Author : Cristina Bazavan

personal
16 years ago

aventuri bazavaniene in Tara Taximetristilor

Taximetristii sunt o specie aparte. Oameni altfel; au nevoie de un buna ziua si un asezat pe scaun ca sa se prinda ce fel de om au linga ei. Au povesti cite luna si-n stele si stiu smekereli la care nici n-ai fi visat.

Taximetristii sunt prietenii mei. Urasc sa merg in aglomeratia transportului in comun, in amestecul de duhori, asa ca in loc sa-mi iau o rochie ma plimb cu taxiul.
(nu conduc, sunt lebada – aka o gisca mai eleganta – la condus masini si, chiar daca am carnet, stau cuminte in banca mea, in dreapta spate).

*
“Sa va spun ce mi s-a intimplat ieri seara”, mi-a zis de dimineata taximetristul pe care-l luasem din parcarea de la Inter.

N-am dat niciun semn ca as aproba sa-mi spuna. Pe cuvint. Ma uitam pe fereastra si zimbeam de la ce vedeam. Dar el nu s-a lasat

“S-au suit doi in taxi. Si-au inceput sa se bulaneasca. Mi-au zis: mergeti inainte, oriunde”

“Pai si? Ati avut o cursa lunga si-ati facut mai multi bani. Nu?”, am cautat sa mut directia conversatiei.

“Da domnisoara, dar ii daduse chilotii jos si o pipaia. Intelegeti? La mine in masina!”

Acu’ io ce sa fi zis la asta? In orice directie m-as fi dus era nashpa☺. am tacut. El a oftat suparat ca nu -l inteleg si-a pufait pina a ajuns la destinatie.

*

M-am gindit mult: de ce naiba mi-a povestit mie asta? Ca nu zisesem decit buna ziua si adresa redactiei ca sa stie unde sa ma duca.
Abia acum seara m-am prins ca a inceput sa povesteasca cind eu rideam de ce vedeam in vitrina sex shopului de linga Dalles: vinzatoarea stergea de praf picioarele manechinului, bagindu-si mina pe sub fusta scurta roshie de musama cu care era imbracat.

6
2729
diverse
16 years ago

reminder: Sylvie Guillem vine la Bucuresti

stiti ca fac campanie “luati-va bilete la Sylvie Guillem”

e una dintre cele mai spectaculoase dansatoare din lume.
Mademoiselle NO i se spune pentru personalitatea ei puternica: nu accepta sa danseze orice:)

pe 22 octombrie la TNB in cadrul intilnirilor JTI. biletele se vind deja la Sala Palatului sau on line, aici

veti vedea un show demential. (unul dintre solo-uri il stiu si e… incredibil)

iat-o in doua fotografii tres simpa. la lucru si in “civilie”

si intr-un dans alaturi de un domn pe care eu il iubesc enorm: akram khan.
am zis odata ca daca-l vad pe khan live dansind, pot sa mor linistita.
asta pare sa fie tot mai aproape. sa-l vad pe akram khan adica:)

2
1990
diverse
16 years ago

Magnumize your senses la final:)

Magnumize your senses a ajuns la final.

Pentru mine a fost o experienta tres simpa, una dintre senzatiile verii si m-am amuzat de fiecare data cind m-a sunat cineva si mi-a zis “hei am incercat si eu inghetata pe intuneric de la Van Gogh Cafe”

*
Mi-a placut mult si intilnirea cu cititoarele blogului la degustarea mea speciala magnumise your senses si conversatiile de dupa, dar si muzica pe care in seara aceea ne-a facut-o cadou invitatul meu special, Mihai Dinu – creierasul muzical de la Radio Guerrilla.

campania asta m-a “costat” magnum pentru toata redactia Tabu, cind si-au atins un obiectiv strategic pentru pagina de facebook.

si-am ramas cu un gind: sa stau o zi in bucataria lui henrik sebok, chef-ul care a facut magie accesorizind couture inghetata magnum.

*
in termeni de cifre, evenimentul acesta a fost un super succes.
Degustarea de inghetata pe intuneric s-a terminat pe data de 15 august. A fost un eveniment-concept semnat de Magnum, care a adus in camera oscura 2714 persoane.
Si pentru ca am ajuns la final, iti putem dezvalui cum aratau si din ce erau realizate deserturile pe care le-ati comandat.

