sinead o’connor exclusiv pt tabu

“Când eram tânără şi militantă, eram eu. Nu o făceam din datorie. Cu vârsta, am obosit. Acum mă gândesc la copiii mei şi vreau linişte.”

Asta a spus astăzi Sinead O’Connor, într-un interviu exclusiv pentru Tabu, intr-un interviu fct de Ioana Ulmeanu.

Ajunsese cu 12 ore în urmă în România şi nu apucase să iasă încă din hotel. Spera să vadă câte ceva din oraş pe drumul către concert. Fără multă curiozitate şi făra entuziasm, îmbrăcată cu o bluza babydoll cu floricele şi cu jeansi trei sferturi, ca o turistă americană, evadând din când în când din camera în care dădea interviuri ca să fumeze o ţigară.

mai multe aici, interviul insa in revista 🙂

2654

sinead o’connor backstage

diseara backstage la concertul lui sinead o connor.
avem voie sa stam acolo si sa vdm ce se intimpla. hihihihi

pe facebook-ul lui tabu punem birfulitze din culise, iar seara un blog la tema.

1096
pictorial_44_240Andreea Berecleanu

Andreea Berecleanu

Dacă v-am spune că are ceva din Raymunda din filmul Volver al lui Almodovar, v-aţi încrunta dezaprobator? O ştiţi drept prezentatoarea ştirilor de seară de la Antena 1, un chip angelic, o femeie întotdeauna îmbrăcată elegant, corect, clasic. Tot ce aţi citit despre ea vă duce cu gândul la o imagine perfectă: un soţ celebru, doi copii, o familie împlinită, carieră de succes, niciun scandal public. Şi dacă asta nu e totul?
tabu, 2009

Au fost primele vorbe care mi-au rămas în minte după întâlnirea cu Andreea Berecleanu. Stabiliserăm să facem interviul înainte de a-i propune scena­riul şedinţei foto pentru a avea o bază reală, extrasă din personalitatea ei, pe care să o exploatăm în fotografii. Nu era deloc Andreea Berecleanu pe care o ştiam de la televizor.

Adică era la fel de frumoasă, la fel de elegantă, ceva mai relaxată şi mai puţin sobră, dar când o vedeam la şti-rile de seară de la Antena 1 nu părea că e ca un vulcan pe dinăuntru şi nici că ar fi genul sportiv-băieţos. „Nu mă deranjează că există imagini diferite şi nici că lumea îmi spune că «în realitate» sunt mai naturală, mai minionă şi mai veselă, ceea ce e de bine. Cred că m-ar deranja să fie invers.

De altfel, nu fug de oamenii care mă abordează pe stradă, îmi face plăcere să le răspund la întrebări sau să fac poze pentru că vin către mine cu blândeţe şi bucurie.

Există însă o perdea bine trasă între ecran şi viaţa privată. Îmi place meseria asta şi cred că mi se potriveşte foarte bine rolul de ştirist. Pentru că este un rol! În timp, mi s-au propus şi talk show-uri pentru că era apreciat felul meu de a glumi cu subînţeles, dar exista riscul de a fi interpretat greşit şi e riscant atunci când vorbim despre o emisiune de televiziune.

Or, la divertisment, ca să fii pe placul a milioane de oameni, trebuie să fii numai şi numai foarte calină, agreabilă. Cu spiritul meu critic foarte dezvoltat îmi fac cu drag şi spor emisiunea de la radio. Acolo sunt eu 100% şi îmi permit luxul de a fi chiar nemiloasă când circumstanţele o cer.“ Cu aceeaşi sinceritate, autoanalitică, mi-a mărturisit că dincolo de imaginea ei publică, pe care am caracterizat-o drept princiară, glacială, britanică („nu ştiu de ce ţi se pare ţie aşa, pentru că eu sunt genul sportiv, tot timpul pe fugă“) se află rădăcini greceşti. „Străbunicii mei paterni au venit din Salonic şi s-au stabilit la Galaţi. Erau greci get-beget.

