Monthly Archives : November 2011

IMG612Comemorarea Dlui Liviu Ciulei

Comemorarea Dlui Liviu Ciulei

chiar daca a fost o atmosfera incarcata de emotii greu de dus, mi-a placut comemorarea de astazi a teatrului Bulandra in memoria dlui Liviu Ciulei.

a fost un eveniment facut si cu suflet , dar si cu bani. si cu bun simt, dar si cu accent pe ego.

toata scena era imbracata in flori albe, iar in foaier erau cale albe asezate discret ca un drum catre scena; au fost produse pentru acest eveniment bannere mari cu imagini cu domnul Ciulei, iar decorul de pe scena – minimalist si foarte fin – a fost foarte bine gindit.

pur si simplu, intrai in teatru, vedeai cit de rafinat erau marcate locurile cu imaginea dlui Ciulei si simteai ca totul a fost facut cu dragoste. ca o mingiiere.

am doua imagini pastrate in minte

*
domnul Rebengiuc stind cu un rind mai in fata fata de doamna Mihut, fiecare pe cont propriu in fata emotiilor amintirilor traite alaturi de dl Ciulei. ca de fiecare data cind au avut de muncit pe scena: pe cont propriu.
dupa ce dl Rebengiuc a tinut un mic discurs, doamna Mihut l-a incurajat cu drag. N-am ascultat si discursul doamnei ( a trebuit sa plec mai devreme), dar am vazut-o cum – in fotoliul din sala – isi recitea emotionata insemnarile scrise de mina pe pagini multe, cu un scris larg si caligrafic.

*
Furia Dlui Pintilie pe neputinta sa de a scrie un discurs despre Dl Ciulei “de o luna in fiecare dimineata si seara scriu piramide de texte si le arunc pentru ca nu-mi plac. n-am stiut niciodata ca am atit de multe lucruri de spus despre Ciulei si …. nu pot. am sa scriu o carte despre el.”

a fost cel mai emotionant moment pt mine, singurul la care lacrimile au luat-o la vale in voie; era atit de mult freamat si furie pe sine, si deznadejde si uimire; si neputinta in dl Pintilie care n-a vrut sa se suie pe scena “sunt prea multe trepte pentru un discurs atit de mic” si care a vorbit uitindu-se undeva in pamint, la baza scaunului pe care-l avea in fata fiind prea suparat pe neputinta sa de a spune cit mai exact ce simte pt Dl Ciulei, ca sa mai priveasca lumea in ochi.


(in imagine dl Ducu Darie, directorul teatrului Bulandra)

si pentru ca the show must go on, de acolo am plecat catre “Un cuplu bizar”, o piesa de la teatru de comedie, un proiect sponsorizat de Ballantine’s, care iata ajuta si teatrul.

2121
hiq_441161454solo

solo

ma “invirt” pe linga acest text de vineri. ar trebui sa va povestesc despre muzici noi si s!mpa, dar tot ce am eu in cap are prea putin legatura cu muzica.
asa ca am scris, si rescris, si…

*
vineri am fost la cafeneaua UNA, intr-o casa foarte frumoasa de pe Gen. Dona Nicolae (pe linga Cismigiu) sa ma intilnesc cu echipa (nu vreau sa scriu trupa) Hi Q si sa ascult noul lor album. (va fi lansat in februarie anul viitor)

pe drum ma gindeam ca prin 2000 as fi facut orice pentru o intilnire ca asta si ca pe vremea cind ei se apucau de muzici, eu incepeam sa lucrez la radio (96-97, ca sa fim mai exacti, dar muncim cu totii din frageda pruncie sa nu care cumva sa ziceti ca suntem batrini).
ma mai gindeam ca tot ce au facut in anii astia a fost nu doar muzica, ci si business (au fost prima trupa cu emisiune la tv si n-au lasat niciodata la intimplare promovarea muncii lor) si ca au stiut sa fie “spin doctors” pentru orice situatie de criza din activitatea lor, transformind-o intr-o forma de promovare.

ma gindeam la bucuria mea cind am aflat ca Dana se intoarce “din vacanta”, ca Hi Q e din nou in varianta pe care o stiam (nu mi-a trecut niciodata prin minte ca se va intoarce – Zbor e in continuare unul dintre cintecele mele preferate) si ca, din nou, a fost o miscare foarte desteapta de marketing/business.

pe scurt, tot ce aveam in minte pe drum ducea catre profesionalism. cind am ajuns la intilnirea cu ei, am vazut altceva…

***

cum ziceam stiu ca ar trebui sa scriu despre muzici, dar eu pastrez in minte urmatoarele imagini:

Dana aducind prajituri de casa “sunt cu dovleac si mere, sa gustati macar, sunt foarte bune” si plecind repede sa mai aduca ceva pentru musafirii ei. atit de repede incit a lovit cu soldul usor masuta pe care pusese prajiturile. n-au fost incidente, dar era un gest familiar de parca ne-am fi aflat intr-un living intre prieteni care se stiau de multa vreme.

Mihai sobru si tacut la un calculator, cu chipul lui “din afara scenei”. e poate cel mai diferit de imaginea “publica” pentru ca pe scena e tot timpul cu zimbetul pe buze, in timp ce in viata e sobru si, daca ar fi sa iau in calcul conferintele la care l-am auzit vorbind, orientat catre chestiuni sociale/educationale.

Florin cu emotii. dar emotii din acelea care-ti aduc aminte de un barbat aflat in ziua nuntii. sau cind tocmai ce si-a dus sotia la maternitate sa nasca. emotii- incurcat-fericite-febrile.

