NO one knows what we look like,” said Biz Stone, a 35-year-old college dropout who’s dressed like a high-school student, in a shapeless black T-shirt, jeans and high tops, and is one of the three co-founders of Twitter. “So no one treats us like celebrities.”
the last goodnights- assisting my parents with their suicides
Un avocat isi ajuta parintii sa se sinucida pentru a muri demni. Amindoi medici faimosi, amindoi bolnavi in faze terminale, amindoi constienti de decizia pe care au luat-o. La fel si avocatul care stie ca poate face intre 2 si 4 ani de puscarie pentru fapta sa.
La 10 ani distanta avocatul isi spune povestea intr-o carte. The last goodnights – assisting my parents with their suicides.
Cartea a aparut in februarie, a fct valuri in America si poarta numele unei fundatii care vrea sa schimbe legea mortii asistate in SUA.
Am citit-o we asta si-am regretat ca avocatul, John West – fost actor in tinerete, din cind in cind producator de filme -, n-a trecut peste orgoliul sau si n-a dat cuiva povestea sa o scrie.
M-am asteptat la o scriere zguduitoare; am citit o compunere cu subiect delicat, grav, controversat. Dar o compunere scolara.
In lipsa unei priviri “de afara”, toata povestea este despre avocat iar personajele principale, mama si tata, cele care decid sa moara demn, sunt doar schitzate.
*
Si eu cred ca oamenii trebuie sa aleaga cum sa moara. Daca traiesti demn poti la fel de bine sa alegi sa mori demn, fara sa fii o povara pentru cei din jurul tau cind boala te macina cu totul, dar cartea lui John West mi-a adus aminte de discursul Cameliei Tapoi, tinara condamnata pe viata care e in dosarul tabu din luna mai. Genul acela de speech curatat de orice il deranjeaza pe povestitor, obtinut din multe repovestiri in minte a intimplarilor, ca sa-i inlature orice mustrare de constiinta.
🙁
vroiam mai mult. poate sub impresia ultimelor lecturi cu adevarat zguduitoare. the things that carried him, o poveste pe care m-a pus domn lupsa sa o citesc si care m-a fct sa beau cafea cu lacrimi. la propriu. adica lacrimile mi-au curs in cana de cafea pe care o tineam in mina in timp ce citeam.
self death – continuare la self sex
ana cea desteapta a fct interviu cu will self pt Esquire;
*
ESQ: Când scrii, bei ceai, tot felul de infuzii speciale. Ai o plită pe birou, dar şi un panou cu zeci de post-it-uri deasupra. Cum le deosebesti, ce notezi pe ele?
W.S.: Scriu idei, metafore, tropi, gaguri, observatii si le asez pe sectiuni diferite, iar fiecare sectiune corespunde unui proiect în lucru. Pe măsură ce lucrez la o carte, dau jos dintre post-it-urile pe care le-am rezolvat si le lipesc pe bucăti de hârtie aflate pe biroul meu. Notele astea au o viată a lor, în care fictiunea e doar o formă exterioară, aditională, asa cum un mugure e parte a unui ciclu al vietii. De îndată ce termin de lucrat la o carte, duc toate post-it-urile, foile si drafturile în mansardă. Acolo, formează un arhipelag de insule!
*
ESQ: Ai fost dependent de droguri. Cât timp a trebuit să treacă până să scrii din nou?
W.S.: Continuasem să scriu si în timpul perioadei de recuperare – care e, oricum, perpetuă. De fapt, renuntasem la droguri si pentru că nu reuseam să termin cartea la care scriam atunci, “Cum trăiesc mortii”.
ESQ: Înainte să te laşi, ai apucat să vezi ce era de “partea cealaltă”?
W.S.: Da, într-un moment de claritate. Era nebunia. Era moartea.
Will Self, despre sex aici
Mike Sager – Old- … povestiri de Paste
Uneori Pastele imi miroase a batrinete, iar Craciunul a copilarie.
*
You live in your body everyday of your life. Things change slowly, inexorably, in increments too small to measure. You gain weight, you lose weight, your hair falls out. Your skin slackens, your voice thins, your bones become brittle, your ankles swell. Your prostate and a piece of your colon are removed. Your back bends with the weight of gravity and passing time. You wake up twice during the night to pee; once in a hile, you wet your pants. Crossing your legs has become a project that requires your hands; getting out of a chair has become a gymnastics routine; eating a bowl of soup has become a logistical feat. Whenever you go to the store, you can’ remember if you have coffee at home.
