Author : Cristina Bazavan

niklas4BDSM – in moda 2014

BDSM – in moda 2014

ieri comentam cu Sorana pe Facebook in timp ce ne uitam la Vocea Romaniei despre hainele fetelor. una dintre prietenele ei era suparata ca pe concurenta care e politista de meserie o imbraca foarte mult cu influente BDSM – dominatoare – lanturi, piele.

spuneam aseara ca asta va fi una dintre tendintele majore in primavara viitoare chiar daca nu se gaseste inca in moodboardurile creatorilor.

2014 va fi anul in care va fi lansarea filmului Fifty Sades of Grey, se vor celebra 200 de ani de la nasterea Marchizului de Sade – ceea ce inseamna ca revistele de cultura urbana vor vorbi mult despre BDSM, iar publicul va fi influentat de asta – si , bonus track, tendintele din moda spun ca se va purta negru in negru, pe negru. adica texturi diferite de materiale si transparente in negru.

natural contrastul cel mai bun cu negrul il face pielea, asa ca vom vedea piele neagra cu piele alba, fina, catifelata in combinatii cit mai sexy.

si cum strada va da mai mult directia decit o dau atelierele designerilor, intre atit de mult negru, vor iesi in evidenta trimiterile sexuale. sau simplitatea.

*

am studiat zilele astea tendintele pe visual pentru 2014. printre descoperirile simpatice a fost si acest pictorial a carui idee va fi curind si prin glossy-urile noastre, sunt sigura.

 

 

foto by NIKLAS HOEJLUND

2501

aseara in Baneasa Shopping City a fost avalansa de vedete

scriu rar spre niciodata despre evenimente, dar de data asta a fost asa o desfasurare de forte incit trebuie sa va arat niste fotografii.

ieri a fost aniversarea Damat si au fost citiva dintre invitati care erau foarte speciali prin look si eleganta, care era in acelasi timp foarte simpla.

 

Andreea Berecleanu

 

Nicolai Tand si prea minunata lui sotie, Monica

 

Sandra Stoicescu

 

Teodora Burz si Cristi Pascu

 

Damat Tween (si D’s Damat) e pe piata din Ro de trei ani si mi se pare foarte dragutz ca au scos din casa si au dus la aniversarea lor peste 100 de oameni, unii dintre ei care merg f f f rar la evenimente.

2745
love1Limbajul este o piele…

Limbajul este o piele…

Limbajul este o piele: imi frec limbajul de celalalt. E ca si cum as avea cuvinte in loc de degete sau degete la virful cuvintelor.

Limbajul meu tremura de dorinta.

(A vorbi indragostit inseamna a te darui fara limite, fara dezechilibrare; inseamna a practica un raport fara orgasm. Si poate ca exista o forma literara a acestui coitus reservatus: galanteria pretioasa).

Roland Barthes, FRAGMENTE DINTR-UN DISCURS ÎNDRĂGOSTIT, Editura Cartier

*

e o carte despre cuvinte si limbaj. fragmentul asta e ca sa va convinga sa o cititi, dar e mult mai tehnica si, poate, mai arida decit las eu sa se vada aici:)

*

am vazut la gaudeamus cartea asta. doar ca era foarte aglomerat la standul editurii, n-aveam timp sa stau si mi-am promis ca o caut in librarii. pe parcurs am uitat cine e autorul, ma gindeam ca e Bourdieu sau Baudrillard. si m-am plimbat prin librarii fara sa o identific.

nu-i mai stiam nici titlul bine asa ca nu imi aparea la niciun search

astazi Ana mi-a spus ca tocmai ce -a primit cartea (ii povestisem de ea cum ma intorsesem de la tirg si si-o comandase pe net).

acum citesc, ebook version.

happy.

*

later edit: si tot din carte, dar direct in engleza ca in aceasta versiune o citesc:

“Am I in love? –yes, since I am waiting. The other one never waits. Sometimes I want to play the part of the one who doesn’t wait; I try to busy myself elsewhere, to arrive late; but I always lose at this game. Whatever I do, I find myself there, with nothing to do, punctual, even ahead of time. The lover’s fatal identity is precisely this: I am the one who waits.”

“To know that one does not write for the other, to know that these things I am going to write will never cause me to be loved by the one I love (the other), to know that writing compensates for nothing, sublimates nothing, that it is precisely there where you are not–this is the beginning of writing.”

“As a jealous man, I suffer four times over: because I am jealous, because I blame myself for being so, because I fear that my jealousy will wound the other, because I allow myself to be subject to a banality: I suffer from being excluded, from being aggressive, from being crazy, and from being common.”

***

cumparati-va cartea, e o bucurie de lectura

 

2380
serendipity02Promenada pe patine

Promenada pe patine

Știți secvența finală din filmul Serendipity?

Când John Cusack găsește pe o bancă, lângă un patinoar, o geaca de piele şi se duce în mijlocul patinoarului, îşi așează geaca sub cap şi îşi pune una dintre mănușile pe care le cumpărase când o întâlnise pe EA.

Cealaltă mănușă i-o cedase ei, într-un joc al sorţii: “dacă e sa fie, o să fim împreună oricum”.

Dacă nu v-o mai amintiţi, iat-o.

*

*

Știu locul din Bucureşti unde s-ar putea întâmpla o secvență ca asta. Știu patinoarul lângă care tronează, la fel ca aici, un zgârie-nori.

Şi e într-un loc magic, pe care eu îl asociez cu filmele, de asta am şi început povestea cu această secvență de film.

