Monthly Archives : June 2011

ana-paukerEu vreau politiciene elegante!

Eu vreau politiciene elegante!

De citeva zile Realitatea tv bate cimpii speculativ si rautacios, din nou, despre tinutele Elenei Udrea, Elenei Basescu si ale Ralucai Turcanu.De ce poarta tocuri? Cum le sunt costumele? Ce pantofi si-au mai cumparat?

Domnilor, aveti sechele comuniste, sindromul Elena Ceausescu. Vreti ca toate femeile din politica sa arate ca Ana Pauker; sa fie imbracate in fuste saci, daca se poate in negru.

Hai sa fim seriosi. E frumos ca o femeie sa-si puna in valoare feminitatea si gratia prin vestimentatie (de la croiala pina la culoare).

Problema nu e asta. Problema e daca-si permit (din lefurile/averile pe care le au) sa-si cumpere brandurile pe care le poarta. Si, da, eu cred ca-si permit (cel putin cele doua Elene, cu siguranta).
Asa ca lasati ipocrizia deoparte. Asta nu e un subiect de discutie.
*
Si nu, n-am votat-o pe Elena Udrea si nici nu o sa o votez. Nici pe doamna Turcan or domnsoara Basescu, dar ma scoate din minti ipocrizia “ia uite ce pantofi si-au mai cumparat” si “ce urit e sa mergi pe tocuri sau sa ai o fusta cambrata, lunga pina la mijlocul genunchiului”

dar eu vorbesc/scriu cu relaxarea de a avea sandale Prada in garderoba, chiar daca ma incalt cel mai des in bascheti. nu stiu insa ce au in garderoba prezentatorii/editorii de la realitatea

P.S. Asta e Ana Pauker, ca sa stiti despre ce vorbesc.

bg-topWOW +un interviu pentru hotcity.ro

WOW +un interviu pentru hotcity.ro

ieri am raspuns unor (multe) intrebari pentru Hotcity.ro legate de ce vreau sa fac mai departe (in online) si, pentru ca vineri merg la Women on Web, despre ce voi vorbi acolo.

am fost si anul trecut la Women on Web cind am vorbit despre “ce sa faci cind nu faci nimic” -> cind te afli intre 2 proiecte, intre doua iubiri, esti in stationare in viata personala sau profesionala. amuzant, acum pare ca ma aflu exact in situatia pe care o descriam atunci… prin urmare trebuie sa am grija despre ce vorbesc anul asta:)))

*
iata ce i-am raspuns Sanei Nicolau despre speech-ul meu la WOW:)

Cristi Manafu m-a rugat sa vorbesc despre “noi inceputuri”, dat fiind micul val de curiozitate pe care l-a generat demisia mea de la Tabu. Voi avea deci un discurs despre cum este sa o iei de la capat (e a treia oara in viata cind fac asta, dupa Radio 21/Europa FM si Tabu), de ce tin sa fac asta acum si, mai ales, de ce nu imi e frica sa pornesc de la zero.

restul interviului cu o parte din nebuniile pe care as vrea sa le fac in online, il gasiti aici 🙂

*
aici insa, inca un pic din culisele acceptarii acestei teme de discurs. initial as fi vrut sa vorbesc despre “Multumesc”, dar Cristi Manafu mi-a schimbat tema:), iar eu nu pot sa-l refuz pe el ( tot el m-a convins acum 2 ani sa vorbesc despre iesirea revistei Tabu din trustul Catavencu si partea dramatica pe care a trait-o echipa). cum face Cristi de ma convinge? se uita la lucrurile si la oamenii din jurul lui cu o anume sensibilitate care pe mine ma lasa fara cuvinte.
uite situatiile care ma privesc direct: 1 si 2🙂

astazi e ultima zi de inscrieri la Women On Web, intrarea e gratuita, dar se face in baza unei inscrieri pe mail. Intre speakeri Sandra Pralong, Sanda Nicola, Cori Gramescu, Andreea Retea, Andreea Beltic Inankur, Cristina Mazilu, Costin Cocioaba.

Ne vedem vineri:)

1923
ion-birladeanu-pop-artIon Birladeanu pe Verona

Ion Birladeanu pe Verona

in seara asta, pe strada Arthur Verona, 5 tineri completau la graffitti ala mare de pe casa alba.

2 baieti desenau in coltul dinspre Carturesti, alti 2 plus o fata se uitau de pe partea cealalta.
fata si unul dintre baieti stateau pe bordura. cel de-al treila baiat, inalt, slab, imbracat intr-un tricou galben, vorbea cu un batrinel cu sapca de pompier.

– mi-ar fi placut sa va vad filmul… dar o sa-l vad eu.

si cum batrinelul voia sa se uite de linga fata la ce desenau tinerii, tinarul a strigat

– ia dati-va mai incolo!

Ion Barladeanu, domnul a carui viata a fost pusa intr-un documentar de Emmy, s-a sezat cu greu pe bordura.

*
uneori viata bate filmul. ca in seara asta pe arthur verona.

1871
empty_roomCamera – proza scurta

Camera – proza scurta

Iata varianta in romana a nuvelei pe care am scris-o pentruall hollow magazine.

*
Camera

Intră prin holul întunecat până în cameră. Pe unul dintre cele două fotolii bej, din piele – un sacou negru bărbătesc și-o haină din blană albă, lungă. „Scumpă haină”, spuse în timp ce privirea începu să scormonească nervoasă. Pe birou – o pungă crem, de plastic, cu patru cărți cu coperte îngălbenite de vreme. Se aplecă ușor cât să poată citi pe cotor. Titluri în germană. „Anticariat”, pufni revenind la poziția obișnuită ca să scruteze mai bine în jur. Un IPhone pe măsuța de cafea, un pachet albastru de Durex, o brichetă și –o sticluță de ojă roșie. Lângă pat – un scaun de la masa mare; pe el – Mac-ul deschis.

Știa ca scăpase situația de sub control, dar nu mai putea face nimic. De acum înainte viața părea să devină o ruină… Nu se putea abține să nu se încrunte gândindu-se la el. De ce plecase de-acasă?

Se gândea cum să procedeze, cum să-i anunțe pe ceilalti că nu mai locuiesc împreună.
Cinci ani. Aveau și invitațiile pentru nuntă pregătite. Fuseseră amândoi de acord că nu va fi o nuntă mare. Nu-i interesau banii pe care i-ar fi strâns. Nuntă fără dar, stabiliseră.

