre ce e vorba, dar a participat pentru ca i-a placut ideea.

Evident au fost alte stiri in ziare, alte share-uri pe facebook, au pus pe wall-urile lor nu doar artistii implicati, ci si companii independente de teatru sau muzicieni care s-au regasit in povestea clipului.

Apoi, fideli cu ideea de a crea o  miscare sociala in care oamenii sa se recunoasca, am cautat sa facem “fapte bune”, sa ajutam fara niciun interes special, sub anonimat total: asa a aparut donatia anonima pentru un tinar boxeur care voia sa se lase de sport pentru ca nu-si permite financiar echipamentul. Antrenorul lui de la Dinamo ne-a spus ca are potentialul sa fie un mare campion dar ca e pe cale sa se lase. Copilul nu stie nici acum cine l-a ajutat, insa zilele acestea ii vom duce bilete la concert si dupa show  va face cunostinta cu Cornel Ilie si colegii lui.

Si, din nou, am avut stiri in ziare. Deja jurnalistii ne intrebau despre ce e vorba si se crease un val mare de curiozitate.

La 2 luni de la lansarea Orasului Minunilor in online pe pagina de facebook erau peste 10.000 de oameni, toti veniti organic.

E mult? E putin?

Pagina de facebook a festivalului Anonimul are aproape acelasi numar de fani, pagina Festivalului International de teatru de la Sibiu are putin sub 9.000. Tinteam publicul acesta si am ajuns in 2 luni la o audienta comparabila, desi vorbim de pagini cu vechime de minim 3 ani.

La momentul revealului absolut toate ziarele au scris despre concert, proiect, ideea nastrusnica, Cornel a fost invitat la televiziuni si toata lumea intreba “o sa continue Orasul Minunilor si dincolo de show?”

Ei bine, in paralel cu comunicarea pentru spectacol – care are toate elementele sa supuna spectatorul la o experienta cu adevarat inedita, suprarealista (VUNK se va juca cu toate simturile lor, cu mirosul, cu simtul tactil, le vor crea momente de magie la propriu) – a continuat, din august si pina acum, si comunicarea pentru Orasul Minunilor.

Alte citeva fapte bune – o donatie speciala de lapte praf pentru un copil cu o boala rara, un lapte pe care, cu ajutorul Nestle si Graffiti PR,  a fost adus special; o campanie pentru a dona singe – alte campanii de educare si dovezi concrete ca trupa VUNK face ceea ce spune, crede in valorile pe care le-a promovat.

Parte din sustinerea ideilor a fost ca au militat pentru un oras curat, asa ca nu au folosit deloc afisaj stradal ci doar outdoor , tv si radio pentru promovarea concertelor.

Evident cu costuri mai mari, dar au ramas fideli cu ideile pe care le promoveaza.

 

Orasul Minunilor a continuat cu o poveste scrisa de Cornel Ilie, cu un scurt metraj cu Marian Ralea in care e prezentat primul capitol al povestii, baietii din trupa au devenit super eroi care militeaza fiecare pentru ceva in Orasul Minunilor, va fi curind un serial cu benzi desenate, o carte care se lanseaza la concert cu o poveste scrisa de Cornel Ilie.

Rezultatul?

20 de mesaje/stiri/comunicari legate de Orasul Minunilor in presa in ultimele 3 luni intr-un total aproximativ de peste 300 de aparitii in ziare/site-uri/tv. ( aproape dublu fata de concertul de anul trecut)

O comunitate online in care sunt prezenti unii dintre cei mai importanti si influenti oameni din ro – de la oameni de publicitate, vedete media sau producatori regizori . o comunitate foarte rivnita acum de sponsorii concertului.

Si o lume speciala in care oamenii si-au gasit o oaza de bine. O lume care va continua sa existe si dupa 3 octombrie cind e concertul.

Care a fost cheia?

Tot timpul s-a mers pe nevoile grupului tinta, tot timpul am comunicat lucruri in care trupa crede cu adevarat si-am FACUT inainte de a COMUNICA; a fost mai intii  fapta si-apoi stirea. Am creat intimplarile, evenimentele, povestile despre care jurnalistii au scris.