(…)
You ask people questions several times over. Sometimes, just as you‘re asking, you realize that you’ve already asked this same question, that you ‘ve already heard the answer. You go ahead and ask again anyway. It’s too embarrassing to do anything else.
(…)
All of this happens; everything changes. But the odd part is, you don’t really notice. You’re aware of it, sure, but somehow it doesn’t integrate. Deep down, to yourself, you are always just you, the same pair of eyes in the mirror, the same familiar voice inside your head still wondering, “when will I feel grown up?”
*
Cea mai frumoasa descriere a batrinetii. Un fragment din Old – profilul unui batrin de 92 de ani – scris de Mike Sager, pentru Esquire Sept 1998.
Articolul e in cartea Revenge of the Donut Boys: True Stories of Lust, Fame, Survival and Multiple Personality
Mi-am adus aminte de el vazind, pe strada, batrinii care pleaca la slujba de inviere.
Jonathan Safran Foer la mine-n casa
JOnathan Safran Foer glasuia la mine-n casa. El, cu glasul lui simpatic, de student destept care e scos la lectie. Cu accentul lui de new yorkez de Brooklyn.
Safran Foer pe bune. Ala cu every thing is illuminated, cu extremely loud and incredibly close. In garsoniera mea cu paulownia tomentosa pe cale sa infloreasca la fereastra.
Si n-am visat.
– pentru o carte care e atit de atenta la detalii, de ce n-ai facut reala adresa de mail a lui oskar din extremely loud and incredibly close? Am o prietena care a scris la adresa aia…
– a fost reala, dar cred ca nu a venit raspunsul care trebuie.
Anaceadesteapta vorbea cu Safran Foer, pe speaker, acasa la mine. Intrebarea asta era special pentru mine. Cind a trebuit sa ne imaginam pentru liternet o intilnire cu un personaj dintr-o carte, eu m-am intilnit cu Oskar.
Eram suparata pe el, ca nu-mi raspunsese la mail.
Btw, convorbirea s-a purtat de pe telefonul meu. AKA AM NUMARUL LUI SAFRAN FOER. hihihihi
(dobro, iti dam tie inregistrarea. un praji, ceva? 😉 )
terorism de cititoare vs Belle du jour (Monica Columbeanu, Sexy Braileanca, Simona Sensual)
Acum 2 ani Marea Britanie lua foc incercind sa afle cine se afla in spatele numelui Belle du jour, autoarea unui blog in care erau povestite aventuri de curtezana, prostituata de lux.
Blogul transformat in carte a ajuns si in librariile noastre, dar acum ne urmareste si scandalul blog versus personajul din spatele lui.
Numai ca, noi, in Romania, suntem ceva mai intelectuali.
Lucia T cea care sta in spatele blogului terorism de cititoare renunta dupa trei ani la blogul ei pentru ca nu face fata presiunilor care au aparut pentru ca nu-si declara identitatea.
un blog ca o revista de cultura, o bliblioteca on line updatata cu o frecventa care te facea sa te intrebi “dar cind are timp femeia asta sa citeasca atit de mult?” a fost inchis.
Pare ciudat, dar e real. ( eu tot mai sper ca urmeaza un truc publicitar si ne sunt dezlegate zimbetele)
Banuiesc ca autoarea nu e cineva cunoscut, pentru ca se vede treaba ca nu e foarte familiara cu presiunea pe care o pune opinia publica via mass media (internetul e deja un mijloc de comunicare in masa deci intra in categoria mass media).
Pune la suflet comentariile unora si altora de pe bloguri, o supara parerea lui alex leo serban in aceeasi masura in care o bucura cea a lui cartarescu. dar ei sunt foarte antrenati cu genul ast ade expunere.
No offence, LuciaT dar cred ca la faza asta ar trebui sa ceri sfaturi de la Monica Columbeanu, Simona Sensual si Sexy Braileanca.
Ele stiu cum sa treaca peste aiurelile scrise despre ele si sa mearga frumusel inainte.