Se numeau Carvunis şi Theoharis. Însă mama e bucureşteancă, iar eu m-am născut tot în Bucureşti.“ Dincolo de sticla ecranului, temperamentul ei e mai degrabă latin, cu influenţe care-ţi amintesc de filmele lui Almodovar pentru că familia e o parte importantă din ceea ce înseamnă ritualul ei de viaţă. Când vorbeşte despre copilărie foloseşte întotdeauna pluralul, deşi nu are fraţi, asta pentru că toate momentele importante le-a trăit alături de rudele apropiate.

„Curtea în care am crescut era despărţită de un gărduleţ de curtea ve-rilor mei. Eu n-am avut fraţi, surori, dar m-am jucat tot timpul cu verii mei. Sunt depen-dentă de familie, de părinţii mei, de bunica mea, şi-mi pare rău că acum ei stau lângă Parcul Carol şi eu în partea de nord a Capitalei. Ne vedem în fiecare săptămână, dar pentru mine e prea puţin. Aş fi cea mai fericită să stăm într-o vilă, ei la parter şi noi la etaj. Dar să fim împreună! Dacă ar fi şi mama lui Andrei acolo, totul ar fi perfect.

Să avem apartamente separate, că nu e ok să stăm toţi în acelaşi loc, dar să împărţim aceeaşi curte. Din păcate, este doar o dorinţă unilaterală pentru că tata este prea legat de casa pe care el însuşi a construit-o.“ Mai ştiţi secvenţa din „Volver“ când Raymunda (interpretată de Penelope Cruz) cânta echipei de filmare pentru care gătise, o melodie pe care o învăţase de la mama ei? Ei bine, şi în familia Andreei există o conexiune directă cu muzica.

„Tata a cântat mult timp. Aproape 17 ani; a avut chiar atestat de cântăreţ profesionist şi are mulţi prieteni din lumea artistică. Făcea două meserii în paralel. Ziua era inginer pe şantier iar noaptea se dăruia cu pasiune muzicii. Aşa l-a cunoscut şi mama. A mers să-l asculte cântând într-un club, iar el s-a îndrăgostit pe loc de ea. A fost o poveste frumoasă de dragoste şi atipică pentru vremurile acelea. Eu am crescut pe ritmuri de conga şi, mai ales, în armonie. Când eram mică, tata mă sorbea din priviri, eram tot timpul în braţele lui, iar mama, din cauza asta, s-a văzut nevoită să mă pupe mai mult în somn. Pentru că dacă eram alintată şi de mama şi de tata, nu era în regulă.

Tata îmi spunea tot timpul că sunt frumoasă, că-s deşteaptă, că sunt talentată la orice.

Mama îmi dădea exemple de copii la fel de buni ca şi mine. Mi-a plăcut şi îmi place sportul. În copilărie, la prima lecţie de tenis am aruncat din prima min­gea peste fileu; m-am dus la ping-pong, am început să sar în timp ce loveam ca să derutez adversarul şi am câştigat punctul. La schi eram măgăruşul, cel care aduce fisele de cablu cel mai rapid, iar la 6 ani am coborât cu viteză prea mare Clăbucetul şi m-am dat peste cap într-o prăpastie.

Nu aveam graţie, cum spui tu, aveam nerv.“ Astăzi, Eva – fetiţa ei de 6 ani şi jumătate – o „andreea“ în miniatură, pare că parcurge un traseu similar. E bună la sport (îi plac înotul, aerobicul şi tenisul), a întrerupt baletul la aceeaşi vârstă la care Andreea în copilărie a fost nevoită să renunţe la balet. „Crezi în semne?“, am întrebat-o din instinct. Fără a mă gândi atunci la superstiţiile din filmele lui Almodovar. „Nu sunt superstiţioasă, dar sunt lucruri din viaţa mea care se repetă la Eva, cum sunt şi coincidenţe între mine şi Andrei. Poate că e un semn că el e alesul, poate că sunt doar întâmplări comune, dar e cu atât mai frumos.“

