Guvernul a dat o hotarire de urgenta prin care Institutul Cultural Roman trece de la Presedintie la Senat, intelectualii romani protesteaza pe unde pot in fata acestei decizii (conferinta de presa, mult online, ba si ceva street delivery), televiziunile nu arata deloc si tabara pro ICR si nici nu vorbesc despre rezultatele institutului, guvernul tace si face mai departe nedreptati din ura.
ce am invatat din aceste citeva zile de la hotarirea de urgenta a Guvernului?
ca puterea PSD-PNL e orbita de ura, ca e la fel ca Basescu cind il facea las pe Regele Mihai , mintind doar pentru ca voia sa iasa el in fata. (acum un an mi-a fost (din nou) rusine cu presedintele asta cu care ne-am pricopsit).
ca puterea PSD -PNL e la fel ca Roberta Anastase care se uita in ochii tai si minte senin “o nu, n-ati vazut bine. nu erau 82 de oameni erau 200, eu anunt ce numara responsabilul de sedinta” (in zilele alea nesimtirea domniei sale m-a lovit profund in valorile mele de baza)
ca-si pregateste si insceneaza scandaluri dupa cel mai corect tipar comunisto securistic. m-am intrebat de multe ori de ce a aparut acum citiva ani aiuristicul scandal ponei roz, care nu avea baza pentru un scandal dar care a fost umflat cu pompa. nimeni n-a mai spus de atunci incoace la televiziunea care a facut scandalul, ca artistul cu “poneiul roz” a fost contactat de o scenografa si a lucrat la un spectacol care a primit premiul Tony pentru scenografie. in america. dupa juriile lor.
zilele astea am inteles la ce a fost bun acel scandal: celor care au pareri pro ICR li se opun cei care stiu doar despre scandalul poneiul roz, iar lupta ideologica in spatiul public ajunge in citeva clipe la ura. pentru ca asta a fost mesajul transmis prin tv.
ca manipularea e la nivel de securitate a anilor ’80. nicio televiziune n-a chemat echipa ICR sa o intrebe despre rezultate, proiecte etc. tot asa cum marile televiziuni au trecut in viteza peste 13-15 iunie si comemorarea Pietei Universitatii, ca sa nu ne mai aducem aminte de Iliescu si multumirile catre minerii care i-au batut crunt pe cei care pareau ceva mai spalati si mai educati. pentru ca daca ne aducem aminte s-ar putea sa nu-i mai votam peste citeva luni.
ca daca ai pareri politice vehemente esti inlaturat cind se schimba puterea, oricit de profesionist ai fi. asa ca e mai bine sa fii o meduza, sa stai lipita de o planta in culoarea marii si sa nu te faci remarcata cu nimic. ca sa traiesti linistit pastrindu-ti locul de munca. (nu va suna si asta a comunism?)
ca n-o sa iasa nimeni in strada, ca la demisia dlui Arafat, pentru ca nu e o problema de viata si de moarte… desi pe termen lung e o chestiune care ne va afecta profund. iar pe lipsa de reactie a unor oameni mai obisnuiti cu cartile decit cu urletele, se bazeaza si guvernul dlui Ponta care probabil isi spune “lasa ca o sa le treaca repede”. plus ca pe cei care se opun acum nu-i poate cumpara nimeni cu 50 ron si o felie de pizza cum se intimpla asta iarna cu cei care veneau la universitate la 18.30 la timp pentru transmisiile de la tv.
ca societatea civila e sublima, dar lipseste cu desavirsire, iar noi ne-am intors in timp la inceputul anilor 2000, in timpul guvernarii Nastase. cei care acuzau reinstaurarea dictaturii sunt pe punctul de a o pune in practica, cu acordul tacit al societatii civile prea grijulie sa nu fie taxata ca basista daca isi exprima dezacordul macar si pe chestiuni punctuale.
zilele astea am invatat ca nu conteaza deloc ce rezultate ai in meseria ta, in romania – cind se schimba puterea – vine unul caruia i se pare ca l-ai jignit (pentru ca are un orgoliu prea mare ca sa accepte orice critica) si te da la o parte. ca traim in tara “ba pe a ma-tii.” ca suntem mintiti zilnic la televizor. ca traim ca pe vremea lui ceausescu, doar ca avem ceva mai multa mincare si apa calda (si iluzia ca spunem ce vrem; oricum ne-o furam tare dupa aia)
am scris cu o zi inainte de ordonanta de urgenta a guvernului despre cum raportarea oamenilor lui Ponta si Antonescu la ICR va fi criterul cu care-mi vor obtine votul (veneam de la TIFF; erau acolo, la invitatia ICR unii dintre cei mai grei oameni din industria cinematografului independent american). n-aveam niciun indiciu ca pregatesc o asemenea mirsavie, dar era pentru mine un barometru pe care stiu sa-l citesc in caz ca incepeau sa se miste acele lui.
acele s-au miscat si, in ziua in care a aparut ordonanta de urgenta (care urgenta? ce ceva ii deranja atit de tare?), le-am dat mesaje prietenilor mei aflati la burse in strainatate “sa nu va prind ca va mai intoarceti in tara”.
*
dar mi-ar placea foarte tare sa ne unim, sa iesim in strada si sa cerem renuntarea la aceasta ordonanta de urgenta. e vorba de un semnal ca “nu puteti face chiar tot ce vreti voi”, ca ne-am saturat de “ba pe a ma-tii”, ca vrem sa se construiasca nu sa se demoleze ceea ce functioneaza.
***
aici ce spun oameni mari de cultura (din alte tari) despre activitatea ICR .
aici ce spune Le Parisien despre cazul ICR, dupa o relatare AFP, preluata de mai multe jurnale franceze (cum spunea Cristian Crisbasan, “iata noul branding de tara”)
iar aici ce spun regizorii romani de film, cei care ne-au adus bucurii si premii internationale, despre decizia guvernului.
Later Edit: luni de la ora 19.00, in fata ICR este o miscare de protest impotriva deciziei guvernului Ponta. ar fi frumos sa fim cit mai multi acolo. detalii aici http://www.facebook.com/events/426851214012185/427235870640386/?notif_t=plan_mall_activity
Ioana a terminat Facultatea de Arhitectură, a cochetat cu pictura pe pânză în ulei, dar în cele din urmă s-a îndreptat către designul de bijuterie. Asta a însemnat un nou set de cursuri, de data asta ale Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage, sub îndrumarea lui David Sandu.