***

cind au inceput muzicile – noul lor album – am revazut HiQ pe care-l stiam, doar ca mai cool, mai rock si mai matur. cu umor si cu autoironie, cu mai multa forta si inchegat intr-o poveste.
Dana stapinea teritoriul si emotiile ca pe scena: tinind ritmul; Florin urmarea orice reactie si controla pauzele dintre piese pentru un impact cit mai bun la auditoriu; Mihai era pregatit de un focus grup pentru impresii.

noul lor album o sa va surprinda. e pop rock. primul single -Solo – face trecerea de la ceea ce stiti ca e HiQ la ce va fi la anul, dar sper ca albumul sa nu se cheme “solo”. pentru ca nu e deloc despre de a fi/ a asculta/ a simiti “solo”, cred ca albumul asta e pentru prieteni; de ascultat in masina, sau in living (cind gazda iti aduce prajituri bucuroasa ca are multi oaspeti).
e un album pentru cei ca mine care au crescut alaturi de HiQ (pentru ca si ei au crescut intre timp:) )

***

piesele mele preferate se numesc Love si Don’t leave (le -am ascultat si in timp ce scriam asta, pentru ca am fost premianta si le-am primit, de unde se vede treaba ca pina la urma toate dorintele copilariei devin realitate intr-o forma sau alta)
sunt sigura ca veti remarca aceste doua cintece pe album, in februarie. va povestesc atunci si cine si cum le-a scris, ca sa va mai surprind inca un pic cu imagini din culisele HiQ.

***
solo by HiQ

3317
lady-gaga-vanity-fair-january-2012lady gaga in vanity fair ian 2012

lady gaga in vanity fair ian 2012

pe coperta din ianuarie 2012 a revistei Vanity fair este Lady Gaga (da, stiu ca suntem in noiembrie si ca e schizoid sa avem pe tarabe o revista care are drept data de aparitie ian 2012 – va fi la vinzare din 6 decembrie, dar sa ginditi-va ce schizoid e pentru oamenii care lucreaza acolo sa lucreze de prin septembrie 2011 pentru ianuarie 2012!)

coperta vanity fair cu lady gaga e un frumos exemplu despre eleganta. care n-are nimik de-a face cu frumusetea.

1255
Traian_Basescusi inca un La multi ani

si inca un La multi ani

astazi Radio Guerrilla a implinit 7 ani.

eram in radio-ul lor, acum 7 ani, cind s-a lansat. am inchiriat elicopter ca sa imprastiem fluturasi prin bucuresti, am facut tumbe ca sa producem o multime de materiale promotionale cu camuflajul roz; imi amintesc nebunia sosirii lui Traian Basescu in studio ca sa citeasca stirile de la 12, si cum si Adrian Nastase a citit in ziua aceea stiri.

din echipa de atunci cred ca mai e doar Liviu Mihaiu (care ma si adusese drept consultant pentru lansarea noii statii) si, de dragul adevarului, astazi daca sunteti fani Guerrilla spuneti-i La multi ani si lui Razvan Exarhu.

el a fost cel care a creat toata filosofia fina din spatele brand-ului Guerrilla; el a creat “camuflajul” roz (uniformele de la lansare) si-a brief-uit agentia pentru Logo, el a pozitionat statia in zona de elita in care nu credea nimeni la vremea aceea.

mult din ceea ce este astazi Guerrilla i se datoreaza (si) lui Razvan Exarhu.

la multi ani si lui Dobro si lui Craio si lui Adi Popescu pentru ca si ei au muncit in draci pentru ca Guerrilla sa ramina.
si la multi ani lui Calin Husar pentru ca fara el, guerrilla ar fi disparut de citeva ori.

2256
Eveniment 4un (alt) fel de la multi ani

un (alt) fel de la multi ani

locuiesc foarte aproape de un magazin cu cosmetice bio si nu rezist tentatiei sa nu-mi cumpar tot felul de delicatese pentru corp cind trec pe acolo.

am o gama preferata de produse romanesti destinata rasfaturilor absolute la preturi decente; iata numai 3 nume de produse:) “ciocolata de casa – unt pentru corp”, “printesa levantica – crema corp”, “martipan – crema corp”.

zilele trecute, fetele care detin acest magazin m-au invitat la aniversarea lor de 2 ani, fara sa stie ca eu imi cumpar de la ele deseori delicatese. n-am putut ajunge, dar in semn de La multi ani pentru ele si drept cadou scriu astazi despre magazinul lor: Mio Bio.

e cochet, arata ca la paris sau la milano, n-are nimic ostentativ (cu atit mai putin preturile nu sunt ostentative) si are produse fine pe care le puteti face oricind cadou. si mai ales puteti sa va cadorisiti pe voi cu ele.

si daca mergeti acum de sarbatori au si reduceri faine. ieri am trecut pe la McEnn cu treaba si aproape ca am vrut sa le bat in geam (sunt fix vis a vis de agentia McEnn, pe Jules Michelet, la Romana) sa le spun “hei eu sunt. la multi ani”, dar aveam in plan sa le fac cadoul asta si-am zis sa stau cuminte.

