Monthly Archives : June 2012

Obiect pictatFata de portelan – Collaborazioni Peroni

Fata de portelan – Collaborazioni Peroni

daca s-ar scrie o poveste cu titlul “fata de portelan” eroina ar avea fragilitatea si hotarirea Anei Wagner.

dupa cum stiti lucrez impreuna cu Ana la crearea unui obiect special care va fi vedeta unei cine somptuoase sub patronajul Peroni cu invitati care mai de care mai eleganti si mai rafinati. am mai scris despre asta aici si aici.

intilnirile mele cu ea m-au facut sa ma gindesc ca oamenii isi aleg meseriile dupa cum sunt ei: Ana e ca portelanul pe care-l lucreaza: delicata, fragila (in sensul acela al spargerii rapide), dar in acelasi timp hotarita si cu abilitati, “proprietati” ascunse.

stiati ca portelanul lumineaza? ca e translucid si, daca puneti o ceasca de-asupra unui bec, veti obtine o lumina difuza?
Ana m-a invatat asta:)

iata o filmare de la una dintre intilnirile noastre. uitati-va la Ana, locul de poveste in care munceste si magia ei cu portelanuri.:)

P.S. pregatesc o poveste despre Ana Wagner ca sa descoperim impreuna lumea de dincolo de portelan, dar va fi publica dupa ce terminam obiectul din proiectul Collaborazioni Peroni si are loc cina.

1747
sensul_vietii_alan-alda_bo poveste despre umor

o poveste despre umor

Alan Alda (actorul pe care l-ati vazut in MASH, dar si in Aviatorul sau serialul tv The West Wing) a fost cindva invitat la o cina cu Simon Wiesenthal, un evreu devenit celebru pentru ca dupa ce a supravietuit Holocaustului, a inceput sa-i urmareasca pe toti nazistii care mai erau in viata si sa-i aduca in fata tribunalelor.

La masa, Wiesenthal – mare iubitor de bancuri – a inceput sa-i spuna lui Alda o gluma recent descoperita. Iata ce povesteste Alan Alda.

“Ii placea sa-l spuna. Chiar si preliminariile ii faceau ochii sa straluceasca de placere. Spusese cam doua treimi din anecdota cind am observat amindoi ca cineva astepta sa vorbeasca cu el. Wiesenthal s-a intors sa-l salute. Barbatul era scund si plapind, la vreo 70 de ani, cu pielea fetei afectata de intemperii. Zimbea, dar avea un zimbet amar.

– Ma mai tii minte? a intrebat.
Wiesenthal l-a privit o clipa apoi ochii i s-au umplut de lacrimi.
– Da.

Se cunoscusera intr-unul din lagarele de concentrare si nu se vazusera de atunci. Si-au spus doar citeva vorbe. Un schimb de cuvinte surprinzator de scurt, avind in vedere puterea pe care ele o aveau asupra lor. Barbatul si-a spus numele si cite ceva despre ocupatia lui actuala, iar Wiesenthal a dat din cap.
– Voiam doar sa te salut.

Barbatul s-a dus inapoi la masa lui. Wiesenthal s-a intors spre mine. Lacrimile ii siroiau pe obraji, dar n-a vorbit despre intilnirea cu barbatul din lagar. A continuat de unde ramasese si, printre lacrimi, a terminat de spus bancul.
Intimplarea mi se parea ca lamureste nu doar interiorul lui Wiesenthal, ci, intr-un fel, sufletul intregului popor evreu. Indiferent de ce le facea lumea, gaseau printre lacrimi resurse sa rida.

Aproape ca nu exista durere care sa nu fie alinata prin umor.”

***
din cartea Sensul vietii intr-un pahar cu apa – Alan Alda, Humanitas 2012

2185
biz iunie 20121000 de sfaturi si-o fotografie

1000 de sfaturi si-o fotografie

in dimineata aceasta vorbesc putin despre mine.

am fost alergata cu alte treburi si n-am apucat sa va spun ca fetele simpatice care au creat site-ul 1000 de sfaturi m-au intrebat care ar fi sfatul pe care mi l-as da mie, cea din urma cu 15 ani.

am raspuns asa

“scrie ceva cit de mic, intr-un carnetel, ce te-a impresionat la fiecare dintre oamenii pe care-i intilnesti. peste ani va fi cea mai frumoasa comoara pe care o ai.”

asta e sfatul pe care mi l-as da. e si regretul meu cel mai mare ca n-am documentat toate minunatele intilniri pe care le-am avut cu sutele de oameni cunoscuti in acest ani. unii mi-au fost subiecte pentru articole, altii doar m-au ajutat sa scriu articolele dindu-mi informatii, altii imi sunt sau mi-au fost prieteni. iar pe unii i-am intilnit intimplator.

toti au schimbat ceva in mine.

astazi dimineata m-am gindit “niciodata nu e prea tirziu sa faci un lucru care iti place, de ce nu-ti urmezi macar acum sfatul, daca tot ai constientizat greseala?!”, asa ca gata… incep sa notez zilnic detalii despre toti oamenii cu care vorbesc intr-o zi.

***

altfel, tot zilele astea am povestit pentru Biz cit de mult mi-a schimbat viata smartphone-ul: cum il credeam un dusman care imi va minca tot timpul (pentru ca toata lumea va putea ajunge la mine, inclusiv pe mail, oricind) si, de fapt, m-a ajutat sa-mi dezvolt comunitatea online si sa-mi fac mai bine treaba.

in Biz sunt fata in fata cu Domn Sergiu Biris care zici ca e din Matrix:)

1956
skoda citigocum am cistigat o Skoda CitiGo si-am facut-o cadou :)

cum am cistigat o Skoda CitiGo si-am facut-o cadou :)

CitiGO este noua masinuta de oras, foarte girlish as spune eu, de la Skoda.

ca sa demonstreze cit de practica e in trafic, reprezentatii Skoda (impreuna cu Oxygen PR) au pus la cale de o competitie prin Bucurestiul aglomerat. 10 masini, un pilot si un copilot pt fiecare masina, indicii despre destinatii dintr-o aplicatie via Facebook si multa veselie.

Eu am fost copilot, asta inseamna ca l-am incurcat in trafic (care nu parea oricum f “descurcat”, de trafic zic:) ) pe Cosmin Tudoran care a fost pilot.

