Am o mare pasiune pentru domnul Sergiu Celibidache pentru ca rezonez foarte bine cu ceea ce spunea domnia sa despre muzica clasica. Inteleg din scrierile domniei sale mai usor decit de la oricine altcineva explicatiile despre teorie muzicala. Poate pentru ca era doctor in matematica si in filosofie.
In week end-ul asta am sa recitesc corespondenta sa catre Eugen Trancu – Iasi (am avut cartea, am dat-o cuiva si cind am revazut-o la tirg, mi-am dorit sa o mai citesc o data, asa ca am cumparat-o din nou).
Pina sa o citesc, m-am reintors in aceasta dimineata la doamna Ioana Celibdache, sotia maestrului, cea mai rafinata femeie dintre toate cele despre care am citit sau le-am intilnit. Doamna Ioana Celibidache era pictorita si isi semna picturile doar cu numele de Ioana ca sa nu beneficieze artificial de expunere, fiind sotia Maestrului.
O femeie de o cultura, un rafinament si o discretie incredibile. Am scris de multe ori despre dinsa pe blog, iar unul dintre cele mai cautate si mai citite articole de aici este cel de la moartea domniei sale, in 15 ian 2012.
Daca aveti timp astazi, luati-va 8 minute de vazut filmul de mai sus. Doamna Celibidache vorbeste despre geniul sotului domniei sale, dar si vorbeste despre dinsa cu elegantasi fermitate, cu bun simt si multa discretie, reusind sa contureze un portret minunat al cuplului lor.
Zilele astea cind toata lumea flutura bunul simt si discretia ca valori publice (stiu e un oximoron in limbaj, si o absurdite in comportament) e bine sa stim adevaratele structuri umane de calitate.
*
Discretia si bunul simt se cultiva, dar trebuie sa fie in om, nu se capata peste noapte ca si cum ti-ai fi cumparat o rochie noua si iesi cu ea la bal. Eleganta umana, a caracterului inainte de cea a comportamentului, nu se copiaza, e continuta in esenta personala. Caracterele oamenilor nu se schimba, doar nevoile lor. (“Curva – ca profesie sau caracter – ramine curva chiar si cind a dat de liniste pentru o vreme”, zicea un politician acum aproape 100 de ani)
“In urma unor idioate evenimente tragice multi prieteni de-ai mei, in chip de doliu si-au vopsit piesele albe de la sah in negru, si drept sa-ti spun ii inteleg“, Sergiu Celibidache intr-o scrisoare catre prietenul sau, Eugen Trancu- Iasi, in 28 noiembrie 1939.
In noiembrie 2014, in urma unor frumoase si fericite evenimente, tot mai multi oameni simt nevoia sa faca albe piesele negre. Pina la urma o sa crape vopseaua.
