in aceasta seara, la festivalul de film de la berlin, filmul romanesc Eu cind vreau sa fluier, fluier a cistigat Marele premiul al juriului – Ursul de argint.
Ursul De Aur a fost cistigat de Bal (r. Semih Kaplanogu)
Ursul de argint pt regie a ajuns la Roman Polanski.
Florin Serban, regizorul filmului Eu cind vreau sa fluier, fluier a mai cistigat si premiul pentru inovatie, Premiul Alfred Bauer.
ok, tiger woods si-a inselat nevasta. nashpa ce a fct, ok. dar… de aici si pina la a ajunge sa ia in calcul retragerea din sport si pina la a-si cere scuze public pret de 15 min, intr-un discurs scris de altii, e cale luuungaaaaa
cum dracu’ s-a ajuns la asta?
(tare as vrea sa stiu cine i-a scris discursul de astazi de dimineata. pariez ca e si o femeie in echipa care a scris discursul, daca nu chiar doar o femeie singura la scris.:) profesionista in ale discursurilor publice, dar un barbat – pe bune – ca si-ar fi cerut scuze in mai putine cuvinte si s-ar fi umilit mai putin )
daca ai fi fost in locul lui tiger woods, ai fi iesit cu un astfel de speech ca sa-ti ceri scuze public?
Elena Mihaila, cea care face un internship la Tabu in postul de asistent al redactorului sef, a trecut de prima ei saptamina: cea de acomodare.
iata cum s-a vzt aceasta saptamina din perspectiva ei
Am căutat strada respectivă pe hartă, am strâns din dinţi în trafic, locul de parcare a venit mai greu şi, făcându-mi curaj, am păşit în curtea redacţiei. Timid am întrebat mai exact pe unde se ajunge la birouri. „Urci scările, apoi dreapta şi drept înainte”. A sunat uşor. Am urmat îndrumările, am intrat în prima încăpere, nimeni…Bun până aici. Recapitulez, mă uit în stânga sus pe scări, în dreapta şi continui „drept înainte”. Apăs pe clanţă, „Bună ziua, sunt Elena, internul.” Şi de aici…
agitaţie, oameni vorbind, telefoane, computere, colaboratori, vicii, mouse, jucării, 5 minute de linişte când doar sunetul tastelor şi ploaia de afară se mai auzeau, nume nereţinute, planuri, printuri, corectări si „vreau acasă” – uri.
Aşa pot rezuma prima mea zi. Mă simţeam ca un caţeluş care este fascinat de tot ceea ce vede şi nu ştie mai exact încotro să se îndrepte prima dată.
Următoarea zi, la fel de timid, am asistat la o joacă de oameni mari. „Joaca” de-a brainstorming-ul de idei pentru numerele viitoare mi s-a parut ca o partidă de tenis. Cineva lansează o idee care este preluată mai departe de altcineva şi tot aşa. Pot aplica această comparaţie şi la mine; aflându-mă în exterior, privirea mea fugea la fiecare în parte de fiecare dată când se lansa o idee nouă.
Încep să asociez din ce în ce mai bine numele fiecărui membru al echipei cu figura sa, dar în special cu ceea ce face, acomodându-mă şi cu termenii de specialitate. Sunt mândră când ţin minte un nume nou, pentru că nu-mi este deloc uşor să o fac, fapt cam trist pentru un viitor jurnalist.
Treptat încerc să las emoţiile în colţul lor şi să profit să invaţ cât mai multe lucruri. Am văzut cum se transformă un text până la varianta finală, cum este nevoie de mai multe perechi de ochi pentru a verifica un text şi a-l corecta. Am observat răbdarea cu care se editează pozele şi cu care se paginează articolele. Am avut posibilitatea de a lua parte la susţinerea unui proiect viitor din a cărui dezvoltare am multe trucuri de invăţat. Pe de altă parte încep să înţeleg din ce în ce mai bine relaţia Echipă vs. Idei vs. Costuri vs. Oameni, care implică destul de multe compromisuri.
Toate acestea pe „fast forward”. Aştept cu nerăbdare să descopăr ce surprize sunt în planul saptamânii următoare.
Elena Mihăilă
iar a apucat-o pe sanzi sa fie diriginta cu noi; sa ne scoata la lectie cu o tema si sa nu ne lase sa spunem mai mult de o propozitie, frustrindu-ne ca nu putem sa aratam ce destepti si sensibili suntem.
de data asta ne-a pus sa spunem cintecelul de dragoste preferat.
si iar ma razbun si pun aici mai multe ca ea nu m-a lasat (la examenul ei am trecut Moj – Goya, un cintec pe care-l stiu pentru ca exista my special friend Dodi pe lumea asta)
uite niste cintecele din Ipod-ul meu (mi-ar placea sa-mi trimiteti un cintecel din playlistul vostru, sa-l postez aici:) )
De citeva zile, tot citesc la o complicatenie de carte despre SEO in speranta ca o sa ma mai destept si eu un pic cu internetul, dar in loc de asta am dezvoltat teoria amantlicului publicului.