Ca sa intelegeti exact cum au stat lucrurile, iata o descriere mai detaliata:)

la primul indiciu care era ceva cu “eroii aerului” am ridicat din umeri si-am zis mergem… unde vrei. dupa care m-am conversat cu invitata noastra pe traseu Andreea Stan, care statea in spate. (ocazie cu care am constatat ca masina e f spatioasa desi e in doua usi. aveam loc la picioare toti super bine). dupa ce ne-a venit si indiciul mai exact “pavilion H”, Cosmin a luat-o pe scurtaturi, asa ca am ajuns in super timp.
la prima oprire ne-am prins ca portbagajul e foarte spatios pentru ca ne-am odihnit in el. mai tirziu, in prezentarea celor de la Skoda, s-a dovedit ca nu ne inselasem: are cel mai spatios portbagaj din clasa ei.

pina la al doilea indiciu am stricat telefonul (unde puteam citi aplicatia ) si-am luat-o … inainte. adica spre centru. cit am rezolvat cu resetat si alte rugamintii cu dor de mama, am aflat de la Cosmin cit de emotionata a fost aia mica a lui – Andreea – cind s-a dus la circ fara sa stie ca in spectacol o sa-l vada pe taica-su, care era… personajul rau. “Leul” – personajul lui Cosmin – avea de interactionat cu spectatorii, asa ca aia mica a alergat tot spectacolul prin sala dupa taica-su, ca un fan adevarat.
ca sa ajungem la destinatia nr 2, am dat telefoane la alti concurenti, dar am ajuns iarasi in super timp: piata alba iulia era locul.

destinatia nr 3 am identificat-o usor pentru ca trecusem pe linga ea inainte: piata victoriei; ne-am plimbat pe Soseaua Iancului si am povestit despre unde ar trebui sa fie divertismentul din Ro in acest moment, despre proiectele lui Cosmin (nu va zic, aflati prin toamna, sunt f faine). si pe traseul nr 3 am avut un invitat, Catalin Georgescu care filma (sper ca n-am spus multe prostioare, vom vedea filmuletul in curind)

destinatia nr 4 a fost …. raiul pe pamint. in floreasca. un club cu piscina; era deja la apus, era o muzica minunata. nu era multa lume… o poezie.

***

culmea e ca, desi noi ne-am plimbat fara sa ne fi lovit spiritul de competitie, relaxati, am iesit pe locul 1. ma rog, trebuie sa multumim echipei Piticu Bunescu pentru ca impreuna cu ei formam trupa nr 1, iar ei au avut timpi minunati. n-au gresit nimik, n-au stricat aplicatiile, n-au cascat ochii pe pereti si nici n-au ascultat radio ( trinitas) la maximum pe strada cu geamurile deschise ca sa imparta binele in lume.

asa ca iata-ne pe toti 4 cistigind cite o Skoda Citi Go pentru un week end.

eu stiam ca nu merit premiul pt ca am fost … varzaaaaa, asa ca i l-am dat Andressei care dupa 1 an a avut curaj sa conduca din nou. ea macar a muncit in cursa asta, eu am ris la glumele lui Cosmin, atit.

Cosmin a scos si o zicala: Cine este number 1? Bazavan si Tudoran! 🙂

***

dincolo de toate astea, Skoda CitiGo mi-a parut o masinuta de familie – pentru mama ca sa-si ia copilul de la gradinita sau de la scoala… sau sa mearga la cumparaturi. sau o masinuta pentru un cuplu tinar si vesel. e in trei variante de culori rosu, galben si verde prazuliu. mie aia verde mi-a placut cel mai mult:)

3866
image005top 10 cele mai frumoasee decolteuri

top 10 cele mai frumoasee decolteuri

retailerul britanic DEBENHAMS a realizat un sondaj prin care au fost desemnate femeile cu cele mai frumoase decoltee decolteuri.

atentie! frumoase, nu spectaculoase. adica, femei cu sinii mari care au stiut sa fie elegante in orice situatie, nu ridicindu-i pina-n git:)

iata clasamentul:

1. Marilyn Monroe
2. Holly Willoughby
3. Liz Hurley
4. Kelly Brook
5. Sofia Loren
6. Scarlett Johannson
7. Christina Hendrix
8. Beyonce
9. Kim Kardashian
10. Dita Von Teese

Sharon Webb (DEBENHAMS) a comentat: “Daca esti inzestrata e ok sa te pui in valoare, dar intr-un mod adecvat. Nu-i nicio mirare ca Marilyn a iesit castigatoare intrucat purta sutiene pe masura si niciodata nu se etala, stia cat sa arate din decolteu. Femeilor cu bust generos nu le vine usor sa cumpere articole ce le flateaza. Esential ar fi sa se mizeze pe un decolteu respectabil investind intr-un sutien decent.”

ok, domnilor chiar daca nu va pasa, doamnele cu decolteu generos au si ele suferintele lor, generate de punctul dvs de interes in ceea ce le priveste 🙂

p.S. da, stiu v-ar fi placut sa fie fotografii cu fiecare dintre ele. din invidie nu le-am pus.

2596
momo_poliromAVEM NEVOIE DE MOMO. URGENT

AVEM NEVOIE DE MOMO. URGENT

Ati citit in copilarie cartea lui Michael Ende, MOMO?

Momo, fetita care crede ca are 100 de ani pentru ca nu stie sa numere si nici nu stie cind s-a nascut “dupa cite imi amintesc, am fost dintotdeauna”, avea ceva magic.

iata cum o descrie Ende

“Ceea ce stia sa faca Momo ca nimeni altul era sa asculte. Poate ca unii cititori vor spune ca asa ceva nu-i nimic deosebit, oricine stie sa asculte.

Este insa o eroare. Numai putini oameni stiu cu adevarat sa asculte. Iar modul cum stia Momo sa asculte era cu totul fara seaman.

Momo stia sa asculte astfel incit prostilor le treceau dintr-odata prin minte idei foarte destepte. Nu fiindca ea ar fi intrebat ceva care sa-i sugereze celuilalt asemenea idei, nu, fetita sedea doar acolo si asculta cu toata atentia si toata simpatia, privindu-l pe celalalt cu ochii ei mari, negri, iar el simtea cum dintr-odata iau nastere in el ideile despre care nu banuise niciodata ca ar zacea in sinea sa.

Momo se pricepea sa asculte astfel incit oamenii nehotariti si nedumeriti se lamureau dintr-odata foarte clar, stiind ce vor. Sau cei sfiosi se simteau brusc nestingheriti si indrazneti. Sau cei nenorociti si amariti deveneau voiosi si plini de sperante.

(…)

Intr-un asemenea fel stia Momo sa  asculte!”

***

zilele astea cind toata lumea urla la toata lumea, cind nu mai asculta nimeni argumentele celuilalt ( cind celalalt e vecinul tau impovarat de griji sau presedintele/ premierul tarii – nu-mi imaginez ca acesti doi oficiali va sunt vecini:) ), avem nevoie de Momo.

a reeditat Polirom cartea lui Michael Ende.

3355
Cristina_si_Ana-3Cum se creeaza un obiect – Collaborazioni

Cum se creeaza un obiect – Collaborazioni

saptamiana trecuta eram in atelierul Anei Wagner – la munca 🙂 – cind m-a surprins un detaliu.

o rugasem pe Ana sa-mi deseneze pe un capac de ceainic cam cum isi imagineaza ea ca va arata partea florala a decorarii unui obiect la care lucram impreuna (mai mult ea, desigur)

Ana a luat o pensula cam ca alea pe care le folosesc eu pentru gloss-ul de buze doar ca avea o coada mai lunga, si-a inceput cu o vopsea albastra sa faca urmatoarele operatiuni: punea un punct mic de culoare, apoi – in urmatoarea secunda, fara sa astepte sa se usuce sau altceva – rasucea pensula si, cu cantitatea de vopsea pe care o pastrase, facea o frunzulita care – ca intr-o magie – era transparenta pe partea de jos si plina in partea de sus.

din doua miscari de pensula. lente si atit de controlate de-mi tineam respiratia.( bine, cred ca nici ea nu respira pt ca ma bagasem in sufletul ei si nu mai avea loc de nimic.)

in 5 minute, care mi-au parut mult mai multe pentru ca eram foarte concentrata la miscarile ca de balet ale Anei, a rezultat acest desen

si stiind cam ce avem de lucru (mai mult ea, desigur), am intrebat uimita: cam cit o sa pictezi la obiectul nostru?

