astazi am descoperit o tinara care ar putea fi o dita von teese a romaniei. asumata, cu o sexualitate provocatoare. o sa o vedeti curind in Tabu intr-un pictorial hot hot hot
Sa nu facem fapte bune doar de Craciun si Pasti
Nu am prieten care sa nu strimbe din nas la gindul ca “doar de Craciun si de Pasti vrea lumea sa faca fapte bune”. Toti cred ca faptele bune trebuie facute oricind si oriunde e nevoie.
Unii dintre ei chiar si fac asta.
Tu?
*
de ceva vreme vreau sa mai scriu un post despre Cardul de fapte bune de la Unicredit Tiriac, cardul pe care daca-l folosesti – banca doneaza din fondurile sale 1% din valoarea fiecarei tranzactii a ta.
Altfel spus iti cumperi ceva, te bucuri si tu si se bucura si UNICEF-ul pentru ca primeste o donatie de 1% din valoarea cumparaturilor tale.
mi-a placut mult ideea asta, stiu ca a venit din inima si o stiu si pe Anca, doamna care a avut aceeasta idée minunata in simplitatea si eficienta ei. De la lansarea cardului m-am imprietenit si cu Sorana, o alta doamna implicata in proiect in partea de promovare, cu care impart ingrozitor de multe gusturi cinematografice:)
iar in echipa de la Unicredit mai am doua prietene, Catalina (pe care o stiu de…12? ani) si Greta, iar cu Despina de la UNICEF impart niste amintiri foare foarte frumoase legate de teatru si balet, asa ca ma simt foarte atasata de proiectul lor.
Si stiu ca succesul ideii vine din volumul persoanelor care se implica in proiect, de asta fac din nou lobby pentru el.
*
Eu mi-am facut cardul. Sunt client al bancii de foarte multi ani si tot ce a trebuit sa fac a fost sa cer schimbarea cardului vechi cu unul “de afinitate unicef”. A fost gata in 4 zile.
De fiecare data cind il scot din geanta sa platesc ceva, zimbesc. Pentru ca stiu ca tocmai ce se mai adauga un banut pentru construirea de maternitati in care mama sa stea impreuna cu copilul imediat dupa nastere.
(nu pot sa pun o foto cu cardul meu pentru ca nu e ok sa fac public numerele de pe el, dar el arata la fel ca asta si, de la ghiseu, il primesti intr-un pachet cartonat very very cute)
*
Acum va rog si pe voi sa faceti cunoscut acest proiect. De cit suntem de uniti in promovarea si in aplicarea lui depinde suma pe care o incaseaza UNICEF-ul.
Cum ziceam, efortul financiar nu e la noi, e la banca, si e foarte frumos sa poti sa-l ajuti pe Mos Craciun in tot timpul anului…
Asa ca va scriu ca sa ma ajutati.
Pune te rog un link pe blog catre acest articol indemind lumea sa nu faca fapte bune doar de Craciun si Pasti (nu promovam banca, ci ideea proiectului) ca sa afle cit mai multa lume si sa contribuiti si voi un pic la dezoltarea unei idei minunate.
(stiti ca aceasta campanie, creata in romania, va fi preluata si in alte tari in care e unicredit? 🙂 )
sau fa-ti card de afinitate unicef la unicredit.
am mai zis acum ceva vreme ca dam abonamente la tabu pentru cei care isi fac card, acum plusez… va facem si o foto simpa si va punem in revista:)
multumesc frumos
o frumoasa poveste de dragoste cu Tom Ford
ca jumatate din femeile acestei planete, imi place Tom Ford.
(stati fara grija, sunt si in grupul celor care-l plac teribil pe Robert Downey Jr.)
ma rog…
*
iata o frumoasa poveste de dragoste, din perspectiva lui Tom Ford (care, da, nu joaca in echipa noastra, dar asta e, n-o sa murim noi din asta…plus ca e mai provocator:) )
I was directed to the roof where they were being photographed, and as the elevator opened, there was the man with the eyes the color of water. He rushed over and introduced himself as Richard Buckley and told me that the clothes were actually downstairs and offered to take me down to what was then called “the fashion closet.” He was adorable, and he was a complete fool. He was sort of dancing around, flashing his eyes at me, and trying so hard to be charming. I decided in that elevator ride that I was going to marry him.
Tom Ford in Out Magazine
my personal campaign for 2011: AKRAM KHAN IN BUCHAREST
I’ll work for free, 2-3 hours a day, for one year, for the company who’ll bring AKRAM KAHN (COMPANY) to dance in Bucharest.