La multi ani bucurosi si voiosi, cu clienti frumosi, draga MioBio:)

4836
marni-2009Marni pt H&M

Marni pt H&M

nici nu s-au stins bine ecourile lansarii versace pentru H&M, nici n-au apucat sa fie purtate toate obiectele achizitionate, in unele cazuri n-au trecut nici vinataile obtinute in lupta pentru achizitionarea obiectelor si… H&M anunta noua colaborare pentru primavara 2012: Marni.

pe 8 martie 2012 iar va fi nebunie in magazine:)

aici detalii in premiera despre colectia de la anul

in fotografie, o colectie marni din 2009

2128
piscoturipiscoturi 2.0

piscoturi 2.0

am asteptat sa se linisteasca vilva articolelor despre Piscotarii 2.0 ca sa incerc va arat o alta fata a situatiei.
nu cred ca e vorba despre a cara piscoturi acasa de pe la petreceri si evenimente, ci mai degraba de a invata sa-ti prepari propriile piscoturi.

dar sa o luam pe indelete, pe alocuri cu exemple pe propria-mi persoana (care, pentru ca merg foarte rar la evenimente si tin la silueta, nu prea gust piscoturi. plus, in echipa mea exista o persoana specializata in “vinzari” care are grija de ce, cum si pentru cit scriu cind e vorba de campanii publicitare)

confundati cel mai adesea A FACE O CAMPANIE vs A CAUTA CONTENT PROPRIU

mi s-a intimplat si mie de multe ori sa fiu mentionata la campaniile saptaminii de pe refresh.ro, cu chestiuni care nu au nicio legatura cu nicio campanie (vezi X Factor si Vocea Romaniei, ca sa le mentionez pe cele “in derulare”). eu imi generez content propriu, merg la fata locului si imi produc propriile subiecte de acolo (cu reporting pe bune, cu surse) pentru ca stiu ca e un subiect de interes; nu ma plateste nimeni pentru asta, nu-mi da nici piscoturi si nici alte atentii.

negati dreptul autorului de blog de a decide ce e bun pentru cititorii lui si subestimati inteligenta celor care citesc
cititorul simte daca sunt prea multe advertoriale si, daca nu-i place cum sunt scrise (unele pot fi – si sunt – geniale), executa un click si iese din pagina. si nu mai vine.

contestati un model de business care e valabil de cind e lumea: pentru fiecare categorie de produs exista o categorie de consumatori care se gaseste printre cititorii unei anume categorii de autori.

de ce n-ar avea si bloggerii “mici” categoria lor de cititori care poate fi activata cu mijloace clasice la preturile pentru care sunt cotati? ceea ce face Blogal Initiative este exact sa activeze o masa de bloggeri necunoscuti (care da, se bucura pentru 100 de dolari), dar in acelasi timp le da o sansa sa urce macar o treapta pe scara recunoasterii in breasla. de ce n-ar face la fel si ceilalti, pe cont propriu?

ii certati pe bloggerii mici ca incep sa construiasca
a construi in industrie inseamna a-ti face contacte, a cauta informatii, a dezvolta relatii. deciziile se iau emotional, cel mai adesea: intre un blogger pe care nu l-ai intilnit niciodata si unul cu care ai stat de vorba si macar ai simtit cum e, daca nu l-ai cunoscut bine -> o sa alegi mai repede sa lucrezi cu unul pe care-l stii.
asa ca e bine ca merg la evenimente, ca dau buna ziua si ca raspund – cum stiu ei – la ceea ce au vazut, in spatiile in care sunt autori.

supraestimati piata 2.0
cu tot respectul pentru munca tuturor, dar ceea ce avem acum in blogosfera e asemanator cu ceea ce se intimpla in presa scrisa in anii 90. si sunt foarte multe bloguri care incep sa creasca dar care nu au inca un “rate card”, asa ca se mai practica …barterul.
dar e o forma de evolutie a pietei: intotdeauna vor fi produse care vor avea bugete mici de promovare si care se vor duce catre cei cu ajutorul carora isi vor putea atinge tinta in conditiile impuse.
cum intotdeauna vor fi produse “de lux” pentru care afinitatea cu cititorii va fi mai importanta decit pretul aparent.
cum, vor fi mereu si agentii creative care – cu bani putini – vor oferi EXPERIENTE, nu COMUNICATE DE PRESA.

unde apar problemele de fapt?
la “fabricarea piscoturilor” in propriile spatii, in bucatariile cu vedere la strada.

daca 10 oameni merg la un eveniment si tot ceea ce spun este “cit de tare e X acum pe scena”, totul e plictisitor.
cind cei mici vor invata sa caute care sunt resorturile care-l fac pe X sa fie tare pe scena, sau cine il ajuta pe X sa fie tare pe scena sau orice altceva care trece de prima observatie, directa si banala, atunci vor trece usor in liga mare si e doar un pas pina la ratecard.

daca ii inviti la un eveniment la care le spui bullshit neinteresant, oricit i-ai plati tot ceva neinteresant or sa scrie pentru ca asta e ce ai livrat
cu cit esti mai creativ in realizarea retetei piscotului tau, cu atit el o sa fie mai gustos pentru cititorul invitatilor.

***

stiu ca ar fi fost mai intelept sa tac si sa nu ma bag in aceasta problema, dar mi se pare o nedreptate si “dat in cap” astora mici in loc sa-i incurajam si sa-i sprijinim. (invatindu-i si sa scrie si ce-i etica). si mi se pare ca nu mai vedem padurea de copaci.

P.S. daca nu vreti sa fiti judecati gresit, verificati cu atentie ceea ce scrieti in articolele care clasifica / inventariaza campanii.
un exemplu: o mai corecta structurare a articolelor din seria campaniile saptaminii de pe refresh.ro ar mai limpezi din ceatza laptoasa a (asa ziselor) campanii de pe bloguri si s-ar vedea ca, de multe ori, e content , nu piscot.
(de exemplu, vizionarile de filme se fac cu jurnalistii de specialitate din 90 incoace, iar ei isi scriu in publicatii linistiti opiniile fara sa se teama ca lumea ii considera in pragul diabetului de la prea multe prajituri spaga)

5806
ioana violentaMAKE UP

MAKE UP

Cand am avut onoarea sa particip la Campania antiviolenta “Bring the sun in my life” am realizat un lucru foarte important pentru actori, dar nu numai.

