Tag : sibiu

teatruNoaptea Muzeelor si acreditarile la festivalurile de film, de teatru, de muzica –

Noaptea Muzeelor si acreditarile la festivalurile de film, de teatru, de muzica –

Suntem natia care nu merge tot anul la muzeu si cand da de o manifestare cu acces gratuit sta la cozi de ore pentru a vedea o expozitie permanenta. Noaptea Muzeelor.

Toti oamenii cu carte pe care-i cunosc sunt sigura ca se incrunta la situatia aceasta. Stim cu totii ca e reala, ne mahneste dar… fara sa stie multi dintre ei o incurajeaza.

Cand acrediteaza in festivaluri oameni care nu si-au platit in viata lor un bilet la teatru, la film, la un concert de muzica simfonica. Sau pe o carte, alta decat una motivationala cu citate de oftat.

Vine vremea festivalurlor de film si de teatru, o sa fie o inghesuiala mare de ”influenceri” de cultura care de la precedenta editie de festival n-au mai fost la teatru sau la film. Nu mai vorbesc de un spectacol de dans. Nu mai vorbesc sa plateasca ei biletul. Nici nu iau in calcul posibilitatea ca ei sa mearga in alte tari – sau in afara orasului lor (pe banii lor!) – pentru a vedea ceva nou, pentru a invata si experimenta ceva nou in teatru, in dans, in muzica.

Daca la acreditarea la festivaluri, cand organizatorii cheltuie bani pe tine cu cazarea si, uneori, cu mancarea si se asteapta sa scrii DESPRE FILME/SPECTACOLE (nu despre ce e pe strada), responsabilii cu acreditarile s-ar gandi sa se documenteze cam ce a vazut/ascultat cetateanul acreditat intre o editie si alta, ce a consumat cultural pe banii proprii si i-ar elimina pe ce care n-au mai ajuns printr-o sala de teatru sau un cinematograf de cand i-au invitat ei, am progresa putin cu totii.

Pentru ca am deveni fiecare dintre noi mai responsabili.

Cand am scris anul trecut despre prostiile pe care le-au povestit bloggerii care au mers la spectacolele din FITS si se laudau cu intalnirea cu Baryshnikov, mi-a sarit jumatate din internet in cap. Va rog sa-i cautati pe frumosii in cauza si sa vedeti cam despre cate spectacole de teatru sau de dans au scris de la inceputul anului si pana acum, ca sa nu zic de la editia trecuta de festival si pana astazi.

(aici textul de anul trecut: Film, teatru, oportunism si audiente online )

E doar un gand de dimineata, dupa Noaptea Muzeelor.

5399
isabelle huppertIsabelle Huppert vine la Festivalul de Teatru de la Sibiu! 4 filme pe care sa le vedeti inainte :) –

Isabelle Huppert vine la Festivalul de Teatru de la Sibiu! 4 filme pe care sa le vedeti inainte :) –

Una dintre cele mai apreciate actrite franceze – Isabelle Huppert – vine la Festivalul International de la Sibiu cu un spectacol lectura. E un bun prilej sa va reamintesc cateva dintre filmele in care a facut roluril exceptionale.

Huppert are in palmares toate premiile din industrie (in teatru si in film), inclusive un Glob de aur si o nominalizare la Oscar. E considerata una dintre cele mai stilate si mai rafinate actrite franceze, iar rafinamentul nu e doar in munca sa, ci si in hainele pe care le poarta (mai jos cateva dintre apartiile sale de pe covorul rosu).

E o doamna in cel mai profund sens al cuvantului si… e proprietara unui cinematograf de arta din Paris (pe care-l administreaza fiul ei).

Daca n-ati vazut nimic din munca ei, va recomand din inima sa vedeti filmele de mai jos, o sa va emotioneze, o s ava zguduie, o sa va puna pe ganduri

Pianista – dupa cartea lui Elfriede Jelinek (castigatoare a premiului Nobel pentru literatura), carte exceptionala care e tradusa si la noi, o gasiti la Polirom, in traducerea minunata a Norei Iuga.

Elle (pentru care a fost nominalizata la Oscar anul trecut)

Amour  

La ceremonie

 

Iata si cateva dintre aparitiile sale publice, care sunt adevarate lectii de stil.

00-Isabelle-Huppert 01-Isabelle-Huppert 02-isabelle-huppert 160912_r28675-1019x1200-1472761990 isabelle huppert 1 Front Row at Louis Vuitton Cruise 2018 Show in Kyoto, Japan isabelle huppert 3 isabelle huppert 4 isabelle huppert Isabelle

[caption id="attachment_50222" align="alignnone" width="800"]CANNES, FRANCE - MAY 21:  Isabelle Huppert attends the Women in Motion Awards Dinner at the 70th Cannes Film Festival at Place de la Castre on May 21, 2017 in Cannes, France.  (Photo by Venturelli/Getty Images for Kering) CANNES, FRANCE – MAY 21: Isabelle Huppert attends the Women in Motion Awards Dinner at the 70th Cannes Film Festival at Place de la Castre on May 21, 2017 in Cannes, France. (Photo by Venturelli/Getty Images for Kering)[/caption]

Isabelle-Huppert_-Chopard-Dinner-at-70th-Cannes-Film-Festival--10-662x966 Isabelle-Huppert_width1024 Isabelle-Huppert-en-Dior-Haute-Couture isabelle-huppert-golden-globes-2017 isabelle-huppert-red-carpet-fashion-elle-ss01

4868
fits 2017#credeminteatru – Trei lucruri pe care le-am invatat de la FITS in acesti ani

#credeminteatru – Trei lucruri pe care le-am invatat de la FITS in acesti ani

Prima mea amintire despre festivalul de teatru de la Sibiu e de la 3 ani de la aparitia festivalului – pe vremea aia era local, dar tot cu domnul Chiriac la conducere.

Am amintirea exacta a domnului Chiriac aflat in biroul meu de la Europa FM incercand sa ma convinga sa ne parteneriem media cu festivalul – imi spunea ca o sa fie unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, ca o sa vina unii dintre cei mai mari actori ai lumii, ca va fi ceva cum n-am mai vazut – si eu ma gandeam: ”Doamne, cine e nebunul asta de la mine din birou?!”

Culmea e ca tot ce a spus atunci a devenit realitate, iar pentru mine domnul Chiriac este ce mai bun exemplu de nebun frumos cu o ambitie incredibila si o inteligenta uimitoare care nu se lasa pana nu face lucrurile sa se intample asa cum si le-a imaginat el.

E cel mai bun exemplu ca, daca iti doresti cu adevarat ceva si lupti in draci pentru visul tau, ti se indeplineste. (Domnia sa vorbeste de succese si se incarca din ele, dar nu mentioneaza niciodata greutatile incredibile, oboseala dincolo de limita si… alte sarificii )

*

Pe vremea aia, la inceputul anilor 2000, nu-mi placea teatrul.  Ratasem momentul Andrei Serban de la Teatrul National, deci nu apucasem sa simt teatru pe bune, asa ca toate intalnirile mele post revolutionare erau cu un amestesc de urlet experimental si text care rabdase in sertar sa iasa la vedere atat de mult incat ii simteai frustrarea printre cuvinte.

Nu-mi placea, deci, teatrul.

A fost nevoie sa-i descopar pe Radu Afrim si Andrei Serban, sa am privilegiul imens al unor lungi conversatii cu dansii, sa plang cu suspine la piesele lor, sa ma uit la bucataria din culise (la propriu, la Sibiu, la repetitiile lui Andrei Serban am mancat in bucataria teatrului) ca sa invat sa ma uit la teatru dincolo de text.

Ca sa invat sa ma uit la ce parte din sufletul actorului e oglindita de regizor prin poveste, la cum actorul lucreaza cu el ca sa –mi arate mie, spectatorul, emotia fina care pare autentica si sa ma convinga sa stau acolo, in povestea lui, mult timp si dupa ce textul s-a incheiat.

Abia apoi am inceput sa am curajul sa scriu despre teatru. M-a incurajat Andrei Serban, m-a indrumat si in ce ar fi bine sa citesc si m-a responsabilizat pentru sinceritatea mea. Ne-am certat de cateva ori bune in viata asta pe viziunile noastre diferite asupra unor lucruri, dar fara domnia sa, fara Radu Afrim – si fara Razvan Penescu (care mi-a oferit spatiul Liternet-ului) – n-as fie scris despre teatru niciodata.

Astazi ma uit la tinerii bloggeri care vin la FITS si ma gandesc ca, in lipsa unor intalniri asemeni celor pe care am avut marele privilegiu sa mi se intample, le-ar trebui un training de cateva ore odata cu primirea acreditarii. Un training despre structura unei cronici, despre cum ceea ce vezi e parte dintr-un context pe care ar fi bine sa-l cunosti (sau sa incerci sa-l descoperi prin cercetarea dincolo de wikipedia) si despre cum… parerea ta conteaza prea putin in puzzle-ul mare (adica nu esti dumnezeu, stai linistit si nu pune etichete; fii responsabil cu adjectivele pe care le insiri ca pe niste panglici in jurul unui cadou.)

