am un filmulet despre culisele colaborarii dintre Casa Versace si H&M proaspat sosit din Suedia…
take a look:)
acush acush vine colectia in magazinele (si) de la noi:)
scrisoare de la Ruxa, part2
Scrisori (de la Ruxa) e un proiect realizat cu Ruxandra Predescu; ea imi povesteste lucruri despre locurile in care merg in scrisori pe care le postez pe blog, eu fac acelasi lucru cu vizitele mele “de lucru” si veti gasi scrisorile pe blogul ei.
*
prima scrisoare a Ruxandrei o puteti citi aici*
Draga Cristina,
cum ştii, sunt la Sâmbăta de Sus, la poalele Făgăraşilor, în ultima excursie Redescoperă România… din acest an. Findcă munţii au culori nebune şi ştiu că ţi-ar fi plăcut gaşca şi emoţiile de aici – de altfel, pe mulţi dintre cei prezenţi îi şi cunoşti – îţi trimit câteva rânduri-gânduri.
Am venit cu maşina lui Mihai (îl ştii de la teatru), un Peugeot care are acoperişul de sticlă, e o experienţă bestială să mergi cu maşina, să fie cald şi bine şi totuşi să vezi cerul şi fruntezele colorate deasupra ta. Foarte fain, ţi-ar fi plăcut tare, şi la fel şi vizita la herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos, cea mai mare din ţară, unde am avut o ghidă
care ne-a explicat de toate despre rasa asta. Ghida, Georgeta, are doar 20 de ani şi vorbea cu atâta pasiune şi lux de amanunte despre cai şi despre herghelie, şi îi ştia, pe mulţi dintre ei, pe nume, încât m-a impresionat.
Vineri, mergând să ne reunim cu toată „haita” din Redescoperă, ne-am oprit şi la Castelul Cantacuzino din Buşteni. E minunat, pe-o culme de deal, faţă în faţă cu Bucegii. Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut să locuiesc într-un castel aşa de mare dar sunt sigură că mi-ar fi plăcut teribil să am aşa o privelişte şi o grădină generoasă, cu fântâni şi trepte şi poteci
pietruite! Poza asta e pentru tine:
În rest, nu e vreme de disecat emoţii, totul se petrece de-a valma în weekendul ăsta, ca o avalanşă de gânduri şi de trăiri, totul e foarte intens, zeci de oameni pe care-i simţi pe aceeaşi lungime de undă cu tine, experienţe comune împărtăşite şi un mare sentiment
de „împreună”. O să fiu în sevraj câteva zile 🙂
E mare lucru ce a reuşit campania asta: să repună atâtea locuri minunate pe harta ţării, povestite din mai multe unghiuri, cu mii de fotografii, să te facă să ai chef să mergi şi
tu acolo, să vezi şi tu castelul, locurile şi să ai propriile amintiri. Şi, dincolo de asta, să ia aproape 100 de oameni diferiţi, cu preocupări diferite, şi să-i armonizeze atât de bine încât, la final, să iasă o mare familie, oameni care, indiferent cum şi unde îi duce drumul,
vor fi mereu uniţi prin acestă experienţă.
Iar asta, în vremurile noastre, nu e deloc puţin lucru!
Cu gândul ăsta optimist, mă opresc acum din scris şi sper că şi la Bucureşti e aceeasi toamnă caldă şi plăcută de care aem noi parte la finele acestei săptămâni!
Cu drag,
Ruxandra
Ioana la X factor
Weekendul asta am ales sa mi-l petrec in familia XFactor. Nu am mai fost niciodata la un show de genul acesta si am fost placut surprinsa de ceea ce am gasit.
O atmosfera calda si foarte prietenoasa m-a intampinat inca de cand am ajuns acolo. Oamenii care stau in spatele camerelor de filmat sunt extraordinari. In toata nebunia aia dinaintea Galei, ei si-au facut timp sa vorbeasca cu toti invitatii in parte, sa se asigure ca ne simtim bine si ca avem tot ce ne trebuie.
Mi-am dat seama ca in momentul in care esti implicat intr-un proiect, nu prea mai vezi toate lucrurile astea pentru ca esti acolo. Uitandu-ma la ei , am realizat cati oameni stau in spatele unor artisti, cat muncesc pentru ca ei sa fie bine si cata implicare exista. Din pacate, putini au ocazia sa vada ce e dincolo de micul ecran.
Am invatat din experienta asta ca noi, cei care iesim in fata si care ne expunem trebuie sa avem tot respectul din lume pentru cei care sunt in spatele nostru.
Cum vad eu respectul asta? Eu daca as fi concurenta la XFactor, as incerca in primul rand sa ma respect pe mine.
Cum as face asta? Pai, in primul rand m-as gandi ca, in momentul asta al vietii mele, eu trebuie sa ma concentrez si dau tot ce am. Nu ar trebui sa ma intereseze ce fac ceilalti concurenti, cine cu cine e prieten, ce face X-ulescu in pauza dintre repetitii, cine cu cine s-a cuplat, cate voturi a primit si cine a fost cel mai aplaudat. NU, lucrurile aste nu fac altceva decat sa ma bulverseze. Ceea ce e important pentru mine e: cum sa fac ca vocea mea sa sune cat mai bine, cum sa fac sa nu-mi pierd energia inutil, cum sa-mi protejez corpul ca sa nu ma pomenesc cu cine stie ce ragusala sau picior scrintit, cum trebuie sa ma adun daca intampin vreun accident pe scena si, foarte important, m-as gandi si mi-as canaliza atentia pe ceea ce simt eu in momentul in care sunt pe scena, pentru ca doar in felul asta pot sa-i fac pe oamenii care ma privesc sa simta ca transmit ceva real.