(la fel s-a intimplat si cu doamna Belle du jour care a scris si cartea nr 2, si ea tradusa in Romania si nici acum nu se stie cine e…)
Altfel, sper ca o editura sa-i propuna repede Luciei un job de redactor pentru ca are super gust. Iar eu iti lansez de aici oferta sa scrii pentru frumoasa revista Tabu:)
ben kingsley – a grain of sand
“Creative people are making a pearl. What’s in the middle of that pearl? Something that’s really scratching it. A grain of sand, and it has to cover it, to smooth it. We all have our grain of sand, and we find a way of smoothing it.”
*
“But you find yourself repeating patterns of behaviour until the gods say to you: ‘We will not tolerate you doing this any more.’ And something happens. The gods send us things if we are open and on a journey towards healing. But it can be a jolly long slog. I’ve had moments of immense joy with work, and then gone back to personal chaos. I will leave it at that.”
*
His father is dead. But his mother must be proud of him now. “I haven’t a clue. You can’t… you can’t go there.” But I only asked if his mother was proud of him. “Yes.” What about his siblings? “I don’t think we can go there. It’s part of the grain of sand.” I see. And will he ever talk about this stuff? “I doubt it. But it will be in my work. It’s fully expressed in my work.”
*
interviul e realizat de rachel cook pentru the observer si il puteti citi aici
self sex
De ce erotismul este atît de distorsionat în cărţile dvs.? Din perspective sexualităţii, romanele dvs. sînt un fel de povestiri fantasz porno-morbide: cuplul din Cucul şi pupăza experimentează o mutantă schimbare de sex, în Cum trăiesc morţii se face “sex spectral”, în Măreţele maimuţe sexul este doar o acuplare brutală, primitivă, la întîmplare…
Păi, sexul e ciudat, nu !? Uneori foarte primar, foarte brutal, alteori foarte gentil şi tandru… Dar după ce treci prin tot acest spectru, în final rămâne, de fapt, doar inserţia unui corp în altul, iar acest lucru ne sfidează toate ideile noastre despre minţi discrete, percepţii discrete.
will self raspunzind la intrebarile lui marius chivu in dilemateca.
via anaceadesteapta care s-a conversat si ea cu domnul self cind el i-a explicat ce e cu post-it-urile de pe peretele lui. raspunsul in curind. plus detalii despre ceva cu adevarat spectaculos la omul asta si la profesionalismul lui 🙂
simbata
Simbata e o zi speciala. Are intimidate si personalitate. Simbata are timp sa se distreze si sa se ascunda de ochii lumii, in timp ce duminica leneveste intre perne cu ceaiuri or cafele aromate.
Simbata se intimpla multe lucruri.
*
“Vin aici de vineri, stau simbata si pleaca duminica. Luni se intorc la birou, aproape fara sa se vada efectele secundare ale operatiei”
Geta, asistenta la o clinica de operatii estetice de pe Dorobanti.
*****
– Era aici, avea si un ulcior in fata.
– Da domnule, l-am vazut cind si-a pus vioara, dar a disparut.
– Si ulciorul?
– Ulciorul a disparut dupa aia.
Fiul isi cauta tatal de 80 si ceva de ani. La tirgul de antichitati de la Obor.
*****
– Did any director do that?
– No
– You’ll see. I’m right
Regizorul filmului Absurdistan dupa ce asteptase spectatorii la iesirea din sala de cinema, rugindu-i sa-i voteze filmul in B-est.
*
Simbata asta. Prin Bucuresti.
*
si pt ca mi-am adus aminte in timp ce scriam, asta e alta Simbata. A lui Ian McEwan.
sex, nebunie si povesti
Sex is hard to write about because you lose the universal and succumb to the particular. We all have our different favorites. Good sex is imposible to write about. Lawrence and Updike have given it their all, and the result is still uneasy and unsure. It may be that good sex is something fiction just can’t do – like dreams. Most of the sex in my novels is absolutely disastrous. Sex can be funny, but not very sexy.
Martin Amis
Do I think writing is a dangerous activity? Writing can be very bad for one’s mental health. It looks innocent enough from outside, but one a man or a woman is living every day in an imaginary world, it’s often difficult to separate your own reality from the imaginary reality you’re writing about.
Paul Auster
One of the things I learned from Virginia Woolf is that every day in everybody’s life contains just about everything we need to know about human life, more or less the way the single strand of DNA contains the blueprint for the entire organism. And I believe that if we look carefully enough at anybody, and look with enough compassion and discernment, and bring to that person a certain merciless clarity, we have a story by definition. I never think in terms of message. I don’t know anything my readers don’t know.
