Monthly Archives : July 2010

Mikhail Baryshnikov / Three Solos & A Duet

il iubesc pe Baryshnikov.

iubirea asta e dinainte de aparitia lui in Sex & The City, e de la White Nights, e de la seria de 11 piruiete consecutive. e de la energia si magnetismul lui (nu ma pot uita la niciun alt dansator cind danseaza in grup) si, mai e, de la miinile lui foarte frumoase si foarte expresive.

mi-am dorit tare sa-l vad in spectacolul Three Solos & A Duet cu care a fost in turneu in franta, anglia si italia dar nu m-am potrivit niciodata cu programul peste spectacole.

Noemi a fost saptamina trecuta la Tel Aviv unde, printr-o coincidenta frumoasa, Baryshnikov avea spectacolul asta.

mi-a adus programul spectacolului.

stiu ca poate parea o copilarie, dar alea 8 pagini de program ( dintre care 8 in ivrit!!) mi se par o maaaare comoara. (le-am citit din scoarta in scoarta, nu ca as intelege ceva din ivrit)

ii multumesc tare lui Noemi ca s-a gindit la mine sa-mi faca asa o bucurie.

*
uitati-va un fragment dintr-unul dintre dansurile din show-ul Three Solos & A Duet (care reia teme din patru mari succese ale lui Baryshnikov) si ginditi-va apoi ca amindoi dansatorii (Barishnikov si Ana Laguna) au virsta bunicilor vostri.

1158

cochetarie si demnitate

“cit e ceasul? 12 fara un sfert, vezi la 12 fara un sfert am zis ca vin si am venit. si tu esti deja gata”, i-a spus un domn la 70 si ceva de ani sotiei sale care il astepta pe un scaun intr-un salon de coafor.
doamna, proaspat vopsita, coafata si cu manichiura facuta, s-a ridicat cu greu de pe scaun, sprijinindu-si cei 70 de ani intr-un baston de lemn, maro.
“iti multumesc ca ai venit”, a spus calma cu aceeasi privire calda cu care se uitase pe fereastra in ultimele 10 min, de cind doamnele din coafor o pregatisera de plecare.

*

“Vine aici de 20 de ani, la fiecare 2 saptamini, iar domnul Cornel o ia punctual de fiecare data”, mi-a explicat mai tirziu responsabila salonului, doamna Ani.

Habar nu am cum o cheama pe doamna cu parul alb care la mai mult de 70 de ani isi pastreaza cochetaria feminina cu o demnitate pe care i-am invidiat-o in dimineata asta. sunt sigura ca nu o dau banii afara din casa si cu toate acestea, vine la coafor la fiecare 2 saptamini pt ca se respecta pe sine.

era asa de frumoasa cu toti anii pe care-i purta si cu mindria bunului simt cu care vorbea cu toata lumea, incit m-a impresionat teribil. cum m-a impresionat si mindria domnului Cornel, ca si-a luat sotia cu maxima punctualitate. au plecat tinindu-se de mina, iar in miinile celelalte sprijinindu-se in bastoane.

o sa ma intilnesc cu doamna aceasta, peste doua saptamini:)

*

incepe sa-mi placa in cartierul meu cel nou.
cum nu imi functioneaza inca toate lucrurile prin baie (renovari, curatari etc) am cautat un coafor prin vecini sa ma spal pe cap.

asa am ajuns la salon Gioconda, care tine de Igiena, cu doamne care lucreaza acolo de 20 de ani.

3017

pt o simbata dimineata linistita

toata saptamina am ascultat Scala& Kolacny Brothers

*
in 1996, 2 frati belgieni – Kolacny – au pornit cu 18 fete un cor. fratele mai mare, Steven -pianist, a avut ideea de a prelucra aranjamentul unor cintece pop rock pentru orchestratie de cor, iar fratele mic, Stijn – dirijor- le-a instruit pe fete.

astazi Scala & Kolancy Brother concerteaza in lumea intreaga si au vindut milioane de albume.
corul are acum 200 de membre.

ce minunat ar fi sa-i vedem si la Bucuresti.