Pentru multi dintre jurnalistii care au scris ani buni la ziar/reviste, care erau la mixere cind se formau radiourile sau apareau primele televiziuni private, web-ul e o necunoscuta aducatoare de multe frustrari.
E ca si cum partenerul ar avea o amanta mai tinara: le fura ce le e drag de linga ei (cititorii/ ascultatorii/ telespectatorii) si ii frustreaza teribil.
Despre amanta asta poti sa spui multe. categoric nu e mai desteapta, categoric nu face mincare mai buna, categoric nu e mai rafinata/educata.
Dar, al naibii sa fie, e mai amuzanta, e fresh si-o distreaza pe iubita noastra audienta.
Asa ca, de vreo doua zile ma gindesc ca noi, jurnalistii de print, trebuie sa ne comportam ca o femeie careia i-a plecat barbatul de acasa cu o amanta mai tinara.
Ori recreem ingredientele care sa retrezeasca apetitul sexual din familie ca sa ne recuperam partenerul/publicul, ori ne cautam altu’.
( din aceeasi serie 10 motive pentru care interviul e ca sexul)
pentru tabu de februarie am scris story-ul, Povestea unui succes, cu personaj principal Costin Giurgea, tinarul care i-a convins pe britanicii de la Top Gear sa vina sa filmeze aici si care a obtinut toate aprobarile complicate necesare filmarilor in Casa Poporului si pe Transfagarasan.
nu e un story despre show. nici despre masini. e despre Costin si miza mea a fost ca textul sa fie, mai ales, despre mintea lui.
prin urmare, in text nu exista nicio transcriere fizica a personajului principal, niciun detaliu despre vreun gest sau amanunt prin care “sa-l vada” cititorul.
ca sa arat cum functioneaza mintea lui e in text un joc al lucrurilor pe care si le spune siesi, fata in fata cu cele pe care le rosteste celor din jurul lui.
despre structura
cu story-ul acesta am vrut sa experimentez scrierea in reverse. sa plec de la prezent si sa merg inapoi in timp, intimplare cu intimplare, capitol cu capitol. asta mi-a dat multe batai de cap, am si plins la un moment la care eu credeam ca gasisem solutia minune si ana onisei, care mi-a fost editor, mi-a spus ca nu se intelege nimik si ar fi bine sa renuntam la reverse. razvan penescu, care a fost second opinion pe text, a sustinut structura asta si am continuat sa ma lupt cu cronologia, cu presaratul de detalii care sa se lege cu ceva ce va fi mai tirziu, fara insa sa creeze confuzie.
cum nu exista foarte multi romani care sa nu stie ca s-a filmat show-ul top gear in romania, un text care sa prezinte drept ‘victorie finala” reusita realizarii show-ului nu mai promitea o tensiune in mintea cititorului. dar viata lui Costin oferea mult material pentru surprize.
asa ca am plecat de la macro – ce inseamna succesul in general- si-am mers inapoi ingustind fanta prin care am privit pina am ajuns la primul succes, cel care i-a adus cariera pe care acum o are Costin.
in economia textului, spatiul alocat acestui prim gest – care a generat succesul – e cel mai mic. e in ultimul paragraf care e si cel mai scurt. am vrut sa induc cumva cititorului gindul ca gesturile care ne par nesemnificative pot declansa lucruri minunate.
*
ce nu mi-a iesit
daca am un regret legat de acest articol este acela ca nu am stat mai mult de vorba cu Costin. e o trasatura foarte specifica felului lui de a fi pe care n-am putut sa o pun in text pentru ca nu am avut suficient material.
umorul lui. un fel de golaneala jucausa, amestecata cu timiditate si bun simt.
in primul draft al textului incercasem sa speculez acest umor si sa spun povestea intr-un stil chick lit. nu m-a tinut talentul/mina/mintea sa-l duc pina la capat si am ramas la varianta minimalista, care sa stea in picioare prin fapte, nu prin jocuri de cuvinte, pentru ca imi e mult mai apropiata.
primul draft se incheia cu un P.S. care nu se mai regaseste in textul final.
Pentru cititorii revistelor de barbati Costin Giurgea e un barbat perfect: la 28 de ani are un job care-i permite sa testeze orice masina si-ar dori, se plimba prin lume la lansari unde sunt super top modele si bauturi scumpe; are motocicleta, ii place viteza, dar o struneste rational; a fost fata in fata cu moartea si a rezolvat situatia barbateste.
Pentru cititoarele revistelor de femei, Costin Giurgea e… aproape perfect. Lucreaza cu vedete si are masini scumpe; poate organiza intilniri romantice spectaculoase ( doar a fost in stare sa inchida transfagarasanul, nu?); prefera linistea discutiilor cu prietenii in locul galagiei din cluburi; are 600 de filme acasa si un ciine. Dar… are un “defect”. E insurat.