“mi-am rezervat 3 zile pentru portelan si inca una pentru structura de inox”, mi-a spus senina.

***

cind vezi un obiect de designer cu eticheta pe el, il evaluezi scurt si te gindesti daca e potrivit pentru nevoile tale, apoi ti-l permiti sau nu. dar rareori te gindesti ce munca de sisif e in spatele lui.

***
Ana creeaza (impreuna cu mine care ma dau cu presupusul mult… uneori pe linga, sunt sigura:) ) un obiect special care va fi centrul de atractie al unei cine Peroni de saptamina viitoare. un obiect care poate fi considerat vaza pentru flori, dar si sursa de lumina pentru masa si care e construit din … mai multe obiecte.

ma mai duc sa mai muncim (eu tinindu-mi respiratia cit deseneaza Ana, dar n-aveti idee cit de greu mi se pare) si mai revin cu foto si detalii.

iata schita obiectului nostru

cum a decurs prima mea intilnire cu Ana Wagner legata de acest proiect puteti citi aici

Collaborazioni este un proiect Peroni, la care mai participa designerul Adrian Oianu cu bloggerul Alex Moise, plus chef Roberto dal Seno si Cristina Mazilu.

ce au facut celelelat echipe si care e stadiul proiectelor lor , puteti afla aici

P.S. Noi o sa avem cea mai frumoasa si mai memorabila creatie, sunt sigura!

2250
catalin 2Ce faci cu mina ta handmade se cheama!

Ce faci cu mina ta handmade se cheama!

Text de Catalin Anchidin

Din capul locului spun că susțin creativitatea și toate mișcările artistice indiferent de zona sau de domeniul în care ele se manifestă. Apreciez talentul și imaginația, mă bucur când văd oameni care cred cu toată tăria în tot ceea ce fac și sunt fascinat de cât și cum se implică. Am preferat să fac această introducere ca nu cumva să mă trezesc că am fost prost înțeles sau să fiu acuzat de rea-credință.

Puține sunt evenimentele din București care să nu aibă integrat și un târg handmade, de mici sau mari dimensiuni în funcție de spațiu. În plus există o mulțime de târguri unde pasionații de handmade pot participa atât în calitate de expozanți cât și în cea de client. Până aici nimic rău.

Ce mă deranjeaza însă foarte tare și mi se pare important de spus este că la aceste târguri sunt puțini cei care creează în adevăratul sens al cuvântului și vin cu lucruri originale, creație proprie, așa că simt nevoia să fac câteva precizări:

– nu se cheamă că ești artist handmade dacă te duci în Europa sau Dragonul Roșu sau în orice alt centru comercial și cumperi tricouri pe care apoi tu le pictezi sau coși strasuri pe ele (strasuri procurate tot din centrele comerciale amintite) sau cumperi pălării (deci nu le-ai croit tu) și pe care aplici floricele sau mai știu eu ce “chestii”.

– nu se poate să cumperi rame foto de la Ikea pe care tu să le ajustezi un pic sau le mai adaugi niște elemente iar tu să mi le vinzi de parcă ar fi capodopere

– dacă faci lanțișoare, brățări, cercei din fimo nu se cheamă că ești artist. Altfel lumea ar fi plină de artiști.

– nu se cheamă că ești artist dacă vinzi tricouri, rochii sau mai știu eu ce care conțin elemente de grafică pentru care tu nu deții drepturile de copyright, deci nu sunt creația ta.

Lista este mult mai lungă dar în mare asta este ideea.

Dacă adaugi la cele enumerate mai sus și faptul că la un moment dat ai senzația că toată lumea vinde același lucru mă întreb unde mai regăsești elementul de originalitate după care aleargă toată lumea.

Catalin Anchidin este Special Events Coordonator Parada Film, Corporate Relations Manager NexT FILM FESTIVAL

foto cadoul de pensionareCadoul de pensionare

Cadoul de pensionare

Saptamana trecuta mama mea a fost sarbatorita de fostii colegi de la scoala de arte din Akko unde a predat timp de 22 de ani. De fapt pensionarea de aici a avut loc anul trecut (in Israel varsta pensionarii este de 65 de ani), dar probabil ca au vrut sa astepte sa mai iasa la pensie inca 3 profesoare ca sa pregateasca petrecerea. Chermeza a avut loc intr-un restaurant de pe malul Mediteranei, in prezenta fostilor colegi, iar directoarea le-a inmanat personal cadourile – flori si cate un ceas.

In timp ce mama imi povestea cu cine s-a mai intalnit si cum a decurs ceremonia, mi-am amintit ca atunci cand Opapa a iesit la pensie, prin anii ’80, a primit cadou de la revedere de la colegii de la Laminorul Braila tot un ceas si am inceput sa rad fericita ca iata, eu nu va trebui sa ma pensionez si scap de acest cadou anost si total lipsit de imaginatie.

In cazul in care acest material este citit de vreun HR care are norocul sa prinda pe cineva care se pensioneaza dintr-o multi nationala sau scoala, etc, etc, am cateva sugestii de cadou de care sunt sigura ca sarbatoritul se va bucura:

Pentru doamne:

un abonament de un an de zile la o sala de fitness/cosmetica + un album de fotografie
un tablou semnat de un artist contemporan + un abonament la opera/teatru pe un an de zile
un weekend de doua persoane la Paris/Londra/Roma/Barcelona/Porto/Viena/Budapesta/Berlin + o fotografie semnata de un fotograf roman
un set de lenjerie scump + carti ale scriitorilor preferati

Pentru domni:

la fel ca pentru doamne, mai putin partea cu lenjeria care poate fi inlocuita cu un abonament la golf sau bridge.

Cu acestea fiind spuse, va doresc un weekend minunat alaturi de cei dragi si mai ales in compania parintilor si bunicilor vostri.
Pe foarte curand!

PS: o fotografie care imi place mult, dintr-un pictorial superb din Vogue Paris, decembrie 2010. Va doresc si imi doresc sa aratam asha cu totii la 70 de ani +.

Sursa foto

***

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

8072
Nora-EphronNora Ephron a murit

Nora Ephron a murit

e foarte posibil sa nu va spuna mare lucru numele Nora Ephron, dar daca va spun filme ca “When Harry met Sally”, “Nopti albe in Seatle”, “You’ve got mail”, “Julie & Julia” ale caror scenarii ea le-a scris, ar trebui sa stiti de unde sa o luati.

Nora Ephron a murit azi noapte, la 71 de ani, ca urmare a unei complicatii generate de o boala de singe cu care a fost diagnosticata in urma cu 6 ani.

Era nu doar unul dintre cei mai importanti scenaristi de la Hollywood, ci si o scriitoare si o jurnalista remarcabila.

A fost casatorita pina in 1980 cu Carl Bernstein – jurnalistul care impreuna cu Bob Woodward au descoperit culisele scandalului Watergate, iar apoi cu Nicholas Pileggi, si el scenarist.

2284
bendeac1El, Mihai Bendeac, cum e?