De sâmbătă, de la ora 17:00, se deschide pe terasa de la Promenada, fix în faţa ecranului de cinematograf, un patinoar.
Nicole Cherry cântă la evenimentul de lansare, începând cu ora 18:30.

Accesul se face zilnic de la ora 10:00, cu ture de câte 2 ore, iar ultima tură e de la 20:00 la 22:00.
Într-una din zilele viitoare, într-o seară, am să fiu acolo, cu coloana sonoră de la Serenidipidy în căşti.

1773
filmz.ruTerry Gilliam “I was alone but never lonely”

Terry Gilliam “I was alone but never lonely”

personajul principal din The Zero Theorem al lui Terry Gilliam viseaza sa fie cel care o sa rezolve problema umanitatii si a universului.

are cindva replica “I was alone but never lonely”

*

Pentru mine e o replica foarte importanta pentru ca – nu stiu cum sunt oamenii aici, dar in londra sunt conectati la internet si gadgeturi tot timpul.

Obisnuiesc sa-i incurajez pe oameni sa fie pentru o vreme singuri ca sa descopere cine sunt, opriti televizorul, telefonul, stai singur si petrece putin timp cu tine ca sa descoperi cine esti.

Altfel nu esti decit un perete de care se lovesc lucrurile. Informatia vine din toate partile – scrii  pe facebook sau pe twitter “aaa, iau cina cu cineva”, mesajul e citit de altii care spun “aa, iata ia cina cu cineva interesant” si nimeni nu mai traieste de fapt momentul. Se uita la ce fac ceilalti sau relateaza pt ceilalti. Oamenii au pareri inainte de a experimenta lucrul sau starea despre care vorbesc, critica.

Am fost mereu interesat sa vad cum se simt oamenii cind sunt singuri.

Imi aduc aminte ca pe vremea cind fiul meu avea 12 ani eram in vacanta in Italia – avem o casa acolo pe dealuri, totul e basic, fara telefon, fara televizor. In primele doua zile s-a plictisit ingrozitor, in a treia a inceput sa descopere lucruri – dintr-o creanga a facut o sabie, dintr-o sticla o tinta. Vedeam cum I se dezvolta imaginatia. Era foarte creative, era alt copil. Dupa care ne-am intors la Londra, si-a regasit playstationul si s-a reintors la lumea lui.

Astea sunt lucrurile care ma preocupa si de asta replica “I was alone but never lonely” e foarte importanta pentru mine. Si ma bucur ca ati remarcat-o.

Terry Gilliam, bucuresti, 11. 12. (20)13

Bucurestiul magic si colorat din The Zero Theorem

1611
beauty 8frumusetea (a mea. a ta.)

frumusetea (a mea. a ta.)

acum citeva zile o prietena m-a sunat si cu voce trista m-a intrebat “auzi, tu crezi ca sunt frumoasa?” stiu intrebarea asta, stiu tonul, stiu backgroundul din care rasare, asa ca am luat-o cu frumuselul ca sa vad ce problema are cu iubitul ei.

*

tin minte foarte exact cind am rostit eu intrebarea asta ultima data, uitindu-ma la o alta prietena cu o privire speriata. eram in masina, mergeam catre un concert unde urma sa o intilnesc pe o artista pe care o admiram de multi ani. si in loc sa ma bucur de intilnirea aia, toata ziua avusesem alte ginduri: daca sunt suficient de frumoasa pentru barbatul de care ma indragostisem.

am lucrat multi ani in industria care vinde perfectiunea – revistele glossy. mi-am creat reflexul de a ma uita la o fotografie cautind ce poate fi retusat pentru ca proportiile chipului sau ale corpului sa fie armonioase, sa dea bine. cind e vorba de meserie vad frumusetea ca pe o ecuatie a echilibrului, cind e vorba de viata – oamenii care-mi plac – nu-mi mai pun deloc problema frumusetii chipului. ma intereseaza mai degraba mintea lor.

am intilnit unele dintre cele mai frumoase femei ale romaniei, ba chiar si unele dintre cele mai frumoase femei ale lumii, si n-a fost una care sa-mi spuna ca se crede frumoasa. fiecare isi vedea niste defecte si niste probleme.

si cu toate astea, stiind toate aceste lucruri si avind explicatii rationale pentru reactii, si eu m-am mai uitat din cind in cind in ochii prietenelor mele si-am intrebat “crezi ca sunt urita/frumoasa?”

de ceva vreme nu ma mai intreb. nu pentru ca ma vad mai frumoasa, ci pentru ca am realizat ceva care cred ca e mai important.

ma trezesc, ca in fiecare dimineata in ultimii 20 de ani, si la prima privire in oglinda din baie ma gindesc “iar am fatza asta de soricel” si merg mai departe. uneori ma machiez, alteori nu. oricum si-atunci cind ma machiez o fac discret, prin elemente de baza, fond de ten, rimel, ruj.

stiu ca tot ceea ce am de facut in ziua respectiva tine de mintea mea, nu de chipul meu. si-acolo stiu sa duc lucrurile cu bune si rele.

dar mai stiu ca intrebarea “sunt frumoasa?” – adresata nu ca un alint pentru validarea intr-o rochie noua, ci spusa cu temere in fata unei prietene care sa te evalueze corect – vine dintr-o nesiguranta care apare cind in cuplu ceva nu e ok. si stiu ca nu-mi mai doresc sa am linga mine pe cineva care-mi activeaza nesigurantele, care nu ma pune in valoare – cu o simpla privire sau o vorba buna.

stiu ca nu ma pot schimba fizic (sigur, m-ar putea ajuta chirurgia estetica sa iau aproape orice chip mi-as dori, dar nu e vorba despre asta), stiu ca ceea ce e in ADN-ul meu ramine acolo si nu pot face nimic pentru asta. ca trebuie sa traiesc cu mine asa cum sunt, si cum voi deveni cu anii, ingrijindu-ma cu atentie si drag.

stiu ca daca  sunt in pace cu mine si cu cei din jur, intrebarea “sunt suficient de frumoasa?” vine pentru ca cel pentru care vreau sa fiu frumoasa nu ma vede asa. si asta inseamna ca nu e oglinda in care se reflecta ce am eu mai bun.

si-am invatat sa imi asum asta si sa merg mai departe, oricit ar fi de greu drumul pe care-l am de parcurs. pentru confortul si pentru respectul pe care mi le acord mie.