Dupa ce am fost machiata, m-am uitat in oglinda si am simtit instantaneu cum mi se schimba starea de spirit, datorita figurii mele batute. Nu am bagat foarte mult in seama, dar m-am asezat ulterior cu Cristina Bazavan pe niste scari si ne uitam una la cealalta si simteam ca ceva din interiorul nostru s-a schimbat. Cred ca a fost o fractiune de secunda cand si eu si ea am hotarat sa vorbim despre ce ne trece prin minte si i-am marturisit cum simt ca mi-am schimbat starea de cand m-am vazut asa. Sentiment confirmat si de ea. Stiam ca atat machiajul, ca si costumul, sunt instrumente forte pentru un actor, dar niciodata nu am realizat lucrul asta atat de clar ca acum. Poate pentru ca nu am experienta necesara si poate pentru ca a fost o reactie pe care am avut-o ca om si nu am incercat sa o transpun in meserie. Dar stiu ca de acum incolo voi fi mult mai atenta la ce imi transmit aceste doua instrumente in momentul in care fac cunostiinta cu ele.

In momentul in care am inceput shootingul, eram clar in starea de care era nevoie si foarte relaxata in acelasi timp.
Inevitabil am facut o comparatie, referitoare la felul in care m-am simtit la acest shooting, datorita make up-ului si cum m-am simtit la altele cand eram cu o fata curata, nebatuta ba din contra cu trasaturile scoase in evidenta. Mi se parea normal sa arat asa, cand de fapt aveam, o cu totul alta imagine si evident interiorul meu nu transmitea ceea ce arata fata.

Concluzia la care am ajuns e ca ar trebui sa pun valoare pe momentele in care arat altfel, pe momentele in care ma simt frumoasa si sa transmit mai departe lucrul asta. M-ar ajuta mult mai mult in ceea ce fac. E foarte important pentru un actor sa constientizeze ca o data ce a facut cunostiinta cu un personaj si incepe sa si-l insuseasca, atat interiorul cat si fizionomia se schimba si sa nu mai aiba tendinta sa-l compare cu el. Cred ca e un pas important la care ar trebui sa fim foarte atenti pentru ca altfele posibil sa ne scape din cand in cand si sa ne impiedicam.

Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC

1759
cornel-ilieera miercuri spre joi…

era miercuri spre joi…

Cornel Ilie de la Vunk si-a facut blog, sCORNELi, iar asta inseamna ca de astazi o sa vedeti o alta fata a lui Cornel. una care va placea foarte mult doamnelor si domnisoarelor.

ca sa va conving, am sa va spun ca si mie mi s-a intimplat la fel , cu ceva ani in urma.

***
stiu sigur ca era intr-o duminica atunci cind am descoperit Balada pentru o minune, cintec proaspat lansat de Vank. mai ascultasem nenumarate piese ale lor, dar cu asta a fost ceva special. am ascultat-o in duminica aceea (acum multi ani) cred ca mai bine de 5 ore pe repeat. atit de mult o ascultasem incit la fiecare noua redare mi se parea ca spatiul dintre notele muzicale se dilata si ca pot simti tot ce e in jurul liniei melodice de baza. nu am mai trait aceasta senzatie cu niciun alt cintect (romanesc sau strain)

n-am o explicatie de ce mi-a placut cintecul acesta atit de mult, nu sufeream dupa vreo iubire, eram bine mercic , voioasa si fericita, dar atunci am dezvoltat o simpatie speciala pentru trupa lui Cornel Ilie.

mai peste ceva vreme am aflat ca vocalul trupei scrie si scrie f bine. si am avut nevoie de vreun an sa-mi fac curaj sa-i cer lui Cornel sa citesc o proza de-a lui. si-acum mai stiu o secventa cu o oglinda, in care personajul masculin isi vede iubita cum se pregateste pentru o zi noua de munca.

asa am inceput sa ma uit altfel la Cornel: nu mai era doar domnul frumusel dupa care ofteaza fetele (ma iertati sunteti star rock:) ) , ci si un abil utilizator al cuvintelor – cu alt scop decit vrajirea fetelor in cauza.

peste alta vreme, Cornel a facut un gest pe care-l mentionez adesea in speech-urile mele motivationale. cind imi era mai greu si mai greu cu revista Tabu (care tocmai iesea din trustul Catavencu si era la un pas de a disparea de pe piata), Cornel – care vorbise (prin mailuri!) cu mine de maxim 3 ori in viata – mi-a trimis un super mesaj de incurajare. simplu, sincer si foarte foarte emotionant. si-acum mi se pare incredibil cum s-a gindit el atunci, cind mi-era greu sa ma incurajeze. si pentru ca stiu cit de mult a insemnat pentru mine mesajul acela, de atunci de fiecare data cind cineva se afla intr-o cumpana profesionala, ii trimit un mesaj de incurajare. nu conteaza cit de bine ne cunoastem si de cite ori am vorbit: stiu ca mesajul o sa conteze si ar putea sa-i dea aripi. pentru ca si mie mi s-a intimplat.

***
asa ca eu il stiu, mai degraba il simt, un pic altfel pe Cornel Ilie decit imaginea lui de pe scena. dar pentru ca acum are blog si va scrie des despre el si despre ceea ce-l intereseaza, o sa-l descopere cit mai multa lume.

tot asa cum o sa descoperiti ca distinsul domn Cornel Ilie nu face nimic la intimplare: blogul si-l lanseaza cu un concurs care se numeste “Era miercuri spre joi/ restul continuati voi” si are ca premiu o pereche de tenisi dupa un design Cornel Ilie, realizati de Mihaela Glavan. Alaturi de Marius Manole, George Zafiu si Oana “bebelusa” Ionita, jurizez acest concurs 🙂 detalii aici.

