exista o companie de design interior pe nume Straight Line Design care creeaza niste lucruri care ar inveseli orice casa.
sunt foarte functionale, doar ca sunt foarte out of the box.
compania e centrata pe geniul creativ al britanicului Judson Beaumont care are foarte multe expozitii in toata lumea cu sculpturile sale in care se distreaza cu volumele.
Scientific America publica un studiu realizat recent care a socat lumea medicinei: neuronii care “cresc”/ “se nasc” in hipotalamus de-a lungul vietii duc la pierderea memoriei.
Hipotalamusul produce neuroni mai multi la tinerete si, din ce in ce mai putini, pe parcurs ce inaintam in virsta, iar medicii spun ca aceasta este explicatia pentru care nu ne amintim prea multe lucruri din copilarie: noii neuroni care au crescut multi si repede in perioada copilariei, au produs ceva stricaciuni.
exista si o parte buna a descoperirii, pentru ca noi neuroni in creieras inseamna mai mult spatiu de depozitare pentru noi amintiri si noi experiente.
“More neurons increase the capacity to learn new memories in the future,” she says. “But memory is based on a circuit, so if you add to this circuit, it makes sense that it would disrupt it.” Newly added neurons could have a useful role in clearing old memories and making way for new ones, says Josselyn.
puteti citi mai multe despre studiu aici
foto cover: salvator dali
Sunt dintre femeile care in orice moment al existentei ei a spus ca nu e frumoasa. Nu exista zi in care sa ma fi uitat in oglinda si sa fi spus “ce frumoasa sunt”.
Stiu ca de-a lungul timpului mi-au placut citeva fotografii in care am apreciat maiestria fotografului de a surprinde o stare pe care o aveam, dar la fel de bine stiu ca acolo apreciam fotograful si starea respectiva, emotia, nicidecum ceea ce eu consider a fi frumusete.
Mi s-a mai intimplat sa spun “ce frumos!” in timp ce-mi priveam chipul dupa ce lasase “urme” pe el vreunul dintre make-up artistii mari ai Romaniei, dar si in cazul acela apreciam tehnica lui/ei de a sti sa scoata in evidenta dintr-un chip lucrurile care-l pot pune in valoare.
N-am un issue cu asta, nu o consider o problema si credeam, adica speram, ca nu mi-a afectat comportamentul aceasta credinta a “nefrumusetii” mele. Imi imaginam asta pentru ca atunci cind ma uit in oglinda , nu ma incrunt – chiar si cind am ochii umflati pt ca am dormit doar 2 ore, chiar daca imi sta parul vraise sau nu port niciun stop de make-up.
Ma privesc practic, incerc sa ma adaptez situatiei zilei si … merg mai departe. (cu tot cu anii pe care incep sa-i port pe la colturile ochilor).
***
Mi-am dat insa seama ca nu ma incrunt cind ma uit in oglinda, dar nici nu-mi zimbesc.
Ieri (gratie unui studiu Dove) am descoperit ca asemeni mie sunt alte multe milioane de femei si ca in gestul asta simplu de(nu) a zimbi in oglinda poate sa fie click-ul care sa schimbe lumina unei zile.
Nu m-am gindit niciodata la cit de importanta este starea pe care o pui pe chip cind te uiti in oglinda, desi e logic ca ceea ce vei arata, ti se va reflecta. Si e un cerc vicios al increderii in sine, care pleaca de la un simplu zimbet.
Dove a lansat una dintre campaniile acelea minunate care te emotioneaza si te pune pe ginduri plecind de la o idee simpla: cum se vad femeile si cum se vad fetitele in oglinda.
Uitati-va putin la clip si ginditi-va ce ceva din viata voastra (a noastra) a facut sa ne pierdem zimbetul si bucuria de copile cind ne uitam in oglinda.
Si daca v-a pus pe ginduri spotul campaniei Dove Mirrors si-ati inteles ca frumusetea nu trebuie sa fie o sursa de anxietate, mai luati-va 5 minute sa cititi studiul de mai jos. Pe mine m-a socat sa aflu ca, desi cred ca am suficienta incredere in mine ca sa pot sa traiesc cu o infatisare pe care nu o cred frumoasa, imi fac rau singura pentru ca nu imi zimbesc.
***
Studiul Dove Mirrors a fost efectuat la finalul anului 2013 pe un eșantion de 6.006 femei cu vârsta cuprinsă între 18-64 ani. Acesta s-a desfășurat în 12 țări: Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic, Brazilia, Argentina, Marea Britanie, Germania, Italia, India, China, Tailanda și Filipine.
Studiul explică felul în care femeile se raportează la imaginea pe care o văd reflectată în oglindă și evidențiază mai multe aspecte cheie:
Femeile sunt nemulțumite de ceea ce văd în oglindă:
– 9 din 10 femei se simt incomod când se privesc în oglindă
– 1 din 5 femei recunoaște că nu a fost niciodată mulțumită de ceea ce a văzut în oglindă
– 6 din 10 femei aleg un atribut fizic negativ pentru a descrie cum se percep când se privesc în oglindă: ”prea grasă” (30%) și ”neatrăgătoare” (19%).
Dar se privesc în oglindă în mod regulat:
– în medie, femeile se privesc în oglindă de 6 ori pe zi, alocând acestui obicei 50 de minute pe zi / o zi pe lună
– 9 din 10 femei se privesc de-a lungul unei zile în: oglinzile retrovizoare (50%), geamurile magazinelor (48%), oglinzile compacte (46%) sau cele din lifturi (44%).