*

Ieri, dupa amiaza tarziu, aproape de apusul soarelui, eram in Piata Mica si se auzea foarte tare Ludovico Einaudi – Fly (scrisa pentru coloana sonora de la minunatul film Intouchables)

Muzica era divina, vedeam oamenii cum zambesc si m-am indreptat catre locul unde era un spectacol de strada… doi acrobati cu bicicletele faceau tumbe spre amuzamentul copiilor intr-o poveste despre Rivalitatea Strazii. In public zambea de la distanta domnul Purcarete.

rivalitate_adibulboaca_15iunie_web-3862

 

(foto Adi Bulboaca)

M-am gandit ca spectacolele de strada nu sunt doar pentru cei care nu intra des in salile de teatru si spre bucuria copiilor, ci ele dau idei pentru creatorii de spectacole indoor.

Se intampla asta inca de la prima samanta de teatru, inca de la serbarile populare pe pajisti noroioase sau la balciurile din satele sarace. Intotdeauna vor fi artisti care ii vor inspira pe cei care se afla cu o treapta mai sus decat ei (ca productie, ca gand, educatie), dar pentru asta e nevoie de smerenie.

Asa ca ieri m-am gandit ca doar cei mari – cu adevarat mari in gand si spirit – au rabdarea si relaxarea sa se uite inapoi, acolo unde e sinceritate neambalata, unde e o esenta,  pentru a se inspira.

(cumva e mai usor de inteles cu ceea ce se intampla in moda – trendurile marilor branduri vin din cercetari ale strazii in zonele cele mai creative)

*

P.S. e in FITS anul acesta o expozitie cu cateva fotografii facute de regizorul Siviu Purcarete. E minunat sa-l simti dincolo de  mesajele pe care le transmite cu ajutorul unui text celebru si al unor actori care-si pun si ei personalitatea intre vorbe. Mi-e rusine sa postez aici fotografii facute la imaginile expuse pentru ca le stric atmosfera, dar pot sa va spun ca la unul dintre cadre m-am apropiat sa-l ating sa vad daca nu e colaj, atat era de surprinzatoare imaginea.

***

Ma aflu la Sibiu la invitatia speciala Raiffeissen Bank care este partener FITS de 9 ani si unul dintre cei mai generosi sponsori in a omagia si celebra personalitatile care sosesc in Sibiu si sunt premiate pe Aleea Celebritatilor.

Bazavan

2889
MaiaInterviu #pesteasteptari – Maia Morgenstern – sa muncesti impotriva rasului celor din jur.

Interviu #pesteasteptari – Maia Morgenstern – sa muncesti impotriva rasului celor din jur.

Cand te gandesti la Maia Morgenstern sigur iti vin in minte roluri – Patimile lui Iisus in regia lui Mel Gibson, sau Balanta in regia lui Lucian Pintilie, sau aparitiile sale in seriale foarte populare de televiziune ca Las Fierbinti.

Doamna Maia, cum ii spun colegii domniei sale, e una dintre actritele care au acceptat sa joace la cei mai mari regizori pe care i-a dat Romania, dar si la tineri regizori in teatrul independent.
In minutele urmatoare descoperiti o Maia Morgestern care e putin diferita de perspectiva publica. O Maia Morgenstern care vorbeste despre calitatea ei de manager al Teatrului Evreiesc de Stat, problemele pe care i le aduce birocratia, dar si suferinta pe care i-o provoaca fiecare actor tanar care paraseste trupa domniei sale spre un teatru mai mare.

E acolo, in marturisirea suferintei dupa actorii care pleaca, o tandrete aparte – nu e managerul, e mama care vrea sa le fie bine copiilor sai actori, dar care si-ar dori sa-I aiba cat mai mult timp aproape de ea.

Imi permit sa va mai atrag atentia asupra unui moment din interviu: cel in care Morgenstern povesteste despre munca alaturi de Andrei Serban pentru Trilogia Antica si greselile pe care le-a facut domnia sa atunci.
Aaa, si inca un moment, cel in care povesteste cum repeta, in anii 90, pentru un spectacol de teatru dans alaturi de Razvan Mazilu si multi dintre actorii Teatrului National radeau de ei pentru ca nu intelegeau ce vor sa faca. Apoi spectacolul a fost #pesteasteptari si au plecat in lume in turneu cu el.

E o lectie despre perseverenta si despre “sa crezi in visul tau” pentru ca poti reusi sa faci proiecte peste asteptarile celorlalti.

Si chiar si oameni de amploarea si talentul si pregatirea doamnei Maia Morgenstern trec prin asemenea incercari.
*

La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.
*

4055
afis_Faust-270pxx360auditie Faust – rolul Margareta

auditie Faust – rolul Margareta

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă deschiderea înscrierilor pentru rolul Margaretei din spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete.

Margareta, simbol al inocenţei şi al tinereţii în textul lui Goethe, este reprezentată în spectacolul lui Silviu Purcărete ca un personaj colectiv, iluzoriu, interpretat de şapte fetiţe. Aflat la cea de-a patra generaţie, ansamblul de Margarete urmează să fie schimbat în primăvara acestui an, fiind impusă o limită de vârstă pentru rol.

Acest apel se adresează fetelor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Castingul va avea loc în data de 21 martie, de la ora 10:00, la sediul Teatrului Național din Sibiu, iar programarea la interviu se face prin e-mail la adresa [email protected] sau prin telefon la numărul 0722 305 090, persoană de contact Luminița Puiuleț. La interviu, candidatele vor avea de interpretat un cântec, preferabil în limba germană. Castingul se va desfășura în prezența coordonatorului corului din spectacolul Faust.

*

Faust , in regia si sub conceptul lui Silviu Purcarete, e spectacolul care a creat in romania conceptul de turism cultural: oamenii si-au luat bilete la spectacol si au stat cate un week end in sibiu pentru asta.

Daca aveti o fetita, din apropierea Sibiului, care vrea sa faca o meserie care are legatura cu zona artistica si se incadreaza cerintelor, va rog duceti-o la casting.

Nu conteaza daca castiga sau nu, ar fi minunat sa castige, dar experienta in sine va fi una minunata.

purcarete-faustafis_Faust-270pxx360 margareta faust margareta faust 1

2528
shutterstock_54724801minciuna

minciuna

Un text scris cu un an in urma. De atunci, fiecare dintre noi – ca asa e in viata – a avut parte de multe minciuni.:)

*

construiesti ceva emotional cu celalalt/cealalta pe sinceritate.
pui o caramida, si inca o caramida. si incepe sa ti se para ca ai o constructie solida pentru ca poti sa-i spui orice ai in minte. pentru ca-i spui adevarul.

si dupa o vreme minti. din protectie. din diplomatie. din nevoie.
dar minti. si celalalt/cealalta stie ca minti.

nu-ti spune ca ai mintit. nici nu lasa sa se vada ca stie ca ai mintit.
poate ca minciuna e mica, poate ca e neinsemnata, poate pentru ca are consecinte usoare.

dar celalalt/cealalta stie ca are un credit deschis. ca va putea minti o data, macar o data, in baza intelegerii de care a dat dovada.

si incep sa apara gauri in constructie.

cind celalalt/cealalta minte si tu stii, uiti ca ai fost primul /prima care ai incalcat regula (sau deja ti-ai gasit scuze pentru minciuna) si… stii ca ai credit deschis pentru o viitoare minciuna.

asa gaurile din constructie se fac si mai mari.
pina la urma incepi “sa joci teatru”.

There is a crack, a crack in everything. That’s how the light gets in.

m-am gindit la asta in timp ce vedeam viata personajelor din piesa lui Radu Afrim, Cind ploaia se va opri, prezenta in Festivalul International de Teatru de la Sibiu.

e o secventa la finalul piesei cind un tata si un fiu se intilnesc pentru prima oara. se aseaza la masa si tatal, stresat de vizita fiului pe care l-a abandonat (repetind istoria propriei copilarii), vrea sa se justifice.

masa e lunga foarte lunga, ei stau fata in fata in capetele mesei, iar pe o laterala stau toate rudele lor – moarte la momentul intilnirii -, cu valizele la picioare.
o minunata metafora pentru trecutul pe care-l purtam cu noi in toate intilnirile.

foto cover: shutterstock.

3694
cui#FITS2015, secvente – cuiul

#FITS2015, secvente – cuiul

a fost o piesa in festival care se numeste Sprijiniti in cui, a unei companii japoneze RINKOGUN.

piesa nu va putea fi vazuta in alta parte in afara festivalului si nu o sa scriu despre ea pentru ca nu ajuta:)

pun doar un gind pe care l-am avut legat de ”suspendati in cui”

*

cind suntem in cadere libera, doboriti de orgolii, griji,

cind cadem vijelios catre ”strafunduri” interioare sau exterioare.

ne ajuta sa apara un cui.

chiar daca s-ar putea sa ne raneasca momentul in care cadem si ne intilnim cu el, e posbil sa ne raneasca atit de tare incit sa ne lase urme (cu riscul de a ne sfisia si din carne), macar ne putem agatza de el  si putem incetini sau stopa caderea care ne-ar face sa ne rupem gitul.