Astfel, povestea “Plaja Imaculata” era un desert care avea la baza Magnum White, povestea copacul “Copacul” continea Magnum Clasic, iar “Stanca” avea la baza Magnum Almond.

Cum la degustare am avut 2714 persoane, tot 2714 inghetate au fost consumate astfel:
· Povestea Stanca: 967 deserturi
· Povestea Copacul: 948 deserturi
· Povestea “Plaja imaculata”: 799 deserturi

abia astept o campanie care sa o concureze pe asta in nonconformism si impinsul limitelor acolo unde nici nu te-ai astepta.

2
1960
carti simpa
16 years ago

prietenie – part 2

Wallace and Franzen weren’t just friends; they were part of each other’s writing lives. They had one of those passionate, competitive, creatively useful friendships you sometimes see between writers: Coleridge and Wordsworth, Fitzgerald and Hemingway. “To use, in Dave’s honor, a tennis metaphor, I felt like I had a good hitting partner”, Franzen says. “We had very, very different methods, but I could never comfortable feel, Oh, I have this thing sewn up. Because there was always Dave, goddamn it, being incredibly brilliant.”
by Lev Grossman

tot din Time-ul de saptamina asta, in care Jonathan Franzen e cover story.

pe asta am transcris-o de dragul celor care scriu “in echipa”.
nu mai transcriu alte fragmente, va fi on line curind pentru cei interesati.

0
1583
carti simpa
16 years ago

prietenie

“Wallace was a big tobacco chewer. Franzen didn’t indulge; in fact he’d quit smoking a decade earlier. But the morning after Wallace’s memorial service in New York City, Franzen did something he’d never done before: he walked into a bodega and bought some chewing tobacco. Then he went to his office, closed the door, put a plug in his mouth and started chewing. It was so revolting, he almost threw up. But he hept chewing.”

Lev Grossman descriind in Time prietenia dintre scriitorii Jonathan Franzen si David Foster Wallace. (Wallace s-a sinucis in 2008). fragmentul asta nu e in varianta short de pe net, dar mi-a placut atit de mult ca l-am transcris din revista:)

Franzen, “Corectii” ( editura Polirom), e cover Time in aceasta saptamina. In curind in America i se lanseaza cea de-a patra carte, Freedom.

3
2642
carti simpa
16 years ago

Jonathan Franzen pe coperta Time

saptamina asta time are pe coperta un scriitor… in viata: Jonathan Franzen!

e normal cumva cind pun pe coperta un scriitor mare care tocmai a decedat, dar in ultimii 10 ani de cind citesc time aproape saptaminal, nu-mi aduc aminte sa fi avut pe coperta un scriitor care n-a rapostat.

Franzen e minunat. acum 5-6 ani cind am citit Corectii mi s-a parut ca s-a reinventat literatura, m-a uimit frazarea lui, structura si puterea de sinteza.
a fost ca si cum, intr-un castel intunecat, vine cineva si aprinde lumina si-ti arata ca locul e plin de comori.

m-am reintors la Corectii de zeci de ori, cind am fost intrebata la realizarea a tot felul de clasamente – l-a pus pe Frazen in top mereu si, acum cind Franzen e pe coperta Time, mi se pare ca si cind mi-ar fi facut mie cineva un cadou.

Franzen is a member of another perennially threatened species, the American literary novelist. But he’s not as cool about it as the otters. He’s uneasy. He’s a physically solid guy, 6 ft. 2 in., with significant shoulders, but his posture is not so much hunched as flinched. At 50 (he turns 51 on Aug. 17), Franzen is pleasantly boyish-looking, with permanently tousled hair. But his hair is now heavily salted, and there are crow’s-feet behind his thick-framed nerd glasses.

aici un fragment din profillul pe care i-l face Time

desigur, acum, ma voi delecta un pic cu Corectii, linga cafea:)

cartea a fost tradusa la noi de Polirom.

3
2417
filme simpa
16 years ago

Morgen, doua premii la Locarno

Filmul lui Marian Crisan, Morgen, a luat aseara 2 premii la festivalul de film de la Locarno: premiul special al juriului in competitia mare, internationala, si premiul 3 acordat de Junior Jury.

mai adaugam si premiul criticilor pentru Ana Ularu, rolul din Periferic, si iesim foarte bine.

