scoala - Blogul Cristinei Bazavan

5 years ago

(Personal) 10 lucruri pe care eleva Cristina Bazavan de acum 25 de ani le-ar spune astazi unui profesor –

Am fost o eleva foarte buna la scoala, nu neaparat pentru ca mi-a placut cartea, ci pentru ca stiam ca era singura mea sansa sa-mi depasesc conditia materiala.

Am fost la un pas sa devin profesor (de matematica), dar m-a luat viata si am profesat in alte directii; mai rezolv insa cu copilasi probleme si incerc sa le explic ca nu e nicio tragedie daca nu ai un raspuns imediat la o problema ( ei traiesc in epoca instant gratification) si ca uneori e ca un labirint prin care tot mergi ca sa ajungi in capatul celalalt.

Incepe scoala in doar cateva zile si, cu mintea de acum si multe ore la psiholog, stiu ce au gresit profesorii (si parintii) mei cu mine. Stiu cat m-am luptat sa ma curat de incrancenari inutile, sa ma relaxez in competitia cu ceilalti si sa-mi ingrijesc mintea la fel cum ma ingrijesc sa mananc de 3 ori pe zi.

Cu mintea de acum, din inima, eleva Cristina Bazavan vrea sa-i spuna urmatoarele oricarui profesor pe care-l are la clasa.

Invata-ma lucruri noi fara sa ma pui sa memorez fapte si ani, ci dezvoltandu-mi capacitatea de sinteza si abilitatea de a citi dincolo de cuvinte.
Dezvolta-mi spiritul de analiza si respecta-mi parerile chiar si cand le spun soptit, chiar si cand sunt atat de departe de litera manualului incat nu ai idee ce sa-mi raspunzi.
Arata-mi ca si tu ai facut greselile pe care le fac si eu, o sa-mi dea incredere sa fiu mai buna data viitoare.
Invata-ma ca nu sunt perfecta, nici tu nu esti si nu vom fi niciunul niciodata.
Invata-ma ca daca gresesc nu e o tragedie, atata timp cand inteleg cum sa repar greseala, sa-mi cer scuze, sa ma ridic si sa-mi ling ranile ca sa merg mai departe.
Invata-ma sa vad tot ce-i mai bun in mine, o sa descopar singur din infrangeri succesive ca am multe slabiciuni dar, daca-mi dai incredere ca am ceva bun care e NUMAI AL MEU, o sa am energia care sa ma ajute sa inving si obstacole pe care nici tu nu crezi, acum, ca le pot trece.
Ajuta-ma sa cred ca nicio intrebare nu e gresita, nepotrivita si invata-ma ca niciun vis nu va fi niciodata nebunesc sau prea mare, daca e al meu si cred cu tarie in el.
Invata-ma ca nu e totul sa fii numarul 1 sau sa ai 10 pe linie, ca progresul de la o zi la alta, in pasi mici, calatoria pana la nota pe care o vei trece in catalog conteaza mai mult decat cifrele de acolo.
Invata-ma sa ma bazez mai mult pe mine, decat sa depind de tine. Invata-ma sa invat ca sa-mi pot continua drumul si singur.
Invata-ma sa ma uit la colegii mei nu ca sa-i judec, ci ca sa-i inteleg si sa-i ajut. Invata-ma empatia si bunatatea, o sa ma ajute cel putin la fel de mult ca algebra.

John Hunter – Profesorul care ii invata pe copii umanitatea vine la Bucuresti

culturale

8 years ago

John Hunter – Profesorul care ii invata pe copii umanitatea vine la Bucuresti

In minutele urmatoare, nu mai mult de 7, veti citi o poveste despre un om care a fost atat de onest cu meseria lui, care a vrut sa faca lucrurile cat a putut el de bine si… a revolutionat invatamantul.

John Hunter este creatorul unui joc – World Peace Game – care ii invata pe copiii de 9-10 ani, in locul lectiior despre geografie, economie si stiinte sociale, cum sa salveze lumea. Iar copiii pe parcursul unui semestru rezolva unele dintre cele mai importante probleme ale omenirii cu empatie, intelegere si bun simt… copii de 9-10 ani.

John Hunter a creat World Game in 1978 cand era profesor la o scoala generala fara bugete mari si nu avea prea multe manuale dar si nici copii foarte interesati de scoala. Isi dorea ca elevii lui sa vina de drag la scoala, sa fie implicati in lectii si sa invete lucruri care sa le fie utile in viata, sa le dezvolte empatia, umanitatea si intelegerea pentru problemele celorlalti.

Totul a plecat de la o tabla de joc – un fel de monopoly – prin care John Hunter a incercat sa le explice copiilor ce se intampla in Africa. Le-a asezat contextul social si cu figurine care aratau cladiri, arme, soldati, bani le-a prezentat problemele continentului si i-a rugat sa le rezolve.

Astazi – la aproape 40 de ani de la primul joc World Peace Game – copiii primesc o instalatie pe 4 etaje cu soldati, case, arme, terenuri si o carticica cu problemele cu care se confrunta planeta si trebuie sa rezolve jocul…

Lectia se numeste World Peace Game pentru ca jocul e castigat daca toate problemele sunt rezolvate iar pe pamant e pace.

Undeva in cele cateva saptamani in care copiii rezolva probleme de resurse, de teritorii, de gazduire de refugiati, de dezvoltare economica, se produce o transformare. De la munca individuala se ajunge la lucrul in echipa, de la a detine se trece la a darui, de la a cuceri se ajunge la a imparti.

Copiii, cu sinceritatea lor, se iau foarte in serios in rezolvarea unor probleme complicate de strategie economica (reduse la informatii de baza de catre profesorul Hunter, in manualul pe care-l primesc la inceput) si incep sa citeasca suplimentar despre matematica, istorie, sociologie.

Practic gandesc tot timpul cum sa rezolve problemele omenirii, chiar si dincolo de orele de clasa.

Ce face Hunter cu jocul asta? E ca un mic magician…

In aproape 40 de ani de joc doar de 2 ori copiii nu au putut rezolva toate problemele, dar cand s-a dovedit ca solutiile lor au fost f agresiv- razboinic- violente, Hunter si-a aratat magia.

Intr—un an copiii au fost foarte razboinici si au omorat multi soldati. Profesorul i-a rugat pe fiecare elev din echipa care isi pierduse armata sa-si aleaga un soldatel figurina, iar pe colegii care castigasera razboiul i-a rugat sa le scrie cate o scrisoare parintilor soldateilor morti. A doua zi la lectie, au venit parintii copiilor care detineau soldatel si au citit scrisorile in lacrimile tuturor. A fost o puternica lectie despre umanitate si despre empatie.