Am schimbat putin sensul comunicarii din entertainment: am ales lucrurile in care liderul trupei crede (Cornel e unul dintre cei mai implicati social si umanitar artisti pe care-i cunosc), am creat evenimente care sa provoace un efect real, o schimbare (nu doar sa fie ceva PRistic) si , cu povestea reala in fata, jurnalistii au preluat foarte usor, iar comunitatea a raspuns prompt.

Dar absolut tot a fost facut cu SINCERITATE.

 

Acesta este un detaliu din decorul care va fi pe scena pe 3 Octombrie. El pastreaza conceptul tuturor fotografiilor pe care le-am folosit in campania de teasing, in ilustratiile ulterioare. Nimic din ceea ce s-a comunicat nu este intimplator, totul se va regasi – ca bucatile unui puzzle – in imaginea finala a show-ului;

De la comunicarea pentru Orasul Minunilor, pina la transformarea visuala in super eroi a baietilor din trupa (culorile folosite pentru hainele si machiajul lor) , faptele bune si campaniile educationale, toate isi au locul lor pe care spectatorii il vor descoperi in show-ul VUNK in Orasul Minunilor.

***

in loc de concluzie – ca sa raspund la provocarea lui Cristi Manafu despre ce sa faci ca sa ai mai multe povesti despre compania ta – spun doar 4 lucruri:

•Sa te uiti cu o curiozitate reala la ce e in jurul tau
•Sa raspunzi la intrebari cu povesti din companie
•Sa aduci pe cineva din afara companiei care sa scrie despre tine
•Sa provoci tu povestile, daca te tin friiele, care sa intereseze si sa miste oamenii
Dar orice ai face, TREBUIE SA FII SINCER.
Va multumesc.
Webstock, septembrie 2014
***
precizare pentru online; intreaga integrare VUNK in Orasul Minunilor ( cu imnul Ne Facem Auziti, cu campania electorala a membrilor trupei si comunicarea directa despre concert, cu refacerea unor cladiri simbol ale Romaniei care au luat un nou chip pentru Orasul Minunilor si care se regasesc si in videoclipul piesei Ne facem auziti) va fi subiectul unei prezentari ample la o conferinta viitoare cind vom avea cifrele finale ale proiectului.
cinema florin piersicTIFF 2014- sau diferenta dintre ce iti propui si ce iese

TIFF 2014- sau diferenta dintre ce iti propui si ce iese

Cum la aceasta editie (cu nr 13) a TIFF sunt invitat special Raiffeisen in Zilele Filmului Romanesc, iar colegul meu de experienta este Cristi Manafu care e prima data in festival, mi-am facut inca de acasa planurile cum sa-i aranjez o super experienta.

Mi-am zis ca imi va fi usor sa =i prezint actori pe care ii vede pe ecrane, sa-i fac cunostinta cu regizori si producatori, ba chiar si cu tinara generatie de regizori/producatori -cei care abia acum ies de pe bancile scolii si care o sa ajunga in festivaluri peste citiva ani.

desigur, mi-era si imi este usor sa fac asta pentru ca, prin natura meseriei, ii stiu pe multi dintre ei.

aseara, in debutul ZFR , in seara scurt metrajelor romanesti, ma pregateam de ofensiva. il inconjurasem pe Manafu cu Razvan Penescu (liternet.ro, cel care e selectioner in programul 10 pentru film din cadrul TIFF si pe care lumea il stie – asemeni unui domn de la Oscar – ca fiind singurul care stie in avans cistigatorii de la Gopo pentru ca el supravegheaza softul de numaratoare), erau cu noi si Ileana Raducanu ( red sef Elle Decoration, scenarista) si Kira Hagi (pe care o sa o vedeti intr-o minune de film, Bucuresti, te iubesc si despre care eu cred ca va fi una dintre marile actrite ale Romaniei) si Edi Enache – redactorul sef al site-ului de cultura urbana Urban.ro.

la intrarea in sala cinematografului Florin Piersic cine era la doi pasi sa dea autografe???