Bafta voua la concurs si bafta lui Cornel cu blogul lui.

2576
journalismPuterea povestilor

Puterea povestilor

Weekendul acesta s-a vorbit mult despre povesti. Povesti scrise si impartasite la Targul de Carte Gaudeamus, povesti iscate din Blogoree la seminarul cu Vlad Petreanu despre care am auzit, si povesti jurnalistice la Conferinta organizata de „Decat o Revista”. Despre aceasta din urma o sa va povestesc, pentru ca a fost o intalnire rara, cu niste oameni pe care nu-i vezi prea des pe scena.

Cristi a adus americanii, laureati cu premii de vis in SUA, sa ne reconfirme „The Power of Storytelling”. Trei generatii de jurnalisti, cu stiluri diferite, cu functii diferite, cu relatii diferite au stat fata in fata cu vreo 200 de oameni si mai apoi cu vreo 20, redeslusind misterele scriiturii care te lasa cu respiratia taiata si cu lacrimile pe obraz. Pentru ca da, asa ceva mai exista, culmea, in presa, fie ea generalista si cotidiana.

Patru oameni modesti, dar inspirati, fara powerpoint-uri stralucitoare sau branding gol, fara incercari fade de a poza „cool”, unul dintre ei (jurnalistul de radio) chiar cu plaivazul dupa ureche pe toata durata prezentarii. Plaivazul cu care si-a luat constiincios notite din toate prezentarile confratilor cu toate ca, atunci cand ai ajuns speaker, nu-i asa, ce ai mai avea de invatat de la altii?

Patru oameni cu vieti incorporand experiente incredibile – de la imersia intr-o familie adunata in jurul unui bolnav de SIDA la un camping pe o insula de gheata alaturi de puscasii marini; de la interviul fara suflare cu o campioana mondiala absoluta la free diving la o traversare initiatica a Americii in urma socului din 11 septembrie.

Patru oameni carora curiozitatea si deschiderea cultivata le-a pastrat intacta tineretea, increderea, optimismul si pozitivismul ala de care facem noi misto continuu, fara sa ne dam seama cat de saraci suntem fara el.

Oameni pentru care dilemele etice nu se masoara in „care-a dat mai mult” sau „pe cine sa troznesc azi”; ci in cat poti lasa ca povestea sa-ti intre in suflet, tu, cel care o rostesti; in cat poti investi fara sa tulburi povestea; in cum sa convingi oamenii ca, uneori, renuntand la viata lor privata, pot pune pe agenda probleme care altfel n-ar ajunge sa fie rezolvate niciodata.

Am vazut multi oameni miscati in sala si multe aplauze sincere, fara complezenta sau invidie. Am vazut oameni miscatori pe scena. Si m-am bucurat ca am putut adauga la numele The Power of Storytelling – Priceless, mesajul MasterCard pentru ca exact asa a fost. Priceless.

Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication

2459
ioanaliniste

liniste

Exista momente in care nu-ti vine sa faci nimic. Nici macar sa gandesti.

Mi-am dat seama ca alea sunt momentele in care te simti pe tine cel mai bine.

Am trait senzatia asta de curand si am trait niste experiente unice. Iti simti fiecare celula cum isi gaseste locul si cum tot corpul incepe sa vibreze. Ala e momentul in care cred ca incepi sa traiesti si sa te dezvolti foarte puternic la nivel senzorial. E o senzatie foarte puternica si e posibil, ca in momentul in care incepi sa simti foarte tare, mintea sa intervina si astfel apar intrebari si haosul nu inceteaza sa apara.

Cateodata am senzatia ca societatea in care traim, mediul care ne inconjoara e cumva setat sa ne distaga atentia de la viata aia adevarata si nu inteleg de ce. Cat de frumos ar fi sa putem sa traim cu totii in liniste si sa nu mai fie nevoie de nimic. Tehnologia nu a facut altceva decat sa ne altereze toate simturile. Stateam si ma gandeam cum ar fi sa stai sa te bucuri de un apus rosiatic, sa simti cum totul in tine se schimba cu fiecare pala de culoare care apare sau dispare, in loc sa scoti telefonul din buzunar si sa imortalizezi momentul ca sa pui poza pe facebook si sa te simti extraordinar cand strange 100 de likeuri..

Alegem sa avem “amintiri practice “ si nu amintiri senzoriale..De ce? Cand am putea sa fim cu mult mai impliniti si bogati…cand am putea sa ne slefuim sufletul si sa-l facem sa straluceasca.

Mi-a prins foarte bine o zi de stat in casa, in pijamalele mele moi ascultandu-mi corzile interioare. Nu stiam ca pot vibra atat de frumos si lin. Cred ca merita sa incercati.

***

Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC

2060
Andre AgassiAgassi – autobiografia

Agassi – autobiografia

autobiografia lui Agassi, Open, se deschide cu meciul din turul doi de la US Open 2006. ziua meciului vazuta si traita de Andre la prezent, in timpul actiunii. te trezesti cu el, mergi cu el la micul dejun unde scoate coacazele din briosa fiicei, stai cu el sub dus (unde plinge barbateste) si mergi la arena. esti in mintea lui tot timpul meciului si simti fiecare durere a trupului lui batrin pentru cei 36 de ani. cazi rapus de durere in vestiar si, pentru ca adversarul lui (care pret de 40 de pagini a fost si al tau), Marcos Baghdatis, se zvircoleste in spasme, il tii de mina in timp ce la televizor e o stire despre victoria lui Agassi. care e si a ta.