La Anonimul, acasa la la noi, la Sfintu Gheorghe n-a cistigat nimik niciun flm romanesc de scurt sau lung metraj

2
2075
filme simpa
16 years ago

Eu cind vreau sa fluier, fluier NU merge la Oscar

de cind cinematografia noastra a avut succes cu “Moartea Domnului Lazarescu” facem stiri in fiecare an cu “filmul X merge la Oscar”.
ceea ce e, mai iertati, o prostie scrisa de un editor care cauta senzationalul si care nu a facut un pic de research inainte ca sa inteleaga cum e mecanismul nominalizarilor filmelor in categoria “film strain”.

acum tocmai ce ne inghesuim sa dam stirea cu Eu cind vreau sa fluier, fluier merge la Oscar.
foarte gresit.

probabil ca nici nu va ajunge in short listul de 5 din care se va alege cistigatorul.

in acest moment Romania a parcurs etapa 1 de la SUBMISSION din regulamentul AMPAS.

Each country shall be invited to submit its best motion picture to the Academy. Selection of that picture shall be made by one organization, jury or committee that should include artists and/or craftspeople from the field of motion pictures. A list of the selection committee members must be submitted to the Academy no later than August 2, 2010.

urmeaza sa fie vazut de membrii academiei, sa se faca short listul (unde intra cei cu lobby si bani multi), sa se anunte nominalizarile (25 ian), sa fie ceremonia (27 feb).

*
nu ma intelegeti gresit, mi-as dori f f tare ca un film romanesc sa fie la Oscar, dar – deocamdata- tot ceea ce facem in fiecare an e sa DESEMNAM FILMUL CARE E ELIGIBIL NATIONAL PENTRU OSCAR.

va veni si vremea cind vom merge la Oscar, intre timp si editorii de stiri vor invata regulamentul Academiei Americane de film si vor formula corect stirile:)

regulamentul academiei prinvind nominalizarea filmelor straine la oscar

4
2618
16 years ago

tentatie

uzul ratiunii (dar nu ratiunea mea) m-a facut sa nu iau acasa in aceasta dimineata unul dintre frumosii astia.

m-am ales doar cu poza; nici sa pun mina pe ei nu am avut voie, cred ca le era ca plec cu unul si … gata.

*

just to know, ala pufosu’ gri care doarme seamana cu pisoiul Bleu pe care l-am avut acum vreo 7 ani si care, intre timp, a umplut strada parintilor mei de pisoi albastri.

7
2977
personal
16 years ago

cartierul din telefon

mi-am facut curat in telefon, la pozele din telefon.

iata cum s-a vzt cartierul meu nou, in prima luna de stat aici.
ma rog, din cele 6 saptamini conforme cu mutatia Batistei, nu-mi ies 20 de zile locuite acasa, dar asta e alta distractie.

*
am descoperit in fata blocului meu o alee care duce catre piata Italiana, unde e un bloc pana.
ca faimosul bloc de la new york, desi asta e micutz, dar gingash.

in piata Italiana la ora 8 dimineata se bea votca la masute de plastic cu un picior. dupa amiaza “golanii” pe scutere se ascund la umbra si joaca ceva cu pietre. iar femeile, desigur, isi pun rufele la uscat in siruri lungi deasupra balcoanelor.

blocul pana, al lor si al nostru:)

cind locuiesti in centrul istoric e ca si cum ai fi mereu in vacanta; ai tot timpul ceva de descoperit, nu mergi mereu printre alei de blocuri-cutii de chibrit. (asta e motivul pentru care n-am vrut niciodata sa locuiesc in cartiere)

linga mine e Casa Universitarilor. super cladire veche, cu sala de spectacole, cu saloane unde-s aniverseaza onomasticile fostii presedinti. plus o terasa cu iedera, o minunatie. mincarea nu e f buna, dar e la pret subventionat:)

*
de citeva zile am dezvoltat o teorie legata de blocul vechi in care locuiesc. sigur are legatura cu Harry Potter, altfel cum s-ar explica faptul ca de afara se vad 5 etaje, iar liftul are butoane pina la etajul 7, plus 2 catre adincuri?! 🙂

asta e fotografia pe care am facut-o de pe balcon, in prima zi in care am dormit in casa noua.