Elevii care joaca World Peace Game isi amintesc la multi ani distanta despre transformarile pe care le-au simtit pe parcursul semestrului. Pentru ca lectia nu mai este doar despre a asimila niste informatii, devine despre a le integra in lumea ta, despre a le sintetiza si a le exploata intr-un context real care are un impact direct.

In plus lectia e foarte interactiva, profesorul intervine f f rar, doar copiii cauta solutii la problemele din joc.

World Peace Game e astazi celebru in toata lumea ca si profesorul care l-a inventat John Hunter. Copiii lui au mers la Pentagon si au vorbit cu generali specializati in strategii militare explicandu-le acestora de ce ei au rezolvat o situatie intr-un anume fel si nu pe calea razboiului.

Despre Hunter s-a facut si un film documentar, iar profesorul vrea acum sa lase mostenire lumii intregi metoda lui de predare a stiintelor.

In septembrie se va afla la Bucuresti la invitatia Verita School si o clasa de copii va incerca sa rezolve jocul. In fiecare seara profesorii care vor sa invete si sa-si dezvolte abilitatile pedagogice, vor analiza cu profesorul Hunter solutiile propuse de copii in raport cu personalitatea lor si vor intra in culisele magiei acestui joc.

In plus, profesorul Hunter va sustine o conferinta publica pe 26 septembrie despre educatie, parenting si cum poti sa le dezvolti copiilor capacitatea de a invata cu drag intr-o vreme in care sunt asaltati de informatii. Despre cum sa ii ajuti pe copii sa isi atinga intregul potential intelectual si emotional.

Daca esti lider al unui grup / antreprenori/ top management ar fi bine sa mergi la conferinta lui Hunter pentru ca, prin lectiile pe care le-a invatat de la copii, o sa-ti explice cat de simple sunt de fapt solutiile la problemele tale.

Daca esti parinte si vrei sa inveti despre educatie si despre cum sa pregatesti mintea copilului tau pentru a sintetiza informatia si pentru a o asimila fara sa-i strice personalitatea si umanitatea, atunci cred ca si tu trebuie sa mergi la conferinta lui Hunter.

Daca esti profesor si crezi ca metoda ta e depasita, suferi ca elevii se plictisesc la ore si vrei sa se bucure de scoala, ai doua optiuni in raport cu profesorul Hunter:

Sa te inscrii sa vezi cum se joaca world peace game si sa participi la analize in feicare seara (ai nevoie de o dovata ca esti profesor), detalii aici…
Sa mergi ca noi toti ceilalti la conferinta publica a lui John Hunter din 26 septembrie.

John Hunter e un profesor de la o scoala saraca din America, pe dreapta, de fapt in Richmond si a ajuns faimos in toata lumea pentru felul in care i-a schimbat in bine pentru toata viata pe copiii care au fost la lectiile lui. Este el insusi o frumoasa lectie de viata.

Detalii despre conferinta si cum poti sa te inscrii ca profesor la lectiile lui John Hunter pot gasi aici

Veste buna: Incep sa se intoarca atelierele practice in scolile primare

diverse

9 years ago

Veste buna: Incep sa se intoarca atelierele practice in scolile primare

Pentru cei din generatia mea orele de lucru manual erau super distractie. Nu faceai scoala, invatai sa cosi, faceai tablouri sau mici obiecte de pus in casa si – intr-o vreme in care educatia era super stricta – erau ca o oaza de creativitate.

Odata cu anii, orele astea s-au pierdut si, impreuna cu ele, si posibilitatea ca elevii sa-si descopere aptitudini creative din categoria Do it Yourself. Cum s-au pierdut si scolile de meserii si, pe termen lung – daca nu facem ceva coerent ca sa acoperim aceasta categorie de invatamant lasata libera – vom avea de suferit cand vom cauta oameni cu diverse aptitudini si meserii.

(Cred ca am mai povestit despre cum mi-am tricotat multe pulovere in scoala generala, cu modele inspirate din reviste de afara, strangand bani sa pot beneficia de mohair, care era firul cel mai scump si mai pufos.)

Saptamana trecuta Praktiker Romania m-a facut sa-mi aduc amintesc de orele acestea de la scoala generala pentru ca a inceput un proiect nou si frumos dedicat elevilor.

Se numeste Ora de creatie si este un program pilot in 4 orase in care, la cate o scoala, se vor face ateliere creative din categoria Do it Yourself. Praktiker pune totul la dispozitie pentru materialele didactice folosite, tocmai pentru a le da copiilor sansa sa gandeasca foarte creativ, iar profesorii sa fie stimulati sa se implice.

Miercurea trecuta, pe 20 aprilie, o scoala din Bucuresti a initiat programul, iar elevii de clasa II-a si-au facut singurei cate o jucarie, un fluturas , cu elemente pe care le aveau in niste truse special create de cei de la Praktiker.

Imi place foarte mult programul acesta nu doar pentru ca le creeaza copiilor cadrul sa-si foloseasca creativitatea, sa aiba disciplina, sa lucreze in echipa pentru a realiza diferite obiecte , ci si pentru ca le explica indirect valoarea unui obiect: cata munca e in spate, cum pot sa-si faca ei jucarii.

Stiu ca pentru Praktiker, ca lider al pietei de Do it Yourself din Romania, a fost usor sa faca un asemenea program care sa urmareasca abilitatile practice si creative ale copiilor, dar nu cred ca doar acesta e marele castig al campaniei lor.

Intr-o vreme in care daca o jucarie se strica e aruncata la cos si nimeni nu-si mai pune problema sa o repare, desi odata reparata, ea are o viata noua cu mai multe emotii si amintiri, ba chiar valori in ea, Praktiker face asta, indirect, prin Ora de creatie: arata valoarea emotionala a unui obiect la care ai muncit chiar tu.

Urmatoarele orase unde va ajunge Ora de creatie sunt Constanta, Targoviste, Ploiesti si sper sa se extinda in cat mai multe orase, poate chiar in colaborari-parteneriate cu scoli sau inspectorare scolare pentru ca efectele pe termen lung se vor vedea in dezvoltarea armonioasa a copiilor. Si pe termen si mai lung, in desvoltarea societatii.