*
am crescut uitindu-ma la meciurile lui Agassi. mi s-a parut nebunul frumos (un fel de Ilie Nastase din vremea mea), dar acum cind m-am apucat sa-i citesc biografia nu m-am mai gindit nicio clipa la asta.

vin dupa lectura a doua biografii romanesti, ambele citite in aceasta saptamina – Mariana Mihut si Antoaneta Ralian, ambele scrise prin tehnica interviului si, dupa doar 40 de pagini de text din biografia lui Agassi, imi vine sa urlu: “NU STIM SA SCRIEM BIOGRAFII!”

sa nu ma intelegeti gresit, din ambele carti editate in ro am aflat lucruri noi, am ris si am plins la momente descrise, dar niciuna nu m-a tinut cu sufletul la gura ca aceste prime 40 de pagini din biografia lui Agassi.
niciuna n-a avut atit de multe informatii ca aceste 40 de pagini: sunt portrete “paralele” cu Roman – cel care acordeaza rachetele si James – bodyguard-ul sau, portrete care arata foarte mult reporting; sunt “iesiri in macro” cu putere de invatamint/sfat universal.

pentru ca ambele biografii romanesti au ramas la nivel 1 al jurnalismului “biografic” – interviul cu cel caruia i se scrie biografia. (chiar daca dl Radu Paraschivescu a mers putin mai departe, iar conversatia sa cu domna Ralian e sclipitoare, ramine totusi doar o conversatie, nu un roman biografic)

as vrea sa avem si noi biografi care sa stie meserie. (autobiografia lui agassi e scrisa cu un ghost writter, un scriitor – jurnalist de meserie)

*

“Tenisul e sportul in care vorbesti cu tine insuti.
Niciun alt sportiv nu vorbeste cu el insusi ca jucatorul de tenis. Aruncatorii din jocul de baseball, jucatorii de golf, portarii, toti mormaie cu ei insisi – si-si raspund. In febra meciului, tenismenul arata ca un nebun intr-o piata publica, strigind, injurind si purtind discutii filosofice cu alter ego-ul sau. De ce? Pentru ca tenisul e al naibii de singur. (…)

In tenis stai fata in fata cu dusmanul, faci schimb de lovituri cu el, dar nu-l atingi si nu vorbesti niciodata cu el sau cu altcineva. Uneori lumea il mentioneaza pe alergator ca pe o figura aproape la fel de singuratica, dar imi vine sa rid. Cel putin alergatorul poate sa-si simta si sa-si miroasa oponentii. Sunt la citiva centrimetri distanta.

In tenis esti pe o insula. Dintre toate jocurile jucate de barbati si femei, tenisul este cel mai apropiat de detentia solitara, care duce inevitabil la vorbirea cu tine insuti.”

***

cartea nu spune (cel putin pina unde am citit in acest moment) ca inainte de meciul acesta, il invisese cu greu pe Andrei Pavel. Urmatorul meci, cel din turul 3, va fi ultimul. adica chiar ultimul. va plinge pe teren intr-un discurs super emotionant, iar lumea il va aplauda minute in sir. astea sigur vor fi in carte, dar iata si in imagini de atunci, din 2006.

Later edit: la sfirsitul cartii cind reia ultimul parcurs la US Open, il mentioneaza si pe Pavel, dar si numele celui care l-a ajutat sa scrie cartea, un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer, J. R. Moehringer

4403
antoaneta raliano bucurie de carte

o bucurie de carte

am cumparat ieri de la tirg, m-am dus special pentru lansare, o carte minunata: Radu Paraschivescu in dialog cu doamna Antoaneta Ralian – Toamna decanei. (Ed Humanitas)

citesc si mi se umple inima de cald si de bine. si de frumos.

o invidiam pe doamna Ralian pentru prietenia cu o doamna pe care eu o iubesc mult – scriitoarea Iris Murdoch, dar acum citind aceasta carte imi doresc foarte tare ca, atunci cind voi fi mare, sa fiu ca domna Ralian.

cautati cartea in librarii. e mi-nu-na-ta. va arata un om de un rafinament rar, de un bun simt si de o frumusete care te emotioneaza. si de o autoironie care te umileste pentru ca tu, cititor – nu la fel de cult si nici la fel de rafinat – nu poti sau nu stii sa faci “misto” de tine.

*
“De ce oare nu exista si o spaga pentru putina inteligenta sau buna cuviinta? De ce sunt ata de atragatoare uritul, sordidul, meschinul? Nu astept raspuns.”

*
“Ce supape de supravietuire am? As putea raspunde automat si conventional.

Munca, adica inefabilul panaceu. Cartile, muzica, discutiile cu putinii prieteni inteligenti. Dar ar fi un raspuns partial, incomplet. Cred ca ma ajuta mult simtul umorului. Sesisez partea nostima, hilara a lucrurilor. Ma amuz, desi nu sunt un om vesel. Rid rar si nu sunt optimista. Dimpotriva, vad jumatatea goala a paharului si ma si justific: jumatatea goala e, totusi, transparenta. Ea iti ofera, deci, posibilitatea unei perspective, a unei asteptari. Jumatatea plina e un fapt implinit, nu te mai incita. (…)

In afara de virsta, eu trebuie sa lupt cu singuratatea totala, cu diverse dureri fizice. Si lupt, cit oi mai putea lupta. Probabil ca e ceva care tine de ingredientele din coca, nu stiu. Poate ca sunt mai puternica decit cred. Ah, dac-as putea cunoaste mingiierea religiei. Ma inconjor de oameni tineri – e un soi de vampirism, ma infrupt din tineretea si energia lor. E adevarat, uneori situatia ma depaseste, dar nu-mi dau voie sa obosesc.

