Author : Cristina Bazavan

La 36 de ani Tudor Constantinescu e unul dintre cei mai cunoscuti chef-i din Romania, e proprietarul si creatorul conceptului Chocolat Boutique Restaurant caree a reinventat conceptul de desert in tara noastra, si e parte din juriul care va stabili Top Chef-ul Romaniei. Acestea sunt performante greu de egalat in orice alta tara pentru un tinar de virsta lui. Numai ca Tudor nu e  doar chef, e un  deschizator de drumuri si, probabil, ar avea succes in multe alte domenii.

***
La 28 de ani cind a decis sa se stabileasca in tara natala, Tudor Constantinescu se gindea ca era in cursul vietii sa-si faca o familie, sa aiba un copil. “Aveam o pasiune sentimentala care a fost frumoasa si intensa, chiar daca lucrurile n-au mers pina la final. Toata viata mea n-am facut decit un singur lucru  – mi-am urmat inima -, chiar si cind calculele indicau ca nu e bine sa fac asta”, isi aminteste Tudor. A renuntat atunci la un job american care-i punea totul pe tava si la o pozitie sociala incredibila pentru virsta lui. . Astazi stie ca i-ar fi fost foarte dificil sa obtina intr-o alta tara tot ceea ce reprezinta in Romania, dar recunoaste ca i-a fost cel mai greu sa razbata aici. Are cu ce sa compare: viata in Belgia si in America.

A decis sa faca un restaurant la Bucuresti cind, intr-o zi de septembrie, a vrut sa iasa cu doi prieteni la masa si, dupa plimbarea prin sase restaurante, n-a gasit niciun loc liber. “Acum e momentul”, si-a spus si si-a amanetat casa. Pentru niciuna din afacerile pe care l-a facut n-a avut banii de la inceput, dar a compensat mereu cu credinta in visurile lui.

Si-a cautat un partener – Jean Philippe – un belgian pe care-l ajutase sa cumpere un apartament in Romania si care, cind i-a prezentat tot ceea ce gindise, a intrat in proiect cu 30.000 de euro.

A creat conceptul bazindu-se pe suferinta lui ca nu gaseste nicaieri in capitala dulciuri de lux, a stabilit fiecare preparat din meniu,  a gasit locul (pe cea mai frumoasa strada din Bucuresti, Stavropoleus), si-a participat la realizarea fiecarui detaliu din decor. “Peretii eu i-am facut, cu mina mea, am incercat sa refac efectul de calcio vecchio”.

Si-a instruit oamenii, a creat un cod de onoare si o constitutie a restaurantului (cu care toti angajatii trebuia sa fie de acord) –  lucruri invatate in America-, si-a muncit 5 ani intens ca sa ajunga la 140 de angajati, 2 restaurante boutique, mii de clienti. Abia anul trecut a inceput sa spuna ca el este omul din spatele conceptului Chocolat, iar recunoasterea a venit ca invitat special in MasterChef si jurat in Top Chef Romania, emisiuni care l-au solicitat pentru rafinamentul si cultura lui gastronomica si care i-au adus notorietatea.

Numele restaurantului l-a pus de la un film: Chocolat – cu Juliet Binoche si Johnny Depp, o poveste despre oamenii care-si urmeaza visele, oameni calatori, care rareori vor sa prinda radacini, sa se aseze intr-un loc. Ca el.

***

Avea 23 de ani cind a plecat in America, la Miami, locul de unde se faceau recrutari    in capital industriei de croaziera, in tara tuturor posibilitatilor.

In doua luni pe un vas de croaziera, monotonia si sistemul militaresc fata in fata cu creativitatea si nonconformismul lui au creat un efect de apa cu ulei: a iesit imediat la suprafata, asa ca a demisionat ca  sa-si caute ceva mai aproape de temperamentul lui.

A aplicat dintr-un internet cafe la una dintre cele mai importante firme de consultata in “food & beverance”, si-a facut o prezentare frumoasa, a pus fotografii cu performantele lui din Belgia si l-au chemat la interviu. “Vorbeam stricat engleza, dar nu am avut complexe. Intotdeauna cind a trebuit sa-mi urmez visul, am uitat de orice, am mutat muntii”.