Din punctul meu de vedere, cam astea sunt lucrurile la care orice concurent de la XFactor ar trebui sa se gandeasca in saptamanile in care sunt acolo. In felul asta cred ca te respecti pe tine si ceea ce –ti place sa faci.
In al doilea rand, respectand aceste, sa le numim “principii”, ii respect si pe cei care stau in spatele meu si care ma ajuta sa fac tot ce e mai bun pentru mine.
Am observat foarte multe lucruri, din cele enumerate mai sus, la concurentii de la Xfacror, in special la Andrei Leonte pentru ca el este cel pe care il urmaresc indeaproape la acest concurs si nu pot decat sa ma bucur ca este un astfel de om. Insa am vazut si concurenti interesati de cu totul alte lucruri, care incearca sa influenteze publicul de acasa cu orice altceva.
Intotdeauna am admirat oamenii sinceri si oamenii care se cunosc foarte bine pe ei, pentru ca in felul asta scapam de masti si suntem puri. Cred ca noi, ca spectatori ar trebui sa ne gandim foarte bine in momentul in care ii votam acesti concurenti daca ne-au transmis ceva, daca credem in ei si in vocea lor, daca ne-au incantat cu adevarat privirile sau nu.
In mainile noastre sta totul. Vrem sa nu mai auzim la radio trupe care fac playback? Vrem sa vedem la TV oameni frumosi, cu o voce extraordinara si sa simtim ceva cu adevarat cand ne uitam la ei? Daca raspunsul este afirmativ, atunci cred ca e momentul sa ne mobilizam atentia catre oamenii astia care au foarte multe calitati si sa-i votam. In felul asta o sa avem o satisfactie destul de mare in momentul in care, intr-o dimineata ploioasa, in drum spre serviciu o sa-l auzim pe Andrei Leonte ( in cazul meu) la radio si o sa ne aducem aminte ca am contribuit la ascensiunea lui.
*
Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC
Bolshoi Noch
Bolshoi Noch (nu am litere kirilice pe computer!)
Vezi destul de rar un președinte de țară emoționat când vorbește despre un brand – altul decât cel.. de țară, evident. Când spune că e fericit că s-a încheiat un proiect, de așa manieră încât chiar îl crezi, nu suspectezi că i-a scriptat sentimentele vreun coleg de breaslă (adică om de PR). Când apare pe o scenă, în fața unor oameni, și lasă fermitatea să fie înlocuită, pentru câteva momente, de respect frizând venerația. Vezi un președinte rus făcând toate astea mai degrabă în bancuri.
Și totuși, vineri seara, la redeschiderea Teatrului Bolshoi, emoția lui Medvedev era autentică. Ce să zic, era autentică emoția noastră, care urmăream o transmisie în direct pe un ecran și tot ne întrebasem, înainte de spectacol, dacă era cazul să ne îmbrăcăm de film sau, totuși, de Operă. Un simbol național din multe puncte de vedere, crescut de țari și îngenuncheat de comuniști, Teatrul Bolshoi se refugiase în ultima vreme în sufletele trupelor sale de balet. Rămase fără casă, ele colindau lumea ținând aprinsă flacăra baletului rus, acela clasic, acela la care nu mai era nimic de adăugat.
Din octombrie, soliști, coregrafi, cântăreți, toți s-au întors acasă. Și încă la ce casă! Restaurată în vreo șase ani, cu două echipe distincte de constructori (vă sună cunoscut?), cu un buget derapat glorios până la 760 milioane USD, clădirea teatrului, în formă de vioară, s-a dezmorțit, s-a întins, s-a primenit și-a pus laolaltă tradiția cu tehnologia de ultimă oră. Eram mirată, totuși, pe ce s-au dus 760 de milioane, o sumă deloc neglijabilă nici măcar după standardele rusești.
Păi, ar fi așa: repararea candelabrului de două tone din sală și restaurarea foiței de aur care îl îmbrăca (dezamăgitor, doar vreo 300 gr de aur), foița de aur de pe balcoane (o cantitate mai serioasă), plăcile decorative din hol, betonate de comuniști, dar refăcute de creatorii lor originali (Villeroy & Boch), o întreagă sală nouă, subterană de repetiții și înregistrări (care, însă, era aproape de două stații de metrou, de aici să vezi soluții inginerești de izolare fonică), șase etaje de scenă (ați citit bine), interșanjabile în decurs de minute, susținute pe piloni de 30 de tone, înlocuirea betonului cu care comuniștii umpluseră tocmai camera de rezonanță cu altceva (o podea din lemn, care preia și amplifică vibrațiile sunetului așa încât să simți muzica în tot corpul), mobilierul, decorațiunile de pe pereți, restaurarea frescelor, cortina – care arată de parcă e făcută din cloth of gold samd. M-am gândit să mă opresc, că poate ați obosit citind.
Spectacolul de vineri a fost un fel de bufet delicios, cu scene din Lacul Lebedelor, Evgheny Oneghin, Spartacus, Flames of Paris, cu scenografie cu tot că deh, putem! asezonate de intermezzo-uri de operă care treceau în revistă câteva dintre cele mai frumoase creații rusești. Și cu Angela Gheorghiu invitată de onoare și onorată la rândul ei (pe pagina ei de FB găsiți pozele de la afterparty și puteți măcar să vedeți cât a fost de strălucitoare; noi am și auzit-o, iar sala Operei Române, trecând peste ridicolul situației, a și aplaudat-o din fața ecranului).
Un moment inedit a fost dansul plasatoarelor – toate doamnele din culise, îmbrăcate în uniforme bleumarin, cu părul tuns scurt regulamentar si permanent mărunțel (știți tipul) au urcat pe scenă, dotate cu coșuri cu trandafiri roșii și au executat un “dans” foarte haios, în context.
