prepare for death

13 years ago

poate ca vi se pare ca textul de mai jos nu e potrivit pentru inceputul unei saptamini, dar cred ca viata noastra ar fi mai frumoasa daca am constientiza si am fi pregatiti sa murim oricind. nu-s pesimista. deloc.

***

I think that in our youth-obsessed culture of denial, we don’t deal very with, or prepare for death. All of us should have conversations with loved ones about our intentions, and that means filling out advance healthcare directives that can help doctors and loved ones know what life-extending measures to perform in an emergency or when someone is critically ill. One focus of the series was the question of whether, with ballooning healthcare costs and huge budget deficits, we need to examine whether we are extending life in some cases or merely prolonging the process of dying. We all want to think medicine can keep us alive for ever, and it almost can. But at what cost?

***

Steve Lopez, finalist la Pulitzer 2012, dar deja cistigator de Pulitzer cu seria de articole care au stat si la baza filmului The Soloist (despre violoncelistul homeless). Anul acesta a fost nominalizat pentru o serie de articole despre moarte, cu punct culminant un text despre moartea tatalul sau.
il puteti citi aici

in fotografie, tatal lui Steve, Tony Lopez

Mai sunt 3 zile pina incepe Siemens Race!

diverse

13 years ago

Mai sunt 3 zile pina incepe Siemens Race!

De joi incepe cea mai tare competitie a anului: Siemens Race – un concurs intre 5 echipe de cite 2 bloggeri care au de parcurs un traseu prin jumatate de tara.

Anul trecut, la prima editie, ii invidiam foarte tare pe participanti, anul asta, alaturi de Cristina Chipurici sunt in competitie, ne-am numit echipa “Cistigatoarele” si ne-am pregatit sa ne distram.
Am vorbit cu doi dintre competitori – Razvan Baciu si Adi Ciubotaru – si ei sunt pusi pe distractie:) Adi a zis ceva care m-a inspirat “s-ar putea sa cistigati voi pentru ca Pyuric are o comunitate puternica pe facebook”. Cred mult si in comunitatea mea, in voi adica, si uite ce am in minte:)

Ca sa fiu foarte sincera, scopul meu in aceasta cursa e sa intilnesc oameni frumosi si sa aflu povesti nespuse inca: despre solutii creative de sustenabilitate, despre prietenie, despre locurile pe care le vizitam. Dar stiu ca nu vom putea merge de la Chitila la Craiova, sau de la Craiova la Govora, sau nu vom putea ajunge la Iasi sau Constanta, fara ajutorul vostru.

Pentru ca la fiecare destinatie primim un quiz cu 4 intrebari pe care trebuie sa-l rezolvam cu ajutorul vostru, pe o pagina de facebook. Cum Adi ne-a dat un hint, am decis sa ne desfasuram mai intii pe pagina lui Pyuric – Cristina Chipurici, apoi pe pagina mea. Fiecare trebuie sa rezolve pe pagina ei cite doua quiz-uri:)

Avem si un premiu pentru cel mai activ membru al comunitatii noastre – cel care ne va ajuta mai tare: un ebook.

***
daca vreti sa ne ajutati sa cistigam (suntem simpatice, stiti, nu?) tineti minte urmatoarele info:)

In Race aveti sunt Quiz la: Bucuresti (10 mai), Campulung (11mai), Vaslui (14mai) si Galati (15 mai). Fiecare Quiz are 5 intrebari.

· In afara acestor Quiz-uri mai sunt citeva teste. Testele sunt diferite de la locatie, la locatie. Acestea se afla in localitatile: Chitila, Craiova, Govora, Brasov (2 teste), Bacau (2 teste), Iasi, Vaslui, Tandarei si Constanta.

Toate raspunsurile la chestionarele Siemens sunt disponibile online, astfel incat sa puteti avea acces la informatii. Sursele oficiale de informatii sunt website-ul Siemens Romania si blogul Siemens

***

ma astept sa fiu incurca lume, sa o ratacesc pe colega de echipa, sa fac tot felul de nastrujnicii – pentru ca viata mi-a demonstrat ca pot sa ma ratacesc si cu road book in fatza:)
dar stiu sigur ca o sa fac tot posibilul sa va povestesc cele mai tari si mai emotionante intimplari din cursa: si despre colegii competitori (o gasca tres tres simpa: Alex Mazilu & Razvan Baciu, Alex Negrea – Adrian Ciubotaru , Andrei Crivăț– Marius Sesc, Dan Dragomir – Răzvan Pascu ) si despre Siemens, si despre locurile si oamenii pe care-i intilnim pe drum.

***

apropo, cursa incepe joi pe 10 mai si se termina pe 16. ce sa-mi pun in bagaje? aveti alte sfaturi de dat?:)

credeti ca o sa cistigam, noi, Cristinele?

P.S. sa ne puneti o vorba buna la supervizerul competitiei, Dan Santimbreanu, ca nu se stie niciodata cind avem nevoie de o pila:) si sa urmariti detalii despre competitie pe pagina oficiala de facebook, Siemens Race.

dovezi ca jurnalismul, teatrul, filmul nu vor muri

carti simpa

13 years ago

dovezi ca jurnalismul, teatrul, filmul nu vor muri

Human minds yield helplessly to the suction of story. No matter how hard we concentrate, no matter how deep we dig in our heels, we just can’t resist the gravity of alternate worlds.

o spune un domn – Jonathan Gottschall – care a scris o carte pe nume The Storytelling Animal: How Stories Make Us Human. vorbele lui, foarte adevarate, sunt cea mai buna demonstratie ca atit de mult timp cit vom spune o poveste prin jurnalism/teatru/film publicul va fi impresionat si ne va urmari.

aici intervine insa smekeria: conteaza insa felul in care vom reusi sa spunem povestea – in pas cu timpurile, intr-o forma adaptata mintii celui care o primeste, dar – mai ales – cu emotie.

iata un exemplu minunat ca poti citi cu rasuflarea taiata un text lung, foarte lung, daca are un subiect puternic si e scris in asa fel incit transmite emotie.