*

acum 3 saptamini, prin amabilitatea L’Oreal Paris, am facut un text ADN pentru a vedea originile mele si pentru a vedea influentele altor popoare pe chipul meu. mai jos e rezultatul. fondul de ten pe care mi l-au recomadat in functie de acest test – Accord Parfait D3 Beige Dore are exact nuanta pielii mele. iar eu sufar mereu ca nu gasesc fonduri de ten suficient de deschise la culoare, intrucit am o piele foarte alba.

experimentul face parte dintr-o campanie isi propune sa demonstreze diversitatatea frumusetii romancelor si adaptabilitatea fondului de ten Accord Parfait la orice tip de frumusete, fie ea cu influente nord europene, asiatice sau balcanice. au mai facut acelasi test Dana Rogoz, Roxana Voloseniuc, Veronica Pascu, Camelia Sucu, Diana Enciu, Alina Tanasa,  Alice Bursuc, Anda Brandusa, Bianca Nutu si sunt absolut sigura ca fondul de ten recomandat pentru ele li s-a potrivit perfect culorii tenului lor.

in luna decembrie, 8 consumatoare din Romania vor avea sansa de a cistiga acelasi test ADN gratuit, in cadrul promotiei organizate de L’Oreal Paris Romania. Testele vor putea fi cistigate prin tragere la sorti in urma achizitionarii oricarui fond de ten Accord Parfait. detalii pe pagina de Facebook L’Oreal Paris: www.facebook.com/loreal.paris.romania

*

voiam de ceva vreme sa scriu despre “dar tu crezi ca sunt frumoasa?!” si am facut-o astazi pentru ca atunci cind mi-am dat seama ca nu am ce sa caut intr-un context in care sa mi se activeze aceste nesigurante, mi-am spus cam ca in sloganul L’Oreal – pentru ca merit… mult mai mult.

de cite ori va vine intrebarea asta in minte, si vreti sa o adresati unei prietene de la care vreti o validare sincera, ginditi-va ca ceea ce e in ADN-ul vostru nu se schimba, ca frumusetea e pe o plaja extrem de diversa si ca, daca va puneti aceasta intrebare, e posibil sa nu fiti apreciate si iubite cum meritati.

pentru fiecare om exista persoane “oglinda” in care isi poate reflecta ce are mai bun si mai frumos.

 

 

 

 

 

 

 

 

2127
Berlinconcurs: vino sa vizitezi Berlinul, asa cum nu l-ai vazut niciodata

concurs: vino sa vizitezi Berlinul, asa cum nu l-ai vazut niciodata

acum 7 ani am fost prima data la Berlin. am stat 2 saptamini si in prima saptamina m-am plimbat prin cartiere, am vizitat ca turistul obisnuit obiectivele foarte cunoscute.

 in saptamina a doua m-am mutat de la prietenii la care stateam, intr-un hotel din cartierul artistilor si mi-am inceput fiecare dimineata cu un brunch la restaurantul care era in coltul strazii. Frida. fix dupa numele Fridei Khalo.

in ultima zi acolo, patronul cu care ne salutam deja dupa 2 zile si care ne trimitea la masa tot felul de bunatati din partea casei, a venit si mi-a facut un cadou: un magnet cu numele Frida. il pastrez si acum pentru ca a fost primul semn ca nemtii nu sunt asa cum ii credeam eu: reci si, ma iertati, nesuferiti.

am mai fost de citeva ori bune la Berlin de atunci. sunt asa de obisnuita acum cu locurile incit n-am nevoie de harta, stiu circiumi din centru vechi si – odata – am luat-o pe jos seara dintr-un cartier in altul fara niciun ajutor. stiam aproximativ directia si mi-era clar ca n-o sa ma ratacesc.

am insa o amintire despre Berlin care nu seamana cu nimic din ce va puteti imagina despre orasul care a fost impartit in doua de un zid urias. eram intr-o deplasare de presa, la celebrul lor tirg IFA, am ajuns seara la hotel si, chiar daca ploua, mi-am zis ca nu strica o mica plimbare.

am luat-o aiurea pe strazi pe linga poarta Brandenburg. dupa citeva minute am auzit de undeva ritm de tango si m-am indreptat catre acolo.

in mijlocul strazii, o tinara cu o rochie neagra, pina la genunchi, si un domn imbracat la costum dansau tango. in ploaie. pastrez foarte foarte clar in minte cum o mineca de la rochia ei mulata, era ridicata deasupra cotului, iar cealalta ii atingea incheietura. si cum de la ploaie, din piele parea ca ies aburi.

se adunase lume in jurul lor. era un festival de dans in strada.

asta e Berlinul pe care trebuie sa-l vizitati. probabil cel mai eclectic oras european al momentului. cel mai cool cind vine vorba de lifestyle, de moda, de arta. si-o puteti face daca participati la urmatorul concurs.