Cum poti sa ajuti ca un copil cu dificultati materiale sa mearga la scoala?

diverse

9 years ago

Cum poti sa ajuti ca un copil cu dificultati materiale sa mearga la scoala?

Zilele acestea am sa scriu mult despre educatie, despre proiecte care investesc in educatie si am sa-mi exprim de fiecare data bucuria ca societatea noastra incepe sa se intoarca inspre punctul esential in dezvoltarea unei persoane. Cu cit sunt mai multe directii din care atentia este concentrata pe educatie, cu atit “educatie” va fi nu doar un cuvint, ci si va avea valorile emotionale si morale ca sa fie o mindrie.

Pe vremea mea, in copilarie, prima mea grija era sa-mi fac lectiile.

Am crescut intr-un oras sarac (Alexandria), oras care nu avea nicio activitate culturala sau sociala, oras in care nu vedeai perspective de dezvoltare. Stiai inca de cind te juca cu papusile in fata blocului ca singura ta sansa de dezvoltare e sa pleci de acolo, deci sa inveti bine ca sa “iei la facultate”.

Si invatai.

Pe vremea mea, profesorii aveau capacitatea si abilitatea sa identifice aptitudinile copiilor si sa le urmareasca si dincolo de programa scolara pentru ca si ei stiau ca singura ta sansa in viata, ca elev, copil – viitor adult, era sa “ai carte”, sa poti sa iei un examen la o facultate.

Asta a fost prima mea grija in scoala: sa invat. M-a ajutat profesorul de matematica din scoala generala sa-mi concentrez atentia pe materia pe care o preda, sa particip la olimpiade si sa pot sa dau la facultate fara sa am nevoie de meditatii suplimentare care nu erau foarte accesibile familiei mele.

Pe vremea mea nu-ti trecea prin minte – pentru ca nu vedeai nicaieri exemple de reusita prin furt sau nemunca – sa nu inveti. Educatia era singura ta sansa. Ne adunam in casa unui prieten ca sa ne facem lectiile si abia apoi ne uitam la video (o aparatura rara pe atunci, acum un obiect istoric), fara sa ne supravegheze parintii sa facem asta.

Si desi veneam dintr-o familie modesta – cu tata maistru intr-o fabrica comunista si mama secretara intr-o institutie de stat – nu am avut niciodata grija de a-mi obtine hrana zilnica. In dreptul meu in familie a fost stabilita sarcina: sa inveti.

Astazi lucrurile stau diferit din mai multe puncte de vedere, desi Alexandria e un oras si mai sarac, nu mai e nici fabrica acolo, iar contextele politice si sociale ale ultimilor ani le-au redus localnicilor posibilitatea de cistig de orice fel .

Am scris la invitatia MasterCard despre grijile mele de copil, tintite direct spre scoala, aproape militareste executate intr-o vreme in care constiinta si disciplina erau in formare.

Mastercard participa masiv anul acesta la programul World Food Programme (11 tari din Europa Centrala si de Est – – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Israel, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia si Ungaria) pentru a sprijini programul de furnizare de hrana catre elevi derulat de WFP (World Food Programme) in Rwanda. Este pentru prima data cand MasterCard implica un numar atat de mare de tari dintr-o singura regiune, in eforturile sale de a sprijini World Food Programme si de a contribui la o lume fara foamete.

In perioada 23-29 noiembrie, orice tranzactie efectuata de posesorii de carduri din cele 11 tari participante va genera automat o donatie din partea MasterCard.

Pentru fiecare tranzactie MasterCard efectuata in perioada 23-29 noiembrie, valoarea unei mese (0,2 euro) va fi donata catre Programul Alimentar Mondial.

Fiecare donatie este suficienta pentru a furniza o masa unui elev din Rwanda, unde un raport publicat recent a relevat faptul ca 43% dintre copiii cu varsta mai mica de 5 ani sufera de subnutritie cronica. Mesele servite in scoli sunt o sursa vitala de nutritie pentru elevi si ajuta la prevenirea abandonului scolar.

Alaturi de clientii sai, MasterCard se angajeaza sa doneze prin aceasta initiativa valoarea a pana la 3,75 milioane de mese catre World Food Programme.

Iar in Romania, pe plan local MasterCard a incheiat un parteneriat pe termen lung cu SOS Satele Copiilor pentru sustinerea programului Hope for Youth, cu scopul de a creste nivelul de educatie financiara a copiilor din programele asociatiei.

Un numar de 105 copii, cu varste intre 13 si 18 ani, din toate cele trei programe ale SOS, din Bucuresti, Sibiu si Bacau, vor beneficia, in urma parteneriatului de programul de educatie financiara.

Asa ca zilele acestea orice tranzactie cu un MasterCard inseamna o masa pentru un copil in nevoie.

O masa data la scoala, ceea ce inseamna ca acel copil a invatat ceva in plus in ziua respectiva si are o sansa in plus sa -i fie mai bine in viitor.

Ceea ce va doresc si dvs, binele in viitor adica:)

scoala viitorului nu va fi cu memorare, ci cu dezvoltare personala

diverse

10 years ago

scoala viitorului nu va fi cu memorare, ci cu dezvoltare personala

zilele acestea sunt la Roma intr-un centru de testare si de cercetare pentru cauciucurile din care se fac unele dintre cele mai bune roti din lume: Bridgestone.

ieri am intilnit doi tineri foarte cool cercetatori – cu pasiune imensa pentru chimie si fizica – ambii cu inovatii in portofoliu si asta m-a facut sa ma gindesc din nou la sistemul nostru de invatamint care nu te ajuta foarte mult sa te dezvolti in mod constant, urmarindu-ti aptitudinile reale (cele in care nu doar performezi cu o nota mare, ci te si bucura, te implinesc ca om atunci cind ti le dezvolti)

*
eu sunt dintre cei care a avut multi de 10 la scoala, dintre cei carora li s-a spus ca nota 10 este rasplata suprema pentru ce inveti si ca mine cred ca sunt multi altii. astazi cred, oricit vi s-ar parea de straniu, ca sa iei numai 10 la scoala e o mare prostie.

cind eram elev nu si-a pus nimeni problema sa ma invete ca e mai important sa cresc eu cu mine in mod constant, sa fiu mai buna astazi decit am fost ieri (in oricare domeniu in care ma educ). bine, nu cred ca si-a pus problema sa invete pe nimeni din generatia mea.

