Gadget: Baschetii conectati la Social Media - Blogul Cristinei Bazavan

9 years ago

Despre disputa dintre bloggerii de moda-beauty si restul ”lumii”

“There is divine beauty in learning… To learn means to accept the postulate that life did not begin at my birth. Others have been here before me, and I walk in their footsteps. The books I have read were composed by generations of fathers and sons, mothers and daughters, teachers and disciples. I am the sum total of their experiences, their quests. And so are you.”
― Elie Wiesel

In ultima vreme s-a vorbit mai mult despre bloggerii (sunt si domni, sa stiti) de moda & beauty, despre priceperea sau autoritatea lor de a da sfaturi.

Multi zic ca disputa a aparut de la business (ca pierd unii bani pentru ca se duc in zona de fashion), dar e un raspuns superficial pentru ca domeniile de activitate si audientele celor care se afla in disputa sunt atat de diferite ca niciun publicitar nu s-ar gandi sa le mixeze.

Disputa, cred eu, a aparut de la continut. Iar cea mai recenta dintre intamplari e un exemplu bun de cum, atunci cand nu exista documentare pe subiect, e usor sa te dai cu presupusul si sa gresesti.

Un blogger generalist, cu audienta foarte mare, a scris un text in care comenteaza cat de superficiale si de fara sens (pentru lumea lui) sunt postarile celor din comunitatea de beauty & fashion si da un exemplu, fara sa numeasca persoana (atentie!!!), al unei domnisoare (posesoare de asemenea blog) care nu se incadreaza in tiparele masurilor standard. Pune doar un link, dar nu numeste niciodata persoana.

Un val de tinere domnisoare incep sa militeze pentru drepturile lor de a scrie ce vor, indiferent de kilogramele din dotare sau de cultura generala (chiar e dreptul lor sa faca asta, au dreptate) si numesc persoana pe care o incriminase bloggerul (desi nu e deloc politically correct) si-l fac praf pe el pe principiul ”habar n-ai tu cum e sa respecti drepturile oamenilor si de ce discriminezi pe baza de kilograme”.

In patima feminista de a-si apara grupul, fetele nu fac nici macar o minima documentare despre istoricul celui care a scris. Care, ce sa vezi, a fost unul dintre oamenii cei mai agresati verbal pe tema kilogramelor pe care le-a purtat candva. Si sunt absolut sigura ca nu a uitat asta.

Adica fetele, cu gratie si eleganta, fac exact gafa pe care o acuza la celalalt.
*
Ce face comunitatea de beauty si fashion zilele astea e ca la emisiunile politice in care se preia doar o parte din informatie, se umfla bine si se transforma intr-un alt subiect, pentru a ocoli adevarul.

Ce am inteles eu din articolul respectiv e despre cum nu poti fi peste noapte mare specialist in ceva doar pentru ca ai testat trei produse din gama. E despre cum lumea nu incepe si se termina la experienta ta, e despre cum tu nu esti Dumnezeu, nici in moda si nici in beauty, cum nu esti nici cand vezi un film, un spectacol de teatru, de balet, sau un concert. E despre cum e o prostie sa -ti spui singur ca esti influencer, sa te etichetezi asa, de dragul modei, al trendului cuvintelor.

Adica au si altii pareri, uneori diametral opuse. Uneori mult mai documentate sau cu mai multa competenta in domeniu.

Citim cu totii acelasi text si intelegem dupa nevoile si proiectiile personale ale fiecaruia.

*
Zilele trecute, la Iasi, in Turneul Scoala Flanco, o domnisoara care avea un blog de fashion a venit sa ma intrebe daca e bine ca are si continut (text) sau sa mearga la fel ca fetele cu audienta mai mare decat a ei care pun doar fotografii in care apar imbracate in haine mai mult sau mai putin ”la moda”.

I-am spus fara sa ezit ca, desi traim intr-o vreme in care vizualul e regele, are nevoie de continut. Are nevoie de text care sa faca diferenta sau are nevoie de fotografii concept care sa vorbeasca, sa spuna povesti.

Pentru ca altfel… se arde. (si nu ma refer la sensul vulgar al expresiei).

E un parcurs care se intampla si la textele patetico- emotionalo-sfatuitoare in viata (de asta marii invatati ai internetului, cu sfaturi bombastice pentru femei in depresie, au cam raposat sau si-au adaugat si altfel de continut). Oamenii au o reactie (primesc o emotie, de oricare fel ar fi ea), se obisnuiesc cu ea si apoi vor mai mult. Si mai mult.

Si ce poti sa faci in moda, cand nu ai o cultura (vizuala si nu numai) bogata si te afli sub presiunea numarului de like-uri si de vizitatori ?!

Fie te impaiezi si mai mult, fie incepi sa te dezbraci. Doar ca publicul o sa vrea si mai mult. Tot mai mult. Si … pana unde te dezbraci?!

(Daca va uitati la tinerele care au inceput bloggurile de fashion cu 4-5 ani in urma, veti observa ca un numar mare dintre ele a ajuns deja la…chiloti. In fotografii, la propriu. Si e cumva un parcurs organic pentru ca nu au avut un fundament de continut si au trebuit sa ofere mai mult si mai mult si mai mult audientei lor.)
*

”There is divine beauty in learning… To learn means to accept the postulate that life did not begin at my birth….”

E un studiu de caz la Harvard Business School pe unul dintre blogurile de fashion cele mai celebre in lume, The Blonde Salad al Chiarei Ferragni, cea care impreuna cu un tanar domn Riccardo Pozzoli (cu studii in marketing digital si business) a creat un imperiu de peste 10 milioane de euro anual. Costa 10 euro acest studiu, il recomand din inima.

Daca n-am reusit sa ma fac inteleasa, imi cer scuze. Textul meu se vrea a fi despre moderatie in exprimarea opiniilor, despre a masura cu bun simt si cand il acuzam pe celalalt ca greseste, despre a nu ne crede Dumnezei in niciuna dintre opinii pentru ca exista mai multe perspective mereu. Chiar si cand e vorba despre haine si cosmetice, sau mai ales atunci.

cover foto – Chiara Ferragni pe coperta revistei Vogue Spania.

PR Stunt part2, cum aduci un actor in atentia presei: Sammy Davis Jr

diverse

9 years ago

PR Stunt part2, cum aduci un actor in atentia presei: Sammy Davis Jr

am mai scris ca citesc biografia unuia dintre cei mai mari publicisti de la Hollywood, Jay Bernstein – Starmaker: Life as a Hollywood Publicist with Farrah, The Rat Pack, & 600 More Stars Who Fired Me, si ca aceasta carte e plina de povestiri care arata mecanismele din interiorul Hollywoodului. despre un PR Stunt pentru lansarea/pozitionarea lui Tom Jones am scris aici.

acum o poveste despre Sammy Davis JR si despre cum ceea ce considera PR/Publicistul succes s-ar putea sa fie ingrozitor de enervant pt artist… din cauza unui mic detaliu.

doar cine n-a lucrat cu artisti, n-a intalnit situatii ca aceasta de mai jos:)

ca sa aveti putin background pentru ceea ce veti citi, Sammy Davis Jr – cantaret si dansator, ajunge sa fie actor ca parte a succesului lui la public. doar ca nu reuseste mare lucru cu primul film, iar publicistul lui este chemat de Sammy la filmarile urmatoarei pelicule sa gaseasca o solutie pentru a-l promova si a-i creste cota in lumea filmului.