În sală, toată lumea bună a capitalei ruse, a artei muzicii și baletului și, desigur, și alții. Uluitoare imaginea Mayei Plisetskaya, care la 86 de ani arată undeva între 50-60, cu o grație, prezență și o forță expresivă care ar face-o pe Helen Mirren să coboare de pe piedestal.
Chiar din fața unui ecran de pânză, am avut senzația distinctă că am asistat la un moment din istoria artei spectacolului – moment care, vorba directorului de la Bolshoi, se petrece o dată la 150 de ani.
Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication
X Factor – prima eliminare
daca mi-ar fi spus cineva ca dupa prima eliminare X Factor am sa ma cert crunt cu prietenii cu care merg la show, as fi ris foarte tare “hai, sa fim seriosi, doar avem aceleasi gusturi si un preferat unic, de ce sa ne certam?!”
ei bine, 30 de minute de la terminarea show-ului care a marcat prima eliminare X Factor, 4 oameni in toata firea – implicati in industria divertismentului intr-o forma sau alta, deci cunoscatori ai argumentelor care ar duce la alegeri intr-un asemenea show – am disputat aproape tipind unii la altii eliminarea, desi cind mergeam catre show nu ne pasa f tare de niciunul dintre concurentii care urmau sa fie la duel…
de fapt lucrurile au inceput asa…
Gasca noastra de vizionat X Factor de la fatza locului s-a largit pentru a doua noastra seara ( eu si Ioana Blaj) la Kentaurus: ni s-au alaturat Paul Ipate si Alexandru Macavei.
in masina pe drumul catre emisiune a fost veselie mare; nu-l mai vazusem de ceva vreme pe Alexandru (care e director la Radio 21 si cu care ma stiu de ….15 ani) si nici pe Paul (care, cu o seara inainte, filmase la noua pelicula a lui Nae Caranfil) asa ca voiam sa stiu multe lucruri de la amindoi… plus eram mesagerul unei propuneri pentru Ioana (sa pozeze pentru o campanie umanitara); pe scurt… voiosie.
cind am ajuns la Kentaurus, pina sa intram in sala, Ioana ne-a mobilizat sa mai dam cel putin un sms pentru preferatul nostru, Andrei Leonte, si am ascultat-o cuminti…
in sala, ne-am largit rindurile si cu Arhi & Vlad, fratele lui, si cu Elena (bloggerul oficial Orange, de la care tot aflam detalii din culise… )
*
primele discutii au fost pasnice: ne placea cum erau imbracati Razvan si Dani si urmeaza sa aflam numele stilistei lor; ne placea ca tot ei, adica Razvan si Dani, ii provocau pe jurati cu replici simpatice, dar acide, chiar si cind la tv erau filmuletzele din editia trecuta (asta imprima o stare si o energie intre jurati, plus era semn ca baietii lasasera deoparte emotiile inceputului), ne-au placut si concurentii cum aratau pe prima si singura lor melodie din show…
“distractia” a inceput, evident, la duel… noi, toti, inclusiv Arhi (nu stiu daca si Elena), credeam ca o sa fie la duel Duo Voce (carora noi le spunem dupa numele unor personaje de desene animate: ) ), asa ca am fost foarte surprinsi ca au trecut.
***
desi avem cunostinte in echipa de productie, NU AM AFLAT NIMIK INAINTE.
(ne-am fi dorit, am facut sapaturi, am dat din gene… fara succes)
***
cu exceptia lui Alexandru, toti am tinut cu Cristian – ne emotionase cum cintase, iar despre Mowgly nu aveam (nici acum nu avem) o parere cum stie sa cinte, transmitind emotii. Cind Paula l-a ales pe Mowgly, Alexandru a inceput sa ne explice, rational, ca alesul are potential mai mare de lucru pe termen lung, ca poate dezvolta o baza de fani, ca e mai comercial etc.
pe mine si pe Paul ne-a convins in vreo 10 minute, pe Ioana nici dupa o jumatate de ora. eu trecusem in tabara lui Alexandru si, in disputa noastra, ajunsesem sa-i explic Ioanei deciziile comerciale pe care le-am luat de fiecare data cind alegeam o vedeta care urma sa fie pe coperta Tabu, Alexandru ii dadea exemple prin comparatie cu preferatul nostru… Ioana nu si nu, ea voia sa fi mers mai departe Cristian si, daca o intrebati si acum (desi va sfatuiesc sa nu, spre binele vostru), tot asta crede…
*
dar disputa asta lunga (pe alocuri enervanta pentru mine, pt ca mi se parea absurd sa ne certam pentru niste oameni pentru care, aparent, nu avem niciun atasament emotional) mi-a dat lectia serii:
de fapt, aici e puterea genului asta de show-uri: controversa… si dragul pentru niste oameni pe care nu-i cunosti si, probabil, nu-i vei cunoaste niciodata. dar ii aperi pentru ca in 5 minute, dupa un cintec sau doua, ai o parere despre ei, despre caracterul lor…si tii la ea. cu dintii.
P.S. Elena, Ioana nu s-a prins inca de faptul ca tu ajungi in culise in timpul show-ului, io zic sa te feresti simbata viitoare ca o sa vrea sa trimita depese:)
P.P.S desi sunt foarte matinala ca stil de viata, tot mi se pare ingrozitor de greu pentru Razvan, Dani si Mihai ca luni trebuie sa se trezeasca la 6 dimineata ca sa mearga la emisiunile lor matinale. asta dupa ce pleaca dupa miezul noptii din Stefanesti, unde sunt studiourile Kentauros….