Cristi Manafu!

si nu, nu -l recunoscuse nimeni in ipostaza lui de influencer online, organizator de evenimente. el era solicitat sa dea autografe in calitate de artist.

spectatorii credeau ca e dl Alexander Balanescu si vecinele noastre de scaun ii zimbeau lui Razvan (pe care-l credea membru in staff-ul lui) poate poate obtin un autograf.

evident, toata strategia mea de a-i prezenta actori si regizori s-a dus pe apa somesului.

am avut insa timp sa i-l prezint pe Daniel Sandu al carui film Cai putere a fost in deschiderea Zilelor Fimului Romanesc, un film foarte simpatic despre prietenie, barbatie si consecintele faptelor nefacute (sau nefacute la timpul lor)

film care e filmat de un prieten drag mie, Alex Traila care se intoarce la meseria lui de baza tot mai rar pentru ca acum e producator si lucreaza pentru mari festivaluri de film din Europa. da, Alex e domnul care s-a fotografiat cu Angelina Jolie, pentru ca diva si-a dorit asta 🙂

*
si ca sa trec la ce stiu mai bine, pentru ca vad ca tot nu imi iese partea asta de ghid TIFF, dintre scurt metrajele pe care le-am vazut aseara va recomand cu incredere Cai putere si “Trece si prin perete”, al lui Radu Jude (care e un experiment foarte frumos pentru ca tot filmul e dintr-un cadru).

restul filmelor intra la categoria din titlul ” e o diferenta intre ce iti propui si ce iese”… cu cit esti mai la inceput diferenta asta e foarte foarte foarte mare.

*
o mentiune foarte speciala despre un moment foarte emotionant de aseara: intr-unul dintre scurt metraje ( Ela, panda si madam) joaca Tatiana Iekel , o actrita minunata, acum pensionara. Doamna Iekel este mama lui Florin Piersic jr si a fost casatorita cu Florin Piersic. sa o vezi cum primeste aplauzele super pline si calde ale publicului intr-o sala care poarta numele fostului sau sot, a fost un moment cu adevarat memorabil.

2246
promenada terasaCare PE Care: razboiul filmelor de dragoste contra filmele de actiune

Care PE Care: razboiul filmelor de dragoste contra filmele de actiune

prima data cind am vazut terasa de la Promenada, m-am dus cu gindul la filmul Serendipity

(cind EA crede in intimplarile sortii si nu vrea sa-i LUI dea numarul de telefon, il scrie pe o carte pe care o lasa intr-un anticariat, iar numarul lui il pune pe o bacnota de 5 dolari. se intilnesc, in scena finala,  pe un patinoar linga un zgiriie nori si mie locul ala magic de intilnire mi se pare identic cu terasa Promenada, pentru ca e alaturi cea mai inalta cladire din Romania, pentru ca arata foarte occidental si pentru ca… acolo e un patinoar iarna )

tot terasa asta, dimineata pe la 10 cind e soare caldut seamana cu o piazza , o piatzeta italiana , un fel de Piata Navona care are aceeasi forma alungita si ma gindesc adesea la Vacanta la Roma cind sunt acolo.

locul ala e facut pentru a te indragosti sau pentru a-ti arata iubirea, asa ca… cred ca eu am dreptate cind spun ca la cinematograful de acolo trebuie sa ruleze filme de dragoste, povesti calde si frumoase despre oameni buni, povesti care sa te motiveze sa poti sa o iei de la capat in fiecare zi.

