Tag : muzici simpa

OphelieWinter_ShameOnYou_092_122_505loAUDIO – a little french touch

AUDIO – a little french touch

de citeva zile ma gindesc cum o chema pe o frantzuzoaica pe care o placeam eu foarte mult la sfirsitul anilor 90. mi-ar fi fost foarte usor sa-l sun pe ciprian dinu de la europa fm si sa incerc sa vad daca isi mai aduce aminte el, pentru ca – pe vremea aia – faceam emisiuni impreuna la radio si o melodie a fetei asteia ma cumintea imediat, iar el stia si utiliza foarte bine acest lucru cu un mic santaj emotional.

ei bine, nu l-am sunat; am sapat in creieras pina cind am ajuns la nume: Ophelie Winter.

nu va spune nimic, sunt sigura, dar mie imi placea pentru ca era rock, era atipica (cind am descoperit-o eu era roz in cap, tunsa foarte scurt si coafata foarte ciufulit, iar eu eram tot foarte scurt tunsa, foarte ciufulit, blonda si cu virfurile parului foarte verzi:) )

cert e ca in cautarea asta prin mintea mea mi-am adus aminte de citeva cintecele franceze foarte simpatice.

le gasiti aici, intr-un playlist care se cheama a little french touch. unde n-am pus-o pe Ophelie Winter pentru ca melodia care imi placea si care se numeste I spy mi se pare ca e unu la unu cu Imbruglia – Torn.

1429
0primul concert Iyeoka in Romania

primul concert Iyeoka in Romania

imi place mult mult Iyeoka si sigur stiti minunatia de cintec Simply Falling care era viraj acum ceva vreme pe facebook.

fata vine in romania , pe 5 noiembrie la Silver Church. ma bucur foarte tare

ce nu inteleg este de ce o artista ca ea nu are in bucuresti un concert intr-o sala de spectacol, un teatru de exemplu.
si-mi pare foarte rau pentru ca nu mi se pare ca i se acorda respectul pe care-l merita. (da, o sa-mi spuneti ca poate nu vinde bilete pentru Sala Palatului, dar stiu sali de teatru – la Odeon de ex – care au capacitati mai mici si arata impecabil)

1313
spiterifan Texas – cum e sa o intilnesti pe Sharleen Spiteri :)

fan Texas – cum e sa o intilnesti pe Sharleen Spiteri :)

e un lant trofic al fan-ului – al celui care place pe cineva pentru activitatea sa artistica: pentru fiecare om exista un altul care a insemnat sau inseamna o emotie transmisa intr-o forma artistica. si, cu siguranta, chiar si cel care reprezinta pentru multi inspiratia are o persoana care l-a inspirat si pe care ar dori sa o intilneasca.

aseara vorbeam despre asta cu prietena mea Elena Prodan, undeva in dreapta scenei CIUC de la Bestfest, in timp ce asteptam sa o intilnim pe Sharleen Spiteri, doamna de la Texas.

***

pe vremea studentiei cind lucram la Radio 21 si eram vocea pentru European Top 100 (un top-show cumparat din Anglia pentru care faceam doar “vocile”, traducerea interventiilor dintre piese ) am ascultat prima data Say what you want.
pentru ca programul se difuza in Ro la o saptamina dupa Londra, am fost prima care a prezentat/ difuzat cintecul asta la radiourile de la noi. In aceeasi editie a fost si I don’t want lover, pentru ca era the highest new entry si acordau o atentie speciala trupei Texas.

asta e prima mea amintire cu doamna Spiteri si mai stiu ca m-am rugat de tehnicus sa scoata de pe minidisc (o creatie care arata ca o cutiutza si era cea mai noua descoperire de dupa caseta cu banda pe care o rasuceai cu creionul ca sa intre piesa de unde trebuia) “Say what you want” si sa mi-l puna pe o caseta. undeva in cutiile cu amintiri din epoca de inceput a vietii mele din radio e si caseta asta.

dupa care am urmarit-o mult. mi-a placut cind a inceput sa-si descopere feminitatea – de Sharleen Spiteri, zic – pentru ca in partea de inceput a carierei ei arata ca un baietel simpatic. si stiu ca parte din transformarea ei a fost domnul cu care a si facut un copil, Ashley Heath – un sef de revista glossy care i-a dat multa incredere in ea.

aseara am intilnit-o.

***

habar nu aveam de ce mi-am dorit atit de tare sa o intilnesc. poate pentru ca muzica ei e parte din studentia mea, din niste ani in care am tras tare si-am muncit foarte mult. poate pentru ca versurile de la “I’ll See It Through” imi plac atit de tare incit mi-as fi dorit sa le pot scrie eu.

***

Sharleen Spiteri e foarte naturala, foarte calda si… timida.

a fost supportive si a facut conversatie cu grija sa umple orice spatiu liber ca sa te faca sa te simti bine. iti acorda atentie totala pentru ca era constienta ca daca ai vrut sa o intilnesti inseamna ceva pentru tine. a fost gazda perfecta, amfitrioana calda si foarte dedicata.

o tradau insa picioarele.

a facut fotografii cu cei citiva oameni pe care i-a intilnit inainte de concert si, in timp ce zimbea profesionist si ii lua in brate pe fiecare dintre ei, picioarele erau incrucisate cu dreptul peste stingul, iar talpa bocancului drept era la verticala, ca o mica bariera de aparare.

si era foarte multa fragilitate in gestul ala.

altfel, are 45 de ani si arata f f f bine. era inapoi in look-ul de baietel simpatic. si-a cintat minunat.