Si, da, toti se ataseaza de concurenti, i-am vazut aseara cum erau necajiti… o sa va mai povestesc despre asta…
***
Mi-a placut f f mult ca nici Adi, nici Mihai, n-au incercat sa o influenteze pe Paula in pauza de publicitate cind trebuia sa ia o decizie… noi ne certam cine ar merita sa treaca, ei erau onesti si nu vorbeau cu ea…
Sper ca la emisiunea de simbata viitoare sa va arate un cadru/detaliu cu picioarele lui Adi Sina in timp ce era anuntat cel care era salvat. Daca nu va fi in emisiune, va povestesc eu:)
X Factor Gala 1- family feelings
aseara am fost la studiourile de la kentaurus unde Antena 1 filmeaza galele live Xfactor.
a fost gala nr 1, iar pentru mine aseara a fost un “family event”;
am fost cu Ioana Blaj (care e parte din familia mea urbana) si-am invatat o multime de lucruri faine, fara ca ea sa se prinda ca ma invata lucruri:)
am fost cu Arhi si fratele lui (de fiecare data cind ma intilnesc cu Arhi ma emotioneaza cu cite o poveste si-mi devine din ce in ce mai drag. si-aseara pe drumul catre casa, ne-a povestit lucruri f emotionante. altfel, eu sunt nesimtita si dau vina pe faptul ca sunt ocupata si nu reusesc sa ne vedem mai des, daaaaaaaaaaaaaar – recuperez, promit)
m-am reintilnit cu Gabi, sotia lui Mihai Morar, cu care am fost colega la radio si care e o minunata… mi-a placut ca Gabi a venit nu doar sa-l sustina pe Mihai, dar era cu tot sufletul alaturi de concurentii din echipa sotului ei. si nu se manifesta pentru camerele de luat vederi, pentru ca publicul nici nu stia ca e in sala (statea pe o scara, linga macaraua cu camera mobila, si le tinea pumnii strinsi concurentilor ei preferati).
mi-au placut parintii concurentilor; erau in sala peste tot ( publicul era format doar din rude si prieteni ai celor de pe scena) si ii auzeai cum ofteaza, ii vedeai cum pling de bucurie… erau si copii mici care ar fi vrut sa mearga pe scena sa se vada cu neamurile lor. tres tres simpa.
mi-a placut ca si juriul si prezentatorii aveau emotii chiar daca au experienta unor super show-uri si live-uri in direct, se simtea (mai ales inainte de inceperea emisiunii cind au facut citeva probe) ca au emotii: e un semn de respect si pentru munca lor, dar si pentru a echipei/concurentilor. si apoi, in fiecare dintre pauzele publicitare, aveau o vorba buna pentru public (Razvan Simion anunta politicos care sunt pasii urmatori – cite minute de reclama, ce se mai intimpla etc; Dani Otil facea glume ca sa spuna lucruri delicate pentru un public nescolit in ale transmisiilor in direct – “nu mincati in timpul emisiunii”; Paula intreba daca se simte lumea bine… etc)
iar la sfirsit au fost asaltati de rudele concurentilor si au stat minute in sir sa faca fotografii. cind 2 fetite au venit linga scena si i-au spus Paulei ca o plac f f tare, ea s-a rusinat vizibil si spunea “dar va multumesc frumos”, cu o modestie minunata. I Love Paula. e juratul meu preferat din concurs:)
(si astept sa-l vad pe domn Sina mai rau, ca stiu ca poate fi “ucigator” si pe buna dreptate pentru ca in materie de productie muzicala cred ca e unul dintre cei mai buni profesionisti din Romania – ginditi-va la succesul Akcent peste hotare…)
*
altfel, e f tare sa urmaresti un show live linga un actor, pentru ca stie sa se uite altfel la ce e pe scena.
noi vedeam in sala ce fac concurentii cit erau filmuletele lor de prezentare; intrau in scena si unii dintre ei se uitau dupa prieteni, altii se miscau si se agitau (din cauza tensiunii si emotiei); foarte putini – mai ales cei mai mari in virsta si mai experimentati- ramineau focusati pe ce aveau de facut si nu bagau pe nimeni in seama. Ioana care era linga mine a exclamat “uite cum isi consuma energia, uite cum nu sta concentrata!”, cind cea mai tinara dintre concurente (16 ani) a intrat in sala si se uita dupa prieteni. “mi-ar placea sa ma filmez si eu inainte de orice prestatie artistica, asa as invata ce gresesc”, a continuat Ioana.
*
dupa gala concurentii au iesit sa se intilneasca cu prietenii lor.
Ioana care e prietena cu Andrei Leonte (preferatul meu de la Gala) astepta cu nerabdare acest moment. am facut si eu cunostinta cu Andrei, i-am spus ca a fost minunat si m-am retras sa-i vad pe toti, prietenii, de la distanta.
dupa ce le-a povestit cum ii e in casa si-a cerut din priviri parerea lor despre ce facuse pe scena in seara respectiva, Andrei a inceput sa-i intrebe ce mai fac ei, prietenii lui. una dintre colegele lui avea licenta, alta ceva probleme cu un administrator din cladirea in care locuia, o alta avusese un spectacol simbata trecuta…
“nici nu m-ai intrebat cum a fost”, a zis fata alintindu-se…
“hai ca atunci mai aveam telefon (n mea. de cind au intrat in cantonament, concurentii nu mai au acces la telefon, nici la internet) si te-am si sunat, ti-am zis bafta, stiam ca o sa fie bine”, a luat-o Andrei in brate si, pentru ca ii ajungea pina la umar, a sarutat-o parinteste pe crestet.
cum spuneam “family feelings” aseara, dincolo de ecran la x factor.
o sa-i vedem pe copiii astia timp de 10 saptamini de acum incolo, o sa fim uimiti de cum se vor schimba unii dintre ei sub presiunea live-ului, a disciplinei repetitiilor zilnice si a mizei concursului (200.000 de euro), dar o sa fie frumos si emotionant pentru ca, oricine ar cistiga, la momentul anuntarii victoriei noi o sa-i stim atit de bine din ce am vazut la tv, incit vom avea desigur un sentiment de familie…
mai mergem si astazi la gala X Factor, incepe la 21.45 si cinta Oceana, plus se anunta primul eliminat.