(via Mihai Stanescu)

just a perfect day

with or without u, cover dupa u2

enjoy the silence, cover dupa depeche mode

1294

audiente reviste up market SNA

Din decembrie anul trecut, cind la iesirea din trustul Realitatea Catavencu am auzit comentarii aiurea despre rezultatele Tabu, mi-am promis ca voi face publice SNA-urile la fiecare val.

iata cele mai recente rezultate, pentru publicatiile de femei in categoria Up market, in mii de cititori.
aprilie09 – aprilie10

Tabu 135
Elle 104
The One 82
Tango 53
Beau Monde 48
In Style 37
Marie Claire 23

3532
efectele_dansez_pentru_tine_dc88c08Efectele Dansez pentru tine

Efectele Dansez pentru tine

Când te expui publicului apare efectul de domino. O lecţie pe care Dragoş Bucurenci a exersat-o şi la Dansez pentru tine.

„Dragoş şi Elena, sunteţi o pereche frumoasă. Şi-atât. Dansul a fost ratat. Nu aţi format o echipă în adevăratul sens al cuvântului au fost foarte multe emoţii şi îmi pare rău pentru voi”, spune Mihai Petre în timp ce Dragoş Bucurenci pleacă uşor capul a acceptare. „6”, arată Mihai nota, iar Dragoş strânge puternic ochii ca şi cum ar dori să închidă singura poartă cu exteriorul rămasă deschisă ca să nu se vadă nimic din tensiunea care-i face inima să vibreze. Se gândeşte: „E un show de televiziune. Ai greşit. Primeşte-ţi notele zâmbind”
6 e prima lui notă la emisiunea „Dansez pentru tine”.
Cu câteva clipe înainte de a termina dansul, pe când executa mişcările de Quickstep, un val uriaş de emoţie îi ştersese din minte amintirea oricărui gest învăţat înlocuind totul cu un frison teribil şi cu bătăi de inimă care, simţea, acopereau cu mult sunetele orchestrei.
Ştia însă încă dinainte de concurs că, atunci când va intra să danseze în direct, în mintea şi corpul lui va fi taifun.

În urmă cu un an şi jumătate, mai dansase o dată în public şi efectele fuseseră terifiante. Tensiunea îi crescuse, corpul i se zguduise de emoţii şi unul dintre muşchii feţei i se contractase într-un zvâcnet pe care nu-l putea vedea decât partenera de dans, Amalia Enache. Era la gala MaiMultVerde – ONG-ul pe care l-a creat în 2008. Amalia s-a speriat îngrozitor. Îl vedea cum execută coregrafia învăţată, deşi părea în pragul unei crize de epilepsie.

Din seara aceea a rămas cu o idee: „ceea ce generează această reacţie trebuie exorcizat”. Apoi – cu antrenamentul omului care a făcut terapie şi a studiat psihologie comportamentală – şi-a localizat factorul de panică: „În copilărie mi s-a spus tot timpul: nu ai talent la lucrurile artistice”. Asta l-a făcut să aibă curaj să accepte invitaţia pentru „Dansez pentru tine”. Ştia că dacă promite că întră în show, nu mai poate da înapoi, trebuia să se confrunte cu spaima lui.
În faţa juriului de la „Dansez…” s-a străduit să zâmbească. Acum, pe culoarul întortocheat din culise, o are pe Elena în faţa lui şi o aude spunând că juriul a fost prea aspru cu ei. Ştie că e mult mai dărâmată decât el şi simte în protestul ei un mic reproş: au greşit dansul din cauza lui. Începe să o liniştească şi să o motiveze.
În câteva ore, în aceeaşi seară, vor mai intra o dată în ring.
*
Pentru mulţi dintre spectatorii emisiunii „Dansez pentru tine”, Dragoş Bucurenci era un tânăr frumuşel şi elegant care – după cum l-a prezentat Ştefan Bănică Jr– are un ONG de mediu. Unora le era cunoscut numele lui din emisiuni tv, alţii i-au citit articolele din reviste, însă puţini sunt cei care ştiu că, până la 28 de ani, a condus două organizaţii mari, a strâns şi gestionat fonduri de milioane de euro, a creat campanii care au pus în mişcare mii de oameni. Dar şi mai puţini sunt cei care ştiu că expunerea în această emisiune a fost pentru el ca şi cum s-ar fi aruncat într-o groapă cu lei.
Doar prietenii apropiaţi îi cunosc perfecţionismul şi controlul imaginii pe care şi le impune – nu pentru că are ceva de ascuns, ci pentru a nu dezamăgi.
„Decât să mă prezint imperfect, mai bine nu mă prezint. Odată ce am greşit n-am o problemă să recunosc, dar mi-e foarte greu să intru într-un proiect, să ştiu că o să fie urât pentru mine şi să-mi zic ‘Trebuie să o faci. O să treacă’ “, îşi susţine Dragoş felul de a fi.
De când e în faţa publicului, adică mai bine de 6 ani, a arătat tuturor doar succesul: rezultatele spectaculoase obţinute în fundraising, discursurile concise şi motivaţionale sau ideile inovatoare. Bucătăria din spate, efortul, disciplina, voinţa şi concentrarea pentru obţinerea lor au rămas doar ale lui. Pentru el, au făcut parte din normalitate: n-ai cum să ai succes, dacă nu perseverezi, eşti concentrat pe ceva şi nu îţi împingi limitele.