Michael Cunningham
*
Sunt trei declaratii dintr-o carte care aduna, pe teme, raspunsurile unor scriitori la problemele lor: ce le e greu sa (de)scrie, de unde se inspira (fura, in sensul bun) in structura, de la ce pornesc la drum cu o noua carte, cum reactioneaza la editari, cum fac fatza disperarii ca pe hirtie nu le iese ce au in cap etc etc.
Cartea se numeste Off The Page (writers talk about beginnings, endings and everything in between), precum o rubrica din Washigton Post in care Carol Burns intervieveaza on line (cu ajutorul cititorilor) pe unii dintre cei mai de succes scriitori.
Carol Burns e editorul acestei carti, citeva dintre interviurile ei din Washington Post on line, le gasiti aici.
*
Raspunsul lui Amis despre cit de greu e sa scrii despre sex mi-a adus aminte de o conversatie cu Gilbert Adair, domnul care printre altele a scris The Dreamers. Adair imi povestea cu multa pasiune ce greu este sa descrii dragostea pe care un barbat o are pentru un copil si sa pastrezi in personaj umanitatea. Vorbea despre tehnica de scris, despre unghiuri si sentimente, compara iubirea respectiva cu orice alta iubire. Era, pentru el, ultimul tabu ramas nedoborit in literatura erotica.
Nick Hornby – Speaking with the angel
am gasit-o din intimplare la Carturestii de pe Verona, la sectiunea de carti straine.
mi-a atras atentia pentru ca are proze scurte, editate de hornby, iar printre autori erau zadie smith si irvine welsh.
m-am apucat sa o citesc si in primele pagini am descoperit asta:
*
Soon after I had decided to ask some writers I knew and admired to contribute to this book, I read an interview with Bono in the Guardian, in which he talked about the Jubilee 2000 campaign, aimed at reducing the Third World’s debt to the West.
‘It’s bigger than anything I will ever have anything to do with again as long as I live,’ he said. ‘So if I can open doors simply because I’m a celebrity, then I’ll use that for all it’s worth.’ So far, his effort have helped to remove $100 billion from the tab. The interview brought me up shot. I’m not Bono, of course, and I suspect that it would be considerably harder for me to open the door of the Oval office than it was for him, but even so… Third World Debt! $100 billion! Treehouse, the charity to which you have just donated a pound (unless you’ve been sent a review copy, in which case you can send dome money using the form at the back of this book), is a small -at the moment, a very small – school for severely autisitic children, and one of it’s pupils is my son. Luckily I don’t have to justify myself to you, because all you’ve done is buy a book that you wanted to read, a book containing a dozen or so new stories by some of your favourite authors, and your donation was, I hope, incidental. But I certainly owe those authors an explanation, and so this introduction is aimed at them. You can read it if you like, but I don’t mind if you skip it. You’ll get your money’s-worth anyway.
Perhaps I should begin by explaining that my son Danny won’t benefit from Speaking with the Angel. (I’ve pinched the title, by the way, from Ron Sexsmith, whose first album contains a song of that name which seems to be heart-meltingly relevant.)
*
citeva paragrafe mai incolo spune ca daca vrei sa stii ce familie ajuta cu banii din cartea asta, ii poti scrie si iti spune numele. asta dupa ce descrie oroarea prin care trece un parinte cu un copil autist. ( puteti citi aici un fragment mai lung din motivatia lui hornby)
*
in romania, Marius Chivu a adunat proze scurte (amintiri mai degraba decit literatura) intr-o carte despre bunici si-a donat banii in scopuri caritabile. (Cartea cu bunici, editura Humanitas, aproape 100 de autori.)
nu mai stiu vreun proiect similar, dar ma gindesc ca e loc de mai multe.
*
cartea coordonata & editata de Hornby ( domnul cu Turnul sinucigasilor, Totul despre baieti, Cum sa fii bun, Fever Pitch, High Fidelity – ultimele 2 la Polirom, restul la Humanitas) a aparut in Anglia in 2000.
printre proze e una semnata de colin firth ( domnul ala din jurnalul lui bridget jones) care zice-se e debutul lui ca scriitor. n-am ajuns inca la ea. am citit zadie, prima data, of cors:)
o veste fabuloasa
asa se numeste mailul pe care l-am primit de la Filip Florian, care e in Germania cu o bursa.