(promit sa-i trimit cistigatorului citeva dintre recomandarile mele despre un Berlin care nu seamana cu nimic din ce gasiti ghiduri.)

*

raspunde pina pe 31 decembrie la intrebarile concursului organizat de  Organizația Germana pentru Turism  si airberlin si poti cistiga un City Break de 3 zile (doua nopti) la Berlin, pentru  doua persoane, cu transportul si cazarea asigurate.

Ce trebuie sa faceti?

1. Accesati pagina de concurs: www.germany.travel/concurs

2. Raspundeti corect la cele 5 intrebari din formular. Daca se intampla sa nu cunoasteti raspunsul, butonul rosu cu “Daca nu stii raspunsul, click aici si vei afla”, o sa va ajute.

3. Completati-va corect datele la final

*

Organizația Germana pentru Turism este o institutie de stat care promoveaza Germania ca  destinatie turistica si are peste 30 de reprezentante in diferite tari. Reprezentanta din Serbia se ocupa de promovarea Germaniei in 6 tari, inclusiv Romania.

1635
books3ce spun tendintele in structuri narative si in povesti…

ce spun tendintele in structuri narative si in povesti…

citesc pentru un proiect despre structuri narative transmedia, despre cum se schimba limbajul in functie de platforma pe care e scrisa informatia.

cea mai simpatica – si cred, reala – tendinta este ca viitoarele carti vor putea fi citite de oriunde s-ar deschide si naratiunea ar putea avea sens.

e potrivit cu gindirea actuala a tinerilor si cu span attention-ul lor (sub 2 min), dar revolutioneaza practic tot ceea ce s-a invatat in scoala despre o structura narativa care trebuie sa aiba un inceput, un mijloc (cu conflict, punct culminant) si deznodamint.

cartea viitorului va fi ca un board cu post-it-uri, pe fiecare post-it o poveste. de oriunde ai incepe sa citesti, ai prinde povestea, ai trai din atmosfera si – pe durata citirii unui “post -it” ai avea satisfactia data de o poveste mare (cu tensiune, conflict, punct culminant deznodamint)

cartea viitorului va fi deci o colectie de povesti scurte cu aceleasi personaje, mini seriale tv asezate pe hirtie intr-o naratiune lineara sau nu.

si pentru ca traim in epoca facebook, cind “like” inlocuie “love” si e instrumentul perfect ca sa-ti umfli ego-ul, iar generatia noua e narcisista ( se fotografiaza mult, ii place sa fie placut(a) , sa primeasca multe like-uri), personajele povestilor viitoare vor fi cu “narcissistic personal disorder”.

pentru lamuriri, dar si pentru a recunoaste tipologia multor personaje din cartile/filmelor ultimilor ani, iata cum se manifesta  “narcissistic personal disorder”

  • Has a grandiose sense of self-importance (e.g., exaggerates achievements and talents, expects to be recognized as superior without commensurate achievements)
  • Is preoccupied with fantasies of unlimited success, power, brilliance, beauty, or ideal love
  • Believes that he or she is “special” and unique and can only be understood by, or should associate with, other special or high-status people (or institutions)
  • Requires excessive admiration
  • Has a very strong sense of entitlement, e.g., unreasonable expectations of especially favorable treatment or automatic compliance with his or her expectations
  • Is exploitative of others, e.g., takes advantage of others to achieve his or her own ends
  • Lacks empathy, e.g., is unwilling to recognize or identify with the feelings and needs of others
  • Is often envious of others or believes that others are envious of him or her
  • Regularly shows arrogant, haughty behaviors or attitudes

 

2062

If You Want to Write: A Book about Art, Independence and Spirit

The only good teachers for you are those friends who love you, who think you are interesting, or very important, or wonderfully funny; whose attitude is:
“Tell me more. Tell me all you can. I want to understand more about everything you feel and know and all the changes inside and out of you. Let more come out.”

And if you have no such friend,–and you want to write,–well, then you must imagine one.

Brenda Ueland, If You Want to Write: A Book about Art, Independence and Spirit

– o carte pe care am primit-o astazi cadou. am deschis-o direct la acest citat:)

1847
Cup & Candle (11)Lumina – Cup&Candle – un cadou cu un mesaj frumos de Sarbatori

Lumina – Cup&Candle – un cadou cu un mesaj frumos de Sarbatori

imi plac oamenii care-si urmeaza visurile. e nevoie de curaj si perseverenta ca sa mergi pina la capat cu visul tau, e nevoie de ambitie si vointa si mai e nevoie de ceva pe care nu poti sa pui mina si nici sa definesti printr-un singur cuvint: e energia, forta care vine de pe dinauntrul tau, care te face sa vezi drumul luminat cind pentru ceilalti pe cararea aceea e intuneric.