*
despre interviu
am avut 2 zile de interviuri cu Costin si a fost un interlocutor perfect. cind faci interviu cu un jurnalist, pentru ca stie toate trucurile tale – ai doua posibilitati: ori nu-ti spune nimik si bifeaza intilnirea ca sa scape, ori iti povesteste tot.
am avut noroc cu Costin. a avut incredere si mi-a povestit si lucruri de care n-am fost constienta la momentul interviului.
cum este secventa cu spitalul & problema lui medicala.
la momentul interviului am fost atit de concentrata sa obtin detalii, iar Costin raspundea cu o voce calma, clara, fara nicio ezitare, dar si fara vreo emfaza (desi situatia fusese dramatica) incit nu am constientizat gravitatea faptelor. Costin glumea ca a mai avut ocazii sa moara si le enumera amuzat, ca si cum ar fi povestit distractii din copilarie.
dar cind am transcris interviul, ma durea tot corpul de cit de dura era situatia descrisa.
secventa cu spitalul a fost prima pe care am scris-o. in primul draft (au fost 4) era foarte foarte naturalist – dura. am curatat-o pe parcurs si, dupa ce am iesit emotional din text si am renuntat la strinsul din dinti cind scriam despre starile post operatorii, am evidentiat oaza de liniste din mintea lui Costin. singura din tot textul. aparuta intr-un moment cu adevarat extrem. ceea ce a rezultat e asa
Fata in fata cu situatia grava in care se afla s-a gândit la momentele in care ar fi putut muri. De data aceasta mintea lui a declansat un flashback. Soseaua umeda, stopul si motocicleta lui care nu s-a mai oprit in intersectie – a sarit din mers de pe ea. Saltul dupa minge in curtea scolii si gardul in care i s-a agatat piciorul – muschiul coapsei i s-a sfâsiat. Fuga disperata dupa un coleg si gardul care i-a iesit in fata – urechea i-a fost despicata. Saritura in cap in gârla, piatra de la fundul apei – durerea din coloana.
Apoi, in mintea lui s-a facut liniste. Iar linistea a coborât in corp. Limpede. Fara panica. Fara depresie. Stia ca facuse tot ce depinsese de el, era la cei mai buni medici. „Daca nici astia nu fac operatia, atunci n-o face nimeni.”
cea mai grea a fost partea cu numitul emotiilor pentru ca, asemeni majoritatii barbatilor, nici Costin nu stia sa puna degetul pe detalii emotionale sau mici lucruri care ar fi dat culoare.
il intrebam “ce ti-ai pus in bagaje cind ai plecat pe transfagarasan” si pentru ca i se parea ceva absolut nesemnificativ si nici nu tinuse minte, imi raspundea cu ce masini s-au dus.
lumea femeilor vs lumea barbatilor.
momentul cel mai drag legat de acest articol are insa legatura exact cu aceste emotii greu de rostit. cind textul era aproape de final, i l-am trimis lui Costin sa verificam informatiile.
o zi mai tirziu a venit de la el un mail care m-a facut sa-mi clantzane dintii, la propriu. era foarte multa tensiune si emotie in spatiile dintre cuvinte. era intr-un limbaj foarte simplu, foarte barbatesc, nicio dantela, niciun artificiu de exprimare, si continea detalii despre cum functioneaza Costin in resorturile lui intime.
am folosit o parte din mailul care s-a numit “marturisesc, spun tot” in fragmentul urmator
De asta, in dimineata când a gasit mailul lui Gavin, n-a avut nicio ezitare sa se inhame la ceva nou. Nu s-a gandit nicio clipa ca surescitarea sau efortul ar putea sa-i dauneze in vreun fel. Uitase, pur si simplu, tot ce tinea de operatie. |n plus isi dorise tot timpul sa vina englezii in Romania si de fiecare data cand avusese ocazia, le trimisese un mail sau spusese o vorba despre asta. dar, de teama unui esec, nici macar lui nu-si recunoscuse ca asta e scopul final sau ca s-ar putea chiar intampla ca ei sa filmeze in Romania. Construia insa de patru ani oportunitatea asta.
*
despre research
am avut acces la toate fotografiile pe care le facusera colegii lui Costin pe durata filmarilor echipei britanice in romania in caz ca as fi vrut sa fac descrieri fizice/culori/ decoruri ; am vazut mailuri din corespondenta intre Costin si britanici; am incrucisat povestirile lui Costin cu cele ale colegilor lui pentru a vedea si din alt unghi aceeasi intimplare; am vazut fotografii de la ceremoniile pe care le mentionez in text, cele in care s-a intilnit pt prima data cu Clarkson & echipa TG. Costin mi-a spus numele hotelului din Miami din care este descrisa o secventa, intr-unul dintre drafturi exista si descrierea camerei luata din fotografiile de pe net, tot asa cum am avut si descrierea restaurantului in care se petrece o alta secventa. (nu le-am folosit dar mi-au dat o relaxare pentru ca daca as fi avut nevoie, erau acolo). am vorbit cu un medic ca sa inteleg riscurile operatiei si sa mi se explice intensitatea durerii post operatorii.