*

asa ca, fara legatura cu festivalul si cu spectacolul in sine, ma gindeam cit de bun e, din cind in cind, un cui in viata noastra.

2087
dervish-dansul-calugarului-3FITS 2015, secvente, part 1 – putina magie

FITS 2015, secvente, part 1 – putina magie

magia unui festival, de teatru sau de film, sta si in apropiere, in reducerea distantelor intre public si ”performeri”

esti la citiva metri distanta de actori sau regizori, stai la spectacole linga un mare director de festival (ni s-a intimplat noua aseara la un spectacol de dans), iei masa cu actori si regizori aflati in civilie, spectatori sau cu spectacole in festival.

si cind distanta se micsoreaza apar si discutiile care dezvaluie povesti.

*

”there is no business like show business” a tot rostit o dansatoare din Israel in timpul unui performance foarte foarte special despre umilintele la care te impinge sistemul ca sa faci ”cariera” in industrie si care, dupa ce te pune sa fii seducatoare, sa faci – la propriu – ca toate animalele – sa cinti, sa dansezi, sa fii diferita de oricine altcineva, iti da ultima comanda ”Be yourself”.

doar ca undeva pe drumul consolidarii businessului din showbizz nu mai stii ce inseamna yourself.

am vazut spectacolul cu Cristina Popa (fifistie.ro) alaturi.

Cristina, cind nu scrie pe blogul ei e producator de televiziune, iar in ”civilie” e sotia unui fotograf care a prins in cadru multe vedete. intr-un fel, si eu si ea, am contribuit putin la show business, chiar daca subiectii s-au pierdut pe drum si nu mai stiu cine sunt de fapt.

*

Dansul calugarului Dervish – un spectacol ritual despre tumultul omenesc, devenit inuman, in contextul unor constringeri. despre rezistenta la efort si durere, despre pasiune, ce e bine si ce e rau in viata. un domn care plutea la propriu printre piruiete.

Foto Dansul Calugarului Dervish: Ziya Azazi Company

*

dupa ”6 personaje in cautarea unui autor” (Pirandello pus in scena la Théâtre de la Ville-Paris de Emmanuel Demarcy-Mota, Cosmin Alexandru Purice ( regizor de teatru, dar si regizor de platou in televiziune) povestea despre doamna care stie ca nimeni altcineva sa monteze Prandello in Romania: Catalina Buzoianu.

Si de la amintirile despre versiunea domniei sale a piesei ”6 personaje in cautarea unui autor”, a fost doar un pas pentru o frumoasa amintire de e vremea cind Catalina Buzoianu a montant Regasire (spectacol de acelasi Luigi Pirandello) la Teatru Mic din Bucuresti cu Valeria Seciu in rolul principal (Donata Genzi). Cosmin era elev de liceu pe vremea aceea si, dupa ce a vazut jumatate de spectacol, a fost attit de impresionat incit a iesit al pauza si a alergat sa-i cumpere flori doamnei Buzoianu. cind i-a dat florile doamna l-a intrebat ” esti student?”, iar cind a aflat ca e inca la liceu si are o asa intelegere pentru spectacol a fost uimita.

Cosmin e unul dintre tinerii care s-au decis ca vor face teatru (regie, actorie, orice) dupa ce au vazut Troienele lui Andrei Serban la inceputul anilor 90.

Probabil ca si dintre copiii care traiesc seara de seara magia spectacolelor din Piata Mare vor fi tineri care vor intra mai des in salile de spectacole, apoi – impresionati profund de un anume spectacol – vor fi viitorii actori, regizori.

foto de Ana Maria Sileanu (actrita) din spectacolul ”6 personaje in cautarea unui autor” prezentat in cadrul FITS.

2106
10308088_620702778020007_3542612743400102418_nProiectul stradal Carti fara pret din Sibiu

Proiectul stradal Carti fara pret din Sibiu

Text de Raluca Antuca

Dacă ajungi prin Sibiu și te plimbi prin frumosul centru, ai ocazia să vezi un stand cu multe cărți și un nene zâmbitor care te face curios cu privire la cărțile mai vechi și mai noi care stau frumos ordonate pe raft.

Este vorba de proiectul nonprofit derulat de Asociația HTR, Cărți fără preț, care se adresează iubitorilor de literatură. Promovează lectura, dar are și o componentă umanitară. Traseul este următorul: colectează cărți de la donatori, le sortează și o parte ajunge în circuitul public, prin intermediul standului stradal. Oamenii vin la stand, aleg maxim trei cărți și donează cât vor pentru ele. Astfel proiectul este finanțat, iar donațiile sunt folosite special pentru a ajuta 20 de copii dintr-un cartier foarte sărac sibian, Gușterița. O altă parte din cărți sunt donate bibliotecilor publice, la cerere. Acest proiect susține financiar câteva proiecte socio- educaționale destinate copiilor, persoanelor adulte cu nevoi speciale, dar și vârstnicilor, colaborând cu Asociația Arapamesu.

Proiectul a demarat în iunie 2013 și nu are niciun fel de finanțare publică, plătind chirie la Primărie chiar și pentru standul de pe stradă. Cu toate astea, Cărți fără preț s-a dezvoltat rapid, datorită iubitorilor de lectură și cererii mare de carte. Nu ar fi reușit să se materializeze dacă nu era o întreagă echipă de voluntari în spate, care au vrut să salveze cărțile.

Ce frumos ar fi ca acest proiect să fie preluat de mai multe orașe din România. 🙂 Sunt sigură că ar stârni interesul pentru lectură, prin simpla idee că e un proiect independent, care nu urmărește interese politice sau de altă natură. Și cred că mulți tineri s-ar implica voluntar, pentru că promovează ideea de cultură și artă.

 

2381

Pixel – cind dansul se imbina cu tehnologia

doi artisti francezi – dansatorii Adrien Mondot si Claire Bardainne – au reinterpretat ideea mixajului video cu dansul intr-un show cu un impact vizual incredibil.

uitati-va la urmatoarele 3 minute de dans. e genul de experienta care te lasa cu gura cascata. show-ul dureaza o ora si este despre impactul viselor noastre.

a avut premiera in noiembrie in Franta, din pacate nu-l mai gasesc nicaieri in program, dar poate cindva cu ceva noroc il vom vedea la Bucuresti sau la Sibiu. mai multe detalii despre show aici.

in romania au mai venit alti artisti care incearca sa mixeze dansul cu proiectiile video; anul trecut in vara a fost la undercloud spectacolul À l’ombre de Coré, al companiei franceze de dans Bakhus (aici un extras de 3 min din spectacol), iar in urma cu 4 ani la Sibiu a fost spectacolul SCATTERED a trupei Motionhouse din Maria Britanie.(aici 12 min din show-ul lor uluitor)

1815
cinemaaici vedeti gratis online 4 documentare minunate

aici vedeti gratis online 4 documentare minunate

Cum nu toti putem ajunge la festivalul filmului documentar de la Sibiu, Astra FILM, organizatorii au avut minunata idee de a posta online 4 dintre documentarele premiate in cadrul festivalului in editiile trecute.

ele pot fi vizionate online doar pina pe 12 octombrie. le aveti mai jos, le puteti viziona direct aici. recomandarea mea speciala e pentru Noosfera, dar toate patru filmele spun povesti cum nu vedeti nici in presa scrisa, nici la tv.

Off the Beaten Track (regia: Dieter Auner) este o invitație emoționantă de a medita la importanța identității și a păstrării tradițiilor românești, de a merge către viitor, dar fără a te rupe de rădăcini. Filmul a fost laureat cu Premiul Special pentru Documentar Românesc la Astra Film Festival 2011

Noosfera (regia: Artchil Khetagouri și Ileana Stănculescu): Este posibilă dragostea adevărată sau este doar un anacronism? Teoria unui excentric profesor de sociologie care afirmă că dragostea adevărată este posibilă este, aparent, contrazisă de eșecul căsniciei sale. Filmul a primit Premiul Realități Românești la Astra Film Festival 2012.

Blestemul ariciului (regia: Dumitru Budrala) surprinde realitatea crudă, peregrinarea romilor pe timp de iarnă, dintr-un sat în altul, în lupta pentru supravieţuire. Filmul a fost selecționat în festivaluri de profil din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa.

Păcătoasa Teodora (regia: Anca Hirțe) trebuie privit ca o poveste de dragoste, mai degrabă decât ca un documentar clasic. Așa a sugerat însăși regizoarea la proiecția în premieră absolută a filmului la Astra Film Festival 2011, unde a primit Premiul pentru cel mai bun documentar.

