88

Cuvintele au magia lor

Text de Raluca Antuca

De câțiva ani țin legătura cu un tip din Puerto Rico, inițial ca să-mi exersez engleza, iar mai apoi ca să împărtășim diferite experiențe legate de cultură și tradiție. Nu de puține ori am avut dificultăți în conversație, pentru că nu era un cuvânt care să exprime exact ceea ce voiam eu să transmit.

Fiecare limbă are magia ei, poate și de asta mulți poeți nu vor ca operele lor să fie traduse; astfel și-ar pierde din semnificație și frumusețe. Pentru toate cuvintele care nu pot fi traduse în limba engleză (deja universală), există o serie de ilustrații care le redefinesc.

Artista Marijia Tiurina a realizat această colecție numită Untranslatable Words, în care cuvinte din diferite limbi, care descriu cu multă acuratețe emoții specifice sau situații, sunt ilustrate.De exemplu, este un cuvânt în japoneză care descrie acea senzație când te simți mai urât după o schimbare de look sau un alt cuvânt în suedeză care este folosit atunci când ai mai dori o cafea.

Pe lângă faptul că afli lucruri noi din alte culturi, ilustrațiile sunt tare simpatice și comice. Abia aștept să facă una și pentru un cuvânt din limba română, poate chiar pentru „dor”, pentru că nicăieri în lume nu are o semnificație mai frumoasă.

Leave a Comment


eight + 9 =


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!