Please make popular my offer. It’s real and if it happens it will be a joy for all of you.
viata imita filmul part 2
am mai scris despre asta zilele trecute, dar …
stirile de la tv cu pasarile care mor suspect in multe colturi ale lumii ma duc cu gindul la povestea din …
flash forward
pentru cadavrul gasit bucatele la groapa de gunoi exista in cinema…
dexter
ca sa se prinda odata si odata anchetatorii care e adevarul si care e minciuna in crimele de la cernavoda, ar fi nevoie de echipa din…
lie to me
iar toate astea imi aduc aminte de un film in care un scenarist traieste cosmarul vietii lui: tot ceea ce pune pe hirtie prinde viata in realitatea apropiata.
stranger than fiction
mai vreti la cinema?
viata imita filmul
intr-o vreme mi se parea ca o parte din lucrurile din jurul meu seamana cu Blindness
astazi, m-am trezit cu stirea de la tv ca oamenii se bat pentru mincare in nu stiu ce tara, urmata de stirea cum ca nici ai nostri nu stau prea bine la provizii.
si mi-am dat seama ca, de o vreme, mi se pare ca o parte din lucrurile din jurul meu merg catre Children of men.
am realizat ca, de sarbatori, ii explicam unui prieten care e viziunea mea pentru omul viitorului, pentru supravietuirea lui si ca de fapt, ma gindeam la personajul lui Michael Caine din filmul asta.
videoclip simpa
imi place mult mult ideea acestui clip. mai ca as provoca si eu un lantz din asta…
Philip Roth despre batrinete
Nu ma simt mai destept decit la 20 de ani
Philip Roth, pe simtite, adica video
Despre cum se fac bani din blogging
Chinezu a scris de dimineata despre experienta sa de blogger cu o agentie de PR care ii propunea un proiect pt blog, dar pentru care nu avea bani: sa testeze un meniu de la o firma de catering.
De aici, Cristi (chinezu) a desfacut pas cu pas nemultumirile bloggerilor in relatia cu agentiile de publicitate sau de PR. Ruxa, reactionind ca PR, a facut o diferenta de nuanta – “scrii despre produsul meu fara sa-l intelegi? Nu-i nimic, asta ma ajuta sa –ti explic si tie, dar si altora mai multe despre mine”, implicind CONTINUTUL scrierii de pe blog
S-au vehiculat sume pentru o postare pe blog – 30 -100 de euro- si s-au inflacarat comentariile.
Imi permit sa spun un punct de vedere, care mi-as dori foarte tare sa nu fie luat ca obraznicie or superioritate. E o reteta verificata in 15 ani de munca in media. Poate va e de folos.
*
Sa dezvoltam cazul de la care s-a pornit analiza, presupunind ca eu sunt in locul lui Chinezu.
O firma de catering vrea sa si faca reclama pe bloguri si vine sa-mi ceara sa-I testez produsele.
Care sunt primele mele ginduri?
– produsul e relevant pentru ceea ce vreau eu sa comunic oamenilor cu blogul meu? (asta are legatura cu pozitionarea blogului meu, cum vreau eu sa fie perceput de audienta)
daca trec de intrebarea asta cu un raspuns decent, merg mai departe:
– citi dintre oamenii care ma citesc ar “inghiti” un post despre asa ceva consinderindu-l relevant pentru viata lor ( aici e diferenta intre ce obtin cu blogul fata de ce mi-am propus)
daca trec si de intrebarea aceasta pe plus, mai fac un pas:
– ce cistig din asta?
Abia aici intervin banii sau… altceva. Care poate sa fie cum zicea Ruxa beneficiu pentru cititori (amuzament, informatie utila etc)
Eu n-as fi acceptat sa scriu un post despre o firma de catering; oricare ar fi fost ea. Dar, chiar si stiind ca nu au niciun ban de platit bloggerilor, le-as fi propus altceva.
Un pijama party cu citeva bloggerite pentru care sa-i dau firmei de catering citeva cuvinte cheie, iar ei sa pregateasca gustarile pentru seara aceea. Cuvintele cheie ar fi fost in ton cu experienta pe care o anticipez la un asemenea party:amuzant- provocator- confident.
Ce cistig din asta?
– Ma pozitionez DIFERIT de oricare alt blogger.
– Vind o experienta – pentru ca bloggingul e despre ce fac eu/ ce mi se intimpla mie/cum vad eu – subiectiv- lucrurile. jurnalismul e despre ce se intimpla in general, in lume, relatat obiectiv, din mai multe perspective.
– Construiesc niste relatii in industria aceasta care e foarte la inceput (o pijama party intre bloggerite poate crea prietenii, ajuta sa se cunoasca oamenii intr-un context din off line care e o platforma pentru proiecte viitoare)
– Ii ofer agentiei/ clientului un proiect care e mai relevant pentru audienta mea (scriu despre experienta in sine, intr-un context feminin, elegant, cu umor) dar care-l ajuta mult mai mult decit daca ma trimite pe mine la o masa pe care nu mi-o doresc. Oricit ar fi mincarea de buna.