*
altfel, uitati-va aici sa vedeti ce minunat a fost preferatul nostru Andrei Leonte cintind Dream Girl…
aaa, si lui Arhi i-a placut Diana Hetea. (m-am gindit ca daca scriu de preferata lui, scrie si el de preferatul nostru:D)
bem o cafea?
cafeaua e legata de cele mai multe ritualuri urbane. e normal sa fie parte dintr-o industrie care implica de la haute cuisine pina la haute design
iata citeva cafetiere de “design”
*
*
buna dimineata. sa aveti o cafea delicioasa la micul dejun:)
H&M + Stieg Larsson
pentru ca sunt suedezi, pentru ca e vorba de doua branduri legendare in tara lor, H&M lanseaza o colectie f f limitata (o colectie capsula) pentru fanii Stieg Larsson.
o miscare de marketing f f f desteapta.
inspirata de costumele din filmul “The Girl with the Dragon Tattoo” (dupa trilogia lui Stieg Larsson, Millennium) care e regizat de David Fincher, colectia e realizata de Trish Summerville.
Trish a fost designerul costumelor pentru acest film. colectia se numeste H&M Dragon Tattoo Collection si e destinata femeilor cu atitudine. e o colectie urbana, dark, cu multa piele. ei spun ca e inspirata din anti-eroina filmul, Lisbeth Salander, mie imi pare a fi inspirata de personajele din benzi desenate.
Trish Summerville a creat costume pentru PINK, No Doubt, Christina Aguilara, Ricky Martin, dar si pentru filme importante de la hollywood.
iata un filmuletz cu interviuri cu Trish Summerville, Costume Designer, Donald Schneider, Creative Director H&M si Anna Norling, Division Designer Divided.
next stop
M-am oprit pe la mine zilele astea si am avut o revelatie. Stiu ce ma face sa nu ma simt bine eu cu mine. O sa ziceti ca am innebunit si ca m-am pierdut, dar totusi o sa va spun. Probabil unul dintre voi o sa se regaseasca in ceea ce zic si atunci o sa ma bucur foarte tare ca nu sunt singura 🙂
Problemele mele cele mai mari cu mine, nu sunt ale mele, sunt ale mintii mele.
Cel mai mare dusman al meu este mintea, care nu-mi da pace si care e foarte perversa. Ea imi pune o mie de intrebari, ea vrea raspunsuri, certitudini si siguranta. Ea ma tine undeva incorsetata si nu-mi da voie sa simt. Ma santajeaza si are asteptari. Gandurile mele sunt hrana ei. M-am suparat pe ea zilele astea si m-am hotarat sa nu o mai hranesc, iar rezultatul a fost minunat.
Am inceput sa-mi simt corpul cum traieste, am inceput sa-mi simt inima cu ritmul ei nebun si am simtit emotie non stop. Nu am facut altceva in afara de a NU gandi. Am facut doar ce am simtit. M-am surprins tremurand de emotie, mergand pe strada, m-am surprins zambind si scriind fara sa gandesc…stiu pare ireal, dar credeti-ma merita sa faceti exercitiu asta si pentru o jumatate de ora. Nu o sa va vina sa credeti cat bine va simtit cu voi.
Cand i-am povestit surorii mele, a fost socata. A spus ca a mai auzit lucrul asta, dar nu credea ca poate fi suta la suta adevarat si i-am spus ca are doua optiuni: sa ma creda sau sa nu ma creada, dar merita sa incerce. Evident m-a intrebat cum am reusit sa fac treaba asta. E simplu: in momentul in care iti vine un gand in cap, il ignori si nu faci altceva decat sa respiri si sa inspiri si-ti concentrezi atentia pe asta, iar restul vine de le sine. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa simti. Raspunsurile vor veni de la sine si nu va mai fi nevoie sa va intrebati “si ce trebuie sa fac?”
De cateva zile sunt dependenta de starea asta. Ma surpind in continuare ca am momente in care ma opresc si gandesc si imi dau seama de asta in momentul in care nu ma mai simt bine cu mine si atunci stiu ce am de facut.
Pana acum am fost invatata sa gandesc totul inainte sa fac ceva…am vazut cum e.
Acum m-am decis sa fac invers, sa simt si sa vad ce iese.
Go with the flow…:)
Sper sa va placa!
*
Ioana Blaj este actrita, masteranda in Arta Actorului la UNATC
ma ajutati? – refresh your world
nu vreau niciun vot, n-am nicio propunere inscrisa in cursa pentru 20.000 de dolari de la Pepsi Refresh your world.
dar am o RUGAMINTE: sunt 611 propuneri si, pe linga faptul ca sunt f f mindra de voi ca ati avut idei minunate, e momentul sa va spun ca daca va sustineti acum prietenii o faceti cu mult folos.
azi intram in zona “primilor 100” pentru jurizare si e bine sa votati acum in cadrul proiectului Pepsi Refresh your world, cautati-va prietenii aici si votati-i daca au o idee buna…
sa nu spuneti dupa aceea ca nu au trecut sau ca nu i-am ales noi; Dobro, Cabral si cu mine suntem juratii care aleg cistigatorii, dar alegem dintre cele care au intrat pe lista scurta cu cele mai multe voturi. din cele 100 de idei, cele mai votate 10 ajung la noi, la juriu.
ginditi-va ca e un premiu de 20.000 de dolari care poate schimba o comunitate intreaga si, chiar daca nu ati avut voi ideea, depinde de voi daca se va face sau nu: pentru ca trebuie sa o votati.
