*
corneliu porumboiu in asteptarea proiectiei Politist Adjectiv, stind pe o masuta din lateralul salii de proiectie. picioarele nu-i atingeau podeaua, era ca un copil.
*
ana, in spatiul japonez din gradina botanica
*
desigur daca ar fi fost bumbutz cel care facea pozele puteati sa si vedeti in foto ce am descris in vorbe:)
btw, bumbutz avea expo cu cuba la TIFF, mai multe foto decit stiam io…
bumbutz am alta preferata, gata… tre satz spun care:)
mireasa ca o fantoma a mortii. gradina botanica
*
dupa ploaie, gradina botatica
*
rufe la uscat, pe strada ( de fapt decor pt un party)
*
cristian grosu, actor la teatrul national din cluj. acum cu parul alb ” joc un batrin”
*
eric – un viitor don juan, ne zimbea proaspat trezit din somn
*
nu m-am simtit vreun bumbutz, is facute cu telefonul de dragul momentului. nu ma apuc de fotografie, nici gind:)
la tiff i-am fct cunostinta lui plectrude cu razvan penescu.
azi plectrude are cronica pe liternet.ro.
me happpyyyyyyy.
una din marile mele bucurii e sa pun oameni cu aceleasi interese si pasiuni la un loc.
*
acum am fost si pe blogul lui plectrude si-am aflat, post factum, ca isi dorea de multicel sa scrie la liternet. si mai happy sunt:)
cine naiba a imbracat-o pe fata asta?
e drept ca era la o ceremonie la Craiova dar macar avea un nume pompos Romanian Music Awards
Premii TIFF 2009
• Trofeul Transilvania în valoare de 10.000 de euro, oferit de Vodafone – ex aequo Nord (R. Rune Denstad Langlo, Norvegia, 2009) şi Poliţist, adjectiv ( R. Corneliu Porumboiu, România, 2009)
• Premiul de regie în valoare de 3000 de euro, oferit de CNC – Barmak Akram (Kabuli Kid/ Copilul din Kabul, Franţa, 2008)
• Premiul pentru imagine, oferit de Kodak Cinelabs – Philip Øgaard (Nord, Norvegia, 2009)
• Premiul pentru cea mai bună interpretare în valoare de 1000 de euro, oferit de Vitrina Advertising – Distribuţia filmului La nana /Fata în casă (R. Sebastian Silva, Chile-Mexic, 2008)
• Premiul FIPRESCI, oferit de Juriul Asociaţiei Presei Străine de Film – Kan door huid heen/ Trece prin piele (R. Esther Rots, Olanda, 2009)
• Premiul publicului, oferit de Mastercard – Machan/ Machan, (R. Uberto Pasolini, Italia-Germania-Sri Lanka, 2008)
• Premiul de excelenţă, oferit de Mercedes-Benz – actorul Mircea Albulescu
• Premiul pentru întreaga carieră oferit de Banca Transilvania – regizorul Dan Piţa
• Premiul pentru întreaga carieră– actorul Florin Piersic
• Premiul pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană – actriţa Claudia Cardinale
• Premiul pentru scurt metraj din secţiunea “Umbre”, în valoare de 500 de euro, oferit de Cafeaua NESCAFÉ – Danse Macabre/Dans Macabru (R. Pedro Pires, Canada, 2008)
• Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea lungmetraj, oferit de ABIS – Cealaltă Irina (R. Andrei Gruzsinczki, 2008)
• Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea scurtmetraj în valoare de 1500 de euro oferit de Mediafax – Pentru el (R. Stanca Radu)
• Premiul de Debut din cadrul Zilelor Filmului Românesc în valoare de 1000 de euro, oferit de Ursus – Andrei Dăscălescu, pentru filmul Constantin şi Elena (2008)
• Menţiune specială a juriului Zilelor Filmului Românesc – Amintiri din Epoca de Aur (R. Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu, România, 2009)
• Premiul HBO pentru scenariu de lung metraj, in valoare de 3000 de USD, din cadrul Concursului Naţional de Scenarii, iniţiat de HBO România în parteneriat cu TIFF – Mimi Brănescu, pentru scenariul Acasă la tata