Doar că succesul oglindeşte în cei din jur felicitări în acelaşi ritm, pe când susţinerea în faţa dificultăţilor aduce mai multă emoţie, iar empatia prietenilor când ţi-e greu poate construi trambulina pe care curajul şi mintea ta pot să facă acrobaţii incredibile.
După dansul de Quickstep, Dragoş a primit zeci de sms-uri de susţinere de la prieteni. Puterea căldurii lor, realitatea că oamenii simt lucruri atât de frumoase despre el au fost ca o revelaţie.
În seara aceea a mai primit un telefon. Când show-ul s-a terminat, bunica alături de care şi-a petrecut o mare parte din copilărie l-a sunat să-l felicite.

I-a spus că are o mare admiraţie pentru curajul lui şi că ştie cât de greu i-a fost să se expună într-un domeniu la care nu se pricepe.

Aşa că prima lui notă din concurs, 6, i-a adus, de fapt, o victorie. Incredibilă.

*

Ce se întâmplă în mintea unui dansator în timpul dansului? Neurologul american James Ashe a demonstrat că, deşi centrul învăţării e în altă parte, când dansezi, îţi foloseşti, de fapt, cerebelul. Descoperirea a condus imediat către alte revelaţii: cerebelul nu este multi task, prin urmare pentru a putea realiza un dans bun, performerul trebuie să nu se gândească la nimic altceva. De aici şi explicaţia pentru vorba: „greşeşti dansul atunci când te gândeşti la ce ai de făcut.”

Pentru un începător, efortul de a învăţa un dans este imens. Dincolo de funcţiile creierului care trebuie antrenate, limbajul dansului nu este unul tocmai accesibil. Primul coregraf din lume care a pus problema transpunerii unei mişcări coregrafice în coordonate matematice tridimensionale a fost românul Gigi Căciuleanu. În dans, nu spune nimeni „stai cu mâna la 30 la grade, imprimă corpului o viteză egală cu 30 de m/ s şi aruncă piciorul”. Dansatorului i se arată o mişcare pe care trebuie să o imite până când ajunge să se sincronizeze cu coregraful, iar acest sistem de învăţare – mimetic, nu cu repere exacte – este năucitor pentru persoanele cu o structură exactă şi un sistem de referinţă matematic.

Aceasta a fost una dintre experienţele de care s-a lovit în plin şi Dragoş Bucurenci.
Mintea lui funcţionează hiperanalitic, iar zona de control este extrem de mare. Cele două au redus posibilitatea ca Dragoş să înveţe în 5 zile – cum cerea regulamentul emisiunii – un dans care, de fapt, îi crea disconfort.
După prima ediţie a emisiunii, Lilian Cărăuş, coregraful care i-a antrenat pe Dragos şi pe Elena, a avut intuiţia genială de a-i încadra noile mişcări de dans într-un context teatral care să-i dea alte repere, fără a mai fi nevoit să se gândească la tehnica mişcării.