Ana Oprea, PR-ul lor si fosta mea colega, mi-a trimis o ampla documentare despre tot ce s-a scris in perioada respectiva, dar si memo-urile interne prin care stabileau ce si cit comunica in afara companiei despre vizita britanicilor. intr-unul dintre mailurile lui Costin catre Ana am gasit informatii despre existenta cinei din text (secventa a fost descrisa dupa ce am vbt cu cei 2 protagonisti ai acelui moment. ea nu aparuse insa in interviul direct)
pentru secventa cu spitalul am vazut un episod din Star Trek (desi urasc filmele SF). asa am aflat ca exprimarea lui Costin “eram ca un borg” facea trimitere la serialul despre care imi povestise ca il vazuse cit a stat in spital. si tot pentru secventa respectiva, pentru trimiterea la Star trek a trebuit sa citesc despre diferenta dintre serii (imi atrasese atentia ca s-a uitat la cele cu Picard) si am descoperit ca de fapt a vazut foarte multe ore de Star trek.
in text au rezultat fix 29 de cuvinte dupa aventura mea de vreo 2 ore in lumea star trek:
Isi spunea ca e ca un borg din Star Trek, filmul pe care l-a vazut in cele doua saptamâni petrecute in spital – 178 de episoade insumând 132 de ore.
pentru comparatia cu efectele campaniei ministerului turismului, am citit contractul ministerului cu eurosport, am vorbit cu un specialist media ca sa transforme punctele de rating si partea tehnica din contract in numar fizic de potentiali privitori ai spotului publicitar, apoi am comparat cu audienta globala a emisiunii rezultata din analizele media britanice.
fragmentul obtinut e acesta
De la distanta, succesul acestei emisiuni se masoara in cele 350 de milioane de spectatori care vad cât de spectaculos e Transfagarasanul si care, poate, vor retine numele tarii noastre. O reclama pentru România care atinge de doua ori mai multi spectatori decât campania pe care Ministerului Turismului a facut-o, via Eurosport, platind un milion de euro.
iar tot timpul cit am scris am avt in fata o fotografie cu costin incruntat/preocupat facuta de unul dintre colegii lui la filmarea de pe transfagarasan. (nu o am la indemina ca as posta-o, dar voi face un later edit:) )
ea nu se regaseste in layoutul revistei pentru ca art directorul, diana cuciuc, a avut optiunile ei de ilustrare si nu i-am atras atentia in niciun fel asupra unei fotografii sau alteia. mie mi-a plct fotografia pt ca vorbeste despre lumea din mintea lui Costin.
textul despre Costin Giurgea, Povestea unui succes, poate fi citit aici.
ieri, filmul Eu cind vreau sa fluier, fluier a intrat in competitia oficiala de la Berlin 2010. primul film romanesc in competitie, dupa 17 ani.
s-a vizionat si astazi de dimineata si cred ca se mai poate vedea, la berlin desigur, si miine
filmul a luat deja de la critici note mai mari decit noua creatie a lui Polanski,The ghost writer
iar variety scrie despre actori
First-timer Pistereanu acquits himself with seasoned professionalism, keeping emotions dampened down and brooding rather than going for showier explosions. Even when behaving stupidly, he maintains a sympathy that largely accepts his behavior without condoning his actions. Fellow inmates were cast using juvenile offenders who blend in seamlessly; in smaller parts, Condeescu hints at flashes of personality while Voda’s thoughtless mother captures the vulnerability of selfishness
If I Want to Whistle, I Whistle, Variety Review
*
eu ma simt cumva atasata personal de filmul acesta, pentru ca l-am vazut cind inca era in stadiul de finisare montaj si am asistat la niste discutii minunate (tehnice) post vizionare.
la asta se adauga faptul ca, producatorul/scenaristul (al filmului asta, pt ca altfel e regizor) Catalin Mitulescu a fost prezent in toate Tabu special film, de-a lungului timpului, asa ca am avut timp sa-l cunosc.
plus ca l-am intilnit si pe actorul din rolul principal, George Pistereanu, l-am si intervievat pentru revista.
*
cititorii tabu se vor intilni in avanpremiera cu acest film si cu o parte din echipa, intr-o vizionare privata la care va puteti inscrie si voi cu un comment pe blog:)
*
iata-i pe simpaticii protagonisti, eleganti pe covorul rosu, primul covor roshu – cred ca si primele autografe – pentru George si Ada, tinerii actori din rolurile principale.
