Author : Cristina Bazavan

romaniaScrisoare catre viitorul Presedinte,

Scrisoare catre viitorul Presedinte,

Irina Pacurariu m-a invitat sa scriu o scrisoare, publica, catre viitorul presedinte. Ea va face parte din emisiunea “Scrisori catre presedinte” care va fi difuzata de TVR, duminica incepind cu ora 18.35.

In contextul acestor zile si, mai ales, ale intilnirii televizate de ieri, am sa fac publica scrisoarea aici. (ea a fost scrisa, si filmata partea mea de emisiune, imediat dupa primul tur al alegerilor, luni 3 noiembrie.)

*

Domnule presedinte,

Daca tot am acest privilegiu sa va scriu o scrisoare publica, dati-mi voie sa va pun o intrebare: Dincolo de ideologii si de indemnurile colegilor de partid, ce v-a facut, cind ati ramas singur si-ati analizat propunerile, sa spuneti “da, candidez”?

In ultimii 25 de ani, m-am intrebat – la fiecare schimbare de mandate – de ce ar accepta cineva sa devina modelul de viata pentru citeva milioane de romani.

E ego? Adica stiti dvs ca sunteti mai bun decit toti ceilalti si ca puteti fi un exemplu?

E smerenie si datorie? Adica stiti ca puteti schimba un pic in bine lumea din jur si va puneti viata si timpul in folosul tarii?

Imi doresc sa aveti bun simt, nu pentru ca TREBUIE sa-l aveti, ci pentru ca exista in interiorul dvs. Imi doresc sa aveti onestitate si liniste interioara ca sa le puteti da mai departe si celorlalti. Imi doresc sa deveniti un model, un mentor, un mediator, un diplomant adevarat. Si sa va aduceti aminte, cu responsabilitate de asta in fiecare dimineata.

Si sa nu mintiti. Sa nu va mintiti.

Si sper din tot sufletul sa aveti relaxarea sa va lasati sotia sa fie o adevarata prima doamna a tarii care sa se implice cu discretie si eleganta, dar cu hotarire si fermitate, sa aduca in sufletul romancelor dorinta de a face fapte bune, de a-si educa mai bine copiii si de a-i creste sanatosi. Niciunul dintre presedintii de pina acum n-a facut-o.

Va doresc succes in lupta cu dumneavoastra de a deveni un om mai bun. Daca o sa cistigati lupta asta, si noi vom fi cistigatori.

1999
shutterstock_cloudsdespre mintea noastra si despre linist(ir)ea ei

despre mintea noastra si despre linist(ir)ea ei

Fericirea nu e o trasatura de caracter, ci o abilitate, cum ar fi abilitatea de a juca tenis… Daca vrei sa fii un jucator bun de tenis, nu este suficient doar sa pui pina pe o racheta, ci trebuie sa exersezi. Putem exersa, in fond, pentru a ne dezvolta buna starea. Absolut toate dovezile stiintifice demonstreaza acest lucru. Nu este nicio diferenta intre a invata sa meditezi si a invata sa cinti la vioara sau sa joci golf. Cu cit exersezi mai mult, cu atit devii mai puternic.” Richard Davidson (profesor de psihiatrie care a studiat creierul lui Matthieu Ricard, calugar budist si genetician, considerat cel mai fericit om din lume)

*

Ideile sunt ca pestele. daca vrei sa prinzi un peste mic, poti sa stai intr-un loc cu apa mica. Dar daca vrei sa prinzi un peste mare trebuie sa te avinti in larg. In apa adinca, pestii sunt mai puternici si mai puri. David Lynch

*

Daca doar stai si observi, vei observa cit de nelinistita e mintea ta. daca incerci sa o linistesti, o sa fie si mai nelinistita, dar , in timp, se va linisti si, cind se va linisti, vei putea auzi lucruri si mai subtile. Si, in acel moment, intuitia ta incepe sa infloreasca, iar tu incepi sa vezi lucrurile mai clar si sa traiesti mai mult in prezent. Mintea nu face decit sa incetineasca, iar tu vezi cum ti se intinde nemasurat, in fata ochilor, momentul prezent. Vezi mai mult decit puteai vedea inainte. Steve Jobs

*

Sa ai resentimente este ca si cum ai bea otrava si ai astepta sa moara celalalt. Carrie Fisher

*

Cind ne incordam muschii daruirii zi de zi, acest proces incepe sa ne transforme propria viata. Pentru ca, oricit de mult succes am avea, cind pasim in lume ca sa “obtinem ceva”. Cind ne straduim din rasputeri sa indeplinim un obiectiv, actionam impulsionati de un deficit evident, concetrindu-ne asupra ceea ce ne lipseste si depunind eforturi pentru a-l obtine, pina cind obiectivul este atins. Dupa care trecem la urmatorul obiectiv. Dar cind oferim oricit de putin sau de mult din resursele proprii, reusim sa valorificam, un anume simt al bogatiei, revarsindu-ne tot potentialul. Arianna Huffington

*

Fragmente din cartea Succesul redefinit, al fondatoarei Huffington Post, Arriana Huffington. Cartea a aparut la Editura Publica si poate fi gasita in librarii, dar si online de aici

cover photo: shutterstock “clouds”

2870
james-deanFifi & The City: bad boys or good boys?

Fifi & The City: bad boys or good boys?

text de Cristina Popa

Sunt pe lumea asta femeie extraordinar de frumoase si cu o minte sclipitoare. Si cu toate astea fac niste alegeri in dragoste de iti incremenesc sinapsele. Am un exemplu asa langa mine. O femeie care ar putea avea orice barbat pe lumea asta. Far aexagerare.  Si totusi ea alege gresit. De fiecare data. Cum ar putea sa ii fie bine? Pai poate sa vina un mare noroc. Sa se indragosteasca de un baiat bun. Desigur, noi prietenii ei stim ce se intimpla. Fetei nu ii plac baietiiasezati, genul cumsecade. Nu simte provocarea, ii miroase a plictis din prima clipa a intilnirii. Sansa ar fi sa gaseasca un om cu suflet bun dar cu alura de golan.  Si care sa-si dezvaluie aura de bun mai tarziu in relatie.

Ajungem la discutia bad boy versus good boy. Femeile vor dragostea absoluta, aia ca in filme. Barbatul trebuie sa fie in primul rand….barbat adevarat. Si cand spunem barbat adevarat ne gandim repede la o nuanta de bad, bad, bad.

Mi-am intrebat prietenele ce aleg in dragoste? Bad boy sau good boy?

Raspunsurile se citesc cu gura  pina la urechi.

La o prima vedere, nici nu cred ca e neaparat alegerea mea. E mai presus de mine. Pur si simplu nu pot sa evit tabara “bad” . Ma atrage ca un magnet si ma mai si monopolizeaza. Ies “in sange,, de fiecare data, dar nu ma las. Revin.