Femeile folosesc oglinzile pentru a se concentra pe ceea ce nu le place la ele:
– 1 din 4 femei se concentrează pe defecte
– 1 din 4 femei își încordează abdomenul atunci când sta în fața unei oglinzi
– 1 din 3 femei spune că uneori simte oglinda ca fiind cel mai aprig critic al lor
Oglinda reflectă mai mult decât înfățișarea:
– 6 din 10 femei își văd starea de spirit, nu doar înfățișarea atunci când se privesc în oglindă
– 3 din 4 femei aleg cuvinte emoționale pentru a descrie cum se simt când privesc în oglindă, iar 1 din 3 femei folosește un cuvânt emoțional negativ, precum ”neliniște” (13%)
Privitul în oglindă le poate determina pe femei să se simtă mai rău:
– 1 din 3 femei se simte mai rău în legătură cu felul în care arată
– 1 din 5 femei recunoaște că își poate strica dispoziția pentru întreaga zi
– 1 din 5 femei uneori evită să se privească în oglindă
– femeile care sunt nemulțumite de ceea ce văd în oglindă se privesc mult mai rar (1,5 ori pe zi) în comparație cu cele mulțumite de felul în care arată
Femeile nu zâmbesc în oglindă
– 1 din 3 femei recunoaște că își zâmbește foarte rar atunci când se privește în oglindă
omul e un animal ciudat: daca-i spui o vorba buna poate sa miste muntii.
daca-i dai un punct de sprijin pentru lumea de dinauntrul lui, o sa urce mai sus decit si-a imaginat el vreodata ca o va face.
daca-l incurajezi sa faca ceea ce-i place, o sa faca mult mai mult pentru ca isi va depasi limitele si va ajunge sa faca si ce nu-i place dar il ajuta sa progreseze.
cheia e aprecierea, validarea (emotionala sau profesionala) venita atunci cind se asteapta mai putin, de la cineva a carui opinie o apreciaza.
mi s-a intimplat si mie (si sunt oameni care mi-au schimbat fundamental viata doar pentru ca mi-au spus o vorba buna), vi s-a intimplat si voua, sunt sigura.
*
am invatat de-a lungul anilor ca efectul aprecierii are doua talere care se inclina drastic, in momente total opuse.
cel mai frumos si mai memorabil e atunci cind aprecierea vine de la cineva de la care nu te astepti, dar care are competente in zona respectiva, si vine fara sa o fi cerut.
cel mai urit e cind ceri validarea/ verificarea de la cineva care are competenta si n-o primesti.
tin minte cu exactitate toate momentele de surprinzatoare validare, dar si pe cele in care s-a facut simtita lipsa ei, chiar daca am cerut-o. si tocmai pentru ca stiu ca sunt asa (si ca nu mai dau alta sansa de construire a ceva/orice celor care nu stiu sa aprecieze/valideze ), mi-am facut o promisiune si e un exercitiu cu mine, zilnic, de a fi atenta la ce e in jur si de a multumi/ rasplati/ incuraja/ valida actiunile care arata un pas inainte spre progresul personal.
*
saptamina trecuta, un prieten era necajit din cauza unor situatii delicate la munca. ma sunase sa-mi ceara detalii despre o persoana cu care urma sa interactioneze si am incercat sa-i distrag atentia.
l-am rugat sa ma ajute cu ceva, ajutor pe care ar fi putut sa mi-l dea daca ne vedeam citeva minute. i-am propus 18lounge pentru ca era aproape de locul lui de munca si era un loc la care ma gindeam de citeva zile bune sa ma reintorc pentru o experienta memorabila, linistita.
ne-am vazut cit sa mincam desertul meu preferat de acolo, o prajitura cu spuma de mango si foi crocante de orez. n-am discutat nimic, eram amindoi foarte obositi dupa o zi in care fusesera multe intilniri de fiecare parte.
cind prajitura era pe terminate, m-a intrebat:
– asa, si cu ce pot sa te ajut?
– cu nimic. stai aici 15 minute si priveste Bucurestiul de sus. uneori, de la distanta lucrurile se vad mai bine si eu stiu ca o sa ai puterea sa le dai de cap.
s-a uitat lung la mine, si-a intors scaunul catre geam si si-a baut cafeaua in liniste. urmatoarele 10 minute au fost oaza de bine din saptamina care a trecut.
eu mi-am terminat de mincat prajitura, m-am uitat ce frumos se vedea Herastraul de sus si m-am gindit ca, desi functionam cu vorbe bune, citeodata aprecierea e fara de cuvinte.
***
18Lounge e unul dintre locurile minunate din Bucuresti care au o atentie speciala pentru confortul celor care-i pasesc pragul. e in turnul de sud din cele doua blocuri gemene de linga Casa Presei Libere, la etajul 18, si are o perspectiva minunata asupra Bucurestiului.
18 lounge e si unul din locurile in care, daca platesti cu un MasterCard premium, primesti un discount frumos si ai cu siguranta o experienta calda, nepretuita. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.
acum doi ani, impreuna cu Xerox Romania am facut parte dintr-un proiect care vorbeste despre una dintre ideile in care cred foarte mult: sa fii atent la nevoile celorlati si sa-i ajuti daca poti.
cu participarea voastra, a celor care cititi acest blog, am gasit casa noua pentru multe echipamente Xerox, pe care compania le dona. (este vorba de echipamente multifunctionale, folosite pina acum de clientii XEROX în contracte de servicii, dar reconditionate si aflate in stare garantata de functionare. )
ei bine, faptele bune trase la Xerox se intorc.
incepind de astazi, aveti la dispozitie o saptamina sa propuneti asociatii, ong-uri care credeti ca au nevoie de un multifunctional XEROX.
Vorbim de un multifuncţional WorkCentre 4118, care asigura un volum maxim lunar de 20.000 de pagini, un necesar confortabil pentru orice tip ONG sau Asociatie. Multifunctionalul are o viteza de imprimare de 17 pagini pe minut si o rezolutie de 1200 x 1200 dpi. Echipamentele sunt foarte usor de utilizat si vor fi insotite de un manual de utilizare. Ele vin in stare garantata de functionare, cu toner inclus.