• Premiul HBO pentru scenariu de scurt metraj, în valoare de 1500 USD, din cadrul Concursului Naţional de Scenarii, iniţiat de HBO România în parteneriat cu TIFF – Octav Gheorghe pentru scenariul Trofeul „Oase Manciu”
• Premiul HBO pentru scenariu de documentar, în valoare de 2000 USD, din cadrul Concursului Naţional de Scenarii, iniţiat de HBO România în parteneriat cu TIFF – Adrian Voicu, pentru scenariul Victoria, între 8 şi 9
• Premiul special Adevărul de Seară, ediţia de Cluj-Napoca, oferit la alegerea cititorilor săi unui film din Competiţia TIFF 2009 – Poliţist, adjectiv ( R. Corneliu Porumboiu, România, 2009)
• Premiul Let’s Go Digital! pentru cel mai bun scurt metraj realizat în cadrul workshopului Let’s Go Digital!, oferit de UPC – Stein Alaiv, realizat de Adrian Florin Ardelean, Mihai Nanu, Sergiu Zorger
• Diplomă de onoare a Atelierului Let’s Go Digital, ediţia a şaptea, 2009 – Elena Cosmănescu
• Premiul special pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale acordat producătorului Menahem Golan
L-am descoperit la o sedinta redactionala pe trust.
La patru era sedinta, la patru fara doua minute eram eu acolo si el era deja. Era primul care venise in sala.
In primele minute am vbt despre cum poate sa schimbe jurnalismul comunitatea. Eu eram neincrezatoare, nu atit in puterea jurnalismului cit in interesele din spatele lui, el mi-a replicat “dar sa stii ca eu chiar am scris lucruri care au schimbat ceva in comunitatea respectiva”.
Mai tirziu, in timpul sedintei a inceput sa povesteasca despre cei pe care i-a descoperit pe teren ( ciobanii negri din maramures, satul Piscul Reghiului ), iar eu ramasesem cu gura cascata.
Cind insa a ajuns sa povesteasca despre satul in care s-a nascut, despre tatal lui si despre copilaria-i grea, imi venea sa iau notite. Dl Tatulici care conducea ostilitatile de redactie o indemna pe Roxana Niculescu sa noteze.
Incredibil om, incredibil povestitor si cu super feeling pentru povesti.
Cind s-a terminat sedinta l-am intrebat cum il cheama.
Viorel Ilisoi, mi-a spus in timp ce se intorcea catre Roxana “dar eu ce trebuie sa muncesc de aici? unde plecati voi si unde pot sa merg si eu?”
Cel mai tare om din sala aia plina de lume era si cel mai muncitor.
A plecat ultimul de la sedinta.
*
Mie nu-mi place la sedintele astea si nu ma duc. Acum a fost o exceptie pentru ca era vorba de un proiect foarte mare, dar descoperirea lui Viorel Ilisoi a meritat timpul meu. ( stiu, mai bine mai tirziu decit niciodata. dl ilisoi scrie de muuulti ani, dar eu nu l-am citit pina acum:( )
Inca ii mai citesc articolele publicate in Cotidianul. Le-am luat rind pe rind pe toate, sunt aici
Un sofer de tir transporta gaini catre constanta. Se indragosteste de o hangita la care face escala. Pentru ea desigileaza tir-ul pentru prima data in zeci de ani de munca, ia ouale gainilor si le vinde la specula. Apoi are mustrari de constiinta.
Conduce tirul, se uita in fatza si ti se pare ca nu face nimik in plus. Dar simti, desi aproape ca nu i se clinteste nici un muschi pe fatza, ca are mustrari de constiinta.
Dupa o vreme ajunge la puscarie. Are o vizita si iese din celula catre camera de primire cu bucuria si nerabdarea in ochi. Se aseaza in fatza usii, se uita inainte.
Te priveste in ochi si pare ca nu face nimik in plus. Dar simti ca e dezamagit/nemultumit de persoana care tocmai a intrat si pe care o are in fatza.
*
Soferul de tir e Vlad Ivanov intr-una din povestirile regizate de Cristian Mungiu in Amintiri din epoca de aur.