A crescut pe aceeaşi stradă cu Andrei Zaharescu, doar că unul la un capăt al străzii iar celălalt în partea diametral opusă, s-au jucat în acelaşi parc, în ani diferiţi (pentru că Andrei e mai mare), au făcut amândoi Liceul Creangă şi, peste ani, au avut aceeaşi profesoară de franceză, aceeaşi dirigintă. Au devenit însă un cuplu la doi ani distanţă de la întâlnirea lor la PRO TV. Ce a învăţat-o Andrei? „Să fiu mai tolerantă şi să nu mai car cu mine «bagajul» din celelalte iubiri. Gândeşte-te că m-am măritat la 25 de ani, când eram deja cu Andrei de doi ani. Şi sunt stabilă de felul meu, am stat destul de mult timp – locuit, trăit, mâncat, iubit – cu cine am avut o relaţie. N-am avut multe iubiri înainte, dar nu mă puteam detaşa de ele, iar Andrei m-a învăţat asta.“

Văzută din afară, viaţa ei e perfectă: e căsătorită de 8 ani (dar vine cu o zestre de încă doi ani în aceeaşi relaţie), are doi copii (Eva mai are un frăţior de 2 ani şi jumătate, Petru), o carieră de succes în televiziune, contracte publicitare cu companii care au drept valori frumuseţea şi stabilitatea (Lancaster şi Mercedes). Am întrebat-o dacă se ceartă şi cu Andrei sau sunt tot timpul într-o dragoste perfectă. „Sigur că mă cert cu Andrei, mai ales cu temperamentul meu şi cu zodia asta de foc (berbec)! Ne certăm şi în timpul «betelor» (nota red.: momentele în care, în timpul ştirilor, intră materialele filmate, în limbajul televiziunii e o prescurtare de la faptul că ştirile sunt înre­gistrate pe casete beta).

Astea sunt discuţii profesionale. Dacă ne inflamăm acasă, o facem pe un anume ton şi niciodată în faţa copiilor. Dar cel mai important este că nu ţinem supărarea.“ Cum şi-a administrat viaţa sentimentală în relaţia cu părinţii? „Mi-au cunoscut întotdeauna prietenii, chiar dacă i-au acceptat sau nu. La 18 ani m-am mutat singură, cu chirie plătită din salariul meu. Eram studentă, dar începusem să lucrez în presă. A fost o perioadă mai grea, dar eram mândră. Fusesem răsfăţată acasă, alintată de patru bunici, nu prea ştiam să mă gospodăresc şi nici nu ştiu dacă am învăţat imediat, dar m-am descurcat.

A fost momentul în care părinţii mei, de care sunt atât de legată, şi-au dat seama că am crescut, dar tatălui meu tot îi era greu să accepte că am plecat.“ Astăzi e la fel de ataşată de copiii ei, precum au fost – şi sunt – şi părinţii de ea.

„Aş face orice pentru ei. Uite un detaliu despre formele iubirii pe care nu le înţelegi până nu eşti părinte. Când nu eram mamă, mi se părea foarte ciudat când vedeam un părinte care-şi sărută copilul pe gură. Astăzi îmi vine să-i sărut mereu, chiar şi pe gură.“ Mai vreţi o asemănare cu lumea lui Almodovar? „După cum studiez femeile şi feminitatea, misterul, contururile, gesturile, cred că într-o altă viaţă am fost bărbat.

Dacă m-aş transforma în bărbat mi-ar plăcea să fiu personajul din Parfumul lui Suskind, cel care adulmecă după miros femeile. Cred că este şi motivul pentru care înţeleg aşa de bine bărbaţii şi psihologia lor.“ Probabil că nu v-aţi gândit niciodată la Andreea Berecleanu ca la una dintre femeile lui Almo-dovar. E prea elegantă, prea distinsă, poate chiar prea frumoasă pentru un astfel de rol.