 Bad boy clar :))) always!!! De ce? Ca sa nu ma plictisesc ca sa aiba grija de mine… ca sa nu pot sa ii zic vreodata “ca nu are c…” ca sa nu visez la un bad boy :)))

 Bad boy! De ce? Pentru că mă provoacă. Mă inspiră. Mă enervează. Și îmi place adrenalina. Îmi plac golanii.

 Good guy, de aici incolo. M-am saturat de bad guys. Am evoluat destul:)).

 Eu good boy, ca am fost invatata de acasa sa ma feresc de bad boy, ca iese sigur cu broken heart sau broken ribs. Dar good boy nu inseamna neaparat good.Uneori sunt cevaaaa…

 Un mix de ambele, cu pondere mai mare bad.

 Bad boy, asa am ales intotdeauna, good boys sunt prea plictisitori pentru mine.

*

mai multe opinii puteti gasi aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

2232
de-ce-eu-tudor giurgiuDe ce eu? – sa vedeti filmul despre procurorul Panait la primavara, cind intra pe ecrane

De ce eu? – sa vedeti filmul despre procurorul Panait la primavara, cind intra pe ecrane

am vazut aseara o versiune de lucru a filmului “De ce eu?” (regie si scenariu Tudor Giurgiu), inspirat de moartea procurorului Cristian Panait.

nu pot sa vorbesc despre film stilistic sau ca structura, nu pentru ca e in faza de lucru si probabil va mai suferi transformari, ci pentru ca – asa cum cred ca i s-a intimplat majoritatii spectatorilor – am fost marcata de informatiile din film , in contextul acestor zile.

peste citeva luni (in primavara, la premiera) noi romanii o sa ne putem uita la filmul asta ca la o poveste despre descuamarea sufletului in lupta cu un sistem in care cei care fac legea de fapt o incalca. adica o sa-i putem vedea puterea de metafora si o sa intelegem de ce e o poveste care poate fi vazuta in orice colt din lume.

dar zilele astea, cind disperarea ca sistemul acela se poate intoarce e foarte mare, tot ce vede spectatorul sunt detaliile politice ale povestii, coruptia si increngaturile intre serviciile secrete si virfurile politicului, detalii care – desi au aparut in presa in ultimii ani – nu am avut poate atentia, sau poate intelegerea sa le percepem in toate nuantele.

eu, de exemplu, habar nu aveam ca in 2002 Adrian Nastase, premier pe atunci, a anuntat la televizor ca procurorul Alexandru Lele (care-l arestase pe fiul unuia dintre prietenii lui Nastase) este anchetat pentru sustragere de documente si luare de mita, desi procurorul care ancheta cazul (Cristian Panait) nu decisese asa ceva. Si nici nu stiam ca l-au obligat, santajat pe Panait sa semneze decizia prin care il declarau vinovat pe Alexandru Lele.

Panait s-a sinucis pentru ca n-a rezistat presiunilor si nici n-a vrut sa semneze, iar Lele a fost declarat nevinovat citiva ani mai tirziu si statul roman i-a platit daune.

am citit toata noaptea interviuri ale procurorului Alexandru Lele care mi s-a parut a putea fi, dincolo de film care e un act artistic pina la capat, o sursa corecta pentru a afla despre increngaturile coruptiei si mizeriei. unul dintre interviurile care explica foarte mult din ce presiuni si influenta nefasta au avut Adrian Nastase, serviciile secrete si procurorii il puteti gasi aici

filmul arata foarte frumos disperarea si deznadejdea unui om care intelege ca sistemul l-a doborit. Panait a fost dat afara (trimis in concediu pentru trei saptamini), a fost supus la presiuni incredibile si a stiut ca viata lui ca procuror, desi era corect si respecta legea, se incheia cu acest caz.

*

aseara la vizionare era in sala Alexandru Lele cu fiicele domniei sale. dincolo de frumusetea momentului (fiicele isi vad reabilitat tatal intr-un film, stiind ca si spectatorii il simpatizeaza acum), domnul Lele a spus citeva lucruri care m-au facut sa plec acasa purtind pietroaie pe umeri.

dosarul care ancheta moartea suspecta a procurorului Panait avea 4 volume in circuit intern (ii facusera o evaluare psihologca post mortemn declarindu-l nebun) si un volum cosmetizat care era de aratat organizatiilor internationale care voiau detalii despre caz.

*

imi pare rau ca filmul nu poate fi vazut la scara larga zilele astea; dincolo de socul informatiilor (pentru cineva care n-a urmarit cazul si care abia acum intelege increngatura coruptiei de la premier in jos in toata justitia, dar o intelege prin fapte nu prin insiruiri de cuvinte care apar mereu in articole de presa incit am devenit imuni), filmul “De ce eu?” ar putea fi o poveste simbol despre a te lupta cu sistemul corupt, dictatorial, arogant, mafiot.

si in contextul zilelor astea, intrebarea din titlu (care e si o replica in film) – “De ce eu?” – are mai multe semnificatii pentru ca fiecare dintre noi e un “eu” care se poate lupta cu sistemul.

si daca ati fi vazut aseara, dupa proiectie, emotia celor doi actori din rolurile principale, cei care ii interpretau pe doi tineri procurori prieteni si colegi de birou, Emilian Oprea si Liviu Pintileasa, carora le tremura lacrima in git si care proiectau pe propriile persoane intelegerea/trairea acestui film, ati fi simtit mai bine ca fiecare e un “eu”.

 

3216
anamaria marinca 2arhiva: interviu Anamaria Marinca ” Nu ma sperie greselile. Mereu ma gândesc ca trebuie sa incerc inca o data.”

arhiva: interviu Anamaria Marinca ” Nu ma sperie greselile. Mereu ma gândesc ca trebuie sa incerc inca o data.”

interviul de mai jos a fost realizat de Ana Maria Onisei si a aparut in revista Tabu, iulie 2007; el surprinde o parte importanta a caracterului si educatiei actritei Anamaria Marinca si e unul dintre cele mai personale interviuri pe care le-a acordat vreodata.

Multumesc frumos, Ana-Maria Onisei ca mi-ai dat acordul sa postez online acest articol ca sa ramina pentru mai mult timp in spatiul public (cb)

*

De le momentul acestui interviu, Anamaria Marinca a jucat in citeva serii tv britanice, a avut spectacole de teatru la Londra cu cronici foarte foarte bune si e chiar in aceste zile pe ecrane in filmul FURY, o productie cu foarte mari sanse de Oscar in care il are partener pe Brad Pitt.

 Anamaria Marinca. Gratie. Responsabilitate. Zâmbet

A studiat muzica de la sase ani, a absolvit cursurile Universitatii de Arta „George Enescu” si, intr-un final, s-a apucat sa studieze teatrul. In lumina difuza a studioului foto, Anamaria Marinca e ea insasi, o femeie vie, expresiva, plina de energie pozitiva. Are fermitatea si alura unui om voluntar si decenta masurii. Zâmbetul ei dezarmeaza, asa cum o fac si talentul, onestiatea, gândurile puternice, rostite in soapta. Pe care, o sa le cititi, inclusiv printre rânduri.