The Boy Who Heard Too Much
Written by David Kushner, ROLLING STONE

He was a 14-year-old blind kid, angry and alone. Then he discovered that he possessed a strange and fearsome superpower – one that put him in the cross hairs of the FBI

It began, as it always did, with a phone call to 911. “Now listen here,” the caller demanded, his voice frantic. “I’ve got two people here held hostage, all right? Now, you know what happens to people that are held hostage? It’s not like on the movies or nothing, you understand that?”
“OK,” the 911 operator said.

“One of them here’s name is Danielle, and her father,” the caller continued. “And the reason why I’m doing this is because her father raped my sister.”

The caller, who identified himself as John Defanno, said that he had the 18-year-old Danielle and her dad tied up in their home in Security, a suburb of Colorado Springs. He’d beaten the father with his gun. “He’s bleeding profusely,” Defanno warned. “I am armed, I do have a pistol. If any cops come in this house with any guns, I will fucking shoot them. I better get some help here, because I’m going fucking psycho right now.”

The 911 operator tried to keep him on the line, but Defanno cut the call short. “I’m not talking anymore,” he snapped. “You have the address. If I don’t have help here now, in the next five minutes, I swear to fucking God, I will shoot these people.” Then the line went dead.

Officers raced to the house, ready for an armed standoff with a homicidal suspect. But when they arrived, they found no gunman, no hostages, no blood. Danielle and her father were safe and sound at home — alone. They had never heard of John Defanno, for good reason: He didn’t exist.

“John Defanno” was actually a 15-year-old boy named Matthew Weigman — a fat, lonely blind kid who lived with his mom in a working-class neighborhood of East Boston. In person, Weigman was a shy and awkward teenager with a shaved head who spent his days holed up in his room, often talking for up to 20 hours a day on free telephone chat lines.

***

restul textului e aici. cititi-l pina la capat si uitati-va la cit de curat e prezentat eroul. informatie pura, fara pareri personale, fara judecati.

e un text din 2009.

muzici simpa

13 years ago

Concurs cu Tudor Chirila:)

in viata mea de jurnalist am scris de citeva ori despre Tudor Chirila. de fiecare data stia ca voi scrie despre el, fie pentru ca facusem interviu (ca atunci cind a jucat in “O lume pe dos” – aici un fragment pe care nu l-am pus in revista), fie pentru ca imi daduse acces la informatii oarecum private (ca vizita in studioul lui).

de data asta nu stie ca scriu si incalc o regula a prieteniei noastre: dau “din casa”. dar am un motiv, il scot pe Chirila la concurs:)

***
Cea mai indepartata amintire a mea cu Tudor e de pe vremea cind lucram la Radio 21.

Organizam o petrecere a radioului intr-o discoteca de pe linga Unirii care astazi nu mai exista, Why Not. In desfasuratorul concertului aniversar, Vama Veche era ultima, iar Tudor din prima clipa in care sosise isi aratase nemultumirea pt dotarea salii, pt cum se auzisera trupele de dinainte. Chiar si publicul parea suparat pentru ca nu participase la muzicile pe care le auzise pina atunci.

Nici la primul cintec de la Vama n-au reactionat spectatorii foarte bine si, din culise, il vedeam pe Chirila cum stringe din falci. Cind a terminat de cintat prima piesa s-a intors catre noi, cei din spate, a cerut o bere si -a facut semn trupei sa nu inceapa sa cinte. Am alegat pina la frigider mai tare decit campionii la 100m si, desi erau 3 – 4 m pina la el, mi s-a parut ca au trecut ore pina cind i-am dat cutia de bere. Imi amintesc ca era o cutie verde si, chiar si acum, mai stiu zgomotul urias al capsei care a deschis-o, in vizoleala publicului care probabil gindea ca si mine: “nebunul asta n-o sa mai vrea sa cinte”.

Tudor statea pe un scaun de bar, avea microfonul pe un stativ in fata si bea din bere. Dupa citeva secunde s-a intors catre colegii lui, le-a spus ceva ce nu auzeam, dar ii vedeam in continuare falcile incordate si ma rugam sa nu le fi zis “hai sa plecam”. Apoi a luat microfonul si-a inceput sa cinte “Knocking on the heaven’s door”. Era in lumea lui, cu ochii inchisi, cinta pentru el, nu pentru oamenii din sala. Dar in primul rind citeva fete au inceput sa plinga. A fost cu urale la sfirsit si -au stat mult in scena pentru ca i-au bisat.

Nici acum nu stiu daca atunci si-a pus ambitia sa urneasca publicul sau daca s-a aparat, cintind doar pentru el, rezultind magia aia. Trebuie sa fi fost prin 1998 – 1999.

***

Cea mai simpatica amintire cu el e dintr-un hotel bucurestean unde – in cel mai pur stil occidental – isi promova piesa “O lume pe dos” cu o sesiune de interviuri “one to one” cu diversi jurnalisti. Ma inscrisesem si eu pe lista, asa ca m-am asezat la masa interviurilor unde o avea alaturi pe mama sa, Iarina Demian, care nu era doar regizoarea acestui spectacol , ci si parte din distributie (se reintorcea la actorie cu acest text.)

Vorbeam despre cit de mult a ”chinuit-o” Tudor pe doamna Demian la repetitii, despre cum se aseza in sala ca spectator si se uita la dinsa cum joaca si protesta, o obliga sa o ia de la capat, impingindu-i limitele, pentru ca apoi sa se intoarca pe scena ca actor si sa se lupte cu rolul lui pentru care a muncit mult ( in prima parte e un dirijor si-a cercetat “coregrafia” celor mai mari dirijori ai lumii, a studiat partiturile lui Wagner ca sa uneasca pe scena corporalitatea specifica acestei meserii cu mintea personajului.).

Doamna Demian povestea ca se certau foarte mult la repetitii si-a zis: ”Ceea ce e foarte frumos aici, si eu am inteles foarte bine, e ca Tudor a suferit in momentele alea ca totul să iasa perfect. Dar era atât de dur! Ma gândeam: Doamne Dumnezeule, daca el ar repeta cu actorii n-ar putea sa duca piesa la capat niciodata. De fapt, intre doi oameni care au si relație de sânge, dar si profesionala, pot fi N situații limita, dar nu exista tradare”.

