Tag : jurnalism

OnteachingJournalism1de ce cele mai multe scrieri din reviste si bloguri sunt… manele

de ce cele mai multe scrieri din reviste si bloguri sunt… manele

“orice scriere ar trebui sa aiba o STRUCTURA si o POVESTE; literatura si articolele jurnalistice adevarate au. daca ne gindim la muzica, la un hit din topuri de exemplu, care e structura si care e povestea?”, am intrebat ieri studentii dintr-unul dintre amfiteatrele Facultatii de Drept

“structura e melodia, versurile sunt povestea”, a raspuns cineva.

“si muzica clasica?” a intrebat un alt student.

“in muzica clasica structura e atit de rafinata si atit de performanta incit transmite singura si ceea ce pot face versurile in muzica pop. in scriere, cind stii sa minuiesti structura bine, poti sa creezi tensiune si suspence chiar si cind scrii despre un creion.”

***

ieri le-am explicat studentilor la Drept ca toti putem sa scriem – o si facem incepind din primul an de mers la scoala, doar ca ceea ce scriem – compunerile (pe care unii le continua toata viata) – ar putea avea corespondent in muzica in … manele.

cele mai multe scrieri -compuneri sunt despre “of, viata mea” si, in lipsa structurii si a educatiei pentru scris, apar in texte echivalentele trilurilor unduitoare specifice manelelor.

studentilor le-am facut comparatia si dintre scris si dans despre care am scris aici.

*

cind inveti sa expui o actiune intr-o naratiune e ca si cum ai invata o limba straina.

in prima faza, te uiti la ceilalti si tot ceea ce auzi/vezi e un sir lung si melodios din care nu intelegi nimic (e felul in care citim literatura cei mai multi dintre noi, urmarim povestea, dar niciodata structura)

in faza urmatoare incepi sa intelegi unde se separa cuvintele, apoi incepi sa intelegi dintre cuvinte, apoi iti formezi un vocabular si, dupa toate astea, cu ceva curaj legi niste propozitii in limba cea noua.

dar pina ajungi sa vorbesti ceva in limba respectiva, INTELEGI cum sunt separate sunetele care curg melodios , care e granita intre un cuvint si celalalt, ce inseamna fiecare.

*

daca scrieti pe bloguri sau in reviste texte care au iz personal sau nu, ginditi-va bine daca ati inteles limba scrierii. intrebati-va citeva lucruri despre structuri narative, despre mijloacele prin care structura serveste povestea si, mai ales, cautati raspunsurile in carti. dupa ce intelegeti asta, textele voastre au o sansa sa depaseasca nivelul de manele.

ca si in muzica, si la scris, dupa ce stim notele, talentul face diferenta.

***

la cursul de la Drept am plecat de la statusuri de Facebook si Lady Gaga , am trecut prin “mintea cititorului” cu caracteristicile ei actuale (attention span < 2 min, selfie, orientat catre imagine) si-am ajuns prin exercitii la structuri narative.

am aratat de ce astazi informatia – ca sa ajunga cu impact la cititor – nu mai trebuie sa plece de la “ce, cum, cind, unde, de ce”, ci de la “pentru cine scriu”, “ce vreau sa transmit ca stare” si “cum trebuie sa fac asta”.

dupa ce termin cursul (mai e o tura saptamina viitoare), am sa pun si pe blog citeva dintre exercitiile pe care le-am facut cu studentii.

2632
ff_lovehacker_fun matematician genial a spart site-ul OkCupid ca sa-si gaseasca iubirea:)

un matematician genial a spart site-ul OkCupid ca sa-si gaseasca iubirea:)

cind eram in facultate (da, scoala asta cu multe probleme… la figurat), rideam ca e foarte greu sa se indragosteasca un matematician, nu pentru ca sta toata ziua cu nasul in hirtii si aprofundeaza algoritmi, ci pentru ca sta si analizeaza toate posibilitatile, calculeaza probabilitatile de reusita si de cele mai multe ori ii da cu virgula.

e un pic de adevar in gluma asta, doar ca viata m-a invatat ca si matematicienii sunt oameni si ca se indragostesc si ei ca toata lumea. iar cind se indragostesc e… vijelie:).

sau cind sunt hotariti sa-si gaseasca marea dragoste.

*
e un story in Wired care m-a facut sa zimbesc in aceasta dimineata. e despre un matematician geniu care, asemeni a 40 % din populatia Americii, a incercat sa-si gaseasca iubirea via unul dintre site-urile de profil, match.com sau OkCupid.

doar ca, inscrindu-se si completind toate cele – sunt citeva zeci de intrebari la care a trebuit sa raspunda -, si-a si calculat probabilitatile de a fi generat de calculator ca potential partener pentru mai multe doamne si domnisoare.

cum rezultanul nu-i iesea corespunzator cu dorintele lui, a creat 12 profile, plus un program care sa genereze automat raspunsuri (ca sa para “uman” programul, a vorbit cu un cercetator in neurolingvistica) si-a impartit pe categorii rezultatele.

dupa care a inceput sa se intilneasca cu fetele.

ma rog, cind citesti ce reguli si-a pus pentru prima intilnire iti dai seama ca omul nu e cu toate tiglele pe casa, dar…

He developed a set of personal rules to get through his mara­thon love search. No more drinking, for one. End the date when it’s over, don’t let it trail off. And no concerts or movies. “Nothing where your attention is directed at a third object instead of each other,” he says. “It’s inefficient.”

aici intreaga poveste. si da, si-a gasit marea iubire. la a 88-a intilnire.

matematicianul in cauza e fix cel din poza de mai sus si se numeste Chris McKinlay.

*
pentru cei care nu stiu, site-ul Ok Cupid a fost creat de doi matematicieni de la Harvard:)

1857
martin-scorsesePR genial in echipa lui Martin Scorsese

PR genial in echipa lui Martin Scorsese

cu noul sau film Wolf of the Wall Street, Martin Scorsese a tulburat multe ape.

personajul principal e un domn care a facut inselaciuni mari si fraude uriase si nu e unul dintre cei mai iubiti in America, ba chiar nu e foarte iubit nici de fiica lui.

dupa un start sub asteptari la box office, Scorsese a mai primit o lovitura. fiica celui care a inspirat personajul principal i-a scris o scrisoare deschisa foarte foarte dura.

I hate to be the bearer of bad news, dear Kings of Hollywood, but you have been conned.

Let me introduce myself. My name is Christina McDowell, formerly Christina Prousalis. I am the daughter of Tom Prousalis, a man the Washington Postdescribed as “just some guy on trial for penny-stock fraud.” (I had to change my name after my father stole my identity and then threatened to steal it again, but I’ll get to that part later.) I was 18 and a freshman in college when my father and his attorneys forced me to attend his trial at New York City’s federal courthouse so that he “looked good” for the jury — the consummate family man.