– Dezvolt o relatie cu agentia pentru ca nu o las cind ii e greu, dar imi si asez platforma de lucru pe viitor (ma pozitionez in relatia cu ea) pentru ca agentia va tine minte ca, la o data viitoare, poate sa ma intrebe direct daca n-am o idee pentru clientul lor. sau o sa tina minte ca-s …altfel.
*
Ce vreau sa spun cu aceast exemplu e ca, asa cum se intimpla de obicei, adevarul e cumva la mijloc. Sunt preturi mici in industrie si sunt multe gratuitati, pentru ca totul e foarte la inceput, dar…
Vrei contexte publicitare relevante pentru blogul tau? -> inventeaza-le pentru ca tu iti stii cel mai bine produsul pe care l-ai creat. Prezinta-le cind ti se ofera ocazia, ai in minte ca nu doar banii sunt importanti, dezvolta-ti relatiile si …diferentiaza-te.
Dupa o vreme, daca perseverezi si esti foarte creativ in solutiile pe care le propui agentiilor, 30 sau 100 de euro o sa fie maruntis.
Plus ca ati construit si ati crescut impreuna – si tu, si agentia- cautind cele mai bune solutii. Iar asta inseamna prietenie.
aliens
cea mai buna dovada ca domnii, doamnele si copiii care faceau musicaluri in anii 30 erau aliens.
muzici si taceri
nu ma pricep deloc la muzici, desi mi s-a dat sansa sa invat in copilarie, dar eu – nu si nu.
doamne doamne ma pedepseste din cind in cind – sau ma pune la incercare – si trebuie sa scriu despre cite un domn/doamna care face muzica. mi s-a intimplat la inceputul anului cu Angela Gheorghiu, acum am de scris despre un domn dintr-o alta zona a muzicii.
am citit in vacanta asta (ba chiar si in noaptea asta) despre arta spectacolului, psihologia muzicii, despre swing despre… tot ce m-am gindit ca ar putea avea o mica legatura cu subiectul meu.
“acumulez”, ar zice personajul despre care scriu.
de dimineata am vrut sa scriu despre dl Marin Constantin, ca un omagiu fie si pentru o clipa de zimbet sau de amintire. dl Constantin, dirijorul si fondatorul Madrigalului, a murit ieri la 85 de ani.
dupa aceea, in flashback mi-am adus aminte de toate lecturile/auditiile la tema din zilele astea.
iata ceva minunat.
John Cage despre tacere…
zice undeva “astazi tacerea inseamna trafic, asta e ce auzim cind tacem” si-l citeaza pe kant “sunt doua lucruri pentru care nu trebuie sa existe vreo semnificatie: unul e muzica, celalalt risul.” nu trebuie sa aiba vreo semnificatie pentru ca ne aduc o placere profunda.
o poveste cu Marin Constantin (dirijorul Madrigalului)
L-am intilnit in casa unchiului meu, compozitor. Se stiau de multi ani, ba chiar ii dirijase citeva dintre creatiile lui, asa ca aveau un gen de prietenie din aia care aduna si ceva ironie/ autoironie/ orgolii de artisti.
I se dusese vestea ca e aspru. Ca gaseste intr-o secunda cele mai potrivite cuvinte ca sa te tintuiasca in greseala ta si sa te simti ingrozitor pentru ca n-ai fost perfect. Iar cuvintele acelea sa fie potrivite doar pentru tine.
I se mai dusese vorba ca stia sa puna in cuvinte, ca nimeni altul, traseul pe care ar fi trebuit sa-l aiba sunetul prin trupul tau, astfel incit sa poata obtine emisia perfecta cea generatoare de emotie pura.
Sa scoata din tine ne-scosul.
Cind l-am intilnit eram o pustoaica pe care n-o interesa foarte tare muzica si singurul lucru care m-a impresionat au fost ochii lui de sub sprincenele stufoase si privirea cu care m-a dominat din prima clipa.
Era si forta si curiozitate si amuzament in privirea aia, care m-a speriat si am facut repede calea intoarsa din sufrageria unchiului in dormitorul rezervat mie.
Dar imi aduc foarte bine aminte ca vorbeau ceva despre Madrigal si un cintec de-al unchiului meu.
“Lasa-I si tu mai moale, mai usor, nu-i mai chinui”, zicea unchiul
“O sa uite biciuiala si-o sa ramina cu fiorii”, a raspuns Marin Constantin.
*
Ieri Marin Constantin a murit. Avea 85 de ani. Si daca -i intrebam pe toti fostii membrii ai corului Madrigal ce amintiri au, or sa rida de “biciuielile” de demult, dar o sa-ti vorbeasca ore in sir despre ce psiholog incredibil era si cum lucra cu mintea, trupul si vocea lor pentru sunetele emotiilor pure.