I read the script.

Sammy would be playing an ex-prizefighter turned shoeshine boy. When I came across a scene in which three thugs physically beat him in an alley, my mind started clicking. Within minutes I had in idea. I called Sammy.

“Are you using a double in your fight scene?”“Hell no, man! I’m doing my own stunt!”

I called the studio and got the crew list; then I called Bob Conrad to see if he knew any of the stuntmen working the picture. Half of Bob’s friends were stuntmen. I read him the list.

“I know them all,”he said. I explained to him the scene. “Can you set up a meeting for me with the stuntman who gives Sammy’s character the coup de grace in the alley?”

He did, and I met with the stuntman. We talked about the scene. Then I popped my question: “How much would it cost me for you to accidentally hit Sammy in his bad eye at the climax of the scene?”

He thought I was kidding; I assured him I wasn’t. He shrugged. “Three hundred bucks.” I only had three hundred to my name. “How about two-fifty?” We settled on it; the deal was done.

My press connections were excellent, but I owed UPI a favor. I called the bureau chief. “Sammy Davis, Jr., is doing a dramatic episode for The Dick Powell Show.” The service had been running the news releases I was filing, so he was aware of the episode and Sammy’s role in it. “If you can send someone over to photograph the actual shooting of the fight scene, I’ll give you an exclusive.”

Another deal was done; this one for free. Ernie Schworck was the UPI photographer. I made sure he got some shots of Sammy while the scene was being set up. Then I held him at ringside to make sure he didn’t leave.

Right before the take, the stuntman gave me a subtle thumbs-up signal. The actors were on their marks, the crew was ready, and the director yelled, “Action!”Fight scenes are choreographed and well-rehearsed. This one went accordingly, until my stuntman gave Sammy a right punch that sent him to the floor.

“Shit! Cut!” Sammy groaned; his face was bleeding from a small cut under his blind eye.

“Jesus, Sammy,” said the stuntman. “I’m sorry!”

“It’s nothing, it’s nothing,”muttered Sammy heroically.

As a crowd gathered, I whispered innocently to Ernie Schworck, “That was dramatic. Did you get anything?”

Ernie was already leaving; he had something. The story went out within an hour, with a photograph taken almost at the instant Sammy was hit. If it didn’t go through the solar system, it went around the world more than once. It was a PR man’s dream.

It was on every wire, churning around the globe like whipped cream in the making: “Davis in Fight Accident!”

I drove through Laurel Canyon whistling under my breath. When I got to the office I had a message directing me to report to Warren Cowan immediately. I dashed to his office expecting high praise. Warren sat glumly behind his desk.

“I just had a call from Aaron Spelling,” he said. “They know what you did with Sammy Davis, Jr.”

Spelling was Dick Powell’s top man, just on the verge of entering the Hollywood jungle as an independent producer. “What I did?” I asked, feigning naïveté. “Yes, and I know, too,”said Warren. I stood like a statue wondering exactly what he knew. Had the stuntman confessed? I doubted it; he would have lost his union card. But something had gone awry. The question was: What?

“Rogers & Cowan is barred from Four Star as long as you are employed here,” continued Warren. Four Star Productions was the parent company of Dick Powell’s mini-empire. It was big-time, so I understood the implication of Warren’s words. “That’s it?” I said.

“I’m getting fired over an accident that happened on the set?”

“I think you know it’s more than that, Jay,”said Warren.

I had just pulled off the biggest publicity stunt of my young career, and I was getting canned for it. Something was wrong. What did Warren know that I didn’t? In those days the motion-picture television industry was far removed from what it is today.

It was as segregated as the races, which is part of the irony of the story, since Sammy’s role was an incipient effort at leveling the playing field for black actors. But in the early sixties television and movies were separate—as well as unfriendly—entities. Movie people thought television people were trying to destroy their industry, and television people resented the backseat role in which movie people tried to place them. When I left Warren’s office, however, I thought somehow word had leaked out about my role with the stuntman. That wasn’t it at all.

One of the wire stories sent around the world said Sammy had been hit during a stunt while making a movie. The key word was movie, as on the silver screen. Because I was Sammy’s publicist, I was accused of defaming the television industry. Dick Powell, Aaron Spelling and other television bigwigs thought I was purposely putting their fledgling industry down. That’s what Warren meant when he said it was more than Sammy being accidentally punched in the face: “I think you know it’s more than that, Jay.”It was a television industry ego trip, and I hadn’t even written the goddamned copy!

When the story came out the next day in the newspapers and trades, it had a different take, as it would later in the weeklies. The stories varied, but they had the same essential information: “Sammy Davis, Jr., failed to duck a stuntman’s blow during a fight scene while filming an upcoming episode for television’s The Dick Powell Show.”

Television’s The Dick Powell Show.

Warren called me. “Come back to work, Jay. The dailies have saved you.”

I stayed in my office all day waiting for the call, namely the gracious thank-you from Sammy for my wonderful services rendered. He’d asked me to get him some worldwide publicity, and I had performed. The call came at five o’clock. I felt like lighting a victory cigar, but instead I propped my feet on my desk and picked up the phone.

A feeling of pride in accomplishment swept my body; my voice literally sang, “Helloooo, Sammy!”

“We’ve got to get that son of a bitch!”he cried.

My heart sank. Did he know the stuntman had punched him on purpose?

“What son of a bitch?”I asked.

“The one that wrote that fucking caption!”

“What caption?”

“The one that said ‘Sammy Davis, Jr., failed to duck a blow.’Do you know how that makes me look? Do you know how fucking embarrassing that is? Like I can’t handle myself in a fight! I want you to get that mother!”

And he hung up.

PR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

carti simpa

9 years ago

PR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

citesc biografia unuia dintre cei mai mari publicisti de la Hollywood, Jay Bernstein – Starmaker: Life as a Hollywood Publicist with Farrah, The Rat Pack, & 600 More Stars Who Fired Me – un domn care a lucrat pentru Sinatra, Sammy Davis Jr si muuuuulti multi altii.

Bernstein nu se fereste sa dea detalii din viata lui profesionala, sa explice strategii, sa arate cam cum gandea cand isi transforma clientii in vedete. (capitolul despre Farrah Fawcett si decizia de a-i promova … sfarcurile intr-un poster e mai mult decat un studiu de caz)

Cum a fost unul dintre cei mai influenti oameni de la Hollywwod (a murit in 2006) nu prea i-a apasat f tare de indiscretiile pe care le-a facut prin biografia lui, asa ca exista si intamplari care poate n-ar fi trebuit sa fie acolo, mai ales cele legate de viata lui amoroasa cu diverse actrite.

Dincolo de asta, iata o poveste despre cum Jay Bernstein a stiut sa speculeze sex appealul lui Tom Jones si sa-l transforme dintr-un cantaret de hol de hotel intr-un sex simbol mondial.

Welsh singer Tom Jones was already a bona fide hit when I became his publicist in 1968.