6442
kulinarium sibiuintilniri nepretuite, part 7: acasa

intilniri nepretuite, part 7: acasa

cind ma aflu in deplasari lungi cu treaba mi se face dor de “acasa”.

pare straniu la prima vedere, pentru cei care ma cunosc, pentru ca sunt dintre persoanele care nu au simtul proprietatii pt nimic si m-as putea muta oricind in alta casa (care sa aiba lumina si poveste) sau as renunta oricind la orice obiect din casa daca si-l doreste cineva neaparat.

dar cind sunt in deplasari, si sunt foarte obosita de la multa munca, ma incarc din ceea ce inseamna acasa pentru mine, iar asta intotdeauna se traduce cu “prieteni”. ma incarc din discutiile cu prietenii, mai exact din tacerile alaturi de prieteni si din imbratisarile lor.

cind nimeni dintre prietenii mei nu se afla pe aproape, trisez cu ceva ce-mi aduce aminte de copilarie; o prajitura, o mincare speciala, o aroma.

*

la Sibiu , in cele 10 zile de FITS, in care – pentru ca aveam multa treaba – ajunsesem sa ma trezesc nu la 6 cum obisnuiesc ci, pas cu pas, cu cite 20 de min mai devreme si mai devreme pina am ajuns la 4 si jumatate:)

pentru o zi “acasa” a insemnat laptele de pasare de la Kulinarium, un restaurant nou deschis in Piata Mica.

locul e foarte simpatic si-are bucatarie si romaneasca si europeana, dar cel mai tare si mai tare e de departe laptele de pasare, facut la cuptor. chef-ului de acolo ii place sa experimenteze si daca ajungeti in Sibiu, stiti ca Piata Mica e magica, asa ca treceti si pe la Kulinarium si cereti laptele de pasare.

*

1316

fiecare spectacol e o poveste – FITS 2014 actorii din Viata fara cash

Vineri. 13 iunie.
Mai sunt citeva minute pina cind incepe “Pai…despre ce vorbim noi aici?”, prima reprezentatie din Festivalul International de teatru de la Sibiu in care Marcel Iures e Moromete, iar George Mihaita e Cocosila.
Spectacolul are loc in sala de sport a liceului Octavian Goga, pe teren au fost puse gradene, iar scena seamana cu spatiul de la Teatrul Act, unde a fost montata piesa.

In culise, imbracati in haine care amintesc de Grecia Antica, rochii lungi invalurite in cordoane grele, o fata si un baiat repeta un text. Desculti. Trebuie sa-i interpreteze pe Hemon si Antigona, intr-o sceneta care aduce publicitatea traditionala in spatiul teatral: promoveaza un nou program Raiffeisen, Viata fara cash.

Momentul lor are un minut, dar s-au pregatit doua zile pentru el, au fost verifcati de doi profesori si, desi e ora 18.00, ora la care ar trebui sa inceapa spectacolul, continua sa repete in timp ce isi trag de hainele care par ca le vin bine. Ca sa faca un gest, oricare, sa mai descarce din energie.

Stiu ca vor juca in fata lui Iures si a lui Mihaita si mai stiu ca vor juca in fata doamnei de la Raiffeisen care le-a oferit job-ul.

Pentru baiat, Iustinian Turcu, sunt primii bani pe care-i obtine ca actor, primul lui job platit in meseria in care vrea sa faca pasi mari. Banii ii va pune deoparte si, cu bursa pe care o ia la sfirsitul semestrului, o sa se duca acasa la Galati, unde locuieste mama lui. Tata a murit in urma cu citiva ani, iar sora lui mai mare munceste in Anglia si-l mai ajuta din cind in cind cu bani pentru micile lui distractii de student care sta in camin. Are in plan sa stea si citeva zile la Bucuresti unde e si nunta unui prieten. Acum munceste pentru darul de nunta.

Fata , Gabriela Parliteanu, si-a cistigat primii bani din teatru inca din clasa X-a, cind a inceput sa joace la Braila in Omul perna, in regia lui Radu Afrim.

Sunt amindoi in anul I la actorie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu si, in citeva clipe, vor fi pe scena la FITS in fata a 400 de spectatori.
*

Gabriela Parliteanu a intrat prima la actorie in Sibiu dupa ce a fost respinsa la UNATC si-a cazut intr-o lunga depresie. A picat la Bucuresti pentru ca … avea spectacol la Braila si nu s-a putut face o ajustare de program de nicio parte. Si-a respectat contractul,a ratat admiterea , dar a dat la alta facultate ( Istoria Artei) si si-a vazut mai departe de viata si de piesele in care juca la Braila.

Avea experienta de scena, juca inca din clasa a X-a pe scena din orasul ei natal, acolo unde tinerii merg la teatru ca si cum ar merge la biserica, cu religiozitate in fiecare week end, dar s-a gindit ca daca o comisie a decis ca nu e sa fie actrita, e mai bine sa faca altceva ca sa nu piarda timpul. A primit insa un telefon de la seful catedrei de la Sibiu care a anuntat-o ca universitatea lor are si sesiune de toamna.

La aceasta editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, impreuna cu Iustinian a urcat pe scenele principale de 4 ori, ea -pentru ca are ceva special – a mai urcat inca o data: israelienii din DecaDance au ales-o din public sa danseze cu ei pe scena.

Era printre dansatori, se misca frumos in aplauzele multimii si tot ce avea in minte era “e si Lev Dodin in sala, ce ma fac?” (regizorul rus, Lev Dodin, a fost unul dintre cei mai importanti invitati ai festivalului)
*

Viata leaga lucrurile intr-un fel cum nici nu te astepti.

Gabriela si Iustinian si-au facut botezul in Festivalul International de Teatru de la Sibiu, chiar daca ei inca nu sunt constienti de exercitiul greu pe care l-au dus la capat. (sunt singurii studenti din anul 1 care au fost pe scena in aceasta editie de Festival.) Au facut-o printr-un job oferit de Raiffeisen .

Raiffeisen , care are un program foarte coerent si bine asezat in a sustine teatrul in Ro , este partener al piesei de la Act , “Pai despre ce vorbim noi aici”, a fost unul dintre partenerii principali ai aceste editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu si i-a oferit o stea pe Aleea Celebritatilor lui… Lev Dodin.

Gabriela ma urmareste pe facebook de mai bine de 4 ani (dupa un articol despre teatru pe care l-a gasit undeva, nu mai stie unde), dar n-as fi intinit-o si nici n-as fi stiut nimic din povestea ei, daca Elena Baidan (responsabila pentru proiecte culturale din partea Raiffeisen) nu m-ar fi sunat intr-o zi si nu mi-ar fi zis: “sa-i cauti pe copiii care joaca in scenetele noastre, nu-i cunosc, dar cred ca e o poveste acolo”.

*
La ora 18 si 12 min, vineri 13 iunie, Gabriela si Iustinian, studenti in anul I, actorie, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, au jucat in fata lui Marcel Iures si a lui George Mihaita. La propriu. Pentru ca protagonistii piesei “Pai… despre ce vorbim noi aici” au intrat dupa ei.

In sala, in rindul 1, s-a aflat Elena Baidan de la Raiffeisen, cea care le-a oferit job-urile de care isi vor aminti multa vreme.

Ii puteti vedea mai jos pe Gabriela si Iustinian in sceneta lor despre noul program “Viata fara cash” al Raiffeisen Bank Romania.

4028
decadancein spatele lui ‘ce frumos a fost’: Deca Dance

in spatele lui ‘ce frumos a fost’: Deca Dance

ca in fiecare an la FITS imi stresez prietenii sa vada cite un anume spectacol. cel mai des de dans.

anul acesta spectacolul care a fost la obligatoriu s-a numit Deca Dance si a fost aseara.

***

aseara am avut cel mai puternic senzatia ca nu poti sa-i spui cuiva despre un spectacol “ce frumos a fost” pentru ca el, oricit de educat ar fi, oricit de empatic ar fi, n-o sa inteleaga ce e in spatele lui “ce frumos a fost”.

mai ales atunci cind e o avalansa de emotii generate de conceptul artistic, dar si o uimire foarte mare datorata aptitudinilor tehnice ale celor de pe scena.

aseara, mi-am vazut prietenii dupa spectacol, la bere: le luceau ochii, aveau zimbete timpe pe fatza si spuneau “nu am mai vazut niciodata asa ceva”

Chinezu mi-a zis “n-am inteles nimic din poveste, dar cum au fost!!!! cit de buni erau si ce au facut pe scena, n-am mai vazut asa ceva” si mi s-a parut unul dintre cele mai frumoase exemple pentru cum arta, daca ajunge la esenta, poate sa le umple sufletele tuturor – chiar daca nu inteleg rationamentul din spate.

si e un minunat exemplu despre cum fiecare umplem spatiul dintre cuvintele “ce frumos a fost” cu alte ginduri, alte vibratii si alte semnificatii, chiar daca efectul e acelasi: suntem bucurosi, fericiti.