Oana Botezatu e una dintre persoanele acestea.

mi-a atras prima data atentia cind s-a trezit la 3 dimineata ca sa mearga la o filmare a actorului despre care urma sa scrie. nu era relevanta pentru articolul ei respectiva filmare, dar a fost important pentru increderea pe care trebuia sa o construiasca impreuna cu subiectul. portretul pe care l-a scris atunci despre Paul Ipate e cel mai frumos si mai complet lucru scris vreodata despre el. il cunosc pe Paul, stiu ce om bun este, dar ceea ce a reusit ea sa construiasca in incredere ca sa-l faca pe Paul sa povesteasca tot ce e acolo, nu cred ca ar mai putea vreodata cineva sa faca. iar asta spune foarte multe despre caracterul ei, despre generozitatea ei si despre cum stie sa asculte.

probabil ca o stiti din Marie Claire unde semneaza interviuri, sau din Esquire sau din Femeia.

ce nu stiti este ca Oana si-a urmat inca un vis si de citeva saptamini face niste bijuterii de luminarele in cesti vintage. Cups & Candle se numeste proiectul ei facut cu suflet.

sunt luminari din ceara de soia care e non-toxica si biodegradabila, dintr-o resursa eco friendly, luminari care ard de 2 ori mai lent decit ceara din parafina. si sunt parfumate cu diverse arome, vanilie, portocala, scortisoara, lamiie si mar.

dupa ce arde, ceasca se poate spala si se poate folosi pentru ceai sau cafea. sau, la cerere, se poate reumple cu ceara

*
de ce scriu despre proiectul Oanei?

cred ca Cup &Candle e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care puteti sa-l faceti de Sarbatori cuiva care vrea sa-si urmeze visurile.
e facut cu energia de care spuneam mai sus (cu forta interioara care te face sa-ti duci la capat visul), se poate transforma, dupa ce ceara se consuma, intr-un companion pentru lucrul la orice proiect (oricind e bun un ceai sau o cafea) si are cel mai frumos mesaj si cel mai util pentru orice om: lumina.

lumina care te ajuta sa vezi sa mergi pe drumul tau.

puteti obtine mai multe info despre luminarelele Cup&Candle de aici. ele se gasesc la Carturesti , ceainariile Bernchutz, dar pot fi comandate si online.

P.S. Oana, nu stiu daca se pune, dar sunt foarte mindra de tine si de proiectul tau simpatic.

1910
CANIBAL_2013_2Olimpia Melinte – in cel mai tare film spaniol al momentului, Canibal

Olimpia Melinte – in cel mai tare film spaniol al momentului, Canibal

pe Olimpia Melinte o stiti din filmele lui Dan Chisu. e o fata frumoasa si ambitioasa. si talentata.

va fi curind un nume despre care se va vorbi mult si la noi si afara pentru ca e in categoria de actori romani care ies in afara granitelor cu talentul lor.

si-mi place foarte mult sa scriu despre ei ca sa inteleaga toti ceilalti actori/artisti ca e nevoie de multa munca, multa perseverenta si sa stii sa te vinzi, sa bati la usi ca sa reusesti.  nu vine nimeni la tine acasa sa te invite sa faci un film sau sa joci intr-o piesa doar pentru ca tu cind te trezesti dimineata si te uiti in oglinda, iti spui ca esti talentat.

*

Olimpia Melinte e pe ecranele din Spania (va fi curind si la noi) intr-un film in care face un rol foarte greu. joaca doua personaje, doua surori gemene care ajung intr-o relatie de iubire, in perioade diferite ale vietii lor, cu un domn care ar putea fi incarnarea diavolului – intrucit e canibal.

e o poveste despre limitele iubirii, iar caracterul personajului masculin e o metafora pe care o regasiti adesea si in cuplurile de dinafara ecranului.

ce face Olimpia Melinte insa in filmul asta, si ce a facut ca sa-si duca la capat rolurile si sa intre perfect in personaje, demonstreaza vointa si disciplina ei. pentru ca una dintre surori trebuia sa fie mai cu forme, s-a ingrasat cu 10 kg in 2 saptamini, apoi a slabit 7 Kg dupa ce a terminat filmarile.

*

sa vedeti filmul cind vine la noi pe ecrane, dincolo de mindria ca avem o romanca in distributie alaturi de Antonio de la Torrepe (pe care l-ati mai vazut in Volver si I’m So Excited in regia lui Pedro Almodovar), e un film care pune niste intrebari frumoase despre limitele iubirii, despre cum te schimba dragostea, despre tabu-urile societatii in care traim.

2749
Screen-Shot-2013-04-22-at-5.04.06-PMcoperte de la ei cum nu vor fi la noi

coperte de la ei cum nu vor fi la noi

zilele astea m-am uitat pe presa de afara si am facut o colectie dragutza de coperte cum la noi nu prea gasiti.
nu ca ale noastre n-ar fi dragutze, unele dintre ele chiar sunt, ci pentru ca ai nostri nu indraznesc in directiile astea.

enjoy

1533
Absolut 060Woodkid la Bucuresti, partea plina a paharului

Woodkid la Bucuresti, partea plina a paharului

Stiu ca au fost multi cei suparati ca a fost aglomerat, s-a asteptat mult in frig, ca artistul a intrat tirziu in show la evenimentul Transformation by Absolut.

Dar dincolo de toate astea, hai sa privim putin si partea plina a paharului.

1. unul dintre cei 4 artisti din campania mondiala Transform Today by Absolut a venit la Bucuresti.

e ca si cum Brad Pitt ar fi fost adus de Chanel sa dea autografe la Sephora. si-acolo ar fi fost macel de lume.

2. daca au fost atit de multi tineri care stiu cine e Woodkid si si-au mai si dorit sa fie acolo, inseamna ca mai avem o speranta in tara asta; avem o tinara generatie educata, cool, smart.

da, stiu ca printre cei de acolo au fost si multi care au venit pentru ca era gratis si pentru ca era cu alcool, dar mai mult de jumatate stiau despre ce e vorba.

3. Woodkid e chiar misto. si-a fost frumos sa fie din nou la Bucuresti.

dincolo de supararea cu inghesuiala (pe frig nu ne putem supara pt ca nu ne asteptam ca in decembrie sa fim in slapi la bucuresti), multimea aceea de oameni e un semn bun pentru noi. pentru ca am inceput sa “ne spalam” cultural.

si mie asta imi place sa-mi aduc aminte de la Transformation Event by Absolut.

iata citeva fotografii de la eveniment care pot sta foarte bine in orice revista din lumea asta.