Clara Voda, George Pistereanu si Ada Condeescu
George Pistereanu si Ada Condeescu
George Pistereanu si Ada Condeescu
in septembrie 2009, tabu avea un numar special dedicat modei, iar cover story era cu Alexandra Sandor care lua “chipul” a patru designeri faimosi: largerfeld, galliano, westwood si chanel.
la momentul la care am cerut echipei noastre de stilisti sa faca aceasta transformare, toti au respirat adinc si au zis ca e f f riscant. aproape i-am obligat sa o faca:)
au lucrat pentru transformari timp de 2 zile lungi echipa formata din Laura Cirnici stil, Alexandru Abagiu Make up, Sorin Stratulat hair, Cosmin Bumbut Fotograf, Cristian Petrescu productie.
astazi ma bucur sa-i anunt pe ei (dar si pe toti cei care ne-au citit atunci) ca Harper’s Bazaar UK, editia de martie 2010, are o transformare similara.
Un model androgin a luat chipul designerilor Donatella Versace, Vivienne Westwood, John Galliano, Carolina Herrera, Sonia Rykiel, Rei Kawakubo si Karl Lagerfeld.
Fotograf Karl Lagerfeld.
iata 3 dintre transformarile noastre vs transformarile lor
tabu septembrie 2009
harper’s bazaar martie 2010
“desire begins in the mind”
in seara asta Antena 1 difuzeaza Dangerous Beauty, un film care place tuturor femeilor.
pentru filmul asta m-am dus pina la venetia. am descoperit-o exact asa cum banuiam: o curtezana batrina care stie inca sa mai seduca.
*
acum citiva ani am avut un proiect pentru liternet.ro in care ma intilneam cu personajele pe care le-am placut de-a lungul timpului, intr-un text fictiune.
m-am intilnit si cu veronica franco, intr-un text care s-a numit Seductie.
l-am recitit din intimplare zilele trecute si-am zimbit. inca mai cred ce am scris acolo si ma bucur ca prin acest exercitiu am “facut” actiunea ambelor parti implicate. asa e mult mai tricky lectura:)
*
there is an alternative to marriage.
you’ll become a courtesan
de la min min 3.36 in secventa asta:)
si continuarea a transformarii ei
in fiecare an, in ultimii 13 ani, 10 tineri actori din europa sunt adusi in fata producatorilor mari pentru contacte care sa-i ajute in job.
se fac intilniri one to one cu directorii marilor agentii de casting, cu regizori sau producatori. se leaga prietenii, se vad filme, se dau petreceri
de citiva ani incoace, romania are cite un reprezentant selectat in aceasta liga de elita a actorilor tineri.
anul asta e dragos bucur, care a ajuns in seara asta la berlin unde-l asteapta o saptamina plina.
*
iata gasca selecta de tineri actori din Shooting Star Berlin 2010
Edward Hogg (United Kingdom), Lotte Verbeek (The Netherlands), Pihla
Viitala (Finland), Michele Riondino (Italy), Anders Baasmo Christiansen (Norway), Zrinka Cvitešić
(Croatia), Dragoş Bucur (Romania), Agata Buzek (Poland, Kryštof Hádek (Czech Republic), (Anaïs
Demoustier, France not arrived yet)
foto: Eric Vernazobres
milioane de furnici sub piele
Ne-am contrat 20 de minute in redactie, plecind de la filmele de dragoste preferate.
Adi avea de facut un top al celor mai misto filme de dragoste, fiecare avea alta preferinta, au inceput urletele ca arma de convingere ca “filmul meu e mai bun decit al tau”.
Asa ca bonus track, Sinziana ales de la fiecare dintre noi filmul de dragoste preferat.
Doresc sa va anunt pe aceasta cale ca Sinziana nu m-a lasat sa spun mai multe filme, asa ca le mentionez aici pe celelalte preferate.
Exceptindu-l pe Love Actually pe care mi l-a luat in seama in articolul ei.
Great expectations,
Science de reves,
In the mood for love & 2046 de la iubitul meu Wong kar Wai
The hand ( din trilogia Eros, tot al lui Wong kar wai, mi l-a amintit ana onisei)
Unfaithfull & Damage (de la alt iubit al meu, Adrian Lyne)
Time-ul lui Kim ki duk
Bent
La vita e bella
As good as it gets
You’ve got mail,
Closer
Across the Universe
Moulin Rouge
Si gata ca mai am si de muncit
unele-s generaliste, altele nishate; unele ne sunt concurenta, altele nu.
dar astea-s cele mai recente rezultate de audienta pentru revistele glossy, anuntate in aceasta saptamina.