De unde vine felul tau politicos, delicat si discret de a duce pâna la capat lucrurile dificile? Ai facut parte mai demult dintr-un proiect, ai jucat piese de teatru pentru copii din penitenciare. Apoi, ai tinut legatura cu unii dintre ei…

Anamaria Marinca: Am participat de doua ori la acest proiect jucat in penitenciare, coordonat de Christian Benedetti. Am participat fiindca am convingerea ca acesti copii au dreptul la un contact cu lumea exterioara. E vital pentru ei. Pot fi condamnati, dar nu ne este permis sa ii rupem de societate. |nsa, asa cum am constatat, asta se intâmpla: devin exclusi. Se obisnuiesc cu penitenciarul, cu lumea de acolo si, dupa ce se afla din nou in libertate, unii comit delicte doar pentru a se reintoarce intr-un loc pe care il cunosc. Nu mai pot sa rezoneze cu regulile din afara, cu legile scrise sau nescrise. Nu poti fi un profesionist cu sânge rece pâna la capat. Faptele acestea te marcheaza, iti e imposibil sa nu te implici.

Ai simtit ca s-au deschis fata de voi, ca au inceput sa perceapa lucurile din exterior, cât timp ati jucat acolo?

A.M.: Experimentul pe care l­am facut a fost unul artistic, n­am fost prezenti in calitate de psihiatri, de psihologi sau de asistenti sociali. Nu avem pregatirea necesara pentru a vindeca suflete. Dar da, am trait un sentiment acut si chiar violent, simtind ca le­-am deschis sufletele. |n decurs de doua saptamâni, cât a durat proiectul, vocabularul li se modificase, lumina din ochii lor stralucea altfel… Schimbarea era vizibila. Pe de alta parte, e dureros sa vezi asta. Cum dureros e si faptul ca stii ca trebuie sa-i parasesti. Ei au nevoie de continuitate, au nevoie de cineva care sa duca mai departe astfel de proiecte – nu neaparat proiectul nostru­, dar sa initieze altceva care sa-i motiveze si sa-i ajute sa faca fata unei realitati exterioare, lumii reale. Pâna la urma, copii acestia sunt un produs al societatii in care traiesc; reactioneaza in functie de ce vad in jur si asimileaza foarte usor. Mi-e greu sa cred ca un tânar de 16 ani poate premedita o crima.

Iubesti mai mult oamenii, decât scena.

A.M.: Sper sa fie astfel! Viata, iubesc viata, tot ce tine de real, tot ce e viu. Nu pot sa ma obiectivez si sa vorbesc detasat despre mine, sa fiu „Anamaria Marinca”. (râde) Petrec prea mult timp cu mine, ca sa-mi mai fiu interesanta.

Ai debutat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, intr­o piesa regizata de Radu Afrim. Ce iti mai amintesti din incântarea cu care ai jucat primul rol?

A.M.: Si acum sunt incântata si mândra de acel spectacol, „Ocean Café”, impreuna cu Constantin Lupescu am jucat un text al Gianinei Carbunariu, care se numeste „Honey”. La vremea respectiva – desi n-as putea spune ca nu e un teatru apreciat si acum-, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt, al carui director era domnul Dan Borcia, se afla in „plin avânt”. „Ocean Café” e o piesa formata din mai multe fragmente, istorii al caror punct de convergenta era un bar subacvatic, unde existau ecrane care tineau loc de hublouri prin care se vedeau balene. Iar pentru mine, sa joc in aceasta piesa a fost o experienta extraordinara, mai ales ca la Universitatea de Arte „George Enescu” fusesem educata intr­un mod conservator, riguros si benefic pentru ceea ce aveam nevoie mai tirziu. Jucând, insa, am intrat pe un teren nou…

Te bântuie rolurile, personajele, dupa ce termini un spectacol?

A.M.: Imi pastrez rolurile. Ma folosesc de ele atunci când incerc sa creez un nou personaj. Rolurile sunt ca experientele pe care le traiesti in viata. Si se inspira din viata. E firesc sa existe si nemultumiri legate de roluri, insa esecurile sunt cele din care inveti cel mai mult. Am avut si spectacole nereusite, dar lucrurile acestea m-au ambitionat.
Si am tot incercat…

Ti-a fost teama de cum ai sa te adaptezi la ritmul din Londra? Esti si foarte tânara.

A.M.: Poate tocmai datorita „incostientei vârstei” n-am intâmpinat niciodata greutati in a ma adapta acolo. Oricum, aici am relationat cu sistemul intâia oara –  ma refer la film, caci la Londra am avut prima experienta cu filmul, in „Sex Traffic”. Asa ca, am fost pur si simplu aruncata in apa, si am invatat sa inot.

Imaginile cu echipa din „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile”, de la Cannes sunt foarte frumoase: va tineti de mâna, e multa tandrete in ele si se vede bucuria reusitei. Povesteste­ne ce nu stim despre cum v­-ati simtit acolo.

A.M.: Pentru mine a fost un moment foarte intens, am ajuns la Cannes literalmente cu o ora inainte de momentul „covorul rosu”. Filmul a avut un ecou foarte puternic. Nu pot sa spun ca ne asteptam la Palme d’Or, desi nu se poarte sa nu-ti doresti acest premiu. Insa, poti visa, iar visele sa nu se implineasca. Atunci când se implinesc, devine complicat.

De ce devine complicat?
A.M.: Pentru ca ramâne un gol, un vid dupa un astfel de premiu, pe care trebuie sa il umpli. E tristetea invingatorului… Nu simti teama dupa un astfel de eveniment, insa incepi sa iti pui foarte multe intrebari cu privire la ce urmeaza sa faci dupa.  Nu poti stii niciodata cum va iesi un film. El prinde viata din momentul in care pornesti sa lucrezi. Si e imprevizibil, poti avea un scenariu exceptional si, uneori, filmul sa nu iasa la fel de bine. Sau, sa existe o poveste aparent banala, iar filmul sa fie foarte bun.

Cine a fost cel mai emotionat dintre voi?

A.M.: Cred ca am fost cu totii. Emotia plutea in jurul nostru. De fapt, era mai degraba o stare de gratie, decât emotie. Lucrurile devin foarte clare in acele momente, esti foarte constient de fiecare clipa, timpul se dilata. Imi tremurau genunchii.

La premiile BAFTA ai purtat balerini, de teama sa nu te impiedici pe scena. La Cannes, ai venit cu tocuri. Te-ai pregatit mult pentru aceasta aparitie?

A.M.: Nu m­-am pregatit absolut deloc. Trebuie sa spun, insa, ca prietena mea, creatoarea de moda Maria Lucia Hohan, imi face rochiile pentru aceste evenimente. Si inainte de ceremonie am intrebat­-o: „Pot sa ma incalt cu balerini?”, iar ea mi-a spus ca e obligatoriu sa port tocuri. Si, fireste, am ascultat-o, desi nu mai purtasem tocuri de ani de zile.