 

mai multe fotografii puteti gasi pe pagina Absolut 

2310
fish-1natura inspiratia pentru tot ceea ce am creat

natura inspiratia pentru tot ceea ce am creat

cind James Cameron a spus ca tot ceea ce a pus in Avatar e inspirat din adincurile marii, multi s-au uitat lung la declaratia lui.

natura, in special creaturile marilor si oceanelor, reprezinta sursa pentru modelele pe care oamenii le-au creat in obiectele care le inconjuara acum viata. de la haine pina la ambient.

uitati-va la portretele acestor pesti facute de un fotograf tailandez pe nume Visarute Angkatavanich. par matasuri foarte fine coborite de pe orice covor roshu de la cele mai importante gale din lume.

mai multe imagini puteti gasi aici

 

1755
x factorX Factor sezon 3, ce nu se vede la tv:)

X Factor sezon 3, ce nu se vede la tv:)

din cauza de program f aglomerat si ceva raceli in serie, aseara am fost pentru prima data in sezonul acesta la o gala X Factor. era straniu chiar si pentru cei din echipa ca nu am ajuns pina acum, dat fiind faptul ca in sezoanele trecute n-am prea lipsit.

am prieteni in echipa X factor si aseara a fost ca si cum m-as fi intors acasa:)

desigur,  mi s-a facut un tur al culiselor, asa ca pot sa va arat, prin cuvinte, cite ceva din ce nu se vede la tv

*

spre deosebire de anul trecut, de data asta echipa era muuuult mai linistita. cu doua ore inainte toata lumea era machiata, imbracarea a durat inca o ora si nimeni n-a protestat pentru nimic. deci, e mai multa disciplina printre concurenti.

la fiecare vizita a mea la X Factor cel mai mult imi place sa stau la Catalin Enache in departament – adica la costume. acolo vezi caracterul fiecarui concurent, cit de sigur e pe el, care sunt temerile pe care le are. pentru ca – asezati la propriu in fata unei oglinzi – concurentii se vad imbracati in hainele de spectacol din seara respectiva. haine care reprezinta o viziune a stilistilor si a producatorilor despre show. care poate sa fie (sau nu) in concordanta cu imaginea pe care o are fiecare despre sine.

si in tensiunea de dinainte de concurs, chiar daca stii ce haine vei purta (pentru ca se face fitting cu citeva zile inainte), in privirea pe care o arunci in oglinda, in felul in care-ti tii pozitia corpului ceilalti pot vedea daca ai stofa de invingator sau nu. daca ai relaxarea de a te lasa pe mina specialistilor (in orice domeniu conex meseriei tale ar fi ei), daca ai increderea ca o sa razbati.

in 10 – 15 secunde vezi asta. din prima privire in oglinda, de dupa ce s-au imbracat.

*

anul asta Catalin face un lucru foarte frumos promoveaza tinerii designeri romani. am vazut haine de la scoala de la Cluj (copiii lui Lucian Broscatean), dar si pe simpaticele mele Traskin – care au terminat la Bucuresti. in echipa lui de stilisti care imbraca fiecare concurent se afla si doua tinere designerite de la CLUJ. faca munca de stilist, dar e o lectie frumoasa pe care o invata pe viu – cum sa relationeze cu oamenii, cum sa puna in evidenta si trupuri care nu sunt de manechin, cum sa foloseasca materialele ca sa exploateze lumina de pe platou. o lectie pe care n-ar fi putut sa o invete in facultate.

i-am spus lui Catalin, dar mai spun si aici, sunt mindra de el (am lucrat impreuna niste ani) ca face gestul asta frumos pentru niste tinere din industria lui. bravos.

***

pe Cheloo l-am gasit mai simpatic decit anul trecut, ba chiar mai simpatic si decit acum citeva luni pe cind ei filmau intro-urile pentru Judge’s House.

inca mai bate din picior pe sub masa cind se plictiseste, cind se enerveaza sau cind vorbele rostite de ceilalti sunt de complezenta, dar e mult mai relaxat. “nu mai sunt simpatic, gata! de la emisiunea trecuta nu mai sunt” mi-a zis, si eu, desigur, nu l-am crezut.

cind am intrat in cabina concurentilor cinta la pian cu Alex Matzaev si dupa un “saru mina” politicos a spus o golanie.  nu se incadra imaginea lui standard cu asezatul la pian, asa ca a realizat un echilibru:)

***

in cabina juratilor am asistat la o demonstratie de voce “alb negru” – ca pentru filmele de pe vremuri – pe care Dani a executat-o folosindu-se de un ambalaj de celofan de la un pachet de tigari. la cererea expresa a lui Razvan.

erau relaxati, cu glumele la ei, desi cred ca sunt foarte obositi.

dintre toti, Delia e cea care stie cel mai bine care e puterea online-ului. desi era super aglomerata cu toate cele ( a avut si un concert in show) a avut grija sa faca fotografii inainte de competitie cu fiecare dintre concurentii ei si sa le posteze online, apoi cu dansatorii si trupa ei.