And you, Jordan Belfort, Wall Street’s self-described Wolf: You remember my father, right?

(…)

You people are dangerous. Your film is a reckless attempt at continuing to pretend that these sorts of schemes are entertaining, even as the country is reeling from yet another round of Wall Street scandals. We want to get lost in what? These phony financiers’ fun sexcapades and coke binges? Come on, we know the truth. This kind of behavior brought America to its knees.

And yet you’re glorifying it — you who call yourselves liberals. You were honored for career excellence and for your cultural influence by the Kennedy Center, Marty. You drive a Honda hybrid, Leo. Did you think about the cultural message you’d be sending when you decided to make this film? You have successfully aligned yourself with an accomplished criminal, a guy who still hasn’t made full restitution to his victims, exacerbating our national obsession with wealth and status and glorifying greed and psychopathic behavior.

(intreaga scrisoare aici)

ce a facut echipa lui Scorsese?

la citeva zile distanta a publicat int-un ziar italian o scrisoare deschisa a lui Martin Scorsese catre fiica sa. aparent fara nicio legatura cu scrisoarea care i-a tulburat lansarea, insa pe aceeasi linie emotionala – familia – doar ca mesajul a fost dus catre pozitiv, departe de apele tulburi. si desigur cu trimitere, in orice articol aparut in presa, la wolf of the wall street.

un exemplu exceptional despre cum sa te joci cu emotiile publicului tau intr-o zona pozitiva folosindu-te de un context negativ.

practic, Scosese si-a prezentat publicului toate valorile sale, lucrurile in care crede in aceasta meserie, intr-un context foarte foarte emotional, intr-o scrisoare deschisa catre fiica sa, dar o scrisoare care vine dupa zeci de atacuri in presa generate de film si de reactiile rudelor celor care au inspirat filmul.

imi place sa cred ca exista si in Ro oameni de comunicare care sa poata gindi  un raspuns atit de inteligent, elegant si subtil. si ca exista si oameni care ar fi avut stomacul si nervii tari ca sa nu raspunda din prima certindu-se balcanic, ci sa gaseasca o solutie eleganta, rafinata de a explica de ce merg inainte, pe drumul lor.

I don’t mean to be despairing. I’m not writing these words in a spirit of defeat. On the contrary, I think the future is bright.

We always knew that the movies were a business, and that the art of cinema was made possible because it aligned with business conditions. None of us who started in the 60s and 70s had any illusions on that front. We knew that we would have to work hard to protect what we loved. We also knew that we might have to go through some rough periods. And I suppose we realized, on some level, that we might face a time when every inconvenient or unpredictable element in the moviemaking process would be minimized, maybe even eliminated. The most unpredictable element of all? Cinema. And the people who make it.

intreaga scrisoare aici

***

acum citeva zile, tocmai pentru ca filmul merge sub asteptari, in TIME era o stire care m-a facut sa zimbesc “cite injuraturi rosteste in film personajul lui DiCaprio.” era evident o stire doar de dragul de a gasi ceva nou de spus in presa, iar faptul ca o plasasera in TIME – desi nu e o informatie de calibrul acelei reviste – arata influenta, puterea, dar si disperarea echipei de comunicare a filmului lui Scosese

2441
retro-tvnastase vs invatatoarea spagara: sa ne intoarcem la ce conteaza

nastase vs invatatoarea spagara: sa ne intoarcem la ce conteaza

o invatatoare face presiuni meschine asupra unor parinti pentru ca nu fac cadouri suficient de consistente (dupa reperele ei) pentru profesori, directori, bodyguarzi.

rateaza tot ceea ce inseamna educatie pentru viata: cere spaga pentru aprecierea (validarea scolara) copilului si pune mai presus de orice valoarea materiala, fara sa transmita nimic din ceea ce inseamna a darui de fapt.

un politician, fost premier, e condamnat pentru a doua oara la inchisoare. pentru fraude, spaga, inselaciuni si toata lumea stie ca este un om cu un imens ego (de asta a si incercat sa se sinucida la prima condamnare) care a fost interesat intotdeauna de imaginea lui si a rezolvat ceea ce credea ca ii e util, lovind nu doar cu pumnul in masa ci si cu oricare alta arma psihologica pe care a avut-o la dispozitie odata cu puterea cu care era investit.

iar jurnalistii rateaza si ei tot ceea ce inseamna educatie pentru viata: sunt mai preocupati de nastase si-o dau la o parte pe invatatoarea spagara din agendele buletinelor lor de stiri.

din nou, nu mai vedem padurea de copaci.

sunt unii oameni care accepta (si voteaza, valindind) comportamente ca ale lui nastase pentru ca au dat spaga – la scoala, la medic, ca sa obtina o slujba. au invatat de mici ca te poti ridica mai usor cu o pirghie materiala, folosindu-te de influenta si nu de inteligenta.

astazi la buletinele de stiri, nastase ar trebui sa fie la si altele. si-ar trebui sa vedem reportaje despre ancheta invatatoarei spagare si a altora asemeni ei. si-ar trebui sa vedem reportaje despre parintii care s-au delimitat de cei care au aratat inregistrarea cu protestul invatatoarei, ba chiar i-au exclus din comitetul lor pe “nesupusii” intru spaga.

oamenii se construiesc in scoala.

nu vreau sa stiu ce invatatori/ profesori a avut adrian nastase de a ajuns asa cum este astazi, dar sper sa ne orientam astazi – pentru liderii nostri de miine – atentia asupra profesorilor si invatatorilor pe care-i avem in scoli.

si buni, si rai. pe unii sa-i dam exemplu – ca sa incepem sa gasim mentori, pe ceilalti sa-i eliminam din sistem.

depinde de noi daca subiectul asta ramine pe agenda buletinelor de stiri.