Tudor era intr-un fotoliu in stinga mea si s-a facut mic in scaun. Pur si simplu s-a lasat in jos intre pernele fotoliului si-a inceput sa rasuceasca intre degete un pliculet gol de ceai. A fost o tacere minunata de citeva secunde, in care era ca un copil de gradinita care tocmai a spus cit de mult o iubeste pe mama. Dupa citeva clipe a redevenit Chirila pe care-l stiti si-a explicat rational ce vedea pe scena, de ce protesta etc etc .

Asta era in 2010 si gasiti aici interviul publicat atunci.

***

Anul trecut prin primavara eram amindoi in Starbucks la Victoriei. In sfirsit se hotarise sa-mi arate scenariul pe care-l scrisese (ma rugasem de el ceva vreme in acest sens) si aveam in fata dosarul care tinea munca lui de citeva luni bune. Pe linga noi treceau fete care chicoteau cind il vedeau la masa lunga cu lampi, unde stau de obicei studentii pentru ca isi pot incarca laptopurile. El era pur si simplu “ecranat”, parea ca nu vede nimic din foiala pe care o produce in jur.

A pus presiune pe mine in primul minut “vezi ca l-au mai citit doar doua persoane pina acum”, apoi mi-a pus foile in brate si s-a bagat cu capul intr-o carte mai groasa decit Biblia.

Mi se parea ca-mi urmareste fiecare pauza, fiecare gest sau respiratie si ca, atunci cind dau pagina, stie care sunt replicile pe care urmeaza sa le citesc. Ca ma monitorizeaza mai ceva ca Tim Roth in Lie to me. El era cu capul in cartea lui si nu a rostit nicio vorba pina cind n-am spus: “gata, am terminat de citit”.

Conversatia din minutele urmatoare, tehnica – pe replici, pe structura scenariului, pe ideea de la care a pornit povestea -, e cea mai personala/ intima discutie pe care am avut-o vreodata cu Tudor Chirila. Cea mai cu garda jos. Si e cea mai pretioasa amintire a mea legata de el. Si de perfectionismul lui.

Pe moment mi-am dorit foarte tare sa reuseasca sa-si faca filmul (si-acum imi mai doresc asta, pentru ca e o idee frumoasa si o poveste foarte emotionanta), dar pina sa ajung acasa aveam o alta idee in cap: ca Tudor ar trebui sa apara mai mult in public, in afara momentelor in care cinta, ca sa-l vada lumea cum e el de fapt.

***

De asta m-am bucurat tare ca la festivalul de teatru de la Sibiu de anul trecut a petrecut ceva vreme cu bloggerii acreditati (locuiam in acelasi hotel, a fost usor sa vina cu noi la cafea pe terasa), de asta m-am bucurat ca anul asta a mers sa vorbeasca la Women on Web, de asta ma bucur ca acum organizeaza un eveniment privat special la care doi dintre voi pot avea acces.

Marti, 8 mai, de la ora 19.00 in Garajul Europa FM e o auditie in premiera a noului album Vama si am voie sa invit doi cititori ai blogului. Nu doar ca vom putea asculta noul album “2012” in super premiera, dar Tudor si baietii vor povesti putin din istoria cintecelor si , sunt sigura, va fi inca o ocazie pentru cei care-l stiu pe Tudor doar de la tv sa fie surprinsi de cum e el, vazut de aproape.

Iata explicatia pentru care il scot pe Tudor Chirila la concurs:)

Spuneti-mi o amintire legata cumva de Tudor Chirila si Vama. Semnatarii celor mai simpatice povesti merg marti in Garajul Europa FM.

Concursul se incheie miine, luni, la ora 12.:)

P.S. Chirila nu ma omori. Promit sa nu mai scriu despre tine cel putin un an de acum incolo:) (dupa ce scriu despre cintecelul Rolul soarelui la nasterea caruia am asistat. apropo, e misto!)

P.P.S fotografia pe care am ales-o sa ilustreze acest text e realizata de una dintre prietenele lui Tudor, Alexandra Sandu, si face parte din proiectul DayDreamers

carti simpa

13 years ago

Toma Caragiu – secvente

citesc “O carte despre Toma Caragiu” (editura Meridiane, 1985), documentare pentru un interviu si, ca de fiecare data cind ma documentez pentru un articol, mi se pare ca interviul de baza e doar un pretext ca sa ajung pe noi cai/ catre noi carti/ noi oameni/ noi directii de intelegere a meseriilor care tin de arta si care ma fascineaza pe mine ca jurnalist.

iata citeva secvente din carte :

*
Sosind in zorii zilei la teatru, spre a face focul si a matura, femeia de serviciu il gaseste stind la birou, precupat sa rezolve maldarul de hirtii cu situatii, rapoarte, grafice, memorii, referate, cereri, prpopuneri. cronici… Inchizind cu grija usa cabinetlui, spre a nu-l deranja, batrina spune ” Da, doamne, sa nu moara niciodata!”

(era in 1953, cind Toma Caragiu era directorul teatrului de la Ploiesti la 28! de ani)

*
Ai devenit repede vedeta, nu-i asa?
Toma Caragiu: nu mai repede decit Radu Beligan sau Florin Piersic! Dar publicul ma cunostea din “de Pretore”, care obtinuse succes la Bucuresti si care _ la cererea telespectatorilor _ s-a transmis de trei ori la tv.

Cum ai reusit?
T C: Profesorul meu, Victor Ion Popa, spunea ca desavirsirea actorului se face jucind. Mult. Si la Ploiesti am jucat mult. Eu care sunt un inhibat, un timid si in general un om singuratic, retras, deseori sfios, alteori brutal, aveam nevoie sa joc mult. Victor Ion Popa ma sfatuise sa ma duc oriunde si sa joc orice. Chiar director de teatru fiind, duceam tava sau spuneam doua trei cuvinte dintr-o piesa.

Sunt fericit ca am ales teatrul, alminteri nu m-as fi putut exprima si nu-mi pot imagina cum m-as fi facut util in alta profesiune.

(Toma Caragiu la 40 de ani)

*
Apareti rar la televiziune; rar, dar durabil pentru noi, telespectatorii; textele pe care le interpretati par intotdeauna bune.

TC: Textele sunt pretextul initial! Ele, o data primite de mine si acceptate, intra intr-o re-fabricare a lor. Eu niciodata nu spun un text in conditia lui initiala: numai daca e foarte bun! Nu emit pretentii stupide; textul se re-lucreaza, tinundu-se seama de propunerile mele vis a vis de finisarea lui. Si uneori asta dureaza citeva luni.”