Patul din cameră era răvășit, cu pernele aruncate în colțuri diametral opuse, cearceafurile ciufulite. Ar fi putut jura că păstrau mirosurile trupurilor lor. Citise undeva că oamenii pierd în cearceafuri o parte din pielea care se desprinde sub formă de celule moarte. Dacă n-ar fi schimbat cearceafurile zilnic, cum face ea, cât din corpurile lor ar fi rămas în pat într-o lună?

Cu limba între dinți scoase un sunet de dezaprobare. Pe noptiere, aruncate, ambalaje de biscuiți, ciocolată. Un pahar de wiskey pe jumătate plin. Un pachet de gumă de mestecat. O revistă People. O cutie cu OB-uri mini. „Se cunosc de multă vreme.” La marginea patului, jos, o valiză întredeschisă – jeans, un pulovăr albastru și-o pereche de ghete negre, business, bătrânicioase. Lângă – șosete purtate.

In seara despărțirii găsise totul în ordine, mai puțin lucrurile lui. Dispăruseră, ca și cum nici n-ar fi fost vreodată în casa cochetă pentru care strânseseră ban cu ban. „De la linguri până la covor”, cum zicea mama lui – totul făcut de ei.

Nu vedea bagajele ei. Își aduse aminte de baie. Apasă pe clanță.
În dreapta – sutienul bej, sprijinit de bideu. Pe pardoseala ivoar de marmură, parcă înșirate ostentativ ca să fie analizate – boxerii negri, un tricou polo, negru și el, pantaloni bej de damă și-o bluză scurtă de mătase. Albă.
Strânse din maxilare cu un scrâșnet scurt.
În stânga, pe o măsuță la baza unei oglinzi ovale imense, o puzderie de creioane, pensule, farduri. Un ruj roșu Chanel. Un portofel mic, ca pentru cărți de vizită. Sau pentru mărunțiș.

Auzea telefonul cum îi suna din buzunar, dar se încăpățâna să-l ignore și să privească fiecare detaliu al dezmățului. Parcă-i făcea bine. Chiar dacă o umplea de furie. Chiar dacă-i amintea de ultima lor seară împreună. Alaltăieri. El în cadă, ea pe marginea WC-ului povestind despre cum o să le fie după nuntă. În luna de miere la Nisipurile de aur. Nicio ezitare, niciun cuvânt care să-i fi trezit vreo suspiciune.

Acum avea în față cada, prosoapele spânzurate de bara albă din portelan, gelul de dus Givenchy răsturnat în scoica de lângă bateria dușului, cu crema vernil prelingându-se grețos. Telefonul se porni din nou.
– Da.
– De ce nu răspunzi? Credeam că s-a întâmplat ceva.
– Am treabă, Maria. Ce vrei?
– A zis mama că ne așteaptă pe toți la masă, duminică. Face și plăcintă de mere cum îi place lui Dan.
– Duminică? Păi …
– Hai că știi că îi plac duminicile în familie. Și se tot plânge că acum, pentru că o să fii măritată, o să treci tot mai rar pe la ei.
– Nu pot duminica asta…
– Hai, măi, 2 ore.
– N-auzi că nu pot? De ce insiști? Ne faceți voi programul, că nici nu știți dacă avem treabă sau dacă vrem să ne odihnim. Repede ne cumpărați atentia: „face și plăcinta de-i place lui Dan”. Și-altceva ce mai face? Poate vrea să-i facă și-un masaj?! Băi, știi ceva? Nu venim. Spune-i ce vrei. Nu venim.

Închise telefonul și ieși nervoasă din baie.
Văzu valiza ei, de partea cealaltă a patului, pe jumătate acoperită de cuvertura care fusese îndepărtată neglijent. Era mai mare decât a lui, doldora de haine. Deasupra – o fustă scurtă bleu și-un dress culoarea pielii. „E mai tânără. Și e foarte slabă.”

Lui îi plăceau femeile slabe. I se păreau sexy claviculele care ieșeau în evidență. O mângâia mereu pe pielea care acoperea dealul pe care-l făcea osul bazinului. „Voi aveți oasele astea așezate ca o cutie și, minune, cutia se desface să țină-n ea un copil”, râdea gâdilând-o. Erau vremurile lor de glorie și nici măcar nu știuse când apuseseră, pentru că acum două zile făcuseră dragoste cu aceeași pasiune. Ca și când ar fi conceput cel mai iubit copil de pe lume. Și-apoi, biletul: „Iartă-mă. Nu pot.”

Își mușcă buza de jos și privi spre podea.
Își văzu papucii maro, care-i lăsau vârfurile șosetelor albe la vedere. Uniforma ei de muncă, aceeași cu ale tuturor îngrijitoarelor din hotelul ăsta. Scutură din cap și zâmbi ușor. Erau papucii în care muncea de când se angajase, cam pe atunci când îl și cunoscuse. „Într-o oră curăț tot. Nu mai rămâne nicio urmă. Poate am timp să ceruiesc și podeaua. Au ieșit pe terasă și-au adus ploaia cu ei, pe pantofi”.

Deschise ușa de la balcon, apoi se îndreptă către telefonul de lângă noptieră. Se uită câteva secunde la el, în timp ce-și trecu cu limba peste dinți. Era ca un animal care se pregătește să-și devoreze prada. Își făcea calcule pentru mișcările următoare.
Ridică receptorul și- apasă o tastă.
– Știi când se întorc?, își auzi vocea rece, fermă, tăind aerul.
– Peste câteva ore. Sunt nemți, pentru prima dată în Bucuresti, au zis că merg să viziteze Muzeul Țărănului, îi răspunse Ioana de la recepție.

Inchise telefonul și respiră adânc, aproape ca un oftat. Ridică șosetele de lângă valiză și le împături în două. Le așeză pe scaunul de lângă birou. Trebuia să înceapă de undeva să facă ordine.

“O să fie curat.”
*
mai 2011

1732
110604_CScottEastman_FITS_Anonimi012prima data cind…

prima data cind…

stim sa spunem cind a fost prima data cind am mers la scoala.
prima data cind ne-am sarutat.
prima data cind am facut dragoste/sex.
prima data cind ne-am despartit.
prima data cind am iesit din tara.

prima data pentru multe lucruri, zeci de lucruri.

dar stiti sa spuneti cind a fost prima data cind ati mers la un spectacol? de teatru, film, circ, estrada etc?

eu nu -mi aduc aminte…dar in urma cu citeva zile la Sibiu am fost martora unei asemenea prima data

Aisha are aproape 2 ani un an si 3 luni si-a vazut primul ei spectacol in cadrul festivalului de teatru de la sibiu de anul acesta, un spectacol de circ cu niste domni trecuti de 40 de ani care faceau tot felul de tumbe in timp ce cintau muzica rock.