In secventele astea nu sunt niciun gest, niciun cuvint, nicio clipire. Si cu toate astea, intelegi tot ce e in capul personajului. Ti se zbirleste pielea cind iti dai seama ca e vorba de o tehnica incredibila si ca numai marii actori pot sa faca asa ceva.
Il invidiez pe Cristian Mungiu pentru relatia speciala cu Vlad Ivanov.
Il invidiez si pe Vlad Ivanov (dar il si iubesc – mult mai mult decit il invidiez) pentru talentul lui incredibil. Cred ca e mai mult decit talent, e har.
Clujul are multe second hand-uri simpa. Si un mall in care sunt branduri pe care nu le gasesti in bucuresti.
Pe asta cu mall-ul o stiam din auzite si-am zis ca tre sa le verificam. Am batut cu Ana 15 km in taxi catre mall polus, or so, altul oricum decit iulius (mall-ul cistigator).
(timp in care oamenii seriosi, precum gheorghe preda sau razvan penescu, vizionau filme dupa filme si ne sunau si pe noi sa ne recomande ce sa vedem)
Ne-am intors lebede in centru unde, in mai putin de 2 ore, am bifat SH-uri si outlet-uri multe si ne-am achizitionat cite o rochita. Asta inseamna pungi cu cumparaturi. Care nu se potriveau cu seara de gala Politist, adjectiv. Dar nici cu ecuatia drum hotel vs timp ramas pina la debutul filmului.
Ca sa nu ne facem total de ris, am impachetat rochitele mici, mici, mici, iar Ana le-a gazduit in poseta ei.
„Se tot vorbeste de noul val românesc in cinema. Eu zic ca e, de fapt, primul val, valul mare. Valurile mari sunt capabile sa miste adâncimea. De aceea am ajuns si eu aici, de pe fundul cinematografiei.”
Mircea Albulescu, Premiu de excelenta Tiff 2009
„Vreau sa iti multumesc pentru film. Ma numesc Miruna, am doua fete … au 23 si 21 de ani…… Am vrut sa le cresc in spiritul moralei. Cu constiinta…… Si mi-a fost greu sa le explic cum pe vremea comunismului, am ezitat intre lege si constiinta, am incalcat legea ca sa –mi impac constiinta….. Iti multumesc pentru filmul acesta care vorbeste despre constiinta.”
Miruna. 40 si ceva de ani. La proiectia filmului Politist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu de la sala UBB statea in rindul doi la mijloc. Intimplator, fata in fata cu regizorul cind acesta s-a urcat pe scena la final.
Miruna avea multa emotie si forta in voce, facea pauze ca sa-si stapineasca emotiile si se uita, de la citiva metri, drept in ochii regizorului.
Mi-au dat lacrimile instant, Ana plingea linga mine si m-am bucurat tare cind l-am vzt pe Corneliu Porumboiu cum pleaca ochii in jos emotionat. Pina atunci jumatate din sala risese la lucruri la care eu si Ana aveam ochii in lacrimi.
Cu doar doua clipe inainte, cind incepuse sa curga genericul, o intrebasem pe Ana „crezi ca lumea a inteles despre ce e vorba in filmul asta?!”. Spectatorii aplaudau cu respect, doar era proiectia de gala, dar foscaisera pe scaune, sopticaisera intre ei la secvente la care, pt ca nu se vorbea, li se parea ca nu se intimpla nimik.
Miruna mi s-a parut cel mai frumos cadou pe care putea sa-l primeasca Corneliu Porumboiu in seara aia.
Habar n-am cine esti Miruna, dar te-am iubit tare mult vineri seara.
*
later edit: o caut pe Miruna. e f f important sa o gasesc. daca o cunoasteti scrieti-mi un mail la cristina.bazavan@tabu.ro. multzumesc
Tiff-ul are un sistem foarte bine pus la punct de urmarire a numarului spectatorilor care vizioneaza filmele. Chiar si atunci cind ai acreditare, trebuie sa-ti iei niste bilete pe care le pastreaza cei de la intrarea in sala de proiectie si le numara la sfirsit.