asa ca… alegeti-va ideea cea mai buna, votati-o si promovati-o prietenilor vostri. chiar e ultima suta de metri in care puteti vota ideile
daca preferata voastra nu intra in top nu are sanse mai departe. ASA CA VOTATI.
campari calendar 2012
iata toate fotografiile din calendarul Campari…
Calendar Campari – fotografii Dimitri Daniloff, star Milla Jovovich
povesti despre a imparti
cind Grant’s mi-a cerut sa spun ceva nestiut despre mine, pentru o campanie in care cei care isi spun povestile sunt super premiati (detalii aici), primul lucru pe care l-am spus a fost: ok, eu spun o poveste, dar imi spuneti si voi o poveste nestiuta.
si mi-am ales o tinta inalta, World Ambasador Grant’s Luco Ducroq de la care am aflat cum s-a casatorit si cu cine imparte cele mai bune whisky-uri pe care le intilneste in lume…
iata un interviu in exclusivitate…. il las in engleza pentru a putea fi citit de cit mai mult iubitori de whisky, mai ales ca Luco Ducroq nu da foarte des interviuri si, cu atit mai putin, povesteste “din casa lui”
You probably know that, but most women, including me, think whisky is made especially for men. Can you give me anything to combat my prejudice?
American movies and TV series have had a considerable influence on generations of whisky drinkers. I am grateful they have helped grow Scotch whisky’s popularity but it is true that they have, and to a certain extent, still do convey a rather masculine image of Scotland’s most famous export. This is especially obvious in countries where the US have enjoyed a strong cultural footprint. In the UK, for instance, male whisky drinkers outnumber their female counterparts by 2 to 1.
Having said all that, as a global ambassador, my view of the world is somehow different. I very rarely host men-only whisky events and many women hold key positions in a number of Scottish distilleries. In Russia and in France for example, there is almost an even gender split between whisky drinkers (51% male and 49% female in Russia to be precise).
If you have never tasted whisky before, I would recommend you try to attend a whisky tasting presentation. There is a whisky for everyone and every mood. I am confident you would find one or more that you really like.
As the Global Ambassador for Grant’s , I’m sure that you’ve discovered a lot of emotional stories which connect real people to Grant’s. Do you have one to share? (think to my feminine audience, pleaseJ )
My first visit around a whisky distillery was on the first day when I started working for William Grant & Sons. It was in 2000 but I remember the Tour Guide very well. She was a 19-year-old student who was working there during the summer university break. 11 years later, we are happily married and have a wonderful daughter.
Which is your favorite story behind Grant’s Brand?
Did you know that Grant’s is Scotland’s oldest family-owned blended whisky? It is owned and managed by the fifth generation of the Grant family and as such, there are many family stories I could (or should not!) share with you.
One of my favourite stories is about the early days of the family business. In 1903, William Grant was already a successful distiller when he decided to send his son-in-law, Charles Gordon, to establish his blend in the growing Glaswegian market. Charles was originally a school master but he took on the challenge and after 503 calls, he sold his first case of Grant’s whisky. Over 100 years later, Grant’s whisky is not only Scotland’s oldest family blend but it is also the most successful in terms of sales and it has received more awards than any other blends. The story would probably have a different ending if Charles had given up after 502 attempts.
Why did you want to become the global ambassador for Grant’s? (I’m sure it is a huge honor and validates your professionalism but, beyond that, you have to travel a lot, sometimes this could be annoying and if you didn’t want this “job”, you wouldn’t be here today)
Being the ambassador for such a recognized family-owned whisky is indeed a great honour and as a whisky enthusiast, I thoroughly enjoy going to work in the morning. I play a part in shaping the brand’s future, regular witness the spark in the eyes of someone who has just discovered their favourite whisky, interact with different cultures on a daily basis and best of all, I have access to the world’s rarest, oldest and most sought after whiskies. I would never have had the privilege to taste many of the whiskies I have encountered, had I not been working for William Grant & Sons, and for that alone, I could not think of a better job.
If today you had the most precious whiskey bottle in the world and you have to share it with somebody, who will be?
Surprisingly, I don’t think the most precious whiskies are always the best ones but I always try to keep a small amount of the most astonishing ones (from a flavour perspective). These I share with my father when we meet once or twice a year.
culise la un discurs istoric
aseara la 10, Regele Mihai a vizitat Parlamentul. n-a stat mai mult de 10 minute, dar a vrut sa stie amanuntele din sala, pe unde intra, cum sunt scarile etc.
micile detalii ale unui perfectionist.
*
dintre fotografiile publicate astazi imi plac doua foarte mult, ambele ii apartin lui Cristian Sutu si ambele au in comun cuvintul “iubire”
uitati-va la privirea Regelui catre Principesa.
*
uitati-va la privirea Regelui catre sala, a Principesei catre Rege si a Principelui catre Principesa.
*
a fost o zi frumoasa astazi in Parlament.
Ii spunem cu totii “La Multi Ani” Majestatii Sale Regele Mihai al Romaniei?
multi zic despre noi ca nu mai avem respect pentru istorie.
zic ca ne intereseaza doar stirile tabloide si habar nu avem de adevaratele valori.
zic ca n-avem implicare sociala pentru ca nu ne pasa…
dar nu ne observa pentru ca nu reactionam cu totii, simultan.