 

2304
mike sager51 de sfaturi despre scris si jurnalism de la Mike Sager

51 de sfaturi despre scris si jurnalism de la Mike Sager

51 de sfaturi despre scris de la unul dintre  jurnalistii si scriitorii pe care-i iubesc cel mai tare. Mike Sager.
citeva dintre articolele sale au fost transformate in filme de mare succes in toata lumea, printre ele Boogie Nights si Veronica Guerin (filmul pe care multi ani l-am vazut in a doua zi de Craciun, ca o traditie pentru a-mi gasi resurse emotionale sa merg mai departe cu entuziasm in jurnalism)
  1. Thou shalt not bore.
  2. Do not start stories with the time, season, or weather conditions.
  3. Do not start with “It was” or “It’s” or “When.”
  4. Do not ever use time subheds (12:15) to break up a feature story. Write in scenes.
  5. Get an imagination. If it has been done before, find a different way to do it. If it has been said before, find a different way to say it.
  6. If you can’t find the killer declarative sentence to lead with, use an evocative scene-setting description.
  7. See like a movie camera—make your writing cinematic.
  8. Use all five senses.
  9. Draw images from the bowl of details you gathered in your reporting.
  10. Employ the elements of drama.
  11. Tease the reader—benign manipulation.
  12. Don’t begin your narrative stories with the climax. Give the reader a reason to keep reading until the end.
  13. Don’t reveal everything all at once.
  14. Make sure that your lede hooks the reader.
  15. Employ Holy Shit details.
  16. What you don’t describe is just as important as what you do describe–omission invites the reader to fill in some of the details themselves: Reading as the first interactive game.
  17. Ask yourself: Why am I using this detail?
  18. When in doubt, cut it out.
  19. If someone reads this 20 years from now, will they understand the reference?
  20. Don’t put yourself in stories unless absolutely necessary. (“He told me.” Ugh!) The byline should be enough.
  21. Combine the everyday with the eye-popping.
  22. Think of something to describe besides clothes!
  23. Let your choice of details work subtly to invoke the attitude you wish to convey.
  24. A little dialog goes a long way.
  25. As dialog runs, have the characters do “business.” The business should be “telling”—something that advances the story or the character in a subtle or not so subtle way.
  26. When running dialog, use “said” or “says.” Avoid fancy attributions—recalls, retorts, replies, unless it is done for effect.
  27. Be careful of too much effect. It becomes affect.
  28. Only use dialog that advances the action, the information, the details … something in the story. Don’t have people talk just for talking’s sake.
  29. Everything should be in for a reason. Otherwise it should be out.
  30. Be simple when simple will do.
  31. Show, don’t tell.
  32. Make every word count.
  33. Read out loud to yourself when you write. Hear the rhythm of the syllables, the words.
  34. Avoid second person.
  35. Build ‘em up before you take ‘em down.
  36. Use full stops and paragraph breaks to heighten drama.
  37. Period, paragraph, indention, new graph—it’s the same as a dramatic pause: an opportunity for the eye to reset, for the mind to absorb the thing that was last said.
  38. Be reader friendly. If they don’t get it, they’ll stop reading.
  39. Artful digression is the key to good writing.
  40. Throttle back. Don’t be a show off.
  41. Less is more.
  42. Work behind the scenes. Never let them see you sweat.
  43. Plant your gems in the rough.
  44. Dare to be bad. Then go back and edit.
  45. Writing is editing.
  46. Be your own toughest editor.
  47. Be your own best editor.
  48. File your stories early, 10 words shorter than the length assigned.
  49. Never turn down an assignment.
  50. Make your expense accounts neat.
  51. Every once in a while buy your editor lunch.

 

2169
panda-close-up-2-473ursuletii panda, din nou, acum vazuti de Susan Orlean

ursuletii panda, din nou, acum vazuti de Susan Orlean

in Smithsonian magazine, ianuarie 2014, este un text genial al unei scriitoare minunate Susan Orlean despre ursuletii panda.
Filmul Adaptation (Hotul de orhidee) a fost facut dupa un articol de Susan Orlean. printre altele este o geniala jurnalista de travel si are citeva carti minunate.

in caz ca vreti sa descoperiti niste autori noi in 2014

*

After her brief coupling up, the panda will have a hormonal surge that will seem to indicate that she’s pregnant, but the surge occurs whether she is pregnant or not. This makes it nearly impossible to tell the difference between a real panda pregnancy and a “pseudo-pregnancy” until the day a cub is born (or not) approximately four months later, which is why there always seems to be such breathless anticipation when a captive panda reaches the end of what might be a real gestation. It’s a lot like a royal baby watch, but with one major difference. When the Duchess of Cambridge is pregnant, there’s no question that she’s pregnant; a panda, on the other hand, keeps you guessing. In short, the panda is the classic mystery wrapped in an enigma, delivered in the most endearing package in the world.

***

Sometimes, of course, the scientists in the field do get lucky. One of the researchers I met at Front Royal, Wang Dajun, a research scientist at Peking University who trained with the Smithsonian and collaborates with the species survival team, spends most of his time tracking pandas on the preserves in western China. He was explaining to me that wild pandas’ elusiveness is more a matter of their hard-to-navigate habitat and their solitary behavior, rather than any fear of humans; they don’t actually seem to mind humans very much. He began to grin, and then explained that one female panda that was tracked beginning in 1989 had become particularly relaxed in his presence. She was so relaxed, in fact, that one spring morning, as she was walking with her cub, she turned to Wang and indicated that she wanted him to babysit so she could head off to feed. Another scientist filmed this episode of Wang providing panda child care. In the video, now posted on YouTube, you will be struck not only by the amazing sight of a panda cub tumbling and frolicking with Wang, but also by the look of utter joy on Wang’s face as he scratches the cub’s belly, extracts the sleeve of his jacket from the cub’s inquisitive grip, and, then, at one point, hoists the cub up in the air and dances with him. “That,” Wang writes on the YouTube page, “was best time in my life.”

intregul articol aici.

2094

jurnalism: oglinda in oglinda

ii spun unui prieten ca astazi ma reintorc la reporting pentru un subiect. el ride si-mi raspunde:

– Arvo-Part,  Spiegel in Spiegel.

– Nu, ala e un cintec despre iubire. Despre cum atunci cind te oglindesti in cineva care seamana cu tine, iar el/ea se reoglindeste in tine, se creeaza efectul de infinit. De aici si oglinda in oglinda.

– Pai si reportingul nu e despre a-l lasa pe om sa se oglindeasca in tine, ca sa-si spuna povestea?!

daca s-ar explica la facultate asa despre interviu cred ca jurnalismul ar fi mai frumos. si de muncit. si de trait. si de citit.

 

 

2160
OnteachingJournalism1despre bun simt si speranta prin jurnalism

despre bun simt si speranta prin jurnalism

sunt unele articole de presa scrisa care sunt ca un balsam. si pentru cel care e subiect, si pentru cel care scrie, si pentru cei care citesc.

astea sunt articolele care dau o speranta si care fac bine fie si la nivel emotional (sau mai ales la acest nivel), nu doar in categoria materiala, pragmatica.

sunt si articole de presa scrisa care te uimesc prin bunul lor simt si eleganta cu care vorbesc despre situatii delicate, reusind sa dea sperante tuturor celor care sunt conectati cumva la el.

un asemenea articol e in TIME de saptamina asta; povestea in mai putin de 5000 de semne si 8 fotografii a unui soldat american care in urma unei explozii a avut arsuri pe 40 % din corp, o mina amputata si a stat 2 saptamini in coma.

daca editorii TME ar fi lasat doar fotografiile ar fi fost foarte socant, dar au pus un text scurt, despre domnul care se numeste Bobby Henline in care, dincolo de povestea lui, cu italice sunt glumele pe care le spune in showuri de standup comedy soldatilor care trec prin aceeasi trauma ca si el.