( nota mea. ce inseamna instictul de mare actor, astazi il stim mai bine pentru aceste aparitii – rare – de la tv, dar pt ca a tinut la standard-ul lor si nu a facut compromisuri, imaginea sa e foarte sus)

*
Filmul mi-a pus probleme speciale. Ca spectator, in sala, am fost uimit de cite ori am gresit intr-un film. trebuie un antrenament si o tehnica speciala, pe care eu am invatat-o cu Iulian Mihu. Se cere evitarea excesului de teatralizare.

* **

Citind cartea m-am gindit ca instinctul lui Toma Caragiu i-a spus cumva ca va muri tinar; asta tre sa fie explicatia pentru care a muncit ca un nebun toata viata lui, fara pauze facind roluri si roluri, in teatru, film, tv sau radio. ca sa recupereze si pentru timpul pe care nu l-a mai trait.

kristencumingsmasterpiecesofconfectionaryart3

culturale

13 years ago

picturi din bomboane

o alta idee geniala de reclama: compania de bomboane si jeleuri, Jelly Belly a angajat un artist sa recreeze in marime naturala tablouri celebre din bombonele.

artista se numeste Kristen Cumings si spune ca a muncit 50-60 de ore la fiecare tablou si ca a folosit in medie 10.000 de bombonele pentru un tablou.

iata 3 lucrari

as vrea sa avem si noi artisti atit de deschis la minte incit sa faca asemenea lucrari. sa nu stea intepatzi si sa spuna “nu fac eu publicitate”

culturale

13 years ago

inferiority complex

un dialog (interviu) intre Daniel Radcliffe si Helena Bonham Carter in Interview. (de citit tot articolul: deschiderea e geniala, arata cit s-a pregatit Radcliffe pentru intilnire:) )

***
RADCLIFFE: I certainly suffer from a slight inferiority complex when I step into a room of other actors because I’ve never trained, and I know you haven’t either.

BONHAM CARTER: Oh, I had a big inferiority complex till yesterday.

RADCLIFFE: But not today!

BONHAM CARTER: Everybody has an inferiority complex when they step into a room. But then when you have children and you get older, it doesn’t really matter. When I was young I had so many inferiority complexes. I had an inferiority complex because I didn’t go to university. I had an inferiority complex because I didn’t train. Then it gets tiring. And you do get bored of it.

RADCLIFFE: Right. And so that boredom is actually what ultimately leads you to go, “Oh, fuck it.”

BONHAM CARTER: “Fuck it” is my guiding philosophy.

foto PETER LINDBERGH

diverse

13 years ago

culori si coperte

e o tendinta interesanta pe copertele revistelor din lumea intreaga in lunile acestea.

as numi-o “tratarea speciala a culorii, cu influente din picturi”

iata

elle brazilia

monet spania

the room

harper’s bazaar

ador cit de destept e pus titlul de pe coperta, linga ochiul lui penelope. genial!

zink

diversemoda

13 years ago

Anna Dello Russo

trebuie sa recunosc, ma iertati voi cei pasionati profund de moda, ca pentru mine Anna Dello Russo era pina astazi o doamna gen Donatella Versace, putin nebuna in ale modei.

am primit filmuletul acesta in care Anna (fost director de mda Vogue Italia, actual consultant de fashion Vogue Japonia) anunta colaborarea ei cu H&M pentru o linie de accesorii si, dupa ce i-am vazut casa, dar am si auzit-o rostind “pentru mine moda e ca semiotica, e un alt limbaj” , mi-a devenit f f draga.

uitati-va putin la film sa vedeti cum e casa ei si cit respect are pentru obiectele vestimentare.

Weekend cu terase, comori vintage si expozitii cool

diverse

13 years ago

Weekend cu terase, comori vintage si expozitii cool

Nu aveti idee cat de bine imi pare ca a venit caldura! Sa pot sa ma bucur de un frappé rece la o terasa cocheta fara sa ma fi imbracat in prealabil in straturi de jachete; sa ma uit la cerul senin si sa nu ma ingrijorez prea tare atunci cand acesta imi mai trimite cate o ploaie calda de mai-august. Pot sa scriu un eseu destul de lung pe aceasta tema, dar cum de la o vreme imi place sa scurtez povestile, voi trece in revista propunerile mele pentru acest weekend:

Readers Cafe de pe Iancu de Hunedoara isi redeschide oficial terasa, chiar incepand din aceasta vineri. Iar prietenii de la Gargantua au scos canapelele cu vedere spre parc inca de acum doua saptamani.

Sambata, 5 si duminica, 6 mai, V for Vintage ne asteapta la Sala Dalles cu comori de pe cele mai chic site- uri vintage, cu o selectie de designeri romani via Molecule-F si cu alte bunatati, totul in spiritul hip orange Aperol Spritz. Sa treceti si pe la coltul Iubirrre, pentru ca prietenele mele care salveaza zilnic vieti de caini, pisici & cai va asteapta cu haine si accesorii care odata vandute, vor hrani multe patrupede minunate, in asteptarea unor stapani iubitori.

Salonul de proiecte (din Calea Mosilor 62-68, et.2) ne asteapta pana in 10 iunie cu un dublu vernisaj al artistilor romani Daniel Knorr si Sorin Popescu. Despre Piggy Bank si Coate Goale cititi mai mult pe site- ul spatiului de expunere, o prelungire desteapta si mai centrala a unuia dintre muzeele mele preferate, MNAC.

In rest, va doresc un weekend cald, cu multi prieteni in jur, cu carti proaspete si tot ce se mai afla pe lista voastra de dorinte.

Pe curand!