amicul Cristian Manafu crede, desigur, altceva. el spune ca locul minunat, cinematograful de acolo, de pe terasa, trebuie sa fie pentru filmele de actiune, pentru vijiieli de masini si scrisnete de roti, ma rog si ceva decoltee si picioare lungi (ca pina si James Bond avea nevoie de ceva iubire ca sa faca fatza provocarilor vietii:) )

asa ca The Double C se afla in razboi. eu militez pentru filmele de dragoste, de arta, filme pe care nu le poti vedea in orice cinematograf (pentru ca ACOLO nu e ORICE cinematograf) el vrea filme de actiune (cu cafteala, ca sa fiu ironica!:P )

incepem in curind competitia, o seara va alege el filmele care vor rula in cinematograful de PE Promenada, o alta seara aleg eu filmele.

ne luam la intrecere care reuseste sa adune mai multa lume la proiectiile lui.

desigur, dau din gene pentru ca as vrea sustinatori si daca vreti sa ma ajutati sa-l inving pe Manafu, lasati un comentariu si va spun ce strategie am:)

deviza mea in viata e ca fara dragoste nu se poate. de ce ar fi diferit in cinema? asa ca filmele mele trebuie sa cistige,

va multumesc pentru suport. ne vom distra foarte frumos si promit sa alegem impreuna cele mai frumoase filme.

 

P.S. asta iarna cind era patinoar la Promenada am stat o data pe terasa pina noaptea tirziu ca-n Serendipity 🙂

Woman_Grass_mainconcurs nepretzuit:)

concurs nepretzuit:)

Ti-am trezit curiozitatea legata de minunatia de Ford Focus?
Vrei sa vezi ce face frumusetea asta de masina?
Vrei sa intelegi de ce eu ma simt in siguranta in ea?

Vrei sa-I cunosti pe Horia Brenciu si Cristi Manafu, promotorii noului ford focus?

Vrei sa vezi cum se face o sedinta foto pentru o revista?

Daca raspunzi cu “da” la toate aceste intrebari, trebuie sa stii ca miine la ora 16.00 ma intilnesc cu prietenii mei Cristi si Horia pentru o sedinta foto cu Ford Focus.

Si ca ai putea fi cel/cea care ne insoteste si priveste o sedinta foto din culisele ei…

Pentru ca premiul e nepretuit ( e singurul material pe care-l realizez pentru tabu de iunie, are deci si o alta valoare emotionala) trebuie sa “dai din casa” ceva important:

spune ce ai face tu cu un ford focus daca l-ai avea un week end?

Comenteaza aici si miine la 12 aleg cistigatorul☺

later edit: cistigatoarea este Onics. te rog lasa-mi numarul tau de telefon intr-un coment pe care nu o sa-l fac public, ca sa-ti explic cum e cu sedinta foto de la ora 16.00. multumesc tuturor pentru participare.

nu iubesc Romania, ci niste oameni de aici

Nu iubesc Romania in felul in care zic colegii mei pe la televizor.

Nu cred nici in ideea de patriotism.

Uneori ideea asta e exprimata prin “sunt mindru ca traiesc/m-am nascut in Romania”. Daca ma nasteam in Coreea de sud as fi zis ca sunt mindra de tara mea? Sau prin cine stie ce trib african?

*

Inca mai am sechele pentru ca profesorii mei m-au mintit la scoala spunindu-mi ca am fost un popor care a luptat cu dirzenie in fata cotropitorilor. Ba pardon, am avut victorii cit sa incapa pe degetele de la miini si, chiar si alea, au tinut 2- 3 zile maxim.

Nu-mi iubesc tara pentru peisajele uimitoare si minunatiile pe care natura le-a facut pe aici. Da, e adevarat mi se taie de multe ori respiratia cind merg pe valea Oltului, pe Transfagarasan sau cind ajung in cine stie ce poienita, dar… Am vazut in alte colturi de lume lucruri cel putin la fel de uimitoare si n-am fost mindra de tara lor, m-am bucurat de ele, intr-un mod cit se poate de egoist, savurind momentul.

Cred ca patriotismul exprimat prin “mindria ca inca un roman a luat o medalie, un premiu, o certificare internationala” e doar o satisfacere a uneia dintre frustrarile noastre: sunt unii – de-ai nostri – care pot face ceva ce noi nu putem face si care reusesc in lume… iar noi proiectam pe reusita lor, hranindu-ne orgoliul din ea.