„Dragoş de la început a fost îngrozit de ideea că va avea de a face cu dansul gen Michael, dar acum pot să zic că, în dansul acela, el s-a transformat din persoana care trebuia ascunsă în coregrafie în cel care trebuia să fie văzut, dansator de prim plan. Am reuşit să-l personalizez prin frazele pe care le-am înregistrat tot noi peste melodie. Aşa am ajuns să învăţăm şi trucuri pe care, sincer, nu mulţi au şansa să le înveţe. Iar după primele vizionări înainte de emisiunea în direct, puteai auzi prin platou „Dragoş?! Nu, Michael!!!”. Aşa îl salutau toţi şi însemna că dansul a fost memorat, iar ăsta era un lucru foarte important pentru mine”, îşi aminteşte Lílian.

Cu trucurile şi umorul lui Lilian, cu suportul partenerei lui, Dragoş s-a îndreptat pas cu pas către validarea unei teorii pe care o cunoaşte atât de bine încât o redă oricând fără să facă vreo pauză de respiraţie. „În spatele fiecărei anxietăţi se ascunde o voluptate. Nu ne este frică de moartea pe care ne-ar provoca-o stimulul fobic, ci de plăcerea pe care am resimţi-o în momentul în care ne-am lăsa în voia lui.”
E teoria care ascunde o parte din succesul lui.

*

La 24 de ani, Dragoş Bucurenci a observat că oamenii pe care îi admira foarte mult nu fumau. Şi-a dat seama că e o legătură între controlul pe care îl au pentru că nu fumează şi ceea ce au realizat în viaţă.
Pe vremea aceea, prefera să aibă incertitudinea că nu se poate lăsa de fumat, decât să trăiască având confirmarea că a ratat lupta cu sine, că n-a avut suficientă voinţă.
S-a dus la terapie ca să se lase, a renunţat si la fumat şi la drogurile care făcuseră parte din post adolescenţa sa tumultuoasă, s-a apucat de facultate.

„Am eliminat lucrurile care bruiau”, analizează astăzi cu concentrarea cu care se implică în orice proiect.

În următorii ani a observat că pentru a obţine rezultate spectaculoase e nevoie să fii foarte focalizat. Aşa că a reparat ceea ce greşea la 25 de ani, când se implică în multe acţiuni paralele.

Astăzi, la 28 de ani, paradoxal, deşi a renunţat la alte job-uri concentrându-se pe ONG-ul său MaiMultVerde, face mai multe activităţi colaterale. Doar că le face pentru sine: teatru, pilates, kick box, dans. Şi continuă într-un ritm susţinut să se confrunte cu lucrurile care îi pun voinţa la încercare.

Aşa a ajuns la cursurile de teatru de la Erudio, unde Oana Pellea l-a ajutat să înveţe că poate să aibă succes în public făcând lumea să râdă, ironizându-se şi acceptând un rol de fante nătâng. Oana Pellea l-a convins să-l joace pe Rica Venturiano în spectacolul „Pas des deux”, un rol pentru care a trebuit să ştie să controleze reacţiile mulţimii, să-şi susţină pauzele cu energia prin care să transmită ceva spectatorilor şi, mai presus de toate, să se confrunte cu publicul în timp ce se dezbracă.

A obţinut urale în sală, dar marele succes a fost că a învăţat să se relaxeze şi să se bucure de o asemenea întâmplare, chiar dacă ştie că la o eventuală altă performanţă actoricească va avea emoţii la fel de mari.
„Cred că limitările pe care ţi le impui te împiedică să-ţi trăieşti viaţa. Ele vin dintr-o perioadă din copilărie când au fost utile. Cu timpul nu mai sunt aşa…”, îşi susţine Dragoş teoria pentru care face lucruri care par uneori nebuneşti.
Ca atunci când s-a suit pe o platformă eoliană de 100 de metri, deşi ştia că are o teamă îngrozitoare de înălţime.