*
“sunetul trebuie emis si sustinut ca si cum ar fi o mingiiere” – e doar una dintre explicatiile spuse pe un ton aspru catre unul din membrii corului Madrigal.
ingerasul – fetita
cu o zi inainte de Craciun am gasit-o in geanta. sunt absolut sigura ca nu am cumparat-o din vreun magazin de jucarii (desi in zilele alea am tot colindat magazinele dupa cadouri)
m-am gindit: poate a fost printre darurile de la birou? poate a fost pe birou si am luat-o cu agenda si alte hirtii… poate…. poate…
dupa care mi-am zis ca, daca tot e ingeras, de ce sa-mi bat capul care e motivul pentru care a venit la mine?!
are ceva straniu-singuratic-enigmatic- distins in ea. am decis ca e fetita, nu stiu de ce.
*
in seara asta m-am gindit ce mi-ar placea cel mai mult sa vad in 2011. si raspunsul a venit rapid: akram khan – vertical road. am gasit reprezentatii multe in europa, de luni ma ocup sa vad daca prind vreunul dintre spectacolele de la Paris.
dar cind ma uitam la fotografiile din show am vazut asta…
si-am aflat ca show-ul lui cel nou e despre ingeri.
*
akram khan e coregraf si balerin britanic. unul dintre oamenii aceia pe care-i am pe lista foarte scurta “de luat acasa, oricind, oricum”
Decalogul lui Malaele
in locul traditionalelor urari de an nou, pentru 2011 va fac un cadou (rima involuntara)
Decalogul lui Malaele
1.Nu iti crea o imagine falsa. Este incomoda, greu de intretinut, usor de depistat.
2. Fii prietenul dusmanilor tai. Un proverb islamic spune ca “numai iubindu-i poti sa-i distrugi”
3. Ramii modest. Dar fa in asa fel incit lucrul asta sa se stie. Trebuie sa ai orgoliul modestiei tale.
4. Daca pierzi teren lasa impresia ca ai facut-o intentionat. Impune un principiu: am dat doi pasi inapoi, ca sa-mi pot lua avint.
5. Nu fura pe nimeni. Daca o faci totusi, schimba obiectul intr-o alta podoaba.
6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a ramine sus iti trebuie unanimitate.
7. Nu-ti explica greselile. Invaluie-le in mister si abstractiune. Nu schimba mare lucru, dar deruteaza.
8. Nu te intinde prea tare. Risti sa-ti pierzi controlul granitelor.
9. Nu lupta impotriva cabalelor intemeiate pe ambitie si frustrare. Iti pierzi vremea, iar lor le creezi un scop.
10. Daca nu reusesti, modeleaza-ti existenta dupa principiul “Nu se intimpla decit ceea ce trebuie sa se intimple”. Este o dura, dar relaxanta fatalitate.
Horatiu Malaele in cartea Horatiu despre Malaele
topurile mele 2010 – muzici
Si la capitolul muzici am stat relativ mediocru anul asta. N-am avut stare, rabdare, sa mai merg la foarte multe concerte. Am inceput sa le asociez tot mai des cu fum de tigara, zgomot si inghesuiala. Si sa prefer sa nu merg.
Mi-au placut mult in 2010
Concertul Mika. Mika e un pusti cu mult bun simt care chiar se bucura de muzica pe care o face si o cinta. Foarte frumoasa atmosfera de la concertul lui de la Mamaia. (primul sau concert pe plaja din toata cariera…motiv pentru care si-a adus si ceva prieteni ca sa celebreze).
Concertul Cranberries – foarte tare Dolores. Incredibila. Si momentul dur in care am realizat ca pe vremea cind lansau ei Zombie eu prestam ca DJ la radio… si-s cam batrinaJ
Mi-a placut mult Inna, ca persoana. Am cunoscut-o in august cind lucram la coperta de septembrie. Foarte disciplinata, cu foarte mult bun simt si cu multa ambitie.
Catre sfirsitul anului, m-a facut praf Horia Brenciu. Am fost la un concert de al lui, unde a ridicat fiecare spectator in picioare, a dansat, a facut tumbe – numai in cap n-a stat pina pe la 2 juma noaptea, iar el avea o coasta rupta si, inainte de concert, abia daca putea sa se aplece ca sa intre in masina.
Peste niste zile am stat citeva ore de vorba despre lumea din spatele show-urilor lui si-am plecat …pe nori. Il stiu de mai bine de 10 ani pe Horia si cu atit mai socanta a fost descoperirea mea ( si constatarea ca am fost ignoranta) despre cit de perfectionist, tumultuos intrebator cu sine, fragil-cald-bun este.