El, Mihai Bendeac, cum e?

iunie 2012.

La 16 ani, Mihai Bendeac isi imagina cum va avea telefon mobil, o masina decapotabila si se va opri intr-o statie de autobuz ca sa-si ia tigari. Acolo va fi EA – fata care nu-i raspunsese la iubirea marturisita cu o jucarie de plus, in clasa IX-a – si-l va privi lung, oftind. El urma sa-i zimbeasca mindru, sa se urce in masina si sa demareze in tromba. „Strict pentru acest moment voiam sa devin avocat si citeam carti de procedura penala. Nu simteam niciun fel de chemare pentru aceasta meserie. Deci atit de nebun eram.”

M-am intilnit cu Bendeac la sfirsitul lunii mai intr-un restaurant din centrul capitalei; el venise cu masina decapotabila (un Opel GT galben) si, in mina in care tinea tigarile, avea un Iphone. Era imbracat cu un tricou rosu si o pereche de jeans si n-avea nimic in atitudine prin care sa atraga atentia. M-a rugat sa mergem la o masa care era mai indepartata de geam, ferita de privirile trecatorilor. Astazi, chiar daca nu-l mai intereseaza fata din liceu, si-a atins tinta parcurgind un alt drum. Ghidat de Toma Caragiu.

In zilele adolescentei plina de ginduri catre profesii diverse (antrenor de fotbal, jurnalist sportiv), tata i-a dat sa citeasca „O carte despre Toma Caragiu” si in citeva ore i s-a deschis accesul la o noua lume. „De atunci am inceput sa colind librariile si anticariatele, tirgurile de carte. Vinam cronici ale unor spectacole din anii 60-70, o luam strict ca eveniment istoric: s-a montat piesa cutare si cutare. Si-acum pot sa-ti mai spun montari. Mai aveam un coleg in clasa cu care ma luptam in ani si piese. Ne zicea cineva ‘Napasta!’ si incepeam sa spunem. Pierdea cine se oprea primul. Ajunsesem la dementa cu treaba asta.”

In noaptea in care a citit cartea despre Toma Caragiu a luat decizia ca se va face actor – „Faceam pipi cind am avut revelatia“. Ca sa-i gaseasca un profesor cu care sa se pregateasca, mama, Emilia, a vorbit cu singura persoana pe care o stiau din lumea teatrului: vinzatoarea de la casa de bilete de la Comedie. Asa a ajuns la George Ivascu caruia, desi avea emotii mari, i l-a imitat de la prima intilnire pe Toma Caragiu.

O vreme, in camera lui, unde isi petrecea ore in sir studiind, a semnat pe un caiet ca si cum ar fi dat autografe, pagini intregi de exercitii ale unei semnaturi care isi pastreaza linia si astazi. „Nu numai ca scriam, dar – in imaginatia mea – si socializam: ma ridicam in picioare, faceam cu mina unor oameni care erau adunati, imi construiam tot momentul respectiv.”

In seara afisarii rezultatelor la UNATC s-a dus insotit de parinti. In drum spre casa, in Opelul Astra alb al familiei, Mihai statea in spate. Cind au ajuns in fata blocului, doar el si mama au coborit. Tatal si-a lasat capul pe volan.

– Ce are? Ce-a patit?, a intrebat-o pe mama.

Dan Bendeac plingea. Se opusese cel mai mult ca Mihai sa se faca actor – „nu e o meserie din care sa poti trai”, spunea -, chiar il amenintase ca-l va lega cu lantul de calorifer ca sa nu dea examen. Insa el ii daruise cartea care ii schimbase viata. Si nu se astepta ca fiul lui sa fie printre primii.

***

Cind Mihai Bendeac a intrat in restaurant, chelnerii au inceput sa susoteasca. La masa din spate doi domni, imbracati la costum cu laptopurile deschise si prinzul alaturi, si-au intrerupt lucrul ca sa-l scaneze cu privirea. „Eu vreau succesul in actorie, nu caut notorietatea in meserie cu orice pret”, a spus citeva minute mai tirziu, in timpul interviului; nu remarcase rumoarea pe care o provocase.

In 6 ani a trecut de la studentul cu o promitatoare cariera in teatru dramatic (cu un rol principal in Richard III-lea) la tinarul care pleca frustrat de la castingurile Media Pro fiind convins ca e mai bun decit toti desi era refuzat constant, pentru ca mai apoi sa devina cel care da autografe asa cum exersase in adolescenta. Chiar daca a jucat in film inca din primul an ca student (Milionari de week end) si-a facut roluri grele in Teatrul de Comedie (alaturi de George Ivascu – „Doi tineri din Verona” sau de Stefan Banica Jr – „A douasprezecea noapte” ), Bendeac n-a avut o viata usoara.

Obsedat de o cariera pe care nu si-o putea satisface si la care muncea sustinut (la 18 ani a creat un program tv pe care l-a trimis la OTV, fara sa primeasca vreodata raspuns), cind i s-a oferit sansa „Mondenii” si-a pus toata energia in succesul proiectului: a creat personaje noi, a scris textele, le-a interpretat. Dar a plecat si-a luat-o de la zero, pe cont propriu, cind a fost dezamagit de directia in care show-ul ajunsese: avea scenaristi noi si i se reprosau lui nereusitele.

De fapt, cind a plecat de la „Mondenii”, a luat-o de la minus 100. S-a dus la Antena 1, incercind sa se joace cu publicul Divertis, in decorul lor, cu un program similar, fiind prea ocupat sa tina emisiunea in viata ca sa se mai gindeasca ca oamenii voiau sa-l vada pe el, nu un inlocuitor. „A fost cel mai prost an profesional din viata mea. Imi vine sa-mi dau cu pumnii in cap. Din punctul meu de vedere, faptul ca nu mi s-a intrerupt acolo cariera in tv a fost un miracol.”

In cifre, sezoanele lui de „Mondenii”, plus cele cu „In Puii mei”, dincolo de audientele uriase, arata asa: 1200 de scenarii, mii de ore de lucru pentru crearea si filmarea lor, plus un deadline infernal in fiecare saptamina. Si un singur gind: „nu ai voie sa nu-ti vina ideea”. In tot acest timp a continuat sa studieze nopti intregi care sunt nisele comediei, cum se diferentiaza comicii mari ai lumii – texte, tehnici, gesturi -, sa joace in spectacole de teatru in Bucuresti la Comedie, Metropolis sau la Palatul Copiilor, dar si in teatrele din tara, in turnee. Sa joace in Supravietuitorul si Poker, filmele lui Sergiu Nicolaescu, si sa vada alte citeva sute de filme.

„Niciodata nu vei putea sa fii in televiziune asa cum esti pe scena. E o diferenta uriasa intre cel de pe scena si cel de pe tv,” i-au spus prietenii, asa ca acum renunta la tot ce a creat in televiziune, se arunca in gol, fara plasa de siguranta, ca sa faca ceea ce crede ca e cel mai potrivit pentru el in acest moment: teatru. In stil mare, live la tv, in prime time simbata seara. Vrea sa aduca pe ecran teatrul de comedie de alta data in ritmul si limbajul tinerilor de astazi.