***

doua lucruri simpatice am aflat aseara:

ortansa ichim – content managerul show-ului, voteaza in timpul competitiei pe cei pe care-i place. ca un spectator obisnuit. chiar daca are acces la numaratoarea voturilor si poate stii daca votul ei conteaza sau nu. vrea sa ramina spectator macar pentru citeva clipe.

cum m-am uitat in telefonul ei pe cine a votat (:) ) pot sa va spun ca nu voteaza aceeasi persoana in show-uri succesive, ci il alege pe cel care i-a placut cel mai mult in seara respectiva.

aseara, cu ea alaturi am votat si eu. initial am vrut sa votez la concurentii Deliei, intre Alex Matzaev si Florin Ristei, dupa care m-am razgindit si am votat la grupa dlui Bittman, pe Madalina Lefter.

cel de-al doilea lucru simpatic, dar si emotionant, e necajeala dlui Sorin Popa care e producator al show-ului. am vazut show-ul de linga el si la momentul in care pe scena se facea o fapta buna (un dar costisitor in ochelari super speciali pentru o fata cu o deficienta grava de vedere) mi-a spus “de putine ori am avut asa insucces in a ajuta pe cineva. medical nu se poate face nimic pentru fata asta, am sunat-o din seara in care am vazut-o la auditii si am tot incercat, dar nu se poate face nimic. singurul ajutor sunt ochelarii aia. are 4 perechi acum”

din fata ecranului nu se stiu si nu se vad lucrurile astea – cautarea producatorilor pentru solutii care chiar sa ajute/ sa schimbe viata unor oameni, cum mai stiu ca nici colegii lui domn Popa nu stiu ca el persevereaza sa faca fapte bune: saptamina trecuta ascultase la Europa FM un reportaj despre o tinara si m-a sunat sa-i fac rost de contacte. stia cum poate sa o ajute.

***

despre concurenti scriu zilele viitoare. m-am uitat putin la ei, dar as vrea sa-i vad si la o repetitie ca sa… am povesti mai multe si mai relevante despre caracterele lor:)

 

 

 

2360
monocle coverBucurestiul intr-una dintre cele mai cool reviste din lume: Monocle

Bucurestiul intr-una dintre cele mai cool reviste din lume: Monocle

dupa ce am vazut frumosul material despre centru vechi – din perspectiva fashion – din NY Times, acum ca am descoperit in Monocle – poate una dintre cele mai bune reviste din lume – un articol despre Bucuresti, mi se pare ca suntem intr-o campanie desteapta de rebranding pentru Capitala.

pentru ca nu-mi imaginez ca e o coincidenta ca toti si-au fixat acum atentia pe centru vechi si pe frumusetile bucurestiului.

***
in monocle e un articol in 4 pagini cu fotografii de Andrei Pungovschi, cu vorbe de la Felix Tataru, Cristian Corvin, Lavinia Gliga de la Decat o revista. si cu dragul de Mihai Panfil de la Origo.

e o bucurie de articol despre locurile frumoase din Bucurestiul aflat la limita intre vechi si urban.

***
habar n-am cine a inceput sa se ocupe de branding pentru Bucuresti dar o face smart si frumos. si m-au facut sa zimbesc si sa ma simt bine ca traiesc in capitala, ca locuiesc in centru vechi si sa fiu mindra ca am prieteni care apar intr-una dintre cele mai misto reviste din lume.

2041
didion-jJoan Didion – the lady I would like to be

Joan Didion – the lady I would like to be

INTERVIEWER

You have said that writing is a hostile act; I have always wanted to ask you why.

JOAN DIDION

It’s hostile in that you’re trying to make somebody see something the way you see it, trying to impose your idea, your picture. It’s hostile to try to wrench around someone else’s mind that way. Quite often you want to tell somebody your dream, your nightmare. Well, nobody wants to hear about someone else’s dream, good or bad; nobody wants to walk around with it. The writer is always tricking the reader into listening to the dream.

INTERVIEWER

Are you conscious of the reader as you write? Do you write listening to the reader listening to you?

DIDION

Obviously I listen to a reader, but the only reader I hear is me. I am always writing to myself. So very possibly I’m committing an aggressive and hostile act toward myself.

INTERVIEWER

So when you ask, as you do in many nonfiction pieces, “Do you get the point?” you are really asking if you yourself get the point.

DIDION

Yes. Once in a while, when I first started to write pieces, I would try to write to a reader other than myself. I always failed. I would freeze up.

INTERVIEWER

I wonder if your ethic—what you call your “harsh Protestant ethic”—doesn’t close things up for you, doesn’t hinder your struggle to keep all the possibilities open.

DIDION

I suppose that’s part of the dynamic. I start a book and I want to make it perfect, want it to turn every color, want it to be the world. Ten pages in, I’ve already blown it, limited it, made it less, marred it. That’s very discouraging. I hate the book at that point. After a while I arrive at an accommodation: Well, it’s not the ideal, it’s not the perfect object I wanted to make, but maybe—if I go ahead and finish it anyway—I can get it right next time. Maybe I can have another chance.

(…)

INTERVIEWER

So the process of writing the novel is for you the process of discovering the precise novel that you want to write.

DIDION

Exactly. At the beginning I don’t have anything at all, don’t have any people, any weather, any story. All I have is a technical sense of what I want to do. For example, I want sometime to write a very long novel, eight hundred pages. I want to write an eight-hundred-page novel precisely because I think a novel should be read at one sitting. If you read a novel over a period of days or weeks the threads get lost, the suspension breaks. So the problem is to write an eight-hundred-page novel in which all the filaments are so strong that nothing breaks or gets forgotten ever. I wonder if García Márquez didn’t do that in The Autumn of the Patriarch. I don’t want to read it because I’m afraid he might have done it, but I did look at it, and it seems to be written in a single paragraph. One paragraph. The whole novel. I love that idea.