Pentru ca doar asta facem: ne hranim ogoliul propriu; nu ne ducem sa-I facem cadouri campionului, nu-i dam nimic la schimb pentru ceea ce el ne da, la nivel emotional.

*
Nu iubesc Romania, dar iubesc si admir multi oameni de aici.

Iata unii dintre ei.

Familia Petre – proprietarii hotelului Carol Parc care s-au intors de la New York ca sa construiasca aici. au facut un hotel care a ajuns in ghidurile lumii, dar au construit si sustinut si multi muzicieni/oameni de cultura. Fara sa apara la televizor pentru asta.

Diana Stoleru  (plus gasca de zine) care au facut anul asta minuni reusind sa uneasca o tara intreaga pentru o cauza, cea a lui Daniel Raduta.

Liana Buzea care impreuna cu echipa ei a scos multe zeci de mii de oameni in strada, sa voluntarieze facutul curateniei publice in campania Let’s do it Romania

Dragos Bucurenci care a transformat voluntariatul intr-o forma de educatie.

Tudor Chirila care si-a depasit de mult nivelul de solist de trupa rock dupa care ofteaza fetele, transformindu-se nu doar in model pentru o generatie, ci si in “constructor emotional cultural”; Cruciada Culturii e cel mai bun exemplu.

Pumnul de regizori care fac lucruri incredibile in teatru sau film cu mijloace financiare minuscule ( Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Tudor Giurgiu, Radu Afrim, Andrei Serban, Andrei Ujica) si actorii care-i ajuta sa faca asta ( Vlad Ivanov, Marius Manole, Mirela Oprisor, Victor Rebengiuc)

Razvan Penescu care a miscat muntii in online-ul cultural cu Liternet.ro; Zoso, Piticul, Chinezu, Bobby Voicu, Cristi Manafu care au miscat internetul cu totul.

Marius Constantinescu, Ana Maria Onisei, Vlad Mixich, Cristi Lupsa si multi alti jurnalisti tineri pentru care a scrie/intervieva/face un reportaj e o pictura care trebuie sa respecte realitatea in cel mai mic detaliu.

*
Ii stiu pe toti oamenii astia, de asta i-am numit aici – si-as mai fi putut numi citeva zeci -, toti au ceva in comun.

Oamenii astia, in orice tara s-ar fi nascut, ar fi fost deasupra mediei, ar fi iesit la suprafata precum uleiul pus in apa. Pentru ca au perseverenta, au inteligenta, au talentul care-i face sa iasa in fata. Fiecare o face in felul lui, cu resursele lui, dar cu credinta ca trebuie sa duca lucrurile la bun sfirsit in cel mai bun mod in care pot ei. N-are legatura cu expunerea publica, toti au ajuns cunoscuti pentru ca rezultatele lor au iesit deasupra mediei. Si, sunt sigura, ar putea face asta in orice colt de lume.

N-are cum sa fie mindria noastra ca ei sunt romani, cum nu ne putem mindri (daca suntem onesti) cu faptul ca Alina Pogras (gimnastica) sau Radu Voina (antrenorul echipei nationale feminine de handbal) sau Simona Alexandru (scrima) au devenit campioni mondiali anul acesta. Nu e meritul tarii si nici al nostru.

Dar asta nu ne impiedica sa ne bucuram de succesul lor.

*

Cind eram mica, mamaie – femei simpla de la tara – mi-a explicat ca o candela, ca sa arda mult si bine, trebuie sa aiba o combinatie potrivita intre cantitatea de ulei si cea de apa.

Oamenii astia ( si multi altii) sunt uleiul care iese la suprafata, cu ajutorul lor, restul – marea de oameni “de apa” – tin in viata o flacara pe care unii o numesc patriotism.

Imi pare rau, eu nu iubesc Romania; iubesc niste oameni care, din intimplare, locuiesc sau s-au nascut aici.

webstock 09: +/ – si ce-as vrea sa vad data viitoare

e pentru prima data cind ma duc la o conferinta/intilnire a oamenilor strins legati de industria web-ului din romania, asa ca iata-ma cu un bilant personal.