Nu-mi dau voie sa ma plictisesc. Nici sa sper, nici sa fac proiecte. Stiu ca timpul mi se comprima vazind cu ochii. Il vad grafic cum se ingusteaza in fata mea. Dar refuz sa-mi pling de mila. Ma agat de orice placere.”

***
Antoaneta Ralian are 87 de ani, a semnat peste 120 de traduceri din autori imensi – Henry James, Virginia Woolf, J D Salinger, Saul Bellow, Iris Murdoch

2558
Bookshelfde ce cred in…

de ce cred in…

de ce cred in booktopia.ro?

am fost ieri la Gaudeamus la lansarea retelei sociale dedicata oamenilor care iubesc cartile si-am povestit despre “de ce cred eu in Booktopia”

– cred ca Booktopia ar putea sa ajunga un fel de cinemagia sau imdb pentru carti. un reper popular pentru decizia de a citi/cumpara o carte. o comunitate libera si deschisa care crediteaza cu bun simt cartile, scriindu-si parerile sincere si “pure” – neafectate de sisteme de gindire sintetice

– cred ca Booktopia ar putea fi un loc de intilnire pentru cei care au disciplina cititului, un loc de schimb de idei si de bucurii.

astept sa va inscrieti in Booktopia pentru ca sunt curioasa ce carti veti alege pentru raftul vostru virtual. si ce fotografii pentru profil. (eu am ales coperta cartii Corectii)

mai jos un mesaj pe care l-am inregistrat impreuna cu cei care au creat site-ul Booktopia din care o sa aflati de ce vecinii mei in Booktopia vor fi Mihai Morar si Mihai Dobrovolchi:)

2302
baus583inmormintare

inmormintare

Pina Bausch: Overture to Orpheus & Eurydice (composer Christoph Willibald Gluck)

perfectiune

3 minute din viata voastra, atit

l-am vazut aseara, tot spectacolul. il am pe dvd – primit cadou de ziua mea de la veri peri Ada Teslaru (multumesc inca o data) – pentru cine vrea sa-l vada, doar un comentariu e nevoie

uite o fotografie din partea a III-a : Pace

2647
cristina violentaviolenta domestica si indiferenta noastra

violenta domestica si indiferenta noastra

N-am luat niciodata bataie de la un iubit. Chiar si cind ne-am certat pe chestiuni care pareau importante, ne-am disputat ideile civilizat. Cu argumente si, culmea, fara urlete. Si sunt absolut convinsa ca daca barbatul cu care impart lucruri ar ridica mina la mine, as iesi pe usa in urmatoarea secunda fara sa stau pe ginduri. Oricit de mult ar durea despartirea. Pentru ca sunt la fel de sigura ca umilinta si neputinta in fata violentei familiale ar durea mai tare.

In fiecare dintre blocurile in care am stat de cind m-am mutat in Bucuresti, a fost o familie care se certa rau. O familie in care barbatul lovea femeia. Si nu va imaginati ca e vorba de familii needucate, care locuiesc la periferie. Linga garsoniera mea din Dorobanti, intr-un apartament cu 3 camere o familie de tineri casatoriti urlau in fiecare seara si erau la mai putin de un un an de la casnicie. Odata, cind ea plingea foarte tare, am sunat la usa lor. S-a facut liniste, nu mi-a raspuns nimeni, iar a doua zi ea a trecut pe linga mine stergind peretii, ascunzind o vinataie. I-am spus ca as putea vorbi cu cineva sa o ajute. Nici macar nu s-a uitat la mine, a coborit scarile in viteza. Sotul ei era politist.

Violenta nu apare doar in familiile needucate, sarace. Stiu ca e nevoie de curaj ca sa poti iesi dintr-un mariaj si ca e aproape eroism sa poti sa infrunti niste straini spunindu-le ca ai nevoie de ajutorul lor pentru ca acasa iei bataie.Dar la fel de bine stiu ca sunt o multime de prejudecati legate de procesul prin care poti iesi onorabil dintr-o situatie extrema ca aceasta. Informarea e punctul esential si tocmai de aceea sunt, cu drag, alaturi de Inna in campania Bring the sun in my life.

***
sedinta foto pentru aceasta campanie s-a facut intr-o zi de simbata, la Edward Aninaru in studio. (el e responsabil pentru cele mai multe dintre fotografiile INNEI) Andra Manea m-a machiat. Am fost prima “violentata” cu make-up si, impreuna cu Ioana Blaj, am iesit pe strada la metrou la Tineretului.

exista un film cu plimbarea noastra: nimeni nu ne-a acordat atentie, n-a tresarit ca aratam in halul acela, n-a schitat vreun zimbet intelegator sau de consolare.

si eu si ioana am stat (singure, nu eram una linga cealalta) multe minute in strada. iar trecatorii erau indiferenti.

in momentele acelea, care erau post participarea mea la campania Bring The Sun In My Life, mi-am dat seama ca femeile batute nu au sanse aproape deloc. mai intii sunt agresate in familie, mai apoi le agresam cu indiferenta noastra.
si de ce ar iesi o femeie din familia ei, chiar daca e batuta, daca i se pare ca nu gaseste nicaieri sprijin, ca ramine fara NIMIC?

bring the sun in my life este campania prin care INNA vrea sa atraga atentia asupra sanselor pe care societatea ti le ofera sa iesi din cosmarul violentei domestice. noul ei clip Endless, lansat de ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor, este locomodiva acestei campanii. si gratie popularitatii INNEI, milioane de oameni i se vor alatura cauzei pentru care militeaza.

daca stii din interior ce inseamna violenta domestica intra pe site-ul bringthesuninmylife.com si vei afla adaposturile la care poti merge, vei putea contacta un specialist care sa te ajute, totul sub anonimat.