Stiam asta din anii trecuti, dar in prima zi mi-a fost lene sa ma opresc la cinema republica sa-mi iau, in baza acreditarii, bilete la filmele la care vroiam sa intru.
Asa ca joi seara la filmul care se numeste Katalin Varga am strabatut cuminte si politicoasa coada de la intrare pina cind la usa de la sala o tinara – volutar in festival – m-a intrebat de tichet.
N-am, i-am zis eu sec aratindu-i ecusonul smeker de „guest”
Trebuie sa mergeti jos, sa luati un tichet, de la casa de bilete.
Nu ma duc, e coada foarte mare, nu mai stau inca o data la ea.
Nu se poate sa intrati asa in sala, e o regula trebuie sa existe o evidenta…
Ei, as. Si cu un spectator in plus?! Vreti sa-l sun pe Tudor?!
Si-am trecut ca nesimtita. Si mie mi-a fo f f rusine de ce am fct. Tocmai de aia, fac publica intimplarea ca sa iau castanele de rigoare.
Dupa proiectie m-am dus cuminte la cinema Republica, mi-am luat tichete pentru toate filmele pe care vroiam sa le vad si am stat la toate cozile posibile.
O stiam virtual. Comentase pe blogul meu, ma dusesem pe blogul ei si ma plimbasem o vreme.
Am cunoscut-o la cluj; micutza, delicata, cititoare de proust in franceza!!! (n-am citit-o inca, s-a aparat ea cind m-am uitat la cartea pe care o avea in mina „in cautarea timpului pierdut”).
mi-a facut un cadou superb: o carte postala din 1970 cu cinematograful Republica.
Ce nu stie ea e ca eu string carti postale pentru un colaj pe care vreau sa mi-l fac pe perete, asa ca a fost punct ochit punct lovit.
Bombonelele ei poket coffe ne-au tinut companie tot drumul. Si-acum, in tren, sunt 3 bomboane pe masa intre computerele noastre. Ultimele trei.
Ana Maria, ma bucur ca te-am cunoscut. Si sper sa-i scrii lui Razvan la Liternet:)
12.00, dimine pt unii
Mako imi da acreditarea cu foto de vedeta si o uimeste pe Anaceadesteapta. In 2 min ii aduce acreditare cu poza ei, cu datele ei. o facuse pe loc, cautase foto pe net (gasise pe facebook, imi spune Ana)
Mako e brici, se misca cu o viteza care ne uimeste mereu (ma gindesc satz fac un cadou, mako), dar e prea constiincioasa si n-a iesit cu noi la birfe.
17.30 pe linga cinema republica. Ana Maria Marinca, pe strada, la un pas de o trecere ilegala pe roshu (influentata de noi care eram in fata ei la trecerea de pietoni). Mergea linistita indepartindu-se de centru, iar clujenii o asimilasera. Nici macar nu se uitau la ea. avea un suuuuuper pulovar.
Clujul are ce mai misto oameni din tara. oriunde intrebi ceva, lumea te ajuta cu zimbetul pe buze, familiar, urindu-ti apoi noroc, o zi buna sau rostind alte vorbe frumu. M-as muta la cluj.
diseara vad filmul lui corneliu porumboiu.
in tren in compartiment cu noi, cea care face make-up-ul la noul film al lui cristi puiu, un domn operator si un domn regizor.
ocazie cu care am aflat destul de multe birfe noi.:)
*
revin.
cu aceeasi oameni ca si anul trecut
plus bendeac si ministrii.
cu aceeasi pensionari care fac donatii mici dar din suflet
minus donatiile mai mari (pt ca e criza)
*
imaginea serii: corneliu porumboiu la capatul opus al mesei la care raspundeam si eu la telefon, impartea un telefon cu o tinara doamna. cum telefoanele nu au sunat o vreme, domn regizor premiat la cannes se uita trist in gol; cei din jurul lui nu dialogau cu el.
“ar trebui sa-l felicite toata lumea, sa fie fericit”, mi-a zis silviu petcu de la divertis care statea linga mine.
joi ii vad filmul la tiff, il felicit eu si pentru cei din seara asta.