Ce mi-a placut:

– organizarea. Arata ca la orice conferinta mare la care am fost pe afara. Brici.

– Cristian Manafu. Care – surprinzator pentru mine (habar n-am cum reusesti) – are timp de o vorba buna cu toata lumea, de o mica discutie, o mica atentie. Gazda perfecta. Si mai e un mister pt mine cum reuseste sa adune atit de multa lume la evenimentele sale, care- teoretic- sunt nishate.

– faptul ca erau si multe femei in sala, nu doar barbati.

– prezentarea lui Bob Rapp. Se simtea relaxarea unui om care stie sa vorbeasca in public, pentru asemenea conferinte. A avut substanta si finete in informatii.

– prezentarea lui Stefan Tanase. Calda. Concisa. Si fara nicio fitza. (era despre pericolele virusilor si, desi nu credeam ca ma va interesa subiectul si nici ca-l voi intelege, l-am urmarit cap coada cu maxima atentie)

Ce nu mi-a placut:

– ca n-au venit colegii mei de la alte publicatii. Vorba lui Dragos Bucurenci, tovarasul meu de suferinta, alaturi de Cristi Lupsa, la webstock09: “e bine sa stii si ce fac dusmanii”, iar despre net ne vaitam deja ca ne e dusman:)

– ca n-au fost in sala top management de companii ca sa vada cum e si ce face noua generatie de… ce o fi ea, generatia asta.

– ca oamenii de net n-au cohones. M-a socat tupeul lor on line (pe un perete erau afisate mesajele pe twitter pe care le trimiteau cei din sala) si lasitatea la prezenta fata in fata. Pe perete erau remarci de genul “sa-i spuna cineva lu nenea ala ca…” si urma ceva cu mult tupeu. De ce nu s-a ridicat semnatarul mesajului sa-i spuna direct? “Nenea” fiind vorbitor la conferinta si avind sesiune de intrebari, comentarii si raspunsuri

– prezentarea Bogdanei Butnar. Ar fi trebuit sa fie despre spatiul privat in spatiul public digital aka retelele sociale. A fost un bullshit cu mesaje amestecate cind pentru utilizatori de retele, cind pentru posibilii beneficiari (desi nu prea erau in sala), cu asumari de fapte si idei. Fapte din experienta personala generalizate la rang de comportament de consumator; idei ale altora, cu sursa “uitata”. E prima data cind am vazut-o pe Bogdana, dar prezentarea ei mi-a spus f f multe despre caracterul si personalitatea ei. Ii trimit cadou un set de pahare de vin. Rosu. O sa o ajute, sunt sigura.

Ce mi-ar placea sa vad data viitoare, daca ma mai invita domn Manafu (multzumesc inca o data de invitatie):

– o prezentare despre contentul on line/ informatiile care sunt livrate on line.
Sper sa-i ajute pe bloggeri sa depaseasca incestul media pe care-l practica acum (comenteaza informatia aflata de la altul, care a aflat-o de la altul, care a aflat-o….. fara a incerca sa duca stirea mai departe cu un telefon la o noua sursa/ un nou unghi de abordare etc. Rezultatul se vede in mutantii de pe bloguri, ca la telefonul fara fir din copilarie)

*
Ca sa intelegeti ideea de incest media, daca sunteti bloggeri, ginditi-va si raspundeti la urmatoarele intrebari:

– Cind ati dat ultima data un telefon ca sa aflati niste informatii in plus pentru o stire pe care ati preluat-o de undeva?

– Cind ati fost preluati ca sursa de stire ultima data?

Toate blogurile mari din Romania sunt (si) surse de noi stiri. Cind scrieti, ginditi-va si la asta.

*
webstock este un eveniment anual, ajuns al editia a II-a, cu conferinte si workshop-uri dedicate blogging-ului si fenomenului web. detalii pe site-ul webstock


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!