Mai primesti sfaturi de la tatal tau in legatura cu aparitiile tale? A vazut 4 luni, 3 saptamâni si jumatate”? (n.red.: Gheorghe Marinca a fost actor al Teatrului National din Iasi si este profesor la Departamentul de Teatru din cadrul Universitatii „George Enescu”)

A.M.: Am nevoie de dialog in permanenta, iar tata e foarte obiectiv. Nu a vazut inca filmul, insa mereu vorbesc cu el. Tata e un model pentru mine. De fapt, nu, mai bine as spune doar atât: tata e pur si simplu tata.

Care e cea mai veche amintire din copilarie pe care o pastrezi?

A.M.: Eram foarte mica, aveam doar trei ani si stateam intr-­un tarc. (Si incercam mereu sa ies de acolo, sa sar.) Imi amintesc cum vroiam sa imi conving fratele sa imi aduca multe jucarii, pe care sa ma urc, sa pot sa escaladez, sa ies de acolo. Eram dornica sa evadez, inca de pe atunci.

Ai un personaj de carte sau de teatru, pe care, daca ai putea, ti-ai dori sa-l cunosti?

A.M.: Nu stiu… Cred ca m-as indragosti de Mercutio.

 

 

3401
shutterstock_revisteAmintiri si lectii de la revista Tabu

Amintiri si lectii de la revista Tabu

In week endul acesta am triat citeva cutii cu diverse amintiri care s-au aflat intr-un depozit. Lucruri personale, dar si multe amintiri profesionale; de la dosare cu campaniile Europa FM pina la colectia revistelor Tabu din anii in care am manageruit echipa.

De aproape 4 ani de cind am plecat de la Tabu, n-am mai deschis nicio revista. Nu stiu cum arata astazi revista si, in general, refuz sa intru in orice conversatie pe tema continutul ei actual ori a vreunei decizii editoriale a actualului management.

In week end a trebuit sa ma intorc la revistele vechi pentru ca a trebuit sa iau decizia ce pastrez din cutiile care se aflau in mijlocul casei.

Asta a fost un exercitiu frumos de a ma uita la mine din urma cu 7-8 ani, dar si la munca mea si a unor echipe minunate.

1. E frumos sa constati ca nu mai ai incrincenarea de a te afla fata in fata cu ceea ce consideri a fi o greseala intr-un text. Da, si acum as mai edita unele dintre textele de atunci, “curatindu-le” de citeva emotii pe care le consider in plus, dar – cintindu-le cu mintea curata si fara nicio idee despre ce e vorba in ele – mi s-a parut uimitor ca foarte multe sunt perfect valabile si astazi.

2. Multi dintre tinerii pe care am pariat in 2005-2010 sunt astazi vedete confirmate.
Imi aduc aminte cit de mult ma luptam cu managementul ca sa fie in revista un articol despre x sau y ( “cine naiba a auzit de astia?” era replica standard), dar sa-i vezi cu ochii faptelor de peste aproape 10 ani e un confort psihologic imens. E o confirmare ca instinctul, backgroundul tau cultural functioneaza.

3. Editorialele pe care le-am scris atunci ma reprezinta si astazi. E reconfortant sa vad ca am fost sincera.

4. Sunt atit de multe interviuri frumoase (care mai stau si astazi in picioare) incit e aproape incredibil.
Mi-am amintit de primul interviu international (cu scenaristii de la Sex & The city) si incrincenarea mea in fata colegilor “cum adica pina acum nu am solicitat niciun interviu international?” si de acolo incolo a fost un sir valoros de interviuri cu actori, muzicieni imensi despre care puteam citi si in revistele “de afara”, doar ca era continutul nostru. Scris si facut de noi.
Interviurile care-mi poarta semnatura am sa le postez online, precum si o parte a interviurilor facute de Ana Maria Onisei (pentru ca am acordul ei); pe celelalte, din considerente de drepturi de autor nu le pot posta.

5. E interesant sa vezi cum de la an la an continutul isi schimba proportia de fotografii/ fashion vs interviuri reportaje. Si cum de fapt numerele cele mai vechi, alea care pareau cu cel mai greu content, sunt in continuare perfect valabile. Si stilistic, si editorial. Pentru ca doar continutul (informatia) daca e corecta si puternica rezista peste timp.

Cind muncesti zi de zi la o revista e ca si cum stai zi de zi, multi ani, cu cineva in casa: incepi sa-i vezi mai mult defectele si uiti de ce sunteti impreuna. Sa revad revista dupa atita ani a fost ca si cum m-as fi uitat la un fost iubit, cu mintea si sufletul curate, si-am inteles de ce – in alta viata – am fost impreuna; n-avea cum sa fie altfel.

A fost deci o experienta foarte interesanta in acest week end sa ma pot uita pe munca mea din ultimii ani. Si sa vad ca am relaxarea sa ma uit la ea ca si cum ar fi a altuia, cu curiozitate proaspata, mintea curata si analiza corecta.

E un exercitiu pe care vi-l recomand. E frumos sa te uiti la esenta caracterului tau – revazindu-ti reactiile din munca sau din viata personala – si sa intelegi cu ce te lupti ca sa imblinzesti, dar mai ales de ce unii oamenii iti sunt prieteni sau te-ai regasit peste ani in munca lor.

cover photo shutterstock

3232
shutterstock_meditatie9 motive pentru care e util sa-ti incepi ziua antrenindu-ti creierul (meditind)

9 motive pentru care e util sa-ti incepi ziua antrenindu-ti creierul (meditind)

Din cauza contextului pe care noi l-am pus asupra conceptului yoga (cu participarea exceptionala a unor oameni ca Bivolaru), meditatia (antrenarea creierului) ne pare un concept dubios.

Iata 9 motive pentru care ne e de foarte mare ajutor sa ne incepem ziua meditind. Nu va ginditi ca daca tocmai v-ati trezit, creierul e odihnit; in timpul somnului el lucreaza, la unii cu o mai mare intensitate decit la altii. Visele sunt un exemplu al activitatii sau, pentru oameni ca mine, rezolvarea unor probleme de matematica in somn sau a unor chestiuni care tin de gasirea unor structuri pentru diverse strategii/articole e o alta dovada ca nu se odihneste creierul in timpul somnului.

Meditatia – exercitiul constient de a aseza gindurile si de a dezvolta constiinta de sine – e un lucru care, facut precum ritualul spalatului pe dinti, timp de 20 de minute in fiecare dimineata, ne poate schimba fundamental viata.