A urcat un nivel, l-a apucat tremuratul, angoasa s-a instalat, dar nu voia să dea înapoi. Erau la baza eolienei câţiva oameni pe care, după reperele lui, nu i-ar mai fi putut privi în ochi dacă ar fi abandonat. Când strângea din dinţi şi tremura mai tare a auzit vocea inginerului care-l însoţea: „Staţi liniştit, nu vă grăbeşte nimeni”. Şi-a dat seama că pentru o vreme nu trebuie să decidă dacă să o ia în sus sau în jos. Poate să stea acolo. Mai târziu, la 100 de metri deasupra pământului, cu senzaţia de „înălţime de-aproape”, înălţime neprotejată, a trăit o imensă bucurie. A recunoscut acolo voluptatea victoriei cu sine. A coborât şi, la prima provocare, a luat-o de la capăt. Cu Dansez pentru tine.

*

„Sigur că mi-am făcut calcule de imagine când am acceptat participarea la emisiune. Decizia am luat-o uşor cu mine; era genul de provocare pe care o caut: mă voi confrunta cu o frică de-a mea într-o situaţie din care nu mai pot să dau înapoi. Dar mai contau şi efectele.

Există mai multe categorii de public.
Unul al meu care a ridicat puţin dintr-o sprânceană, dar care a înţeles ce fac, m-a urmărit şi a rămas cu mine.
Mai e publicul care n-a fost niciodată al meu, detractorii, şi care au adaugat asta la ‹‹şirul lucrurilor urâte pe care le face Bucurenci››. Oricum asta e cea mai mare nebunie pe care am făcut-o, după ei. Ştiu că s-a discutat în cercuri intelectuale, la mese selecte, despre participarea mea la emisiune, dar eu pe oamenii ăia i-am pierdut demult. Nici nu ştiu dacă i-am avut de partea mea. Însă cei mai mulţi dintre cei care mă ştiau au rămas indiferenţi la acest nou proiect.
În schimb, am câştigat un public foarte important care sigur că nu ştie ce fac eu la MaiMultVerde, dar care încet-încet va şti.

Din punctul ăsta de vedere e un câştig net, pe o zonă de mare popularitate.” Când povesteşte, Dragoş e pe canapeaua din redacţia noastră, tocmai s-a întors de la o prezentare în faţa parlamentarior şi, pentru că n-a mâncat nimic toată ziua, ia masa. Se simte ca acasă. Ne-a fost coleg o vreme, a apărut în pictorialele noastre şi ne ajută în fiecare an la ediţiile eco.

– Care e următoarea provocare?, îl întreb râzând.
Face o pauză, mi-e clar că se gândeşte dacă să-mi spună sau nu cât încă mai înregistrăm pentru interviu, apoi se hotăraşte.

„Mai devreme sau mai târziu aş vrea să am curajul să renunţ la tot ce am realizat până acum. Să fie ca şi cum aş investi nişte bani în ceva: pentru moment nu i-aş mai avea, dar ei s-ar valoriza mai mult în timp. Vreau să o iau de la un altfel de zero… Un alt fel de zero decât eram eu acum 10 ani: 18 ani, un băiat de Ferentari dintr-o familie de intelectuali, care citise câteva cărţi mai multe decât alţii.

M-aş duce în altă parte unde n-ar mai ştii nimeni cine sunt. O confirmare dură că tot ce am e în mine, nu într-un context. Şi că pot reuşi şi pe alte meleaguri. Eu ştiu asta, dar o să văd dacă o să am curajul să mă supun la penitenţă.“
Dragoş crede în ceea ce numeşte stretching emoţional. Ce face şi ce spune nu e un act de bravură: e felul lui de trăi. Ştie că tendinţa naturală a oamenilor e ca, prin îmbătrânire să se anchilozeze şi la articulaţii, şi în spirit. Pentru trup există sportul, pentru spirit e provocarea de a-ţi învinge limitele.

Aşa că intră cât poate de des în astfel de provocări.

2432

aventurile unei mutari din Dorobanti in Batistei- ultima parte

Stau pe balcon pentru ca e singurul loc in care nu sunt bagaje, aud niste baieti prea veseli pentru joi seara si vad Intercontinentalul la 500 m distanta. E prima mea seara in casa noua si-o celebrez cu un pahar de vin roshu si o felie de tort cu ciocolata.