generatia mea a fost obligata sa-si dezvolte memoria, invatind “pe de rost” ceea ce le dictase profesorul, fiind cu totii obligati la uniformizare ( nu doar in imbracaminte, ci si in gindire) ca sa le fie mai usor celor care ne aveau in grija.
am iesit “din sistem” cum am putut fiecare. pentru ca mai devreme sau mai tirziu am descoperit ca sistemul nu ne fericeste.
*
anul trecut am facut un interviu cu unul dintre romanii pe care sistemul de invatamint de la noi nu l-a acceptat foarte bine pentru ca gindea diferit si-a fost nevoit sa plece inca din liceu in strainatate pentru a fi apreciat. la vremea intilnirii noastre, domnul – Mihai Pohontu – era vicepresedintele Disney Gaming Division , astazi e vicepresedintele Samsung.

cind l-am intrebat cum crede ca va fi invatamintul in viitor, domnul Pohontu mi-a spus ca va fi despre cum stii sa sintetizezi informatii, despre a dezvolta o gindire practica si analitica (in structura ei) si nu despre a memora pentru ca informatiile sunt deja la indemina tuturor.

le spun asta tuturor prietenilor mei care au copii de trimis la scoala, pentru ca e important sa -i “aseze” intr-un mediu in care le va fi bine in viitor.
*
din fericire pentru copiii (dar si parintii) de astazi. au aparut si in Romania scoli private care urmaresc aptitudinile elevului, care ii dau libertatea de exprimare si il lasa sa mearga pe drumul lui, lumindu-i cale discret.

una dintre aceste scoli este Avenor care din aceasta toamna are si liceu (pina acum avea gradinita, scoala primara si scoala gimnaziala), o coala care urmareste culicura din Romania, dar face cursuri biligve si are grija si de dezvoltarea non formala tocmai pentru a descoperi aptitudinile copiiilor.

pe 7 mai au Ziua Portilor Deschise pentru ca parintii sa vada cum arata o scoala care si-a adaptat pentru viitor metoda de invatare. e un eveniment cu locuri limitate, asa ca e nevoie de o inscriere aici.

*
daca as avea un copil, scoala pe care o va urma ar fi una dintre problemele mele cele mai complicate. pentru ca imi doresc sa nu mai aiba experienta mea (chiar daca vorbim de una de , aparent succes) pentru ca in esenta si eu si statul roman am pierdut timp si bani: am studiat matematica si profesez intr-o cu alta directie – jurnalism, comunicare. iar acest paradox e rezultatul confruntarii dintre profesorul cel mai talentat si impunator din scoala, aptitudinile mele care ma si multumesc sufleteste si nevoile pietei.

e o lectie pe care toti din generatia mea am invatat-o in varianta “hardcore” si de care copiii de astazi nu mai nevoie.
*
foto covover Shutterstock

Duceti-va copiii la Festivalul Stiintei. Se va intimpla o magie.

diverse

10 years ago

Duceti-va copiii la Festivalul Stiintei. Se va intimpla o magie.

simbata si duminica ar trebui sa va duceti copiii la Promenada. ca sa va explic de ce, trebuie sa va spun citeva lucruri despre voi.

nu v-a placut matematica in scoala (cel putin 80% dintre voi sunt in situatia asta) pentru ca n-a fost nimeni care sa va explice lucrurile altfel. inca ma mai gindesc cum ar fi fost sa li se predea geometrie fetitelor, explicindu-le ce haine li se potrivesc in functie de inaltimea si forma corpului lor.

– nu v-a placut chimia in scoala (peste 90% dintre voi sunt in situatia asta, si eu printre voi) pentru ca n-a fost nimeni care sa umanizeze lanturile alea de C si O legate cu plus-uri sau egal-uri.

Mi-a explicat odata Marius Matache – doctor in chimie, cu diploma, nu metaforic – citeva formule chimice cu aplicatii directe in lucrurile din jurul meu si brusc chimia mi s-a parut cea mai fascinanta materie.

v-a placut geografia? ati invatat sa calatoriti cu mintea prin tara sau prin lume? dar istoria? (eu invat istorie acum, la multi ani de la scoala, calatorind la propriu prin palate si locuri in care s-a schimbat lumea)

toti cei care au invatat cu pasiune ceva e pentru ca ALTCINEVA a stiut sa le arate pe limba lor, pentru o clipa, cum functioneaza mecanismele din interiorul lumii pe care voiau sa o descopere. si-odata descifrata lumea “invatatului”, bucuria de a descoperi ceva nou mereu, ei au continuat sa invete toata viata.

stiu ca stiti toate astea, stiu ca vreti ca fiul/fiica voastra sa descopere pasiunea de a invata. si tocmai de asta zic ca in acest week end trebuie sa va duceti copiii la Promenada, la festivalul stiintei.

ii cunosc bine pe cei care sunt parteneri la acest festival – FUN Science Romania – si am fost la citeva dintre lectiile lor din cadrul proiectului Tara lui Andrei. i-am iubit (si-i mai iubesc) pentru atentia pe care o aveau pentru fiecare copil, pentru cum identificau intr-o secunda copiii timizi si cum le dadeau aripi luindu-i parteneri de experimente, pentru energia si bucuria cu care traduceau lucrurile stiintifice pe limba copiilor.

au facut electricitate cu o roata de bicicleta si-au invatat despre apa lucruri pe care nici eu nu le stiam, totul intr-o forma atit de amuzanta, incit m-as fi bagat si eu in joc.

in week endul asta la Promenada fac Festivalul Stiintei si o sa fie multe experimente, multe “lectii” prin joaca, dar si un experiement care va fi super memorabil: se va produce electricitate cu ajutorul a 4000 de portocale!!!

o sa vreti si voi sa participati la asta nu doar copiii vostri.:)

Andreea Stoica, mama Fun Science Romania, mi-a zis intr-un mail;

De cand am descoperit Fun Science (2005) am descoperit si faptul ca pot intelege notiuni stiintifice, o chestie impresionanta pentru mine.