1. Regleaza presiunea arteriala.

2. relaxeaza mintea (care desigur aduce si un somn mai bun)

3. Duce la relaxarea musculara

4. Face creierul mai puternic si ajuta la o concentrare mai buna asupra chestiunilor de peste zi

5. Diminueaza incordarile emotionale (care duc la invidie, ego, ura)

6. Imbunateste respiratia si sanatatea plaminilor (care duce la o mai buna oxigenare a creierului)

7. Reduce stresul

8. Reduce perceptia durerii fizice

9. Ajuta la dezvoltarea abilitatilor de analiza

20 de minute in fiecare dimineata in care mintea e golita de orice gind (nu o sa iasa la inceput, dar e o chestiune de antrenament), respiratia e constanta iar coloana vertebrala este perfect dreapta.

e un prim pas intru antrenarea creierului si gasirea unei altfel de liniste

foto cover shutterstock

1683

filme care ne fac oameni mai buni si mai frumosi (part 1)

cum in week end-ul asta am triat cd-urile, dvd-urile, revistele pe care le -am adunat intre 2000-2009 si care se aflau intr-un depozit, am gasit multe filme despre care astazi nu se mai vorbeste nimic.

nu apar in cronicile din reviste, nici in multiplex-uri, dar sunt filme care arata o alta fata a cinematografiei si pe care vi le recomand cu multa incredere.

iata-le intr-o ordine intimplatoare

Me and You and Everyone We Know in regia minunatei Miranda July

Barfuss in regia Til Schweiger

(din pacate nu gasesc niciun trailer cu subtitrare. e povestea unui jurnalist cu mult ego si plin de increderea pe care i-o da charisma sa si care face puscarie si ca sa iasa mai repede trebuie sa munceasca intr-un centru unde sunt lasati peste zi oamenii bolnavi)

Thou shalt not commit adultery (din Decalogul lui Kieslowski, episodul 6)
youtube are filmul integral:)

Stesi (something like happines), regia Bohdan Sláma

e o poveste despre a gasi bucurie in mijlocul lucrurilor care vorbesc despre mizerie si deznadajde

Father & Son – Alexander Sokurov
(pur si simplu o capodopera, ca si celalalt film din serie Mother & son)

Russian Ark – Alexander Sokurov
(un film tras dintr-un singur cadru… cu participarea a 2000 de actori sia trei orchestre care au cintat live)

Eros – Michelangelo Antonioni, Steven Soderbergh, Kar Wai Wong
(trei scurt metraje asezate intr-o singura poveste plina de erotism)

2383
bratara fapte bunebratara mea cu fapte bune

bratara mea cu fapte bune

din septembrie 2013 lucrez constiincios sa-mi fac o bratara doar a mea.

lucrul asta a parut curios pentru prietenii mei care stiu ca port bijuterii foarte rar si ca ma insotesc prin viata , zi de zi, doar 2 inele. amindoua cu mesajele lor speciale (pe unul scrie limpede vezi doar cu inima), amindoua cu un design foarte minimalist.

numesc bratara asta “a faptelor bune” si-i adaug cite un nou talisman cind stiu ca am mai facut o fapta buna, ca sa-mi ramina acolo marcat amintirea momentelor care au insemnat efortul sau energia din spatele faptei bune.

nu sunt foarte generoasa cu “charm”-urile  (talismanele) pe care le adaug, cum nu port foarte des bratara.

saptamina trecuta am vrut sa-mi mai cumpar un charm si-am cautat in mall-ul in care ma aflam (baneasa) magazinul firmei Pandora. cum nu l-am gasit, am abandonat si-am zis ca nu e sa fie, poate ca n-am facut fapta buna, de fapt.

ieri, de Mihail si Gavril, am primit insa un charm care nici nu stiam ca exista in colectie.

mi s-a parut o coincidenta minunata si ma bucur ca bratara mea cu fapte bune e putin mai bogata.

ma rog, uitindu-ma ca intr-un an am pus doar 8 charme-uri nu pare ca am fost un om foarte bun, n-am facut prea multe fapte bune, dar….

2132
badea bataieNu va (mai) bucurati ca Mircea Badea a luat bataie

Nu va (mai) bucurati ca Mircea Badea a luat bataie

Mircea Badea a luat bataie de la un motociclist pe care l-a injurat intr-o emisiune. Bataia a fost in cadru organizat, cu arbitrii, sustinatori in ambele tabere si spectatori.

Oamenii care nu-l plac pe Badea pun comentarii pline de aroganta si bucurie pe facebook, traiesc prin procura victoria celui care l-a batut pe Badea si se simt razbunati pentru multele mizerii spuse de Badea (in duet cu colegul, prietenul si sustinatorul  Gadea), oamenii care-l plac pe Badea il lauda ca a avut curajul sa se urce pe saltea in compania domnului acela care era nu doar motociclist, ci si sportiv profesionist.

Dar dincolo de toatea astea, in rezumat, cind nu mai ai orgolii totul se reduce la: un prezentator al unei televiziuni de stiri (afiliata CNN) a decis sa se bata intr-un cadru organizat cu un spectator pe care l-a injurat in emisiune.

Nimeni din conducerea postului (afiliat CNN) nu si-a pus problema morala a acestei dispute, nimeni n-a putut sa-i puna ego-ul intre corzi si sa-l tina in studio acolo unde ii e treaba si meseria. Nimeni nu s-a gindit ca pasul urmator pentru oricare spectator e sa-l ia la bataie pe prezentatorul tv care nu spune lucrurile cum crede el; pentru ca ei -via Badea – tocmai au validat modelul acesta de “dialog” in afara ecranului; au spus ca e ok sa fie violenta verbala la tv si fizica in afara studioului, ca daca nu te pot convinge sa ai aceeasi parere cu mine prin cuvinte, pot sa te conving prin pumni.

(nu tine argumentul ca a fost o bataie in cadru privat; el s-a dus acolo ca sa regleze cu pumnii si picioarele ceva ce sustinuse intr-o emisiune a postului tv – din nou, afiliat CNN).

In orice tara civilizata de pe lumea asta, Badea ar fi fost dat afara din momentul injuraturilor pe post, nu si-ar fi pus problema public  sa se bata cu unul dintre subiectii emisiunii lui si nici n-ar fi avut sustinatori dintre colegi, la bataie, ca sa-i faca galerie.

Antena 3 tocmai ne-a servit o lectie despre cum cind nu mai ai argumente , e ok sa te iei la pumni cu cel cu care “te -ai conversat pina te-ai injurat”. O lectie despre barbarism, despre cum te poate distruge ego-ul si despre cum poti influenta in negativ publicul tau.

Aseara a fost lupta in ring, imi doresc din tot sufletul ca in aceasta dimineata – cu mintea limpede – domnii Badea si Gadea sa realizeze ca au trecut de multa vreme granita a ceea ce inseamna sa fii un model, au uitat responsabilitatea pe care o au stiind ca vorbesc in fata a sute de mii de oameni, nu ca sa se auda pe ei ci constienti ca altii ii vor urma.

De aseara, s-a trecut o linie grava a eticii nu in presa, ci in viata.

Ne-am intors la a fi maimute : nu ne putem intelege si,  dupa ce ne injuram pe banane, ne luam la bataie. Si-avem spectatori care ne fac galerie.