Dar mai gândiţi-vă o dată: are un temperament vulcanic, o relaţie specială cu familia, mai ales cu fiica ei, are micile ei semne aducătoare de noroc şi când te aştepti mai puţin, îţi spune în faţă ce o deranjează. Şi ceea ce e cu adevărat frumos, are acelaşi limbaj caustic şi tranşant şi când vine vorba de propria-i persoană.

2138

cronici personale “text message: politist, adjectiv”

uneori filmele, sau piesele de teatru, sau spectacolele de dans, sau picturile etc ne ating intr-un mod foarte personal. e greu sa explici cuiva de ce tu plingi la o secventa care nu-i misca pe ceilalti.

e ceva foarte intim si nu doar ca ti-e greu sa faci public ceea ce simti, dar e greu sa si verbalizezi emotiile pentru ca le/te confrunti cu tine.
*

la Politist, adjectiv, am fost cu Ana Maria Onisei ( zisa si anaceadesteapta) si ne-am emotionat tare. am discutat mult pe o terasa imediat dupa proiectie, inca mai discutam, si imi dau seama ca fiecare a perceput emotional filmul in aceeasi directie, dar dupa alte repere.
ca si cum am merge pe aceeasi strada, dar pe trotuare diferite. iar asta e o parte din bucuria acestui film (de departe cel mai bun pe care l-am vzt in ultimii ani): universalitatea lui.

e foarte foarte emotionanta experienta ei si ma bucur tare ca a ales sa o faca publica. stiu ca s-a luptat cu ea ca sa scoata aceste cuvinte la suprafata, dar tocmai pt ca sunt de acolo – de prin adincuri – ele sunt f f emotionante.
textul a fost publicat pe liternet.ro si se numeste text message: politist, adjectiv

2307

Learning To Love You More, Octavian

fa o fotografie cu parintii tai sarutindu-se.
scrie despre convorbirea telefonica pe care n-ai avut-o niciodata, desi ti-ai dorit-o
roaga-ti familia sa descrie cu ce te ocupi
da-ti un sfat pentru trecut.
*
teme de acasa dintr-un proiect care a durat 7 ani si a cuprins oameni din lumea intreaga.
fiecare a executat tema si a trimis o dovada pe site-ul Learning To Love You More .
un proiect de Miranda July si Harrell Fletcher
*
cele mai frumoase teme au fsot publicate intr-o carte cu acelasi titlu, Learning To Love You More, pe care Octavian a citit-o si s-a gindit ca ma va bucura si pe mine. Asa ca mi-a trimis-o cu o notita la birou.
o excursie voyeuristica prin viata unor oameni din lumea intreaga, o lectie despre cum sa-i invatam sa-i intelegem pe ceilalti. aproape ca mi se pare ca n-am temele facute.

*
Octavian,love you more and more!
Multzu mult mult mult.

2426

electorale

Cum naiba nu se satura lumea de acelasi scenariu post alegeri: sfidarea matematicii in cautarea unui castigator care sa fiu EU; mai multi cistigatori in acelasi timp.
Circ, circ si iara circ. In fiecare an, fara exceptii, aceleasi discutii.

Uite (si) de asta nu merg eu la vot.
Pentru ei totul se imparte intre orgolii si bani.
Votantii nu exista. Nici macar cind fraudeaza.

1615

cluj in poze part 2 – sezinde

*
corneliu porumboiu in asteptarea proiectiei Politist Adjectiv, stind pe o masuta din lateralul salii de proiectie. picioarele nu-i atingeau podeaua, era ca un copil.