*

ce au facut cei de la Batsheva Dance Company aseara a fost despre perfectiune si despre “pot dincolo de orice limita”, despre “feel pleasure in pain” si-au facut-o intr-un limbaj coregrafic (gaga movement) inventat de coregraful lor genial, Ohad Naharin.

la aplauze – care au durat mai bine de 5 minute si erau in urale si fluieraturi admirative – ma gindeam cit de frumos ar fi ca oamenii astia, cu show-ul lor sa poata sa faca un turneu prin mai multe orase din romania ca sa-i bucure pe tot mai multi. si de aici n-a mai fost decit un pas sa ma gindesc cum ar fi sa fie o saptamina de dans al companiilor israeliene, la bucuresti? (stiu, divin, dar cum facem sa fie?!)

erau in sala oameni care, sunt sigura, habar nu aveau care erau referintele unor secvente din show, de unde era inspiratia pentru altele, dar n-am vazut om care sa nu coboare scarile salii si sa nu aiba un zimbet super fericit pe chip.

*

cum nu cred in exprimarea “nu pot sa exprim in cuvinte ceea ce a fost” (de asta suntem jurn alisti ca sa putem pune in cuvinte emotiile pe care le traim), as putea sa va descriu show-ul si sa va fac sa simtiti putin din el.

dar ar fi versiunea mea, cu reperele mele culturale si, mai mult ca niciodata, in show-ul asta a fost despre cum poate emotia sa ajunga la toti, indiferent de educatia lor si pregatirea lor in dans. sa ajungi la ei cu un mesaj care include muzica electronica, vivaldi si piese moderne.

stiu ca nu o sa fie acelasi impact, dar va rog tare uitati-va 3 minute la acest filmulet. nu e ca sa intelegeti ce a fost in show (n-aveti cum sa simtiti dintr-o inregistrare energia, forta, relaxarea in miscarile complicate ale incredibililor dansatori), e ca sa va doriti sa va intilniti macar o data in viata cu trupa asta de dans si cu munca coregrafului Ohad Naharin.

a fost un moment in spectacol in care dansatorii au coborit in sala, au luat 10 spectatori si au dansat cu ei pe scena. un moment despre “si tu poti face asta”, orice ar fi insemind “asta”.
spectatorii ramasi in sala aplaudau incredibil de tare, bucurosi ca unii de-ai lor ajunsesera (uimitor as spune) sa faca citeva miscari care semanau profesioniste (si asta se intimplase in 3 secunde), iar dansatorii profesionisti isi continuau sincroanele perfecte in ceva ce altfel ar fi parut haos.

si ma gindeam ca geniul lui Ohad Naharin si-a spus din nou cuvintul pentru ca inca de la inceputul spectacolului daduse cheia cu un voice over…

“ignore… ignore all… ignore all possible concepts & posibilities… ignore Beethoven…ignore all possible concepts & posibilities (…) just make it , babe. JUST MAKE IT.”

***
a fost atit de frumos incit chiar daca nu as mai vedea niciun alt spectacol bun in festival (desi stiu ca mai sunt citeva geniale) as spune ca e unul dintre cele mai bune FITS la care am fost vreodata.

***
povestile mele despre FITS 2014 va sunt oferite de Raiffeinsen Bank, unul dintre sponsorii festivalului. unul dintre sponsorii generosi care au investit si in sustinerea filmului (TIFF2014), dar si in sustinerea teatrului. colegul Cristian Manafu va arata festivalul din perspectiva lui, pe blogul sau.

4739
Afis-TIFF-Bucuresti-770x472incepe TIFF, urmeaza Sibiu si putem merge la filme impreuna

incepe TIFF, urmeaza Sibiu si putem merge la filme impreuna

de astazi incepe cea de-a 13 editie a Festivalului International de Film Transilvania , iar la sfirsitul saptaminii viitoare incepe cea de-a 21-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu.

pentru ca ne-a placut cum ne-am distrat la carePEcare (si sper ca v-a placut si voua), continuam aventura de a vedea filmele (si apoi teatrul) din doua perspective : femei vs barbati, cu participarea exceptionala  Raiffeisen care este sponsorul principal al TIFF si co-prezinta Zilele Filmului Romanesc la TIFF, dar si unul dintre sponsorii principali de la FITS.

impreuna cu Cristian Manafu voi incerca sa aveti acces super exclusiv la ceea ce inseamna TIFF (si apoi FITS, unde ne va ajuta si Dragos Asaftei), va vom recomanda filme/spectacole care credem ca sunt simpatice (din perspectiva fiecaruia), va vom face cunostinta cu actori, regizori si producatori, intr-un mod in care nu-i puteti intilni prin reviste sau la tv.

incepem cu TIFF: saptamina viitoare vom fi la Cluj si pregatim citeva surprize la tema:), in plus – daca vreti-  puteti merge cu noi la film 🙂

ca sa incepem a va oferi un tratament de cinefil cu totul special, incepem cu un concurs la care puteti cistiga 7 invitatii duble, la oricare film din TIFF , adica impreuna cu Raiffeisen va oferim invitatii in alb la orice film va doriti in festival, iar asta inseamna avere… stiu cei care merg de ani de zile, pentru ca veti putea intra cu ele si la serile de gala unde biletele se dau cu multa vreme in avans.

ca sa puteti cistiga cele 7 invitatii duble, trebuie sa spuneti care este filmul romanesc (post 89) care v-a placut cel mai mult. si daca nu aveti noroc sa cistigati la mine, incercati si la Cristian Manafu.

ne vedem la Cluj, de luni:)

 

sibiu terasaintilniri nepretuite, part 5: Sibiu – oamenii din aluatul bun

intilniri nepretuite, part 5: Sibiu – oamenii din aluatul bun

Zilele trecute am fost la Sibiu la un eveniment in care oamenii se aduna si-si pun povestile in sprijinul unei fapte bune.

11even se cheama evenimentul; 11 orase, 11 speakeri in fiecare oras, 11 minute fiecare speech. Banii din incasarile pe bilete merg catre o cauza buna si frumoasa. La sibiu au mers catre asociatia babe Care Sibiu.

***

Niciuna dintre vizitele mele de la Sibiu de pina acum n-a fost atit de emotionanta. Si merg in fiecare an, de mai multe ori.

Am cunoscut-o pe doamna Livia Ognean- un medic neonatolog care vorbea cu simplitate si emotie despre copiii prematuri care se lupta sa traiasca. Spunea ca niciun adult nu ar putea suporta tratamentul pe care-l au copiii de 7-800 de grame, nascuti prematur: sa traiasca legati de aparate timp de 2-3 luni, sa li se ia singe in fiecare zi pentru analize. In lupta aceea a lor, a micutilor care ar fi putut fi nenascuti inca se vede perseverenta si dorinta pentru a avea o sansa la viata.

Ma gindeam ce lectii minunate trebuie ca dau copiii astia care se lupta pentru viata lor, cu sufletul inainte de orice (pentru ca trup nici nu prea au la 700 grame).

Doamna Ognean si-a dat seama ca statul nu poate ajuta sectia de prematuri cu tot ce e nevoie si-a initiat campanii de fundraising pentru o asociatie pe care a creat-o – Baby Care Sibiu, a facut o pagina de facebook, a convins citeva vedete locale sa fie ambasadori ai cauzei copiilor prematuri. Cind am intrebat-o cine a invatat-o sa faca marketing a zis ca bunul simt, pentru ca nu avea cine sa faca, face tot dinsa si toata aceasta treaba, desi sta ore multe in spital ca sa ajute zeci de copilasi.

Pe 31 mai niste oameni frumosi alearga pentru copilasii care au nevoie de sprijin in semimaratonul de la sibiu, puteti cumpara cu 5 ron un km de alergare sustind asociatia Baby Care SIBIU. Au un obiectiv de a ajuta 20 de copii premature nascuti si bugetul pentru un copil e 500 RON.

O viata de copil e nepretuita, sigur ii putem ajuta. Puteti dona aici

***

In aceeasi vizita la Sibiu s-a intimplat putina magie.

Acum ceva vreme am descoperit pe facebook un artist care face sculpturi in hirtie – e un trend important international, dar la noi nu stiam pe nimeni. Pina la “Pasiunea lui Mito”

Mi-au placut lucrarile lui, i-am scris un mesaj sa-l felicit si i-am spus ca vreau sa scriu despre el. Nu ne-am coordonat atunci programele, dar urma sa fac un interviu cu el.

Ei bine, domnul din spatele numelui Pasiunea lui Mito, adica Vasile Mitocaru, facea parte din echipa de organizatori 11even Sibiu.

Am fost foarte foarte bucuroasa sa-l intilnesc si m-am emotionat foarte tare cind am vazut ca a facut un tablou special pentru mine.

(am fotografiat tabloul din doua perspective ca sa intelegeti cum e, e o creatie 3D din hirtie lucrata in detaliu, milimetric. paper sculpture se numeste tehnica)

***

In seara aceea am vrut sa inchei totul intr-o atmosfera speciala, asa ca m-am dus la un restaurant cald si foarte linistit ca oamenii din aluatul bun pe care-I cunoscusem mai devreme. Un restaurant departe de “lumea dezlantuita”, intr-o oaza de liniste.