„Artistii mari sunt artistii imitabili. Asta e altul dintre motivele pentru care am decis sa renunt la show-urile gen ‘In puii mei’ si iau serios meseria mea de actor de teatru, de film, de seriale. Nimeni nu stie care este stilul meu ca artist; in afara de cei care au fost la teatru, poate. El, Mihai Bendeac, cum e?”

***

– Nu mai mincati? Gata?, i-a zis chelnerul uitindu-se la farfuria pe care ramasese mai mult de jumatate din friptura pe care Mihai si-o comandase cum ajunsese in restaurant. Era 3 si jumatate dupa amiaza si, intre intrebari si multe tigari, incerca sa pacalesca si prinzul.

– Nu stiam ca imi puneti doua, nu mai pot, i-a zimbit celui pe a carui fata se vedea curiozitatea de a privi de aproape pe cineva de la tv.

Dupa ce masa a fost debarasata in comentariile alintate ale chelnerului care sustinea ca ar fi trebuit sa manince mai mult, Bendeac mi-a spus complice:

– Nu era buna.

– Si de ce nu i-ai spus asta ca sa-i transmita bucatarului?

– Ei, lasa. Am mincat odata la Dan Chisu o friptura de vita atit de bine preparata incit o taiai cu furculita. Dar era carnea bine aleasa.

Mihai Bendeac e politicos.

In afara ecranului si a iesirilor marcate in revistele de scandal, Mihai Bendeac e un singuratic, iar cind nu e cu cineva de care sa se agate in gesturi si priviri, e timid. „De asta m-am apucat de fumat: imi da un gest. Cind sunt foarte multe priviri asupra ta intr-un spatiu si esti singur, e ciudat… In primul rind trebuie sa te controlezi la fiecare gest pe care-l faci, apoi te simti tu penibil ca nu esti relaxat. Mi-e foarte greu sa fiu singur in situatiile astea. Stii ca daca esti in mall si iti intra chilotii in cur, pina iesi nu-i mai scoti. Asta e…”

Mihai Bendeac e un tinar caruia nu-i place sa fie accesibil. Poate e urma lasata de timiditate in viata lui de celebritate sau poate e dorinta de control. De asta foloseste Facebook pentru a transmite mesaje publicului sau (peste 85.000 de fani), dar comenteaza foarte rar la reactiile lor. Nu merge la mondenitati pentru ca nu vrea sa fie asociat cu cei in care nu crede, dar nu se mai supara daca revistele de scandal il fotografiaza iesind beat dintr-un club sau alaturi de vreo tinara. „E mai bine sa apar singur – ‘s-a dus el la mare si a plecat cu 100 de femei’; dar nu am fost eu si cu Ogica.”

Mihai Bendeac e obsedat de curatenie. Locuieste cu chirie, undeva pe linga Unirii, intr-un apartament cu scara interioara, a carui baie e cit garsoniera in care a stat inainte. Baia e un element important pentru ca petrece 30 – 45 de minute pentru un dus. De fiecare data se spala in aceeasi ordine: mai intii piciorul sting, apoi cel drept, mina stinga, mina dreapta. Urmeaza abdomenul, spatele, zona intima. Dupa care o ia de la capat, in aceeasi ordine. Apoi dintii, urechile. In timp ce face dus, cinta. Si se gindeste la textele pe care le are de scris sau, mai nou, la proiectul pe care vrea sa-l inceapa.

Mihai Bendeac e un nebun (in cel mai bun sens al cuvintului) care se chinuie ingrozitor pe sine pentru a se depasi in fiecare zi. De aici insomnii, depresii si… pastile. E un workaholic care nu stie sa opreasca ritmul si, chiar si cind e in vacanta, mintea sa lucreaza pentru a-si atinge obiectivul in cariera. E ceva adesea intilnit la oamenii care au, dupa reperele sociale, succes: „Depresia apare in momente de liniste, cind n-am treaba. Am umblat de multe ori cu o foaie de hirtie. Hai sa spun aici lucrurile bune din viata mea – umpleam doua foi! Acum lucrurile rele – aveam unul sau doua. Am incercat sa o iau rational, dar tot nu ieseam din depresie.”

Mihai Bendeac e printre personalitatile publice care au fost asociate cu ideea de homosexualitate, poate pentru ca a dus pe ecran primul personaj gay din divertismentul romanesc, si ar putea fi oricind un luptator activ pentru drepturile omului. „De ce n-am negat niciodata vehement ca sunt gay? Am prieteni care sunt gay; cum as aparea eu in fata lor daca as iesi inainte public sa spun: ‘cum sa fiu eu gay?!’ Ca si cum treaba asta ar fi ceva rau. Eu stiu ca Dumnezeu inseamna iubire. Cu ce pacatuiesc doi barbati care iubesc in comparatie cu un preot la care te duci cu un copil mort la nastere si-ti spune ‘imi pare rau nu pot sa-l ingrop, e pagin’? Copilul ori e un dar de la Dumnezeu, ori e pagin. Adica ce vine de la Dumnezeu inca nu e sfint, dar din momentul in care trece prin cadelnita e ok?!”

Mihai Bendeac e fratele mare care-l pune pe mezin in situatii grele ca sa-l ajute sa se maturizeze. Ca atunci cind Andrei, fratele cu 17 ani mai mic, n-a mai vrut sa mearga la meditatiile la matematica spunind ca poate sa obtina singur media 8. Au avut o discutie ca-ntre barbati.

– Te uiti in ochii mei si decizi daca renunti la meditatii. Nu numai ca renunti, dar in timpul ala poti sa faci ce vrei tu: te duci afara la baschet, te joci fotbal pe calculator. Nu te intreaba nimeni nimic; de fapt, nu te mai intreaba nimeni nimic pina la sfirsitul semestrului. Nici de teme, nici nimic.

Pustiul a fost ferm si orgolios pe pozitii:

– Nu voi avea sub media 8.

Andrei a incheiat anul cu media 9, fara meditatii, dar, atunci, imediat dupa discutie, si-a rugat mama sa nu-l anunte pe profesor, ca sa vada mai intii daca se descurca singur. Avea de respectat o promisiune.

***

Mihai Bendeac e cel care a renuntat la tot pentru a-si indeplini visul: sa devina unul dintre cei mai mari actori ai Romaniei. Ca atunci cind a iesit dintr-o relatie de un an si jumatate dupa o discutie de 30 de secunde. Era prima lui relatie serioasa (cea mai lunga din tot ce a trait) si o iubea foarte mult pe Maria, pe atunci studenta la Comunicare. Incepuse facultatea, avea repetitii multe, juca si la Teatru de Comedie si, intr-o dimineata, la cafea, Maria i-a spus:

– Nu ti se pare ca avem mai putin timp liber pentru noi doi?

– Adica?

– Nu ti se pare ca teatrul si repetitiile iti ocupa cam mult timp?

S-a ridicat de la masa, si-a sunat mama sa vina sa-i ia bagajele, si-a pus hainele in doua trolere si in 15 minute era plecat. Acea intrebare a fost semnalul ca nu poate da totul – 100% – in doua locuri: acasa si la munca. In acele 30 de secunde a ales pentru totdeauna. Si-n timp ce suferea dupa despartire isi spunea: „Eu merit ce-i mai bun in aceasta meserie, pentru ca am demonstrat acum ca nimic – nici ceea ce iubesc cel mai mult – nimic nu ma poate face sa ma dau deoparte din drumul pe care eu mi l-am ales.”