***

cind am plecat de acolo stiam de ce am vrut asa tare sa o intilnesc: sa ma mai conving o data ca si oamenii aia mari pe care-i plac, sau i-am placut vreodata, sunt facuti din temeri si victorii.

multumesc mult Emilia si Dragos ca ati facut posibila aceasta intilnire.

***

evident am cerut autograf pe un album vechi care insemna ceva pentru mine. “o sa cintam si de pe albumul asta in seara asta”, a zis doamna Spiteri si s-a semnat cu mina stinga.

1373

Final de razboi – tu ma stii cel mai bine

imi place mult mult mult cintecul celor de la ABCD – Final de razboi. a fost preferatul meu de la Eurovision, n-a trecut nici de semifinale, dar asta ar trebui sa fie un semn bun pentru ca gusturile celor care au votat n-au fost tocmai…cool.

voiam de citeva zile bune sa scriu despre el, cam de cind au lansat clipul oficial, si m-am luat cu altele. noroc ca l-am auzit astazi pe fundal la Neata cu Razvan si Dani si ma bintuie de atunci.

***

il cunosc pe domnul din spatele productiei acestei trupe, Gabriel Balan ( e una din mintile creative pentru proiectele VUNK),  si mi-ar placea sa o cunosc si pe doamna care e “in front” , adica Cristina Balan. sunt sot si sotie, iar clipul asta o sa fie o parte importanta din istoria familiei lor:  e primul clip in care apar si gemenii pe care-i asteapta, sunt ascunsi in rochia vaporoasa a Cristinei si-au devenit vedete inca inainte de a se naste.

(si) de asta imi place secventa din clip in care burtica ei dragalasa e acoperita de hirtiile pe care sunt scrise lucruri – mi se pare un simbol frumos pentru istoria lor, de dincolo de cintec. ( e pe la min 1.10)

***

sa ascultati versurile… daca ne-am aduce aminte la finaluri (de razboaie sau nu) ca celalalt de fapt ne stie (sau macar ne-a stiut pt o vreme) cel mai bine, am invata sa ne despartim in asa fel incit sa ne fie mai bine.

1074
Bruno Mars - FB promoBruno Mars exclusiv in Zonga

Bruno Mars exclusiv in Zonga

mi-am tot promis sa scriu despre cum in Zonga – cea mai mare colectie de muzica online de romania – este in avanpremiera in exclusivitate pt steaming online noul album Bruno Mars, “Unorthodox Jukebox”.

miine albumul se lanseaza oficial in toata lumea, dar daca esti fana si esti foarte curioasa sa stii care sunt cintecele din album le poti asculta aici.

*

eu folosesc acest prilej ca sa remarc cum se fac business-urile la scara mare, poate invata si ai nostri ceva din asta.

dupa ce casa de discuri a lui Bruno Mars a agreat ca Zonga sa detina in exclusivitate pentru o saptamina inainte de lansare , dreptul de a pune in steaming online piesele de pe album, pe pagina de facebook a artistului a aparut un mesaj personalizat – in romana – pentru fanii lui romani.

vorbim de o pagina de facebook cu peste 28 de milioane de fani, dintre care probabil citeva zeci de mii (poate sute de mii) romani. iar managementul artistului a decis ca e bine sa existe un mesaj in romana.

mesajul il gasiti aici, impreuna cu multele comentarii amuzante ale romanilor socati ca exista vorbe in limba lor pe pagina lui Bruno Mars.

dincolo de distractia romanilor, intimplarea vorbeste despre profesionalism si atentie la detalii intr-o meserie in care esti deja sus. foarte sus.

1253
Vama 2012VAMA 2012

VAMA 2012

textul de mai jos este scris de Simona Pop, cistigatoare a concursului care o ducea la o auditie privata a noului album Vama 2012. Albumul poate fi cumparat miine impreuna cu Gazeta Sporturilor

Vama 2021

De fiecare dată când scriu câte un text, trec, invariabil, prin aceleaşi etape. O idee, care se cuibăreşte undeva în mine şi nu îmi dă pace. Urmează o perioadă mai lungă sau mai scurtă până când găsesc forma cea mai potrivită să pun în cuvinte ideea cu pricina şi apoi un timp – fără prea multe amintiri – în care efectiv mă eliberez de ideea respectivă. Nu ştiu cum se face, dar parcă întotdeauna timpul acesta se raportează la noapte şi la un somn incredibil de odihnitor.

Este un sentiment copleşitor, greu de dozat în cuvinte. Este un soi de euforie combinată cu satisfacţia că ai dat tot ce a fost mai valoros în tine şi că ai făcut o treabă al dracului de bună. Urmează apoi o oboseală plăcută, care îţi învăluie creierul proaspăt eliberat de idee. Eşti frânt şi vrei să dormi, dar în acelaşi timp eşti atât de entuziasmat de produsul finit, încât regreţi că toată lumea doarme şi nu ai nici un om treaz în preajmă căruia să îi citeşti textul.