M-am dus la Rubin, un restaurant care e aproape de Parcul Astra, linga pensiunea cu acelasi nume. Si-am mincat cea mai buna ciorba radauteana din viata mea :).

Partea cu adevarat simpatica este ca Rubin e in programul de discounturi special MasterCard Elite si mi s-a parut ca totul e facut sa se lege frumos ca sa am o zi magica.

Eram obosita, fusese o zi grea pentru mine (de fiecare data cind vorbesc in public ma consum foarte mult) si, desi oamenii de acolo nu stiau cine sunt, nici ca voi scrie despre ei, s-au purtat foarte cald si frumos cu mine si m-au servit foarte rapid, fiind foarte preocupati de confortul meu.

Stiu ca pe drumul catre hotel aveam un gind foarte puternic in minte: timpul e la liber, dar in esenta e nepretuit si e minunat cind ai sansa sa intilnesti atit de multi oameni  frumosi intr-o singura zi.

Pina sa adorm m-am gindit cum ar fi sa ma mut la Sibiu, cit m-ar costa chiria, cum mi-as muta activitatea profesionala si… tot asa.

*

Sunt 230 de locuri frumoase din intreaga tara in  proiectul MasterCard Elite  (intreaga lista o puteti gasi aici).

Am gasit locuri si-n Craiova in acelasi program, sunt si la Cluj citeva si vi le voi mai prezenta in zilele viitoare. E usor sa verificati lista de locatii si, folosindu-va cardul MasterCard sa aveti nu doar o experienta nepretuita, ci si un discount simpatic.

2271
eleven logobucuria de a da mai departe fapta buna (speech, 11even Sibiu)

bucuria de a da mai departe fapta buna (speech, 11even Sibiu)

(transcrierea speech-ului din cadrul evenimentului 11even, Sibiu, panelul Bringing joy in life”)

Buna ziua.

Numele meu e Cristina Bazavan, sunt jurnalist, asa vreau sa fiu cunoscuta. Uitati de toata prezentarea aceea lunga cu activitatea mea pe care tocmai ati auzit-o, eu vreau sa fiu cunoscuta drept jurnalist si atit. Lucrez in media de mai bine de 15 ani si as vrea sa va vorbesc astazi despre… bucuria de a da mai departe faptele bune.

Prin meseria mea ma intilnesc foarte des cu oamenii care fac fapte bune, dar si cu oameni care au nevoie sa li se intimple o fapta buna.

Cred intr-un echilibru al lucrurilor pe care le traim si le facem si obisnuiesc sa lucrez pro bono sau, cind sunt proiecte care nu au bugetul pe care eu il solicit pentru a ma implica, dar imi place ideea proiectului, prefer sa negociem o suma care sa mearga catre o asociatie pe care eu o sustin. Nu e asociatia mea, sunt niste oameni frumosi pe care i-am intilnit cind faceam un reportaj.

Am fost implicata in multe actiuni sociale, caritabile sau de fundraising si sunt membru in comisiile care acorda bursele Cosmote sau finantari pe proiecte la fundatia Orange sau in proiectul Petrom, Tara lui Andrei.

S-ar putea spune ca sunt un om care fac si fapte bune. Va asigur insa ca daca vorbiti cu cei cu care fac afaceri si negociez proiecte, sau cu cei carora le-am fost sefa nu vor spune ca sunt om foarte bun pentru ca sunt recunoscuta pentru fermitatea mea, pentru felul in care spun lucrurilor pe nume si nu sunt chiar o persoana confortabila de intilnit de partea cealalta a unei mese de afaceri.

Dar cum spuneam, cred in echilibru. Si in karma. Si daca pot sa ajut, o fac cu drag si determinare.

M-am gindit mult care a fost saminta care a facut sa cresc astfel.

Sigur ca acasa parintii m-au invatat ca trebuie sa fiu un om bun si sa impart ce am cu ceilalti, mai ales cu sora mea.

Am crescut in comunism intr-o familie modesta de muncitori si pastrez amintirea impartirii celor 2-3portocale pe care le primeam de craciun sau a celor 2-3 banane pe care le tineam pe sifonier sa se mai coaca. le mincam bucurosi toti copiii din neam, verisori, vecini si credeam ca portocalele si bananele “se fac” doar de Craciun.

mi-am dat insa seama ca sentimentul “facerii de bine” nu-l stiu – sau nu-l tin minte – din copilarie ci de ceva mai tirziu, din adolescenta. Si n-are legatura cu a mi se fi intimplat mie, ci cu a face ceva pentru ceilalti.

***

Pe la 19 ani prezentam la radio 21 o emisiune de seara cu povestioare de dragoste pe care ascultatorii si le trimiteau intre ei. Alegeam dintre zecile de scrisori pe care le primeam saptaminal maxim 10 pe emisiune, le citeam frumos cu cea mai sexy voce din dotare, iar mesajul care imi spunea ceva mai mult decit celelalte primea un tratament special: semnatarul intra in direct cu destinatarul facindu-I o surpriza.

Era la sfirsitul anilor 90, emisiunile de seara de la radio erau de mare success, aveam 19 ani si cistigasem peste noapte puterea de a allege pe cine sa fac fericit pentru citeva clipe, sau pentru o viata. Niste oameni s-au casatorit ca urmare a intimplarilor pe care le expuneau public acolo, s-au schimbat niste vieti in emisiunea aia, atunci.

Evident ca nu eram constienta de responsabilitatea pe care o aveam, nici macar nu eram constienta de puterea pe care o aveam, dar – pentru ca eram o fire foarte competitiva si-mi doream audienta mare (care se masura in tot mai multe scrisori primite) – alegeam pentru surprizele in direct povestile care mi se pareau cele mai puternice.

Astazi, cu mintea de acum si cu multe lecturi ale unor texte scrise de amatori sau profesionisti, cu multe intilniri de oameni neantrenati in a vorbi in spatiul public, stiu ca cele mai puternice mesaje sunt cele care de fapt sunt f sincere. Cum a fost speech-ul de mai devreme al doamnei doctor Livia Ognean, care e evident ca are alta pregatire decit cea de public speaker, dar pe care am ascultat-o din fundul salii si am plins in liniste, intregul speech.

Dar atunci, la 19 ani, nu stiam sa descopar stiintificcare sunt mesajele adevarate; urmaream doar energia care se afla printre cuvintele din scrisori, forma in care ei isi spuneau povestea.

Desi oamenii aceia habar nu au, cred ca le datorez o parte importanta din ce sunt eu acum; pentru ca am invatat sa ma oglindesc in bucuria lor, sa ma incarc din ea, la fel cum se incarcau toti ceilalti ascultatori.

Si-am invatat ca o fapta buna nu inseamna neaparat sa dai bani, sa schimbi legi sau orase, sa construiesti biserici, ci ca uneori poti sa influentezi o viata in spre mai bine doar daca esti atent la sinceritatea vorbelor rostite. Adica, daca esti ATENT.

***

Ceva mai tirziu am descoperit ca a avea puterea de a face o mica bucurie cuiva e o senzatie ca un drog.

Exista studii care arata ca secretia de dopamina pe care o face creierul cind stie ca a facut o fapta buna este asemanatoare cantitativ cu cea din timpul unui orgasm, sau cea obtinuta de alimentele cu multe calorii sau jocurile de noroc.
Aceeasi senzatie o primeste corpul in cazul unor substante psychoactive precum cocaina, nicotina, heroina sau alcoolul.

Asa ca in loc sa fumati mai bine faceti o bucurie cuiva pentru ca dopamina va aparea in organism.

… Banuiesc ca acum va ginditi ca vinul ar trebui sa ramina in ecuatie, la fel si orgasmul, ca nu pot fi compensate de faptele bune. Sincer, si eu cred la fel, dar nu m-au invitat aici sa vorbesc despre asta.

Dupa ce am citit despre fapta buna ca un drog m-am gindit cum sa-i dau nepotului meu – fiului surorii mele – lectia cea mai potrivita de viata, cum sa-l fac sa simta efectul de a face bucurii pentru cei din jurul lui.

Avea 6 ani cind am facut un experiment pe el. Nu-i placea sa imparta nicio jucarie cu prietenii si desi avea zeci de masinute si ursuleti, daca un tovaras de joaca voia sa puna mina pe ceva, urla cu suspine. Era insa un foarte foarte mare fan Mickey Mouse. Statea lipit de ecranul televizorului la orice aparitie a lui Mickey, asa ca am pus la cale un plan.

La prima mea plecare la paris , m-am oprit intr-un magazine cu insemnele Disney si am cumparat tot ce am gasit cu Mickey: soricel mare, prosop, perna, pe sotia lui Mickey, Mini. Le-am luat pe toate, plus un Mickey la fel ca cel pe care-l cumparasem . acelasi maimutzoi ca dimensiune, in doua exemplare.

I le-am dus si i-am spus ca le primeste pe toate daca Mickey dublura o face cadou prietenei lui de joaca, fetita vecinilor din fundul curtii.