O secventa similara, pe care n-am spus-o la vremea ei, a fost cu Tudor Chirila la Sibiu. Inaintea concertului din Piata Sfatului, in timpul Festivalului de Teatru, purta un corset la git pentru ca avea mari dureri cervicale. In scena a dansat de n-a mai stiut de el, a cintat si a creat atmosfera super faina. M-am si amuzat ca, iata si dupa atitia ani, ii mai face pe pusti sa se sarute in public: erau doi liceeni in fata mea, care-i stiau toate versurile si se iubeau tare:)
Si tot catre sfirsit de an, m-am bucurat ca Dana Nalbaru s-a reintors la Hi Q. uite-asa, de dragul vremurilor bune. Sper sa ajung sa-i vad in 2011, cum mai sper ca in repertoriul lor de concert sa fie inclus si Zbor-ul Danei.
Nu am lucruri care sa nu-mi fi placut in muzica lui 2010. N-am avut asteptari de la niciun muzician sa lanseze cine stie ce, dar …
Imi pare rau ca n-am vazut Misia. Nu stiu de ce nici macar nu mi-am pus problema sa o vad in concert. Abia cind am simtit bucuria prietenilor care au fost la spectacol, am regretat.
Ce astept de la 2011?
Un Robbie Williams? Un U2? La Bucuresti desigur, ca sa se bucure toata lumea de ei.
Topurile mele 2010 – carte
La capitolul lecturi am stat mult mai bine decit la teatru anul acesta. Am citit multe carti noi si bune gratie ebook readerului, iar mai catre sfirsitul anului, gratie Galaxy Tab-ului (pot sa le citesc oricind oriunde)
Ce mi-a placut cel mai mult:
Al Pacino, o biografie prin interviurile lui Lawrence Grobel. A fost o dubla revelatie cartea aceasta (Multumesc frumos doamnei Rodica Mandache care m-a pus sa o citesc, pe genul ” nu, nu, o citesti acum”)
Mai intii am citit-o pentru poveste si-am recunoscut in temerile, gesturile, intrebarile si faptele lui Pacino ginduri-temeri-intrebari ale unor oameni pe care i-am intervievat si pe care-i iubesc. Actori sau regizori. Artisti.
Mai apoi am citit-o pentru tehnica interviului (e genial Grobel).
Intre timp mi-am cumparat un ebook cu cursul de tehnica interviului al lui Grobel.
Iubiri 13 – o carticica cu 13 povesti de dragoste scrisa de 13 autori romani, coordonata de Marius Chivu. Fina. Usor de citit, dar greu de iesit din ea. Cred ca asta e viitorul pentru lectura tinerilor, acest format de culegeri de proze scurte. Acum ma gindesc ca din credinta asta a aparut, instinctual, cartea cu Povesti de Craciun.
Emotionantul proiect multimedia facut de un fotograf american despre tatal lui: Phillip Toledano – Days with My Father
Ce nu mi-a placut:
Cum au primit-o intelectualii romani pe Herta Muller. Orgoliul lor de a arata ca sunt egali cu ea, ba chiar mai sus, pt ca ea n-a ramas aici sa sufere ori “sa manince salam cu soia”.
Nu era vorba despre asta in revenirea Hertei Muller cu o lectura publica la Ateneu. Ar fi trebuit sa o celebram si sa ne bucuram de succesul ei, dar nu – noi ne-am aratat muschii. Fie ei si muschi intelectuali. De fapt, ne-am evidentiat invidiile si frustrarile.
Jonathan Franzen – Freedom – ii iubesc primul roman, Corectii. Eseul despre moartea tatalui lui m-a facut sa pling cu suspine, dar Freedom – noua carte pentru care a scris 7 ani – nu m-a prins. Si-am regretat teribil, pentru ca aveam mega asteptari. Mi-a placut insa foarte mult cover story-ul din Time. Inca ma mai urmareste imaginea cu laptopul lui lipit cu banda adeziva in dreptul conexiunii la internet, ca sa evite orice tentativa care l-ar indeparta de la munca. Mi-as dori sa am aceasta vointa si disciplina.
Ce astept pentru 2011
Sa-mi reiau disciplina de a citi o carte pe saptamina. Carti nerecomandate de cineva, luate la intimplare de pe net sau din librarii. Carti care sa ma surprinda.
Sa traduca cineva biografia lui Raymond Carver si pentru romani, promit sa o promovez intensiv si agresiv. E o carte din care au de invatat toti cei pasionati de tehnicile de scris.
Sa citesc biografia lui Robert Altman iesita acum 2 saptamini pe piata, dar si The New Yorker Stories, o colectie de 48 de povesti scrise de Ann Beattie in 30 de ani de jurnalism.
faceti cunostinta cu Doamna T
una dintre cele mai frumoase persoane pe care le-am intilnit anul acesta este o doamna care vine din alte vremuri, dar traieste foarte ancorata in prezent, cu cochetarie, eleganta si umor.
Doamna T are 80 si ceva de ani, sau poate mai mult. Nu conteaza insa asta pentru ca are numai prieteni tineri, e foarte volubila, foarte lucida si nu poti sa nu o iubesti de la prima intilnire.