In previous years he had been part of the swinging music scene, scoring hits with movie themes like “What’s New, Pussycat?”and James Bond’s “Thunderball.”

He was a powerful singer, masculine and roguish in appearance, with an onstage bare-chested presence that at least one nameless woman found extraordinarily sexy. Gordon Mills, Tom’s manager, hired me to launch the singer’s first American performance, at the famous Copacabana in New York City. The Copa was a supper club with an intimate atmosphere that allowed an entertainer to move about in the room as he performed. I had a front-and-center table with half a dozen guests in case Tom’s debut needed extra bodies. It didn’t. The place was packed on opening night.

During his performance a strange incident occurred. Tom was moving from table to table, stopping here and there, singing directly, as if personally, to some of his female fans. Suddenly a woman stood up, slipped off her panties and handed them to him. Gordon Mills told me later that Tom was startled; women had slipped him dinner napkins with their telephone numbers written on them, but never their underwear.

Later that year, Tom opened at the Flamingo Hotel in Las Vegas. After a few days Gordon called me. The crowds were small and lukewarm. Tom wanted to be more than a saloon singer who had to compete with the clink of cocktail glasses. “Think you can do something for us?”Gordon wanted to know.

I flew to Vegas and took in the Tom Jones show. It was sexy and dynamic, but I didn’t think it had the oomph to put him over the top as a long-term Vegas hit. It needed a push, a headline-making push. I talked to Tom and Gordon. They had old-fashioned concepts and came up with the same type of stuff rockers had been doing for years. I went to my suite to think about it. In the process I remembered the knickers incident at the Copa. I had an idea that might work.

By this time, through Sammy and other clients, I was well-known in Vegas by management. It wasn’t difficult to persuade the hotel to give me a couple dozen bogus keys with the Flamingo logo on them. I then went to a lingerie shop and bought several pairs of ladies’lacy silk underwear.

That night I stood at the entrance of the Flamingo showroom. When I saw a good-looking young woman without a date, I approached her. She was usually with another girl or one of a trio. I chose the ones who seemed extroverted and hungry for a laugh. I offered one of two deals. I would give twenty-five dollars if she would throw a room key on the stage while Tom was performing or fifty dollars if she would throw a pair of panties. I had no trouble getting girls; they were like actors at central casting.

Now I had to choreograph the show. I wanted one girl here, one there; I needed them spread throughout the room, planted in strategic spots. Furthermore, timing was everything. They needed to wait until Tom had supposedly worked them into a frenzy with his sex appeal. Tom was in the dark; he knew nothing about my gambit. The show began, and in his usual way Tom began working up to his most popular songs—“It’s Not Unusual,”“Delilah”and “Help Yourself.”

He had great presence, his own style (helped by his friend Elvis) and a sort of waterfront masculine appeal. He wore tight pants and his shirt open to his navel. He was belting away when the first girl threw a room key. Tom paused ever so briefly, swept up the key and looked at it in one quick gesture, and then continued singing. A couple of minutes later another girl tossed a pair of panties.

Tom picked up his pace. Another girl tossed a room key. It was like shots of electricity suddenly bolting through the room. Tom really began to sing and move, convinced that he was motivating the women by virtue of his sexuality.

The women responded in kind, and the more they did, the more magnetic Tom became. The room keys, the panties, Tom’s gyrations and his sensuous songs—they added up to an explosive performance, both onstage and off. I stayed in Vegas a week, repeating the same routine every night. Gordon and I purposely left Tom out of the loop.

By the time I went back to L.A., Tom thought he was the most magnetic man on the planet. During the second week, however, without panties and room keys, the show lost its magic. It was good, but it lacked that indefinable dynamic called sex appeal. Gordon gave me a call; I returned to Vegas. I got more keys and another bunch of panties.

This time, however, I invited members of the press to attend and gave them the Bernstein royal treatment before the show. The same thing happened: Tom began to jive and the women went nuts. Each night was wilder than the one before. The press coverage gave the campaign its needed kick. By week’s end, the hotel had enlarged the letters of Tom’s name on the marquee and women were lining up at the ticket window.

I went back to Los Angeles and kept up with the coverage in the papers. There were no more bogus keys and panties bought at wholesale. The real things were now landing on the stage. Tom was transformed into an authentic Vegas star. What began as a gimmick had become a phenomenon. Tom eventually moved to ever-larger showrooms—the Hilton International, Caesar’s Palace, and the last I heard he was packing the room at the MGM Grand.

I’ve always felt a sense of pride in that particular campaign. I was a ghost, an invisible man who motivated the audience in obscurity.

personal

9 years ago

Am inceput sa dau “block”. Mult.

Zilele trecute am anuntat ca voi da unfriend pe facebook tuturor celor care-si vor pune o fotografie cu ei in chiloti (costum de baie) din vacante, piscine, straduri si alte locuri in care iti cauti racoarea vara.

Ma socasera trei fotografii consecutive, de la 3 persoane care nu se cunosc, pe care FB le afisase una sub alta. Toate cu protagonistii in chiloti de baie.

M-am gandit daca sa anunt public ca fac asta sau, pur si simplu, sa execut unfriend fara alte vorbe care ar parea ostentative. Am anuntat pentru ca mi-am spus ca poate fi un semnal de alarma, un indemn catre decenta si bun simt.

Rezultatul?!

Oameni care mi-au scris si in privat, si in public, ca discriminez.

De parca nu lasam omul sa se expuna in chiloti la el pe pagina; e treaba lui ce face la el, cum e treaba mea ce aleg sa vad, de cine aleg sa ma insotesc.

Cineva mi-a zis ca dupa regula asta oamenii ar trebui sa mearga imbracati la plaja sau sa nu ma duc eu la plaja ca ma oripilez.

De parca Facebook e loc cu umbrelute si valuri de mare si stam toti in chiloti si navigam prin timeline cautand sa ne imbatranim pielea sau sa ne racorim.

Altcineva mi-a zis ca sunt fotografii si fotografii si-ar trebui sa am alt criteriu de selectie.

(si nu, nu se referea la fotografiile de fashion din reviste, ci tot la instantanee de vacanta)

De parca decenta si bunul simt in ceea ce priveste expunerea in spatiul public (facebook e un fel de bucur obor, iesiti in chiloti la piata) se masoara in calitatea costumului de baie sau in numarul de kilograme din dotare.

Bunul simt e bun simt si atat.

In ultimele luni am dat de foarte multe ori block in spatiul virtual. Oamenilor care imi copiau identitatea ( e o duduie care a devenit peste noapte fana a tuturor dansatorilor pe care i-am vazut eu prin lume si scria ca si cum a fost ea la spectacole; cum i-am dat block, cum i-a disparut si cultura in domeniu), oamenilor care vorbeau urat cand isi sustineau parerile, conturi care erau cu identitati false, evidente, oamenilor care cautau doar sa denigreze pe altii sau categoria de “lipitori” pe doua picioare despre care am scris aici.

Am dat block oamenilor cu care nu-mi doresc sa ma insotesc nici in privat, nici in spatiul virtual.