5
2371
teatru
16 years ago

Capete Infierbintate la Ideo Ideis 2010

luni, la festivalul de teatru de la alexandria, elevii de liceu au vazut o piesa care vorbeste despre mineriade, Capete infierbintate.

is foarte curioasa cum se vad evenimentele acestea din perspectiva unor copii “nealterati” de politica.

despre spectacol povesteste Nicoleta Gavrila, parte din echipa organizatoare. foto, Adrian Bulboaca

Spectacolul e un proiect de cercetare si performare a istoriei recente a Romaniei, mai exact a evenimentelor din 13-15 iunie 1990, si are la baza o cercetare care a inceput in decembrie 2009 si continua si in momentul de fata. In baza acestui reaserch initiat de Mihaela Michailov, David Schwartz si Cinty Ionescu, au fost puse bazele a doua proiecte: spectacolul de teatru documentar pe care l-am vazut noi aseara (in care Alexandru Potoceanu joaca exemplar 7 personaje reprezentative pentru evenimentele din 13- 15 iunie 1990, respectiv pe Ion Iliescu, Miron Cozma, Munteanu- liderul studentilor, mineri, studenti arestati s.a.) si o arhiva audio-video informala de interviuri cu oameni care au participat la evenimentele de atunci. Daca arhiva e in curs de realizare, spectacolul e gata si e f tare pt ca iti prezinta infos despre iesirea minerilor atat la nivel discursiv, prin cele 7 testimoniale, cat si vizual (pe fundal sunt proiectate in continuu scanuri din ziarele acelei perioade, citate de-ale actorilor implicati, bucati din rapoarte realizate de catre diferite institutii publice etc.) si audio (auzi impuscaturi, masini de politie, multa zarva). Mie uneia mi-a placut f mult si ti-l recomand cu drag.

Nicoleta Gavrila

0
1675
teatru
16 years ago

festivalul de teatru de la alexandria, Ideo Ideis, part 3

sunt in urma cu postarile fotografiilor de la alexandria.

aici citeva cadre din atelierul de coregrafie tinut de florin fieroiu.

am sa scriu curind de ce sunt importante atelierele acestea, dar astazi sunt f f in vrie:(
width=”300″ height=”200″ class=”alignnone size-medium wp-image-6515″ />

1
2096
filme simpa
16 years ago

Ana Ularu premiata la Locarno

Ana Ularu a primit astazi “Prix Boccalino de la Presse” in cadrul festivalului international de film de la Locarno, premiul criticii elevetiene pentru cea mai buna actrită, pentru rolul din lungmetrajul “Periferic” al lui Bogdan George Apetri.
Ana joaca unul dintre rolurile principale din ”Periferic”, alaturi de Mimi Branescu, Andi Vasluianu, Ioana Flora si Timotei Duma, cu totii prezenți zilele acestea la Locarno.

*
me happy. Ana e o actrita cu rasa si clasa. si am avut-o pe coperta tabu cind era studenta, nepremiata inca:)

3
2403
teatru
16 years ago

festivalul de teatru de la alexandria – florin serban – ziua2

elevii de liceu care sunt la festivalul de teatru de la alexandria s-au intilnit in week end cu regizorul florin serban (eu cind vreau sa fluier, fluier) in cadrul evenimentului special “cinemateca tirzie”

a fost atmosfera destinsa, s-au pus intrebari cu garda jos si – ceea ce e cel mai important – copiii astia de liceu au putut simti modestia, bunul simt si profesionalismul lui florin serban.

e o lectie nerostita, dar prin empatie, o sa-i ajute infinit in viata.

cind am vazut fotografiile de la intilnirea lui florin serban cu elevii de liceu, mi-am adus aminte de lucrurile pe care mi le povestea george pistereanu (actorul principal din eu cind vreau sa fluier, fluier) despre cum florin “a lucrat cu mintea lui”. discutiile lungi care l-au facut sa-si vada altfel personajul, dar si meseria.

lucrurile astea sunt nepretuite. si pentru elevii de liceu de la alexandria care – chiar daca nu vor face cu totii teatru mai departe din viata – vor pleca de aici, cu o tusa in plus, slefuita pe sufletzel

[gallery]

in foto Florin Serban si Andreea Bortun
foto de Adrian Bulboaca

in curind fotografii de la piesele prezentate si de la atelierul de actorie.