*
Prima noastra intilnire a fost la coafor. Undeva in Rosetti, un coafor banal, Igiena. Doamna T merge la acest coafor de cind s-a mutat in cartier. Si eu la fel. Doar ca asta s-a intimplat la o distanta de mai mult de un sfert de secol.
in ziua primei intilniri, asteptam sa-mi vina rindul la spalat, iar ea tocmai ce era spalata pe cap. Mi-am deschis calculatorul si-a prostestat:
“Nuuu, cu ala iti strici sanatatea. Lasa-l macar acum”.
“Daca va spun ca mai am unul mic, o sa va suparati si mai tare”, am ris eu desi nu stiam cine e si nici ea nu imi mai adresase alte vorbe.
Am scos Galaxy tab-ul din geanta si i l-am aratat.
“Ooo, dar pe asta poti sa-l folosesti si ca oglinda”, a replicat ea amuzata in timp ce i se facea masaj cu prosopul. Cind i-am povestit ca la Sibiu, in culisele de la TEDx, m-am rujat in geamul Tab-ul s-a intors catre doamna Ani, coafeza:
“Io v-am spus ca eram cocheta!” cu tonul acela demonstrativ care vroia sa arate ca si astazi poate fi competitiva.
Asa au inceput conversatiile noastre. In dimineata aia de simbata, mi-a spus ca sufera ca se darima cazinoul din Constanta pentru ca s-a nascut in orasul ala si-l iubeste. Mi-a povestit despre originea ei greceasca si-a incheiat cald, dar ferm: “Important e cum esti, nu din ce neam esti.”
Dupa care au venit zeci de alte povesti.
*
Doamna T iubeste dansul. In tinerete nu ar fi iesit cu niciun baiat care nu stia sa danseze. A ramas celebra rochia ei maro cu trei rinduri de pliseuri, strinsa pe talie, cu decolteu in V si un fronseu a la Marie Antoinette. Avea cordon auriu, o asorta cu pantofi maro cu floricele mici portocalii si cu o geanta mica maro. A dansat in ea o vara intreaga. Si-a facut si palarie din acelasi material, la casa de moda, si le pastreaza si astazi. Pantofii ii mai si incalta. Rar.
*
Doamna T iubeste jocurile. La aniversarea celui mai mic dintre nepoti, in noiembrie, a organizat acasa pentru el si alti pitici de 7-8 ani, o licitatie.
A adunat fotografii ale tablourilor celebre si a scris pe spatele lor mici istorii despre cum au fost create. Apoi i-a pus pe copii sa liciteze, ea fiind maestrul de ceremonii. S-au distrat atit de tare incit copiii s-au cautat la sfirsit prin buzunare ca sa plateasca ce au licitat. Vor vedea curind si tablourile originale, la muzeu.
*
Doamna T are prieteni mult mai tineri decit ea. “Nu ma vait pentru ce ma doare, pentru ce am si ce n-am, si vorbesc mult. De asta ma place lumea”. Anul trecut la revelion a mers la o prietena care lucreaza la radio. “Prima zi a fost cum a fost, dar a doua zi… a fost petrecerea adevarata… cu jocuri”
Au facut concurs de palarii, fiecare si-a adus de acasa cea mai eleganta palarie si-a purtat-o cu demnitate, au ascultat schetchuri recitate de invitati talentati si au ris in hohote de 3 fete plinute care au dansat Can Can. Profesioniste. Cu pantalonasi in volanase.
***
Doamna T ar putea fi personaj de roman, nu neaparat intr-o scriere de Camil Petrescu.
Cind a venit razboiul (al doilea mondial), tatal -grec stabilit in Constanta – si-a mutat toata familia in Capitala “Acolo o sa fie resurse; o sa aiba interes sa fie tot timpul lumina si energie. E guvernul tarii acolo”, le- a explicat copiilor.
Toata viata lui a investit in bijuterii si lucruri de arta (toate mici ca dimenisuni). I-a fost usor sa le ascunda in vreme de razboi si multi ani dupa aceea au trait din vinzarea lor.
Doamna T n-a ajuns balerina ( visul sau dincopilariei) pentru ca tata a stiut cum sa-i explice dezavantajele meseriei.
uite imagineaza-ti ca tu ai dansat, ai facut cel mai frumos dans posibil; lumea te-a aplaudat in urale, iar acum totul s- a terminat. a fost frumos. tu esti in mijlocul scenei si baiatul de la cortina, care e un om important pentru ca te poate ridica sau dobori si trebuie sa ai grija cum te porti cu el, nu vrea sa mai lase cortina jos.
si tu stai stinghera in scena si lumea incepe sa rida
…. (pauza mare)
si sa-ti mai spun ca o sa-ti strici foarte tare picioarele?