***

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

culturale

13 years ago

de la Piccolo la Grande

aceasta este o fotografie a intrarii de la celebrul Piccolo Teatro di Milano. celebru pentru ca a gazduit de-a lungul timpului creatii ale lui Peter Brook, Patrice Chereau, Eimuntas Nekrosius, Lev Dodin, Ingmar Bergman sau Robert Wilson. celebru pentru ca a montat intr-o forma creativa unele dintre cele mai cunoscute texte din lume.

zilele trecute cind am fost la Milano am trecut pe linga intrarea asta (nici nu e greu pentru ca e foarte central) si uitindu-ma la intrare (punind cap la cap cu ceea ce se intimpla atunci in Milano – Fuorisalone – tirgul de mobila si design), am realizat de ce noi suntem la 100 de ani distanta de italieni in arta creativa.

la intrarea din Piccolo Teatro scria: avem cafenea cu internet free, avem biblioteca cu arhivele teatrului italian din ultimii 100 de ani. era deci nu doar loc pentru a vedea spectacole, ci si pentru a studia radacinile spectacolelor, intr-o forma accesibila tinerilor.

in Milano, erau sute de instalatii de design, iar studentii la arte, design sau orice alta scoala care are la baza creativitatea traiau pentru citeva zile intr-o efervescenta plina de inspiratie. nivelul informational pentru ei era setat cu 100 de ani mai sus decit este setat pentru studentii nostri.

***

noi n-avem arhive pentru teatru, de exemplu, ca sa poata fi studiate de oricine, oricind, in timp ce bea o cafea.
n-avem librarii/biblioteci specializate cu texte, dvd-uri si CD-uri cu toate piesele de teatru facute de TVR, cu toata spectacolele montate vreodata la Opera, cu toate filmele facute in perioada comunista.

stiti cum arata magazinul atasat de Scala (din Milano, desigur)?! plin de suveniruri, dar si de DVD-uri cu cele mai rare inregistrari.

noi cultivam prea putin breslele si nu le creem cadrul de dezvoltare informationala. abia in ultimii ani au inceput sa apara tirguri de design (AUTOR care se desfasoara peste o saptamina -pentru designerii de bijuterii – e un exemplu) si-ar trebui incurajate aceste manifestari. pentru ca ele pot fi surse de inspiratie pentru alti designeri, pentru ca ele pot fi scoala pentru incepatori, pentru ca ar trebui sa incepem sa cultivam traditia creativa.

as vota si miine pe politicianul care ar sustine legea prin care sa se faca o arhiva publica in care sa fie inregistrarile tuturor spectacolelor (teatru, dans, opera) si tuturor filmelor facute vreodata in romania. o arhiva la care sa ai acces ca la biblioteca, via abonament. o arhiva care sa fie updata anual, prin lege teatrele, tvr-ul, opera, CND fiind obligate sa -si inregistreze spectacolele si sa le trimita.

sau… ce-ar fi sa facem noi demersurile sa existe o lege pentru crearea unei biblioteci publice cu spectacolele romanesti din toate timpurile?! (numai ca nu stiu cum, care e procedura)

diverse

13 years ago

Movie Mimic – minunat!

Allen Fuqua e un tinar cinefil pasionat de calatorii si-a reusit sa capteze interesul intregii lumi cu proiectul pe care-l numeste MovieMimic – recreaza secventele din filme, merge in locul filmarii si se fotografiaza el.

mi se pare minunat proiectul lui si aproape ca-mi vine sa-l invit in romania, sa ne promoveze si noua filmele, mai ales ca stim si locurile (uneori casele ) in care s-au filmat productiile romanesti multi premiate:)

iata citeva dintre fotografiile lui (am vrut sa postez doar 3, dar cind intri pe site nu te poti abtine sa nu parcurgi tot ca sa vezi pe unde a mai fost si ce a mai identificat din filme)

Movie: Drive
Actor: Ryan Gosling
Location: MacArthur Park, Los Angeles, CA
Photographer: Kevin Thomas

Movie: Lost in Translation
Actress: Scarlett Johansson
Location: Jōgan-ji Temple, Tokyo, Japan (成願寺, 東京都, 日本)
Photographer: Leslie Kyan

Movie: 28 Days Later
Actor: Cillian Murphy
Location: Westminster Bridge, London, United Kingdom
Photographer: Helen Miras

Movie: Love Actually
Actor: Liam Neeson
Location: South Bank, London, United Kingdom
Photographer: Allen Fuqua

Movie: Before Sunset
Actor: Ethan Hawke
Location: Paris, France
Photographer: Jazz Gabriel

Movie: Inception
Actor: Leonardo DiCaprio
Location: Pont de Bir-Hakeim, Paris, France
Photographer: Jazz Gabriel

Movie: Casanova
Actor: Heath Ledger
Location: Venice, Italy (Venezia, Italia)
Photographer: Allen Fuqua

filme simpa

13 years ago

ce e in spatele afiselor de filme?

Y&R Brazilia a avut ideea geniala de a promova noul sistem audio 3D de la LG cu o campanie in care reinterpreteaza afise celebre de filme, acum vazute “din spate”

nu stiu cum reactionati voi, dar eu ma tot uit la cele trei afise si zimbesc: e o idee simpla, dar ge-ni-a-la!

filme simpa

13 years ago

The Clock – Christian Marclay

Christian Marclay este mentionat in Time 100 – cei mai influenceri oameni ai planetei.

nu stiu daca v-ati intilnit pina acum cu creatiile lui, dar daca nu, minunati-va:

Marclay este cinefil, fotograf, artist care face instalatii multimedia si a surprins intreaga lume cu o instalatie prezentanta anul trecut la Bienala de la Venetia (unde a si luat marele premiu): un film de 24 de ore, realizat din secvente din filme in care apare un ceas care indica ora.

altfel spus, in timp real, secventele din film arata ora, peste 70 de ani de cinematografie in sute de secvente de film, un omagiu minunat adus actorilor, regizorilor si lumii filmului.

iata o secventa de 3 minute care parcurge 12.04 – 12.07, de dragul conceptului lui Marclay ar trebui vazut fix la ora 12.04

Doamna Gigi – sau cum poti afla istoria televiziunii romane in cabina de machiaj

reportaj & story

13 years ago

Doamna Gigi – sau cum poti afla istoria televiziunii romane in cabina de machiaj

Doamna Gigi – sau cum poti afla istoria televiziunii romane in cabina de machiaj

“Tu o sa fii baiatul cu ochii albastri, e foarte simplu de ales. Asta, mic si timid”, transeaza ferm Doamna Gigi disputa intre solista unei trupe foarte la moda si asistenta de machiaj.

“Dar si colegii mei au ochii deschisi la culoare”, se apara tinara cu personalitatea deloc asemanatoare celui in pielea caruia trebuie sa intre, ca invitat special in emisiunea “Te cunosc de undeva”.