Acesta e cel mai bun exemplu care arata ca Bendeac isi va duce visul mai departe pentru ca are incapatinarea de a face doar ceea ce e mai bun pentru el. Si nu-i va pasa de cum il judeca ceilalti colegi de breasla: va merge pe drumul pe care si l-a stabilit, incercind sa fie tot mai bun.

In vara asta si-a investit toate economiile intr-un cabinet de stomatologie – No Pain Center – pe care-l va administra mama sa, asa ca daca nu-i iese proiectul cu teatru tv live se va intoarce ca actor angajat cu salariu minim pe economie. A mai luat-o de la zero, nu-i e teama de asta si nu o sa faca compromisuri pentru ca isi construieste cariera cu un respect imens pentru ceea ce inseamna showbiz, dar si cu o intelegere profunda a generatiei care a crescut cu MTV.

Doar ca diferenta intre Bendeac de azi si cel de acum 10 ani nu e doar in ceea ce a acumulat ca actor sau notorietate, ci si in prietenii pe care si i-a facut pe drum. Ca Dan Mihaescu.

Era la „Mondenii”, cauta un scenarist cind l-a intilnit prima data, dar stia totul despre el si-l iubea de multa vreme: ii citise povestile in cartea cu Toma Caragiu. Mihaescu a scris celebrele cuplete cu „Sopirla” sau „Asa-i in tenis” si l-a legat de Caragiu o prietenie construita in zeci de ani de colaborari, o prietenie petceluita de un mesaj scris pe staniolul unui pachet de Dunhill: „Daca posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog sa fii amabil, sa arati hirtia aceasta. T.Caragiu”.

La prima intilnire, acasa la Mihaescu, au purtat o conversatie rece despre o posibila colaborare. Asta pina cind Bendeac a cerut, politicos, sa vada mesajul scris de Toma Caragiu si, desi era incredibil de emotionat, a avut nevoie de doar citeva secunde ca sa ridice glasul.

– Dar cum de tineti lucrul asta asa, intr-o carte oarecare?! E o chestie istorica. Se poate rataci oricind cartea! Puneti-o intr-o rama. Sau dati-o la un muzeu!

O saptamina mai tirziu cind Bendeac s-a intors ca sa inceapa colaborarea, autograful lui Toma Caragiu era intr-o rama, pe un perete.

E un schimb minunat intre ei pentru ca fiecare ii da celuilalt acces la o lume noua. Mihaescu ii spune povesti despre tineretile tumultuoase ale celor mai importanti autori de cuplete si ale actorilor anilor 60-70-80. Bendeac i-a facut lui Dan Mihaescu o rubrica pe blogul lui pentru ca generatia MTV sa-l cunoasca si, dincolo de colaborarea cu el, il ajuta oricind are ocazia. „In momentul asta, nenea Dan este exact pe acelasi palier emotional cu bunicii mei. Am o grija fata de el… Poate si prin prisma ca acea carte m-a determinat sa fac ceea ce fac, am simtit ca este de datoria mea ca eu sa-l ajut pe acest om.”

Coincidenta face ca acum, cind isi ia din nou cu totul viata in miini si porneste de la capat, sa se intoarca – la fel ca in adolescenta – la vremurile de demult ale teatrului si divertismentului romanesc: a primit de la Dan Mihaescu textele tuturor productiilor de televiziune la care acesta a lucrat, originalul cupletelor spuse de Toma Caragiu, Dem Radulescu. O comoara cu o valoare emotionala imensa pe care Mihai Bendeac o cerceteaza fila cu fila – dintr-un maldar imens – zi si noapte.

Se va incarca de acolo cu parte din energia pe care lumea i-o considera nebunie: intrasingenta fata de ceea ce inseamna a fi performer indiferent de virsta si va spune si mai patimas „showbiz-ul nu e azil de caritate. Nu ma intereseaza ce maninca oamenii din industrie daca nu-si fac treaba bine. Cel care plateste bilet ca sa ne vada e important.”

***

S-a oferit sa ma duca acasa cu masina dupa ce-am terminat interviul. Am intrat in panica: nu era bine nici sa accept, dar nici nu se cuvenea sa-l refuz.
– Mi-e frica sa nu apar in revistele de scandal.

Am ezitat stiind ca in masina lui eram expusa tuturor privirilor. A-nceput sa rida, in timp ce-si cauta cheile.
– De asta nu pot sa fiu sigur.

Pe drum am insistat asupra obsesiei pentru perfectiune, sugerindu-i ca pune prea multa presiune pe el si ca isi face cumva rau.

– Dar tu crezi ca se poate altfel? Eu nu cred ca poti sa reusesti altfel. N-as suporta sa-i dezamagesc, mi-a replicat calm, tehnic ca si cum n-ar fi vorbit despre el.

– Dar si daca gresesti o data e uman; cei care te plac, o sa te placa oricum.

– Uita-te la Bute: era un erou si acum, dupa 14 minute de meci, il uraste toata lumea.

– Si n-ai putea sa traiesti stiind ca nu te iubesc oamenii? Nu e mai important ce stii tu sa faci? Si cum stii ca esti?

A oftat. Eram la stop si un domn, din dreapta, se uita la masina lui spectaculoasa.

– Asa cum ma stiu, un esec mare ma poate duce catre sinucidere. Dar nu ma gindesc la asta pentru ca e datoria mea sa nu dezamagesc. Daca ala la circ se leaga la ochi in fiecare seara si da cu cutitele la doi milimetri de nevasta-sa si nu greseste, inseamna ca se poate. Daca Esca e perfecta in fiecare seara, inseamna ca se poate. E de datoria mea sa descopar acel sistem prin care sa nu mai fac greseli.”

Apoi, si-a coborit vocea, care-a devenit calda, ca si cum ar fi vorbit doar pentru el, fara vreun jurnalist prin preajma.

„Aveam cam 8 ani cind am fost la Teatrul de Comedie – mama si tata m-au luat la spectacole de pe la 3 ani – si s-a intimplat sa avem bilete in primul rind. A fost un moment in care actorii se certau pentru o punga cu bani pe care au aruncat-o in sus. O moneda a cazut printre scinduri si-a inceput sa o ia la vale catre sala. Niciun spectator nu se mai uita la moneda aia, doar eu o vedeam cum vine – ca intr-un relanti. Imi tineam respiratia: se rostogolea o data si inca o data, apropiindu-se tot mai mult de marginea scenei. A cazut la picioarele mele. N-am ridicat-o, am asteptat pauza. Si cind am luat-o in mina… tin minte si acum senzatia… era ca si cum atingeam ceva magic. Era ceva ce coborise de pe scena.”

A zis „magic” in soapta, iar „scena” ca si cum era cel mai important lucru din lume. Si-a schimbat brusc discutia; „Unde la Universitate stai?”