***
La prima noastra intilnire Doamna T mi-a spus:
“Tu trebuie sa te imbraci numai in negru. Acum cit esti tinara.”
“Stiti, mie imi place sa ma imbrac foarte mult in gri, e culoarea mea”, m-am aparat eu
“Foarte bine, e o culoare distinsa, dar imbraca-te in gri cit mai inchis. Ai o piele atit de alba incit culorile inchise te pun in valoare. Cind o sa ai virsta mea, te vei imbraca in pasteluri ca sa atragi atentia asupra hainelor, nu chipului.”
Astazi cind am vazut-o pentru a doua oara in viata mea, i-am spus ca mi-am luat o rochie neagra cu gindul la ea. Apoi cind i-am explicat cum m-am imbracat unisex pentru party-ul de Craciun de la revista, a zimbit si-a spus: “Minunat. Asta trebuie. Sa fii diferita.”
Peste vreo 10 minute, a iesit de sub casca unde isi usca parul de pe bigudiuri ca “sa arat omeneste de Revelion, nu?”.
“e prea fierbinte?” a sarit doamna Ani, coafeza, in ajutor.
“nu, vreau doar sa-i spun ceva domnisoarei”, a venit croita catre mine care stateam cuminte sa mi se aplice vopseaua pe par.
m-a intrebat unde fac revelionul, i-am spus, a ris si-a zis: “Imbraca-te in frac. N-o sa mai fie nimeni ca tine. Si puneti manusi…”
“albe” am zis amindoua in sincron…rizind.
*
i-am propus ca la anul sa o scot la ceai cu prietenele mele.
“O sa fiu cea mai in virsta, crezi ca e bine?”
“O sa ne spuneti povesti frumoase si noi o sa va ascultam.”
“Dar sa stii ca si eu stiu sa ascult”
Asa ca la anul, am sa va fac cunostinta cu Doamna T. sa va spuna si voua povestea cu dl Ciulei cu care a mers cu trenul de la Sinaia la Predeal si s-a suparat ca a fost prea scurta excursia. Sau cind l-a cunoscut pe primul sot. Sau cum a decis sa revina la numele de fata inainte de al doilea sot (un istoric celebru); sau cum s-a dus in Grecia si s-a intilnit cu o colega de scoala; sau cum isi facea 2 rochii pe sezon – cele din sezonul trecut erau trecute in garderoba de mers la munca, cele noi una pentru vizite, alta pentru dans.
Sau sa jucam un joc. Doamnei T ii plac jocurile, la ceai.
topurile mele 2010 – teatru
Am vazut putine spectacole de teatru anul acesta, nu stiu de ce mi-am pierdut bucuria de a merge la teatru. Sau am revenit la starea mea de acum vreo 3-4 ani, cind nu ma urneai la teatru nici cu promisiunea ca-mi oferi luna de pe cer.
Am avut sentimentul ca am vazut piesele deja, ca stiu ce vor face regizorii (pentru ca i-am mai vazut facind asta). Probabil ca am gindit superficial.
Ce mi-a placut foarte mult:
Strigate si Soapte (regia Andrei Serban, Teatrul Maghiar din Cluj). L-am vazut in Festivalul National de Teatru si-am fost lovita pe dinauntru, intim, de subiect. Mi s-a parut ca e cea mai personala dintre piesele pe care le-a montat Andrei Serban, am avut sentimentul ca stiu care sunt personajele din viata reala care seamana cu cele de pe scena (desi textul e inspirat de Ingmar Bergman). M-a chinuit emotional piesa, prin mesajul ei. Am fost atit de mult in poveste, incit am fost furioasa ca am vazut-o dupa piesa pe una dintre actrite, in civilie, vorbind la telefon intr-un colt de strada. “Trebuia sa stea in cabina pina ar fi plecat oricare spectator din zona teatrului”, mi-am zis suparata. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca trecuse mai mult de o jumatate de ora de cind se terminase piesa si spectatorii ar fi trebuit sa fi fost departe.
Momentul de magie, irepetabil, de la lectura Marea Iubire a lui Mihail Sebastianl ( cu Marius Manole si Rodica Mandache) de pe terasa La Motoare. La 20 de m distanta era muzica rock, nimeni din public n-a auzit altceva decit replicile celor doi. Si vintul care le incurca paginile si parul.
Scenografia de la Avalansa facuta de Iuliana Vislan (regia Radu Afrim). Minunata in fiecare detaliu. Mi-as fi dorit sa locuiesc in casa aceea, sau sa o rog pe Iuliana sa vina acasa la mine.
Ce nu mi-a placut:
Warlikowski, tot in FNT. Poate ca nu-s suficient de pregatita pentru piese de genul acesta. Trebuie sa recunosc ca am iesit la jumatatea piesei, desi m-am dus cu mega asteptari, l-am si intilnit pe Warlikowski in cadru restrins ca sa-l “simt”. Dupa festival i-am citit cartea autobiografica. Mi-a placut mult.