Doamna Gigi e de neclintit in decizie si se intoarce la scaunul unde se afla CRBL cu o peruca in mina. In fata lui, pe masuta care are in capat oglinda cu rama de becuri, sunt flacoane, pensule, culori, creme, dar si dosare care au pe fiecare pagina A4 asezate ordonat 7-8 mustati si perciuni, in nuante diferite. Linga ele troneaza biblia zilei: fotografiile cu personajele din desfasurator. 15 chipuri: opt concurenti in emisiune, trei invitati speciali, plus patru membri ai trupei care insoteste unul dintre concurenti. In program sunt travestiuri care necesita latex pe fata, peruci care sa imbatrineasca sau “masti” care sa transforme parul cel mai bogat intr-o chelie lucioasa. E aproape 10 dimineata, la 12 incepe filmarea, asa ca nu e timp de discutii.

Doamna Gigi lucreaza de mai bine de 30 de ani in televiziune. A invatat ce inseamna live-ul, presiunea filmarilor, dar si dispozitia schimbatoare a artistilor. Dem Radulescu, Toma Caragiu, Margareta Pislaru, Gina Patrichi i-au spus Georgetei Popovici, cu drag, “Gigi”, iar cind anii au inceput sa i se simta pe la timple, generatia noua – Mihai Bendeac (care sper ca va fi recunoscut curind drept noul Dem Radulescu), Serban Pavlu, Maria Buza, Mirela Zeta, Dan Helciug, Delia, CRBL – a adaugat un gratios si politicos ‘doamna’ prenumelui, transformindu-l in nume.

***

Georgeta Popovici are o amintire amuzanta despre prima intilnire cu machiajul profesionist. Parintii erau prieteni cu Ion Toma, unul dintre cei mai mari machiori de televiziune – cel care a facut emisiunea vedeta a TVR-ului comunist “Cu masca, fara masca”.

In adolescenta, Georgeta Popovici l-a rugat sa o machieze pentru o petrecere si nea Tomita i-a conturat frumos ochii cu un creion negru. Georgetei i-a placut atit de tare, incit nu s-a spalat cind s-a intors de la petrecere, ba chiar, dimineata, a luat o carioca neagra si-a intarit urmele lasate de creionul maestrului.

Daca i-ar fi spus cineva atunci ca ii va machia pe cei mai mari artisti ai Romaniei, ca acestia ii vor povesti secrete nestiute nici de familiile lor si ca va trai inconjurata de flacoane mai ceva ca un chimist, ar fi ris.

Georgeta voia sa fie profesoara de italiana. A dat la facultate, dar – conform ritualului vremurilor comuniste – putinele locuri au fost impartite strategic de catre securitate, partid si alti prieteni ai sistemului, asa ca a picat.
A chemat-o insa nea Tomita la TVR, sa invete o meserie.

***

“Puteti sa incepeti. Delia va fi gata pina e rindul ei”, ii spune Doamna Gigi unuia dintre asistentii de regie. Tinarul ezita uitindu-se la barbatul din fotografie – cu chipul ridat si schimonosit – ale carui trasaturi vor trebui plantate pe fata delicata a Deliei.

“Cinci sunt gata, al saselea e terminat imediat, invitatii sunt si ei gata. La Delia am pus deja latex-ul, va fi gata in timp”, incheie ferm Doamna Gigi.

Stapinirea sa de sine vine din multe experiente similare: a facut transformari pentru ”Cu masca, fara masca”, pentru “Ploaia de stele” a TVR-ului, dar si pentru emisiunile de satira politica “Mondenii” sau “In puii mei”. Si-a lucrat si-n ritmul show-urilor glamour live – a creat toate machiajele concept pentru celebrele prezentari de moda de la inceputul anilor 2000 ale lui Janine.

Au trecut mai putin de doua ore de cind au inceput machiajele in cabina de la “Te cunosc de undeva”, iar rezultatele sunt spectaculoase: in jur sunt rock staruri internationale si vedete ale muzicii pop care umplu stadioane in toata lumea.

“Eu spun mereu ca nu suntem Dumnezeu; facem ce putem, cu ce avem. Nu e vorba doar de trasaturile celui pe care-l transformam. Uneori o lumina pusa special poate sa faca minuni, o camera de filmare asezata intr-un unghi avantajos schimba totul. Nu e doar ceea ce iese din cabina de machiaj”, muta Doamna Gigi cu modestie atentia asupra intregii echipe.

Stie insa ca meseria ei poate influenta intr-o secunda dispozitia artistului. Vedeta e in fata oglinzii, fara niciun fel de masca, vulnerabila si dornica sa placa publicului. Uneori e atit de speriata de rolul pe care trebuie sa-l faca, incit isi doreste ca fardurile sa acopere si nesiguranta unui anume gest artistic. In momente ca astea, Doamna Gigi le vede caracterul.

“Inainte vedetele erau mai modeste, mai timide. Marii actori erau monumente de bun simt. Ileana Stana Ionescu era – si este – fermecatoare, si o actrita incredibila. Astazi toti tinerii se cred ‘Lucii-Sturzi-Bulandrzi’, desi n-au jucat mai nimic. Sunt si exceptii, nu zic, nu. Uite Temisan, il stiu de cind a debutat la Mamaia. Inalt, frumos, cu un sacou care-i parea mare pentru ca se pierdea in el; era timid si avea foarte mult bun simt. M-am dus la el si i-am zis ‘ Tu trebuie sa ai incredere in tine’. Si astazi e la fel de cu bun simt ca atunci”, zimbeste cu gindul la cintaretul care e intr-o camera alaturata pregatindu-se sa intre in rolul de jurat al competitiei.

***

Primul an de munca la TVR a fost fara bani. Georgeta Popovici a invatat meserie si a asteptat sa apara un post liber. Dupa doua saptamini de la angajare, a fost la o filmare la Bran si-a trebuit sa-i faca o cicatrice lui Dem Radulescu. A spus sincera ca n-a mai facut niciodata si un coleg i-a explicat acolo, pe platourile de filmare din Sala Armelor, cum se face; decizindu-i viitorul.