(de acum incolo le voi posta la fiecare val de masurare; rezultatele arata numarul de cititori per titlu, exprimat in mii)
oct 08/oct 09
Unica 258
Avantaje 253
Cosmopolitan 230
Tabu 160
Bolero 139
ELLE 132
Glamour 129
The One 91
Beau Monde 70
Tango 59
Marie Claire 26
in urma cu o luna am anuntat ca doresc sa organizez un internship la Tabu. acest internship face parte dintr-un proiect mai mare care sper sa-mi permita sa-mi ating unul dintre obiectivele acestui an: sa construiesc ceva in industrie, sa-i ajut pe altii cum si eu am fost ajutata.
in prima faza am fost tare necajita pentru reactiile de pe blog si, pina in seara asta, nu am citit niciuna dintre aplicatii. in seara asta, am mai realizat inca o data ca sunt atit de multi oameni frumosi, incit merita sa te expui criticilor, ca sa-i intilnesti.
au fost 52 de aplicatii, unele dintre ele incredibil de emotionante prin sinceritatea lor (diana anghel te-am iubit tare pentru “de ce scriu? din egoism” – toti scriem cu acelasi motiv, dar putini au curajul de a recunoaste; mi-a placut teribil descrierea cinematografica a elenei tacu cu care si-a deschis scrisoarea “de ce vreau sa fiu jurnalist”: sa perseverezi sa scrii, ai super talent!; cum mi-a plct foarte mult de alma popan – si tu trebuie sa scrii, esti foarte calda si foarte fresh; iar steliana moraru m-a facut sa pling cu bunul ei simt si emotia din scrisoare)
va multumesc tuturor celor care ati aplicat, avind incredere in ceea ce v-as putea oferi ca experienta de munca in urmatoarele trei luni.
pentru primul internship am ales-o pe elena nicoleta mihaila, 20 de ani, studenta la facultatea de jurnalism, hyperion.
iata un fragment din scrisoarea ei pe tema “de ce vreau sa fiu jurnalist”
– Pentru că jurnalismul te educă. Te face să observi altfel lumea, să fii atent la detalii şi să observi mereu ceva inedit pe care să vrei să-l povesteşti şi altora după ce te-ai documentat riguros. Pentru că documentarea devine un stil de viaţă.
– Pentru că îmi place să anunţ lumea în felul meu, câteodată subiectiv, dacă m-am ataşat prea mult de subiect, dar şi obiectiv cu speranţa că o să primesc un feedback pe măsură ca să pot şi eu la rândul meu să învăţ pentru data următoare.
– Pentru că oamenii au părerea greşită că viaţa este grea; de ce să nu existe mai multe persoane care să le deschidă ochii către o lume uimitoare, o lume mai simplă, dar frumoasă şi la fel de justă?
– Pentru că fiecare om în parte are ceva de spus dacă eşti deschis şi ai răbdare să asculţi, ca mai apoi să-i faci cunoscută povestea.
de luni, 15 februarie, elena vine in redactia tabu. noi vom fi pe ultima suta de metri cu numarul de martie, deci va intra direct in vulcan.
cind ne linistim, va avea teme pentru acasa (de citit sau de scris 🙂 ), va merge la intilniri de business si va participa la sedintele de redactie.
saptaminal va va povesti aici ce i-a placut si ce nu din intimplarile pe care le-a trait in ultimele 7 zile.
in septembrie mai fac un internship, asa ca va astept atunci cu alte aplicatii.
multumesc tuturor celor care si-au facut timp sa-mi scrie pentru acest internship.
in urma unui articol pe care l-am scris pe blog acum mai bine de o luna, astazi a venit in vizita Starbucks la noi in redactie sa ma convinga ca au cafea buna.
Raluca, expertul Starbucks, mi-a dat satisfactie in primele 5 minute fiind de acord cu mine, ca majoritatea produselor pe care ei le servesc sunt mai degraba cocktailuri pe baza de cafea, nu cafea.
iar pt mine cafeaua insemna gust plin, amar, voluptos, pe alocuri greu, dar pur… fara zahar, fara lapte, fara alte mirodenii.
dupa care raluca a trecut la asalt.
am degustat doua cafele, una cultivata dintr-o zona cu citrice, Ethiopia Sidamo, cealalta dintr-o zona vulcanica (nu mai stiu cum se numea, dar era preferata ei si venise cu ce-i placea ei mai tare ca sa ma convinga ca are dreptate si cafeaua Starbucks e buna)
si-a inceput sa explice smekerii:
pt fiecare gen de cafea (in functie de zona in care a crescut, uleiul din boaba de cafea a colectat anume arome) se potriveste o prajitura. sau un fruct.
si-asa m-a lovit f f tare cu ethiopia sidamo servita linga o felie de portocala.
super vesela cafeaua, cu aroma intacta, cu gustul ei delicat pe papile, dar fresh indulcita de portocala.
di-vin.
cealalta cafea, pe care am degustat-o cu praji de cioco, era mai greutza, mai voluptoasa, cam ca un parfum de seara care sta mai mult pe tine.
am aflat si smekerii din cafenele starbucks, dar ma gindesc sa scriu o povestire cu o zi intr-o cafenea, daca ma lasa ei sa stau acolo si sa ma uit la toate cele…
*
la starbucks, boabele de cafea din acelasi pachet pot avea o soarta diferita in doar 60 de minute: unele pot ajunge sa fie o bautura calda, care sa inveseleasca oamenii, inainte de o zi de munca, altele pot sfirsi in cosul de gunoi, pentru ca le-a expirat timpul.