Aveam 25 de ani si era cam tarziu sa mai apuc vreun drum la care nici nu ma gandisem vreodata pt ca, recunosc, fugeam de materiile stiintifice ca “impielitatul” de tamaie. Doar matematica, fusese singura materie de gen care imi captase atentia…

Si mi-a parut rau ca ani de zile traisem in ignoranta si intuneric, cu aroganta chiar:(
Adica mi se parea cool sa fiu artista doar pt ca nu am avut sansa si nici capacitatea sa descopar frumusetea si insemnatatea stiintei…

Eu abia la Fun Science am inteles perfect ce sunt culorile, care-i treaba cu lumina, densitatea, greutatea; chiar starile materiei le-am inteles cu adevarat.
Simteam cum mi se trage o draperie din fata ochiilor, la 25 de ani.
Sa ne intelegem: definitii stiam, eu la scoala eram genul care invata, doar ca trebuia, nu ca as fi simtit vreodata lucrurile.
La Fun Science am inceput sa simt, sa percep lumea mai profund, sa inteleg…

Si apoi am zis Evrika 🙂 eu nu am avut capacitatea sa percep singura lucrurile astea ( unii o au nativ) si nici sansa sa mi le arate cineva.

Copiii din prezentul meu o au. Prin Profesorii Trasniti, prin Fun Science. Mai exact prin felul in care noi ne jucam cu stiinta, pt ca noi ne jucam nu suntem educatie alternativa, nici academie ci oameni care se joaca altfel.

Ne jucam de-a atomii si electronii, de-a astronomia, ne jucam si copiii adora sa se joace…orice.
Ei se pot juca de-a Bianca Dragusanu, asistenta tv sau se pot juca de-a stiinta….depinde de optiuni.

Ei nu au prejudecati. Sunt parinti care se sperie cand le vorbim de atomi si electroni pt ca lor nu le-au placut aceste lucruri, cum nici mie nu mi-au placut dar copiilor le place. Pentru ca le descopera in joaca…

Si asa s-a nascut ideea unui Festival de Stiinta altfel decat cele riguroase cu conferinte academice in care publicul larg este doar tolerat….cu mese rotunde in care se comunica tot felul de lucruri cu siguranta interesante dar greu de patruns pentru oamenii obisnuiti.

Festivalul de Stiinta pe care-l propunem noi este un fel de spectacol la teatrul de revista, scopul sau este sa trezeasca interesul pentru stiinta in oamenii obisnuiti dar mai ales sa ii atragem pe copii in aceasta lume :)
Si mai apoi, cu motivatia castigata, cu siguranta isi vor gasi resursele sa treaca peste momentele frustrante ale temelor greoaie si testelor complicate pt ca ei deja vor fi descoperit ceva ce unii dintre noi nu au reusit.

Si trag eu nadejde ca acest lucru poate schimba niste sorti, niste zaruri. Poate vor alege altfel.
Daca pornim de la cel mai jos nivel, in care tot ce straluceste este captivant si aspirant, si faci stiinta sa straluceasca atragand atentia in acest fel, castigandu-le interesul, apoi, de-acolo le oferi ocazia sa-si deschida mintea si inima si catre ce se afla dincolo de glamour.

Simbata si Duminica la Nivelul 1 in Promenada. O sa fie magie, credeti-ma. Si-o sa va para rau ca nu ati avut parte de asa ceva in scoala, dar o sa va bucurati din inima ca traiti vremuri in care copiii vostri pot beneficia de jocuri si de oameni buni care le arata ca stiinta e frumoasa, accesibila si iti aduce mari bucurii.

N-am copii, dar am sa fiu acolo. La urma urmei, toti suntem copii.

Mama lui Matt Damon: cum se cresc copiii

filme simpa

11 years ago

Mama lui Matt Damon: cum se cresc copiii

Daca va intrebati de ce e Matt Damon unul dintre cei mai influenti actori si producatori de la Hollywood, de ce sta in banca lui si-si vede de treaba, de ce s-a remarcat cu colegul Ben Afleck de la primul lor film, direct cu un Oscar – pentru scenariu, o parte din raspuns e la… mama lui Matt Damon.

se numeste Nancy Carlsson-Paige si e profesor specializat in “early childhood education” la Lesley University din Massachusetts. doamna isi lanseaza acum o carte care se numeste “Taking Back Childhood: A Proven Roadmap for Raising Confident, Creative, Compassionate Kids.”

cum se afla in promovare pentru cartea sa, doamna Carlsson Page a inceput sa dea interviuri si recunoaste ca toata lumea o intreaba cum i-a crescut pe cei doi copii ai sai, amindoi artisti faimosi (Matt are un frate, Kyle, care e sculptor) dar in acelasi timp oameni impacati cu ei, modesti si cu bun simt.

One dimension of healthy childhood that gives kids a solid footing in life is having lots of child-centered play throughout the early years and even into grade school. Play is the most important vehicle children have for coping with life and making sense of it.

Matt played pretend games for hours every day for many years — making up stories, taking on roles and re-working his experiences in creative ways. Not only did all this play help build a strong sense of inner security in Matt, it also built up his capacity to imagine, create and invent ideas.

I believe these years of child-centered play helped Matt become the actor and grounded person he is today. It is of great concern to me that there is less play in children’s lives today than a generation ago. The hours spent in front of screens have replaced playtime outside school, and too much focus on academics and testing has eroded playtime inside schools.

When kids are confused or scared or they don’t understand things, they work it out in their play. Using their imagination, they rework things until they feel some sense of mastery. This is kids’ ongoing way of coping with life and it is crucial for building inner resilience and security.

That inner strength and resilience begins to develop at birth. It is first felt as a sense of trust in others — adults who respond to cries of hunger and who can provide a home, safety and health.

As time goes on, kids start to carry that security with them on the inside. Security will grow or weaken in childhood depending a lot on how we adults relate to our children in everyday interactions. When we are too heavy-handed with our authority, kids often feel insecure or fearful. When we punish them or use threats and timeouts or other coercive tactics, they might try to obey on the surface, but they aren’t building the inner strength and confidence that will be their moral compass when we are not there.