0
1784
julia-300x193libertatea citeste Tabu… cu intirziere
jurnalismoameni din "aluatul bun"
16 years ago

libertatea citeste Tabu… cu intirziere

astazi libertatea are pe coperta o stire exclusiva pe care noi, Tabu, am dat-o de 2 luni.
romanca Julia Verdes este vedeta la bollywood.

am scris amplu despre ea in numarul din iunie al revistei, ba chiar am intermediat o intilnire intre Julia si Tudor Giurgiu care s-a sfirsit cu o invitatie la TIFF 2010, unde Julia a fost prezentata drept “senzatia de la Bollywood”

dincolo de “exclusivul” Libertatea, nu foarte exclusiv si nou, sunt foarte happy ca se scrie din nou despre Julia. e o femeie minunata si merita toata atentia din lume. am mai scris despre asta si aici

2
2144
teatru
16 years ago

festivalul de teatru de la alexandria – fotojurnal- ziua 1

ii iubesc pe copiii (sa ma ierte ca-i numesc copii, desi sunt Oameni In Toata Firea Si Puterea Cuvintului) care organizeaza festivalul de teatru Ideo Ideis de la Alexandria.
andreea bortun, alexandru ion si oana nedelea sunt initiatorii, echipa acum e mai mare.
*

stiu orasul acela strada cu strada, casa cu casa, m-am nascut in alexandria si stiu cit de greu le e tinerilor de acolo care n-au cinematograf, nici sala de spectacole, niciun loc decent de exprimare artistica, nicio incurajare intr-o directie artistica.

mai stiu ca nu exista actor, regizor, jurnalist care sa nu fi fost extrem de impresionat de energia si spiritul locului in timpul acestui festival; toti pleaca de acolo “purificati”, energizati, cu dor de teatru ca la inceputurile muncii lor. toti vor sa se intoarca in speranta “reincarcarii” emotionale.
*
ce fac tinerii astia pentru 10 zile, in alexandria, in fiecare vara, e magie curata.
iata in foto jurnalul primei zile a editiei 2010.

*
intrarea in Casa de Cultura a Sindicatelor

parte din trainerii acestei editii care se vor ocupa de sufletele & mintile elevilor de liceu din toata tara pasionati de teatru, adunati la alexandria

cum arata de obicei locul in care de 5 ani se organizeaza Ideo Ideis (cea mai mare discoteca din oras)

anul acesta, organizatorii au facut un set up special pentru lansare:)

Cand au inceput sa intre participantii in sala, atmosfera era una obisnuita pentru loc: muzica disco, luminite colorate, stanga noastra cu decorul era coborata a.i. puteai vedea cu usurinta set-up-ul de discoteca din spate, iar MC-ul nostru vorbea fix ca un MC de club. Imediat dupa ce toata lumea a intrat in sala, am ridicat stanga, oprit muzica si luminitele si am dat drumul celei de-a cincea editii a Ideo Ideis. 🙂

Nicoleta Gavrila, parte din echipa de organizatori

trainerii acestei editii. cu Vlad Logigan printre ei, de acum cu traditie la participare la festival:)
fotografia asta e foarte reprezentativa, nu doar pentru personaje, ci si pentru culori. asta e ce fac ei zilele asta in alexandria: aduc culoare in viata unor pusti de liceu.

gongul editiei 2010 Ideo Ideis

& sufletele festivalului, Andreea & Alex; la 15, respectiv 18 ani, au inceput festivalul, astazi sunt amindoi studenti UNATC.

Foto by Adrian Bulboaca.
miine o noua serie de fotografii de la festivalul Ideo Ideis de la Alexandria

3
2756
16 years ago

gind

duminica, 8 august 2010, in fata spitalului de urgenta, trei femei cu plase mari se imping una pe alta discret catre intrare.

din plase se vad perne & cearceafuri, ele sunt imbracate in negru, cu esarfe negre pe cap, si au ochii umflati de plins sau de nesomn.

m-am gindit mereu ca intilnirea cu moartea e mai grea pt rude… incurajarile primare (prin ghionturi) ale femeilor nu fac decit sa-mi confirme gindul.