“I had a good time in Iraq, but last tour was a real blast. It took me four tours to realize my lucky number is 3″

” You get used to getting stared at and looking at you in the mirror. It becomes you. But there are days I don’t want to be stared at… Still, I feel sexy. Once you’re cooked, you’re hooked”

“The skin on my scalp burned off, so the doctor replaced it with my stomach. When I eat too much I get headaches”

printre glumele astea amare afli povestea lui, cum are 2 copii care nu l-au mai recunoscut si de care nu s-a mai simtit la fel de legat dupa ce s-a intors acasa, cum si cit s-a chinuit in spital si felul asezat in care a acceptat sa traiasca aratind atit de diferit de oricine altcineva.

He credits a vision he had while in the coma with steering him toward comedy ” I was on a giant iceberg at night. The stars were out. It was comfortable. I heard voices telling me it was going to be OK. I thought it was the judgement room, and it was God telling me I was going to go back – that I had mission, but it would be on his terms.”

care e deviza lui? sa ajute mai multi oameni decit poate rani cel care a pus bomba care i-a distrus corpul.

(din pacate story-ul nu este online pe site-ul Time, dar fie si pentru cele 5000 de semne din acest text cu fotografii si vorbe semnate de  Peter Van Agtmael si ar fi frumos sa dati banii pe revista. desi e un text trist, e o bucurie de articol.

1844

scriitura povestilor, o compozitie muzicala

O poveste frumos spusa este o unitate simfonica in care structura, universul, personajul, genul si ideea se contopesc, fara sa iti dai seama. Ca sa le gaseasca armonia, scriitorul trebuie sa studieze elementele povestii, ca si cum ar fi instrumentele unei orchestre – mai intii separat, apoi in concert.

Robert McKEE – story

1389
familie1afectiune

afectiune

in limba romana cuvintul afectiune are doua intelesuri greu de purtat, cu onestitate, pe termen lung.

primul sens pentru “afectiune”, conform DEX, este   “simpatie, prietenie, dragoste fata de ci­neva” , cel de-al doilea sens e folosit doar in situatii de political correctness pentru ca sinonimele lui sunt mai putin pretioase.

cel de-al doilea sens exprima ceva negativ  ” boala, stare patologica a unui organ”

acelasi cuvint, doua intelesuri diametral opuse si momentul intilnirii lor – cind afectiunea (ca boala) trebuie imbracata in afectiune (ca dragoste, prietenie).

momentul ala e inceputul unor povesti din care invatam mereu.

 

 

 

4117
despre citit scrisce sa (mai) citesti daca vrei sa scrii

ce sa (mai) citesti daca vrei sa scrii

dupa ce am scris aceasta postare despre destructurarea unor texte care fac acum valuri in online am primit intrebari despre  “ce sa citesc despre scris”.

am scris de multe ori despre necesitatea de a invata sa scrii constient fata de ceea ce vrei sa oferi ca senzatie, emotie cititorului, despre nevoia de a cunoaste structurile narative – fie si la nivel de informatie – daca tot vrei sa te exprimi in scris.

incerc sa pun aici cit mai multe dintre informatiile (scrieri/carti pe care le puteti citi, dar si cursuri la care puteti merge, aici in bucuresti) care au insemnat ceva pentru mintea mea, mi-au ordonat cumva scrierea. sper sa va fie de folos. multe sunt linkuri de la articole de pe acest blog, intrucit scrierea constienta, structurata, controlata e o zona care ma preocupa de foarte mult timp.

despre structuri

in acest moment la nivel international se pregateste unul dintre cele mai mari cursuri despre structura textelor, e un experiment tinut de 3 profesori care locuiesc in berlin.  se mai pot face inscrieri, e gratis, acces prin email, la cursuri video in engleza. tine 18 saptamini, incepe saptamina viitoare:  The future of storytelling

pina luni va mai puteti inscrie la cursul de scenaristica de la ControlN – nu e doar despre cum se scrie un scenariu de film ( si pina la sf scrieti un scenariu de scurt metraj), e despre cum sa-ti construiesti personajele, despre cum sa le prezinti publicului, despre structuri de povesti si, partea mea preferata din acest curs, despre conflict si fortele antagonice:) . cursul incepe pe 22 oct, se numeste First Draft.

tot la Control N este un curs de scriere creativa tinut de Cristian Teodorescu, o noua serie a inceput joi.

Story – continut, structura, metoda si principii scenaristice Robert McKee (chiar daca e despre film, spune foarte clar si asezat despre structurile din interiorul multor actiuni, nu doar a unei povesti si-o face intr-o forma foarte accesibila, americaneasca. va poate ordona scrisul usor) – a aparut la editura Filmtett. intr-o vreme se gasea doar in libraria Bastilia.

On Writing Well – the classic guide to writing nonfiction – William Zinsser (o am in pdf pt doritori)

Off The Page (writers talk about beginnings, endings and everything in between) – cum cartea nu e tradusa la noi, la link sunt citeva fragmente pe care le-am transcris pentru blog.

Raymond Carver – A Writer’s Life. ( e biografia lui Carver, dar cum el era absolut maniac in analiza structurilor narative sunt capitole intregi in care vorbeste despre asta. cum cartea nu e tradusa la noi inca, am scris si pe blog, aici, un fragment. in carte sunt insa lungi insemnari despre cursurile lui Cehov despre scris…)

… Cehov despre scris, in scrisorile lui catre prieteni si familie

Literatura vs matematica

*

n-am urmat cursurile, dar stiu profesorii si stiu ca sunt ok:

Curs despre Eseul personal tinut la Fundatia Calea Victoriei de Ana Maria Ciobanu . asta e ce ar trebui sa stie cam toti cei care scriu din viata lor, amintiri si povesti. dupa aceea veti intelege ca nu e o aroganta cind spun ca (mai) toate scrierile arata acum ca niste compuneri despre… cum mi-am petrecut iubirea/viata, in loc de vacanta. adica niste scrieri de scoala generala. urmatorul curs incepe pe 14 noiembrie.

Scrie despre tine – atelierul scrieri personale, intr-o structura dramatizata (piesa de teatru) sustinut de Vera Ion. ea o numeste documentare si povestire a realitatii, dar eu spun ca e tot pentru cei care isi scriu amintirile in reviste sau bloguri, pentru a invata sa-ti faci curat in minte si in pagina, inainte de a da si cititorilor sa citeasca povestea ta. urmatorul curs incepe pe 22 octombrie.