(…)

INTERVIEWER

You say you treasure privacy, that “being left alone and leaving others alone is regarded by members of my family as the highest form of human endeavor.” How does this mesh with writing personal essays, particularly the first column you did for Life where you felt it imperative to inform the reader that you were at the Royal Hawaiian Hotel in lieu of getting a divorce?

DIDION

I don’t know. I could say that I was writing to myself, and of course I was, but it’s a little more complicated than that. I mean the fact that eleven million people were going to see that page didn’t exactly escape my attention. There’s a lot of mystery to me about writing and performing and showing off in general. I know a singer who throws up every time she has to go onstage. But she still goes on.

INTERVIEWER

How did the “fragility of Joan Didion” myth start?

DIDION

Because I’m small, I suppose, and because I don’t talk a great deal to people I don’t know. Most of my sentences drift off, don’t end. It’s a habit I’ve fallen into. I don’t deal well with people. I would think that this appearance of not being very much in touch was probably one of the reasons I started writing.

de aici

a fost ziua ei pe 5 decembrie. a implinit 79 de ani. din pacate e o scriitoare care nu a fost tradusa la noi, dar sper din tot sufletul sa se intimple asta cit mai curind.

2237
shutterstock_bakingsa coacem idei

sa coacem idei

m-am trezit de dimineata cu gindul ca trebuie sa se simta in casa atmosfera de sarbatori de iarna.

asta pentru ca locuiesc in orasul lui Mos Craciun: pe fereastra aud colinde de la tirgul de Craciun de la Universitate, daca ies din bloc in fata e avalansa de luminite colorate.

pe la prinz m-am apucat sa coc fursecuri – din alea cu unt, ca-n copilarie.

suna un prieten.

– ce faci?

– coc prajituri. m-am trezit de dimineata cu dorinta sa miroasa a prajituri in casa.

– si la ce te gindesti?

– la lucrurile pe care le am de facut pina la sfirsitul anului si in prima parte a anului viitor. de ce?

– vrei sa faci o schimbare?

– de ce intrebi?

– pentru ca incerci sa recreezi atmosfera din copilarie, confortul de atunci.

***

si uite cum o actiune simpla si dragalasa de week end a fost transformata intr-o analiza psihologica.

si de la a coace fursecuri am ajuns la a coace idei

 

1599
economisttrend-uri in media pt 2014: instant gratification, new optimism

trend-uri in media pt 2014: instant gratification, new optimism

ca in fiecare an si in acest decembrie, the economist a scos o editie speciala cu trendurile in 2014.

trec prin toate domeniile, desigur, dar ceea ce m-a interesat pe mine cel mai tare a fost la sectiunea media si cultura.

citind trendurile lor mi-am adus aminte (cu un oarecare ego, trebuie sa recunosc) de o prezentare pe care am facut-o la Digital Years BBDO, acum 2 ani cred.

vorbeam atunci despre cit de mult se va schimba (s-a si schimbat) personalitatea si increderea fiecarei persoane in epoca facebook, povesteam despre cum isi schimba oamenii comportamentul (comunicarea publica in spatiul virtual) ca sa obtina like-uri pe facebook. si cum isi masoara succesul in numarul de like-uri.

spuneam atunci ca vorbim de cea mai perversa forma de evidentiere a ego-ului pentru ca este Instant Gratification, primesti acum – in aceasta clipa – o reactie placuta la ceea ce ai facut. si ca aceasta validare pentru unele caractere poate functiona ca un drog care sa le urce sau coboare increderea in sine.

mai spuneam atunci ca succesul, ca audienta pe care o cresti in aceste canale media online, nu va veni de la cei care vor urmari “like-ul” – atentia insant, ci de la cei care se vor gindi sa le ofere celorlalti atentie. de la cei care isi vor orienta continutul – informatiile – catre a fi utili pentru ceilalti, nu pentru a se valorifica pe ei.

inca mai cred asta. si probabil ca in 2014 veti vedea mai bine rezultate in aceasta directie, in jurul vostru.

iata citeva repere din trend-urile The Economist

***

the economist spune ca 2014 va fi anul video-urilor. si se bazeaza pe succesul retelelor Netflix si Amazon care , nu doar ca au preluat pentru abonati seriale tv de la marile canale, dar au investit in propriile productii. youtube investeste si el din 2014 in propriul canal de emisiuni, Disney face la fel.

The internet has made people expect that they can acces entertainment on thei terms: if someone were to make a reality show about media consumers today, it would be called Instant Gratification.  (…) The internet will also change programming. It will support the development of more serialised dramas, which historically have had a harder time succeeding on live television, when people tune in once a week and may miss some of the story’s subtitles. Producers and writers will experiment with format and story structure. More content will be crowd-sourced, letting viewrs vote on which programmes get made, as they did with Amazon Studios’ shows, some of which start in 2014.

(…) families may still gather in the living room but they will be absorbed by different screens, with adolescents watching programmes on thei mobile devices while parents gaze at the televizion.

with the exception of live sports and a few big televizion programmes, the era of nations tuning in to a weekly show at the same time, and talking about it next day, will wane – if not in 2014 then soon after.

****

Accelerating technological advances will rekindle hope that man can manipulate the atmosfere and genes to help life form flourish. Stories will move away from howling and towards the possible. The new optimism will be the most clearly seen in teh science fiction. The biggest successes in the genre in 2014 will be cheering tales set in the near future.

***

2014 va fi un an in care se va aniversa 400 de ani de la nasterea lui Shakespeare si 200 de ani de la moartea Marchizului de Sade. si – intre aceste doua limite culturale – va fi foarte distractiv de produs content, pentru online si nu numai.

 

1666