Doamna mama lui Matt Damon spune ca si-a dat ambii copii la scoala de stat ca sa invete empatia si ca sunt oameni cit mai diferiti pe lume, de la caracter la statut social. si ca a ales o scoala care sa aiba lectii bune de teatru.

si spune ceva absolut minunat “Schools must offer children arts, drama — activities that can’t be tested”

Cartea domniei sale,”Taking Back Childhood: A Proven Roadmap for Raising Confident, Creative, Compassionate Kids”, este o editie revizuita a acestei carti pe care o puteti cumpara de pe Amazon.

nastase vs invatatoarea spagara: sa ne intoarcem la ce conteaza

jurnalism

11 years ago

nastase vs invatatoarea spagara: sa ne intoarcem la ce conteaza

o invatatoare face presiuni meschine asupra unor parinti pentru ca nu fac cadouri suficient de consistente (dupa reperele ei) pentru profesori, directori, bodyguarzi.

rateaza tot ceea ce inseamna educatie pentru viata: cere spaga pentru aprecierea (validarea scolara) copilului si pune mai presus de orice valoarea materiala, fara sa transmita nimic din ceea ce inseamna a darui de fapt.

un politician, fost premier, e condamnat pentru a doua oara la inchisoare. pentru fraude, spaga, inselaciuni si toata lumea stie ca este un om cu un imens ego (de asta a si incercat sa se sinucida la prima condamnare) care a fost interesat intotdeauna de imaginea lui si a rezolvat ceea ce credea ca ii e util, lovind nu doar cu pumnul in masa ci si cu oricare alta arma psihologica pe care a avut-o la dispozitie odata cu puterea cu care era investit.

iar jurnalistii rateaza si ei tot ceea ce inseamna educatie pentru viata: sunt mai preocupati de nastase si-o dau la o parte pe invatatoarea spagara din agendele buletinelor lor de stiri.

din nou, nu mai vedem padurea de copaci.

sunt unii oameni care accepta (si voteaza, valindind) comportamente ca ale lui nastase pentru ca au dat spaga – la scoala, la medic, ca sa obtina o slujba. au invatat de mici ca te poti ridica mai usor cu o pirghie materiala, folosindu-te de influenta si nu de inteligenta.

astazi la buletinele de stiri, nastase ar trebui sa fie la si altele. si-ar trebui sa vedem reportaje despre ancheta invatatoarei spagare si a altora asemeni ei. si-ar trebui sa vedem reportaje despre parintii care s-au delimitat de cei care au aratat inregistrarea cu protestul invatatoarei, ba chiar i-au exclus din comitetul lor pe “nesupusii” intru spaga.

oamenii se construiesc in scoala.

nu vreau sa stiu ce invatatori/ profesori a avut adrian nastase de a ajuns asa cum este astazi, dar sper sa ne orientam astazi – pentru liderii nostri de miine – atentia asupra profesorilor si invatatorilor pe care-i avem in scoli.

si buni, si rai. pe unii sa-i dam exemplu – ca sa incepem sa gasim mentori, pe ceilalti sa-i eliminam din sistem.

depinde de noi daca subiectul asta ramine pe agenda buletinelor de stiri.

Theodor Paleologu – despre scoala, cocosismul la romani si lipsa structurii

diverse

11 years ago

Theodor Paleologu – despre scoala, cocosismul la romani si lipsa structurii

de astazi, de fapt, incepe 2014 pentru ca ne-am reintors la munca.
o sa invatam lucruri noi in zilele care vor urma, o sa traim lucruri noi si o sa ne reamintim de intimplari vechi.
o sa ne luam modele dintr-unii mai inteligenti, o sa ne luptam cu mintea si cu trupul nostru ca sa invingem oboseala, necazurile, ego-urile noastre si ale altora.

mi-ar placea sa incepeti anul acesta de noi invataturi si invataminte cu rindurile de mai jos transcrise dintr-o conferinta la Universitate pentru Asociatia Studentilor in Universitate Bucuresti, din noiembrie 2013, in care eram alaturi de domnul Theodor Paleologlu.

Cineva l-a intrebat despre identitatea romaneasca si domnia sa a raspuns relaxat despre romanisme, cu detalii din viata sa, rezultind ceea ce mie mi se pare a fi o definitie minunata a ceea ce suntem si avem de corectat la noi insine.

*
“Exista un fel de cocosism romanesc care, de fapt, compenseaza lipsa de siguranta. Cocosismul il vedem in multe fenomene, mitologizarea anumitor aspecte ale vietii romanesti sau in relatii diplomatice exagerate.

Noi avem o literature extrem de bogata despre specificul national, mai mult decit alte tari. Blaga, Noica, Nichifor Trainic, Ralea, Staniloaie. E interesanta obsesia asta, suntem atit de obsedati de definirea specificului national.

Din pacate in scoala romaneasca nu invatam suficient sa ne spunem gindurile, tot invatam pe dinafara niste chestii.
Nepoata-mea care are 21 de ani a invatat la Bacalaureat aceleasi timpenii pe care le-am invatat si eu cu 20 de ani inainte. Nu-mi venea sa cred

(din sala: probabil ca si nepotii dvs vor invata)

In Romania se intimpla acest gen de cocosism care compenseaza increderea de sine tocmai pt ca lucrurile sunt asa in invatamint – si pe vremea lui Ceausescu era si mai rau cu latura asta represiva, cu descurajarea gindirii – care a ramas insa in invatamint-, descurajarea increderii in sine, descurajarea spiritului critic. Sa inveti pe dinafara, toate astea erau prezente, si inca mai abitir.

Din cauza asta nu-mi bateam capul sa fiu premiant, ma concentram pe ce imi placea mie mai mult si asta era. Tin minte ca ajunsese profesoara de matematica sa se roage de mine sa copies ceva, ca sa=mi dea o nota. Nu indraznea sa-mi dea o nota proasta ca eram o glorie a liceului pentru ca eram bun in alte domenii.
Eu citeam Blaga si jucam teatru putin.

Dar cind am ajuns in Franta, intr-o scoala catolica, pentru ca sistemul lor favoriza gindirea critica, dintr-o data am devenit un elev model care ilustra parca o notita din jurnalul lui Titu Maiorescu, de la 16 ani cind era la Viena intr-un liceu si scria “o sa le arat eu magarilor de vienezi ce va sa zica un roman”.

Faptul ca m-am format in Franta a rasucit un resort interior, am practicat un stahanovism intellectual dus la extrem.

Cind eram la Berlin si erau studenti din multe tari puteam sa recunosc un eseu scris de un roman pe neve: pentru ca avea idei interesante, dar era o ciulama. Fara organizare, fara structura.

Iar cind am ajuns eu in Franta exact asta imi reprosau profesorii; spuneau in mod regulat “idei excelente, cultura remarcabila, lipsa totala de metoda”.

Se refereau la structurare, la plan pe care noi nu-l invatam in scoala.”

diverse

13 years ago

despre autism cu bucurie

stiu ca sunt rare cazurile in care vorbim despre autism cu bucurie, dar in interiorul lumii celor care s-au lovit de autism (parintii copiilor mai ales), fiecare mic semn de reintoarcere in lumea noastra e o imensa victorie si o mare bucurie.

asociatia Invinge Autismul impreuna cu regizorul Gabriel Achim (primul lui lung metraj, Visul lui Adalbert va avea premiera la sfirsitul acestei luni) au realizat mini documentare despre cazuri de succes de reintegrare sociala a unor copii cu autism.

va rog sa va uitati la filmuletul de mai jos, are putin peste 4 minute, dar sunt bine folosite; e o lectie despre cit de multe invata toata lumea din a avea alaturi un copil cu autism.