*
ana, in spatiul japonez din gradina botanica

*

desigur daca ar fi fost bumbutz cel care facea pozele puteati sa si vedeti in foto ce am descris in vorbe:)
btw, bumbutz avea expo cu cuba la TIFF, mai multe foto decit stiam io…
bumbutz am alta preferata, gata… tre satz spun care:)

1270

cluj in poze – part 1

mireasa ca o fantoma a mortii. gradina botanica

*
dupa ploaie, gradina botatica

*
rufe la uscat, pe strada ( de fapt decor pt un party)

*
cristian grosu, actor la teatrul national din cluj. acum cu parul alb ” joc un batrin”

*
eric – un viitor don juan, ne zimbea proaspat trezit din somn

*
nu m-am simtit vreun bumbutz, is facute cu telefonul de dragul momentului. nu ma apuc de fotografie, nici gind:)

1451

plectrude la liternet

la tiff i-am fct cunostinta lui plectrude cu razvan penescu.
azi plectrude are cronica pe liternet.ro.

me happpyyyyyyy.
una din marile mele bucurii e sa pun oameni cu aceleasi interese si pasiuni la un loc.

*
acum am fost si pe blogul lui plectrude si-am aflat, post factum, ca isi dorea de multicel sa scrie la liternet. si mai happy sunt:)

1542

wtf Cream RMA

cine naiba a imbracat-o pe fata asta?
e drept ca era la o ceremonie la Craiova dar macar avea un nume pompos Romanian Music Awards

2584

castigatori tiff 2009

Premii TIFF 2009

• Trofeul Transilvania în valoare de 10.000 de euro, oferit de Vodafone – ex aequo Nord (R. Rune Denstad Langlo, Norvegia, 2009) şi Poliţist, adjectiv ( R. Corneliu Porumboiu, România, 2009)
• Premiul de regie în valoare de 3000 de euro, oferit de CNC – Barmak Akram (Kabuli Kid/ Copilul din Kabul, Franţa, 2008)
• Premiul pentru imagine, oferit de Kodak Cinelabs – Philip Øgaard (Nord, Norvegia, 2009)
• Premiul pentru cea mai bună interpretare în valoare de 1000 de euro, oferit de Vitrina Advertising – Distribuţia filmului La nana /Fata în casă (R. Sebastian Silva, Chile-Mexic, 2008)
• Premiul FIPRESCI, oferit de Juriul Asociaţiei Presei Străine de Film – Kan door huid heen/ Trece prin piele (R. Esther Rots, Olanda, 2009)
• Premiul publicului, oferit de Mastercard – Machan/ Machan, (R. Uberto Pasolini, Italia-Germania-Sri Lanka, 2008)
• Premiul de excelenţă, oferit de Mercedes-Benz – actorul Mircea Albulescu
• Premiul pentru întreaga carieră oferit de Banca Transilvania – regizorul Dan Piţa
• Premiul pentru întreaga carieră– actorul Florin Piersic
• Premiul pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană – actriţa Claudia Cardinale
• Premiul pentru scurt metraj din secţiunea “Umbre”, în valoare de 500 de euro, oferit de Cafeaua NESCAFÉ – Danse Macabre/Dans Macabru (R. Pedro Pires, Canada, 2008)
• Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea lungmetraj, oferit de ABIS – Cealaltă Irina (R. Andrei Gruzsinczki, 2008)
• Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea scurtmetraj în valoare de 1500 de euro oferit de Mediafax – Pentru el (R. Stanca Radu)
• Premiul de Debut din cadrul Zilelor Filmului Românesc în valoare de 1000 de euro, oferit de Ursus – Andrei Dăscălescu, pentru filmul Constantin şi Elena (2008)
• Menţiune specială a juriului Zilelor Filmului Românesc – Amintiri din Epoca de Aur (R. Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu, România, 2009)
• Premiul HBO pentru scenariu de lung metraj, in valoare de 3000 de USD, din cadrul Concursului Naţional de Scenarii, iniţiat de HBO România în parteneriat cu TIFF – Mimi Brănescu, pentru scenariul Acasă la tata
• Premiul HBO pentru scenariu de scurt metraj, în valoare de 1500 USD, din cadrul Concursului Naţional de Scenarii, iniţiat de HBO România în parteneriat cu TIFF – Octav Gheorghe pentru scenariul Trofeul „Oase Manciu”
• Premiul HBO pentru scenariu de documentar, în valoare de 2000 USD, din cadrul Concursului Naţional de Scenarii, iniţiat de HBO România în parteneriat cu TIFF – Adrian Voicu, pentru scenariul Victoria, între 8 şi 9
• Premiul special Adevărul de Seară, ediţia de Cluj-Napoca, oferit la alegerea cititorilor săi unui film din Competiţia TIFF 2009 – Poliţist, adjectiv ( R. Corneliu Porumboiu, România, 2009)
• Premiul Let’s Go Digital! pentru cel mai bun scurt metraj realizat în cadrul workshopului Let’s Go Digital!, oferit de UPC – Stein Alaiv, realizat de Adrian Florin Ardelean, Mihai Nanu, Sergiu Zorger
• Diplomă de onoare a Atelierului Let’s Go Digital, ediţia a şaptea, 2009 – Elena Cosmănescu
• Premiul special pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale acordat producătorului Menahem Golan