1
1362
personaltabu
16 years ago

cover story-ul de sept- gargantua

nu, gargantua nu e personajul de pe coperta de sept. e locul unde tocmai m-am asezat ca sa scriu povestea care va insoti fotografiile pictorialului principal.

in parcul Gradina Icoanei, cu o inghetata cu fistic, mure si lamiie, un fresh mixt cu multe fructe. locul meu preferat din ultima saptamina:)

*

acum inspiratie sa avem. am inceput cu bine & rapid.
aveam deja structura cind m-am asezat la masa.

1
2029
personal
16 years ago

Cind ne imbolnavim…

… avem o relatie de iubire si ura cu medicii care ne trateaza. Ne sprijinim in ochii lor cautind raspunsul la intrebarea “o sa fiu bine?”, dar suntem nemultumiti ca am ajuns la mina lor si ne varsam supararea pe ei “Cum sa ne vada atit de slabi si sa profite de asta?”
Ii cautam de aliati si, daca ne incurajeaza si ne fac sa ne simtim confortabil, ii simtim ca pe cei mai buni prieteni ai nostri, desi ii cunoastem de citeva ore.

…profitam delicat de prietenii nostri “pentru ca ne sunt prieteni si nu ne-ar refuza”. Le luam din timp si energie, le cerem favoruri. Sigur ca o sa le intoarcem gestul – pentru asta e prietenia – dar acum e momentul nostru “de glorie” si-l exploatam feroce.

…ne intoarcem la religie cu un farseism pe care-l ascundem in “doamne ajuta”, pe care-l spunem egoist, pentru nevoile noastre primare. Oare cind am rostit “doamne ajuta” pentru cineva pe care nu-l stiam sau pentru lume in general?!

… rivnim dupa cuvintul “sanatate” – ca urare in loc de buna ziua sau la revedere; ca parte din vreo expresie intr-un text pe care-l citim. Nici aici nu e o exceptie de la regula: rivnim intotdeauna dupa ceva ce nu mai avem.

… ne luptam cu noi, cu trupul sau creierul, crezind ca-l motivam sa treaca bariera, sa sara hopul. Si iar ne intoarcem la relatia de iubire si ura “Cum ma tradezi acum? Nu se poate!”, “Hai stiu ca poti sa rezisti, hai ca se poate, am mai trecut noi prin asta”

Iar cind ne facem (mai) bine, uitam toate astea.

Nu ne mai pasa de medici, ne dorim sa nu-i mai vedem niciodata in viata, religia e… ceva despre care nu discutam, nu spunem nimanui in loc de “la revedere” SANATATE si stim ca organismul nostru e puternic; tocmai ce am invins boala.

Si o luam de la capat. Crezind ca suntem invincibili.

*
Din cauza unei probleme medicale, ultima saptamina mi-am petrecut-o facind un tratament zilnic la spitalul Euroclinic. Cum am ajuns in fiecrae zi la alta ora acolo, am avut ocazia sa studiez multi dintre pacienti. Cum mi-am petrecut mult timp acolo, am avut ragazul sa ma analizez.

2
6486
magazinescum faci o revista?
jurnalism
16 years ago

cum faci o revista?

stiu ca foarte multi isi imagineaza ca munca la o revista glossy e superficiala.

dar daca ma gindesc ca, in felul lor, revistele glossy schimba lumea, mai ca i-as ruga pe neincrezatori sa-si revizuiasca parerea

Franca Sozzani, redactor sef de la Vogue Italia, a scris ieri pe blog care sunt elementele cheie ca sa faci o revista de succes. Va invit sa o cititi

Each issue is a surprise, no matter if everybody likes it or not. You need to dare and not to be afraid of changing things. This was just to explain that yes, we do make plans, but what’s unexpected and surprising is there, in front of us. You have to be able to see it, to catch it and to have the courage to take risks.

If we planned everything with extreme nit-picking, we would risk to bore both ourselves and our readers to death.

Franca Sozzani, Vogue Italy

7
4897