3148
ebookCarte s!mpa cu povesti de craciun, editia 2

Carte s!mpa cu povesti de craciun, editia 2

si anul acesta, in ziua de Craciun va facem cadou un ebook s!mpa de povesti si intimplari de sezon scrisa de oameni pe care-i iubiti.

anul acesta regulamentul de participare este urmatorul:

vor fi 5 povesti alese dintre cele scrise “la liber”.
scrieti o poveste reala de Craciun (ceva ce vi s-a intimplat) , lasati-o comentariu la acest post de blog sau trimiteti-mi-o pe mail cristina.bazavan la gmail pina pe 10 decembrie.

povestea nu trebuie sa fie mai mare de 10.000 de semne si trebuie sa fie REALA; sa fie o experienta personala.

vor fi 10 povesti scrise de special guest stars
nu anunt numele lor, e cadoul meu pentru voi de Craciun:)

*
partenerii mei in acest demers sunt: spiridusha lui Mos Craciun, Sorina Daescu Topceanu, Prestigio si Liternet.ro (cu spiridusul Razvan Penescu)

***

pentru primul ebook romanesc cu Povesti de Craciun au scris 26 de persoane in mai putin de 2 saptamini. pe unii dintre ei nu i-am intilnit niciodata.

3728
joan-didionInterviu: Joan Didion

Interviu: Joan Didion

scriitoarea mea preferata, Joan Didion intr-un interviu vechi pentru Paris review, despre tehnicile de scris.
e reconfortant sa stii ca si aia mari mari scriu si rescriu la nesfirsit.
aici e dupa lansarea cartii A year of magical thinking, o analiza asupra doliului, singuratatii, iubirii – scrisa dupa moartea sotului sau.

***
INTERVIEWER

Do you do a lot of rewriting?

DIDION

When I’m working on a book, I constantly retype my own sentences. Every day I go back to page one and just retype what I have. It gets me into a rhythm. Once I get over maybe a hundred pages, I won’t go back to page one, but I might go back to page fifty-five, or twenty, even. But then every once in a while I feel the need to go to page one again and start rewriting. At the end of the day, I mark up the pages I’ve done—pages or page—all the way back to page one. I mark them up so that I can retype them in the morning. It gets me past that blank terror.

INTERVIEWER

Did you do that sort of retyping for The Year of Magical Thinking?

DIDION

I did. It was especially important with this book because so much of it depended on echo. I wrote it in three months, but I marked it up every night.

INTERVIEWER

The book moves quickly. Did you think about how your readers would read it?

DIDION

Of course, you always think about how it will be read. I always aim for a reading in one sitting.

INTERVIEWER

At what point did you know that the notes you were writing in response to John’s death would be a book for publication?

DIDION

John died December 30, 2003. Except for a few lines written a day or so after he died, I didn’t begin making the notes that became the book until the following October. After a few days of making notes, I realized that I was thinking about how to structure a book, which was the point at which I realized that I was writing one. This realization in no way changed what I was writing.

INTERVIEWER

Was it difficult to finish the book? Or were you happy to have your life back—to live with a lower level of self-scrutiny?

DIDION

Yes. It was difficult to finish the book. I didn’t want to let John go. I don’t really have my life back yet, since Quintana died only on August 26.

***
Restul interviului aici
in urma cu 3 saptamini a mai lansat o carte Blue Nights, tot autobiografica. din pacate Joan Didion nu e tradusa (inca) in Romania.

2631
FF292 MARO _IGP3065o alternativa smart pentru o garderoba frumoasa

o alternativa smart pentru o garderoba frumoasa

tot vreau sa scriu de citeva zile despre fatul ca Tina R s-a intinerit. incepe sa se apropie de lucrurile simpa pe care le faceau cind era Alin Galatescu in echipa lor (adica aproape de lansare)

am trecut acum citeva zile printr-un Mall si cu uimire am constatat ca erau citeva (spre multicele) produse pe care mi le-as fi cumparat. ma gindesc ca poate fi o alternativa smart pentru brandurile straine massmarket; au preturi rezonabile si nu se imbraca toata lumea la fel.

cel mai mult mi-a placut o rochie care amesteca tul-ul cu tricotul, era in mai multe variante de culori (preferata mea era cea beige, dar am facut rost de poza doar in aceasta versiune:) )

si iata si alte lucruri simpa

***
o precizare: Tina R nu m-a platit sa scriu acest post si nici nu mi-a facut vreun cadou; ca sa nu existe suspiciuni de cine stie ce publicitati. pur si simplu am vazut rochia cu tricot si tul in vitrina, am intrat in magazin si-am remarcat schimbarea. dupa care m-am straduit sa fac rost de foto:)

1725
cristina violentabringthesuninmylife.com

bringthesuninmylife.com

www.bringthesuninmylife.com
No violence, no Endless pain!

o platforma prin care se doreste atragerea atentiei asupra cazurilor de violenta in familie, initiata de Inna si lansata pe 25 noiembrie in “Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor”.

si eu si Ioana Blaj ne-am alaturat cu drag proiectului Innei impreuna cu Kristina Dragomir, Mihaela Glavan, Medeea Marinescu, Amalia Nastase si alte doamne simpatice

mesajele tuturor pe bringthesuninmylife.com

iata si noul clip Inna, care face parte din aceasta campanie: Endless

am sa va povestesc curind despre experienta mea de a merge pe strada “batuta”. si despre (non) reactiile celor din jur si mai ales de ce cred ca e foarte important sa existe asemenea proiecte in romania. oricum, DACA AS FI LUAT VREODATA BATAIE, AS FI PLECAT IMEDIAT.

3209

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!