*
cum procedam
sunt sigura ca ati intilnit in activitatea voastra asociatii, ong-uri sau institutii mici ale caror proiecte v-au impresionat. locuri cu oameni care au miscat lumea cu idei frumoase, oameni minunati care vor sa transforme ce e in jurul lor intr-un loc mai bun si mai frumos.
daca stiti o asemenea asociatie/ institutie/ ong si stiti ca are nevoie de un multifunctional Xerox, scrieti la comentarii propunerea voastra si de ce o(il) recomandati. dupa o saptamina, verific toate propunerile si aleg unde facem faptele bune.
gestul vostru e ca-n filmul ala simpatic “pay it forward”, recomandati pe cineva tocmai pentru ca fapta lui/ei buna v-a impresionat, dar prin recomandare faceti o fapta buna. adica o multiplicati. cu ajutorul Xerox:)
zilele viitoare am sa fac si eu 4 propuneri, dar cum eu am “in grija” 14 multifunctionale de daruit, 10 vor pleca inspre institutiile recomandate de voi.
anul acesta am inca 2 colegi de fapte bune, care daruiesc si ei pe blogurile lor multifunctionale Xerox, dar va spun numele lor in curind.
***
deci, sa ne pregatim de fapte bune. de data asta nu trebuie sa faceti altceva decit sa va ginditi pe cine ati vrea sa rasplatiti pentru munca lor si sa le faceti viata mai usoara la birou. sunt sigura ca sunt in tara asociatii/ ong-uri minunate pentru care un multifunctional XEROX la care ar putea sa-si faca pliantele, flyere-le ar insemna citiva pasi in fata pentru atingerea obiectivelor lor.
va astept cu drag, si cu emotie (stiu din experienta de acum 2 ani ce povesti frumoase am descoperit) sa faceti propuneri unde sa mearga multifunctionalele Xerox.
multumesc frumos ca ma ajutati sa “pay it forward” pentru timpul si energia unor oameni care vor sa faca lumea mai buna.
foto cover: Shutterstock
Simbata trecuta am fost la cursa in care oamenii alergau ca sa iasa in intimpinarea culorilor, la propriu. In Parcul Tineretului , mii de oameni de toate virstele au venit sa alerge dar si se bucure de culori si niciodata ca acolo, la linia de sosire n-am vazut oameni mai fericiti ca sunt in haine colorate.
Era o combinatie frumoasa intre fericirea ca au trecut linia de sosire si bucuria pe care le-o imprimau culorile de pe hainele lor si m-am gindit ca , daca oamenii ar avea curaj sa se imbrace mai colorat, viata lor ar fi mai frumoasa si mai vesela.
Ca , desi nu ne gindim, culorile din jurul nostru – din sensul cel mai direct al expresiei “in jurul nostrum”, adica cele care ne imbraca – ne pot schimba viata fie si pentru citeva secunde: portocaliul ne da energie, albastrul ne linisteste, verdele le indeamna la actiune, galbenul ne bucura… si lista e mult mai lunga.
Doar ca uneori avem nevoie de curaj ca sa purtam culorile care ar scoate in evidenta frumusetea noastra naturala si care ne-ar influenta in bine starea zilnica.
Eram la cursa culorilor in calitate de ambassador Dove Invisible Dry si ma uitam cum tinerii veneau la standul Dove si se fotografiau cu diverse mesaje amuzante.
Preferatul meu: “sunt un curcubeu de culori si bucurie”.
Curcubeul e ceva ce nu putem atinge, dar trecem prin el, ne uimeste si ne bucura cind ne iese in cale si , in toate culturile, e vestitor de bucurie si belsug.
Si m-am gindit cum ar fi ca oamenii sa aiba curaj sa se transforme zilnic in curcubee de culoare,si sa devina sursa de bucurie si de vesti bune pentru cei din jur, bucurindu-se astfel si pe ei.
Dove Invisible Dry (primul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme pe 100 de culori) a fost creat tocmai pentru ca Dove crede in a-ti pune in valoare frumusetea naturala in compania culorilor preferate. Acum ai ajutorul perfect pentru a avea curajul de a te bucura prin culori si ai bucura si pe ceilalti.
nu cred ca exista copil care atunci din se afla in fata unei crengute cu liliac sa nu caute “noroacele”, florile in 3 petale, in 5 sau mai multe.
in buchetul mare de flori parfumate, am cautat cu totii macar o data in viata, in joaca, o floare care iese din tipar; printre zecile de flori mici cu patru petale am cautat exceptiile.
daca liliacul are flori cu 4 petale, in mod standard, cele cu 3 cu 5 sau mai multe sunt erori, sunt imperfectiuni.
***
de ce la liliac ne gindim ca imperfectiunile ne poarta noroc si le vinam, iar noi – in dreptul vietilor si persoanelor noastre – cautam sa fim ca toti ceilalti, sa ne incadram in tiparul “celor patru petale” si ne speriem de propriile noastre imperfectiuni?!
***
putin mai devreme, am baut o cafea uitindu-ma la crengutele de liliac pe care le-am primit ieri de la Fifi – Cristina Popa. am remarcat noroacele, dar spre deosebire de copilarie, le-am lasat intre celelalte flori pentru ca asta e farmecul lor.