Si cred, pentru ca “traim” atat de mult in spatiu virtual, ca trebuie sa avem grija de cine ne insotim si in lumea care nu ne pare tangibila. Pentru ca luam fara sa ne dam seama din mizeriile lor, din lipsa lor de bun simt, din comportamentul lor bizar si, prin vizualizarea permanenta a acestor mizerii, ajungem sa credem ca sunt ceva firesc.

E miniserie britanica pe nume Black Mirror care vorbeste despre deviatiile de comportament generate de tehnologie si gadgeturi intr-o lume viitoare. Intr-unul dintre episoade, un raufacator este condamnat de tribunal cu “block” si, printr-o tehnologie speciala, e ecranat astfel incat ceilalti oameni din spatiul public nu-l mai vad. Merge liber pe strada, poate sa faca orice vrea el, dar are “block” si nu poate interactiona cu nimeni.

Infractorului i se pare ca a luat cea mai mare pedeapsa.

synchronicity: doua inele, acelasi mesaj si doua femei care s-au vazut o singura data

diverse

9 years ago

synchronicity: doua inele, acelasi mesaj si doua femei care s-au vazut o singura data

stiu ca titlul de mai sus pare ca un teaser de roman, dar el reflecta o realitate mai aproape decat va imaginati.

in turneul nostru lung cu Scoala Flanco ne-am oprit pentru o zi (si-o seara) la Cluj si-am avut ocazia sa o revad pe Barbara hangan, o doamna pictorita foarte foarte talentata pe care Sorana o place foarte mult.

Chinezu se obisnuise deja cu micile noastre popasuri culturale (la Craiova, dupa cursuri, a mers la Casa Minerva in vizita si a fotografiat vitraliile) si era la un pas sa vina cu noi in atelierul Barbarei.

ne-am asezat insa la un pahar de vorba (si de Aperol Spritz pt mine, pt Chinezu bere, desigur, doar Sorana a ramas la limonada) si Barbara ne-a vizitat pe terasa hotelului unde urma sa dormim.

dupa cateva minute de conversatii Barbara s-a intors catre Sorana si i-a aratat inelul pe care tocmai si-l facuse.
one sees clearly only with the heart, scria pe el

cand am inteles ce are pe inel, l-am scos pe al meu si am rugat-o sa citeasca

“limpede vezi doar cu inima”, scrie pe el

Cand Sorana a vazut coincidenta a exclamat “e o intamplare de-a ta”, uitandu-se la mine si facand referire la multele coincidente care imi apar in viata.

citatul de pe inelul ei e mai lung pentru ca si spatiul e mai mult.

m-am mai intalnit cu Barbara o singura data, la cateva zile dupa una dintre expozitiile pe care le-a avut in bucuresti.

cum i-am povestit si Barbarei, am pierdut acest inel la inceputul anului, l-am cautat mult si m-am resemnat spunand ca poate cat a fost sa stea la mine, a stat si-acum va bucura pe altcineva.

l-am gasit intr-o zi de vineri la cateva ore dupa ce luasem o decizie radicala de a renunta la o colaborare. nu-mi placeau oamenii cu care trebuia sa lucrez, nu stiau meserie, minteau si barfeau prea mult.

din momentul in care l-am gasit am stiut ca am luat decizia cea mai buna de a renunta la acel contract.

“limpede vezi doar cu inima”

Coca-Cola si povestea mea Dupa noi – sau cum am scris in sfarsit si eu (la) o carte si n-am ajuns la lansare

diverse

9 years ago

Coca-Cola si povestea mea Dupa noi – sau cum am scris in sfarsit si eu (la) o carte si n-am ajuns la lansare

Am mai povestit despre relatia mea speciala cu brandul Coca-Cola si magia care a reprezentat-o in copilaria mea.

Pe vremea aceea, pentru o copila dintr-o familie modesta din Alexandria, gandul ca as putea avea vreodata o legatura cu Coca-Cola, alta decat cea de consumatoare constanta era o mare mare fantezie. (bine, atunci nici gandul consumarii constante nu parea aproape de realitate)

De-a lungul timpului am participat la mai multe campanii Coca-Cola, iar simpaticele doamne de la McCann PR – agentia care are in grija Coca-Cola pe partea de PR – mi-au facut chiar placerea de a ma lua in caravana, intr-o iarna, ca sa vad cum se bucura copilasii de la sate de sosirea in localitatea lor a camionului mare cu luminite, ca-n povesti, si de Mos Craciun ala mare, adevarat, din reclamele Coca-Cola.

Nu m-as fi gandit insa niciodata ca prima mea experienta de a scrie o carte va fi tot legata de Coca-Cola.

*
In vara trecuta am fost impreuna cu 3 domni jurnalisti foarte talentati (Andrei Craciun, Cristian Delcea si Horia Ghibutiu) in Tara Dornelor ca sa aflam povestile localnicilor si traditiile pe care incearca sa le lase celor care vin dupa noi.
Povestile descoperite de noi au insotit fotografiile unora dintre cei mai mari fotografi din Romania intr-o carte care e foarte aproape de un obiect de arta, o carte care vorbeste despre responsabilitate fata vietile celor din jur, fata de natura, fata de cei care vin dupa noi.

Cartea “Dupa noi” e doar o picatura intr-un ocean mare care pleaca de la o platforma de continut “Dupa Noi” initiata de Coca-Cola HBC si creata pentru a promova Tara Dornelor (izvorul de unde vine apa Dorna e chiar acolo), precum si incurajarea unui stil de viata responsabil, prietenos cu mediul inconjurator. Tara Dornelor este doar primul popas, in viitor platforma urmand a include si alte episoade “Dupa Noi”.
*
cand te gandesti la “Dupa Noi”, la ceea ce lasi in urma ta, ce-ti vine cel mai repede in minte?
cum zice si manifestul acestei miscari de responsabilitate sociala, noi nu suntem doar ceea ce mancam , suntem si ceea ce lasam celorlalti de dupa noi sa manance. nu suntem copacii pe care-i taiem, ci cei pe care-i plantam.
suntem casele pe care le construim, cum suntem si casele pe care le ingrijim

Povestile culese pana in prezent din Tara Dornelor pot fi gasite pe website-ul Dupa Noi, la sectiunile http://dupanoi.ro/comunitate/si http://dupanoi.ro/mediu/.
*
N-am ajuns la lansarea cartii pentru ca eram in tara la o serie de conferinte, dar cum am cartea in brate, ii fac o fotografie si va mai povestesc putin despre ea.

ABSOLUT. +UNTOLD = un joc virtual care devine realitate

diverse

9 years ago

ABSOLUT. +UNTOLD = un joc virtual care devine realitate

ABSOLUT. face pentru UNTOLD o activare atat de tare ca nu stiu pe cine sa invidiez si pentru cine sa ma bucur.

tocmai am desfacut pachetul cu activarea lor si, ca om care intalneste multi sponsori si cauta multe solutii pentru activari, altele decat facem o poza cu o croma pe care sa punem logo-urile, am facut de cateva ori WOW.

pe intelesul tuturor.
ABSOLUT a creat o editie speciala de sticle pentru festival (mintea mea a zis “in puii mei, e un brand de doar un an, sigur cu campanii geniale si mult public, dar a facut ABSOLUT pentru ei o sticla!!!”)

Sticlele au un cod care pus pe site-ul absolutcreator.ro iti poate aduce cazare si acces in festival.