Încerci să dormi, dar nu reuşeşti decât să te gândeşti la acel text. Oare ai spus tot ce era de spus? A mai rămas ceva? Am ales drept varianta definitivă pe cea mai bună? Oare se înţelege ce vroiam să transmit prin simbolul x? Dar titlul? E sugestiv? Mii de întrebări plutesc în jurul tău şi ştii sigur că răspunsurile vor veni doar din confruntarea cu celălalt. Un celălat la care te raportezi în permanenţă. Adormi într-un final, iar dimineaţa, conştientizezi brusc că sentimentul de satisfacţie s-a transformat în îndoială.

Vine un moment de ezitare, în care simţi că textul tău poate fi o prostie, că nu este atât de genial cum credeai.  Ţi-e parcă teamă să îl citeşti cuiva. Dar dacă nu o să îi placă? Sau nu o să înţeleagă ce vroiam să spun? Sau va găsi poate puerilă metafora din titlu? Sau poate mă fac de ruşine? Te simţi cumva expus. Gol.

Câtă vreme textul era ştiut doar de tine, îţi aparţinea în exclusivitate. O dată ce îl faci public, el se înstrăinează de tine, se adaptează fiecărui cititor, trezeşte în el sentimente şi idei pe care tu nu le mai poţi controla. Ţi-e teamă de asta. De judecata celuilalt şi de modul în care el îţi va lua textul şi îl va transforma.

Dar în acelaşi timp textul ăsta blestemat este un secret pe care nu mai poţi să îl ţii doar pentru tine. Trebuie să îl citeşti cuiva. Fie ce o fi! Speri doar că totul va fi bine, că celalalt va empatiza cu textul tău. În fond tu eşti mulţumit de ceea ce ai făcut, ai dat tot ceea ce a fost mai bun în tine în momentul respectiv şi atâta timp cât tu ai conştiinţa că ai făcut ceea ce trebuia, nimic altceva nu mai contează.

Şi citeşti textul. Minutele acelea în care priveşti cu aviditate reacţiile celuilalt, sunt indefinit de lungi şi de copleşitoare. Toate întrebările dinainte se amestecă în capul tău şi aştepţi cu nerăbdare verdictul. Deşi cunoşti tu însuţi valoarea textului tău, ai nevoie de părea celuilalt. Fără el, textul tău nu poate prinde viaţă.

Am retrăit de curând întreaga gamă de sentimente (dar cu precadere ultimele) la audiţia pe care trupa Vama a realizat-o în garajul Europa FM. Şi a fost un sentiment reconfortant să ştii că şi alţii trec prin aceleaşi etape ca tine, că şi alţii au aceleaşi căutări şi experimente, că şi alţii îşi ridică aceleaşi semne de întrebare, că şi alţii trăiesc la fel de intens momentul în care se confruntă cu publicul.

Deşi încercam să joc rolul „celuilalt”, stând liniştită pe scaunul din public de pe care mi se permitea să (de)VALORIZEZ ceea ce ascultam, nu ştiu cum se face, dar mă simţeam parcă mai mult în postura lor.

Or fi de vină poate poveştile spuse de Tudor Chirilă, poveşti care recompuneau întreg traseul parcurs de acest disc.

Ori poate emoţia şi trăirile autentice ale fiecărui membru al trupei Vama. Erau prezenţi toţi în faţa noastră, ascultând pentru prima oară albumul cap-coadă. Album fusese terminat de mixat abia în noaptea dinainte, iar ei urmăreau pe de o parte reacţiile noastre,  dar şi propriile lor reacţii şi, pe de altă parte, felul în care suna munca lor definitivată. Aprobau entuziaşti din cap, sau ridicau din umeri, sau schimbau replici în şoaptă.

Era poate sentimentul acela că participi la un eveniment inedit, că eşti printre puţinii care au privilegiul să asculte în premieră ceva atât de nou şi nemaiauzit de nimeni.

Sau poate pur şi simplu, mi se părea totul atât de cunoscut din postările de pe blogul lor încât deja îmi însuşisem experienţele lor ca fiind ale mele.

Mă gândeam ce înseamnă să fii dedicat unei munci pe care o faci din plăcere. Să rămâi constant cu tine însuţi şi perseverent în ceea ce îţi propui. Să ai curajul să ieşi din sfera de confort şi să te aventurezi pe teritorii necunoscute pentru a te re-inventa şi re-descoperi. Să incerci. Să îţi asumi riscuri. Să accepţi critici. Să te deschizi în faţa celuilalt şi să accepţi  şi o altă viziune decât propria ta viziune.

Îi urmăream pe băieţii de la Vama cât de detaşat vorbeau despre un album la care au muncit 3 ani. Un album a cărui perfecţiune o aveau conturată încă de la început, dar au avut nevoie de timp să o definească în cele mai subtile nuanţe ale sale. O perfecţiune care avea nevoie de confirmări. Nu doar ale lor sau ale mediului muzical românesc, ci o confirmare la standarde occidentale.