Atelier de scriere creativa sustinut de Florin Iaru si Marius Chivu, la Revista de povestiri. seria 3 a inceput pe 7 oct. detalii aici

***

despre etica scrisului & motivationale pentru scriitori

Why I write, eseul lui George Orwell (nu e tradus la noi, dar il gasiti la Anthony Frost in original)

Why I write, Joan Didion, intregul eseu aici ( e o serie intreaga de asemenea texte, astea sunt insa preferatele mele. )

Henry Miller & Neil Gaiman on Writing

Stephen King on writing –  am cartea cu totul in pdf, pentru cine doreste:)

conversatii cu Truman Capote

Scott Fitzgerald on writing

(revin cu o noua serie simbata viitoare:) )

 

foto via shutterstock

Cameron-BayDemnitatea unui star porno

Demnitatea unui star porno

e un articol in Scientific American despre un star porno care a fost diagnosticat cu HIV scris cu o perspectiva inedita, mai ales ca vine intr-o perioada cu mult scandal pe aceasta tema in America. vedeta porno in cauza – Cameron Bay (in foto) – a creat un asemenea haos cu diagnosticul incit industria de profil din California e “on hold” in acest moment. nimeni nu mai lucreaza, toata lumea isi asteapta diagnosticul.

articolul din Scientific American e scris de Tim Lahey care e nu doar un reputat medic, ci si un profesor foarte apreciat. Lahey povesteste despre inceputurile sale in medicina cind a intilnit un alt star porno diagnosticat cu HIV in spitalul in care lucra. si descrie prietenia speciala care s-a creat intre ei prin felul in care Jose (cum il numeste pe starul porno, desi spune ca nu e numele lui real) a ales sa-si traiasca ultimele zile de viata.

e in povestea asta atit de multa umanitate si e o forma atit de frumoasa de a arata o alta fata a lucrurilor, incit mi se pare o lectie de jurnalism. nicaieri in articolul lui Lahey nu exista o acuza la adresa lui Jose sau a vedetei porno care a fost acum diagnosticata; pur si simplu, el a ales sa se uite la fata umana a lucrurilor si sa vorbeasca cu demnitate despre staruri porno.

When breathing became difficult, Jose cut back to part time work. He didn’t want to quit entirely; he said he liked helping patients get oriented to the hospital, especially the ones who were there for the first time. He knew it could be a scary place. Throughout, Jose was resolute and cheerful. He enjoyed board games with his nieces. He traveled. He slept. And he waited.

When Jose went on hospice I had been a physician for ten years. I had seen many people die. But I had never seen someone face death so unflinchingly, so calmly. Jose was afraid, absolutely. But Jose was also courageous and determined to hold his head high to the end.

intregul text e aici.

mi-ar placea sa avem si noi relaxarea, bunul simt si intelepciunea sa vorbim/ scriem astfel in mijlocul scandalurilor – pe orice tema ar fi ele.

2354
jurnalismghidul reuters pentru jurnalisti

ghidul reuters pentru jurnalisti

stiu ca sunt o multime de explicatii pentru ca presa noastra e cum e. stiu si ca multa lume se vaita fara sa faca nimic.

dar mai stiu, si simt imediat cum deschid televizorul intr-o zi ca asta cu doliu national, ca jurnalistii nu mai au de multa vreme basic-ul in minte. simplitatea, naturaletea se obtin in jurnalism cu multa documentare.

stiu, nu e timp. stiu, oamenii nu mai sunt motivati.

iata ghidul Reuters pentru jurnalism. sunt sigura ca aceia care fac meseria asta din credinta ca pot schimba putin lumea din jur in mai bine, vor gasi citeva motive de motivatie in rindurile si procedurile din acest ghid

Handbook of journalism – Reuters 

1707
george fluieranNea Gicu Fluieran – unul dintre cei doi mecanici de locomotive cu aburi din RO

Nea Gicu Fluieran – unul dintre cei doi mecanici de locomotive cu aburi din RO

Nea Gicu are regulile lui despre respect. Cind “face teren” -adica e pe peron intimpinind calatorii – poarta haina bleumarin cu epoleti arginii si chipiu. Cind sta in cabina,  isi schimba uniforma.

E al doilea om care mai are brevet sa conduca locomotivele cu aburi in Romania. Desi are 58 de ani si este de 6 ani la pensie, face naveta de la Rosiori de Vede pina la Bucuresti ca sa fie sef de locomotiva de fiecare data cind e nevoie.

De fiecare data cind Trenul Regal este scos in public.

***

Cind era mic George Fluieran voia sa se faca aviator.  I-au placut motoarele, dar nu i-a placut cartea. “Am baut calimara cu cerneala”, ride din cabina lui din Trenul Regal.

Cabina e chiar linga locomotiva, arata ca un mic living – cu mocheta rosie si o masa mare patrata in miloc. Doar ferestrele, largi, cu minere duble, care se vad printre draperiile din catifea rosie, iti dau indiciul ca ai fi intr-un tren.Uniforma cu epoletii arginitii e agatata de unul dintre minerele geamului si pluteste deasupra mesei.

Cit trenul e in statie, Nea Gicu fumeaza pe o canapea impreuna cu prietenul si colegul lui, Adrian Ciobanescu, celalalt roman care stie sa conduca o locomotiva cu aburi si care e in activitate.

Asezati unul linga altul par un fel de personaje de comedie: nea Gicu e subtire ca un fir si foarte agil, cu mustata rasfrinta ca-n filmele cu jandarmii lui Funes;  Adrian, desi mult mai tinar, e solid si greoi. De asta si cind pregatesc locomotiva Nea Gicu face unele dintre lucrurile pe care ar fi trebuit sa le faca Adrian.

Intra prin patratul cu laturile de 30 cm ca sa verifice pina sus daca totul e bine in cuva in care vor pune carbunii. E o tehnica pe care si-a rafinat-o de-a lungul anilor: “intri cu picioarele in fata, te prinzi cu mina stinga de partea de sus, te ridici si verifici peste tot”

Vrea sa-l lase pe Adrian in locul lui cind n-o sa mai munceasca pe locomotiva, asa ca l-a trimis la scoala de mecanici. In trei luni va deveni egalul lui.

***

George Fluieran a ajuns vedeta ca mecanic pe locomotiva Trenului Regal: a parut in aproape 20 de filme, are un autograf de la Francis Ford Coppola si e la curent cu muzica rock – trenul lui a aparut in multe dintre videoclipurile rockerilor din tarile vecine.

La prima filmare (era un film italian pe care l-a vazut apoi pe Youtube) a fost surprins cit de mult stau actorii pe o secventa, dar l-a fascinat si ca filmarea nu era cronologica. Acum e obisnuit cu munca de actor si stie inclusiv termenii tehnici: “figuratia speciala” inseamna bani in plus pentru el pentru ca nu doar conduce locomotiva, ci si apare in film.