L-au angajat intr-o echipa de comando cu alti patru specialisti ca sa pregateasca lansarile celor mai importante vase de croaziera. “Millenium Celebrity Cruise Line – primul meu job – trecea la un nou nivel al business-ului: de la 1000 pasageri la 2500 pasageri, plus 1500 membrii ai echipajului. Veneau si ne spuneau: aratati-ne ce putem sa facem mai bine.
Incepeam sa ne documentam: cite feluri principale voiau, cite antreuri, pentru prinz, pentru cina. Umpleam schema cu retete pe care le prezentam clientului sa vedem ce fel de pozitionare isi doreste. Apoi incepeau calculele de cost si aplicatiile: citi oameni, ce ustensile, ce investitie. Acolo creierul meu s-a expandat. Am invatat enorm si-am aplicat idei de business pe care n-as fi putut sa le fac in alta parte.”

A plecat cind a simtit ca incepe sa fie institutionalizat. Avea putin peste 27 de ani si unul dintre cei mai importanti oameni ai companiei  Royal Caribbean, Adam Goldstein, l-a invitat la masa discutiilor:

– De ce vrei sa pleci?
– Vreau sa-mi deschid propria afacere.

Parinteste, Goldstein i-a facut o propunere.
– Uite, semneaza cu mine pentru 5 ani si eu iti garantez Green Card-ul. Ajuta-ne sa deschidem noile proiecte. Iti ofer un salariu de 60.000 de dolari pe an, plus toate cheltuielile platite.

Stia ca, dupa regulile americanilor, cuvintul dat e sfint si ca, daca ar fi acceptat, ar fi obtinut Green Card-ul si o afacere a lui in America, dar a plecat. Si-a urmat inima, la fel ca atunci cind a parasit Belgia.

***
Ajuns in Belgia in 1990. Imediat dupa Revolutie mama lui a decis sa -si faca o viata noua in Bruxelles, dar adolescentul Tudor Constantinescu n-a fost la fel de incintat. S-a trezit intr-o tara a carei limba nu o stia, fara prieteni, mergind la scoala intr-un sistem care nu semana deloc cu ceea ce invatase.

Cu timpul, si-a facut 4 prieteni, cei doi fii ai consulului Marocului la Bruxelles, plus un pusti belgian si altul francez, dar a fost impotriva sistemului belgian de la inceput. “Erau obsedati de regulile din tata in fiu, de imagine, de traditie, de …trebuie sa fii ca toata lumea, daca nu esti ca toti, esti condamnat. Cine te crezi tu sa gindesti altfel?”

Dupa o vreme s- a angajat la unul dintre cofetarii faimosi belgieni, Herman Van Dender.

“Era un patron tinar, avea 32 – 33 ani cind am ajuns eu la el. Era foarte pasionat de ceea ce facea, primise toata afacerea de la tatal lui, dar avea acest sprit creativ care misca lucrurile. De altfel, in laboratorul lui s- a creat tortul cu care echipa Belgiei a cistigat Cupa Mondiala in 1995. Eram si eu pe acolo la vase, la ajutoare, la alea alea,” ride Tudor.

Van Dender stia de pasiunea lui pentru ciocolata si-au inceput impreuna sa produca din nou praline. Au avut succes, dar a plecat, in ciuda prieteniei cu patronul, din cauza unui pariu.

“Am pariat ca pot sa-i fac 200 de kg de praline in trei zile. E enorm. Daca reuseam trebuia sa-mi mareasca leafa cu 50%. Mi-am facut strategie, retete; mi-am cumparat utilaje. Crema de cicolata –  ganache-ul ala care reprezinta miezul pralinei – se toarna intre doua felii de aluminiu de 9 mm; am cautat pe net in pagini aurii unde gasesc. Am lucrat alea 2 zile ca un ciine. A treia zi am mai muncit 4 ore ca sa fac cantitatea pe care o promisesem. Nu mi-a marit salariul si am plecat, dar e prietenul meu si acum.”

A continuat pe cont propriu: si-a facut un mic laborator in subsolul cladirii, facea patiserie noaptea pe care o vindea ziua la o taraba.

Nu regreta nimic din ce-a facut. “Daca am un vis, daca eu cred in ceva, daca eu vreau ceva, sunt in stare sa pun totul in joc ca sa -l implinesc.” Iar asta s-a vazut din copilarie.

***
La 6 ani a decis ca se va face bucatar ca sa nu mai fie nevoit sa manice toate lucrurile pe care i le puneau in fata parintii. Locuia cu un etaj mai sus, in acelasi bloc cu bunicii, asa ca a fost teroarea intregii familii pentru ca era atit de mofturos la mincare incit bunica se trezea la 5 dimineata sa-i pregateasca clatite inainte de a pleca la serviciu ca sa fie sigura ca maninca ceva ce-i place.