Dupa 10 ani de stat intr-o casa, prima seara in alta parte – fara sa fie excursie, concediu etc – e ca o iubire noua. Cauti puncte pozitive la ce ai, dar mai gasesti si dezavantaje fata de ce ai avut. (da domnilor, ca si voi, si noi facem comparatii)

*
Mutarea asta a fost un exercitiu de vointa. Am decis ca ma mut in 20 de cutii si ce nu incape in astea, e dat cadou, reciclat sau aruncat. Mi-a fost greu sa respect intelegerea cu mine, dar la final am iesit in 18 cutii mari, 3 cutii mici si 3 saci. Plus cutiile de pantofi. Astea nu intrau la socoteala:).

*
Mutarea asta m-a facut sa intilnesc oameni foarte misto, dar si sa invat lucruri
Despre Sorin domnul care mi-a paluxat parchetul – am povestit. Acum e rindul altor personaje speciale.

Cristi – baiatul care arata ca un halterofil si lucra la firma care mi-a carat bagajele. A fost rugbist, acum lucreaza la circ, cind nu cara bagaje/ mobile etc. M-am speriat cind a ridicat dintr-o miscare rapida doua cutii mari pline cu carti si albume de arta. A zis ca pentru el e simplu. La circ e parte din piramida umana, pe rindul de jos sau maxim pe rindul 2 si tine multa greutate pe umeri. Cu circul a vazut toata lumea, iar luna asta pleaca in Turcia cu un contract pentru 6 luni.

George & Raluca – jumatate din echipa de la Euro Mini Storage. Super calzi, super atenti. Aveau grija de cutiile mele de parca ar fi fost cel mai pretios lucru pentru ei.
Iar depozitul Euro Mini Storage e un fel de Gattaca fucsia. ( sper ca stiti filmul cu Ethan Hawke, dintr-o lume perfecta din viitor). Super tehnologie, foarte foarte curat si, in acelasi timp, foarte vesel & friendly; un loc in care poti sa si dormi linistit, nu doar sa-ti lasi lucrurile. Nu are nimik de-a face cu ceea ce iti imaginezi despre un depozit (aka praf, tristete, soareci etc). Aveau inclusiv hainute pentru bagaje ( de la folie din aia cu bumbi pina la cutii de toate dimensiunile. plus – la cerere- rafturi ca sa-ti stea bine amintirile)
Niciunul dintre prietenii mei nu stia ca exista in Romania depozit pentru bunurile personale pe termen lung. Pentru cind vrei sa-ti faci loc in casa si sa depozitezi undeva lucrurile pe care le folosesti sezonier, sau sa pui la loc sigur lucrurile cu valoare emotionala, dar fara utilitate imediata ( eu am pus acolo colectia time, colectia newsweek, toate articolele scrise despre/ de mine vreodata, CD-uri, DVDuri, tablouri). Euro mini storage e exact un astfel de loc, cu cele mai inalte standarde de calitate ( lucreaza doar 4 oameni acolo pentru ca totul este MEEEGA computerizat). Cel mai tare m-au distrat usile care se inchideau automat la 45 de secunde dupa ce treceai. Super tare, am si foto, le postez curind. (multzam Bobby Voicu; la el am citit de depozit si mi-am pus amintirile la loc frumu).
Aaa, si-am si vecini celebri de boxe, dar va pove in week end pt ca e f f funny:))

Dna Adriana – doamna cu florile. M-a oprit pe strada uitindu-se la orhideea pe care o caram catre taxi-ul care m-a deplasat pt ultima oara din Dorobanti.
“Stii sa ai grija de ea?”
Cum singurul raspuns pe care l-a primit a fost un zimbet a continuat.
“Se uda o data la doua saptamini, iei un vas si…” au urmat povesti despre orhidee, despre nepoata ei care a murit acum 2 luni si careia ii placeau orhideele, despre florile pe care ar trebui sa mi le pun pe balcon in casa noua si-a incheiat:
“Trebuie sa-ti dau o floare, neaparat. Nepoatei mele ii placeau florile, am de la ea xxx(nume de planta pe care nu l-am retinut), am sa-ti dau una. E o floare rara si scumpa.”
“Stiti eu nu prea am grija de flori”, am spus eu timid.
A zimbit si a spus rar “Ai- sa- ai.”

Am numarul ei, o sun simbata sa iau floarea.