Aisha a venit la spectacol in carucior si, inca de la intrare, televiziunile au pus ochii pe ea:
“e asa de mica! e primul ei spectacol?”, a intrebat reportera de la TVR
“da, e la primul ei spectacol”, a raspuns mama, Dani.

in sala, Aisha a avut nevoie de mai putin de 1 min sa simta de unde vine sursa de zgomot. statea in primul rind, in dreapta scenei, cit mai aproape de iesire (pentru eventualele urgente), si – dupa ce a inceput muzica si s-a incruntat putin pentru ca era f tare – a aratat cu degetul: “uuuh”. fix catre boxe.

dupa alte 10 min a inteles ca, de fiecare data cind galagia din boxe se opreste, oamenii din sala bat din palme. si de aici a inceput veselia: a aplaudat cu mare bucurie pe toata lumea. asta pina cind… a devenit ea vedeta.

pe la mijlocul spectacolului, unul dintre domnii acrobati si-a luat un scaun, l-a pus in mijlocul scenei si s-a asezat tacticos pe el, in linistea salii. Aisha a surprins linistea si, dupa legile stiute doar de ea, a inceput sa aplaude chitzcaind.
acrobatul a auzit-o, s-a dat jos, a facut doi pasi in fata, a facut o reverenta in timp ce sala a aplaudat rizind si s-a intors inapoi la scaunul lui unde urma sa faca acrobatia.
cum s-a facut din nou liniste, Aisha a inceput sa aplaude din nou, sala a izbucnit in hohote, acrobatul a facut din nou un pas in fata, o reverenta si s-a intors la loc.
s-a lasat din nou liniste, Aisha a aplaudat si mai tare, chitzcaind fericita.
sala a izbucnit in urale, acrobatul a facut reverenta.

momentul asta, aparut de niciunde, mi-a aratat inca o data ca nu e nevoie decit de simtire si de un limbaj sincer ca sa faci citeva sute de oameni sa zimbeasca. acrobatul acela a stiut sa se adapteze la reactiile unui copil din sala si sa genereze un moment unic.
iar copilul, pentru prima data in viata la un spectacol, s- a bucurat cu toata puritatea si simtirea sa. si-a fost remarcat in toata sala.

probabil ca Aisha habar nu o sa aiba peste ani cum a fost la primul ei spectacol, dar pentru mine a fost o lectie minunata despre a te simti bine intr-o sala de spectacol, despre a fi tu – senin si onest.

Aisha este fetitza lui Arhi.

foto scot eastman / fits 2011

3938
on-off-tiff-edition-724x1024TIFF:  din ON in OF(F)

TIFF: din ON in OF(F)

in programul meu paralel de filme, de la TIFF, gasca vesela – formata din Codruta, Bogdan, Marian si Flavia – a avut grija sa-mi puna conferinta din On in OFF organizata de simpaticii de la tvdece

am mers asadar cuminte si-am ascultat of-urile comunitatii online din Cluj.
ca de obicei la aceste intilniri of-ul cel mare este “voi faceti bani din blog pentru ca sunteti din bucuresti. noi aici, in provincie, nu avem cum sa facem bani”.

cum manafu si bogdana au stabilit de dimineata ca astazi e ziua bloggingului despre blogging, am ceva de comentat la acest OF.

*
comentariul meu sta in 3 intrebari la care, daca esti blogger, ar trebui sa-ti raspunzi pe hirtie. dupa aceea ar trebui sa stii de ce (nu) faci (inca) bani din blog.

1. ai o prezentare a blogului tau? in care sa definesti formatul contentului blogului, frecventa postarilor, publicul pe care-l vizezi, audienta pe care o ai. (e utila pentru potentialii clienti, dar te ajuta si pe tine sa-ti clarifici formatul “produsului tau” si sa ramii in cele pe care ti le-ai propus)

2. stii 5 campanii care se desfasoara in acest moment in online, pe bloguri? daca da, ai o idee cit de mica despre cum ai putea tu sa executi in formatul tau/ pe blogul tau ceva care sa-i ajute pe oamenii care au aceste campanii? (daca stii ce face piata, stii cum sa reactionezi la bugete si sa fii proactiv. asta nu apare intr-o zi, dar trebuie sa incepi de undeva.)

3. ai trimis vreodata o propunere de campanie pe blogul tau pentru vreun client (poate sa fie pizzeria din colt, floraria cea mai chic a orasului sau unul din marile branduri din romania)?

restul, vorba poetului, e tacere.

3875
karmitztiff 2011: intilnirea cu Marin Karmitz

tiff 2011: intilnirea cu Marin Karmitz

J’ai toujours pense que le cinema etait un mode d’expression pauvre, plus pauvre que la peinture, la musique, l’ecriture ou la danse, mais qu’il etait interessant d’explorer cette pauvrete. Comme il etait pauvre, on pouvait l’enrichir.

Martin Karmitz, Bande a part.
*
pentru mine, dintr-un motiv f f personal, tiff 2011 a insemnat Martin Karmitz. el e producatorul filmului pe care eu il iubesc cel mai mult, Bleu de Krzysztof Kieslowski.

la cluj, din intimplare, am schimbat citeva vorbe si zimbete. de oameni obisnuiti, fara legatura cu cinema-ul.
la workshop-ul pe care l-a tinut in cadrul festivalului, mi-a dat autograf pe cartea sa autobiografica.

acum tocmai ce am terminat cartea (Bande a part, Grasset,1994) si-am constatat cu uimire ca, dupa aceleasi legi nestiute ca la Bleu (am vazut filmul acum 16 ani, o singura data, si stiu secventa cu secventa, in detaliu, ce e pe ecran), m-am intilnit cumva, de atunci, cu oamenii pe care-i numeste drept a-i fi influentat profund viata.