cei de la starbucks risnesc cafeaua si, pentru a-i exploata aroma si puterea la maximum, pulberea rezultata are un termen de viata de doar o ora. ce nu s-a consumat in prepararea bauturilor pe durata a 60 de min este aruncat.
iata tensiunea dintr-un bob de cafea:)
*
btw, tocmai ce mi-am mai fct o tura de cafea acasa -ethiopia sidamo bold-, pe care o savurez impreuna cu mandarine pregatindu-ma pt o seara f f lunga de scris.
asa ca domnul Costin (nu va cunosc dar am auzit ca sunteti expertul sef Starbucks), va rog sa o premiati pe Raluca. si-a fct f bine treaba.
Asociatia Culturala Control N organizeaza in perioada 1 martie – 19 aprilie 2010 a cincea sesiune a workshop-ului de scenaristica First Draft. Cursul se adreseaza amatorilor si incepatorilor in domeniul scenaristicii de film si prezinta in detaliu elementele de baza in scrierea unui scenariu de scurt metraj – premisa, personaje, conflict, structura dramaturgica, dialog precum si elemente de formatare si limbaj specific scenaristicii de film.
Cursul este interactiv, fiecare dintre participanti putand sa aiba in portofoliu, la finalul celor 8 saptamani, un prim scenariu de scurt metraj. Fiecare curs dureaza doua ore si este compus din discutii si vizionari de filme.
Cursul este sustinut de Ana Agopian (scenarist de film si televiziune), Oana Rasuceanu (scenarist si cristic de film) si Iulia Rugina (regizor de film). Cursul de scenaristica First Draft a avut deja 4 sesiuni, primele doua fiind organizate in cadrul atelierelor gazduite de Fundatia Calea Victoriei, iar celelalte doua in colaborare cu libraria Carturesti.
Cea de-a cincea sesiune a cursului First Draft va avea loc incepand cu 1 martie, ora 19, in fiecare luni, timp de 8 saptamani.
Numarul maxim de participanti la curs este de 15. Nu exista limita de varsta. Taxa de participare este de 500 de ron, respectiv 400 de ron (pentru elevi si studenti).
Cei interesati se pot inscrie la adresa info@controln.ro pana cel tarziu 25 februarie 2010, in limita locurilor disponibile.
personajul despre care scriu un articol pentru revista o place pe lara fabian.
in cautarea unei anume stari care sa faca sa curga cuvintele pe hirtie, m-am dus pe youtube dupa lara fabian.
asa am ajuns la acest cintecel, pe care in adolescenta mea l-am iubit teribil, cu tot cu domnul care-l cinta, Patrick Bruel.
dupa care, cu zimbetul care poarta cu el facutele si nefacutele din adolescenta, am ascultat si cintecelul acesta.
acum pot sa ma apuc de scris. zimbesc.
nu-l cunosc personal pe mile carpenisan, l-am vazut ca toata lumea la televizor relatind din fosta yugoslavie.
dar ii citesc blogul, adesea si, de foarte multe ori imi spun, trebuie sa-l intilnesc cindva pe omul asta.
in dimineata asta m-a facut f tare sa pling si sa-l iubesc si mai tare, cu o poveste emotionanta.
pe blogul lui gasiti si justificarea pentru ce o ia de la capat ca sa faca o fapta buna pentru daniel madalin raduta.
Ioji, baietelul despre care scrie el, mi-a adus aminte de Ionica, primul transplant de inima la copii realizat in romania, o fetita pe care n-am putut sa o ajut pina la capat si despre care eu nu am inca puterea sa scriu.
cind e vorba despre daniel, spun ce spuneam si ieri cu banii de o cafea, ati putea schimba viata unui om. un gest imens cu un cost minim.
Barbatii destepti vor femei frumoase linga care sa nu se plictiseasca (emotional si sexual), dar care sa nici nu le complice mult viata, iar asta inseamna ca – desi nu pare – vor femei destepte. Sau cu o anume forma de inteligenta, fie ea si emotionala:)
Femeilor destepte le place competitia, vor sa faca totul singure ca sa-si arate ca pot, iar asta ii frustreaza pe barbatii destepti care nu inteleg de ce nu cer ele ajutorul cind ei ar putea rezolva totul mult mai usor.
Femeilor destepte le plac barbatii destepti linga care sa nu se plictiseasca (emotional si sexual), iar asta inseamna ca vor (inconstient) barbati „complicati”, ceea ce le aduce multe batai de cap.
Pentru ca am trecut si eu prin asta, am dezvoltat o teorie care se cheama „femeia tava”
Pentru mine femeia-tavă este cea care ştie să ofere mâncarea soţului/iubitului ei în cea mai bine lustruită tavă pentru ca în ea să se reflecte orgoliul, nevoile şi tot ceea ce are bărbatul mai frumos.