Aseara in casa mea veche a fost pelerinaj de vecine. Erau necajite ca plec. Eu ma gindeam ca le pare rau ca nu le mai ajut cind au nevoie de diverse lucruri, dar ele regretau ca nu mai are cine sa impodobeasca noaptea pe nestiute, bradul din curte, de Craciun.

*
De astazi, incepe o noua viata intr-o noua casa.
De pe Batistei 35 beau un vin rosu si va urez noroc.

3037

ajuta-ma sa fac o mega surpriza:)

Stiti cum e cind bucuriile pe care vrei sa le faci altora ti se intimpla tie?!

*
Luni, Ioana Ulmeanu, colega mea, m-a rugat sobra sa iesim pe hol ca vrea sa-mi spuna ceva.
Pe drumul de la biroul meu pina la usa, m-am gindit la tot felul de lucruri “e certata cu cineva din redactie; vrea marire de leafa; vrea sa plece in alta parte”. In mai putin de 10 metri de mers, ajunsesem la scenarii ingrozitoare.
Ioana a deschis usa si mi-a facut loc sa ies. Am gindit instantaneu “Atit de nashpa e vestea, de ma lasa pe mine sa trec prima?”

Si-am intrat in living: wwwwwwwwwaaaaaaaaaaaaaaau.

Fetele de la The Practice, adusesera mascota mea preferata pufuletele Gusto – Mircea Cristat pe care-l stiti de la Optimism 2010 (acum si cu un frate), iar pe masa din living erau platouri mari cu ciocolata si fructe.

Pufulete imi spunea ca ei s-au gindit sa-mi faca o surpriza, ca stiau ca sunt obo si stresata si am nevoie de ginduri bune (cu o zi inainte postasem chiar pe FB ca vreau sa aud vesti bune, nu doar ca vine sfirsitul pamintului).

Imi dadusera lacrimile de bucurie; nu doar pentru ca venisera ei acolo, ci pentru ca am inteles in citeva secunde ca toti colegii mei complotasera la asta. Toti stiau.

Nu l-am auzit f bine pe Pufulete ce a zis, pt ca era avalansa de ginduri in capul meu, dar intr-un moment de luciditate am zis “ciocolataaaaa”. In spatele pufuletelui Gusto era o fintinta de ciocolata. Care se revarsa in riuri, riuri de cioco calda si buna.

Ca sa-mi trag un pic sufletul, am trisat si-am plecat de la fata locului. Chipurile “sa-mi iau telefonul”. Apoi a fost rasfat maxim cu ciocolata si o imbratisare cu pufuletele gusto, dar si cu fetele de la the practice.

*

Aveam de multa vreme dorinta asta, dar era pt altii, nu pentru mine: propusesem chiar unei agentii de publicitate (alta decit the practice) acum vreo 2 luni sa facem surprize oamenilor stresati si necajiti de la birouri; sa le creem o clipa de rasfat aparuta ca de niciunde.
Nu ma gindisem nicio clipa ca mi se poate intimpla mie.

Dar, pentru ca mi s-a intimplat si –a fost foarte emotionat si placut, vreau sa o duc mai departe. Cum fusese si gindul meu initial.

Dincolo de ceea ce am primit – fructe & cioco – e ceva nepretuit: stiau ce-mi place (ciocolata), stiau cum sa ma bucure (cu un gind bun) si si-au luat toti din timp (si fetele e de la the practice si colegii mei) ca sa-mi faca aceasta surpriza.

*
Gesturile frumoase si gindurile mici care se trasforma in megasurprize trebuie intotdeauna date mai departe.

Asadar, vreau sa incep saptamina urmatoare facind o surpriza cuiva care e stresat si necajit la birou; cuiva care munceste mult si care se va bucura stiind ca sunt oameni care s-au gindit la el/ea.

Scrie-mi si descrie-mi un coleg/o colega care crezi ca ar putea fi beneficiarul surprizei. Da-mi citeva detalii despre el/ea si saptamina viitoare sunt la biroul lui/ei.

Comenteaza aici pina duminica la ora 12, descriindu-mi – fara nume, pliz- cui ar trebui sa-i fac surpriza. Si lasa o adresa de mail corecta, ca sa te pot contacta pentru detalii.

Multumesc.


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!