Peste ani a ajutat si ea la luarea unor decizii care au schimbat cariere. Ca atunci cind regizorul George Dogaru i-a aratat rezultatele unui casting pentru un nou show de televiziune. I-a dat fotografii cu citiva tineri si-a intrebat-o care crede ca sunt potriviti pentru transformari, si-a spus parerea si-acum zimbeste cu drag cind isi aminteste: “Ar fi trebuit sa fie doar trei actori in show, doi baieti si o fata, dar pur si simplu au gasit doua fete mult prea talentate – Mirela Zeta si Andreea Gramosteanu – si nu s-au putut hotari. Asa au aparut Mondenii, asa l-am cunoscut pe Misu, Mihai Bendeac.”

Cind Bendeac a chemat-o sa-l urmeze la Antena 1, s- a speriat. Era fidela TVR-ului, voia sa iasa la pensie de acolo, dar n-a putut sa-l refuze: e ca al doilea copil al ei.

***
In civilie, Georgeta Popovici e bunica, are un nepotel si, recunoaste zimbind, ca din cind in cind o mai machiaza si pe nora pentru cite o petrecere. “Daca trebuie sa fiu babysitter pentru ca pleaca ei la o petrecere, ma duc mai devreme, cum sa nu, sa o aranjez.”

Astazi, de la zecile de ore de stat in picioare in fata scaunului de machiaj, Doamna Gigi are probleme cu spatele si, desi medicii i-au recomandat sustinut, nu vrea sa se opereze. “Mi-e frica de anestezie, nici nu pot sa ma gindesc la ea”. Desi s-a pensionat, continua sa lucreze cu aceeasi pasiune ca la inceput. Cum continua sa mearga si la Festivalul de la Mamaia, sa se ocupe de machiajul concurentilor. Se gandeste sa faca o scoala de machiaj de televiziune ca sa lase ceva in urma, sa spuna din multele trucuri pe care le-a invatat.

***
Georgeta Popovici are povesti cit pentru intreaga istorie a televiziunii romane pe care sper sa le spuna cindva intr-o carte, ca sa ramina si ele pentru cei care vor sa invete despre ce e in spatele camerelor de filmat.

Cum mai sper ca in locul celor 30 de secunde in care apare in emisiunea “Te cunosc de undeva” – intr-un reportaj din cabina, difuzat inainte de fiecare jurizare – la editia live, gala finala a emisiunii, concurentii pe care i-a tranformat in staruri in 10 editi – o vor invita sa-si primeasca aplauzele.

Pentru ca fara munca ei si a asistentei sale, spectatorii nu ar fi fost uimiti de cit de mult poate sa semene Jorge cu Elvis, Iulia Jianu cu Cher, Maria Buza cu Amy Winehouse, CRBL cu Vanilla Ice, Delia cu Boy George, Helciug cu Ozzy Osbourne, Lora cu Gwen Stefani si Iulian Vasile cu Prince.

Mi-ar placea sa vina pe scena, in toata nebunia aia a live-ului, cu tricoul ei negru – care in mod miraculos n-are urme de fond de ten – si pantalonii tigaret, sa o vada spectatorii cit e de mica si cum parul cu bucle argintii ii trasforma chipul intr-o bunicuta simpatica, oricit de autoritara i-ar fi vocea.

Mi-ar placea sa primeasca multe aplauze. Pentru ca le merita.

P.S. Cu putin noroc, daca nu plec din tara, pe 26 mai cind e gala “Te cunosc de undeva”, am sa fiu in sala. Sa aplaud intreaga echipa.

foto: Antena 1/ In puii mei; Te cunosc de undeva

diverse

13 years ago

piine, cai si lectii de viata

tanti Elena a trecut de multa vreme de jumatate de secol de viata. e sotie de “cowboy”, traieste la Herghelie de cind se stie si, chiar daca locul casei s-a schimbat dintr-un oras in altul, mereu au fost caii si sotul, Nicu, cowboy-ul.

in dimineata asta am facut piine de casa amindoua. mi-a pus toate ingredientele pe masa si m-a lasat pe mine sa framint piinea. intre timp mi-a oprit televizorul mic de pe frigiderul ei vechi “lasa stirile, piinea se framinta cu dragoste in liniste, ca sa creasca mare”.

pe cind framintam si ma supraveghea indeaproape, am vorbit despre cai. daca ii place sa calareasca, daca are un preferat din herghelie, cu care cal imi recomanda sa ma joc mai mult.

dupa ce-am intrebat “care dintre ei e armasar naravas?” s-a lasat linistea. n-a mai zis nimic.

dupa o vreme mi-a adus o copaie in care sa punem piinea la dospit, un stergar cu care sa o acopar, s-a uitat la ce am produs si, cind s-a asezat inapoi pe scaunul de unde ma supraveghea a zis:

“si oamenii si caii sunt la fel. o iubire mare o recunosti in doua feluri – cind te intilnesti prima data sau cind ai pierdut-o. am auzit replica asta ieri intr-un film.”

a oftat si, pentru ca terminasem de framintat, mi-a dat inapoi drumul la televizor.

culturale

13 years ago

Naturaletea lui Jacqueline Bisset

Pe canapeaua din camera Hotelului Intercontinental unde e cazata, Jacqueline Bisset si fotograful Petrica Tanase, de la Adevarul, zapeaza printre instantaneele sedintei foto.

“Kill this one!”, ride Bisset si-i cere sa stearga o fotografie mai putin reusita. Poarta o camasa alba si niste pantaloni tigareta negri. Arata ca desprinsa din Jardin des Tuileries, cu alura pariziana a unei doamne rafinate, desi e de origine britanica si locuieste in Los Angeles.

Perfectionista, Jacqueline Bisset a cerut sa facem fotografiile inainte de interviul pe care il programasem, cu ocazia venirii la Bucuresti, unde a fost invitata de onoare la Gala UNITER.

Petrica se inclina usor, in blugi si sta relaxat, cu piciorul drept tras sub el. Sunt concentrati si privesc in ecranul mic al aparatului de fotografiat, capetele aproape li se ating.

“You like this one?”, il priveste Bisset, “OK, we’ll keep it. You’re the boss!”.

De la distanta, scena are o caldura aproape ireala: Jacqueline Bisset, una dintre cele mai frumoase actrite ale lumii, ne-a primit in apartamentul ei si alege fotografiile zimbind, cot la cot cu Petrica, cu tact si onestitate.