*

Sper ca domnul Gadea sa-l dea afara pe Mircea Badea; din pacate CNN, cu a carui afliere se lauda (desi oamenii aia stiu doar de munca lui Carmen Avram si cele citeva campanii sociale de la Observator, nu de urletele lui Badea ), nu va lua atitudine: afilierea se obtine contra cost cu o taxa generoasa pe an si , si ei – ca si noi – fac business.

Tocmai traim unul dintre cele mai josnice si mai triste momente din presa romaneasca. Nu va bucurati ca Mircea Badea a luat bataie.

Cu asemenea model, validat astazi in spatiu public, la lectia de morala, etica si bun simt – pe termen lung – o sa raminem toti repetenti.

*

P.S. sunt dintre cei atacati de Badea si Gadea cu vorbe mincinoase care sa-mi trivializeze munca, desi domnul Gadea n-a avut nicio problema sa-mi raspunda la intrebari pentru un profil al lui Carmen Avram sau sa ma sune insistent, desi refuzam politicos de fiecare data, via producatoarea domniei sale, sa ma duc la Sinteza Zilei cind interesele sale politice coincideau cu opiniile mele (scrisoarea catre Majestatea Sa Regele Mihai). nu le port nici pica, nici simpatie. le inteleg tehnicile si smecheriile si… nu-mi pasa. stiu ca drumul meu e departe de al lor.

cover foto adevarul

3843
johnwilhelm02un tata fotograf pasionat de photoshop si cele 3 fete ale sale

un tata fotograf pasionat de photoshop si cele 3 fete ale sale

ce face un tata cind are trei copile frumusele foc si el e pasionat de fotografie si de photoshop?

isi arata abilitatile (in vederea unor viitoare contracte desigur) photoshopindu-si copilele in ipostaze care mai de care mai comice.

pe tata il cheama John Wilhelm iar aici e pagina lui de  Facebook unde face demonstratii de before & after pe diverse fotografii.

 

 

 

si un exemplu de before & after

n-am nici cea mai mica indoiala ca domnul fotograf nu a obtinut citeva contracte bune, odata cu expunerea internationala.

2256
shutterstock_gunoaieRomania, tara unde bunul simt e plictisitor

Romania, tara unde bunul simt e plictisitor

Zilele astea prietenii mei sunt incintati ca – IN SFIRSIT – Klaus Iohannis a inceput sa riposteze catre contra candidatul lui.

Ieri, “intr-un discurs fara precedent” (ca sa citez televiziunile), Iohannis i-a pus citeva “etichete” lui Ponta: i-a spus ca e “fraier” pentru ca n-a stiut sa cheltuiasca eficient banii destinati investitiilor, i-a mai spus ca afirmatiile cum ca el intentioneaza sa dezbine Ardealul sunt niste “cretinisme”.

Oamenii care il sustin s-au bucurat: “in sfirsit ia atitudine, ii spune nesimtitului ala ceea ce merita”, a spus un prieten de-al meu, profesor.

Daca insa ne dam un pas in spate si ne uitam la noi si la nevoile noastre legate de acesti candidati, s-ar putea sa ne schimbam parerea despre… noi.

*

In ultimii ani discursul politic a fost pe contre, pe etichete care de care mai colorate, mai ironice, mai nepoliticoase: Traian Basescu l-a numit pe premierul Ponta “pisicut”, “mitoman” (2012), premierul a fost si el generos cu etichetele a spus ca Tariceanu nu poate veni in fata Parlamentului “sa i se numere ouale pentru ca nu are ce sa i se numere din pacate”  (2006), la televizor oamenii au putut vedea cum prezentatorii se adreseaza unor autoritati cu “nesimtitule” sau “dobitocule” (Mihai Gadea catre Lucian Duta, seful CNAS), Rares Bogdan aseara catre Bogdan Stanoievici, Ministrul delegat al romanilor de pretudindeni).

Oamenii au invatat ca e ok sa ripostezi cu invective, ca e ok sa folosesti cuvinte dure in locul argumentelor si ca, la sfirsitul unui dialog, trebuie sa ai cuvintul cel mai tare, cel mai dur, altfel – cum s-a intimplat recent la tv – esti eliminat din conversatie.

*

Sa facem un exercitiu si sa mutam genul acesta de conversatie in interiorul unei familii, al unui cuplu.

Ea e suparata ca el n-a dus gunoiul si rabufneste folosind invective. El ii raspunde la fel ca sa nu ramina mai prejos, sa aiba ultimul cuvint, ba aduce si citeva exemple de la vecini “da’ nici Gigel nu face asta, doar tu ma tii sub papuc”.

E un model pe care-l invatam zilnic de la politicieni: cind li se spune ca au un lider care e anchetat pentru ceva, raspund repede fericiti “dar si la voi sunt oameni sub ancheta”, mutind discutia ca un ping pong cu gunoaie, fara sa isi asume cineva sa faca, de fapt, curatenie.

*

Mintea noastra s-a pervertit, intre multele invective folosite drept argument intr-o conversatie (nu mai vorbesc de emisiunile tabloid unde iti doresti sa nu asculte vreodata copiii de teama ca te-ar intreba ce inseamna ce spun oamenii aia si de ce spun asta), am ajuns la un stadiu de uzura incit nu ne mai capteaza atentia decit ceva SI MAI DUR. SI MAI OBRAZNIC. O eticheta SI MAI MIZERABILA.

Iar cind intilnim un om care vorbeste elegant, duce o conversatie in termeni nu doar diplomatici, ci si foarte argumentativ inteligent, ni se pare ca e plictisitor. Ca n-are zvic. Noi vrem singe pe pereti, cuvinte urite si mizerii.

Chiar daca acum, cind cititi aceste rinduri faceti un pas in spate si spuneti ca nu sunteti asa, mai ginditi-va putin la reactiile voastre din ultimele saptamini. Ginditi-va cu sinceritate.

O sa avem nevoie de 10-20 de ani sa recuperam mental ce am stricat in ultimii ani, la nivelul discursului si la nivelul competitivitatii (prin campania asta electorala tocmai ce le-am spus copiilor ca e cistigator nu cel care e cel mai bun, ci cel care a pus mai multe etichete rele asupra competitorilor, cel care a declinat in cit mai multe forme expresia vulgar populara “ba pe a ma-tii”).

Traim in tara in care am ajuns sa ne placa sa ne jucam  cu mizerii, dar nimeni nu aduna gunoiul si nu-l duce la groapa.

In tara in care bunul simt e plictisitor.