1806

viorel ilisoi – cautati-i semnatura in Cotidianul

L-am descoperit la o sedinta redactionala pe trust.
La patru era sedinta, la patru fara doua minute eram eu acolo si el era deja. Era primul care venise in sala.

In primele minute am vbt despre cum poate sa schimbe jurnalismul comunitatea. Eu eram neincrezatoare, nu atit in puterea jurnalismului cit in interesele din spatele lui, el mi-a replicat “dar sa stii ca eu chiar am scris lucruri care au schimbat ceva in comunitatea respectiva”.

Mai tirziu, in timpul sedintei a inceput sa povesteasca despre cei pe care i-a descoperit pe teren ( ciobanii negri din maramures, satul Piscul Reghiului ), iar eu ramasesem cu gura cascata.
Cind insa a ajuns sa povesteasca despre satul in care s-a nascut, despre tatal lui si despre copilaria-i grea, imi venea sa iau notite. Dl Tatulici care conducea ostilitatile de redactie o indemna pe Roxana Niculescu sa noteze.

Incredibil om, incredibil povestitor si cu super feeling pentru povesti.

Cind s-a terminat sedinta l-am intrebat cum il cheama.
Viorel Ilisoi, mi-a spus in timp ce se intorcea catre Roxana “dar eu ce trebuie sa muncesc de aici? unde plecati voi si unde pot sa merg si eu?”

Cel mai tare om din sala aia plina de lume era si cel mai muncitor.
A plecat ultimul de la sedinta.

*
Mie nu-mi place la sedintele astea si nu ma duc. Acum a fost o exceptie pentru ca era vorba de un proiect foarte mare, dar descoperirea lui Viorel Ilisoi a meritat timpul meu. ( stiu, mai bine mai tirziu decit niciodata. dl ilisoi scrie de muuulti ani, dar eu nu l-am citit pina acum:( )
Inca ii mai citesc articolele publicate in Cotidianul. Le-am luat rind pe rind pe toate, sunt aici

2253

Tiff 2009 – Cristian Mungiu si Vlad Ivanov

Un sofer de tir transporta gaini catre constanta. Se indragosteste de o hangita la care face escala. Pentru ea desigileaza tir-ul pentru prima data in zeci de ani de munca, ia ouale gainilor si le vinde la specula. Apoi are mustrari de constiinta.
Conduce tirul, se uita in fatza si ti se pare ca nu face nimik in plus. Dar simti, desi aproape ca nu i se clinteste nici un muschi pe fatza, ca are mustrari de constiinta.