(ok, asta e versiunea cea mai simpla, sa zicem ca au mai facut si altii asta)

numai ca au un joculete pe site prin care construiesti o instalatie de labirinturi, care instalatie asa cum rezulta din joaca tuturor, va fi montata intr-un spatiu din zona festivalului ( se gaseste si pe ambalaj desenatata), iar ordinea jocului fiecaruia va da secventa de lumini din instalatie. toti cei care contribuie la crearea instalatiei prin joc sunt inscrisi automat la tragerea la sorti pentru 360 locuri de cazare in Absolut Camp si 100 permise de 4 zile in festival.

imi place foarte mult partea asta de cross media, cum jocul din online ajunge in off line si, peste toate, imi place apartenta la o comunitate pe care o dezvolta subtil prin ABSOLUT Camp.

partea foarte dragutza a fost ca activarea pentru bloggeri s-a facut o invitatie care continea o mica eigma, cautai pe google un mesaj, apoi ajungeai la locul faptei, site-ul absolutcreator.ro

*
nu sunt in targetul UNTOLD, nu m=as duce pana la Cluj pentru un asemenea festival, sunt insa in targetul ABSOLUT in partea lor de creativitate (din cand in cand mai beau si cate o gura de votca, in vreun cocktail) si-am scris aceasta postare pentru a-i felicita pentru o activare atat de creativa si de consumatoare de resurse (packinging special cu UNTOLD< sticle in editie limitata - se gasesc la MegaImage - prin emag si Carrefour, joc online, instalatie la fata locului). cum ziceam la inceputul acestui text, nu stiu pe cine sa invidiez mai tare, pe UNTOLD ca a facut o prezentare atat de minunata ca sa-i convinga pe Pernod Ricard Ro (cei care au ABSOLUT) sa faca o asemenea asociere, pe cei de la ABSOLUT ca au avut o asemenea deschidere sau pe simpaticele de la Fanatazia PR (Irina Dinu, una dintre cele doua creatoare a acestui boutique de PR si integrari digitale, a fost colega cu mine la Tabu) si domnii draguti de la Leo Burnett care au creat si implementat activarea. oricum, ii felicit pe toti. bravos. e super activare.

L-am cunoscut pe Magicianul. Si pe Marian Ralea. #interviupesteasteptari

diverse

9 years ago

L-am cunoscut pe Magicianul. Si pe Marian Ralea. #interviupesteasteptari

Unul dintre interviurile din seria #pesteasteptari pe care mi le doream foarte mult sa se intample a fost cel cu domnul Marian Ralea.

Dincolo de faptul ca domnul Marian Ralea cu caciula mare si frumoasa a magicianului pe care o poarta de ani de zile reprezinta esenta ideii de familie, de distractie in familie si asta e foarte potrivit cu Flanco care a fost partener al FITS in acest an si initiatorul interviurilor #pesteAsteptari, domnul Ralea este unul dintre cei mai mari actori in viata.

Un actor special, incercat de viata, care compenseaza incercarile nu doar cu daruirea totala in meserie, ci si cu generozitatea sa. Anul acesta cand a castigat premiul UNITER pentru pentru rolul Tullius din spectacolul Marmura, regia Yuri Kordonsky, i-a invitat pe scena si pe ceilalti doi nominalizati (Florin Piersic Jr si Richard Balint), intr-un moment f f emotionant.

Interviul de mai jos se axeaza mult pe Magicianul pentru ca … si pentru mine Magicianul a insemnat mult in copilarie.
E acolo o comparatie foarte inteligenta despre cum povestile din copilaria noastra s-au transformat in jocuri pentru copiii de astazi si despre cum Magi ii conduce altfel in lumea intamplarilor din imaginatia lor.
pentru ca sunt altfel construiti.
E putin si din profesorul Marian Ralea si din motivatia domniei sale de ce s-a lipit de Sibiu si de ce, oricat ar juca la Bucuresti, tot se intoarce acolo.

La aceasta editie FITS, Flanco a fost partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #pesteasteptari. Cativa actori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

Interviu #pesteAsteptari – Florin Piersic Jr – despre prietenii, proiecte si echilibru

diverse

9 years ago

Interviu #pesteAsteptari – Florin Piersic Jr – despre prietenii, proiecte si echilibru

Florin Piersic Jr este, dupa mintea mea, unul dintre cei mai integri artisti pe care-i are Romania.
Sigur, ca intr-o tara de compromisuri si de “hai mai ca merge si asa”, Florin a fost multa vreme catalogat nebun.

A plecat de la Teatru Mic, desi cu un rol de acolo – Sex, drugs, rock and roll – in 2002 a luat premiul UNITER pentru cel mai bun actor, iar cu un an inainte fusese nominalizat la premiul pentru DEBUT, tot la UNITER. Nu-i placea ce-l puneau sa joace. Punct. Si era dreptul lui sa spuna ca nu-i place.

La vremea aceea, cand teatrul independent nu exista, iar vocile actorilor erau reduse la tacere, demisia lui din teatru a fost considerata o mare aroganta.

Florin Piersic Jr si-a vazut de drumul lui, care sunt convinsa ca a fost greu, dar nu i-a pasat. A vrut sa faca lucrurile cum stie si simte el.

Acum, cand te uiti in urma, intelegi ca drumul lui Florin a fost despre credinta in a face altfel lucrurile si despre integritate, dar atunci – la momentul in care spunea NU la multe proiecte – era doar un rebel, un nebun, un om dificil de lucrat cu el.

Am un mare mare respect pentru puterea lui Florin de a ramane pe drumul lui, oricat ar fi de anevoios de parcurs.
Drumul pe care a construit piese de teatru (unele scrise chiar de el), filme, carti.

Acum ca stiti toate aceste detalii, minutele urmatoare de interviu vor avea alte semnificatii.

la sfarsitul interviului e o secventa care o sa vi se lipeasca de suflet, il intreb despre echilibru (plecand de la un context in care el m-a ajutat pe mine sa-mi gasesc echilibru, la propriu) si despre cum il gaseste in viata, iar raspunsul – simplu si sincer, foarte direct – e de o tandrete care emotioneaza.

interviu #pesteasteptari Radu Afrim – spectacol cu adolescenti si muzica de la Braila

filme simpa

9 years ago

interviu #pesteasteptari Radu Afrim – spectacol cu adolescenti si muzica de la Braila

L-am reintalnit la discutii pe Radu Afrim dupa mai bine de 3 ani. M-am gandit mult la el de la festivalul de la Cannes incoace pentru ca Marele Premiu a fost castigat de un film care are la baza acelasi text din care Afrim a facut un spectacol minunat la Odeon, in urma cu 5-6 ani, E doar sfarsitul lumii.

Nu-l mai vazusem si discutasem si mai putin pentru ca ne-a luat pe fiecare viata intr-o alta directie, dar i-am vazut spectacolele noi.

Afrim e unul dintre regizorii caruia ii datorez dragostea mea pentru teatru. Si pentru ca mi-a explicat lucruri din mecanica fauririi unei piese, si pentru ca m-a luat dupa el la repetitii si am vazut ce lucreaza, iar dupa repetitii a raspuns la orice intrebare aveam, oricat de stupida ar fi fost intrebarea mea.