(buchetul de liliac era pe un raft in holul de la antena 1, ieri cind am fost la observator, si de cind am intrat m-am tot uitat la el pentru ca era foarte foarte frumos si parfumat; putin mai tirziu s-a dovedit ca era pentru mine, pentru ca Fifi era ascunsa prin studiouri, desi ar fi trebuit sa fie in vacanta. Love u, Fifi)
EU-ul o ia in trei directii: cum e vazut de ceilalti, cum se vede el si cum e de fapt.
exista oameni care sunt vazuti de ceilalti niste “puternici” si ei, pentru ca isi cunosc si fragilitatile, si pentru ca cer foarte mult de la propriile persoane, se vad mai “slabi” decit sunt.
exista oameni care cred ca sunt mult mai puternici, mai inteligenti, mai oricum decit ii vad ceilalti si decit sunt de fapt.
exista oameni care nu stiu cum sunt, iar esenta fiintei lor nu seamana cu perceptia celorlalti (care poate fi pe plus, sau pe minus)
***
cind e vorba de EU, balanta n-are doua talere, ci trei si e al naibii de greu sa o faci sa stea in echilibru.
s-ar putea ca asta sa fie cea mai tare problema pe care ne-o pune viata. si pe care sa putem sa o rezolvam fara nicio pricepere la matematica sau fizica, ci doar cu vointa si autoslefuire a ego-ului.
Cu unii oameni ai chimie. Pur si simplu, de la primele momente ale unei intilniri stii ca ai lucruri in comun cu ei.
Pentru ca asa mi-e meseria, sunt antrenata sa ma uit daca omul e sincer cind vorbeste cu mine, sa tin minte unde e zona lui de confort, ce-i place. Ma ajuta mult in interviuri sa stiu toate astea si, de obicei cind fac un interviu sunt atit de concentrate la aceste detalii incit mi se pare ca sunt in mintea celui din fata mea.
Uneori chiar si sunt, pentru ca anticipez raspunsurile, dar asta vine de la documentarea foarte buna:)
Dar dincolo de acest antrenament de a urmari reactiile cuiva cu unii oameni am super chimie. Stiu ca gindesc la fel ca mine, ca impartim aceleasi valori desi uneori n-am vorbit prea mult si prea profund cu ei.
*
Ioana Mucenic si Dana Nae Popa, simpaticele care au creat agentia Pastel intra la aceasta categorie a oamenilor cu care am super chimie.
Le-am cunoscut pentru ca o fosta angajata a lor, Anamaria Neagu, stiindu-ma si pe mine credea ca o sa ne placem. N-am lucrat impreuna pe proiecte pentru ca avem obiecte diferite de activitate, dar ne-am imprietenit de la prima intilnire.
Acum un an la Van Gogh cafe mi-au povestit vietile lor profesionale, cum au plecat – doua studente cu 200 de euro si un laptop – cu un vis mare si-au ajuns sa lucreze cu L’Oreal, Avon, Nestle, Petrom si multi multi altii. Eu ma uitam la ele, la entuziasmul lor, la dorinta de a face lucrurile mereu diferit de ceilalti si mereu mai bine… si ma vedeam pe mine la virsta lor.
Peste citeva luni am fost in agentia lor sa le vorbesc colegilor lor despre ce ma motiveaza pe mine, despre cum nu cred in inspiratie, ci in perseverenta si in exercitiu si despre cit de frica imi e cind vorbecs in public
Au un sistem foarte inteligent de a-si motiva angajatii, cu intilniri creative saptaminale la care au invitati; cu o ierarhie pe orizonatala – sunt organizati pe grupuri si culori , pe partenetiate in echipa, nu intr-o ierarhie vertical cu sef si sub sefi.
Zilele trecute ne-am reintilnit, dupa aproape 1 an. Era ca si cum nu ne vazusem de citeva saptamini.
A fost una din intilnirile alea magice cind, plecind de la lucruri foarte profesionale, ajungi la chestiuni personale pe care le povestesti cu relaxare ca si cum ai vorbi cu familia. Au povestit si ele, am povestit si eu (si pentru cine ma stie, e clar ca a fost multa magie acolo pentru ca eu vorbesc foarte rar despre “ce-i acasa”)
Eram in restaurantul Sole – cu vedere de-asupra Bucurestiului (aveam intilnirea la momentul propice sa vedem crepusculul, cind soarele e super rosiatic si se duce sa-i lumineze si pe altii) – si ma uitam la ele amindoua cum stateau in fata mea si povesteau lucruri.
Ioana cu un debit verbal alert, Dana calma si impaciuitoare. Se completau atit de bine si, chiar si in conversatia aceea privata, pareau ca doua parti ale aceluiasi intreg.
Cind am plecat de la restaurant ma gindeam ca succesul lor – au creat una dintre agentiile importante si relevante din Romania, au 30 de ani si mai mult de 20 de angajati, au cistigat premii si sunt invitate la conferinte internationale sa –si spuna viziunea despre domeniul marketingului experiential – vine din calitatea caracterului lor. Din sistemul lor solid de valori. Din etica pe care o au. Si din atentia la detalii.
Si mi-a fost foarte foarte drag de ele.
Si m-am gindit pentru prima data, sa fac cumva sa-i aduc la un loc macar o data pe luna pe oamenii cu care am “chimie”, cei pe care-i simt din prima si ne placem de la primele secunde ale unei intilniri.
Pentru ca sunt sigura ca, desi nu se stiu intre ei, oamenii astia se vor imprieteni repede. Si-am putea ajuta, impreuna, sa facem o oaza mai mare de liniste, de lucruri bune si correct facute, o oaza cu etica si principii.
Inca ma mai gindesc la o solutie pentru asta.