Dupa o vreme ajunge la puscarie. Are o vizita si iese din celula catre camera de primire cu bucuria si nerabdarea in ochi. Se aseaza in fatza usii, se uita inainte.
Te priveste in ochi si pare ca nu face nimik in plus. Dar simti ca e dezamagit/nemultumit de persoana care tocmai a intrat si pe care o are in fatza.
*

Soferul de tir e Vlad Ivanov intr-una din povestirile regizate de Cristian Mungiu in Amintiri din epoca de aur.
In secventele astea nu sunt niciun gest, niciun cuvint, nicio clipire. Si cu toate astea, intelegi tot ce e in capul personajului. Ti se zbirleste pielea cind iti dai seama ca e vorba de o tehnica incredibila si ca numai marii actori pot sa faca asa ceva.

Il invidiez pe Cristian Mungiu pentru relatia speciala cu Vlad Ivanov.
Il invidiez si pe Vlad Ivanov (dar il si iubesc – mult mai mult decit il invidiez) pentru talentul lui incredibil. Cred ca e mai mult decit talent, e har.

4371

Cum nu mi-am dezmintit latura de femeie… la Tiff

Clujul are multe second hand-uri simpa. Si un mall in care sunt branduri pe care nu le gasesti in bucuresti.

Pe asta cu mall-ul o stiam din auzite si-am zis ca tre sa le verificam. Am batut cu Ana 15 km in taxi catre mall polus, or so, altul oricum decit iulius (mall-ul cistigator).

(timp in care oamenii seriosi, precum gheorghe preda sau razvan penescu, vizionau filme dupa filme si ne sunau si pe noi sa ne recomande ce sa vedem)

Ne-am intors lebede in centru unde, in mai putin de 2 ore, am bifat SH-uri si outlet-uri multe si ne-am achizitionat cite o rochita. Asta inseamna pungi cu cumparaturi. Care nu se potriveau cu seara de gala Politist, adjectiv. Dar nici cu ecuatia drum hotel vs timp ramas pina la debutul filmului.
Ca sa nu ne facem total de ris, am impachetat rochitele mici, mici, mici, iar Ana le-a gazduit in poseta ei.

1354

tiff 2009, oameni si faze: Miruna, Politist, adjectiv si Corneliu Porumboiu

„Vreau sa iti multumesc pentru film. Ma numesc Miruna, am doua fete … au 23 si 21 de ani…… Am vrut sa le cresc in spiritul moralei. Cu constiinta…… Si mi-a fost greu sa le explic cum pe vremea comunismului, am ezitat intre lege si constiinta, am incalcat legea ca sa –mi impac constiinta….. Iti multumesc pentru filmul acesta care vorbeste despre constiinta.”
Miruna. 40 si ceva de ani. La proiectia filmului Politist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu de la sala UBB statea in rindul doi la mijloc. Intimplator, fata in fata cu regizorul cind acesta s-a urcat pe scena la final.

Miruna avea multa emotie si forta in voce, facea pauze ca sa-si stapineasca emotiile si se uita, de la citiva metri, drept in ochii regizorului.

Mi-au dat lacrimile instant, Ana plingea linga mine si m-am bucurat tare cind l-am vzt pe Corneliu Porumboiu cum pleaca ochii in jos emotionat. Pina atunci jumatate din sala risese la lucruri la care eu si Ana aveam ochii in lacrimi.

Cu doar doua clipe inainte, cind incepuse sa curga genericul, o intrebasem pe Ana „crezi ca lumea a inteles despre ce e vorba in filmul asta?!”. Spectatorii aplaudau cu respect, doar era proiectia de gala, dar foscaisera pe scaune, sopticaisera intre ei la secvente la care, pt ca nu se vorbea, li se parea ca nu se intimpla nimik.

Miruna mi s-a parut cel mai frumos cadou pe care putea sa-l primeasca Corneliu Porumboiu in seara aia.

Habar n-am cine esti Miruna, dar te-am iubit tare mult vineri seara.