Afrim stire reteta magica sa faca productii care sunt mereu in actualitate. spectacole care plac tinerilor de orice varsta. Afrim e interesat foarte mult sa simta reactia publicului, nu monteaza niciodata de dragul criticilor.

in interviul care urmeaza povestesc despre grupurile de tineri care merg dupa spectacolele lui prin tara, ca groupie la starurile rock, exact asa.

si merg de ani de zile, alti tineri.

l-am intrebat cum reuseste sa faca asta si raspunsul il puteti descoperi in inregistrarea de mai jos. Tot acolo aflati detalii despre proiectul lui cel mai nou, un spectacol cu adolescenti despre muzica din Braila.

La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori, regizori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

interviu #pesteasteptari – Ofelia Popii – dileme de detectiv in actorie

diverse

9 years ago

interviu #pesteasteptari – Ofelia Popii – dileme de detectiv in actorie

E cea mai cunoscuta actrita dintre cele care nu joaca in Bucuresti, are 2 premii UNITER, un Gopo, multe premii internationale de interpretare si turnee in toata lumea cu spectacolele in care joaca.

Adica e exemplu cel mai bun ca poti sa-ti faci meseria oriunde in tara si daca o faci la cele mai inalte standarde, depasesti granitele.

In editia FITS 2016 a avut 8 reprezentatii, plus un spectacol lectura, cu mult peste orice alt actor roman sau strain. Lumea o cunoaste mai ales din Faust, dar mie imi place cel mai mult intr-un spectacol in care joaca 7 roluri singura, isi schimba atitudinea la fiecare intrare pe o alta usa si e acolo un maraton de forta care te face sa te intrebi “cum naiba face?”.

Ofelia Popii e actrita vedeta a Teatrului National Radu Stanca din Sibiu si, cum spune ea, sta in Sibiu pentru ca a gasit oamenii cu care poate sa faca proiecte speciale, in care ii sunt impinse limitele.

A crescut in Arad, cand era mica voia sa se faca designer vestimentar sau detectiv particular si spune ca “rezolva” situatiile personajelor sale ca intr-o problema de logica a unui detectiv. Poate si de asta nu i-a fost niciodata frica de vreun rol.

O puteti descoperi pe Ofelia Popii putin altfel, fara nicio trimitere la Mefisto/ Faust.

(Photo) un designer minunat: Carmina Cimpoeru

moda

9 years ago

(Photo) un designer minunat: Carmina Cimpoeru

Imi place mult un designer din Cluj: Carmina Cimpoeru.

Am descoperit-o gratie Andreei Esca pe care am vazut-o imbracata cu o salopeta alba, simpla, delicata, feminina semnata de Carmina.

Am sperat ca atunci cand voi fi ajuns la TIFF sa o cunosc, doar ca programul meu a fost foarte complicat si nu ni s-au aliniat astrele.

Gratie facebook-ului insa, ne-am cunoscut virtual si pot sa va arat acum colectia capsula pe care tocmai a lansat-o – Algodon – cu elementele care se regasesc in toate creatiile ei guler in fata, asimetrie, volane, toate conturate pe o silueta androgina. Intreaga colectie are ca inspiratie camasa si elementele din care este compusa, precum si materialulul specific camasii: poplin de bumbac.

Uitati-va la liniile simple care arata multa tehnica, dar si un designer care are grija sa lase personalitatea celui care-i poarta haina sa iasa in evidenta.

Imi place f f mult Carmina Cimpoeru pentru simplitatea liniilor ei, pentru minimalismul creatiilor ei.

trebuie sa recunosc ca aceasta rochie, atat de simpla si de delicata este preferata mea din colectia capsula.

dar si aceasta rochie e o poezie

Aceasta este pagina Carminei Cimpoeru si locul de unde aflati detalii cum va puteti cumpara rochiile acestea minunate

Aleea Celebritatilor, Victor Rebengiuc si Tim Robbins impreuna la teatru

diverse

9 years ago

Aleea Celebritatilor, Victor Rebengiuc si Tim Robbins impreuna la teatru

In fiecare an, la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, de 4 ani incoace, sambata e un spectacol Gala in care mari celebritati ale lumii teatrului sunt premiate, dar cu cateva minute inainte, cativa dintre actorii si regizorii care au fost in festival primesc o stea pe un Walk of Fame local (Aleea Celebritatilor).

Merg mereu la ceremonia de pe Aleea Celebritatilor pentru ca o stiu de la inceputul ideii ei si imi place mult emotia care e acolo.
Intr-o lume in care creatia ta ramane mai degrama in inima si in mintea spectatorilor, decat inregistrata pe o pelicula – caci aceasta e lumea teatrului – faptul ca numele tau e impietrit, la propriu, pe o strada intr-un oras si ramane acolo pentru totdeauna e un motiv de mare emotie.

De patru ani n-am vazut actor, regizor, critic de teatru rasplatit cu o asemenea stea care sa nu se fi emotionat cand si-a vazut numele inramat in ciment.

Aseara a fost a patra editie a aceste ceremonii si langa Tim Robbins a stat domnul Victor Rebengiuc. Au stele pe alea celebritatilor una langa alta, iar dansii au fost prezenti in festival, asa ca stateau impreuna la ceremonie.

Era in alaturarea aceasta de talent o forma eleganta de dreptate, pentru ca doar contextul vietii face ca unii dintre oamenii cu mare talent actoricesc sa se fi nascut in America, sau in Romania, si destinul lor profesional sa aiba un anume drum.

Dar asezati acolo, pe alea care in cativa ani va uni sala Thalia cu noua sala de teatru si va fi plina de stelute cu nume ale unor mari astiti care au vizitat sibiul, si domnul Rebengiuc si domnul Robbins erau doi actori emotionati ca munca lor ramane pe vecie undeva.

Erau impreuna in acelasi lor, pentru teatru si era egali.

Aseara a fost editia mea preferata de la Aleea Celebritatilor.

Steaua de pe Aleea Celebritatilor dedicata domnului Victor Rebengiuc a fost sustinuta de Raiffeisen Bank.

Interviu #pesteasteptari – Alexandru Ion – despre ordine si roluri care te iau prin surprindere

diverse

9 years ago

Interviu #pesteasteptari – Alexandru Ion – despre ordine si roluri care te iau prin surprindere

Alexandru Ion face parte din noua generatie de actori si multi il stiu gratie serialului Atletico Textila. Desigur, altii il stiu din ipostaza sa de prezentator a unui joc tv difuzat in urma cu cativa ani, iar altii – sper cat mai multi – din rolurile sale de la teatru.

Alexandru Ion este , dncolo de toate acestea, unul dintre tinerii care a initiat festivalul de teatru pentru liceeni Ideo Ideis , care a devenit epste ani un manifest pentru adolescenti, dar si o oaza de incarcare a energiilor pentru actorii din generatiile ”mai inaintate”.

Festivalul se bucura de patronajul lui Jemermy Irons si al domnului Marcel Iures, ar Alex impreuna cu Andreea , colega lui de liceu, plus alti cativa prieteni au facut totul posibil in Alexandria.
Desi ne stim de multa vreme si stiu ca e un bun manager (a facut si studii de management, dupa cele de actorie) , cu ocazia acestui interviu am descoperit cat de organizat si de ordonat este.