I-a cunoscut pe Principesa Margareta si pe Principele Radu si-a fost impresionat de naturaletea lor “Ne-au invitat in living, ne-au servit cu un paharel de vin si niste gustari: pe noi, oamenii de la locomotiva si ne-au multumit ca i-am dus la Alba Iulia, la o aniversare”. N-a avut emotii “ce nu sunt si ei oameni, chiar daca sunt Regi?”

Cum l-a cunoscut si pe nepotul industriasului resitean Max Auschnit, cel care a fost actionarul fabricii de locomotive de la Resita in perioada interbelica. Fiul, Steven Auschnit, are 92 de ani si-a fost anul trecut la Resita la aniversarea a 140 de ani de la deschiderea fabricii. Steven n-a vrut sa stea cu oficialii, nu l-a interesat nici presa, nici deputatii. A venit la ei in locomotiva, a cerut voie sa bage carbuni, sa traga semnalul de pornire si, dupa ce toata ceremonia s-a incheiat, n-a plecat cu restul lumii. “A venit sa-si ia la revedere de la baietii lui, cum ne-a zis. Ne-a respectat, iar la citeva luni ne-a trimis din America fotografiile pe care le-a facut cu noi.”

Fiecare a avut fotografia lui, in plicul lui si un mesaj pe spatele ei “O calatorie indepartata care a meritat fiecare secunda”.

***

Sa fii mecanic pe locomotiva trenului cu aburi e o treaba foarte barbateasca. Pentru un drum bagi la lopata si 7 tone de carbuni, n-ai timp sa te odihnesti sau sa respiri. Dar chiar si-asa, in locomotiva lucrurile se intimpla ca intr-o familie: specialitatea casei e friptura la lopata.

“Se spala lopata de praful de carbune, se baga in foc sa se dezinfecteze. Se mai spala o data, se baga din nou in foc. Se pune bucata de carne pe ea, se baga in foc, se perpeleste si se maninca cu pofta.” Sau ouale coapte pe corpul central al locomotivei.

Mecanicii locomotivelor cu aburi participa la concursuri internationale de abilitati. Nea Gicu si Adrian au iesit anul trecut pe locul 2 la un concurs la Budapesta. Printre probe: cum sa mergi cu o cutie de bere asezata pe osia din spatele trenului fara sa o versi pe o distanta de 500 de metri.

“Le-am facut asta si granicerilor cind ne-am intors in tara si au uitat sa ne mai ceara pasapoartele”, ride Nea Gicu.

Pastreaza multe momente in minte din cei 40 de ani de CFR . Ca acela cind o doamna a inchiriat Trenul Regal ca sa-i faca o surpriza sotului ei colectionar de mini locomotive cu aburi. “L-a adus pina in gara Baneasa, i-a zis surprinsa’vai e Trenul Regal aici, hai sa intram sa ne uitam si noi’ si cind a intrat in salon erau toti prietenii lui: la muuuulti ani!. foarte frumos a fost.”

Sau ca in situatiile in care s-au sinucis in fata lui oamenii pe sina de cale ferata. Are 3 asemenea experiente in 40 de ani de mecanic de locomotiva.

“Dupa prima n-am putut sa dorm doua nopti. O si cunosteam pe femeia care se aruncase in fata trenului, ma lua tremuratul numai cind treceam pe linga locul ei de munca”

Apoi a invatat sa-si spuna ca sina de cale ferata nu e un drum, oamenii nu ajung acolo din greseala. A gasit explicatii tehnice pentru fiecare dintre situatii, explicatii care arata ca el nu putea face mai mult. “Un marfar se opreste la 900 de metri dupa ce ai pus frina, un tren de persoane la 800 de metri. Daca e la 2 metri in fata mea sau daca e la 100 de metri, eu nu mai am ce sa fac. Nu mai am.”

Ca mecanic de locomotiva, lucrurile cu care ramii dupa anii de munca sint cele pe care la cauta toti. Respectul. Validarea. Intimplarile care arata iubirea. Si cele in care, asa ca Nea Gicu, te intilnesti cu moartea.

 

5077
jurnalismpentru jurnalisti si nu numai – un articol genial din newsweek

pentru jurnalisti si nu numai – un articol genial din newsweek

e un articol in newsweek editia din 8 aprilie, cea cu 125 women of impact pe coperta, care ar trebui citit de toti cei care fac meseria care se numeste jurnalism. sau care viseaza sa se faca jurnalisti.

e vorba despre tinara care a  murit dupa ce a fost violata in India la inceputul acestui an, incident care a fost debutul unei miscari nationale de lupta pentru o viata mai buna pentru indience.

textul este scris impecabil si are o structura ca un pod: pleaca din casa familiei victimei (din camera celor doi frati ai ei, mai mici – le spune aspiratiile – unul vrea sa se faca astronaut) ajunge la situatia tinerilor din india in general pentru care fata care e victima (Nirbhaya, 23 de ani) a devenit un simbol. descrie apoi viata lui Nirbhaya si intelegi ca unii oameni stiu cumva ca nu vor trai mult asa ca fac tot ceea ce e posibil sa traiasca in viteza.

apoi descrie ziua fatidica. si de aici merge intr-o poveste de prietenie intre doua clase sociale – in ziua in care Nirbhaya a fost violata era impreuna cu fiul unui avocat bogat, din cu totul alta lume decit cea in care provenea ea.

ajunge la agresori, le spune numele (desi politia a refuzat initial sa le spuna numele de teama unui val de violente asupra familiilor lor) si cind crezi ca totul s-a terminat, se uita cu atentie in dreptul fiecarei familii a agresorilor. asupra saraciei lor, asupra dramelor lor.

si te lasa sa gindesti tu. pentru ca nu pune niciun verdict. iti arata faptele cu demnitate si respect pentru fiecare dintre cei implicati – chiar daca e vorba de unul dintre cele mai violente violuri din India ultimilor ani.

e o bijuterie de text. e lung, e mult si greu de citit, dar merita fiecare rind. e scris de o doamna jurnalista din News Delhi, SHOMA CHAUDHURY, careia tocmai i-am trimis un mesaj de felicitare. n-o cunosc, nici nu e important asta, dar a facut o munca minunata.

luati-va o jumatate de ora si cititi acest text. din fericire se afla integral pe site-ul lor.

2525
cismigiuStudiu: nu stii ce sa scrii? fa o plimbare!

Studiu: nu stii ce sa scrii? fa o plimbare!

gata, e demonstrat stiintific ca lungile mele plimbari prin Cismigiu sunt normale.