*
later edit: o caut pe Miruna. e f f important sa o gasesc. daca o cunoasteti scrieti-mi un mail la cristina.bazavan@tabu.ro. multzumesc

Cum am fost mitocanca la Tiff

Tiff-ul are un sistem foarte bine pus la punct de urmarire a numarului spectatorilor care vizioneaza filmele. Chiar si atunci cind ai acreditare, trebuie sa-ti iei niste bilete pe care le pastreaza cei de la intrarea in sala de proiectie si le numara la sfirsit.

Stiam asta din anii trecuti, dar in prima zi mi-a fost lene sa ma opresc la cinema republica sa-mi iau, in baza acreditarii, bilete la filmele la care vroiam sa intru.

Asa ca joi seara la filmul care se numeste Katalin Varga am strabatut cuminte si politicoasa coada de la intrare pina cind la usa de la sala o tinara – volutar in festival – m-a intrebat de tichet.

N-am, i-am zis eu sec aratindu-i ecusonul smeker de „guest”
Trebuie sa mergeti jos, sa luati un tichet, de la casa de bilete.
Nu ma duc, e coada foarte mare, nu mai stau inca o data la ea.
Nu se poate sa intrati asa in sala, e o regula trebuie sa existe o evidenta…
Ei, as. Si cu un spectator in plus?! Vreti sa-l sun pe Tudor?!

Si-am trecut ca nesimtita. Si mie mi-a fo f f rusine de ce am fct. Tocmai de aia, fac publica intimplarea ca sa iau castanele de rigoare.

Dupa proiectie m-am dus cuminte la cinema Republica, mi-am luat tichete pentru toate filmele pe care vroiam sa le vad si am stat la toate cozile posibile.

1592

Tiff 2009, Oameni si faze: Plectrude

O stiam virtual. Comentase pe blogul meu, ma dusesem pe blogul ei si ma plimbasem o vreme.

Am cunoscut-o la cluj; micutza, delicata, cititoare de proust in franceza!!! (n-am citit-o inca, s-a aparat ea cind m-am uitat la cartea pe care o avea in mina „in cautarea timpului pierdut”).
mi-a facut un cadou superb: o carte postala din 1970 cu cinematograful Republica.

Ce nu stie ea e ca eu string carti postale pentru un colaj pe care vreau sa mi-l fac pe perete, asa ca a fost punct ochit punct lovit.

Bombonelele ei poket coffe ne-au tinut companie tot drumul. Si-acum, in tren, sunt 3 bomboane pe masa intre computerele noastre. Ultimele trei.

Ana Maria, ma bucur ca te-am cunoscut. Si sper sa-i scrii lui Razvan la Liternet:)

1958

tiff -oameni si faze part 1

12.00, dimine pt unii
Mako imi da acreditarea cu foto de vedeta si o uimeste pe Anaceadesteapta. In 2 min ii aduce acreditare cu poza ei, cu datele ei. o facuse pe loc, cautase foto pe net (gasise pe facebook, imi spune Ana)

Mako e brici, se misca cu o viteza care ne uimeste mereu (ma gindesc satz fac un cadou, mako), dar e prea constiincioasa si n-a iesit cu noi la birfe.

17.30 pe linga cinema republica. Ana Maria Marinca, pe strada, la un pas de o trecere ilegala pe roshu (influentata de noi care eram in fata ei la trecerea de pietoni). Mergea linistita indepartindu-se de centru, iar clujenii o asimilasera. Nici macar nu se uitau la ea. avea un suuuuuper pulovar.

Clujul are ce mai misto oameni din tara. oriunde intrebi ceva, lumea te ajuta cu zimbetul pe buze, familiar, urindu-ti apoi noroc, o zi buna sau rostind alte vorbe frumu. M-as muta la cluj.

1741

am ajuns la tiff – cluj

diseara vad filmul lui corneliu porumboiu.

in tren in compartiment cu noi, cea care face make-up-ul la noul film al lui cristi puiu, un domn operator si un domn regizor.
ocazie cu care am aflat destul de multe birfe noi.:)

*
revin.

1440

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!