Am coborit din masina gindindu-ma la cine e, de fapt, Mihai Bendeac. Poate ca se regaseste cel mai bine in cuvintele lui Ion Baiesu din „O carte despre Toma Caragiu”:

„Era in el ceva diabolic, o intelegere chinuitor de lucida a tragicomediei umane. Cuceritor in societate, nu avea genul zglobiu al simpaticilor de profesie. Spiritual, nu glumet, malitios, nu zeflemist, depista cu un instinct exceptional ridicolul, derizoriul si nu era confortabil sa intre cineva in raza laser a umorului sau. In viata, ca si pe scena, nu i se potriveau termeni ca nostim, amuzant, agreabil. (…) facea teatru cu aceeasi inversunare generoasa pe care o punea, cred, si-n iubire. Fiindca era, de fapt, un mare sentimental.”

Doar ca Bendeac e (la) prezent.

P.S. Filmul lui preferat, din toate timpurile, e La vita e bella.

fotografii Antena 1 si din arhiva personala Mihai Bendeac

carticaut o CARTE

caut o CARTE

voi termina curind doua proiecte mari si vreau sa ma curat de ele

as vrea sa citesc o carte care sa lase urme . cum a fost Copilul umbra a lui Thomese. sau Didion a mea draga cu The year of magical thinking.

dar nu (neaparat) despre moarte cum sunt astea doua. poate sa fie proza sau poezie. poate sa fie orice.

cum a fost biografia lui Agassi, sau interviurile cu Pacino.

caut o CARTE.

ce mi-ati recomanda?

comentati aici pe blog, ca sa pot aduna toate parerile si sa caut cartile:)

sponge-bob-1 (1)cadou pentru increderea de sine

cadou pentru increderea de sine

cind eram mica, fotografiile de vacanta erau ceva magic. pe vremea aceea se faceau pe film si era un proces intre chin si ritual pina asezam frumos, in albume de carton, amintirile de vacanta.

un film avea 36 de pozitii, asa ca fiecare cadru conta. trebuia, deci, sa fii responsabil cind stateai la poza, sa zimbesti larg si – mai ceva ca un manechin profesionist – sa nu care cumva sa clipesti sau te uiti in alta parte. si chiar daca tu iti faceai treaba ca un model care cistiga milioane de euro, tot nu se stia daca fotografia era buna. poate ca nu era bun filmul, poate ti-l stricau la developat. sau poate nu era fotograful talentat (noi nu aveam cum sa zicem asta, cel mai adesea facea poze tata – cum sa fie el mai putin talentat?!)
nu era deci nicio placere sa stai la poze.

copiii prietenilor mei, nascuti in epoca digitala, isi fac fotografii cu telefonul, au imagini – filmate! – de la primul pampers si sunt mult mai relaxati. zimbesc la orice aparat de fotografiat, nu au stresul propriei imagini in fata aparatului de fotografiat: pentru ei, de cind s-au nascut, a existat si tasta delete care a facut ca lumea din imagini sa fie aproape de perfectiune mereu.

n-ai zice, dar aparatul de fotografiat iti spune multe despre un copil. si-l ajuta sa se educe, pentru ca invata sa se relaxeze in public, sa primeasca evaluarea publica a imaginii, prin joaca.

de asta cred ca daca vreti sa le faceti un cadou copiilor vostri in vara asta, ar fi frumos sa le luati un aparat de fotografiat. va fi ca si cum le luati o jucarie cu care-si vor pastra amintiri din vacanta, dar de fapt veti lucra – pe dinauntru – la imaginea lor de sine.

in magazinele Germanos gasiti doua aparate foto special create pentru cei mici.


pentru fetite, camera Hello Kitty – rezistenta la apa, insotita de o casca subacvatica -, pentru baieti SpongeBob – cu slot pentru card SD. ambele au autodeclansator si stabilizator de imagine, ambele pot fi conectate la computer.

Hello Kitty costa 199 lei, iar SpongeBob 159 lei

2490
catalin 2Sa mai blocam o strada!

Sa mai blocam o strada!

Text de Catalin Anchidin

*

Am început cu Arthur Verona, am continuat cu Mătăsari și mă gândesc că dacă ne mai zbatem un pic se mai pot bloca și alte străzi.

E al doilea weekend în care mi-a plăcut, al naibii de mult, să mă pierd în mulțime. Prima oară a fost la Street Delivery, un eveniment intrat deja în agenda “consumatorului” de evenimente „urbane” din București.
Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Street Delivery a arătat anul acesta ca un produs matur, mult mai bine închegat cu proiecte mult mai coerente și mult mai bine implementate.

Street Delivery a scos din casă mii de bucureșteni, chiar dacă nu toți cei prezenți păreau să înțeleagă “care e faza”.
Oricum, dacă treceai prin centru aveai senzația că Vama Veche s-a mutat pe Arthur Verona. Concerte mișto, oameni frumoși, atmosferă de vacanță- ce puteai să îți dorești mai mult într-un București canicular, prăfuit și agitat, decât să ieși “în stradă” să te bucuri alături de “ai tăi”, să protestezi alături de ei față de situația ICR sau față de proiectul Roșia Montană sau să susții cauze unele mai motivate decât altele.

Weekend-ul ăsta am ajuns pe Mătăsari. A fost cea de-a doua ediție a festivalului “Femei pe Mătăsari”, care mi-a adus aminte de primele ediții Street Delivery. Pe Mătăsari în schimb este fascinant să vezi cum tinerii se amestecă cu locuitorii din cartier, cum vecinii se uită de peste gard la ce se întâmplă pe strada lor, cum o stradă care deși este cunoscută pentru alte “calități” prinde dintr-o dată și o altfel de viață decât cea de noapte.

După două weekend-uri de evenimente stradale urbane mă întreb pe ce stradă ieșim săptămâna viitoare?

***

Catalin Anchidin este  Special Events Coordonator Parada Film, Corporate Relations Manager NexT FILM FESTIVAL

1540
ioana enacheCand imbini placutul cu frumosul

Cand imbini placutul cu frumosul

text de Sorana Savu

Oamenii care fac exact ceea ce le place se găsesc greu, cu atât mai puțin oamenii care fac asta la tinerețe. Ioana Enache se numără printre asemenea fericiți, care și-au găsit ocupația îmbinând plăcutul cu frumosul. Eu am găsit-o pe ea – unde altundeva decât pe FaceBook – pe când admiram o poză cu un colier superb din agate și perle. Am descoperit ulterior că ea îl crease și ne-am întâlnit să o cunosc și să-i văd toate colecțiile.

Ioana a terminat Facultatea de Arhitectură, a cochetat cu pictura pe pânză în ulei, dar în cele din urmă s-a îndreptat către designul de bijuterie. Asta a însemnat un nou set de cursuri, de data asta ale Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage, sub îndrumarea lui David Sandu.

Primele creații – care rămân, dacă mă întrebați pe mine, cele mai spectaculoase – au fost colierele în combinații de pietre semiprețioase și perle de cultură, și panglici, și mici accesorii vintage. Ioana le-a numit Statement – așa și sunt, un singur colier fiind bijuteria necesară și suficientă pentru a face spectacol dintr-o ținută de zi sau de seară, după cum aveți nevoie sau chef.

Colecția nouă a Ioanei se cheamă Daring și aduce în lumina reflectoarelor coralul, un material glorios valorificat în perioada Art Nouveau/ Art Deco (ați reținut, probabil, din ce am mai povestit aici, că asta e perioada mea favorită). Coralul Ioanei e mai puțin lucrat, dar nu mai puțin versatil și decorativ.