*
Ii spunem cu totii “La Multi Ani” Majestatii Sale Regele Mihai al Romaniei?
simplu: miine, 25 octombrie, cind Regele implineste 90 de ani, pe Facebook sau twitter sau blog. cu o singura fotografie si un “La Multi Ani, Majestate”, fara nimic altceva.
o urare care prin simplitatea ei, dar si prin puterea data de numarul mare de mesaje, le va arata celor din jur ca generatiei noastre ii pasa. si-si stie istoria. si o respecta.
multumesc.
paradox
cei mai frumosi oameni se trezesc dimineata, se uita in oglinda, isi vad cearcanele si zic ca sunt uriti.
cei mai destepti oameni incearca sa rezolve probleme importante, uneori nu gasesc rezolvarea si spun ca sunt prosti.
cei mai prosti oameni habar nu au ca sunt prosti.
Monoloage interioare
Exista momente in viata in care nu stii pe ce drum sa o apuci si, practic, nu-ti ramane decat sa stai tu cu tine.
De cateva zile imi dau intalnire cu mine sa vad ce mai fac si cum ma descurc, imi povestesc lucruri si caut un raspuns la intrebarile mele. Cel mai tare e ca descopar aceleasi povesti si m-am cam saturat.
Acum am inceput sa caut o solutie pentru a ma tolera. In prima faza am inceput sa ma plang(din nou), m-am ascultat, mi-am plans de mila.. si de cateva zile imi vine sa ma iau la misto…si mi se pare fascinant ce senzatie pot sa am si cat de mult ma ajuta sa fac asta, cel putin acum.
Imi dau seama de foarte multe lucruri si de faptul ca pot sa imi infrunt pornirile rautacioase la adresa mea si ca astfel ma motivez sa-mi plac.
Astept cu nerabdare ziua in care sa ma pot uita in oglinda si sa-mi spun cu tot sufletul ca m-am indragostit de mine, insa pana atunci, cred ca trebuie sa ma opresc sa ma raportez la altii, sa ma expun exact asa cum sunt si sa ma accept cu tot ceea ce fac pentru mine, bun sau rau…
Si cel mai important, sa invat ca in viata nu exista probleme ci doar solutii si decizii.. Insa pana atunci va trebui sa-mi mai suport monoloagele interioare…
*
Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC
Tarom, British Airways ajutam o campioana? multumesc
Draga Tarom, Draga British Airways…v-am cunoscut oamenii din echipe, stiu ca sunteti simpatici si puteti ajuta.
sunt sigura ca daca ii dati biletele Andreei vor fi multi bloggeri care vor scrie despre voi, ba chiar isi vor pune si un banner cu insemnele voastre.
va rog ajutati-o pe Andreea, e f f putin pentru voi, dar pentru copilul acesta (si parintii lui care cred ca au scris minunat scrisoarea de mai jos) poate insemna foarte mult.
si pe linga normalitatea gestului de a merge la competitia la care si-a cistigat dreptul de participare cu performantele ei, ar fi si un minunat mesaj ca atunci cind e vorba de valoare ne putem unii fortele ca sa sprijinim victoriile.
va multumesc frumos.
cb
P.S. dragi bloggeri, v-as fi recunoscatoare daca ati comenta in cazul in care doriti sa o sprijiniti pe Andreea cu un banner pt sponsor. multumesc.
“Rusinea de a fi Campion European
E ora 7:00 dimineata. Ma trezesc mananc si plec la gradinita sau scoala dupa caz. Particip la lectii, raspund, iau note. Mari, de obicei, 9 sau 10. Se face ora 1. Imi iau ghiozdanul si ma indrept catre club. Mananc, iar apoi, incep antrenamentul. Urmatoarele 5 ore voi incerca sa imi ating barierele si chiar sa le depasesc. La ora sapte seara vine tati, ma ia cu masina si ma aduce acasa. Imi fac un dus, mananc, si ma apuc de teme. As vrea sa vad un desen dar nu mai am timp. Sunt obosita. Poate maine . Un maine care vine rar. Cateodata poate chiar prea rar.
Secventa de mai sus se intampla in fiecare zi de aproape 8 ani. Si se va mai intampla daca voi fi sanatoasa pentru inca multi ani. Nu conteaza. Imi doresc sa fiu cunoscuta in lume. Iar atunci cand castig vreau ca lumea sa auda o data in plus si de tara mea. De Romania . Sa vorbeasca de noi romanii cu admiratie si sa inteleaga ca nu mancam sobolani, caini sau lebede. Sa inteleaga ca noi suntem cel putin la fel de buni ca ei.
Anul asta am avut noroc. Dupa ce am castigat 5 turnee internationale consecutive, invingand pe parcurs fete clasate pe locul 1 in tari precum Rusia , Serbia si Ungaria, am reusit sa conduc echipa Romaniei pe podiumul European. Mai précis pe locul intai. Am fost foarte mandre atat noi fetele cat si antrenorul nostru. Am fost mandre atunci cand steagul nostru a fost cel mai sus, am fost mandre atunci cand ne-a fost cantat (corect) imnul, am fost mandre atunci cand reprezentantii unor tari cu renume precum Franta, Anglia sau Cehia ne-au felicitat cu admiratie si cu invidie. Am fost mandre pentru ca, am inteles din privirile si gesturile lor, atunci si acolo au acceptat ca noi suntem cei mai buni.
Mandria mi s-a diminuat un pic la revenirea in tara . In afara de parinti nu ne-a intampinat nimeni. In afara de un anunt stingher pe un colt de site nu s-a scris multa vreme nimic despre performanta noastra. Dar nu ne-am suparat. Nu. Ne-am gandit ca, poate, castigarea unui titlu European e ceva comun la noi. Se intampla probabil prea frecvent pentru a fi luat in seama. Sau pentru a fi dat ca exemplu. Sau poate ca Bianca ori Tonciu facusera vreun gest extraordinar in perioada aceea ca de exemplu sa se intalneasca cu vreun fotbalist, si asta a tinut toata suflarea cu sufletul la gura.