*
sunt locuri in Bucuresti care au magia lor: desing-ul, privelistea, ambianta. Sole e unul dintre ele; la etajul 15 deasupra Bucurestiului, foarte occidental si cu un meniu foarte elegant si savuros. Sole e unul dintre locurile pe care trebuie sa le incercati macar o data in viata; si nu, nu are preturi stiintifico fantastice.
in plus, Sole e unul din locurile in care, daca platesti cu un MasterCard premium, primesti un discount frumos si ai cu siguranta o experienta calda si frumoasa, nepretuita. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.
pentru ca tot am povestit in urma cu citeva zile ca am o pasiune pentru nudurile de arta (pentru proportiile corpului uman si cum sunt ele prezentate, de fapt) si pentru ca postarea cu nudurile drei viki kollerova au facut ceva trafic important (cred ca avea legatura si cu faptul ca o contrazisesem politicos pe redactora sefa de la vogue paris pe instagramul ei) , m-am gindit sa scot din sertar (folder adica) o parte din fotografii minunati de nuduri pe care-i stiu.
astazi, Barbara Luisi – o doamna care la baza e violoncelista si care fotografiaza mult ceea ce tine de culisele muzicii clasice ( e casatorita cu un dirijor faimos, Fabio Luisi).
Barbara arata corpul uman in toata frumusetea, delicatetea si fragilitatea lui. fiecare fotografie a ei e despre povestea pe care o spune corpul, pielea, nu despre incadrarea intr-un tipar de frumusete.
obisnuiesc sa ma uit pe ce mai fac marile publicatii de afara sau publicatiile foarte nisate in materie de visualuri de coperta. dupa o vreme in care te uiti regulat incepi sa identifici niste trenduri.
iata citeva coperte care nu si-ar gasi loc la standurile noastre de ziare
reviste pentru ca publisherii ar spune ca nu vind.
prietena mea Noemi, impreuna cu Razvan Firea (creatorul brandului Le Petit Indigent) au creat o colectie capsula de tricouri cu nume de orase demne de vizitat.
la momentul in care mi-au propus sa fiu parte din proiectul lor, Londra era deja adjudecata, asa ca am ales New York. Razvan a creat un tricou pe care scrie Dream Big si cind am facut fotografia care face parte din colectie nu stiam ca ma voi duce in orasul in care orice vis devine realitate – adica Disneyland.
in colectie mai sunt urmatorii simpatici si tricourile cu orasele lor magice: Ana Bucur, Lisabona. Ana Morodan, Bruges. Anca Dinculescu (Molecule-F), Las Vegas. Cerina Ratiu, Berlin. Mirela Bucovicean, Sankt Petersburg. Vicki Nicola, Bucuresti. Marius Concita, Londra. Ovidiu Buta, Buenos Aires. Radu Mada, Paris. Razvan Firea, Los Angeles. Robert Ratiu, San Francisco. Noemi Mailman, Tel-Aviv.
Tricourile pot fi achizitionate de pe Molecule F si din atelierul Le Petit Indigent. O selectie de cateva orase se gaseste si la The Place X. Pretul unui tricou este de 299 Lei.
P.S. dream big si veti ajunge sa descoperiti magia oraselor magice din toata lumea asta mare. foto de mai jos e facuta in aeroportul Charles de Gaulle, la Paris, ieri. ma pregateam sa vin acasa dintr-un press trip Air France.
stiu ca a trecut Pastele, dar eu acum m-am intors acasa din strainataturi si vreau sa va arat ceva tres tres s!mpa din a doua zi de Paste din aeroportul Otopeni.
cred ca stiti ca in Otopeni, lounge-ul business este realizat in parteneriat cu MasterCard. cei care calatoresc la business pot merge in acest lounge, unde nu mai e forfota, ai cafea si racoritoare la discretie, poti servi un mic dejun gustos, totul in baza cardului de imbarcare.
sau in baza unul MasterCard premium pe care-l arati la intrare.
ei bine, in a doua zi de Paste, in lounge-ul MasterCard din aeroportul Otopeni la micul dejun puteati servi… oua de Pasti. era si cozonac si evident erau si urarile traditionale.
mi-a placut foarte foarte mult detaliul asta pentru ca, brusc – pentru cei ca mine care plecau in calatorie imediat dupa Paste, despartindu-se de familie -, locul in care te aflai in aeroport devenise acasa.
m-am gindit de cit de putin ai nevoie sa transformi pentru cineva un loc de tranzit in ceva familiar. gesturile astea , gindurile care duc la gesturile astea, mi se par nepretuite.
*
Sunt multe locuri magice in bucuresti si in tara unde, daca esti posesor de MasterCard Premium bplatesti cu un MasterCard premium, ai cu siguranta o experienta calda si frumoasa, nepretuita, ba chiar primesti si discounturi. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.
Cum eu m-am dus la invitatia AIR FRANCE Disneyland sa-i cunosc pe oamenii magici care fac lucruri incredibile din parcul acela de distractie, as fi beneficiat de lounge-ul MasterCard si fara sa fiu posesoarea unui gold. Partea simpatica a fost ca la Disneyland am descoperit ca unul dintre partenerii oficiali era… MasterCard. cine altcineva putea sa aiba grija de amintirile nepretuite ale copiiilor cind se intilnesc cu personajele lor preferate?!:)
Amsterdam, Barcelona, Berlin, Brugge, Bruxelles, Copenhaga, Dubrovnik, Florenta, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, Monte Carlo, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Talinn, Venetia, Viena
care e pentru tine cel mai frumos oras din Europa? E pe lista asta scurta? Sau e altul?
eu cred ca orasele sunt ca oamenii (oricum dupa ce le vizitez, le acord arbitrar si subiectiv cite o personalitate, decid daca e femeie sau barbat, daca e tinar sau batrin si ce stil de viata are).
sunt intr-o echipa speciala, de comando, alaturi de Imperator Travel si Manafu ( adica Triple C – Cristian, Cezar si Cristina) care a pus la cale cu ajutorul Traveo cel mai simpatic concurs Traveoropa: impreuna cu voi alegem cel mai frumos oras din Europa.
il puteti vota chiar voi si apoi il vizitati, aveti dreptul la 5 optiuni.
orasul care iese cistigator va fi vizitat de unul dintre cei care voteaza – un Citybreak oferit de Traveo , operatiune simpatica pe care o vom face si noi, cei trei C.