*

un studiu publicat in British Journal of Sports Medicine arata ca ceea ce se numeste “oboseala creierului” din cauza stresului urban atrage folosirea unei  resurse unice numita “atentia directa” , in timp ce o plimbare prin parc duce creierul intr-o stare de fascinatie usoara ajutat de mediul din jur.

chiar si simpla prezenta intr-un spatiu verde face ca aceasta “atentie directa” sa fie capabila sa se revigoreze singura. iar asta conduce la odihnirea creierului, stare care faciliteaza creativitatea.

e un articol mare in nytimes pe tema asta 

***

si tot din directia despre scris, dintr-o lectura de saptamina asta ceva s!mpa 🙂

In the beginning, when you first start out trying to write fiction, the whole endeavor’s about fun. You don’t expect anybody else to read it. You’re writing almost wholly to get yourself off. To enable your own fantasies and deviant logics and to escape or transform parts of yourself you don’t like. And it works – and it’s terrific fun.

Then, if you have good luck and people seem to like what you do, and you actually start to get paid for it, and get to see your stuff professionally typeset and bound and blurbed and reviewed and even (once) being read on the a.m. subway by a pretty girl you don’t even know it seems to make it even more fun. For a while.

Then things start to get complicated and confusing, not to mention scary. Now you feel like you’re writing for other people, or at least you hope so. You’re no longer writing just to get yourself off, which — since any kind of masturbation is lonely and hollow — is probably good.

But what replaces the onanistic motive? You’ve found you very much enjoy having your writing liked by people, and you find you’re extremely keen to have people like the new stuff you’re doing. The motive of pure personal starts to get supplanted by the motive of being liked, of having pretty people you don’t know like you and admire you and think you’re a good writer. Onanism gives way to attempted seduction, as a motive. Now, attempted seduction is hard work, and its fun is offset by a terrible fear of rejection.

Whatever “ego” means, your ego has now gotten into the game. Or maybe “vanity” is a better word. Because you notice that a good deal of your writing has now become basically showing off, trying to get people to think you’re good. This is understandable. You have a great deal of yourself on the line, writing — your vanity is at stake. You discover a tricky thing about fiction writing; a certain amount of vanity is necessary to be able to do it all, but any vanity above that certain amount is lethal. David Foster Wallace

1677
Minority report UIcit de mult v-a schimbat tehnologia?

cit de mult v-a schimbat tehnologia?

am in fiecare zi lungi conversatii cu prieteni jurnalisti care trec printr-un impas la locul de munca: lefurile le sunt platite cu mare intirziere, sunt constrinsi sa scrie ce nu vor si spun nu mai au timp sa faca jurnalismul in care cred.

de fiecare data incerc sa le explic ca vina e la ei .  la cum nu si-au pregatit ei mintea pentru ceea ce urmeaza.

***

uitati-va pentru o clipa in jurul vostru si ginditi-va cit de mult ni s-a schimbat modalitatea in care gindim. cind de mult tehnologia ne- a reasezat mintea .

a doua functie a telefonului nostru e sa faca fotografii – iar noua astazi ni se pare foarte firesc acest lucru, desi in urma cu 10 ani pagerul era super gadget.

pentru ca facem fotografii ca sa imortalizam tot pentru prieteni – de la mincarea pe care o avem in fata pina la accidentul de masina de peste drum sau la obiectivul turistic pe linga care am trecut – cuvintele si-au pierdut din putere: trec mai departe doar cele care transmit emotii intr-o forma cit mai sintetica (ne exprimam in 160 de caractere pe twitter) si doar cei  care pot sintetiza informatia intr-o forma emotionala puternica pot capta atentia.

unii au acest har nativ, altii il dobindesc prin exercitiu.

dar colegii mei jurnalisti rareori realizeaza cit de mult au ramas in urma in raport cu tehnologia. folosesc un limbaj invechit si chiar daca e inteles, nu are impactul maxim.

e ca si cum il citim pe  Shakespeare in engleza veche, prindem actiunea si povestea, stim despre ce e vorba, dar ne incurca limbajul folosit, ne plictiseste.

***

astazi dupa inca o discutie in directia asta am ajuns sa ma gindesc la Minority Report, filmul lui Speilberg cu tom cruise in rolul principal care la vremea lansarii lui ni s-a parut aproape SF, iar acum ni se pare ceva banal: avem reclame care se misca, avem holograme, avem televiziune inteligenta care-ti ofera informatii text despre ceea ce vezi intr-o emisiune produsa de altii, smart tv care poate fi conectat simultan cu facebook (inteleg ca UPC pregateste o miscare in aceasta zona care o sa ne schimbe definitiv comportamentul de a ne uita la tv) etc.


ma gindeam cit de constienti sunteti de modificarile pe care le-a dus tehnologia asupra vietii voastre, asupra mintiii. imi puteti da niste exemple?

2217
floarefemeile scriu dupa cum se imbraca – multe dantele

femeile scriu dupa cum se imbraca – multe dantele

am scris putin mai devreme un text despre control, despre rigoare si vointa. o sa fie public in citeva zile si am sa vi-l arat atunci.

l-am trimis insa spre editare – pentru o parere externa (intrucit dau din casa multicel) – unei prietene si unui prieten.

ei i-a placut, a modificat niste articole hotarite, a adaugat 2 cuvinte ca sa se inteleaga mai bine undeva contextul.

el a zis “e ceva ciudat cu textul asta.”

nu se referea la continut, ci la forma.

“femeile scriu dupa cum se imbraca – multe dantele. multe adjective, metafore. de ce nu ai asa ceva?”

tot ce am putut sa spun a fost: de asta imi plac mie prea putine scriitoare, pentru ca femeile vorbesc/scriu ambalind totul in multe cuvinte, cu cit mai multe volanase, cu panglici pe multe pagini. si tot timpul e despre ele.

***

desigur, nici eu nu fac exceptie: acest text e despre mine.

3130
OnteachingJournalism1Stiluri de interviu

Stiluri de interviu

text de Sorana Savu

Pentru ca am prieteni foarte buni care inteleg ca-mi place mult sa scriu (din cand in cand) si ca mi-e drag sa ma intalnesc cu oameni pe care ii admir, am avut parte zilele trecute de o intalnire senzationala.

Detalii despre intalnirea propriu zisa va voi da imediat ce materialul (de 18,000 de semne) va aparea. Ce vreau acum sa va povestesc se refera la doua abordari jurnalistice pe care le-am descoperit chiar inainte de interviu si pe care le-am comparat cu uimire. Om de PR ce ma aflu.

Una dintre formule vine de la Mike Sager, un om pe care l-am citit, l-am intalnit si care m-a lasat muta de admiratie – “I can steep like a tea bag in the thing”, ii spune el Siminei Mistreanu in interviul de aici

Cealalta formula vine de la Lynn Barber, una dintre cele mai célèbre jurnaliste de interviu din Marea Britanie. Metoda ei era “start … from a position of really disliking people, and then compel them to win you over.”

Fiecare dintre cei doi scrie exceptional – dar ce-i mana pe fiecare in lupta de diferit ca de la cer la pamant. Sager se straduieste sa nu comenteze, sa nu judece, Barber e inchizitorul sef. Cu de la sine putere.