*
cartea incepe cu descrierea unei dimineti de noiembrie din 1993 in care Marin Karmitz vine la Bucuresti… dupa mai bine de 50 de ani de la emigrare.
vine pentru Pintilie si O vara de neuitat (daca n-ati vazut filmul, va rog tare sa o faceti), iar producatorul local il duce sa vada casa parinteasca. e dezolat si dezolant.

putin mai tirziu afli ca bunicul lui Karmitz a fost omorit de Garda de fier, iar tatal lui Pintilie era printre membrii Garzii. iar si mai incolo, dupe ce Karmitz se bucura ca Pintilie e regalist, povesteste cum Regele Mihai le-a dat un automobil ( lui si familiei sale) ca sa poata fugi din tara.

astea-s povesti despre Romania, dar cartea contine lectii incredibile – prin puterea exemplului – despre cum sa faci mereu lucrurile in care crezi, respecind o deviza invatata de la Godard: “fa lucrurile diferit”.

nu cred ca se va traduce cartea in romaneste pentru ca e pentru un public foarte restrins, dar daca aveti vreo legatura -cit de mica – cu industria filmului -> cautati-o & cititi-o.

1448
marriage-2pro si contra casatoriei

pro si contra casatoriei

When he was 29, Charles Darwin agonized about whether to marry. In 1838, he wrote down the pros and cons. He then wrote “Marry-Mary-Marry Q.E.D.” and, months later, that’s just what he did.

Marry
Children—(if it Please God)—Constant companion, (& friend in old age) who will feel interested in one,—object to be beloved & played with.—better than a dog anyhow.—Home, & someone to take care of house—Charms of music & female chit-chat.—These things good for one’s health—but terrible loss of time.—

Not Marry

Freedom to go where one liked—choice of Society & little of it.—Conversation of clever men at clubs—Not forced to visit relatives, & to bend in every trifle.—to have the expense & anxiety of children—perhaps quarelling—Loss of time.—cannot read in the Evenings—fatness & idleness—Anxiety & responsibility—less money for books &c.—if many children forced to gain one’s bread—(But then it is very bad for one’s health to work too much) Perhaps my wife won’t like London; then the sentence is banishment & degradation into indolent, idle fool.

*
My God, it is intolerable to think of spending one’s whole life, like a neuter bee, working, working & nothing after all.—No, no won’t do.—Imagine living all one’s day solitarily in smoky dirty London House.—Only picture to yourself a nice soft wife on a sofa with good fire, & books & music perhaps—Compare this vision with the dingy reality of Grt. Marlbro’ St

*
In one of his love letters to Emma Wedgwood, a week before they married, Darwin wrote, “I think you will humanize me, and soon teach me there is greater happiness, than building theories & accumulating facts in silence & solitude.” She did; they had an extraordinarily close relationship, one that ended up affecting his work in a substantive way, as his concerns and respect for Emma’s religious views tempered his claims about how evolution has shaped the human mind
*
When looking for a mate, Darwin was looking for more than bilateral symmetry and the right hip-waist ratio. He wanted a good and special person. You can read youth and health from the face and body, but one also looks for qualities like intelligence and kindness. Smart and kind people do well in the world, and so do their children. You also want someone who will faithfully take care of the children, and someone who will help and support you. It is not surprising that in the largest study ever of human mate preferences, looking at people in 37 cultures, the most important factor for both men and women is kindness.

din cartea How Pleasure Works – Paul Bloom. ( o am in ebook, multumesc Vicentiu. o pot deci da mai departe, e delicioasa).

cistigatori tiffcistigatori TIFF 2011

cistigatori TIFF 2011

Trofeul Transilvania – “Sin retorno”/”Fara cale de intors” de Miguel Cohan (Argentina-Spania)
Premiul Special al Juriului – “O viata insemnata”/”La vida util” de Federico Veiroj (Uruguay-Spania)
Premiul pentru regie ex-aequo: Runar Runarsson pentru “Vulcanul” (Islanda) si Constantin Popescu pentru “Principii de viata” (Romania)
Premiul pentru scenariu – Ana Cohan si Miguel Cohan pentru “Sin retorno”/”Fara cale de intors”
Premiul pentru interpretare (feminina sau masculina) – Elodie Bouchez pentru “The Imperialists Are Still Alive!”/”Imperialistii nu au murit!” de Zeina Durra (SUA)
Premiul pentru imagine – Linda Wassberg pentru “Apflickorna”/”Maimute” de Lisa Aschan (Suedia)
Premiul Zilele Filmului Romanesc pentru lungmetraj – “Morgen” de Marian Crisan
Premiul Zilele Filmului Romanesc pentru scurtmetraj – “Bora Bora” de Bogdan Mirica
Premiul Zilele Filmului Romanesc pentru debut – “Periferic” de Bogdan George Apetri
Premiul Publicului (pentru un film din competitie) – “Oxygen” de Hans Van Nuffel
Premiul de Excelenta – Lucian Pintilie
Premiul pentru contributia adusa la cinematografia mondiala – Jacqueline Bisset
Premiul pentru intreaga activitate – Michael York
Premiul pentru inteaga cariera – George Motoi
Premiul pentru editia a X-a a TIFF-ului – Marin Karmitz
Premiul pentru editia a X-a a TIFF-ului – Oleg Mutu
Premii pentru prietenii festivalului – Lucian Georgescu si Marius Iurascu (director RADEF RomaniaFilm)
Premiile Concursului National de Scenarii organizat de HBO Romania in parteneriat cu TIFF: Matei-Alexandru Mocanu pentru scenariul “O crima banana” (documentar), Marian Enache pentru “Burnt Out” (scurtmetraj) si Paul Cioran pentru “De aici va descurcati singuri” (lungmetraj).
•Premiul pentru cineastii locali: “Jucaria” de Laura Costi si “Casablanca 1 pm” de Octavian Fedorovici

1248
makeuproomTIFF – Rasfat ca-n filme

TIFF – Rasfat ca-n filme

astazi, dupa conferinta de presa a lui Jaqueline Bisset, m-am intilnit cu echipa L’Oreal care are la TIFF un lounge exact cum am vazut la Cannes.
vedetele invitate in festival pot beneficia, gratuit, de servicii de coafura sau make-up pentru aparitiile lor publice. totul se face cu un agent de booking, iar cei care se ocupa de vedete sunt cele mai mari nume din domeniu din Romania.

cum tocmai ce ma anuntasera organizatorii festivalului ca trebuie sa merg la o emisiune de la realitatea tv cluj, mi-am facut frumos o programare.
rezultatul?

miine echipa lui Alex Abagiu si Sorin Stratulat va avea foarte mult de lucru pentru ca e gala de inchidere, dar pina la fotografiile cu rochiile de seara, iata citeva cadre cu vedete care au trecut prin lounge-ul L’Oreal de la TIFF

doamna Mariana Mihut

Maria Popistasu ( cu Sorin si Alex)