*
nu ca as vrea sa va influentez, dar eu scriu aceste rinduri de la Paris, un oras minunat pe care l-am vizitat de multe ori, deci …
si m-as intoarce oricind la Roma, stiu niste mega ponturi de vizitat orasul foarte fellinian, sau m-as muta si miine la Londra, undeva linga un teatru (in iunie mai sunt o tura acolo). sau as putea sa fiu o gazda super simpatica intr-o vizita la Viena, stiu povesti despre cafenelele cele mai chic si pot sa povestesc foarte mult despre Beethoven si locurile lui preferate din Viena. cred ca in acest moment Berlinul e cel mai cosmopolit oras al Europei si daca e de mers undeva unde sa stii cum se misca arta in acest moment, Berlinul e acea destinatie.
si mai pot povesti despre alte destinatii de aici 🙂
pe lista personala pentru anul asta se afla deja o excursie la Florenta (pe urmele lui Michelangelo) pentru care documentarea si stabilirea contactelor (oamenii pe care sa-i intilnesc, locurile in care trebuie sa cer acces) a inceput de ceva vreme.
ma rog, se mai afla in plan si o excursie la Brugges. a, si n-am fost niciodata la Lisabona, deci si orasul asta e in plan.
dar cum ziceam nu va luati dupa mine, ginditi-va la cel mai frumos oras din Europa pentru voi, si votati-l aici.
puteti fi in joc pina pe 19 mai.
succes.
Daca v-ati intrebat vreodata cum a aparut Mickey Mouse, iata raspusul. Secventa de mai jos se petrece in tren , la 2 saptamini dupa ce Walt Disney ramine fara bani, fara contract si fara dreptul de a utiliza personajele pe care el le-a creat (crease un iepure care era deja faimos – Oswald the Lucky Rabbit si pe care-l pierduse pentru ca Universal incheiase contractul din considerente financiare si detinea drepturile de utilizare).
Dupa scandalul cu Universal, a plecat cu sotia (care-l descrie “era atit de furios ca un leu intr-o cusca) la Chicago pentru doua saptamini. Aici sunt pe drumul catre casa.
Somewhere between Chicago and Los Angeles, in train, he wrote the scenario for a cartoon he called Plane Crazy, about a mouse who, inspired by Charles Lindberg’s 1927 solo flight over the Atlantic Ocean, builds himself a plane to impress a lady mouse.
Walt read the story to Lillian, but she said she couldn’t focus because she was upset by the name Walt has bestowed upon his character: Mortimer. “The only thing that got through to me” she told an interviewer, “was that horrible name, Mortimer… I’m afraid I made quite a scene about it.” Too sissy, she said. When she calmed down, Walt asked her what she thought of the name Mickey, an Irish name, an outsider’s name. “I said it sounded better than Mortimer, and that’s how Mickey was born”.
***
Pentru ca muncea mult, sotia sa Lillian era mai tot timpul singura si nu avea prea multa viata sociala, asa ca s-a gindit sa-I ia un companion
Walt went to a kennel, picked out a puppy, fetched it on Christmas Eve, and kept it next door at Roy’s house until Christmas morning, when he put it inside a hatbox with a ribbon on top and then asked Marjorie to get it – a scene that would be incorporated into “Lady and the tramp”.
When she received the box, Lillian was upset that Walt would select a hat for her without her approval but when she opened it and saw the puppy inside, she immediately melted. They named her Sunnee.
***
Ca sa intelegeti de ce s-a suparat Doamna Disney ca i-a luat o palarie fara sa o intrebe trebuie sa va spun cite ceva despre ea; era cu 4 ani mai mare decit Walt, venea dintr-o familie in care educatia fusese pe primul plan si avea un gust al lucrurilor simple si rafinate pe care-l invidiau toti.
A cunoscut-o la munca, s-a angajat ca secretara la primul lui birou pentru ca era foarte aproape de casa in care locuia si Walt a dus-o cu masina – pe ea si pe inca un coleg – acasa aproape un an pina a avut curaj sa o invite in oras. I-a spus ca-si cumpara un costum nou de haine daca merge cu el la un spectacol si ea a acceptat zimbind uitindu-se la hainele lui anapoda.
Pe vremea aia isi lasase mustata ca sa para mai batrin pentru ca nu-l luau investitorii in seama, avea doar 23 de ani si le vorbea despre animatie si cum personajele nu trebuie sa fie doar vedetele unor gag-uri, ci trebuie sa creeze lumi.
***
la invitatia AIR FRANCE zilele viitoare ma voi afla la Disneyland Paris sa documentez noul lor show Swing into spring; o parte din distractie va fi sa ma intilnesc cu cei care croiesc costumele personajelor 🙂
ca documentare am citit Walt Disney: The Triumph of the American Imagination, scrisa de Neal Gabler, o carte care arata de cite ori a luat-o de la capat Disney, cit de optimist era, cit de mult a crezut in visele lui, dar si… cit de aspru era cind angajatii nu-l urmau.
Acum ca nu mai ploua pot sa scriu asta, ca sa nu ma impuscati:)
Imi place ploaia. Mult.
Si desi am mai mult de 10 umbrele – de forme si culori diferite, pentru una sau pentru doua personae, majoritatea primite – nu le folosesc deloc.
Imi place sa merg prin ploaie (imi mai pun o palarie sau o sapca sau o caciula, citeodata, daca ploua foarte tare) si zic mereu ca apa n-a topit pe nimeni, ba din contra, ne ajuta sa inflorim.
Numai ca multe zile cu ploaie, lipsa soarelui in general, afecteaza moralul (e demonstrat stiintific si nu va invinuiti ca sunteti meteo dependenti; suntem la fel ca plantele). Ei bine, in zile consecutive cu ploaie, trisez cu haine colorate.