Doar ca, pe termen lung, o sa ne imbolnavim si mai tare daca nu invatam sa facem curatenie.
In dreptul nostru mai intii. In curtea si in mintea noastra. In asteptarile noastre.
cover foto : shutterstock 
2878
degas-ballerinas Tiler Peckpovestea balerinei din sculptura lui Degas: Mica Balerina

povestea balerinei din sculptura lui Degas: Mica Balerina

in 1881, Edgar Degas a prezentat publicului o sculptura din ceara la care lucra de 3 ani: Mica Balerina; o balerina care nu semana cu ceea ce prezentase pina atunci, dar nici cu balerinele pe care le vedeau spectatorii pe scena Operei din Paris.

era o fetita care avea ceva din gratia balerinelor, dar si o atitudine care arata o forma de tupeu “de strada”. o balerina de culoare.

sculptura a fost uitata cu anii pina cind in 1956 un finantist filantrop, Paul Mellon, a cumparat-o ca sa o doneze in 1985 catre National Gallery of Art.

sculptura se afla la Musee d’Orsay si una dintre cele mai mari producatoare de show-uri pe Broadway a vazut-o in urma cu citiva ani. asa i-a venit ideea sa afle povestea din spatele sculpturii si sa faca un musical inspirat din aceasta creatie a lui Degas.

*

sigur ca istoricii de arta stiau cine este fetita care i-a pozat pentru 5 franci/4 ore lui Degas, ea este prezenta in mai multe dintre picturile si schitele sale realizate intre 1878- 1881, dar publicul descopera incepind de anul viitor printr-un musical o alta fata a lui Degas si a acestei sculpturi.

fetita,  Marie Geneviève van Goethem , care avea 11 ani cind a inceput sa munceasca/pozeze pentru Degas era ceea ce francezii numeau cu tupeu si aroganta “un soarece de opera”, o incepatoare in balet, folosita ca figuratie speciala. era fiica unei spalatorese si mai avea o sora mai mare care era prostituata, iar copila incerca din greu sa-si depaseasca conditia si sa urmeze o alta cale decit a familiei.

Marie Genevieve a fost concediata un an mai tirziu de la celebritatea cistigata prin sculptura lui Degas pentru ca… a intirziat la o repetitie.

*

Musicalul se joaca deja la NY, rolul fetitei este jucat de Tiler Peck, iar spectatorii pot vedea in paralel si o expozitie Degas cu Mica Balerina dar si alte desene, picturi cu balerine realizate de el.

Mi se pare minunat cum peste ani, artele se intrepatrund ca sa duca mai departe povestile frumoase.

 

5722
mic dejunsanatate: noile mele trucuri pentru mic dejun sau gustari

sanatate: noile mele trucuri pentru mic dejun sau gustari

am mai scris despre micile mele obsesii de a ramine in 45-46 de kg (am 1, 60 m, deci e ok) si despre grija pe care o acord alimentatiei.

nu ma infometez, nici nu-mi suprim placeri cum e o portie de cartofi prajiti, dar le fac pe toate cu rostul lor, inclinind balanta spre rational si sanatos in locul placerii permanente.

cum afara incepe sa se faca frig corpul meu cere unt sau grasime si am incercat sa inlocuiesc untul alimentar cu ceva mai sanatos si cu multe vitamine.

asa am ajuns la gustari cu avocado si prosciutto (sau muschi afumat).

Avocado-ul e untul vegetal, care se asimileaza foarte usor in organism si care contine  vitaminele A, B, C, D, E, K. Datorita B-urilor, acest fruct are efecte tonice asupra sistemului nervos. Contine vitamina A  -60 micrograme/100 g care stimuleaza acuitatea vizuala. 100 g avocado aduc in organism 15 mg vitamina C şi 1 mg fier, elemente cu rol important in stimularea imunităţtii si prevenirea anemiei feriprive.

cum eu nu maninc piine (am inlocuit-o cu griu copt ca gustare intre mese), gustarea cu avocado si prosciutto e mai mult o operatiune de asezat in farfurie. tai f subtire o felie dintr-un avocado, o impart in bucati dreptunghiulare inguste pe care le imbrac in prosciutto sau in muschiul afumat.

in aceasta dimineata le-am mincat impreuna cu conopida,  baby spanac si humus, folosind humusul ca sos pentru celelalte doua cruditati.

Conopida este foarte bogata in vitamina C, dar este, totodata, si o sursa buna de vitaminele B, cu precadere B2, B3 si B6 si aduce si o cantitate mica de provitamina A.  Apa din compozitie (conopida este 90% apa) contine minerale precum: potasiu, magneziu si calciu si furnizeaza o serie de oligoelemente: fier, zinc, mangan, cupru, bor, fluor.

practic am pregatit micul dejun in mai putin de 10 minute si a fost o masa care a continut un aport generos de vitamine.

(in foto se mai vad pere si prune pe care le-am mincat in partea a doua a micului dejun, adica cam dupa o ora de la prima parte:) intrucit m-am asezat la scris si n-am mai vrut sa ma ridic de la masa sa prepar separat. )

desigur nu a lipsit apa calda cu lamiie despre care am scris aici.

practic am trisat si corpul meu a primit  grasimile pe care le cerea ca sa faca fatza frigului, dar de fapt a asimilat si un bogat buchet de vitamine, iar eu stu sigur ca desi sunt multe calorii aici, nu o sa ma ingras:)

asa ca, daca nu mai stiti ce sa pregatiti pentru mesele de dimineata care trebuie sa fie cele mai bogate, poate v-am dat o idee.

o zi usoara sa avem.

3066
shutterstock_rabdaredespre rabdare

despre rabdare

rabdarea mi se pare a fi una dintre aptitudinile oamenilor inteligenti.

implica si vointa, ambitie, intelegere a contextului… implica o educatie cu tine pentru tine.

poate de asta, din ce inaintam in virsta, invatam sa avem mai multa rabdare, ar intre un adult si un copil e o diferenta ca de la cer la pamint la capitolul rabdare.

rabdarea e o pasiune pe care stii sa o controlezi, sa o pui in evidenta.

Tomas Hardy spune despre rabdare ca e o imbinare dintre curaj si sfiala fizica, dar eu cred ca e despre puterea de a spera cu intelepciune si decenta.

ii povesteam lui Fifi (Cristina Popa) acum ceva vreme ca odata am avut rabdare aproape 3 ani ca un prieten sa-si dea seama ca ceea ce ii propusesem eu era corect. ea a zis ca e indaratnicie, eu cred in continuare ca era doar rabdare: am povestit o data pe subiect si-apoi am lasat omul sa inteleaga in felul lui ce are de inteles, fara sa ma mai intorc la subiect.

dar rabdarea in forma ei cea mai frumoasa nu e cind astepti sa ti se confirme ceva (acolo e mult ego), ci atunci cind stii ca nu poti schimba nimic si totusi ai rabdare si intelegere si intelepciune ca sa mergi mai departe.

e o voluptate in asteptarea care e imbinata cu rabdarea, daca stii sa controlezi emotia care apare.

*

ieri se auzeau pe scara blocului in care locuiesc batai teribile in usa de la lift. cum locuiesc intr-un bloc in care se afla multi pensionari, m-am gindit ca s-a blocat vreunul in lift si am iesit sa vad cum il pot ajuta.

4 etaje mai sus era un tinar (stau si multi studenti in blocul asta) care batea disperat in usa, el aflindu-se pe palier.

– de ce bati in usa?