A ris toata lumea cind a anuntat ca se va face bucatar si-au inceput sa-i spuna “e greu, vor fi gindaci, trebuie sa cari greutati”, dar pustiul nu s-a lasat. Cind a ajuns la scoala i-a placut geografia si-a inceput sa calatoreasca in gind dupa indicatiile profesoarei. Tine minte perfect prima data cind a auzit cuvintul “chocolat”; l-a spus profesoara de geografie, doamna Petre, cind le-a predat despre arborere de cacao si tarile unde se cultiva.

Cind s-a dus in prima tabara, la Costinesti, si-a descoperit spiritul antreprenorial: cum si-a cheltuit repede banii pe care i-a primit de la parinti, a inceput sa adune sticle goale de pe plaja si sa recupereze garantia. In doua saptamini au facut 1000 de lei; colegii si-au luat tricouri si ochelari de soare, el s-a oprit in fiecare zi la cofetarie. Si-a venit si cu bani acasa.

A crescut intr-o lume frumoasa: mama lucra la Teatrul National, era inconjurat de artisti. “Cind veneau sarbatorile era minunat. Imi aduc aminte de Revelioane de 50 -70 de persoane la noi in casa, de week enduri in care se recitau poezii. Ce jocuri, ce strategii de carti! Se vorbea despre ce citeste fiecare, apoi a aparut video-ul si filmele rare. Asta era esenta vietii mele de atunci.”

Dupa care a plecat in Belgia si-a luat-o de la inceput. Prima oara.

***

Adesea Tudor Constantinescu isi fixeaza intilnirile de business in Chocolat-ul din Dorobanti; sta la cite o masa cu cel cu care are treaba, vecin cu clientii sai. Unii il recunosc de la televizor si-i zimbesc, altii sunt concentrati la ale lor si nu stiu ca proprietarul -vedeta e linga ei.

Desi n-ai zice, cind nu face business, Tudor e timid, asa ca i-a fost greu sa filmeze pentru Top Chef. “Ma uit la tv la mine nu critic, ci suferind… Am acceptat aceasta provocare dincolo de ego sau business, ca pe un mod prin care eu imi depasesc limitele. Nu puteam sa vorbesc la primele filmari. Recomand oricariu om sa aiba aceasta experienta in fata unei camere de luat vederi, e cea mai crunta oglinda.”

Exercitiul Top Chef e parte din auto perfectionarea lui. Marturiseste cu sinceritate ca, desi iubeste gastronomia, viata inseamna mult mai mult pentru el. Inseamna discutiile cu prietenul lui Adrian  Buga, istoric de arta, consilier al Casei Regale; inseamna calatoriile; cartile sau filmele pe care le descopera. Sau lucrurile pe care le inventeaza sperind la un progres in lume. Are la OSIM, pentru inregistrare, un proiect despre care crede ca va schimba industria auto la nivel mondial, cum are in lucru un site (tudorconstantinescu.com) unde va face consultanta pentru cei care vor sa faca un business adevarat in industria aceasta (de la hoteluri pina la cafenele), unde va oferi servicii de head hunting pentru cei mai talentati chef-i si unde-si va prezenta cartile pe care le va lansa la anul.

Tudor e unul dintre exemplele care demonstreaza ca un caracter de creator, o tipologie de om care actioneaza, nu asteapta sa i se intimple lucruri, poate reusi in orice si-ar dori. Sigur ca astazi (ca o mare parte din viata lui) are succes in gastronomie, pentru ca a aprofundat acest domeniu, dar daca te uiti la copilaria lui sau la adolescenta, intelegi ca si-a creat singur oportunitati-le, riscind; ca victoria a venit si pentru ca nu si-a imaginat niciodata ca va pierde, dar si pentru ca atunci cind a pierdut, a luat-o de la capat crezind in fortele sale.

Si nu e o intimplare ca la 36 de ani e in fata tuturor.

Tudor Constantinescu e o lectie buna pentru cei care la 35-40 de ani, generatia care la Revolutie era in adolescenta, inca mai asteapta sa li se intimple lucruri facute, gindite, create de altii.

Cheia? “Orice lucru pe care-l fac – ca e o cafea sau un avion de hirtie – trebuie sa-l fac cit pot eu de bine. Apoi, e important sa-mi fie bine si sa pot sa fac prin asta cit mai mult bine celorlalti. Si, atit cit pot eu, sa influentz in bine viata din jur.”

ianuarie 2013