Ioana Flora

Kiti Cepraga

cum este primul an in care L’Oreal este partener TIFF, iar vedetele noastre cind merg la Cannes nu apeleaza la serviciile lui Alex Abagiu (desi el e acolo in fiecare an), miine stau un pic de vorba cu Alex pentru a ne spune citeva trucuri pentru confortul participantelor la ceremoniile TIFF.

foto by Silviu Pavel pt L’Oreal Romania

2155
logoelefant.roimpresii despre carti pentru elefant.ro

impresii despre carti pentru elefant.ro

intre excursiile mele culturale la sibiu si cluj, am demarat o colaborare cu site-ul elefant.ro, unde voi recomanda – pe limba mea – cartile care m-au impresionat/ captat atentia.

ceea ce veti citi nu sunt cronici de carte, ci impresii personale. dar daca ele va vor convinge sa cititi cartile despre care scriu, voi fi foarte fericita.

primele doua recomandari

un portret al unei femei care a ales libertatea

cum se numesc parintii unui copil care a murit?

1430
dare_to_be_differentcistigatori – Personalizeaza-ti lucrurile in viata

cistigatori – Personalizeaza-ti lucrurile in viata

am lansat saptamina trecuta un concurs. spuneam atunci ca e important in viata sa ai curajul sa-ti personalizezi lucrurile, sa ai curajul sa traiesti diferit.
stiam ca sunt oameni care cred asta asemeni mie. iata -i pe trei dintre ei care merg impreuna cu mine, marti 14 iunie, de la ora 19.00 la Starbucks Frappuccino® Private Class, unde invatam suuuper smekerii.

stiu din experienta anterioara a intilnirilor cu echipa starbucks ca lectiile astea sunt waaaaw; eu imi uimesc si acum prietenii cind le servesc cafea cu citeva felii de portocale alaturi, sau cu prajitura cu ciocolata – in functie de felul cafelei (tara de productie, modul in care a fost crescuta etc) si ma amuza foarte foarte tare reactiile lor de “bucurie degustativa” – aproape de gurmanzi ai cafelelor.

deci, cu cei trei simpatici de mai jos, merg la scoala Starbucks.
*
SOARE: ”eu sunt colorata. asta ma caracterizeaza, asta ma bucura, asta ma intregeste. chiar daca tine putin, fericirea exista. iar la mine, fericirea zilnica si cea mai simpla vine din culori. la inceput ma confuzau persoanele care imi spuneau ca ma imbrac prea colorat(aka turbat). acum nu le mai aud. acum, cand ma imbrac in negru (si se intampla rarisim, lumea ma intreaba serioasa daca s-a intamplat ceva. ei nu stiu ca si doliul in cazul meu ar fi colorat (pentru ca oamenii pentru ca as tine doliu, ma iubesc colorata). poate nu degeaba mi-a lasat Dzeu numele de Soare, pentru ca imi place explozia de lumina din culori. mmm, abia astept sa-mi vad propria rochia de mireasa:))). va pup”

THISBEEA: ”Probabil o sa ti se para poate infantil,insa unul dintre lucrurile pe care le-am personalizat a fost un dop de pluta de la o sticla de vin pe care am desfacut-o intr-o dimineata pe malul marii,la rasaritul soarelui.Am inceput prin ai adauga din sarma maini ,picioare,apoi l-am pictat cu acrilice,capatand un aspect foarte prietenos…a fost mascota mea pt mult timp..si inca mai e,numai arata asa uman…dar imi e in continuare drag si ma leaga amintiri placute.deasemenea imi place sa imi personalizez spatiul,asa ca mai nou am decis sa fac diferite personaje de animatie,diferite ganganii(2 gandaci de exemplu),pisici,dinozauri care canta si altele.deasemenea am si un panou de pluta cu poze din tabu,care e un fel de panou al dorintelor,ideea e preluata din filmul “The Secret”.eu personal,consider ca fiecare dintre noi ar trebui sa isi descopere identitatea,si sa aprecieze fiecare detaliu din jurul lor,pentru ca nu se stie,ce minunatii se afla in fiecare.”

ANA MARIA LEBĂDĂ: ”Eu nu ma ocup atat de mult cu personalizarea lucrurilor – caci imi place sa cumpar lucruri care au deja o personalitate bine conturata – ci mai mult cu cea a spatiilor. A spatiilor in care traiesc, online si offline.
In spatiul offline, camera pe care am personalizat-o cel mai interesant a fost cea in care am locuit in Belgia: la sosire, am luat in primire o camera care arata exact ca o camera de spital. Cum bugetul meu de student Erasmus era limitat, am folosit ce aveam la indemana si am realizat un spatiu frumos cu investitii minime: am cumparat chese de diferite culori si dimensiuni, pe care le-am folosit pe post de sfenice pentru lumanari lungi, asortate, am imprumutat cele mai frumoase boluri de la bucatarie pe care le-am umplut cu petale parfumate, am umplut caloriferul cu lamai mici, uscate, cumparate dintr-un magazin arab, am creat colturi pitoresti folosind sticle de ulei de masline, sticlute de vin pitice (aratau f bine impreuna ) şi carti f vechi – din anticariatele pe care le colindam – am umplut peretii cu oaze de ilustrate vintage, cumparate din excursiile prin Londra, Olanda si Luxemburg, am realizat un arbore din fotografiile cu prietenii ramasi acasa si-am folosit intreaga mea colectie de esarfe, pe care le-am lasat sa curga sau sa se innoade prin diferite colturi, pentru a-i da camerei un aspect de budoar. Budoar intim, in care aveam grija sa aduc mereu buchete generoase de flori proaspete si sa miroasa a flori de portocal si iasomie. “La tine aici e un alt taram”, obisnuiau sa-mi spuna cei care-mi treceau pragul.”

1521
Adult and Daughter (9-10) Holding Handstiff 2011 – family moments

tiff 2011 – family moments

la Autobahn (piesa dintr-o sectiune paralela a festivalului) in seara asta, joi, a venit de la Brasov si Simona, sora Ioanei Blaj, actrita in piesa. emotii si mai mari pentru Ioana. (dar piesa a fost tres tres s!mpa)

*
Oana Giurgiu, directorul executiv TIFF, are de joi cel mai important oaspete din festival: tatal ei. e pentru prima data la festival in 10 ani de existenta TIFF:). (e si baietelul ei si al lui Tudor Giurgiu pe aici, dar nu l-am vazut inca)

( altfel, am cam plins la filmul lui Tudor = Superman, Spiderman sau Batman, tot despre familie. Zsolt Bogdán – care juca in Strigate si soapte la Teatrul Maghiar la ora la care noi vedeam scurt metrajul cu el – e tatal unui pusti f f simpatic care merge pina la medic… trebuie sa vedeti filmuletzul acesta.)