Poveasteau amuzaţi cum l-au concediat pe primul străin care le-a ascultat albumul şi care i-a desfinţat. Şi totuşi, orgoliul nu i-a împiedecat să renunţe la piesele „proaste”, să le păstreze doar pe cele două bune şi să reia totul de la zero. Nici să încerce să mixeze în Canada pentru că acolo standardele de calitate se potriveau cu ceea ce căutau ei. Vorbeau cu nonşalanţă despre cum au petrecut 3 ani muncind la acest album. 3 ani de căutări şi confruntări pe multiple planuri.

Pe de o parte o căutare a propriei identităţi: doi membri veneau dintr-o trupă de succes care îşi conturase deja un stil al ei şi un public al ei. Alţi membri noi, care la rândul lor avea ceva important de comunicat prin arta lor, trebuiau să se integreze în noul grup. Nu este uşoară ruperea de trecut. Chiar dacă trupa Vama susţine că nu mai este nimic din trupa Vama Veche, mentalitatea publicului nu se poate schimba peste noapte. Poate componenţii trupei au ars anumite etape, au consumat anumite experienţe, dar publicul nu a trecut prin toate astea şi simte nevoia de a-şi aminti, de a găsi repere. Ori Tudor şi Vama Veche sunt repere greu de demitizat.

Mă întrebam dacă vor păstra în noul album ceva din specificul Vama Veche. Prima afirmaţie făcută de Tudor a fost aceea că nu vom regăsi nimic din trecut pe noul album. Între cer şi trecut îmi amintea parcă de Copilul şi durerea, dar poate numai prin forţa imaginilor vizuale pe care versurile şi muzica (filmică parcă) mi le induceau în imaginaţie. La fel şi tematica abordată, mereu prezentul cântec de impact social (Declar pierdută ţară), precum şi frumuseţea plastică a unor imagini create prin versurile lui Tudor mă trimiteau cu gândul la Vama Veche, dar era normal să fie aşa. Anumite constanţe şi afinităţi e firesc să fie păstrate, dar unghiul de abordare este complet diferit.

Vorbeam de o căutare de identitate. Cred că înainte de toate, marele merit al acestui album constă în faptul că a consolidat o trupă în adevăratul sens al cuvântului. Adică oameni cu aceleaşi principii estetice, cu aceleaşi standarde, şi, cel mai important, cu aceeaşi viziune. În 3 ani de experimente şi căutări, o trupă nou formată ajunge să se cunoască, să se testeze, să îşi depăşească graniţele şi orgoliile individuale, să înveţe să funcţioneze ca un întreg. Oameni diferiţi, fiecare cu contribuţia lui specifică, cu părerea lui diferită, ajung să se armonizeze, să îşi contopească diferenţele într-un tot unitar. Asta se întâmplă doar atunci când ai o viziune comună şi faci totul necondiţionat pentru că crezi în această viziune. Doar atunci când eşti focusat pe întreg găseşti cele mai ingenioase metode de a-ţi aduce o contribuţie personală care să se contopească cu a celuilalt şi să susţină întregul. Cel mai grăitor exemplu mi se pare modul în care povesteau cum au lucrat ca o echipă: pornind fi de la o linie melodică să ajungă la un text potrivit (Fata în boxeri şi tricoul alb), fie de la versuri la sunetul care să le confere forţa necesara (Între cer şi trecut).

Un al doilea plan al căutărilor este constituit de configurarea unei imagini reprezentative pentru trupă. Întrebări legate de ce stil trebuie să abordeze, dacă să fie comerciali sau nu, dacă să îşi creeze un brand şi o semnătură sonoră, dacă să îşi construiască un album tematic unitar sau nu etc. La toate aceste întrebări găsim răspunsuri doar ascultând albumul. Şi acest răspuns este categoric nu. A compune din suflet şi cu iubire nu merge cu niciunul dintre aceste concepte.

Cântece cu tematici variate, inspirate din experienţe personale sau imaginate, cântece cu linii melodice complet antitetice, cântece muncite din greu sau din contră create aproape instant, cântece cu mesaje sociale sau personale… găseşti pe acest album câte puţin din toate. Departe de a fi deranjant, acest lucru întăreşte convingerea că trupa Vama este o trupă matură, care ştie ce anume caută. A face muzică pentru ei este un joc nou în permanenţă. Şi atâta vreme cât au încă energia să se joace, rezultatele vor fi mereu noi şi surprinzătoare. Mai mult decât să rămână captivi într-un stil al lor propriu, creativitatea aceasta inepuizabilă, le va oferi cu siguranţă originalitatea.

Am văzut din întâmplare coperta noului album. Simplu şi transparent. Un fluture surprins în mişcare. Nimic altceva nu putea fi mai elocvent decât acest simbol. El sintetizează cel mai bine mesajul acestui album: metamorfoză, maturitate, frumuseţe, inocenţă, simplitate, transparenţă. Mă gândeam că efemeritatea asociată fluturelui poate fi de rău augur. Dar citind titlul albumului: VAMA 2012, mi-am dat de fapt seama că nu este deloc aşa. Într-adevăr, acest album sintetizează cel mai bine ceea ce înseamnă această trupă în acest moment clar definit în timp.