Iar cind femeia-tavă întâlneşte o altă tavă (bărbat) obţine un efect de replică la infinit, o imagine care se reflecta in alta care e de fapt reflectarea imaginii precedente in care s-a reflectat … iar asta se cheama iubire.
Daca ati trait macar o data in cercul asta vicios al alegerii barbatului/femeii destepte am ceva special pentru voi. Astazi si miine la MTR, varianta cinematografica a unei carti care povesteste viata unei asemenea femei, Vietile secrete ale Pippei Lee, un film (si o carte) de Rebecca Miller (sotia lui Daniel Day Lewis si fiica lui Arthur Miller).
Ce face Rebecca Miller cu cartea asta e să întoarcă oglinda către femeia tavă, să te lase să vezi nişte detalii intime incredibile. Cum e grija permanentă pentru protejarea orgoliului de artist al soţului. Sau iubirea “diferită” pe care o mamă poate să o poarte de la un copil la altul, în funcţie de temperamentul lui. Sau frustrările şi temerile venite din trecerea de la o viaţă în care ai fost eroina principală la zilele în care urmăreşti să anticipezi orice detaliu care ar putea dauna dispoziţiei celui care ţi-e soţ.
“Să fii nevastă de artist nu este o profesie recunoscută, dar aceste femei creează o lume întreagă în jurul unui bărbat care altfel ar bântui îngrozit şi nesigur într-un birou sau studio rece şi neprimitor. Munca lor nu e apreciată. Astăzi femeile se uită la acest gen de nevastă şi spun «dar nu face nimic toată ziua». Nu e adevărat. Ele au în grijă o lume întreagă,” mi-a spus Miller intr-un interviu realizat pe tema acestei carti.
Aici info despre carte cu trimitere la interviul pe care l-am facut in urma cu 2 ani.
Pentru doritori am cartea in format electronic, dar incepeti cu filmul e cu Robin Wright Penn, Winona Ryder, Julianne Moore, Monica Belucci si Keanu Reeves. Asta seara si miine seara al MTR.
Inainte de a scrie acest post, am facut o donatie aici.
Colegii ii spun Daniel, sotia ii spune Madalin.
Ar trebui sa-l cunoasteti deja pe Daniel Madalin Raduta pentru ca multe bloguri i-au scris povestea.
Are 29 de ani, va fi tata in mai putin de o luna si tocmai a fost diagnosticat cu leucemie.
E extrem de dramatica situatia in care se gaseste.
Dar eu nu pot sa ma gindesc la el, pentru ca am tot timpul in minte chipul sotiei lui (pe care nu o cunosc si e foarte probabil sa nu o intilnesc nicio data). Nu pot sa-mi imaginez de unde gaseste taria sa-si depaseasca limitele trupului si ale mintii. E insarcinata in ultimele saptamini, cea mai grea dintre perioadele sarcinii, are emotiile care vin odata cu reponsabilitatea primului copil, are spaima nasterii si grija sanatatii viitorului ei copil. Dar nu poate exterioriza nimic din astea pentru ca are o alta problema de viata si de moarte. Trebuie sa-i fie alaturi sotului ei.
De minutele si secundele astea, de modul in care se mobilizeaza ca sa stringa 120.000 de euro cit sunt necesari pentru transplantul de maduva de care are nevoie, depind fericirea ei viitoare si a copilului nenascut inca.
Daca scriu acest post, nu o fac nici pentru sustinerea morala a ei, nici a lui, desi stiu ca fiecare vorba buna pe care o aud, fiecare necunoscut care ii sustine, le mai aseaza o aripa pe umar ca sa poata sa zboare mai lin peste necazuri.
Scriu acest post pentru restul, cei care n-au legatura cu familia. Si-l scriu cu experienta implicarii in multe campanii umanitare.
E frumos ca donam lucruri (o vom face si noi, Tabu, saptamina viitoare), e frumos ca dam mai departe (via facebook sau twitter) mesajul lui Daniel, e frumos ca ne oferim serviciile (sa scriem, sa cintam) sau obiectele pe care le-am creat.
Ne simtim bine, stim ca am ajutat cumva, ca nu am trecut nepasatori peste necazul unui om.
Dar – oricit de dur ar suna – la sfirsitul zilei, ceea ce conteaza cu adevarat sunt banii care se string.
Asa ca e important sa donam – 10 Ron sau 10 Euro; 50 ron sau 100 de Euro. 2 Ron sau 2 Euro. Orice cent conteaza in momentul asta.
Banii pe care-i vei da in aceasta dupa amiaza intr-o cafenea ar putea salva viata unui om. Doneaza-i. S-ar putea ca asta sa fie unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care vei face in viata. Cu banii de o cafea.
Fa-ti un cont de paypal si doneaza aici.