*
la Q&A, Dragos Bucur a povestit intimplari personale raportindu-se mereu la sotia lui, Dana Nalbaru (la citiva metri de el); cea mai socanta, dar care arata ce caracter misto are: cum se hotarise – din loialitate pentru Porumboiu – sa renunte la The way back ca sa faca Politist adjectiv, cind s-a pus problema filmarilor aproape simultan. dupa cum stiti, a facut ambele filme pentru ca s-au decalat datele de filmare;

*
aproape fara nicio legatura cu asta, o replica dintr-un documentar pe care l-am vazut ieri:
“cu cit esti mai liber, cu atit esti mai fragil. pentru ca esti expus deciziilor pe care trebuie sa le ei”. 1001 fetze ale Iranului

1237
Pina_1296054596_2011buna dimineata de la TIFF

buna dimineata de la TIFF

“nu ma intereseaza cum se misca oamenii, ci ce ii face sa se miste” Pina Bausch

uitati-va 2 min la filmuletzul asta, va rog

ziua de ieri a fost poate cea mai pe gustul meu dintre toate de la TIFF de pina acum dar, tocmai pentru ca a fost atit de speciala, n-am curaj sa ma asez sa o pun in vorbe. mai stau un pic.

( dupa ce am vazut Pina lui Wim Wenders mi-am dorit foarte mult sa ma duc acasa, sa nu mai vorbesc cu nimeni. citeodata mi se pare ca pentru a putea pastra unele lucruri/stari in mine, e mai bine sa nu mai vorbesc cu ceilalti. )

uite si o fotografie dintr-un alt moment special al zilei. Irina Petrescu venind din public la “tribuna” de unde raspundea la intrebari Vlad Ivanov ca sa spuna cald, dar in acelasi timp cu mult respect, despre talentul lui Vlad de a dansa si cinta (“la fel ca Fred Astaire”)

imi place gratia cu care-si inclina capul Doamna Petrescu in fotografia asta.

*
cum ziceam ziua de ieri a fost cea mai cea pina acum. dar trebuie sa-mi fac curaj sa scriu despre ea.

P.S. ieri a fost si ziua lui Radu Muntean. daca v-au placut filmele lui, ginditi-va azi cu drag la el. face cit un La Multi Ani.

2165
andreea raducandespre performanta cu Andreea Raducan

despre performanta cu Andreea Raducan

azi am vorbit la telefon cu Andreea Raducan.

m-a sunat pentru ca in urma cu 2-3 saptamini am rugat-o ceva cind ne-am vazut din intimplare intr-o cafenea din centrul capitalei.

desi are treaba multa (miine are competitie cu copiii din Special Olympics), n-a uitat sa ma tina la curent cu ce o rugasem. asta mi-a adus aminte inca o data de super caracterul ei. e absolut minunata.

din vorba in vorba, mi-a spus ca a fost la Birlad (orasul ei natal) unde a avut loc Cupa Andreea Raducan.
uitati-va citeva minute la filmuletul acesta. e un exemplu despre cum marii campioni ramin MARI (in fapte si-n gesturi).

2018
Vrajitorul-din-Ozcistigator: Dorothy in tara lui Oz, cu GPS

cistigator: Dorothy in tara lui Oz, cu GPS

am lansat saptamina trecuta provocarea de a scrie o noua versiune a povestii Vrajitorul din Oz, plecind de la momentul in care Dorothy primeste un GPS.
va multumesc tuturor pentru raspunsurile frumoase si, mai ales, pentru faptul ca ati intrat in jocul meu: v-ati intors pentru citeva minute la copilarie, rescriind o poveste minunata.

cistigatorul unui GPS Prestigio GeoVision 5500, asemeni celui din povestea noua a Vrajitorului din Oz este

Deady.

habar nu am cine esti Deady, dar daca nu ai luat pina acum in calcul sa te apuci sa scrii povesti pentru copii, te rog mult sa te gindesti serios la asta. daca nu ai blog, sunt gata sa te gazduiesc ca special guest star pe blogul meu cu povestile tale.
cu mare bucurie, si eu dar si partenerul acestui concurs – Prestigio -, iti acordam GPS-ul.

iata povestea scrisa de deady:

“Dar la ce mi-ar putea folosi cutiuta asta?!” intreba Dorothy.
“Nu stim nici noi ce este”, continua femeia “dar cu ajutorul acestei cutii, vrajitoarea ne gasea peste tot, ne teroriza familiile si ne obliga mereu sa-i slujim ei, oriunde ne-am fi ascuns, ea ne gasea. Asa ca te rugam, ia-o, poate tie-ti este de folos caci si tu ai venit tot in zbor ca si vrajitoarea si poate ai venit tot din taramul vrajitorelor. Te rugam sa nu ne faci si tu rau!”. Asa se ruga batranica, cu lacrimi in ochi.
Dorothy era foarte dezorientata. Nu stia nici ce sa intrebe mai intai, cu toate ca ii treceau milioane de intrebari prin cap.
Batraneii, incet, incet, se retrageau. Atunci Dorothy, temandu-se sa nu ramana cu tot acest vartej de intrebari, deschise gura si fara sa-si dea seama, striga

“Stati!, va rog, nu plecati, nu va fac nimic rau. Eu nici macar nu stiu unde ma aflu, cum as putea sa va fac rau atata timp cat voi sunteti singurii oameni care m-ar putea ajuta?!”.
Mai increzator, unul dintre batranei se apropie:
“Draga mosului, asculta ce ti-a zis baba, noi doar atat te-am putut ajuta. Mergi la Vrajitorul din Oz, el o sa te indrume.”
Dorothy lasa ochii in jos si privi cutia cu mirare. Se gandea in sinea ei “Oare ce lucru vrajitoresc o fi asta, cum ar putea o cutie sa ma calauzeasca pe mine, cum s-o fi folosind?!” Apoi, ridicand ochii dadu sa intrebe,
“Bine, si unde e……”

Dar in fata ei nu mai era nimeni. Batranii plecasera deja. Dorothy era tare intristata, nu stia nici cum sa foloseasca
cutiuta magica, nici incotro s-o apuce si acum mai ramasese si singura. Era doar cu vechiul ei prieten, Toto, pe care il lua
in brate si-l stranse cu drag de frica sa nu-l piarda si pe el.