Nu cred ca e nevoie sa spun ca la finalul comparatiei, admiratia mea pentru Sager a crescut si mai mult. Iar in cazul lui Barber, nu ma mir ca lista ei de refuzuri contine nume la fel de ilustre ca lista ei de intervievati. Sincer, ma mir doar ca nu e mult mai lunga. Si ma mir cum de-a putut sa deteste atatea persoane minunate. Si sa se insele asupra atatora dintre ele… La urma urmei, a insista sa te intalnesti cu oameni pe care nu-i suporti cere o doza mare de masochism si nu-ti face viata mai fericita.

Cat despre mine, in pregatirea intalnirii, am citit, am vazut si am ascultat atat de multe, incat mi-am inghitit jumatate din intrebari pe parcurs, realizand ca le stiam déjà raspunsul. Am fost emotionata cumplit, genul de emotie pe care n-am mai resimtit-o din facultate, o emotie de examen sau de scena. Iar in timpul intalnirii, fara sa-mi dau seama, m-am incarcat de energie intr-asa masura, incat doua nopti n-am dormit cum trebuie, pana n-am pus totul pe hirtie.

Jurnalismul ramane o profesie a examenelor si a spectacolului si a empatiei si a emotiilor.

***

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

2228
OnteachingJournalism1despre curaj in jurnalism (si nu numai)

despre curaj in jurnalism (si nu numai)

vorbim des despre curajul de a-ti urma visul… cum se vede asta in jurnalism?

auzim in fiecare zi ca astazi nu se mai face jurnalism, dar…noi, fiecare dintre noi, face jurnalismul de astazi in forma in care e. noi decidem daca scriem o stire in format tabloid sau in format clasic, noi decidem daca prezentam desuurile unei doamne sau munca din spatele unui film/cintec frumos. sau activitatea unui ONG.  sau efectele unei legi.

noi, fiecare dintre noi, chiar daca semnam in pagina unui ziar sau pe pagina noastra de facebook.

in epoca facebook/twitter/pinterest/instagram, noi suntem un canal media, noi alegem ce promovam si nu putem da vina pe nimeni altcineva pentru ceea ce nu facem.  citi dintre voi au promovat astazi sau ieri sau saptamina trecuta o stire culturala pe pagina de facebook?

aveti blog? ati scris ce credeti cu adevarat folosindu-va de tehnicile pe care le invatati in scoala?

tehnica, teoria, e ca sa stiti sa transmiteti esenta intr-o forma cit mai puternica dar, odata dobindita aceasta tehnica, astazi puteti sa o folositi oriunde, nu doar la un ziar sau la tv.

e valabil si in sens invers: cind ati creat spatiul si audienta , cind va comportanti ca un canal media, cautati sa invatati tehnica, altfel veti ramine niste muzicanti, urechisti, departe de muzicieni.

daca aveti credinta in menirea voastra de jurnalisti, daca vreti sa schimbati putin din jurul lumii voastre cu articolele voastre, puteti sa o faceti de oriunde. pe facebook, pe un blog, pe un site. trebuie doar sa aveti curaj si sa incetati sa va mai plingeti de deciziile pe care le iau altii pentru voi.

curajul nu apare niciodata de capul lui, e la pachet cu frica.

da, in meseria asta o sa va fie frica de multe ori ca o sa va pierdeti locul de munca, dar daca o sa fiti constienti ca va faceti bine treaba, daca veti fi constiinciosi si onesti cu obiectivele voastre in aceasta meserie, va veti gasi oricind un alt loc de munca. (indiferent de ce v-ar spune managementul despre piata media sau capacitatile voastre de munca)

da, in meseria asta veti avea si cite un sef cretin care n-are nicio legatura cu etica si cu meseria in sine. da, o sa va faca zile negre, dar daca acceptati, nu dati vina pe altcineva, e fix alegerea voastra. nu va vaitati ca aveti sefi prosti, aratati-le ca nu le dati credit pentru ceea ce spun, daca sunteti siguri pe ceea ce stiti in meserie. nu va cautati scuze in acest moment, daca sunteti onesti cu voi, stiti ca tot ceea ce acceptati in meseria aceasta e pentru ca vreti voi, asa ca nu va mai vaitati ca va impun altii.

(cindva am avut un sef care, atunci cind am plecat de la locul de munca pe care-l manageruia, a zis un singur lucru: ii pare rau ca plec pentru ca sunt profesionista, dar se bucura ca nu imi mai vede privirea care spune “ce prost esti” pentru fiecare lucru pe care-l spune)

da, in meseria asta o sa va fie teama de multe ori in fata unui subiect mare: o sa va ginditi ca nu va raspund personalitatile de care aveti nevoie, ca nu va e acceptat subiectul de catre sef, ca nu o sa fiti capabili sa-l scrieti la nivelul la care va imaginati ca ar trebui scris. da, se va intimpla asta pentru fiecare subiect mare, dar de fiecare data in mintea voastra ar trebui sa apara gindul “si daca mi se spune NU am sa pot sa traiesc cu asta” si sa incercati sa mergeti pina la capat daca aveti incredere in ideea voastra.

va doresc din tot sufletul sa simtiti bucuria care vine cind curajul a invins frica; cind v-ati urmat cu credinta si pasiune ideea unui reportaj, cind ati facut ceva care a miscat cu adevarat ceva in jurul vostru.

jurnalismul nu moare decit daca-l lasam noi sa moara. in epoca liberei exprimari, in epoca internetului,  jurnalistii se pot exprima de oriunde.

si nu, nu va ginditi la bani.

daca aveti curajul sa va faceti bine treaba, sa faceti jurnalism adevarat in nisa pe care v-ati ales-o, banii vor veni si ei. pentru ca nu exista om pe lumea asta care sa nu recunoasca o poveste bine scrisa, care sa nu se emotioneze daca-i pui intr-un text emotia pura; cum nu exista om care sa nu vrea sa imparta cu altcineva drag ceva care l-a emotionat. iar asta inseamna formarea unei audiente de calitate, iar audienta aduce si banii.

in jurnalism, astazi, mai mult ca oricind e vorba despre curaj. si despre perseverenta.

*

ieri am tinut un seminar pentru studentii care vor sa creasca intr-o meserie care pare pe cale de disparitie: jurnalismul.

le-am vorbit despre ceea ce cred eu ca e inima jurnalismului – interviul – pentru ca nimic din ceea ce producem ca jurnalisti – de la stiri pina la reportaje sau anchete – nu se poate realiza fara o tehnica buna a interviului, fara sa stii sa-l faci pe cel din fata ta/ de la capatul celalat al telefonului sa coboare garda si sa-ti dea o informatie buna, cu emotie sau cu cifre.

ceea ce e mai sus, e o varianta mai ampla a discursului de la finalul seminarului.

2200

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!