Cine ştie cum va fi fluturele ăsta în viitor? Cum va evolua, cum se va maturiza, cum va privi viaţa peste câţiva ani? Zbaterile astea de aripi din 2012, mă fac să cred că atâta vreme cât timpul, pasiunea şi viziunea comună nu vor dispărea din această trupă, vom avea parte de mulţi alţi fluturi şi în viitor. Mi-aş dori să cred că într-o lume haotică, energia şi forţa lor creativă ar putea fi contagioase şi ne-am trezi brusc prizonieri ai unei epidemii de iubire şi frumuseţe :)

1169
vamaLa repetitii la Vama

La repetitii la Vama

cind asculti un cintec (citesti o carte/vezi un film) te loveste din plin emotia si mesajul. nu te intereseaza structura lui, felul in care a fost conceput, habar n-ai de orchestratie si nici de vreo armonie. auzi solistul (adica linia melodica) si alte instrumente ajutatoare:)

de joi, de cind am fost la repetitiile trupei Vama, mi-am schimbat felul in care ascult muzica. dar imi doresc sa nu ma tina mult; imi placea mai mult cum ascultam inainte oricare melodie.

***
repetitia Vama nu era de fapt o repetitie, ci o sesiune de compozitie pentru noul lor album “2012”.

in prima faza totul parea in registrul obisnuit: Tudor Chirila cinta ceva cu vocea, restul trupei cinta cu instrumentele, asezati in cerc sa fie toti oricind fata in fata: in stinga lui Tudor, Eugen Caminschi cu chitara electrica in brate si o complicata instalatie la picioare, intr-o cutie ca de magician; in stinga lui Eugen, Lucian Cioarga si tobele lui, apoi Dan Opris cu bass-ul si linga el, dar si in dreapta lui Tudor, Gelu Ionescu cu clapele , plus un computer in spate pe care inregistra ceea ce se lucra in sala de repetitii. sound-ul general era ca la un concert, vocea lui Tudor se auzea prin microfon si, daca nu i-as fi vazut asezati pe scaune, ar fi fost ca intr-un spectacol.

“m-am filmat acasa, ca sa vad cum iese, vreti sa va dau sa ascultati?”, a zis Tudor si si-a scos Canon-ul pe care inregistrase linia melodica a unui cintecel si l-a apropiat de microfon. vocea a umplut toata sala, baietii au ascultat in liniste si apoi au inceput sa cinte.

Din cind in cind muzica se oprea si, desi rosteau cuvinte romanesti, pareau ca vorbesc o limba straina.

“sa incercam o strofa cazuta”

“sa cintam tot refrenul si abia apoi sa schimbam armonia”

“hai un refren in La si dupa aceea un refren in DO”

“hai sa lucram cu cronometru; la bridge trebuie sa fim la maxim 2 minute jumate”

cineva, oricare dintre ei, dadea o noua directie ca si cum ar fi aruncat intr-un foc din mijlocul cercului ceva material inflamabil si toti lucrau in directia aia.

o vreme n-am putut intelege limba pe care o cintau, dupa care s-au desprins instrumentele unul cite unul, am inceput sa vad strofele , bridge-ul, refrenul; erau de sine statatoare in compozitie si baietii se jucau cu ele. le mutau ca bucatile unui puzzle ca sa iasa desenul. le urcau si le coborau pe portativele din mintile lor, schimbau masuri care asezau diferit totul.

***

era la fel ca atunci cind scrii un roman; sau faci un film. ai povestea (linia melodica), dar ca sa -l duci pe cititor (ascultator) in lumea pe care o descrii lucrezi mult: asezi, reasezi, scrii, rescrii; cauti cele mai potrivite cuvinte, invirti fragmentele ca sa creezi suspance-ul etc.

de cele mai multe ori cind faceau o modificare, cind se indreptau intr-o noua directie pe un fragment mic de cintec, baietii aveau o referinta grea din lumea muzicii. “cum au facut X in cintecul cutare”, “ca in sound-ul lui Y ”

si n-am putut sa nu ma gindesc cit de bine ar fi daca si noi jurnalistii, cind scriem, am face referinte la structurile articolelor premiate in lume; asta ar insemna nu doar ca le-am citit, ci ca le-am si deconstruit intelegind munca din spatele lor.

***

in munca asta de creatie, din cind in cind, apare magia. dupa mai bine de doua ore de la inceputul repetitiei, Tudor s-a asezat la clapele lui Gelu si-a cintat citeva masuri, apoi cu vocea a adaugat linia melodica echivalenta pentru doua versuri. asa ca de niciunde. dar bucata de melodie creata atunci a schimbat cintecul. cu totul.

***

cind cintecul a fost gata, l-au inregistrat in forma bruta. urma sa-l analizeze si sa-l critice. “sa-l distruga”. dupa 4 ore de ascultat de zeci de ori fiecare bucatica din Cintecul-fara-versuri-si-fara nume, ma atasasem de el; era ca un copil, cu viata proprie.

n-am mai stat sa vad cum il “macelaresc”, i-am si rugat sa nu-l modifice. pe drumul catre casa mi-am dat insa seama ca si ceea ce urmau sa faca seamana cu facerea unui roman sau a unui film; erau in faza primului draft.