Era in miezul zilei, cerul se inseninase deja dupa furtuna, asa ca Dorothy se aseza pe marginea unui drum sa-si traga putin sufletul dupa cele intamplate, sa se dumireasca ce e cu cutia si sa hotarasca incotro o va lua.
Nu e lucru de saga, acusica vine seara, unde va innopta, unde va manca?!
Si cum tot sucea si rasucea cutiuta, apasa pe ceva ce semana cu un butonas si…..minune! cutiuta se lumina, se auzeau sunete, culori, imagini.
Dorothy era tare infricosata, insa se incuraja in sinea ei “Nu trebuie sa-mi fie teama, nu am de ales”, dar Toto era deja ghemuit tot la spatele ei.
Pe fata cutiutei aparura niste mici indicii, fiecare cu cate o denumire. Acum Dorothy era tare fericita ca invatase sa citeasca. De altfel era o fetita isteata si indiciile ii pareau intuitive astfel incat nu dura mult pana invata sa foloseasca micul mare obiect vrajitoresc.
“Deci asa sta vorba, asta e magia” spuse Dorothy, “pai atunci, hai sa-I facem o vizita vrajitorului, nu-i asa
Toto?”.
Asa ca Dorothy seta destinatia, jucarioara ii arata drumul si totul i se paru dintr-o data mult mai simplu.
Si cum mergand, la un moment dat, Dorothy vazu intr-un lan de porumb, o sperietoare de ciori ce se tot zbatea infipta-n par “Oh! Ajutoooooor, va rooog, cineva sa ma ajute si pe mine, nu ma duce capul cum sa scap de aici”.
Bineinteles, inima cea buna a lui Dorothy, nu-i dadu voie sa nu-l ajute pe bietul om de carpe “Dar, tu cum ai ajuns aici?!”, intreba ea. “Of! daca as fi avut si eu putina minte, poate nu ajungeam. Tare mult mi-as dori sa fiu mai istet.”
Dorothy se gandi atunci ca nu i-ar strica un prieten la drum si-l intreba “N-ai vrea sa mergi cu mine la Vrajitorul din Oz? Stii, si eu m-am pierdut de familia mea, caci o tornada mi-a luat casa pe sus si m-a dus hat, departe, insa niste oameni buni mi-au dat jucarioara asta magica si mi-au spus sa merg la Vrajitorul din Oz. pentru ca el o sa-mi indeplineasca dorinta de a ajunge inapoi la ai mei.”
“Si crezi c-o sa-mi dea si mie minte??” intreba omul de carpe.
“Cu siguranta, altfel ce speranta as avea sa ma ajute pe mine daca n-ar vrea sa te ajute si pe tine?”
“Poate ai dreptate, nu m-am gandit. De fapt, nici nu ma mira, doar eu n-am minte” spuse sperietoarea chicotind.
“Dar, ce face cutiuta asta?” iscodi omuletul atos. “Pai uite, scrii o destinatie unde vrei sa ajungi si ea iti
arata ca o harta cu o sagetica. Sagetica esti tu si-ti arata pe unde trebuie sa mergi ca sa ajungi unde-ti doresti.” Ii raspunde plina de incantare Dorothy.
“Nu pot sa cred! e un lucru incredibil” spuse uimita papusa, “dar…ce sunt semnele astea, au vreo insemnatate?”
“Pai, aici scrie PRESTIGIO. Nu stiu nici eu ce inseamna, dar banuiesc ca asa s-o fi numind cutiuta.”

Si tot asa, din vorba-n vorba, se imprietenise Dorothy cu sperietoarea de ciori si fara sa-si dea seama mai mersera o bucata buna de drum.
Scaaartzzzz! “Ce se aude?” se sperie omul atos. “Cred ca cineva scoate apa din fantana. Poate-mi da si mie, ca nu mai pot de sete. Hai sa mergem in poienita”, zise Dorothy. Si cand ajunse, ce sa vada, un om de fier care abia misca si scartaiaaa, cat il tineau incheieturile.
“Asta nu prea seamana a fantana. De unde vin eu, nici fantanile, dar nici oamenii nu prea arata asa”, se mira Dorothy.
“Cred ca-l stiu” incerca sperietoarea sa-si aduca aminte “anul trecut l-am vazut taind copaci peste
drum de mine”. “Oare cum o fi ajuns asa ruginit?” continua sa se mire Dorothy.
Incercand sa se lamureasca despre ciudatul om, deodata Dorothy isi vazu catelusul latrand langa o pompita pierduta in iarba.
“Bravo, Toto! ce istet esti” si lua pompita si-l unse pe omuletul metalic.
“Ei, acum ca poti vorbi, ia spune-mi, de Vrajitorul din Oz ai auzit?” incepu Dorothy sa-l traga de limba, cu un zambet sagalnic, asa, ca sa-l mai incurajeze.
“Of! Pai…de-un an de zile stau intepenit aici tot chinuindu-ma sa-mi iau pompita cu ulei din iarba. Si eu am pornit spre Vrajitor, dar m-a prins o ploaie si-am intepenit si n-a mai trecut nimeni pe aici sa ma ajute. Vreau sa ajung la Vrajitorul din Oz, sa-mi dea si mie o inima” spuse trist Omul de Tinichea.
“Cred ca a venit timpul sa ti se indeplineasca si tie visul” ii spuse Dorothy Omului de Tinichea, “intr-acolo
mergem si noi si te vom lua si pe tine”.
“Si sa stii ca nu e gluma, Dorothy are un…..un…o cutiuta magica” se grabi Sperietoarea de Ciori sa-i explice.
“Ii spune PRESTIGIO GeoVision 5500, draga mea sperietoare” raspunse Dorothy razand.
“Dar nu mai rade de mine, eu ti-am spus ca nu am minte, si nu tin minte lucrurile astea”, se bosumfla omul atos.
Cum radeau ei acolo, Toto fugari un iepuras si intrand in padure dupa el, incepu sa se auda ca un mieunat foarte puternic, apoi aparu in viteza ditamai leul urmarit de…….Toto