In fata unei pungi mari cu tot felul de lucruri cu Mickey Mouse nepotul meu a zis repede da, doar ca a doua zi a trebuit sa se tina de promisiune. Si iata-ne in fundul curtii, cu prietena lui dincolo de gard, impreuna cu mama ei.

Nepotul meu cu mickey mouse in mina, plingind in hohote. Stia ca trebuie sa-l dea, stia ca mai are unul la fel, dar tot ii era greu. Mama fetitei – jenata si incurcata de suspinele copilului – tot spunea “lasati-l, daca vrea sa-l pastreze, e al lui”;sora mea ferma pe pozitie “nu mai primesti alte jucarii daca nu iti tii promisiunea si nu daruiesti unul dintre mickey mouse”.

In hohote de plins a dat jucaria si fetita de dincolo de gard a primit-o cu fata plina de lumina.

A doua zi insa s-a produs magia.

Nepotul meu a vazut cum fetita se lauda pe strada, la ceilalti copii, cu jucaria pe care o primise. A iesit si el cu jucariile lui la poarta si au inceput sa se joace impreuna. A fost ceva acolo, in mintea si in sufletul unui baietel de 6 ani oglindit din bucuria prietenei lui si in aprecierea pe care o cistigase de la ceilalti. De craciunul ala si-a strins jucariile pe care nu le mai folosea si, cu ajutorul mamei lui, le-a darut altor copii care nu aveau.

Cred ca nepotul meu a fost primul meu experiment constient de a –i ajuta pe ceilalti sa inteleaga ce bine te simti cind faci fapte bune. Cum bucuria ta e mai mare decit a celui care e beneficiarul gestului tau frumos pentru ca e cumva amplificata pe interior, e oglindita in propria personalitate. Astazi cind ajut pe cineva si ma intreaba cum sa se recompenseze spun “cind va fi rindul tau sa poti ajuta pe cineva, sa ajuti ca sa dai mai departe”

***

Ca orice om cunosc si bucuria de a primi fapta buna, stiu si cum e sa se gindeasca cineva la tine, ca de niciunde si sa te ajute cu o vorba buna, cind ai cel mai mare nevoie de ea.

Pe mine ma emotioneaza , ma suprind si imi dau lectii de viata in acelasi timp, mesajele de sustinere si incurajare de la oamenii care nu au nicio legatura directa cu mine si care nici n-au nevoie de ceva de la mine, oamenii care isi aloca din timpul lor citeva minute ca sa-mi spuna o vorba buna fara niciun alt interes.

Invat din fiecare din aceste intimplari cit de important e sa fii atent la ceilalti si cit de usor poti face o bucurie.

Astazi am un reflex din a trimite mesaje de incurajare tuturor jurnalistilor pe care-I apreciez in momentul in care compania pentru care lucreaza se afla in impas si stiu ca lor le este greu emotional.

Asta pentru ca mi s-a intimplat si mie sa primesc mesaje din neant de la oameni cu care nu aveam foarte multa treaba in momentul in care revista pe care o conduceam se afla intr-un impas. Si stiu cit de importante sunt mesajele acelea si cum iti dau aripi sa mergi mai departe.

Am mai povestit chiar la TEDx-ul de care spunea Ovidiu mai devreme (nota mea. Ovidiu Neamtu, creatorul evenimentelor 11even, organizatorului unui TEDx Sibiu in 2012), mai spun inca o data, ca astazi lucrez in echipa de comunicare a trupei VUNK pentru ca intr-un asemenea moment delicat, liderul trupei, Cornel Ilie, cu care nu aveam foarte multe in comun, mi-a trimis un mesaj de incurajare. Am inceput sa lucram impreuna la 3 ani distanta de la mesajul lui de incurajare, dar deciza mea de a ma alatura echipei lui a fost luata in baza caracterului pe care l-am intuit in cele citeva cuvinte pe care mi le-a scris intr-un noiembrie din 2009, fara sa urmareasca niciun beneficiu din ele.

Stiu, deci, pe pielea mea cum te schimba o fapta buna pe care o primesti de la altcineva.

***

Ce vreau sa spun cu aceste povesti? Care e legatura intre ele?

Fiecare fapta buna – fie ca am facut-o, fie ca am primit-o – m-a schimbat. Nu m-a facut cel mai bun dintre oameni, nici cel mai destept, nu sunt o sfinta si nici nu sunt mai domoala cind e sa-mi apar teritoriul de business. Dar cu siguranta m-a modificat in bine, fie si cu o miime de milimetru.

Pentru ca am simtit, si daca am facut fapta buna, si daca am primit-o, am simtit o bucurie aparte. O bucurie care functioneaza ca un drog si pe care cauti sa o retraiesti.

Stiind asta, as vrea sa va spun ca e important nu sa asteptati sa vi se faca fapte bune, ci sa le initiati fara sa urmariti niciun fel de beneficii de imagine sau un raspuns de la beneficiar, pentru ca daca sunteti atenti la ceea ce se intimpla cu voi in acele momente, va dati seama ca schimbarea, slefuirea care vine pe dinauntru, odata cu energia bucuriei este nepretuita.

Fiecare fapta buna pe care o facem se va reflecta intr-un om care simtind bucuria va invata si el sa faca o fapta buna.
Si se creeaza un lant al bucuriei.

Poate n-o sa schimbam radical lumea, poate nu o sa salvam toti copii care mor de foame, dar in jurul nostru s-ar putea sa schimbam cu un milimetru lumea in bine.

Si iata-ne pe noi toti din aceasta sala, milimetru cu milimetru miscind lumea. Adunam de citiva centrimetri.

Va dati seama cit de mult inseamna schimbarea asta?! Si bucuria care vine cu ea?!

Multumesc frumos ca m-ati ascultat.

*
sibiu, 16 mai 2014

3371
mom 14Sibiu, in secvente (part2) oamenii

Sibiu, in secvente (part2) oamenii

Denisa are 19 ani si e chelnerita pe o terasa mica din Piata Mare. ultimii 5 ani si i-a petrecut in Spania impreuna cu mama si sora ei. desi in sibiu era premianta, in primul an in spania n-a vrut sa raspunda la nicio lectie la scoala. spera sa o exmatriculeze, sa o lase repetenta ca sa se intoarca acasa. n-a vrut sa plece, dar n-a avut incotro.

cum a terminat scoala s-a intors acasa si vrea sa-si faca un business aici. la 4 ore dupa ce a ajuns in Sibiu a fost la un interviu de angajare, vazuse la intrarea in oras la o benzinarie un anunt de post liber. dupa trei luni si-a gasit job-ul de la terasa. e platita la cite ore munceste si pune toti banii deoparte pentru afacerea ei. traieste din bacsisuri.

s-a gindit sa-si faca o spalatorie pentru ca in casa bunicilor ei ar fi suficient spatiu pentru asa ceva, plus ca linga ea tocmai s-a facut un teren de fotbal; “cit stau baietii la meci, le spal masinile si pleaca tocmai bine”.

in perioada festivalului a muncit si cite 14 ore pe zi, dar nu s-a plins. “mama a fost singura femeie din piata. avea si 2 angajati. am vazut-o cum pleca dimineata si se intorcea seara. muncea mult si e un exemplu pentru mine.”

mi-ar placea sa-si indeplineasca visul cu spalatoria. e un copil foarte ambitios si bun. cind ajungeti la terasa ei, una mica, ungureasca din Piata Mare, amintiti-va ca traieste din bacsisuri. si ca un bacsis mai generos ar ajuta-o sa-i implineasca visul.

***

Adrian (deAdMAR) a fost persoana cea mai greu de intervievat pe perioada festivalului, nu pentru ca era inaccesibil, ci pentru ca nu voia sa se vorbeasca despre el. (este autorul vizualului genial din acest an, cu fata care e conectata la tehnologie si are mufe in mina ca un indemn la dialog – un text amplu despre semnificatiile visualului veti citi curind pe webcultura.ro). a cintat intr-o trupa, si-a ales facultatea pe care sa o urmeze, in ultima zi de inscriere, dupa ce a dat un ocol la toate tarabele din universitate unde erau prezentari cu materiile de admitere. e autorul multor reclame, ale tuturor afiselor teatrului Radu Stanca din Sibiu si al ultimelor doua afise ale FITS.