Tudor mi-a spus ca s-ar putea sa nici nu mai recunosc pe album cintecul, pentru ca va fi orchestrat, pentru ca il vor mai modifica de citeva ori pina la inregistrare, iar eu ma gindeam cit de multa munca e in spatele unui cintecel pe care noi il ascultam pret de 3 minute jumate.

ne emotioneaza si ne ramine in minte, sau trece pe linga noi si nu ne spune nimic. bizar sau nu, e o chestiune de viata si de moarte (a unui cintec care n-are inca versuri si n-are inca nume) orice mic detaliu din perioada crearii lui. orice pauza, orice masura, orice nota.

si noi, superficiali, rasfatati si needucati in ale muzicii, ascultam solistul si niste instrumente pe linga.

***

de joi, orice cintecel ascult il deconstruiesc: are strofe egale? unde e bridge-ul? ce fac instrumentele?

***

cintecul-fara-versuri – si- fara- nume (inca) va fi inclus pe albumul 2012 al trupei Vama. lansarea albumului va avea loc pe 28 mai la Sala Palatului.

1514
afis_MUZEUL COPILARIEI SALA Iun play list de 8 martie si alte bunatati de sezon

un play list de 8 martie si alte bunatati de sezon

Sunt sigura ca au spus-o si altii /altele, dar toata povestea asta cu 8 martie, cu Ziua femeii, a luat o amploare atat de mare in ultimii ani, incat de cele mai multe ori ne pierdem in marea de promotii si de reclame si obosim atat de tare, incat
uitam sa o sarbatorim exact asa cum ne place.

Ce imi place mie sa fac de 8 martie ? Exact ce imi place sa fac in fiecare zi : sa ma trezesc mai tarziu, sa imi plimb catelul, sa fac un dus lung si apoi sa-mi aleg un outfit in care sa ma simt bine toata ziua ; sa imi beau cafeaua si apoi sa lucrez
relaxata; sa nu ma enervez si sa intalnesc numai oameni speciali. Imi mai place sa ascult muzica. Iar astazi o sa impart cu voi un playlist drag mie :

Joy Division Atmosphere

Depeche Mode Enjoy the silence

Pure Morning Placebo

The Doors – Riders on the storm

Kate Bush & Peter Gabriel – Another Day

Daca sunteti amatori de mucenici ( ca mine), intre 8 si 11 martie aveti Targul mucenicilor, la care vor veni cu mucenici facuti in casa tarani din toate colturile Romaniei, din Moldova, Muntenia, Dobrogea. Se anunta si bunatati de camara,
zacusca, pastrama si carnati, placinte si dulceturi si alte minuni. Unde? La intersectia dintre Calea Rahovei si Trafic Greu, vizavi de Liberty Mall. Intre orele 10:00 si 19:00, iar intrarea este libera ( am aflat de la Ionut Pavel, de la Fast
Forward).

MTR pregateste o noua expozitie, Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh, in cadrul ,,Muzeului copilariei’’, un proiect foarte simpatic pentru parinti si copii. Pe langa obiecte vechi traditionale de botez si accesorii ,,bebelusesti’’ (cum ar fi biberonul) si pana la un atelier pentru copii, expozitia se anunta o oaza fresh pentru familiile cool din Bucuresti. Se intampla intre 14 martie
si 15 aprilie iar intrarea este libera. Mai multe detalii gasiti aici.

Eu va doresc un final de saptamana minunat, numai cu intamplari frumoase alaturi de oameni dragi voua!

Pe curand!

* Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania

882
oana andrei gala 4de ce-l votez pe Andrei la 13 13

de ce-l votez pe Andrei la 13 13

1313 – Andrei – asta e mesajul pe care-l spun prietenii mei in fiecare simbata seara, dupa X Factor.

pina acum vreo 4 luni habar nu aveam cine e Andrei si nici nu ne interesa foarte tare, astazi ne incepem duminicile intrebindu-ne: l-ai votat pe Andrei? :)

***
l-am vazut prima data la auditiile X Factor, am remarcat talentul lui, charisma amestecata cu inocenta si-am zis ca o sa fie in finala. si pentru ca am vazut ca are emotii, am scris atunci pe blog ca-i rup picioarele daca nu va fi la fel de concentrat si de bun si pe mai departe. (habar nu aveam ca o sa citeasca si ca va insemna foarte mult pentru el incurajarea mea, dar acum stiu ca orice incurajare ii da, la propriu, aripi:) )

pe vremea aia, nu stiam ca ceea ce eu clasificam drept inocenta si vulnerabilitate e de fapt timiditate si muult bun simt, dar asta am descoperit cind l-am intilnit fata in fata la prima gala live.

intre timp aflasem ca una dintre prietenele mele bune, Ioana Blaj, e prietena cu Andrei.
au in comun munca asidua si perseverenta, amindoi au plecat “de jos” si sunt croiti sa nu uite cine i-a ajutat “pe drum”.