*
ma gindeam la plecare ca o campanie ca aceea in care sandra stoicescu a strins bani tot pentru unicef e mult mai cost effective decit o astfel de gala. sandra cu un cameraman si ceva din timpul ei pentru interviuri, texte la revista (unul si pentru tabu) a strins aproape 200.000 de euro, doar prin sms-uri, pentru copiii din bangladesh
diseara prestez gala unicef
raspundem frumu la telefon ca sa adunam banuti pentru programe de educatie parentala.
din experienta de anul trecut, o parte din oamenii care suna nu-s fair. adica spun ca dau bani, dar nu se mai duc la posta/banca, nu mai livreaza dupa ce se termina show-ul.
sper sa am mina buna in seara asta.
Cum au rezolvat cehii problema esteticii blocurilor in Praga. Au construit blocuri de diverse nivele cu cele mai ciudate forme.
via Mr P, din Praga.
*
de aiurea, o amintire cu un cintec (polonez?) pe care-l stiu de la dodi, un amestec de chopin si rock alternativ:)
i like to remember things my own way. how i remembered them, not necessarily the way they happened
asa scrie in deschiderea site-ul fotografului polonez Andrzej Dragan, un domn care a fct o expo – Allegories & Macabresques – plecind de la un proverb “those who see faces do not see hearts.”
printre portrete mama lui (in foto de aici) dar si david lynch cu un cocos in brate.
descoperire via domnu’ gheorghe preda:)
mai multe foto pe site-ul domnului
Mi-am petrecut o parte din week end cu cartea lui Carl Bernstein, O femeie la putere – viata lui Hillary Rotham Clinton ( editura RAO 2009)
Capitolul care mi-a plct cel mai tare este cel care se ocupa de cartea lui Hillary Clinton, It takes a village (1996)
O analiza la rece despre cum marturisirile din carte se intorc impotriva autoarei, despre cum lansarea cartii s-a transformat intr-un exercitiu schizoid de marketing in contextul scandalului legat de Afacerea Whitewater.
Altfel, cartea nu m-a impresionat. Stiu ca a fost realizata din intervievarea a peste 200 de persoane, prieteni apropiati ai doamnei Clinton, dar pare o analiza referat de masterat ale carei opinii au fost adunate din mai multe referinte. (uneori golanesti – fara citarea sursei – cum e fragmentul in care povesteste despre cum familia Clinton o instaleaza pe Chelsea in caminul facultatii, care este o parafraza aproape 1 la 1 cu ceea ce scris Hillary in biografia ei, Istorie traita.)
Ca sa nu mai spun de traducerea f f nashpa in care verbele au forme populare: “incepu Walters interviul” (pag 665).
*
Cu toate acestea, cartea este un exemplu magistral despre cum poti sa scrii o biografie fara sa discuti cu subiectul principal, ca sa confrunti informatiile de baza.
Nu stiu daca sa ma bucur ca am invatat cite ceva din cartea asta sau sa fiu necajita pentru ca ma asteptam la muuult mai mult din partea celui care se numeste Carl Bernstein.
Inteleg desigur ca aparitia cartii, in 2007, se aseza pe valul in crestere al promovarii doamnei Clinton in vederea candidaturii la presedintie si ca un nume ca al lui Bernstein a atras cititori (si pe mine), dar e – ca mai sus – un exercitiu de mrkt.
care ne-a luat banii. 65, 99 Ron (in romania)
…la brutarie.
noemi si sinzi au fost la cursul de brutarie al violetei
au fct piine pentru prima data in viata si au fost premiate pt munca lor.
cea mai frumu piine.
cica miine trebuie sa degustam si noi.
degustam acum ce sa facem, ideea e ca unde mergem ne straduim sa cistigam. (vine iar concursul cu filmu’:) )
*
in poza noemi cu piinea premiata, in distractia lui sinzi care ride in dreapta.
a se observa ca si brutaria e fashionable, uite ce vestutza are noemi. (cadou de ziua ei, de la noi.)
cum zinele noastre nu aveau foto, am furat poza de la vlad petreanu de pe blog. si el s-a brutarit. hihihi