*
Draga Cristina,
fiindca stiu foarte bine ce a insemnat “Tihna” pentru tine, trebuie sa-ti spun ca in dimineata asta am aflat o veste formidabila. Attila i-a scris lui Luca, baiatul meu, nu direct mie, si l-a anuntat ca “Tihna” a cistigat premiul pentru cea mai buna traducere in Statele Unite in 2008. E uluitor, mai ales ca el era tare mihnit de editura, de tiraj, de cum arata cartea. Linkul e aici
Te pup,
Filip
*
am iubit cartea asta si mai am inca fragmente intregi in cap. imagini cu femeia cu pasarile, dialoguri cu mama, gara. undeaifostbaiete ramine marka lui Attila.
de fiecare data cind ma gindesc la Attila ma gindesc si la Filip, si viceversa. Oamenii astia doi au devenit prieteni la un tirg de carte, dar eu ii iubeam separat fara sa stiu ca sunt prieteni. Culmea e ca mi-au raspuns la fel, fara sa stie unul de celalalt, la intrebari despre cum scriu si ce ii emotioneaza.
niste oameni minunati.
daca n-ati citit Tihna ( a aparut la Paralela 45) va rog cautati-o.
e una din cartile pe care acum doi ani am cumparat-o in foarte multe exemplare si am daruit-o tuturor celor care s-ar fi putut bucura de ea.
Dl Caciuleanu, din nou
V.M.: Cand sunteti singur si va e greu…?
Gigi Caciuleanu: Cand imi e foarte greu si sunt singur ma duc si rad sub dus. Si va sfatuiesc sa faceti acest lucru. Trebuie raschirate degetele de la picioare, ca si cum ai fi in noroi, te bati pe coapse si te fortezi sa razi: ha ha ha. Asa, fizic. Si dupa aia incepi sa razi ca nebunul si asta te descarca si cad mii de solzi de pe tine.
*
dintr-un interviu lung si frumu, realizat de Vlad Mixich, pe care-l puteti citi integral aici
Time – nivelul urmator in publicarea cartilor: podcasting-ul
Podcasting Your Novel: Publishing’s Next Wave?
Two years into his job as a features writer at a South Florida daily newspaper, J.C. Hutchins left the newsroom to follow his dream: writing a novel. Thirteen hundred pages later, Hutchins finished 7th Son, a thriller about human cloning. Then, reality set in: no one would publish it. But Hutchins has found a way around the first-time writer’s heartbreak — and he is now part of a technological wave that may carry writers into a next age of publishing.
*
la noi, razvan penescu cu liternet.ro a fost primul care a scos carti on line, care au ajuns sa fie luate in seama si nominalizate pentru debut de catre asociatia editorilor din romania.
Din culisele televiziunii
Am doua motive pentru care va invit sa cititi urmatorul text.
1. E felul meu de a saluta spiritul de echipa al celor de la cursul de jurnalism narativ de la CJI ( editia de avansati). Sunt dincolo de orgolii de autor, se ajuta intre ei pentru a-si publica subiectele, si le promoveaza unul altuia. Chapeau!
Ok, sunt tineri; dar tocmai asta e frumusetea, pentru ca ai mai mari si mai intelepti nu prea fac asta.
2. E un exemplu bun ca scrierea narativa salveaza un subiect. Cred ca asta e solutia pentru tabloidizarea care ne ataca din toate partile (m-am dat cu parerea in directia asta in JN de azi).
Personajul din textul urmator nu are nimik spectaculos (in limitele pe care le cere spectaculosul din/de presa), n-are o viata extrema si nici probleme existentiale majore. Insa pentru ca viata ii este (de)scrisa intr-un fel special, o traiesti/citesti cu suspance.
Nu scriu asta pentru ei (cursantii de la CJI), caci ei stiu muuult mai bine decit mine lucrurile acestea. Scriu pentru noi, astialaltii care spunem repede cind citim asa ceva, “dar si eu puteam sa fac asta”. Practica ne omoara insa:)
Banuiesc ca au fost cel putin trei drafturi la story-ul asta si vreo 2-3 saptamini de munca.
Din culisele televiziunii: guma de mestecat si aplauze.