Am un pardesiu foarte verde pe care-l port in zilele ploioase de primavara, am pulovarul rosu de Casmir, fin, care e ca o imbratisare pe corp si pe care-l port in zilele cu ploaie. Am tricourile galbene – mai galbene decit orice soare – pe care le port tot in zilele cu ploaie. (ma rog, ieri am achizitionat si o pereche de balerin galbeni, dintr-o piele f f fina, dar astia sper nu vor vedea ploaia nici accidental ca sa nu simt eu suferinta cind va trebui sa-I curat).
Reteta cea mai sigura pentru “o frumoasa zi cu ploaie” e: libertatea de a purta hainele in culorile care ti se potrivesc si care te inveselesc, plus un ceai din multe fructe care vin din locuri cu mult soare. (ieri mi-am inceput ziua cu un ceai care contine “bucati de mar, hibiscus, bucati de ananas, soc, stafide, bucati de papaya si mango”.)
*
Spuneam zilele trecute pe Facebook ca sunt onorata ca sunt ambassador Dove Deo si ca pot sa va vorbesc despre libertatea (sau chiar stiinta) de a purta culorile care-ti schimba dispozitia si iti infrumuseteaza viata. Culorile care pun in valoare frumusetea naturala.
In zile cu ploaie sau innorate, un Dove Invisible Dry testat pe 100 de culori e un tovaras foarte bun; te poti imbraca in orice culoare iti aduce un zimbet pe buze, in plus esti sigura ca deodorantul tau nu lasa urme pe haine si are grija de pielea ta.
Deodorantul antiperspirant spray Dove Invisible Dry cu 1/4 crema hidratanta si vitamina E este primul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme pe 100 de culori.
*
Simbata viitoare e o joaca prin/cu multe culori: Color Run o cursa in care intri imbracat in alb si iesi scaldat culori. O cursa a bucuriei, a sanatatii si a originalitatii. E cunoscuta sub numele de “cei mai fericiti 5 km ai planetei” pentru ca se alearga pe aceasta distanta, dar… nu e o cursa de competitie, e o cursa pentru distractie si pentru a te bucura alaturi de oameni de aer liber si de culoare.
Si… nu e important daca ajungi la linia de sosire. Sau cind ajungi la linia de sosire.
Participarea la aceasta cursa se face contra cost, dar cu participarea Dove Invisible Dry care e partener al evenimentului am o invitatie pentru cineva care vrea sa alerge sau doar sa se bucure de culoare, intr-o simbata care va fi sigur cu soare.
Tot ce trebuie sa faceti este sa-mi spuneti printr-un comentariu ce culoare va bine dispune intr-o zi cu ploaie.
Luni alegem cistigatoarea care merge cu mine la The Color Run, simbata pe 26 aprilie.
foto cover: shutterstock
ce se intimpla zilele astea cu femeia care se numeste Loredana si care a gasit un portofel pe strada pe care l-a dus la politie arata masura (sau mai ales lipsa ei) cu care stim sa interpretam aceste lucruri.
dupa ce Europa FM s-a uitat altfel la intimplare, transformindu-o dintr-o ciudatenie intr-un exemplu (si-au sunat-o pe femeie si i-au oferit de 10 ori suma pe care ea a inapoiat-o, adica timp de 10 luni cite 1000 de lei), acum Realitatea Tv face o campanie ca sa-i cumpere femeii o casa pentru a-i fi rasplatita fapta buna.
aici e lipsa masurii. si e una dintre situatiile in care a face bine, cind nu are limita, devine a face rau.
daca ar fi intilnit-o pe femeia aceea, daca macar ar fi ascultat inregistrarile de la Europa FM, ar fi descoperit ca Loredana e o femeie foarte simpla cu niste valori curate. “De ce sa iau banii daca nu erau munciti de mine?!”, le-a zis ea baietilor in interventia radio in care voiau sa o anunte ca o premiaza. cind a inteles ca ei vor sa o rasplateasca pentru fapta sa, a replicat din nou “dar nu pentru asta am dus banii inapoi”.
ce face acum Realitatea TV poate sa fie pe termen lung foarte daunator; e o masura in rasplata; si una e sa faci o rasplata “inzecita” si alta e sa construiesti o casa. de fapt nu o construiesti tu, ci ii rogi pe oameni sa dea bani ca sa se construiasca o casa pentru cineva care a fost corect.
a construi o casa are atit de multe simboluri si semnificatii si mi se pare a fi, in cazul asta, un gest generat de o dorinta de a avea o campanie de Paste “cu orice, dar sa fie ca sa bifam si asta.”
cu campania asta cu “dati bani ca sa-i construim o casa femeii care a inapoiat un portofel” se schimba zona de curat si de bine, de normalitate frumoasa si plina de bun simt in care se desfasura totul.
pentru ca oamenii nu trebuie sa se astepte la nimic in schimb pentru ca au fost corecti, nu trebuie sa fie buni si cinstiti ca sa primeasca ceva prin colecta nationala si, mai ales, nu trebuie folositi in campanii publicitare/promotionale in folosul brandului (oricare ar fi el, de la napolitana la televiziune).
da, fapta ei ar trebui mediatizata si-ar trebui facuta emotional, motivational, sa se arate saracia in care traieste si simplitatea cu care gindeste pentru ca gestul ei sa fie pus in valoare, asezat pe scala corecta a bunului simt.
dar de aici si pina la a-i construi o casa (de Pasti, intr-o campanie de PR pt o statie tv), cum ziceam, ar trebui sa fie o limita in masura bunului simt.
Conversatie la colt de strada
– Nu mai pot sa pling. Cind o sa pling o sa-mi mai revin
– Da. Si eu ma gindesc uneori ca daca as plinge ar fi ca un restart, ca o curatenie.