Veti descoperi si voi ca are liste cu cartile pe care le citeste, cu filmele pe care le vede, dar si insemnari dupa fiecare reprezentatie a fiecarui spectacol pe care-l joaca.

E un moment foarte frumos in interviu prin sinceritatea lui: Alexandru povesteste cum unul dintre rolurile pe care i le-a dat Victor Ioan Frunza i s-a parut foarte mic si nu stia de unde sa-l ”ia”. S-a dovedit pe parcursul repetitiilor ca personajul i-a oferit o calatorie personala cu multe momente memorabile.

Alexandru povesteste despre prima lui experienta cu Festivalul de Teatru de la Sibiu si cum i s-a parut comparativ cu festivalul de la Alexandria, mai exact cam cat de tare si-au dorit cu totii sa faca lucrurile sa mearga si mai bine la festivalul lor, dar povesteste si despre cum e pe platourile de filmare de la Atletico Textila.

Si da, va fi si un sezon doi al acestui serial, asta e o stire in premiera. Vor fi chiar mai multe episoade decat in sezonul 1.

Altfel, cred ca e doar o chestiune de timp pana cand Alexandru va fi recunoscut drept unul dintre sex simbolurile generatiei sale si va fi distribuit in roluri de ”june prim”. Preponderent in aceste roluri.

I-am spus-o si lui, a ras si-a zis ca vrea sa munceasca si sa faca ceea ce-i place, restul sunt detalii.
*
La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori, regizori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

Interviu peste asteptari – Matei Visniec despre ego, puterea cuvintelor

diverse

9 years ago

Interviu peste asteptari – Matei Visniec despre ego, puterea cuvintelor

Una dintre cele mai frumoase intalniri din seria interviurilor #pesteasteptari este cea pe care o urmariti mai jos, cu domnul Matei Visniec.

I-am citit cartile domnului Visniec, am daruit cartile domniei sale, am vazut spectacole realizate dupa piesele sale, il urmaresc cu atentie si respect in transmisiunile de la RFI.

Domnul Visniec are o eleganta a cuvintelor, o matematica a cuvintelor si o intelegere a vorbelor de dincolo de cuvinte. In plus are foarte mult curaj si este o persoana foarte asumata.

Am discutat despre ego-ul dramaturgului care stie ca noua sa creatie va lua chipul pe care i-l vor da regizorii, actorii si ca o va ”scapa” de sub control. Am discutat despre spectacolele care au fost peste asteptari sau sub asteptari si n-a avut nicio ezitare sa numeasca spectacole ale domniei sale cu critici foarte proaste.

Si-am mai discutat despre una dintre cartile pe care eu le iubesc mult – Scrisori de dragoste catre o printesa chineza, o carte care aseaza erotismul in cuvinte fine. Domnul Visniec explica in interviu de ce a scris aceasta poezie de carte pe care vi-o recomand din inima.
*
La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori, regizori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

Interviu peste asteptari: Chris Simion il aduce iar pe Beigbeder in Bucuresti

diverse

9 years ago

Interviu peste asteptari: Chris Simion il aduce iar pe Beigbeder in Bucuresti

E scriitoare, regizoare, initiatoarea unui festival de teatru independent si face cam ce vrea ea in teatru, in sensul ca e independenta, nu e angajata nicaieri.

Ne-am intalnit zilele trecute in FITS. Avusese un spectacol chiar in prima zi, Mecanica Inimii, cu domnul Marian Ralea, Maia Morgenstern, Marius Manole si era incantata de reactiile publicului.

Personal cred ca, inainte de orice, Chris Simion e un manager foarte bun de teatru: intuieste extrem de bine care sunt actorii care ar aduce spectatorii in sala, stie sa le vorbeasca sponsorilor, iar asta o face sa aiba o viata mai usoara in jungla care e teatrul independent.

Dar nu despre asta am vorbit in interviul care urmeaza, ci despre lucrurile si intamplarile care au luat-o si pe ea #pesteasteptari.

Despre cum a evoluat teatrul independent in acesti ani, despre cum s-a indragostit de un regizor (Ostermaier, ca sa nu avem discutii) si sotul ei s-a dus si i-a spus regizorului ca au o problema J, despre vizita la Bucuresti din aceasta vara a lui Frederic Beigbeder.

Interviu #pesteasteptari – Maia Morgenstern – sa muncesti impotriva rasului celor din jur.

diverse

9 years ago

Interviu #pesteasteptari – Maia Morgenstern – sa muncesti impotriva rasului celor din jur.

Cand te gandesti la Maia Morgenstern sigur iti vin in minte roluri – Patimile lui Iisus in regia lui Mel Gibson, sau Balanta in regia lui Lucian Pintilie, sau aparitiile sale in seriale foarte populare de televiziune ca Las Fierbinti.

Doamna Maia, cum ii spun colegii domniei sale, e una dintre actritele care au acceptat sa joace la cei mai mari regizori pe care i-a dat Romania, dar si la tineri regizori in teatrul independent.
In minutele urmatoare descoperiti o Maia Morgestern care e putin diferita de perspectiva publica. O Maia Morgenstern care vorbeste despre calitatea ei de manager al Teatrului Evreiesc de Stat, problemele pe care i le aduce birocratia, dar si suferinta pe care i-o provoaca fiecare actor tanar care paraseste trupa domniei sale spre un teatru mai mare.

E acolo, in marturisirea suferintei dupa actorii care pleaca, o tandrete aparte – nu e managerul, e mama care vrea sa le fie bine copiilor sai actori, dar care si-ar dori sa-I aiba cat mai mult timp aproape de ea.

Imi permit sa va mai atrag atentia asupra unui moment din interviu: cel in care Morgenstern povesteste despre munca alaturi de Andrei Serban pentru Trilogia Antica si greselile pe care le-a facut domnia sa atunci.
Aaa, si inca un moment, cel in care povesteste cum repeta, in anii 90, pentru un spectacol de teatru dans alaturi de Razvan Mazilu si multi dintre actorii Teatrului National radeau de ei pentru ca nu intelegeau ce vor sa faca. Apoi spectacolul a fost #pesteasteptari si au plecat in lume in turneu cu el.

E o lectie despre perseverenta si despre “sa crezi in visul tau” pentru ca poti reusi sa faci proiecte peste asteptarile celorlalti.

Si chiar si oameni de amploarea si talentul si pregatirea doamnei Maia Morgenstern trec prin asemenea incercari.
*

La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.
*

Marius Manole, un interviu #pesteasteptari la FITS2016

diverse

9 years ago

Marius Manole, un interviu #pesteasteptari la FITS2016

Ce te face cand ajungi la un festival de teatru sa spui ca este #pesteasteptari?

Spectacolele din program? Locul unde se desfasoara? Atmosfera si energia din jur?

Toate astea, probabil, dar cu siguranta inca ceva: oamenii.

De la cei pe care-i vezi pe scena pana la cei cu care interactionezi legat de festival(voluntarii, oficialii) sau legat de programul din afara festivalului (cei care lucreaza in cafenelele si restaurantele din jur). Oamenii fac magia, oamenii fac ca totul sa fie #peste asteptari.