pe la Gala 3 am descoperit ca fostele lui colege de facultate sunt unele dintre cele mai simpatice reprezentante ale agentiilor de PR cu care am lucrat.

ba chiar ca in gasca mare de sustinatoare e un suflet urias: Nicoleta Gavrila, unul din oamenii foarte foarte speciali care se ocupa de Festivalul de Teatru de la Alexandria.

asa am inceput sa ma uit la cei care il simpatizeaza pe Andrei:

Florin Grozea de la HI Q a mers la una dintre gale si i-a prezis ca va fi in finala,
Marian Ionescu de la Directia 5 a inceput sa-i dea sfaturi de business pentru cind va cistiga marele premiu,
Mihai Dinu (directorul muzical de la Guerrilla) a anuntat ca e singurul pe care l-ar vota.

si mi-am dat seama ca si ei, ca si mine, s-au adunat in jurul lui pentru ca simt ca in copilul asta nu e doar talent muzical, nu doar emotie, nu doar charisma.

stiti de ce-l votez in fiecare simbata (uneori chiar si duminica:) ) pe Andrei?

pentru ca e singurul dintre toti concurentii X Factor 2011 care poate fi modelul unei generatii care si-a pierdut de multa vreme idolii.

l-am vazut in gale cind prietenii veneau sa-l sustina si sa-l felicite: era mai preocupat sa afle daca nu le-a fost greu sa ajunga la studio (care e in afara bucurestiului), daca le e bine acasa, daca si-au luat examenele. orice intrebare despre el o intorcea cu “dar stiti ce fac ca ma vedeti, voi ce faceti? sunteti bine? aveti nevoie de ceva?”

la ultima gala la care am fost in studio mi-a zis: “nu stiu daca o sa ma pot revansa vreodata in fata celor care m-au sustinut si m-au votat, dar m-am gandit deja cum ‘sa dau mai departe’ “.

era o trimitere la filmul pay it forward, in care un pusti schimba lumea cu o tema de scoala: fiecare om face o fapta buna pentru a da mai departe fapta buna pe care i-a facut-o altcineva.

***
mai sunt 3 show-uri pina la final si astazi Andrei are nevoie de orice vot. daca simtiti ca si mine ca tinara generatie are nevoie de un model de bun simt, de talent, de indemn la fapte bune, votati-l pe Andrei la 1313.

O sa fiti mindri ca ati putut alege drept model pentru fratii, copiii sau nepotii vostri un tinar ca Andrei si o sa faceti chiar voi o fapta buna – ati ajutat la implinirea visului unui copil bun, care a plecat de la a cinta pe strazi in Milano ca sa adune bani de o chitara si a ajuns in atentia a zeci de mii de romani, fara sa se schimbe niciun pic: are acelasi bun simt si aceeasi timiditate amestecata cu inocenta.

Astazi, acum, votati 1313: Andrei. iata-l cintind Home, aseara la X factor

1313 – Andrei; Don’t let him go home :) cu un simplu sms il duci in semifinala X factor.

Multumesc.

1684
cesaria-evoraA murit Cesaria Evora

A murit Cesaria Evora

imi pare rau. era o femeie de o simplitate pura, aproape ca o puteai da exemplu pentru SIMPLITATE.

i-a placut in Romania si ma bucur ca am putut sa o vad in concerte la Bucuresti si sa fiu la citiva metri de ea intr-o intilnire minunata.

avea 70 de ani. sa-i fie bine acolo.

921
festivalul_enescuconcurs cu muzici simpa

concurs cu muzici simpa

m-am bucurat intotdeauna cind cititorii acestui blog au anuntat ca au mers la un film, la un concert sau si-au cumparat o carte, pentru ca au citit aici recomandari. e o senzatie minunata sa stii ca sunt oameni care impartasesc aceleasi gusturi ca si tine, sau ca incearca sa afle de ce iti place tie ceva… citeodata bucuria asta a impartasirii emotiilor culturale capata o alta lumina; ca atunci cind te suna prietenii de la banca la care ai deschise conturi si-ti spun “stii noi suntem parteneri la festivalul Enescu, vrem sa facem o bucurie cititorilor tai, si-ti oferim citeva bilete. vrei?”

asadar… gratie UNICREDIT TIRIAC, partener oficial al festivalului Enescu, avem:

2 bilete la Residentie Orkest/Filarmonica din Haga, 2 sept, sala palatului, 19.30

2 bilete la Lohengrin de Richard Wagner, 3 sept, sala palatului, 19.00

2 bilete la Korean Chamber Orchestra, 9 sept, ateneul roman, 17.00

le puteti cistiga dupa cum urmeaza: puneti pe blogul vostru un filmuletz cu una dintre lucrarile preferate de muzica clasica si ma tag-uiti specificind pentru care dintre spectacole “aplicati”.

miine tragem la sorti. bafta.

Festivalul Enescu se desfasoara in perioada 1- 25 septembrie la Bucuresti. Multumesc UNICREDIT TIRIAC pentru biletele cadou.