– Da, ar disparea nodul din git.
– Bine, atunci iti doresc sa plingi.
– Si eu tie.
in traditia populara se spune ca de Pasti oamenii se innoiesc, adica isi iau haine noi, asa ca m-am gindit ca e bine sa stiti cam ce mai e nou in domeniu.
H&M are de vineri, in magazine selectionate, colectia Conscious Exclusive realizata doar din materiale organice: bumbac, cinepa.
iata una dintre rochiile din colectie. Doamna Jennifer Lopez a purtat-o intr-un show American Idol
tot H&M a anuntat ca viitoarea colectie de designer va fi semnata de Alexander Wang, domnul creative director la…Balenciaga. Din 6 noiembrie o sa ne batem pe umerase in H&M, ca de obicei:)
*
Marc & Spencer are in magazine o colectie foarte foarte dragalasa si foarte colorata pentru copii. Este in magazinele din Bucuresti de aproape 10 zile, deci puteti merge linistite la shopping sa le luati ceva simpatic tare fetitelor (si baieteilor) vostri. de dragul fotografiilor am exemplificat doar cu fetite.
***
fetele de la 109 au lansat o noua colectie care e foarte fina, minimalista si , cum ne-au obisnuit, cu o frumoasa atentie la detalii. am multe haine de la 109 si imi place foarte mult ca sunt “atemporale”, au un concept si o idee in spate, nu un trend care pleaca.
asta e piesa care imi place cel mai mult din colectie, uitati-va cu atentie la detaliile din dreptul sinilor. iubesc eleganta pe care o aduc accentele de pe mineca. e mi-nu-na-ta.
colectia se numeste baby don’t hurt me 🙂 dar pe mine m-au lovit f f tare cu body-ul, bluza de mai sus.
***
ECCO a lansat colectia DRESS COMFORT cu balerini foarte colorati si foarte simpatici, dar si cu pantofi cu toc de 5 cm in care te simti ca in balerini. colectia DRESS COMFORT e conceputa sa te simti bine si sa arati bine toata ziua, chiar si in zilele in care programul are activitati de mai multe categorii. eu sunt clienta fidela ECCO, am mai scris despre asta (am avut si placerea sa-l cunosc pe domnul care de 30 de ani are grija de cercetatorii care studiaza niste lucruri foarte complicate despre picior, mers, activitatile zilnice ca sa creeze cei mai confortabili pantofi din lume. povestea dinsului aici – textul se numeste “oamnei care te schimba” si asta spune ceva despre cit de mult mi-a placut intilnirea cu dinsul) si o sa va arat in curind ca ma incadrez perfect la categoria asta pe care o targeteaza cu noua campanie. pentru ca merg in balerini si la intilniri de business si la cocktailuri fara sa para ca sunt imbracata nepotrivit.
pe frumuseii astia ii am deja, sunt din colectia noua:) au o piele atit de fina incit zici ca e din cea care e folosita la curatirea lentilelor ochelarilor.
*
si daca tot am ajuns la accesorii, uite o recomandare si din colectia Cielo Venetia 1270 care saptamina trecuta au aniversat 6 ani de prezenta in RO.
am doua lucruri foarte simpatice de spus despre oamenii de la Cielo Venetia 1270 din RO; au fost foarte foarte deschisi la minte si ,in saptamina Altfel, au primit in magazinul lor din Promenada elevi carora le-au explicat cum apar perlele, cum se fac bijuteriile.
si al doilea lucru simpatic e legenda care sta in spatele numelui lor:
Pasiunea familiei Cielo pentru bijuterii datează din 1270 când poetul Cielo d’Alcamo îl întâlneşte pe tânărul Marco Polo la Veneţia, de la care cumpăra câteva pietre preţioase aduse de tatăl acestuia din Estul îndepărtat. Datorită maiestriei lui Cielo D’Alcamo, pietrele au fost transformate în bijuterii frumoase pentru tinerele de viţă nobilă de la Curtea Regală din Palermo. Acestea fiind, de altfel, şi primele bijuterii semnate simplu “Cielo”.
zilele trecute am comentat pe Instagram din reflex la o fotografie cu creditul Helmut Newton ca e de fapt Viki Kollerova, o fotografa slovaca. s-a dovedit ca doamna care postase fotografia era redactorul sef Vogue Paris, a sters-o in citeva minute, desi avea aproape 3000 de like-uri si ceva comentatori care laudau talentul lui Newton.
nu stiam ca e doamna Vogue cind am comentat, dar stiam cine e Viki Kollerova si profit de intimplare sa va arat citeva fotografii facute de ea. e din Slovacia si se joaca foarte frumos cu geometriile trupului in fotografii.
*
imi plac nudurile (mai mult cele de barbati, dar…)
am acasa pe pereti doua nuduri.
de barbati, of cors.
ma rog, cu acelasi barbat, pe care l-am cunoscut la multi ani distanta dupa ce toata lumea ma intrebase cine e domnul ala golas din tablourile mele. fotografiile sunt facute de Cosmin Bumbutz. pe prima am primit-o in ziua in care implineam 25 de ani si de fapt mi-am dorit cadou a doua foto, pentru ca aia imi placea mie mult.
doar ca Bumbutz n-a vrut sa i-o dea directorului agentiei care voia sa-mi faca nebunia (si darul) si-a zis “cine e nebuna aia care vrea fix acea fotografie?!”. m-a cunoscut peste niste ani, am si lucrat mult timp impreuna la tabu si la 8 ani distanta de la primul cadou, mi-a facut el un dar de ziua mea: fotografia aceea. nudul de la Vulcanii Noroiosi.
altfel, sper ca anul asta sa scriu un story despre nuditate, fara tabu-uri.