Edi a fost acceptat la scoala, iar ceilati copii au invatat multe de la el.

eu am plins, mai ales la pauza pe care tatal a pus-o inainte de “l-au acceptat”, cind vorbeste despre colegii copilului lui. e o presiune acolo care arata cit de multa nevoie avea de acceptarea aceasta.

anul trecut va povesteam despre Asociatia Invinge Autismul si va invitam sa-i votati ca sa cistige o bursa Raiffeisen; au cistigat-o (si gratie voturilor voastre, inca o data multumesc) si fac lucruri minunate in continuare.

daca veti intilni vreodata un parinte al carui copil are autism si veti vedea bucuria din ochii lui ca-l intelegeti si-l sprijiniti, veti sti ca votul vostru a fost o investitie pe viata.

daca sunteti parinti, nu va opuneti ca in clasa copilului vostru sa fie si un copil cu autism, nu fac rau, nu este o boala transmisibila si puteti ajuta indirect la recuperarea lui.

diverse

13 years ago

de invatat

putina scoala nu strica niciodata, ba din contra ne mai aseaza lucrurile prin creieras, ba chiar il mai antreneaza un pic ca sa nu leneveasca.

iata doua lucruri f smart care sunt legate de scoala.

School For Start Up, scoala de business pe care o voi urma si eu in acest an, are in aceste zile o oferta speciala:

Din punct de vedere statistic, majoritatea covarsitoare a business-urilor esueaza in primul an de activitate. Daca vrei sa-ti asiguri supravietuirea, sa eviti greselile fatale si sa asiguri succesul startup-ului tau, ai nevoie de School for Startups Romania. Usureaza-ti drumul, rezolva QUIZ-ul School for Startups Romania 2012 si, pe langa alte premii, poti castiga un discount semnificativ din taxa de participare.

quiz-ul e aici

***

Languagelab – companie britanica specializata in educatia online si-a anuntat astazi lansarea primei platforme virtuale de invatare a limbii engleze din Romania.
Languagelab.ro faciliteaza accesul la cursuri de limba engleza cu vorbitori nativi, profesori certificati din Marea Britanie, Statele Unite si Australia. Cu ajutorul unui calculator conectat la internet si a unei perechi de casti cu microfon, utilizatorii pot accesa, intr-un mediu virtual, cursurile programate 24/7.

sincer si asta vreau sa incerc:)

diverse

13 years ago

Examene, examene

Vara asta m-a facut sa-mi reamintesc de viata de student si de scolar. Mai rau, m-a facut sa o retraiesc, desigur, la un alt nivel. N-am mai fost in postura de a da un examen de ceva vreme, desi prin facultati calc in fiecare an. Am stat 17 ani in scoala, fara absente, ca tocilarii, desi n-am fost tocilara (am o problema serioasa cu memoria), dar la finalul celor 17 ani am zis multumesc, suficient, ne vedem mai incolo dac’o fi cazul.

Ca mersul pe bicicleta, deprinderile din scoala au navalit din nou asupra mea, de parca ar fi trecut doar trei luni de la ultima sesiune. Si au fost prilej de dezbatere si distractie in birou, pentru ca fiecare dintre noi avem reguli foarte clare de cum se invata pentru examen.

Ca si colega mea Andra am avut neaparat nevoie de un carnetel nou, pe care sa-mi notez lucrurile importante. Cu cat mai frumos carnetelul, cu atat creste garantia ca luam examenul. Ca si Madalina, am redescoperit ca pot sa invat cu muzica, dar numai daca e muzica pe care o stiu, si nu in limba in care sunt si textele de curs.

Prefer in continuare ca orice “motivatie” suplimentara sa o primesc inainte – brosa de la bunica pe care am primit-o inainte de admitere a fost esentiala ca sa intru din prima la Jurnalistica. In cazul de fata, am inlocuit brosa cu o geanta, iar Andrei a inteles, cu toate ca a pierdut numaratoarea gentilor mele de ceva vreme.

Pentru ca a trebuit sa reintru in starea de student, am avut nevoie de doua saptamani de lucru. E adevarat ca n-a prea ajutat faptul ca aveam biroul intors cu susul in jos pentru curatenie generala. Am prins viteza treptat, iar in ultimele zile am stat acasa exact ca o tocilara. Si tot ca o tocilara, ma foiam pe scaun si imi verificam mail-urile din 5 in 5 minute, pentru ca, nu-i asa, la birou era activitate normala, iar eu “chiuleam”.

Nu s-a schimbat nici faptul ca, in timp ce parcurgeam materialele de examen, am petrecut ceva vreme ridicand din sprancene la invatamintele cursului. Asa am fost toata viata de elev – si model si from hell – cand lecturile sau experientele mele contraziceau litera cursului, nu ma puteam abtine sa nu semnalez diferentele. Fapt care, culmea, mi-a prins bine intotdeauna, nu numai la scoala.

S-a schimbat faptul ca, pentru cursurile pe care le facem la maturitate, platim. Si asta nu face decat sa sublinieze beneficiile atitudinii mele de mai sus. Sau ale problemei mele de atitudine, depinde din ce perspectiva o privesti. Ma intereseaza in aceeasi masura si ceea ce mi se preda si ceea ce am de invatat – ca sa zic asa. Si daca ceea ce am de invatat e prea putin din ce mi se preda… N-a fost cazul vara asta, intoarcerea in timp a fost utila si interesanta.

S-a mai schimbat si faptul ca nu ma mai intereseaza notele puse de altii. Competitiva am ramas, tot timpul am ceva de demonstrat cuiva, tot timpul am de alergat dupa o tinta, dar mi-am stabilit si o grila interna de autoevaluare – cateodata coincide cu cea oficiala, alteori, cand cea oficiala de si literalmente formala, evident ca difera.

Voi ati mai invatat in ultima vreme pentru examene? S-a schimbat ceva de cand ati terminat scoala?