Acum insa mi-e rusine. Mi-e rusine ca am castigat Europenele. Mi-e rusine ca sunt probabil singura fata neinvinsa in acest an in Europa la categoria mea de varsta. Motivul: au aflat americanii de performantele mele si m-au invitat, pe cheltuiala lor, la unul din cele mai mari turnee internationale ce se desfasoara la ei in tara . Mi-e rusine sa ii refuz pentru ca peste treizeci de tari se lupta timp de un an de zile sa prinda un loc la acest turneu. Iar eu am avut norocul sa fiu invitata pe cheltuiala organizatorului. Asta inseamna ca americanii ma apreciaza si se gandesc ca participarea mea poate ridica valoarea turneului. Din pacate, tati spune ca nu mai avem bani pentru biletele de avion. Asa ca trebuie sa refuz invitatia.
Ma numesc Rosca Andreea, am 12 ani, practic tenisul de performanta, sunt dubla campioana nationala, campioana Europeana si neinvinsa in acest an atat in tara cat si in turneele desfasurate sub egida Tennis Europe la categoria mea de varsta. Si nu CERSESC. Dar ma gandesc ca, daca se va gasi un sponsor care sa ma ajute sa particip la acest turneu, poate voi ajuta si eu ca Romania sa fie vazuta un pic mai bine. S-ar putea sa nu castig turneul dar voi lupta pana la ultima minge ca sa o fac. Oricum, indiferent de ca va fi, sunt mandra ca sunt Romanca indiferent de ce ar face unii dintre colegii mei de tara.
MULTUMESC”
coperti desenate de designeri
pentru aniversarea de 15 ani a revistei Harper’s Bazaar Rusia, 15 designeri au creat cite o schita pentru coperta.
revista iese pe piata cu toate copertile si, da, este un obiect de colectie.
(asta e singura sansa pe care o au revistele in concurenta cu internetul, sa devina un obiect de colectie- sa-ti doresti sa le cumperi pentru valoarea lor artistica… )
iata citeva dintre coperti:
Heads, not hats
Heads, not hats este conceptul noii campanii de comunicare a designerului Kristina Dragomir
sub deviza asta, Kristina a prezentat la Iqonique zilele trecute 12 piese din colectia ei de toamna.
preferata mea este:
dar toate-s frumoase si speciale, iata inca 3 exemple
:
Kristina e o femeie foarte speciala si face lucruri care, de cele mai multe ori, sunt inaintea vremurilor (le vezi peste ceva vreme si prin revistele de afara si te bucuri), dar eu cred ca parte din succesul ei este ca are o filosofie in spatele muncii, content/concept/idee, care se regaseste in tot ce a creat. ca acum : heads, not hats.
am mai scris despre cum Kristina Dragomir a fost inaintea altora (din strainatate) aici
O plimbare prin oras, cateva peiorative in cifre, locul in care ma simt in Europa si ultima colectie de palarii Kristina Dragomir
O plimbare prin oras, cateva peiorative in cifre, locul in care ma simt in Europa si ultima colectie de palarii Kristina Dragomir
Intr-o saptamana se intampla multe lucruri. Iar eu va voi prezenta pe scurt cum a fost saptamana mea prin Bucuresti.
*
De luni, 17 octombrie si pana astazi am numarat cu rabdare de cate ori am auzit acele cuvinte care ne deranjeaza si despre care se vorbeste mult in campanii care mai de care mai convingatoare: de 8 ori ,,tigan’’, de 6 ori ,,jidan’’, de vreo 2 ori ,,cioara’’ si de vreo 15 ori ,,poponar’’. De cele mai multe ori s-a intamplat in taxi sau pe strada, in zonele centrale.
Aseara ma intorceam de la un frumos event Beautik organizat de prietenii de la www.fashionandbeauty.ro si am venit pe jos spre casa. Traseul? Piata Charles de Gaulle – Calea Dorobantilor. Intuneric, un grup de pusti de 18-19 ani care m-au urmarit pana aproape de televiziune, purtand o discutie pe care nu are rost sa o reproduc aici, dar va asigur ca nu vorbeau despre ultimul film al lui Almodovar. De altfel numai ei au mentionat de 5 ori cuvantul ,,poponar’’. Cred ca mi s-au parut cele mai lungi minute din viata mea, iar abia cand am ajuns in fata buticului Moschino, cu vitrinele luminate, m-am simtit in siguranta.
Mi-am amintit ca un bun prieten mi-a povestit odata ca o doamna simpatica si-a invins teama ( de condus) purtand o palarie si m-am gandit ca daca as fi purtat una dintre palariile Kristinei Dragomir ( ultima colectie este absolut fermecatoare, pe www.kristinadragomir.com ) m-as fi simtit mai confortabil in galopul meu de seara.
Si iata-ma acasa, recitind materialul primit de la agentia Draft FCB despre campania foarte desteapta ( si care imi place mult) a lui JTI pentru scaderea contrabandei. Am primit de la prietenii din agentie, pe langa cartile postale cu locuri si evenimente din Romania in care ma pot simti in Europa, si un sticker, pe care sa il lipesc in locul preferat. Ei bine, stickerul se odihneste acum pe laptopul meu. Aici ma simt cu adevarat in Europa, atunci cand pot descoperi ( google-ind) numai stiri si informatii care imi fac bine, care ma ajuta sa ies din nou pe strada maine si sa incep o noua zi fara frustrarea ca nu pot sa fac o minune ca toata lumea sa fie mai buna, mai vesela, mai putin incrancenata si deloc rasista. O sa fie bine. De fapt, deja e mai bine. Si maine cred ca imi cumpar si o palarie de la KristinaJ
Pe curand si mergeti la MNAC si la Craiova, la expozitiile / filmele despre care v-am spus, o sa va simtiti in Europa acolo.
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania
Papapapapapapapa!