– cum lucrezi? te gindesti mai multe zile, faci schite?
– ascult la nesfirsit aceeasi melodie. sau recitesc din cartile mele preferate.
– ce citesti?
– eee, multe. am toate editiile aparute ale cite unei carti care-mi place. le cumpar pe toate, sa fie acolo.
– zi-mi una.
– spuma zilelor.
– si esti tentat sa vrei sa le schimbi layoutul copertelor cu ceva care sa fie mai frumos?
– nu, tot ce e acolo, fiecare litera, caseta editoriala, tot… sunt minunate daca sunt intr-o carte care-mi place.
– zi-mi ce film iti place ca sa incerc sa te apuc de undeva… obisnuiesc sa ghicesc oamenii dupa gusturile lor la filme.
– la vie de boehme – Aki Kaurismaki. sunt zile in care il vad si de doua ori.

i-am zis ca semanam foarte tare ca si eu am scris o carticica ascultind la nesfirsit un singur cintec, dar tot nu m-a lasat sa scriu despre el in articolele despre festival. in ultima zi, i-am promis ca atunci cind ajung acasa am sa ma uit la filmul lui preferat si i-am spus care e filmul meu preferat din toate timpurile (Bleu – Kieslowski).

ce nu i-am spus este ca intr-o vreme cumparam toate DVD-urile cu Bleu din librarii ca sa le fac eu cadou cui ar fi inteles filmul, sa nu ajunga pe miini gresite. si ca am acasa editii de Bleu in franceza, germana si italiana.
dar nu mai era nevoie pentru ca, atunci, in ultima zi, l-am intrebat daca ma lasa sa scriu despre el pe blog si sa arat ca seamanam. “poti sa faci ce vrei”, a zis si, evident, am luat asta ca o aprobare.

sigur, sigur o sa lucram impreuna cindva in viata asta.

***

Diana Ribana  e unul dintre cei mai calzi si mai buni oameni pe care i-am intilnit in ultima vreme. e varianta fashionable a lui Amelie, din filmul acela minunat. si-are un magnet la povesti si la oameni cu povesti. ca domnul care a intrat in atelierul ei si i-a spus ca acolo a fost cu multi ani inainte atelierul lui de reparat instrumente muzicale. ar fi vrut sa-l ia inapoi, sa ceara retrocedarea casei, dar cind a vazut cit de mult a muncit ea ca sa transforme locul intr-o oaza de poveste pentru atelierul ei, a decis sa se mute peste drum.

Diana mi-a spus o poveste despre dragoste cu atit de multe laturi si atit de intensa incit am plins pe strada, in hohote. a fost cel mai frumos si mai emotionant moment din zilele petrecute acum la Sibiu.

era o poveste despre bunicii ei, ultimul lor Paste impreuna, iubirea dintre ei. dar fiecare cuvint pe care-l rostea, felul in care povestea, era si despre dragostea ei pentru bunici. in ziua aceea ar fi trebuit sa mearga la cimitir la bunica ei, dar a aminat ca sa se vada cu mine. “e nevoie de o zguduitura din asta, ca sa inveti sa spui mai des te iubesc”, a zis pe strada in timp ce si ea avea lacrimi in ochi.

mi-a oferit unele dintre cele mai puternice emotii pe care le-am simtit ascultind povestea cuiva si ii mai multumesc o data si aici. (daca Diana imi va da voie vreodata, am sa scriu povestea auzita de la ea; dar puteti sa o simtiti putin pe Diana din scrisoarea asta dedicata bunicilor ei)

***

Nu-i stiu numele, dar e sofer pe taxi si ne-a dus pina in Dumbrava. pe drum am aflat ca de 18 ani isi creste copiii singur (“acum ma cresc ei pe mine”), ca a invatat sa gateasca si sa faca toate lucrurile casei. sotia l-a parasit si-a privit-o cum pleaca impreuna cu copiii, uitindu-se de la balcon cum isi cara bagajele in masina.  a fost antrenor de arte martiale pe vremea lui Ceausescu, a avut chiar sala lui de antrenament.

-l-ati cunoscut pe Nicu Ceausescu?

– am stat linga el la masa.

are teoria lui despre Revolutie si, pentru ca a fost intr-un batalion de elita in armata, crede ca daca atunci in decembrie 89 i-ar fi chemat pe colegii lui si pe el la lupta, tara ar fi fost altfel.

ne-a aratat Sibiul cu mindrete “nu ocolim, o luam doar pe alte strazi ca sa mai vedeti ceva din orasul nostru.”

 

(foto Sebastian Marcovici, despre care scriu in episodul urmator)

2146
sibiuSibiu, in secvente (part 1)

Sibiu, in secvente (part 1)

Sibiu – locul unde oamenii asteapta sa se faca verde la semafor chiar si cind nu e nimeni pe strada. pentru ca asa e regula.

sau  ca in secventa asta…

trecerea de pietoni din fata Teatrului Radu Stanca, pe partea cu teatrul o doamna la 60 si ceva de ani, cocheta, cu geanta si pantofi asortati, cu tocuri mici. incepe sa traverseze la culoarea verde si cind ajunge aproape de capat vede o alta doamna trecuta de 70 de ani, intr-un deux pieces gri verde care face doi pasi pe sosea. “nu mai aveti timp sa traversati, tocmai se face rosu”, ii spune doamnei in verde.

femeia zimbeste larg si cald “vaaai, n-am vazut ca mai sunt citeva secunde.” si in timp ce se intoarce pe trotuar, ii ureaza o zi buna celeilalte femei.

***

Sibiu – locul unde femeile sunt cochete. in timpul saptaminii, in centru, nu gasesti niciun coafor liber in mijlocul zilei. “avem nunti si serbari scolare”, spun doamnele care ar vrea sa te ajute. iar cind inteleg ca tot ce vrei e sa te speli pe cap si sa-ti intinda cineva parul cu peria, o cheama pe colega de la frizerie. “nu va lasam sa plecati asa, daca ati intrati la noi, se poate?”

***

Sibiu – locul in care chelnerii au o memorie vizuala minunata si le pasa de clienti. alearga dupa ei pe strada anuntindu-i ca in urma cu o zi si-au uitat cine stie ce prin circiuma lor. mi s-a intimplat mie cu ochelarii de vedere.

sau… locul in care chelnerii sunt personaje ca-ntr-o piesa de teatru. cum e Cristian de la Mojo.

– esti student la actorie?, l-am intrebat observindu-i dictia perfecta, spatele drept si atentia cu care rostea fiecare fraza.

– nu, sunt special.

***

Sibiu – locul in care gasesti prajituri ca-n copilarie. cu gustul ala si doar sortimentele clasice. cofetaria aroma are laborator propriu si face prajituri respectind la virgula retetele de dinainte. la tejghea serveste o doamna care de 30 de ani face zilnic acelasi drum: de acasa pina la cofetarie, pe strada cetatii.

are o fata care acum e adult cu familie si, cind era mica, ii ducea cite o prajitura in fiecare zi “n-o minca pe toata, era doar surpriza pentru ca ma intreba mereu ‘ ce mi-ai adus?’ si trebuia sa vin cu ceva pentru ea.”

in toti anii astia, copiii care veneau la cofetarie la inceput au acum copii pe care-i aduc in locul cu 3 masute metalice, ramas neschimbat de pe vremea lui Ceausescu. chiar si soba de teracota e acolo si e functionala, incalzeste “de duduie”.

***

m-as muta oricind la Sibiu.

acum cind am aflat cam cit costa o casa pe aici, visul asta pare realizabil pentru vremea batrinetilor mele.

 

2725
lacrimilacrimi limpezi, ape tulburi – sonata lunii – Gigi Caciuleanu

lacrimi limpezi, ape tulburi – sonata lunii – Gigi Caciuleanu

am vazut aseara in Festivalul International de Teatru de la Sibiu o trupa de dansatori belgieni cu un spectacol care se numeste Lacrimi limpezi, ape tulburi.

eu si vecinul meu de scaun (nu-i zic numele ca -l stie toata lumea si nu-l ajuta ce urmeaza sa scriu) am fost singurii spectatori din sala care n-au aplaudat la sfirsit.

am recunoscut in dansul lor cel putin 4 “de 8” miscari consecutive imprumutate dintr-un dans al lui Akram Khan (Vertical Road, ca sa fiu si mai precisa) si mi-am adus aminte – gratie altor miscari – de un moment din spectacolul D’ale in regia si coregrafia lui Gigi Caciuleanu.

***

in spectacolul dans de la Nationalul Bucurestean in care sunt reinterpretate momentele lui Caragiale, pe muzici care mai de care mai surprinzatoare, e o secventa minunata cu cetateanul turmentat.

merge inapoi indoindu-si spatele catre ceea ce gimnastii ar numi “pod” si, cind echilibrul ii e la limita, se sprijina de un baston. are miscarile unui om beat, dar si ale unuia deznadajduit. traverseaza asa scena , de la stinga la dreapta, pe muzica lui Beethoven, Sonata lunii. e atit de multa fragilitate sie o extrema a echilibrului in minutele dedicate acestui moment, incit nici nu-ti vine sa respiri.

mie nu-mi place Sonata lunii a lui Beethoven (imi cer scuze, mi se pare o peltea de cintecel) si o asociez, cind vreau sa -i vad partea buna, cu doua secvente din filmul Immortal beloved in care Gary Oldman e Beethoven. dar  ascultind-o ca decor sonor pentru dansul cetateanului turmentat din spectacolul D’ale am iubit bucata asta a lui Beethoven. si pe dansator. l-as fi luat acasa.

***

m-am gindit la toate astea si la multe altele in timp ce vedeam Lacrimi limpezi, ape tulburi.

2023

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!