UNITER a decis ca Festivalul national de teatru sa fie “administrat” cu unic selectioner pentru un an. Nu are importanta pe cine a numit drept selectioner, poate sa fie si Tutankamon, dar si mama Omida in locul selectionerului, daca are de facut treaba pentru un an NU VA CONSTRUI NIMIC. Trupele mari de afara au programele antamate cu cel putin un an inainte, nimeni nu poate face minuni in aceste conditii (fara bani, fara contacte, fara planning).
Daca festivaul de la Sibiu are succes este pentru ca s-a construit in timp; dl Constantin Chiriac a dezvoltat relatii personale cu multi directori de teatre din lume, cu regizori sau directori de companii de teatru importante si poate antama cu mult timp inainte productii importante.
Nu cred ca va fi posibil sa mai avem la Bucuresti piese care sa ne bucure, sa ne inspire, sau care sa ne provoace sa experimentam artistic.
Ce astept in 2011?
Ivanov cu Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Mirela Oprisor, Marius Manole, in regia lui Andrei Serban. Textul e super super ofertant, distributia e minunata si-i iubesc pe toti cei mentionati, asa ca va fi o experienta pe care n-o s-o ratez. Premiera undeva in februarie la teatrul Bulandra.
black swan – perfection is not just about control
e o secventa in filmul Black Swan, r. Darren Aronofsky (da, acela in care Natalie Portman danseaza cu domnul cu care tocmai a facut un copil. in viata reala e copilul nu in film) in care o balerina se confrunta cu directorul trupei.
el ii spune ca nu e buna sa joace rolul negativ, ca n-are suficienta pasiune, ea ii da replica (referindu-se la multele exercitii pe care le face zi de zi) ” Am vrut sa fiu perfecta”
iar directorul trupei o invaluie ca un animal de prada si-i spune “”Perfection is not just about control. It’s also about letting go. Surprise yourself!”.
Replica asta mi-a adus aminte de un interviu pe care l-am facut cu dl Gigi Caciuleanu acum ceva ani in care spunea ca emotia in dans vine dintr-o miscare diferita, „câş“, care se abate de la linia obisnuita. o cadere surprinzatoare si energia pe care o pui ca sa sustii miscarea impotriva gravitatiei. ca cele mai frumoase lucruri vin din imperfectiuni, nu din lucrurile perfecte.
“Nu suntem născuţi ca să fim perfecţi, dar suntem născuţi – toţi oamenii, nu doar artiştii – să fim geniali. Imperfecţiunea ne ajută să ne recuperăm şi să ne echilibrăm.” spunea atunci dl gigi caciuleanu (cititi interviul la link, e un domn minunat)
frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte.
Just Kids – Patti Smith & Robert Mapplethorpe
citesc autobiografia lui Patti Smith axata mult pe relatia ei cu fotograful Robert Mapplethorpe.
pina la comentarii, citeva fragmente :
*
We used to laugh at our small selves, saying that I was a bad girl trying to be good and that he was a good boy trying to be bad. Though the years these roles would reverse, then reverse again, until we came to accept our dual natures. We contained opposing principles, light and dark.
*
Robert loved to hear of my childhood adventures, but when I asked about his, he would have little to say. he said that his family never talked much, read or shared intimate feelings. they had no communal mythology; no tales of treason, treasure and snow forts. it was a safe existence but not a fairy tale one.
“You are my family” he would say.
*
It was exciting just to stand in front of the hallowed ground of Brirdland that had been blessed by John Coltrane, or the Five Spot on St. Mark’s Place where Billie Holiday used to sing, where Eric Dolphy and Ornette Coleman opened the field of jazz like human can openers.
We couldn’t afford to go inside. On other days, we would visit art museums. There was only enough money for one ticket, so one of us would go in, look at the exhibits, and report back to the other.
*
Robert was not especially drawn to film. his favorite movie was Splendor in the Glass. The only other movie we saw that year was Bonnie and Clyde. he linked the tagline on the poster: They’re young. They’re in love. They rob banks” he didn’t fall asleep during that movie. Instead, he wept. and when we went home he was unnaturally quiet and looked at me as if he wanted to convey all he was feeling without words.
*
Our mutual sense of code manifested in many little games. the most unshakable was called One day – two day. the premise was simply that one of us always had to be vigilant, the designated protector. if robert took a drug, I needed to be present and conscious. If I was down, he needed to stay up. If one was sick, the other healthy. It was important that we were never self indulgent on the same day.
***
Robert Mapplethorpe
Patti Smith
si citeva dintre lucrarile lui Mapplethorpe (ceea ce imi aduce aminte de un post pe yahoo360 care mi-a fost interzis pe motiv ca era pornoshag desi erau foto de Robert Mapplethorpe:) )