*
SoranaSavu este Senior Partner la Premium Communication.

oameni din "aluatul bun"

14 years ago

un copil ca un ou intr-o lingura

E un joc un fel de stafeta cu oul intr-o lingura. Trebuie sa parcurgi o distanta cu un ou intr-o lingura si sa mergi cit mai repede. La un punct fix predai oul cu tot cu lingura altcuiva care o ia la fuga pina cind ii da altcuiva si tot asa. Pina la finish.
De fiecare dintre membrii stafetei depinde – in mod vital – ca oul sa nu se piarda. Din ce inaintezi in stafeta, presiunea e mai mare.

*
Astazi intr-o excursie cu UNICEF din cadrul proiectul Viitorul copiilor incepe la scoala, m-am gindit ca viata unor copii in relatia cu invatamintul e ca oul din concursul de mai sus.
Membrii stafetei sunt: profesorii , parintii, contextul in care traieste copilul, dorinta lui de a invata.

Pornesc cu totii in stafeta si copilul-ou e tot timpul in pericol sa se sparga.
Poate ca scoala e prea departe de casa si e complicat sa ajunga;
Poate ca parintii nu-si permit sa-l duca la scoala;
Poate ca e trimis la munca in loc de scoala, ca sa-si hraneasca fratii;
Poate ca-l sperie/intimideaza scoala ;
Poate ca profesorul e prea obosit (are si el probleme multe) si –l scapa printre degete;
Sunt o multime de “poate” in stafeta cu scoala, in care membrii stafetei sunt distribuiti aleatoriu si, oricit te-ai pregati, nu ai de unde sa stii ca nu se va sparge oul; copilul nu va abandona scoala.

Si daca abandoneaza scoala, de acolo incolo, la propriu, nu mai e de mincare.
dar daca ramine la scoala, daca termina – cu totii impreuna – stafeta, victoria e superba.
(revin cu povesti emotionante de la Faurei, unde UNICEF are un program de incurajare a copiilor sa mearga la scoala.)

personal

15 years ago

cind limba romana devine chineza

de o saptamina citesc tot felul de lucrari stiintifice despre un loc anume din dobrogea, pentru un articol pe care -l voi scrie cam in 2 luni.

la scoala nu mi-a placut deloc istoria si am facut un misto crincen de proful care – atunci cind eu intram la liceu- el se afla in primul an de profesorat.
doamne doamne ma loveste acum cu nuielusa pentru ca uite ce limba latino-romano-chineza trebuie sa citesc si – culmea! – sa inteleg:)

dupa lecturarea paragrafelor de mai jos am ris cu lacrimi, un ris nervos in fata chinului care ma asteapta si a ignorantei mele. am citit deja o carte sunt la a doua, am inceput sa deslusesc printre cuvinte, dar … mai e mult pina departe.
*

In fruntea vicus-ului Novus stateau doi magistri (in 178 p. Chr. Silvius Casius si Piso…) si un quaestor (Caius Alexander), mod de conducere identic cu cel din vicus Quintinis (sinoe) din regio Histriae, organizare comunala, specifica mai multor localitati din Dobrogea.
(…)

Problema trebuie insa lamurita, atit timp cit Gr Tocilescu a citit rindurile 4-5 ale inscriptiei de la Babadag:”C(ives) R(omani) (et) Viconov(enses)”, urmat cam tot in acest fel de V Parvan: “C(ives) R(omani) (et) vet(erani) vico Nov (consistentes), in schimb Th Mommsen a completat rindurile amintite: “C(ives) R(omani) vet (erani) vico Nov (ioduni consistentes?), ceea ce ar anula existenta statului Novus din teritoriul Ibidei.

Viata rurala in Dobrogea Romana (sec I-III P.CHR), Maria Barbulescu

jurnalism

16 years ago

inscriere la cursul de jurnalism narativ. hurry up!

in maxim doi ani, jurnalismul narativ va fi f cautat de catre revistele care vor fi ramas pe piata. pentru ca are clasa, pozitioneaza up market, adauga credibilitate.

acum e momentul in care se poate exersa pe tema asta. si, mai ales, se poate invata.
Cristi Lupsa incepe o noua serie de cursuri de jurnalism narativ (detalii mai jos).

daca as fi in locul vostru as face tot ce e posibil sa ajung acolo. m-as gindi ca, inainte de toate, trebuie sa inteleg cum functioneaza ca sa stiu cum sa-l folosesc in viitor.

*
Centrul pentru Jurnalism Independent organizeaza o noua sesiune a cursului Jurnalism narativ incepand cu data de 29 ianuarie 2009. Cursul se adreseaza jurnalistilor, studentilor la jurnalism sau la facultati cu specific apropiat si este condus de Cristian Lupsa.

Cursul se va desfasura la sediul CJI in zilele de joi, de la 17.00 la 20.00, pe parcursul a 11 sedinte saptamanale. Taxa de participare este de 300 RON si se se poate achita in maxim 6 rate, incepand cu prima sedinta a cursului.

Pentru inscriere trimiteti la email [email protected] sau fax 021 311 13 78 urmatoarele: CV, o scrisoare de intentie si doua articole pe care le considerati model de scriitura, motivandu-va alegerea.
Va rugam consultati descrierea cursului la http://www.cji.ro/articol.php?article=552

Aplicatiile se primesc pana la data de 18 decembrie 2008.

Tag : scoala

(Personal) 10 lucruri pe care eleva Cristina Bazavan de acum 25 de ani le-ar spune astazi unui profesor –

John Hunter – Profesorul care ii invata pe copii umanitatea vine la Bucuresti

Veste buna: Incep sa se intoarca atelierele practice in scolile primare

Cum poti sa ajuti ca un copil cu dificultati materiale sa mearga la scoala?

In perioada 23-29 noiembrie, orice tranzactie efectuata de posesorii de carduri din cele 11 tari participante va genera automat o donatie din partea MasterCard.

Asa ca zilele acestea orice tranzactie cu un MasterCard inseamna o masa pentru un copil in nevoie.

scoala viitorului nu va fi cu memorare, ci cu dezvoltare personala

Duceti-va copiii la Festivalul Stiintei. Se va intimpla o magie.

Mama lui Matt Damon: cum se cresc copiii

nastase vs invatatoarea spagara: sa ne intoarcem la ce conteaza

Theodor Paleologu – despre scoala, cocosismul la romani si lipsa structurii

despre autism cu bucurie

de invatat

Examene, examene

un copil ca un ou intr-o lingura

cind limba romana devine chineza

inscriere la cursul de jurnalism narativ. hurry up!

Aboneaza-te la newsletter