– pentru ca un nesimtit a lasat usa deschisa pe undeva si eu nu mai pot cobori acum.

– si crezi ca daca bati o sa se inchida singura? urca la etajele superioare si vezi unde e problema, pentru ca mai jos nu este; de acolo vin eu.

in primul moment n-a vrut, a zis ca are rabdare pina cind o inchide cineva. eu i-am zis ca asta nu e rabdare, dupa zgomotul pe care-l face, ci prostie. si ca am eu rabdare sa astept acolo, pe palierul lui, pina se intoarce dupa ce va fi inchis usa. a urcat bodoganindu-ma si sunt absolut sigura ca, desi nu intelegeam ce zice, nu ii paream un om prea simpatic.

nu m-am gindit niciodata ca o sa ajung o vecina din aia scortoasa care streseaza pustii din bloc, dar iata ca – daca ai sufiecienta rabdare – ajungi si la asa ceva.

*

rabdarea e o forma de educatie si intelepciune, de rafinament daca vreti. sa ne aducem aminte de asta mai des.

mult mai des.

 

2639
bar code bracelet 0DESIGN: cite mesaje intr-o singura bratara

DESIGN: cite mesaje intr-o singura bratara

ma gindeam ca bratara mea de la Pandora la care adaug cite un charm dupa ce (cred eu ca) am facut o fapta buna e una dintre bratarile cu cele mai multe mesaje (de citeva saptamini vreau sa adaug un anume charm acolo, doar ca nu-l gasesc…:( ) , dar…

am descoperit creatia unui artist italian pe nume Giorgio Bonaguro care a fost invitat la o expozitie care se numeste “cind arta intilneste bijuteria” si care a avut loc in cel mai creativ si mai special oras italian – Florenta, cum altfel.

Bonaguro s-a prezentat la expozitie cu o bratzara lata, care aminteste de catuse si care e formata din benzi subtiri care formeaza un cod de bare.

I-a dat astfel creatiei sale o doza de erotism, una istorica (sclavagism) si una foarte moderna (pretzul, valorizarea obiectului)

cum bratara a avut foarte mare succes, acum Bonaguro vinde bratari personalizate, cu coduri speciale de bare pentru fiecare persoana. si mesajul bratarii lui a devenit si mai puternic.

 

 

 

mai multe detalii aici

 

2048
LesiaTrubat3inovatie: e- traces – urmele dansului

inovatie: e- traces – urmele dansului

o doamna foarte pasionata de dans, dar si de tehnica, a creat un dispozitiv care pus in poantele balerinelor poate recrea intr-o aplicatie urmele pe care le fac miscarile din coregrafie.

inovatia doamnei Lesia Trubat numita Electronic Traces (E-Traces) poate revolutiona lumea dansului intrucit balerinii vor putea compara graficele miscarilor lor cu ale altor balerini, isi vor putea corecta miscarile si, mai ales, vor putea lasa marturie pentru invatacei “cum se face”.

in film vedeti si miscarea si urmele pe care le lasa in aplicatie miscarile balerinei.

 

2133
design parfumDESIGN:  sticla de parfum care se gofreaza

DESIGN: sticla de parfum care se gofreaza

un finlandez cu nume de rus, Nikolo Kerimov, a creat o sticla de parfum care , in momentul in care apesi pe pulverizator ca sa apara parfumul, se gofreaza, se stringe.

e dintr-un fel de carton, e reciclabil si e opusul celor mai scumpe parfumuri din lume unde sticla e mult mai valoroasa decit parfumul in sine (are diamante, safire etc)

 

detalii aici

 

2208
Camera 360vine o vreme cind iti iei la revedere…

vine o vreme cind iti iei la revedere…

sunt maestra in a-mi lua la revedere, si cind vreau si cind nu vreau.

si stiu ca vine mereu  o vreme cind , orice ar fi, tot trebuie sa ne luam la revedere , fie si pentru ca va fi o revedere (ca e ceva care se termina pe moment), fie ca e pentru totdeauna.

acum a venit vremea cind trebuie sa-mi iau la revedere pentru totdeauna de la calculatorul meu simpatic White Beauty, Samsung SF 310 care mi-a fost tovaras de bune si de rele in ultimii 3 ani. ( e simpaticul din foto de mai sus)

a rezistat cu stoicism socurilor la care l-am supus (are ceva urme pe carcasa, dar e ca-n viata: fiecare urma de pe chip spune o poveste),  s-a intilnit o data cu domnul doctor Bogdan Petre si i-a facut o revizie generala si i-a dat verdictul ca e bine, mai poate face performanta.

acum el merge bine mercic, poate ceva mai lent decit sunt asteptarile mele , dar ca la alte intimplari si lucruri in viata, ne mai dorim din cind in cind o schimbare.

cum pur si simplu nu ma inteleg cu MACBOOK-urile, am avut nu am fost foarte fericita (ba chiar am batut recordul de service pentru ca pe acel calculator care e facut sa nu se strice niciodata am reusit sa-l stric in 2 zile de la achizitie si mi l-au schimbat cu altul… deh, karma, energia negativa care ii zicea ca nu-l plac:) ), as dori sa-mi iau un calculator care sa fie usor, subtire, sa reziste la socuri si sa aiba suficienta memorie cit sa-mi pot pune lucrurile necesare muncii mele.

se vede clar din ce descriu ca nu ma pricep. de aia si scriu aici, adica astept sugestii. si nu, nu va consumati timpul sa-mi explicati de ce credeti voi ca mac-urile sunt bune. pentru mine nu sunt, deci sa trecem la alte propuneri.

multumesc pentru raspunsuri, dar mai ales pentru explicatii care sper sa fie pe intelesul meu, nu f f stiintifice.

 

 

3062
maria cassiDe vazut neaparat: Maria Cassi , Attente al lupo

De vazut neaparat: Maria Cassi , Attente al lupo

Maria Cassi e o actrita italiana care a studiat miscarea cu un clown celebru, asa ca are ceva din Chaplin in ea.

E o actrita care e pasionata de limbajul de dincolo de limba de exprimare (a facut un show – Viata mea – in care vorbea simultan in italiana si engleza tocmai ca sa incurce spectatorii si sa-i oblige sa fie atenti mai mult la ce spune trupul ei, decit ce marcheaza vorbele ei).

Maria Cassi vine in week end-ul asta la Bucuresti, la ARCUB cu un spectacol despre care banuiesc ca o sa lase urme: Attente al lupo e despre diferentele dintre femei si barbati, despre stereotipii si despre prejudecati.

E o comedie, un one woman show, dar cu atit mai mult cred ca o sa lase urme spectacolul asta in mintea spectatorilor.

Zilele viitoare am sa va fac cunostinta cu Maria Cassi printr-un interviu, dar s-ar putea sa nu mai gasiti bilete daca asteptati mult.

Spectacolele cu Maria Cassi sunt vineri si simbata, 7 si 8 noiembrie, de la ora 20.oo

 

1980