Aceeasi onestitate cu care isi asuma exercitiul expunerii publice si al feminitatii, dupa peste 40 de ani de cariera:

Înainte de Gala UNITER, vorbeam cu directorul hotelului Intercontinental. L- am întrebat: „Cu ce să mă îmbrac? Să mă îmbrac pentru audienţă, pentru oamenii de teatru sau pentru marele public?” A răspuns: „Pentru public!” „Chiar dacă acea versiune a mea nu e atât de aproape de mine?” Mi-a spus: „Fii naturală, dar indiferent ce decizi, vei fi privită ca o divă de publicul din România”. M-am gândit: O, Dumnezeule! Sunt orice altceva decât o divă în viaţa personală! Până la urmă, sfârşesc întotdeauna în rochia care mă face să nu arăt prea grasă! La asta se reduce totul pentru o femeie!

Dupa ce interviul se incheie si coborim in strada, Petrica exclama: “E extraordinara! Incepuse sa-mi bata inima un pic mai tare cind mi-am dat seama ca sunt atit de aproape de ea.”

Foto Petrica Tanase

diverse

13 years ago

Ibiza, din telefon

imi faceam curat in telefon si am descoperit ca am multe fotografii din excursia Renault Twizy de acum 3 saptamini.

daca n-ati plecat nicaieri in aceasta mini vacanta, iata o escala de 2 minute pe o insula minunata.

imi imaginam ca e mai kitsch-oasa, ca e foarte galagioasa (ce-i drept nu eram in sezon-ul discotecilor) si ca e urbana.

dar are multa istorie, e foarte verde si foarte cocheta. si linistita.

toate fotografiile sunt facute din mers, in timp ce eram in masinuta electrica Twizy. asta e doar una dintre reactiile celor pe linga care treceam:)

Twizy arata asa

prin oras in ultimul week end din aprilie

culturale

13 years ago

prin oras in ultimul week end din aprilie

De fiecare data ma bucur cand primesc multe, multe comunicate, mai ales despre lucrurile care imi plac. Pentru acest final de aprilie v-am pregatit o stire fresh, despre colectia primavara-vara a designerului roman Alina Botea ( pe care am vazut-o anul trecut, in prezentarea designerilor romani de la Berlin).

Libelula este una dintre temele principale ale acestei colectii, plina de optimism si culoare. Iar ,,rochia Jerry Hall’’, cum ii spun eu, foarte anii’70, este su-per-ba! O puteti vedea, alaturi de celelalte piese Flying Sunny Day, pe molecule-f.

Intre 30 aprilie si 2 mai avem un regal teatral datorat Festivalului International Shakespeare de la Bucuresti. La Teatrul Odeon – Sala Majestic, Teatrul Bulandra – Sala Liviu Ciulei si la Sala ArCuB vom vedea Hamlet, Romeo si Julieta si Orô De Otelo in viziunea a trei regizori extraordinari: Nikolay Kolyada, Oskaras Koršunovas si Eugenio Barba. Grabiti-va, pentru ca biletele se vand precum croissantele calde de la Rue du Pain. Mai multe detalii gasiti pe site-ul prietenilor de la Odeon ( da, Tamara Susoi este nemaipomenita): www.teatrul-odeon.ro.

***

Prietenii mei Adrian Bojenoiu si Alexandru Niculescu de la Club Electroputere Craiova ne asteapta cu o nou expozitie in spatiul hip oltenesc: Ultima Revolutie Analogica, o Cutie a Memoriei, de maine si pana in 22 mai. Curatori: Stefan Constantinescu, Xandra Popescu. Artisti: Stefan Constantinescu, Peter Forgacs, Zuzanna Janin, Karen Mirza si Brad Butler, Liliana Moro, Deimantas

Narkevicius, Yves Netzhammer. Ca sa nu va rataciti pe drum, adresa exacta este Str. Calea Bucuresti nr. 56, Craiova. Si mai multe detalii gasiti pe site. clubelectroputere.ro.

Pentru cei care vor sa vada o expozitie in Bucuresti, Galeria Anca Poterașu ne asteapta cu 7 disparitii, semnata de artistul Calin Dan ( care in prezent locuieste la Amsterdam). Calin este membru fondator al Grupului subREAL (1990) si a participat in trecut la festivaluri internaţionale de film: Osnabrück, Oberhausen, Rotterdam, La Rochelle, la bienale artistice: Bienala de la Venetia, Bienala de la Istanbul, Manifesta 1, Bienala de la Sydney , Bienala de arta contemporana din Praga. Lucrarile sale sunt prezente in muzee si galerii de arta din Europa, SUA si Australia. Ma bucur ca cei de la Corcova sunt parteneri, ii intalnesc mereu pe la astfel de evenimente artistice. Este o expozitie scurta, pana in 31 mai, pentru programari trebuie sa sunati la acest numar: 0744.342.944.

Va doresc un weekend fantastic!

***

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

Este jurnalist, a creat blogul S!MPA ca o oaza de liniste si frumos (cultural, pe cit posibil). A fost redactor sef al revistei Tabu, a facut parte din echipa care a creat brandul Europa FM si care a formatat si rebranduit Radio 21 la sfirsitul anilor ‘90 si a fost consultant pentru lansarea Radio Guerrilla. A prezentat primul sezon al emisiunii Ca-n filme (Digi 24 TV). A sustinut un curs de branding personal pentru actori, la TIFF, in cadrul proiectului "10 pentru film", este consultant in branding & promotion pentru artisti, industria media. Pentru aproape 2 ani (2013-2014) a facut parte din echipa de comunicare a trupei VUNK si a participat la comunicarea proiectul Orasul Minunilor, singura campanie de comunicare a unui reprezentant din industria divertismentului premiata la Romanian PR AWARDS. In perioada 2012 -2014 a fost social media coordonator al Festivalului International de teatru de la Sibiu. Intre aprilie 2016 -aprilie 2019, a lucrat pentru Loredana Groza in echipa de comunicare.

Owner urban,ro - prima platforma de goingout care creeaza experiente. Speaker la conferinte nationale pe teme legate de media, industria online, femei.

» Mai multe detalii

Aboneaza-te la newsletter