Ioana are câte o poveste pentru fiecare colier – dacă o întâlniți, în mediul real sau virtual, căutați să descoperiți și poveștile. Cine știe, poate veți sfârși prin a le purta – și ce poate să vă vină mai bine la gât sau pe mână decât o poveste?

***
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication

1881
irina movilazimbeste, oamenii vor avea mai multa incredere in tine

zimbeste, oamenii vor avea mai multa incredere in tine

acum doua saptamini am primit o invitatie la piesa O noapte furtunoasa, de la TNB si ca sa fiu convinsa sa merg mi s-a spus ca-l vad pe Dan Puric.

am fost, Puric a fost cel mai bun lucru din toata montarea (ca stare, energie si cum si-a dus rolul, Rica Venturiano, constant toata piesa – chiar daca a “tras” putin cam mult la public lungind niste momente mai mult decit mi-ar fi placut mie sa fie), dar altceva m-a impresionat la piesa aceea.

nu o mai vazusem de multa vreme pe Irina Movila (o Veta buna si energica, amuzanta, care-i domina pe toti cu prezenta sa, ceea ce era perfect pt rol) si m-a impresionat efortul ei de a tine ritmul unei partituri uneori prea plina de gesturi.

pe durata piesei, am vazut-o de citeva ori transpirind siroaie, poate si pentru ca are mult text pe linga tumbele pe care trebuia sa le faca pe scena ( e o montare care se vrea bulevardiera, dar nu e dusa pina la capat in directia asta), dar cel mai tare m-a impresionat la aplauze.

era evident obosita, fata ei spunea prin orice muschi “nu mai pot”, dar cind a ajuns la aplauze in fata, la rampa, si-a afisat cel mai proaspat zimbet. dintr-o data, ca si cum si-ar fi pus o masca.

desigur, parte din antrenamentul de actrita, dar tot m-a impresionat detaliul asta.

***

invitatia am primit-o ca parte dintr-o campanie pentru un tratament de albire a dintilor, Pearl Drops, dar sunt absolut sigura ca organizatorii nu asta au vrut sa vad. ci sa ma bucur de o comedie romaneasca

in invitatia pe care mi-o trimisesera scrie “96% dintre adulti cred ca zimbetul face o persoana sa fie mai atragatoare. cind zimbim, ne simtim mai fericiti.”

eu ma gindeam in timp ce vedeam zimbetul care masca efortul Irinei Movila “zimbeste, oamenii vor avea mai multa incredere in tine”.

***
P.S. cu tot respectul, piesa nu este “reper pentru montarile lui Caragiale” cum au spus criticii citati pe site-ul TNB. e o parere de spectator care a vazut si (mult) mai bine. mi-ar fi placut sa vad piesa fara Mircea Rusu in rolul unui Jupin Dumitrache care iubeste mult prea mult aplauzele si cu Medeea Marinescu in rolul Zitei (am vazut-o pe Ileana Olteanu).

2420
jurnalisminfidelitati. am zis gata. asta a fost.

infidelitati. am zis gata. asta a fost.

in dimineata aceasta , pentru a nu stiu cita oara, am trait momentul acela cind munca mea de mai bine de 2 saptamini s-a incheiat.

nu stiu daca stiti senzatia.

stai ore in sir printre cuvintele unui personaj, le asculti la nesfirsit incercind sa faci distanta intre cuvinte ca sa poti sa-ti bagi capul sau sufletul. sa stii ce e dincolo.

scrii si rescrii incercind ca prin vorbele care dau informatia de baza sa spui lucruri pe care oamenii sa le simta si abia apoi sa le inteleaga. cuvinte simple in ton minimalist.

te culci si te trezesti cu aceleasi ginduri: cum rezolv problema aia? – care problema e cel mai adesea despre unde gasesti loc pentru o informatie in plus, unde pui o secventa cinematografica ca sa cresti tensiunea sau… ce mai tai, pentru ca intotdeauna trebuie sa renunti.

astazi de dimineata a fost momentul la care am zis gata. asta a fost.

textul a plecat la editor care-l va citi cu mintea clara si rece si care va face observatii uneori dureroase (renunta la asta, nu se intelege aici, despre ce e asta? etc etc) si, peste citeva zile dupa ce vor fi facute ajustarile, va fi public.

il veti citi sau nu. il veti parcurge in viteza sau va veti opri la detalii.
in oricare situatie, eu nu voi mai avea nimic de spus.

eu sunt pe cale sa ma despart de un personaj cu care am trait in ultimele doua saptamini ca sa ma uit in jur sa-mi caut altul.

e ceva infidelitate in meseria asta:)

1615
stepacind nu mai exista cale de mijloc

cind nu mai exista cale de mijloc

pentru adrian nastase nu mai exista cale de mijloc.

imaginati-va ce va fi peste 2 ani (8 luni etc) cind va iesi din puscarie.
un fost demnitar care a fost inchis si care a ratat o tentativa de sinucidere. nu va exista intilnire cu presa la care sa nu fie intrebat despre momentul tentativei de sinucidere. va fi o urma mai prezenta in viata sa decit cicatricile pe care le va putea ascunde dupa gulerul camasilor.

a incercat sa se sinucida din orgoliu si din dorinta de a pastra controlul propriei imagini ( o forma de demnitate in reperele domniei sale), dar cind va iesi din penitenciar toate astea se vor fi dus.

in urmatorul an, fie va fi martirizat si va (re)ajunge unul din marii conducatori ai tarii (are inteligenta si orice altceva necesare pentru asta), fie va fi nimeni. iar atunci, cind va fi zero, nimeni, fiind constient ca are toate datele sa fie mult mai sus, orgoliul il va chinui si mai tare.

e ca intr-un roman rusesc. (ca tot vine dintr-o educatie comunista.)

intimplarea de zilele astea, dincolo de semnificatiile politice si juridice, are un tragism teribil.

3203
Best_Fest_2012_01hai cu mine la Bestfest

hai cu mine la Bestfest

sa o luam asa: mai sunt 2 saptamini pina incepe bestfestul si e un eveniment pe care n-ar trebui sa-l ratati.

daca din motive care mai de care mai diverse nu v-ati luat inca bilete, am de daruit 4 invitatii full – pentru cele 3 zile de festival.

si nu doar invitatiile vin in pachetul asta, pentru ca e gasca mare.

avem 10 bloggeri care isi iau cititorii simpatici la concerte -> asta inseamna muulta distractie, dar si ceva networking

avem niste tricouri speciale pe care le primim personalizate -> ca sa ne mindrim ca apartinem celei mai cool gasti de la concerte.

avem ceva surprize -> daca-s surprize nu le spunem, le descoperim la fata locului; un singur hint va dau: toata distractia e asigurata de Vodafone – care e si partener al festivalului:)

buuuun, ce trebuie sa faceti?

sa-mi spuneti de ce vreti sa mergeti la Bestfest intr-un comentariu. pe 28 alegem cistigatorii (care ne vor spune masurile la tricou pe mail:) ) si apoi ne vom distra tare.

start joc!

p.s. stiu ca nu va intereseaza f tare, dar eu abia astept sa vad garbage:)

mai sunt in distractia asta Andressa, Simona Tache, Piticu, Vlad Petreanu, Cabral, Alex Radescu, Radu Dumitru, Manafu si Zoso .


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!