“Te rog, nu, nu ma manca! Te implor da-mi pace” urla leul cat putea fugind de bietul catelus.
Leul se opri la picioarele lui Dorothy, cu capul in pamant si labele la ochi.
“Hei, Toto, inceteaza!” striga Dorothy apoi, uimita “n-am mai vazut un leu asa fricos, nu pot sa cred!”. “Ei bine, da, sunt fricos. V-am auzit vorbind aici din padurice, dar imi era asa de frica, incat n-am avut curajul sa vin sa va rog sa ma luati cu voi la Vrajitor, desi, tare as vrea sa-i cer si eu putin curaj”.
Si uite-asa, cei patru sa imprietenisera, se compatimeau unul pe altul, dar Dorothy era foarte mandra ca-i poate ajuta cu cutiuta neagra primita in dar de la batrani.
Dupa un lung drum, ajunsera in sfarsit la Vrajitor. Dorothy isi lasa prietenii sa intre primii, desi ii era foarte dor de unchii ei, insa se gandea mereu.
“Fara minte, n-as fi putut ajunge aici, fara inima, nu m-as fi-ndurat sa-i iau si pe ei cu mine, iar fara curaj, inca as fi plans langa casuta mea. Eu am deja tot ce isi doresc ei si daca vrajitorul nu va mai avea timp si pentru mine, cu siguranta ma voi descurca”.
Si cum statea ea pe ganduri, auzi
“Dorothy!!”.

Era Vrajitorul. Intra la el si acesta ii spuse

“Ai dreptate, tu deja ai tot ce altii isi doresc si nu au. Dorothy, unchii tai te-au cautat si ei, au umblat din om in om si li s-a spus, asemeni cum ti s-a spus si tie, sa vina la mine. Iata-i!”
Si de undeva, dintr-o ceata, au aparut unchii lui Dorothy.
“Dorothy! va trebui sa-mi lasi mie cutiuta PRESTIGIO, este un lucru vrajitoresc si daca va incapea pe mana unui om rau, oameni vor suferi”.
Dorothy se conforma. Ea deja isi gasise unchii, prietenii ei capatara ce-si doreau si toata lumea era fericita.

2550
CristiPuiu_AlexLeoSerbanDana lui ALS

Dana lui ALS

ieri, la prinz, in timp ce cautam o terasa linistita sa maninc mi-am adus aminte ca anul trecut la TIFF m-am intilnit cu ALS la micul restaurant unde mincau toti cei acreditati, fix dupa Aurora lui Cristi Puiu.

de la asta am plecat cu gindul la marea noastra polemica (inclusiv prin dilema) pentru o selectie TIFF mult prea prea (dupa mine), acum vreo 4-5 ani.

si-am zimbit gindindu-ma ca e fair enough sa-mi aduc aminte de el aici, la cluj, in timpul festivalului.

astazi, razvan penescu mi-a facut cunostinta cu Dana… aceasta Dana … cea mai buna prietena a lui ALS. era imbracata complet in negru, distinsa si cu o simplitate incarcata de multe ginduri.
desigur, mi-a venit sa pling.

de anul acesta TIFF acorda o bursa Alex Leo Serban – proiectul unui tinar cineast roman va fi sustinut printr-o bursa la Columbia University din New York.

2162
Pina_1296054596_2011alegerile mele tiff, 8 iunie 2011

alegerile mele tiff, 8 iunie 2011

astazi, in capul listei e PINA – filmul despre Pina Bausch facut de Wim Wenders. de la ora 19;30 – Odeon Cineplex (dar daca nu v-ati luat bilete e cam greu sa mai intrati, e deja sold out)

de la 11.00 – Nokas – un film norvegian despre un furt – la Cinema Florin Piersic

de la 17.00 – Vlad Ivanov Special Guest la TIFF Loundge ( va recomand calduros sa mergeti la aceste intilniri,sunt open, nu doar pentru cei acreditati, sunt in Piata Unirii si aveti ocazia rara de a sta de vorba cu actorii si regizorii. ieri a fost o foarte simpatica intilnire cu Radu Muntean, iar un domn care se afla linga mine si care nu-l intilnise pina acum pe regizorul filmelor Marti dupa Craciun, Hirtia va fi albasta , Boogie – a exclamat “ce misto e radu muntean”

pentru mine in programul zilei de astazi mai e lansarea unei cofetarii:), vizionarea expozitiei lui Cornel Lazia (trebuie sa identific unde e) si , ca de obicei, random – aka vizionari la nimereala.

o recomandare in plus: daca nu veniti la Lounge de la 17.00, mergeti la cinema Arta la Demascarea – un film despre unul dintre cele mai rusinoase evenimente din istoria noastra (aproape) contemporana – Fenomenul Pitesti. (regia Nicolae Marginean)

1517
Nicu Cherciu_Odessa in flacari _DSC_2326-Apalatul banffy, bontida

palatul banffy, bontida

aseara am mers la o proiectie speciala TIFF in castelul Banffy, la 30 km distanta de Cluj.

nu vreau sa povestesc despre film ( Odessa in Flacari, facut in 1942) ci despre castel. stiam de anul trecut de el, dar mi se parea foarte departe de mers. ( si aseara am strimbat din nas tot drumul)

ei bine, merita excursia de 20 de minunte cu masina pentru ca acest castel e o minunatie.

am verificat pe net, la intoarcere si am descoperit ca e castelul in care a locuit guvernatorul Transilvaniei

de anul viitor in acest castel (unde proprietarul – care e un englez – organizeaza tabere de arhitectura) va avea loc si o tabara de regie pentru tinerii cineasti romani. in colaborare cu tiff, desigur.

acum am in plan sa ma duc ca turist sa vizitez castelul si sa aflu istoria lui… ceea ce va doresc si voua.

2739
tamaraTIFF: un moment unic cu Tamara Buciuceanu Botez

TIFF: un moment unic cu Tamara Buciuceanu Botez

am facut tumbe pentru a avea pe blog (exclusiv) interviurile pe care MasterCard le-a oferit iubitorilor de cinema anul trecut la TIFF.

iata un moment emotionant cu Tamara Buciuceanu Botez. despre bun simt, modestie, (re)cunoasterea propriei valori. in 70 de secunde.

vorba reclamei, priceless.

pentru moment nu stiu sa pun filme pe blog decit in varianta de la link, asa ca va rog dati un click si bucurati-va de aceasta marturisire emotionanta
tamara buciuceanu botez

pentru cei care nu stiu spoturile de anul trecut de la tiff (nu sunt nici pe youtube), astept pareri:)

mai am doua filme facute special pentru anul asta, vi le arat zilele viitoare.

1933

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!