Slide5with or without you

with or without you

ieri am descoperit la alex traila asta

apoi mi-am remintit de asta

diana iurkiewicz a preluat pe pagina ei de fb cello2 si sid stefanescu a comentat adaugind asta

apoi a mai adaugat si asta

*
oare cite versiuni exista de la with or without u?

un cintec care a fost subiectul unei mari dispute in trupa u2 pentru ca bono voia sa-l faca, restul trupei il considera prea siropos.

si cit de mare trebuie sa fie bucuria unor muzicieni cind vad ca multi alti artisti simt nevoia sa dea chip emotiilor lor prin acelasi cintec?

Through the storm we reach the shore
You give it all but I want more
And I’m waiting for you

1906
Amy-Winehouseamy winehouse cu 3 zile inainte de a muri

amy winehouse cu 3 zile inainte de a muri

mie imi placea amy winehouse. era o fata foarte talentata.
lumea spune ca era cea mai mare dovada de talent irosit pe prostii.eu cred ca fara prostiile alea n-ar mai fi fost amy.

a inspirat pe multi cu felul ei aparte de a fi. n-ar fi mai frumos sa ne gindim ca atit a avut ea de povestit lumii si ca de asta a plecat acum?

a facut oricum cit unii nu reusesc in 90 de ani de viata.

iat-o in ultima ei aparitie publica, cu 3 zile inainte de a muri, la concertul finei sale

1342
un-echipaj-pentru-singapore-682155l-imaginesssssshhhhhhhhhh, liniste

sssssshhhhhhhhhh, liniste

Muzică din coloana sonoră a filmului „Un echipaj pentru Singapore” (regia Nicu Stan, 1981)

via Daniel Cain.

nu stiu filmul (am sa-l caut), dar am avut norocul sa-l intilnesc pe domnul care a scris melodia – Vasili Sirli – si sa si scriu despre dinsul.

week end linistit sa aveti

897
playing-guitar-1500x10001vrei sa mergi cu mine la…

vrei sa mergi cu mine la…

Miine seara, de la ora 19.30, Europa FM incepe o serie de concerte “live din garaj” pe care le transmite, desigur, la radio.

Primul concert din serie e cu trupa Holograf, intr-o atmosfera intima si exclusivista: nu mai mult de 100 de persoane.

Cum sunt prietena cu George Zafiu aka zaff (initiatorul acestui proiect), am obtinut 2 frumoase locuri la acest concert super exclusivist, cu conditia ca pe unul sa-l scot la concurs pe blog:)

Asa ca… daca daca sunteti fani Europa FM, daca sunteti fani Holograf, daca vreti cu mine miine seara la concert, lasati-mi un mesaj si spuneti de ce vreti sa mergeti.

Alegem un raspuns simpa … si gata…

Dat fiind faptul ca am lucrat niste multi ani la Europa FM, cistigatorul va beneficia si de o prezentare a echipei (pe care o mai cunosc, pentru ca pe unii dintre ei nici eu nu-i stiu)

Stabilim cistigatorul miine la ora 11.00. succes.

*
Later edit: am ales cistigatorul: din motive obiective, nu pot sa-i scriu numele aici, veti vedea miine, cind scriu pe blog de ce…

rezolvam via email acum:)

2431
39116i like to see you naked

i like to see you naked

m-am trezit fredonind sub dus “I like to see you naked”, am continuat cu versurile astea – asezate pe muzica – si cind preparam micul dejun.

dupa vreo 15 minute deja ma enervasem: de unde naiba sunt? si ce vrea subconstientul meu sa zica?:)

am vorbit putin la telefon si apoi am continuat sa cint ” there ain’t no cure for love” si brusc am realizat ca e cintecul asta al lui cohen

acum mai am doar o dilema: daca eu am adormit cu realitatea fm vorbind in computer si era nush ce emisiune de stiri de la rtv, iar cind m-am trezit tot stiri erau, cum naiba a ajuns cohen in capul meu? si cam pe la ce ora l-au difuzat de l-a inregistrat creierasul meu si-a ramas acolo?

1266
8992-boy-n-baby-elephantmassive attack mood

massive attack mood

pe repeat, toata ziua, live with me, din cauza lui mihai dinu pt ca a pus-o in play list de dimine la guerrilla.

873

sinead o’connor exclusiv pt tabu

“Când eram tânără şi militantă, eram eu. Nu o făceam din datorie. Cu vârsta, am obosit. Acum mă gândesc la copiii mei şi vreau linişte.”

Asta a spus astăzi Sinead O’Connor, într-un interviu exclusiv pentru Tabu, intr-un interviu fct de Ioana Ulmeanu.

Ajunsese cu 12 ore în urmă în România şi nu apucase să iasă încă din hotel. Spera să vadă câte ceva din oraş pe drumul către concert. Fără multă curiozitate şi făra entuziasm, îmbrăcată cu o bluza babydoll cu floricele şi cu jeansi trei sferturi, ca o turistă americană, evadând din când în când din camera în care dădea interviuri ca să fumeze o ţigară.

mai multe aici, interviul insa in revista :)

1381

wtf Cream RMA

cine naiba a imbracat-o pe fata asta?
e drept ca era la o ceremonie la Craiova dar macar avea un nume pompos Romanian Music Awards

1370
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!