Anul asta sunt 23 de ani de Festival International de Teatru de la Sibiu, sunt de 2 zile in Sibiu si am intalnit deja oameni care nici nu se nascusera cand a aparut festivalul. In anii astia Sibiul s-a schimbat radical si pentru multi dintre cei care au venit an de an, festivalul a crescut #pesteasteptari.

La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #pesteasteptari. Cativa actori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.

Asa au aparut interviurile #pesteasteptari. Sper sa va bucurati de ele pentru ca am incercat sa va aratam detalii nestiute despre personajele intervievate si speram ca si experienta vizionarii lor va fi #peste asteptari.

Incepem cu Marius Manole.

Marius Manole a fost numit de directorul teatrului National Bucuresti drept “singura mare vedeta pe care a dat-o teatrul post Revolutie”, dar asta nu a venit de la sine, pentru ca e el simpatic si talentat.

E si simpatic, e si talentat, dar e si incredibil de rezistent la efort si munceste ca un nebun de ani de zile. A jucat in mii de spectacole si-a facut ocolul tarii de sute de ori in calatoriile lui cu trenul.

Manole e #pesteasteptari si pentru colegi, uneori si pentru dramaturgi sau pentru regizori.

Manole e #pesteasteptari pentru public, intotdeauna. E acolo o magie care vine din timiditatea si fragilitatea trupului lui puse la un loc cu talentul si dorinta de a nu dezamagi pe nimeni, mai ales cand e vorba de spectator. Desi uraste (si spune asta si in interviu) sa interactioneze cu restul lumii dupa spectacole (pentru ca are nevoie de relaxare) accepta, cum s-a intamplat la Sibiu chiar inainte de interviul pe care-l vedeti mai jos, sa mearga el catre fanii care-l asteapta la usa ca sa le multumeasca. Spectatorii nu stiu ce efort face pe dinauntru pentru asta, pentru ca e mereu cu zambetul pe buze.

E in interviul pe care-l veti vedea imediat o marturisire pe care n-o stiam (luati in calcul ca ne stim de mai bine de 10 ani si am facut multe interviuri impreuna).

Cand era student la Iasi, trecea in fiecare seara pe langa Mitropolie pe drumul catre casa si se ruga “doamne, fa-ma un actor bun”, abia apoi “cerea” sanatate pentru el si familia lui. Astazi rugaciunea arata altfel si va las sa o descoperiti in cele 10 minute de interviu. Si veti mai descoperi in interviu ca…. va face film , in curand, foarte curand.

Pentru mine Manole e #pesteasteptari si pentru ca are blog, are o comunitate online foarte activa si e primul actor care si-a facut o aplicatie. In urma cu cativa ani, discutam sa-si faca blog. Si-a facut, a scris si scrie foarte frumos (l-a folosit de multe ori pentru a face fapte caritabile si-l iubesc pentru asta), dar, in timp, mi-a depasit cu mult asteptarile in ceea ce a insemnat dezvoltarea lui in online.

Habar nu am cum are timp sa faca si asta. Il gasiti pe fb aici.

Coverphoto, imagine din spectacolul Mecanica Inimii, cu care Marius Manole a fost prezent in prima zi a FITS 2016. credit FITS.

FITS2016 show – Cum sa imparti o lacrima

diverse

9 years ago

FITS2016 show – Cum sa imparti o lacrima

primul show pe care l-am vazut la aceasta editie a FITS s-a numit “cum sa imparti o lacrima”, a fost un spectacol de dans gandit si pus pe scena de doi tineri japonezi, Naoto Katori & Ikumi Kurosu.

desi nu aveti unde sa vedeti show-ul – a fost prezent doar in festival – am vrut sa scriu despre el pentru ca poate fi punct de inspiratie pentru multa lume.

show-ul e o poveste despre evolutie – spirituala si materiala – despre cum la inceput suntem toti la fel si de-a lungul vietii acumulam lucruri si ego-uri si incepem sa ne diferentiem.

spectacolul a fost construit din trei parti.

in prima artistii in pantaloni de culoarea pielii, dar cu tatuaje albe desenate pe spate s-au folosit de fiecare musci si fiecare raza de lumina de pe scena ca sa deseneze o poveste care avea drept sonor sunete din natura. era geneza. dansatorii erau la unisom, asezati cu spatele la public, in mijlocul scenei.

putin mai tarziu inimile au inceput sa le bata la fel, iar trupurile sa li se indoaie la fel. invatasera mersul, erau la verticala.

si mai tarziu au dobandit haine, unul dintre ei a incercat sa obtina mai multe aplauze de la public, celalalt l-a certat si-au revenit apoi in dansul in sincron.

pentru ca aproape de sfarsit sa danseze diferit, pe muzici moderne, ale bucuriei, ba chiar sa se intreaca in miscari simpatice si amuzante.

apoi a intervenit cultura lor – japonia si samuraii – si unul s-a lasat ghidat de spiritele pe care le -au trimis ani peste ani stramosii.

un conflict i-a adus din nou in dans sincron, goi, un dans de o mare putere, in viteza, cu ritm alert si cu multa forta interioara.

a fost foarte foarte frumos dansul lor, care a durat mai putin de 40 de min, si-a fost o poveste despre simplitate, forta, origini si… cum sa desparti o lacrima. pana la urma, jumatatile iau forma pe care a avut-o lacrima.

fotografii Adi Bulboaca

Este jurnalist, a creat blogul S!MPA ca o oaza de liniste si frumos (cultural, pe cit posibil). A fost redactor sef al revistei Tabu, a facut parte din echipa care a creat brandul Europa FM si care a formatat si rebranduit Radio 21 la sfirsitul anilor ‘90 si a fost consultant pentru lansarea Radio Guerrilla. A prezentat primul sezon al emisiunii Ca-n filme (Digi 24 TV). A sustinut un curs de branding personal pentru actori, la TIFF, in cadrul proiectului "10 pentru film", este consultant in branding & promotion pentru artisti, industria media. Pentru aproape 2 ani (2013-2014) a facut parte din echipa de comunicare a trupei VUNK si a participat la comunicarea proiectul Orasul Minunilor, singura campanie de comunicare a unui reprezentant din industria divertismentului premiata la Romanian PR AWARDS. In perioada 2012 -2014 a fost social media coordonator al Festivalului International de teatru de la Sibiu. Intre aprilie 2016 -aprilie 2019, a lucrat pentru Loredana Groza in echipa de comunicare.

Owner urban,ro - prima platforma de goingout care creeaza experiente. Speaker la conferinte nationale pe teme legate de media, industria online, femei.

» Mai multe detalii

Oameni care mi-au scris si in privat, si in public, ca discriminez.

Cineva mi-a zis ca dupa regula asta oamenii ar trebui sa mearga imbracati la plaja sau sa nu ma duc eu la plaja ca ma oripilez.

Altcineva mi-a zis ca sunt fotografii si fotografii si-ar trebui sa am alt criteriu de selectie.

Bunul simt e bun simt si atat.

Am dat block oamenilor cu care nu-mi doresc sa ma insotesc nici in privat, nici in spatiul virtual.

Aboneaza-te la newsletter