Text: Sorana Stanescu. Editor: Cristi Lupsa.
A murit John Updike
NEW YORK (AP) _ John Updike’s publisher says the author has died.
*
humanitas fiction tocmai ce a scos prima carte din tetralogia Rabbit, Intoarcerea lui Rabbit.
*
pentru cine nu s-a intilnit macar cu “Vrajitoarele din Eastwick” (cartea, da – filmul e bonus track- si are si o continuare recenta The Widows of Eastwick), “Centaurul” (aparuta in Colectia Cotidianul) sau “Teroristul” (aparuta la Humanitas), iata un interviu cu updike
muzici
citesc de citeva ore bune blogul lui md – mihai dinu, creierasul muzical de la gold fm, fost creieras muzical de la rfi (radioul care a dat cei mai cool oameni de presa din generatia mea)
*
recunosc cite un muzicant si am cite o speranta “ok, stiu si eu cite ceva, nu sunt foarte ignoranta”
descopar reactii similare la concerte pe care le-am vzt si eu si el (dezamagiri sau incintari) si prind curaj “hai ca am si eu un pic de gust, or macar bun simt”
dar intre secventele astea scurte sunt descrieri – multe, foarte multe – atit de pertinete, matematice, clare, simple, concise, incit ma enerveaza ca poate sa puna in cuvinte ce senzatii iti da muzica (“io fac bani din cuvinte, cum de nu pot io si poate el?!”); etichete super bine lipite de albume.
zeci de muzici si de nume de care n-am auzit in viata mea. (bine, nici de Killers n-am auzit pina azi pe la prinz.).
si-un detaliu simpa tare pentru mine: cum a ajuns In a manner of speaking in difuzare la delta rfi.
*
cintecul nouvelle vague inca ma mai salveaza in momentele in care stau cu ochii in computer si zic: cum naiba scriu ce am de scris/zis?
l-am ascultat prima data (la delta rfi) intr-o vreme in care tocmai o luam de la capat. cu job, cu viata, cu tot.
de fiecare data cind il ascult, am senzatia de “ok, o iau de la zero. pot sa experimentez si sa ma bucur de orice ca si cum ar fi prima data. doar sa am curaj.”
Colombo are Alzheimer
fiica adoptiva a actorului Peter Falk ( domnul Colombo) se cearta cu sotia acestuia pe tema cine sa-l gazduiasca pe ultima suta de metri din viata. o fac la tribunal, pentru ca sunt interese financiare mari.
colombo are alzheimer.
procesul mama-fiica a inceput azi.
*
in masina pe drumul catre casa, vorbeam cu ana si noemi despre Alzheimer. nu-mi mai aduc aminte cum am ajuns la asta, dar le-am povestit de cartea “Losing My Mind: An Intimate Look at Life with Alzheimer’s”, un jurnal al unui domn -Tom DeBaggio – care la 57 de ani a fost diagnosticat cu alzheimer si a scris tot ceea ce simtea pina cind, la propriu, si-a pierdut mintile.
cind am ajuns acasa, aveam pe mail stirea cu colombo.
sumbre coincidente.
Facebook: More Popular Than Porn
Porn is not No. 1.
I’ve actually been puzzled by the decrease in visits to the Adult Entertainment category over the last two years. Visits to porn sites have dropped from 16.9% of all site visits in the U.S. in October 2005 to 11.9% as of last week, a 33% decline. Currently, for web users over the age of 25, Adult Entertainment still ranks high in popularity, coming in second, after search engines.
dintr-un articol din time
si un alt articol: Why Facebook Is the Future.
kleine finger – filip florian
in Germania, Degete mici a batut Man in the dark. adica Filip Florian s-a vindut mai bine decit Paul Auster. detalii aici
la vremea lansarii ei, m-am indragostit cartea asta. nu era cu fraze prin care sa urle autorul : sunt destept, sunt cel mai destept, stiu o multime de neologisme. nu era nici cu amintiri din experienta iubirilor adolescentine, cum sunt cele mai multe dintre cartile scriitorilor tineri. avea o lume a ei, creata in detaliu, in cuvinte simple si cu multe intelesuri.
inca o mai iubesc si mor de drag cind vad ca e apreciata si afara.
*
peste o luna va fi lansata si in America. astept cronicile din The New Yorker 🙂